Sunteți pe pagina 1din 75

ANALIZA PROFITULUI ÎN OPTICA

PRODUCĂTORULUI

PLANUL LUCRĂRII
Capitolul 1 Preţurile în diverse tipuri de economie
1.1 Costul de producţie – element esenţial în structura preţului de ofertă
1.2 Categorii de preţuri
1.3 Forme de preţ

Capitolul 2 Profitul – element esenţial al preţului


2.1 Profitul , natura şi formele sale.
2.2 Pragul de rentabilitate în optica producătorului
2.3 Includerea profitului în preţul produsului.

Capitolul 3 Practica formării preţului


3.1 Prezentarea întreprinderii
3.2 Elaborarea lucrărilor pentru determinarea cu anticipaţie a costurilor de
producţie
3.3 Elaborarea lucrărilor pentru determinarea costului efectiv de producţie şi
compararea acesteia cu costul prestabilit în vederea determinării abaterilor
şi a cauzelor acesteia.
3.4. Elaborarea reţelei interne de bugete ale societăţii.

CAPITOLUL I – PREŢURILE ÎN DIVERSE TIPURI


DE ECONOMIE

2
Teoriile moderne privind preţurile au la origine teoria remunerării
factorilor de producţie, elaborată în secolul trecut de J.B. Say.
În acest spirit, preţul unui bun cuprinde preţul factorilor de producţie
utilizaţi pentru fabricarea sa, la care se adaugă venitul ce se cuvine fiecărui
factor utilizat.
La baza formării preţurilor stau elemente normative şi elemente obiective.
Elementele normative presupun stabilirea preţurilor la unele produse,
îndeosebi cele nominalizate prin hotărâri guvernamentale, pe baza prevederilor
anumitor acte normative. Exagerarea unor elemente normative poate duce la
stabilirea unor preţuri dirijate, administrate, cu efecte negative.
Elementele obiective sunt şi trebuie să fie cele care domină formarea
preţurilor în economia de piaţă. Aceasta presupune formarea preţurilor în funcţie
de cerere şi ofertă.
În perioada de tranziţie la economia de piaţă, este necesară îmbinarea
elementelor normative cu cele obiective. De aceea, în cadrul acestei perioade
este necesară existenţa mai multor categorii de preţuri, având în vedere tipul de
economie, în speţă mixtă.

1.1 COSTUL DE PRODUCŢIE – ELEMENT ESENŢIAL ÎN


STRUCTURA PREŢULUI DE OFERTĂ
Costul ocupă un loc esenţial în sistemul conceptelor economice,
independent de structurile economico-sociale sau de nivelul de dezvoltare al ţării
respective, exprimând esenţa întregului sistem de raporturi, de legături, pe linie
de producţie şi circulaţie ce se stabilesc între agenţii economici, între
întreprinzători, între producători şi consumatori.
Activitatea productivă dă naştere în mod inevitabil unor consumuri de
resurse umane, materiale şi băneşti. Aceste consumuri de forţă de muncă, de
materiale, energie, apă, aburi, amortizări localizate în timp şi spaţiu pe obiecte

3
ale producţiei materiale generează cheltuieli care îmbracă forma costului de
produsului.
Costul reprezintă deci expresia bănească a tuturor cheltuielilor de
mijloace de producţie şi forţă de muncă pe care unităţile de producţie şi forţă de
muncă pe care unităţile economice le efectuează prin alocarea şi consumarea de
fonduri sau de capital, pentru producerea şi eventual vânzarea bunurilor
respective.
Categoria economică de cost fiind direct legată de producţia materială a
bunurilor, are un rol extrem de important în cadrul economiei de piaţă, atât din
punctul de vedere al conţinutului şi anume consumul de forţă de muncă şi
mijloace de producţie cât şi sub aspectul formei băneşti pe care o îmbracă (însuţi
costul).
Prin minimizarea funcţiei costului şi maximizarea funcţiei duale a
profitului se pot determina modele matematice de producţie
Structura costului. În economie, noţiunea de cheltuială înseamnă orice
consum de resurse sau factori de producţie din cadrul unui proces economic
productiv sau comercial pentru realizarea diferitelor obiecte sociale, tehnice etc.,
în urma cărora, elementele consumate îşi schimbă forma iniţială şi utilitatea,
devenind bunuri, servicii, prestări cu alte destinaţii, alte unităţi şi alte valori.
Cheltuielile pe care le efectuează o unitate economică cuprind :
a) cheltuieli de fabricaţie – care cuprind consumul de capital fix şi
circulant destinat unei anumite producţii (produse finite, semifabricate, servicii,
lucrări) ; ele sunt preponderente în ansamblul cheltuielilor şi sunt indispensabile
desfăşurării producţiei reprezentând substanţa costului nou produs;
b) cheltuieli de desfacere – care reprezintă consumul de resurse aflate în
circuitul economic după depozitarea producţiei finite, reprezentând păstrarea,
ambalarea, manipularea, transportul şi expedierea acesteia către clienţi.
c) amenzi şi penalităţi de orice fel care suportă direct din profitul rămas la
dispoziţia unităţilor economice, fără a mai fi incluse în costurile de producţie (de
4
exemplu penalităţi pentru neexecutarea contractelor, locaţii, dobânzi pentru
împrumuturi etc.)
Clasificarea cheltuielilor de producţie se face diferenţial, după producţia
la care se referă şi după scopul urmărilor la un moment dat. Din punct de vedere
al organizării informaţiei se folosesc următoarele grupări :
a) după modul de satisfacere a cerinţelor de programare, evidenţă şi
calculare a costului unitar al produselor, cheltuielile se împart în cheltuieli pe
elemente primare şi cheltuieli pe articole de calculaţie. Structura cheltuielilor de
producţie pe elemente primare şi pe articole de calculaţie se prezintă astfel

ELEMENTE PRIMARE ARTICOLE DE CALCULAŢIE


- materii prima şi materiale - materii prime şi materiale directe
- deşeuri recuperabile (se scad) - deşeuri recuperabile (se scad)
- combustibil - salarii directe
- energie şi apă - impozit pe salarii şi CAS
- amortismentul utilajului - cheltuieli cu întreţinerea şi
- alte cheltuieli materiale funcţionarea utilajului
- salarii şi CAS - cheltuieli generale ale
- impozit pe salarii întreprinderii
- alte cheltuieli cu munca vie - pierderi din rebuturi.
- contribuţiile la fondul pentru
tehnica nouă
Evidenţa cheltuielilor de producţie pe elemente primare se foloseşte în munca
practică de analiză a dinamicii şi structurii costurilor în vederea corelării
diferitelor părţi ale programului economic al întreprinderii.
5
Structura cheltuielilor de producţie pe articole de calculaţie grupează
cheltuielile, localizându-le pe produs, secţii, activităţi etc. Prin această grupare
se poate stabili gradul de participare a diferitelor secţii şi compartimente la
formarea costurilor întregii producţii ca şi cota parte din fiecare fel de cheltuieli
ce revin pe unitatea de produs.
Între elementele primare şi articolele de calculaţie există o strânsă
legătură, mai ales că ambele grupări se referă la acelaşi total al cheltuielilor de
producţie.
b) după modul de individualizare pe obiecte de calculaţie, cheltuielile se
împart în cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte.
Cheltuielile directe sunt indispensabil legate de executarea unui produs
sau lucrare şi pot fi individualizate; din această grupă fac parte cheltuielile cu
materii prime şi materiale directe, salariile directe, impozitul pe salarii plătit pe
unităţile economice şi CAS aferente.
Cheltuielile indirecte sunt cheltuielile ce se fac pentru mai multe produse
sau secţii, ele neputând fi individualizate, cum ar fi: reparaţii, întreţinerea şi
amortizarea utilajelor, consumul de energie, combustibil, apă, salariile
personalului administrativ, cheltuielile de poştă, telefon, corespondenţă, etc.
c) după momentul efectuării şi includerii cheltuielilor în costul unei
anumite producţii sunt: cheltuieli privind perioada curentă, cheltuieli anticipate
(previzionate) şi cheltuieli preliminate.
Cheltuielile curente, ale perioadei în curs sunt efectuate şi se includ în
totalitatea lor în costul efectiv al producţiei fabricate în perioada respectivă.
Cheltuielile anticipate sunt efectuate în perioada curentă dar privesc
producţia perioadelor viitoare în ale căror costuri se includ treptat pe măsura
ajungerii lor la scadenţă.
Cheltuielile preliminate sunt cheltuielile ce urmează a fi efectuate în
perioadele viitoare, dar se includ în costurile perioadei curente pentru a nu se
încălca costul produselor cu sume numai în lunile în care se efectuează.
6
d) în funcţie de evoluţia în raport cu mărimea producţiei, cheltuielile de
producţie se împart în: cheltuieli variabile şi cheltuieli constante.
Cheltuielile cu caracter variabil sunt acelea care în funcţie de creşterea sau
descreşterea producţiei, îşi modifică volumul corespunzător şi în acelaşi sens cu
volumul fizic al producţiei; acestea cuprind cheltuielile cu materii prime şi
materiale de bază şi auxiliare – salariile, combustibilii, energia, etc.
Cheltuielile cu caracter constant sunt acele cheltuieli care faţă de
modificările survenite în volumul fizic al producţiei, nu-şi modifică volumul sau
şi-l schimbă în proporţii neînsemnate. Aici sunt incluse cheltuielile generale ale
secţiei, cheltuielile generale ale întreprinderii etc.
e) în funcţie de omogenitatea şi conţinutul cheltuielilor de producţie la
nivel de întreprindere, acestea se împart în: cheltuieli simple sau primare şi
cheltuieli complexe.
Cheltuielile simple sunt elemente de acelaşi fel ale factorilor de producţie
procuraţi din afară, sau sume ce reprezintă remunerarea muncii vii (de exemplu :
materii prime, salarii, combustibil, tehnologie etc).
Cheltuielile complexe reprezintă cheltuielile cu factorii de producţie
procuraţi din afară ca şi din producţia proprie obţinută din consumul unor
elemente din afară ( de exemplu cheltuieli indirecte, cheltuieli cu întreţinerea şi
repararea utilajelor, cheltuieli generale ale secţiei şi întreprinderii ).
Căi de reducere a costului. Costul de producţie pe unitatea de produs nu
este fix, mărimea lui nu este constantă. Dinamica costului pe unitatea de produs
depinde în principal de consumul de factori de producţie pe unitatea de produs,
de preţul factorilor de producţie utilizaţi care se formează pe piaţă, ca şi de
salariile ce trebuie plătite angajaţilor.
La un nivel al consumului de factori de producţie pe unitatea de produs,
scăderea preţului de achiziţionare a factorilor duce la micşorarea costurilor şi
invers. Reducerea costului înseamnă reducerea cheltuielilor pe unitatea de
produs, având o deosebită importanţă economică.
7
Principalele căi de reducere a costurilor sunt :
a) Reducerea cheltuielilor de producţie şi în special al cheltuielilor
materiale se manifestă ca o tendinţă pe plan mondial determinară şi de faptul că
resursele materiale şi de energie sunt limitate. Cu atât mai acut se pune problema
în ţara noastră, aceasta având în vedere atât cauze de ordin general, cât şi de
faptul că la produsele româneşti consumurile materiale sunt mai mari în
comparaţie cu cele similare fabricate în străinătate. Necesitatea reducerii
cheltuielilor de producţie pentru ţara noastră devine mai stringentă în condiţiile
tranziţiei spre economia de piaţă.
Pentru aceasta se impune ridicarea gradului de competitivitate industrială,
ţinând seama de exigenţele actuale ale economiei de piaţă care cere produse de
calitate superioară în acelaşi timp cu micşorarea cheltuielilor de producţie şi în
special cu reducerea consumului de materiale.
Dezvoltarea economică a României în condiţiile actuale face necesar ca
din resursele materiale de care dispunem să se obţină un volum cât mai mare de
produse de calitate superioară.
Reducerea consumului de materii prime şi materiale pe unitatea de produs se
poate obţine prin elaborarea de norme de consum ştiinţific fundamentate şi
urmărirea încadrării stricte în aceste norme; reproiectarea produselor; folosirea
de înlocuitori la metale sau alte materiale scumpe; perfecţionarea tehnologiilor
de fabricaţie; organizarea mai bună a producţiei şi a muncii; utilizarea raţională
a energiei şi combustibilului; folosirea intensivă a capacităţi de producţie şi
eliminarea rebuturilor.
b) Creşterea productivităţii este unul din cei mai importanţi factori în
reducerea costurilor, prin scăderea relativă a cheltuielilor pentru salarii sau prin
reducerea absolută a acestora.
Reducerea costului se realizează numai atunci când ritmul de creştere al
productivităţii muncii este mai mare decât ritmul de creştere al salariului .

8
c) Micşorarea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti constituie o cale de
reducere a costurilor de producţie şi se realizează prin creşterea volumului de
producţie. Reducerea acestor cheltuieli se poate realiza prin asigurarea unei
proporţii optime între personalul productiv şi cel auxiliar, automatizarea
lucrărilor de birou etc.
Reducerea costurilor de producţie joacă un rol important în creşterea
profitului. Mărimea acestuia se stabileşte ca diferenţă între preţul de vânzare şi
costul de producţie. Obţinerea profitului depinde de capacitatea producătorilor
de a fabrica bunuri de calitate la un cost cât mai redus, pe care să le poată vinde
la preţuri competitive, valorificând în mod corespunzător factorii de producţie
de care dispun.
1.2 CATEGORII DE PREŢURI
În general există trei tipuri de economie, fiecăreia corespunzându-i mai
multe categorii de pieţe şi preţuri, schematic acestea reprezentându-se astfel :

TIPURI DE ECONOMIE CATEGORII DE PREŢURI


Economia de piaţă bazată pe :
- proprietate privată - preţuri libere
- proprietate cooperatistă
Economia planificată bazată pe : - preţuri fixe (stabilite de stat)
- proprietate de stat - preţuri limită (stabilite de stat)
- proprietate cooperatistă
Economia mixtă bazată pe : - preţuri libere
- proprietate privată - preţuri dirijate
- proprietate cooperatistă - preţuri fixe
- proprietate de stat

9
Multitudinea condiţiilor de formare a preţurilor în economia de piaţă determină
existenţa şi acţiunea unei plurităţi de categorii şi forme de preţuri.
Totalitatea preţurilor practicate la un moment dat în economie constituie
sistemul de preţuri.
În această direcţie, se operează cu categorii de preţuri şi forme de preţuri
cu reglementări şi instituţii în domeniul preţurilor.
Există numericeşte vorbind, atâtea preţuri câte bunuri sunt. De aceea
gruparea lor este dificilă. Pot fi folosite variate criterii în acest scop.
Dacă procedăm la o ordonare a preţurilor după criterii, atunci putem
delimita categoriile de preţuri, care sunt determinate de variabilele cu
caracteristici relativ stabile:
1) După natura bunurilor şi serviciilor, care fac obiectul vânzării-
cumpărării, preţurile se pot clasifica :
a) preţurile bunurilor şi tarifelor de orice fel;
b) preţurile factorilor de producţie, care pot fii:
- preţul elementelor provenite din natură (materii prime şi pământ),
respectiv rentă;
- preţul muncii, care este salariul;
- preţul capitalului, care este dobânda;
- preţul riscului întreprinzătorului, care este profitul.
2) Din punctul de vedere al segmentelor de piaţă funcţionează următoarele
categorii de preţuri :
a) preţuri cu ridicate ale produselor industriale;
b) preţuri de contractare şi preţuri de achiziţie;
c) preţurile cu ridicata ale produselor agricole;
d) preţurile cu ridicata ale produselor din import;
e) preţurile de deviz;
f) preţurile de comercializare;
g) tarifele.
10
Preţurile cu ridicate ale produselor industriale-acestea circulă între
agenţii economici, indiferent de forma de proprietate a acestora. Nivelul
preţurilor se stabileşte prin negociere şi conţine, de regulă, pe lângă
contravaloarea cheltuielilor de producţie, justificate economic,un profit
stimulator, taxa pe valoarea adăugată şi alte prelevări la bugetul statului.
Preţurile de contractare şi preţuri de achiziţie – la care se cumpără
produsele agricole, indiferent de forma de proprietate a acestora, menite să
asigure producătorilor acoperirea cheltuielilor în condiţii normale de producţie şi
un profit stimulator. Pe lângă aceste preţuri garantate se pot acorda adaosuri de
preţ şi alte avantaje, inclusiv adaosuri acordate pentru compensarea majorării de
preţuri la combustibili şi energie utilizate în realizarea producţiei agricole.
Preţurile cu ridicata ale produselor agricole ce se livrează agenţilor
economici de la fondul de stat, determinate pe baza preţurilor de cumpărare, a
adaosurilor de preţ şi a celorlalte avantaje acordate producătorilor agricoli,
precum şi comisionul organizaţiilor achizitoare.
Preţurile cu ridicata ale produselor din import – stabilite ca atare sau
formate pe baza preţurilor externe în valută exprimate la cursul în vigoare, la
care se adaugă, după caz, taxele vamale, T.V.A. şi comisionul societăţii de
export import.
Preţurile de deviz – folosite pentru determinarea preţurilor lucrărilor de
construcţii şi a celor pentru reparaţii şi construcţii : materialele care se utilizează
pentru executarea acestora se iau în calcul la preţul cu ridicata sau la cele cu
amănuntul după caz.
Preţurile de comercializare – stabilite şi aplicate la desfacerea produselor
şi executarea lucrărilor de construcţii către populaţie, precum şi prin livrările în
reţeaua comerţului cu amănuntul către agenţii economici, indiferent de forma de
proprietate. Nivelul acestor preţuri cuprinde preţul cu ridicata negociat şi
adaosul comercial declarat, destinat acoperirii cheltuielilor efective necesare

11
pentru desfacerea mărfurilor şi asigurarea unui profit stimulativ pentru agenţii
economici cu activitate comercială la care se adaugă T.V.A.
Tarifele pentru serviciile prestate agenţilor economici şi populaţiei care
sunt de natura preţurilor şi pot conţine taxa pe valoarea adăugată sau alte
prelevări la bugetul de stat.
3) În funcţie de stadiile pe care bunurile le parcurg, de la ieşirea din
fabricaţie şi până la intrarea în consum, preţurile pot fii:
a) preţuri cu ridicata (de gros) – se practică la vânzarea în partide mari de
către producători, către comercianţii angrosişti (baze comerciale de
aprovizionare);
b) preţuri de detaliu (cu amănuntul) practicate de către comercianţi către
populaţie. Această clasificare are în vedere formele comerţului intern.
c) cum detailistul trebuie să obţină şi el un anumit câştig, înseamnă că aici
mai întâlnim o categorie de preţ şi anume preţul de vânzare către consumator.
Aceste categorii de preţuri sunt niveluri de preţ pentru unul şi acelaşi
produs în funcţie de parcursul acesteia de la furnizor la beneficiar.
Deosebirile de nivel sunt date de mărimea diferită a profitului inclus în
fiecare din categoriile respective. Astfel preţul de gros este format din costul
complet plus marja producătorului (beneficiul brut). Dacă la acesta se adaugă
marja angrosistului ajungem la preţul cu amănuntul. Dacă la acesta se adaugă
marja detailistului rezultă preţul de vânzare către consumator.
4) Nivelul preţurilor este influenţat şi de obligaţiile privind transportul
bunurilor. Acestea por să fie sarcina furnizorului sau cumpărătorului. Din acest
punct de vedere, respectiv al condiţiilor de livrare, preţurile pot fii:
- preţuri franco-depozitul furnizorul – când toate cheltuielile de transport al
mărfurilor de la producător la beneficiar, revin acestuia din urmă;
- preţuri franco-staţia de expediţie – în care cheltuielile de transport până la
staţia de expediţie revin producătorului (furnizorului), iar de la acesta până la
consumator beneficiarului;
12
- preţuri franco-depozitul beneficiarului, când cheltuielile cu transportul revin
furnizorului;
Introducerea condiţiilor de livrare (franco) are determinare economică. Ea
stimulează vânzarea şi cumpărarea şi urmăresc totodată securitatea şi
integritatea expediţiilor.
5) După modul cum se formează preţurile în economia de piaţă, acestea se
pot grupa în :
- preţuri libere – care se formează pe piaţă în condiţiile de concurenţă perfectă.
Ele se formează în mecanismul cvasigeneralizat al legii cererii şi ofertei fiind
preţuri de echilibru.
- preţuri de piaţă – preţurile libere în carte sunt cuprinse toate impozitele de
plată.
- preţuri administrate – care se formează sub acţiunea monopolurilor şi a marilor
firme şi de către stat.
- preţul liderului (preţ conducător) – care este fixat de către firma cu realizările
preponderente, în cadrul ramurilor economice şi acceptat de toate celelalte
firme. Nu este vorba de acord între subiecţi, ci de un nivel de preţ pe care firma
cea mai puternică îl practică pe piaţă, iar celelalte sunt nevoite a-l folosi la nivel
nu este prea ridicat, fiind mai aproape de cost şi considerat un preţ satisfăcător
pentru toţi, rămânând vreme îndelungată neschimbat.
- preţul de înţelegere – sunt acorduri cu privire la nivelul preţurilor între firme ce
aparţin aceloraşi subramuri economice. Ele apar, de aceea ca un cartel al
preţurilor.
- preţul de control practicate de marile firme industriale , care impun nivelul
preţurilor practicate de către comercianţii lor.
- preţul de transfer, ce se practică între filiale ce aparţin aceloraşi societăţi cu
capital naţional sau transnaţional, la schimburile reciproce, de reper,
subansamble ce servesc la obţinerea produsului final.

13
Sistemul de preţuri, care se creează în perioada tranziţiei va avea
trăsăturile specifice ale economiei în care va funcţiona.
Preţurile sunt influenţate de adaptarea la principiile şi reglementările de
piaţă din ţările cu economie avansată.
Astfel sistemul de preţuri va cuprinde:
a) preţuri libere formate în funcţie de cerere şi ofertă.
b)preţuri garantate pentru produsele din sectoarele specifice structurii pe
domenii al economiei naţionale (produse agricole, produse ale industriei
extractive).
c)preţuri stabilite de stat prin intervenţia sa în procesul de formare a preţurilor.
Predominante în cadrul sistemului de preţuri sunt preţurile mărfurilor şi tarifelor
serviciilor. Acestea se pot grupa în următoarele categorii:
- în funcţie de sfera de aplicare, categoriile fundamentale de preţuri ale
producătorilor, comercianţilor şi pentru transferul (circulaţia) produselor între
unităţile aceleiaşi forme în procesul cooperării sunt : preţuri cu ridicata, preţuri
de comercializare, tarifele .
- în funcţie de modul în mecanismul pieţei, preţurile pot fi : preţuri de ofertă
(preţuri de catalog, preţuri de cotaţie la bursă, preţuri de deviz etc.), preţuri
efective (preţuri de contact, preţuri de licitaţie, preţuri de cotaţie la bursă, preţuri
de consum).
Preţul cu ridicata reprezintă preţurile de vânzare de către întreprinderile
producătoare de materii prime, materiale, energie, utilaje, instalaţii, produse
agricole, bunuri de consum şi lucrări de construcţii – montaj. Ele reprezintă deci,
preţuri de vânzare folosite de întreprinderile de desfacere a produselor în
cantităţi mari altor unităţi în scopul prelucrării sau al revânzării lor altor
întreprinderi şi populaţiei.
Din această categorie fac parte :
- preţurile produselor industriale;

14
- preţurile agricole livrate la fondul de central de către societăţi agricole
cu capital de stat;
- preţuri de contractare şi achiziţie al produselor agricole livrate de
producătorii individuali;
- preţurile de obiecte de construcţii;
- preţurile de deviz.
Preţurile de comercializare sunt folosite pentru desfacerea produselor de
către unităţile specializate sau de magazinele de desfacere ale unităţilor
producătoare. Revânzarea se poate face atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa
externă. Obiectivul revânzării îl constituie atât produsele indigene, cât şi cele
care provin din import.
Tarifele pentru serviciile prestate de unităţile specializate altor unităţi,
instituţii şi populaţiei fac parte din categoria preţurilor cu ridicata, cât şi a
preţurilor cu amănuntul.
Toate aceste trei categorii de preţuri sunt :
- preţuri de vânzare – atunci când este vorba de agentul economic, furnizor
(producător);
- preţuri de cumpărare – când agentul economic este beneficiar.

PREŢ DE PREŢ DE
VÂNZARE CUMPĂRARE
( agent economic furnizor) ( agent economic beneficiar)

1.3. FORME DE PREŢ

Formele de preţ din industrie.


1. Preţul de decontare – se practică în industria extractivă. În această
subramură a industriei există unităţi care îşi desfăşoară activitatea în condiţii
favorabile de exploatare şi implicit cu cheltuieli mai mici şi unităţi care
15
desfăşoară activităţi în condiţii nefavorabile se acoperă în limitele diferenţelor
favorabile.
Produsele se desfac pe întreaga ramură a industriei extractive la un preţ cu
ridicata unic dar evidenţa şi decontarea se realizează la un preţ de decontare.
Deci preţul de decontare este un preţ de redistribuire în sensul acoperirii
diferenţelor nefavorabile de către favorabile. Cauza existenţei acestei forme de
preţ. Dacă se ponderează cantităţile de produse ce se obţin în această ramură cu
preţul cu ridicata trebuie să rezulte o valoare egală cu suma cantităţilor de
produse ponderate cu preţul de decontare.
2. Preţul postcalculat (preţul ajustat) se aplică la acele produse considerate
unicat sau comenzi ocazionale. Comenzile ocazionale, deşi nu fac parte din
categoria produselor unicat se aseamănă cu acestea datorită necesităţii adoptării
tehnologiilor precum şi faptului că producătorul nu mai are probleme cu
desfacerea produselor întrucât aceasta se realizează prin comenzi ferme.
3: Preţul plafon se practică pentru obiectivele de investiţii, reparaţii
capitale, de regulă pentru acele produse care au un ciclu de fabricaţie mai mare
de un an ce cuprinde trei faze :
- elaborarea prototipului;
- asimilarea în producţie;
- fabricaţie propriu – zisă.
Preţul plafon se utilizează în primele două faze urmărind ca odată cu
trecerea la fabricaţia propriu-zisă să se utilizeze una din categoriile de preţ
cunoscute. Este un preţ de excepţie care informează producătorii în luarea de
măsuri atunci când costurile sunt depăşite şi-i ajută pe proiectanţi în vederea
întocmirii proiectelor de execuţie.
4. Preţurile provizorii se stabilesc pentru produsele noi realizate în unităţi
noi. Odată cu trecerea la producţia de serie sau de masă se utilizează categoriile
de preţuri cunoscute.

16
Formele de preţ în agricultură.
În această ramură se întâlnesc cele mai multe forme de preţ datorită
următoarelor cauze:
- datorită multitudinii producătorilor şi produselor agricole;
- datorită existenţei mai multor forme de proprietate;
- datorită existenţei unor condiţii pedo-climatice diferite caz în care acţionează
renta diferenţială din agricultură.
1. Preţul de decontare se practică în agricultură cu capital de stat condiţiile
în care îşi desfăşoară activitatea unităţilor din acest sector sunt diferite. De aceea
produsele se livrează la un preţ unic dar evidenţa se face la un preţ de decontare.
Aceasta este un preţ de redistribuire a veniturilor în sensul că diferenţele
nefavorabilă se acoperă în limita diferenţelor favorabile.
Pentru legume şi fructe se practică preţuri de contractare ferme şi
efective.
2. Preţurile de contractare ferme se practică pentru acele legume şi fructe
care au o pondere mare în crearea fondului central al statului (ceapă,cartofi). Ca
nivel aceste preţuri depind atât de calitatea produselor, de perioada de
comercializare, cât şi de condiţiile de fertilitate.
3. Preţurile de contractate efective se aplică pentru acele legume şi fructe
cu o pondere mai mică în crearea fondului central. Nivelul lor depinde de mai
puţini factori, respectiv de calitatea şi de perioada de comercializare. Gradul de
fertilitate nu are nici o influenţă deoarece de regulă, aceste culturi se obţin în
culturi forţate în sere în jurul oraşelor.
Ambele tipuri de preţuri despre care am vorbit se modifică în funcţie de
nivelul şi evoluţia cererii.
4. Preţuri de cumpărare se practică pentru produse agricole ce sunt livrate
în mod direct către beneficiari, unităţi de valorificare a legumelor şi fructelor sau
produsele desfăcute prin cantinele restaurant. Nivelul acestor preţuri este mai
mic.
17
5. Preţuri prin schimb în natură se practică atunci când o anumită cantitate
de produs, porumb de exemplu, se schimbă cu o cantitate din alt produs, cartof
de exemplu.
Alte forme de preţ.
1. Preţul social este un preţ de redistribuirea veniturilor. Se aplică la unele
produse destinate persoanelor cu venituri mai mici sau copiilor (de exemplu
echipamente de protecţie sau unele produse desfăcute în cantităţi restrânse).
2. Preţul de competiţie se aplică la produsele care se desfac prin
magazinele proprii ale unităţilor producătoare la nivel este mai mic decât
preţurile aceloraşi produse care au şi altă modalitate de desfacere.
3. Taxele au aspectul impozitelor locale dar se deosebesc de acestea prin
faptul că ele reprezintă contravaloarea unei prestaţii (de exemplu taxe pentru
frecventarea unor cursuri, taxe pentru vizitarea unor muzee etc.).
Acestea se datorează bugetului de stat şi au caracter fiscal. În
determinarea taxelor nu se calculează şi nu se evidenţiază elementele de cost,
nivelul lor fiind stabilit de către organele financiare prin aplicarea prevederilor
din actele normative adoptate de organele puterii sau administraţiei de stat.
Unul sau mai mulţi din următorii factori poate fi la fel de important.
Supravieţuirea. O firmă poate să practice preţuri scăzute la produsele
sale pentru a-şi păstra clienţii sau pentru a atrage alţii noi cu scopul de a menţine
cifra de afaceri la un anumit nivel. Strategia nu poate fi aplicată pe termen lung
deoarece la un moment dat firma poate intra în „zona pierderii”.
Efectuarea de investiţii. O firmă interesată să investească poate stabili
anual un anumit „procentaj de investiţii” în funcţie de care stabilesc preţul de
vânzare al produsului. Suma destinată investiţiilor constituie premisa dezvoltării
firmei pe termen lung.
Împărţirea şi reîmpărţirea pieţei. Partea pe care o firmă o deţine din
totalul vânzărilor dintr-un anumit domeniu reprezintă partea sa de piaţă.
Reîmpărţirea pieţei poate avea ca scop atragerea unor noi clienţi sau
18
selecţionarea celor existenţi. O firmă competitivă este interesată de structura
clientelei sale pentru a oferi produsele pe care le fabrică în funcţie de gustul sau
preferinţele clienţilor dar mai ales în funcţie de veniturile lor nominale,
Modalităţile de determinare a preţului de vânzare într-o economie
concurenţială diferă în funcţie de politica adoptată de firmă. Există trei mari
tendinţe în stabilirea preţului produsului şi anume:
- Fixarea preţului pornind de la cost. Conform acestei metode la baza
preţului stă valoarea costului unitar determinat ca raport între suma totală a
cheltuielilor ocazionate cu producerea bunului respectiv şi numărul de unităţi
produse. La aceasta se adaugă profitul, care de cele mai multe ori este calculat
ca un procent din costul total, şi impozitele şi taxele prevăzute de lege.
Cel mai mare inconvenient al acestei metode constă în faptul că fixarea
preţului de vânzare nu ţine cont de piaţă, ceea ce poate conduce la supraevaluări
ale produsului şi deci la imposibilitatea vânzării lui.
- Fixarea preţului pe baza cererii. Preţul practicat este rezultatul
experimentării mai multor preţuri pe un interval scurt de timp. În funcţie de
jocul cererii şi al ofertei se ajunge la un preţ de echilibru cu care se va vinde, în
final produsul. Punctul de plecare însă este nivelul preţului aferent pragului de
rentabilitate al firmei.
- Determinarea preţului pe baza competiţiei. În această situaţie în fixarea
preţului firma ignoră costurile şi cererea pieţei se foloseşte în locul lor preţurile
competitorilor ca ghid în stabilirea propriilor preţuri. O astfel de determinare a
preţului este des practicată, în special de detailişti, datorită avantajelor pe care le
oferă şi anume:
* este o metodă simplă ce nu presupune studierea cererii, determinarea
punctului de echilibru şi nici măcar calcularea adaosului comercial, firma pur şi
simplu foloseşte acelaşi preţ cu competitorii săi pentru bunurile şi serviciile
asemănătoare.

19
* este metoda considerată cea mai corectă atât de cumpărători cât şi de
vânzător şi rareori stârneşte un război al preţului.
Problema stabilirii preţului apare întotdeauna la lansarea produselor noi
pe piaţă. Ca urmare pot fi utilizate mai multe forme de preţ impuse de politica de
distribuire a firmei.
Preţul de lansare este cel mai mare preţ pe care firma poate să-l obţină în
perioada de lansare a produsului, perioadă relativ scurtă din ciclul său de viaţă.
Vânzătorul ia „spuma pieţei” ceea ce-l ajută să acopere mult mai repede
costurile ridicate de cercetare şi dezvoltare. Riscurile practicării acestui preţ sunt
mari deoarece el poate să doboare cererea sau poate atrage competitorii care vor
încerca să intre pe piaţă cu acelaşi produs cu unul similar, ceea ce va atrage
concurenţa.
Preţul de penetrare, contrar preţului de lansare acesta este cel mai scăzut
preţ practicat pentru produsele noi. Ideea este de a dezvolta repede o zonă de
piaţă mai mare. Vânzătorul speră că în felul acesta va vinde, mai multe unităţi de
produs de-a lungul nivelelor de început ale ciclului de viaţă şi astfel îi va
descuraja pe competitorii săi care nu vor fi stimulate vânzările…. ; o cifră de
afaceri mare permiţând firmei să-şi dezvolte producţia, fenomen ce conduce la
reducerea costurilor unitare. Dezavantajul acestei strategii este acela să plaseze
firma într-o poziţie mai puţin flexibilă deoarece este mult mai dificilă creşterea
vizibilă a preţurilor decât reducerea lor.
Descoperite relativ recent în raport cu vechimea activităţii de comerţ
strategiile psihologice au căpătat o amploare apreciată îndeosebi de marii
comercianţi. În prezent se practică o varietate de strategii de acest gen care au ca
efect creşterea cifrei de afaceri şi a statutului firmelor producătoare şi de
distribuţie.
Amintim dintre acestea pe cele mai des apelate.
Preţul incomplet se practică încă din 1890 şi constă în afişarea unei sume
incomplete care se situează cu puţin sub un preţ rotunjit şi care lasă impresia
20
consumatorului că face o economie cumpărând produsul respectiv. De exemplu
în loc de 1.600 lei se afişează 1.599 lei. Cele mai des folosite cifre finale ale
preţurilor acceptate de aproape 80% din piaţă sunt 8 şi 9 pentru produsele de
valoare mică şi chiar 5 pentru produsele ale căror valori sunt mai mari.
Vânzătorii din ţările dezvoltate care apelează la aceste preţuri afirmă că metoda
conduce la creşterea vânzărilor, clienţii fiind încurajaţi să facă cumpărături în
cantităţi mai mari.
Un singur preţ pentru două sau mai multe unităţi de produs. Mulţi
detailişti şi în special supermarket-urile practică un singur preţ pentru două sau
mai multe produse care este mai mic decât suma celor două separat. În mod
special pentru produsele cu o fluctuaţie rapidă această strategie poate să ducă la
creşterea vânzărilor. Clienţii care văd un singur preţ şi care se aşteaptă să
folosească în cele din urmă produsele din pachet vor cumpăra întreg pachetul în
ideea că vor economisi o anumită sumă..
Preţul de prestigiu se practică cu scopul de a marca statutul şi calitatea
produsului respectiv. Datorită calităţilor superioare, unele produse sunt mai
scumpe decât cele de calitate medie sau mică, mulţi cumpărători crezând că un
preţ ridicat presupune şi o calitate superioară pentru anumite produse ca:
bijuterii şi cosmetice.
Preţul de aliniere se practică pentru bunurile de larg consum şi reprezintă
preţuri care reflectă evidenţe reducerii faţă de nivelul iniţial. Conform acestei
strategii magazinele vând produsele, în special confecţii, la preţuri limită, ceea
ce elimină diferenţele minore de preţ din decizia de cumpărare şi pentru clienţi
şi pentru managerii detailişti.
Preţul geografic. Strategiile de preţ geografic se aplică în general în
veriga intermediară şi se concretizează în alegerea condiţiilor de livrare a mărfii
mai precis în stabilirea modului de suportare a costului cu distribuţia (cheltuieli
de transport, ambalaj special, asigurare şi risc). Acesta poate fi asumat în
întregime de către cumpărător sau poate fi împărţit cu vânzătorul.
21
Aplicarea discount-ului. Producătorii şi vânzătorii oferă clienţilor lor o
varietate de discount-uri dintre care:
- discount-uri comerciale – se oferă intermediarilor sau agenţilor de vânzare care
prestează activităţi de distribuţie.
- discount-uri cantitative – sunt reduceri valorice acordate clienţilor care
cumpără în cantităţi mari şi constituie un mod de economisire pentru aceştia
deoarece costul vânzării pe unitatea de produs devine mai mic. Se practică la
produsele
cu o viteză de circulaţie mare.
- discount-uri cash – sunt oferite pentru o plată imediată. Vânzătorul poate oferi
un discount de 2% dacă factura este achitată înainte de 10 zile, termenul de
scadenţă fiind de 30 de zile.
Aplicarea acestei strategii elimină nevoia de programe promoţionale
speciale de vânzări deoarece preţurile au fost reduse deja.
Programele promoţionale implică un anumit volum de muncă, reclame şi
vânzări speciale, adică la preţuri reduse treptat de la o zi la alta.
Preţurile cu ridicata ale producătorilor sau importatorilor.
Preţurile cu ridicata sunt preţurile de vânzare ale întreprinderilor
producătoare de materii prime, materiale, combustibili, energie, utilaje,
instalaţii, piese de schimb, produse agroalimentare, bunuri de consum
industriale, plătite de către agenţii economici cumpărători. Sunt preţurile folosite
la desfacerea produselor respective în cantităţi mari altor unităţi în scopul
prelucrării, al utilizării sau al revânzării lor.

PR = C + Pr

unde : PR – preţ cu ridicata


C – costul unitar
Pr – profit unitar

22
a) La materiile prime de bază, combustibil, energie şi principalele resurse
materiale, preţurile se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului la propunerea
Ministerului Finanţelor – Departamentul pentru prognoze, urmărirea şi
liberalizarea preţurilor – la nivelul preţurilor mondiale. Nivelul lor se adaptează
în funcţie de tendinţa, de durata, evoluţiei preţurilor externe, de modificările
intervenite în structura cererii şi ofertei, a cursului valutar, de rezultatul
negocierilor cu agenţii economici.

PR = PM PR – preţul cu ridicata
PM – preţul mondial.
b) La unele materii prime, nominalizate de guvern se pot acorda temporar
subvenţii producătorilor de la bugetul statului, atât regiilor autonome cât şi
societăţilor comerciale. Preţul de vânzare cu ridicata este mai mic decât preţul
care revine producătorului.
PR = C + Pr - S C – costul producţiei
Pr – profitul întreprinderii
S – subvenţie
PP = Pr + S
PP – preţul care revine producătorului.

c) La materiile prime, piesele de schimb, ansamble, subansamble, maşini,


utilaje, instalaţii complexe, destinate producţiei şi investiţiilor, provenite din
import, preţurile interne se formează pe baza relaţiei:
PR = PE FER * CV + ( CTA + CID ) * CV + TV + CSC + MI + TVA
PE FER = preţul extern franco - frontiera
CV = cursul valutar (de schimb)
CTA = cheltuielile de transport şi asigurare externă
CID = cheltuieli de încărcare -descărcare
TV = taxa vamală de import
CSC = comisionul vamal
MI = marja societăţii comerciale de import – export
23
TVA = taxa pe valoare adăugată.
d) Preţurile cu ridicata ale producţiei agricole livrate agenţilor economici
de la fondul de stat se formează prin adăugarea la preţurile de contractare şi
achiziţie a adaosurilor reprezentând avantaje pentru compensarea creşterii
preţurilor la materii prime, materiale, combustibili, produse industriale destinate
agriculturii, pe măsura livrărilor de la fondul de stat şi comisionul
organizatorilor achizitoare.
PR = Pc sau PA + AV + COA
PC sau PA – preţul de contractare sau de achiziţie garantat de stat
AV – avantaje; compensarea influenţei creşterii preţurilor în
ramurile neagricole, acordate cu ocazia livrărilor.
e) Pentru toate categoriile de produse, lucrări şi servicii, pentru care
furnizorii datorează statului impozit pe cifra de afaceri, preţurile cu ridicata se
formează prin includerea, alături de preţul care revine producătorilor, a taxei pe
valoarea adăugată.
P factură = PR + TVA colectată

Formarea preţurilor de comercializare.


Preţurile de comercializare sunt preţuri de gros şi preţuri de detaliu sau cu
amănuntul.
a) Preţurile de gross sunt preţuri ce se aplică la desfacerea produselor în
cantităţi mari de către societăţi comerciale, specializate pentru desfacerea
mărfurilor „en gros”.
Unităţile cumpără de la producătorul direct sau din import bunuri plătite
cu ridicata, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (vărsată la bugetul de stat) şi vând
en gross mărfurile respective la un preţ de comercializare în care se include
adaosul de gros, astfel încât să-şi asigure acoperirea cheltuielilor de circulaţie şi
să obţină profit.
PG = PR + ADG
24
PG – preţ de gros
PR – preţul cu ridicata
ADG –adaos de gros.
PG facturat = PR fără TVA + ADG TVA colectată
b) La fel se formează şi preţurile de comercializare cu amănuntul (de
detaliu), după cum unităţile comerciale cu amănuntul se aprovizionează cu
mărfuri direct de la producători sau de la unităţile comerciale en gros.
PA = PG + ADA sau PA = PR + ADA
PA – preţ cu amănuntul
ADA – adaos cu amănuntul
PA facturat = PG fără TVA + ADA + TVA
PA facturat = PR fără TVA + ADA + TVA
c) Preţurile de deviz pe obiecte şi părţi de obiecte:
PD = CD + CI + Pr + IT
PD – preţ de devize
CD – cheltuieli directe
CI – cheltuieli indirecte
Pr – profitul
IT – taxa de teren.
d) Tarife pentru servicii.
T = C + Pr + TVA colectată
T – tariful
C – costul

25
TVA COLECTATĂ

Preţ cu ridicata
PROFIT

facturat
COST

TVA COLECTATĂ
MARJA COMERCIALĂ 2

Preţ cu ridicata
TVA COLECTATĂ

facturat
MARJA COMERCIALĂ 1

PREŢUL CU RIDICATA
FĂRĂ TVA

Structura preţului în drumul pe care-l parcurge o marfă de la


producător la populaţie

TVA COLECTATĂ

En gross sau en detaille


Preţ de comercializare
MARJĂ
Preţul importatorului

TVA COLECTATĂ COMERCIALĂ


COMISION
facturat

TAXA VAMALĂ
CH.TRANSPORT PREŢUL DE IMPORT
PREŢUL EXTERN FĂRĂ TVA

Structura preţului produselor importate destinate investiţiilor şi


populaţiei

26
CAPITOLUL II PROFITUL – ELEMENT ESENŢIAL AL
PREŢULUI

Termen de origine latină, profitul vine de la verbul profice care înseamnă


a progresa. A da rezultate, apoi dobândind semnificaţia de a da, sau a aduce
profit. Acest fapt, explică de ce profitul este considerat drept venit sau o formă
de venit.
Intenţia de a da profitului doar sensul pozitiv a făcut ca adesea el să se
identifice cu noţiunea de beneficiu. Relaţia dintre profit şi beneficiu este destul
de generală, unii autori considerându-le ca sinonime, alţii apreciind că sunt
noţiuni distincte şi diferă ca sferă de cuprindere.
Profitul este cel mai restrâns sens, venitul pe care îl obţin agenţii
economici ca produs al utilizării capitalului. În sensul cel mai larg, profitul este
câştigul pe care îl obţin agenţii economici, ci ca surplus peste costul de
producţie. De aici, rezultă că profitul este avantajul realizat în formă bănească
dintr-o acţiune, operaţie sau activitate economică. Prin urmare orice agent
economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta dacă nu obţine profit.
Privit ca diferenţă între preţul de vânzare şi costul de producţie profitul,
mai precis profitul total are două componente: profitul normal şi profitul
supranormal sau economic.
Profitul normal reprezintă acea parte a profitului, pe care a realizează şi
însuşeşte întreprinzătorul (agent economic) în calitatea sa de proprietar al
factorilor de producţie.
Ca venit al proprietarului care este şi întreprinzător, profitul normal nu se
include în costul de producţie. Aceasta corespunde venitului care ar reveni
întreprinzătorului dacă el ar închiria capitalul său altui întreprinzător, sau dacă ar
lucra ca salariat la aceasta.
27
Prin urmare, profitul normal reprezintă minimum de profit pe care o firmă
trebuie să-l obţină pentru a funcţiona în continuare. În acest caz, nivelul
venitului total încasat se identifică cu cel al costului de oportunitate, ceea ce
înseamnă că pe baza încasărilor se poate asigura continuarea activităţilor la
aceiaşi parametrii funcţionali.
Partea de profit ce de obţine ca venit peste costul de producţie indiferent
dacă acesta este produs al unor factori de producţie închiriaţi sau ca urmare a
jocului, concurenţei pe piaţă reprezintă profitul supranormal sau economic. În
timp ce, profitul contabil reprezintă excedentul de venit net peste costul contabil,
profitul economic reprezintă diferenţa dintre venitul total al firmei şi costurile de
oportunitate ale tuturor intrărilor (factorilor) utilizate de aceasta într-o perioadă
de timp. Adesea, teoria generală a profitului are în vedere acest tip de profit.

Venitul firmei (încasările totale)

Cost de producţie (total) Profit economic

Cost explicit Cost implicit

Cost contabil Profit normal

Profitul normal, indiferent dacă se investeşte în factori de producţie care


intră în proprietatea întreprinzătorului sau agentului economic în general sau
aceeaşi natură, este consumat ca venit personal de către acesta, făcând parte din
profitul total, dar intrând în costul de producţie la fel ca orice cost. Pentru
înţelegerea costului profitului normal poate fi dat următorul exemplu: „Într-un
an venitul total al unui agent economic este de 500.000.000 u.m. din care
480.000.000 u.m. reprezintă costuri de producţie cu factori de producţie utilizaţi.
28
Agentul economic utilizează echipamente de producţie şi alţi factori similari,
pentru care obţine un profit de 800.000.000 u.m. El poate închiria echipamente
de producţie pentru un an unor terţi de la care poate primi o chirie de 80.000.000
u.m. sau se poate folosi de echipamente de producţie pe timp de un an închiriate
de la terţi pentru care plăteşte o chirie de 80.000.000 u.m.”
Ţinând seama de cele trei ipostaze prezentate mai sus rezultă că cele
80.000.000 u.m. reprezintă profit normal, în timp ce 100.000.000 u.m. constituie
profitul total din care 20.000.000 u.m. este profit economic adică 80.000.000
u.m. profit normal şi 20.000.000 u.m. un profit economic.
Dacă întreprinzătorul, agentul economic, n-ar fi proprietar de nici un
factor de producţie, închiriindu-i pe toţi, atunci el n-ar obţine profit normal,
chiria plătită terţilor, incluzându-se în costul de producţie, în calitate de cost real.
Dacă marfa astfel obţinută s-ar vinde la un preţ egal cu costul de producţie,
atunci el n-ar obţine nici un profit economic.
Ca o componentă a profitului total, profitul economic reprezintă venitul ce
se obţine de o întreprindere (agent economic) care este administratorul,
organizatorul unităţii şi beneficiarul bunurilor produse de respectiva unitate, care
se vând la preţuri mai mari decât costul de producţie (adică, inclusiv profitul
normal). Profitul economic se realizează numai în procesul schimbului în cadrul
mecanismelor pieţei concurenţiale unde domină incertitudini generate de
confruntarea dintre numeroasele riscuri, se poate aprecia că profitul economic pe
care-l realizează şi însuşeşte agentul economic (întreprinzătorul) reprezintă o
răsplată a muncii sale.
Pe lângă cele două forme principale de profit, normal şi supranormal, în
cadrul economiilor de piaţă din lumea contemporană mai sunt întâlnite şi alte
forme, diferenţiate din alte puncte de vedere, între care un interes special îl
reprezintă profitul realizat de pieţele cu concurenţă imperfectă şi anume, profitul
de monopol sau supraprofitul de monopol. Acesta este realizat de firme,
respectiv corporaţii ce şi-au asigurat o poziţie de monopol pe piaţă şi care
29
rezultă din cele mai diferite situaţii în care-şi desfăşoară activitatea putând
impune monopolul în privinţa cantităţilor de mărfuri vândute, al calităţilor lor, în
condiţiile folosirii noilor realizări tehnico-ştiinţifice.
O firmă specială de profit este aşa numitul profit neaşteptat care se
realizează de către agenţii economici cei mai diferiţi, sau de altă natură
favorabile. Asemenea situaţii se pot întâlni fie în unele zone geografice ale
globului în urma unor evenimente conjuncturale, fie în cazul unor produse de
natură deosebită, precum petrolul sau alte resurse natural – materiale – se
constituie monopolul exclusiv al unui număr redus de producători respectiv
vânzători.
Profitul se determină potrivit unei metodologii oficiale, rezultate din
reglementările în vigoare ale fiecărei ţări şi reprezintă o sumă globală, care
teoretic şi practic poate fi formată din două componente:
- profitul legitim sau legal – realizat în contextul respectării prevederilor legale
de-a lungul întregii activităţi din care este obţinut. Este de dorit ca întreaga
diferenţă dintre venituri şi costuri să reprezinte un asemenea profit pentru a
înlătura orice aspecte neplăcute ce rezultă din nerespectarea legalităţii.
- profitul nelegitim sau nelegal – realizat în contextul încălcării deliberate sau nu
a legalităţii, prin atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de
lege, sustragerea de la plata impozitelor şi a taxelor, „umflarea costurilor”,
efectuarea unor duble înregistrări etc.
Profitul este impozitat conform legilor din fiecare ţară. Cine-l deţine poate
dispune de profit numai după plata impozitelor. Pornind de la mărimea şi modul
de stabilire a impozitelor a apărut conceptul de profit care se stabileşte nu atât
în funcţie de factorii economici, ci de decizia autorităţilor şi de politica statului
de a asigura un anumit nivel al profitului pe ramuri, subramuri, pe categorii de
mărime a firmelor etc. Adesea el apare şi sub titulatura de profit net.

30
Indiferent de forma pe care o îmbracă, profitul îndeplineşte anumite
funcţii pentru agenţii economici, proprietari, întreprinzători, populaţie, societate
în general:
a) funcţia de matinare a firmelor, luate în ansamblu ca entităţi economice
a întreprinzătorilor şi proprietarilor firmelor respective. Profitul stimulează
iniţiativa economică a acestora, el determină acceptarea riscurilor de către
întreprinzători şi prin aceasta, contribuie la stimularea producţiei de bunuri.
b) funcţia de creştere, ce pune în evidenţă faptul că profitul stă la baza
creşterii producţiei, a dezvoltării firmelor, a apariţiei de noi întreprinderi etc. El
reprezintă sursa principală a acumulărilor pe baza cărora se constituie
investiţiile, sursa de bază a creşterii economice.
c) funcţia de control asupra activităţii firmelor. Nivelul de dinamica a
profitului însuşi, constituie un adevărat barometru al calităţii activităţii agenţilor
economici. Cu cât profitul este mai mare şi cu cât perioada în care se însuşeşte el
este mai îndelungată, cu atât mai mult se verifică în practică abilitatea şi
calităţile agentului economic în rândul oamenilor de afaceri.
d) Profitul îndeplineşte o importantă funcţie socială, constituind baza
procurării resurselor necesare pentru finanţarea acţiunilor social culturale.
Fiecare agent economic, pentru a putea să-şi orienteze activitatea trebuie să
dispună de o analiză financiară corespunzătoare, în cadrul căreia un rol deosebit
revine mărimii şi dinamicii profitului. Oricare ar fi forma de profit (contabil,
economic) acesta este măsurat absolut (ca masă, ca volum) şi relativ (ca rată).
Masa profitului este suma totală dobândită sub forma de profit de un agent
economic, de o ramură sau de o economie a unei ‚ţări Ea se stabileşte ca
diferenţă pozitivă dintre venitul obţinut prin vânzarea bunurilor realizate şi
costul lor. Masa profitului se poate calcula de asemenea, pe produs (bun sau
serviciu), ca diferenţă între preţ şi cost constituind un reper foarte important
pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unităţi economice.

31
Rata profitului se determină ca un raport procentual între masa profitului
şi un parametru (indicator) corespunzător de referinţă. În teorie şi practică se
calculează următoarele genuri de rate de profit (pr‘):
- rata comercială prin raportarea profitului la venitul total la încasările
totale sau la cifra de afaceri (CA).
pr ‘ = pr ∕ CA ∙100
- rata economică raportând profitul la activele totale ale întreprinderii (AT)
atât cele proprii cât şi cele împrumutate.
pr’ = pr/AT * 100
- rata financiară, determinată prin raportarea profitului la activele
proprii(AP).
pr’ = pr / AP * 100
- rata rentabilităţii, care se determină ca raport al fiecărei forme de profit, la
forma corespunzătoare de cost (de plată) prin raportarea profitului la costul
contabil. În acest caz, rata profitului reflectă şi evidenţiază gradul de
rentabilitate la nivelul produsului agentului economic, ramurii şi economiei
naţionale. Importanţa ei rezidă în orientarea structurii activităţii economice, pe
bunuri, ramuri şi subramuri.
Dacă atât în cazul calcului masei profitului cât şi al ratei profitului nu se
obţine un rezultat pozitiv, înseamnă că din punct de vedere oficial nu se obţine
profit, ci se înregistrează pierderi, care în anumite circumstanţe pot aduce
agentul economic în starea de faliment.
Ţinând seama de modul cum se calculează profitul în contextul
semifabricaţiei oficial – legislative, rezultă că, atât din punct de vedere al
producătorului (al celui ce realizează o activitate lucrativă), cât şi al societăţii, se
impune un singur mod de abordare – acela al maximizării. Deoarece caracterul
complex al activităţii economice implică acţiunea unui număr mare de factori,
rezultatul depinzând de aceştia, profitul producătorului se maximizează prin
mărimea producţiei (care atrage după sine sporirea cantităţii de factori utilizaţi)
32
atâta timp cât veniturile superioare costului acestora. În acelaşi timp problema
maximizării se pune atât prin prisma masei cât şi a ratei profitului şi determină,
firesc opţiunile producătorilor pentru o activitate sau alta.
În lupta pentru maximizarea profitului, au loc deplasări de capitaluri pe
diferite mărimi de la o activitate economică la alta sau între diferite ramuri,
mişcare ce poartă denumirea de migraţia capitalului.
Atât mărimea cât şi dinamica ratei profitului sunt influenţate de numeroşi
factori. Cel mai important este desigur numărătorul din rata profitului,
reprezentat prin masa profitului cu care creşte sau scade direct proporţional.
Dacă vom supune analizei indicatorul masa profitului vom deduce că are, la
rândul său, o condiţionare complexă depinzând de :
1) nivelul productivităţii sau randamentul factorilor care influenţează
volumul rezultatelor. Aceasta înseamnă orientarea firmei spre acele acţiuni
(activităţi) care conduc la productivitatea cât mai mare, îndeosebi prin prisma
randamentului factorului muncă. Eficienţa învăţământului, a sistemului de
ocrotire socială a sănătăţii, a cercetării ştiinţifice depinde de eficienţa
acumulării şi investiţiilor de structurile de ramură şi teritoriale ale economiei
naţionale.
2) preţul de vânzare şi costul, întrucât masa profitului este rezultatul
diferenţei dintre cele două elemente. Întrucât prin creşterea preţului de vânzare,
într-o economie de piaţă concurenţială se modifică substanţial nivelul
competitivităţii, accentul se pune pe reducerea costului.
3) volumul, structura şi calitatea producţiei (activităţii sau bunurilor
economice) care acţionează separat dar mai ales în unitatea şi interdependenţa
lor. În practică, incidenţele generate de aceşti factori de influenţă, se
intersectează sau suprapun, putând fi sau nu convergente unele cu altele.
4) viteza de rotaţie a capitalului – este cunoscut faptul că, în activitatea
economică capitalul parcurge o mişcare complexă pe care o putem simboliza
astfel:
33
B-C…….P…….BE – B’
În care : B – bani (capital bănesc)
C – capital productiv (bunuri de producţie)
P – activitatea economică în care se foloseşte capitalul
BE – bunuri economice în urma activităţii economice respective
B’ – bani ce rezultă din vânzarea bunurilor economice (mărfurilor
obţinute.
Mişcarea completă de la B la B’este o rotaţie, iar timpul acestei mişcări
este timpul de rotaţie. Întreprinderea este interesată ca în decursul unui an să
realizeze un număr de rotaţii cât mai mare. În acest scop se reduce timpul de
aprovizionare, de producţie şi de vânzare a mărfurilor. Volumul profitului va fi
astfel direct proporţional cu viteza de rotaţie.

2.1 PROFITUL – NATURA ŞI FORMELE SALE

Unul din veniturile care se obţin în cadrul societăţii este profitul. Acesta în
sens larg, poate fi privit, ca fiind câştigul realizat în formă bănească de către cei
ce iniţiază şi organizează o activitate economică. Pentru teoreticieni, problema
care se pune este privitoare la natura profitului, iar pentru agenţii economici de a
stabili raportul în care se găseşte cu celelalte venituri (salarii, dobânda, renta) şi
mai ales, modalităţile prin care se poate asigura maximizarea lui.
Cu privire la categoria de profit există mai multe puncte de vedere. Se
disting două mari curente teoretice:
a) unul care consideră că veniturile, deci profitul, apar ca recompensă a
factorilor de producţie;
b) altul ce consideră profitul drept munca însuşită în mod gratuit de cei ce
posedă capitalul pe seama celor care îşi închiriază (vând) capacitatea
de muncă.
34
Pentru a pătrunde în intimitatea acestei categorii se porneşte de la faptul
că activităţile economice se desfăşoară în cea mai mare parte în întreprinderi,
care angajează şi coordonează factorii de producţie. Întreprinzătorii pot fi
proprietari ai tuturor factorilor de producţie antrenaţi în cadrul activităţii firmei
şi deci, şi a firmei sau pot închiria unul sau mai mulţi factori de producţie.
Indiferent de situaţie, întreprinzătorii sunt cei ce organizează şi conduc
afacerile firmei, decid ce să producă, în ce cantităţi, unde să vândă şi cum.
Toate acestea necesită cunoştinţe şi abilitate şi implică un anumit risc din
partea întreprinzătorului. Este firesc ca el să fie recompensat prin profitul normal
şi profitul economic.
Dacă avem în vedere costul contabil, tot ce se obţine peste acest cost este
profitul, respectiv profitul total. Dacă acest excedent depăşeşte suma costului,
atunci profitul total este compus din profitul normal şi profitul economic.
Deci, întreprinzătorul poate primii profit din două motive:
- dacă este proprietarul unora dintre factorii de producţie (echipament, pământ)
utilizaţi de firmă obţine profit normal;
- dacă vinde bunurile firmei obţinute la un preţ mai mare decât costul de
producţie (costul contabil plus profitul normal) obţine şi profitul economic.
Când întreprinzătorul nu posedă nici unul dintre factorii de producţie
(închiriază absolut tot), el nu va obţine profitul normal, iar dacă vinde bunurile
produse la un preţ mai mic decât costul de producţie nu va obţine nici un profit
economic.
Se poate sesiza că în structura profitului normal intră atât o remuneraţie de
muncă, cât şi una de capital.
Remuneraţia de muncă vizează munca de coordonare, conducere a
întreprinzătorului; remuneraţia de capital vizează munca de coordonare
(dobânda) capitalului adus de către întreprinzător sau procurat din altă parte.

35
Dacă şi factorul pământ utilizat de firmă este închiriat, atunci profitul
cuprinde atât remuneraţia muncii întreprinzătorului, dobânda capitalului utilizat,
cât şi chiria pământului.
În economia de piaţă, unde se manifestă pentru întreprinzătorul permanent
incertitudinea cu privire la prezent şi viitor, aceştia suportă riscul în afaceri,
respectiv ca venitul ce provine din vânzarea bunurilor fabricate să fie mai mic
decât costul de producţie. În aceste condiţii profitul economic este considerat ca
răsplată pentru asumarea riscului.
Deci, profitul economic reprezintă venitul obţinut de cei care întemeiază
(fondează), organizează şi administrează o firmă (întreprinzători) şi care sunt
proprietarii bunurilor produse de către firmă. Ei vând aceste bunuri (dacă este
posibil) la un preţ mai mare decât costul total al firmei (costul contabil plus
profitul normal). Ceea ce obţin este venitul ce răsplăteşte pe întreprinzător
pentru întemeierea şi buna funcţionare a firmei.
Firmele, chiar în condiţiile unor prospectări riguroase a pieţelor, nu pot fi
niciodată singure în legătură cu evoluţia pieţelor, a preţurilor, a cererii
consumatorilor etc. Riscul în afaceri este ceva normal, o componentă a vieţii
economice.
În aceste condiţii riscul în afaceri apare sub trei ipostaze, care sunt expuse
în continuare.
a) Incertitudinea privind condiţiile pieţei. Un întreprinzător niciodată nu
este sigur că tot ceea ce produce poate să şi vândă. Preferinţele consumatorilor,
orientările acestora sunt imprevizibile, iar cererea este deosebit de elastică, în
funcţie de veniturile consumatorilor. Este firesc ca întreprinzătorul să nu deţină
toate informaţiile necesare sau chiar dacă le deţine acestea nu reflectă în
totalitate realitatea.
b) Riscul datorat schimbărilor în tehnologie şi implicit concurenţei celor
care au un avans în domeniu. În epoca contemporană, impactul progresului
tehnic este uriaş. O simplă reţinere în acest domeniu poate aduce mari prejudicii
36
firmei, iar o politică deschisă de încurajare şi promovare a noului poate crea
avantaje deosebite şi câştiguri suplimentare foarte mari.
c) Riscul financiar, juridic şi politic. Firmele îşi desfăşoară activitatea în
anumite condiţii social-politic determinate, ele trebuie să respecte legislaţia ţării
în care funcţionează şi se supun oricăror acţiuni politice ce vin să orienteze
economia în ansamblul ei. Dacă situaţia politică şi militară dintr-o ţară se
deteriorează sau dacă apar fenomene politice restrictive la nivel mondial, atunci
şi activitatea firmelor este afectată sau chiar stopată. De exemplu, în caz de
război unele contracte ale firmelor se anulează, apar interdicţii de export de
capital, după cum dezordinile sociale anulează orice efort de prosperitate a
firmei.
Dacă privim cele trei mari grupe de riscuri este firesc ca profitul
întreprinzătorului să fie privit şi considerat ca o compensaţie primită de acesta
datorită presiunii acestor riscuri. Cu alte cuvinte profitul economic este răsplata
pe care o primeşte întreprinzătorul pentru riscul de a pierde capitalul.
Profitul se cuvine întreprinzătorului din mai multe motive:
a) inovaţia – reflectă atât prin ideile noi ale întreprinzătorului, dar şi prin
ideile noi ale altor specialişti pe care întreprinzătorul le obţine, le asimilează şi le
pune în practică.
b) managementul , respectiv efortul de conducere care implică atât
cunoştinţele ştiinţifice, cât şi talent, artă, percepere.
c) speculaţia comercială, ce se referă la perspicacitatea întreprinzătorului
de a organiza şi desfăşura o distribuţie şi vânzare de succes a bunurilor produse.
d) asigurarea contra riscurilor.
Specialiştii consideră că primele trei motive pun în evidenţă faptul că
profitul este în primul rând, o plată a muncii întreprinzătorului la fel de firească
cum e salariul oricărui lucrător, iar în al doilea rând, având în vedere ultimul
motiv, profitul este şi o răsplată a riscului asumat de întreprinzător. Profitul este
un venit care depinde de anumite circumstanţe favorabile întreprinzătorului. El
37
este prin natura sa obligatorie căci el depinde de rezultatele atât de variabile ale
întreprinderii datorită împrejurărilor schimbătoare ale societăţii.
De aceea, după împrejurări, profitul poate exista sau nu, poate fi mai mare
sau mai mic.
În concluzie, se poate spune că profitul se diferenţiază de celelalte de
venituri. Spre deosebire de salarii, rentă, dobândă, el nu are baza contractuală,
depinzând de succesul în afaceri şi de norocul întreprinzătorului de a nu întâlni o
concurenţă distrugătoare, restrângerii sau limitării legislative.
Alături de cele două mari forme de profit, profitul normal şi profitul
economic, în practică unele firme pot obţine şi alte categorii de profit.
Profitul monopol, cunoscut şi sub denumirea de supraprofit de monopol,
care se obţine, de regulă, de către firmele care câştigă şi menţin o poziţie de
monopol de piaţă. Prin manipularea preţului dar şi a altor factori, câştigul lor
este mult lai mare decât în condiţii normale tocmai datorită poziţiei lor de
monopol.
Profit neaşteptat (windfall profit) apare ca un profit neaşteptat datorită
unor conjuncturi ale vieţii economice şi politice.
Producătorii vând la preţuri ce nu justifică creşterile în costurile de
producţie. Un asemenea profit este considerat ca necinstit, constituind de fapt un
transfer incorect de bogăţie de la cei care plătesc preţul ridicat artificial de către
producători. Desigur, toţi întreprinzătorii sunt interesaţi în a obţine profit şi dacă
se poate, cât mai mult profit. În cadrul fiecărei firme se determină volumul
profitului obţinut într-o anumită perioadă, care este cunoscut şi sub denumirea
de masa profitului. Firma trebuie să aprecieze însă nu numai masa profitului ci şi
gradul de profitabilitate înregistrat, respectiv gradul de rentabilitate al afacerilor.
Rata profitului, respectiv dimensiunea ei, oferă informaţii extrem de utile
întreprinzătorului privind mersul afacerilor într-o perioadă sau alta.
Întreprinzătorii au posibilitatea să efectueze analiza asupra activităţilor

38
desfăşurate de firme, precum şi de a stabili strategii care să urmărească
maximizarea profitului.
În orizontul scurt de timp profitul economic este maximizat atunci când
venitul marginal egalează costul marginal, iar curba costului marginal este în
creştere.
În orizontul de timp mediu şi lung toţi factorii pot fi transferaţi de la o
utilizare la alta şi deci numărul firmelor care produc un bun oarecare se va mări
dacă firmele respective obţin profit economic. Dacă firmele care produc un bun
oarecare înregistrează pierderi, atunci treptat, ele vor renunţa la producţia
bunului respectiv, iar numărul lor tot treptat, va descreşte în acelaşi timp, nu se
vor înregistra schimbări în numărul firmelor care produc un bun în cantităţi în
care profitul este la nivelul normal, deoarece pentru aceste firme nu există
motivaţia nici de a ieşi, nici de a intra în ramură.
Dacă într-o ramură oarecare se va înregistra, la un moment dat o creştere a
numărului de firme care produc un anumit bun atunci vom sesiza o modificare a
costurilor şi a veniturilor tuturor firmelor care produc acel bun. Acesta se
datorează următoarelor cauze:
- intrarea în ramură a noilor firme va duce la creşterea ofertei la bunul produs în
cadrul ramurii şi în mod firesc, scăderea preţului de vânzare. Venitul mediu ca şi
venitul marginal al fiecărei firme vor scădea, deoarece vânzările se vor face la
noile preţuri;
- intrarea unui număr însemnat de firme în ramură are ca efect creşterea cererii
de factori de producţie utilizaţi pentru producerea bunului respectiv.
Scăderea venitului şi creşterea costului vor avea ca efect reducerea
profitului firmelor, astfel că intrarea noilor firme atrase de mărimea profitului
economic va conduce la reducerea acestui profit. În aceste condiţii, motivaţia
pentru noile firme de a produce bunul respectiv va dispare, dar numai atunci
când profitul economic al fiecărei firme în parte va scădea, în perioada lungă, la

39
zero. Deci, numărul firmelor poate să crească într-o ramură oarecare profitul
economic va scădea sub pragul de echilibru.
Fiecare firmă în parte va renunţa la a produce un bun, dacă nu va obţine
profitul normal. În acest caz, firmele vor ieşi din ramură sau de pe piaţă
influenţând, atât costul cât şi venitul, dar în sens invers decât am arătat anterior.
Deci, pentru fiecare firmă venitul va creşte din cauza reducerii ofertei şi
pe această bază a creşterii preţului de vânzare, iar costul va scădea, deoarece
cererea de factori va descreşte şi, implicit se va reduce preţul lor. Aşadar, profitul
firmei lor care va rămâne în ramură va creşte şi firmele vor continua să existe,
până ce profitul total al fiecărei firme egalează profitul normal.

2.3 PRAGUL DE RENTABILTATE ÎN


OPTICA PRODUCĂTORULUI

Maximizarea profitului constituie funcţia obiectiv a oricărui întreprinzător


raţional. Profitul apare ca diferenţă între încasările totale ale firmei şi costurile
de producţie.
Într-o economie concurenţială producătorul nu poate influenţa nici
preţurile cu care cumpără factorii de producţie şi nici preţurile bunurilor pe care
le produce şi le vinde.
Dacă admitem şi o combinare optimală a factorilor atunci singura varianta
asupra căreia poate să acţioneze este nivelul producţiei sale.
Astfel, studierea relaţiilor care există între venituri, costuri şi beneficii
urmăreşte în fapt determinarea cantităţii de produse pentru care se poate obţine
un profit maxim precum şi analiza „punctului mort” (a pragului de rentabilitate)
al întreprinderii.
Datorită faptului că unele costuri de producţie sunt variabile şi altele fixe
(neafectate de variaţiile volumului producţiei) întreprinderile înregistrează în
40
mod obligatoriu pierderi până la un anumit volum de producţie. Punctul mort
este definit tocmai de volumul producţiei (sau cifra de afaceri) dincolo de care
producătorul obţine profit. În acest punct, suma încasărilor este egală cu suma,
costurilor totale (fixe şi variabile).
Cunoaşterea precisă a acestui prag de rentabilitate constituie una din
preocupările primordiale ale conducătorilor de întreprinderi în ţările cu
economie de piaţă.
Analiza punctului mort este o tehnică analitică de management financiar,
de gestiune previzională, de previziune a profitului şi se poate face pe baza a trei
puncte de vedere :
a) pe baza volumului producţiei în unităţi cantitative;
b) pe baza totalului vânzărilor exprimate în unităţi monetare;
c) pe baza efectului de levier.

1. Analiza punctului mort pe baza volumului producţiei în unităţi


cantitative.

Această analiză poate fi utilizată atât pentru ansamblul activităţilor unei


firme, cât şi pentru domenii particulare (produse sau structuri de producţie. Ca
metodă de gestiune previzională este oportună, cu deosebire în luarea deciziilor
de lansare de noi produse. Este necesară cunoaşterea volumului vânzărilor unui
produs nou pentru care întreprinderea poate să atingă pragul de rentabilitate. În
ipoteza în care costurile variabile evoluează în mod direct proporţional cu
volumul producţiei se poate vorbi de un model de analiză lineară toate
elementele necesare pot fi reprezentate grafic prin linii drepte.

41
V
C

Cantitate (Q)

Costurile fixe (K) au forma unei linii paralele cu axa cantităţilor (Q).
Curba costurilor variabile (C-K) porneşte din origine având o pantă crescândă,
aceste costuri fiind prin ipoteză funcţie lineară de volumul producţiei. Costurile
totale (C)sunt formate din costurile fixe şi costurile variabile, linia lor având
aceeaşi înclinaţie într-o perioadă de piaţă (perioadă de timp scurtă). Veniturile
totale (cifra de afaceri) ce rezultă din volumul producţiei ponderat cu preţul (PQ)
vor fi reprezentate tot printr-o dreaptă. Rata de ascensiune a acestei drepte (V)
este mai rapidă decât cea a costurilor totale întrucât se admite că preţul este mai
mare decât costul total mediu ( C− ). Până la intersecţia dreptei încasării totale
(venitul total) cu dreapta costului total, întreprinderea înregistrează pierderi ,
tocmai datorită costurilor fixe care rămân invariabile. În acest punct, căruia îi
corespunde un volum de producţie Q0 , încasările totale sunt egale cu cheltuielile
totale, profitul (Pr) fiind nul. Deci, punctul mort al întreprinderii poate fi definit
astfel:

P Q0 = V = C
P = C/ Q0 = C- Pr = 0

42
Dincolo de punctul mort începe o zonă de profituri, de aceea el este
denumit şi pragul de rentabilitate al întreprinderii. Nivelul punctului mort poate
fi determinat atât prin metoda grafică cât şi prin metoda analitică (calcul).
Să presupunem că pentru un anumit produs costurile fixe sunt de 300 u.m.
costurile variabile pe bucată 100 u.m., iar preţul de vânzare unitar de 200 u.m..
Relaţia de calcul a punctului mort poate fi determinată cu uşurinţă pornind
de la ecuaţia de definiţie a acestuia astfel:
PQo = C = K + ( C – K ) Qo
PQo – ( C – K ) Qo = K
Qo = K . unde Qo = nivelul punctului mort
P- ( C – K )

Qo = 300 . = 3 buc
200 ∙ 100
Punctul mort poate apare pentru un nivel de venituri şi costuri pe 600 u.m.
şi un volum al producţiei de 3 bucăţi. Punctul mort se paote determina pe bază
de calcule şi prin aproximări succesive ca în tabelul următor
Unităţi Costuri Costuri Costuri Venituri Profit
vândute fixe variabile totale totale (pierdere)
0 300 0 3 0 -300
1 300 100 400 200 -200
2 300 200 500 400 -100
3 300 300 600 600 0
4 300 400 700 800 100
5 300 500 800 1000 200
6 300 600 900 1200 300
7 300 700 1000 1400 400
8 300 800 1100 1600 500

încasări

1600
1400
1200
43 Pragul de rentabilitate

5
800 1 2 3 4 6 7 8
1000

Analiza punctului mort se face de regulă pe baza liniară. Unele costuri


variabile nu evoluează însă proporţional cu volumul producţiei, fie din motive
tehnice (consumul de benzină al unui autovehicul nu este proporţional cu viteza)
fie din raţiuni financiare (orele suplimentare sunt plătite la un tarif superior celui
obişnuit, şi aceste costuri sunt funcţie crescândă de nivelul producţiei, dar nu se
cunoaşte dinainte traseul exact al curbei. În grafic, costurile variabile sunt nule
pentru un nivel de producţie nul şi cunosc un ritm crescând, dar variabil. De
aceea curba costurilor totale nu va mai avea forma unei drepte. Presupunând că
preţul de vânzare rămâne neschimbat, curba veniturilor totale va avea tot forma
unei drepte, dar curba costurilor va fi nelimitată.

1 2 3 4 5 6 7 8

În această ipoteză este pusă în evidenţă o zonă a pierderilor, atunci când


volumul producţiei şi vânzărilor este redus, apoi o zonă de profituri (şi un profit
maxim) şi apoi, o nouă zonă de pierderi pentru un volum de producţie foarte
înalt.

44
Deci apare la bază un punct mort inferior, şi la un nivel mai înalt un punct
mort superior.

Modelul de analiză neliniară a punctului mort mai poate avea şi o altă


variantă, care ia în considerare o reducere a preţului de vânzare pentru a permite
creşterea volumului vânzărilor.

2. Analiza punctului mort pe baza totalului vânzărilor exprimate în


unităţi monetare.
De multe ori este necesar să se determine punctul mort pe baza totalului
vânzărilor exprimate în unităţi monetare (cifra de afaceri) şi nu pe baza
volumului producţiei în unităţi cantitative. Principalul avantaj al acestui
procedeu constă în faptul că permite aplicarea analizei pragului de rentabilitate
în mod global la nivelul ansamblului activităţii unei întreprinderi. De asemenea,
acest procedeu necesită un minimum de date: cifra de afaceri, costuri fixe şi
costuri variabile.
Principalele costuri fixe (amortismente, chirii, dobânzi şi diverse
cheltuieli de gestiune) vor figura în conturile de exploatare.
Costurile variabile por fi depuse din costurile totale. În punctul mort
vânzările totale sunt egale cu costurile totale (costuri fixe plus costuri variabile).

Vo = K + ( C – K)
45
Preţul de vânzare şi costul variabil mediu fiind prin ipoteză constante
atunci şi raportul C-K . este constant. Deci ecuaţia poate fi scrisă astfel :
V

Vo = K + C-K ∙ Vo
V

Vo ∙ [ 1 - C-K ] = K
V

Vo = K .
1 - ( C-K )
V

Unde Vo = cifra de afaceri în punctul mort

Utilizăm datele corespunzătoare în tabelul nr. 6 pentru un volum de


producţie oarecare, de exemplu pentru 6 unităţi :

Vo = 300 . = 300 = 600


1 - 600 0,5
1200

Aşadar, punctal mort corespunde unei cifre de afaceri egale cu costurile


totale, aşa cum s-a mai văzut.

2. Analiza punctului mort pe baza „efectului de levier”

În ceea ce priveşte al treilea aspect, principiul pragului de rentabilitate îşi


găseşte aplicabilitatea şi în examinarea unui program de modernizare sau
automatizare a producţiei.
46
Cu cât operaţiile întreprinderii sunt mai mecanizate mai automatizate, cu
atât creşte importanţa relativă a costurilor fixe în raport cu cele variabile.
Creşte volumul amortismentului echipamentelor scade ponderea
costurilor cu salariile personalului ce intră în contact direct cu aceste
echipamente prin substituirea muncii de către capital, nivelul producţiei fiind tot
mai puţin influenţat de abilităţile muncitorilor şi tot mai multe de cadenţa
liniilor de fabricaţie. Invers, cu cât operaţiile au un mai pronunţat caracter
manual, cu atât importanţa costurilor fixe este mai redusă pentru activitatea unei
întreprinderi.
În această situaţie analiza punctului mort poate fi realizată prin
determinarea „efectului de levier” al exploatării.
Efectul de levier al exploatării poate fi egal cu raportul dintre indicele
variaţiei profitului şi indicele variaţia producţiei vândute.

KEL = ∆ Pr : ∆Q
Pr Q

2.3 INCLUDEREA PROFITULUI ÎN PREŢUL PRODUSULUI

Având în vedere dificultăţile existente în cuantificarea indirectă a


venitului net, în practica formării preţurilor s-a pornit de la masa totală a
venitului net realizată prin preţurile existente la un moment dat. Recuperarea din
vânzare a costurilor înseamnă numai posibilitatea pentru întreprinzători de a
relua activitatea la aceeaşi scară. Pentru a-şi putea extinde producţia, trebuie să-
şi acumuleze capital. Aceasta înseamnă că din vânzarea mărfurilor, prin preţ
trebuie să-şi acopere costul şi să obţină un câştig, cunoscut sub formă de
beneficiu sau profit.

47
Dacă în antecalcul, adică în activitatea de prestabilire a preţului, costul
poate fi evaluat direct, măsurarea profitului este supusă altor reguli.
Profitul este funcţie a circulaţiei, a schimbului, a pieţei. Mărimea sa este
inclusă în formarea preţului. Cum se poate stabili mărimea profitului în preţul
noului produs abia proiectat, când preţul său urmează să se formeze pe piaţă în
viitor? În practica economică se porneşte în dimensionarea profitului de la
rentabilitatea cuprinsă în preţul produselor similare realizate în economie.
Folosirea rentabilităţii produselor de acelaşi fel la evaluarea profitului din preţul
produsului nou are o determinare naturală. În primul rând, rentabilitatea este o
mărime obiectivă, formată în procesul schimbului şi verificată aşa cum cere
funcţionarea pieţei. În al doilea rând, folosirea rentabilităţii prezintă marele
avantaj că aduce în calculul profitului noului produs şi celălalt element, costul,
punând în faţă efectele şi eforturile implicate în realizarea bunului respectiv. Din
motive de operativitate în calculele de preţ nu se operează cu rentabilitatea
absolută ci cu rata rentabilităţii care este raportul dintre profit şi cost. Există în
teoria economică propuneri de a folosi şi alte categorii valorice decât costul,
pentru diminuarea rentabilităţi relative. Una din ele o constituie rata creditelor.
Respectivele categorii valorice nu sunt identice cu rata profitului. Deci,
pot servi numai la analiza rentabilităţii nu şi ca etaloane în dimensionarea
acesteia. Efectele se obţin şi în afara creditelor. De aceea la dimensionarea
profitului, în structura noului preţ se foloseşte aşa cum am arătat, rentabilitatea
produselor de acelaşi fel aflate în fabricaţie curentă. În cazul că produsele se
fabrică pentru prima dată, se poate folosi rata medie a rentabilităţii respectiv
media de firmă este numai punctul de plecare în dimensionarea profitului în
structura noului preţ. Din multiplicarea acestuia, cu costul noului produs se
ajunge la masa profitului ce se va include în preţul acestuia.
Pr 1 = Pr0 ∙ C1 sau Pre = Pr0 % C1
C0
În care :

48
Pr 1 – profitul produsului
Pr0 % - rata profitului produselor de aceeaşo fel sau rata medie a rentabilităţii
firmei
C1 – costul noului produs
Din antecalcul, cunoscând mărimea costului şi dimensionând nivelul
profitului, se poate ajunge la preţul noului produs, care în forma sa generală are
următoarea alcătuire :
P1 = C1 + Pre unde P1 – preţul noului produs
Alcătuirea acestei relaţii aproximează doar nivelul preţului; el este în fapt
un preţ teoretic, de ofertă, stabilit de firmă. La acest preţ producătorul îşi va
pune în vânzare produsul. În funcţie de cerere nivelul său poate rămâne
neschimbat sau nu. De cele mai multe ori preţul real efectiv nu corespunde cu
preţul teoretic. Numai când bunul se produce în condiţii de monopol, preţul
teoretic de ofertă devine preţ efectiv. Uneori şi preţurile fixate de monopoluri
sunt supuse pieţei concurenţiale. Deoarece preţul teoretic, în forma sa generală a
fost determinat prin calcul, nu este abstract.
El ţine seama atât de condiţiile producţiei, de ofertă, cât şi de condiţiile
pieţei, ale cererii, fiind verificat în procesul schimbului.
Acumulările băneşti reprezintă partea din încasările băneşti (exprimate
prin preţuri cu ridicata sau de comercializare), care depăşeşte cheltuielile băneşti
aferente producţiei, prestărilor de servicii sau executării de lucrări,
comercializării acestora.
Formele de manifestare a acumulărilor băneşti individualizate distinct în
structura preţurilor sunt:
a) profitul producătorului;
b) profitul comerciantului.
Dimensionarea acumulărilor băneşti în structura preţului încheie
activitatea decizională privind preţurile. Între acumulările băneşti şi preţ se

49
manifestă şi se realizează o legătură directă. Cele două variabile, preţul şi
acumulările băneşti, se presupun reciproc.
Acumulările băneşti fac parte din preţ. Preţul unui produs destinat
schimbului se stabileşte concomitent cu delimitarea profitului şi a taxei pa
valoarea adăugată, ca impozit indirect în interiorul lui.
Preţul de vânzare este baza de calcul a impozitului indirect.
Raporturile funcţionale care exprimă cantitativ efectele intercondiţionării
dintre o anumită marjă şi celelalte în fazele producţiei, repartiţiei, circulaţiei şi
consumului, determină nivelul diferit al acumulărilor băneşti cuprinse în
preţurile produselor şi tarifele serviciilor.
Mărimea relativă şi absolută a rentabilităţii, alături de cost şi de cea a
impozitului indirect, determină nivelul preţurilor cu care se vând mărfurile în
economia de piaţă. Mărimea acumulărilor băneşti depinde de nivelul preţului
format pe piaţă.
Profitul reprezintă venitul net al întreprinderii, fiind un element al preţului
de vânzare.
În fundamentarea preţurilor libere , agenţii economici pun accentul pe
profit, asigurându-i cu prioritate, fundamentarea în preţurile de ofertă şi numai
după aceea, trec la negocierea cu cumpărătorii a nivelului preţurilor după aceea,
trec la negocierea cu cumpărătorii a nivelului preţurilor pe seama cărora se
plăteşte şi impozitul, taxa pe valoarea adăugată la bugetul statului.
Relaţiile de dimensionare a profitului în funcţie de momentul stabilirii
acestuia sunt prezentate în continuare:
a) în etapa de fundamentare a preţului de ofertă:
Pr0 = Ca ( R0 /100)
PR0 = Ca + Pr0
R0 = (Pr0 / Ca)100
b) în etapa de stabilire a preţului pieţei (în urma negocierii)
Pr1 = PR1 - Ca
50
Pr1 = (PR 1 / Ca)100
c) în etapa vânzării produselor
Pr2 = PR1 – Cp
R2 = (Pr 2 / Cp)100
în care :
Pr0,1,2 - profitul din preţul produselor în etapele precizate;
PR 0,1 – preţul cu ridicata în etapel 0,1
Ca – costul antecalculat pe produs
Cp –costul post calculate pe produs
R0,1,2 – rata profitului în etapele precizate.
Asupra ratei profitului inclus în preţ influenţează următorii factori la
nivelul preţurilor negociate direct între agenţii economici:
a) nivelul şi tendinţele preţurilor pe piaţa internă şi externă sub incidenţa
legăturilor specifice economiei de piaţă;
- când preţurile tind să crească (oferta mai mică decât cererea) profitul şi rata
rentabilităţii pot fi mari;
- când preţurile tind să scadă (oferta mai mare decât cererea) profitul şi rata
rentabilităţii scad.
- când oferta este la nivelul cererii, concurenţa influenţează reducerea preţurilor
şi deci şi profitul şi rata rentabilităţii;
- când nu există concurenţă preţurile sunt relativ mari.
b) orientarea subiectivă a producătorului (a vânzătorului) spre o diferenţiere a
profitului şi ratei rentabilităţii, în funcţie de strategiile sau metodele de gestiune
aplicate pentru produse diferite, pieţe diferite, intervale de timp diferite, conduce
la practicarea preţurilor de concurenţă.
c) promovarea unor produse noi, stimularea producţiei acestora prin profituri
mai mari decât ale celor învechite, demodate, a căror dispariţie trebuie
declanşată la producător prin cointeresare şi nu de către piaţă prin respingerea

51
lui de către consumatori, ceea ce ar conduce la pierderi mai mari din partea
producătorilor.
Recunoaşterea nivelului rentabilităţii diferenţiate în raport cu
dimensiunile parametrilor tehnico-funcţionali ai valorilor de întrebuinţare ale
produselor permite corelarea preţurilor cu calitatea produselor.
d) gradul de integrare a activităţii de producţie în unităţi sau secţii proprii ale
aceleiaşi firme influenţează distribuirea ratei rentabilităţii în preţurile la care
circulă în interior produsele, semifabricate.
e) presiunea exercitată de impozitele indirecte.
f) posibilităţile reale de economisire a resurselor prin costurile de producţie ce
revin pe unitatea de produs.
g) presiunea exercitată de impozitele directe (impozitul pe profit, taxa pe teren,
impozit pe salarii, etc.)
- la nivelul preţurilor stabilite prin negociere, dar avizate de către Guvern,
Ministerul Finanţelor, departamente de ramură, prefecturi judeţene.
Aceasta fiind o situaţie specifică tranziţiei la economia de piaţă
prilejuieşte o justificare a preţurilor de ofertă, în cadrul căreia se acceptă
aplicarea unei rate a rentabilităţii normale,
- pentru preţuri dirijate, ca preţuri fixe sau limită stabilite direct de către Guvern,
ca nivel propriu – zis, se acţionează prin:
- luarea în calcul a unei rentabilităţi normale;
- stabilirea de preţuri maxime sau minime având în vedere o rentabilitate limitată
sau subvenţionarea preţului.

CAPITOLUL III – PRACTICA FORMĂRII PREŢULUI

52
3.1 PREZENTAREA ÎNTREPRINDERII

Societatea comercială Modexim este persoană juridică română, constituită


sub formă de societate pe acţiuni .
Activitatea societăţii se desfăşoară în conformitate cu legislaţia română,
legea nr. 31/29.01.1998, cu prevederile statutului societăţii şi ale contractului de
societate.
Societatea a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Judeţul
Dolj în data de 08.02.1991. SC Modexim SA a luat fiinţă prin împărţirea Fabricii
de Confecţii în 4 etaje, fiind formată din 3 etaje (etajul 3,4 şi 5) din cele 6 etaje
ale vechii fabrici, plus personal tehnic şi auxiliar corespunzător.
Sediul societăţii este în Craiova, Bd. Mareşal Ion Antonescu, nr. 100
Durata societăţii este nelimitată.
Principalul obiect de activitate al societăţii este fabricarea şi
comercializarea articolelor de îmbrăcăminte şi lenjerie de corp din materiale
textile.
Capitalul social al societăţii este împărţit în acţiuni nominative, cumpărate
în acţiunea de privatizare a societăţii de către persoane fizice salariate ale
societăţii în momentul privatizării şi societatea juridică SC Steilmann Bukarest.
Registrele acţionarilor şi registrul de acţiuni cuprinde evidenţa nominală a
acţionarilor şi a acţiunilor deţinute de fiecare acţionar.
Mărirea şi reducerea capitalului social se pot face cu aprobarea Adunării
Generale a Acţionarilor, conform prevederilor legii şi statutului societăţii.
Societatea este condusă de Adunarea Generală a Acţionarilor, ale cărei
atribuţii, mod de convocare, condiţii de validare a deliberărilor sunt prevăzute de
lege.

53
Societatea este condusă de 3-5 administratori, aleşi de Adunarea Generală
a Acţionarilor pe o perioadă de 4 ani, dintre persoanele propuse de acţionari, ei
constituind Consiliul de Administraţie al societăţii.
Gestiunea, controlul evidenţei contabile şi rapoartele financiar contabile
se fac conform dispoziţiilor legale în vigoare. Gestiunea societăţii este controlată
de comisia de cenzori, aleasă de Adunarea Generală a Acţionarilor în condiţiile
legii.
Societatea este formată din 3 secţii de producţie, numite Centre de profit,
corespunzătoare celor 3 etaje ale societăţii şi un nivel central, conform
organigramei anexate.
Fiecare centru de profil cuprinde benzi (unităţi) de producţie conduse de
un ajutor de maistru. În cadrul fiecărei unităţi există controlori ai calităţii
produselor realizate, muncitori (numiţi alimentatori) care aduc materia primă din
magazia de materii prime la unitatea de producţie şi, tot ei, duc produsele finite
realizate la magazia de produse finite a centrului de profil.
În cadrul centului de profil funcţionează şi un atelier mecanic necesar
pentru repararea utilajelor folosite în procesul de producţie, şi un birou de
contabilitate pentru evidenţa contabilă a centrului.
Centrele de profit sunt subordonate nivelului central, unde se întocmeşte
balanţa sintetică a societăţii, bilanţul şi contul de profit şi pierderi pe baza cărora
este condusă operativ societatea.
Organizarea contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor reprezintă
acţiunea prin care, avându-se în vedere factorii care o influenţează şi principiile
a căror respectare trebuie asigurată, se aleg şi se coordonează metodele, formele
şi mijloacele de colectare a cheltuielilor şi, pe această bază, determinarea
costurilor pe obiecte de calculaţie.
Contabilitatea de gestiune, fiind o contabilitate analitică a exploatării este
influenţată de condiţiile concrete ale societăţilor. Profitul societăţii, tehnologia şi
organizarea producţiei, structura organizatorică şi dimensiunea întreprinderii,
54
metodele şi tehnicile de management adoptate sunt aspecte cu un pronunţat
caracter specific societăţii.
SC Modexim SA Craiova are ca principal obiect de activitate fabricarea şi
comercializarea articolelor de îmbrăcăminte şi lenjerie de corp din materiale
textile.
Tehnologia producţiei, ca ansamblu al operaţiilor succesive, prin
intermediul cărora materiile prime sunt transformate în produse finite prin care
se execută lucrări sau servicii, constituie un important factor de influenţă asupra
organizării contabilităţii, cheltuielilor de producţie şi calculaţie a costurilor.
Având în vedere specificul procesului tehnologic, SC Modexim SA se
caracterizează printr-o producţie de masă, producţia societăţii se repetă şi se
aseamănă din punct de vedere al materiilor prime supuse prelucrării. Produsele
finite se produc în permanenţă în cantităţi mari, folosind pentru aceasta aceleaşi
utilaje şi acelaşi proces tehnologic.
Din punct de vedere al tehnologiei, SC Modexim SA prezintă o producţie
de serie, pe loturi, folosind metoda de calculaţie pe comenzi.
Sub influenţa particularităţilor tehnologiei producţiei şi ale organizării
producţiei la SC Modexim s-au stabilit obiecte de calculaţie şi, în funcţie de
acestea societatea utilizează metoda globală de calculaţie a costurilor.
Determinarea costurilor pe obiecte de calculaţie,în speţă pe purtătorii de
costuri, (produsele obţinute din procesul de producţie, generând cheltuieli,
trebuie să le suporte) necesită determinarea cantitativă a producţiei căreia i s-a
atribuit această calitate, în care scop se foloseşte o unitate de măsură numită
unitate de calculaţie.
La SC Modexim unităţile de calculaţie sunt unităţi fizice: bucăţi, perechi.
Modul de organizare şi de executate a lucrărilor de calculaţie a costurilor este
justificat şi de mărimea societăţii.
Având în vedere gradul de înzestrare al compartimentului financiar
contabil cu mijloace tehnice de calcul (calculatoare PC) la SC Modexim lucările
55
de calculaţie a costurilor sunt organizate după principiul centralizării
informaţiilor.
Structura organizatorică a societăţii se divide în :
- 3 secţii de producţie (centre de profit)
- atelier mecanic
- compartimente funcţionale (birouri şi servicii).
La secţiile de producţie divizarea merge până la maşini şi locuri de
muncă, creând posibilitatea urmăririi şi a controlului cheltuielilor şi a întăririi
responsabilităţii pentru fiecare loc de muncă generator de cheltuieli.
SC Modexim fiind o societate cu activitate continuă, costul unitar efectiv
se calculează la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune pe nomenclatura completă
a articolelor de calculaţie care formează structura sa.

3.2 ELABORAREA LUCRĂRILOR PENTRU DETERMINAREA CU


ANTICIPAŢIE A COSTURILOR DE PRODUCŢIE

Antecalculaţia costurilor are ca scop elaborarea bugetului costurilor


producţiei prevăzute în programul de activitate.
Principalele capitole care alcătuiesc conţinutul bugetului costurilor, care
reprezintă de fapt tipurile de bugete sunt:
1) bugetul costurilor privind activitatea de producţie
2) bugetul costului unitar
Bugetul costurilor privind activitatea de producţie. Etapele principale în
elaborarea acestui buget sunt:
1.1) elaborarea bugetului de cheltuieli ale secţiei
1.2) elaborarea bugetului de cheltuieli generale ale administraţiei ale societăţii
1.3) elaborarea bugetului general al cheltuielilor de exploatare.
1.1 Etapele parcurse în elaborarea bugetului de cheltuieli ale secţiei sunt :
- elaborarea cheltuielilor cu manoperă directă
56
- elaborarea bugetului cheltuielilor indirecte ale secţiilor de bază.
Bugetul cheltuielilor cu manoperă directă.
Cheltuielile cu salariile directe pe unitatea de produs se determină prin
pontarea timpului normat pe unitate de produs, cu tarifele de salarii pe unitatea
de timp.
Prin înmulţirea salariilor pe unitatea de produs cu cantitatea prevăzută a se
realiza pe fiecare produs, se obţin cheltuielile cu salariile pe produse; prin a
căror însumare rezultă totalul cheltuielilor cu salariile directe pe societate.
- cheltuielile cu salariile directe pe unitatea de operaţii - tabel 1.
Bugetul cheltuielilor indirecte ale secţiilor de bază
Pentru elaborarea cheltuielilor indirecte ale secţiilor de bază (CP1, CP2 şi
CP3) se întocmesc bugete analitice de cheltuieli indirecte, separat pentru fiecare
secţie, iar în cadrul lor, pe grupe de cheltuieli – tabel 2.

3.3 ELABORAREA LUCRĂRILOR PENTRU DETERMINAREA


COSTULUI EFECTIV DE PRODUCŢIE ŞI COMPARAREA ACESTUIA
CU COSTUL PRESTABILIT ÎN VEDEREA DETERMINĂRII
ABATERILOR ŞI A CAUZELOR ACESTORA

57
Potrivit metodei pe comenzi, SC Modexim îşi propune să realizeze în
perioada de referinţă următoarele produse:
- produsul – FUSTA – 5.000 buc., pentru care s-a lansat comanda 100.
- produsul – BLUZA – 2.800 buc., pentru care s-a lansat comanda 100.
Capacitatea totală de producţie a societăţii este de 5.500 buc. din produsul
FUSTA şi 2900 buc. din produsul BLUZA.
Procesul de fabricaţie pentru ambele produse comportă operaţii
tehnologice în cele 3 secţii (centre de profit).
Costul efectiv pe comandă se determină după terminarea comenzii prin
însumarea cheltuielilor efectuate pentru comanda respectivă. Costul pe unitatea
de produs se determină prin împărţirea sumei totale a cheltuielilor de producţie
la numărul unităţilor de produs fabricate.
La sfârşitul lunii unele comenzi sunt neterminate, cheltuielile efectuate cu
comenzile respective sunt în întregime producţie în curs de execuţie.
În ziua întâi a lunii :
- se reiau cheltuielile lunii, cost de producţie neterminată ale secţiilor de bază:
711 = 331 10.000.000
921 = 901 10.000.000
În luna mai 2003, centrele de profit la SC Modexim pentru calculul
costului de producţie prezintă următoarele elemente:

FUSTA BLUZA
Cheltuieli directe 588.000.000 594.000.000
materii prime
salarii directe 400.000.000 500.000.000
asimilate 188.000.000 94.000.000

58
Cheltuieli comune ale
secţiei
combustibil 100.000.000
chelt.reparaţii 300.000.000
amortizare utilaje 100.000.000
total 500.000.000 333.244.000 166.756.000
Cost secţie 921.244.000 460.756.000
Cheltuieli generale
salarii TESA 120.000.000
asimilate 56.400.000
materiale 10.000.000
amortizare birotica 80.000.000
energie, apă 200.000.000
Total 466.400.000 310.460.000 155.940.000
COST PRODUCŢIE A 1.231.704.000 606.696.000
PROFITUL PRODUCĂTORULUI 5% 61.585.200 30.334.800
COST PRODUCŢIE B 1.293.289.200 637.030.800
PREŢ COMERCIALIZARE 258.658 227.511

Preţ de comercializare fără profit

Produs fusta 1.231.704.000 : 5.000 = 246.341 lei/buc


Produs bluza 606.696.000 : 2.800 = 216.638 lei/buc

Preţ de comercializare cu profit


Produs fusta 1.293.289.200 : 5.000 = 258.658 lei/buc
Produs bluza 637.030.800 : 2.800 = 227.511 lei/buc

3.4 ELABORAREA REŢELEI INTERNE DE BUGETE


ALE SOCIETĂŢII

59
Bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă un document de previziune
financiară. Cu ajutorul BVC societatea îşi previzionează pe o perioadă de timp
veniturile şi cheltuielile, fluxurile băneşti şi financiare, care să asigure realizarea
programului de activitate şi capacitatea de plată a societăţii.
Bugetul activităţii generale conţine date la nivelul întregii unităţi
referitoare la veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare nete preconizate a se
realiza în anul financiar, respectiv cu cele realizate sau previzionate în anul
precedent.
Veniturile provin din toate activităţile desfăşurate în unitate (vânzări de
mărfuri, produse, servicii, participaţii, operaţiuni de gestiune).
Cheltuielile se referă de asemenea la cele efectuate pentru toate activităţile
din societate:
- cheltuieli cu materii prime, materiale;
- energie şi apă;
- salarii şi cheltuieli asimilate;
- servicii executate de terţi;
- amortizare;
- operaţiuni de gestiune şi capital.
Rezultatul net al exerciţiului financiar poate fi profit sau pierdere şi se
determină în partea finală prin compararea veniturilor totale cu cheltuielile
totale.
Bugetul activităţii de producţie. Prin acest buget se asigură
elementele necesare previzionării rezultatelor financiare (profit şi pierdere) ale
activităţii de producţie. Indicatorii ce se cuprind în acest buget se referă la
producţia marfă fabricată, deci veniturile ce urmează a fi realizate, costurile
aferente acestei producţii şi rezultatele financiare.
SC Modexim, pentru anul 2003 şi-a previzionat :
- PM venituri de 50.000.000 mii lei
- PMF = 50.000.000 mii lei
60
- 1.666.6666 buc. Fabricate * 300.000 lei/buc. = 50.000.000 mii lei
- cheltuieli = 40.452.000 mii lei.
1. cheltuieli cu materia primă (nu este cazul, societatea funcţionează în lohn)
2. cheltuieli cu materiale consumabile = 2.000.000 mii lei
piese de schimb pentru maşini = 1.000.000 mii lei
alte materiale consumabile = 1.000.000 mii lei
3. energie şi apă, gaze = 6.000.000 mii lei
4. salarii = 20.175.000 mii lei
- fond salarii decembrie 2002
15.000.000 mii lei * 12 luni = 18.000.000 mii lei
- creşteri salarii 10% luna aprilie
- creşteri salarii 10% luna august
- 01 – 03 / 2003
1.500.000 mii lei * 3 luni = 4.500.000 mii lei
-04 – 07 / 2004
1.500.000 mii lei *10% = 1.650.000.000 mii lei
1.650.000 mii lei *4 luni =6.600.000.000 mii lei
- 08 – 31.12.2003
1.650.000 mii lei * 10% = 1.815.000 mii lei
1.815.000 mii lei * 5 luni = 9.075.000 mii lei
TOTAL SALARII AN 2003
4.500.000 mii lei + 6.600.000 mii lei +9.075.000 mii lei = 20.175.000 mii lei
5. asimilate (CAS, CASS, şomaj, alte impozite)
- 01 – 03 / 2003
4.500.000 mii lei * 35,5 % = 1.588.500 mii lei
- 04 – 07 / 2003
6.600.000.000 mii lei* 35,5 % =2.343.000 mii lei
- 08 – 31.12.2003
9.075.000 mii lei * 35,5 % = 3.221.625 mii lei
61
TOTAL ASIMILATE AN 2003
1.588.500 mii lei + 2.343.000 mii lei + 3.221.625 mii lei = 7.153.125 mii lei
6 amortizare (calculată conform legii) = 1.800.000 mii lei
150.000 mii lei / luină * 12 luni = 1.800.000 mii lei
7. cheltuieli financiare = 1.000.000 mii lei
(diferenţe de curs valutar pentru plăţile la furnizorii externi)
8. profit brut = 9.548.000 mii lei
9 impozit pe profit = 2.387.000 mii lei
10 profit net = 7.161.000 mii lei

Bugetul activităţii de trezorerie reprezintă o sinteză a resurselor proprii


grupate în funcţie de provenienţa şi destinaţia rsurselor pe principalele activităţi
care generează cheltuieli şi plăţi, asigurându-se un echilibru necesar desfăşurării
normale a activităţii.
Indicatorii ce se înscriu în acest buget se referă la:
1 – resurse financiare proprii, concretizate în disponibilităţi de la începutul
perioadei
- rezerve = 2.000.000 mii lei
- alte fonduri = 1.000.000 mii lei
- rezerve proprii ale perioadei curente = 1.000.000 mii lei
2 – necesarul de resurse totale
- finanţarea investiţiilor = 6.000.000 mii lei
- majorare reserve - nu e cazul
- impozutil pe profit = 2.387.000 mii lei
3 – excedent de resurse
10.000.000 mii lei – 8.387.000 mii lei = 1.613.000 mii lei

Bugetul activităţii de aprovizionare nu este cazul deoarece materia


primă provine din lohn .
62
Bugetul activităţii de investiţii prezintă indicatori de investiţie pentru
anul respectiv.
Prin acest buget se urmăreşte determinarea resurselor proprii de finanţare a
investiţiilor (disponibil din cont, sume repartizate din profitul brut) pe de o parte
şi destinaţia resurselor (rambursarea creditelor, finanţarea investiţiilor curente) şi
cheltuieli de investiţii pentru lucrările în continuare şi pentru achiziţionări de noi
utilaje.
Surse neutilizate la 31.12.2001 1.000.000 mii lei
Repartizări din profit net an 2002 6.000.000 mii lei
Total sume la 31.12.2002 7.000.000 mii lei

Finanţarea investiţiilor curente începute 5.000.000 mii lei


Achiziţionarea de noi utilaje 1.000.000 mii lei
Total investiţii an 2002 6.000.000 mii lei

Excedent de resurse proprii 1.000.000 mii lei

La SC Modexim sursele de acoperire a investiţiilor pentru anul 2002 sunt


următoarele :
- repartizările din profitul net an 2002
- fondurile neutilizate la 31.12.2002

FIŞA DE COLECTARE A CHELTUIELILOR GENERALE DE


ADMINISTRAŢIE

63
DENUMIREA CHELTUIELILOR IUN
1. Salarii TESA 70.290.000
Costuri sociale 20.290.000
2. Amortizarea mijloacelor de interes general 5.000.000
3. Cheltuieli pentru administraţia firmei 2.000.000
cheltuieli cabinet medical 500.000
cenzori audit 1.000.000
amenzi, taxe notariat, penalităţi 500.000
4 Cheltuieli cu telefon, fax, internet, e-mail 12.000.000
5 Materiale consumabile birou 1.000.000
6 Cheltuieli poştale, DHL 500.000
7 Cheltuieli cu parc maşini 400.000
8 Cheltuieli cu cantina, protocol 10.000.000
9 Cheltuieli pentru încălzit 4.000.000
10 Energie electrică, iluminat în scopuri 15.000.000
administrative
11 Apa, canalizare, salubritate pentru 1.000.000
administraţie
12 Cheltuieli protecţia muncii, interes general 5.000.000
13 Cheltuieli pentru informatică 2.580.000
14 Furnituri birou de interes general 10.000.000
15 Cărţi, reviste, publicaţii, abonamente 250.000
16 Deplasări, detaşări, transferuri în ţară şi în 15.000.000
străinătate
17 Uzura, întreţinerea obiectelor de inventar - 1.000.000
administraţie
18 Materiale pentru întreţinere clădiri şi alte 1.000.000
mijloace fixe
TOTAL CHELTUIELI GENERALE DE 156.000.000
ADMINISTRAŢIE

DETERMINAREA ABATERILOR CHELTUIELILOR DE


ADMINISTRAŢIE

64
DENUMIREA CHELTUIELILOR STANDARD EFECTIVE DIFERENŢE

1. Salarii TESA 70.290.000 70.290.000 0


Costuri sociale 20.290.000 20.290.000 0
2. Amortizarea mijloacelor de interes general 5.000.000 5.000.000 0
3. Cheltuieli pentru administraţia firmei 2.000.000 2.000.000 0
cheltuieli cabinet medical 500.000 500.000 0
cenzori audit 1.000.000 1.000.000 0
amenzi, taxe notariat, penalităţi 500.000 500.000 0
4 Cheltuieli cu telefon, fax, internet, e-mail 12.000.000 10.000.000 2.000.000
5 Materiale consumabile birou 1.000.000 1.000.000 0
6 Cheltuieli poştale, DHL 500.000 500.000 0
7 Cheltuieli cu parc maşini 400.000 400.000 0
8 Cheltuieli cu cantina, protocol 10.000.000 10.000.000 0
9 Cheltuieli pentru încălzit 4.000.000 4.000.000 - 1.000.000
10 Energie electrică, iluminat în scopuri 10.000.000 15.000.000 5.000.000
administrative
11 Apa, canalizare, salubritate pentru 1.000.000 1.000.000 0
administraţie
12 Cheltuieli protecţia muncii, interes 5.000.000 5.000.000 0
general
13 Cheltuieli pentru informatică 2.580.000 2.580.000 0
14 Furnituri birou de interes general 10.000.000 10.000.000 0
15 Cărţi, reviste, publicaţii, abonamente 250.000 250.000 0
16 Deplasări, detaşări, transferuri în ţară şi în 15.000.000 15.000.000 0
străinătate
17 Uzura, întreţinerea obiectelor de inventar 1.000.000 1.000.000 0
- administraţie
18 Materiale pentru întreţinere clădiri şi alte 1.000.000 1.000.000 0
mijloace fixe
TOTAL CHELTUIELI GENERALE DE 160.000.000 156.000.000 6.000.000
ADMINISTRAŢIE

DETERMINAREA COSTULUI STANDARD - SARAFAN


DENUMIREA ARTICOLELOR U.M Cons. Spec. P.U Valoare
DE CALCULAŢIE
I.Chelt. cu mat. prime şi mat. 647.947.200,0
1 ŢESĂTURA m 6.384,0 100.000,0 638.400.000,0
2 CĂPTUŞEALĂ m 38,0 25.000,0 960.000,0
3 CHIMIZAT m 153,0 12.000,0 1.843.200,0

65
4 NASTURI buc 0,0
5 PERNIŢE per 0,0
6 RAMĂ UMĂR per 0,0
7 ETICHETE buc 1.920,0 15,0 28.800,0
8 PUNGUŢA CU NASTURI buc 0,
9 VINGLETA buc 480,0 15,0 7.200,0
10 AŢA m 105.600,0 10,0 1.056.000,0
11 UMERAŞ buc 480,0 2.000,0 960.000,0
12 PUNGĂ buc 480,0 100,0 48.000,0
13 FERMOAR buc 960,0 1.500,0 1.440.000,0
14 AGĂŢĂTOR ml 320,0 10.000,0 3.204.000,0
II Cheltuieli cu salariile brute ale 69.360.000,0
personalului existent în unitate
1 CROIT 7.040.000,0
S1 176,0 20.000,0 3.520.000,0
S2 176,0 20.000,0 3520.000,0
2 CUSUT 35.200.000,0
S1 380,0 20.000,0 17.600.000,0
S2 380,0 20.000,0 17.600.000,0
3 CĂLCAT 8.800.000,0
S1 176,0 25.000,0 4.400.000,0
S2 176,0 25.000,0 4.400.000,0
4 UCENICI 176,0 3.520.000,0
S1 176,0 10.000,0 1.750.000,0
S2 10.000,0 1.750.000,0
5 DEPOZIT- EXPEDIŢIE 6.000.000,0
S1 150,0 20.000,0 3.000.000,0
S2 150,0 20.000,0 3.000.000,0
6 REGIE - PRODUCŢIE 8.800.000,0
S1 176,0 25.000,0 4.400.000,0
S2 176,0 25.000,0 4.400.000,0
III Costuri sociale 28.146.288,0
1. CAS 24.5% 69.360.000,0 16.181.688,0
2. ŞĂMAJ 3.5% 63.360.000,0 3.468.000,0
3.SĂNĂTATE 7% 63.360.000,0 4.355.200,0
4. ÎNVĂŢĂMÂNT 2% 63.360.000,0 1.387.200,0
5. EVIDENŢA CĂRŢI DE MUNCĂ 3,25 63.360.000,0 173.400,0
6. FOND DE RISC 3,00% 63.360.000,0 2.080.800,0
CHELTUIELI CU MANOPERA 87.606.288,0
TOTAL CHELTUIERLI DIRECTE 746.463.488,0
CHELTUIELI INDIRECTE 42.630.288,0
TOTAL CHELTUIELI DE PRODUCŢIE 787.883.774,0
COST UNITAR DE FABRICAŢIE Z 1.841.632,0
CHELTUIELI DE ADMINISTRAŢIE 82.888.360,0
COST COMPLET DE PRODUCŢIE 870.870.188,0
COST UNITAR STANDARD (fără profit) 1.818.271,1
PROFITUL PRODUCĂTORULUI 5% 90.914,0
COST COMPLET 1909185,1

DETERMINAREA COSTULUI STANDARD BLEIZER

DENUMIREA ARTICOLELOR U.M Cons. Spec. P.U Valoare


DE CALCULAŢIE
I.Chelt. cu mat. prime şi mat. 3.800 70.000,0 416.680.000,0
1 ŢESĂTURA m 2817,5 20.000,0 266.00.000,0
2 CĂPTUŞEALĂ m 3.500 15.000,0 56.350.000,0
3 CHIMIZAT m 30.000 500,0 52.500.000,0

66
4 NASTURI buc 2.500 5.000,0 15.000.000,0
5 PERNIŢE per 2.500 1.000,0 12.500.000,0
6 RAMĂ UMĂR per 10.000 10,0 2.500.000,0
7 ETICHETE buc 2.500 1.000,0 100.000,0
8 PUNGUŢA CU NASTURI buc 5.000 3,0 2.500.000,0
9 VINGLETA buc 825.000 5,0 15.000,0
10 AŢA m 2.500 1.500,0 4.125.000,0
11 UMERAŞ buc 2.500 100,0 3.750.000,0
12 PUNGĂ buc 250.000,0
13 FERMOAR buc 0,0
14 AGĂŢĂTOR ml 0,0
II Cheltuieli cu salariile brute ale 112.840.000,0
personalului existent în unitate
1 CROIT 7.040.000,0
S1 176 20.000,0 3.520.000,0
S2 176 20.000,0 3.520.000,0
2 CUSUT 70.400.000,0
S1 1.760 20.000,0 35.200.000,0
S2 1.760 20.000,0 35.200.000,0
3 CĂLCAT 8.800.000,0
S1 176 25.000,0 4.400.000,0
S2 176 25.000,0 4.400.000,0
4 UCENICI 8.800.000,0
S1 528 10.000,0 5.280.000,0
S2 352 10.000,0 3.520.000,0
5 DEPOZIT- EXPEDIŢIE 9.000.000,0
S1 150 20.000,0 3.000.000,0
S2 300 20.000,0 6.000.000,0
6 REGIE - PRODUCŢIE 8.800.000,0
S1 176 25.000,0 4.400.000,0
S2 176 25.000,0 4.400.000,0
III Costuri sociale 46.780.472,0
1. CAS 24.5% 112.840.000,0 26.325.572,0
2. ŞĂMAJ 3.5% 112.840.000,0 5.642.000,0
3.SĂNĂTATE 7% 112.840.000,0 7.830.800,0
4. ÎNVĂŢĂMÂNT 2% 112.840.000,0 2.256.800,0
5. EVIDENŢA CĂRŢI DE MUNCĂ 3,25 112.840.000,0 212.100,0
6. FOND DE RISC 3,00% 112.840.000,0 3.385.200,0
CHELTUIELI CU MANOPERA 168.680.472,0
TOTAL CHELTUIERLI DIRECTE 674.220.472,0
CHELTUIELI INDIRECTE 72.488.748,0
TOTAL CHELTUIELI DE PRODUCŢIE 648.680.220,0
COST UNITAR DE FABRICAŢIE 268.676,1,0
CHELTUIELI DE ADMINISTRAŢIE 67.818.841,0
COST COMPLET DE PRODUCŢIE 714.808.881,0
COST UNITAR STANDARD 286.721,6
PROFITUL PRODUCĂTORULUI 5% 14336,08
COST COMPLET 301057,68

FIŞA DE COLECTARE A CHELTUIELILOR DIRECTE

DENUMIREA ARTICOLELOR BLEIZER SARAFAN


DE CALCULAŢIE
Cons. Valoare Cons. P.U Valoare
U.M Spec. P.U Spec.
I.Chelt. cu mat. prime şi mat. 3.800 70.000,0 417.366.000,0 647.947.200,0
1 ŢESĂTURA m 2900,0 20.000,0 266.00.000,0 6.384,0 100.000,0 638.400.000,0

67
2 CĂPTUŞEALĂ m 3.500 15.000,0 58.000.000,0 38,0 25.000,0 960.000,0
3 CHIMIZAT m 30.000 500,0 52.500.000,0 153,0 12.000,0 1.843.200,0
4 NASTURI buc 2.500 5.000,0 15.000.000,0 0,0
5 PERNIŢE per 2.500 1.000,0 12.500.000,0 0,0
6 RAMĂ UMĂR per 10.000 10,0 2.500.000,0 0,0
7 ETICHETE buc 2.500 1.000,0 100.000,0 1.920,0 15,0 28.800,0
8 PUNGUŢA CU NASTURI buc 5.000 3,0 2.500.000,0 0,
9 VINGLETA buc 825.000 5,0 15.000,0 480,0 15,0 7.200,0
10 AŢA m 2.500 1.500,0 4.125.000,0 105.600,0 10,0 1.056.000,0
11 UMERAŞ buc 2.500 100,0 3.750.000,0 480,0 2.000,0 960.000,0
12 PUNGĂ buc 375.000,0 480,0 100,0 48.000,0
13 FERMOAR buc 0,0 960,0 1.500,0 1.440.000,0
14 AGĂŢĂTOR ml 0,0 320,0 10.000,0 3.204.000,0
II Cheltuieli cu salariile brute ale 112.840.000,0 69.360.000,0
personalului existent în unitate
1 CROIT 7.040.000,0 7.040.000,0
S1 176 20.000,0 3.520.000,0 176,0 20.000,0 3.520.000,0
S2 176 20.000,0 3.520.000,0 176,0 20.000,0 3520.000,0
2 CUSUT 70.400.000,0 35.200.000,0
S1 1.760 20.000,0 35.200.000,0 380,0 20.000,0 17.600.000,0
S2 1.760 20.000,0 35.200.000,0 380,0 20.000,0 17.600.000,0
3 CĂLCAT 8.800.000,0 8.800.000,0
S1 176 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
S2 176 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
4 UCENICI 8.800.000,0 176,0 3.520.000,0
S1 528 10.000,0 5.280.000,0 176,0 10.000,0 1.750.000,0
S2 352 10.000,0 3.520.000,0 10.000,0 1.750.000,0
5 DEPOZIT- EXPEDIŢIE 9.000.000,0 6.000.000,0
S1 150 20.000,0 3.000.000,0 150,0 20.000,0 3.000.000,0
S2 300 20.000,0 6.000.000,0 150,0 20.000,0 3.000.000,0
6 REGIE - PRODUCŢIE 8.800.000,0 8.800.000,0
S1 176 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
S2 176 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
III Costuri sociale 46.780.472,0 28.146.288,0
1. CAS 24.5% 112.840.000,0 26.325.572,0 24.5% 69.360.000,0 16.181.688,0
2. ŞĂMAJ 3.5% 112.840.000,0 5.642.000,0 3.5% 69.360.000,0 3.468.000,0
3.SĂNĂTATE 7% 112.840.000,0 7.830.800,0 7% 69.360.000,0 4.355.200,0
4. ÎNVĂŢĂMÂNT 2% 112.840.000,0 2.256.800,0 2% 69.360.000,0 1.387.200,0
5. EVIDENŢA CĂRŢI DE 3,25 112.840.000,0 212.100,0 3,25 69.360.000,0 173.400,0
MUNCĂ
6. FOND DE RISC 3,00% 112.840.000,0 3.385.200,0 3,00% 69.360.000,0 2.080.800,0
CHELTUIELI CU MANOPERA 158.830.472,0 97.606.288,0
TOTAL CHELTUIERLI 576.995.472,0 788.573.488,0
DIRECTE

BUGETUL CHELTUIELILOR DIRECTE PE PRODUS

DENUMIREA ARTICOLELOR BLEIZER SARAFAN


DE CALCULAŢIE
Cons. Valoare Cons. P.U Valoare
U.M Spec. P.U Spec.
I.Chelt. cu mat. prime şi mat. 3.800 70.000,0 415.590.000,0 647.947.200,0

68
1 ŢESĂTURA m 2900,0 20.000,0 266.00.000,0 6.384,0 100.000,0 638.400.000,0
2 CĂPTUŞEALĂ m 3.500 15.000,0 56.350.000,0 38,4 25.000,0 960.000,0
3 CHIMIZAT m 30.000 500,0 52.500.000,0 153,0 12.000,0 1.843.200,0
4 NASTURI buc 2.500 5.000,0 15.000.000,0 0,0
5 PERNIŢE per 2.500 1.000,0 12.500.000,0 0,0
6 RAMĂ UMĂR per 10.000 10,0 2.500.000,0 0,0
7 ETICHETE buc 2.500 1.000,0 100.000,0 1.920,0 15,0 28.800,0
8 PUNGUŢA CU NASTURI buc 5.000 3,0 2.500.000,0 0,
9 VINGLETA buc 825.000 5,0 15.000,0 480,0 15,0 7.200,0
10 AŢA m 2.500 1.500,0 4.125.000,0 105.600,0 10,0 1.056.000,0
11 UMERAŞ buc 2.500 100,0 3.750.000,0 480,0 2.000,0 960.000,0
12 PUNGĂ buc 250.000,0 480,0 100,0 48.000,0
13 FERMOAR buc 0,0 960,0 1.500,0 1.440.000,0
14 AGĂŢĂTOR ml 0,0 320,0 10.000,0 3.204.000,0
II Cheltuieli cu salariile brute ale
personalului existent în unitate 112.840.000,0 69.360.000,0
1 CROIT 7.040.000,0 7.040.000,0
S1 176 20.000,0 3.520.000,0 176,0 20.000,0 3.520.000,0
S2 176 20.000,0 3.520.000,0 176,0 20.000,0 3520.000,0
2 CUSUT 70.400.000,0 35.200.000,0
S1 1.760 20.000,0 35.200.000,0 380,0 20.000,0 17.600.000,0
S2 1.760 20.000,0 35.200.000,0 380,0 20.000,0 17.600.000,0
3 CĂLCAT 8.800.000,0 8.800.000,0
S1 176 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
S2 176 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
4 UCENICI 8.800.000,0 176,0 3.520.000,0
S1 528 10.000,0 5.280.000,0 176,0 10.000,0 1.750.000,0
S2 352 10.000,0 3.520.000,0 10.000,0 1.750.000,0
5 DEPOZIT- EXPEDIŢIE 9.000.000,0 6.000.000,0
S1 150 20.000,0 3.000.000,0 150,0 20.000,0 3.000.000,0
S2 300 20.000,0 6.000.000,0 150,0 20.000,0 3.000.000,0
6 REGIE - PRODUCŢIE 8.800.000,0 8.800.000,0
S1 176 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
S2 176 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
III Costuri sociale 45.790.472,0 28.146.288,0
1. CAS 24.5% 112.840.000,0 26.325.572,0 24.5% 69.360.000,0 16.181.688,0
2. ŞĂMAJ 3.5% 112.840.000,0 5.542.000,0 3.5% 69.360.000,0 3.468.000,0
3.SĂNĂTATE 7% 112.840.000,0 7.898.800,0 7% 69.360.000,0 4.355.200,0
4. ÎNVĂŢĂMÂNT 2% 112.840.000,0 2.256.800,0 2% 69.360.000,0 1.387.200,0
5. EVIDENŢA CĂRŢI DE 3,25 112.840.000,0 212.100,0 3,25 69.360.000,0 173.400,0
MUNCĂ
6. FOND DE RISC 3,00% 112.840.000,0 3.385.200,0 3,00% 69.360.000,0 2.080.800,0
CHELTUIELI CU MANOPERA 158.630.472,0 97.606.288,0
TOTAL I + II + III 576.220.472,0 745.473.488,0

DETERMINAREA ABATERILOR BLEIZER

DENUMIREA ARTICOLELOR PROGRAM REALIZAT DIFERENTA


DE CALCULAŢIE
Cons. Valoare Cons. P.U Valoare 1115000
U.M Spec. P.U Spec.
I.Chelt. cu mat. prime şi mat. 3800 70000,0 415590000,0 3800 70000,0 417.366.000,0
1 ŢESĂTURA m 2811,5 20000,0 26600000,0 2900,0 20000,0 266.00.000,0 82 1650000

69
2 CĂPTUŞEALĂ m 3500 15000,0 56350000,0 3500 15000,0 58.000.000,0
3 CHIMIZAT m 30000 500,0 52500000,0 30000 500,0 52.500.000,0
4 NASTURI buc 2500 5000,0 15000000,0 2500 5000,0 15.000.000,0
5 PERNIŢE per 2500 1000,0 12500000,0 2500 1000,0 12.500.000,0
6 RAMĂ UMĂR per 10000 10,0 2500000,0 10000 10,0 2.500.000,0
7 ETICHETE buc 2.500 1000,0 100000,0 2500 1000,0 100.000,0
8 PUNGUŢA CU NASTURI buc 5000 3,0 2500000,0 5000 3,0 2.500.000,0
9 VINGLETA buc 825000 5,0 15000,0 825000 5,0 15.000,0
10 AŢA m 2500 1500,0 4125000,0 2500 1500,0 4.125.000,0
11 UMERAŞ buc 2500 100,0 3750000,0 2500 100,0 3.750.000,0
12 PUNGĂ buc 250000,0 375.000,0 50,0 125000
13 FERMOAR buc 0,0 0,0
14 AGĂŢĂTOR ml 0,0 0,0
II Cheltuieli cu salariile brute
ale personalului existent în 112840000,0 112.840.000,0
unitate
1 CROIT 7040000,0 7.040.000,0
S1 176 20000,0 3520000,0 176 20000,0 3.520.000,0
S2 176 20000,0 3520000,0 176 20000,0 3.520.000,0
2 CUSUT 70400000,0 70.400.000,0
S1 1760 20000,0 35200000,0 1760 20000,0 35.200.000,0
S2 1760 20000,0 35200000,0 1760 20000,0 35.200.000,0
3 CĂLCAT 8800000,0 8.800.000,0
S1 176 25000,0 4400000,0 176 25000,0 4.400.000,0
S2 176 25.000,0 4400000,0 176 25000,0 4.400.000,0
4 UCENICI 8800000,0 8.800.000,0
S1 528 10000,0 5280000,0 528 10000,0 5.280.000,0
S2 352 10000,0 3520000,0 352 10000,0 3.520.000,0
5 DEPOZIT- EXPEDIŢIE 9000000,0 9.000.000,0
S1 150 20000,0 3000000,0 150 20000,0 3.000.000,0
S2 300 20000,0 6000000,0 300 20000,0 6.000.000,0
6 REGIE - PRODUCŢIE 8800000,0 8.800.000,0
S1 176 25000,0 4400000,0 176 25000,0 4.400.000,0
S2 176 25000,0 4400000,0 176 25000,0 4.400.000,0
III Costuri sociale 45790472,0 46.780.472,0
1. CAS 24.5% 112840000,0 26325572,0 24.5% 112840000,0 26.325.572,0
2. ŞĂMAJ 3.5% 112840000,0 5542000,0 3.5% 112840000,0 5.642.000,0
3.SĂNĂTATE 7% 112840000,0 7898800,0 7% 112840000,0 7.830.800,0
4. ÎNVĂŢĂMÂNT 2% 112840000,0 2256800,0 2% 112840000,0 2.256.800,0
5. EVIDENŢA CĂRŢI DE 3,25 112840000,0 212100,0 3,25 112840000,0 212.100,0
MUNCĂ
6. FOND DE RISC 3,00% 112840000,0 3385200,0 3,00% 112840000,0 3.385.200,0
CHELTUIELI CU MANOPERA 158630472,0 158.830.472,0
TOTAL I + II + III 576220472,0 575.995.472,0

DETERMINAREA ABATERILOR SARAFAN


DENUMIREA ARTICOLELOR PROGRAM REALIZAT DIFERENTA
DE CALCULAŢIE
Cons. Valoare Cons. P.U Valoare 1115000
U.M Spec. P.U Spec.
I.Chelt. cu mat. prime şi mat. 647.947.200,0 647.947.200,0
1 ŢESĂTURA m 6.384,0 100.000,0 638.400.000,0 6.384,0 100.000,0 638.400.000,0
2 CĂPTUŞEALĂ m 38,0 25.000,0 960.000,0 38,4 25.000,0 960.000,0
3 CHIMIZAT m 153,0 12.000,0 1.843.200,0 153,0 12.000,0 1.843.200,0
4 NASTURI buc 0,0 0,0

70
5 PERNIŢE per 0,0 0,0
6 RAMĂ UMĂR per 0,0 0,0
7 ETICHETE buc 1.920,0 15,0 28.800,0 1.920,0 15,0 28.800,0
8 PUNGUŢA CU NASTURI buc 0, 0,
9 VINGLETA buc 480,0 15,0 7.200,0 480,0 15,0 7.200,0
10 AŢA m 105.600,0 10,0 1.056.000,0 105.60 10,0 1.056.000,0
0,0
11 UMERAŞ buc 480,0 2.000,0 960.000,0 480,0 2.000,0 960.000,0 -500 180000
12 PUNGĂ buc 480,0 100,0 48.000,0 480,0 100,0 48.000,0
13 FERMOAR buc 960,0 1.500,0 1.440.000,0 960,0 1.500,0 1.440.000,0
14 AGĂŢĂTOR ml 320,0 10.000,0 3.204.000,0 320,0 10.000,0 3.204.000,0
II Cheltuieli cu salariile brute 69.360.000,0
ale 69.360.000,0
personalului existent în
unitate
1 CROIT 7.040.000,0 7.040.000,0
S1 176,0 20.000,0 3.520.000,0 176,0 20.000,0 3.520.000,0
S2 176,0 20.000,0 3520.000,0 176,0 20.000,0 3520.000,0
2 CUSUT 35.200.000,0 35.200.000,0
S1 380,0 20.000,0 17.600.000,0 380,0 20.000,0 17.600.000,0
S2 380,0 20.000,0 17.600.000,0 380,0 20.000,0 17.600.000,0
3 CĂLCAT 8.800.000,0 8.800.000,0
S1 176,0 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
S2 176,0 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
4 UCENICI 176,0 3.520.000,0 176,0 3.520.000,0
S1 176,0 10.000,0 1.750.000,0 176,0 10.000,0 1.750.000,0
S2 10.000,0 1.750.000,0 10.000,0 1.750.000,0
5 DEPOZIT- EXPEDIŢIE 6.000.000,0 6.000.000,0
S1 150,0 20.000,0 3.000.000,0 150,0 20.000,0 3.000.000,0
S2 150,0 20.000,0 3.000.000,0 150,0 20.000,0 3.000.000,0
6 REGIE - PRODUCŢIE 8.800.000,0 8.800.000,0
S1 176,0 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
S2 176,0 25.000,0 4.400.000,0 176,0 25.000,0 4.400.000,0
III Costuri sociale 28.146.288,0 28.146.288,0
1. CAS 24.5% 69.360.000,0 16.181.688,0 24.5% 69.360.000,0 16.181.688,0
2. ŞĂMAJ 3.5% 63.360.000,0 3.468.000,0 3.5% 69.360.000,0 3.468.000,0
3.SĂNĂTATE 7% 63.360.000,0 4.355.200,0 7% 69.360.000,0 4.355.200,0
4. ÎNVĂŢĂMÂNT 2% 63.360.000,0 1.387.200,0 2% 69.360.000,0 1.387.200,0
5. EVIDENŢA CĂRŢI DE 3,25 63.360.000,0 173.400,0 3,25 69.360.000,0 173.400,0
MUNCĂ
6. FOND DE RISC 3,00% 63.360.000,0 2.080.800,0 3,00% 69.360.000,0 2.080.800,0
CHELTUIELI CU MANOPERA 87.606.288,0 97.606.288,0
TOTAL I + II + III 746.463.488,0 745.473.488,0

REPARTIZAREA PE PRODUS A CHELTUIELILOR


INDIRECTE COLECTATE

Cheltuielile indirecte sunt repartizabile pe cele 2 produse în funcţie de


timpul de manoperă:

71
- timp de manoperă pentru secţia 1, produs bleizer :
176 + 1760 +176 + 528 + 150 + 176 = 2.966
- timp de manoperă secţia 1 produs sarafan
176 +880 +176 + 176 + 150 + 176 = 1.734
- timp total manoperă secţia 2 : 2966 +1734 = 4700
- timp de manoperă pentru secţia 2, produs bleizer
176 +1760 +176 + 352 +300 +176 =2940
- timp de manoperă pentru secţia 2, produs sarafan
176 +880 +176 +176 +150 +176 = 1734
- timp total manoperă secţia 2 : 2940 + 1734 = 4674
calculul coeficienţilor de repartizare conform următoarei relaţii de calcul :
k = cheltuieli de repartizat/ baza de repartizare
kS1 =70.000.000 /4.700 = 14.893,617
kS2 =55.00.000/4.674 =11.767,223

EXPLICATII BLEIZER SARAFAN


CHELT.INDIRECTE 78.770.104 46.229.797
S1 44.174.468 25.825.532
S2 34.595.636 20.404.265

Chelt. indirecte aferent 1 produs bleizer : 14.893,617 * 2966 = 44.174.468


Chelt. indirecte aferent 1 produs sarafan 14.893,617 * 1734 = 25.825.531,9
Chelt. indirecte aferent 2 produs bleizer : 1.767,223 * 2940 = 34.595.635,6
Chelt. indirecte aferent 2 produs sarafan: 1.767,223 * 1734 = 20.404.364,7
REPARTIZAREA PE PRODUS A CHELTUIELILOR GENERALE
DE ADMINISTRAŢIE COLECTATE

Cheltuielile indirecte de producţie sunt repartizabile pe cele 2 produse în funcţie


- cheltuieli de producţie pentru bleizer : 654.765.576
- cheltuieli de producţie pentru sarafan: 832.803.285

72
kad = 156.000.000/ 654.765.576 1.767,223= 0,1048

EXPLICATII BLEIZER SARAFAN


CHELT.DE ADM 68.664.673 87.335.327

Chelt. de administraţie repartizate pentru produsul bleizer :


0.1048 *65.765.576 =68.664.673
Chelt. de administraţie repartizate pentru produsul sarafan
1,1048 * 832.803.285 = 87.335.327

Cheltuielile indirecte de producţie sunt repartizate pe cele 2 produse în


funcţie de timpul de manoperă.
- timp de manoperă pentru secţia 1, produs bleizer
176 +1760 +176 +528 +150 +176 = 2966
- timp de manoperă pentru secţia 1, produs sarafan
176 + 880 + 176 +176 +150 +176 = 2940
- timp total manoperă secţia 1 : 2966 + 1734 = 4700
- timp de manoperă pentru secţia 2, produs bleizer
176 + 1760 + 176 + 352 +300 + 176 = 2940
- timp de manoperă pentru secţia 2, produs sarafan
176 +880 +176 +176 +150 +176 =1734
timp total manoperă secţia 2 : 2940 +1734 = 4674

calculul coeficienţilor de repartizare conform următoarei relaţii de calcul,


ks1 = 65.000.000 / 4700 = 13.829,79
ks2 = 50.000.000 / 4674 = 10.697,48
73
EXPLICATII BLEIZER SARAFAN
CHELT.INDIRECTE 72.469.748 42.530.286
S1 41.019.157 23.980.856
S2 31.450.591 18.549.430

Chelt. indirecte aferent 1 produs bleizer : 13.829,79 * 2966 = 41.019.157


Chelt. indirecte aferent 1 produs sarafan 13.829,79 * 1734 = 23.980.856
Chelt. indirecte aferent 2 produs bleizer : 16.697,48 * 2940 = 31.450.591
Chelt. indirecte aferent 2 produs sarafan: 16,697,48 * 1734 = 18.549.430

CUPRINS

Capitolul 1 Preţurile în diverse tipuri de economie……………………………………....3


1.1 Costul de producţie – element esenţial în structura preţului de ofertă…………………. 3
1.2 Categorii de preţuri………………………………………………………………………9
1.3 Forme de preţ…………………………………………………………………………..15

74
Capitolul 2 Profitul – element esenţial al preţului…………………………………….…27
2.1 Profitul , natura şi formele sale………………………………………………….….…..34
2.2 Pragul de rentabilitate în optica producătorului……………………………………..….40
2.3 Includerea profitului în preţul produsului…………………………………………….....47

Capitolul 3 Practica formării preţului………………………………………………..…..53


3.1 Prezentarea întreprinderii……………………………………………….……………...53
3.2 Elaborarea lucrărilor pentru determinarea cu anticipaţie a costurilor de
producţie……………………………………………………………………………..…56
3.3 Elaborarea lucrărilor pentru determinarea costului efectiv de producţie şi
compararea acesteia cu costul prestabilit în vederea determinării abaterilor
şi a cauzelor acesteia…………………………………………………….………………57
3.4. Elaborarea reţelei interne de bugete ale societăţii………………………………………60

ANEXE
BIBLIOGRAFIE

75