Sunteți pe pagina 1din 1

Pelerinajul lui Childe Harold

Poemul cuprinde calatoria si reflectiile unui pelerin - tipul de erou revoltat, mizantrop,
dezgustat de placeri, aflat in cautare de aventuri, pe meleaguri straine.
În primul si al doilea cant, scrise in anul 1812, sunt descrise calatoriile eroului in Spania,
Portugalia, Albania si Grecia.
in cantul al treilea, scris in Elvetia in anul 1816 si aparut in 1817, sunt prezentate calatoriile
personajului in Belgia, pe Rin si in Elvetia.
Paralel cu prezentarea calatoriilor, eroul isi expune ideile revolutionare cu privire la istoria atat
de framantata a Europei. Revoltat de spectacolul distrugerilor provocate de razboaiele
napoleoniene si de ororile despotismului, poetul cauta un refugiu in lumea trecutului ideal,
precum Grecia antica.
În cantul al IV-lea, scris in Italia in anul 1818, Byron inalta un imn de lauda si admiratie
oraselor italiene si luptei patriotilor din aceasta tara pentru libertate.
In Peregrinarile lui Childe Harold, ca si in celelalte poeme ale autorului (Ghiaunil,
Corsarul, Manffed) se contureaza eroul byronian - un cautator neobosit al unui ideal de
existenta. Atitudinea lui, ceea ce s-a numit "byronism", exprima, din punct de vedere social,
protestul impotriva moravurilor si moralei acestei lumi, un protest care se incheie cu concluzia
pesimista a inutilitatii luptei duse pentru remedierea raului din aceasta lume.
Peregrinarile lui Childe Harold reprezinta un simbol al evadarii dintr-o lume detestata de
poetul romantic si confruntarea cu marile drame ale omenirii.

Cel mai productiv scriitor de poeme epice este GEORGE GORDON BYRON. Personajele se
incadreaza intr-o tema romantica si sunt expresii ale personalitatii umane. Criza sufleteasca
byroniana reuneste mai multe stari, regasibile in poeme epice: spleenul, dezgustul de viata,
dispozitia de calatorie in tari exotice, razvratirea, spiritul revolutionar, idealismul.
Primul mare poem este PEREGRINARILE LUI CHILDE HAROLD, scris in 3 etape:
1812 (primele 2 canturi)
1817 (cantul III, scris in Elvetia)
1818 (C IV, scris in Italia)

Relatia dificila a lui Byron cu Anglia este transmisa personajului sau. Childe Harold este
un june caruia “caile virtutii nu-i placeau”, el este animat de “dorinte si ispite necurate”; cu un
nume glorios, el este un pacatos vlastar imbolnavit sufleteste de nemultumire si doritor de
evadare, ca toate personajele romantice.

Prima ipostaza a lui Childe Harold este inadaptarea, dezamagirea, apasarea


fatalitatii, sentimente introduse de Werther, personajul lui Goethe. Childe Harold se afla sub
influenta unei boli a secolului, melancolia, ce venea dinspre Goethe si Chateaubriand.

In a 2-a ipostaza, personajul se modifica, isi depaseste problemele ridicate de propria


existenta, devine un revoltat pe care il pasioneaza spectacolul intunecat al ingradirii libertatii.

Byron va multiplica acest tip de personaj romantic, de erou demonic apasat de o


fatalitate demonica, in alte poeme in care personajul oscileaza intre inadaptatul si razvratistul
nihilist: Manfred, Cain, Ghiaurul, Corsarul, Lara... In toate aceste poeme avem un erou
stapanit de pasiune, purtator al raului. In cel mai pur spirit romantic, pasiunile creeaza direct
ori indirect moartea personajelor byroniene.

Factura demonica se hraneste dintr-o adevarata fascinatie a raului; cu o superba


maretie, personajul demonic byronian uluieste si inspira teama. In ultimii sai 5 ani de viata,
Byron incearca un alt tip de poem, care sa se desparta de aceasta latura romantica.