Investigând universul fiinţei umane cadrele didactice se confruntă

cu o mare diversitate, care constă în aceea că, sunt puse în situaţia de a

căuta mereu noi soluţii la problemele ridicate de copiii care trec pragul
grupelor / claselor din instituţiile de învăţământ.
În acest caz ne vom referi în mod deosebit la copiii cu cerinţe
educative speciale, la faptul că noi, cadrele didactice, încercăm de cele
mai multe ori să găsim soluţiile cele mai bune pentru copii. Aceştia a
nevoie de o abordare personalizată referitoare la încercările pe care le
iniţiem în educaţia lor. Orice copil se confruntă în anumite cazuri, cu o
situaţie specială care necesită din partea adultului o intervenţie
specializată. În situaţia în care întâmpinăm greutăţi în soluţionarea
acestor probleme trebuie să cerem informaţii şi sprijin din partea
instituţiilor specializate.
Principiul fundamental al educaţiei incluzive constă într-un
învăţământ pentru toţi, împreună cu toţi i constituie un deziderat şi o
realitate care are din ce în ce mai mulţi adepţi şi se concretizează în
experienţe şi bune practici de integrare / incluziune.
Educaţia incluzivă urmăreşte o modalitate instituţionalizată de
şcolarizare a copiilor cu dizabilităţi, dar şi a altor copii cu cerinţe
educative speciale în şcoli şi clase obişnuite.
Învăţământul integrat pentru copiii cu probleme are mai multe
dimensiuni:
- dimensiunea legislativă şi administrativă, legată preponderent de
politicile educaţionale; constă în aceea că şcolarizarea acestor copii
trebuie să fie o parte integrantă şi o responsabilitate a sistemului
naţional de învăţământ;
- dimensiunea pedagogică care evidenţiază necesitatea aproprierii
condiţiilor de predare – învăţare pentru copiii cu dizabilităţi de cele
accesibile celorlalţi copii, din punct de vedere al locului de
şcolarizare şi al curriculumului;
- dimensiunea socială care reliefează importanţa relaţiilor, a
interacţiunii sociale dintre copii, are efecte pozitive pentru toţi
copiii.
„Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de
îmbunătăţire al instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor
existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la
procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi”.
Educaţia incluzivă relevă o concepţie ecologică şi interactivă
asupra problematicii dificultăţilor de învăţare şi evidenţiază posibilitatea
că schimbările organizaţionale şi metodologice, realizate în unităţile de
învăţământ, ca reacţie la dificultăţile de învăţare ale unor copii, să
conducă la ameliorarea predării – învăţării pentru toţi copiii. Pentru a
avea cu adevărat o şcoala incluzivă care să funcţioneze, este necesară
pregătirea acesteia, sunt necesare condiţii materiale, care să permită un
învăţământ cât mai diversificat şi adaptat diferitelor cerinţe speciale:
profesori intineranţi, mobilier, posibilităţi de modelare a programului
zilnic, tehnici speciale de predare, adaptare curriculară individualizată,
etc.
Ţinând cont de introducerea şi aplicarea acestui concept de largă
rezonanţă asupra modului în care este organizată şi funcţionează şcoala,
există mai multe dimensiuni şi provocări contemporane cum ar fi:
- centrarea pe copil, pe unicitatea acestuia;
- o şcoală deschisă, prietenoasă;
- democraţie şi solidaritate umană – o şcolaă echitabilă, mai
naturală;
- răspunsul la situaţii educaţionale diverse;
- o şcoală flexibilă, care se adaptează, învaţă şi se schimbă.
Dezvoltarea copilului în perioada preşcolară constituie o
preocupare nu numai a familiei, ci şi a sistemului general de învăţământ,
în programele elaborate şi derulate de grădiniţe. Ele au o influenţă
determinantă asupra formării inteligenţei, personalităţii şi a
comportamentelor sociale. Am asigurat accesul la educaţie şi instruire a
garantării unor drepturi şi şanse egale pentru toţi copiii, indiferent de
gradul şi tipul de dizabilitate.
În acest sens toţi părinţii, care au solicitat înscrierea copilului lor la
grădiniţa noastră au fost primiţi cu multă căldură şi s-au bucurat de
multă atenţie din parte cadrelor didactice.
Un alt element important a fost participarea tuturor copiilor la
programul educativ. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar
în grupul de la grădiniţă, fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoarea.
Educatoarele trebuie să manifeste optimism, bună voinţă, echilibru,
impulsivitate scăzută, capacitate de adaptare, tenacitate; factorii afectivi
crescuţi (afecţiune, blândeţe, entuziasm şi voioşie, expresivitate);
ambiţie şi curaj ,rezistenţă la stres şi persistenţă în atingerea scopului şi
depăşirea piedicilor.
Incluziunea este o politică de educaţie, dar, în acelaşi timp, o
provocare necesară într-un grup de preşcolari, pentru formarea lor ca
„adevăraţi cetăţeni” într-o şcoală a democraţiei aflată la început de drum.
Diversitatea din interiorul grupului poate cauza probleme care prezintă
riscul de a conduce la neglijare sau la segregare. Provocările pentru grup
şi pentru cei responsabil de grup sunt de a menţine grupul unit şi de a
lupta împotriva nevoii de excludere sau segregare care ar putea să apară.
Acest lucru trebuie făcut de la vârstele mici, în prima experienţă a
vieţii „de grup” la care participă copiii, prin modificarea modalităţilor de
lucru şi prin schimbarea normelor, a regulilor, printr-o nouă strategie,
prin lipsă de prejudecăţi sau stereotipuri, pentru a facilita participarea
deplină la activităţi a tuturor copiilor.
De aceea se poate afirma că, munca, cu copiii trebuie să continue
până când nu se vor mai face diferenţieri şi segregări în cadrul grupului,
iar părinţii vor accepta pe toţi colegii copilului lor.