Capitolul 2

ECONOMIA – ŞTIINŢĂ TEORETICĂ FUNDAMENTALĂ

CUPRINS

2.1. Geneza ştiinţei economice contemporane

2.2. Economia – componentă a sistemului ştiinţei economice
2.3. Metode, tehnici şi instrumente de analiză economică
2.4. Întocmirea graficelor şi utilizarea lor în analiza economică

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

CONCEPTE
• Filiaţie de idei • Metodă a ştiinţei economice (a economiei )
• Situaţie clasică (a ştiinţei economice) • Sistem metodologic al ştiinţei economice
• Ştiinţă economică • Inducţie - deducţie în economie
• Economie (ştiinţă) • Ceteris paribus
• Microeconomie (ştiinţă) • Abstracţie ştiinţifică
• Macroeconomie (ştiinţă) • Analiză – sinteză
• Economie pozitivă • Metodă istorică – metodă logică
• Economie normativă • Analiză calitativă – analiză cantitativă
• Economie politică contemporană • Modelarea – metodă de cercetare în
economie
 ECONOMIA – ŞTIINŢĂ TEORETICĂ FUNDAMENTALĂ

Prezentare Activităţile economice contemporane în continuă schimbare şi

generală diversificare formează obiectul de studiu al sistemului deja constituit al
ştiinţelor economice. În cadrul acestui sistem un loc aparte ocupă
ECONOMIA.
Substanţa general acceptată a economiei (Economics) ca ştiinţă
teoretico-metodologică fundamentală – reflectare generală şi universală a
realităţilor economice în unitatea şi interdependenţele lor fireşti – a fost şi este
reflectată parţial şi chiar controversată. Cauzele unei astfel de reflectări sunt
multiple. Printre acestea figurează şi apelul făcut de unii metodologi şi
epistemologi la diferite adjective aşa-zis lămuritoare (delimitative) ale
domeniului economiei, cum sunt: politică, naţională, civică, publică, socială,
privată, teoretică etc.
În ultimul timp, s-a ajuns la un minim de consens în această privinţă.
Ca urmare, se susţine tot mai mult că disciplina ştiinţifică şi universitară care
abordează, tratează şi apreciază realitatea economică ca un sistem, cu toate
structurile şi nivelurile acesteia, este denumită ECONOMIE. Anume prin
această ştiinţă se poate preciza locul sistemului ştiinţelor economice în
ansamblul ştiinţelor social-umaniste şi în sistemul ştiinţelor în general, pe
fundalul ei se pot face delimitările de rigoare între diferitele ştiinţe economice
particulare şi, totodată, economia este cea care oferă elementele necesare
pentru formarea şi dezvoltarea ştiinţelor de graniţă, ştiinţe la care aceasta este
parte constitutivă.
În acest capitol, valorificându-se valenţele ştiinţei contemporane şi
cunoscându-se conţinutul activităţilor economice, se vor contura obiectul şi
metoda economiei.

2.1. GENEZA ŞTIINŢEI ECONOMICE

Filiaţia de idei Gândirea economică are o istorie relativ îndelungată. Idei şi chiar teorii
economice au apărut încă din Antichitate. Acestea erau formulate şi integrate
în alte sisteme de gândire (de pildă, în cel filozofic).
Termenul de economie politică a fost consacrat de francezul Antoine
de Montchrestien, prin Tratatul său de Economie Politică (1615). Acest termen
provine de la trei cuvinte de origine greacă: oikos (gospodărie, gospodărire),
nomos (lege) şi polis (oraş, cetate). În traducere liberă, termenul semnifica
iniţial - legea (regulile) de gospodărire a cetăţii. Paradoxal, denumirea de
economie politică a apărut cu mult timp înainte ca ştiinţa economică să fi
apărut.
 Procesul apariţiei ştiinţei economice şi, mai ales, evoluţia ei până în zilele
noastre sunt analizate de epistemologi cu ajutorul a două concepte: filiaţia de
idei şi situaţia clasică.

Filiaţia de idei constă în procesul prin care eforturile pentru înţelegerea

fenomenelor economice creează, perfecţionează şi reconsideră structurile teoriei
economice, într-un proces fără sfârşit.

Situaţia clasică se caracterizează printr-o consolidare, o corelare şi o sinteză a

achiziţiilor (a cuceririlor) ştiinţifice până la momentul respectiv, inclusiv
aprecierea stării actuale şi direcţiile dezvoltării viitoare a ştiinţei economice.

Etape ale a) Prima etapă în evoluţia gândirii economice îşi are începuturile în
evoluţiei gândirea antică greco-romană şi asiatică şi se încheie spre sfârşitul secolului al
XVIII-lea, prin contribuţia epocală a lui Adam Smith. În lucrarea sa “Avuţia
gândirii şi
naţiunilor” (1776), Smith a reuşit să dea expresie primei situaţii clasice. De
ştiinţei aceea, el este considerat părintele ştiinţei economice, ştiinţă care iniţial era
economice cunoscută sub denumirea de Economie politică. De o deosebită importanţă au
fost în această perioadă dezvoltările şi contribuţiile acelor economişti care au
efectuat primele analize economice ale proceselor economice de ansamblu,
cum sunt: W. Petty cu a sa “Aritmetică Politică”; F. Quesnay, cu faimosul său
“Tablou Economic”.
b) A doua perioadă în evoluţia gândirii şi ştiinţei economice se
încadrează într-un orizont de timp cuprins între sfârşitul secolului al XVIII-lea
şi începutul ultimei treimi a secolului al XIX-lea. Această perioadă este
dominantă şi ilustrată de David Ricardo, Thomas Malthus, John S. Mill. De
asemenea, în această etapă, a trăit şi a creat K. Marx, care este considerat un
fondator de nouă şcoală economică, înscriindu-se pe o anumită filiaţie de idei.
Unii specialişti acordă francezului J.B. Say un loc important în gândirea
economică universală, pe care-l încadrează în linia de gândire din această
perioadă.
c) A treia perioadă este cuprinsă între anii ′70 ai secolului XIX şi
primul război mondial, respectiv marea recesiune mondială din anii ′30 ai
secolului al XX-lea. În acest interval de timp, s-au impus contribuţiile
strălucite ale Şcolii istorice germane (W.Roscher, G. Schmoller şi îndeosebi F.
 List), ale marginaliştilor vienezi specialişti în teoria valorii şi a distribuţiei (C.
Menger, E. Böhm-Bawerk, F. von Wieser), ale lui L.Walras, V.Pareto, A.
Marshall.
d) A patra perioadă în evoluţia ştiinţei economice se încadrează
între anii ′20 şi anii ′70 ai secolului al XX-lea. Perioada respectivă este
marcată pregnant de J.M. Keynes şi de opera sa fundamentală ”Teoria generală
a ocupării, a dobânzii şi a banilor”.
Opera economică a lui Keynes a dat un puternic impuls ştiinţei
economice în general.
Ca replică la curentul dirijist Keynesist, s-a constituit liberalismul
clasic al secolului al XX-lea, ai cărui corifei – L. Mises, F. Hayek, M.
Friedman - formează nucleul cel mai activ al gândirii economice din ultimele
decenii.
e) A cincea perioadă a început în deceniul al 8-lea al secolului XX.
Pe terenul realităţilor economice contemporane şi beneficiind de cuceririle
anterioare ale ştiinţei economice, de tehnicile de analiză existente, ştiinţa
economică se află în faţa unei noi situaţii clasice. Deocamdată, toate teoriile
elaborate în trecut au fost şi sunt dezvoltate şi actualizate. În acelaşi timp, în
procesul firesc de raportare la nevoile realităţii, unele dintre ideile, teoriile şi
doctrinele vechi au fost abandonate sau marginalizate.
Ştiinţa economică contemporană se caracterizează prin două trăsături
(aspecte):
- creşterea considerabilă a volumului de informaţii, de date statistice,
ceea ce a făcut necesară apariţia unor tehnici şi instrumente noi de analiză;
- profesionalizarea accentuată a economiştilor, inclusiv adâncirea
procesului de specializare a acestora.
Aceste caracteristici fac foarte dificilă realizarea unei noi sinteze în evoluţia
ştiinţei economice şi marcarea unei situaţii clasice la care să se raporteze toate
marile curente de gândire.

2.2 ECONOMIA – COMPONENTÃ A SISTEMULUI ŞTIINŢEI ECONOMICE

Ştiinţa economică constă din ansamblul coerent de noţiuni, idei, teorii şi

doctrine prin care sunt reflectate în planul gândirii actele, faptele şi
comportamentele economice, din judecăţile de valoare asupra acestora,
precum şi din tehnicile, metodele şi procedeele de măsurare, evaluare,
gestionare şi de stimulare a activităţilor economice.
Economia – Economia a fost şi a rămas o componentă teoretico-metodologică a sistemului
componentă a ştiinţelor economice, indiferent ce denumire i s-a dat.
Iniţial, termenul de economie politică desemna ştiinţa care studia
sistemului
economia în ansamblul ei. Sintagma respectivă a fost utilizată de cei mai mulţi
ştiinţelor din marii economişti ai secolului al XIX-lea (D. Ricardo, K. Marx, J. B. Say,
economice A. Marshall, C. Menger, S. Jevons, L. Walras) ca titlu pentru operele lor
fundamentale. Delimitarea economiei politice faţă de celelalte ştiinţe se făcea
prin domeniul ei particular de studiu: producerea, repartiţia, schimbul şi
consumul avuţiilor, îndeosebi al bunurilor materiale. Prin rolul bunurilor
materiale în societate, susţineau clasicii acestei ştiinţe, domeniul economiei
politice era un aspect particular al tuturor activităţilor umane.
Mai târziu, economiştii de orientare liberală au recepţionat sintagma
economie politică ca o legătură strânsă între ştiinţa economică, pe de o parte şi
opţiunile şi deciziile politice, pe de alta. Majoritatea acestor economişti
considerau că economicul este subordonat politicului. Aceasta în sensul că
politica avea funcţia de a alege şi stabili obiectivele dezvoltării economice, în
timp ce economia studia, gestiona şi oferea mijloacele de atingere a acestor
obiective.
În ultima jumătate a secolului al XX-lea, se manifestă o tendinţă de
reconstrucţie a economiei ca ştiinţă teoretică fundamentală. Despovărată de
aspectele ideologice, economia contemporană se constituie, lent dar ferm,
într-o tehnică socială. Aceasta ar putea fi noua paradigmă, pe baza căreia se
poate aştepta o nouă stare a economiei la început de nou mileniu.

Economia Economia contemporană se autonomizează mai ales prin modul de abordare a

activităţilor economice, prin premisele adoptate şi concluziile pe care le
contemporană
formulează. Domeniul ei nu se poate contura prin secţionări verticale sau
orizontale în realitatea economică.

Microeconomia este acea ramură a ştiinţei economice care studiază unităţile

economice individuale, structurile şi comportamentele lor (gospodării
individuale, firme, bănci, administraţii etc.), precum şi interrelaţiile dintre aceste
unităţi elementare.

Macroeconomia este acea ramură a ştiinţei economice care cercetează mărimile

globale dintr-o economie, numite agregate, interdependenţele dintre diferitele
variabile globale ale economiei şi sistemul economic al unei ţări în totalitatea sa.
 Economia pozitivă evidenţiază ceea ce este în economie şi ceea ce se poate
întâmpla dacă va avea loc un anume eveniment (endogen sau exogen), dacă se vor
produce anumite acte şi fapte economice, naturale, tehnico-ştiinţifice, politice etc.

Economia normativă arată cum ar fi bine să se desfăşoare activităţile economice şi

ce ar trebui făcut pentru ca procesele economico-sociale să se încadreze în
normalitate.

Caseta 2.1 Principii definitorii ale ştiinţei economice şi ale studiului acesteia (Gregory N.
Mankiw)

1. Oamenii se confruntă cu alegerea.

2. Costul unui bun, al unei acţiuni şi operaţiuni reprezintă şansa sacrificată, acel ceva la care se
renunţă pentru a avea bunul, pentru a efectua acţiunea respectivă.
3. Oamenii raţionali iau deciziile lor pe baza analizei în termeni marginali.
4. Oamenii răspund la stimulente, ei acţionează în concordanţă cu interesele lor.
5. Specializarea, schimbul, comerţul îi pot îmbogăţi pe toţi.
6. Pieţele sunt, în general, o formă bună de organizare a activităţilor economice.
7. Guvernele pot uneori să îmbunătăţească rezultatele pieţei.
8. Standardul de viaţă dintr-o ţară depinde de capacitatea acesteia de a produce bunuri materiale şi
servicii în cantităţi, structuri şi de calitate corespunzătoare.
9. Preţurile cresc atunci când guvernul tipăreşte prea mulţi bani.
10. Pe termen scurt, societatea este confruntată cu alegerea între inflaţie şi şomaj.

Model de rezolvare
1. Economia studiază:
a) sursele bogăţiei ţărilor lumii:
b) schimbul bunurilor şi al banilor între membrii societăţii
c) alocarea resurselor rare pentru producţia bunurilor şi serviciilor necesare oamenilor.
Răspuns: c)
Rezolvare: deoarece ştiinţa economică, ca ştiinţă a alegerii, studiază comportamentul oamenilor în
activitatea de alocare a resurselor rare cu întrebuinţări alternative pentru satisfacerea nevoilor
nelimitate.
 2.3. METODE, TEHNICI ŞI INSTRUMENTE DE ANALIZĂ ECONOMICĂ

Unitatea Unitatea inducţie-deducţie reprezintă o cale de cercetare economică şi de

inducţie- expunere a rezultatelor cercetării care implică multe din celelalte tehnici şi
instrumente.
deducţie

Inducţia este modul de a raţiona trecând de la particular la general, de la fapte la

generalizări teoretice. Este operaţiunea intelectuală de cunoaştere a esenţei sau a
principiilor plecând de la observarea atentă a fenomenelor, faptelor şi actelor
economice.

Deducţia realizează operaţiunea intelectuală de înţelegere a unor manifestări sau

fenomene, plecând de la principiul (legea) sau esenţa acestora. Este modul de a
cerceta economia trecând de la general la particular.

Principiul Principiul “ceteris paribus” pleacă de la premisa că unele elemente ale

ceteris paribus analizei economice sunt stabile, în timp ce altele sunt variabile. Acesta este o
aplicare a principiului logicii, conform căruia “interpretarea evoluţiei
fenomenului se face prin recunoaşterea unui punct stabil de referinţă”. De
regulă, sunt considerate stabile acele elemente care pot fi cuantificate
matematic. Cererea de piaţă pentru paltoane presupune un element stabil
(numărul consumatorilor) şi unul variabil (moda).

Abstracţia Abstracţia ştiinţifică este o altă componentă a metodologiei economiei.

ştiinţifică Caracterul complex al economiei şi posibilităţile limitate ale fiecărui
cercetător (fie chiar echipe de cercetare) fac necesară înaintarea în trepte pe
drumul dificil al cercetării. Cercetătorul îşi concentrează atenţia, de fiecare
dată, asupra unui aspect spre a-l analiza, făcând abstracţie de celelalte aspecte
(a căror existenţă îi este cunoscută). Cunoaşterea uneia sau alteia din laturile
realităţii economice se concretizează într-un simbol lingvistic – o noţiune, un
concept.
Unitatea Analiza înseamnă descompunerea, dezmembrarea fenomenului, procesului de
dintre analiză cercetat în elementele sale componente şi cercetarea fiecăreia dintre acestea,
ca părţi necesare ale întregului. Sinteza presupune unirea elementelor
şi sinteză
analizate separat în cadrul întregului unitar, legat prin resorturi interne
(cauzale sau funcţionale).

Unitatea dintre Metoda istorică înseamnă reflectarea, descrierea şi fixarea faptelor şi

metoda istorică evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele în timp. Cercetarea logică este
aceea care presupune trecerea de la abstract la concret, preluând din procesul
şi metoda logică
istoric real numai ceea ce este esenţial şi constituie verigi necesare.
de analiză Cercetarea logică este istoria degajată de elementele întâmplătoare, fără a fi
economică ruptă de realul economiei.

Unitatea Pornindu-se de la premisa că realitatea însăşi se caracterizează printr-o

analizei asemenea unitate, cercetarea trebuie să ţină seama de conexiunile dintre
actele şi faptele economice, de aspectul calitativ al lor, dar şi de măsura şi
cantitative şi
intensitatea acestora, de aspectul lor cantitativ.
calitative

Modelarea Modelarea matematică, reproducerea schematică a unui proces economic sub

matematică forma unui sistem linear sau analog, în scopul studierii modului de desfăşurare
a procesului şi fenomenului real, constituie o treaptă importantă în ridicarea de
la abstract la concret, în realizarea efectivă a unităţii analizei calitative şi
cantitative.

Formarea, Orice teorie economică autentică se formează, se dezvoltă şi poate să dispară

dezvoltarea şi într-un proces complex în cadrul căruia se operează cu:
1. Variabilele economice
abandonarea
2. Ipotezele, presupunerile
teoriilor 3. Predicţiile
economice 4. Testele (testarea)
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Abraham-Frois, Economia Politică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994

Gilbert

Constantinescu, N.N. Probleme ale metodologiei de cercetare în ştiinţă economică, Editura

Economică, Bucureşti, 1998

Georgescu - Roegen, N. Legea entropiei şi procesul economic, Editura Politică, Bucureşti, 1979

Hausman, Daniel O introducere în ştiinţa economică, în Filozofia ştiinţei economice,

Editura Humanitas, Bucureşti, 1993

Heyne, Paul Modul economic de gândire, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1991

Keynes, J.M. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, capitolul “Însemnări finale cu
privire la filozofia socială la care poate conduce teoria generală”

Lipsey, R şi Chrystal, A Principiile economiei, Editura Economică, Bucureşti, 2002

Marshall, Alfred Principles of Economics, cap. III. Obiectul ştiinţei economice, The
Macmillan Press Ltd., London, 1967

Rugină, Anghel Principia Oeconomica, Editura Academiei Române, 1993, capitolul

“Fundamente noi şi vechi ale analizei economice”

Colectivul Catedrei de Dicţionar de Economie, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti,

Economie şi Politici 2003
Economice
 ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

• Folosindu-vă de criterii teoretice şi epistemologice, precum şi de argumente

istorice, încercaţi delimitarea obiectului economiei în cadrul ştiinţei economice
contemporane.
• Realizaţi o analiză comparată între ştiinţa macroeconomică, sistemul ştiinţei
economice şi economia ca ştiinţă teoretică fundamentală şi generală.
• Se poate susţine că ştiinţa economică, respectiv economia are o metodă proprie de
cercetare ? Dacă da, arătaţi cum s-a constituit aceasta pe fondul luptei generale
pentru metodă în ştiinţă.
• De ce credeţi că Premiul Nobel pentru economie a început să se acorde doar din
anul 1969 (când Banca Suediei a împlinit 300 de ani de la înfiinţare), ştiut fiind că
Premiul Nobel a fost instituit şi s-a acordat pentru alte domenii încă din anul
1901?
• “Teoria economică - spune Paul Heyne - este cea care conferă ştiinţelor
economice aproape toată puterea lor de anticipaţie sau de clarificare” Cum
apreciaţi opinia lui P. Heyne?
• “Fiind o ştiinţă tânără şi fragilă, ştiinţa economică trebuie abordată cu ambiţie şi
modestie; ambiţie pentru a analiza şi înţelege o materie extraordinar de densă şi
dificilă; modestie pentru a nu o travesti în modele mai mult pretenţioase decât
utile, în teorii mai mult sofisticate decât adevărate” (Raymond Barre). Comentaţi
aceste aprecieri din perspectiva ştiinţei economice contemporane, eventual, pe
baza uneia sau mai multor teorii, ca şi prin folosirea unor instrumente de analiză
economică cunoscute de dumneavoastră.

• Enumeraţi 10 discipline economice universitare şi apreciaţi-le din punctul de

vedere al statutului ştiinţei economice ca sistem.