Sunteți pe pagina 1din 90

RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

RENAR

VALIDAREA METODELOR DE ÎNCERCARE ÎN


LABORATOARELE DE ÎNCERCĂRI

- suport de curs -

Lector:
Drd. Chim. Rodica Debiasi

Bucureşti
25 – 26 ianuarie 2005

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

Probleme abordate / Cuprins

1. Terminologie

2. SR EN ISO / CEI 17025:2001 şi validarea metodelor

3. Tipuri de comparări interlaboratoare

4. Principii generale şi concepte privind validarea metodelor de încercare

5. Prelucrarea şi interpretarea rezultatelor

5.1 Exactitatea rezultatelor încercărilor: justeţe şi fidelitate


5.2 Statisticile Mandel h şi k
5.3 Testele Cochran şi Grubbs

6. Exemple de validări de metode

Test – chestionar de verificare a cunoştinţelor şi discuţii

Bibliografie

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
CURRICULUM VITAE
1.Nume: DEBIASI

2.Prenumele: RODICA

3.Data naşterii: 17 August 1955

4.Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Chimie – 1978

5. Titlul ştiinţific: cercetător principal I

6. Experienţă profesională:

a) ICEM

PERIOADA 1978-1985
POZITIA Chimist-Laboratorul Analize
PERIOADA 1985-1990
POZITIA Cercetător ştiinţific-Laboratorul Analize
PERIOADA 1990-1992
POZITIA Cercetător principal III-Laboratorul Analize
PERIOADA 1992-1994
POZITIA Cercetător principal III-Laboratorul Ecologie
PERIOADA 1994-1995
POZITIA Cercetător principal III-Laboratorul Analize

b) INCD ECOIND

PERIOADA 1995-1996
POZITIA Cercetător principal III-Laboratorul Analize Gaze
PERIOADA 1996-1999
POZITIA Cercetător principal II-Laboratorul POLUARE AER
PERIOADA 1999- septembrie 2004
POZITIA Cercetător principal I-Laboratorul POLUARE AER (şef laborator)

c) SC GIVAROLI IMPEX SRL

PERIOADA octombrie 2004 - prezent


POZITIA Cercetător principal I şi Şef Laborator Analize de Mediu

7. Locul de muncă actual şi funcţia: SC GIVAROLI IMPEX SRL, Şef Laborator


LABORATOR ANALIZE DE MEDIU

8. Vechimea la locul de muncă actual: 2 luni

9. Brevet de invenţie: nr.112195 : "Procedeu de dozare cantitativă a conţinuturilor


majore de cadmiu şi zinc din aliaje bază zinc"

10. Lucrări publicate: 28


11. Membru al asociaţiilor profesionale:

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- expert CORINAIR CCE(1992-1994);
- membru UNECE Task Force On Emission Inventory(1992-1994);
-membru UNECE Task Force On Heavy Metals Emission (1992-1994);
- preşedinte al Comitetului Tehnic CT 53 "Calitatea aerului";
- membru al Societăţii Române pentru Protecţia Atmosferei;
- membru în Consililu Director ASRO;
- secretar Comitetul Tehnic pentru Mediul Înconjurător al RENAR.

12. Limbi străine cunoscute: engleza şi franceză

13. Alte competente: informatică (Word, Excel)

14. Specializări / calificări : - chimie analitică;


- în domeniul poluării atmosferice - emisii şi imisii - din
multiple sectoare de activitate socio-economică
concretizate în elaborarea studiilor de impact, bilanţurilor
de mediu şi în elaborarea de standarde naţionale şi
internaţionale de analiză cantitativă a emisiilor şi imisiilor
de poluanţi rezultaţi din activităţile industriale;
- în domeniul protecţiei mediului (apă,aer,sol) specific
platformelor chimice;
- elaborarea şi perfecţionarea metodelor de analiză
cantitativă a metalelor şi nemetalelor şi obţinerea de
mostre etalon pentru calibrări şi verificări în laboratoarele
de analize automate şi analize chimice din domeniul
metalurgiei.
- absolvirea cursului de pregătire "Industrial Air Pollution
Control Technologies" finanţat de Guvernul Japoniei în
perioada August-Septembrie 1998 (copie xerox în anexă)
- absolvire "Şcoala de Audit" pentru auditori de terţă parte
ai Sistemului Calităţii conform cu standardele din seria ISO
9000/1998);
- cursul "Acţiunea de întărire a capacităţii de monitoring -
inventare de emisii şi modelarea dispersiei poluanţilor în
atmosferă" organizat de EAPS, FITPOL, ICIM şi finanţat de
USAID organizat în perioada 19 – 23.07.1999
- cursul” Tehnici de eşantionare a probelor de apă şi aer”
(progr. PHARE - PRAQ III organizat în perioada 20 – 22.
03.2000 de KINDLER International Germania + UGIR +ICIM
+ FIATEST;
- cursul „Noi abordări privind evaluarea calităţii
rezultatelor încercărilor / etalonărilor prin comparări
interlaboratoare” organizat pe 15 iunie 2000 de către
RENAR;
- cursul „Noile prevederi ale ISO 17025” organizat în
perioada 28 – 29.08.2000 de către REANR;
- cursul „Prevederi ISO 9001/ 2000 şi ISO 17025” organizat
în perioada 31.08-1.09.2000 de către Lauwaars
international Consultancy, Olanada;
- cursul „Incinerarea deşeurilor municipale” organizat în
perioada 25 – 26.09.2000 de către Universitatea din Leeds –
Anglia;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- cursul „Standardizarea şi evaluarea conformităţii”
organizat pe 12 octombrie 2000 de către RENA + RENAR +
ASRO;
-cursul „Algoritmi şi programe de calcul pentru evaluarea
incertitudinii de măsurare” organizat în perioada
11-13.12.2000 de către RENAR;
- curs formare coordonatori intercomparări laboratoare /
etalonare (Proficiency Testing Providers) 21-25 ian 2002 ;
- seminar ”Perfecţionarea calităţii rezultatelor analitice”
organizat în per. 19-21sep 2001 de către RENAR şi JRC-
EC (IRMM);
- 23-24.05.2002 seminarul cu tema” Validarea metodelor de
încercare în laboratoarele de analize chimice”;
- „IPPC Directive and EPER implementation” 9-13 feb.2004

15. Experienţa acumulată în diferite programe de cercetare:

Programul / Proiectul Funcţia Perioada:

ORIZONT 2000 Responsabil temă 1997-2001


(4 SR ISO şi 5 SR)

ORIZONT 2000 Responsabil temă 1997-2001


( peste 10 metode de determinare
a poluanţilor în aer)

ORIZONT 2000 Responsabil temă 1997-2001


(activitate de intercalibrare a metodelor
de analiză aplicabile în controlul poluării aerului)

INFRAS Director Proiect 2000 -2002


„Cercetări privind intercalibrarea metodelor de analiză
aplicabile în controlul poluării mediului – cale de prevenire /
corectare a erorilor”

CALIST Director Proiect 2000 –2002


“Cercetări privind fabricarea / omologarea / certificarea de
materiale de referinţă utilizabile în domeniul controlului poluării
mediului (apă, aer, sol)”

INFRAS Director Proiect 2001 –2003


”Cercetări privind documentarea /implementarea /acreditarea în
concordanţă cu ISO 17025 a laboratorului central de încercări
dintr-o unitate din industria construcţiilor de maşini”

INFRAS Director Proiect 2001 -2003


”Cercetări privind alinierea /implementarea / reacreditarea în
concordanţă cu ISO/CEI 17025 a laboratoarelor de încercări

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
dintr-o unitate de cercetare dezvoltare din domeniul protecţiei
mediului”

INFRAS Director Proiect 2001 -2004


”Cercetări privind elaborarea metodologiilor de estimare a
incertitudinii de măsurare / încercare şi calculul incertitudinii
încercărilor acreditate dintr-un laborator de încercări din
domeniul controlului poluării atmosferei”

INFRAS Director Proiect 2001 -2004


”Determinarea performanţelor laboratoarelor de încercări
privind poluarea atmosferică prin scheme de comparaţii
interlaboratoare”

INFRAS Director Proiect 2002 - 2003


“Preluarea legislaţiei europene în domeniul introducerii pe piaţă
a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase "

CALIST Director Proiect 2002 - 2004


“Validarea metodelor de analiză dezvoltate în laborator pentru
10 poluanţi atmosferici "

CALIST Director Proiect 2002 - 2004


“Comparaţiile interlaboratoare –cale de validare a 5 metode de
analiză nestandardizate aplicabile în controlul poluării
atmosferei "

CALIST Director Proiect 2003 - 2005


“Validarea metodelor de încercare prin comparaţii
interlaboratoare pentru 3 compuşi organici volatili – poluanţi ai
atmosferei”

CALIST Director Proiect 2003 - 2005


“Comparaţii interlaboratoare –cale de validare a minim 3
metode de analiză dezvoltate în laborator şi aplicabile în
controlul poluării atmosferei cu pulberi conţinând nichel, cobalt,
vanadiu”

CALIST Director Proiect 2003- 2005


“Validarea in house / internă a metodelor de analiză dezvoltate
în laborator pentru 4 poluanţi instabili ai atmosferei”

INFRAS Director Proiect 2004 - 2005


“Asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor de mediu prin
schemă de comparaţii interlaboratoare cu participarea activă a
laboratoarelor şi utilizarea sistemului informatic”

16. Alte menţiuni :

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- activitate didactică : laborator cu studenţii înscrişi la Master (Poluanţi Organici în Aer şi
Sol) 1998 – 2000 ;
- evaluator al proiectelor propuse în Planul Naţional de Cercetare - Program CALIST , tip
proiect MT, MTJ - 1999 - Panelurile: Mediu 1, Mediu 2 şi Mediu 3 (20 proiecte);
- evaluator al proiectelor propuse în cadrul Planului Naţional de Cercetare, competiţia 2 ,
program INFRAS;
- auditor la 3 audituri cu Şcoala BRACO;
- auditor / auditor şef la evaluările independente de final proiecte INFRAS competiţia 1 (SC
ICERP SA – organism de certificare produse; ICC Raluca Ripan Cluj Napoca, Ceprohart
Brăila, ICIM Bucureşti – laboratoare de încercări; INCD ICIM, INS)
- expert tehnic RENAR la Auditul Acreditare, de Supraveghere a Acreditării / Reînoire a
Acreditării Laboratoarelor de Încercări din:
a) evaluator de specialitate laboratoare de încercări:
- Inspectoratului de Sănătate Publică (fost Sanepid), Bucureşt - 2;
- SC LACECA SA - 1
- SC CHIMOPAR SA - 1
- SC SIDEX SA Galaţi - 2
- KVAERNER IMGB - 1
- ICEMENERG - 1
- SC METAV SA - 1
- SC UZINSIDER SA Galaţi - 2
- SC UZINSIDER ENGINEERING SA (SC ICPAN SA) Galaţi - 1
- CSM REŞIŢA - 2
- SC OLTCHIM SA - 3
- APELE ROMÂNE: Alba Iulia - 1
- APELE ROMÂNE: Sibiu - 1
- APELE ROMÂNE: Vălcea - 3
- APELE ROMÂNE: Slatina - 1
- ANALIST SERVICE SRL - 2
- Institul de Bioresurse Alimentare (IBA) - 2
- SC OVM ICCPET SA Bucureşti - 1
- SC ELVILA Sucursala Carpatina - 2
- CCEEM – Univ. Politehnică Bucureşti - 2
- CASA LEBĂDA SRL Iaşi - 1
- SC INC CEPROCIM SA Bucureşti - 2
- S.C. CONFIND IMPEX S.R.L. - 1
- ICTCM - 2
- SC ICEM SA - 1
- SC AS Vopsea SA Ovidiu, Constanţa - 1
- Unitatea militara 02411 - 3
- Regionala C.F. Bucureşti, CNCF “CFR” SA - 1
- SC HOLCIM SA Turda - 1
- CENTRULUI DE CONSULTANŢĂ pentru PROTECŢIA MEDIULUI din cadrul Universităţii
Politehnice Bucureşti - 2
b) evaluator de specialitate Organisme de certificare SMM:
- SC SUCERT - RO SRL Suceava 2 audituri martor şi unul la sediu SMM - 3
- SRAC – 3 audituri martor SMM şi unul la sediu - 4
- ROCERT – 1 audit martor SMM - 1
- CERTROM 2 audituri martor şi unul la sediu SMM - 3
- INMA- CERTSC – 1 audit martor SMM - 1

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
c) evaluator de specialitate Organisme de certificare SMC: CERTROM 1 audit martor
SMC

- Admisă la doctorat în 1999 cu tema "OPTIMIZAREA CONTROLULUI POLUĂRII CU


METALE GRELE" - conducător prof. dr. chim. Luminţa Vlădescu
- Medalie de Aur la BRUSSELES EUREKA 2001 ;
- premiul I CONRO 2004 ;
- lector la următoare cursuri organizate de RENAR:
- „Formare auditori şi experţi tehnici pentru laboratoarele de analize chimice din
domeniul controlului calităţii mediului – 2 cursuri organizate de RENAR;
- „Exprimarea incertitudinii în laboratoarele chimice pentru încercări din domeniul
controlului poluării mediului”, Bucureşti – 7 cursuri organizate de RENAR, FIATEST,
SC GIVAROLI
- „Formare coordonatori comparări interlaboratoare încercări (Proficiency Testing);
- „Evaluarea incertitudinii de măsurare în laboratoare chimice pentru analize de
materiale metalice” – 2 cursuri organizate de RENAR
- „Validarea metodelor de încercare în laboratoarele chimice din domeniul
materialelor metalice şi controlul mediului” – 4 cursuri organizate de RENAR
- „Aspecte generale ale standardului SR EN ISO /CEI 17025:2001 pentru activitatea
de acreditare a laboratoarelor de încerări / verificări – 6 cursuri organizate de
RENAR, SC GIVAROLI
- „Prevederile SR ISO 17025:2001 şi cerinţe / aspecte necesare în vederea
pregătirii Laboratorului Central din SC RULMENTUL pentru acreditare” – 1 curs
organizat de INCD ECOIND
- „Managerul performant al laboratorului de încercări” – 1 curs organizat de
FIATEST
- „Asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor” – 1 curs organizat de FIATEST
- “Formare şi perfecţionare profesională în domeniul protecţiei mediului - Metode de
determinare poluanţi în apă, aer, sol” – ROBENA, 2003 şi 2004
- Manager comparări interlaboratoare (Certificat RENAR);
- Contracte de consultanţă pentru pregătirea laboratoarelor medicale, sanitar veterinare,
dopping, în vederea acreditării RENAR.

17. Adrese:

- SC GIVAROLI IMPEX SRL


- Tel: 772 52 14, 0722 610 602
- Fax: 772 52 14
- E - mail: givaroli@yahoo.com
givaroli@hotmail.com

Semnătura,

Chim. Rodica DEBIASI


05.01.2005

1 TERMINOLOGIE

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
încercare
operaţia tehnică care constă în determinarea uneia sau mai multor caracteristici ale unui
anumit produs / proces / serviciu în concordanţă cu o procedură specifică(Ghid ISO/CEI 2)

laborator de încercare
laboratoare care execută încercări
NOTĂ - termenul "laborator de încercare" poate fi folosit în sensul unei entităţi legale, ale unei
entităţi tehnică sau a ambelor (Ghid ISO/CEI 2)

mostră / probă supusă încercării


un material sau artefact distribuit laboratoarelor participante în scopul evaluării
performanţelor încercărilor

măsurand: o anumită cantitate care face obiectul unei măsurări.


NOTĂ: Specificarea unui măsurand poate presupune declaraţii despre cantităţi, ca de exemplu:
timp, temperatură, presiune.

metodă de încercare / măsurare


procedură tehnică specifică pentru realizarea unei încercări (Ghid ISO/CEI 2) sau o
secvenţă logică de operaţii, descrise generic, folosită în determinarea performanţelor
măsurărilor

procedură de măsurare: set de operaţii, descrise în mod specific, folosite în


determinarea performanţelor măsurărilor, în concordanţă cu o anumită metodă.

rezultatul încercării
valoarea unei caracteristici obţinute prin parcurgerea completă a unei metode specifice de
măsurare (ISO 5725 – 1). O declarare corectă a rezultatului implică indicarea incertitudinii
de măsurare.

valoare observată: valoarea unei caracteristici obţinută ca rezultat al unei singure


observaţii.

valoare adevărată: valoare corespunzătoare definiţiei unei anumite cantităţi particulare.


Este o valoare obţinută printr-o măsurare / încercare perfectă. În realitate ea este
nederminată.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
valoare de referinţă acceptată: o valoare care serveşte ca referinţă, agreată pentru o
comparare şi care rezultă:
a) dintr-o valoare teoretică sau stabilită, bazată pe principii ştiinţifice
b) dintr-o valoare atribuită sau certificată, bazată pe lucrări experimentale ale unei
organizaţii naţionale sau internaţionale
c) dintr-o valoare de consens sau certificată, bazată pe o lucrare experimentală efectuată
în colaborare, sub auspiciile unui grup ştiinţific sau tehnic
d) în cazurile în care a), b) şi c) nu sunt disponibile, din valoarea mediei teoretice a
mărimii (măsurabile), adică media unei populaţii specificate de măsurări

valoare convenţional adevărată: valoare atribuită unei anumite cantităţi şi acceptată,


uneori prin convenţie, şi având o incertitudine corespunzătoare scopului (ex: N – numărul
lui Avogadro, valoarea unui etalon).
NOTĂ – Valoarea convenţional adevărată este numită uneori “valoare atribuită”, “cel mai bun
estimat” al unei valori, “valoare convenţională”, sau “valoare de referinţă”.

validare – confirmare, prin examinare şi predicţie, a unei evidenţe obiective conform


căreia cerinţele particulare unei anumite utilizări sunt îndeplinite.

validarea metodei:
1. Procesul de stabilire a caracteristicilor de performanţă şi limitelor unei metode şi
identificarea influenţelor care pot schimba aceste caracteristici şi cât de mult. Ce analiţi
se pot determina, în ce matrice şi în prezenţa căror interferenţe? În aceste condiţii, ce
nivele de exactitate şi fidelitate pot fi atinse?
2. Procesul de verificare a faptului că o metodă corespunde scopului, de exemplu pentru
rezolvarea unei probleme analitice particulare.
NOTĂ – 1. Se aplică când o metodă este dezvoltată fără a avea vreo problemă particulară în
minte. 2 se aplică când o metodă este dezvoltată pentru un scop specific. În chimia analitică altă
folosinţă uzuală a termenului de validare este în contextul echipamentelor. Validarea
echipamentelor este folosit pentru a descrie procesul de stabilire că un echipament, într-un
anumit moment, este capabil să funcţioneze conform specificaţiilor proiectate. Acest proces poate
fi realizat de exemplu cu ajutorul verificărilor de etalonare sau de performanţă.

eroare (a unei măsurări) - diferenţa între un rezultat individual şi valoarea adevărată a


măsurandului. Eroarea este o singură valoare.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
NOTĂ – Cum valoarea adevărată nu poate fi determinată, în practică se foloseşte valoarea
convenţional adevărată.

eroare întâmplătoare:
1. apare / rezultă din variaţiile neprevăzute.
2. Diferenţa dintre rezultatul unei măsurări şi media obţinută dintr-un număr infinit de
măsurări ale aceluiaşi măsurand realizate în condiţii de repetabilitate.
3. Eroarea întâmplătoare este egală cu diferenţa dintre eroare şi eroarea sistematică.
Deoarece se pot efectua numai un număr finit de măsurări este posibil să se determine
numai un estimat al erorii întâmplătoare.
4. Conform Cărţii orange (Orange Book) a IUPAC eroarea întâmplătoare este diferenţa
între o valoare observată (xi) şi o medie limitată (). De exemplu:  = xi - .
Aceste efecte întâmplătoare dau variaţii în observaţiile repetate asupra măsurandului.
Eroarea întâmplătoare a unui rezultat analitic nu poate fi compensată prin corecţie dar
poate fi în mod uzual redusă prin creşterea numărului de observaţii.
Notă – Deviaţia standard experimentală a mediei aritmetice sau media unor serii de observaţii nu
este eroarea întâmplătoare a mediei, deşi în unele publicaţii este considerată incertitudine. Ea este
în schimb o măsură a incertitudinii mediei datorată unor efecte întâmplătoare. Valoarea exactă a
erorii întâmplătoare a mediei ce apare din aceste efecte nu poate fi cunoscută.

eroare sistematică.
1. Diferenţa dintre media obţinută dintr-un număr infinit de măsurări ale aceluiaşi
măsurand realizate în condiţii de repetabilitate şi valoarea adevărată a măsurandului.
2. Eroarea sistematică este egală cu diferenţa dintre eroare şi eroarea întâmplătoare. Ca
şi valoarea adevărată, eroarea sistematică şi cauzele acesteia nu pot fi cunoscute.
3. Componentă a erorii care, pe parcursul unui număr de analize ale aceluiaşi măsurand,
rămâne constantă sau variază în mod previzibil. Ea este independentă de numărul de
măsurări executate şi de aceea nu poate fi redusă prin creşterea numărului de analize
în aceleaşi condiţii de măsurare.
Erorile sistematice constante, cum ar fi reducerea corespunzătoare a unui martor a
reactivilor dintr-o încercare sau inexactitatea în calibrarea unui instrument multipunct, sunt
constante pentru un anumit nivel al valorii măsurate dar pot varia cu nivelul valorii
măsurate.
Efectele care se schimbă sistematic în magnitudine pe parcursul unor serii de analize,
cauzate de exemplu prin controlul neadecvat al condiţiilor experimentale, dau naştere la
erori sistematice care nu sunt constante.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Exemplu:
1. O creştere graduală a temperaturii unui set de probe pe parcursul unei analize
chimice poate conduce la schimbări progresive ale rezultatului.
2. Senzori şi sondele care arată efectele de îmbătrânire pe scala de timp a unui
experiment pot introduce de asemenea erori sistematice neconstante.

rata negativă / pozitivă falsă:


Rata negativă / pozitivă falsă poate fi determinată pentru metodele calitative. Datele dintr-o
comparare de metodă de confirmare ar trebui astfel furnizate încât acea metodă să fie
aplicabilă aceleiaşi matrice şi domeniu de concentraţie. În lipsa unei metode de
comparare, trebuie analizate populaţii de probe fortificate pozitiv şi negativ. Rata negativă /
pozitivă falsă poate fi determinată cu formulele:
Rata pozitivă falsă (%) = valorile pozitive false x 100 / numărul total de valori negative.
Rata negativă falsă (%) = valorile negative false x 100 / numărul total de valori pozitive.

concordanţa cu scopul metodelor analitice (fitness for purpose) – gradul în care


datele obţinute printr-un proces de măsurare cu scop bine stabilit îi permit unui utilizator
să ia decizii corecte tehnice şi administrative.

media limită – valoare asimptotică sau media populaţiei distribuţiei care caracterizează
cantitatea măsurată; valoarea care este concepută ca un număr infinit de observaţii.

limită de detecţie:
- cel mai mic conţinut care poate fi măsurat cu certitudine statistică rezonabilă;
- cea mai mică concentraţie de analit dintr-o probă care poate fi detectată, dar nu neapărat
cuantificată, în condiţiile stabilite ale încercării;
- limita de detecţie, exprimată ca concentraţie c L, sau cantitatea qL, este obţinută din cae
mai mică măsurare xL, care poate fi detectată într-o procedură analitică cu certitudine
rezonabilă. Valoare lui xL este dată de ecuaţia:
xL = xbl + ksbl
în care: xbl este media măsurărilor blancului/probei oarbe de reactivi şi
sbl este abaterea standard a măsurărilor blancului/probei oarbe de reactivi şi
k este un factor numeric ales funcţie de nivelul de încredere dorit.
Este cunoscută şi ca, Concentraţia netă minimă detectabilă sau limita de
determinare / limita de decizie, care sunt definite ca: “concentraţia netă adevărată sau
cantitatea de analit din materialul analizat care va conduce cu probabilitate de (1-), la

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
concluzia că, concentraţia de analit în materialul analizat este mai mare decât cea
aferentă probei oarbe de reactivi” şi “cel mai mic conţinut de analit, dacă este prezent,
care va fi detectat şi care poate fi identificat”.

limită de cuantificare:
- conţinut egal sau mai mare decât punctul cel mai mic al concentraţiei de pe curba de
etalonare;
- limitele de cuantificare reprezintă caracteristicile de performanţă care caracterizează
abilitatea unui proces de măsurare chimic la cuantificarea adecvată a analitului.
NOTĂ – Abilitatea de cuantificare este în general exprimată în termeni ai valorii semnalului sau
analitului care vor produce estimaţii având o abatere standard relativă specifică (RSD), de obicei
de 10%.
LQ = kQQ
În care LQ este limita de cuantificare, Q este abaterea standard în acel punct şi k Q este multiplu a
cărui reciprocă este egală cu RSD. Valoare pentru kQ recomandată de IUPAC este 10.
- este cunoscută şi ca limita raportării: “cea mai mică concentraţie a unui analit care
poate fi determinată cu o fidelitate acceptabilă (repetabilitate) şi exactitate în condiţii
prestabilite ale încercării.

linearitate: defineşte abilitatea unei metode de a obţine rezultate proporţionale cu


concentraţia de analit.
NOTĂ – În concluzie, domeniul linear este domeniul de concentraţii al analitului în care metoda dă
rezultate proporţionale concentraţiei de analit.

exactitate: grad de concordanţă între rezultatul unei încercări şi valoarea de referinţă


acceptată (reală) a măsurandului.
Exactitate = justeţe + fidelitate
Termen sinonimi: accuracy
Note: 1.„Exactitate” este un concept calitativ.
2.Termenul „precizie” nu se va folosi pentru „exactitate”
3. Termenul “exactitate” când se aplică unui set de rezultate ale încercării, presupune o
combinare a componentelor întâmplătoare şi a erorilor sistematice sau componentelor de
justeţe (bias).

exactitatea unui echipament de măsurare – abilitatea unui echipament de măsurare de


a da răspunsuri apropiate de o valoare adevărată.
NOTĂ – în acest context exactitatea este un concept calitativ.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

componente de justeţe (bias) – diferenţa între rezultatul aşteptat al încercării şi valoarea


de referinţă acceptată.
NOTĂ - Componentele de justeţe (bias - ul) este eroarea sistematică totală în opoziţie cu eroarea
întâmplătoare. Pot exista una sau mai multe componente ale erorii sistematice care contribuie /
constituie componentele de justeţe. O diferenţă sistematică largă / mare faţă de valoarea de
referinţă acceptată se reflectă intr-o valoare largă / mare a componentelor de justeţe.
În Compendiul de tehnologie chimică al IUPAC, bias este definit ca, caracterizând eroarea
sistematică a unei proceduri analitice date şi fiind egal cu deviaţia (pozitivă sau negativă)
mediei rezultatelor analitice faţă de valoarea adevărată (ştiută sau atribuită).
În Cartea Orange a IUPAC, bias este definit ca diferenţa dintre media limită () şi valoarea
adevărată (); de exemplu:  =  - .

curbă de etalonare – reprezentare grafică a semnalului de măsurare ca funcţie a cantităţii


de analit.

reactivitate încrucişată (cross reactivity) – răspuns al metodei la componenţi similari,


metaboliţi sau alte componente care nu constituie ţinte ale metodei şi care pot fi prezenţi
în matrice.

discriminare - abilitatea unui echipament de măsurare de a răspunde la micile


schimbări / modificări din valoarea stimulului.

prag de discriminare (discrimination threshold) – cea mai mică modificare a stimulului


care produce o modificare perceptibilă în răspunsul echipamentului de măsurare.
NOTĂ – pragul de discriminare poate depinde de, de exemplu, zgomot (intern sau extern), frecare,
umezeală, inerţie.

justeţe: grad de concordanţă între valoarea medie obţinută într-un şir mare de rezultate
ale unei încercări şi o valoare de referinţă acceptată (ISO 3534 –1)
NOTE: 1. Măsura justeţei este în general în funcţie de eroarea de justeţe
2. Justeţea a fost definită de asemenea şi ca “exactitatea mediei”. Această utilizare nu este
recomandată.
Termeni sinonimi: trueness, justesse

eroare de justeţe: diferenţa dintre media rezultatelor unei încercări şi o valoare de


referinţă acceptată

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Eroarea de justeţe este eroarea sistematică totală în contrast cu eroarea aleatoare. Pot
exista una sau mai multe componente ale erorii sistematice care contribuie la eroarea
sistematică.

eroare de justeţe a unui laborator: diferenţa dintre media rezultatelor unei încercări
dintr-un anumit laborator şi o valoare de referinţă acceptată

eroare de justeţe a unei metode de măsurare / încercare: diferenţa dintre media


observată a rezultatelor unei încercări obţinute de toate laboratoarele care utilizează acea
metodă şi o valoarea de referinţă acceptată. Ea poate fi diferită la niveluri diferite.

componentă de laborator a unei erori de justeţe: diferenţa dintre eroarea de justeţe a


unui laborator şi eroarea de justeţe a unei metode de măsurare.
Este specifică unui anumit laborator şi condiţiilor de măsurare din acel laborator şi poate fi
diferită la niveluri diferite ale încercării
Se referă la valoarea mediei generale şi nu la valoarea adevărată sau de referinţă.

fidelitate: grad de concordanţă (apropierea) între rezultatele independente ale unei


încercări obţinute în condiţii prevăzute (ISO 3534 –1)
Fidelitatea depinde numai de distribuţia erorilor aleatorii/întâmplătoare şi nu are nici o
legătură cu valoarea adevărată sau specificată.
Măsura fidelităţii este, de regulă, exprimată în funcţie de eroarea de fidelitate şi se
calculează ca o abatere standard a rezultatelor încercării. O fidelitate mai scăzută este
reflectată printr-o abatere standard mai mare.
Termeni sinonimi: precision, fidélité

nivel al unei încercări într-un experiment privind fidelitatea: media generală a


rezultatelor încercării obţinute de toate laboratoarele participante la încercare pentru un
anumit material sau specimen încercat

clasă de valori într-un experiment privind fidelitatea: rezultatele unei încercări obţinute
de un laborator, la un nivel unic

fidelitate intermediară: exprimă variaţiile din cadrul laboratorului: zile diferite, analişti
diferiţi, echipamente diferite.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
calitate – ansamblu de caracteristici ale unei entităţi care îi conferă acesteia aptitudinea
de a satisface necesităţi exprimate şi implicite

asigurarea calităţii –ansamblul activităţilor planificate şi sistematice implementate în


cadrul sistemului calităţii şi demonstrate atât cât este necesar, pentru furnizarea încrederii
corespunzătoare că o entitate va satisface condiţiile referitoare la calitate.

controlul calităţii – tehnici şi activităţi cu caracter operaţional utilizate pentru satisfacerea


condiţiilor referitoare la calitateexprimarea necesităţilor sau transpunerea acestora într-un
ansamblu de condiţii exprimate cantitativ sau calitativ referitoare la caracteristicile unei
entităţi, în scopul de a permite realizarea şi examinarea acesteia

controlul intern al calităţii: set de proceduri ale conducerii laboratorului care au ca scop
supravegherea continuă a operaţiilor şi rezultatelor măsurărilor pentru a decide dacă
rezultatele sunt de încredere pentru a fi comunicate.

interval (de măsurare – de lucru) – set de valori ale măsurandului pentru care eroarea
echipamentului de măsurare se intenţionează a se afla în cadrul unor limite specificate.

recuperare – fracţia de analit adăugată unei probe (probă fortificată / imbogăţită sau
injectată) înainte de măsurare. Probele nefortificate şi fortificate, procentul de recupearre
(%R) se calculează cu formula:
%R = [(CF – CU) / CA] X 100
în care: CF este concentraţia de analit măsurată în proba fortificată; CU este concentraţia
de analit măsurată în proba nefortificată; CA este concentraţia de analit adăugată în proba
fortificată (valoarea măsurată, nu cea determinată prin metoda de încercare)

repetabilitate: Fidelitate în condiţii de repetabilitate

condiţii de repetabilitate: condiţii în care rezultatele independente ale unei încercări sunt
obţinute prin aceeaşi metodă, pe entităţi de încercat identice, în acelaşi laborator, de către
acelaşi operator, utilizând aceleaşi echipament de măsurare şi într-un interval scurt de
timp.

repetabilitatea rezultatelor măsurărilor – grad de concordanţă între rezultatele


măsurărilor succesive ale aceluiaşi măsurand, realizate în aceleaşi condiţii de măsurare.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
repetabilitatea unui echipament de măsurare – abilitatea unui echipament de măsurare
de a furniza indicaţii similare foarte apropiate pentru aplicaţii repetate ale aceluiaşi
măsurand, realizate în aceleaşi condiţii de măsurare.

abatere standard a repetabilităţii: abaterea standard a rezultatelor unei încercări


obţinute în condiţii de repetabilitate.
Este o măsură a dispersiei distribuţiei rezultatelor încercării în condiţii de repetabilitate.
Termenii “varianţă a repetabilităţii” şi “coeficient de variaţie a repetabilităţii” pot fi definiţi şi
utilizaţi ca măsură a dispersiei rezultatelor încercării în condiţii de repetabilitate

limită de repetabilitate: Valoare sub care este situată, cu o probabilitate de 95%,


valoarea absolută a diferenţei dintre două rezultate ale unei încercări obţinute în condiţii de
repetabilitate. Se notează cu r.
r se calculează cu formula:
r = t x 2 ½ x r în care t – factor Student pentru  =  pentru un anumit nivel de încredere
(nivelul normal de încredere declarat este 95% iar valoarea aferentă a lui t este 1,96) şi r
– abaterea standard măsurată în condiţii de repetabilitate.

reproductibilitate: Fidelitate în condiţii de reproductibilitate

condiţii de reproductibilitate: condiţii în care rezultatele unei încercări sunt obţinute prin
aceeaşi metodă, pe entităţi de încercat identice, în laboratoare diferite, cu operatori diferiţi
şi utilizând echipament de măsurare diferite.
NOTĂ – O declaraţie validă a reproductibilităţii implică specificarea condiţiilor care au fost
schimbate. Reproductibilitatea poate fi exprimată cantitativ în termeni ai dispersiei rezultatelor.

abatere standard a reproductibilităţii: abaterea standard a rezultatelor unei încercări


obţinute în condiţii de reproductibilitate. Este o măsură a dispersiei distribuţiei rezultatelor
încercării în condiţii de reproductibilitate.

limită de reproductibilitate: Valoare sub care este situată, cu o probabilitate de 95%,


valoarea absolută a diferenţei dintre două rezultate ale unei încercări obţinute în condiţii de
reproductibilitate. Se notează cu R.
R se calculează cu formula:
R = t x 2 ½ x R în care t – factor Student pentru  =  pentru un anumit nivel de
încredere (nivelul normal de încredere declarat este 95% iar valoarea aferentă a lui t este
1,96) şi R – abaterea standard măsurată în condiţii de reproductibilitate.
Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.
RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

timp de răspuns – intervalul de timp între momentul în care stimulul generează


schimbarea abruptă şi momentul în care răspunsul ajunge şi rămâne între limitele
specificate ale valorii finale stabile.

valoare aberantă: element / termen al unui şir de valori care este incomparabil (total
diferit ) cu celelalte elemente / termeni ai acelui şir (ISO 5725 –1)
ISO 5725-2 specifică testele statistice şi nivelul de încredere utilizat pentru identificarea
valorilor aberante în experimentările privind justeţea şi fidelitatea.

încercare de rezistenţă (ruggedness) / robusteţe (robustness):


- studiu în interiorul laboratorului care analizează comportamentul unui proces analitic
când sunt efectuate mici modificări în condiţiile de mediu şi / sau condiţiile de operare,
modificări asemănătoare celor probabil să apară în diferite condiţii de mediu.
- robusteţea unei proceduri analitice este o măsură a capacităţii acesteia de a rămâne
neafectată de mici, dar deliberate variaţii în parametri metodei şi furnizează un
indicator al încrederii / certitudinii sale pe o perioadă normală de utilizare.

selectivitate sau specificitate: abilitatea unei metode de încercare de a determina cu


exactitate şi specificitate analitul de interes, în prezenţa altor componente dintr-o matrice,
în condiţii prestabilitea le metodei.

selectivitate în analiză:
- calitativ: gradul în care alte substanţe interferă în determinarea anumitei substanţe
conform unei proceduri prestabilite;
- cantitativ: termen utilizat împreună cu alt substantiv (de exemplu. Constantă, coeficient,
index, factor, număr) pentru caracterizarea cantitativă a interferenţelor.

sensibilitate – modificarea în răspunsul unui echipament împărţită la modificarea aferentă


stimulului.
NOTĂ – Stimulul poate fi de exemplu cantitatea de măsurand prezentă. Sensibilitatea poate
depinde de valoarea stimulului. Deşi această definiţie se aplică clar la un echipament de măsurare,
ea se poate aplica şi metodei analitice ca un întreg, luând în considerare alţi factori ca de exemplu
efectul diferitelor (nivele de) concentraţii.

specificitate:
– abilitatea unei metode de a măsura numai ceea ce se intenţionează a măsura,

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- abilitatea de a evalua analitul, fără echivoc, în prezenţa unor componente care se
aşteaptă să fie prezente. De obicei aceasta poate presupune: impurităţi, componente de
degradare, matrice, etc.

abatere standard:
- măsură a modului în care valorile sunt împrăştiate faţă de medie, într-o distribuţie a
valorilor,
- abaterea standard  pentru întreaga populaţie de n valori este dată de formula:

n
 (x – )  i
2

i =1
= ------------------------
n

- în practică, se foloseşte de obicei o probă nu întreaga populaţie. În aceste condiţii


abaterea standard s pentru o anumită probă se calculează cu formula:

n _
 (x – x )  i
2

i =1
s= ------------------------
n -1

scheme de evaluare a performanţelor încercărilor (scheme PT)


determinarea performanţei laboratorului prin intermediul comparărilor interlaboratoare
(Ghid ISO/CEI 2) sau
Evaluarea periodică a performanţelor unui laborator şi grup de laboratoare care constă în
distribuirea de către un organism (de încercare independent) a unor materiale pentru
analiza acestora de către participanţi.

comparări interlaboratoare (CI)


organizarea, realizarea şi evaluarea încercărilor efectuate asupra aceleiaşi probe sau a
unor probe similare de către două sau mai multe laboratoare, în condiţii prestabilite

laborator de referinţă
laboratorul care furnizează valorile de referinţă pentru o probă / mostră supusă încercării

material de referinţă (RM)

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
material sau substanţă ale cărei una sau mai multe valori proprii sunt suficient de
omogene şi bine stabilite pentru a fi folosite pentru etalonarea unui aparat, evaluarea unei
metode de măsurare sau pentru alocarea / atribuirea valorilor materialelor /substanţelor
(VIM : 1993, 6.13)

material de referinţă certificat (MRC)


material de referinţă, însoţit de un certificat, ale cărui una sau mai multe valori proprii
sunt certificate printr-o procedură care stabileşte trasabilitatea acestora în condiţiile unei
realizări de acurateţe a unităţii în care valorile proprii respective sunt exprimate şi pentru
care, fiecare valoare certificată este însoţită de o incertitudine calculată pentru un anumit
nivel de încredere (VIM:1993,6.14)

trasabilitate
proprietatea rezultatului unei măsurări sau valoarea unui standard / etalon prin care
aceasta poate fi raportată la referinţe stabilite, printr-un lanţ neîntrerupt de comparări toate
având incertitudini stabilite, de obicei standarde naţionale sau internaţionale (VIM:1993,
6.10)

rezultate extreme
valorile aberante sau alte valori care diferă net de ceilalţi termeni ai setului
NOTĂ - Aceste rezultate pot avea o influenţă importantă asupra interpretării statistică cum ar fi
asupra mediei şi deviaţiei standard

tehnici statistice complexe


tehnici care au rolul de a minimiza influenţa pe care rezultatele extreme o pot avea
asupra estimării mediei şi deviaţiei standard
NOTĂ - Aceste tehnici atribuie o mai mică importanţă valorilor extreme fără a le elimina din setul
de date

incertitudinea unei măsurări


parametru asociat rezultatelor măsurării, care caracterizează dispersia valorilor ce pot fi
atribuite mărimii măsurate (VIM 1993, 3.9)
NOTĂ – Parametrul poate fi, de exemplu, o abatere standard (sau un multiplu al acesteia) sau
lărgimea unui interval de încredere. Incertitudinea unei măsurării presupune mai multe
componente. Unele componente pot fi evaluate din distribuţia statistică a rezultatelor unei serii de
măsurări şi poate fi caracterizată prin abaterea standard experimentală (componente de tip A). Alte
componente care pot fi caracterizate prin abaterea standard sunt evaluate din asumarea
distribuţiei de probabilitate bazată pe experienţă sau alte informaţii (componente de tip B).
Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.
RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

Incertitudine standard
u (xi) – incertitudinea rezultatului măsurării exprimată ca abatere standard

Incertitudine standard combinată


uc (y) – incertitudinea standard a rezultatului măsurării când rezultatul este obţinut din
valorile unui număr de alte cantităţi, egal cu rădăcina pătrată pozitivă a sumei termenilor,
termenii reprezentând mărimea varianţelor şi covarianţelor acestor cantităţi, mărime care
arată cum rezultatul măsurării variază funcţie de aceste cantităţi.

Incertitudine extinsă
U – cantitate care defineşte un interval în care se presupune că se încadrează măsurandul
cu un nivel particular de încredere.
NOTĂ – U se obţine prin multiplicarea uc(y), incertitudinea standard combinată, cu un factor de
acoperire k.

Factor de acoperire k
k – factor numeric folosit ca un multiplu al incertitudinii standard combinate în scopul
obţinerii incertitudinii extinse
NOTĂ - Alegerea factorului k se bazează pe nivelul de încredere dorit. Pentru un nivel de
încredere de 95%, k este 2 iar pentru 99,73 % este 3.

verificare – confirmare, prin examinare şi predicţie, a unei evidenţe obiective conform


căreia cerinţele specificate sunt îndeplinite

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

2 SR EN ISO / CEI 17025:2001 ŞI


VALIDAREA METODELOR

2.1 Referenţiale aplicate în ACREDITAREA LABORATOARELOR DE ÎNCERCĂRI:


În trecut:
- SR EN 45 001: 1993 „Criterii generale pentru funcţionarea laboratoarelor de
încercări”.
- Ghid ISO / CEI 25 „Cerinţe generale pentru competenţa tehnică a laboratoarelor de
încercări”
În prezent:
SR EN ISO/CEI 17025 : 2001 „Cerinţe generale pentru competenţa
laboratoarelor de încercare şi etalonare”

Laboratoarele care vor îndeplini condiţiile SR EN ISO/CEI 17025 : 2001, îndeplinesc şi


condiţiile ISO 9001 când ele se ocupă şi de proiectarea / dezvoltarea unor metode noi sau
ISO 9002 când ele utilizează numai metode standardizate.

Pornind de la obiectivul RENAR de semnare a protocolului multilateral de recunoaştere cu


EA şi de recunoaştere a acreditărilor acordate de RENAR ca fiind echivalente cu cele
acordate de celelalte organisme de acreditare naţionale semnatare este necesar ca
RENAR să aplice în evaluarea laboratoarelor şi organismelor, în vederea acreditării şi
menţinerii acreditării, standardele de referinţă la zi din UE sau pe plan internaţional.

2.2 Validarea metodelor şi SR EN ISO / CEI 17025:2001


pct.5.4.3 Metode puse la punct / dezvoltate de laborator:
- introducerea de metode puse la punct de laborator trebuie să fie planificată şi
efectuată de personal calificat şi cu resurse corespunzătoare;
- această planificare trebuie cunoscută / adusă la cunoştinţa întregului personal
implicat în efectuarea de încercări / etalonări;
- această planificare / planuri trebuie actualizate şi trebuie să asigure comunicare
eficace între persoanele implicate

pct. 5.4.4 Metode nestandardizate:


- folosirea de metode nestandardizate trebuie să se facă cu acordul clientului;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- aceste metode nestandardizate trebuie să fie corespunzătoare cerinţelor
clientului şi scopului propus;
- trebuie validate înainte de aplicare;
- trebuie documentate şi implementate proceduri pentru aceste metode noi şi
trebuie să conţină cel puţin:
o identificarea / denumirea metodei;
o scopul şi domeniul de aplicare al metodei
o tipul de probe supuse încercării / etalonării prin această metodă;
o parametri care se determină şi intervalul de aplicabilitate;
o aparatura şi echipamentele necesare şi parametri de performanţă care
trebuie să-i asigure acestea;
o standardele de referinţă / etaloanele şi materialele de referinţă necesare;
o condiţiile de mediu ce trebuie asigurate;
o descrierea procedurii propriu-zise care include: modul de marcare,
manipulare, transport, păstrare şi preparare a probelor; verificări care se
impun înainte de începerea încercării; verificări privind funcţionarea
corectă a echipamentelor şi reglarea acestora, dacă e cazul; modul de
înregistrare al observaţiilor şi rezultatelor; măsuri de precauţie /
securitate;
o criterii şi / sau cerinţe de aplicare / neaplicare;
o datele ce trebuie înregistrate şi metoda de analiză inclusiv prezentarea
detaliată;
o incertitudinea sau procedura de estimare a incertitudinii ?

pct. 5.4.5 Validarea metodelor:


- validarea este confirmarea prin examinare şi furnizare de dovezi obiective că
anumite cerinţe specifice pentru o utilizare intenţionată sunt îndeplinite;
- laboratorul trebuie să valideze pentru a demonstra adecvarea pentru utilizarea
intenţionată a: metodele nestandardizate, metodele puse la punct în laborator,
metodele standardizate aplicate pentru alt scop / domeniu decât cel prevăzut
sau metodele standardizate optimizate sau modificate;
- validarea trebuie să fie atât de cuprinzătoare cât este necesar pentru a îndeplini
necesităţile aplicării şi domeniul de aplicare;
- activitatea de validare trebuie să fie corespunzătoare scopului dorit;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- validarea poate include aspectele de: prelevare, manipulare şi transport al
probelor;
- tehnicile folosite pentru determinarea performanţelor unei metode ar trebui să fie
una dintre sau o combinaţie a următoarelor:
o etalonarea folosind etaloane sau materiale de referinţă;
o compararea rezultatelor obţinute prin alte metode;
o comparări interlaboratoare;
o evaluarea sistematică a factorilor care influenţează rezultatul;
o evaluarea incertitudinii rezultatelor bazată pe înţelegerea ştiinţifică a
principiilor teoretice ale metodei şi pe experienţa practică.
- se menţin înregistrări referitoare la rezultatele obţinute, metoda / procedura de
validare aplicată şi declaraţia care confirmă faptul că metoda corespunde
scopului propus;
- dacă se fac modificări în metodele nestandardizate validate, trebuie
documentată influenţa acestor modificări şi efectuată o nouă validare;
- intervalul de aplicabilitate şi exactitatea (incertitudinea rezultatelor, limita de
detecţie, selectivitatea, linearitatea, limita de repetabilitate şi / sau
reproductibilitate, robusteţea faţă de influenţe externe şi / sau sensibilitatea
încrucişată faţă de interferenţele matricei, influenţa condiţiilor de mediu)
metodelor validate trebuie să fie relevante pentru necesităţile clientului;
- validarea este întotdeauna un echilibru între costuri, riscuri şi posibilităţi tehnice.
Datorită lipsei de informaţii pot fi cazuri în care domeniul şi incertitudinea
valorilor (exactitate, limita de detecţie, selectivitatea, linearitatea, limita de
repetabilitate şi / sau reproductibilitate, robusteţea sau sensibilitatea încrucişată)
pot fi prezentate numai într-o formă simplificată.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

3 TIPURI DE COMPARĂRI INTERLABORATOARE

3.1 Generalităţi
Comparările interlaboratoare sunt destinate îmbunătăţirii activităţii din laboratoarele
de încercări.

În fig. 1, sunt indicate scheme de îmbunătăţire pentru toate tipurile de scheme


interlaboratoare considerate. Ele acoperă atât studiile de evaluare a performanţei
laboratorului cât şi cele de evaluare a performanţei metodelor studiate iar rezultatul lor
pozitiv conduce la o metodă validată care poate fi utilizată în certificarea materialului de
referinţă.

Studiu pentru
certificarea materialelor
(Ghid ISO 35)

Scheme de
Îmbunătăţire
(ISO 5725-6) Schemele de evaluare
Studiu pentru evaluarea a performanţelor
performanţei metodei laboratoarelor
(experiment în
colaborare) Scheme PT
Ghid ISO 43-1

Evaluare erorii de
Evaluarea metodei Studii de prelevare
justeţe ISO 5725-4
ISO 5725-2

Automatizarea unei
metode noi

Fig. 1 Privire de ansamblu asupra tipurilor curente de comparări interlaboratoare şi relaţia


dintre acestea, în concordanţă cu standardele şi ghidurile ISO

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

Principalele domenii de aplicabilitate ale CI sunt:

a) Caracterizarea şi validarea metodelor de încercare / analiză (determinarea


fidelităţii – repetabilitate şi reproductibilitate, determinarea justeţii, validarea
unei metode noi sau perfecţionarea unei metode standardizate) – referenţial
ISO 5725 părţile 1- 6, document EAL P 11

b) caracterizarea materialelor de referinţă - referenţial Ghid ISO 35

c) evaluarea a performanţelor încercărilor laboratoarelor de încercări /


etalonări - referenţial Ghid ISO / CEI 43 Partea 1 şi EAL 02 / 03 (EAL P7),
EAL 03 / 04, ISO 5725 partea 4

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

3.3 Tipuri de comparări interlaboratoare


3.3.1 Experimente în colaborare (“collaborative trials”)
3.3.1.a. Obiective
- estimarea fidelităţii (exprimată ca repetabilitate şi reproductibilitate);
- evaluarea posibilelor erori de justeţe ale metodei analitice.
Ele sunt folosite ca o parte a metodei de validare.

3.3.1.b. Pregătire
3.3.1.b.1 Alegerea metodelor
Literatura recomandă:
- numai operatorii familiarizaţi cu metoda vor executa experimentele. Aceasta
înseamnă ca metoda să fie folosită cu regularitate în toate laboratoarele
participante
- a studia dacă o anumită metodă – fie din literatură, fie pusă la punct în cadrul unuia
din laboratoarele participante – îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi folosită ca
metodă standard.

3.3.1.b.2 Panel / echipă


- membrii trebuie să fie familiarizaţi cu metoda. Ei planifică şi coordonează studiile în
colaborare care înseamnă mai ales să fixeze protocolul şi să decidă numărul de
laboratoare, nivele şi măsurări.
- Membrii numesc un expert în statistică şi un director executiv.
- După ce experimentele au fost executate ei trebuie să discute raportul şi să decidă
valorile finale. Mai mult, panelul decide dacă trebuie luate măsuri pentru
îmbunătăţirea metodei şi cu privire la laboratoarele marginale (eliminate).
- Un director executiv din unul din laboratoare trebuie să supervizeze prepararea
probelor şi materialelor şi să se ocupe de distribuirea lor. Este responsabilitatea lui
ca numărul de participanţi să fie suficient. Mai mult, el / ea trebuie să furnizeze
formulare pentru rezultate pentru fiecare laborator şi să colecteze rezultatele de la
participanţi. El este persoana de contact pentru discuţii şi trebuie să dea instrucţiuni
şi sfaturi.
- Expertul în statistică este fie un membru al panelului fie cineva din exterior.
Responsabilitatea sa este să evalueze rezultatele cât şi să contribuie la decizia
finală.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- În fiecare laborator trebuie să existe un şef responsabil cu organizarea şi cu
întocmirea raportului. El / ea trebuie să aleagă un operator cu experienţă care să
execute toate experimentele şi să noteze toate observaţiile. Şeful trebuie să scrie
raportul final şi să-l trimită directorului executiv.

3.3.1.b.3 Experiment pilot


CIPAC (Collabolaborative International Pesticides Analytical Council limited) sugerează
efectuarea unui experiment pilot ce include 3 sau 4 laboratoare pentru a obţine o
estimare primară a repetabilităţii şi reproductibilităţii metodei. Folosind rezultatele
experimentului pilot, comitetul organizaţiei va decide dacă:
- metoda este gata pentru un experiment în colaborare.
- S-au identificat puncte slabe ale protocolului metodei care apoi va fi adaptat la
studiul în colaborare extins.
AOAC (Asociaţia Oficială a Chimiştilor Analişti - Association of Official Analytical
Chemists), recomandă de asemenea executarea unui experiment pilot cu trei
laboratoare doar dacă timpul şi resursele sunt disponibile. AOAC accentuează
importanţa pregătirii unei versiuni scrise amănunţite a metodei.

3.3.1.b.4 Recrutarea (alegerea) colaboratorilor / participanţilor


- Din punct de vedere statistic ar fi bine ca selectarea laboratoarelor să se facă la
întâmplare.
- toate laboratoarele care participă voluntar la experiment sunt acceptate, dovedind
că sunt de încredere, competente şi cu experienţă.
- este necesar ca participanţii să aibă experienţă în procedurile analitice folosite, dar
nu este necesar să fie familiarizaţi cu metoda însăşi.
- se sugerează că fiecare laborator trebuie să efectueze un anumit număr de
determinări înainte de începerea studiului, pentru a se familiariza cu metoda. Totuşi
se pune sub semnul întrebării dacă este într-adevăr necesară o familiarizare a
laboratoarelor cu metoda aleasă.

3.3.1.b.5 Numărul de laboratoare cerut


- Youden şi Steiner subliniază că numărul uzual de 6–10 participanţi este o bază
inadecvată pentru stabilirea modului în care laboratoarele prezintă variaţii între ele în ceea
ce priveşte erorile sistematice. Mai mult, se preferă un număr mai mare de laboratoare
decât un număr mare de rezultate.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- Standardele germane şi cele ISO recomandă un număr de 8–15 laboratoare pentru un
studiu. CIPAC şi IUPAC specifică un număr minim absolut de 5 laboratoare.
- ISO recomandă un experiment echilibrat care necesită acelaşi număr de rezultate şi
acelaşi număr de nivele de concentraţii în fiecare laborator.

3.3.1.b.6 Numărul de matrici / nivele de concentraţie cerute (necesare)


- Standardul german sugerează examinarea de concentraţii posibile cel puţin pentru un
nivel scăzut, mediu şi înalt .
- Ghidurile AOAC şi IUPAC recomandă un număr mare de nivele şi matrici.
- Este recomandat un număr minim de trei materiale pentru un singur nivel specificat şi
cinci materiale pentru celelalte cazuri.

3.3.1.b.7 Numărul de rezultate recomandat


- ISO nu specifică numărul de rezultate;
- CIPAC cere clar o duplicare a experimentelor;
- Standardul german recomandă efectuarea a cel puţin două “determinări paralele”, dar se
recomandă un număr mai mare (de exemplu 4). Mai mult, această normă cere ca produsul
dintre numărul de rezultate şi numărul de laboratoare să fie mai mare sau egal cu 24.

3.3.1.b.8 Interdependenţa între numărul de laboratoare şi numărul de rezultate


Incertitudinea obţinută din estimarea varianţei (abaterii) depinde atât de numărul de
laboratoare cât şi de numărul de rezultate. ISO furnizează un tabel cu incertitudinea
estimată a repetabilităţii şi reproductibilităţii care depinde de numărul de laboratoare şi de
rezultate pentru un nivel de probabilitate de 95%. Tabelul cere numai o estimare
preliminară a raportului varianţelor (abaterilor) repetabilităţii şi reproductibilităţii. Folosind
tabelul ISO, incertitudinea estimată a fidelităţii poate fi restrânsă prin selectarea numărului
corespunzător de experimente (rezultate şi laboratoare).

3.3.1.c Evaluarea
Colectarea individuală a datelor pentru un anumit nivel de concentraţie sau o anumită
matrice este urmată de verificarea amănunţită a valorilor aberante şi calcularea
caracteristicilor de performanţă ale metodelor.

3.3.1.c.1 Tratarea valorilor aberante şi estimarea primară


Multe ghiduri şi standarde definesc trei tipuri de valori aberante:
- valori aberante între rezultatele din interiorul unui laborator (tipul 1);
- valori aberante între mediile laboratoarelor (tipul 2);

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- valori aberante între abaterile standard a laboratorului (tipul 3).
Pentru valorile aberante tip 1 şi 2 se aplică aceleaşi teste. Dacă este disponibilă doar o
singură pereche de rezultate nu se efectuează nici un test pentru valorile aberante de tip
1. În protocoale fără multiplicare în laboratoare sunt luate în considerare numai testele de
tip 2.
Testul Grubbs pentru o singură valoare aberantă se aplică consecutiv rezultatelor în cadrul
unui laborator şi mediilor laboratorului. După eliminarea valorilor aberante se calculează o
varianţă (abatere) preliminară bazată pe toate datele obţinute pentru toate laboratoarele.
Este aplicat un test F pentru determinarea varianţelor (abaterilor) laboratorului care a dat
valori aberante. Calculul varianţei preliminare se repetă folosind datele reţinute şi se
efectuează o nouă serie de teste F până când nu se mai identifică valori aberante. După
aceea se verifică dacă unele valori care au fost eliminate ca valori aberante de tip 1 se
încadrează în intervalul dintre cea mai mică şi cea mai mare medie a laboratorului. Dacă
se găsesc astfel de valori, acestea sunt reţinute în baza de date.
ISO aplică în mod repetat un test Cochran de verificare a capătului superior al şirului de
valori pentru compararea varianţelor laboratorului. Dacă două sau trei laboratoare arată o
deviaţie standard mare în special în cadrul unui singur nivel, concluziile testului Cochran
trebuie formulate cu grijă. Valorile necorespunzătoare pentru diferite nivele de concentraţie
sau matrici pentru un anumit laborator indică în general că varianţa (abaterea) în cadrul
laboratorului este prea mare şi toate datele acelui laborator trebuie omise.
Testele Grubb pentru o singură sau dublă valoare aberantă se aplică apoi pentru a verifica
dacă există valori aberante între mediile laboratorului. În standardul ISO 5725 algoritmii
valorii aberante sunt însoţiţi de un test grafic pentru valori aberante care foloseşte o
reprezentare grafică cu bare precum şi statisticile Mandel h şi k .
Ghidul AOAC şi protocolul IUPAC efectuează încercări ale valorilor aberante în diferite
moduri. Fiecare ciclu cuprinde testul Cochran la un capăt al şirului, un test Grubbs la două
capete şi un test Grubbs pereche. Dacă într-un asemenea ciclu nu se găsesc valori
aberante, îndepărtarea valorilor aberante este completă; altfel urmează un nou ciclu.
Totuşi, este de asemenea specificat că nu trebuie eliminate mai mult de 2 laboratoare din
9, deoarece un număr mare de laboratoare indică faptul că sunt probleme cu metoda de
analiză folosită.
Dacă se aplică o proiectare tip nivel divizate, testul Cochran este efectuat folosind seriile
de multiplicări pereche în locul varianţei lor. Testul compară seria maximă apărută cu
suma tuturor seriilor. Valorile aberante ale mediilor laboratorului sunt identificate folosind
testul Grubbs.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

3.3.1.c.2 Tratarea (prelucrarea) statistică ulterioară


Mandel prezintă statisticile h şi k nu numai pentru a determina valorile aberante dar şi ca
un instrument flexibil pentru analizarea rezultatelor unui studiu interlaboratoare. Pe lângă
aceste statistici, el sugerează să se reprezinte grafic abaterile standard funcţie de
nivelurile de concentraţii pentru a verifica dacă există o relaţie funcţională.
ISO sugerează de asemenea verificarea dependenţei fidelităţii estimate de nivelul de
concentraţie.
Pentru repetabilitate şi reproductibilitate se verifică dacă există o relaţie liniară sau o
relaţie exponenţială.
Protocolul IUPAC prescrie metoda ANOVA într-o singură etapă pentru fiecare nivel pentru
a estima componentele abaterii standard cât şi a parametrilor de repetabilitate şi
reproductibilitate. Unii apreciază că metoda ANOVA într-o singură etapă consideră
fidelitatea în interiorul unui laborator ca fiind egală pentru toate laboratoarele, ceea ce este
rareori adevărat.

3.3.1.c.3 Rezultate
Toate standardele şi ghidurile consideră că repetabilitatea şi reproductibilitatea ca fiind
cele mai importante rezultate ale încercărilor interlaboratoare. Aceasta este independentă
de întrebarea dacă aceste rezultate sunt exprimate ca repetabilitate / reproductibilitate
(limite), abateri standard ale repetabilităţii / reproductibilităţii sau ca abateri standard
relative ale repetabilităţii / reproductibilităţii. Abaterile corespunzătoare sunt obţinute fie
prin calcul direct sau prin metoda ANOVA. Deşi nu este tot timpul menţionat în mod
explicit, media principală sau media generală este un rezultat important al studiului
interlaboratoare. Compararea mediei generale cu valoarea adevărată a MRC sau valoarea
acceptată pentru probă permite verificarea justeţii prestabilite a metodei.
Dacă se foloseşte material injectat (metoda adaosurilor) în încercarea interlaboratoare,
recuperarea (%) permite estimarea erorii de justeţe.
Mai mult, prin extinderea studiilor interlaboratoare la o comparare a două metode
alternative, se poate evalua o eroare de justeţe posibilă şi compara fidelitatea acestor
metode.

3.3.1.c.4 Raport şi concluzii


Raportul final trebuie să conţină: rezultatele măsurărilor singulare, mediile laboratoarelor,
media principală, repetabilitatea, reproductibilitatea; o posibilă relaţie funcţională între

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
fidelităţile estimate şi nivelele de concentraţii; rezultatele prelucrării valorilor aberante;
comentariile participanţilor trebuie să fie incluse ca informaţii folositoare.
Luând în considerare mai mult de 7500 de metode studiate, s-a stabilit o relaţie funcţională
între fidelitatea reproductibilităţii şi concentraţia analitului examinat. Reproductibilitatea
este dublată pentru fiecare scădere a concentraţiei cu un factor de 100. Relaţia tinde să fie
independentă de analit, de matrice şi de metoda analitică. Deşi rezultatele nu urmăresc în
mod exact această relaţie, majoritatea punctelor se încadrează într-o “bandă Horwitz” între
0,5 şi 2. Pentru concentraţii mai mari de 10 -8 mol / l compararea cu aceste reproductibilităţi
aşteptate permite concluzionarea dacă reproductibilitatea atinsă este acceptată sau nu.
Recent, s-a sugerat să se stabilească 3 relaţii diferite: concentraţie - fidelitate pentru
concentraţii mari şi mai scăzute cât şi pentru analizele în urme. Pentru concentraţii mai
mici de 1,2 x10-4 g/l el propune un raport constant între fidelitate şi concentraţie.
Raportul trebuie să cuprindă: specificarea analitului, rezultatele obţinute, o listă a tuturor
matricelor, numărul de laboratoare rămas după eliminarea celor cu valori aberante,
numărul de valori aberante, media principală, valoarea reală sau acceptată (dacă se
cunoaşte) cât şi estimările pentru repetabilitate şi reproductibilitate. Ultimele două valori
trebuie de asemenea să fie exprimate ca abatere standard şi abatere standard relativă.
Mai mult, dacă fidelitatea evaluată pentru metodă nu este acceptată, trebuie să fie
discutate posibilităţi pentru îmbunătăţirea metodei. Mai mult dacă scopul studiului a fost să
furnizeze o metodă standard, panelul trebuie să decidă de asemenea dacă metoda
studiată este corespunzătoare pentru a fi folosită ca metodă standard.

3.3.2 Încercări interlaboratoare pentru exprimarea erorii de justeţe


3.3.2.a Scop
Acest tip de studiu interlaboratoare permite să se evalueze:
- fie eroarea de justeţea a unei metode de măsurare standard
- fie eroarea de justeţe introdusă de laboratoarele care folosesc o metodă
standardizată (de exemplu eroarea de justeţe a laboratorului). Pentru acest studiu
este esenţial să fie stabilită o valoare de referinţă acceptată, de exemplu prin
folosirea MRC-urilor sau a unor materiale ale căror proprietăţi au fost stabilite
folosind o metodă de măsurare a cărei eroare de justeţe este neglijabilă.

3.3.2.b Legătura cu Experimente în colaborare


Subiectului studiului pentru un experiment în colaborare este de a determina exactitatea
metodei de măsurare, întrucât încercările pentru determinarea erorii de justeţe

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
examinează fie eroarea metodei fie eroarea laboratoarelor care folosesc o metodă
standard. Există un acord în experimentările alese pentru aceste trei tipuri de studii. De
exemplu, în fiecare laborator, experimentele sunt făcute în condiţii de repetabilitate. Mai
mult, aceleaşi cerinţe sunt specificate pentru:
- panel;
- proiectare experimentală;
- alegerea colaboratorilor;
- tratarea (eliminarea) valorilor aberante – sunt mai importante explicaţiile pentru
valorile aberante – şi
- aplicarea graficelor Mandel h şi k
Principalele diferenţe între încercările interlaboratoare pentru exprimarea erorii de justeţe
şi experimentele în colaborare sunt:
- se foloseşte o metodă standard în loc de o metodă selectată;
- nu este cerută o încercare pilot deoarece sunt disponibile estimările de
repetabilitate şi reproductibilitate;
- determinarea numărului de laboratoare participante şi numărul de determinări
(rezultate) cerute (a se vedea mai jos);
- diferenţele de interpretare(a se vedea mai jos).

3.3.2.c Evaluarea erorii de justeţe a metodei


3.3.2.c.1 Determinarea numărului de laboratoare şi a numărului de determinări multiple
Numărul de laboratoare depinde de numărul de determinări efectuate de laborator şi
invers.
ISO furnizează un tabel din care se poate determina numărul de laboratoare şi
determinări, din care poate deriva, cu o mare probabilitate, detectarea atât a faptului că
eroarea de justeţe nu diferă semnificativ de zero ( =0,05) dar şi că eroarea de justeţe
specificată ( = 0,05) există într-adevăr. Se sugerează să se stabilească un număr de
două determinări şi de aici rezultă numărul corespunzător de laboratoare.

3.3.2.c.2 Interpretare
Pentru fiecare laborator este calculată valoarea medie şi abaterea standard.
Aceasta permite calcularea valorii medii şi a abaterii standard a repetabilităţii, care este
definită ca media aritmetică a abaterilor standard a repetabilităţii pentru laboratoare.
Pentru a controla valorile aberante se recomandă să se aplice statistica testelor Mandel h
şi k şi Cochran.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Dacă este disponibilă o estimare a abaterii standard a repetabilităţii, trebuie să se verifice
dacă aceasta este la fel cu valoarea estimată anterior (testul 2).
Abaterea standard a reproductibilităţii este calculată, dar aceasta este folosită numai
pentru evaluările ulterioare dacă nu este disponibilă deja o valoare pentru abaterea
standard a reproductibilităţii. Dacă este disponibilă o abatere standard a reproductibilităţii
estimată trebuie să se verifice dacă valoarea obţinută în încercare corespunde cu cea
estimată anterior (testul 2).
Evaluarea reproductibilităţii se face indirect din abaterile medii ale laboratorului. Aceasta
poate fi exprimată ca fiind funcţie de abaterea standard a repetabilităţii şi reproductibilităţii.
Dacă testul 2 este semnificativ se cere o examinare mai atentă a condiţiilor de lucru în
toate laboratoarele participante. Ca o consecinţă a acestor examinări s-ar putea să fie
necesar ca experimentele să fie repetate pentru a se obţine valorile de fidelitate cerute.
Eroarea de justeţe a metodei de măsurare standard este estimată ca fiind diferenţa dintre
valoarea medie observată şi valoarea acceptată. Este calculat un interval de încredere
dacă eroarea de justeţe a testului este diferită mult faţă de zero.

3.3.2.d Determinarea erorii de justeţe a laboratorului


Determinarea erorii de justeţe a laboratorului se evaluează prin compararea rezultatelor
unui laborator cu rezultatele obţinute dintr-un studiu în colaborare.
Numărul de rezultate (determinări) cerute pentru determinarea erorii de justeţe cu
probabilitate de 95% depinde de abaterea standard a repetabilităţii. Acesta poate fi
calculat cu o formulă dată de ISO].
Dacă abaterea standard a repetabilităţii pentru metoda standard de măsurare este
cunoscută, abaterea standard în laborator este comparată cu prima cu ajutorul testului 2.
Dacă testul nu este semnificativ, valoarea stabilită este folosită în evaluarea erorii de
justeţe. Altfel, este necesar să se verifice dacă toate etapele metodei de măsurare
standard sunt implementate corespunzător.
Eroarea de justeţe este estimată ca fiind diferenţa dintre valoarea medie observată în
laborator şi valoarea acceptată. Pentru eroarea de justeţe se calculează un interval de
încredere pentru a se determina dacă diferă mult faţă de zero.

3.3.3 Scheme de evaluare a performanţelor încercărilor (scheme PT)


3.3.3.a Scop
Schemele PT sunt experimente interlaboratoare pentru evaluarea performanţelor
laboratoarelor participante. Asemenea scheme sunt organizate în mod individual pentru

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
analizarea unui anumit analit (sau a unui grup) într-o anumită matrice. Toate schemele PT
sunt organizate în mod regulat, dar fiecare schemă are propria frecvenţă a rundelor
încercărilor. Studiile interlaboratoare care sunt organizate doar o dată pentru a compara
abilitatea diferitelor laboratoare într-o anumită analiză se numesc experimente în
cooperare (“cooperative trials”)
Schemele PT bine stabilite pot fi folosite în deciziile în scopul acreditării]. S-a observat într-
un studiu de caz că un control de calitate bun în laborator este de obicei reflectat în
rezultate bune în schemele PT.
S-au evaluat dacă laboratoarele acreditate şi certificate au dat rezultate mai bune decât
alte laboratoare în schemele PT, dar nu au observat diferenţe importante. Furnizarea unei
încrederi mai mari a clienţilor în încercările laboratoarelor poate fi un motiv pentru
participarea voluntară a laboratoarelor în asemenea scheme.
Într-o schemă PT, laboratoarele au, în general, libertatea de alegere a metodei, excepţie
făcându-se când organizatorul prescrie o metodă standard.
Schemele PT sunt aplicate numai la metodele care se folosesc în mod curent. În analizele
de urme este necesar să se analizeze şi materialele care conţin o concentraţie de analit
zero. Aceasta cere ca organizatorul schemei să dispună de o metodă cu o limită de
detecţie mai scăzută decât una din metodele participanţilor .
În ultimii ani, anumiţi organizatori ai schemelor PT au obţinut acreditarea acestor scheme,
exemplu KIWA şi Institutul pentru Studii Interlaboratoare, amândouă din Olanda.

3.3.3.b Pregătirea
3.3.3.b.1 Comitetul de organizare
În Germania şi Austria, cel mai mare număr de scheme PT este organizat de autorităţile
guvernamentale conducătoare.
Iniţierea de scheme PT de către instituţiile guvernamentale sau publice pot conduce la
autofinanţarea, cum este de exemplu cazul programului marin de supraveghere
QUASIMENE(Quality Assurance of Information for Marine Environmental Monitoring în
Europe).
Scheme PT sunt iniţiate de organizaţii ale firmelor producătoare într-un anumit domeniu.
În contrast experimentelor în colaborare, comitetul organizatoric trebuie să fie independent
de laboratoarele participante.
Dacă rezultatele PT afectează statutul profesional al laboratoarelor participante, este
recomandat ca comitetul organizatoric să fie evaluat.
Selecţia ar trebui să se bazeze pe reguli sau proceduri bine stabilite.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Organizaţia trebuie să stabilească protocolul pentru scheme PT. Având la bază rezultatele
obţinute în rundele executate poate fi necesară adaptarea acestei scheme.
Responsabilităţile organizatorului cuprind de asemenea distribuirea regulată a probelor de
analizat, colectarea şi evaluarea rezultatelor, raportarea rezultatelor participanţilor şi în
anumite cazuri de asemenea anumitor autorităţi. Uneori, laboratoarele cu performanţe
slabe necesită consultanţă. În plus, organizatorul trebuie să asigure omogenitatea
materialului cât şi determinarea valorii adevărate sau acceptate.
ISO accentuează ca un plan detaliat şi documentat să fie acceptat înainte de începerea
schemei.
Comitetul organizator trebuie să garanteze confidenţialitatea rezultatelor. Dacă acestea
sunt publicate, se cere ca identitatea participanţilor să nu fie menţionată. De asemenea
trebuie anunţat dinainte dacă rezultatele vor fi raportate la autorităţilor de acreditare.

3.3.3.b.2 Cerinţele asupra metodelor


În concordanţă cu ISO, valorile estimate pentru fidelitatea şi justeţea metodelor folosite
trebuie cunoscute înainte de începerea schemele. Ambele valori estimate permit
judecarea faptului că performanţa globală a schemei de PT este suficientă. Dacă valorile
estimate nu sunt indicate se recomandă organizarea unui experiment în colaborare pentru
a le obţine .
Cele mai mici diferenţe care pot fi detectate între laboratoare, pentru un anumit nivel de
încredere, trebuie de asemenea indicate înainte de începerea schemei.

3.3.3.b.3 Materialele supuse încercării


Deoarece schemele PT sunt organizate cu regularitate este necesar ca în fiecare rundă să
se folosească diferite loturi de material pentru a preveni manipularea datelor. Dacă acelaşi
lot a fost analizat în mod repetat, participanţii pot fi tentaţi să interpoleze rezultatele lor din
diferite runde.

3.3.3.b.4 Recrutarea colaboratori / participanţi


AMC (Comitetul Metodelor Analitice din Societatea Engleză de Chimie) accentuează că
este de dorit ca numai un număr mic de laboratoare participante să aibă interese
comerciale în rezultatele schemei. Dacă schema PT este totuşi parte a unei proceduri de
acreditare, această cerinţă poate fi greu îndeplinită. Mai mult, comitetul cere ca
participanţii să nu ştie identitatea celorlalte laboratoare. Deoarece schemele sunt, totuşi,
realizate în mod regulat, este necesar ca laboratoarele să fie identificate printr-un cod.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Participanţilor posibili trebuie să li se dea informaţii detaliate asupra desfăşurării schemei
PT. Sugestia ISO şi AOAC privind întâlnirile periodice deschise ale participanţilor este
incompatibilă cu cerinţa de anonimat a AMC.
Anunţarea schemelor PT se poate face prin distribuirea anuală a unui program tuturor
colaboratorilor potenţiali sau prin invitaţie “on-line” .
Trebuie specificat termenul limită pentru înscriere cât şi perioada de timp prevăzută pentru
analize. Mai mult decât atât trebuie menţionată şi taxa de participare.
Anunţurile pentru schemele PT pot fi de asemenea găsite în jurnalul “Acreditarea şi
Asigurarea calităţii” (Accreditation Quality Assurance).

3.3.3.b.5 Frecvenţa încercărilor


Frecvenţa încercărilor depinde în principal de timpul şi costurile aferente metodei de
analiză.
Sunt recomandate frecvenţe de:
- două săptămâni şi patru luni;
- 3 şi 26 runde pe an este recomandată în schemele PT britanice;
- rareori mai mare de 4 runde pe an în Germania şi Austria;
- din 83 de PT pentru metodele chimice analitice: 11% s-au desfăşurat de 3 sau mai
multe ori pe an; cea mai mare frecvenţă este o încercare pe an (59%); mai mult de
15% din schemele PT sunt realizate chiar cu o frecvenţă mai scăzută.

3.3.3.b.6 Numărul de laboratoare necesare


Protocolul armonizat AOAC nu cere un număr maxim sau minim de participanţi pentru
schemele PT.
Un protocol olandez în domeniul inspecţiei alimentelor recomandă un număr minim de 8
laboratoare.
Când se cer costuri de instrumentaţie sau când analizele sunt efectuate de un număr
foarte mic de laboratoare (de exemplu analiza izotopilor radioactivi) schemele pot fi
realizate cu minim 5 laboratoare.
Un număr tipic de laboratoare participante variază între 18 şi 30.
Un tip special de schemele PT sunt aşa numitele experimente “de probe divizate”. Acestea
sunt aplicate în mod tipic în tranzacţiile comerciale unde probele sunt analizate în mod
independent de către furnizor, cumpărător şi în anumite cazuri de o a treia parte.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
3.3.3.b.7 Numărul de matrici / concentraţii cerut
Protocolul armonizat AOAC subliniază că numărul de materiale încercate va depinde în
principal de intervalul de concentraţie şi de compoziţia care se doreşte a fi acoperite.
Din considerente practice s-a stabilit, ca un număr limită de 6 materiale per analit să fie
testate.
Protocolul olandez consideră analiza unui singur material ca fiind suficientă.
Pentru metodele care trebuie să acopere un interval de concentraţie, se sugerează să se
efectueze cel puţin o analiză la concentraţia ce a mai mică şi una la concentraţia cea mai
mare. Dacă numărul laboratoarelor participante este mai mic de 8, acest protocol cere să
se analizeze cel puţin 4 materiale; totuşi nu este specificat dacă acestea trebuie să aibă
nivele diferite de concentraţie.

3.3.3.b.8 Numărul de determinări repetate cerut


Protocolul armonizat AOAC sugerează că analize duble/paralele trebuie efectuate dacă
ele corespund unei metode aplicate în mod curent. Aceasta înseamnă că decizia asupra
numărului de determinări repetate trebuie luată de laboratoarele participante.

3.3.3.c Evaluarea
3.3.3.c.1 Tratamentului aplicat valorilor aberante şi tehnici statistici riguroase
Folosirea încercărilor privind valorile aberante sau a statisticilor riguroase în schemele PT
diferă considerabil de metoda a cărei performanţă este studiată.
Nici ISO şi nici AOAC sau AMC nu iau în considerare, la evaluare, în mod explicit,
rezultatele aberante, dar atribuie anumite scoruri laboratorului cu performanţe
nesatisfăcătoare. Totuşi, toate aceste protocoale menţionează că la calcularea mediei şi
abaterea standard folosită în scorul Z trebuie calculate numai după eliminarea valorilor
aberante .
O procedură foarte detaliată pentru aplicarea statisticilor riguroase este dată în schema PT
QUASIMEME. Ea foloseşte un estimator riguros pentru stabilirea valorii atribuite dacă
numărul laboratoarelor de referinţă nu este suficient sau dacă performanţa lor nu este
corespunzătoare. Ei calculează un scor preliminar Z şi ordonează datele obţinute prin
eliminarea acelor rezultate cu o valoare absolută a lui Z mai mare decât 6 pentru a obţine
o medie riguroasă. Dacă această medie aranjată (ordonată) diferă semnificativ de
valoarea atribuită şi dacă coeficientul de variaţie este semnificativ mai mic decât datele
stabilite, media riguroasă trebuie să fie folosită ca valoare atribuită.
Tratarea datelor aberante în protocolul olandez corespunde cu protocoalele de studiile în
colaborare.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Mediana şi mediana au fost folosite de asemenea în schemele PT.
Folosirea graficelor poate contribui de asemenea la un tratament riguros al valorilor
aberante.

3.3.3.c.2 Analiza varianţei


Protocolul olandez recomandă folosirea metodei ANOVA într-o singură etapă. Deşi se
aşteptă o performanţă diferită a laboratoarelor, se recomandă să se considere factorul
laboratorului ca o valoare fixă mai puţin decât o valoare întâmplătoare.
Dacă în studiu sunt incluse câteva nivele de concentraţii, se sugerează folosirea testul
ANOVA cu trei căi în loc de aşezarea rezultatele pe o scală . Fiecare nivel este aşezat într-
o scală în raport cu valoare acceptată. Pe lângă nivele, laboratorul şi runda sunt
considerate ca factori. Se sugerează folosirea testului ANOVA cu 2 căi pentru
laboratoarele individuale.
Într-un studiu de caz care examinează variabilele (prepararea probei de către organizator
şi pretratamentul probei în laboratorul de analiză) pentru care se aşteaptă să se coreleze,
a fost aplicat varianţa multivariată a analizei MANOVA.

3.3.3.c.3 Rezultate
În analiza de urme este recomandat să se raporteze valorile efectiv determinate în loc de
rezultate indicate ca “nedetectat”, “mai mic de” deşi acesta din urmă conduce la dificultăţi
în interpretare (limita de detecţie trebuie totuşi menţionată).
Cele mai utilizate metode de evaluare a erorii de justeţe a laboratorului sunt scorurile Z şi
scorurile Z combinate. Pentru fiecare nivel, eroarea de justeţe estimată pentru un laborator
este diferenţa dintre rezultatul obţinut în laborator şi estimatorul de localizare pentru toate
laboratoarele (media rezultatelor fără valorile aberante sau mediana).

3.3.3.c.3.1 Scorurile Z
Scorul Z este raportul între estimarea erorii de justeţe şi valoarea ţintă pentru deviaţia
standard a rezultatelor.
Mai mulţi estimatori pot fi folosiţi pentru această valoare ţintă:
- o valoare fixată în mod arbitrar, posibil adaptată după un anumit număr de runde
efectuate, dacă îmbunătăţirile analitice generale permit o fidelitate mai mare;
- o estimare a fidelităţii cerută pentru un scop precis al evaluării datelor
- deviaţia standard a reproductibilităţii observată într-un studiu în colaborare, la validarea
metodei;
- deviaţia standard (medie) a reproductibilităţii observată în rundele anterioare;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- deviaţia standard a rezultatelor după eliminarea valorilor aberante.
Bazându-se pe un estimator corespunzător pentru deviaţie standard, valorile absolute ale
scorului Z, permit o estimare directă a performanţelor laboratorului prin compararea cu
următoarele limite de calitate:

 Z  2: performanţa laboratorului este considerată satisfăcătoare

 2 < Z < 3 performanţa laboratorului este pusă sub semnul întrebării /


îndoielnică

 Z > 3 performanţa laboratorului este considerată nesatisfăcătoare

3.3.3.c.3.2 Scorurile Q
Scorurile Q sunt propuse ca o alternativă la acest tip de scoruri.
Ei compară eroarea de justeţe a unui laborator cu valoarea acceptată a mediei, ceea ce
exprimă eroarea de justeţe relativă. Acest tip de scor trebuie aplicat numai dacă scorurile
Z nu pot fi calculate pentru că nu există nici o bază pentru o valoare comună a deviaţiei
standard.
AMC subliniază că scorul Z trebuie să fie preferat scorului Q dacă este posibil.

3.3.3.c.3.3 Combinarea câtorva scoruri Z


Dacă este cerută o singură figură de merit / valoare pentru o schemă PT care cuprinde
mai multe analize (diferiţi analiţi şi/sau matrici diferite), scorurile Z pentru niveluri
individuale pot fi combinate.
AMC nu recomandă folosirea scorurilor combinate deoarece un scor important unic poate
fi mascat în acest fel.
În literatură, se pot găsi următoarele scoruri combinate:
- suma scorurilor (SZ);
- suma scorurilor pătratice (SSZ);
- suma scorurilor absolute (SAZ);
- suma scorurilor reaşezate (RSZ);
- suma continuă a pătratelor scorurilor (RSSZ).
Aceste scoruri combinate corespund la 2 clase. SZ şi RSZ folosesc informaţii despre
semnele scorurilor Z, în timp ce SSZ, SAZ şi RSSZ consideră numai mărimea absolută a
scorurilor Z.
Deoarece semnele erorii de justeţe sunt luate în considerare în SZ şi RSZ, influenţa unei
erori întâmplătoare poate fi redusă. În analizele de urme, aceste scoruri combinate pot,

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
totuşi, conduce la serioase greşeli în interpretare deoarece ele pot anula efectele
rezultatelor false pozitive şi fals negative.
SSZ sunt distribuite ca 2. Aceasta facilitează evaluarea.
Ignorarea semnelor corespunde mai mult scopurilor schemelor PT. Este recomandat în
mod special în analizele de urmă deoarece pot apare cu probabilitate foarte mare rezultate
fals pozitive şi fals negative. Deoarece distribuţia SAZ este complicată, folosirea ei nu este
recomandată.
RSSZ sunt sumele scorurilor Z rezumate dintr-un număr de runde ale testului. Acestea
permit o comparaţie între diferite scheme PT. Trebuie, totuşi, să ţină cont de faptul că
anumite laboratoare sunt luate în considerare în toate rundele rezumate.
Un alt parametru poate fi obţinut din raportul dintre suma scorurilor Z şi numărul de
materiale încercate. Rădăcina pătrată a acestui raport reprezintă performanţă relativă a
laboratorului. Cu cât această valoare este mai scăzută cu atât performanţa laboratorului
este mai bună; o medie a competenţei produce o valoare în jur de 1.

3.3.3.c.4 Interpretarea grafică


Un grafic cu bare pentru scorurile Z permite o trecere în revistă a performanţelor
laboratoarelor. Protocolul olandez sugerează de asemenea reprezentări grafice Youden şi
grafice cu vârfuri.

3.3.3.c.5 Raportare şi concluzii


Raportul final este trimis la participanţi. Acesta cuprinde o descriere a preparării
materialului şi testele de omogenitate, o listă anonimă (codificată) pentru toate datele
validate şi rezultatele statistice.
Rezultatele statistice cuprind media generală, deviaţia standard a reproductibilităţii,
deviaţia standard relativă a reproductibilităţii, reproductibilitatea şi limitele acceptabile;
dacă există determinările repetate, sunt măsurate: repetabilitatea, deviaţia standard a
repetabilităţii şi devaiţia standard relativă a repetabilităţii.
Scorurile Z sunt tabelate. Mai mult trebuie adăugate, rezumate ale metodelor şi
observaţiile participanţilor.

3.3.4 Determinarea conţinutului materialelor de referinţă


3.3.4.a. Generalităţi
Materialele de referinţă şi MRC joacă un rol important în validarea unei metode.
Materialele de referinţă sunt adesea utilizate în experimentele în colaborare şi schemele
PT.
Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.
RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Diferenţa între MR şi MRC constă în faptul că proprietăţile MRC sunt în general cunoscute
cu o justeţe mai mare. Mai mult, certificatul MRC include o revendicare legală.
Ambele tipuri de materiale trebuie să fie reprezentative din punct de vedere analitic în
ceea ce priveşte compoziţia matricei, conţinutul de analit, interacţia analitului cu matricea,
posibile interferenţe între analit şi matrice cât şi starea fizică a materialului. Aceste
proprietăţi pot fi determinate prin comparări / analiză interlaboratoare.
Determinarea MR este organizată în mod uzual de organizaţiile de certificare, cum ar fi:
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA), Institutul Naţional de Standardizare
şi Tehnologie (NIST) în SUA, Laboratorul Chimic al Guvernului (LGC) în UK şi Biroul de
Referinţă al Comunităţii (BCR) în UE.

3.3.4.b. Determinarea valorii(lor) de referinţă


3.3.4.b.1 Cerinţe preliminare
Pe lângă omogenitate, trebuie să fie verificată stabilitatea în timp, într-un singur laborator
(de obicei al producătorului). Testul pentru stabilitate cere depozitarea câtorva sub-probe
la diferite temperaturi (exemplu: 48, 20, 4 şi –18 0C). Aceste sub-probe trebuie să fie
analizate cu regularitate; frecvenţa poate fi o analiză pe lună. Proba depozitată la
temperatura cea mai scăzută este considerată ca standard în testul de stabilitate.
Dacă cerinţele de stabilitate şi omogenitate au fost îndeplinite conţinutul analitului va fi
determinat prin scheme interlaboratoare.

3.3.4.b.2 Încercări interlaboratoare pentru certificare


Dacă sunt disponibile mai multe metode pentru determinare, ele ar trebui să fie aplicate la
determinarea conţinutului MR deoarece folosirea doar a unei singure metode poate
include erori sistematice. Ţinând cont de acest lucru este recomandată o combinare
întâmplătoare a metodelor de pre-tratare a probei şi a metodelor de analiză.
Conform BCR trebuie selectate mai multe metode independente cunoscute pentru
acurateţea lor, fiecare metodă trebuie aplicată de mai mult de 1 laborator.
ISO recomandă de asemenea folosirea mai multor metode, fiecare metodă fiind aplicată în
mai mult de 1 laborator .
Studiile de intercomparare pentru certificare pot fi împărţite în 3 etape: încercări
preliminare (2 runde) şi certificarea finală.
Intercomparările preliminare cuprind aproximativ 20 laboratoare care folosesc metoda lor
proprie. Dacă apar probleme cu omogenitatea rezultatelor între laboratoare, o a două
încercare şi o analiză a rezultatelor ar putea ajuta la găsirea explicaţiilor pentru
performanţele nesatisfăcătoare obţinute pentru anumite laboratoare sau metode.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Se pot folosi materiale cu concentraţii diferite. Într-un studiu de caz se arată că numai
acele laboratoare care obţin rezultate corespunzătoare în încercările preliminare pot
participa la certificarea finală. Se sugerează analizarea a 3 sau mai multe sub-probe cel
puţin în determinări multiple. Numărul total de analize dintr-un laborator trebuie să fie 8
sau mai mare. Rezultatele pot fi clasificate în seturi pe laboratoare sau, dacă laboratoarele
aplică tehnici diferite, prin tehnici în interiorul laboratoarelor. Dacă un material de referinţă
blanc a fost certificat în acelaşi timp, injectările (adausurile) pe acesta permit realizarea
experimentelor de recuperare.
În alternativă, se propune analiza a 4 subprobe selectate întâmplător cu 4 determinări
pentru fiecare subprobă. Analizele sunt distribuite în mod egal în două zile diferite,
deoarece pot apare estimări intermediare ale fidelităţii în funcţie timp cât şi o estimare a
repetabilităţii. Distribuţia normală a rezultatelor în interiorul unui set şi a mediilor seturilor
sunt analizate cu ajutorul testelor Kolmagorov-Smirnov. Testul Nalimov este aplicat pentru
a verifica valorile aberante din interiorul mediile laboratoarelor.
Testul Bartlett indică posibile neomogenităţi în varianţele din interiorul laboratoarelor.
Dacă sunt aplicate diferite metode se poate presupune că probabilitatea varianţei zero în
interiorul laborator este foarte scăzută, de aceea este de aşteptat să nu apară probleme
când se foloseşte testul Bartlett.
Varianţa valorilor aberante sunt identificate cu testul Cochran.
Testul ANOVA cu o singură cale permite divizarea varianţei în două componente: în
interiorul laborator şi între laboratoare.
Rezultatul încercării, valoarea certificată, sunt în mod obişnuit media generală a
încercărilor în colaborare cu un nivel de încredere de 95%.
Dacă certificarea se realizează pentru un analit şi o matrice a căror certificare pe diferite
nivele de concentraţie a fost deja realizată, rezultatele acestei certificări pot înlocui
intercomparare preliminară.

3.3.5 Comparaţii interlaboratoare ale unor metode alternative pentru alegerea unor
metode standard internaţionale
Metodele sunt supuse îmbunătăţirii. O validare completă a unei metode îmbunătăţită ar
putea necesita un experiment costisitor. În schimb, o asemenea metodă poate fi validată
prin comparare cu o metodă complet validată (standard) într-un studiu interlaboratoare
conform ISO 5725 partea 6. Mai mult, performanţa corespunzătoare a unei metode
dezvoltată în laborator (care este de exemplu mai rapidă deoarece nu trebuie să acopere
întreg domeniul matricei ca o metodă standard internaţională) poate fi demonstrată într-un

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
studiu de comparare interlaboratoare. În general, metoda îmbunătăţită sau mai rapidă este
considerată ca o metodă alternativă, în timp ce metoda standard se aplică în special ca
metodă de referinţă. Pentru asemenea probleme analitice, nici o metodă standard
internaţională nu a fost încă stabilită, dar situaţia ar putea arăta că o asemenea metodă
devine necesară. Candidaţii sunt apoi evaluaţi în mod obişnuit prin colaborare. Deoarece
nu este disponibilă nici o estimare anterioară a fidelităţii în asemenea context, există
diferenţe între compararea metodelor alternative şi alegerea unei metode standard
internaţionale, în special în determinarea numărului de laboratoare cerut şi evaluarea
datelor. Compararea cuprinde tot timpul 3 parametri: fidelitatea a două metode, exprimată
ca varianţa repetabilităţii şi a reproductibilităţii cât şi eroarea de justeţe între metode.
Eroarea de justeţe a metodei alternative poate fi evaluată folosind un MRC. În general, un
asemenea studiu cere să fie aplicate două metode în mod repetat în diferite laboratoare.
ISO recomandă aplicarea comparaţiilor pentru mai multe probe pentru a acoperi un
domeniu larg al materialelor. Unii recomandă comparaţiile multiple şi luarea în considerare
a până la trei nivele.

3.3.5.a. Numărul de laboratoare şi numărul de măsurări


ISO propune să se facă analizele în dublu. Numărul de laboratoare participante depinde
de fidelitatea metodelor, raportul care trebuie detectat între fidelitatea metodei şi eroarea
de justeţe acceptată între metode. Mai mult, nivelul semnificativ cerut în încercări
influenţează de asemenea numărul de experimente. Se ia în considerare atât riscul
detectării unui raport / diferenţă semnificativă care este de fapt nesemnificativă (eroare )
cât şi riscul nedetectării unui raport / diferenţă care este într-adevăr relevant (eroare ).
Numărul de laboratoare şi de măsurări cerut pentru a detecta o eroare de justeţe între
metode trebuie calculat în funcţie de erorile acceptate  şi .
Numărul de laboratoare cerut pentru determinarea unui raport important al fidelităţii
estimate este disponibil din tabele (pentru  = 0,05 şi  = 0,05 a se vedea ISO 5725 –6).
Cel mai mare număr de laboratoare derivat prin această cale – corespunzând fie la
detectarea erorii de justeţe fie la detectarea raportului între fidelităţile estimate – trebuie să
fie aplicat în studiu.
Pentru evaluarea unei metode standard internaţionale, BCR recomandă să se aplice mai
multe runde de experimente în colaborare. Laboratoarele participante şi metodele
considerate sunt în mod uzual preselectate la nivel naţional. În aceste aşa numite scheme
îmbunătăţite, matricea se schimbă de la rundă la rundă, de obicei cu dificultate mărită.
Urmând o asemenea schemă, evaluarea unei metode standard internaţionale poate

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
necesita un timp îndelungat. De exemplu, pentru aflatoxin, experimentele interlaboratoare
au fost făcute aproape 10 ani cu o frecvenţă de 2 runde pe an.

3.3.5.b. Evaluarea
Reprezentarea grafică a unui şir de date printr-un grafic de dispersie ar putea deja să
arate diferenţe între metode în care se priveşte fidelitatea şi/sau eroarea de justeţe şi de
aceea ar putea să nu fie necesară o prelucrare statistică mai amănunţită.
Pentru compararea măsurărilor de fidelitate (varianţa în laborator şi fidelitatea generală)
ISO foloseşte diferite abordări pentru situaţia în care metoda de referinţă este o metodă
standard stabilită şi pentru evaluarea candidaţilor pentru o metodă standard internaţională.
În primul caz, variaţia estimată obţinută este comparată cu o măsură de fidelitate bine
stabilită, în timp ce în ultimul caz varianţele estimate sunt comparate între ele.
Justeţea metodelor individuale poate fi evaluată prin comparare cu o valoare certificată a
unui MRC. Compararea mediilor metodelor între ele permit să se evalueze dacă există o
eroare de justeţe între aceste metode. Compararea mediilor este întotdeauna divizată în 2
etape. În primul rând se verifică printr-un test t dacă există o diferenţă semnificativă între
media generală a rezultatelor şi valoarea certificată (sau între mediile generale ale
ambelor metode). Dacă această diferenţă este semnificativă, ea trebuie să fie verificată
într-o etapă secundară dacă aceasta depăşeşte sau nu eroarea de justeţe acceptată care
a fost specificată la început.
Numărul relativ de valori aberante observate în studiile interlaboratoare pentru mai multe
metode reprezintă o măsură folositoare ulterioară care poate ajuta la stabilirea statutului
oficial al diferitelor metode de analiză pentru acelaşi analit şi matrice.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
TERMENI / RELAŢII STATISTICE:
_
Medie aritmetică: x - media aritmetică a rezultatelor obţinute pentru o probă
n
x i
_ i =1
x = -----------------
n
Abaterea medie pătratică experimentală (a unei măsurări): s – un estimat /
parametru al deviaţiei standard al populaţiei  obţinută din n rezultate pentru aceeaşi
probă. Caracterizează împrăştierea rezultatelor unei serii de n măsurări efectuate asupra
aceluiaşi măsurand

n _
 (x – x )  i
2

i =1
s= ------------------------
n -1

Abaterea medie pătratică experimentală a mediei s x – deviaţia standard a


mediei a n valori ale populaţiei
s Pentru aceeaşi mărime se folosesc şi termenii de “eroare standard”
s x = ------------ sau “eroare standard a mediei”.
n
Abaterea Standard Relativă RSD – un estimat / parametru al deviaţiei standard al
populaţiei unei probe pentru care există n rezultate, împărţită la medie. Este cunoscută şi
ca coeficient de variaţie (CV) şi este exprimată şi procentual.
s
RSD = ------- x 100
--

Valoare (convenţional)adevărată
p _
 ni y i m – valoare (convenţional adevărată)
= i =1 y - media mediilor
m = y = ----------------- p – număr laboratoare participante
p nI – număr de determinări
 ni
i =1

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Varianţa repetabilităţii (caracteristică a metodei)

p
 (nI – 1) Si2 Si – abaterea medie pătratică
i =1 nI – număr de determinări
2
Sr = ----------------- p – număr laboratoare participante
p
 (ni -1)
i =1

Repetabilitate (între 2 determinări, aceleaşi condiţii)

r = Sr2 x
2,8

Varianţa dintre laboratoare


Sd2 - Sr2
SL2 = --------------
n

1
Sd2 = ----------
p-1

Varianţa reproductibilităţii
SR2 = SL2 + Sr2

Reproductibilitate (P = 99,5%)

R = SR2 x
2,8

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

4 PRINCIPII GENERALE ŞI CONCEPTE PRIVIND VALIDAREA


METODELOR DE ÎNCERCARE

4.1 Generalităţi
- orice laborator trebuie să aibă măsuri de asigurare a calitătii care dovedesc
capabilitatea sa şi anume:
- folosirea de metode de analiză validate care arată că laboratorul produce rezultate
de încredere;
- folosirea de proceduri de control intern al calităţii;
- participarea la scheme PT (de evaluare a performanţelor);
- să fie acreditat conform unui referenţial (SR EN ISO / CEI 17025:2001).
- nevoia de metode noi sau optimizare / revizuire a celor existente este determinată de:
- inexistenţa altor metode;
- cele existente nu sunt complete, bune sau suficient de eficiente.
- nu există o procedură general valabilă pentru validare;
- în procesul de validare se efectuează estimarea reprezentativităţii, repetabilităţii şi
reproductibilităţii metodei de încercare,
- pentru metodele standardizate se consideră că ele au fost validate dar se laboratoarele
trebuie să-şi verifice dacă aplicarea acestora este corectă;
- factorii care pot afecta rezultatele încercării pot fi clasificaţi în 3 grupe principale:
(a) factori instrumentali şi tehnici:
- prelevarea;
- omogenitatea;
- pregătirea probei
- metoda de încercare;
- echipamente.
(b) factori umani:
- cunoştinţele şi pregătirea de bază,
- experienţa practică şi dobândită prin instruiri.
(c) factori de mediu:
- condiţiile atmosferice,
- poluarea / contaminarea;
- alte caracteristici.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

- profunzimea validării depinde de maturitatea metodei şi de scopul metodei (de


exemplu: sănătate, mediu). Trebuie făcută distincţie între.
- metode noi;
- metode folosite de câteva laboratoare;
- metode stabilite / validate deja dar la care s-au făcut modificări;
- metode standardizate.
- oricum metodele supuse validării trebuie să corespundă (concorde) scopului pentru
care au fost propuse;
- validarea implică în doi paşi interdependenţi.
- capacitatea metodei de a rezolva problema / cerinţele clientului;
- demonstrarea capabilităţii tehnice a metodei în interiorul domeniului său de
aplicabilitate
- profunzimea validării depinde de: necesităţi, costuri, posibilităţi, riscuri;
- diferitele posibilităţi de validare ţin cont de:
- utilizarea şi importanţa crucială a etalonării;
- intercomparări inclusiv folosirea de MR şi metode de referinţă;
- analiza surselor de eroare sistematică şi întâmplătoare;
- personal bine calificat şi cu judecată profesională corespunzătoare;
- simulare şi modelare.
- procedurile de validare pot fi clasificate în:
- abordare ştiinţifică prin care se evaluează reprezentativitatea, repetabilitatea şi
reproductibilitatea pe baza datelor de literatură sau investigaţiilor ad – hoc. Trebuie
demonstrat că s-a studiat influenţa diferiţilor factori şi că acestea sunt ţinute sub
control;
- abordarea comparativă prin care metoda este evaluată prin compararea rezultatelor
obţinute prin metoda supusă validării cu cele obţinute printr-o metodă deja validată
care a fost dezvoltată pentru acelaşi scop. Dacă nu este posibil se aplică
comparările interlaboratoare;
- acceptarea procedurii de validare este:
- fie determinată intern în laborator;
- convenită prin acord între client şi laborator;
- acceptată de autorităţi / organismul de acreditare.
- procedura de validare aplicată trebuie documentată şi implementată în sistemul calităţii
sau MC.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

4.2 Aspecte concrete


- înainte ca o metodă să fie supusă validării prin experimente în cooperare ea trebuie
validată în cadrul unui laborator, de obicei laboratorul care a pus-o la punct/dezvoltat-o
ceea ce se numeşte: “Validarea in-house” care:
- garantează validitatea metodei înainte de a o supune unui experiment prin
cooperare care implică costuri importante;
- garantează că metoda validată este aplicată corespunzător de analişti înainte de a
o supune unui studiu complex;
- furnizează evidenţa privind corectitudinea metodei în condiţiile în care nu există
date dintr-un experiment în cooperare sau organizarea acestuia implică costuri pe
care laboratorul nu şi le poate permite sau nu se justifică,
- presupune. Identificarea şi evaluarea tuturor parametrilor şi cuantificarea
incertitudinii.
- pentru a reprezenta sursele de eroare se foloseşte aşa numita “scară a erorilor”
conform căreia :
REZULTATUL = valoarea adevărată
+ eroarea de justeţe a metodei
+ eroarea de justeţe a laboratorului
+ efectul datorat modului de conducere a metodei (variaţiile
zilnice, schimbarea analiştilor, a reactivilor, echipamentelor,
condiţiile de mediu)
+ eroarea de repetabilitate
- efectul datorat modului de conducere a metodei se studiază în validările “in house” prin
efectuarea de analize duble pe acelaşi material în diferitele situaţii indicate anterior.
- reproductibilitatea se studiază prin experimente în colaborare, scheme PT. Dacă nu
sunt posibile aceste studii o bună estimare a abaterii standard a reproductibilităţii H
pentru o concentraţie c a analitului se poate obţine folosind funcţia lui Horwitz:
 H = 0,02 c 0,8495
- eroarea de justeţe a metodei şi laboratorului pot fi stabilite dacă există MRC de matrice
apropiată probelor curente care sunt analizate prin metoda acre face obiectul validării.
Se obţine o combinare a celor două erori estimatul fiind diferenţa dintre rezultatul
mediu şi valoarea certificată. Se mai pot folosi şi:
- materiale care au fost analizate într-o schemă PT;
- probe fortificate / injectate şi recuperarea.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

4.3 Determinarea diferiţilor parametri de performanţă şi ce indică ei


4.3.1 Confirmarea identificării şi selectivităţii / specificităţii
- Confirmarea identităţii: se impune să se stabilească dacă semnalul obţinut este aferent
numai analitului nu şi altor substanţe interferente;
- Dacă alţi compuşi vor interfera sau nu cu măsurarea analitului va depinde de
eficacitatea etapei de separare a cestuia şi de etapa de măsurare a selectivităţii /
specificităţii;
- Selectivitatea şi specificitatea sunt măsuri care evaluează încrederea în măsurare în
prezenţa interferenţelor;
- Se consideră că specificitatea este 100% selectivitate deşi nu e mereu aşa;
- Când nu se poate executa această etapă se declară că anumiţi analiţi nu interferă deşi
este greu de declarat;
- Se fac experimentări măcar pentru ceea ce ar putea interfera şi analitul decide când se
opreşte cu studiul interferenţelor;
- Prezenţa interferenţelor poate reduce sau creşte semanlul şi deci va afecta pasul
curbei de etalonare;
- Se determină abilitatea metodei de a măsura analitul la diferite adăugări deliberate de
interferenţi;
- Când nu se ştie dacă există sau nu interferenţe se compară rezulattele cu cele obţinute
prin altă metodă independentă,
- A nu se compara confirmarea cu repetabilitatea. Confirmarea prin tehnici diferite creşte
încrederea în metodă,
- Există şi posibilitatea ca un analit să existe în mai multe forme în probă.

Confirmarea identităţii şi selectivităţii/specificităţii – Referinţă rapidă


Ce trebuie făcut... ... de câte Calculare/determinare Comentarii
ori
Analizarea probelor 1 Folosirea rezultatelor tehnicilor de Se decide cât de
şi materialelor confirmare pentru evaluarea abili- mult datele obţinute
de referinţă prin tăţii metodei de a confirma identi- sunt în mod rezona-
metoda studiată tatea analitului şi abilitatea de a bil necesare pentru a
şi alte metode măsura analitul în lipsa da suficientă
independente interferenţelor încredere
Analiza probelor ce 1 Examinarea efectului interferen- Dacă se stabileşte
conţin diferite ţelor – creşte sau inhibă detecta- influenţa interferenţe-
canti-tăţi de rea sau cuantificarea măsuranzilor lor, atunci e nevoie
presupuse de dezvoltarea supli-
interferenţe în mentară a metodei
pre-zenţa
analitului

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

4.3.2 Limita de detecţie


- când măsurările implică concentraţii scăzute sau analize de urme trebuie cunoscut
care este cea mai joasă concentraţie de analit care poate fi determinată cu încredre;
- se foloseşte şi termenul de “ valoarea minimă detectabilă”
- pentru validare este suficient să se furnizeze o indicaţie a nivelului la care detectare
devine problematică;
- este de obicei suficient b” proba oarbă + 3s”

Limita de detecţie (LoD) – Referinţă rapidă


Ce se analizează Ce se calculează din datele obţinute
a) 10 probe oarbe independente mă- Abaterea standard „s” a a) valorilor probei
surate o singură dată fiecare oarbe sau b) valorilor probei oarbe
sau fortificate

b) 10 probe oarbe independente fortificate Exprimarea LoD ca, concentraţia de analit


la cea mai scăzută concentraţie acceptată, ce corespunde la: a) media valorii probei
măsurate o singură dată fiecare oarbe +3s sau b) 0+3s
Această abordare presupune că un semnal mai mare decât 3s peste valoarea probei
oarbe ar putea fi dat în mai puţin de 1 % din cazuri şi de aceea este mai probabil
să apară din alte motive, de exemplu măsurandul. Abordarea a) este folositoare
numai în cazul în care proba oarbă dă o abatere standard diferită de zero.
Obţinerea unei valori adevărate (reale) a probei oarbe poate fi dificilă.
c) 10 probe oarbe independente fortificate Abaterea standard „s” a valorilor probei
la cea mai scăzută concentraţie oarbe fortificate
acceptată, măsurate o singură dată Exprimarea LoD ca, concentraţia de analit
fiecare ce corespunde la o valoare de +4,65s
(derivate din ipoteza încercărilor)
„Cea mai mică valoare acceptată” a concentraţiei este consideră a fi cea mai mică
concentraţie pentru care poate fi obţinut un grad de incertitudine acceptabil.
Se presupune ca o practică normală în evaluarea probei şi probei oarbe separat şi
corectarea pentru proba oarbă prin scăderea concentraţiei de analit corespunzătoare
semnalului probei oarbe din concentraţiei de analit corespunzătoare semnalului probei.
Dacă măsurările sunt executate în condiţii de repetabilitate, aceasta dă de asemenea o
măsură a fidelităţii repetabilităţii

- media şi abaterea standard a probei oarbe poate depinde de matrice deci şi limita de
detecţie va depinde de matrice;
- pentru determinări calitative este suficient să fie o concentraţie limită sub care
specificitatea nu mai poate fi identificată. Această limită poate varia dacă experimentele
se fac cu reactivi diferiţi, pe probe fortificate sau injectate. În Tabelul 1 se dă un
exemplu de identificare pozitivă a analitului la concentraţii sub 200 gg-1.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Limita de detecţie (LoD) - Măsurări calitative – Referinţă rapidă
Ce se analizează Ce se calculează din datele obţinute
Probe oarbe injectate cu analit pentru un Se va realiza o curbă de răspuns a
şir de nivele de concentraţii. rezultatelor % pozitive (sau negative) faţă
Pentru fiecare nivel de concentraţie va fi de concentraţie, din care va fi posibil să se
necesar să se facă 10 măsurări repetate determine, prin interpolare, limita de
independente. Pentru fiecare nivel, concentraţie la care încercarea devine
măsurările repetate trebuie făcute la nesigură.
întâmplare.

Tabel 1: Analiza calitativă – Ilustrarea determinării concentraţiei pe cotă-parte

Concentraţia / gg-1 Nr. de determinări Rezultate pozitive /


repetate rezultate negative
200 10 10/0
100 10 10/0
75 10 5/5
50 10 1/9
25 10 0/10

4.3.3 Limita de cuantificare


- limita de cuantificare LoQ este strict, cea mai joasă concentraţie de analit care poate fi
determinată cu un nivel acceptabil de fidelitate a repetabilităţii şi exactităţii:
- unii o definesc ca valoarea probei oarbe + 5 ; 6 sau 10 s ale mediei probei oarbe;
- de reţinut că LoD şi LoQ reprezintă nivele la care cuantificarea este imposibilă.

Limita de cuantificare (LoQ) – Referinţă rapidă


Ce se analizează Ce se calculează din datele obţinute
a) 10 probe oarbe independente măsurate o Abaterea standard „s” a valorii probei oarbe
singură dată fiecare Exprimarea LoQ ca o concentraţie de analit ce
corespunde la o valoare a probei oarbe + fie:
i) 5s; ii) 6s; iii) 10s.
Obţinerea unei valori adevărate (reale) a probei oarbe poate fi dificilă.
b) Cote-părţi fortificate ale unei probe oarbe la Calcularea abaterii standard „s”, a valorii ana-
diferite concentraţii de analit apropiat de LoD. litului la fiecare concentraţie. Reprezentarea
grafică a lui s faţă de concentraţie şi stabilirea
unei valori pentru LoQ prin interpolare.

Măsurarea, o singură dată fiecare, a 10 Exprimarea lui LoQ ca cea mai scăzută con-
determinări repetate pentru fiecare nivel de centraţie de analit care poate fi determinată cu
concentraţie. un nivel acceptabil de incertitudine.
În mod normal LoQ face parte din studiul ce determină intervalul de lucru. Nu trebuie determi-
nat prin extrapolare sub cea mai mică concentraţie de probă oarbă fortificată.
Dacă măsurările sunt făcute în condiţii de repetabilitate, se obţine de asemenea o fidelitate a
repetabilităţii măsurării la această concentraţie.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Modul de determinare al Limitei de Detecţie a Metodei - MDL este stabilit în Codul
Federal de Reglementări (reglementarea nr. 40 partea 136) al EPA.
MDL se determină folosind apă injectată cu analitul de interes sau poate fi determinată în
anumite matrici (apă uzată, sol). MDL calculată folosind apă poate fi definită ca “cel mai
bun caz limită” şi este util pentru compararea limitelor de detecţie obţinute de diferite
laboratoare.
MDL este o măsură relativă a performanţei unui laborator, metode sau analist.
MDL se determină folosind echipamente verificate şi etalonate (dacă este posibil). MDL
determinat pentru un gaz – cromatograf (GC) cu o coloană nouă este diferită de MDL
folosind acelaşi GC dar când coloana a îmbătrânit.
MDL se calculează pe aceeaşi curbă de etalonare pe care sunt analizate curent probele şi
care fie a fost recent trasată fie a fost verificată în minim un punct situat în mijlocul
intervalului de linearitate cu soluţii etalon. Pentru curbele lineare sunt suficiente minim trei
puncte iar pentru cele nelineare, de gradul doi sau trei, sunt suficiente minim cinci puncte.
Pentru determinarea MDL sunt necesare minim şapte determinări repetate. Cantitatea de
analit injectată trebuie să fie de 1 – 5 ori cât limita de detecţie estimată. Se impune
respectarea inegalităţii de mai jos:
Limita de detecţie calculată < concentraţia injectată < Limita de detecţie calculată
Nu sunt acceptate MDL care nu respectă această condiţie.
Probele înjectate sunt trecute prin toate fazele metodei. Pot apare valori aberante pentru
unele determinări repetate iar acestea trebuie testate statistic înainte de a fi eliminate.
În paralel cu fiecare serie de probe injectate este analizată şi minm o probă martor de
reactivi. Pentru metodele în care proba martor se scade din proba analizată trebuie
analizate două probe martor şi media acestora se scade din probă. Proba martor de
reactivi este o măsură a contaminării de fond şi reprezintă un instrument al controlului
calităţii care poate valida sau invalida MDL calculat.
Este imporatnt de a lua în considerare trei aspecte când se calculează / determină
MDL:
1) folosirea deviaţiei standard a probelor;
2) folosirea valorii corecte a factorului Student – t;
3) folosirea unui număr corespunzător de cifre semnificative după zero corelat cu
modul de raportare al rezultatelor.
MDL se schimbă de-a lungul timpului şi de aceea trebuie verificată periodic, eventual
anual. Se recomandă verificarea MDL la schimbarea analistului sau dacă se schimbă
performanţele (de exemplu schimbarea solventului, a altui reactiv important).

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Procedura EPA de calcul a MDL impune şi calcularea Limitei Critice Superioare (UCL) şi a
Limitei Critice Inferioare (LCL) folosind factorul  (hi). Pentru şapte probe repetate, la un
nivel de încredere de 95%:
LCL = 0,64 x MDL
UCL = 2,20 x MDL
După determinarea MDL se impun cinci verificări:
1) nivelul injectat este mare decât de 10 ori MDL? Dacă da, nivelul injectat
este prea mare;
2) MDL este mai mare decât nivelul injectat ? Dacă da, nivelul injectat este
prea mic;
3) MDL respectă prevederile / limitările din reglementări (unde este
aplicabil)?
4) Raportul S/N este corespunzător (de obicei în intervalul 2,5 - 10) ? O
valoare mai mică de 2,5 indică erori întâmplătoare prea mari şi MDL este probabil
prea mare. Când raportul este mai mare de 10 , de obicei, cantitatea injectată este
prea mare şi MDL nu este reprezentativă pentru LOD. S / N = X mediu / s, în care X mediu

este fie media concentraţiilor calculate fie a semnalului analitic iar s este deviaţia
standard a acestora.
5) Recuperarea probelor injectate este rezonabilă ?
Procentul mediu al recuperării se calculează cu formula:
Rmediu% = (X mediu / nivelul injectat) x 100

Exemplu:
I) Determinarea azotului amoniacal în ape cu electrozi ioni selectivi.
Fabricantul specifică că electrodul poate detecta concentraţii mai mari de 0,05 mg/l.
Se etalonează echipamentul cu soluţii etalon de 1, 5 şi 10 mg/l.
Se prepară 7 probe de 100 ml cu concentraţia 0,25 mg/l (de 5 ori concentraţia indicată de
fabricant).
Se analizează respectând procedura / metoda analitică.
Se obţine X mediu = 0,22 mg/l, s = 0,013 mg/l şi Rmediu% = 87,4%.
MDL = s x valoarea lui t (pentru 6 grade de libertate) = 0,013 x 3,143 = 0,040859 = 0,041 mg/l.
LOQ = 10 x s = 0,13 mg/l.
Se fac cele 5 verificări:
1) MDL x 10 > nivelul injectat: 0,41 > 0,25 OK, se îndeplineşte criteriul;
2) MDL < nivelul injectat: 0,041 < 0,25 OK, se îndeplineşte criteriul;
3) MDL < MDL din reglementări Nu există reglementări;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
4) S/N: 0,22/0,013 = 16,9 Se verifică din punct de vedre al erorilor. În cazul acestei
metode analiza acestui raport nu este recomandată datorită creşterii logaritmice a semnalului
funcţie de concentraţie. Totodată este posibil ca nivelul injectat să fi fost prea mare şi se pot repeta
determinările cu un nivel injectat mai scăzut;
5) Rmediu%: 87,4% Acceptabil.

II) Determinarea plumbului în apa potabilă prin AAS cu cuptor de grafit.


Reglementările impun o MDL minimă de 1,5 g/l. laboratorul şi-a estimat MDL la 1,0 g/l.
Se prepară 8 probe cu concentraţia 5 g/l (de 5 ori MDL estimat).
Se analizează respectând procedura / metoda analitică.
Se obţine X mediu = 5 g/l, s = 0,75 g/l şi Rmediu% = 99,5%.
A cincea determinare a dat o valoare de 6,8 g/l şi un R% = 136%.
Înainte de a calcula MDL se verifică dacă aceast rezultat nu este aberant, respectiv dacă nu a fost
determinat de probleme fizice sau de erori analitice ca de exemplu contaminare sau etalonare
greşită. Se aplică testul statistic şi se calculează:
Tn = (Xn – Xmediu) / s = (6,8 – 5,0) / 0,75 = 2,4
Valoarea critică a lui  pentru 8 determinări şi la 1% nivel semnificativ este 2,22. Cum 2,4 > 2,22
rezultă că acest rezultat este aberant, se elimină şi se refac calculele.
Se obţine X mediu = 4,7 g/l, s = 0,13 g/l şi Rmediu% = 94,3%.
MDL = s x valoarea lui t (pentru 6 grade de libertate) = 0,13 x 3,143 = 0,41 g/l.
LOQ = 10 x s = 1,3 g/l.
Se fac cele 5 verificări:
1) MDL x 10 > nivelul injectat: 4,1 < 5 Nu se îndeplineşte criteriul;
2) MDL < nivelul injectat: 0,41 < 5 OK, se îndeplineşte criteriul;
3) MDL < MDL din reglementări (1,5 g/l) 0,41 < 1,5 OK, se îndeplineşte criteriul;
4) S/N: 4,7/0,13 = 36,2 Prea mare, se verifică din punct de vedre al erorilor<
5) Rmediu%: 94,3% Acceptabil.
Raportul S/N indică valoare prea mare deci probabil, nivelul injectat este prea mare, aspect
confirmat şi de criteriul 1). Deşi se respectă reglementările MDL trebuie recalculată. Dacă nu s-ar fi
eliminat valoarea aberantă MDL ar fi fost 2,2 g/l şi nu s-ar fi respectat reglementările. Este deci
foarte important alegerea nivelului injectat.
În lucrare sunt indicate:
- substanţele pentru care, prezente în ape, se impune calcularea MDL;
- procedura de determinare a MDL conform părţii 136 din Codul Federal de Reglementări
(reglementarea nr. 40) al EPA;
- modul de raportare al rezultatelor, indicat mai jos:

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Titlu: Calcularea MDL
Nr.
Coloana A Coloana B
fereastră
1 Analit
2 Metoda
3 Data
4 Echipament
5 Nivel injectat
6 UM
7 Proba 1
8 Proba 2
9 Proba 3
10 Proba 4
11 Proba 5
12 Proba 6
13 Proba 7
14 Proba 8
15 Media Media (B7…B14)
16 Deviaţia standard STDEV (B7…B14)
17 MDL (valoarea lui t) (B16)
18 LOQ 10 x B16
19 Verificarea nivelului injectat dacă e prea mare Dacă B 5 < 10B17, OK sau NU
20 Verificarea nivelului injectat dacă e prea mic Dacă B 5 > B17, OK sau NU
21 S/N B15 / B 16

“Asigurarea calităţii în chimia analitică” de W. Funk, V. Dammann, G. Donnevert,


prezintă aspecte concrete privind validarea metodelor de încercare cu indicarea:
- modului de determinare al limitei de detecţie – L c şi a capabilităţii detecţiei folosind atât
probele martor de reactivi cât şi probe oarbe injectate cu analitul de interes;
- modul de calcul al coeficienţilor a, b şi c pentru curbele de etalonare de gradul I şi II;
- verificarea domeniului de linearitate (vizuală şi cu testul Mandel);
- identificarea valorilor aberante;
- controlul intern al calităţii cu diagrame de control;
- controlul extern al calităţii.
În continuare este prezentat modul de lucru / experimentele care trebuie efectuate pentru
a stabili Lc şi a capabilităţii detecţiei.
Pentru Lc:
- se folosesc: deviaţia standard s yo a probelor martor yo şi deviaţia standard a intersecţiei
“a” a curbei de etalonare;
- trebuie efectuate minim 6 determinări de probe martor în condiţii de repetabilitate,
- limita de detecţie se calculează ca:
- limita superioară a intervalului de distribuţie al probei martor:
Lc = yo + t (1 -  = 95%) x syo
SAU

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- limita superioară a intervalului aşteptat pentru intersecţia “a” a curbei de
etalonare;
Lc = a + t (1 -  = 95%) x sa
unde sa = sy x î(1/N) + 1 + (xmed2 /  (xI - xmed)2s1/2

4.3.4 Intervalul de lucru şi linearitate


- pentru fiecare metodă cantitativă trebuie să se determine intervalul de concentraţie al
analitului sau valoarea peste care poate fi aplicată metoda;
- limita inferioară este limita de detecţie sau cuantificare;
- limita superioară depinde de performanţele echipamentului folosit;
- în interiorul intervalului de lucru poate exista un interval linear al răspunsului;
- între semnal şi concentraţie poate exista o relaţie lineară;
- calcularea regresiei nu este suficientă pentru a stabili linearitatea;
- în general, studierea linearităţii implică fie 10 concentraţii diferite dar pot fi şi numai 6;
- în interiorul intervalului linear este suficient un singur punct de etalonare;
- intervalul de lucru / linear pot fi diferite pentru diferite matrice datorită interferenţelor,
- în metodele care folosesc echipamente poate fi util să se folosească: “sensibilitatea”,
“discriminarea”, “limita de discriminare” şi “timpul de răspuns”.

4.3.5 Exactitatea
- exprimă gradul de concordanţă al între rezultatul unei încercări şi valoarea de referinţă
acceptată (reală) a măsurandului.
- se cuantifică atât efectele sistematice cât şi cele întâmplătoare asupra rezultatului;
- justeţe este o expresie a gradului de concordanţă între valoarea medie obţinută într-un
şir mare de rezultate ale unei încercări şi o valoare de referinţă acceptată. Se exprimă
în termeni de componente ale justeţii (bias);
- fidelitatea este o măsură a gradului de concordanţă (apropiere) între rezultatele
independente ale unei încercări obţinute în condiţii prevăzute. Se exprimă ca abatere
standard a împrăştierii rezultatelor;
- în plus, trebuie evaluată incertitudinea asociată rezultatului.

4.3.6 Justeţea
- compararea mediei rezultatelor cu o valoare cunoscută;
- fie se fac experimente faţă de o valoare de referinţă fie faţă de o metodă de referinţă;
- ideală e folosirea de MRC dar se pot folosi şi MR asemănătoare probelor curente;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- când nu există MRC se prepară MR obţinute prin injectarea materialelor de bază cu
MRC sau alte materiale stabile şi pure: Acestea trebuie verificate din punct de vedere
al stabilităţii şi păstrate ulterior ca “probe de control al calităţii”;
- dacă se aplică o metodă alternativă se compară rezultatele obţinute
pentru aceeaşi probă prin cele 2 metode. Probele pot fi: MRC,
etaloane validate intern sau probe;
Interval linear şi de lucru - Referinţă rapidă
Analize Nr. încercări Ce se calculează Comentarii
repetate
1. probă oarbă + MR – 1 Se reprezintă grafic răspunsul În mod ideal concen-
uri sau probe oarbe (axa y) funcţie de concentraţii traţiile trebuie prepara-
fortificate cu concen- (axa x) te independent şi nu
traţii diferite Se identifică prin examinare din cote părţi.
vizuală intervalul linear şi
limitele maxime şi minime ale
intervalului de lucru
Este nevoie de cel Aceste experimentări
puţin 6 concentraţii + Se trece la pct.2 dau confirmarea vizua-
proba oarbă lă dacă intervalul de
lucru este linear
2. MR – uri sau probe 3 Se reprezintă grafic răspunsul Acest pas este
oarbe fortificate cu cel (axa y) funcţie de concentraţii necesar pentru a
puţin 6 concentraţii (axa x) verifica dacă domeniul
diferite în intervalul de Se identifică prin examinare de lucru e linear şi
linearitate vizuală valorile aberante care unde trebuie folosi un
nu trebuie să fie inclusie în singur punct pentru
dreapta de regresie. etalonare.

Se calculează coeficientul de Nu este recomandată


regresie. Se calculează şi se eliminarea valorilor
reprezintă grafic valorile aberante fără o verifi-
reziduale (diferenţa dintre care prealabilă pe
valorile y obţinute experimen- concentraţii foarte
tal şi cele din curbă, pentru apropiate.
fiecare valoare a lui x). O
distribuţie întâmplătoare a Dacă varianţa între
curbei confirmă linearitatea. determinările paralele
Diferenţele sistematice indică este proporţională cu
nelinearitate concentraţia atunci se
calculează regresia
ponderată în locul
celei neponderate.

În anumite situaţii se
pot folosi şi curbe
Se trece la 3 nelineare. Nu se
recomandă funcţii mai
mari de gradul 4.
Ca pentru LoQ (b) Ca pentru LoQ Se lucrează cu
concentraţii succesive
LoQ determină practic limita din ce în ce mai
de jos a intervalului de lucru scăzute până ce

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
exactitatea şi fidelita-
tea devin inacceptabile
Interpretarea măsurărilor de justeţe
- indicată de exemplu în figura nr.2

Valoarea măsurată Valoarea adevărată


(media laboratorului)
Bias- ul total

Media interlaboratoare

Eroarea de justeţe a Eroarea de justeţe


Laboratorului a metodei

NOTĂ: eroarea de justeţe a metodei şi cea a laboartorului se consideră că acţionează în aceeaşi


direcţie. În realitate nu se obţine mereu această situaţie

Figura 2 Tipuri de componente de justeţe (bais)

- eoarea de justeţe a laboartorului rezultă din erorile sistematice specifice laboratorului şi


aplicarea de către acesta a metodei;
- se determină pe probe sau cu metode de referinţă;
- se recomandă utilizarea tehnicilor statistice la interpretarea rezultatelor

4.3.7 Fidelitatea
- se determină repetabilitatea şi reproductibilitatea;
- repetabilitatea este o măsură a variabilităţii când se execută de acelaşi analist în
aceleaşi condiţii;
- reproductibilitatea este o măsură a variabilităţii când se execută de analişti diferiţi în
laboratoare diferite (condiţii diferite);
- se poate obţine şi o fidelitate intermediarră când se schimbă condiţiile din interiorul
laboratorului;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- ambele depind de concentraţia de analit şi de aceea experimentările trebuie efectuate
pe concentraţii diferite;
- fidelitatea se aplică metodelor cantitative ca abatere standard sau RSD;
- datele obţinute prin tehnica confirmatorie se pot obţine dacă există o
astfel de metodă. Se folosesc probe fortificate şi nefortificate şi se
determină rata falsă pozitivă / negativă.
Exactitatea şi justeţea - Referinţă rapidă
Analize Nr. încercări Ce se calculează Comentarii
repetate
a) probă oarbă + MR – 10 Se calculează media probei Caracterizarea MR
uri analizate prin meto- oarbe deduse din
media care depinde de
da supusă validării analitului în MR incertitudinea probei
oarbe ca fiind o probă
Se compară cu valoarea oarbă adevărată
adevărată sau acceptată
pentru MR

Se obţine o măsură a erorii de


justeţe a metodei
b) probă oarbă şi MR / 10 Se calculează media probei Metoda independentă
probei sau probe oarbe deduse din media poate avea propria
analizate prin metoda analitului în MR / probe eroare de justeţe deci
supusă validării şi o nu se obţine o măsură
metodă independentă Se compară cu măsurările absolută a exactităţii
(preferabil primară) similare efectuate prin metoda
primară Metoda primară de
obicei nu are eroare
Se obţine o măsură a erorii de de justeţe deci este o
justeţe a metodei raportată la măsură mai bună a
metoda primară / indepen- exactităţii
dentă

4.3.8 Repetabilitatea
- din abaterile standard se calculează limita de repetabilitate r;
- indică dacă diferenţele între două determinări paralele, executate în condiţii de
repetabilitate, sunt semnificative.

4.3.9 Reproductibilitatea
- din abaterile standard se calculează limita de reproductibilitate R;
- indică dacă diferenţele între două determinări paralele executate în condiţii de
reproductibilitate, sunt semnificative.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Fidelitatea repetabilităţii şi fidelitatea reproductibilităţii - Referinţă rapidă
Analize Nr. de repetări Ce se calculează Comentarii
(independente)
Etaloane, MR sau
probe oarbe fortificate
la diferite concentraţii
din intervalul de lucru

a) acelaşi analist, Se calculează abaterea Se determină abaterea


echipament, laborator
10 standard (s) pentru fiecare standard a repetabili-
la intervale scurte de concentraţie tăţii pentru fiecare
timp concentraţie
b) analişti şi echipa- 10 Se calculează abaterea Se determină abaterea
mente diferite, acelaşi standard (s) pentru fiecare standard a reproducti-
laborator la intervale concentraţie bilităţii intralaborator
mari de timp pentru fiecare con-
centraţie
c) analişti, echipa- 10 Se calculează abaterea Se determină abaterea
mente, laboratoare standard (s) pentru fiecare standard a reproducti-
diferite la intervale concentraţie bilităţii interlaboratoa-
mari de timp re pentru fiecare con-
centraţie

Se impun experimente
în colaborare

4.3.10 Incertitudinea măsurării


- trebuie luate în considerare:
- rezultatele pe termen lung ale fidelităţii;
- incertitudinea etalonării;
- influenţele de mediu;
- pentru metodele standardizate se poate estima din reproductibilitate dacă se
dovedeşte că repetabilitatea într-un laborator este mai mică sau egală cu cea de la
cercetarea metodei în vederea standardizării:

4.3.11 Robusteţe
- este o măsură a independenţei rezultatelor faţă de mici modificări,
- se aplică la investigaţiile privind efectul asupra fidelităţii sau exactităţii.

Încercarea robusteţii - Referinţă rapidă


Analize Nr. de repetări Ce se calculează Comentarii

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Se identifică variabi-
lele care pot avea
efect semnificativ
asupra performanţei
metodei. Se determină efectul Se proiectează con-
Se analizează
Se fac experimentări modificării fiecărei condiţii trolul calităţii în scopul
(analizând MR, probe
fiecare set al asupra mediei controlării variabilelor
de concentraţii cunos- condiţiilor critice
cute sau MRC) pentru experimentale Se ordonează variabilele în
a supraveghea efec- o singură dată ordinea creşterii efectului Se centralizează aces-
tul asupra exactităţii asupra performanţei metodei te variabile pentru
şi fidelităţii al activitatea de perfec-
schimbărilor sistema- ţionare a metodei
tice ale variabilelor

4.3.11 Recuperarea
- analitul poate fi prezent în diferite forme;
- se foloseşte la evaluarea eficienţei metodei de a detecta tot analitul;
- se aplică tehnica injectării sau fortificării (metoda adaosurilor).

Recuperarea - Referinţă rapidă


Analize Nr. de repetări Ce se calculează Comentarii
Probe oarbe cu 6 Se determină recuperarea Probele fortificate
matrice sau probe analitului la diferite trebuie comparate cu
nefortificate şi fortifi- concentraţii cele similare nefortifi-
cate cu analitul de cate pentru a evalua
interes pentru inter- Recuperarea (%) = recuperarea netă a
valul de concentraţie (C1 – C2) / C3 x 100 fortificării.
unde C1 – conc. determinată
în proba fortificată Recuperările din
C2 – conc. determinată în probele fortificate sau
proba nefortificată matricile de probe
C3 – concentraţia de oarbe vor fi ami bune
fortificare decât probele reale în
care analitul este
Se ordonează variabilele în aproape limitat
ordinea creşterii efectului
asupra performanţei metodei

MRC - uri Se determină recuperarea Funcţie de cum a fost


analitului raportată la valoarea obţinut şi caracterizat
certificată MRC – ul se poate
obţine recuperare >
100%

4.4 Instrumentele validării


- “probe oarbe”:
- de reactivi;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- de probe propriu-zise;
- probe curente;
- materiale / soluţii fortificate / îmbogăţite;
- probe injectate (se pot adăuga şi alţi analiţi nu numai cel de interes);
- materiale caracterizate în activităţi anterioare;
- etaloane,
- MR;
- MRC;
- tehnicile statistice inclusiv analize multiple.

4.5 Folosirea metodelor validate


- metodele trebuie să fie adecvate scopului;
- laboratorul care aplică o metodă validată trebuie să - şi demonstreze performanţele;
- echipamentelle trebuie să îndeplinească cerinţele metodei validate,
- personalul trebuie instruit privind metoda validată;
- trebuie stabili câte probe se manipulează o dată;
- trebuie asigurat necesarul de materiale, reactivi, etaloane / MR / MRC;
- dacă se fac modificări într-o metodă validată, trebuie reluat procesul de validare.

4.6 Documentarea metodelor validate / protocol de validare


- conţinutul trebuie să respecte conţinutul unei metode standardizate;
- documentarea metodei validate este parte a sistemului calităţii;

Model de Protocol de documentare a unei metode validate

Amănunte privind protocolul de documentare sunt indicate în ISO 78-2.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
1. Actualizarea şi stadiul reviziilor
Această secţiune are două scopuri. În primul rând se intenţionează a se prezenta
schimbările minore ce s-au realizat în textul metodei, fără a fi nevoie de a revizui complet
sau de a retipări metoda. În al doilea rând se recomandă ca fiecare metodă să fie revizuită
în mod periodic şi rezumatul serveşte ca înregistrare a acestui lucru.
1.1 Actualizarea
Orice schimbări scrise de mână în textul metodei vor fi acceptate, vor fi înregistrate într-un
tabel şi vor fi aprobate de persoane responsabile. Va fi înregistrat faptul că efectele
schimbărilor metodei validate au fost investigate şi nu cauzează probleme, iar schimbările
au fost realizate pe toate copiile metodei.

# Secţiunea Natura amendamentului Data Aprobare


1 (de 3.4 Schimbarea debitului la 1,2 8/2/96 DGH
exemplu) ml/min

1.2 Revizia
Se aşteaptă ca data la care metoda a fost pusă în uz va fi cuprinsă între datele de revizie
şi următoarea revizie aşa cum se arată în tabel. Intervalul prescris este de 2

ani.
Data reviziei Obiectul reviziei Următoarea dată reviziei Aprobare

2. Titlu
Format preferat:
Determinarea lui A (analitul sau măsurandul) (în prezenţa interferenţelor …) în C
(matricea) folosind D (principiul)

3. Scop
Acest capitol permite potenţialului utilizator să-şi dea seama rapid dacă metoda
corespunde necesităţilor sale. Următoarele detalii trebuie indicate:
- analitul care se determină prin metoda respectivă
- forma în care analitul este determinat
- matricea în prezenţa căreia analitul poate fi determinat
- domeniul de concentraţie aferent metodei
- interferenţele cunoscute de care trebuie ţinut cont sau care limitează aplicarea metodei
- tehnica folosită

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- minimul de probă ce trebuie luată în lucru.

4. Măsuri de siguranţă
Se specifică de exemplu, după caz:
- manipularea probelor
- manipularea şi prepararea solvenţilor, reactivilor etc.
- manipularea echipamentelor
- cerinţe de mediu, pericolul de exploziei în timpul experimentului.

5. Terminologie
Se specifică termeni şi definiţii dacă se consideră necesar şi eventuale abrevieri

6. Principiu
Se indică principiul metodei prin tehnica analitică aplicată. Poate fi inclusă o logigramă.
Pot fi prezentate şi reacţii chimice relevente şi eventual o explicaţie a rpincipiului de calcul.

7. Reactivi şi materiale
Se indică reactivii, materialele, probele de control al calităţii/MR/MRC specificându-se
puritatea, modul de preparare, concentraţiile, condiţii de păstrare şi depozitare,
valabilitatea.

8. Aparate şi echipamente
Se indică echipamentele, părţile componente şi performanţele minime necesare. Se
specifică totodată cerinţele privind verificările metrologice, etalonările etc. Pentru sticlăria
etalonată se indică condiţiile de mediu în care aceasta a fost efectuată, dacă este cazul se
indică şi condiţiile de mediu impuse de echipamente.

9. Prelevare
Nu trebuie prezentat amănunţit modul de prelevare dacă acesta face obiectul altei
proceduri. Trebuie indicate suficiente detalii privind calitate probelor prelevate la sosirea în
laborator, păstrarea, condiţionarea sau depozitarea ulterioară.

10. Etalonarea/trasarea curbei de etalonare


Se indică în amănunt etapele trasării curbei de etalonare sau/şi etalonarea echipamentelor
dacă acest lucru se impune (cum, cu ce şi cât de des).

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

11. Controlul calităţii


Se indică ce presupune controlul calităţii, frecvenţa verificărilor impuse prin controlul
calităţii şi acţiunile care se impun dacă se obţin rezultate necorespunzătoare.

12. Mod de lucru


Se descrie detaliat modul de lucru indicând:
- ordinea şi cantităţile de reactivi adăugate
- parametrii, de exemplu timpul, temperatura, care au importanţă în etapele modului de
lucru
- lungimea de undă şi intervalul de timp pentru citirile spectrofotometrice
- condiţiile de viraj în cadrul metodelor volumetrice etc.

13. Calcul
Se indică formula de calcul a rezultatului, indicând semnificaţia fiecărui termen şi unitatea
de măsură.

14. Raportarea şi exprimarea rezultatului


Se indică modul de raportare a rezultatului şi alte amănunte ca de exemplu: numărul de
determinări repetate,  incertitudinea, intervalul de încredere, repetabilitatea şi
reproductibilitatea metodei.

15. Documente de referinţă


Se indică orice referinţe considerate fundamentale pentru metodă.

16. Anexe
Se indică eventuale date obţinute în cursul validării, alura curbelor de etalonare etc.

5 PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

5.1 Exactitatea rezultatelor încercărilor: justeţe şi fidelitate

Justeţea şi fidelitatea sunt tratate detaliat în cele 6 părţi ale ISO 5725.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
ISO 5725 - 1 : 1994, Exactitatea (fidelitatea şi justeţea) metodelor de măsurare şi a
rezultatelor - Partea 1: Principii generale şi definiţii.
ISO 5725 - 2 : 1994, Exactitatea (fidelitatea şi justeţea) metodelor de măsurare şi a
rezultatelor - Partea 2: Metode de bază pentru determinarea repetabilităţii şi
reproductibilităţii unei metode de măsurare standardizate
ISO 5725 - 3 : 1994, Exactitatea (fidelitatea şi justeţea) metodelor de măsurare şi a
rezultatelor - Partea 3: Măsurări intermediare pentru determinarea fidelităţii unei metode
de măsurare standardizate
ISO 5725 - 4 : 1994, Exactitatea (fidelitatea şi justeţea) metodelor de măsurare şi a
rezultatelor - Partea 4: Metode de bază pentru determinarea justeţii unei metode de
măsurare standardizate
ISO 5725 - 5 : 1994, Exactitatea (fidelitatea şi justeţea) metodelor de măsurare şi a
rezultatelor - Partea 5: Metode alternative pentru determinarea fidelităţii unei metode de
măsurare standardizate
ISO 5725 - 6 : 1994, Exactitatea (fidelitatea şi justeţea) metodelor de măsurare şi a
rezultatelor - Partea 6: Utilizarea în practică a valorilor exactităţiii

Pentru estimarea exactităţii (justeţe şi fidelitate) unei metode de măsurare se presupune


că fiecare rezultat, y, este suma a trei componente:
y=m+B+e
unde, pentru un anumit material:
m media generală;
B componenta de laborator a erorii de justeţe (sistematică), în condiţii de
repetabilitate;
e eroare aleatoare ce survine în fiecare măsurare în condiţii de repetabilitate.

Media generală – m
- este nivelul unei încercări;
- nivelul m nu este în mod necesar egal cu  - valoarea convenţional adevărată;
- când se examinează diferenţa dintre rezultatele unei încercări obţinute prin aceeaşi
metodă de măsurare, eroarea de justeţe a metodei de măsurare nu are influenţă şi
poate fi ignorată;
- când se examinează diferenţa dintre rezultatele unei încercări obţinute prin diferite
metode de măsurare, eroarea de justeţe a metodei de măsurare are influenţă şi
trebuie luată în considerare;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

Termenul B
- este considerat constant pe durata oricărui şir de încercări în condiţii de
repetabilitate;
- în ISO 5725-2 se presupune că distribuţia componentelor de laborator ale erorii de
justeţe este normală;
- varianţa lui B – varianţă interlaboratoare:
var (B) = 2L unde 2L include variabilităţile dintre operatori şi echipamente.
Metodele pentru măsurarea unora dintre componentele aleatorii ale lui B sunt precizate în
ISO 5725-3.
- B poate fi considerat ca sumă a două componente: una aleatorie şi alta sistematică;
- Dintre factorii care contribuie la B pot fi amintiţi: diferite condiţii climatice; variaţii ale
echipamentelor; diferenţe în tehnicile în care operatorii sunt instruiţi în locuri diferite

Termenul eroare e
- reprezintă o eroare aleatorie care apare în fiecare rezultat;
- se consideră că distribuţia variabilei eroare este aproximativ normală;
- într-un anumit laborator varianţa lui e în condiţii de repetabilitate e denumită
varianţă în cadrul laboratorului:
var (e) = 2W

- 2W are valori diferite în laboratoare diferite din cauza unor diferenţe cum ar fi
abilitatea operatorilor;
- în ISO 5725-1 se presupune că pentru o metodă standardizată aceste diferenţe
între laboratoare sunt mici şi este justificat să se stabilească o valoare comună a
varianţei în cadrul laboratorului pentru toate laboratoarele care utilizează acea
metodă. Această valoare se numeşte varianţă a repetabilităţii:
_______ ____
 = var (e) = 2W
2
r

- această medie aritmetică este determinată pe baza valorilor laboratoarelor


participante la experimentul în colaborare privind exactitatea, după eliminarea
valorilor aberante.

Relaţia între modelul de bază şi fidelitate


- când este adoptat modelul de bază, varianţa repetabilităţii este determinată direct
ca fiind varianţa termenului eroare e;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- varianţa reproductibilităţii depinde de suma dintre varianţa repetabilităţii şi varianţa
între laboratoare;
- ca măsură a fidelităţii sunt necesare două mărimi:
o abaterea standard a repetabilităţii:
______
r = var (e)

o abaterea standard a reproductibilităţii:

R = L2 + r2
Număr de laboratoare pentru estimarea fidelităţii
- mărimile reprezentate prin  sunt abateri standard adevărate care sunt valori
necunoscute, în experimentul privind fidelitatea urmărindu-se chiar estimarea lor;
- când o estimaţie (s) a unei abateri standard adevărate ( ) trebuie determinată, pot

fi trase concluzii asupra intervalului din jurul lui  în care se poate aştepta să se
găsească estimaţia (s);
- aceasta este o problemă statistică cunoscută care se rezolvă prin utilizarea testului
2 (Hi-pătrat) şi a numărului de rezultate pe baza cărora se obţine estimaţia (s):

P [ - A < (s - ) /  < + A ] = P
A este exprimat în %, deci se poate afirma că estimaţia (s) a abaterii standard,
poate avea, cu o probabilitate P, valori într-un interval A din jurul abaterii standard

adevărate .
- pentru un nivel unic al unei încercări, incertitudinea de estimare a abaterii standard
a repetabilităţii depinde de p – numărul de laboratoare şi n – numărul de rezultate al
încercării în fiecare laborator;
- pentru abaterea standard a reproductibilităţii procedura e mai complicată deoarece

depinde de L şi r; se calculează un factor  = raportul între abarea standard a


reproductibilităţii şi cea a repetabilităţii:
 = R / r
- pentru un P de 95% au fost elaborate ecuaţii aproximative pentru valorile lui A
pentru a planifica numărul de laboratoare şi numărul de rezultate ale unei încercări
din cadrul fiecărui laborator, la fiecare nivel al încercării. Aceste ecuaţii sunt:
o pentru repetabilitate:

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
A = A r = 1,96 [ 1 / 2 p (n-1) ]1/2
o pentru reproductibilitate:

p[ 1 + n (2-1)]2 + (n – 1) (p – 1)
A = A R =1,96 ---------------------------------------------
2 4 n2 (p –1) p

- valoarea lui  nu e cunoscută dar se dispune uneori de estimaţii preliminare ale


abaterilor standard în cadrul laboratorului şi interlaboratoare obţinute în procesul
standardizării metodei de măsurare;
- valorile exacte ale incertitudinii A, în %, pentru abaterile standard ale repetabilităţii
şi reproductibilităţii, la numere diferite delaboratoare p şi numere diferite de rezutate
n în fiecare laborator sunt tabelate sau reprezentate grafic în ISO 5725-1.

Număr de laboratoare pentru estimarea erorii de justeţe


- eroarea de justeţe a unei metode, , de măsurare poate fi estimată prin:
 =
= y-
=
unde y media generală a tuturor rezultatelor unei încercări obţinute de toate
laboratoarele la un anumit nivel al experimentului;
 valoarea de referinţă acceptată;

- incertitudinea acestei estimaţii poate fi exprimată prin:


P [  - A R <  <  + A R] = 0,95

Deci estimaţia se află, cu o probabilitate de 0,95, în limitele A R ale valorii


adevărate a erorii de justeţe a metodei de măsurare.
- în funcţie de factorul  se obţine A – incertitudinea de estimare a erorii de justeţe a
unei metode de măsurare care este tabelat în ISO 5725-1.:

n (2-1) + 1
A = 1,96 -------------------
2 p n

- eroarea de justeţe a unui laborator , , poate fi estimată prin:


 _
=y-
_
Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.
RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
unde y media aritmetică a tuturor rezultatelor obţinute de laborator la un anumit nivel
al experimentului;
 valoarea de referinţă acceptată;

- incertitudinea acestei estimaţii poate fi exprimată prin:


P [ - A W r <  <  + AW r] = 0,95

Deci estimaţia se află, cu o probabilitate de 0,95, în limitele A Wr ale valorii


adevărate a erorii de justeţe a laboratorului.
- AW – incertitudinea de estimare a erorii de justeţe în cadrul laboratorului este
tabelată în ISO 5725-1 şi e dată de relaţia:
A W = 1,96 / n1/2

5.2 Statisticile Mandel h şi k

Se consideră:
p laboratoare numite i cu i = 1, 2, …p
q nivele (analizate de fiecare laborator) numite j cu j = 1, 2, …q
n determinări pentru fiecare nivel (combinaţii ij)
şi se obţin pqn rezultate ale încercării.

Se tabelează:
- rezultatele / datele iniţiale (tabelul A);
- mediile (tabelul B);
- abaterile standard (tabelul C)

Tabelul A – Centralizarea rezultatelor / datelor iniţiale


Nivel
Laborator
1 2 …. …. j …. … q-1 q
1
2
….
…. ….
…. ….
i y ijk
….. …..
…..
p

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
În care:
n ij numărul rezultatelor încercării pentru laboratorul i la nivelul j;

y ijk oricare din rezultatele încercării (k = 1,2,…nij

pj numărul laboratorului care raportează cel puţin un rezultat al încercării pentru


nivelul j (după eliminarea valorilor aberante).

Tabelul B – Centralizarea mediilor


Nivel
Laborator
1 2 …. …. j …. … q-1 q
1
2
….
_
i y ij
…..
p

Tabelul B a rezultat din Tabelul A astfel:


n ij
y ij = (1 / n ij)  y ijk
k =1
Tabelul C – Centralizarea abaterilor standard
Nivel
Laborator
1 2 …. …. j …. … q-1 q
1
2
….
i s ij
…..
p

Tabelul C a rezultat din Tabelul A şi Tabelul B astfel:


n ij
s ij= [1 / (n ij - 1)]  (y ijk – y ij)2
k =1
sau:

n ij n ij
s ij= [1 / (n ij - 1)] [  (y ijk) - (1 / n ij) [  (y ijk)]2 ]
2

k =1 k =1
trebuie avut grijă câte cifre semnificative după 0 se iau în considerare. Se recomandă,
pentru fiecare valoare intermediară, cel puţin număr dublu de cifre semnificative după 0
decât în datele / rezultatele iniţiale.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Notă: Dacă o coloană ij conţine 2 rezultate ale încercării, deviaţia standard aferentă coloanei este:
s ij =  y ij1 - y ij2  / 2 ½
Abaterile standard trebuie exprimate cu o cifră semnificativă după 0 în plus faţă de
rezultatele iniţiale
Analiza / interpretarea rezultatelor pentru consistenţă şi valori (laboratoare)
aberante se poate face prin:
- tehnica grafică a consistenţei: statisticile h şi k ale lui Mandel
- testele numerice pentru valori (laboratoare) aberante: Testele Cochran şi Grubbs

Statisticile Mandel h şi k
- ajută atât la descrierea variabilităţii metodei de măsurare cât şi la evaluarea
laboratorului;
- se calculează statistica interlaboratoare h a consistenţei pentru fiecare laborator
prin împărţirea deviaţiei coloanei (media coloanei minus media generală) la
abaterea standard a mediilor la acel nivel:
_ =
y ij - y j
h ij = -----------------------------------------------
pI _ =
[1 / (pj - 1)]  (y ij – y j)2
i =1

unde:
= p _ p
y ij = (  n ij y ij ) /  n ij media generală
i =1 i =1

Se reprezintă grafic valorile h ij pentru fiecare fereastră în ordinea laboratoarelor,


grupat pentru fiecare nivel (şi separat, grupat, pentru toate nivelurile analizate de fiecare
laborator).
- se calculează statistica intralaborator k a consistenţei calculând întâi abaterea
standard în interiorul coloanei pentru fiecare nivel:
(  s2ij / p j )1/2
şi apoi se calculează pentru fiecare laborator în interiorul fiecărui nivel:
s ij p j1/2
k ij = -----------------------
(  s2ij )1/2

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Se reprezintă grafic valorile kij pentru fiecare fereastră în ordinea laboratoarelor,
grupat pentru fiecare nivel (şi separat, grupat, pentru toate nivelurile analizate de fiecare
laborator).
- examinarea reprezentării grafice a lui h şi k poate indica că, configuraţia rezultatelor
anumitor laboratoare este diferită de a celorlalţi. Aceasta e indicată prin variaţii
ridicate sau scăzute în interiorul ferestrei şi / sau medii extreme ale ferestrelor la
multe nivele. Dacă această situaţie apare trebuie contactat laboratorul pentru a
lămuri cauza acestei discrepanţe. Pe baza constatărilor, expertul statistic poate:
o reţine, pentru moment, datele laboratorului;
o cere laboratorului să repete analizele, dacă este posibilŞ
o elimină datele laboratorului din studiu.
- Diferite configuraţii pot apare în reprezentarea grafică a lui h. Laboratoarele pot
avea atât valori pozitive cât şi negative ale lui h la diferite nivele. Fiecare laborator
poate conduce fie numai la valori pozitive fie numai negative ale lui h şi numărul
laboratoarelor care conduc la valori negative este aproximativ egal cu cel care al
laboratoarelor care conduc la valori pozitive. Acest lucru este o indicaţie că există o
anumită sursă în justeţea laboratorului. Pe de altă parte, dacă toate valorile h ale
unui laborator sunt de un anumit semn şi cele ale altui laborator sunt de alt semn
atunci trebuie văzută cauza. Trebuie analizată cauza şi dacă valorile h ale unui
laborator sunt extreme şi par să depindă de nivelul experimental. În graficul lui h
sunt trasate linii care corespund indicatorilor tabelaţi h ai lui Mandel. Aceste linii
indicatoare servesc ca ghid în examinarea configuraţiei datelor.
- Dacă un laborator se situează în afara reprezentării grafice a lui k deoarece are
valori foarte largi înseamnă că el are o repetabilitate mai scăzută decât a altui
laborator. Un laborator poate conduce la valori mici ale lui k datorită diferitor factori
cum ar fi o scală de măsurare nesensibilă. În graficul lui k sunt trasate linii care
corespund indicatorilor tabelaţi k ai lui Mandel. Aceste linii indicatoare servesc ca
ghid în examinarea configuraţiei datelor.
- Dacă reprezentarea grafică a lui h şi k grupată pe laborator indică că un laborator
are câteva valori h sau k în vecinătatea liniei aferente valorii critice, acele puncte
grupate pe nivel trebuie de asemenea analizate.
- În plus la aceste reprezentării grafice a lui h şi k, histogramele mediilor ferestrelor şi
intervalelor acestora pot indica prezenţa, de exemplu a două populaţii distincte. Şi
în acest caz se impune un tratament special deoarece nu mai corespunde
prezumţia distribuţiei normale ci a uneia unimodale

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

5.3 Tehnica numerică a valorilor aberante:


Testele Cochran şi Grubbs

Se recomandă următorul mod de acţiune pentru studierea valorilor aberante.


a) Testele Cochran şi Grubbs este recomandat să fie aplicate pentru identificarea
valorilor singulare şi a valorilor aberante:
- dacă testul statistic este < sau egal cu valoarea critică aferentă lui 5%, valorile sunt
considerate corecte şi acceptate;
- dacă testul statistic este > decât valoarea critică aferentă lui 5% şi < decât cea
aferentă lui 1 %, valorile sunt considerate singulare şi sunt marcate cu un asterisc;
- dacă testul statistic este > decât valoarea critică aferentă lui 1 %, valorile sunt
considerate aberante statistic şi sunt marcate cu două asteriscuri.
b) Se analizează apoi dacă valorile singulare şi valorile aberante statistic pot fi
explicate pe baza anumitor erori tehnice, ca de exemplu:
- o greşeală în realizarea măsurărilor;
- o eroare de calcul;
- o eroare în transcrierea rezultatelor;
- analiza unei alte probe.
Dacă erorile au fost de calcul sau transcriere, se înlocuiesc cu cele corecte, iar
dacă erorile au fost determinate de analizarea altei probe se trece rezultatul corect
în fereastra aferentă. După efectuarea acestor corecţii se repetă testul. Dacă nu se
pot înlocui rezultatele suspecte atunci ele trebuie eliminate din experiment fiind
considerate aberante.
c) Statisticianul poate decide dacă vreo valoare singulară sau / şi aberantă statistic
râmâne deşi nu a fost explicată cauza sau nu a fost eliminat ca fiind un laborator
aberant
d) când se elimină date din tabelul B se elimină şi cele din tabelul C şi vice versa;
Testele Cochran şi Grubbs sunt:
- testul Cochran - un test al variabilităţii în interiorul laboratorului şi se aplică primul.
Dacă se iau anumite măsuri se repetă apoi testul;
- testul Grubbs – este în primul rând un test al variabilităţii între laboratoare dar poate
fi folosit (când n > 2) în cazul în care testul Cochran conduce la anumite suspiciuni
ca de exemplu varianţa ridicată în interiorul laboratorului se atribuie numai unui
rezultat din fereastra respectivă.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
5.3.1 Testul Cochran
- prezentat în ISO 5725-2;
- presupune că între laboratoare există numai mici diferenţe în ceea ce priveşte
varianţele în interiorul laboratorului. Experienţa arată însă că nu este mereu aşa şi
de aceea a fost inclus un test pentru validarea acestei presupuneri;
- dându-se un set p de abateri standard sj, toate calculate pentru acelaşi număr de
rezultate aferente încercărilor repetate / paralele, statistica C a lui Cochran este:
p
C=s 2
max /  si2
i =1

în care smax este cea mai mare deviaţie standard din set
a) dacă testul statistic este < sau egal cu valoarea critică aferentă lui 5%, valorile
sunt considerate corecte şi acceptate;
b) dacă testul statistic este > decât valoarea critică aferentă lui 5% şi < decât cea
aferentă lui 1 %, valorile sunt considerate singulare şi sunt marcate cu un
asterisc;
c) dacă testul statistic este > decât valoarea critică aferentă lui 1 %, valorile sunt
considerate aberante statistic şi sunt marcate cu două asteriscuri.
Valorile critice pentru testul Cochran sunt indicate în tabelul nr.3.
Testul cocvhran se aplică tabelului C, separat pentru fiecare nivel.
- Criteriul Cochran se aplică numai când toate abaterile standard sunt obţinute pentru
acelaşi număr n de rezultate obţinute în condiţii de repetabilitate. În practică acest
număr poate varia ca urmare a lipsei sau eliminării unor rezultate. S-a presupus, că
în general, în astfel de experimente, aceste variaţii ale numărului de rezultate
aferente încercărilor repetate vor fi limitate şi poate fi ignorată. De aceea criteriul
Cochran se aplică folosind acelaşi număr n de rezultate obţinute în majoritatea
ferestrelor;
- Criteriul Cochran studiază numai valoarea cea mai mare din setul de abateri
standard şi de aceea este un test cu valoare aberantă la un capăt. Neomogenitatea
varianţei se poate manifesta, de asemenea, în anumite abateri standard care,
comparativ, sunt prea mici (scăzute ca valoare). Totuşi valorile scăzute ale abaterii
standard pot fi influenţate de rundele de calcul aplicate datelor iniţiale şi din acest
motiv nu sunt de încredere. De asemenea, se consideră nerezonabil a elimina un
laborator deoarece a obţinut o fidelitate ridicată în comparaţie cu alt laborator. De
aceea criteriul Cochran se consideră a fi adecvat;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
- O examinare critică a tabelului C poate indica adesea că abaterile standard pentru
un laborator sunt pentru toate sau majoritatea nivelelor mai scăzute ca cele ale altor
laboratoare. Acest lucru indică că laboratorul lucrează cu o repetabilitate mai
scăzută decât a altui laborator, această situaţie putând fi determinată fie de
utilizarea unui echipament mai performant sau o tehnică mai bună fie de o aplicare
modificată sau eronată a metodei standardizate. Acest lucru trebuie raportat
coordonatorului sau expertului statistic care va lua decizia dacă merită să se
efectueze investigaţii mai amănunţite;
- Dacă cea mai mare deviaţie standard este catalogată ac valoare aberantă, atunci
valoarea se elimină şi se repetă testul Cochran valorilor rămase. Acest proces
poate fi repetat dar poate conduce la eliminări excesive, cum se întâmplă câte o
dată şi acest lucru înseamnă că presupunerea iniţială nu a fost suficient de bine
gândită. Aplicarea repetată a testului este propusă numai ca instrument ajutător în
cazul lipsei unor teste statistice proiectate a studia câteva valori aberante împreună.
Nefiind proiectat pentru această situaţie trebuie avut grijă la tragerea concluziilor.
Trebuie avut grijă la tragerea concluziilor şi în cazul în care 2 sau 3 laboratoare dau
rezultate având abateri standard ridicate, dacă în particular acestea apar numai
pentru un nivel. Pe de altă parte, dacă se găsesc câteva valori singulare şi / sau
aberante pentru diferite nivele în cazul aceluiaşi laborator se poate trage concluzia
că varianţa în cadrul laboratorului este foarte ridicată şi în acest caz datele
laboratorului trebuie eliminate.

5.3.2 Testul Grubbs


5.3.2.1 O observaţie / valoare aberantă
Dându-se un set de date xI pentru i = 1,2….p, aranjate în ordine crescătoare, atunci pentru
a determina, folosind testul Grubbs, dacă cea mai largă abatere standard este o valoare
aberantă, se calculează statistica Gp a lui Grubbs.
_
Gp = (xp – x) / s
_ p
în care x = ( 1 / p )  xi şi
i=1

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
p _
s= [1 / (p - 1)]  (x i – x)2
i=1

Pentru a verifica semnificaţia celei mai mici observaţii se calculează testul:


_
G1 = (x – x1) / s

a) dacă testul statistic este < sau egal cu valoarea critică aferentă lui 5%, valorile
sunt considerate corecte şi acceptate;
b) dacă testul statistic este > decât valoarea critică aferentă lui 5% şi < decât cea
aferentă lui 1 %, valorile sunt considerate singulare şi sunt marcate cu un
asterisc;
c) dacă testul statistic este > decât valoarea critică aferentă lui 1 %, valorile sunt
considerate aberante statistic şi sunt marcate cu două asteriscuri.
Valorile critice pentru testul Grubbs sunt indicate în tabelul nr.4.

5.3.2.2 Două observaţii / valori aberante


Pentru a verifica dacă două din cele mai mari observaţii pot fi valori aberante, se
calculează statistica G a testului Grubbs:
G = s2p-1,p/s20
În care:
p _ p-2 _ _ 1 p-2
s =  (xi – x)
2
0
2
şi s 2
p-1,p =  (xi – x p-1,p) 2
şi x p-1,p= -----  xi
i=1 i=1 p-2 i=1

Alternativ, pentru a analiza două din cele mai mici observaţii, se calculează statistica G a
testului Grubbs G:
p _ _ 1 p
s2
1,2 =  (xi – x1,2) 2
şi x 1,2 = -----  xi
i=3 p-2 i=3

5.3.2.3 Aplicaţie a testului Grubbs


Atunci când se analizează rezultatele unui experiment privind fidelitatea, testul Grubbs
poate fi aplicat în următoarele situaţii:
a) Mediile ferestrei (tabel B) pentru un nivel dat j, în cazul în care:

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
xi = yi j şi p=pj, când j este stabilit.

Luând în considerare datele unui nivel, se aplică testul Grubbs mediilor după cum este
descris în 5.3.2.1. dacă în urma testului o medie arată ca fiind aberantă, este exclusă,
şi se repetă testul pentru cealaltă medie extremă (de exemplu dacă cea mai mare este
o valoare aberantă, atunci se studiază şi cea mai mică după excluderea celei dintâi).
Nu se aplică testul Grubbs pentru două observaţii /valori aberante (descris în 5.3.2.2).
Dacă testul Grubbs nu indică nici o medie ca fiind aberantă, abia atunci se aplică testul
Grubbs dublu descris în 5.3.2.2.
b) Unui singur rezultat dintr-o fereastră, în cazul în care testul Cochran indică că
abaterea standard a unei ferestre este suspectă.

6. Exemple de validări de metode

6.1 Experiment în colaborare privind fidelitatea - Determinarea conţinutului de sulf


în cărbune

a) Metoda de măsurare
Determinarea conţinutului de sulf în cărbune cu rezultate exprimate în procente de masă.
b) Sursa
Revista…….
c) Descriere
Au participat 8 laboratoare. Lab.1 a raportat 4 rezultate, Lab.5 a raportat 5 rezultate iar

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
celelalte câte 3.
d) Datele iniţiale
Sunt prezentate în tabelul B1 care corespunde formei tabelului A din cap.5. Laboratoarelor
li s-a indicat numai numărul minim de determinări
Reprezentarea grafică a datelor este dată în figurile B1 – B4.
Tabel B1 – date iniţiale
Nivel j de concentraţie
Laborator
1 2 3 4
0,71 1,20 1,68 3,26
0,71 1,18 1,70 3,26
1 0,70 1,23 1,68 3,20
0,71 1,21 1,69 3,24
0,69 1,22 1,64 3,20
2 0,67 1,21 1,64 3,20
0,68 1,22 1,65 3,20
0,66 1,28 1,61 3,37
3 0,65 1,31 1,61 3,36
0,69 1,30 1,62 3,38
0,67 1,23 1,68 3,16
4 0,65 1,18 1,66 3,22
0,66 1,20 1,66 3,23
0,70 1,31 1,64 3,20
0,69 1,22 1,67 3,19
5 0,66 1,22 1,60 3,18
0,71 1,24 1,66 3,27
0,69 - 1,68 3,24
0,73 1,39 1,70 3,27
6 0,74 1,36 1,73 3,31
0,73 1,37 1,73 3,29
0,71 1,20 1,69 3,27
7 0,71 1,26 1,70 3,24
0,69 1,26 1,68 3,23
0,70 1,24 1,67 3,25
8 0,65 1,22 1,68 3,26
0,68 1,30 1,67 3,26

Notă: Cum în ISO 5725 – 2 se specifică că trebuie acelaşi număr de determinări repetate /
nivel de concentraţie, analistul ar trebui să facă o selecţie întâmplătoare pentru a reduce la
3 numărul de determinări din Lab.1 şi Lab.5 numai dacă vrea să verifice influenţa
numărului de determinări asupra lui:
^
- m;
- sr;
- sR.
În experiment nu s-a considerat necesară această selecţie.

d) Calcularea mediilor ferestrelor

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Mediile aritmetice calculate şi exprimate în procente de masă sunt indicate în tabelul B.3
care are forma tabelului C din cap.5.
Tabel nr. B.3
Nivel j de concentraţie
1 2 3 4
Laborator
_ _ nij _ nij _ nij
nij
yij yij yij yij
1 0,708 4 1,205 4 1,688 4 3,240 4
2 0,680 3 1,217 3 1,643 3 3,200 3
3 0,667 3 1,297 3 1,613 3 3,370 3
4 0,660 3 1,203 3 1,667 3 3,203 3
5 0,690 5 1,248 4 1,650 5 3,216 5
6 0,733 3 1,373 3 1,720 3 3,290 3
7 0,703 3 1,240 3 1,690 3 3,247 3
8 0,677 3 1,253 3 1,673 3 3,257 3

e) Calcularea abaterilor standard


Mediile aritmetice calculate şi exprimate în procente de masă sunt indicate în tabelul B.3
care are forma tabelului C din cap.5.

f) Studierea din punct de vedere al consecvenţei şi valorilor aberante


Testul Cochran pentru n = 3 şi p = 8 laboratoare conduce la o valoare critică de 0,516
pentru 5 % şi 0,615 pentru 1 %.
Pentru nivelul 1, cea mai mare valoare a lui s se obţine în Lab.8.
 s2 = 0,00182 iar valoarea testului este 0,347
Pentru nivelul 2, cea mai mare valoare a lui s se obţine în Lab.5.
 s2 = 0,00636 iar valoarea testului este 0,287

Pentru nivelul 3, cea mai mare valoare a lui s se obţine în Lab.5.


 s2 = 0,00172 iar valoarea testului este 0,598
Pentru nivelul 4, cea mai mare valoare a lui s se obţine în Lab.4.
 s2 = 0,00463 iar valoarea testului este 0,310

Aceste valori indică că o fereastră din nivelul 3 trebuie privită ca valoare extremă şi nu
există valori aberante.
Tabel nr. B.3
Laborator Nivel j de concentraţie
1 2 3 4

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
sij nij sij nij sij nij sij nij
1 0,005 4 0,021 4 0,010 4 0,028 4
2 0,010 3 0,006 3 0,006 3 0,000 3
3 0,021 3 0,015 3 0,006 3 0,010 3
4 0,010 3 0,025 3 0,012 3 0,038 3
5 0,019 5 0,043 4 0,032 5 0,038 5
6 0,006 3 0,015 3 0,017 3 0,020 3
7 0,012 3 0,035 3 0,010 3 0,021 3
8 0,025 3 0,042 3 0,006 3 0,006 3

Testele Grubbs aplicate mediilor ferestrelor conduc la valorile din tabelul B.4 şi se observă
că nu există valori extreme sau aberante.
La nivelurile 2 şi 4 cele mai mari valori ale laboratoarelor 3 şi 6 sunt valori extreme în
concordanţă cu testul la două capete pentru valori mari. Totuşi ele au fost reţinute în
analiză.

Tabel B.4
Un singur Un singur Două Două
Tipul
Nivel capăt capăt capetet capete
testului
Val.mici Val.mari Val.mici Val.mari
1 1,24 1,80 0,539 0,298
Testul
2 0,91 2,09 0,699 0,108
statistic
3 1,67 1,58 0,378 0,459
Grubbs
4 0,94 2,09 0,679 0,132
Valori 2,126 2,126 0,1101 0,1101 Valorile
extreme critice
Valori 2,274 2,274 0,0563 0,0563 Grubbs
aberante

^
g) Calcularea lui mj, srj, sRj.
Pentru calcularea mediei generale – m ij – şi a celor 3 varianţe – repetabilitatea, varianţă
între laboratoare şi reproductibilitate se aplică următoarele formule generale:

Media generală: pentru nivelul j

^ p _ p
m=  ny /  n ij ij ij

1 1

Varianţa repetabilităţii:

P p
srj =  (n ij –1) sij2 /  (n –1) ij

1 1

Varianţa între laboratoare:


Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.
RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
=
sLj2 = (sdj2 – srj2) / nj
în care:
p _ = p _ = p
sDj2 = (1 / p-1) n ij (yij – yj)2 = (1 / p-1) [  n (y )
ij ij
2
– (yj)2 n ij

1 1 1

şi
= p p p
nj = (1 / p-1) [ n -n / n]
ij ij
2
ij

1 1 1

în cazul particular în care nij = n = 2 formulele devin:

p
srj = (1 / 2p)  (y ij1 –yij2)2
1

şi

p _ =
sLj2 = (1 / p-1)  (y ij – yj)2 - srj2 / 2
1

Varianţa reproductibilităţii:

sRj2 = (srj2 + sLj2)

În exemplul considerat, pentru nivelul 1 se obţine:


_
T1 =  n y = 18,642
i i

_
T2 =  n (y )
i i
2
= 12,8837

T3 =  n = 27
i

T4 = n i
2
= 95

T5 =  (n – 1) s
i j
2
= 0,004411

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

sr2 = T5 / (T3 – p) = 0,0002322

sL2 = [ [(T2T3 – T12) / T3(p – 1)] – sr2 ] [T3(p - 1) / T32 – T4] = 0,0004603

sR2 = sL2 + sr2 = 0,0006925

^
m = T1 / T3 = 0,69044

sr = 0,01524 şi sR = 0,02632

Efectuând calculele similare pentru nivele 2,3 şi 4 se obţin rezultatele din tabelul B.5

Tabel B.5

^
Nivel j pj srj sRj
mj
1 8 0,690 0,015 0,026
2 8 1,252 0,029 0,061
3 8 1,667 0,017 0,035
4 8 3,250 0,026 0,058

Se observă că nu există dependenţă între fidelitate şi medie.


Deci, fidelitatea metodei exprimată în % este:
Abaterea standard a repetabilităţii sr = 0,022
Abaterea standard a reproductibilităţii sR = 0,045
Aceste valori se aplică în intervalul 0,69% - 3,25%.

6.2 Studiul componentelor de justeţe

- se estimează cel mai bine şi uşor efectuând analize repetate de MRC potrivite, aplicând
procedura supusă validării. Se combină astfel componenta de laborator cu cea de metodă;
- când MRC este aproximativ reprezentativ pentru probele curente supuse analizei trebuie
luaţi în considerare factori suplimentari:
- efectele de matrice sau interferenţele care pot diferi de cele din MR / MRC;
- diferenţe în omogenitate. MRC este mereu mai omogen ca probele curente;
- orice efect rezultat din diferitele concentraţii de analit, de exemplu se ştie că
pierderile prin extracţie diferă între concentraţii mari şi mici de analit.
- se mai poate estima folosind o metodă de referinţă analizând aceleaşi probe prin cele 2
metode. În acest caz incertitudinea este cea aferentă metodei de referinţă combinată cu

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
cea asociată diferenţei măsurate între cele 2 metode.

Exemplul :
O metodă 1 pentru determinarea Se compară cu o metodă de referinţă 2.
Rezultatele fiecărei metode sunt:
_
s n
x
Metoda 1 5,40 1,47 5
Metoda 2 4,76 2,75 5

Abaterile standard sunt combinate rezultând o abatere standard combinată:

s = [[(1,4712 x (5-1) + 2,752 x (5-1)] / (5 + 5 – 2)]1/2 0 2,205


şi corespunde unei valori a lui t:

t = (5,40 – 4,76) / 2,205 ( 1/5 + 1/5)1/2 = 0,64 / 1,4 = 0,46

tcrit este 2,3 pentru 8 grade de libertate deci nu există diferenţe semnificative între mediile
obţinute prin cele 2 metode.
Diferenţa 0,64 se compară cu termenul abaterii standard 1,4. Această valoare de 1,4 este
abaterea standard asociată diferenţei şi reprezintă contribuţia relevantă la incertitudine
combinată cu justeţea măsurată.

6.3 Studiul altor factori care influenţează fidelitatea


Experimentele tipice include:
- studiul efectului variaţiei unui singur parametru asupra rezultatului. Se aplică în cazul
parametrilor controlabili ca timpul sau temperatura. Rata schimbării rezultatului şi
parametrului se combină cu incertitudinea parametrului obţinându-se contribuţia relevantă
a incertitudinii.
- studiul robusteţii se aplică la identificarea rapidă a efectelor semnificative şi se foloseşte
de obicei pentru optimizările de metodă.
- studiul sistematic pentru identificarea efectului tuturor factorilor şi interacţiilor dintre
aceştia.

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
Exemplu:
Efectul permis timpului de o oră aferent unei extracţii este studiat cu testul t pe 5
determinări efectuate atât pentru timpul normal de extracţie cât şi pentru un timp mai mic
cu o oră.
Se obţin:
- timpul standard: media 1,8 abaterea standard 0,21;
- timpul redus: media 1,7 abaterea standard 0,17;
Testul t utilizează varianţa combinată:
s = ((5-1) x 0,212 + (5-1) x 0,172) / ((5-1) + (5-1)) = 0,037

t = (1,8 – 1,7) / [0,037 x (1/5 + 1/5)] 1/2 = 0,82


care e nesemnificativă comparând-o cu t crit = 2,3.
Diferenţa 0,1 se compară cu termenul calculat al abaterii standard: [0,037 x (1/5 + 1/5)] 1/2 =
0,3.
Acesta este contribuţia asociată efectului variaţiei permise timpului de extracţie

Când un efect este detectat şi valoarea interpretată statistic este semnificativă dar
rămâne suficient de mic pentru a fi neglijat în practică, se recomandă ca o
contribuţie a incertitudinii, egală cu efectul măsurat combinat cu incertitudinea sa
statistică, să fie asociată efectului.

Bibliografie
1. Ghidul ISO 30 - Termeni şi Definiţii folosite pentru materiale de referinţă, 1992;
2. Ghidul ISO 31 - Conţinutul Certificatelor materialelor de referinţă, 1981;
3. Ghidul ISO 32 - Etalonarea în chimia analitică şi folosirea materialelor de referinţă certificate,
1997;
4. Ghidul ISO 33 - Folosirea materialelor de referinţă certificate ,1989;
5. Ghid ISO 34 - Indicaţii pentru prepararea / fabricarea materialelor de referinţă, 1996;
6. Ghidul ISO 35 - Certificarea materialelor de referinţă - Principii generale şi statistice, 1989;
7. ISO 11095 : 1994 - Calibrarea (etalonarea) lineară folosind materiale de referinţă;
8. ISO 5725 : 1997 - Exactitatea (fidelitate şi justeţe) metodelor de măsurare şi a rezultatelor (6
părţi) , 1997;
9. Ghid ISO 43-1 – Evaluarea performanţelor încercărilor prin comparări interlaboratoare. Partea 1:
Dezvoltarea şi desfăşurarea schemelor de evaluare a performanţelor încercărilor, 1997;

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări
10. Ghid ISO 43-2 - Evaluarea performanţelor încercărilor prin comparări interlaboratoare. Partea
2: Alegerea şi folosirea schemelor evaluare a performanţelor încercărilor de organismele de
careditare a laboratoarelor, 1997.
11. SR ISO 8466-1:1997 „Calitatea apei. Etalonarea şi evaluarea metodelor de analiză şi
estimarea caracteristicilor de performanţă. Partea 1: Evaluarea statistică a funcţiei de liniare de
etalonare.
12. SR ISO 8466-2:1997 „Calitatea apei. Etalonarea şi evaluarea metodelor de analiză şi
estimarea caracteristicilor de performanţă. Partea 2: Strategia de etaloanre pentru funcţii de
etalonare de gradul doi.
13. SR 13434:1999 Ghid pentru evaluarea şi exprimarea a incertitudinii de măsurare
14. Cuantificarea incertitudinii în măsurările analitice – Ghid EURACHEM / CITAC, ediţia 2 1999
16. SR 13251:1996 Vocabular internaţional de termeni fundamentali şi generali în metrologie
17. Curs RENAR 21-25 ianuarie 2002 “Formare coordonatori comparări interlaboratoare încercări /
etalonări
18. Document EAL 02-03 (EAL – P7) – Comparări interlaboratoare ale EAL (European co-
operation for Accreditation of Laboratories).
19. Document EAL 03-04 – Folosirea schemelor de evaluare a performanţelor (Proficiency Testing)
ca instrument pentru careditarea încercărilor (European co-operation for Accreditation of
Laboratories în colaborare cu EUROLAB şi EURACHEM ).
20. “Studii interlaboratoare în chimia analitică” Edelgard Hund, D.Luc Massart, Johana Smeyers-
Verbeke, Chemo AC, Farmaceutisch Institut, Vrije Universiteit Brussel, Analytica Chimica Acta 423
(2000), p.145 - 165
21. Ghid EURACHEM - Concordanţa cu scopul metodelor analitice (fitness for purpose), ghid
pentru laboratoare privind validarea metodelor, 1998;
22. ISO, IUPAC, AOC International, Ghid privind validarea “in house” a metodelor de analiză
23. EAL – P 11, Validarea metodelor de încercare, ediţia 1, februarie 1997
24. Asigurarea calităţii în chimia analitică, W. Funk, V. Dammann, G. Donnevert, VCH Publishers,
iunie 1995;
25. Ghid pentru laboratoare privind determinarea limitelor de detecţie a metodelor, Wisconsin
Department of Natural Resources, Laboratory Certification Program, aprilie 1996;
26. Analiza rezultatelor privind determinarea limitelor de detecţie a metodelor, Wisconsin
Department of Natural Resources, Laboratory Certification Program, decembrie 1998;
27. Validarea metodei – experimentul pentru limita de detecţie, James O. Westgard, Westgard QC,
Inc., 2000;
28. Analiza interlaboratoare, durată şi concordanţa cu scopul metodelor analitice (fitness for
purpose) – aspecte efective ale validării, Hilko van der Voet, J.A. (Hans) van Rhijn, Hrnk J. van de
Wiel, Analytica Chimica Acta 391 (1999), p.159 – 171.
29. Recomandări privind validarea metodelor, Conferinţa “Primăvara 2000” a Organizaţiei
SWGDRUG.

Nume:
Prenume:
Unitatea:
Tipul de încercări efectuate curent:

TEST

1. Ce este validarea 

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

2. Ce este eroarea 

3. Care tip de eroare este independentă de numărul determinărilor 

4. Ce este limita de detecţie 

5. Care sunt componentele exactităţii 

6. Care sunt componentele fidelităţii 

7. Ce înseamnă condiţii de repetabilitate 

8. Ce înseamnă condiţii de reproductibilitate 

9. Ce este incertitudinea 

10. Care este referenţialul pentru acreditarea laboratoarelor de încercări 

11. Care este standardul pentru exactitate 

12. Care este referenţialul pentru scheme interlaboratoare PT 

13. La ce se folosesc comparările interlaboartoare 

14. Indicaţi cel puţin 4 parametri care sunt studiaţi pe parcursul validării unei metode 

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.


RENAR – Validarea metodelor de încercare în laboratoarele de încercări

15. Ce test statistic numeric se foloseşte preponderent pentru analiza rezultatelor în


interiorul laboratorului 

16. Ce test statistic numeric se foloseşte preponderent pentru analiza rezultatelor obţinute
de diferite laboratoare 

17. Ce test statistic grafic se foloseşte preponderent pentru analiza rezultatelor obţinute de
diferite laboratoare 

18. Ce test statistic numeric se foloseşte când compar o metodă supusă validării cu o
metodă de referinţă sau când studiez influenţa unui factor 

19. Ce metode trebuie supuse validării 

20. Ce trebuie raportat împreună cu rezultatul şi ce trebuie specificat 

Drd. Rodica Debiasi / 2005 pag.

S-ar putea să vă placă și