Unitatea de învăţare 6

6. CALCULUL CONDUCTELOR FORŢATE

CUPRINS
6. CALCULUL CONDUCTELOR FORŢATE..................................................... 1
6.1. INTRODUCERE ......................................................................................................... 1
6.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE .................................................................. 2
6.3. CALCULUL PIERDERILOR DE SARCINĂ ...................................................................... 2
6.3.1. Pierderi de sarcină locale în instalaţiile hidraulice ...................................... 2
6.3.2. Pierderi de sarcină liniare în instalaţiile hidraulice ..................................... 7
6.4. CARACTERISTICA UNEI CONDUCTE ........................................................................ 14
6.4.1. Definirea caracteristicii unei conducte ........................................................ 14
6.4.2. Conducte scurte ............................................................................................ 17
6.4.3. Conducte lungi ............................................................................................. 17
6.4.4. Conducte în serie .......................................................................................... 18
6.4.5. Conducte în paralel ...................................................................................... 18
6.5. PROBLEME TIP ŞI METODE DE REZOLVARE ............................................................. 19
6.5.1. Probleme de exploatare................................................................................ 19
6.5.2. Probleme de proiectare ................................................................................ 21
6.6. TEST DE AUTOEVALUARE A CUNOŞTINŢELOR......................................................... 23

6.1. Introducere

Fluidele care circulă între diferitele zone ale maşinilor, utilajelor sau
instalaţiilor industriale sunt folosite pentru transportul căldurii, frigului, energiei
fluidice (în general sub formă de presiune) ş.a.
În această unitate de învăţare se prezintă relaţiile de calcul specifice şi
algoritmii generali pentru calculul conductelor sub presiune prin care curg diverse
fluide.
Se prezintă modul de calcul al pierderilor energetice la curgerea fluidelor
prin conducte forţate în diverse regimuri, relevând parametrii care le influenţează,
astfel încât proiectantul sau utilizatorul să poată minimiza consumul energetic
necesar antrenării fluidelor.

1
6.2. Competenţele unităţii de învăţare

În urma parcurgerii unităţii de învăţare studentul va fi capabil să:

 Calculeze pierderile locale de sarcină în conducte forţate;
 Calculeze pierderile liniare de sarcină în conducte forţate;
 Determine caracteristica unei conducte;
 Determine caracteristica echivalentă a conductelor legate în serie şi în
paralel;
 Rezolve problemele de exploatare ale unei conducte;
 Efectueze un calcul simplu de proiectare al conductelor;
 Efectueze un calcul simplu de verificare al conductelor.

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore, iar a

testelor de 4 ore.

6.3. Calculul pierderilor de sarcină

6.3.1. Pierderi de sarcină locale în instalaţiile hidraulice

Pierderile locale de sarcină se realizează în secţiunile sau porţiunile foarte scurte de

conductă în care au loc modificări ale direcţiei, sensului sau vitezei de curgere a fluidului.
Valoarea pierderii locale de sarcină se poate calcula cu ajutorul formulei empirice determinată
de Weissbach:
v2
hp   , (6.1)
2g
unde  este coeficientul pierderii locale de sarcină ce înmulţeşte energia cinetică specifică a
curgerii neperturbate.
Aşa cum s-a arătat mai înainte, aceste pierderi se produc datorită unei schimbări de
direcţie sau de secţiune care determină în mod preponderent disiparea de energie prin schimb
de cantitate de mişcare şi în mică măsură prin lucrul mecanic al forţelor de frecare vâscoasă.
Valorile acestui coeficient au fost stabilite pe cale experimentală pentru fiecare clasă de
modificări ale curgerii (coturi, diafragme, îngustări şi lărgiri de secţiune etc.), funcţie de

2
parametrii geometrici care le definesc. Cercetările au dovedit că  depinde atât de natura
pereţilor conductei cât şi de numărul Reynolds al curgerii.
Pentru unele cazuri simple se poate determina coeficientul pierderii locale. Ca exemplu
se dă teorema Bellanger-Borda-Carnot aplicată la determinarea coeficientului pierderii locale
de sarcină pentru o lărgire bruscă a secţiunii de curgere. Relaţiile obţinute cu ajutorul acesteia
dau rezultate destul de apropiate de cele practice.
În cazul unei modificări a secţiunii de curgere se obişnuieşte ca pierderea de sarcină
exprimată cu o ecuaţie de tipul (6.1) să utilizeze ca energie cinetică de referinţă pe cea
corespunzătoare secţiunii minime, deci vitezei maxime.
Pentru o mai bună clarificare, coeficientului pierderii locale i se poate atribui un indice,
de exemplu în cazul creşterii secţiunii de curgere:
v12
hp  1 , (6.2)
2g
unde indicele "1" se referă la secţiunea amonte (de intrare). Se demonstrează că acest
coeficient este:
2
 A1 
 1  1   . (6.3)
 A2 
Se observă că s-a obţinut în final o relaţie funcţie numai de parametrii geometrici ai
creşterii de secţiune. Dacă lărgirea de secţiune este progresivă, mai intervine un coeficient
de atenuare k = 0,1...0,3.
În continuare se vor prezenta câteva cazuri particulare, relaţii de calcul şi tabele cu date
experimentale. În tabelele 6.1 şi 6.2 se prezintă valori determinate experimental pentru
coeficientul pierderii locale de sacină în cazul unei măriri bruşte a secţiunii de trecere a
fluidului.

Tab. 6.1. Coeficientul pierderii locale la creşterea bruscă a secţiunii de curgere în

funcţie de raportul diametrelor
d1/d2 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9
1 0,98 0,92 0,83 0,71 0,56 0,41 0,28 0,13 0,04

3
 Tab. 6.2. Coeficientul pierderii locale la creşterea bruscă a secţiunii de curgere în
funcţie de raportul ariilor
A1/A2 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8
1 0,81 0,64 0,49 0,36 0,25 0,16 0,1 0,04

În cazul în care o conductă debuşează într-un rezervor se poate considera că A2  

şi rezultă coeficientul pierderii locale de sarcină   1 .
Pentru o îngustare de secţiune se foloseşte aceeaşi formulă, însă pierderea de sarcină se
va raporta la energia cinetică din aval, unde aria secţiunii este A2. De asemenea, din experienţe
rezultă că trebuie să se introducă un coeficient de atenuare k = 0,5...0,6. Deci pierderea de
sarcină este:
2
 A2  v 22
 
h p  0,5...0,6  1   , (6.4)
 A1  2 g
de unde rezultă coeficientul pierderii locale:
2
 A 
 2   0,5...0,6  1  2  . (6.5)
 A1 

În cazul unei intrări a fluidului dintr-un rezervor într-o conductă se poate considera că
A1   şi rezultă coeficientul pierderii locale  2  0,5 . Dacă muchiile sunt rotunjite, atunci
coeficientul pierderii locale scade foarte mult.
În tabelele 6.3 şi 6.4 se prezintă valori experimentale ale coeficientului pierderii locale
de sarcină pentru o reducere bruscă secţiunii de curgere.

Tab. 6.3. Coeficientul pierderii locale de sarcină la reducerea bruscă a secţiunii de

curgere în funcţie de raportul diametrelor
d2/d1 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9
2 0,46 0,45 0,42 0,4 0,36 0,28 0,19 0,1 0,04

4
 Tab. 6.4. Coeficientul pierderii locale de sarcină la reducerea bruscă a secţiunii de
curgere în funcţie de raportul ariilor secţiunilor de curgere
A2/A1 0,01 0,1 0,2 0,4 0,6 0,8
2 0,5 0,47 0,42 0,33 0,25 0,15

Pentru o mărire continuă de secţiune (difuzor), coeficientul pierderii locale depinde de

raportul ariilor secţiunilor extreme şi de unghiul de evazare. Tabelul 6.5 prezintă câteva
valori. Se atrage atenţia că în prima coloană se prezintă raportul diametrelor. Valoarea
maximă a unghiului  la care vâna de fluid nu se desprinde de peretele ţevii este de 7...8o.

Tab. 6.5. Coeficientul pierderii locale de sarcină pentru un difuzor în funcţie de

raportul diametrelor şi de unghiul de evazare
d2/d1 4...8o 12o 16o 20o 24o
1,2 0,04 0,07 0,09 0,12 0,15
1,4 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5
1,6 0,3 0,5 0,7 1,0 1,4
1,8 0,7 1,2 1,5 2,1 2,9
2,0 1,3 2,0 2,6 3,6 5,2

Pentru o reducere continuă de secţiune (confuzor), în tabelul 6.6 se prezintă valori ale
coeficientului de rezistenţă în funcţie de raportul ariilor secţiunilor şi unghiul confuzorului.

Tab. 6.6. Coeficientul pierderii locale de sarcină pentru un confuzor în funcţie de

raportul ariilor secţiunilor şi unghiului confuzorului
A2/A1 3o 5o 10o 15...40o
0,64 0,072 0,067 0,054 0,050
0,45 0,076 0,064 0,052 0,050
0,39 0,098 0,070 0,051 0,046
0,25 0,100 0,071 0,047 0,044
0,16 0,108 0,084 0,048 0,044

5
 În tabelul 6.7 se prezintă coeficientul de rezistenţă locală folosit în calculele de
proiectare pentru unele armături standard folosite în instalaţii.

Tab. 6.7. Coeficientul pierderii de sarcină locale pentru armături din instalaţii
Denumirea rezistenţei locale 
Cot standard la 45 o 0,3
Cot standard la 45 o cu rază mare 0,2
Cot standard la 90 o 0,74
Cot standard la 90 o cu rază medie 0,6
Cot standard la 90 o cu rază mare 0,46
Cot la 90 o (de colţ) 1,3
1” / 32 1,5
1 ¼” / 40 1,2
1 ½” / 50 1,2
2” / 63 1,0
Întoarcere la 180 o cu rază mică 1,7
Întoarcere la 180 o cu rază medie 1,2
Contor de debit cu diafragmă 8,0
Ventil normal de trecere complet deschis 12
½” / 20 13
¾” / 25 10
1” / 32 10
1 ¼” / 40 9
1 ½” / 50 8
2” / 63 8
Piesă T standard, în flux drept (cu derivaţia închisă) 0,4
Piesă T standard folosită ca bifurcaţie 2,0
Piesă T standard folosită ca restrângere de bifurcaţie (contracurent) 3,0
Piesă T standard, folosită drept cot, cu ieşirea din derivaţie 1,5
Piesă T standard, folosit drept cot, cu intrarea în derivaţie 2,0
Piesă T standard, cu rază mare, folosită drept cot, cu ieşirea din derivaţie 0,5

6
 Trebuie menţionat faptul că în practică, îndeosebi în cazul ventilelor, se constată
coeficienţi ai pierderilor locale mai mari decât cei standard prezentaţi în tabele, iar în cazul
schimbărilor direcţiei de curgere, mai mici.

6.3.2. Pierderi de sarcină liniare în instalaţiile hidraulice

Pierderile de sarcină liniare reprezintă partea din energia hidraulică a fluidului pe care
acesta o pierde de-a lungul traseului parcurs de el şi a cărei valoare este, evident,
proporţională cu lungimea traseului parcurs.
Expresia de calcul a pierderilor de sarcină liniare este dată de:
l v2
hp   , (6.6)
d 2g
unde  este coeficientul pierderilor de sarcină liniare, l - lungimea conductei, iar d -
diametrul hidraulic echivalent. Formula de mai sus a fost utilizată pentru prima oară într-o
formă asemănătoare de Darçy (1857) şi apoi de Weisbach, fiind actualmente cunoscută sub
numele acestor doi savanţi.
Necunoscuta din această relaţie este coeficientul pierderilor liniare  care prin
efectuarea unor numeroase experienţe s-a constatat că în cazul general ar putea fi în funcţie
atât de natura pereţilor conductei (rugozitatea relativă kr), cât şi de regimul de curgere
(numărul Re):
  kr , Re . (6.7)
Se remarcă tratarea acestei probleme pe baza similitudinii. Se observă două criterii de
similitudine: unul geometric (rugozitatea relativă) şi unul hidrodinamic (numărul
Reynolds).
O contribuţie însemnată în domeniul sintetizării şi clasificării numeroaselor rezultate
obţinute în studiul variaţiei coeficientului  a adus-o, prin construcţia diagramei care îi poartă
numele, J. Nikuradze. Diagrama cuprinde reprezentarea grafică a lui  în funcţie de Re
(coordonate logaritmice) pentru regim laminar, regim turbulent în conducte netede hidraulic şi
regim turbulent în conducte cu rugozitate artificială.
Totuşi, rugozităţile tehnice nu au o distribuţie uniformă ca acelea pe care le-a realizat
artificial, în premieră, Nikuradze prin lipirea unor particule solide cu dimensiuni strict
7
determinate pe pereţii conductelor experimentate.
În continuare se va studia reprezentarea folosind rugozităţile tehnice denumită
diagrama Colebrook - White (fig. 6.1). În literatura de specialitate, îndeosebi americană, se
mai foloseşte diagrama Moody foarte apropiată de aceasta (fig. 6.2).
În cazul regimului laminar (Re<2320), s-a dedus pe cale teoretică relaţia lui Hagen -
Poiseuille – Stokes pentru coeficientul pierderilor de sarcină liniare:
64
 . (6.8)
Re
Atât în figura 6.1 cât şi în figura 6.2 (ambele în coordonate logaritmice), reprezentarea
este o dreaptă. Pentru Re = 2320 se obţine valoare limită între regimul laminar şi turbulent
  0,02758 .

S-a arătat şi experimental că în regimul de curgere laminar,  este o funcţie

liniară de viteză, deci de criteriul Reynolds.
Aceasta rezultă şi teoretic foarte simplu prin înlocuirea lui în ecuaţia (6.6):

64 l v 2 32  l  
hp      v  const  v . (6.9)
vd d 2 g g d2


Fig. 6.1. Diagrama Colebrook-White

8
 Fig. 6.2. Diagrama lui Moody

Pentru conducte netede hidraulic, până la Re = 105 se poate folosi formula lui
Blasius:
1 0,3164
  . (6.10)
4
100  Re Re 0,25
Pentru Re = 2320 se obţine  = 0,0456. Această valoare se compară cu cea dată de
formula pentru regim laminar,  = 0,02758 şi se constată un salt foarte mare datorită
turbulenţei.
Dacă se introduce ecuaţia (6.10) în formula lui Darçy (6.6) se obţine pentru regimul
turbulent neted dependenţa pierderilor de sarcină de viteză la puterea 1,75:

0,3164  0,25 v 2 0,3164  0,25 1,75

hp    v  const  v1,75 . (6.11)
0,25 0,25 2g 0, 25
v d 2 gd

O formulă mai corectă, pentru 4  103  Re  3,2  106 a fost dată de Prandtl-Kármán şi
verificată de Nikuradze:
1

 
 2  lg Re   0,8 , (6.12)

9
sau:

1 Re 
 2  lg . (6.13)
 2,51
Se observă că ecuaţia este implicită, deci se porneşte calculul de la o valoare iniţială,
eventual dată de ecuaţia lui Blasius, sau, mai simplu, extrasă din diagrama prezentată în figura
6.1. Funcţia este puternic convergentă, astfel încât se ajunge rapid la rezultat.
De asemenea, valoarea lui se mai poate obţine din formula lui Konakov,
recomandată pentru conducte din material plastice, care nu este implicită:
1
 . (6.14)
1,8  lg Re 1,52
De altfel, relaţia lui Konakov se poate folosi cu deplină încredere în domeniul

3 103  Re  107 .
În diagrame coeficientul pierderilor liniare de sarcină pentru regimul neted se
reprezintă sub forma unei curbe descrescătoare (cea mai de jos).

Dacă influenţa rugozităţii este importantă, dar nu exclusivă (ceea ce fizic înseamnă
că grosimea stratului limită este puţin mai mică, dar de acelaşi ordin de mărime cu rugozitatea
absolută), se foloseşte pentru conducte formula Colebrook - White:
1  k 2,51 
 2  lg r  . (6.15)
  3,71 Re  
Se observă că ecuaţia este de asemenea implicită, dar coeficientul pierderii liniare
este atât funcţie de numărul Reynolds cât şi de rugozitatea relativă. În diagramă se
reprezintă sub forma unor curbe aşezate deasupra curbei regimului turbulent neted.
Limita de la care regimul neted hidraulic se înlocuieşte cu regimul semirugos este
recomandat a fi dat pentru conducte industriale şi respectiv conducte din materiale plastice de
invariantul Re'lim :
15 23
Re'lim  şi Re'lim  (6.16)
k k
d d
Dacă influenţa rugozităţii este foarte importantă (ceea ce fizic înseamnă că grosimea
stratului limită este cu mult mai mică decât rugozitatea absolută) se foloseşte relaţia Prandtl -
Nikuradze:
10
  2  lgkr   1,14 .
1
(6.17)

sau:
1 k
 2  lg r , (6.18)
 3,71
rezultând pentru coeficientul pierderilor liniare o relaţie mai simplă:
1
 2
. (6.19)
 k 
4   lg r 
 3,71 
Este foarte important de remarcat faptul că în ecuaţie nu mai intervine numărul
Reynolds, determinarea coeficientului pierderilor liniare făcându-se foarte simplu. În
diagrame, reprezentarea ecuaţiei pentru diferite valori ale lui kr este sub forma unor drepte
orizontale.
Dacă se introduce ecuaţia (6.19) în formula lui Darçy (6.6) se obţine că în regimul
turbulent rugos pierderile de sarcină sunt proporţionale cu viteza la puterea a doua:
1 v2
hp  2
  const  v 2 . (6.20)
 k  2g
4   lg r 
 3,71 
Se observă că ecuaţia Colebrook - White (6.14) se obţine din însumarea membrului
drept al ecuaţiilor (6.13) şi (6.19). Cu ajutorul ei s-a putut trasa întreaga zonă turbulentă (fig.
6.1) deoarece în domeniul rugos termenul provenit din ecuaţia (6.19) este mult mai mare decât
celălalt.
Pentru rugozitatea neomogenă a conductelor industriale, valoarea limită a numărului
Reynolds pentru care intră în vigoare legea pătratică a rezistenţei hidraulice, cu o precizie de
până la 3...4%, se poate considera:
560
Re ''lim  . (6.21)
k
d
În diagrama Colebrook - White, sunt reprezentate curbele având rugozitatea relativă
k
kr   const . Acestea încep prin a fi tangente la curba Prandtl - Nikuradze a regimului
d
neted hidraulic, apoi capătă forma curbă (Colebrook - White) şi în final devin drepte paralele
cu axa absciselor în regimul rugos hidraulic. Frontiera celor două domenii se află pe curba de
11
rectificare von Kármán a cărei ecuaţie este:
Re   kr  200 . (6.22)
Se observă că în ecuaţie intră atât Re cât şi kr, iar ecuaţia este implicită. Ea se aplică
după determinarea coeficientului pierderilor liniare pentru verificarea veridicităţii domeniului
ales.
Totuşi, pentru conducte tehnologice se recomandă algoritmul prezentat mai sus,
folosind Re’lim şi Re"lim, limita dintre domeniile prepătratic (semirugos) şi pătratic (rugos)
fiind dată de numărul Re"lim (6.21). Cu ajutorul acestui algoritm se pot construi proceduri sau
funcţii pentru calculul coeficientului pierderilor de sarcină liniare utilizabile în programe de
calcul.
Mai simplă decât relaţia Colebrook este relaţia lui Moody, folosită pentru trasarea
diagramei care îi poartă numele, similară cu diagrama Colebrook:
  106  
13

  0,0055  1   2 10  kr 
4  , (6.23)
  Re  
 

valabilă pentru: 4  103  Re  107

Pentru determinarea coeficientului pierderilor liniare de sarcină cu ajutorul
calculatorului electronic se mai recomandă folosirea relaţiei lui Wood valabilă pentru:

Re > 104 şi 105  kr  0,04 :

  a  b  Re c , (6.24)
unde:
a  0,094  kr0,225  0,53  kr ; (6.25)

b  88  kr0,44 ; (6.26)

c  1,62  kr0,134 . (6.27)

Pentru conductele de apă cu diverse destinaţii, rugozitatea absolută echivalentă k are
valorile din tabelul 6.8.
Semnificaţia termenului de echivalentă se referă la faptul că rugozitatea industrială,
neregulată şi având forme mai incisive este echivalentă cu cea artificială realizată din granule
de nisip uniform aşezate pe circumferinţa conductei de în experienţele efectuate în premieră
de către Nikuradse.

12
 Tab. 6.8. Rugozitatea absolută pentru diverse conducte
Destinaţia conductei Starea conductei k [mm]
Conducte de alimentare cu apă Noi 0,15...0,3
Care sunt în exploatare 0,4...0,45
Vechi 2...3
Cu cruste foarte mari Până la 6,5
Din materiale plastice noi 0,007
Din materiale plastice cu
depuneri 0,03...0,05
Conducte pentru transportul lichidelor -
slab corosive 0,8
Idem, puternic corosive 1,5
Conductele reţelelor termice - 0,5
Conducte de condensat - 1

Rezumat

Pentru determinarea coeficientului pierderilor liniare,  , se parcurg

următorii paşi:

 Se calculează numărul Reynolds şi se determină regimul de curgere.

o Dacă Re  Relim  2320 , atunci regimul de curgere este
laminar şi se foloseşte relaţia Hage-Poiseuille-Stokes (6.8);
o Dacă Re  Relim  2320 , atunci se presupune regimul de
k
curgere turbulent şi se calculează rugozitatea relativă kr  .
d
 Se foloseşte diagrama Colebrook (fig.6.1) sau Moody
(fig. 6.2);
SAU:
 Se foloseşte o relaţie generală: Colebrook (6.15), Moody
(6.23) sau Wood (6.24) verificând obligatoriu ca Re şi kr
să fie în intervalul în care relaţiile sunt valablile;

13
  SAU:
23 560
 Se calculează Re'lim  şi Re"lim  , apoi se
kr kr

încadrează fenomenul de curgere în subdomeniul

respectiv şi se folosesc relaţile adecvate:
 neted - Konakov (6.14), Blasius (6.10), sau
Prandtl-Kármán (6.13);
 semirugos - Colebrook (6.15) sau Moody (6.23);
 rugos - Prandtl-Nikuradze (6.17).

Este foarte important ca folosirea oricărei relaţii să fie justificată

verificând obligatoriu ca Re şi kr să fie în intervalul în care relaţiile sunt
valablile.
Folosirea acestor relaţii se bazează pe teoria similitudinii. Dacă nu se
verifică intervalul de valabilitate, atunci relaţia respectivă nu oferă o precizie
suficientă.

6.4. Caracteristica unei conducte

6.4.1. Definirea caracteristicii unei conducte

Caracteristica unei conducte este reprezentarea grafică a pierderii de sarcină în

funcţie de debitul vehiculat prin conductă.
În subcapitolul de faţă se va considera o curgere în regim staţionar a unui fluid
incompresibil prin conducte forţate.
Pierderea de sarcină pe o conductă de diametru constant care conţine m singularităţi
(rezistenţe hidraulice locale) este dată de formula:
 l m  v2
h p     j   . (6.28)
 d j 1  2 g
Din ecuaţia de continuitate se obţine viteza în funcţie de debitul volumic:
Q
v , (6.29)
A

14
apoi se înlocuieşte în ecuaţia (6.28):
 l m  1
h p      j   2 Q
2
. (6.30)
 d j 1  2 gA
Dacă se presupune regimul de curgere pătratic (turbulent rugos), coeficienţii de
pierderi pot fi consideraţi constanţi, iar termenii din paranteză sunt constanţi, astfel încât
ecuaţia caracteristică a conductei poate fi pusă sub forma:
hp  M  Q2 . (6.31)

Coeficientul M se numeşte modulul de rezistenţă al conductei sau rezistenţa

specifică deoarece reprezintă suprasarcina necesară pentru a învinge rezistenţele în
conductă în cazul unui debit unitar.
Se remarcă faptul că pierderea de sarcină este proporţională cu pătratul debitului
volumic.
Conducta este un consumator de energie hidraulică, energie care se disipă sub formă de
căldură. Se comportă deci ca un rezistor, ecuaţia (6.31) putând fi asimilată relaţiei de calcul a
puterii disipate de un rezistor ( P  RI 2 ), cu deosebirea că în locul intensităţii curentului
intervine pătratul debitului, iar în locul rezistenţei electrice, modulul de rezistenţă.
Sarcina statică a sistemului sub presiune este diferenţa înălţimilor piezometrice între
ieşire (2) şi intrare (1), în esenţă diferenţa energiilor potenţiale specifice între aceste puncte:
 p   p 
H s   z2  2    z1  1  . (6.32)
 g   g 
Considerând conducta (având un fluid în curgere staţionară) ca un sistem privit din
punct de vedere energetic, excedentul de energie (sarcină) al sistemului (egal cu energia ieşită
din sistem minus energia intrată) la care se adaugă pierderile de energie (sarcină) trebuie să fie
egal cu energia (sarcina) dată din exterior conductei. Aceasta se defineşte ca fiind sarcina
conductei.
Altfel spus, sarcina conductei, Hc este energia specifică gravifică pe care conducta
ar trebui să o primească din exterior pentru a asigura trecerea unui anumit debit de
fluid şi se defineşte prin relaţia:
2v22 1v12
Hc  Hs    M  Q2 . (6.33)
2g 2g
Folosind ca parametru debitul volumic, ecuaţia de mai sus devine:

15
     1 
Hc  Hs   22  12   M   Q2 , (6.34)
 A2 A 1  2 g 
sau:
Hc  Hs  K  Q2 . (6.35)
În cazul în care conducta leagă două rezervoare A1, A2   , deci M = K. De obicei,
energia cinetică a fluidului în punctele 1 şi 2 este cu mult mai mică decât sarcina statică şi în
majoritatea cazurilor se poate considera că M = K.
Reprezentarea grafică a funcţiei de mai sus este o parabolă cu vârful plasat la abscisa 0
şi ordonata Hs, aceasta din urmă putând fi pozitivă sau negativă (fig. 6.3).

Fig. 6.3. Caracteristica unei conducte

Această curbă, denumită caracteristica conductei după cum s-a precizat mai înainte,
permite soluţionarea grafoanalitică a numeroase probleme de exploatare şi chiar de proiectare.
O maşină generatoare (pompă, ventilator etc.) poate transmite energie fluidului din conductă.
Energia transmisă de generator este primită de către conductă, iar debitul prin generator este
identic cu cel care curge prin conductă. Astfel, intersecţia caracteristicii conductei H C  f Q 

cu caracteristica de sarcină a unei pompe, H P  f Q  determină punctul de funcţionare dat de

valoarea sarcinii şi debitului la care va funcţiona pompa şi - în acelaşi timp – reţeaua de
conducte.
În absenţa unui generator de energie hidraulică, sarcina transmisă conductei este
zero.
Deci, în cazul unei conducte care face comunicaţia între două rezervoare, fără a primi
energie din exterior, punctul de funcţionare se obţine prin intersecţia caracteristicii cu dreapta
de nivel 0, H = 0.

16
 Dacă sarcina statică este pozitivă, atunci sistemul nu va asigura o curgere în
sensul considerat de la 1 (nivel energetic inferior) la 2(nivel energetic superior) decât
printr-un aport energetic din exterior (primit de la un generator hidraulic).
Dacă rezervorul 1 se ridică mai mult deasupra rezervorului 2 (v. fig. 6.3), în condiţiile
în care conducta nu-şi schimbă caracteristicile geometrice, sarcina statică a conductei devine
mai mică, vârful parabolei se deplasează mai jos, iar punctul de funcţionare se stabileşte la un
debit mai mare.

6.4.2. Conducte scurte

Se consideră o conductă scurtă cuprinzând m rezistenţe locale. Se foloseşte ecuaţia

(6.31), iar în calculul modulului de rezistenţă M se recomandă a se ţine seama atât de
rezistenţele locale, cât şi de cele liniare.
Problema se poate rezolva grafic sau analitic, eventual folosind calculatorul electronic.
În cazul în care conducta este alimentată dintr-un rezervor, energia cinetică la intrare
este zero, iar ecuaţia (6.34) devine:
 1 
Hc  H s   2   M   Q2 . (6.36)
2
 A2 2 g 
Pentru o conductă care face legătura între două rezervoare şi energia cinetică la ieşire
este zero, se obţine K = M:

H c  H s  MQ2 , (6.37)

unde modulul de rezistenţă este dat de relaţia:

 l m  1
M      j   . (6.38)
 d j 1  2 gA2
 

6.4.3. Conducte lungi

La conductele lungi simple se pot neglija atât pierderile de sarcină locale, cât şi
termenii cinetici, astfel încât se poate aplica relaţia (6.33), în care:
l 1
M   . (6.39)
d 2 gA2

17
6.4.4. Conducte în serie

Se consideră n conducte înseriate, fiecare cuprinzând mi rezistenţe locale. Debitul

prin fiecare tronson este acelaşi, iar pierderile de sarcină sunt:
hp ,i  Mi  Qi2  Mi  Q2 (6.40)

unde modulul de rezistenţă al fiecărui tronson este dat de relaţia:

 l mi  1
Mi   i i   j   2 . (6.41)
 di j 1  2 gAi
Pierderea de sarcină a sistemului de n conducte înseriate se obţine prin însumarea
pierderilor de sarcină ale tronsoanelor:
n n 
hp   Mi  Q    Mi   Q2 .
2
(6.42)
i 1  i 1 
Pentru întreg sistemul de conducte înseriate există ecuaţia:
hp  M serie  Q2 . (6.43)

Comparând ecuaţia de mai sus cu ecuaţia (6.40) se observă că modulul de rezistenţă

echivalent al sistemului de conducte înseriate este suma modulelor de rezistenţă ale
conductelor care îl compun:
n
M serie   Mi . (6.44)
i 1

6.4.5. Conducte în paralel

Se consideră n conducte în paralel, fiecare cuprinzând rezistenţe liniare şi locale.

Pierderile de sarcină ale unui tronson sunt aceleaşi cu ale sistemului de conducte în
paralel:
hp ,i  M i  Qi2  hp . (6.45)

Debitul total este suma debitelor conductelor componente:

n
Q   Qi . (6.46)
i 1

Din ecuaţia (6.45) se obţine debitul volumic al fiecărui tronson, care se introduce în
ecuaţia (6.46), obţinându-se:

18
 n hp
Q . (6.47)
i 1 Mi

Debitul sistemului de n conducte în paralel privit ca o conductă echivalentă este:

hp
Q . (6.48)
M
Egalând cele două debite de mai sus se obţine:
n
1 1
 . (6.49)
M i 1 Mi

De aici se poate obţine modulul de rezistenţă echivalent al sistemului format din n

conducte în paralel:
1
M 2
. (6.50)
 n 1 
 
 i 1 M 
 i 

Se observă că ecuaţia nu este asemenea celei pentru legarea rezistoarelor în paralel.

6.5. Probleme tip şi metode de rezolvare

6.5.1. Probleme de exploatare

a) Se cunosc: debitul, Q; diametrul conductei, d; rugozitatea absolută, k;

configuraţia traseului şi rezistenţele hidraulice locale şi se cere pierderea de sarcină hp.
1. Se utilizează ecuaţia (6.38). Pentru aceasta se determină mai întâi mărimile necesare.
2. Se determină viteza din ecuaţia de continuitate:
4Q
v , (6.51)
d2
apoi numărul Reynolds:
vd
Re  . (6.52)

3. Pentru determinarea coeficientului pierderilor liniare de sarcină se alege ecuaţia
adecvată.
4. În continuare se pot determina şi coeficienţii pierderilor locale.
5. Se calculează modulul de rezistenţă şi pierderea de sarcină.
19
 b) Se cunosc: diametrul conductei, d; rugozitatea absolută k; configuraţia traseului
şi rezistenţele hidraulice locale; sarcina statică prin cotele şi presiunile în punctele 1 şi 2 şi
se cere debitul Q.
Problema se poate soluţiona prin aproximaţii succesive după cum urmează.
1. Se admite un regim hidraulic rugos.
2 Se calculează  cu formula Prandtl - Nikuradse şi coeficienţii pierderilor locale cu
relaţiile corespunzătoare.
3. Se determină modulul de rezistenţă.
4. Se rezolvă analitic ecuaţia H c  f Q   0 , rezultând:

 Hs
Q . (6.53)
 2 1  1
 2  2  M
 A2 A1  2 g
5. Cu valoarea debitului rezultat din această ecuaţie se calculează viteza medie în
conductă.
6. Se calculează numărul Reynolds şi se verifică dacă regimul de curgere este cel
turbulent rugos presupus la început, de exemplu calculând Re”lim sau folosind relaţia Karman.
7. Dacă nu, atunci se recalculează coeficienţii pierderilor liniare şi locale.
8. Se recalculează modulul de rezistenţă.
9. Se rezolvă din nou ecuaţia H c  f Q   0 .

10. Se reia calculul până când eroarea între două valori succesive ale debitului este sub
o valoare impusă.
Un rezultat corect se poate obţine şi dacă se trasează grafic caracteristica
conductei prin puncte având Q cunoscut (valori rotunde). Pentru obţinerea sarcinilor
conductei corespunzătoare acestor puncte se efectuează calculele care urmează pentru fiecare
dintre aceste puncte.
1. Se calculează viteza din ecuaţia de continuitate.
2. Se calculează numărul Reynolds.
3. Se calculează coeficienţii pierderilor hidraulice liniare şi locale.
4. Se calculează modulul de rezistenţă.
5. Se determină sarcina pentru aceste puncte.

20
 6. Se trasează grafic prin puncte caracteristica Hc  f  Q .

7. Se determină debitul prin intersecţia caracteristicii Hc  f  Q cu nivelul Hc = 0.

6.5.2. Probleme de proiectare

a) Se cunosc: debitul, Q; sarcina statică, Hs<0; rugozitatea absolută, k, configuraţia

traseului şi rezistenţele hidraulice locale şi se cere diametrul conductei, d.
Problema se rezolvă prin aproximaţii succesive.
1. Se admite în primul rând o valoare economică pentru viteză. Tabelul 6.9 prezintă
vitezele recomandate pentru diverse fluide.
2. Se calculează apoi diametrul interior:
4Q
d , (6.54)
v
3. Se adoptă o valoare standardizată a diametrului.

Tab. 6.9. Vitezele recomandate la curgerea fluidelor în conducte forţate

Caracteristicile conductei v [m/s]
Conducte de aspiraţie în pompe 0,5..1,5
Conducte de refulare din pompe 1,5...2
Reţele de distribuţie a apei:
 conducte principale de transport 1...2
 conducte secundare 0,5...0,7
 conducte magistrale 1,5...3
Conducte pentru ţiţei:
 conducte de aspiraţie pentru ţiţei greu 0,5...0,8
 conducte de presiune pentru ţiţei greu 1...1,5
 conducte pentru ţiţei uşor 1,2...1,6
Conducte pentru ulei de ungere:
 conducte de ducere (ulei sub presiune) 1,5...2
 conducte de întoarcere (scurgere) <1
Conducte principale de motorină 1...2
Conducte de benzină:
 conducte de aspiraţie 0,5...0,8
 conducte de presiune 1...1,5

21
 Caracteristicile conductei v [m/s]
Conducte de abur 30...40
Conducte de aer pentru compresoare
 aspiraţie 16...20
 refulare 25...30
Conducte de aer pentru ventilatoare:
 la aspiraţie 10...12
 la refulare 12...16
Conducte (canale) pentru ventilaţie:
 de aerisire 6...9
 de absorbţie praf, rumeguş, nisip etc 14...18

4. Se recalculează viteza din ecuaţia (6.51)

5. Se calculează criteriul Reynolds din ecuaţia (6.52).
6. Cu ajutorul lor, cunoscând materialul conductei, deci rugozitatea, se determină
coeficientul pierderilor liniare de sarcină, modulul de rezistenţă al conductei şi pierderea de
sarcină a conductei cu ecuaţia (6.31).
7. Dacă sarcina rezultată este mai mare decât -Hs dată prin tema de proiectare, se ia un
diametru mai mare din standardul pentru conducte şi invers, un diametru mai mic dacă sarcina
este mai mică, apoi se reface calculul până la obţinerea celei mai apropiate valori a sarcinii.

b) Se cunosc: debitul, Q, rugozitatea absolută, k, configuraţia traseului şi

rezistenţele hidraulice locale şi se cere diametrul economic al conductei, d.
În principiu, transportul unui anumit debit pe conducta forţată se poate face la viteze
mari, folosind diametre mici, având cheltuieli mici de investiţie şi cheltuieli de exploatare
mari, sau la viteze mici, cu investiţii mari şi cheltuieli de exploatare mici. Diametrul este
economic dacă între cele două situaţii se realizează un compromis, în aşa fel ca suma
cheltuielilor anuale să fie minimă. O rezolvare analitică este dată de formula Dorin Pavel.
Totuşi, se recomandă o rezolvare numerică pe calculator în care se ţine seama de
actualizarea cheltuielilor de investiţie, determinând mai multe diametre de conducte şi pierderi
de sarcină şi utilizând algoritmul prezentat mai sus, apoi se realizează calculul economic
(costurile) pentru fiecare variantă în parte. Se alege varianta optimă ţinând seama eventual şi
de aspectele financiare ale investiţiei (dobânzi, evoluţia estimată a preţului energiei etc.). De
asemenea, se poate adopta o variantă grafoanalitică.
22
 Este necesar să se menţioneze faptul că problema calculului diametrului economic se
pune îndeosebi în cazul conductelor lungi, al conductelor magistrale de transport gaze, lichide
petroliere, sau a celor de alimentare cu apă a localităţilor.

6.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

6.6.1. Alegeţi răspunsurile corecte:

I. Conductele hidraulic netede:
A. Sunt perfect netede, neavând rugozitate;
B. Au rugozitate.
II. Coeficientul pierderii liniare de sarcină în conducte netede depinde:
A. Numai de numărul Reynolds al curgerii;
B. Numai de rugozitatea relativă;
C. Atât de numărul Reynolds al curgerii cât şi de rugozitatea relativă;
III. Coeficientul pierderii liniare de sarcină în conducte rugoase depinde:
A. Numai de numărul Reynolds al curgerii;
B. Numai de rugozitatea relativă;
C. Atât de numărul Reynolds al curgerii cât şi de rugozitatea relativă.
IV. Coeficientul pierderii liniare de sarcină în conducte semirugoase depinde:
A. Numai de numărul Reynolds al curgerii;
B. Numai de rugozitatea relativă;
C. Atât de numărul Reynolds al curgerii cât şi de rugozitatea relativă.
V. Sarcina unei conducte:
A. Reprezintă energia specifică gravifică pe care trebuie să o
primească conducta pentru ca ea să fie parcursă de un anumit debit
de fluid;
B. Depinde de debitul de fluid care o parcurge;
C. Nu este influenţată de diferenţa de energii specifice gravifice
potenţiale de la capetele ei.

23
 Răspuns: I B; II A; III B; IV C; V A, B.

6.6.2. Printr-o conductă orizontală cu diametrul d = 32 mm şi lungimea l =

20 m curge ulei cu un debit Q = 2 l/s. Conducta are un robinet complet deschis cu
un coeficient al pierderii locale  = 18. Viscozitatea cinematică a uleiului este  =
45.10-6 m2/s, iar densitatea  = 800 kg/m3. Să se determine pierderile de sarcină şi
căderea de presiune în conductă.
Răspuns: v = 2,487m/s; Re = 1768 (regim laminar de curgere);  = 0,044;

hp,lin=8,66m; hp,loc=5,67m; hp,tot=14,33m;  p  ghp,tot  1,125  105 Pa  1,125bar .

6.6.3. Prin conducta din problema de mai sus, având rugozitatea absolută k
= 0,3mm, curge apă cu acelaşi debit. Viscozitatea cinematică a apei este  =
1,02.10-6 m2/s, iar densitatea,  = 1000 kg/m3. Să se determine pierderile de
sarcină şi căderea de presiune.
Răspuns: v = 2,487m/s; Re=7,8.104; k/d=9,3.10-3; Re'lim= 1600;
Re"lim=5,97.104 (regim turbulent rugos); =0,037; hp,lin=7,3m; hp,loc=5,67m;

hp,tot= 12,97m;  p  ghp,tot  1,272  105 Pa  1,272 bar .

6.6.4. Conducta de la problema 6.6.3 se racordează la două rezervoare

plasate la o diferenţă de nivel de 15m. Să se determine debitul de fluid care curge
prin conductă. Se va ţine seama că mai intervin: coeficientul pierderii locale la
intrarea în conductă =0,5 şi la ieşirea din conductă =1, deci în total, suma
coeficienţilor pierderilor locale este  =19,5.
 l 8
Răspuns: M        2  3,36  106 s 2m5 ; Hs=-15m;
   g d
4
d

H c  15  3,36  106  Q2 ; Debitul se obţine pentru H = 0; Q = 2,11.10-3m3/s.

6.6.5. La conducta din problema 6.6.4. se adaugă încă o conductă identică

în seria cu aceasta, sau una în paralel. Să se determine debitul vehiculat prin
sistemele de conducte în aceste cazuri.

24
 1
Răspuns: Ms =2.M=6,72.106 s2m-5; M p  2
 0,84 106 s2m5 ;
 2 
 
 M
Qs= 1,494.10-3m3/s; Qp=4,23.10-3m3/s – rezultat aşteptat, este dublul
debitului din problema anterioară.

6.6.6. Alimentarea cu apă a unui punct de lucru este compusă dintr-o

conductă cu lungimea de 40 m şi rugozitatea absolută echivalentă k = 0,1 mm şi
un recipient cu pernă de aer. Debitul prin conductă este Q = 4 l / s (litri pe
secundă). Să se determine:
a. diametrul conductei de apă;
b. viteza apei în conductă;
c. numărul Reynolds al curgerii;
d. coeficientul pierderilor liniare  ;
e. pierderile liniare de sarcină [m col. apă]
Coeficientul viscozităţi cinematice a apei este  = 1,1.10-6 m2/s.
Răspuns:Dacă se alege d=60 mm se obţin: v =1,415 m/s; Re = 7,72.104;
kr=1,67.10-3; regim prepătratic:   0,027 ; h p  1,837 m .

6.6.7. O pompă de combustibil diesel umple un rezervor cu volumul de 85

l (litri) în timp de 4 minute şi 30 secunde. Conducta de refulare (flexibilă) are o
lungime de 2 m şi o rugozitate absolută echivalentă k = 0,1 mm.
Să se determine:
a. debitul de combustibil, Q [m3/s];
b. diametrul conductei de refulare dacă se recomandă o viteză a
combustibilului de 1,0...2,0 m/s
c. viteza de curgere a benzinei în conducta de refulare proiectată;
d. numărul Reynolds al curgerii;
e. coeficientul pierderilor liniare,;
f. pierderile liniare de sarcină [m col fluid].
Se dă coeficientul viscozităţii cinematice a motorinei:  = 1,7 . 10-6 m2/s.

25
 Răspuns: Debitul volumic este: Q = 3,148.10-4 m3/s; dacă se alege d =15
mm se obţin: v =1,781 m/s; Re = 1,571.104; kr=6,7.10-3; regim
prepătratic:   0,039 ; h p  0,841m .

6.6.8. Într-un radiator pentru motorul unui autoturism, apa circulă între
două bazine legate prin 50 tuburi plate din alamă a căror secţiune transversală
poate fi aproximată cu un dreptunghi cu laturile a = 3 mm şi b = 14 mm şi
lungimea l = 400 mm. Rugozitatea absolută echivalentă poate fi considerată ca
fiind: k = 0,02 mm. Debitul de apă care circulă prin cele 50 de tuburi în paralel
este Q = 120 l/min (litri pe minut). Să se determine:
a. debitul de apă care circulă printr-un singur tub;
b. viteza medie a apei în tuburi;
c. numărul Reynolds al curgerii;
d. coeficientul pierderilor liniare  ;
e. pierderile liniare de sarcină [m col. apă].
Coeficientul viscozităţi cinematice a apei este  = 0,326.10-6 m2/s.
Răspuns: Debitul volumic este: Q = 2.10-3 m3/s; aria secţiunii de curgere:
A = 2,1.10-3 m3/s; diametrul hidraulic echivalent dh = 4,94.10-3.
Se obţin: v =0,952 m/s; Re = 1,443.104; kr = 4,05.10-3; regim prepătratic
  0,037 ; h p  0,138 m .

6.6.9. Un motor hidrostatic rotativ montat pe o macara are cilindreea

(volumul teoretic de lichid vehiculat la o rotaţie): q = 40 cm3/rot, turaţia n = 1200
rot/min şi randamentul volumic v = 0,95. Lungimea conductelor care leagă
pompa de motorul hidrostatic rotativ este l = 5 m. Să se determine:
a. debitul de ulei furnizat de pompă necesar pentru antrenarea motorului;
b. diametrul conductelor de ulei dacă viteza recomandată este de 1...1,5 m/s;
c. viteza uleiului în conducte;
d. numărul Reynolds al curgerii;
e. coeficientul pierderilor liniare  ;
f. pierderile liniare de sarcină [m col. fluid]
26
 Coeficientul viscozităţi cinematice a uleiului este  = 45.10-6 m2/s.
Răspuns: Debitul volumic este: Q = 8,42.10-4 m3/s;
Se obţine d = 0,0327...0,0267m. Dacă se alege diametrul d = 0,03.10-3 m, se
obţin: v = 1,191m/s; Re = 794; regim laminar;   0,081 ; h p  0,976 m .

6.6.10. Un motor hidrostatic liniar (cilindru de forţă) montat pe o

autoutilitară are un diametru D = 40 mm şi randamentul volumic v = 0,96.
Viteza pistonului este vp = 10 cm/s. Lungimea conductelor care leagă pompa de
motorul hidrostatic liniar este l = 4m. Să se determine:
a. debitul de ulei furnizat de pompă;
b. diametrul conductelor de ulei dacă viteza recomandată este de 1..2 m/s;
c. viteza uleiului în conducte;
d. numărul Reynolds al curgerii;
e. coeficientul pierderilor liniare  ;
f. pierderile liniare de sarcină [m col. fluid]
Coeficientul viscozităţi cinematice a uleiului este  = 40.10-6 m2/s.
Răspuns: Debitul volumic este: Q = 1,309.10-4 m3/s; se obţine diametrul
d = 0,0129...0,0091 m/s; dacă se alege d =10 mm se obţin: v =1,667 m/s;
Re = 417; regim laminar:   0,154 ; h p  8,7 m col. fluid.

6.6.11. Pentru ventilarea garajelor mici se recomandă un număr de 10...15

schimburi de aer pe oră. Conducta de ventilare principală are o lungime de 20m şi
secţiunea pătrată, fiind realizată din tablă cu rugozitatea absolută k=0,05 mm. Se
va considera coeficientul viscozităţii cinematice  = 16,6 . 10-6 m2/s. Pentru un
garaj cu volumul de 300 m3, să se determine:
a. debitul de aer pentru ventilare, Q [m3/s];
b. latura secţiunii pătrate a conductei de ventilare;
c. viteza aerului în conducta de ventilaţie aleasă;
d. numărul Reynolds al curgerii;
e. coeficientul pierderilor liniare,  ;

27
 f. pierderea liniară de sarcină [m col. aer].
Viteza recomandată pentru aer în conductele de aspiraţie ale ventilatoare-
lor este de 10...12 m/s. Latura standardizată a secţiunii pătrate [mm]: 100, 125,
160, 200, 250, 315, 400, 500, 630.
Răspuns: Debitul de aer: Q = 300x(10...15)/3600 = 0,833...1,25 m3/s.
Latura este: 0,2886...0,322. Se alege latura de 0,315 m. La o viteză v = 11 m/s se
obțin: debitul Q = 1,091 m3/s; diametrul hidraulic echivalent dh = 0,315 m,
Re = 2,087.10-5; kr = 1,587.10-4;   0,018 ; hp = 6,52 m coloană de aer

28