Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Master Grupuri de Risc și Servicii Sociale de Suport

Contribuția romilor la dezvoltarea României

Student: Porumb Raluca

București, 2019
Deși încercăm să susținem sus și tare prin diferite campanii eliminarea disciminării în
rândul romilor și integrarea acestora în societate, acest lucru dă greș de cele mai multe ori și spun
asta pentru că mulți dintre noi suntem învățați să etichetăm și să generalizăm.

În momentul în care într-o colectivitate există și persoane de etnie romă și se întâmplă ceva
rău, marea majoritate a celor din jur aruncă vina asupra acestora, asta pentru că mai mereu auzim
în jurul nostru lucruri rele despre romi, că sunt furăcioși, neserioși și nu le place să muncească.

Până în urmă cu câteva luni nu m-am gândit niciodată la contribuția pe care romi au avut-
o la dezvoltarea României, pentru că mai tot timpul, încă din copilărie, am auzit tot felul de
expresii: „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură” sau „Nu fi tigan”, această expresie o
auzeam de regulă atunci când nu făceam ceva bine. Consider că este aproape imposibil, copil fiind
și auzind aceste expresii despre romi să nu îți creezi o imagine negativă și să consideri că acestea
sunt persoane rele, de care în viață ar fi bine să te ferești. Auzind cele menționate mai sus, ani la
rând, chiar nu te gândești că persoanele de etnie romă ar fi contribuit cu ceva la dezvoltarea
României.

Înainte de a începe redactare acestui eseu, curioasă fiind am început să întreb persoane cu
care interacționez frecvent, ce părere au despre contribuția romilor la dezvoltarea României. Din
toate persoanele pe care le-am întebat, niciuna nu mi-a spus că romii ar contribui cu ceva de
dezvoltarea țării, mi-au fost aduse doar argumente negative. Mulți dintre subiecți mi-au împărtășit
experiențele negative pe care le-au avut de-a lungul timpului cu această categorie de persoane. Din
cauza imaginii negative pe care cei din jur și-au creat-o despre romi, nu mai văd și părțile lor bune.

Căutând în literatura de specialitate, am aflat că prin natura ocupației lor, romii erau
clasificați în funcție de meseriile pe care le practicau: ursarii ulterior aceștia s-au transformat în
vătrași, ei se ocupau de confecționarea peptenilor de os și aluminiu, de confecționarea de darace,
dar și sule; ciurarii erau cei care făceau site, ciururi, perii; căldărarii se ocupau de confecționarea
căldărilor de aramă, tigăi, alambicuri pentru țuică și clopoței; costorarii erau cei care se ocupau de
spoiala vaselor de bucătărie; rudarii, blidarii sau lingurarii erau cei care se ocupau de
confecționarea lingurilor, a cătușelor, a albiilor, furcilor de tors lână, cânepă și in; potcovarii cei
care făceau potcoave pentru cai și pentru boii de jug; vrăjitoare, vânzători de flori, salahori,
geambași de cai și în ultimul timp negusori de oi, caprine și bovine și nu în ultimul rând lăutarii
(Merfea, 1991).
Prin urmare, doresc ca prin acest eseu să pun în relief contribuția romilor la dezvoltarea
României prin muzica lăutărească și să analizez cum ar fi țara noastă fără acest gen de muzică,
fără lăutarii de elită.

Am ales această temă pentru că întâmplarea face ca în acestă perioadă să fiu în căutarea
unei formații pentru nuntă și am remarcat că marea majoritate a acestora sunt formate din persoane
de etnie romă. Alegerea lăutarilor pentru nuntă este destul de dificilă, deoarece muzica ocupă un
loc foarte important la o petrecere pentru ca lumea să se distreze.

Oare cum ar fi o petrecere fără lăutari?

Din perspectiva mea, petrecerea fără lăutari este plictisitoare și spun acest lucru din propria
experiență, în ultima vreme am mers la diferite evenimente, la unele muzica a fost pusă de pe
calculator, iar la altele au fost prezenți lăutarii, care au reușit prin muzica lor să țină pe tot parcursul
petrecerii invitații pe ringul de dans. Instrumentele lor muzicale au rolul de a oferi „o scânteie”
petrecerii și de-ai face pe cei ce îi ascultă să se simtă bine.

Aprofundând literatura am constat că lăutăria a avut un rol foarte imporatnt în păstrarea


etosului național, a folclorului și a cântecelor. Încă din cele mai vechi timpuri, “țiganii” erau
chemați să-i distreze pe oameni și cu timpul aceșția au devenit din ce în ce mai implicați în
societatea modernă (Achim, 1988). Lăutăria reprezintă o ocupație foarte veche în România și se
pare că este și cea mai ușoară meserie pentru câștigarea existenței (Merfea, 1991).

Chiar dacă nu au fost școliți în acest sens, “țiganii lăutari” se făceau remarcați atunci când
începeau să cânte și erau ascultați cu mare drag de cei din jur, asta pentru că dădeau dovadă de
mult talent și pasiune în ceea ce făceau. În cele mai vechi tipuri, boierii țineau pe lângă curtea lor
“țigani” pe care îi foloseau ca servitori, bucătari, iar pe unii drept lătari, ce îi distrau la petreceri
(Achim, 1988).
Lăutarii au ocupat mereu un loc important în societate, la fel se întâmplă și în prezent, ei
sunt aproape indispensabili din viața poporului, de aici provine și expresia “Nuntă fără lăutari nu
se poate”. Pentru că întotdeauna au fost căutați, această meserie nu a dispărut, în marea majoritate
a cazurilor a fost moștenită din tată în fiu. Un astfel de exemplu îl întălnim și în familia celebrului
Barbu Lăutaru.
“La 1804, deja renumit în Moldova, Barbu Lautarul preia starostia breslei. Se casatoreste
câțiva ani mai târziu și are mai mulți copii, dintre care doar trei îi duc meseria mai departe:
Gheorghe Scripcariul, Ioan Scripcariul și Vasile Scripcariul. Lăutaria le asigură venituri
consistente, de vreme ce familia lui Barbu Lautarul, din mahalaua Frecaului, se răscumpără din
robie, la 6 iulie 1845, conform condicii de “Prescrierea birnicilor și a dezrobiților țigani din orașul
Esi“ (Cosma, 1996).
Barbu Lăutaru cu arcușul lui a reușit să “vrăjeasă” întreaga Moldovă mai bine de 60 de ani,
chiar dacă nu a studiat în acest domeniu și nu cunoștea notele. Celebrul Barbu Lăutaru avea muzica
în sânge, l-a fermecat chiar și pe pianistul francez Frantz Litz cu melodiile sale (idem). Aceasta
este o șcenă remarcabilă care a rămas întipărită în istorie și descrisă minuțios în documntele ce fac
referire la istoria muzicii lăutărești.

Alți interpreți de seamă ai muzicii lăutărești sunt reprezentați de Grigoraș Dinicu (1889-
1949) care a condus societatea Junimea Muzicală, Fănică Luca, Zavaidoc (1896-1945) sau Maria
Lătărețu. De-a lungul regimului comunist, lăutari de origine romă au continuat să cânte melodii
consacrate și uneori au fost chiar susținuți de stat, așa cum o arată discul scos de Electrecord în
1966 cu melodiile interpretate de Romica Puceanu și Taraful Fraților Gore, Căntece lăutărești.
Printre vocile cunoscute s-au regăsit și Fărămiță Lambru, Gabi Luncă, Fănică Luca (naist rom, a
condus orchestra Ciocârlia din cadrul Ansamblului Barbu Lăutaru), sau Grigoraș Dinicu (Năstase-
Matei(coord), Livadă-Cadeschi, Drăghia, Iancu, & Preda, 2016).

Instrumentele lăutarilor sunt precum oamenii, ele plâng sau râd, prind viață în mâinile celor
ce le instrumentează. În nici un alt gen muzical nu se va regăsi o varietate muzicală atât de mare
ca în muzica lăutărească. Aceasta de cele mai multe ori a fost asemănată cu jazzul, uneori i se
spunea chiar jazz românesc, asta pentru că se bazează foarte mult pe improvizații și pe talentul pur
al muzicienilor.

Conform teoriei etichetării sociale fondată de sociologul american Howard Saul Backer,
consider că populația romă din România nu va fi niciodată apreciată, din cauza faptului că
generalizarea și etichetarea acestor persoane nu va înceta. Marea majoritate a românilor dacă au
avut în viața lor o experiență negative cu o persoană de etnie romă, îi catalogează pe toți ca fiind
la fel, dar în fond lucrurile sunt diferite, nu toți romii sunt furăcioși, leneși și fug de responsabilități.
Această teorie reprezintă o posibilă cale prin care se explică formarea grupurilor marginale ale
societății în care trăim și cum grupurile majoritare adâncesc conflictele prin etichetări.

Căutând informații despre istoria muzicii lăutăreți, am constat că romii și-au lăsat amprenta
asupra României și au contrubuit la dezvoltarea acesteia prin piesele muzicale pe care le-au
transmis din generație în generație și sunt ascultate și apreciate și în ziua de astăzi.

Oare ce ar fi fost România fără celebrul Barbu Lăutaru, sau fără ceilalți lăutari de elită care
si-au lăsat amprenta asupra țării noastre? Probabil acest gen de muzică s-ar fi pierdut în istorie și
poate că în ziua de astăzi nu am mai fi avut faimoasele formații de lăutari care să ne încânte la
evenimentele din viață: nunți, botezuri, aniversări.

Multe persoane din societatea contemporană fac confuzie între muzica lăutărească și
manelele apărute în ultima perioadă. Muzica lăutăreacă diferă foarte mult de manele, aceasta
surpinde realitatea din viețile oamenilor, cu suferinșele pe care ei le au și cu pasiunile lor arzătoare.

În urma redactării acestuit eseu mi-am dat seama că inconștient valorificam importanța
muzicii lăutărești în societatea contemporană, dar niciodată nu m-am gândit că acest gen de muzica
a fost transmis până în prezent de „țiganii lăutari” încă din cele mai vechi timpuri.

Poate dacă nu aș fi căutat o formație pentru nuntă și nu aș fi avut de realizat acest eseu, nu
ajungeam să conștientizez că romii au contribuit la dezvoltarea țării prin acest gen de muzică și aș
fi văzut în continuare doar acele părți negative ale romilor, pe care întreaga societate le vede.
Bibliography

Achim, V. (1988). Țiganii în istoria României. București: Enciclopedică.

Cosma, V. (1996). Lăutarii de ieri și de azi. București: Du Style.

Merfea, M. (1991). Țiganii Integrarea socială a romilor. Brașov: Bârsa.

Năstase-Matei(coord), I., Livadă-Cadeschi, L., Drăghia, D., Iancu, A., & Preda, C. (2016). Romii
din România: identitate și alteritate. Cluj - Napoca: Școala Ardeleană.