SINDROMUL BURDEN

Daca personalul medical se confrunta cu sindromul burnout – o stare de tensiune extremă şi

specifică, ce apare datorită stresului ocupaţional de durată, cu manifestări negative în plan
psihologic, psihofiziologic şi comportamental (Greenberg, 1998), familia / apartinatorii
persoanelor diagnosticate cu boli neoplazice (oncologice) si / sau demente (tip Alzheimer,
vasculara, mixta, cu corpi Lewy si alte tipuri de demente) se confrunta adesea cu aparitia
sindromului burden.
Efectul sau sindromul burden, care in traducere insemna povara, apare la personele care
ingrijec persoana suferinda, de obicei sot, sotie, parinti, copii. Acest sindrom sau efect, apare
ca urmare a suprasolicitarii, a somnului insuficient si neodihnotor pentru ca pesoana care
ingrijeste bolnavul doarme cu grija, din punct de vedere psihic aceasta neputandu-se
deconecta de situatia traita, a lipsei noţiunilor de asistenţă, de farcmacologie, de necesitatea de
a invata de la personalul medical notiuni de ingrijire specifice, a aparitiei sentimentului de
„obligativitate” de a asita persoana bolnava la care se adauga sentimente de vinovatie fata de
unele ganduri care apar (ex. „poate e mai bine sa se termine, sa il / o ierte Dumnezeu”) si, nu
in ultimul rand, costurile pesonale ale persoanei care se afla in postura de ingrijitor – costuri
afective, emoţionale, financiare – , trebuind să renunte la multe nevoi personale, uneori şi la
serviciu.
Si mai este ceva, poate cel mai rau si greu lucru – sentimentul de abandon pe care de multe ori
persoana bolnava si persoana / pesoanele de ingrijire din familie le traiesc. Abandonul,
evitarea, stigmatizarea persoanei bolnave si a familiei acesteia sunt, probabil, „pedepsele”
cele mai mari pe care cei din jur le aplica, de cele mai multe ori fara sa constientizeze
consecinta comportamentului lor.
Cei din familie (soti, copii, parinti, frati) care ingrijesc persoana bolnava se pot confrunta cu
aparitia tulburarilor de somn, tulbuarilor de atentie, de memorie, de dispozitie (apare depresia,
anxietatea, irascibilitate), oboseala, somatizari (durei de cap, de spate, probleme digestive, dar
si cu autoizolare, scaderderea contactelor sociale, folosirea medicamentelor in exces.
De obicei, atentia tuturor celor din jur – de la personal medical pana la cei din familie, prieteni
– se indrapta asupra bolnavului, persoana din familie (sot, copil, parinte) care devine
ingrijijorul primar al pesoanei suferinde, fiind neglijata.
Suportul psihologic este la fel de necesar atat pentru persoana bolnava, cat si pentru familia
apropiata si, mai ales, pentru ingrijitorul / ingirjitorii primari ai persoanei suferinde.
Alaturi de mentinerea contactului cu familia apropiata a pesoanei diagnosticate cu o boala
neoplaxica sau neurodegenerativa, cei apropiati familiei ii pot ajuta in acest fel, facilitandu-le
accesul la suport psihologic specializat.
Chiar daca la un moment dat cei bolnavi nu mai stiu cine sunt, tu, partenerul, copilul sau
parintele lui sti. Fii alaturi de el sa treaca peste aceasta perioada pastrandu-si demnitatea. Poti
face asta pentru el, in amintirea a ceea ce a fost!