FORME DE PEDEAPSĂ ŞI EFECTUL LOR ASUPRA COPIILOR

Pedeapsa este orice tip de comportament pe care o persoană, de cele mai multe ori adultă, o
aplică unui copil pentru a încerca să-i îndrepte conduita. Pedeapsa are repercursiuni atât fizice
cât şi psihologice şi este considerată de numeroase studii extrem de dăunătoare dezvoltării
ulterioare a copilului.

Pedeapsa fizică cuprinde orice acţiuni care cauzează durere sau răni corpului unui copil.
Pedeapsa emoţională include certatul, umilitul, înjurăturile, inducerea fricii, ameninţările sau
ignorarea.

Pedeapsa fizică este mai uşor de observat, pe când pedeapsa emoţională este mai greu de
detectat.

 Mustrarea şi ţipatul: limbajul agresiv şi pe un ton ridicat îi înfricoşează pe copii şi îi face

să se simtă umiliţi. Aceste sentimente sunt exacerbate dacă cearta are loc în faţa altor
persoane.
 Ridiculizarea: Sunt persoane care ridiculizează copiii, neluându-i în serios şi
răspunzându-le superficial şi ironic. Unii adulţi râd de personalitatea copiilor. Când copiii
se simt ridiculizaţi, ripostează în acelaşi fel, împrumutând comportamentul adulţilor.
 „Te fac de ruşine“: Copiii umiliţi în public se simt ruşinaţi. Adulţii umilesc copiii
considerând că ei, la rândul lor, au fost umiliţi de comportamentul copiilor.
 Frica: Utilizarea fricii naturale a copiilor faţă de fantome, întuneric, insecte sau alte
lucruri de prea multe ori, va face ca, odată ajuns adult, acel copil să trăiască o teamă
compulsivă.
 Ameninţarea: Multă lumea foloseşte ameninţarea ca formă de disciplinare. Dar copiii nu
înţeleg ameninţarea pentru că ei nu gândesc la fel ca persoanele mature. Ca urmare, copiii
nu îşi îndreaptă comportamentul, iar adulţii ajung să folosească ameninţările tot mai des.
Receptarea repetată de ameninţări dezvoltă fobii pe termen lung. De exemplu, când un
părinte îşi ameninţă copilul că îl va vinde sau îl va da altei familii „dacă nu este cuminte“,
copilul resimte o teamă pronunţată de separare faţă de orice lucru sau persoană cu care
este obişnuit. Va resimţi aceeaşi teamă chiar dacă a crescut şi realizează că este imposibil
să fie „vândut“.

Oricine face greşeli. Copiii sparg lucruri, se julesc, se lovesc, îşi murdăresc hainele, îşi rătăcesc
cărţile sau jucăriile, uită, fac trăznăi la grădiniţă şi altele.

A greşi este o componentă normală a vieţii, parte din procesul de învăţare. Să nu uităm că şi
părinţii şi profesorii mai greşesc.
Părinţii trebuie să-şi ierte copiii, să fie conştienţi de faptul că aceştia greşesc şi să încerce să le
explice ce au făcut, fără a-i pedepsi.

De ce este pedeapsa dăunătoare şi ineficientă?

 Aplicarea de pedepse corporale este o formă de violenţă care cauzează durere şi răni. În
cazuri extreme, poate cauza dizabilităţi permanente.
 Copiii devin confuzi şi nesiguri de situaţie. Nu mai resimt dragostea părinţilor, resimt
doar durerea cauzată de loviturile aplicate ca pedeapsă. În acele momente ei nu mai
înţeleg cu ce au greşit şi ce trebuie să facă în continuare.
 Copiii se simt umiliţi şi suferă de lipsă de încredere în sine. Se simt subapreciaţi şi încep
să-i urască pe cei din jurul lor şi chiar pe ei înşişi. Copiii care se simt nesemnificativi vor
începe să se comporte neglijent şi agresiv, considerând că acţiunile lor „oricum nu
contează“.
 Odată pedepsit, copilul simte că a plătit pentru greşeala făcută, astfel că o poate repeta.
 Copiii dezvoltă dorinţă de răzbunare în faţa celor care i-au pedepsit.
 Copiii se gândesc cum să-şi ascundă greşelile pentru a evita pedeapsa, dezvoltând astfel
un mecanism de înşelăciune.
 Bătăile regulate cresc rezistenţa copiilor în faţa pedepsei, făcând-o ineficientă. Pentru că
intervine obişnuinţa, copilul nu mai resimte duritatea pedepsei ca la început şi consideră
pedeapsa ceva ce poate suporta pentru a greşi în continuare.
 Bătăile ca formă de pedeapsă sunt un cerc vicios pentru familie şi societate: copilul
înţelege că violenţa este o soluţie a problemelor, că a-l lovi pe cel mai mic şi mai slab
este acceptat şi chiar recomandat. Ca adult, un copil supus pedepselor fizice în copilărie,
are mari şanse să repete comportamentul.
 Pedepsele nu-i fac neapărat pe copii să facă ceea ce îşi doresc adulţii.
 Pedepsele îi fac pe copii fricoşi în faţa altor persoane, ducând astfel la o scădere a
activităţii şcolare.

Iată câteva date concrete oferite de J.J. Bigner în cartea sa Parent-child relations – An
Introduction to parenting

 Lovitul copiilor peste fund este o pedeapsă des întâlnită, mai ales în cazul copiilor foarte
mici.
 Bătăile ca pedeapsă înlocuiesc comunicarea pozitivă atunci când copilul greşeşte.
 Copiii sunt loviţi mai ales atunci când adulţii sunt nervoşi.
 Băieţii sunt loviţi mai des decât fetele.
 Incidenţa actelor de violenţă este mai mare în cazul adulţilor pedepsiţi cu bătaia în
copilărie.
 Pedepsele îi obligă pe copii să-şi asculte părinţii pe termen scurt. Pe termen lung, aceştia
refulează şi se revoltă în faţa adulţilor.
  Copiii care sunt bătăuşi în şcoală sunt adesea bătuţi în familie.

Este recomandată înlocuirea pedepselor (sub orice formă) cu discuţii constructive, explicaţii şi
puterea exemplului. Cu răbdare şi dragoste puteţi atenua chiar şi cele mai supărătoare greşeli.