Revolutia in Ungaria

Revoluția a început pe 15 martie 1848, cu evenimente sângeroase în Pesta și Buda (demonstrații în

masă care l-au forțat pe guvernatorul imperial să accepte toate cele cele 12 puncte ale actului
revoluției), urmate de diverse răscoale în țară, care au permis reformiștilor maghiari să formeze noul
guvern condus de primul ministru Lajos Batthyány. Acesta a adoptat o serie de reforme, cunoscute
sub numele de Legile din Aprilie, care au creat un sistem politic democratic în Ungaria.

În vara anului 1848, conștienți de pericolul unui război civil, miniștrii guvernului maghiar au încercat
să obțină susținere hasburgică împotriva mareșalului austriac de etnie croată Josip Jelačić,
promițând să trimită trupe în nordul Italiei. La sfârșitul lunii august, guvernul imperial din Viena a
ordonat guvernului maghiar să organizeze armata. Jelačić a folosit armata habsburgică împotriva
Dietei maghiare fără niciun ordin oficial[necesită citare].

Cu război pe trei fronturi (împotriva trupelor croate ale lui Jelačić, în Banat, și în Transilvania),
radicalii maghiari din Pesta au văzut războiul ca o oportunitate. Parlamentul a cedat în fața lor în
septembrie, nedorind manifestații violente.

Din cauza revoluției din Viena, austriecii au acceptat la început guvernul maghiar. Totuși, după ce
revoluția austriacă a fost înfrântă și Franz Joseph I l-a înlocuit pe tronul Austriei pe unchiul
său Ferdinand I al Austriei, care era handicapat mintal, el nu a mai recunoscut guvernul maghiar.
Ruptura finală între Viena și Pesta a avut loc când mareșalului Lamberg i-a fost dat controlul întregii
armate a Ungariei. Câteva zile mai târziu Lamberg a fost atacat și ucis la sosirea în Pesta de către o
mulțime revoluționară, la care, drept răspuns, Curtea Imperială a ordonat dizolvarea guvernului
maghiar, ca incapabil să păstreze ordinea publică.

Acesta a fost punctul de ruptură și începutul războiului între revoluționarii din Ungaria și trupele
imperiale austriece, la comanda cărora a fost numit feldmareșalul Josip Jelačić (în locul
generalului Franz Lamberg, care fusese asasinat).

Armata maghiară a reușit, până în primăvara anului 1849, să aibă sub control tot Ardealul, cu
excepția cetăților Alba Iulia și Deva și a centrului Munților Apuseni.