Sunteți pe pagina 1din 4

Balasoi Florin

Clasa a VII-a RELIGIA

referat

Religia este credința în supranatural, sacru sau divin, și codul moral, practicile de
ordin ritual, dogmele, valorile și instituțiile asociate cu această credință. În cursul
dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoan

Diverse simboluri religioase, incluzând (pe primul rând) Creștin, Iudaic, Hindus,
Baha’i, (pe al doilea rând) Islamic, Tribal, Taoist, Shinto (pe al treilea rând) Buddhist,
Sikhist, Hindus, Jainist, (pe al patrulea rând) Ayyavalist, Tripla Zeiță, Crucea malteză,
Pre-creștin Slavonic

Religia ca expresie simbolică

Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolică a unei încrederi în existența unei
realități absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Această
încredere este credința religioasă. Ea permite omului să se orienteze în labirintul
marilor întrebări ale vieții și dă omului un sens existenței sale care depășește viața sa
biologică.

Religia ca tip de comportament uman

Religia este un tip de comportament uman (credințe, ritualuri) referitor la


ființe, forțe și puteri supranaturale. Sociologia considera ca religia a apărut și există
încă pentru că ea îndeplinește anumite funcțiuni:

Funcția cognitivă:

Religia este o formă de explicare a lumii, în condițiile lipsei unei cunoașteri științifice.
Ca modalitate de cunoaștere, specific religiei este forma preteoretică, mitologică. Ea
are o marcată orientare antropomorfică, proiectând caracteristicile existenței umane
(prima existență la care cunoașterea umană a avut acces), pentru explicarea tuturor
celorlalte domenii ale existenței. În această perspectivă, antropologul social englez E.
B. Taylor oferă o primă teorie sistematică, fundamentată pe o mare cantitate de date.
Taylor consideră ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a apărut din
încercarea omului primitiv de a explica o serie de experiențe ca aceea a viselor, transei
și morții.
Funcția acțională:

Religia este o formă de extensie a capacităților umane limitate de acțiune. James


Fraser argumentează că omul primitiv a încercat să abordeze lumea, în completarea
tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici prin care omul încearcă să
realizeze scopurile sale controlând forțele supranaturale). Religia a apărut când omul a
realizat că magia este ineficace. În loc să încerce să controleze forțele supranaturale
prin descântece, formule, ritualuri, omul încearcă să înduplece, să solicite ajutorul
acestora, subordonându-se lor.

Funcția de reducere a anxietății:

Latinii spuneau acum două milenii că “spaima inventează zeii” (“primus in orbe deos
fecit timor”).

Bronislaw Malinowski explică că magia și religia sunt instrumente de reducere a


anxietății în situațiile care depășesc posibilitățile efective de control ale omului.
Religia reprezintă deci o „sacralizare a crizelor vieții umane”. Ea este un răspuns la
tragediile vieții umane, la conflictul dintre proiectele umane și realități.

Funcția socială (structurantă):

Émile Durkheim, spune că funcția religiei este de a afirma superioritatea morală a


societății asupra membrilor ei, menținând astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul
clanului nu este altceva decât clanul însuși. În religie, societatea se sacralizează pe ea
însăși.

Funcția compensatorie:

În societățile stratificate social, Karl Marx și Friedrich Engels, identifică o funcție


compensatorie a religiei, anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar
un protest neputincios, ea făcând tolerabilă lumea reală în speranța într-o compensație
în lumea iluzorie de după moarte; ea are din această cauză și o funcție de stabilitate,
menținând organizarea socială care favorizează clasele dominante. În plus, societățile
avansate sunt necesarmente complexe din punct de vedere social în contrast cu cele
arhaice, în ele acționând procese sociale greu inteligibile sau controlabile, dintre care
unele se întorc contra individului. O sursă în plus de anxietate, pentru care religia
devine o dată în plus o reacție compensatorie.

Funcția identitară:
Studii recente demonstrează valoarea religiei de puternic instrument al constituirii
și prezervării identității unor comunități etnice sau chiar a unor comunități
constituite exclusiv prin aderența la o credință religioasă. Religia este deci un liant
al vieții sociale și un instrument de creștere a coeziunii sociale.

Religia explicată de către antropologie și biologie

La întrebarea de ce a apărut și există încă religia, antropologia și biologia


oferă, în contrast cu sociologia, un răspuns care dă cont de cauzele fundamentale ale
fenomenului. Aceste cauze ultime nu pot fi decât biologice. Acest subiect este tratat
separat, pe pagina dedicată, anume Explicația biologică a religiei

Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la
repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio – a lega , a reconecta, a reface
legătura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările
oamenilor de a explica universul și fenomenele lui naturale, adesea implicând una
sau mai multe zeități sau alte forțe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a
scopului sau înțelesului vieții. În mod obișnuit, religiile evoluează din/către mitologie
și au drept caracteristici necesitatea credinței și un mod specific de a gândi și a
acționa pe care credincioșii sunt îndemnați să le respecte. Religiile creștine socotesc
cuvântul „religie” ca „legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu”.

Știința și religia

Educația (1890), fragment central al unui vitraliu aflat la Universitatea Yale,


creat de Louis Comfort Tiffany și Tiffany Studios. Sunt reprezentate în
armonie Știința (personificată prin Devotament, Muncă, Adevăr, Cercetare și Intuiție)
și Religia (personificată prin Puritate, Credință, Speranță, Venerație șiInspirație),
prezidate de personificarea centrală a Luminii·Iubirii·Vieții.

Cunoașterea religioasă, conform practicanților religiei, poate fi obținută de la


lideri religioși, texte sacre (scripturi), și/ori prin revelație personală. Unele religii
consideră această cunoaștere ca nelimitată și capabilă să răspundă tuturor întrebărilor;
alții văd cunoașterea religioasă ca jucând un rol mai limitat, adeseori ca un
complement la cunoașterea obținută prin observare fizică. Unii oameni religioși
consideră că cunoașterea religioasă obținută în acest mod este absolută și infailibilă.
Metoda științifică presupune dobândirea cunoașterii testând ipotezele pentru a
dezvolta teorii care permit explicarea faptelor s-au evaluarea experimentelor și
răspunde doar întrebărilor despre universul fizic. Ea dezvoltă teorii ale lumii care se
potrivesc evidentelor observate fizic. Toată cunoașterea științifică este subiectul
ajustărilor ulterioare în fața evidențelor adiționale. Teoriile științifice care dispun de
o preponderență a evidențelor favorabile sunt adesea considerate ca fapte (de exemplu
teoria gravitației ori evoluției).

S-ar putea să vă placă și