de Hristos.

Suferind mai multe schimbări datorită mai multor factori ca : popoarele

vecine, ocupaţiile străine, descoperirea Americii, etc, au făcut din gastronomia
Italiei ceea ceea prezintă
azi : una din cele mai impecabile bucătării din punct de vedere a rafinamentului,
aspectului şi
gustului.Făcând o retrospectivă vectorială a epocilor în raport cu dezvoltarea
gastronomiei Italiei, putem denota că fiecare epocă istorică poate fi caracterizată
printr-o dezvoltare armonioasă a
felurilor de bucate servite în Italia, acestea din urmă având unele specificuri: A)
Epoca Medievală: Se presupune căinsula Sicilia estefondatoarea gastronomiei
specifice a Italiei. În sec. X, arabii au introdus spanacul, orezul, migdale şi se
presupune şi spaghetele. Regiunile nordice ale viitoarei Italii au prezentat o o
fuziune a gastronomiei romane şi
germane, în timp ce regiunile din Sud continuau să se dezvolte sub drapelul
gastronomic al
populaţiei arabe, din cauză că aceştia din urmă controlau o bună parte a reţelelor
comerciale ale Mării Mediterane. Cea mai veche carte de bucate a fost scrisă în
sec. XIII de către Naples: „Liber de coquina”. În sec. XV Marţino a fost şef
bucătar al Patriarhului din Aquileia din Vatican. Cartea „Libro de arte coquinaria”
a ilustrat o artă culinară mult mai rafinată. Macaroanele au
primit influeţa arabă, fiind gătite cu şafron. Bucatele florenteniene au primit
nuanţa romană, în
special la pregătitul verzii, incluzând şi ouă, ingrediente ca: ciuperci, piper,
macaroane, ceapă, etc. În 1475 Bartolomeo Platină a scris cartea „Cu plăcere onestă
şi sănătate de fier” unde a specificat
dependenţa felurilor de bucate servite de regiune. B) Epoca Modernă: În această
epocă Florenţa, Roma, Veneţia au participat la dezvoltarea gastronomiei. Bussisfugo
a descris o mulţime de reţete ca pateuri şi tarte. Rata folosirii condimentelor
străine se micşorează. În 1570 Scappi scrie o carte cu peste 1000 de reţete,
atrăgând o atenţie deosebită bucatelor din peşte, şi, foarte important, pizza
Neapolitană, precum şi