Sunteți pe pagina 1din 4

ASPECTE ALE INTEGRĂRII ÎN ŞCOALA A ELEVILOR CU ADHD

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie este una dintre cele mai frecvente afecţiuni
comportamentale întâlnite la copii. În învăţământul românesc se constată o creştere a incidenţei
cazurilor în care copiii sunt diagnosticaţi sau acţionează în aşa fel încât ar putea fi diagnosticaţi
cu ADHD. Aceştia creează probleme în mediile în care îşi desfăşoară activitatea şi în societate în
general.
Copiii cu ADHD au rezultate mediocre datorită deficitului de atenţie. au dificultăţi în a-
şi face prieteni şi a respecta regulile sociale. Stima de sine este de asemenea mai scăzută la copii
cu ADHD. Datorită impusivităţii, sunt mai predispuşi să facă accidente sau să fie victime a
accidentelor.
Clasa de elevi are o structură complexă, eterogenă ca reprezentare pe sexe, etnii,
apartenenţă religioasă, temperamente, abilităţi, competenţe. Cadrul didactic trebuie să
armonizeze totul astfel încât să asigure tuturor succesul şcolar, dezvoltarea personalităţii lor,
formarea competenţelor necesare nivelului de şcolarizare în care se află copilul, dar şi a
intereselor, preocupărilor şi posibilităţilor personale ale fiecărui copil.
,,Succesul în educaţie depinde fundamental de profesori implicaţi, interesaţi nu numai
de ceea ce elevii trebuie să înveţe ci şi de modul efectiv în care aceştia pot să înveţe, interesaţi şi
de aptitudinile şi atitudinile ce pot fi dezvoltate, nu numai de cunoştinţe”.(Ştefan Popenici, 2008,
Managementul clasei pentru elevii cu ADHD). La şcoală, în clasă, copilul trebuie să se supună
unor norme în concordanţă cu aşteptările grupului astfel încât acele comportamente să fie
considerate dezirabile.
Atunci când un copil se foieşte permanent, dă din picioare, din mâini, se leagănă în
scaun, se ridică, se deplasează prin clasă, deranjează colegii, vorbeşte deodată cu ceilalţi, se
apucă de mai multe sarcini şi nu termină nimic, nu-şi poate aştepta rândul, nu ascultă până la
capăt ce i se spune, îşi pierd lucrurile personale......suntem tentaţi, nu totdeauna îndreptăţiţi, să
considerăm că poate fi diagnosticat cu ADHD.
Sindromul ADHD caracteristic persoanelor foarte dinamice, neliniştite, care se află
într-o perpetuă mişcare, am putea să-i definim ca fiind :
 predominant neatenţi;
 predominant hiperactivi sau impulsivi;
 predominant cu o slabă putere de concentrare.
Practica pedagogică demonstrează că atunci când implicarea copiilor este activă şi
relaţiile intra-personale şi a activităţilor de învăţare sunt stimulative şi colaborative, rezultatele
sunt benefice.
Rezultatele educaţiei se văd adesea după mulţi ani, tocmai de aceea un cadru didactic
are o misiune dificilă în care în mod normal nu-şi permite să dea rateuri, iar pentru aceasta este
absolut necesar să fie bine informaţi şi bine intenţionaţi.

Diagnosticarea cu ADHD (făcută numai de către specialist)


Pentru a fi diagnosticat trebuie să ţinem cont de anumite caracteristici clare :
 prezenţă timpurie a manifestărilor;
 frecvenţa manifestărilor;
 durate ţinerii sub observaţie;
 contextul manifestărilor să fie divers;
 impactul asupra vieţii sociale şi a performanţelor şcolare să fie negativ.
Asociaţia Americana de Psihiatrie în cea de-a patra ediţie a Manualului de
Statistică şi Diagostic a Tulburărilor Mentale (Diagostic and Statistical Manual of Mental
Disorders, DSM-IV) identifică ADHD: predominant neatent, predominant impulsiv
hiperactiv, şi tipurile combinate. Criteriile stabilite în Manualul DSM-IV sunt utilizate ca
are ca elemente standardizate pentru determinarea clinică a prezenţei ADHD. Este notabil
că prin acest manual se oferă criteriile conform cărora o persoană trebuie să manifeste un
set clar de caracteristici pentru a fi diagnosticat clinic ca având ADHD:
• Prezenţa timpurie. Cel puţin unul dintre simptomele specifice s-a
manifestatclar şi constant înaintea vârstei de 7 ani.
• Gravitatea. Comportamentul reclamat trebuie să fie clar manifestat mai
frecvent la copilul analizat decât la alţi copii aflaţi în acelaşi stadiu de dezvoltare.
• Durata. Simptomele trebuie să fie manifeste cu cel puţin şase luni înaintea
evaluării pentru a fi luate în consideraţie.
• Contextul. Simptomele trebuie să fie manifeste în contexte diferite.
• Impactul specific.
Simptomele reclamate trebuie să aibă un impact negative asupra vieţii
sociale/performanţelor şcolare ale copilului.

Managementul clasei în care avem copii cu ADHD

Chiar dacă părintelui sau cadrului didactic i se pare că un copil ar manifesta atitudini ce
ne poate duce cu gândul la ADHD nu înseamnă câtuşi de puţin că el este diagnosticat, dar nici
neavând un diagnostic nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsuri.
Astfel făcând corelaţie între comportamentul observabil rezultatele şcolare şi gradul de
integrare socială primul pas ar fi conştientizarea problemei pentru copil şi pentru familie,
îndrumarea spre specialişti pentru diagnosticare, iar al doilea pas managementul clasei.
Pentru o bună integrare, profesorul trebuie să proiecteze un plan educaţional
individualizat, care să fie integrat în planul comun al clasei dar care să ţină cont de personalitatea
copilului şi de nevoile specifice de învăţare ale acestuia, având ca scopuri principale:
• Inhibarea comportamentului agresiv / (autocontrolul impulsivităţii)
• Controlul nivelului activităţii (hiperactivitatea)
• Concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atenţiei)
Învăţământul românesc este încă tributar unei învăţări bazate pe acumulare de informaţii
şi doar adaptabilitatea şi tactul pedagogic al dascălului poate interveni în calitatea actului
instructiv-educativ prin:
 Activităţi angajante, interesante;
 Diferenţierea sarcinilor în funcţie de nevoile, interesele şi capacităţile elevilor;
 Evitarea plictiselii prin implicarea activă a imaginaţiei;
 O bună organizare a lecţiilor şi a pauzelor.
Toatele detaliile sunt importante dar trebuie mare grijă pentru a nu transforma copilul
într-un caz al clasei pentru că aceasta ar fi traumatizant şi ar adânci eşecul şcolar.
Astfel, profesorul trebuie să ţină cont de:
 locul unde este aşezat (cât mai aproape de cadru didactic);
 amenajarea spţiului educaţional;
 să încurajeze colaborarea cu colegii, munca în echipă;
 amenajarea unor centre de interes stimulative,
 utilizarea fondului muzical,
 folosirea jocului didactic, a pauzelor pentru combaterea plictiselii.
De asemenea, cadrul didactic trebuie să fie calm, flexibil, înţelegător, să-şi păstreze
simţul umorului, să ştie să se adapteze situaţiilor noi, să ştie să rezolve pozitiv situaţiile
conflictuale, constant, corect şi echidistant în aplicarea regulilor.
Direcţii ale managementului clasei:
 un limbaj respectos;
 tonalitatea vocii;
 limbajul corpului adecvat;
 atitudine pozitivă;
 comunicarea progreselor;
 standarde ridicate şi sprijinirea activă a copiilor pentru atingerea lor;
 empatie faţă de elevi;
 păstrarea umorului:
 reguli stabilite împreună cu copiii şi care să respecte demnitatea acestora;
 păstrarea unei bune comunicări cu familia;
 evitarea situaţiilor în care elevul să se simtă jenat.

Claritatea, constanţa, calmul sunt definitorii în succesul cadrului didactic:


 sarcini şi cerinţe clar exprimate,
 limită de timp în rezolvarea unor obiective clare,
 sancţiuni şi recompense clar prevăzute,
 reguli constante pentru toţi şi respectate de toţi,
 rutina, care să dea constanţă şi coerenţă programului,
 consecinţele comportamentelor să fie imediate şi frecvente,
 păstrarea calmului indiferent de context şi circumstanţe.
Se preferă un feedback pozitiv pe baza progreselor înregistrate, violenţa având efect
invers, accentuând frecvenţa şi intensitatea problemelor comportamentale.
Pentru o evidenţă clară a progresului este indicat să se întocmească o grilă de evaluare a
comportamentelor observabile în clasă:

NUME ELEV
Comportament puncte luni marţi miercuri joi vineri total
Nu stă pe scaun
Deranjează colegii
Vorbeşte neîntrebat
Nu respectă regulile clasei
Violenţă fizică
Limbaj nepotrivit
Participare la îndeplinirea sarcinilor
etc
Total
Evidenţa comportamentelor nedezirabile trebuie să fie cunoscută numai de cadrul
didactic şi discutată doar cu părinţii şi cu colegii implicaţi în educaţia copilului.
Pentru copiii mai mari este benefic şi încheierea unui ,,contract” între copil şi cadrul didactic.
Principii de abordare a copiilor cu ADHD:
 profesorii şi colegii să înţeleagă dificultăţile ce le întâmpină copilul cu ADHD;
 să recunoaştem şi să combatem actele de discriminare;
 să acorde asistenţă, să colaboreze şi să implice activ toate persoanele din clasă;
 să facă faţă în mod adecvat situaţiilor conflictuale;
 să stabilească ţinte realiste;
 să aibă o abordare individualizată;
 să elimine comportamentele problematice;
 recunoaşterea şi încurajarea fiecărei realizări;
 să existe o evaluare continuă;
 să fie empatici;
 să se apeleze la experţi pentru prevenirea şi combaterea eşecului;
 să se informeze;
 să colaboreze cu echipa managerială a şcolii;
 să asigure atmosferă şi spaţiu de lucru;
 să promoveze politici de incluziune;
 să adopte atitudini pozitive;
 să elimine sursele de discriminare;
 să asculte opiniile copiilor cu privire la integrarea reală a lor în şcoală şi în familie;
 să păstreze cât mai multe canale de comunicare;
 să dezvolte un sistem de verificare a eficienţei activităţilor; etc
Practica pedagogică, cel puţin mie personal, mi-a demonstrat că dacă un copil este
abordat cu respect, responsabilitate şi empatie şi dacă familia este cooperantă rezultatele pot fi
de-a dreptul spectaculoase.

BIBLIOGRAFIE:
 Dumitru,I .AL.(2004) Consiliere Psihopedagogică, editura Eurostampa.
 Popenici,Şt, 2008, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD, Ghid pentru cadrele
didactice din învăţământul preuniversitar, Didactica Publishing House,
 Preda, V, (coordonator),2008, Activitatea integrată din grădiniţă, Didactica
Publishing House.