Ghidul Consultantului în Agricultură Ecologică

Orice reproducere, chiar şi parţială, a acestei lucrări este interzisă fără acordul autorilor
CUPRINS

Introducere

Modul I. COMPETENŢE MANAGERIALE

1.1. Gestionarea conversiei de la agricultura convenţională la cea ecologică;
1.1.a. Regulamentele agriculturii ecologice;
1.1.b. Standarde internaţionale;
1.1.c. Planul de management al conversiei;
1.1.d. Bilanţul energiei la nivel de fermă;

1.2. Trasabilitatea lanţurilor trofice (alimentare)

1.2.a. Legile trasabilităţii alimentelor;
1.2.b. Certificarea trasabilităţii lanţurilor alimentare;
1.2.c. Controlul organismelor modificate genetic (OMG);

1.3. Certificarea calităţii, reprezentativităţii şi a realităţilor sociale şi de mediu

1.3.a. Certificarea calităţii;
1.3.b. Certificarea reprezentativităţii;
1.3.c. Certificarea realităţilor sociale şi de mediu;
1.4. Multifunctionalitate
1.4.a. Agroturism;
1.4.b. Managementul peisajelor;
1.4.c. Ferme didactice;

Bibliografie
Intrebări şi răspunsuri

Modul II. COMPETENŢE COMERCIALE

2.1. Strategii de piaţă
2.1.a. Canale de comercializare a produselor agricole şi alimentare
ecologice;
2.1.b. Agricultura ecologică şi piaţa teritorială;
2.2. Piaţa şi noile tehnologii
2.3. Etichetare
2.3.a. Legislaţia internaţională privind etichetarea alimentelor ecologice;
2.3.b. Etichetarea Fair-trade labelling;

Bibliografie
Intrebări şi răspunsuri

Modul III. COMPETENŢE TEHNICE

3.1. Principiile agriculturii ecologice;
3.1.a. Sistemul holistic de management al producţiei ecologice;
3.1.b. Principiile sănătăţii, ecologice, echităţii şi precauţiei;

3.2. Managementul fertilităţii solului

3.2.a. Fertilitatea solului;
 3.2.b. Compostarea şi reciclarea biomasei;
3.2.c. Rotaţie, îngrăşăminte verzi şi culturi asociate (intercalate);
3.2.d. Îngrăşăminte autorizate;

3.3. Managementul protecţiei plantelor şi animalelor

3.3.a. Prevenire;
3.3.b. Combaterea biologică;
3.3.c. Controlul buruienilor;
3.3.d. Produse permise (autorizate);

3.4. Producerea de hrană şi prelucrarea produselor agricole şi alimentare

3.4.a. Cultura legumelor;
3.4.b. Creşterea animalelor;
3.4.c. Conservarea alimentelor şi prelucrarea produselor;

MIC DICŢIONAR DE AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ

Bibliografie
Intrebări şi răspunsuri
Introducere
Cursul „Consultanţa în agricultura ecologică” este varianta în limba română a lucrării
„ORGANIC FARMING CONSULTOR” elaborată în cadrul proiectului „FORECOLOGIA”,
număr de referinţă ES/03/B/F/PP-149080, finanţat cu sprijin de la Comisia Europeană prin
programul „Leonardo da Vinci, care a fost tradusă, corectată şi adaptată situaţiei din
România de catre Dr. Adrian Vladimir TONCEA, specialist în probleme de mediu şi
membru al Asociaţiei Române pentru Agricultură Durabilă (ARAD) si Dr. Ion TONCEA,
expert în agricultura ecologică şi responsabil naţional de proiect ECOLEARNING.
În acest curs vom folosi, peste tot când este vorba de agricultură şi produse agricole şi
alimentare, termenul „agricultură ecologică, respectiv „produse agricole şi alimentare
ecologice”, deoarece termenul „agricultură ecologică” este protejat şi atribuit de U.E.
României pentru definirea acestui sistem de agricultură şi este similar cu termenii
„agricultură organică” sau „agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre. De
asemenea, această publicaţie prezintă punctele de vedere ale autorilor şi Comisia
Europeana nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţiile din acest curs.
Cursul are menirea de a furniza cunoştinţe în domeniul agriculturii ecologice. Pentru a fi la
îndemâna oricărui operator agricol din mediul rural, lucrarea conţine mai multe aspecte
privind activităţile rurale de agricultură ecologică. Astfel, cursul conţine, în acelaşi timp,
detalii preţioase la nivel tehnic, managerial si commercial.
Consultantul în agricultura ecologică, altfel spus persoana careia îi este dedicat acest curs,
poate deveni un expert de top in dezvoltarea eco-sustenabilă a mediului rural. Acest
expert trebuie să aibă ca obiectiv principal îmbunătăţirea şi menţinerea metodelor
agroecologice, fiind de asemenea, capabil să furnizeze consultanţă calificată tuturor
agricultorilor implicaţi în producţia vegetală, animală şi/sau în prelucrarea produselor
gricole. Sus-menţionatul “consultant” va avea cunostinţe minuţioase despre mediul
înconjurător, piaţă si mediul rural. El trebuie să urmarească cu atenţie cum agricultorii
respectă regulile şi legile naţionale şi internationale, care sunt într-o evoluţie continuă.

In special, din perspectiva competenţelor tehnologice, consultantul în materie de

agricultură ecologică va fi capabil să acorde ajutor tehnic calificat fiecarui agricultor care
si-a propus să treacă la agricultura ecologică, gestionând, de asemenea, mai departe
activităţile agricole. Pentru a face asta, el se va baza pe principalele linii directoare care
decurg din normele tehnice administrative si manageriale, precum şi din legislaţia
obligatorie curentă referitoare la aplicarea acestora la nivel de fermă. De asemenea, el va
analiza orice problemă ce se iveşte din activităţile curente efectuate în fermă, inclusiv prin
intermediul unor interviuri cu responsabilii activitaţilor agricole.

În ceea ce priveşte competenţele comerciale, consultantul în agricultura ecologică va fi

apt sa ofere consultanţă de afaceri agricultorilor pentru a obţine cele mai bune produse
ecologice de pe piaţă. Consultantul trebuie să cunoască tehnicile de analiză a pieţii,
canalele de vânzare a produselor alimentare, modul de selectare a furnizorilor şi a
bunurilor, regulamentul de introducere pe piaţă, piaţa locală şi comunicarea privind piaţa
teritorială. Consultantul trebuie să aibă cunoştinţe despre tehnologiile noi inovatoare de
marketing a produselor ecologice ( comertul online, web-marketing, e-mail marketing). De
asemenea, el trebuie să aibă cunoştinţe profunde de drept internaţional referitoare la
etichetarea produselor ecologice.
Nu în ultimul rand, el va avea competenţe manageriale, fiind capabil să gestioneze într-o
manieră eco-sustenabilă producţia agricolă. Consultantul va fi apt să echilibreze protecţia
mediului înconjurător cu veniturile agricultorilor. El trebuie să cunoască ecosistemul în care
este localizată ferma si relaţiile dintre organismele ce vieţuiesc acolo. El va fi constient că
ferma ecologică poate fi considerată ca un sistem agricol închis, care va folosi, preferabil,
resursele ce-i sunt la îndemână. Va da sfaturi de micşorare a intrărilor (resurse şi energii)
şi a pierderilor acestora, nu doar la nivelul fermei, ci şi la nivel regional. Datorită sfaturilor
primite de la consultant, agricultorul va putea sa aplice intocmai ideile ce privesc diferite
tipuri de certificare agro-industrială.

Aşadar, consultantul în agricultură ecologică, trebuie să fie o figură impozantă, capabilă să

ofere consultanţă adecvată tuturor fermelor ecologice. Aceasta se va realiza din, cel puţin,
2 perspective: tehnică şi administrativă. În acest context, consultantul îşi va direcţiona
cunostinţele pentru a optimiza metodele ecologice la nivel de fermă şi a respecta normele
juridice şi de mediu, datorită cunoştinţelor referitoare la regulile ce guvernează diferite
aspecte ale activităţilor rurale.
 Modul I.COMPETENŢE MANAGERIALE

1.1. Gestionarea trecerii de la agricultura convenţională la cea ecologică;

1.1.a. Regulamentele agriculturii ecologice;

Agricultura ecologică este o cale de gestionare globală a agriculturii şi producţiei de bunuri
agricole şi alimentare, precum şi de dezvoltare rurală durabilă.
Modelul european de agricultură reflectă rolul multifuncţional pe care agricultura îl joacă în
îmbunătăţirea si diversificarea piesajelor, hranei şi a patrimoniului natural şi cultural.
Reforma politicii agricole comune (CAP) din 2003 si 2004 reprezintă cel mai important pas
pentru îmbunătăţirea competitivităţii şi dezvoltării durabile a agriculturii in Uniunea
Europeană (UE) şi stabilirea cadrului pentru viitoarele reforme. Aceste reforme succesive
au contribuit la creşterea competivităţii agriculturii europene prin reducerea garanţiilor de
sprijinire a preţurilor şi încurajarea ajustărilor structurale. Introducerea plaţilor directe
încurajează fermierii să răspundă semnalelor pieţii generate de cererea consumatorilor,
mai mult decât politica stimulentelor pentru cantitate. Includerea standardelor de mediu,
siguranţă alimentară şi bunăstare întăreşte încerederea consumatorului şi totodată creşte
sustenabilitatea sistemelor agricole 1 .
Cadrul stabilit de Comisia Europeana (CEE) în domeniul agriculturii ecologice oferă o
gamă largă de oportunitati economice producătorilor, asigurând, totodată integrarea
protecţiei mediului în agricultură şi promovarea şi gestionarea calităţii si siguranţei
producţiei de alimente.
În particular, Regulamentul (CEE) No.2092/91 prevede, în detaliu cum se pot obţine
produsele agricole ecologice în statele membre. Acest regulament a fost însă modificat de
mai multe ori, apoi a fost elaborat si publicat pe siteul oficial (2) un ”text consolidat” 2,3 , care
în anul 2007 a devenit noul regulament intitulat „Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al
Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor
ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91”. Acest nou
regulament a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2009, după aprobarea şi publicarea, în anul
2008 a „Regulamentului (CE) nr. 889/2009 din 5 septembrie 2008 al Comisiei de stabilirea
a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2008 al Consiliului privind producţia
ecologică şi etichetarea produselor ecologice”
Merită de accentuat că normele ce privesc etichetarea produselor ecologice se bazează
pe un sistem facultativ, astfel încât pentru identificarea produselor ecologice se poate
folosi logo-ul comunitar coroborat cu logo-urile naţionale publice sau private.
Pentru ca un produs să fie etichetat ca ecologic, acesta trebuie să fie în conformitate cu
prevederile regulamentelor sus-menţionate, care furnizează regulile minime ce
reglementează, pe întreg teritoriul Uniunii Europene, producţia, prelucrarea şi importul
produselor ecologice, incluzând procedurile de inspecţie, etichetarea şi vânzarea-
cumpărarea. Aceasta etichetă poate fi folosită doar de producătorii care au fost găsiţi de
organismele de inspecţie că respectă cerinţele regulilor europene.
La nivelul Uniunii Europene, logo-ul pentru produsele ecologice există din anul 2000 şi
poate fi folosit pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Acest logo poate fi folosit numai dacă
produsele ecologice conţin, cel puţin, 95% ingrediente ecologice şi dacă aceste produse
au fost procesate, ambalate şi etichetate în U.E. sau în alte ţări non – U.E. care au un
sistem de inspecţie echivalent.
În România, alături de sigla comunitară poate fi folosită şi sigla natională „ae. Sigla ,,ae ,
proprietate a MAPDR , garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura
ecologică şi este certificat de un organism de control. Regulile de utilizare a siglei ,,ae”
sunt cuprinse în anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea Anexei la
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 317/2006 şi al preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.190/2006 pentru aprobarea
Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice. Dreptul de
utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl au
producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la MAPDR şi care deţin un contract, cu
un organism de certificare aprobat de către MAPDR.

Urmare a principiului U.E. al subsidiarităţii, fiecare ţară membră este responsabilă de

elaborarea efectivă şi monitorizarea sistemului de inspecţie. Punerea în practică,
supravegherea şi sancţionarea sunt stabilite la nivel local. Fiecare ţară este responsabilă
de implementarea regulilor de bază ale Regulamentului U.E. corespunzător contextului
său naţional. Produsele ecologice importate in U.E din tarile din alte ţări trebuie sa fie
obţinute, prelucrate si certificate în concordanţă cu standardele echivalente.
Regulile U.E. prevăd ca fiecare membru comunitar să-şi înfiinţeze propriul sistem de
inspecţie ce opereaza cu ajutorul autoritaţilor de inspecţie create special pentru a
supraveghea organismele de inspectie (Anexa 1), care la rândul lor trebuie să întrunească
cerinţele standardelor internaţionale de calitate EN45011 sau ISO 65. Conform anexei
1.1, la începutul anului 2008, în România erau înregistrate 14 organisme de inspecţie şi
certificare, dintre care numai „ECOINSPECT” este originar din România.
Orice operator, care produce, prepară sau importă bunuri produse in conformitate cu
metodele ecologice va trebui sa “declare” activitatea sa autorităţilor competente în statul
membru in care acesta activizează. Sistemul de control prevede ca producătorul să
întocmească o descriere completă a unităţii de producţie, identificând spaţiile de
depozitare, zonele de recoltare şi condiţiile de ambalare. Odată ce acest raport a fost
intocmit, producătorul va informa organul de inspecţie despre programul de producţie
anual. Sistemul de certificare constă în audierea operatorului şi aprobarea modului de
gestionare a procesului de productie implementat de operatorul care doreşte să obţină
produse ecologice, urmat de monitorizarea permanentă a conformităţii procesului de
producţie şi analiza a mostrelor luate fie în momentul realizării producţiei/procesării fie
direct de pe piaţă. Scopul certificării, prin evaluarea iniţială şi monitorizarea ulterioară, este
sa ofere cumpărătorilor o garanţie independentă a calităţii produselor, ce atesta ca aceste
produse corespund cerinţelor legislaţiei în vigoare privind produsele ecologice.
Activitatea organismelor de inspecţie şi certificare este finanţată din taxele de inspecţie pe
care operatorii sunt obligaţi sa le plătească. Aceste taxe sunt proporţionale cu marimea şi
tipul afacerii, precum şi cu numarul si specializările unitaţilor de producţie. In orice caz,
criteriile urmate asigură acoperirea cheltuielilor cu activităţile de control şi certificare.
Costurile de certificare nu trebuie să includă doar taxele pe care le plătesc operatorii.
Standardele de certificare şi procedurile atrag după sine schimbări pentru diferite nivele
manageriale implicate în lanţul de aprovizionare. Implicatiile asupra costurilor şi asupra
aptitudinilor manageriale necesare agricultorilor depind mult de schema de certificare.
Din punct de vedere administrativ, cea mai importantă însuşire a sistemelor de agricultură
ecologică este gama largă de angajamente ale producătorilor, precum documentaţia care
trebuie prezentată cu ocazia inspecţiilor periodice ale organismelor de certificare
acreditate. Pentru a certifica produsele obţinute prin metode ecologice, este obligatoriu a
fi parcursă următoarea procedură:

1. Înştiinţarea privind producţia prin metode ecologice;

Această notificare trebuie depusă la Autoritatea şi organismul de certificare numite
la nivel naţional. Conţinutul documentaţiei depuse trebuie actualizat ori de câte ori
au loc schimbări în activitatea de producţie, sau în cazul apariţiei unor probleme
administrative, precum achiziţiile sau renunţarea/schimbarea titlurilor de proprietate.
2. Primul document de evaluare
Organismul de certificare efectuează prima evaluare a documentaţiei care este
depusă de către fermier. Dacă rezultatul evaluării este negativ (ex. documentaţie
incompletă sau inadecvată), producătorul va fi rugat să furnizeze, intrun timp bine
stabilit, documente suplimentare, pentru a nu fi exclus din sistemul de producţie
ecologică.
3. Începerea vizitei de inspecţie
Tehnicienii organismului de inspecţie şi certificare trebuie să verifice dacă întreaga
organizaţie şi procesele de producţie corespund normelor agriculturii ecologice. De
asemenea, ei au sarcina de a-l îndruma pe fermier să-şi îndeplinească
angajamentele asumate.
4. Admiterea în sistemul de control
Comisia de certificare evaluează documentele fermierului şi rapoartele vizitelor de
inspecţie. În consecinţă, aceasta decide dacă va admite ferma în sistemul de
producţie ecologică.
5. Declaraţia de conformitate
 Acest pas are ca obiectiv specificarea evaluării pozitive, tipul producţiei, numărul de
înregistrare în registrul de control al operatorilor şi data de începere şi încetare a
valabilităţii atestării.
6. Planul anual de producţie
Acest document trebuie trimis organismului de certificare de către responsabilul
unităţii de producţie până la 31 ianuarie a fiecărui an. Orice schimbare substanţială
privind culturile agricole, susprafaţa sau producţia estimată, care a survenit după
trimitirea planului anual de producţie, trebuie notificată organismului de inspecţie şi
certificare.
7. Planul anual de procesare
Acest document trebuie să conţină toate produsele pe care operatorul intenţionează
să le proceseze în ferma sa, într-o unitate terţă sau în numele unei unităţi terţe, în
conformitate cu normele agriculturii ecologice.
8. Certificarea produselor şi emiterea autorizaţiei de etichetare;
Emiterea autorizaţiei pentru etichetarea oficială a produsele ecologice, poate fi
cerută de orice operator care a fost acceptat în sistemul de inspecţie.
Operatorul supus inspecţie trebuie să respecte regulamentele naţionale şi comunitare
privind agricultura ecologică, să furnizeze documentaţia cerută de sistemul de inspecţie,
să permită accesul angajaţilor organismului de inspecţie la locurile de producţie, la
registrele de casă şi la alte documente (ex. facturi, registrele de TVA etc.).
De asemenea, operatorul trebuie să permită echipei de inspecţie accesul la produsele de
origine vegetală şi animală şi la toate incredientele de origine agricolă şi neagricolă pentru
a stabili dacă sunt cele dorite şi trebuie să le notifice dacă s-au schimbat substanţial.
Uniunea Europeană sprijină fermele ecologice prin măsurile de Agro-Mediu, la început prin
regulamentul Consiliului (CEE) no. 2078/1992 şi apoi prin regulamentul Consiliului (CEE)
No. 1257/1999. În anul 2003, programele de agro-mediu au sprijinit cu fonduri circa
jumătate din suprafaţa cultivată în sistem ecologic în cele 15 ţări membre. De acest sprijin
au beneficiat 86 000 ferme certificate ecologic şi în conversie, care, procentual, reprezinta
circa 64% din numărul total de ferme ecologice 5 .
Regulamentul prevede că pentru a beneficia de sprijin comunitar, fermele trebuie să se
angajeze că vor practica agricultura ecologică timp de 5 ani, iar acest sprijin se face anual
şi în funcţie de suprafaţă şi tipul culturii. Valoarea maximă a fondurilor care pot fi primite de
la Uniunea Europeană variază între 600€/ha la culturile anuale, 900€/ha la culturile perene
specializate şi 450€/ha pentru alte folosinţe prevăzute de Regulamentul No. 1257/1999 şi
sunt semnificativ mai mari decât cele prevăzute prin regulamentul No. 2078/1992.

1.1.b. Standarde internaţionale

Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică (IFOAM) este o asociaţie
privată care a fost înfiinţată în anul 1972 pentru a încuraja agricultura ecologică şi comerţul
cu produse agricole şi alimentare ecologice. Având în jur de 700 de membri, reprezentanţi
ai asociaţiilor naţionale, comercianţi si procesatori, IFOAM este cea mai mare şi cea mai
influentă organizaţie de acest gen.
De asemenea, trebuie să avem în vedere că "ecologic" nu înseamnă acelaşi lucru în
întreaga lume şi că, la nivel internaţional, standardele de producţie şi de prelucrare a
alimentelor ecologice nu sunt armonizate între ţări.
În acest context, Federaţia Internaţională de Mişcărilor de Agricultură Ecologica (IFOAM),
în "normele (standardele) de bază" defineşte modul cum produsele ecologice trebuie să fie
obţinute, prelucrate şi distribuite (Standardele IFOAM se găsesc pe siteul IFOAM:
www.ifoam.org şi în publicaţia 1).

Fig. 2 Logoul IFOAM

Acestea sunt prezentate ca principii generale şi recomandări şi reflectă stadiul actual al

producţiei ecologice şi al metodelor de prelucrare, oferind un cadru pentru organismele de
inspecţie şi certificare şi organizaţiile de standardizare din întreaga lume. În particular,
standardele IFOAM au rolul de a preveni folosirea standardelor naţionale ca bariere
comerciale 6 . IFOAM susţine elaborarea standardelor regionale care sunt elaborate
conform obiectivelor de bază ale IFOAM. După aprobarea de către IFOAM, standardele
regionale au şansa de a se armoniza cu cele internaţionale.
Un ghid armonizat cu privire la producţia agricolă a fost elaborat şi de Organizaţia pentru
Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi Organizaţia
Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul FAO & OMS este o sursă utilă pentru stabilirea setului
de reguli pentru furnizorii publici şi producătorii, care doresc să dezvolte regulamente în
acest domeniu. În special, Codex Alimentarius, o combinare a programului de Standarde
Alimentare FAO şi OMS, care a fost iniţiat în anul 1991 (cu participarea de observatori din
partea diferitelor organizaţii, inclusiv din partea IFOAM şi U.E.) pentru a elabora ghidul de
producţie agricolă, procesare, etichetare şi marketing al alimentelor ecologice. Cerinţele
acestui Codex sunt în acord cu standardele de bază IFOAM şi regulamentul U.E. pentru
alimente ecologice. Îndrumările cu privire la comerţul alimentelor ecologice au în vedere şi
pun preţ pe câteva norme şi reguli existente care operează în mai multe ţări (regulile U.E.
având rol prioritar). De asemenea, aceste îndrumări definesc natura producţiei de alimente
ecologice şi previn plângerile ce ar putea surveni datorită inducerii în eroare a
consumatorilor cu privire la calitatea produsului şi modul său de obţinere.
Acest Codex constituie o bază relevantă pentru armonizarea regulilor internaţionale, în
vederea sporirii încrederii consumatorului. Acesta este important şi pentru hotărâri
echivalente supuse regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). Conform
prevederilor din Codex, îndrumările pentru alimentele produse ecologic vor fi în mod
regulat revizuite, cel puţin odată la 4 ani 7 (Informaţii suplimentare se găsesc pe
www.codexalimentarius.net şi pe siteul FAO: www.fao.org/organicag/).
Din păcate, ultima versiune a Codexului, datorită unor prevederi care contestă
calitatea produselor ecologice, trebuie utilizat cu mare grijă.
Merită menţionat că în câteva ţări din U.E. au fost elaborate regulamente, cât şi logo-urile
naţionale pentru produsele ecologice. Nu este neobişnuit că acest gen de regulamente
asupra producţiei ecologice, apărute mult înaintea regulamentului UE, a revenit în
actualitate. În câteva ţări europene, asociaţiile de fermieri au formulat deja standardele lor
private şi schemele de etichetare mult înainte ca regulile europene şi naţionale să revină în
actualitate. Aceste etichete şi branduri (de ex. din Anglia, Italia, Danemarca, Austria,
Ungaria, Suedia şi Elveţia) sunt, de obicei, de încredere pentru consumatori.
Pentru ca etichetele private pentru produsele ecologice să fie acceptate, este necesar ca
toţi operatorii străini (producători, procesatori şi comercianţi) să îndeplinească atât
cerinţele regulamentelor U.E. sau cele naţionale, dar, să se supună şi standardelor private
de etichetare. Acele etichete private sunt supuse unei verificări suplimentare privind
competenţa şi certificarea.
Câteva organisme de inspecţie europene acreditate de Ministerul Agriculturii al SUA şi
Japoniei, pot să ofere certificate valide şi recunoscute pentru operatorii europeni de
produse ecologice, care vor să exporte aceste produse în ţările respective. Astfel de
certificări sunt: NOP 8 - Programul Naţional de Agricultură Organică al SUA 9 (Anexa 1.2 şi
www.ams.usda.gov/nop/indexIE.htm) şi JAS 9 – Standardul Japonez de Agricultură
Ecologică(Anexa1.3 şihttp://www.maff.go.jp/soshiki/syokuhin/hinshitu/e_label/index.htm)
Serviciul Internaţional de Acreditare Ecologică (IOAS) este o organizaţie independentă,
non-profit înregistrată în Delaware, SUA care oferă supraveghere internaţională pentru
certificarea ecologică, printr-un proces de acreditare voluntar prin organismele de
certificare active din sectorul agriculturii ecologice (http://www.ioas.org) 10 . IOAS
implementează programul IFOAM de acreditare care este un mecanism care se bazează
pe garantarea globală a integrităţii ecologice, neîmpovărat de bariere naţionale şi care
este implementat de un organism care nu are alte interese.

1.1.c Planul de management al conversiei

Normele comunitare care reglementează agricultura ecologică cer ca fiecare fermă care
doreste să adopte metodele ecologice să urmeze o perioadă de conversie de doi ani
pentru culturile anuale şi de trei ani pentru culturile perene. Organismul de inspecţie poate
prelungi sau scurta acest termen, în funcţie de istoria fermei susţinută de documente
justificative. În nici un caz, conversia nu se poate face în mai puţin de un an. De
asemenea, toate planurile trebuie să fie aprobate în prealabil de către organismul de
inspecţie, începând cu planificarea conversiei.
Din punct de vedere tehnic, conversia este perioada în care o fermă convenţională
stabileşte bazele pentru aplicarea corectă şi profitabilă a metodelor agroecologice.
Prin urmare, această perioadă poate fi denumită "conversie birocratică", deoarece în
perioada de conversie produsele agricole şi alimentare nu pot fi comercializate ca
ecologice, şi "conversie agronomică”, deoarece unul din obiectivele acestei perioade este
optimizarea metodelor agricole ecologice, din punct de vedere tehnic
Operatorul şi consultantul cel asistă, trebuie să evalueze atent potenţialul şi dezavantajele
fermei, pentru a stabili perioada si modul de ”conversie agronomică”.
Regulamentul prezintă şi posibilitatea societăţilor agricole de a converti o parte din terenul
agricol.
Scopul „planului de conversie” este să călăuzească producătorii ecologişti în perioada de
conversie şi să-i ajute să realizeze obiectivele pe care şi le-au propus. Un plan de
conversie este o „fotografie” a unităţii agricole făcută pe baza analizei şi examinării
încrucişate a tuturor datelor existente, în vederea stabilirii soluţiilor tehnice.
Atunci când se organizează munca, se discută cu operatorii si consilierii sau se stabilesc
activităţile, este essenţial să accentuăm că agricultura ecologică este o metodă complexă
de producţie, care constă nu numai în înlocuirea îngrăşămintelor chimice si a altor principii
active utilizate până la acel moment cu substanţe naturale. Dacă acest concept nu este
bine înţeles, ne putem aştepta la un eventual eşec.
Transformarea unei societăţi agricole în una ecologică înseamnă mai înainte de toate
îmbunătaţirea fertilitatii solului şi echilibrarea ecosistemului fermei.
Aşadar, planul de conversie presupune evaluarea atentă a următoarelor aspecte:
  Istoria câmpului/fermei;
Este o sarcină importantă pentru fermierul (producătorul) ecologist care presupune
colectarea tuturor informaţiilor posibile privind practicile agronomice, problemele din
procesul de producţie şi recoltele obţinute.

 Starea de fertilitate a solului;

Este un pas important pentru programul de fertilizare care se materializează prin
efectuarea cartării agrochimice şi dacă se poate, pedologice.

 Mediul social;
În perioada de conversie, orice producător agricol trebuie să cunoască bine
comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea şi dacă în zona respectivă mai sunt alte
unităţi agro-ecologice, sau se desfăşoară proiecte de protecţie a mediului. În acest fel
el poate face schimb de informaţii şi primeşte sugestii folositoare şi nu se simte ca un
pionier. De asemenea, el trebuie să afle unde sunt punctele de vânzare sau/şi agenţii
care comercializează produse şi servicii de interes pentru agricultura ecologică şi să
cunoască comercianţii care ar putea pot sa-i cumpere produsele. Producătorii agricoli
care nu deţin toate echipamentele necesare este bine să-i cunoască pe ceilalţi
operatori sau procesatori din zonă care ar putea să le dea echipamente şi consultanţă
şi să se oferă voluntar pentru a executa orice operaţie de care au nevoie.

 Nivelul de pregătire teoretică şi aplicativă a producătorului;

Aceste aspecte joacă un rol important în stabilirea timpului şi a metodelor pentru
introducerea noutăţilor în fermă şi pentru a se asigura sprijinul tehnic necesar.
Motivaţia producătorului este cel mai important factor de succes, astfel încât dacă un
producător nu este convins sau nu a „digerat” îndeajuns o propunere, această iniţiativă
are şanse să nu reuşească. Este, de asemenea, adevărat că persoanele care au alte
preocupări, în special cele din afara fermei, cum ar fi procesatorii, urmăresc mai
degrabă propriile interese decât pe cele ale fermei.

 Dotarea cu echipamente şi dorinţa de a investi;

Timpul necesar pentru implementare opţiunilor agronomice depinde nu doar de
convingerea operatorului exprimată anterior dar şi de inputurile şi echipamentele
disponibile în fermă şi în teritoriu. Dorinţa operatorului de a investi bani în fermă are, de
asemenea, o influenţă asupra timpului de implementare a planului de conversie.
Sfaturile experţilor vor sugera desigur soluţii alternative temporare care, pe de o parte,
vor convinge producătorul că operaţiile sunt practicabile şi că merită investiţia, iar, pe
de altă parte, nu vor întârzia excesiv deciziile tehnice importante ale acestuia.

 Constrângeri;
Câteva restricţii de natură organizatorică şi de mediu, pot afecta foarte mult opţiunile
tehnice şi pot cere chiar mai multă atenţie în acţiunile care trebuie efectuate pentru
atingerea obiectivelor. Cele mai frecvente sunt: restricţiile de mediu şi politice,
autostrăzile şi alte surse de poluare din vecinătate, lipsa serviciilor de specialitate,
nerecunoaşterea prin planurile regionale.
Toate aceste informaţii adunate şi bine analizate, vor ajuta producătorul să elaboreze un
plan de conversie care va include soluţii tehnice considerate ca cele mai adecvate pentru
ferma/compania sa.
Un plan de conversie este necesar şi pentru a evidenţia faptul că în agricultura organică
nicio acţiune nu se termină de la sine şi întotdeauna vizează mai multe obiective. Acţiunile
vor fi eficiente în măsura în care echilibrul solului şi al ecosistemului agricol este asigurat şi
respectat.

1.1.d. Bilanţul energiei la nivel de fermă

Bilanţul energiei la nivel de fermă este important pentru evaluarea impactului asupra
schimbarilor climatice (emisia gazelor de sera) şi a consumului de energie fosilă.
Scopul este de a estima necesarul de resurse neregenerabile pentru a obţine un produs,
de a evalua conţinutul de energie în acel produs şi de a verifica eficienţa energetică.
Această analiză permite:
- inventarierea energiei mobilizate pentru estima situaţia consumului de energie pe
bază ierarhică;
- măsurarea eficienţei energetice a sistemului de producţie.
De asemenea, aceasta analiză se face la nivelul fermei si presupune inventarierea
fluxurilor de energie (intrări şi ieşiri).
Există o mulţime de legături între practicile agricole, efectul de sera şi consumul de
energie fosilă. De exemplu, marind suprafaţa unei pajişti permanente putem economisi
energie (mai puţină mecanizare = un consum mai mic de combustibil fosil) şi reduce
emisiile gazelor cu efect de seră.
De asemenea, gestionarea impactului agriculturii asupra mediului, presupune cunoaşterea
principiilor agronomice fundamentale şi o abordare globală în ce priveşte exploatarea
mediului.
Un instrument eficient pentru consultantul în domeniul agriculturii ecologice este metoda
“DIALECTE”, o metodologie specifică pentru diagnoza de agro-mediu, implementată în
Franţa de Solagru 11 . Aceasta constă într-o chestionar anchetă (prin care se colectează
informaţii cantitative esenţiale), un program de calculator (pentru a determina indicatorii de
mediu şi agricoli), o notă si o reprezentaţie grafică despre impactul agriculturii asupra
mediului. Unul din obiectivele principale a diagnosticului de agro-mediu este consilierea
agricultorilor ( sau a asociaţiile de agricultori) care ţin cont de mediu în procesul de
adoptare a deciziilor. Mai mult, ei caută instrumente ce le vor permite să evalueze impactul
practicilor şi sistemului agricol. Metoda “DIALECTE” poate fi folosită pe de o parte pentru a
introduce schimbări în practicile şi sistemul de protejare a mediului si, pe de altă parte ,
pentru organizarea monitorizării cu cu scopul de a verifica şo evalua îmbunătăţirile făcute.

1.2. Trasabilitatea lanţurilor alimentare

Mai întâi de toate, este necesar să plecam de la premisa că în "lanţul alimentar" sunt
incluse toate organizaţiile (sau operatorii din sectorul alimentar) de pe fluxul de materiale
care se ocupa cu instruirea, distribuţia, comercializarea şi furnizarea produselor
alimentare. In acest context, termenul de lanţ individualizează toate activităţile şi fluxurile
care au importanţă deosebita pentru însuşirile produsului (Norm 12 UNI 10939:2001).
Pentru a face eficient "Sistemul de trasabilitate ", se foloseşte un" acord de lanţ alimentar
", care este o intelegere pe care un cap-subiect de lanţ o poate avea cu alte "inele" ale
lanţului, pentru a defini responsabilităţile şi caracteristicile primului subiect din produsele
semifinisate şi a fluxurilor de materiale.
Un astfel de acord, poate stabili organismul care trebuie sa coordoneze întregul lanţ
alimentar şi sa administreze sistemul de trasabilitate a produsului, formalităţile şi
responsabilitatile de administrare a datelor şi a intregii documentaţii si care trebuie să fie
dintre organizaţiile implicate.
Trasabilitatea lantului alimentar contine toate datele „de la teren la furculita” si are scopul
de a cunoaste toate variabilele cantitative si calitative, comportamentul produsului in
perioada de pastrare si de a controla costurile de productie si estima responsabilitatile
interne (operationale) si externe (clienti si furnizori).
O astfel de cantitate de informaţii trebuie gestionata prin "sisteme informative ale lantului
alimentar”, cu diferite puncte de acces (ale publicului, autoritatilor sanitare şi organismelor
de certificare, ale tehnologilor responsabili si managementului afacerii) de management),
în perspectiva dorinţei de transparenţă, pentru a consolida relaţiile de încredere intre toţi
operatorii din lanţul de producţie şi distribuţie şi consumatorul final.
Pentru a atinge acest scop, sunt necesare elaborarea urmatoarelor documente principale:

a) Manualul de Trasabilitate, al căror principiu este de a scrie tot ceea ce trebuie

facut (... si apoi de a face - desigur - ceea ce este scris!) pentru a garanta
trasabilitatea lanţului;

b) Documentul Sistemului, care este compus din proceduri operaţionale, proceduri

tehnice, instrucţiuni de muncă şi documente pe care o firma din lantul alimentar
trebuie să le adopte pentru a garanta functionarea corectă a sistemului de urmarire;

c) Planul de Certificare, care subliniaza regulile prin care agenţiile de reglementare

şi operatorii din lanţul alimentar trebuie să interacţioneze între ei şi să garanteze
conformitatea produsului lcu norma de referinţă;

d) Graficul Fluxului, este o schema in care sunt prezentate diferite faze ale
procesului de producţie. De asemenea, in acest document sunt prezentate fazele în
care trasabilitatea poate să fie pierduta. Prin urmare, acest document descrie istoria
unitatii de productie (înţeleasă ca fiind cel mai mic lot care este cel mai apropiat de
o unitate de vânzare);
e) Planul de controale, este documentul care stabileste tipul si modalitatea
operaţiunilor de verificare a specificitatii produsului in timpul ciclului productiv
(colectarea mostrelor, analize chimice, laboratoare, etc.).
Aceste verificări sunt efectuate în mod normal, atat de firma din capul lanţului
alimentar şi de o terţă persoana juridica, în caz de certificare. In cazul lanţului
alimentar agro-ecologic, activitatea desfăşurată de către Organismele de inspectie
şi certificare, autorizate de către autorităţile naţionale în conformitate cu Reg. (CE)
Nr 834/2007 al Consiliului este esenţială. Aceste organisme funcţioneza in baza
manualelor operationale de specialitate si se implica astfel incat garanteaza
controlul complet al lanţului alimentar, în toate fazele sale.

1.2.a. Legile trasabilităţii alimentelor;

In ceea ce priveste trasabilitatea alimentelor, sunt patru tipuri principale de acte normative:
1. Legile obligatorii ale Uniunii Europene (U.E.);
2. Ghidurile comunităţii (cartea verde, cartea alba);
3. Legile elaborate de organizaţii standard;
4. Normele naţionale.
In acest curs vom prezenta numai normele internationale (obligatorii, orientative si
voluntare).
După Cartea verde a Comisiei cu privire la legislaţia alimentară, U.E a publicat "Cartea
albă a siguranţei alimentare", în care sunt prezentate peste 80 de acţiuni diferite legate de
siguranţa alimentelor "de la fermă la masă", care trebuie intreprinse in următorii câţiva ani.
Asadar, va fi propus un nou cadru legislativ. Acesta va acoperi întregul lanţ alimentar,
inclusiv hrana pentru animale, garantand un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii
consumatorilor şi în mod clar responsabilitatea principală a industriei, producătorilor şi
furnizorilor pentru producerea de alimente sanatoase. Vor fi stabilite controalele oficiale
adecvate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Capacitatea de a urmări produsele
pe întreg lanţul alimentar va fi o problemă-cheie. De asemenea, un element important va fi
si capacitatea de a lua măsuri rapide si eficiente de protecţie a sănătăţii, ca răspuns la
situaţiile de urgenţă care pot apare pe tot parcursul lanţului alimentar.
După doi ani de la publicarea Cărţii albe, a fost aprobat, de către Consiliul Parlamentului
European din 28 ianuarie 2002, Regulamentul (CE) n. 178/2002 de stabilire a principiilor şi
cerinţelor generale ale legislaţiei în domeniul alimentar, de infiintare a Autorităţii Europene
pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor legate de siguranţa alimentară.
Această lege stabileşte la alineatul 15 al articolului 3, conceptul de trasabilitate, "...
capacitatea de a urmări un produs alimentar sau furajer, producerea de alimente de
origine animala sau de substanţe destinate a fi încorporate într-un produs alimentar sau
furajer, in toate etapele de producţie, prelucrare şi de distribuţie ". Ca atare, in articolul 18
se dispune ca "trasabilitatea produselor alimentare, a furajelor, a produselor alimentare de
origine animala, precum şi a oricarei alte substanţe destinate a fi, sau ar trebui să fie,
încorporate într-un produs alimentar sau furajer cuprinde toate etapele de producţie,
prelucrare şi de distribuţie ". În acelaşi articol se stabileşte de asemenea, că operatorii de
afaceri cu alimente si furaje trebuie sa fie capabili sa identifice orice persoana de la care
se aprovizioneaza cu alimente sau alta firma careia ii furnizeaza produsele lor.
În acest scop, operatorii trebuie să aibă astfel de sisteme şi proceduri care permit ca
aceste informaţii să fie puse, la cerere, la dispoziţia autorităţilor competente. Alimentele
sau furajele care sunt introduse pe piaţă sau este de aşteptat să fie introduse pe piaţă în
Uniunea Europeana, trebuie să fie etichetate sau identificate în mod adecvat pentru a
facilita trasabilitatea, prin documentaţii sau informaţii adecvate, în conformitate cu cerinţele
relevante ale mai multor dispoziţii specifice.

1.2.b. Certificarea trasabilităţii lanţurilor alimentare;

Certificarea conformitatii este "activitatea prin care o alta organizatie independenta,
declară, cu o rezonabila credibilitate, ca un anumit produs sau serviciu este în conformitate
cu o anumită normă şi îndeplineşte cerintele specifice". Acesta definiţie scoate în evidenta
elementele esentiale si necesare procesului de certificare: demonstrarea calificarii, ca
este un organism de certificare independent, competent si imparţial. Standardul UNI
10939:2001 privind "Sistemul de trasabilitate a lanţului agro-industrial limentar - principii
generale pentru planificare şi realizare ", este un cadru normativ care defineşte principiile
şi cerintele specifice pentru realizarea unui sistem de trasabilitate a lanţului alimentar, in
toate cazurile în care se doreşte documentarea privind istoria unui produs şi
responsabilităţile specifice.
Această normă nu intenţionează să impună uniformizarea sistemului de trasabilitate:
definiţia detaliata a lanţului agroindustrial este lăsata în sarcina Unitatii Centrale implicata
în realizarea produsului. În plus, formalităţile interne de trasabilitatea a produsului, care
trece de la materii prime la semifinite, sunt definite ca si componente ale unui lanţ operator
corespunzator propriei abilităţi, atitudini şi dezvoltari tehnologice. Prin urmare, pentru
fiecare produs, este un lanţ relativ care stabileşte extensia şi formalitatile trasabilitatii,
prevazute in linia directoare UNI 10939:2001 şi formalizarea lor în Manualul lantului
alimentar care care este document de referinţă pentru operaţiunile de control şi de
certificare. Certificarea trasabilitatii lanţului alimentar atestă faptul ca trasabilitatea
produsului este garantată şi documentata pe toate fazele sale de productie, în
conformitate cu normele prevăzute de Manualul de referinţă (elaborat de firma conform
standardului UNI 10939:2001). Inainte de implementarea standardului UNI 10939, schema
de certificare adoptata de către o societate este Certificatul de Control al Lantului
Alimentar.
Acesta atestă, în concordanţă cu Manualul de referinta al trasabilitatii, ca trasabilitatea
produsului este garantata şi documentata in toate fazele de elaborare şi ca igiena sanitara
a produsului este gestionata de-a lungul întregului lanţ alimentar.
In conformitate cu Certificatul trasabilitatii lantului alimentar, se prezinta, de asemenea,
istoria unui produs, precum şi responsabilităţile specifice de identificare şi estimare a
fluxurilor de materiale şi organizaţiile care participa la fabricarea, comercializarea şi
livrarea produsului, de certificare a lanţului alimentar controlat, precum şi cerintele
trasabilitatii si da garanţii privind planificarea şi realizarea coordonata a siguranţei igienei
sanitare pe întregul lanţ alimenta.
Obiectivul principal al acestor tipuri de certificare este acela de a acorda o mai mare
transparenţă în relaţia dintre sistemul productiv şi consumator: în acest fel, lanţul de
trasabilitate şi de control al lanţului poate sa fie, un instrument de control tehnic, un
instrument de încurajare şi de încredere. Alt rezultat privind siguranţa alimentelor este
stabilirea si gestionarea, de catre fiecare firma de pe lantul alimentar (firma agricola, de
transport, de prelucrare, de distributie), a punctelor critice de control. În caz de risc si
deteriorare a sănătatii consumatorilor, controlul lanţului alimentar şi trasabilitatea ar trebui
să permita identificarea şi izolarea firmelor de risc, fără a implica în suspiciune şi în
dispoziţii restrictive, întregul compartiment. Sectorul agro-industrial este, prin urmare,
stimulat din ce in ce mai mult de tendinţele şi cererile pieţei şi a consumatorilor, sa
actioneze in contextul armonizarii lanţului alimentar şi coordonarii: numai pe bază de
planificare si coordonare a acţiunilor va fi posibil, de fapt, să se furnizeze garanţii de
calitate privind siguiranta alimentara, care sunt aşteptate de consumatori.
Uniunea Europeană, prin aprobarea Regulamentului nr 178/2002, face obligatorie
adoptarea unui sistem de trasabilitate alimentară de la începutul lui ianuarie 2005.
Trasabilitatea şi transparenţa pot deveni, prin urmare, instrumentele fundamentale ale
pieţei, mai ales in productia agricola ecologica, care are un sistem de control şi de
certificare European începând cu anul 1991, controlat de către standardele comunitare şi
naţionale.

1.2.c. Controlul organismelor modificate genetic (OMG);

În agricultură, omul a realizat întotdeauna incrucisari între culturi pentru a îmbunătăţii
insusirile si capacitatea de adaptare teritoriala a acestora. Prin mijloace de inginerie
genetică, în ultimele decenii s-a inceput ceva diferit, care a depăşit limitele naturale prin a
combina gene care aparţin unor organisme diferite, care de asemenea, nu pot avea un
anumit tip de relaţie genetica. Datorită acestei manipulari genetice, se obţin organisme cu
caracteristici proprii, care acum sunt acum cunoscute ca fiind OMG-uri, (definite de art. 2
din DIR. 2001/18/CE) 13 .
Cei care se ocupă în prezent de OMG-uri şi de ingineria genetică intreaba despre
reflectiile sociale, economice, politice si nu în ultimul rând, etice ale acestora. Nu sunt
multe studii disponibile cu privire la acest aspect, iar cea mai mare parte a acestor
cercetări sunt efectuate de către corporatii producătoare de OMG-uri. Utilizarea OMG-
urilor este sustinuta ca modalitate de rezolvare a problemei foametei în ţările în curs de
dezvoltare, datorită unei productivitati mai mari a plantelor transgenice. Cu toate acestea,
asa cum sustin o mulţime de economişti (printre care Amartya Sen, castigatioarea Premiul
Nobel), foametea nu este cauzata de lipsa de alimente si nici o problemă de producţie, ci
de distribuţie şi de sărăcie.
Studiile ştiinţifice independente arată că de fapt nici una dintre prestaţiile atribuite culturilor
modificate genetic nu pot fii verificate. În schimb, se pare, în toate cazurile există aspecte
grave, daunele serioase, derivate din aceste practici, precum si repercursiunile pe care le
au asupra sănătăţii umane, siguranţei mediului, respectarea oamenilor şi valorilor lor şi
desigur, asupra fermierilor, tot mai mult dependenti de erbicide şi pesticide si cu costurile
de producţie neeficiente.
Problemele care insotesc organismele modificate genetic nu contribuie decat la creşterea
insecurităţii alimentare. De fapt, aceasta este cauza pierderii biodiversităţii, atât pentru că
se bazează pe mono-cultură, cat şi pentru că, din ce in ce mai mult, este utilizata o
tehnologie numita "terminator" 14 , prin care se obtin seminte care nu germineaza (sterile) şi
nu pot fi reutilizate pentru noi culturi.
OMGurile sunt forme noi de dependenţă, monopoluri care au tendinţa de a consolida mai
mult şi mai mult poziţia inteprinderilor multinaţionale; de fapt, ţăranii sunt obligaţi sa
plateasca drepturile de autor pentru drepturile de brevet pe seminţe, şi apoi, din cauza
sterilitatii seminţelor modificate genetic, ei sunt obligaţi să cumpere an de an, fără a le
putea auto-reproduce 15 .
"Resursele săracilor, cum ar fi biodiversitatea şi cunoştinţele native, sunt furate cu
violenţă, prin mijloace noi si sirete" afirmă Vandana Shiva 16 , care continuă: "Cunoştinţele
săracilor sunt transformate în proprietatea industriilor mari la nivel global şi se ajunge la
punctul în care cei săraci, pentru a-si procura necesarul de alimente si ingrijiri medicale,
trebuie să plătească pentru seminţele şi medicamentele pe care ei le-au elaborat şi
utilizat".
Cresc astfel protestele impotriva OMG-urilor, cerand ca genele fiinţelor umane, animale
sau plante sa reprezinte elemente de bază a unei moşteniri universale, sa nu fie
comercializabile, si sa nu devina invenţii industriale.
În sinteză, cele mai multe cunoscute fenomene de risc ale mediului sunt :
 transmiterea "noilor gene" din plantele modificate la plantele aceleaşi specii sau
similare prin răspândirea de polen;
 transferul "noilor gene" la microorganismelor din sol;
 pierderea biodiversităţii, datorită cultivarii câtorva genotipuri transgenice in intreaga
lume, cu disparitia consecventa a speciilor existente în prezent;
 extinderea folosirii pesticidelor ca urmare a insusirii plantelor de toleranta la erbicide
stimulate genetic;
 transferul caracterelor de rezistenţă la insecte la plantele modificate genetic.
Din aceste motive, standardele IFOAM (Federaţia Internaţională a Miscarilor Agriculturii
Ecologice) a stabilit excludere categorica a OMG-urilor şi a tuturor produselor care conţin
OMG-uri, din întregul sistem de producţie ecologicică. Riscurile pentru ca agricultura
ecologică sa fie contaminata cu plante transgenice, poate sa apara, în momente diferite
ale producţie, atât prin contaminarea cu polen cat si prin transportul seminţelor de insecte
sau de vânt. Un studiu realizat de către Asociatia Solului 17 centralizaeaza experienţa
agricultorilor nord americani, pune accentul pe una dintre cele mai mari probleme cauzate
de utilizarea de OMG-uri - extinderea contaminarii suprafetei agricole şi furajere. Aceasta
a fost verificata la toate nivelurile lanţului alimentar, de la producerea de seminţe la
producţia de alimente. În cazul în care culturile modificate genetic au fost comercializate,
contaminarea a ajuns la un astfel de nivel, incat a devenit foarte dificil de găsit linii de
seminte libere de OMG-uri.
Autoritatile americane dedicate certificarii agriculturii ecologice, au declarat că
“contaminarea porumbului modificat genetic, a rapiţei şi soiei, este acum atât de extinsă,
incat potrivit lor, agricultorii Americii de Nord nu mai pot produce seminte nemodficate
genetic”. Chiar şi corporaţiile au recunoscut că in ziua de astazi puritatea genetică este
imposibil de găsit. Acest lucru arată cât de dificil este de a accepta co-existenţa a două
tipuri de culturi şi cum este chiar mai dificil de a proteja consumatorii care aleg să nu
consume produse provenite din organisme modificate genetic sau produse adiacente. În
acest scop, Parlamentul European a elaborat un act normativ specific, - sistemul
Europenan de trasabilitate si de etichetare a OMG-urilor.
Acest act ormativ este N.1830/2003 18, care in art. 1 stabileste ţinta "pentru a asigura un
cadru pentru trasabilitatea produselor de tip OMG sau care conţin OMG-uri care are ca
obiective asigurarea etichetării corecte, a monitorizării efectelor asupra mediului şi, acolo
unde este cazul, asupra sănătatii ... " ... în aşa fel încât să se asigure că informaţii sunt
exacte si la dispoziţia operatorilor şi a consumatorilor, pentru a le permite să îşi exercite
libertatea de a alege în mod eficient ", astfel încât sa se poate afirma ca „cerintele pentru
hrana si furajele din plantele modificate genetic sunt asemanatoare, pentru a se evita
discontinuitatea informatiilor in cazurile in care li se schimba destinatia finala a acestora".
Sistemul de trasabilitatea va permite urmărirea, pas cu pas, a manipularii produselor
provenite din organisme modificate genetic dincolo de lanţul de producţie şi distribuţie şi
mai mult, va permite retragerea produselor de pe piaţă, în cazul în care se stabilesc efecte
nocive neprevăzute pentru sănătatea omului, a animalelor sau pentru mediu. Actele
normative prevad că operatorii de sector trebuie să transmită şi să păstreze informaţiile
privind produsele pentru o perioadă de cinci ani după fiecare tranzacţie. Alta obligaţie este
sa se inscrie pe eticheta produselor, pre-ambalate si neambalate, cuvantul OMG-uri în
texte de tipul "Acest produs conţine organisme modificate genetic" sau "Acest produs
modificat genetic conţine [denumirea organismului (lor)] ".
Ceea ce lasă o incertitudine in privinta acestei legi este faptul că ea nu oferă aceleaşi
obligaţii pentru acele produse care contin urme de OMG-uri, intr-o proporţie mai mica de
0,9% , atât timp cât prezenţa acestor OMGuri este accidentală sau inevitabilă din punct de
vedere tehnic. In conformitate cu principiul subsidiaritatii, Comisia Europeană oferă tarilor
membre obligaţia de a elabora masurile de gestionare a coexistenţei conform
recomandarii 2003/556/CE 19 care stabileşte orientările pentru elaborarea strategiilor
naţionale adecvate.
Acest lucru nu convine insa miscarii ecologice, sigura de necesitatea de toleranţă zero,
care vede în dorinta Comisiei de a accepta prezenta a 0.9% OMG-uri în produsele
biologice, asa cum se este la cele convenţionale, ca un procedeu de aplicare in practica a
coexistentei şi pentru a evita ca fiecare agricultor ecologic contaminat, sa se poata adresa
tribunalelor şi să ceară daune, conform principiului comunitar „poluatorul plateste”, pentru
necertificarea produselor din cauza contaminarii cu OMGuri.
Mai mult este dezarmanta decizia Comisiei de a nu elabora un act normativ european,
privind coexistenţa culturilor modificate genetic si culturile agriculturii ecologice si
conventionale, care a determinat miscarea agricultorilor, de a prezenta cu ocazia Summit-
ului de la Viena din 2005 dedicat BIOTECH-ului, intitulat "libertatea de alegere", a
Declaraţiei pentru o Europă fără OMG-uri.
In acest document au fost prevazute urmatoarele cereri:
 Garantarea dreptului consumatorilor şi producătorilor la alimente si, respectiv, la o
agricultura fara organisme modificate genetic;
 Promovarea dezvoltarii de teritorii libere, in intregime, de OMG-uri;
 Prioritizarea agriculturii nontransgenice in toate cazurile nesigure ale productiei cu
OMG-uri;
 Stabilirea şi urmărirea (penala) a persoanelor responsabile de contaminare atat a
procesatorilor cat si a simplilor consumatori de OMG-uri.
Se spera ca petitia prezentata va fi aprobata de Comisie, deoarece în cadrul UE 25, o
regiune din trei solicita ca teritoriul său să fie liber de OMG-uri. În ianuarie 2006, 172 de
regiuni şi mai mult de 3400 de autorităţi locale europene, au fost deja declarate zone libere
de OMG-uri. Au făcut-o datorită legilor regionale sau declaraţiilor care exprimă voinţa
cetăţenilor lor să nu permita accesul OMG-urile pe teritoriul lor. Dar cu legislaţia
europeană în vigoare, autorităţile locale nu pot sa-si realizeze obiectivele declarate, desi
cunosc ingrijorarea cetăţenilor in materie de OMGuri si ar trebui să aibă ultimul cuvânt ca
semn de multumire a cerintelor acestora 20 . "Este o problemă de democraţie - a spus
Rough Anschober, ministrul mediului şi de protecţie a consumatorilor al Austriei Inalte -
deoarece 90% din cetăţenii europeni nu doresc sa stie faptul ca sunt consumatori de
produse modificate genetic.

1.3. Certificarea calităţii, reprezentativităţii şi a realităţilor sociale şi de mediu

Cererea consumatorului, cu privire la calitatea şi reprezentativitatea produselor, siguranţa
alimentara, a impactului activitatilor de productie asupra mediului şi responsabilitatea
socială faţă de lucrător, au impus, din ce in ce mai mult , organismelor private şi
guvernamentale sa stabileasca standarde adecvate pe care sa le respecte. Asta a dus la
crearea de "marca garantata" - asa-numitul certificat pe care firmele agro-industriale il pot
utiliza pentru a demonstra comunităţii adeziunea lor la valorile şi cererile solicitate.
În acest capitol vom încerca să oferim o viziune a principalelor sisteme de certificare, care,
ofera răspunsuri la nevoile consumatorilor, permite firmelor care îndeplinesc aceste
obligaţii sa obţina avantaje mai bune.
În fapt, o gestionare transparentă a aspectelor sociale si de mediu, este un semn de
management general correct şi de evolutie globala buna a întreprinderii, care, datorita
politicilor de marketing contribuie la reducerea riscului investiţiilor financiare, funcţionează
durabil si isi asigura obtinerea de profit.

1.3.a. Certificarea calităţii;

Calitatea produselor 21 şi serviciilor si conformitatea acesteia cu normele si tehnologiile
specifice, sunt astăzi cerinţe strategice esenţiale pentru realizarea şi menţinerea unei
intreprinderi pe piaţa. Definiţia unui Sistem de management al calitatii 22 şi certificarea
acesteia în conformitate cu Regulamentul ISO 9001 reprezintă un factor de succes
indispensabil şi o cerinţă relevanta într-un peisaj global, caracterizat de un nivel ridicat al
concurenţei.
Sistemele de management pentru calitate sunt instrumente moderne care sunt in
conformitate cu nevoile întreprinderilor şi cu dispoziţiile naţionale şi normele
Internationale(ISO 9000). Conformitatea Sistemului de Management pentru calitatea
afacerilor cu astfel de norme duce la o mai bună garanţie cu privire la capacitatea
afacerilor de a satisface cerinţele de calitate. Certificarea în conformitate cu Regulamentul
ISO 9000 care este data de o autoritate independentă, recunoscuta la nivel naţional şi
internaţional, a devenit indispensabilă în afaceri, pentru a putea câştiga încrederea
clienţilor şi a pieţei.
Punerea în aplicare a unui sistem de calitate în conformitate cu norma ISO 9001 \ 2000
intr-o afacere in agricultura ecologica este un moment in evoluţia naturală a organizarii
afacerii, prin care, de fapt afacerea adoptă deja un cadru de organizare, pe baza
documentelor oficiale, respectând principiile regulilor de referinţă necesare pentru a
certifica un sistem de calitate, precum ISO 9001 \ 2000. Voinţa de a imbunatatii continuu
un serviciu la nivel de excelenţă, se poate demonstra prin implementarea unui Sistem de
management integrat calitate-mediu, orientat mai mult catre certificarea etica si mai presus
decat certificarea obisnuita a produselor.
Un sistem integrat, favorizează in plus maximizarea eficienţei serviciului dedicat, evitând
impunerea unor taxe si pierderi economice inutile. Mai mult decât atât punerea în aplicare
a unui sistem integrat este favorizat de rădăcina comuna a normelor ISO 9000 şi ISO
14001.
Deci, evolutia naturala în organizarea unei afaceri ecologice este de a începe cu un sistem
de calitate în conformitate cu norma ISO 9001 \ 2000, apoi să adopte Sistemul de
Management Integrat Calitate - Mediul şi în plus, sa se orienteze catre Certificare etica,
dincolo de faptul că produsle trebuie certificate si din punct de vedere ecologic.

1.3.b. Certificarea reprezentativităţii;

De la reforma Politicii agricole comune, politica de calitate a jucat un rol din ce în ce mai
important. Numărul de produse regionale si de specialitate, altele decât vinul şi băuturile
alcoolice ale caror nume sunt înregistrate sub programele de calitate ale UE, în prezent
se ridică la 727 şi continuă să crească. În scopul de a îmbunătăţi şi a face procesul de
înregistrare mai eficient, noul regulament 23 simplifica procedurile şi clarifica rolul statelor
membre.
Mărcile de calitate (DOP, IGP, STG) sunt mărci colective, care permit identificarea unui
produs tipic obţinut de către companii cu producţie si caracteristici de mediu bine definite şi
s-a supus unui sistem de control. În scopul de a obţine un brand colectiv, sunt necesare
recomandari disciplinare riguroase. Produsele cu brand colectiv sunt controlate şi
certificate de către un organism de control care garanteaza conformitatea.
DOP - Denumire de Origine Protejată este numele unei regiuni, al unui loc specific sau, in
cazuri speciale ale unei tari, folosit pentru a descrie un produs agricol sau alimentar
(exclusiv a celor făcute cu lichior) original din aceasta regiune, ale căror calităţi sau
caracteristici sunt determinate in principal sau exclusiv de un anumit mediu geografic, care
cuprinde factorii naturali si umani inerenti şi a cărui productie, prelucrare si preparare are
loc intr-o zona geografică bine delimitată (Regulamentul CEE n. 2081/92).

Fig. 3: Sigla DOP

IGP - Indicaţie Geografică Protejată este numele unei regiuni, a unui loc specific sau, in
cazuri exceptionale, a unei tari, folosit pentru a descrie produsele agricole si alimentare
originare din aceasta regiune, loc sau tara, care au o calitate specifica, reputaţie sau o altă
caracteristică ce poate fi atribuită acestei origini geografice si a carui productie si/sau
procesare au loc in aria geografica delimitata (Regulamentul CEE nr 2081/92).

Fig. 4 Sigla IGP

TSG – Specialitate Traditionala Garantata sau Atestat de Specificitate Garantat (AS) este
brand-ul colectiv care desemnează ca un produs agricol şi alimentar are insusiri
(specificitati) care în mod evident il deosebesc de produsele sau alimentele similare din
aceeasi categorie (Regulamentul CEE No. 2082/92).
Un produs TSG nu este legat de un anumit teritoriu de origine si orice producator
european poate folosi un astfel de brand daca compoziţia si metoda de producţie
tradiţionala respecta indicatia anterioara.

Fig. 5 Sigla STG

Cu toate acestea, Europa a alocat noi resurse pentru a promova participarea fermierilor la
sistemele de certificare şi de a implementa noi campanii de informare şi de promovare
care au ca scop public promovarea acestora in randul asociaţiilor de consumatori.
Legislaţia acordă o mai mare putere de control la consorţii pentru protecţia şi valorificarea
produselor. În plus, producţia tinde să fie considerată ca un patrimoniu naţional economic
si cultural şi ca atare, este protejat de acordurile internaţionale privind drepturile de
proprietate intelectuală.
Raspandirea stilului european de alimentatie, valorificarea produselor originale la scară
mare de distribuţie, crearea de trasee turistice alimentare, organizarea de evenimente
scolare pentru instruirea tinerilor cu privire la educatia alimentara, legăturile dintre
produsele alimentare şi aria geografica şi etichetele informative sunt în toate privinţele,
unele din obiectivele principale ale planurilor de acţiune, pentru a susţine un sector unic in
lume.

1.3.c. Certificarea realităţilor sociale şi de mediu;

Certificarea sociala 24 si de mediu 25 a firmelor este o practică din ce in ce mai raspandita.
Aceasta incearca sa satisfaca cerintele firmelor de a demonstra angajamentul acceptat de
către clienţi, acţionari şi comunitate.
Principala caracteristică a numeroaselor certificarii actuale este ca se fac pe bază de
voluntariat, ceea ce înseamnă că firmele sunt libere sa decida respectarea sau nu a
anumitor masuri stabilite de către organisme guvernamentale şi non guvernamentale, care
indică standardele pe care procesele şi / sau produsele trebuie sa le respecte.
Există o mulţime de organizaţii de referinţă care se ocupa cu astfel de certificari, iar unele
dintre acestea se afla in tabelul 5.
Câteva dintre aceste organizaţii au constituit Alianta Internationala de Acreditare si
Etichetare Sociala si de Mediu (ISEAL 26 ). Allianta ISEAL 27 susţine standardele credibile
şi evaluarile de conformitate prin dezvoltarea instrumentelor de constructie a capacitatii de
consolidare a activitatii membrilor si prin promovarea certificarii sociale si de mediu
credibile si voluntare ca instrument politic legitim în comertul mondial şi in dezvoltare.
Membrii ISEAL au elaborat standarde internaţionale care sunt de referinţă în domeniile lor.
Standardul se concentreaza asupra comertului echitabil, pisciculturii ornamentale,
managementului forestier, agriculturii ecologice, pescuitului marin şi de apă dulce,
responsabilitatii sociale şi agriculturii durabile.
De asemenea, Alianţa ISEAL a emis Codul de bune practici pentru Stabilirea standardelor
sociale şi de mediu 28 , oferind un punct de reper pentru a asista organizatiile la elaborarea
standardului in vederea îmbunătăţiirii modului în care acestea isi dezvolta standardele
sociale şi de mediu armonizandu-le cu propriile procese.
Membrii ISEAL au două funcţii de bază: stabilirea standardelor şi verificarea conformitatii
cu aceste standarde. Standardul este elementul central al programelor majoritatii
membrilor, iar aceste standarde au următoarele caracteristici:
 Au fost stabilite pe baza unei nevoi veritabile;
 Sunt voluntare iar iniţiativele sectorului privat nu acţionează ca bariere tehnice în
calea comerţului;
 Fiecare dintre ele se concentrează pe cele mai bune practici de producţie sociale şi
de mediu în domeniile lor respective;
 Ele sunt elaborate şi actualizate printr-un proces de largă consultare a părţilor
interesate;
 Tin cont de realităţile ecologice, culturale si economice ale lumii în care activeaza;
 Sunt metode standard ale proceselor si metodelor producţie (PMP) prin care se
evalueaza modul în care a fost obtinut un produs si mai putin caracteristicile
produsului în sine;
 Includ elemente atât de performanţa, cat si de management de baza, pentru a
îmbunătăţii practicile de management, precum şi viabilitatea pe termen lung;
 Sunt imbunatatite continuu pentru a se adapta la evoluţia celor mai bune practici şi
a îmbunătăţii participarea companiilor interesate.
Pentru a se asigura că standardele sunt aplicate într-un mod semnificativ, membrii ISEAL
verifica conformitatea cu standardele de certificare sau acreditare. Membrii programelor
ISEAL de certificare şi acreditare au următoarele elemente comune:
  Serviciile de certificare şi acreditare corespund criteriilor internaţionale acceptate
pentru procedurile de operare. Aceste criterii sunt Ghidurile ISO/IEC 61 şi 17011
pentru acreditarea organizaţiilor şi Ghidurile ISO/IEC 62 sau 65 pentru organisme
de certificare;
 Certificarea evaluări este efectuata de către un terţ independent, care nu are nici un
interes legitim în rezultatul final;
 Certificarea este deschisa oricărui solicitant care se încadrează în gama de produse
şi sfera geografica de aplicare a programului de certificare;
 Acreditare este deschisa tuturor organizatiilor de certificare care îndeplinesc
obiectivul şi criteriile transparente de operare, stabilite de programul de acreditare;
 Decizia de certificarea si acreditarea este obiectiva şi transparenta;
 Membrii organizaţiilor au structuri de gestionare care apara imparţialitatea,
separand eficient certificarea sau deciziile de acreditare de alte activităţi;
 Membrii organizatiei faciliteaza comerţul prin livrarea programelor de acreditare
internaţională care funcţionează la nivel global.
Este important să se precizeze că, in Codex, în partea referitoare la procedurile de
elaborarea a standardelor, se subliniază în final că standardele sunt disponibile la un cost
cat mai redus posibil, şi trebuie să fie făcute pentru a ajuta unitatile cu constrângeri
legitime financiare pentru a obţine documente relevante.
Procedurile spun ca trebuie sa se permita copierea anunţurilor, standardelor şi a altor
materiale, pentru a fi puse la dispoziţie la cerere, la un cost cat mai scăzut posibil care să
acopere numai costurile administrative rezonabile. În partea referitoare la eficienţa,
relevanţa şi armonizarea internaţionala se subliniază importanta ca organizatiile de
elaborare a standardelor sa tina cont de diferenţele regionale şi locale in ceea ce priveste
capacităţile tehnologice si realitatile economice, sociale şi ecologice şi dacă este cazul,
cunoştinţele tradiţionale.
În ceea ce priveste participarea in procesul de elaborare a standardelor trebuie acordată o
atentie speciala nevoilor ţărilor în curs de dezvoltare şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii.
Ar trebui să fie garantata, de către organizatiile de elaborare a standardelor, prin
prevedere de fonduri în planul financiar, participarea grupurilor defavorizate care vor fi
direct afectate de punerea în aplicare a standardelor.
Cu toate acestea, dat fiind faptul că acest lucru nu este întotdeauna posibil, ar trebui să se
apeleze la alte mijloace care să faciliteze participarea lor, asigurându-se că firmele
interesate din ţara în curs de dezvoltare, pot face comentarii de la distanţă si pot notifica
organizaţiile si mecanisme care răspândesc informaţii despre standarde. Aceste prevederi
ale Codului evidenţiaza dorinta fundamentala, exprimata de organizaţii, de a dezvolta
inclusiv procese ţinând seama de posibilităţile diferite de acces la subiectele de interes si
de a face cu adevărat participativă standardizarea şi armonizarea proceselor sistemului de
producţie.

Tabelul 4: Organizatii de referinţă internationale, sociale şi de mediu

AccountAbility este un institut international, non-profit si profesional dedicat promovarii
responsabilitatii sociale, etice şi în ansamblu, de organizare. Acesta promovează
dezvoltarea durabilă prin crearea unei garantii credibile standard in cadrul
responsabilitatii 29 .

British Standard Institute (Institutul Britanic de Standarde) este o filiala a Grupului BSI
care furnizaeaza standarde care acopera fiecare aspect al economiei moderne, de la
protecţia proprietăţii intelectuale la specificaţii tehnice privind echipamentele de protectie
a personalului 30 .
Commercio Justo Mexico A.C. (C.J.M.) are misiunea de a promova comerţ echitabil
pentru produsele mexicane care apartin micilor producători mexicani, elaborand
standardele pentr comertul correct 31 .

Certified Organic Association of British Columbia (COBAC) este o organizatie infiintata de

producatori, ai cărei membri furnizeaza toate certificarile ecologice în provincia British
Columbia din Canada. Programul BC de certificare ecologica a adoptat Principiile
Agriculturii Ecologice aşa cum au fost stabilite de Federaţia Internaţională a Mişcărilor
de Agricultura Ecologica (IFOAM) 32 .

European Environmental Citizens Organisation for Standardization (ECOS),

promoveaza integrarea aspectelor de mediu in standardele tehnice voluntare publicate
de Organizatia europeana de stndardizare – CEN (Comisia Europena pentru
Standardizare), CENELEC (Comitetul European pentru Standardizare Electrotehnica) si
ETSI (Institutul European de Standarde in Telecomunicatii).

Fair-trade Labelling Organisations International (FLO), este organizatia mondiala de

standardizare si certificare a comertului echitabil 33 .

Forest Stewardship Council (FSC), este o organizatie internationala non-profit care

sprijina mangementul padurilor lumii, corespunzator mediului inconjurator, benefic social
si viabil economic. Organismele de certificare acreditate FSC au obligatia de a evalua
toate obiectivele forestiere de certificare conform principiilor FSC si Criteriilor de
Administrare a Pdusrilor 34 .

Forest Stewardship Council of Canada (FSC Canada), este o organizatie tip FSC
nationala, responsabila pentru elaborarea standardelor regionale şi recomandarea lor
pentru aprobarea de către FSC International 35 .

Global Ecolabelling Network (GEN), este o asociaţie non-profit independenta care

îmbunătăţeşte, promovează şi dezvoltă "ecoetichetarea" de produse şi servicii 36 .

Green Seal, este o asociaţie non-profit, care se straduieste sa realizeze un mediu mai
curat şi mai sănătos prin identificarea şi promovarea produselor şi serviciilor sunt mai
putin poluante si produc mai putine deşeuri, conserva resursele şi insusirile naturale ale
peisajelor si diminueaza încălzirea globală şi saracia 37 .

Green-e, Programul de Certificare a Energiei Regenerabile, este un program al SUA

de certificare si verificare a energiei regenerabile gestionat de Centrul pentru
Solutionarea Resurselor (CRS) 38 .

IFOAM (Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultura Organica), este o

organizatie umbrelă a miscari de agricultura ecologica, care are scopul de a se adopta,
in toate tarile lumii, componentele ecologice, sociale şi economice ale sistemelor
corespunzatoare principiilor Agriculturii Ecologice. IFOAM a elaborat standardele de
baza IFOAM (IBS), care impreuna cu Criteriile de Acreditare a Organismelor de
Certificare a Productiei si Procesarii Ecologice (IAC) constituie normele IFOAM. Aceste
normele sunt baza Sistemului IFOAM de Garantie Ecologica 39 .

ISO (Organizaţia Internaţională pentru Standardizare), este o reţea a Institutului de

standarde naţionale, cel mai mare realizator de standarde tehnice 40 .

Marine Aquarium Council (MAC), este o organizatie non-profit care are misiunea de a
conserva recifele de corali şi alte ecosisteme marine prin crearea de standarde şi
 metode de certificare pentru cei implicaţi în colectarea şi protejarea viaţii marine
ornamentale. Standardele de bază sunt însoţite de documente privind cele mai bune
orientari practice, care ofera sfaturi operatorilor din industrie privind modul în care ar
putea sa se conformeze acestor standarde 41 .

Marine Stewardship Council (MSC), este o organizatie non-profit, care a elaborat un

standard de mediu pentru dezvoltarea durabilă şi buna gestionare a pescuitului, care
foloseste etichetarea produselor pentru a recompensa gestionarea si praticarea unui
pescuit responsabil 42 .

Social Accountability International (SAI), este o organizatie non-profit dedicată

elaborarii, punerii în aplicare şi supravegherii responsabilitatii standardelor sociale
voluntare. Aceasta dezvoltă SA8000 43 .

Sustainable Agriculture Network (SAN), este o coaliţie a unor grupuri non-profit, care
lucreaza cu Programul de Dezvoltare Durabila al Aliantei Padurilor Tropicale. SAN
foloseste aceleaşi standarde generale, dar adaptate la indicatorii specifici şi detaliati ai
fiecarei tari 44 .
.
Worldwilde Responsible Appareal Production (WRAP), este un consortiu non-profit
dedicate promovarii si certificarii legale a confectiilor in intreaga lume . Principiile WRAP
sunt standardele de baza pentru facilitatile participante in intreaga lume la Programul de
Certificare a Productie de Materiale de Confectii 45 .

1.4. Multifunctionalitate
1.4.a. Agroturism;
Dintre diferitele forme de turism rural, agro-turismul permite agricultorilor să-şi
sporească valoarea producţiei şi să-şi diversifice activităţile. Vacanţa (concediu)
petrecută în ferme, contribuie de fapt, la creşterea contribuţiei agriculturii la
protecţia mediului. Mai mult decât atât, pentru fermieri, vacanţa la fermă poate face
ca investiţiile care au fost făcute pentru managementul de mediu să folosească
întregii comunităţi. Obiectivul acestei activităţi, "consumatorul" de turism rural, în
general, este atras de peisajele agricole şi rurale, de floră şi faună. Conservarea
tuturor acestor elemente reprezintă o condiţie esenţială în vederea păstrării atracţiei
turistice din zonele rurale, care, adesea, implica activităţi agricole mai scumpe sau
mai puţin profitabile. Până în prezent, trebuie să luăm în considerare faptul că agro-
turismul reprezinta o foarte mică parte din turismul rural. Cu toate acestea, agro-
turismul poate oferi oportunităţi zonelor dezavantajate sau, oricum departe de fluxul
turistic. Se poate considera că, din punctul de vedere al valorii adăugate, pentru o
fermă turismul este o activitate tipică care asigură venituri relevante pentru fermieri
ca urmare a vânzării directe a produselor agricole şi a generării de venituri prin
ocuparea unor clădiri, care oricum sunt nefolosite.
Pentru managerul de agro-turism, sarcina de bază va fi previzualizarea condiţiile de
bază pentru succesul său, cum ar fi: stabilirea nivelului si profitabilităţii investiţiilor,
profesionalism în cazare, integrare în piaţa locală şi naţională şi promovarea reţelei
proprii şi dezvoltarea de noi activităţi de turism de fermă sau înfiinţarea de noi
reţele cu alte structuri. Fermele ecologice pot avea un rol relevant în sectorul
ecologic orientat spre agro-turism.
Subliniem activitatea Asociaţiei Italiene pentru Agricultura Biologică (AIAB), care a
înfiinţat disciplina de agro-turism ecologic şi a elaborat un sistem inovativ de
 certificare şi de clasificare a acestor forme de turism, care, în esenţă, se bazează
pe cerinţe obligatorii (pentru a utiliza marca AIAB sunt necesare cateva criterii
obligatorii) dar şi opţionale (necesare pentru clasificare, exprimate de un număr de
margarete, cuprinse între 1 şi 5).

Figura 6:Logoul si clasificarea fermelor ecologice de vacanţă

Orice unitate agro-turistică, membră a circuitului AIAB, este controlată de către

inspectori care verifica gradul de corespondenţă cu disciplina AIAB de agro-turism
ecologic.
"Clasa de valoare" se solicită şi se actualizează anual, prin calcularea mediei
aritmetice a punctajelor atribuite fiecăruia din următoarele domenii tematice definite
în disciplină:
 Activitatea de producţie (cel mai mare punctaj se acordă fermelor care produc
bunuri alimentare specifice, certificate ecologic sau din categoria "Slow Food");
 Servicii naturalistice şi didactice (punctaj mare se acordă unităţii agro-turistice, care
are activităţi didactico-demonstrative de agricultură ecologică, având ca oferte, pe
lângă cel specifice, trasee naturalistic – didactice semnalizate corespunzător,
muzee privind civilizaţia naţională, vizite în arii protejate şi observaţii privind fauna);
 Protecţia mediului şi a resurselor naturale (punctaj mare îl obţin firmele care acorda
atenţie întreţinerii peisajului şi biodiversitatii vegetale şi animale, precum şi
reducerii cantităţii de deşeuri menajere, sau/şi păstrării păşunilor de munte);
 Construcţii (punctaj mai mare se acordă pensiunilor agro-turistice integrate în
teritoriu, construite în conformitate cu regulile de constructii bio şi care limitează, cât
mai mult posibil, poluarea electromagnetică, acustică şi luminoasă, precum şi
folosirea surselor neregenerabile de energie);
 Servicii de primire (punctaj mai mare îl obţin pensiunile agro-turistice care asigură
accesul persoanelor cu handicap şi prevăd spaţii comune la bibliotecă şi la puncte
de informare, etc);
 Legături în teritoriu (punctaj mai mare se acordă pensiunilor agro-turistice ce au
legături on-line cu alte activităţi din teritoriu şi promovează activităţile culturale din
teritoriu, au iniţiative informative şi cursuri specifice în diferite meserii);
 Servicii turistice (punctaj mai mare se acordă celor care asigură însoţirea invitaţilor,
conaţionali sau străini, pentru a descoperii teritoriul, precum şi trasee turistice ce
pot fi parcurse pe jos, pe cai sau pe biciclete);
 Gustarea şi vânzarea produselor (punctaj mai mare se acordă pensiunilor agro-
turistice care facilitează căutarea, studiul şi răspândirea culturii locale şi regionale şi
bucătăria regională tipică, prin punctele de vânzare in fermă);
 Transportul (cel mai mare punctaj îl obţin pensiunile care organizează un sistem
colectiv de transport pentru clienţii lor, limitând traficul intern la deplasări pedestriale
sau cu biciclete).

1.4.b. Managementul peisajelor;

Activităţile umane au contribuit semnificativ la dispariţia progresivă a mediilor
naturale originale. Una din consecinţe este deteriorarea calităţii mediului teritoriilor
locuite de om şi scăderea biodiversităţii acestora. În teoria agricolă, această
simplificare a ecosistemelor este corelată cu creşterea numărului de probleme în
managementul activităţilor de producţie (ex. folosirea inputurilor externe în circuitul
productiv al fermei). Plantele carnivore, dăunătorii plantelor cultivate, toţi au
prădători naturali (insecte sau microorganisme), care prin activitatea lor asigură
controlul biologic al populaţiilor dăunătoare (de exemplu, buburuza mănâncă afide
şi numeroase alte insecte dăunătoare).
Cu toate acestea, tot mai multe habitate naturale (garduri vii, pajişti, etc) ale acestor
prădători sunt distruse şi, ca atare, doar o mică populaţie de prădători
supravieţuieşte, care însă nu poate să asigure un control biologic eficient.
În agricultura ecologică, complexitatea ecosistemelor se reface. Calea sistemică
este considerată optimă când ferma combină: diversitatea plantelor cultivate cu
rotaţia şi nivelul producţiei cu normele teritoriale, creşterea animalelor, elementele
naturale şi cu managementul bun al terenului. Aceste combinaţii ale producţiei
asigură un profit optim din resursele naturale disponibile şi procesele naturale
regulatoare.
Conceptul modern de peisaj provine din geografie, dar a fost elaborat de ştiinţele
ecologice, unde pare a fi chiar mai complex.
Acum, peisajul este conceput ca un ecosistem concret, sau mai degrabă ca un set
de ecosisteme ale unei părţi a biosferei. Peisajul este un întreg compus din
elemente fizice, biotice şi umane, care dau fizionomia specifică suprafeţei terestre.
Acest concept, care are o puternică valoare ecologică, a modificat obiectivele si
procedeele originale ale planificarii teritoriale.
Planificarea peisajului agricol este de mare importanţă pentru ecologia întregului
teritoriu, pentru că, datorită trăsăturilor sale caracteristice, acest teritoriu ca un
neoecosistem artificial este încă destul de permeabil la migraţiile numeroaselor
specii vii.
Pentru o planificare teritorială corectă este mai întâi necesar sa se efectueze o
analiză a componentelor fizice, biotice, umane şi ecologice. Numai după evaluarea
rezultatelor acestei analize putem începe ntervenţiile teritoriale:
• Protecţia componentelor naturale existente;
• Reconstruirea unor neo-ecosisteme funcţionale (înfiinţarea de garduri vii, perdele
agroforestiere, benzi înierbate, precum şi orice alt tip de vegetaţie permanentă în
peisajul agricol, cunoscute sub numele de “infrastructură ecologică” are o mare
importanţă pentru prevenirea pagubelor climatice şi ale atacului de dăunători ai
culturilor);
• Reducerea factorilor limitativi ai populaţiei faunei sălbatice;
• Imbunătăţirea calităţii mediului teritoriului.

1.4.c. Ferme didactice;

In ultimii ani, mai multe ferme ecologice au organizat activităţi de învăţământ pentru
copii şcolari sau alte grupuri de elevi.
Pot fi identificate trei tipuri de ferme didactice ecologice:
- ferme deschise (în cazul în care fermierii organizează tururi de fermă pentru
vizitatori, explicandu-le raţiunile de mediu care se afla in spatele activităţilor de
producţie);
- ferme educaţionale (vizitatori sunt implicaţi în activităţi de cultivare a terenurilor
şi de creştere a animalelor, precum şi de prelucrare a produselor agricole);
- ferme şcolare (organizarea de săptămâni verzi pentru angaja vizitatorii în
activităţi de învăţământ , atât în fermele proprii, cat şi în fermele vecine, iar
curricula educaţională conţine informaţii privind agricultura, conservarea naturii
şi aspecte culturale).
Reţeaua fermelor ecologice didactice 46 permite schimbul de experienţă,
promovarea comună , aderarea la cerinţele comune de bază (o diagramă de
calitate este semnată de către agricultori participanţi) şi la elaborarea de
instrumente didactice comune comune (de exemplu, postere, pliante).

Fig. 7: Vizită la o fermă ecologică

 Anexa 1.1
LISTA
organismelor de inspecţie şi certificare aprobate de către M.A.D.R., în anul 2008, pentru
efectuarea inspecţiei şi certificarea produselor agroalimentare ecologice pe teritoriul
României, în conformitate cu O.M. nr. 688/2007

Cod: RO-ECO- 001

BCS OKO-GARANTIE GmbH Germania
Reprezentanţa în Romania: ,,BCS OKO GARANTIE ROMANIA" S.R.L
Adresa: Tg.Mures, str.Belsugului nr.24, ap.1, jud.Mures
Telefon: 0265250846; 0745 474879; Fax: 0265250928
e-mail: a.szabo.ro@bcs-oeko.com ; bcs-romania@clicknet.ro
Responsabil: Szabo Alexandru

Cod: RO - ECO – 002

QC&I GmbH-Germania
Reprezentanţa în România: ,, QC&I ROMANIA’’
Adresa: Timisoara, str.Listz nr.1, parter, Ap.1
Telefon: 0730591663; Telefon/Fax: 0256241562
e-mail: victor_scorodeti@yahoo.com
Responsabil: Victor Scorodeti

Cod: RO-ECO- 003

SUOLO e SALUTE srl Italia
Reprezentanţa în România: ,,SUOLO E SALUTE ROMANIA S.R.L”
Adresa: Bacau, str.Nicolae Balcescu nr.5,sc.G,ap.9
Telefon:0743018285; Fax: 0234206166
e-mail: danielciubotaru@yahoo.com; info@suoloesalute.it
Responsabil: Daniel Ciubotaru şi Alessandro D’Elia

Cod: RO - ECO – 005

Instituto per Certificazione Etica ed Ambientale (ICEA) Italia
Reprezentanţa în România: ,,ICEA ROMANIA” S.R.L
Adresa: Valu lui Traian, str. Dacia nr.16
Telefon/Fax :+40 241230015
e-mail: icea.romania@icea.info
Responsabil:Gabriela Mitrea

Cod: RO - ECO – 007

SC ECOCERT ESE – Franta
Reprezentanţa în România: „ECOCERT SA”
Adresa: Bucuresti , Str. Poet Alexandru Sihleanu, sect. 3
Telefon: 00 40 21 321 20 11, 00 40 742 99 21 43; Fax: 00 40 21 321 20 58
e-mail: abdelaziz.messai@ecocert.com; www.ecocert.com
Responsabil: Abdelaziz Messai

Cod: RO-ECO- 008

,,S.C Ecoinspect S.R.L” Romania
Adresa:Cluj Napoca, str.Horia, nr.75, Ap.5, jud.Cluj
Telefon/Fax: 0264536324
e-mail: ecoinspect@mail.from.ro
Director: Lorincz Piroska
Cod: RO - ECO – 009
BIOS S.r.l Italia
Reprezentanţa în România: „BIOS S.R.L Italia SUCURSALA ROMANIA”
Adresa: Bucuresti, B-dul Unirii nr.57, bloc E4, scara 4, ap.102, sector 3
Telefon : 021 3270005; Fax: 021 3270005, 0723265554
e-mail: luminitamicu@yahoo.com
Responsabil: Ene Luminita Gabriela

Cod: RO - ECO – 010

LACON s.r.l Germania
Reprezentanţa în România: „LACON s.r.l Germania SUCURSALA ROMANIA”
Adresa: Bucuresti, sect 4, str Stanjenelelor, nr 1, bl 54, sc B, ap 57.
Telefon: 0724248435
Responsabil: Mariana Gheorghe

Cod: RO – ECO – 012

SC BioInspecta AG Elvetia
Reprezentanţa în România: „BIOINSPECTA ROMANIA SRL”
Adresa: Cluj-Napoca, str. Gurghiu, nr.2, ap. 9
Telefon/Fax: 0264-573546
e-mail: monika.zimmermeier@bio-inspecta.ch
Responsabil: Monika Zimmermeier

Cod: RO - ECO – 013

Institut fur Marktokologie Elveţia
Reprezentanţa în România: ,,IMO CONTROL s.r.l Romania”
Adresa: Sighisoara, str. Crizantemelor, nr.7, Ap.51, jud. Mures
Telefon: 0744825809
e-mail: poparazvand@yahoo.com
Responsabil: Razvan Popa

Cod: RO - ECO – 014

CERES GmbH Germania
Reprezentanţa în România: ,,CERES HAPPURG GmbH Sucursala Iernut”
Adresa: Iernut, str.1 dec.1918, Bl.3, Sc.A, etaj 1, Ap.5, jud. Mures
Telefon: 0740591529
e-mail: ameliarachita@yahoo.com
Responsabil: Amelia Rachită

Cod: RO – ECO – 015

Agreco R.F GODERZ GmbH Germania
Reprezentanţa în România: ,,Agreco R.F GODERZ GmbH Germania Sucursala Romania”
Adresa: Ploiesti, str.Magurii nr.4, Bloc 33, Sc.C Ap.16
Tel: 0244561615, 0722561819
e-mail: info@agrecogmbh.de
Responsabil: Richard Goderz

Cod: RO -ECO – 016

BIOAGRICERT SRL ITALIA
Reprezentanţa în România: ,,BIOAGRICERT ITALIA SRL SucursaLa România”
Adresa: Iasi, str. Aleea Mihail Sadoveanu nr.32 A
Telefon:+40745790276; Tel/fax +40 232311411
e-mail: dan.grosu@bioagricert.org
Responsabil: Dan Grosu
Cod: RO – ECO – 017
Certification Services International CSI GmbH Germania
Reprezentanţa în România:,,Certification Services International CSI GmbH Germania
Sucursala Romania”
Adresa: Bucuresti, str. Reconstructiei nr.6, Bloc 28, Sc.2, etaj 1, ap 50, sect.3
Telefon: 0744655136; Tel./fax +40 216475983
e-mail: beeswoborders@yahoo.com
Responsabil: Adrian Siceanu
 Anexa 1.2

NOP - Programul Naţional de Agricultură Ecologică al SUA

Programul Naţional de Agricultură Ecologică (NOP) al SUA a intrat în vigoare pe 21

octombrie, 2002 şi este coordonat de serviciului de marketing, o ramură a Departamentului
pentru Agricultură al SUA (USDA). Acest program a fost elaborat la cererea Congresului
S.U.A. după ce, în anul 1990, a fost votată Legea privitoare la producţia de alimente
ecologice (OFPA). NOP este o lege federală care cere ca toate produsele alimentare
ecologice să îndeplinească aceleaşi standarde şi trebuie să fie certificate în conformitate cu
acelaşi procese de certificare.
Bazele Programului Naţional de Agricultură Ecologică (NOP)
NOP ul conţine standardele naţionale de agricultură ecologică şi programul de certificare a
produselor ecologice pe baza recomandărilor a 15 membri ai Comitetului pentru Standarde
(Norme) Ecologice Naţionale (NOSB). NOSB ul este numit de către Ministrul Agriculturii şi
este format din reprezentanţi ai următoarelor categorii: agricultori/cultivatori;
manipulanţi/procesatori; distribuitori cu amănuntul; consumatori/de interes public; ecologişti;
oameni de ştiinţă şi entităţi de certificare. În plus faţă de recomandările NOSB, pentru
formularea acestor reglementări, USDA ţine cont şi de programele de certificare ecologică de
stat, particulare şi străine. Reglementările NOP sunt suficient de flexibile pentru a se potrivi
cu o gamă largă de operaţiuni şi produse, existente în fiecare regiune a Statelor Unite.
Care este conţinutul reglementărilor NOP?
Reglementările NOP interzic folosirea ingineriei genetice, a radiaţiilor ionizante şi a
nămolurile de la staţiile de epurare în producţia ecologică de bunuri agricole şi alimentare
ecologice. Ca regulă generală, toate substanţele naturale (non-sintetice) sunt permise în
producţia ecologică şi toate substanţe sintetice sunt interzise. Lista naţională de substanţe
non-sintetice şi sintetice permise şi interzise, este una din secţiunile acestor reglementări,
care conţine şi excepţiile de la această regulă.
Standardele (normele) de producţie şi manipulare se referă la producţia vegetală
ecologică, colectarea din flora spontană, creşterea animalelor şi la prelucrarea (procesarea),
transportul şi depozitarea produselor agricole ecologice. Culturile ecologice sunt cultivate
fără a fi folosite pesticidele convenţionale, îngrăşămintele chimice şi nămoluri de la staţiile de
epurare. Animalele crescute în sistem ecologic trebuie hrănite cu furaje ecologice şi crescute
în aer liber. De asemenea, acestora nu li se dau antibiotice sau hormoni de creştere.
Standardele (normele) de etichetare se aplică produselor agricole şi alimentare care conţin
îngrediente ecologice şi se referă la procentul de ingrediente ecologice din produs:
− Produs „100% ecologic”, trebuie să conţină numai ingrediente produse în sistem
ecologic;
−Produs „ecologic”, trebuie să conţină cel puţin 95% ingrediente produse în sistem
ecologic;
Produsele care îndeplinesc cerinţele de „100% ecologic” şi „ecologic” pot fi etichetate „USDA
organic”.
− Produsele procesate care conţin cel puţin 70% ingrediente ecologice pot fi etichetate
„produse cu ingrediente ecologice”, menţionându-se cel mult trei dintre ingredientele sau
grupele de alimente ecologice componente. De exemplu, supa cu cel puţin 70% ingrediente
ecologice sau legume ecologice poate fi etichetată ca „obţinută din mazăre, cartofi şi morcovi
ecologici” sau numai „obţinută din legume ecologice”. Sigla USDA nu poate fi folosită oriunde
şi oricum. Pentru încălcarea acestor norme se aplică o penalizare de până la 11,000 $,
oricărei persoane care vinde sau etichetează, în cunoştinţă de cauză, ca ecologic, un produs
care nu este obţinut şi procesat conform reglementărilor NOP.
− Produseleprelucrate care conţin mai puţin de 70 la sută componente organice nu pot fi
etichetate „ecologic”, dar pe etichetă pot fi menţionate componentele care sunt produse în
sistem ecologic.
Standardele (normele) de certificare stipulează cerinţele pe care sistemele ecologice de
producţie şi manipulare trebuie să le îndeplinească pentru a fi acrediate de către agenţii de
certificare autorizaţi de către USDA. Informaţiile pe care un solicitant (aplicant) trebuie să le
prezinte agentului de certificare includ planul de activitate în sistem ecologic. Acest plan
conţine, în afară de multe alte lucruri, informaţii privind practicile şi substanţele folosite în
producţie, procedeele de întocmire a documentaţiei, practicile de prevenire a amestecului
dintre produsele ecologice şi convenţionale, tipul operaţiilor care urmează a fi certificate,
istoria tratamentelor solului. Normele de certificare se referă, de asemenea, la inspecţia
internă. Fermele şi unităţile care realizează vânzări de produse agricole ecologice a căror
valoare nu depăşeşte 5,000 $/an sunt scutite de certificare. Acestea pot eticheta produsele
ca ecologice dacă îndeplinesc standardele ecologice, dar nu pot folosi sigla „USDA organic”.
De asemenea, sunt scutite de certificare şi unităţile de distribuţie şi comercializare a
produselor agro-alimentare ecologice, cum ar fi băcăniiile, magazinele şi restaurantele.
Standardele (normele) de acreditare stabilesc cerinţele pe care un solicitant (aplicant)
trebuie să le îndeplineasacă pentru a deveni agent de certificare acreditat de USDA.
Normele sunt concepute pentru a fi siguri că toţi agenţii de certificare acţionează consecvent
şi imparţial. Solicitanţii de succes vor angaja personal calificat, vor demonstra experienţa lor
în certificarea producătorilor şi a distribuitorilor ecologici, vor preveni conflictul de interese şi
vor menţine strictă confidenţialitatea. Durata de acreditare a agenţilor de certificare este de
5 ani, şi fiecare dintre aceşti agenţii sunt obligaţi să se supună unei inspecţii anuale de
actualizarea a activităţii lor de certificare.
Produsele agricole ecologice importate pot fi vândute în SUA numai dacă au fost
certificate de către agenţi de certificare autorizaţi de USDA. USDA are agenţi de certificare
acreditaţi în mai multe tări şi numeroase cereri de acreditatre. În locul acreditării USDA, un
agent de certificare străin poate fi recunoscut, dacă USDA stabileşte că guvernul ţării
respective poate acredita agenţi de cerificare, cu respectarea cerinţelor programului NOP al
USDA.
 Anexa 1.3

JAS - Standardul japonez de agricultură ecologică

Standardele (normele) JAS pentru produsele agricole şi alimentele ecologice prelucrate au fost
stabilite în anul 2000, in baza Liniilor directoare pentru producţia, prelucrarea, etichetarea şi
comercializarea produselor ecologice alimentare, care au fost adoptate de Comisia Codex
Alimentarius.
Sistemul JAS a fost completat în noiembrie 2005 cu Standardele (normele) JAS pentru
produsele animaliere ecologice, alimente ecologice procesate de origine animală şi furaje
ecologice pentru animale. Unităţile comerciale certificate de organisme din Registrul Japonez de
organisme de certificare sau Registrul de organisme care supraveghează certificarea sunt
acelea care produc sau prelucrează alimente sau furaje ecologice conform Standardelor
(normelor) JAS şi sunt capabile să pună sigla JAS pe produsele lor.
Reglementările JAS pentru produsele ecologice solicită ca, începând de la 1 aprilie 2001 (extins
la 2002), toate produsele etichetate ca ecologice trebuie să fie certificate de către un organism
Japonez de certificare (RCO) sau de un organism străin de certificare (RFCO), înregistrat la
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Pescuitului (MAFF), care afişează eticheta JAS şi numele
organismului de certificare.
Logo-ul JAS, ca marcă de calitate, a fost introdus pentru protejarea pieţii şi a consumatorilor
japonezi.
Acest sistem a fost recunoscut oficial ca echivalent al reglementărilor europene, cu excepţia
hidroxidului de calciu, un produs pentru tratament foliar la meri, permis de Regulamentele (CE)
nr 834/2007 şi 889/2008.
Pe scurt, pentru operatorii care doresc să îşi exporte produsele ecologice în Japonia sub marca
JAS echivalenţa înseamnă că criteriile de certificare şi standardele de referinţă de
producţie/prelucrare/ambalare, sunt aceleaşi cu cele adoptate în cadrul Comunităţii Europene, în
conformitate cu Reg. (CEE) Nr 2092/91. Cu toate acestea, regulamentele JAS au unele
particularităţi. De exemplu, ele nu se referă la băuturi alcoolice şi produse de origine animală
(inclusiv produse apicole).
Normele impun ca numai prelucrarea (etichetarea) şi operaţiile de introducere pe piaţă să fie
controlate de un organism de certificare japonez sau străin recunoscut de MAFF. Cu toate
acestea, în cadrul Comunităţii respectarea regimului de control, atât al producătorilor şi în final,
al vânzătorilor, trebuie să se asigure ca, de asemenea, furnizorii de ingrediente şi sub-
contractanţii de "materii prime” sunt certificaţi în conformitate cu Regulamentul Cosiliului nr.
834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008. Comparativ cu Regulamentul Cosiliului
nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008, reglementările privind etichetarea
JAS, prezintă următoarele diferenţe:
- În cazul în care produsul finit conţine atât componente organice cât şi în conversie,
eticheta trebuie să indice clar care sunt ecologice şi care, în conversie. În schimb, U.E. nu
permite utilizarea de materii prime în conversie pentru prepararea unui produs alimentar
ecologic;
- Întotdeauna, eticheta trebuie să conţină sigla JAS. În cazul în care sigla JAS nu este
afişată, pe etichetă nu trebuie făcută nicio menţiune precum: ecologic, organic, produs
biologic, 100% ecologic, produs ecologic străin, X% ecologic, sau orice altă menţiune
referitoare la metoda de agricultură ecologică;
- În cazul în care produsul finit nu are sigla JAS, dar componentele sale o au, va fi posibil
să se scrie, de exemplu, "salată care conţine legume ecologice" sau "ketchup făcut din
roşii ecologice".
Sarcina persoanei responsabile cu Notarea Produsului este de a decide care grup sau loturi de
produse au fost obţinute cu adevărat în conformitate cu metoda de agricultura ecologică
prevăzută în normele JAS şi care nu, indiferent de motiv. Prezenţa unei astfel de persoane
responsabilă este de dorit de asemenea, pentru a îndeplini cerinţele Regulamentul Cosiliului
nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008, care prevede cerinţele minime de
control, situaţia în care operatorul este obligat să ofere informaţii organismului de certificare
pentru a înlătura orice îndoială în legătură cu conformitatea produsului şi suspendarea
comercializării produsului, până la constatarea conformităţii.

Bibliografie

1.Council Decision (2006/144/EC) of 20 February 2006 on “Community strategic guidelines for rural
development (programming period 2007 to 2013)”, in Official Journal of the European Union L 55/20,
25.2.2006;
2. http://europa.eu.int/eur-lex;
3 http://europa.eu.int/eur-lex;
4 Brussels, 21.12.2005, COM(2005)671 final (http://europa.eu.int/eur-
lex/lex/LexUriServ/site/en/com/2005/com2005_0671en01.pdf);
5 European Commission Report (G2 EW – JK D(2005) “Organic farming in the European Union – Facts and
Figures”, Bruxelles, 3th November 2005;
6 The IFOAM Norms are available on IFOAM website: www.ifoam.org;
7 Further information about Codex Alimentarius is available via thehomepage:www.codexalimentarius.net.
There is also a special homepage on organic agriculture at the FAO Homepage: www.fao.org/organicag/;
8 http://www.ams.usda.gov/nop/indexIE.htm;
9 http://www.maff.go.jp/soshiki/syokuhin/hinshitu/e_label/index.htm;
10 http://www.ioas.org;
11 www.solagro.org;
12 This norm has been issued by UNI – Unification National Body of Italy (www.uni.it);
13 DIRECTIVE 2001/18/EC OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 12 March 2001
on deliberate release into the environment of genetically modified organism and repealing Council
Directive 90/220/EEC. To the art. 2 defines the GMO like “an organism, with the exception of human
being, in which genetic material has been altered in a way that doesn’t occur naturally by mating and /or
natural recombination” (europa.eu.int/eur-lex/pri/en/ oj/dat/2001/l_106/l_10620010417en00010038.pdf);
14 To the beginnings of April 2006, in Brazil, has reunited the Convention for the Biological Variety, that
adopted a “world moratorium for the experimentation and commercialization of Terminator”;
15 The patent right is damaging enormously the small farmers, also those that never used seeds GM: one
thinks about the case of Percy Schmeiser, the Canadian farmer that, accused to have violated the
Monsanto’s patent using illegally colza GMO without paying the seeds, he was then condemned from the
Supreme Court Canadian to the payment of a fine of $400.000, although he was genetic victim of
pollution. It is a shock sentence aiming to cancel the right of the farmers and that, above all, recognizes to
the multinational the right to demand the payment of their royalties also when the GMOs arrive in the
fields of the peasants accidentally;
16 www.vshiva.net;
17 www.soilassociation.org;
18 REGULATION (EC) N. 1830/2003 OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 22
September 2003 concerning the traceability and labelling of genetically modified organisms and the
traceability of food and feed product produced from genetically modified organisms and amending
Directive 2001/18/EC (europa.eu.int/eur-lex/pri/en/oj/dat/2003/l_268/l_26820031018en00240028.pdf);
19 COMMISSSION RECCOMANDATION (2003/556/EC) of 23 July 2003 on guidelines for the
developmentof national strategies and best practices to ensure the coexistence of genetically modified crops
withconventional and organic farming (europa.eu.int/eur-
lex/pri/en/oj/dat/2003/l_189/l_18920030729en00360047.pdf);
20 www.gmofree-europe.org;
21 The long-awaited certification of product that a product or a service answer to the requisitioned and
described from a normative document of reference. The certification of product has therefore like much
reference documents normative how many are the products or services object of the certification;
22 The certification of product allows to affix on the preparation of the same product, the brand of
conformity,that includes the logo of the organism of certification. It is it together of the organizational
structure, of the procedures and of the necessary resources to define and to achieve the business objectives
of quality. The management for the quality is responsibility of all of the executive levels and its
accomplishment involves all the personal one. The methods and the tools used, to verify the qualitative
standard, I am the Guarantee of the Quality and the Control of the Quality (all the activity and the technical
procedures - operating carried out to ensure itself that a product or a service I respect the qualitative
standard);
23 Council Regulation (EC) No. 510/2006 of 20 March 2006 on the protection of geographical indications
and designations of origin for agricultural products and foodstuffs and Council Regulation (EC) No. 509/2006
of 20 March 2006 on agricultural products and foodstuffs as traditional specialities guaranteed;
24 In this ambit, particular importance has assumed SAI’s initiative (Social Accountability International ),
international organization that defines worldwide standard – norms SA 8000 – fit to highlight the social
responsibility of companies, www.sa-intl.org;.
25 In environmental ambit, the ISO 14000 standards are specific for environmental management, they are
recognized to international level, developed by ISO (International Organization for Standardization)
international committees, www.iso.ch . Similar to it, but different for a lot of aspects, is EMAS Eco-
Management and Audit Scheme. This system, defined by Reg. (CE) n. 761/2001, member States of U.E.
and those ones of European Economic space adheres to,
http://europa.eu.int/comm/environment/emas/index_en.htm;
26 They differentiate full members: Fairtrade Labelling Organizations, Forest Stewardship Council,
International Federation of Organic Agriculture Movements, Marine Aquarium Council, Marine
Stewardship Council, Rainforest Alliance, Social Accountability International; form associate member:
Chemonics International, Global Ecolabelling Network, Institute for Agriculture and Trade Policy;
27 www.isealalliance.org;
28 For the complete version of the Code see:
http://www.isealalliance.org/documents/pdf/P005_PD4_Jan06.pdf;
29 AA1000 Assurance Standard provides the guide lines for the drawing up of assurance. It is the first
nonproprietary, open-source Assurance standard that covers the full range of an organization’s sustainability
performance, www.accountability.org.uk;
30 www.bsi-global.com;
31 www.comerciojusto.com.mx;
32 www.certifiedorganic.bc.ca;
33 www.fairtrade.net;
34 www.fscoax.org;
35 www.fsccanada.org;
36 www.gen.gr.jp;
37 www.greenseal.org;
38 www.resource-solutions.org;
39 www.ifoam.org;
40 www.iso.ch;
41 www.aquariumcouncil.org;
42 www.msc.org;
43 www.sa-intl.org;
44 www.rainforest-alliance.org/programs/cap/index.html;
45 www.wrapapparel.org;
46 In Italy a network of educational farms is managed by A.I.A.B. Association:
http://www.aiab.it/nuovosito/biofattorie/.
Întrebări şi răspunsuri:

1. Cum se numeşte programul U.E. care finanţează formarea profesională?

a. F.P. 7;
b. Leonardo da Vinci;
c. CHANNEL;

2. Care sunt actele normative care reglementează producţia ecologică în România?

a. Regulamentul (CEE) 2092/91;
b. Regulametele (CE) nr. 834/2207 şi 889/2008;
c. Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2000;

3. Care este sigla pentru produsele ecologice din Romania?

a. 100% ecologic;
b. a.e.
c. organic farming;

5. Selectaţi, cel puţin, 3 din documentele care trebuie prezentate organismelor de control cu ocazia
inspecţiilor periodice.
Instiinţarea (cererea) privind producţia prin metode ecologice; Schiţa terenului fermei/unităţii de
producţie; Cartarea agrochimică si pedologică; Planul anual de conversie/producţie ecologică;
Evidenţa contabilă etc.;

5. Care este principala obligaţie a unitaţilor agro-ecologice care primesc sprijin comunitar?
a. Să fie certificate ecologic;
b. Să practice agricultura ecologică timp de 5 ani;
c. Să valorifice producţia prin intermediul marilor lanţuri alimentare;

6. Care este cea mai importantă activitate în perioada de conversie?

a. Selectarea organismului de inspecţie şi certificare;
b. Elaborarea planului de conversie;
c. Echilibrarea ecosistemului;

7. Care sunt cele mai importante standarde pentru agricultura ecologică?

a. Standardul naţional de agricultură ecologică;
b. Codex Alimentarius;
c. Standardele U.E., NOP şi JAS;

8. Care sunt produsele care se subordonează direct conceptului şi normelor de trasabilitate?

a. Alimentele;
b. Produsele fitosanitare;
c. Stimulatorii de creştere;

9. Care sunt principalele marci colective de calitate pentru identificarea unui produs tipic?
a. DOP;
b. IGP;
c. TSG;

10. Care sunt principalele tipuri de ferme didactice?

a. Ferme deschise; Ferme educaţionale şi Ferme şcolare;
b. Ferme de vaci de lapte; Feme de pasari; Ferme de porci;
c. Ferme ecologice; Ferme de subzistenţă si Ferme convenţionale;
 Modulul 2. COMPETENŢE COMERCIALE
Piaţa o fac consumatorii, care sunt, în general, foarte receptivi şi reacţionează emoţional la
informaţiile de presă, astfel încât recentele scandaluri alimentare au contribuit la creşterea
cererii de produse ecologice.
La sfarsitul anului 2002, în Europa se cultivau in sistem ecologic 5.8 milioane ha, în 190
000 de ferme. Acestea reprezentau 4% din suprafaţa agricolă a Europei, iar în unele ţări
circa sau mai mult de 10% şi, în anul 2004, o cifră de afaceri evaluată la 11 miliarde de
Euro.
Germania este cea mai larga piaţă din Europa cu 3,5 miliarde de €, care înseamnă
aproximativ 30% din volumul total al pieţei U.E. Alte pieţe naţionale cu produse ecologice
cu mai mult de 1 miliard € sunt: Marea Britanie (1,6 miliarde €), Italia (1,4 miliarde €) si
Franţa (1,2 miliarde €). În ceea ce priveşte consumul, Danemarca este pe primul loc cu o
medie de cheltuieli pe consumator de peste 60 €, urmată de Suedia (45 €), Austria (41 €)
şi Germania (40 €). În multe alte ţări din U.E. media cheltuielilor per consumator pentru
produsele ecologice este de peste 20 €: Belgia (29 €), Olanda (26 €), Franţa (25 €), Marea
Britanie (24 €) si Italia (24 €) 47 .
Această evoluţie ascendentă a pieţei produselor agricole şi alimentare ecologice s-a
datorat următoarelor motive:
- pierderea încrederii in produse alimentare neecologice (convenţionale) după un
şir lung de scandaluri alimentare;
- dorinţa consumatorilor de a evita reziduurile de pesticide din alimente;
- dorinţa de a consuma alimente care nu conţin organisme modificate genetic
(OMGuri);
- respectarea celor mai înalte standarde cu privire la bunăstarea animalelor;
- protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurător, inclusiv dorinţa de a proteja
mediul de contaminarea cu OMGuri;
- încrederea în activitatea organismelor de inspecţie şi certificare şi în
standardele legale de producţie, cuprinzând toată producţia ecologică, inclusiv
procesarea;
- asigurarea sănătăţii şi securităţii tuturor lucrătorilor din fermă şi din alimentaţie;

Propunerile principale ale Comisiei Europene din Planul European de Acţiune pentru
Alimente Ecologice şi Agricultură Ecologică 48 sunt concentrate pe „dezvoltarea sistemului
informaţional privind piaţa alimentelor ecologice” , prin creşterea nivelului educaţional al
consumatorilor, furnizarea tuturor informaţiilor necesare consumatorilor şi producătorilor,
stimularea folosirii siglei U.E., inclusiv pentru produsele din import, asigurarea
transparenţei depline în cea ce priveşte standardele (normele) de producţie, îmbunătăţirea
statisticii privind producţia disponibilă şi cererea şi oferta, ca instrumente politice şi de
piaţă.
Prima acţiune a Planului cu privire la piaţa alimentelor ecologice „modificările introduse
prin Regulamentul Consiliului (EEC) nr. 2826/2000 (promovarea pieţei interne), dă
Comisiei posibilităţi mai mari de a acţiona direct pentru a organiza campanii de informare
şi promovare cu privire la agricultura ecologică. Acest lucru va fi posibil prin lansarea, la
nivelul întregii U.E., a Campaniei multianuale de informare şi promovare pentru a informa,
pe o perioadă de mai mulţi ani, consumatorii, cantinele instituţiilor publice, şcolile şi alţi
actori cheie din lanţul alimentar, despre „meritele” agriculturii ecologice, în special
beneficiile mediului înconjurător şi să educe consumatorii cum să recunoască produsele
ecologice şi sigla U.E.
Mai mult, se vor lansa campanii de informare si promovare specializate pe tipuri bine
definite de consumatori cum ar fi consumatorul ocazional si cantinele publice. De
asemenea, cresc eforturile de cooperare ale Comisiei cu statele membre si organizaţiile
profesionale pentru a dezvolta strategii pentru astfel de campanii”.

2.1. Strategii de piaţă

Preţul scăzut al produselor agricole şi costurile mari de distribuţie, inclusiv în agricultura
ecologică, determină fermierii să caute noi soluţii pentru menţinerea viabilităţii lor
economice 49 . La producător ajunge doar o mică parte a preţului final al unui produs
ecologic plătit de consumator. Cea mai mare parte a preţului unui produs agricol şi
alimentar este încasată de negustor şi comerciantul cu amănuntul. În acest context,
contactul direct dintre consumator şi producător (fermier) reprezintă un avantaj
considerabil pentru ambele părţi, în ceea ce priveşte preţul, schimbul reciproc de
cunoştinţe şi îmbunătăţirea nivelului cultural. Crearea acestei perspective este un pas
esenţial pentru dezvoltarea agriculturii ecologice ca o agricultură inovativă şi model de
sustenabilitate.
Participarea la târguri este esenţială pentru fermierii şi ceilalţi producători de bunuri
ecologice deoarece au posibilitatea să-şi expună produsele şi să încheie contracte şi alte
acorduri comerciale. În continuare prezentăm căteva informaţii despre principalelor târguri
ecologice din Europa: BIOFACH la Nuremberg în Germania şi SANA în Italia.

Nürnberg (Germania), februarie

Târgul internaţional de produse ecologice BioFach (http://www.biofach.de), se remarcă prin
amploare, internaţionalitate şi putere inovativă. Acest eveniment adună, în fiecare an în
luna februarie, la Nürnberg în Germania, aproximativ 2.100 de expozanţi, din care două
treimi de peste hotare şi peste 37.000 comercianţi vizitatori din mai mult de 110 ţări.
Târgul internaţional de la Nürnberg este responsabil cu organizarea expoziţiei BIOFACH
sub autoritatea Ministerului Federal al Alimentaţiei, Agriculturii şi Protecţiei Consumatorului
(BMELV) şi cu sprijinul Asociaţiei Germane a Industriei Târgurilor (AUMA).
Sub patronajul IFOAM, BioFach aplică criterii stricte de participare pentru a garanta
calitatea constant superioară a produselor expuse.
Expoziţia profesională internaţională BioFach/Nürnberg cunoaşte pieţele, are experienţă şi
oferă echipamente şi facilităţi adecvate. Conceperea târgului, oferă expozanţilor soluţii
pentru toate problemele organizatorice şi tehnice legate de acest eveniment.
Companiile din Asia, America de Nord şi America de Sud, interesate de piaţa produselor
agricole şi alimentare ecologice, trebuie să se înscrie devreme pentru a fi sigure de un loc
în pavilionul german, deoarece este o cerere foarte mare.
Dezvoltarea pe termen lung de noi pieţe pentru produsele ecologice, reprezintă o
oportunitate imensă şi o mare provocare pentru mute companii. Pentru a intra cu succes pe
o piată ecologică dintr-o ţară străină, trebuie însă îndeplinite anumite condiţii. Fiecare ţară
are cerinţe specifice, atâta timp cât structurile comerciale, îndrumările, legislaţia şi
consumatori sunt interesaţi.
O companie care aşteaptă să câştige un loc rapid şi sigur cu produsele sale peste hotare
este sfătuită ca la început să obţină informaţii despre cerinţele specifice ale ţării respective.
 Bologna (Italia), septembrie

Expoziţia internaţională SANA – ALIMENTAŢIE, SĂNĂTATE şi MEDIU (http://www.sana.it)

este unul dintre cele mai importante evenimente pentru întreaga lume a produselor
naturale:
- 85.000 m2 spaţiu de expunere;
- 16 pavilioane;
- 1600 expozanţi, dintre care 400 din alte 45 ţări europene, SUA, Oceania, Africa;
- 70.000 vizitatori, dintre care 50.000 de producători;
- 3.500 comercianţi profesionişti;
- 70 congrese
- 900 jurnalişti;
Ca urmare a importanţei mare pentru ALIMENTAŢIE, a rădăcinii istorice a expoziţiei,
produselor certificate ecologic şi tipice le sunt alocate până la 7 pavilioane. Aici veţi găsi
producători din toate regiunile Italiei şi delegaţii oficiale din diferite ţări străine, de la litera A,
precum Argentina, până la litera U, precum Uganda, incluzând Austria, Brazilia, Germania,
Tunisia etc.
Cele 6 săli dedicate SĂNĂTĂŢII, includ toate produsele, tehnologiile şi instrumentele
necesare pentru bunăstarea holistică realizată pe cale naturală: de la produse din plante şi
fitoterapeutice la cosmetice naturale, de la medicina neconvenţională, la centre de
sănătate.
Trăind întrun „mod natural” înseamnă să dai atenţie mediului în care trăiesti şi muncesti,
hainelor purtate şi impactului tuturor produselor şi instrumentelor de uz comun asupra
mediului înconjurător. Tehnologii şi produse pentru clădiri eco-sustenabile, mobilier
ecologic şi produse textile îşi găsesc expunerea perfectă în pavilonul SANA – MEDIU.
Întrucât SANA urmăreşte atent promovarea educaţiei ecologice, a creat, în cooperare cu
Bologna Fiere, primul salon expozitional dedicat în întregime pentru jocuri şi educaţie în
armonie cu mediul, „SANALANDIA”. În interiorul unei grădini adevărate, sunt zone pentru
joacă şi pentru efectuarea de activităţi specifice: laboratoare de reciclare, desen, sculptură,
unde toate activităţile sunt făcute de copii pe întreaga perioadă a expoziţiei. Lecturi de carte
şi spectacole pe teme ecologice au loc întrun teatru construit special, iar în interiorul unor
cabane de lemn, asociaţii şi sponsori oferă şedinţe de degustare a alimentelor ecologice şi
jucării executate din materiale care nu afectează mediul înconjurător.
SANA, în afară de a fi un eveniment în care comerţul şi afacerile se împletesc strâns, are şi
o valenţă culturală foarte puternică. În fiecare an calendarul evenimentelor găzduieşte zeci
de congrese, workshopuri şi mese rotunde, atrăgând mii de comercianţi profesionişti din
Italia şi de peste hotare şi numeros public.
La acestea pot fi adăugate şi multe evenimente speciale, expoziţii care pun în lumină noile
„Eco-tendinţe” şi sectoarele emergente.
Capacitatea pentru expunerea tuturor produselor de calitate, valorile culturale ale
spectacolului şi temele cu subiect de actualitate, atrag in fiecare an sute de ziarişti italieni şi
străini. Aceştia asigură propagarea mesajelor SANA si a tuturor informaţiilor despre
produsele naturale în ziare şi reviste şi prin radio, TV şi internet.
SANA a năzuit, întotdeauna, să informeze consumatorii şi instituţiile despre noutăţile şi
calităţile produselor ecologice şi a celor care nu afectează mediul, prin intermediul a mii de
 expozanţi si a sute de ziarişti şi lideri de opinie, prezentând teme globale şi asigurând
prezentarea şi pătrunderea produselor ecologice pe piaţa naţională si internaţională.
Producătorii, asociaţiile de producători şi o gamă largă de grupuri de distribuţie au nevoie
acum să folosească toate strategiile necesare pentru a completa procesul pătrunderii şi
menţinerii produselor ecologice în meniul consumatorilor. Cunoscând că succesul pieţei
sustenabile a produselor naturale merge mână în mână cu realizarea unui echilibru al
mediului înconjurător, producţiei si al consumului bazat pe produse de calitate care pot fi cu
adevărat identificate, apreciate şi valorificate prin canale eficiente de distribuţie, care
garantează o securitate maximă, o gamă largă de produse şi preţuri competitive, se impune
promovarea contactelor cu zone de producţie şi preţuri competitive.

Participarea la expoziţiile naţionale oferă, de asemenea, excelente oportunităţi de

afaceri, iar în România cele mai reprezentative târguri pentru producătorii agricoli
ecologişti autohtoni şi europeni sunt IndAgra Food&Drink şi IndAgra Farm de la
Bucureşti, AGRARIA de la Cluj-Napoca şi ExpoAgroUtil de la Constanţa:

IndAgra Food&Drink şi IndAgra Farm sunt două manifestări expoziţionale

internaţionale anuale organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a României
în cadrul Centrului Expoziţional ROMEXPO Bucureşti .
IndAgra Food&Drink (http://www.indagra-food.ro) se desfăşoară în primăvară, în ultima
decadă a lunii mai, pe o suprafaţă de circa 20 000 m2 şi reuneşte mai mult de 300 de
expozanţi din care peste 40% sunt străini. În cadrul acestei manifestări sunt organizate mai
multe saloane specializate:
Salonul Industriei Alimentare, unde expun firme producătoare sau/şi de comercializare
echipamente de prelucrare a produselor agricole, echipamente de muls şi de prelucrare a
laptelui, cărnii şi a altor produse zootehnice, echipamente pentru panificaţie, paste şi
confecţii etc., precum şi de o gamă diversificată de produse alimentare: lapte şi brânzeturi,
preparate din carne şi alte produse animaliere, fructe şi legume, miere şi produse apicole,
ulei şi grăsimi vegetale, conserve etc.;
Salonul „Piscicultură”, cu expozanţi din domeniul pisciculturii şi al prelucrării şi
comercializării produselor piscicole;
Salonul „EcoAgricultura”, cu producători şi furnizori de produse ahgricole şi alimentare
ecologice;
Salonul „Vinuri”, cu producători şi comercianţi de vin;
Salonul „Băuturi”, cu producători şi comercianţi de băuturi alcolice şi răcoritoare.

IndAgra Farm (http://www.indagra-farm.ro) se desfăşoară în toamnă, în a doua parte a

lunii octombrie, pe o suprafaţă de peste 30 000 m2 şi reuneşte mai mult de 500 de
expozanţi din care peste 30% sunt străini. În cadrul acestei manifestări sunt organizate mult
mai multe saloane specializate cu echipamente pentru cultivarea terenurilor şi creşterea
animalelor şi cu produse agricole şi alimentare, inclusiv salonul „EcoAgricultura”. Cu ocazia
acestui acestui târg, se organizează, de asemenea, o serie de simpozioane, workshopuri şi
mese rotunde, din care nu lipsesc cele cu tematică de agricultură ecologică.

AGRARIA (http://www.agraria.info.ro) este cel de-al doilea eveniment expoziţional cu profil

agricol şi alimentar care se organizează în România. Acest târg este organizat anual,
deobicei la începutul lunii mai, de către Expo Transilvania S.A. Cluj-Napoca, cel mai
important centru expoziţional din Transilvania, cu sprijinul Camerei de Comerţ, Industrie şi
Agricultură Cluj şi a altor companii importante din Cluj-Napoca.
În cei peste 15 ani de activate, AGRARIA a contribuit constant la dinamizarea activităţilor
economice din această zonă, inclusiv a agriculturii ecologice, ca urmare a participării, în
fiecare an, a mai mult de 250 expozanţi din ţară şi străinătate şi a peste 100 000 vizitatori
români şi străini.
 ExpoAgroUtil (http://www.expoconstanta.ro/expozitii/EXPOAGROUTIL/14/) este un târg
naţional cu participare internatională organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie
şi Agricultură Constanţa în prima decadă a lunii iunie, care cuprinde mai multe saloane
specializate:
Salonul de tractoare, maşini şi echipamente pentru mecanizarea agriculturii;
Salonul de substanţe chimice si biologice pentru fertilizarea si protecţia plantelor;
Salonul de input-uri pentru agricultură şi industrie alimentară;
Salonul de produse agro-alimentare ecologice şi tradiţionale;
Salonul de apicultură;
Salonul de flori;
Salonul de finanţări şi asigurări, preponderant agricole;
Reuniuni profesionale pe teme de actualitate.

2.1a. Canale de comercializare a produselor agricole şi alimentare ecologice;

Despre comercializarea produselor ecologice se discută de mult timp. La început,
s-a discutat dacă a fost bine că alimentele ecologice au fost introduse în
supermarket-uri. Astazi, cea mai mare parte a discuţiilor au ca subiect pieţele
locale, cantinele publice (din şcoli, spitale etc.) şi comerţul echitabil (37).
Cererea din partea sectoarelor de catering şi servicii alimentare este în continuă
creştere. A crescut şi numărul de restaurante, cafenele şi baruri care servesc
produse ecologice. De asemenea, guvernele naţionale încurajează folosirea
alimentelor ecologice în instituţiile publice şi, ca atare, un număr tot mai mare de
şcoli folosesc produse ecologice în meniurile lor. De exemplu, la sfârşitul anului
2001, 340 de municipalităţi din Italia, în special din nordul şi centrul Italiei, au cerut
servirea de hrană ecologică în şcoli. În alte regiuni economice au fost iniţiate acţiuni
pentru promovarea serviciilor de furnizare a produselor organice în şcoli. Cu toate
acestea, serviciile de catering ale produselor ecologice, private sau publice, trebuie
susţinute cu informaţii adecvate pentru consumatori, copii şi părinţi.
Pentru a îmbunătăţii calitatea serviciilor de catering, au fost elaborate Standarde
specifice şi apoi distribuite Municipalităţilor, şcolilor, organismelor publice şi
conducătorilor de cafetării şi cantine (restaurante şi auto-serviri). Anumite puncte
ale acestor Standarde, a căror conformitate este verificată de organismele de
inspecţie şi certificare, se referă la:
 Materii prime (materii prime ecologice, preferabil certicate conform standardelor
OFOAM, de origine locală sau din comerţul echitabil);
 Tipul şi modul de gestionare a serviciilor (este preferată bucătăria locală, gestionare
centralizată, oferite nu prea departe de salile restaurant);
 Vesela, materialele textile şi de împachetat (sunt interzise materialele plastice, sunt
permise cele din sticlă, metal şi teracotă, iar în anumite cazuri şi cele din hârtie şi
carton);
 Produse pentru curăţenie (produse biodegradabile cu impact redus asupra mediului
şi, dacă este possibil, certificate, de exemplu, ECOCERTIFICATE).
 Managementul deşeurilor (cel puţin, colectarea separată a hârtiei, cartoanelor,
sticlei, materialelor plastice şi dacă este posibil, compostarea deşeurilor organice);
 Informare/Instruire (informarea clară a consumatorilor şi, în consecinţa, a familiilor
şi instruirea adecvată a conducătorilor)
Autorităţile publice sunt consumatori majoritari în Europa, cheltuind 16% din
Produsul Intern Brut (GDP) al U.E., sumă echivalentă cu jumătate din GDPul
Germaniei. Folosind aceste fonduri pentru a cumpăra bunuri si servicii care
respectă şi mediul, se poate aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea
sustenabilă.

Cumpărăturile „verzi” sunt, de asemenea, un exemplu şi un factor de influenţă a

pieţei. Prin promovarea „achiziţiilor verzi”, autoritatiile publice pot încuraja industria
pentru dezvoltarea tehnologiilor „verzi”. Pentru unele produse, lucrări si sectorul
servicii impactul poate fi semnificativ, aşa cum achiziţiile publice controlează o mare
parte a pieţei.
Comisia Europeană a emis un Ghid 50 privind achiziţile publice prietenoase cu
mediul, pentru a ajuta autorităţile publice în lansarea cu succes o politicii
„achiziţiilor verzi (ecologice)”. Ghidul explică posibilităţile practice oferite de Legea
Comunităţii Europene şi prezintă soluţii simple şi efective care pot fi folosite la
achiziţionarea publică. Ghidul este disponibil pe website-ul Europa al Comisiei 51
privind achiziţii publice verzi (ecologice), care conţine informaţii practice, legături
utile şi informaţii de contact.
Agricultura ecologică este un contribuabil esenţial la creşterea economică şi
diversificarea locală şi regională şi la dezvoltarea identităţii şi pieţei locale,
contribuind astfel la revitalizarea comunităţiilor rurale si orăşăneşti. De exemplu, în
Italia există o reţea numită „Citta del Bio„ sau „Oraşul Bio” 52 , deschisă tuturor
administraţiilor locale care au investit deja în politici de sprijinire a agriculturii
ecologice.

Fig. 8 Logoul „Orase Bio”

Introducerea alimentelor ecologice în cantinele şcolare, va fi una din primele măsuri

prin care reţeaua „Bio – Oraşe” va începe să funcţioneze, împreună cu alte acţiuni
pe teme de educaţie alimentară si educaţia consumului.
Reţeaua promovează, de asemenea, sectorul „Eco - Rural”, care nu este un nou
organism administrativ, ci mai degrabă un organism de coordonare care are scopul
de a atrage şi coordona noi investiţii în mediul rural. Este un instrument de
programare larg participativ al instituţiilor publice şi private, care sunt implicate în
sistemul local de producţie şi care au o putere mai mare de negociere cu privire la
diferitele aspecte ale agriculturii ecologice, turismul rural, meştesuguri, micile
industrii etc.
Importanţa canalelor comerciale individuale este diferită în statele membre. Pe de-o
parte, în Belgia, Germania, Grecia, Franţa, Luxemburg, Irlanda, Olanda, Spania,
sectorul ecologic este dominat de vânzarea directă şi magazine specializate. În
 aceste ţări, în ultimii ani, vânzarea cu amanantul a crescut semnificativ. Pe de altă
parte, în Danemarca, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, Islanda, Ungaria şi
Republica Ceha cele mai multe vânzării sunt concentrate in supermarket-uri (>
60%) şi în magazine nespecializate.
Specialistii sunt convinşi că acolo unde produsele ecologice sunt vândute, în
principal, prin supermarket-uri, creşterea şi raspandirea pieţei acestor bunuri este
(şi va rămâne) mai mare decât în alte state membre 53 .
Vanzarea directă sub toate formele, reprezintă cel mai important canal de vânzare a
produselor ecologice, atât pentru consumator cât şi pentru fermier.
Avantajele consumatorului sunt următoarele: reducerea preţurilor, achiziţionarea de
produse de sezon şi proaspete, cunoaşterea produselor şi a zonei de origine.
Pentru producător, principalele avantaje sunt: creşterea profitului, relaţia directă cu
consumatorii, un nou rol al fermierului, promovarea produselor /soiurilor locale.
Sunt diferite metode de vânzare directă:
- „fermieri în oras”: pieţe locale, grupuri de cumpărători, evenimente promoţionale
etc..
- „orăşeni în fermă”: piaţa de la poarta fermei, ferme agroecoturistice etc.

Comercializarea directă si pieţele fermierilor sunt foarte importante în zonele rurale,

în special în asociere cu agroecoturismul şi restaurantele locale.

Figura 9: Ferma agro-ecologica “Vannulo” – Italia Figura10: “Fermieri in oras”

Pieţele de desfacere cu amănuntul, pot valorifica mai multe produse decat

magazinele cu hrană sănătoasă şi ecologică şi reprezintă un punct important de
contact pentru mulţi consumatori cu produsele ecologice. Unele supermarket-uri au,
de asemenea, iniţiative de sprijin pentru creşterea consumului de produse
ecologice. Se constată o tendinţă de creere de „supermarketuri ecologice”, cu
suprafeţe de expunere a produselor ecologice pe mai mult de 300 m2.
Puterea acestor canale de distribuţie constă în faptul că acestea combină confortul
supermarketurilor obişnuite cu avantajele magazinelor de produse naturale
(specializate în produse ecologice şi cu informarea amănuţită a consumatorilor.
Cu toate acestea unii consumatori preferă alte pieţe de desfacere, pentru un
contact mai apropiat cu producătorii şi scurtarea canalelor de comercializare (cu
mai multe avantaje şi pentru fermier).
Având în vedere prevederile Regulamentelor Europene, verificările autorităţilor de
inspecţie şi, în primul rând, creşterea cererilor consumatorilor pentru garantare a
calităţii de produs ecologic, este recomandabil ca toţi vânzători cu amănuntul de
produse organice şi, în particular de fructe şi legume, să primească o autorizare
specifică din partea unui organism de inspecţie şi certificare.
Aşadar, organismele de certificare trebuie să elaboreze proceduri corespunzătoare
pentru inspecţia acestor activităţi şi să certifice respectarea regulilor şi
regulamentelor. Aceste proceduri ţin cont de:
 însuşirile specifice acestor activităţi;
 informaţiile furnizate vânzătorilor de către consumatori;
 garantarea de către vănzători ca produsele sunt obţinute în sistem ecologic;
 nevoia de a asigura şi spori încrederea consumatorilor în produsele
certificate.
Toate acestea sunt verificate de către Inspectori, care conferă garanţia că
evaluarea a fost corectă şi calitatea produselor corespunde legii şi cerinţelor
consumatorilor. În afară de această garanţie suplimentară a consumatorilor,
certificarea este o garanţie pentru comercianţi împotriva managementului
necorespunzător şi competiţiei neloiale. Mai mult, activitatea de eşantionare şi
testare a produselor efectuată prin procedurile de certificare la fiecare punct de
vânzare, are rolul de menţine mult timp legăturile lanţului „producător –
consumator”.

2.1.b. Agricultura ecologică şi piaţa teritorială;

Agricultura ecologică este un potenţial contribuabil la creşterea economică şi
diversificarea locală şi regională şi la dezvoltarea identităţii şi pieţei locale,
contribuind astfel la revitalizarea comunităţiilor rurale si orăşăneşti.
Experienţa în agricultura ecologică este un exemplu clar de a uni dezvoltarea
economică si conservarea resurselor, având în vedere protecţia mediului
înconjurător şi sănătatea cetăţenilor.
De exemplu, în Italia este o reţea numită „Oraşe Bio„ 54 , deschisă tuturor
administraţiilor locale care au investit deja în politici de sprijinire a agriculturii
ecologice, prin care metodele productive devin măsuri culturale, la nivel teritorial.
De la conversia fermelor la conversia întregului teritoriu, introducând noi activităţi
economice, prestabilind „zona proiectului”, construind zona organică şi implicând
cateva sectoare productive.
Introducerea alimentelor ecologice în cantinele şcolare, va fi una din primele măsuri
de aplicare a campaniei „Citta del Bio”, împreună cu alte acţiuni pe teme de
educaţie alimentară si educaţia consumului.
Reţeaua promovează, de asemenea, sectorul „Eco - Rural”, care nu este un nou
organism administrativ, ci mai degrabă un organism de coordonare care are scopul
de a atrage şi coordona noi investiţii în mediul rural. Este un instrument de
programare larg participativ al instituţiilor publice şi private, care sunt implicate în
sistemul local de producţie şi care au o putere mai mare de negociere cu privire la
diferitele aspecte ale agriculturii ecologice, turismul rural, meştesuguri, micile
industrii etc.

2.2. Piaţa şi noile tehnologii

Furnizarea alimentelor ecologice este o activitate specifică impusă de consumator,
consumatorii de alimente ecologice obisnuiti cerând mai multă transparenţă şi
corectitudine cu privire la toate verigile lanţului de distribuţie. Un slogan care revine
adesea este: cumpără produse locale, ecologice şi preparate corect 55.
Trasabilitatea şi transparenţa sunt instrumente de marketing fundamentale pentru
producţiile ecologice. În Uniunea Europenă, conform Regulamentul 178/2002,
începând cu 01 ianuarie 2005, trasabilitatea sistemului alimentar este obligatorie.
Comercializarea produsului agroindustrial „urmărit” se caracterizează prin
furnizarea informaţiilor obţinute în timpul studiilor de trasabilitate, comunicarea
eficientă a datelor trasabilităţii şi orice altă informaţie cu privire la produs la un cost
scazut. Astfel, toate informaţiile culese de producător sunt disponibile şi pentru
consumator, şi, eventual, ditribuitor. Toate acestea, sporesc valoarea adaugată a
produsului final şi permit deschiderea de noi perspective în comercializare.
Potenţialele sunt enorme, având în vedere imaginea şi valoarea transparenţei
complete şi de documentare a produsului.
Instrumentele tehnologice folosite pentru fructificarea serviciului se pot baza pe
folosirea unui portal de navigare pe internet printr-un sistem de căutare capabil să
informeze consumatorii punându-i în gardă cu privire la produsele pe care sunt pe
cale să le cumpere. În esenţă, acestea dau consumatorului percepţia intrării virtuale
în interiorul fermei, aruncând o privire asupra celui ce a realizat produsul pe care îl
va pune pe masă.

Figure 12: Exemplu de portal pe internet privind trasabilitatea alimentelor ecologice

În agricultura tradiţională, înaintea industrializării, încrederea consumatorului s-a

bazat pe contactul direct dintre producator şi consumator. Când cumpăra alimente,
un orăşean ştia de unde provin şi adesea cine le-a produs. Globalizarea pieţei
alimentare, a produs o distanţare fizică şi mentală între producători şi consumatori
şi a creat o stare de îngrijorare printre consumatori. Această distanţă poate fi
compensată prin instrumentele trasabilităţii. De asemenea, comerţul s-a schimbat
mult de-a lungul anilor.
Secolul XX a fost caracterizat de succesul producţiilor mari, cu scopul vânzării
aceluiaşi produs la cât mai mulţi consumatori posibili. Noul secol este al produselor
particularizate, individualizate „doar pentru tine”, care pot fi produse in cantitaţi mari
şi mai mai ieftin, dar în versiune individuală şi cu ajutorul noilor tehnologii.
Tendinţa actuală este de comercializare „unul la unul” care are ca scop vânzarea
unui lot variat de produse unui singur consumator, unei singure familii. Folosirea
internetului devine un procedeu general pentru contactul dintre partenerii de afaceri
(B & B = bussines to busines), în achiziţii şi logistică. Astfel, siguranţa pieţei constă
în personalizarea (particularizarea în masă şi preţuri dinamice) produselor si
serviciilor. Scopul este să satisfacă cerinţele individuale, la preţuri individuale
scăzute, determinate de avantajele productiei in masa (ex. E-commerce). Rezultatul
acestei pieţe alternative constă în reducerea preţurilor pentru consumatori şi
creşterea câştigului pentru fermieri. De asemenea, aceasta dă consumatorilor
posibilitatea de a şti unde şi cum au fost obţinute produsele. Între formele de
comercializare directă şi vânzarea spre o piaţă anonimă, există însă o diferenţă
calitativă clară. Contactul direct cu consumatorii are o mare valoare, iar
consumatorii care cumpară direct de la fermier capătă o legătură mai puternică cu
pământul, sunt mai atenţi şi înteleg mai bine sistemul agricol.

Figure 12: Exemplu de E-comert: www.eurorganicshop.com

2.3. Etichetare
2.3.a. Legislaţia internaţională privind etichetarea alimentelor ecologice;
Etichetarea si reclama metodelor de productie ecologica se refera numai la
produsele care se supun legislatiei comunitare, mai mult, producatorul trebuie sa fie
subiectul masurilor de inspectie prevazute in regulamente, iar pe produs trebuie
indicat numele/numarul de cod al organismului de inspectie.
Cand un produs alimentar este etichetat inseamna ca este bine controlat prin lege.
Consumatorii pot cumpara alimente ecologice fara grija, pentru ca un produs
 certificat a fost verificat inainte de a ajunge la vanzare. Verificarea este in sarcina
organismului de certificare, o organizatie care are rolul de a stabili ca fermierii si
producatorii ecologisti respecta regulile de obtinere a produselor ecologice. De
asemenea, organismele de certificare sunt controlate de guvern pentru a se asigura
ca isi fac treaba efectiv.
Etichetarea si reclama produselor alimentare pot contine informatii despre metodele
de productie ecologica in descrierile de vanzare numai daca cel putin 95% din
componentele de origine agricola ale acestor produse sunt ecologice. Produsele
alimentare trebuie sa contina pana la 5% componente produse prin metode
conventionale numai daca aceste componente nu se gasesc pe piata ecologica
comunitara (lista ingredientelor alimentare - partea C a anexei VI la regulamentul
CEE nr. 2092/91)
Produsele alimentare care contin intre 70% si 95% componente ecologice pot fi
insotite de informatii privind metodele ecologice numai in lista de ingrediente si nu in
descrierile de vanzare. Indicatiile nu pot fi mai accentuate decat celelalte din lista de
ingrediente. Procentul de ingrediente de origine organica trebuiei specificat.
Cand continutul de componente agricole de origine organica este mai mic de 70%,
eticheta si reclama nu trebuie sa contina nici-o informatie despre metodele de
productie ecologica.
In perioada de conversie (2 ani pentru culturile anuale si 3 ani pentru cele perene),
poate fi folosita indicatia “Produs in conversie la agricultura ecologica”, numai daca
au fost recoltate dupa 12 luni de la trecerea la agricultura ecologica..

Logoul European pentru productia ecologica a fost stabilit prin Regulamentul (EC)
Nr. 331/2000. Acest logou nu este insa obligatoriu. Producatorii il folosesc numai
daca vor si produsele lor indeplinesc in intregime cerintele de produs ecologic .
Logo-ul si indicarea organismului de inspectie pot fi folosite numai pentru anumite
produse care sunt prevazute de Regulamentul Nr. 2092/91, si daca indeplinesc
urmatoarele conditii:

 cel putin 95% din componente au fost produse prin metode ecologice;
 produsele sunt inspectate in conformitate cu Regulamentul proceselor de productie
si preparare. Aceasta inseamna ca operatorii implicati in productia agricola,
procesare, ambalare si etichetare a produselor trebuie sa fie subiectul unei scheme
de certificare;
 produsele sunt vandute direct de catre producator sau preparator ambalate sau
duse la piata preambalate;
 pe produse se mentioneaza denumirea sub care a fost certificat produsul, numele
sau denumirea comerciala a producatorului, preparatorului sau al vanzatorului,
impreuna cu numarul organismului sau al autoritatii de inspectie.
Regulamentul (EEC) Nr. 2092/91, mentioneaza cateva conditii privind reclama
produselor ecologice. Scopul acestor reguli este de a se asigura ca reclama nu va
compromite efectele regulilor care asigura transparenta etichetarii.
Firmele producatoare de alimente ecologice au putine legi privind drepturile ce
decurg din etichetarea acestor produse. Legislatia agriculturii organice a UE
stabileste ca “etichetarea nu da nici-un drept care sa sugereaze cumparatorului ca
indicatia ca este produs organic este o garantie ca produsul este superior din punct
de vedere organoleptic sau al calitatii nutritive si al sanatati. Cu alte cuvinte,
afirmatiile ca un produs ecologic este cel mai gustos, bun pentru tine sau de calitate
superioara, nu este permisa. Folosirea expresiilor, precum “liber de OMG” sau
“Liber de pesticide” este, de asemenea, descurajata, pe cand alimentele ecologice
dau, indubitabil, cea mai mare sansa consumatorilor sa scape de OMGuri si
pesticide. In aceste zile ale poluarii genetice, acela care asigura o astfel de garantie
este doar bravul producator ecologic. Este preferata expresia “Standardele de
agricultura ecologica interzic tehnologiile OMG si folosirea pesticidelor si a
ingrasamintelor chimice”.
Curtea Europeana de Justitie a stabilit la data de 14.07.2005 ca termenul “bio” este
protejat si se refera, in toate limbile comunitatii, numai la agricultura ecologica. In
trecut, au aparut insa contradictii in folosirea termenului “bio”, in particular in
Spania, une acesta este pernis si pentru alte metode de productie.
Noul logo european al agriculturii ecologice este in procesul de selectarea a noilor
propunerilor si va fi aprobat cat mai curand posibil.
2.3.b. Etichetarea “Fair - trade”;
Comertul echitabil este un parteneriat de comert, bazat pe dialog, transparenta si
respect, care solicita echitate deplina in comertul international.
Succesul “Fair – trade” din ultimii ani (in Europa valoarea neta a comertului cu
amanuntul pentru produsele de tip “Fair-trade” a fost, in anul 2004, de 660.000.000
€) poate contribui la dezvoltare sub eticheta “Fair-trade”, permitand multor companii
comerciale sa devina parteneri “Fair-trade”. Eticheta “Fair-trade” garanteaza ca un
anumit produs se conformeaza dezvoltarii producatorilor si lucratorilor.

Fig. 13 Eticheta “Fair-trade”

In Europa, sunt 4 organizatii “Fair-trade” multinationale:

“FLO” (Fair Trade Labelling Organizations International), organizatii internationale
de certificare “Fair-Trade”;
“IFAT” (International Fair Trade Association), Asociatia Internationala “Fair-trade”;
“EFTA” (European Fair Trade Association), Asociatia Europeana “Fair-trade”;
“NEWS!” (Network of European Worldshops), Reteaua Europeana a Magazinelor
Lumii.

Organizatia umbrela mondiala FLO s-a infiintat de doua organizatii:

FLOCert, una din cele mai mari organizatii de certificare care are ca obiectiv,
aspectele sociale si de mediu si, in mod obisnuit, inspecteaza si certifica circa 420
de organizatii de producatori;
FLO e.V, o asociatiei a mai multor producatori, care are 20 de organizatii
membre. Aceasta elaboreaza si revizuie standardele si sprijina producatori in
castigarea si mentinerea certificarii pentru a valorifica oportunitatile pietei.

IFAT, este o asociatie internationala formata din 300 organizatii din 60 de tari ai
carei membri sunt cooperative de productie, asociatii, companii de export,
importatori, comercianti cu amanuntul, retele nationale si regionale “Fair-trade” si
Organizatii de sprijin “Fair-trade”;

EFTA, este o asociatie a 11 organizatii de import din 9 tari;

 NEWS!, este o retea a 15 asociatii nationale de magazine din intreaga lume, care
reprezinta circa 2.400 magazine din 30 de tari.

Din anul 1996, cooperarea dintre aceste 4 retele internationale s-a dezvoltat foarte
mult. Sub acronimul FINE (aparut in primele scrisori ale FLO, IFAT, EFTA si
NEWS!) reprezentanti acestor organizatii se intalnesc periodic pentru a-si coordona
munca lor.
FINE, este implicat in dezvoltarea unui sistem integrat de monitorizare a intregii
miscari “Fair-trade” si in sprijinul activ la nivel international.
Produsele “Fair-trade” pot fi gasite de consumatorul final in multe feluri, dar cel mai
frtecvent in magazine (2800 in UE 25) si supermarketuri (produse “Fair-trade” se
gasesc in circa 5700 supermarketuri din UE 25).

Bibliografie

47 Commission Européenne - Direction Générale De L'agriculture Et Du Développement Rural, Report

« Organic farming in the European Union – Facts and Figures», Bruxelles, 2005;
48 COM(2004)415 final - Brussels, 10.06.2004;
49 Cristina Grandi (IFOAM Liaison Office to FAO), Alternative Markets for Organic Product, Proceedings of
International roundtable “Organic Agriculture and Market Linkages”, organized by FAO and IFOAM, Rome,
November 2005;
50 Commission of the European Communities, Handbook on environmental public procurement, Brussels,
18.8.2004 – SEC(2004) 1050;
51 http://europa.eu.int/comm/environment/gpp/;
52 www.cittadelbio.it;
53 European Commission Report (G2 EW – JK D(2005) “Organic farming in the European Union – Facts
and Figures”, Bruxelles, 3th November 2005;
54 www.cittadelbio.it;
55 Nadia El-Hage Scialabba (Food and Agriculture Organization of the United Nations), Global Trends in
Organic Agriculture Markets and Countries’ demand for FAO assistance, Proceedings of International
roundtable “Organic Agriculture and Market Linkages”, organized by FAO and IFOAM, Rome, November
2005.
Intrebări şi răspunsuri

1. Care este cauza principală a creşterii pieţei produselor ecologice?

R1. Pierderea încrederii consumatorilor în produsele alimentare convenţionale;
R2. Diversificarea producţiei de bunuri agro-alimentare ecologice;
R3. Îmbunătăţirea mediului înconjurător;

2 Care este principala măsură pentru menţinerea şi sporirea viabilităţii economice a

unităţilor producătoare de bunuri ecologice ?:
R1. Reducerea cheltuielilor de producţie;
R2. Creşterea volumului de produse agricole şi alimentare;
R3. Participarea la târguri naţionale şi internaţionale de profil;

3. Care sunt principalii furnizori de inputuri ecologice?

R1. Furnizorii specializaţi;
R2. Supermarket-urile;
R3. Magazinele cu produse ecologice;

4. Care este nivelul de risc în cazul aprovizionării de pe internet?

R1. Mare;
R2. Mic;
R3. Mijlociu;

5. Care sunt consumatorii majoritari de bunuri ecologice în Europa?

R1. Autorităţile publice;
R2. Firmele private;
R3. Orăşenii;

6. Care este cea mai importantă măsură de (in)formare a consumatorului de produse

ecologice:
R1. Organizarea de seminarii, mese rotunde, workshopuri etc. tematice;
R2. Introducerea de meniuri ecologice în cantine şcolare, muncitoreşti şi din instituţii
publice şi în restaurante;
R3. Popularizarea radio şi TV;

7. Care este cel mai important canal de distribuţie a bunurilor ecologice?

R1. Vânzarea în supermarket-uri;
R2. Vânzarea directă, de la producător;
R3. Vânzarea în magazine specializate;

8. Care sunt elementele cheie pentru vânzarea cu succes a produselor ecologice?

R1. Trasabilitatea şi transparenţa;
R2. Calitatea şi cantitatea;
R3. Diversitatea şi disponibilitatea

9. Ce conţin etichetele produselor ecologice?

a. Informaţii despre metoda de producţie;
b. Logo-ul de agricultura ecologică al Romaniei si U.E;
c. Informaţii privind anul de conversie;

10. Ce sugerează etichetarea „FAIRTRADE”

a. Comerţ liber;
b. Echitate deplină in comerţul internaţional;
c. Liber de OMG;
 MODULUL 3. COMPETENŢE TEHNICE
3.1. Principiile agriculturii ecologice

3.1.a. Sistemul de management holistic al producţiei ecologice

Conform definiţiei din Codex Alimentarius, "Agricultura Ecologică este un sistem
de management holistic al producţiei care promovează şi intensifică sănătatea
agro – ecosistemelor, inclusiv biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea
biologică din sol, metodele organice de producţie care pun în prim – plan practicile
de management faţă de imputurile care nu ţin de fermă, luând în considerare
cerinţa adaptării sistemelor la condiţiile locale. Acestea sunt însoţite de utilizarea,
acolo unde este posibil, a metodelor agronomice, biologice şi mecanice, în
opoziţie cu utilizarea materialelor sintetice, pentru realizarea oricărei funcţii
specifice în cadrul sistemului."

3.1.b Principiile sănătăţii, ecologiei, echităţii si precauţiei

După un proces participativ intens, în Septembrie 2005, Adunarea Generală a
IFOAM reunită la Adelaida, în Australia, a aprobat noile „Principii de Agricultură
Ecologică” 1 . Aceste Principii prezentate in Anexa 3.1, sunt rădăcinile pe care
creşte şi se dezvoltă agricultura ecologică.

3.2. Managementul fertilităţii solului

“Menţinerea fertilităţii solului este prima condiţie a oricărui sistem de agricultură de
lungă durată”; cu aceste cuvinte, în anii 40’, faimosul agronom englez Sir Albert
Howard 2 a pus bazele agriculturii ecologice.

3.2.a. Fertilitatea solului;

Fertilitatea solului este capacitatea solului de a susţine cultivarea plantelor pe
termen lung. Ea trebuie menţinută şi dacă se poate, îmbunătăţită.
Agricultura ecologică interzice cu severitate utilizarea îngrăţămintelor chimice.
Inputurile externe sunt înlocuite cu practice specifice de management care
menţin şi cresc fertilitatea solului pe termen lung.
Înţelegerea dinamicii şi caracteristicilor materiei organice din sol este astfel de
importanţă fundamentală, deoarece materia organică împreună cu apa şi
oxigenul disponibil (la nivelul rădăcinilor) determină disponibilitatea nutrienţilor
pentru plantele cultivate.
Fertilitatea şi activitatea biologică a solului trebuie să fie menţinută sau crescută,
în primă instanţă prin:
a) cultivarea plantelor leguminoase, a îngrăşămintelor verzi sau a plantelor cu
rădăcini adânci într-un program multianual de rotaţie;
b) încorporarea îngrăşămintelor naturale rezultate din creşterea animalelor la o
limită de 170 kg N/ha/an;

1
Normele IFOAM pentru Producţia şi procesarea ecologică, Ed. IFOAM, Bonn, 2005 (www.ifoam.org).
2
Sir Albert Howard, Un testament agricol, Oxford University Press, 1940
 c) încorporarea altor materii organice din agricultura ecologică, în conformitate cu
reglementările UE.

3.2.b. Compostarea şi reciclarea biomasei;

Fermierii care practică agricultura ecologică pun în practică, în cadrul fermelor,
reciclarea (compostarea) biomasei pentru asigurarea nutrienţilor pentru plante.
Fermierii care folosesc metode agricole cu utilizarea intensivă a chimicalelor au
abandonat în general metodele tradiţionale şi naturale de reciclare a nutrienţilor,
înregistrând o degradare a solului şi creşterea sensibilităţii plantelor la boli şi
dăunători.
“Potenţialul reprezentat de compostare de a transforma deşeurile organice din
agricultură în resurse pentru agricultură, pare a fi o idee atractivă. Compostarea
oferă câteva beneficii, cum ar fi creşterea fertilităţii şi sănătăţii solului şi prin
acestea creşterea productivităţii culturilor agricole, îmbunătăţirea biodiversităţii
solului, reducerea riscurilor ecologice şi un mediu înconjurător mai bun” 3 şi 4.
În timpul compostării, materialele organice brute sunt transformate în materiale
humice cu molecule mari. Rezultatele variază în funcţie de condiţiile de
fermentare şi materialele folosite iniţial (materiale de origine animală şi/sau
vegetală) şi de vietăţile care trăiesc în grămada de gunoi. În stadiile de
descompunere, diferiţi microbi şi specii de animale superioare iau parte la
procesul de compostare.
În prima fază, mezofilă, temperatura şi pH-ul cresc uşor şi rolul ciupercilor
mezofile şi a microorganismelor devine semnificativ.
În faza următoare, termofilă sau fierbinte, cele mai uşor degradabile substanţe
sunt descompuse rapid. Temperatura atinge maximum de 60-70°C, bacteriile
termofile înlocuiesc ciupercile, iar pH-ul devine alcalin deoarece amoniacul este
eliberat din proteine. Când viteza de reacţie şi, în consecinţă, temperatura scad,
se mai pot deosebi doar materialele cele mai rezistente iar procesul intră în cea
de a treia fază, cea de maturare. În acest moment ciupercile descompun
celuloza şi alte substanţe cu molecule mari. Acest stadiu durează câteva
săptămâni.
Maturarea, cea mai lungă şi ultima dintre fazele de compostare, durează luni de
zile. Pe lângă ciuperci şi bacterii creşte numărul actinomicetelor care joacă un rol
cheie în producerea humusului şi a acizilor humici. Macroorganismele revin în
grămada de gunoi şi contribuie la formarea azotului uşor asimilabil, ciupercile
făcând în schimb nutrienţii disponibili pentru legăturile organice. La sfârşitul
procesului rezultă un compostul matur, cu un miros specific de pământ, produs
de marele număr de actinomicete care trăiesc aici. În timpul maturării
compostului, trebuie asigurată o aerare continuă, deoarece compostarea se
bazează doar pe procese aerobe, în contrast cu maturarea îngrăşământului
natural.

3.2.c. Rotaţii, îngrăşăminte verzi şi culturi asociate (intercalate)

Prin “rotaţia culturilor” se înţelege că plantele sunt cultivate într-o anumită
succesiune pe aceeaşi suprafaţă de teren, cu revenirea primei culturi după o

3
R.V. Misra şi R. N. Roy, Metode de compostare în cadrul fermelor, FAO, Rome, 2002 (www.fao.org).
durată determinată de timp (doi, trei, patru, cinci, … ani). Scopurile sunt acelea
de a menţine durabilitatea solului, a păstra echilibrul condiţiilor din sol şi a
controla buruienile care apar în câmp.
Practica îngrăşămintelor verzi constă în cultivarea unei specii sau a unui
amestec de specii ierboase, fără scopul de a le recolta ci de a încorpora în sol
biomasa verde produsă de ele, pentru a creşte sau menţine fertilitatea solului şi a
introduce în sol nutrienţi pentru culturile următoare. Practica este destul de
simplă şi dă rezultate impresionante. În plus este singura şansă pentru
agricultorii care nu fac rotaţia culturilor de a îmbunătăţii însuşirile fizico-chimice
ale solului şi a produce mari cantităţi de azot la costuri mici. Cel mai cunoscut
exemplu este însămânţarea de specii de leguminoase de toamnă, precum
mazărea de câmp, care apoi se încorporează în sol. De asemenea, se pot utiliza
graminee, crucifere şi alte specii ierboase.
Această tehnică nu se limitează doar la funcţia de fertilizare (care este cea mai
importantă) dar se extinde şi la multiplele efecte în protecţia solului,
îmbunătăţirea structurii, controlul bolilor, dăunătorilor şi buruienilor şi nu în ultimul
rând la menţinerea apei în sol.
Pe scurt, principalele funcţiuni ale “îngrăşămintelor verzi” sunt: îmbunătăţirea
structurii fizico – chimice a solului (rădăcinile ierburilor pătrund în sol, îi cresc
porozitatea şi îi sporesc capacitatea de reţinere a apei), protecţia solului
împotriva eroziunii, reţinerea apei din sol, creşterea cantităţii disponibile de
nutrienţi, stimularea activităţii microbiene, ţinerea sub control a buruienilor,
acţiunea biocidă (plantele pot produce sisteme de apărare prin intermediul
moleculelor naturale biologic active) şi contribuţia la echilibrarea conţinutului de
humus.
În agricultura modernă, folosirea “îngrăşămintelor verzi” este o tehnică
recomandată cu căldură. Ea nu este neglijată nici în agricultura convenţională. În
agricultura ecologică este indispensabilă, nu doar pentru numeroasele avantaje
pe care le oferă ci şi pentru faptul de a conferi mai multă autosusţinere
sistemului.
Culturile intercalate, creşterea a două sau mai multe culturi în asociere, în
cadrul unei singure parcele comune, pentru a valorifica efectul interacţiunii dintre
culturi. Resursele pentru creşterea plantelor (cum ar fi lumina, apa şi nutrienţii)
sunt absorbite şi transformate în biomasă vegetală într-un grad mai mare în
cazul culturilor intercalate, ca rezultat al diferenţelor de competitivitate dintre
diferite culturi. Utilizarea mai eficientă a resurselor de creştere a plantelor aduce
avantaje recoltelor şi stabilitate mai mare, în comparaţie cu culturile singulare.
Mai mult, profilul multifuncţional al culturilor intercalate joacă multiple roluri în
cadrul agroecosistemului, cum ar fi rezistenţa la perturbările climatice, protecţia
în parte a speciilor de plante cultivate faţă de dăunătorii şi bolile specifice, o mai
mare competiţie cu buruienile, îmbunătăţirea calităţii produselor şi reducerea
impactului negativ al culturilor arabile asupra mediului înconjurător.
De exemplu “leguminoasele pentru boabe în combinaţie cu cerealele se
completează în hrana animalelor. Leguminoasele asigură proteinele iar cerealele
furnizează carbohidraţii. Cerealele şi leguminoasele pentru boabe se pot cultiva
 intercalat, putând fi recoltate împreună amestecat şi folosite direct ca nutreţ sau
se pot separa pentru folosire individuală” 4 .

3.2.d. Îngrăşăminte autorizate

Agricultura ecologică doreşte să reducă la un nivel minim orice folosire a
inputurilor din afara fermelor (acestea sunt permise doar excepţional şi sub
controlul organismelor de inpecţie) şi refuză folosirea oricărei substanţe obţinută
prin procese de sinteză chimică.
Pentru a nu avea dubii în ceea ce priveşte inputurile care pot fi folosite în
agricultura ecologică din Uniunea Europenă, comisia a elaborat lista
îngrăşămintelor şi amendamentelor (anexa 3.2) autorizate în temeiul
Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 şi menţinute conform articolului 16 alineatul
(3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 şi a celor autorizate în temeiul
Regulamentului (CE) nr. 834/2007.
Consultantul în agricultură ecologică trebuie să fie conştient că agricultura
ecologică se va confrunta cu lipsa de îngrăşăminte, din cauza condiţiilor climatice
care determină o mineralizare rapidă a materiei organice din sol şi a ritmului
încet de dezvoltare a creşterii animalelor în regim ecologic.

3.2.e. Lucrările solului

Lucrările solului au o multime de functii diferite roluri: pregătesc terenul pentru
însămânţarea culturilor, reduc densitatea aparentă a solului (afaneaza solul),
permit introducerea unor substanţe în sol, cresc eficienţa îngrăşămintelor şi a
metodelor de combatere a buruienilor si dăunătorilor şi bolilor.
În sisteme agricole convenţionale (intensive), cu practicarea lucrărilor intensiv,
solurile pierd din calitate. Soluţia o reprezintă scăderea intensităţii lucrărilor
agricole. Alegerea sistemului optim de cultivare (privind maşinile, metodele şi
momentele de lucrare a solului) este fundamentală în păstrarea calităţii solurilor,
mai ales în zonele cu climat secetos, unde eroziunea şi deşertificarea sunt
pericole permanente. De asemenea, lucrările solului sunt importante şi pentru
obţinerea de producţii bune timp indelungat, fără a afecta negativ capacitatea de
producţie a solului în viitor. Tehnicile de lucrare a solului sunt strâns legate de
rotaţia culturilor şi progamele de fertilizare cu gunoi de grajd.
Solul poate fi lucrat cu mai multe tipuri de maşini, care pot fi clasificate în 3
grupe principale:
- Unelte cu răsturnarea brazdei: taie solul în felii, pe care apoi le răstoarnă,
mai mult sau mai puţin complet, aducând la suprafaţă straturile de sol din
adâncime. Cu excepţia culturilor care compactează solul sau favorizează
îmburuienarea, folosirea plugului trebuie redusă la minim, mai ales în agricultura
ecologică.
- Unelte fără răsturnarea brazdei: taie, mărunţesc şi afânează solul, fără a
amesteca straturile de sol.
- Unelte care amestecă straturile de sol: realizează sfăramarea solului în
bulgări mici şi amestecă straturile de sol.

4
Julia Kinane şi Michael Lyngkjær, Departamentul de Biosisteme, Risø, în Darcof eNews (Centrul Danez de
Cercetări pentru Agricultură Ecologică), www.darcof.dk.
 Uneltele cele mai întâlnite în agricultura ecologică sunt: cizelul – care lucrează la
adancimi de pană la 30 cm şi combinatorul, care lucrează la o adâncime de pană
la 15 cm şi amestecă stratul superficial de sol.

Figura 14: Cisel Figura 15: Grapă cu discuri în lucru

Lucrarea cu cizelul este o procedură clasică de pregătire a solului, care are două
funcţii importante:
- mărunţeşte bulgării de pământ şi micsoreaza spaţiile dintre ei şi, lucrând în
adâncime, uniformizează profilul de sol şi menţine o rată favorabilă între fracţia
lichidă şi cea gazoasă a solului;
- aduce rădăcini şi rizomi de buruieni la suprafaţă, astfel încât acestea sunt
expuse acţiunii aerului şi soarelui.
Această lucrare se face, mai ales la sfârşitul iernii şi asigură afânarea stratului
superficial de sol. Se întâlnesc mai multe tipuri de cizele, care în general sunt
formate din o serie de braţe, mai mult sau mai puţin curbate, rigide sau elastice
care se termina cu organe active (sape) de diferite forme, frecvent sub formă de
săgeată, înşirate pe un cadru metalic. Aceste organe active pătrund în sol şi
realizează acţiunile amintite ca urmare a deplasării utilajului prin tractare.
Vibrocultorul (parte componenta a combinatorului) în schimb, operează prin
intermediul unei bare cu secţiune pătrată sau rotundă, pe care se afla diferite
tipuri de organe active. Prin tractarea barei suport, organele active scot bulgarii la
suprafaţă şi-i marunţesc, iar partea fina de sol pătrunde în adâncime.

Figura 16: Vibrocultor

O altă lucrare tipică în agricultura ecologică este grăpatul, care se face pentru
pregătirea solului, iar uneori in vegetatie. Lucrarea de grapat are scopuri multiple:
- mărunţeşte bulgării la pregătirea patului germinativ;
- înlocuieşte lucrarea de arat;
- distruge buruienile;
 - îngroapă resturilor de plante, îngrăşămintele minerale şi unele tipuri de
îngrăşăminte verzi.
Funcţie de scop şi de variabilitatea condiţiilor de sol şi de clima se pot folosi
diferite tipuri de grape.
De exemplu, grapele cu discuri se foloseste pentru mărunţirea bulgărilor şi
îngroparea resturilor vegetale, freza şi grapa cu lant (zale) se folosesc pentru
ţinerea sub control a buruienilor în horticultură şi pe terenurile arabile, pentru
spargerea crustei superficile formate de ploi sau de la udat şi în caz de
necesitate, pentru aerarea solului şi in consecinţă pentru creşterea gradului de
mineralizare a materiei organice în profunzime.
O altă unealtă folositoare şi avizată pentru agricultura ecologică este săpătorul.
Sunt unele tipuri nu prea grele şi uşor de manevrat. Săpătorul se foloseşte
pentru a intoarce solul la o adancime potrivita, incorporand materia organică
prezenta la suprafata solului si fara a produce hardpan.
.

Figura 17: Săpător

Muşuroirea (bilonarea) este o altă lucrare folosită frecvent în agricultura

ecologică. Se fac mici muşuroaie (biloane) de pământ la baza plantelor cultivate,
cu ajutorul masinilor de musuroit sau, mai frecvent, al raritelor cu dublă
cormană. Scopurile acestei lucrări variază în funcţie de cultură, cele mai
importante fiind: combaterea buruienilor, protecţia împotriva îngheţului,
împiedicarea tuberculilor să pornească în vegetaţie, albirea produselor pentru a fi
vândute (fenicol, ţelină, cicoare etc.).
O altă unealtă esenţială şi specifică pentru fiecare fermă este coasa sau
cositoarea. Cosirea resturilor după recoltat sau a ierburilor folosite ca
“îngrăşământ verde”, face mai uşoară încorporarea în sol a masei vegetale ca
urmare a suprafeţei mari de contact a plantelor cu terenul şi cu microorganismele
de la suprafaţa acestuia.
De asemenea, consultantul în agricultura ecologică trebuie să cunoască şi
diferitele tipuri de lucrări ale solului:

 Lucrarea pe două straturi – este o tehnică de cultivare care permite efectuarea

simultană a două lucrări diferite: o lucrare in adâncime fără a se răsturna solul si
una de suprafaţă cu răsturnarea solului. Prima intervenţie se poate face cu
 unelte de afanare, fara rasturnarea brazdei iar următoarea, de răsturnare a
stratului superficial, printr-o arătură usoară sau o lucrare de măruntire a
bulgarilor. Acelasi rezultat se poate obtine printr-un singur procedeu, cu
economisire consistenta de timp, prin utilizarea plugului subsolier, un plug dotat
de organe active tip cizel care lucreaza la adancimi mari (cel putin 50 cm). Forma
şi panta organelor active influenţează mărimea bulgărilor şi forţa de tractiune
necesară. Organele active drepte necesită o putere mai mare, comparativ cu
cele curbate dar limitează mişcarea bulgărilor si a pietrelor (dacă există). Acest
tip de cultivare este pe de o parte foarte rapid şi permite o economie
considerabila de timp, iar pe de alta parte este limitat de costurile mari şi puterea
crescută necesară, lucrarea fiind amortizabila doar cand se face pe suprafeţe
mari.
 Lucrarea superficială – se realizează cu ajutorul plugului cu mai multe brazdare
pentru situaţiile în care sunt resturi vegetale care trebuie încorporate sau cu
cultivatorul pentru cultivatie totala sau cizelul, la o adâncime de 25 – 30 cm cand
resturile vegetale sunt tocate si uniform imprastiate pe teren. Folosirea plugului,
chiar dacă asigură o mai bună încorporare a resturilor vegetale, necesită un
numar mai mare de lucrari ulterioare de finisare. La adâncimi egale, intervenţia
cu organe de lucru fara rasturnarea brazdei este mai rapidă şi mai convenabilă
din punctul de vedere al consumurilor si al lucrarilor ulterioare de finisare, dar
necesită un tractor cu putere mare. In cazul răsturnării stratului superficial de sol
este necesară spargerea bulgărilor iar pentru finisare sunt se vor folosi
combinatorul sau alte unelte combinate. Dacă sunt multe resturi vegetale
neîncorporate complet în timpul primei lucrări, este recomandată folosirea
uneltelor cu organe active dispuse pe mai multe rânduri distantate, pentru a se
evita înfundarea utilajului cu resturi vegetale.
 Lucrări minime (Minim tillage);
Efectuarea de lucrări ale solului nu mai adanc de 10 – 15 cm este determinata de
nevoia de a nu a compacta solul si a forma hardpan, care stanjenesc dezvoltare
radacinilor si induc asfixierea plantelor. Pe solurile usoare plugul este inlocuit cu
un cultivator elastic pentru cultivatie totala sau cu o grapa cu vergele pentru
spargerea bulgarilor, capabile sa pregateasca patul germinativ. Pe solurile grele
sunt necesare masini capabile sa penetreze si sa afaneze solul si apoi
echipamente de maruntire a bolovanilor sau un cultivator rotativ. In anumite
cazuri, aceasta se poate face numai cu grapa cu discuri grele si cu diametru
mare, care incorporeaza resturile vegetale. In general, greutatea masinii si
marimea discurilor creste proportional cu „greutatea” solului. Dupa 3 – 4 ani,
lucrarea cu grapa cu discuri trebuie inlocuita cu cea de afanare adanca, pe 2
adancimi sau cu lucrari mai adanci decat cele obisnuite efectuate cu unelte de
scarificare.
Momentul intervenţiei: când umiditatea solului este mediel, nici crescută, nici
scăzută, pentru a da cele mai bune rezultate tehnice cu cel mai mic efort.

3.3. Managementul bolilor şi dăunătorilor

În agricultura ecologică sunt trei mari aspecte de care se tine cont in protecţia
fitosanitară:
a) fertilitatea şi sănătatea solului;
b) practicile agricole;
c) timpul cand se fac intervenţiile.
O bună cunoaştere a terenului, a insusirilor solului si a particularitatilor vremii şi
anotimpurilor este importantă şi necesară. De asemenea, cel puţin o dată pe
săptămână agricultorul trebuie să fie în câmp pentru a-şi observa culturile.

3.3.a. Prevenirea
Ţinerea sub control a principalilor duşmani ai culturilor agricole se face prin
prevenţie şi practici agricole corecte. Prevenirea atacului principalelor boli şi a
insectelor dăunătoare începe prin realizarea unei bune rotaţii a culturilor, a unei
fertilizări echilibrate cu ingrăsăminte organice şi un sol sănătos si aprovizionat
corespunzător cu materie organică.
Prima parte a prevenţiei constă în alegerea speciilor, verietăţilor sau hibrizilor
potrivite climatului şi condiţiilor agricole generale ale fermei. Este evident că cel
mai bines e să alegi varietăţi locale, ele fiind cele mai rezistente la bolile şi
dăunătorii din regiune. O atenţie aparte trebuie dată sănătăţii materialului de
cultivat, cei mai mulţi patogeni înmulţindu-se prin folosirea unor seminţe, butaşi,
rizomi, altoi infectaţi. Pentru a evita orice risc trebuie ca materialul de cultivat să
fie cufundat pentru 10 minute într-o soluţie cu 1% Sulfat de Cupru sau să fie
presărat cu Carbonat de Cupru.
O bună fertilitate organică şi o bună prezenţă a macronutrienţilor şi
micronutrienţilor reduc stresul la care sunt expuse plantele, acesta fiind un factor
major ce predispune plantele la atacul ciupercilor.
Modul de cultivare a solului influenţează într-o mare măsură incidenţa bolilor la
plante. De exemplu arătura superficială expune rădăcinile buruienilor la aer,
distrugându-le şi scoate la suprafată numeroşi dăunători expunându-i
prădătorilor (păsărilor). Tot aşa, lucrările de vară elimină populaţiile de elateride
şi reduce prezenţa nematodelor. Îndepărtarea resturilor de plante întrerupe ciclul
de viaţă al anumitor boli.
În agricultura ecologică, rotaţia culturilor este un factor crucial pentru ţinerea sub
control a buruienilor şi a patogenilor care se nasc si traiesc în sol, inclusiv a
nematozilor. De asemenea, scopul rotaţiei culturilor este acela de a împiedica
“oboseala” solului şi specializarea bolilor şi dăunătorilor pe acelaşi tip de plantă.
S-a demostrat că monocultura duce la creşterea bolilor criptogamice, foarte greu
de ţinut sub control, atât cu mijloace mecanice cât şi cu mijloace naturale.
Un agroecosistem cu garduri vii, zone împădurite, canale şi păşuni asigură o
bună biodiversitate pentru toate componentele vieţii, de la microorganisme la
mamifere. O mai mare biodiversitate înseamnă o prezenţă mare a insectelor şi o
mai mare competiţie între microorganismele din sol. Ciupercile şi bacteriile
parazite sunt şi ele prezente.

3.3.b. Ţinerea sub control pe cale biologică

Orice plantă sau animal are duşmani naturali (prădători, paraziţi, patogeni sau
competitori), care insă au şi rolul de a împiedica înmulţirea necontrolată a
acestora. Populaţiile de prădători naturali (ex. buburuze, Chrysophidae, muşte
Syrphidae, călugăriţe, viespi, acarieni prădători) şi paraziţi (ex. nematozi, muşte
tachinide) sunt valoroase în reducerea infestării cu dăunători. Totuşi un nivel
scăzut de infestare cu dăunători trebuie menţinut pentru a atrage şi menţine
populaţia de duşmani naturali. Ţinerea sub control pe cale biologică foloseşte
exact aceşti “duşmani naturali” pentru a menţine populaţiile fitofage dăunătoare
în limite acceptabile şi în consecinţă să crească numărul de specii din cadrul
agrosistemului, acesta devenind mai complex şi mai stabil.
 Tipuri de agenţi biologici de control al insectelor dăunătoare:
 Insectele entomofage. Insectele entomofage sunt agenţi importanţi în ţinerea
sub control a insectelor dăunătoarie. Ele sunt clasificate fie ca prădătoare fie ca
parazitoide, fiecare avand caracteristici complet diferite, acestea conferind
eficacitate în ţinerea sub control pe cale biologică. Insectele prădătoare sunt
organisme care atacă şi se hrănesc cu un număr de indivizi dăunători. Câteva
sunt prădătoare pe parcursul întregului ciclu de viaţă (Phytoseidae, Miridae,
Coccinelide, Anthocoridae), altele doar în stadiul de larvă. Insectele prădătoare
se împart la rândul lor în prădătoare specializate (care trăiesc prădând o specie
sau un număr redus de specii) şi prădătoare în general sau polifage (care se
hrănesc cu un număr mare de specii). Speciile polifage sunt considerate ca fiind
mai puţin potrivite decât cele monofage deoarece este mai puţin probabil ca
acestea să se concentreze doar pe speciile dăunătoare. Totuşi insectele
prădătoare au avantajul faţă de cele parazitoide faptul că fiecare individ consumă
un număr de dăunători pe timpul vieţii, chiar şi în stadiile de până la maturitate,
spre deosebire de cele parazitoide. Printre cele mai frecvente insecte prădătoare
de insecte dăunătoare sunt buburuzele, gândacii prădători, Chrysophidae-le şi
larvele de Syrphidae. Insectele parazitoide sunt parazitoide în stadiile imature de
viaţă, când larvele se dezvoltă în interiorul gazdei (endoparazitoide) sau pe
gazdă (ectoparazitoide). Ca rezultat gazda este omorâtă. Insectele parazitoide
individuale consumă doar o gazdă în timpul dezvoltării până la stadiul de adult.
Ca adult ele se hrănesc cu polen, nectar, secreţii de miere sau uneori fluide
corporale ale gazdei. Ca grup, insectele parazitoide aparţin Hymenopterelor şi
Dipterelor şi au o gamă largă de gazde şi obiceiuri. Insectele parazitoide cele mai
potrivite pentru ţinerea sub control pe cale biologică sunt cele specializate pe
anumite insecte gazdă.
 Patogenii, paraziţii adevăraţi, cum ar fi nematozi paraziti, diferă de
parazitoide prin faptul că ei nu-şi ucid gazda, doar o slăbesc şi o fac mai
vulnerabilă. În ciuda acestor fapte ele sunt considerate ca agenţi folositori pentru
ţinerea sub control pe cale biologică. Unele companii cresc şi comercializează
nematozi pentru ţinerea sub control a dăunătorilor din grădini şi din horticultură.
Cei mai folositi nematozi sunt din genul Steinernema (Neoaplectana) şi
Heterorhabditis. Acistia pot ţine sub control în mod eficient larvele de
Othiorrhinchus sulcatus (gargarita coletului) şi de Diptere. Operează prin contact,
intrând în gazdă prin cuticulă sau prin alte orificii naturale. Acţiunea dăunătoare
asupra insectelor este strict legată de simbioza pe care o întreţin cu bacterii
aparţinând genului Xenorhabdus. Când aceste bacterii pătrund în gazdă, ele
provoacă moartea acesteia prin septicemie. Activitatea nematozilor este insă
puternic legată de sensibilitatea acestora la uscăciune şi la razele ultraviolete,
care sunt în schimb recomandate pentru ţinerea sub control a multor alte insecte
terestre.
 Patogenii paraziţi (bacterii, viruşi, ciuperci) îşi omoară gazda şi eliberează
milioane de spori sau elemente de înmulţire care ocupă alte gazde. Caracterul
patogen, viteza de acţiune şi uşurinţa cu care se pot creşte sunt caracteristici
care îi recomandă. Patogenii pot acţiona pentru ţinerea sub control pe cale
biologică prin excluderea în urma competiţiei sau prin producerea de antibiotice.
Acest grup, cunoscut sub numele de “antagonişti”, este folositor mai ales pentru
ţinerea sub control pe cale biologică a patogenilor care atacă plantele. Ciupercile
 patogene ale insectelor, acarienii şi celelalte ciuperci sunt cunoscuţi prin
abilitatea de a penetra activ în corpul artropodelor prin cuticulă sau alte orificii
naturale. De aceea, ei operează prin contact şi pot infecta insectele fitofage fară
deosebire de modul de hrănire sau de vârsta acestora. Ei provoacă moartea prin
acţiunea miceliului sau a altor toxine produse. Cel mai cunoscut şi răspândit
microorganism pathogen este Bacillus thuringiensis. Este o bacterie anaerobă
care produce spori şi are diverse tipuri de tulpini (kurstaki, aizawai, israeliensis şi
tenebrionis). Aceste tipuri diferă în funcţie de acţiunea asupra larvelor de
lepidoptere (primele două tipuri), asupra larvelor unor ţânţari (al treilea tip) şi
asupra larvelor de Leptinotarsa decemlineata (ultimul tip). În timpul producerii de
spori, microorganismele elimină o toxină care interacţionează cu glicoproteinele
din celulele intestinale ale insectelor, blocând muşchii aparatului digestiv şi
stopând în acest fel procesele de nutriţie. În produsele comerciale este prezentă
doar toxina care acţionează exclusiv după înghiţire. Pentru a fi eficace e necesar
ca insecta să se hrănească un timp pe suprafaţa plantei care a fost tratată.
Selectivitatea la Bacillus thuringiensis este foarte ridicată şi este deplin eficientă
in primele stadii larvare. Se cunosc mulţi viruşi entomopatogenici cu înaltă
specializare, ei infectând insecta în stadiul larvar, după înghiţire. Acţiunea lor nu
e imediată, insectele infectate putându-se hrăni pentru o perioadă, provocând
pagube în continuare. Cel mai folosit virus este cel al granulozei, activ contra
Cydia pomonella (viermele merelor). Totuşi se pot întâlni şi alte microorganisme
active contra diferitelor specii de insecte fitofage.
 Competitorii sunt organisme care sunt în competiţie cu agenţii patogeni pentru
colonizarea unei părţi din plantă. Totuşi ei nu produc pagube plantei. Competitorii
sunt în mod obşnuit ciupercile care sunt în competiţie cu alte ciuperci. În unele
cazuri, ele sunt tulpini mai puţin virulente ale unei aceleiaşi specii de ciupercă
parazită, cum e cazul la cancerul scoartei castanului (Endothia parasitica).
 Vertebratele - agenţi biologici de control al insectelor dăunătoare:
Deşi, în general, vertebratele sunt destul de diversificate ca hrană, în câteva
ocazii sunt folositoare ca mijloace de ţinere sub control a dăunătorilor. Metode
biologice de ţinere sub control a insectelor daunatoare sunt si cele ce utilizează
feromonii (capcane de prindere în masă, confuzii sexuale) şi Tehnica Insectei
Sterile (TIS). TIS a dat rezultate satisfăcătoare dar se poate folosi doar pe
suprafeţe mari în prezenţa unor condiţii de mediu particulare. Scopul este acela
de a împiedica reproducerea speciilor dăunătoare prin introducerea în mediu a
unui număr adecvat de indivizii transformaţi în indivizi sterili. Pentru ca această
tehnică să fie aplicată cu success trebuie îndeplinite câteva condiţii: densitatea
iniţială a populaţiei care trebuie să fie ţinută sub control să fie relativ mică,
speciile trebuie să se împerecheze doar o dată, populaţia trebuie inclusă în
totalitate, condiţiile sunt întrunite pe o scară foarte largă sau într-o zona
delimitata sau izolata (ex. insulă).
3.3.c. Combaterea buruienilor
În agronomia tradiţională “buruiana” reprezintă orice specie ierboasă care diferă de
specia cultivată, iar “ţinerea sub control a buruienilor” indica orice metodă care
ducea la eliminarea buruienilor din cultură. Aceste definiţii sunt, evident, în
neconcordanţă cu conceptul de agricultura ecologică, deoarece aceasta confera un
rol important agroecosistemului si, desigur, biodiversităţii. Această abordare
conduce la parerea ca flora spontana nu este o „amenintare” pentru cresterea
plantelor si ca are un rol specific in relatiile dintre plante si mediul inconjurator (sol,
alte plante, alte organisme). Asadar, in agricultura ecologica, expresiile „vegetatie
salbatica” sau „managementul vegetatiei salbatice” sunt mai bine intelese decat
cele de „buruiana” si, respectiv, „combaterea buruienilor. In acest fel, se pune
accent mai mult pe masuri agronomice decat pe interventii directe de combatere a
buruienilor.

Rolul florei salbatice:

Flora salbatica este in competitie cu plantele cultivate pentru apa, lumina si
substante nutritive. De asemenea, poate impurifica recoltele, contribuie la creerea si
mentinerea unui microclimat umed, ideal pentru dezvoltare multor daunatori si este
adesea gazda pentru diferiti paraziti ai plantelor cultivate.
Pe de alta parte, plantele salbatice sunt adapost pentru insectele folositoare si
hrana „alternativa” pentru cele daunatoare. Flora poate preveni eroziunea solului,
imbunatatii structura solului, absorbi nutrientii in exces care se pierd prin scurgere,
iar in cazul plantelor leguminoase, pot contribui la imbogatirea solului prin fixarea
azotului atmosferic.
Este important sa ne reamintim ca compozitia floristica poate oferi informatii
importante privind insusirile fizice si chimice ale solului, anumite specii fiind plante
indicatoare a reactiei solului, a texturii sale si a aprovizionarii cu nutrienti sau a
prezentei hardpanului. Un management corect al vegetatiei salbatice poate reduce
pericolele potentiale la minimumm si in acelasi timp sa maximizeze efectele sale
pozitive. Aceasta inseamna ca trebuie sa acceptam prezenta anumitor buruieni pe
terenurile cultivate. Incarcatura de buruieni este puternic legata de pragul de
daunare, care este definit prin numarul de buruieni care nu afecteaza culturile, si
masurile de combatere nu sunt necesare. Definitia pragului de daunare difera in
functie de specia de buruieni, cultura si situatia fermei.
Interventiile posibile pentru un management corect al plantelor salbatice sunt foarte
diferite, dar conceptul fundamental pentru un control eficient al buruienilor este ca
planta cultivata trebuie sa fie:
• Bine inradacinata;
• Rezistenta, in competitia cu flora salbatica;
• Capabila sa acopera rapid solul.
Se stie bine ca intr-o cultura care acopera repede terenul, atat germinarea
semintelor cat si rasarirea plantelor salbatice sunt puternic reduse.
Din aceasta cauza, speciile care au cele mai multe probleme sunt acelea care
germineaza greu. Pentru acestea, cand se poate, este mai bine sa le transplantam
decat sa le semanam. In acest context, toate masurile agronomice recomandate
apentru a accelara germinarea (inmuierea semintelor, irigarea, etc) au efecte
pozitive in controlul buruienilor.
De asemenea, nu este necesar ca plantele cultivate sa fie curate de buruieni pe
intreaga perioada de vegetatie. Totusi cand sunt tinere si mai sensibile, plantele nu
fac fata competitiei cu buruienile. Dupa aceasta perioada buruienile pot sa creasca
fara a afecta culturile. Perioada cea mai sensibila pentru diferite culturi variaza in
functie de viteza de crestere. In general, combaterea buruienilor este necesara
numai pana la mijlocul perioadei de vegetatie.
Metodele de management al vegetatiei salbatice se impart in doua categorii:
preventive (indirecte) si curative (directe). Ambele insa, au scopul de a limita
numarul de plante salbatice sau de schimbare a echilibrului agro-ecosistemului in
favoarea culturilor agricole si a florei mai putin competitive.
Dintre metodele preventive (indirecte), cea mai importanta este rotatia culturilor.
Monocultura sau rotatiile de lunga durata creaza, in timp, conditii pentru proliferarea
necontrolata a florei salbatice. Rotatiile corecte si suficient de lungi permit un control
bun al plantelor salbatice ca urmare a dereglarii ciclurilor de dezvoltare prin
managementul culturilor (lucrarile solului, timpul de recoltare, competitie, diferite de
la un an la altul).
O alta metoda indirecta este patul germinativ fals (provocatia, fortarea
germinatiei), care consta in pregatirea normala a patului germinativ si eventual
irigarea (in zonele cu precipitatii putine) terenului, fara a fi urmata de semanat. In
acest fel, este stimulata germinatia organelor de inmultire a buruienilor. Cand
buruienile sunt in faza cotiledonala si pana la aparitia primelor frunze adevarate,
terenul se lucreaza superficial, avand grija insa sa nu amestecam straturile de sol si
sa scoatem la suprafata semintele sau alte organe de inmultire a buruienilor din
straturile inferioare, eliminand in acest fel posibilitate de imburuienare. Pentru
aceasta, a doua lucrare a solului poate fi inlocuita cu arderea buruienilor. De
asemenea, este important sa se reduca rezerva de seminte de buruieni din sol si
proliferarea speciilor nedorite, excluzand folosirea de seminte impurificate cu
buruieni, iar fertilizarea sa se faca numai de ingrasamant natural si ingrasamant
lichid matur. O perioada suficient de lunga pentru maturare face ca puterea de
germinatie a semintelor din ingrasamintele organice sa fie distrusa.
In managementul buruienilor, culturile acoperitoare s-au divedit, de asemenea,
eficiente. Aceasta metoda consta in cultivare unei plante, care nu trebuie neaparat
recoltata, in lunile cand solul este descoperit de vegetatie. In acest fel, este
impiedicata proliferarea si diseminare buruienilor in perioada cand alte culturi sunt
in crestere. Mai mult, este posibil sa folosim capacitatea unor plante (de exemplu
secara) de a reduce germinatia semintelor din sol, prin producerea de substante cu
efect alelopatic. Plantele acoperitoare au efect pozitiv nu numai pentru combaterea
buruienilor, ci si pentru reciclarea nutrientilor, reducerea eroziunii solului, cresterea
continutului de materie organica si, in cazul plantelor leguminoas, a continutului de
azot din sol. Efecte asemanatoare se pot obtine prin folosirea materialelor de
mulcire, precum folia de plastic (polietilena neagra, in special cu densitate mica),
materiale plastice biodegradabile pe baza de amidon de porumb (Mater-bi),
produse pe baza de celuloza sau celuloza si turba, precum si mulci vegetal (paie
sau aschii de lemn).

Fig. 18. Diferite tipuri de mulci

Folia de polietilena este cea mai des folosita datorita usurintei de asezare, rezistentei
mecanice, capacitatii de incalzire, efectul moderat de prematurare si, desigur, controlul
plantelor spontane. Dezavantajele acestui material sunt legate de restrictiile si limitarea
folosirii acesteia dupa utilizare impuse de anumite particularitatile ale produsului.
Plasticile biodegradabile si materialele pe baza de celuloza rezolva problema combaterii
buruienilor, dar nu intodeauna sunt suficient de durabile pentru a asigura in timp un efect
suficient in ceea ce priveste controlul plantelor salbatice. Mai mult, aceste materiale (in
special hartia) se rup destul de usor.
Materialele vegetale imbunatatesc insusirile fizice si chimice ale solului, si, conform unor
autori, contin numerosi paraziti ai plantelor. Aceasta metoda, nu are, totusi, efecte de
prematurare si este destul de costisitoare.
Tabelul 9
Tipuri de mulci existente pe piata

Denumire produs Material Mod de folosire Avantaje (+) si Dezavantaje (-)

Many Hartie La legume care la + Biodegradabil;
recoltare trebuie sa fie + Sufoca efectiv buruienile;
curate, precum salata si + Recoltarea este curata si uscata;
feniculul - Se rupe usor;
- Dezintegrare prea rapida pe
muchii;
TerraStar Celuloza Granule imprastiate pe + Biodegradabil;
plante ne-competitive + Sufoca efectiv buruienile (mai mult
(faza 3 frunze) de 4 luni);
+ Dozare regalbila;
+ Imprastiere usoara;
- Costisitor
Mater - bi Amidon + La fel ca la hartie, + Biodegradabil;
plastic precum si la + Putin costisitor;
biodegradbil castraveciori. + Se rupe mai greu;
- Cerinte stricte la plantare si
dificultati la amplasare;
Many Folie de Legume necompetitive + Usurinta in folosire;
polietilena; care trebuie sa fie + Sufoca efectiv buruienile;
curate la recoltare, + Recoltare curata;
precum salata, feniculul, + Necostisitor;
castraveciorii, dovleceii - Nu este ecologic;
si culture din sera - Trebuie inlocuit la sfarsitul
sezonului de crestere, iar procesul
este dificil;
- Costuri pentru reciclare;

Sursa: FIBL, 2005

Dintre metodele directe de management al florei salbatice, cea mai importanta este
lucrarea de prasit.
Echipamentele folosit in acest caz trebuie sa aiba urmatoarele insusiri comune:
 Controlul plantelor spontane, atat intre, cat si langa randuri, fara a vatama plantele
de cultura;
 Polivalenta, care este eficienta in cazul plantelor care au diferite moduri de
inmultire;
  Capacitatea de a combina actiunea asupra buruienilor cu spargerea crustei si
aerarea solului;
 Capacitate de a efectua la timp interventia si costuri reduse de management.
Se folosesc echipamente cu organe active fixe (grapa Howard, grapa cu lanturi (zale) si
cultivatorul), cu organe rotative tractate (cultivatoare cu cutite rotative) sau cu organe
rotative actionate de la prija de putere a tractorului (perii, cultivatoare multiple care
lucreaza intre randuri si grape cu cutite rotative).

Figura 19. Echipament de „periere” a buruienilor

In cazul parcelelor mici sau in conditii particulare, trebuie luate in considerare uneltele
manuale. Importanta acestora este destul de limitata in cazul cultivarii extensive, dar se
folosesc des in horticultura, in fermele familiale mici sau in sere.
Posibilitatea de a combina actiunea diferitelor echipamente, de a actiona asupra reglarii si
de a modifica forma partilor active (asamblarea de diferite tipuri de unelte) permite gasirea
unei game largi de solutii. Pentru a stabili cea mai buna solutie pentru o anumita ferma,
trebuie sa se tina cont de urmatorii factori: tipul culturii, suprafata ce trebuie lucrata, gradul
si tipul infestarii, stadiul de dezvoltare a florei spontane si a culturii, insusirile fizice si
umiditatea solului si nevoia de a se lucra atat pe rand, cat si intre randuri.

Arderea buruienilor, prin care plantele salbatice sunt controlate cu ajutorul caldurii, este o
metoda care trebuie tratata separat. Expunerea plantelor la temperaturi ridicate provoacă
un soc termic in tesuturile vegetale, si apoi dezorganizarea membranelor celulare,
denaturarea proteinei, inactivarea enzimelor si, toate impreuna, o deteriorare ireversibila a
functionarii plantelor, care mor in doua, trei zile.
Astfel, cand este expusa focului direct, tesuturile plantei se fierb, si imediat isi schima
culoarea iar frunzele se inmoaie si devin transparente. Eficienta arderi buruienilor depinde
de numerosi factori. Vilozitatea si suculenta frunzelor reduc eficacitatea interventiei, ca si
prezenta cuticulei si a straturilor protective.
La plantele cu rizomi sau cu alte organe de inmultire subterane, pot fi vatamate numai
partile lor epigee si plantele vor supravietui. Factorul de care depinde efectul arderii
buruienilor este stadiul de dezvoltare a plantelor tratate. In cazul interventiei tarzii, eficienta
va fi mica din cauza ca plantele adulte rezista la caldura. Momentul optim de folosire a
arzatorului este cand buruienile au intre doua si patru frunze. La plantele erbacee, arderea
buruienilor se poate face inainte de semanat si inainte de rasarirea plantelor, exploatandu-
se diferenta dintre timpul de germinare al buruienilor si al plantelor cultivate. Tratamentul
post-emergent depinde de sensibilitatea mai mare sau mica la caldura a plantelor
cultivate.
Cele mai folosite echipamente de ardere a buruienilor sunt cele cu flacara deschisa, care
folosesc combustibil LGP. Radiatiile infrarosii, microundele, echipamente electrice sau cu
aburil sunt mai putin folosite. Tehnica aceasta este totusi costisitoare, in special daca se
foloseste pe intreaga suprafata cultivata si ca atare se recomanda combinarea acestei
tehnici cu interventii mecanice traditionale.
Echipament – De obicei masinile actionate de la priza de putere a tractoprului sunt
eficiente impotriva speciilor perene, dar nu se recomanda pe solurile nestructuratte sau cu
structura proasta, din cauza ca acest echipament poate inrautatii si mai mult structura
solului.
Pe solurile usoare, care au tendinta de compactare, se obtin rezultate bune cu grapa cu
lant (zale), atata timp cat buruienile sunt mici. Cele mai eficiente interventii sunt cand
buruienile se afla in faza de frunze cotiledonale si asupra speciilor nestolonifere (deoarece
cele stolonifere sunt stimulate prin folosirea acestor masini).
Grapele cu lanturi sunt eficiente si pentru combaterea buruienilor din cerealel in perioada
de toamna-iarna. Lucrarea cu grapa cu lanturi la sfarsitul iernii reduce semnificativ numarul
de buruieni, stimuleaza infratirea, accelereaza procesul de mineralizare a materiei
organice, contribuind la nutritia cu azot a plantelor cultivate.
Periile sunt utile pe solurile cu texturi diferite, pentru ca acestea nu formeaza hardpan.
Cele mai bune conditii de folosire a echipamentelor de combatere a buruienilor se
inregistreaza cand solurile nu sunt nici prea umede si nici prea uscate si cand buruienile
sunt in primele faze de vegetatie. Actiunea de dezradacinare a periilor este usoara si
eficienta doar asupra buruienilor care au sistemul radicula superficial. Daca flora spontana
este avansata in vegetatie, este doar vatamata dar combaterea acesteia nu este definitiva.
Pe solurile, in cazul infestarii terenurilor cu buruieni anuale si perene, cele mai bune
rezultate se obtin cu echipamente cu cutite fixe.
Sapa rotativa este ideala pentru controlul buruienilor anuale, dar in cazul solurilor
compacte trebuie ea trebuie combinata cu cutite pentru a afana urmel de tractor.
Combaterea buruienilor este pe deplin eficienta numai cand alegerea celor mai potrivite
echipamente este corelata cu reglarea corespunzatoare a acestora si cu momentul
interventiei.

3.3.d. Produse autorizate

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului si ale
Regulamentului (CE) 889/2008 al Comisiei, metodele si mijloacele de protectia plantelor in
agricultura ecologica se bazeaza in primul rand pe practici agronomice adecvate:
„Daunatorii, bolile si buruienile trebuie controlate prin combinarea urmatoarelor masuri –
cultivarea de specii si genotipuri de plante corespunzatoare, program potrivit de rotatii,
metode mecanice adecvate, protejarea dusmanilor naturali ai insectelor prin asigurarea de
conditii favorabile acestora (garduri vii, locuri de cuibarit, lansare pradatori) si arderea
buruienilor. De asemenea, pentru combaterea insectelor, bolilor si a buruienilor
daunatoare, fermierii ecologisti pot folosi si pesticidele prezentate in anexa 3.3. si descrise
in continuare.

Descrierea celor mai importante produse folosite impotriva insectelor si acarienilor

• Azadirachtin, este un extract din copacul asiatic denumit „Azadirachta indica”, sau
“Neem” care se foloseste ca insecticid. Acesta actioneaza prin ingestie si opereaza ca un
antagonist al hormonului ecdysone, impiedicand insectele sa naparleasca. Nu afecteaza
ouale si adultii si in anumite insecte actioneaza ca antihranitor.
Azadirachtinu-ul are o gama larga de actiune, incluzand incluzand insecte din ordinul
Homoptera, Lepidopterea, Diptera, Coleoptera si altele, inclusiv acarieni. S-a demonstrat,
de asemenea, ca este eficient si impotriba ciupercilor si bacteriilor. Se foloseste in
horticultura, la pomi fructiferi, in pepiniere si la plantele ornamentale. De asemenea,
practic nu este toxic pentru vertebrate, dar la doze foarte mari este fitotoxic.
Doze si compatibilitate: variaza mult in functie de formulare, intre 25 – 50 g/ha de
Azadirachtin. De asemenea, poate fi folosit in combinatie cu Piretrine, virusi, Bacillus
thuringiensis si sapun lichid.
• Uleiuri vegetale (ulei de menta, ulei de pin, ulei de chimen), sunt un amestec de
substante naturale extrase din diferite parti de planta, precum florile, semintele si fructele.
Cele mai multe contin acid oleic si acid linoleic. Traditional, uleiurile vegetale sunt folosite
ca fungicide, precum si ca aditiv la pesticide, imbunatatind uniformitate distributiei si durata
efectului acestora. Uleiurile vegetale sunt folosite ca insecticide, provocand asfixierea
insectelor si a oualor acestora. De asemenea, acestea au si efect repelent. Sunt eficiente
impotriva afidelor, Coccidelor, Diaspididelor si a acarienilor.
Tratamente in camp: viticultura, pomi fructiferi, horticultura. Toxicitate slaba la mamifere.
Uleiurile vegetale nu sunt specifice, iar la doze mari pot cauza pierderi la insectele
antagoniste.
Doze si compatibilitate: 200 – 300 ml/hl ca aditiv si 1 – 3 g/hl ca insecticid. Uleiurile
vegetale se pot amesteca cu majoritate preparatelor agricole ecologice.
• Piretrine (extract din Chrysanthemum cinerariaefolium) sunt insecticide naturale extrase
din plante care apartin genului Chrysanthemum, care se cultiva in Kenia, Tanzania si
Tasmania. Florile sunt recoltate dupa inflorit si apoi se usuca si se macina. Sunbstanta
activa este un amestec de 6 molecule cunoscute sub numele de Piretrine, care sunt
sensibile la lumina si usor oxidabile, daca sunt expuse la aer si lumina. Pentru a le spori
stabilitatea, anumite produse contin substante stabilizatoare (PPBO – piperonilbutoxid).
Piretrinele actioneaza precum insecticidele de contact – ataca sistemul nervos, paralizand
insectele in cateva seconde (efectul de knokout). In functie de doza, acest simptom este
urmat de moartea insectelor. Anumite insecte, pot metaboliza insa aceste piretrine si isi
revin. Din aceasta cauza, Piretrinele pot fi activate cu PPBO, care inhiba detoxifierea
compusilor activi, imbunatatind eficienta tratamentului.
Piretrinele sunt eficiente impotriva unui numar mare de specii de insecte (Homoptera,
Lepidoptera, Diptera, Coleoptera) si mai putin eficiente impotriva acarienilor.
Domeniul de aplicare:horticultura, plante ornamentale si pentru conservarea alimentelor.
Toxicitate scazuta la mamifere dar foarte toxic pentru pesti, reptile si amfibieni. Piretrinele
nu sunt insecticide selective si, de aceea, sunt periculoase pentru albine si alte insecte
folositoare. Nu sunt fitotoxice.
Doza: in mod obisnuit 70 – 100 ml/hl.
• Quassia (extract din Quassia amara), este un insecticid natural extras din copacul
Quassia amara, de origine din Surinam, si din Picrasma excelsa (Quassia din Jamaica).
Substanta activa este quassin si neoquassin. Quassia se foloseste ca repelent pentru caini
si pisici. Este, de asemenea, si planta medicinala.
Quassia actioneaza asupra sistemului nervos, atat prin contact, cat si prin ingestie.
Activitatea sa este relativ slaba, determinata de persistenta scazuta. Asupra lacustelor are
efect phagodeterrent. Este activa impotriva afidelor si viespilor mustelor de (insecte
hymenoptere).
Domeniul de utilizare: horticultura, pomi fructiferi, viticultura, silvicultura, plante
orgamentale. Toxicitate slaba.
• Rotenona (extract din Derris spp., Lonchocarpus spp. Si Tephrasia spp.), este un
alcaloid, extras pentru prima data in anul 1895., din radacinile unor plante tropicale din
familia Leguminoase: Derris elliptica, Derris spp., Lonchocarpus utilis, Tephrasi spp.
Rotenona se descompune repede in contact cu lumina si aerul. Aceasta persista doar 2 –
3 zile in perioada de vara si 5 – 6 zile in perioada de primavara. Substanta activa este mai
toxica prin inhalare decat decat prin ingestie. Nivelul de toxicitate depinde de gradul de
maruntire a prafului. Rotenona poate fi stabilizata cu acid fosforic si in caz de contact sau
ingestie, inhiba electronul de transport mitocondrial.
Rotenona se poate folosi pentru combaterea unei game largi de insecte daunatoare: afide,
tripsi, Lepidoptere, Diptere, Coleoptere, etc. Este insa mai putin activa acarienilor.
Domeniul de aplicare: horticultura, pomi fructiferi, plante ornamentale, tantari si muste. Se
foloseste, de asemenea, in medicina veterinara, impotriva mustelor Hypoderma. Rotenona
are toxicitate slaba la mamifere, dar este extrem de toxica pentru pesti. Este un insecticid
neselectiv, dar nu este periculos pentru albine.
Doza si compatibilitate: 100 g/ha de substanta activa si nu este compatibila cu alte
substante alcaline. Perioada de repaos dupa tratament este de circa 10 zile.
• Virusul Granulosis (CpGV) a fost izolat in Mexic dintr-o larva de Cydia pomonella
(viermele merelor). CpGV este folosit impotriva viermelui merelor (Cydia pomonella) si
pare a fi eficient si impotriva altor Lepidoptere. CpGV actioneaza prin ingestie. Din aceasta
cauza acesta se aplica cand larvele de Cydia sunt cele mai sensibile. Radiatiile ultraviolete
pot inactiva acest virus si, ca atare, se recomanda a se stropi cu acest produs in amurg
sau dimineata devreme. Acest virus este eficient la 6 speciii de Tortricidae, cea mai
importanta fiind Cydia pomonella.
Domeniu de aplicare: mar, par si nuc.
Toxicitate: compus strict specific, periculos pentru alte insecte. Nu este fitotoxic.
Doza si compatibilitate: nu trebuie amestecat cu alte substante senzitiv alcaline.
• BACILLUS THURINGIENSIS (Bt). Este cel mai folosit preparat bacterian in agricultura
ecologica. Bacteria se gaseste in sol si proprietatile sale insecticide se cunosc din anul
1960. Sunt diferite preparate de tip Bt si se folsesc la multe culturi. In timpul sporularii,
bacteria produce diferite toxine (cea mai importanta este delta-endotoxina) care reprezinta
substanta activa a produsului. Aceste pro-toxine sunt reaactivate in intestinul insectelor si
devin letale.
Preparatul este selectiv si daunatoare pentru vertebratele cu aciditate in intestin. Bt este
activ numai prin ingestie. Din aceasta cauza, se aplica la insectele daunatoare in faza de
larva, cand acestea se afla la suprafata si se hranesc intensiv. Odata ce toxina se afla in
intestin, intregul tractus digestiv este paralizat si insecta nu se mai poate hrani. Deseori,
moartea acesteia se produce de la cateva zile pana la 3 zile. Preparatele de Bt au actiune
specifica asupra anumitor specii sau familii de insecte: Bacillus thuringiensis var kurstaki
este activ impotriva mai multor specii de Lepidoptere; Bacillus thuringiensis var tenebrionis
este active impotriva mai multor specii de Coleoptere (precum gandacul de Coloradao),
Bacillus thuringiensis var israelensis este activ impotriva tantarilor.
Domeniul de aplicare: horticultura, viticultura, pomi fructiferi, maslini, plante ornamentale,
silvicultura. Nu este toxic pentru vertebrate si nici fitotoxic. Are o mare specificitate si nu
este periculos pentru alte insecte.
Doze si compatibilitate: depind de tipul de produs si este cuprins, in general, intre 0.5 – 2.0
kg/ha de produs comercial. Nu trebuie amestecat cu ingrasaminte si produse de protectia
plantelor alcaline.
• Acid gras de sare de potasiu (FATTY ACID POTASSIUM SALT) (Sapun lichid). Acest
produs este cunoscut si sub numele de sapun lichid de potasiu (sau sapun de Marseille) si
se obtine prin amestecarea uleiurilor vegetale cu substante alcaline precum soda caustica
si hidroxidul de potasiu. In afara de utilizarea larga ca dfetergent, acest produs se poate
folosi si in agricultura ca insecticid. Una din cele mai importante proprietati ale acestui
insecticid, este complet biodegradabil (este metabolizat de bacteriile din sol). Sarea de
potasiu este folosit ca insecticid, aditiv pentru alti protectanti ai plantelor si, de asemenea,
impotriva ciupercilor si a buruienilor. In amestec cu alte insecticide, precum rotenonele si
Piretrinele, acesta imbunatateste aderenta si persistenta acestor solutii. Sapunul lichid
actioneaza ca insecticid de contact direct, omorand insectele cu cuticula si tegument slab.
Se foloseste impotriva insectelor fitofage, cu cuticula subtire, precum afidele, tripsii si
aleurodids, precum si impotriva acarienilor. De asemenea, acest produs se poate folosi si
pentru spalarea secretiilor de substante dulci si de ceara a afidelor.
Domeniul de folosire: mar, par, cais, vita de vie, plante aromatice, legume si plante
ornamentale. Nu este toxic pentru vertebrate si insecte polenizatoare.
Doze si compatibilitate: 1000 g/hl , in cazul folosirii singure si 300 g/hl, in amestec cu alte
insecticide. Acest produs nu trebuie folosit in hard water.
• Sulfura de calciu (polisulfura de calciu), este folosit ca insecticid si fungicid. Substanta
activa este sulful, sub diferite forme. Ca insecticid actioneaza prin contact direct, ca
urmare a causticitatii produsului. Este partial eficient si pentru dizolvare (topirea) scutului
cochineleal. Un efect secundar al acestui insecticid este asfixierea insectelor. Polisulfura
este, de asemenea, activ ca fungicid ca urmare a prezentei sulfului.
Gama de actiune: insecte – Diaspididae (Quadraspidiotus perniciosus, Diaspis pentagona
and D. leperii). Este, de asemenea, activ impotriva oualor de acarieni, dar si impotriva
pradatorilor acarienilor. Ca fungicid este important impotriva fainarii, cancerul piersicului
si a altor boli.
Domenii de aplicare: citrice, piersici, meri, peri, caisi, ciresi, vita de vie si maslini.
Substanta este iritanta daca este inhalata si daca intra in contact cu ochii si pielea. Urmare
a alcalinitatii, acest produs poate fi fitotoxic, provocand arsuri asupra organelor vegetative.
De aceea, se recomanda a fi folosit in perioada de iarna.
Doze si compatibilitate: Pentru tratamentele de iarna: 16 – 17 kg/hl la speciile samburoase
si 20 – 22 kg/hl la meri si peri. Polisulfura de calciu este puternic coroziva pentru
echipamentele de stropit. De aceea, dupa stropit se recomanda a fi bine spalate cu apa.
• Uleiuri minerale (parafina alba , uleiuri petrolifere), se folosesc de la sfarsitul secolului
XIX. Se obtin prin distilarea fractionata a petrolului la temperaturi inalte, hidrogenare si, la
final, prin extragere cu solventi. Conditiile de extragere, influenteaza puternic compozitia si
impactul agronomic al produsului.
Uleiurile minerale actioneaza in principal prin asfixierea, sufocand insectele si ouale
acestora. De asemenea, sunt active ca repelente pentru hrana sau depunerea oualor.
Uleiurile minerale sunt active prin contact direct, in special, impotriva insectelor mici,
precum Diaspidele, Coccidele, afide, psylla si acarieni. De asemenea.
sunt eficiente impotriva fainarii, precum si a buruienilor, datorita fitotoxicitatii acestora.
Domeniul de folosire: pomi fructiferi, horticultura, plante ornamentale si pepiniere. Sunt
putin toxice asupra mamiferelor, dar pot crea probleme altor insecte in cazul tratamentelor.
Doze si compatibilitate: 1 – 3 kg/hl ca insecticide si 200 – 300 ml/hl ca aditivi. Perioada de
repaos: 15 – 20 zile. Nu este compatibil cu sulful.

• Substante folosite in capacane:

Feromoni – sunt substante produse de insecte pe care le folosesc pentru „comunicarea
chimica” intre indivizii aceleiasi specii. Acestia influenteaza miscarile acestora de adunare,
interactiune sexuala si alarmare. Aceste substante se pot produce si artificial in laborator si
servesc diferite obiective in agricultura, precum monitorizarea si combaterea daunatorilor,
fiind folositi ca atractanti in capcane cu insecticide.
Monitorizare: se pun feromoni in capcane pentru a atarge si a analiza prezenta insectelor
in camp (eficienta pentru lepidoptere).
Prinderea in masa, avand ca obiectiv evitarea inmultirii, capturand masculii unei anumite
specii care sunt momiti cu un feromon si apoi omorati cu un insecticid aprobat (pentru
agricultura ecologica numai anumiti piretroizi). Este eficient la Lepidoptere si Diptere,
precum musca maslinului.
Confuzie sexuala: obiectivul este sa evite inmultirea, imprastiind o cantitate mare de
feromoni cu scopul de a „zapaci” masculii unor specii specifice.
Fosfat Diamoniacal – este un ingrasamant folosit ca momeala in capcanele de prindere
in masa a mustelor pomilor fructiferi si ale maslinului. Mustele adulte sunt atrase de
mirosul de amoniu.
Metaldehyde – sunt folosite impotriva molustelor. Dupa ingestie, afecteaza sistemul
nervos. Produsul trebuie aplicat in jurul campului care trebuie protejat de melci cu cochilie
si limacsi.
Domeniul de folosire: horticultura si floricultura, in camp deschis si in sera.
Metaldehidele sunt toxice pentru om si mamifere. Nu sunt toxice pentru pesti si insecte
polenizatoare daca sunt distribuite sub forma de pellets, dar sunt daunatoare pentru
plante. Doze: 5 – 15 kg/ha.
Proteine hidrolizate – sunt folosite ca atractanti numai in combinatie cu eco-insecticide.
Sunt folosie pentru controlul mustelor maslinului si a altora din bazinul mediteranean in
faza de adult, cand au nevoie de proteine pentru hrana. Insectele sunt omorate de eco-
insecticidele amestecate cu proteine.
Spectru de actiune: Bactrocera oleae, Ceratitis capitata, Ragholetis cerasi.
Domeniul de folosire: maslini, citrice si ciresi. Nu au impact asupra mediului inconjurator.
Posibilele dezavantaje sunt legate de tipul de insecticid cu care se amesteca.
Doza: solutie, in concentratie de 1%.
Piretroizi (deltamethrin sau lambda-cihalotrin) – sunt un grup de pesticide sintetice,
asemanatoare cu piretrinele naturale. Aceste insecticide sunt stabile la lumina (cele
naturale nu sunt) si solubile in solventi organici. Din aceasta cauza sunt mult mai
persistente. Piretrooizi actioneaza prin contact si ingestie, omorand insectele in cateva
minute. In agricultura ecologica, piretroizii sunt permisi numai in capacane impotriva
mustelor maslinului si a altora din bazinul mediteranean (Bactrocera oleae, si Ceratitis
capitata). La piretroizi sunt sensibile o gama larga de specii de insecte: Coleoptere,
Lepidoptere, Diptere, lacuste si capusi.
Domeniu de folosire: pomi fructiferi si maslin.
Toxicitate: slaba la mamifere, dar puternica pentru pesti si insecte polenizatoare.
Descrierea celor mai importante produse folosite pentru combaterea bolilor
criptogamice
• Cuprul – este cel mai mult folosit datorita proprietatilor sale fungicide si bactericide. In
agricultura se foloseste o gama diversificata de produse pe baza de cupru: sulfat de cupru,
hidroxid de cupru, oxiclorura de cupru si oxidul de cupru. Substanta activa a acestor
produse este ionul de cupru (Cu++). Cuprul este activ prin contact direct, provocand
denaturarea enzimelor si proteinelor din membrana celulara. De asemenea, inhiba
„germinarea” sporilor. Persistenta si eficienta tratamentului depinde de solubilitatea si
adezivitatea produsului folosit. Ordinea produselor pe baza de cupru in functie de
adezivitate: sulfat>hidroxid>oxiclorura>carbonat. Pentru a mari aderenta produselor se
boate adauga bentonita.
In ceea ce priveste solubilitatea, produsele cuprice se pot clasifica in urmatoarea ordine:
oxiclorura si carbonat>hidroxid>sulfat.
Cuprul este eficient impotriva unei game largi de ciuperci patogene precum: peronospora,
basicarea piersicului etc. Este eficient si impotriva bacteriozelor. Cuprul poate fi fitotoxic
daca se aplica in conditii climatice nefavorabile (temperatura mai mica de 100C si
umezeala), la plantele sensibile (piersic si alte specii pomicole samburoase) si cand
plantele au frunze si ramificatii tinere. De exemplu, cuprul nu este recomandat a seaplica
in timpul infloritului.
Domeniul de folosire: viticultura, pomi fructiferi, maslini, sfecla de zahar, horticultura,
floricultura etc. Produsele pe baza de cupru nu sunt periculoase pentru animalele cu
sange cald, dar sunt toxice pentru pesti si alte animale cu sange rece.
Cuprul se degradeaza greu si are tendinta de a se acumula in acumularile de apa. Din
aceasta cauza, in agricultura ecologica folosirea cuprului trebuie limitata la 6 kg Cu/ha si
an.
Doze si compatibilitate: doza variaza foarte mult in functie de tipul produsului cupric, iar
perioada de repaos dupa tratament este de 20 zile. Nu se recomanda amestecarea
produselor cuprice cu sulf, sulfura de calciu, uleiuri minerale si Bacillus thuringiensis.
• Permanganat de potasiu (KMnO4) – este o sare violeta cu proprietati fungicide. Acest
compus energetic oxidant este solubil in apa si se poate folosi ca dezinfectant. Substanta
activa este permanganatul de potasiu, care actioneaza prin contact, oxidand materiile
organice. Efectul acestuia este rapid, dar persistenta este slaba. Se foloseste ca fungicid,
bactericid si impotriva molustelor. De obicei se foloseste pentru protectia plantelor
impotriva fainarii si fuzariumului la Cucurbitace, peronosporei si verticiliumului la
Solanacee si impotriva Phomopsisului trestiei si a patarii frunzelor la vita de vie.
Domeniul de folosire: horticultura, viticultura si pomi fructiferi. Produsul concentrat este
caustic.
Doze: intrucat are fitotoxicitate foarte mare, tratamentele in perioada de vegetatie se fac cu
300g/hl.
Doze si compatibilitate: 1 – 2 kg/hl la tratamentele de iarna (pomi fructiferi si vita de vie),
750 g/hl pentru combaterea Phomopsisului trestiei si a patarii frunzelor vitei de vie, la
inmugurire, 100 – 300 g/hl pentru combaterea fainarei si 500 g/hl, tratament la sol pentru
combaterea fuzariumului. Permanganatul de potasiu nu trebuie amestecat cu substante
organice (rotenone si Bacillus Thuringiensis), din cauza corozivitatii sale.
• Sulful, este cel folosit fungicid, din cauza impactului limitat asupra mediului inconjurator,
costului mic si a polivalentei sale. Sulful se extrage din depozite subterane, sau se
produce din hidrogenul sulfurat din gazele naturale in timpul procesului de purificare a
acestora. Sulful este un fungicid cu efect secundar asupra acarienilor. Din cauza
solubilitatii sale in lipide, sulful patrunde in celulele ciupercilor si le deshidrateaza.
Sulful se foloseste impotriva fainarei la apropae toate plantele cultivate, precum si
impotriva fuzariumului, sclerotiniei, grapevine excoriosis, ruginilor, alternariei si a altor boli.
Domeniul de folosinta: vita de vie, fructe samburoase, mar si par, maslin, alune de padure,
citrice, horticultura, cartofi, cereale, floricultura. Sulful nu este toxic pentru mamifere, dar
este toxic pentru anumite insecte (precum Hymenopterele). Este iritant pentru ochi si, ca
atare, trebuie purtat ochelari de protectie in timpul stropirilor. In agricultura ecologica sulful
nu se amesteca cu Seleniul. Fitotoxicitatea produselor cu sulf foarte bine maruntite este
daunatoare plantelor cand temperatura aerului este ridicata. Pudra de sulf este mai pugtin
fitotoxica.
Doze si compatibilitate: doza depinde de tipul sulf: 25 (sublimat) – 40 (roca) g/hl in cazul
pudrei de sulf; iar la sulful muiabil 100 – 200 g/hl la sulful coloidal si 200 – 5—g/hl la sulful
micronized. Sulful nu este compatibil cu uleiurile minerale si cu substantele cu reactie
alcalina.
• Lecitina – face parte din grupa fosfolipidelor. Acest compus este extras, in principal din
soia, precum si din floarea-soarelui, rapita si oua. Lecitina se foloseste ca emulgator,
stabilizator si antioxidant in industria alimentara. Lecitina este si un fungicid de contact.
Actiunea sa consta, se pare, in inhibarea germinarii sporilor.
Spectru de actiune: fainare.
Domeniul de folosinta: castraveti, mar si plante ornamentale. Nu este toxica pentru om,
insecte si plante.
Doze si compatibilitate: Doza se stabileste in functie de modul de fabricare. Lecitina poate
fi a\mestecata cu majoritatea produselor folosite in agricultura ecologica.

3.4. Producerea şi prelucrarea alimentelor

3.4.a. Producţia vegetală
Agricultura ecologică poate avea succes doar în cazul în care nevoile plantelor corespund
„ofertei” mediului înconjurător. În acest caz, armonizarea plantelor cultivate cu mediul
inconjurator asigura culturi sanatoase care rezista cel mai bine atacului de daunatori.
Armonizarea culturii cu mediul ei de viata sustine asocierea biologică în sensul de
îmbogăţire şi de stabilitate a acesteia.
Dintre factorii de mediu, cei mai importanti sunt următorii: condiţiile de sol, precipitaţiile şi
temperatura, factorii ce influenţează condiţiile de microclimat şi insusirile specifice mediului
de viaţă.
Lucrarile solului influenţează starea culturilor. Un sol de calitate bună este foarte
favorabil culturilor, în schimb o calitate proastă a solului dezavantajează irecuperabil
plantele. Pentru o germinare rapidă şi uniformă, plantele cultivate au nevoie de condiţii
propice de umezeală, un pământ bine compactat şi o suprafaţă uniformă a terenului.
Germinarea trebuie să fie rapidă şi uniformă, deoarece tinerele plante sunt vulnerabile şi,
prin urmare, în această perioadă sunt atacate cu uşurinţă de dăunători. Viteza şi
uniformitatea de dezvoltare a plantelor ajută la formarea unei culturi sănătoase. Peste
aceste avantaje indirecte, cultivarea solului poate avea, de asemenea, efecte directe de
protecţie a plantelor. Scopul este acela de a asigura o aprovizionare echilibrată a plantelor
cu nutrienţi si apa care se reflectă, apoi, în culturile rezistente. Pentru asigurarea cu
nutrienţi a plantelor, in agricultura ecologică se utilizează substanţe naturale. Gunoiul de
grajd, îngrăşămintele verzi şi compostul sunt principalele surse de substanţe nutritive, dar
acestea nu sunt furnizate direct plantelor, ci trec printr-un proces de transformare si de
inglobare in complexul de „deservire cu nutrienti” al solului. În acest scop, nutrienţii se
stocheaza, într-o proporţie mare, în materia organică din sol, respectiv, în forme insolubile
în apa. Consecinţa este o bio-asociaţie activă, bogată în specii, care se formează în sol,
unde agenţii dăunători îşi pierd rapid virulenţa, aşa-numitul efect "potenţial antipatogenic"
şi antagonismul microbiologic devine, de asemenea, un factor important.
Un alt avantaj al nutriţiei prin sol pentru protecţia plantelor este controlul plantelor asupra
absorbţiei de elemente nutritive, care este stimulat de cele eliminate prin rădăcină.
Dimpotrivă, prin nutriţia directă a plantelor cu substanţe nutritive solubile in apă, în special
cu azot (N), care se realizeaza ca urmare a transpiraţiei şi circulaţiei intense şi în cantitate
mare prin ţesuturile plantelor şi a pierdeii lor, este favorabilă pentru apariţia şi multiplicarea
paraziţilor.
În agricultura ecologică, monocultura este exclusă, deoarece, inclusiv în agricultura
intensivă, are consecinţe dăunătoare pentru protecţia plantelor, chiar şi în cazul speciilor
ce tolerează relativ bine monocultura, cum ar fi porumbul.
Alegerea soiurilor. În agricultura ecologică substanţele nutritive, adesea, nu sunt
disponibile în permanenţă în cantitatea necesară cerută de hibrizii şi soiurile moderne,
create pentru agricultura chimizată. Când alegeţi soiul, acest lucru trebuie să fie luat în
considerare, deoarece aprovizionarea slabă cu nutrienţi, conduce la dezvoltarea întârziată
a plantelor şi, prin urmare, poate provoca daune grave.
Din punctul de vedere al protecţiei plantelor, se recomandă soiuri şi hibrizi rezistenţi sau
toleranţi care se utilizează în agricultura convenţională, cu exceptia genotipurilor
transgenice (OMGuei), care sunt interzise.
Rezistent este genotipul care nu se imbolnăveşte în prezenţa unor agenţi patogeni
virulenţi şi agresivi, chiar şi în cazul în care condiţiile de mediu sunt favorabile pentru
aceşti agenţii patogeni. Rezistenţă completă este destul de rară şi se obtine mai ales in
cazul ameliorării prin hibridare (rezistenţă verticală sau specifică rasei). Aşa numita
rezistenţă orizontală (care nu este specifică rasei) o considerăm de importanţă foarte
mare. Acesta înseamnă că agenţii patogeni au condiţii optime pentru a se dezvolta şi
răspândi, dar apar numai simptome foarte slabe ale bolii (spori mai puţini şi/sau mai mici,
sporulaţie mai slabă, răspândire mai lentă). Acest tip de rezistenţă este, de asemenea,
numit rezistenţă poligenică, rezistenţă cantitativă sau rezistenţă parţială, etc.
În interesul unei producţii vegetale de succes, genotipul şi sămânţa sunt tratate cu o
atenţie deosebită în agricultura Uniunii Europene, atât în agricultura convenţională, dar,
mai ales, în agricultura ecologică.
Principiile de bază sunt aceleaşi în ambele forme de agricultură, dar în agricultura
ecologică sunt necesare cunoştinţe speciale, profesionale şi juridice suplimentare: de
exemplu, materialul de înmulţire trebuie să provină din ferme ecologice. De asemenea, nu
se fac tratamente convenţionale (cu produse sintetice pentru protecţia plantelor sau cu
hormoni) pentru reducerea gradului de infestare a seminţei cu agenţi patogeni, respectiv
pentru stimularea încolţirii seminţelor, ci numai materiale (de exemplu, extracte din plante)
şi metode (de exemplu, înmuiere în apă caldă), permise în agricultura ecologică.
Pentru a putea comercializa mai uşor materialele ecologice de înmulţire, in conformitate cu
Regulamentul (CE) nr 1452/2003, toate statele membre ale UE trebuie sa aibă o bază de
date privind materialele ecologice de înmulţire, disponibilă tuturor, iar această bază de
date trebuie să conţină informaţii despre cantităţile de seminţe disponibile la un anumit
moment dat . Această bază de date este administrată de către organele de controlul
seminţelor din statele membre sau de către organizaţiile de control ale agriculturii
ecologice.
Materialul de înmulţire reprezintă baza producţiei vegetale, garanţia pentru recolta
următoare şi pentru calitatea culturilor. O cultură bună şi o recoltă de bună calitate pot fi
realizate numai cu seminţe de calitate excelentă. În producţia vegetală ecologică, calitatea
seminţelor - puritatea, facultatea germinativă, starea de sănătate – au o importanţă foarte
mare. Prin folosirea de seminţe cu o înaltă facultate germinativă, fără buruieni şi cu o
încolţire şi rasarire uniformă, se pot obţine culturi cu o dezvoltare rapidă. O creştere rapidă
a culturii este o condiţie de bază în controlul cu succes al buruienilor. În afară de facultatea
germinativă şi puritate, un factor important este starea de sănătate a seminţelor. Prin
folosirea la semănat de seminţe sănătoase, pot fi prevenite o mulţime de probleme de
protecţie a plantelor, încolţirea se desfăşoară in siguranţă şi, mai târziu, scade pericolul de
infestare cu boli şi buruieni. În producţia convenţională, seminţele sunt protejate împotriva
diferitelor boli şi dăunători cu produse sintetice.
În producţia vegetală ecologică criteriul cel mai important de protecţie a plantelor este
prevenirea, care constă în o serie de măsuri care se aplică înainte de semănat. De
asemenea, în agricultura ecologică este recomandat un semănat de calitate şi seminţe
certificate, cu scopul obţinerii sigure a unei culturi foarte bune.
Exemple de culturi agricole ecologice
În continuare prezentăm o serie de recomandări tehnice care trebuie urmate în agricultura
ecologică pentru unele specii vegetale relevante:
Mazărea (Pisum sativum L.), în rotaţie este incompatibilă cu ea însăşi. În cazul în care
este cultivată fără întrerupere pe acelaşi teren, apare oboseala solului. Mazărea nu ar
trebui să fie însămânţată pe aceeaşi parcelă decat după 4 - 5 ani, iar in rotaţie se afla, în
mod normal, între două cereale. Mazărea este urmată de o cereală de toamnă, deoarece
este una dintre cele mai bune plante premergatoare pentru culturile de toamnă. Mazărea
reaţionează favorabil la fertilizarea cu îngrăşăminte organice. Pe solurile sărace în azot, o
jumătate de doză de gunoi de grajd proaspăt (brut) aplicata direct la mazăre va asigura o
producţie mare de mazăre. Pe un teren bun, mazărea fertilizată cu gunoi de grajd va
creşte prea mult şi va avea puţine seminţe. Gunoiul de grajd este favorabil culturii de
mazăre si pe solurile bogate în azot cand se aplică cu doi - trei ani înainte de a se cultiva
mazărea.
Fasolea (Phaseolus vulgaris L.). Fasolea este mai puţin dependentă de lumină decât
mazărea. Tolerează bine semiumbra (prin urmare, se poate cultiva intercalat în cultura de
porumbl). Pe soluri sărace în humus, fasolea se poate fertiliza cu gunoi de grajd, iar pe
solurile de calitate mai bună, ar trebui să fie cultivată după doi-trei ani de la ultima gunoire.
- Bobul (Vicia faba L.), este o premergătoare excelentă, în special pentru grâul de iarnă.
Există două motive principale pentru cultivarea acestei culturi: componentă de bază a unei
rotaţii dominată de cereale şi îngrăşământ verde pe solurile degradate ca fertilitate
organică şi fizică. Rotaţia culturilor care include bobul este mai productivă şi mai profitabilă
decât rotatiile cu celelalte leguminoase. Beneficiile apar datorită:
 Randamentul şi calitatea cerealelor sunt de obicei mai mari după cultura bobului;
 Fixarea de azot (N) de către sistemul radicular al bobului, face ca solul să dispună de
mai mult N asimilabil pentru cultura următoare, scăzând nevoia îngrăşării cu N şi, în
unele cazuri, sporind rezerva de azot organic din sol. De asemenea, până la 40% din
cantitatea de azot acumulată de o cultură de bob (Vicia faba) se găseşte în organele
subterane;
 Prin cultivare bobului ca plantă premergătoare pentru grâu scade nivelul de infestare
a solului cu boli (cum ar fi putregaiul rădăcinii) şi dăunători (cum ar fi nematozii);
 Cultivatorii susţin că după o cultură de bob se îmbunătăţeşte şi calitatea arăturii.
Grâul comun (Triticum sp. L.),. Dintre multele specii care fac parte din genul Triticum
numai câteva sunt cultivate la nivel mondial. Specia cea mai răspândită de grâu este grâul
comun Triticum aestivum L., care este cultivată mai ales în partea de nord a zonei
temperate. Grâul dur (T. durum) înlocuieşte parţial grâul comun în regiunile mai calde din
zona temperată. Grâul spelta (T.aestivum ssp.spelta), este de origine din muntii Alpi şi
planta este foarte importantă în agricultura ecologică. După însămânţare, cerealele de
toamnă se lucreaza cu o grapă uşoară. În general, grăpatul este favorabil în cazul în care
cultura intră în iarnă "neuniformă" şi terenul nu este în întregime neted. Acest tip de
suprafaţă de teren poate reţine mai bine zăpada şi reduce pericolul de îngheţ. Utilizarea
unui tăvălug cu inele pe culturile de toamnă este, de asemenea, de multe ori avantajos,
mai ales în cazul în care patul germinativ este incorect aşezat şi când toamna este
secetoasă. În agricultura ecologică, grâul de toamnă se cultivă în rotaţie cu păşuni sau
leguminoase.
Cultura ecologică de grâu este recoltată în acelaşi mod ca şi grâul convenţional.
Se vor lua măsuri pentru a se asigura că recolta este curată, pe cât posibil, de seminţe de
buruieni şi alte materiale, deoarece se aplică sancţiuni pentru corpurile străine din boabele
de cereale. Echipamentele de recoltare care pot colecta seminţele de buruieni într-un
buncăr secundar, permit o mai mare flexibilitate în procesul de recoltare şi o mai bună
gestionare a buruienilor. Grâul ar trebui să fie recoltat când umiditatea boabelor este sub
limita de 12,5%.
Preţurile la grâul ecologic variază considerabil în funcţie de piaţă şi de calitatea boabelor
(conţinutul de proteine, puritate, dimensiunea boabelor, soi).
Secara (Secale cereale L.). După grâu, secara este a doua cultură importantă de cereale
pentru pâine. Dintre cereale, secara se tolerează cel mai bine pe sine. Pe un sol nisipos,
într-o aşa-numită "fermă mereu verde", secara se cultivă de ani de zile fără întrerupere.
Această caracteristică se datorează faptului că buruienile nu pot ţine „pasul” cu creşterea
rapidă şi abundentă a secarei şi că secara este mai puţin predispusă la infestarea cu boli
şi paraziţi. În zonele în care în rotaţie sunt şi alte culturi în afară de secară, recoltele de
secară sunt considerabil mai bune. Secara se semănă mai devreme decât grâul şi are
nevoie, de asemenea, de un sol tasat, dar este de maximă importanţă ca planta
precedentă să fie recoltată timpuriu. Pe un sol nisipos, cele mai frecvente culturi
premergătoare pentru secară sunt trifoiul roşu, lupinul, borceagurile de toamnă cu
măzăriche, fasoliţa (Vigna sinensis), măzărichea, cartofii timpurii şi tutunul. După cultura
de secară pot urma amestecuri de furajere de toamnă sau culturi de primăvară.
Orzul (Hordeum ssp. L.) este materia primă importantă pentru fabricile de bere şi
producătorii de malţ. Paiele de orz de primăvară pot fi folosite ca furaje pentru vite, cai şi
oi. În general, soiurile de orz de toamnă dau producţii mai ridicate,. Introducerea orzului de
toamnă în rotaţie are nevoie de îngrijiri suplimentare. Cea mai mare problemă pentru
cultura de orz este ceea de a asigura o plantă premergătoare bună. Orzul de toamnă se
seamănă devreme şi poate urma doar după o cultură recoltată timpuriu. Este necesară o
cultură precedentă care nu consumă multă apă din sol şi ar fi bine ca până în momentul
însămânţării să nu fie precipitaţii abundente. Astfel, cele mai bune culturi precedente
pentru grâu sunt, de asemenea, şi cele mai bune pentru orzul de toamnă. Orzul de
primăvară este incompatibil cu el însuşi, în principal pentru că stimulează creşterea
buruienilor şi este sensibil la infestare cu buruieni. Cea mai bună însămânţare se produce
după descompunerea rădăcinilor culturii anterioare, inclusiv a orzului de primăvară care
poate fi semănat după o îngrăşare indirectă cu rădăcinile rămase de la cultura anterioară.
Pentru orzul de bere, cea mai bună cultură premergătoare cea de sfeclă de zahăr. Sfecla
de zahăr se seamănă pe sol bine pregătit şi lucrările cu cultivatorul se fac cu mare grijă,
astfel încât solul rămâne curat şi afânat. Un alt beneficiu al culturii sfeclei de zahăr este că
nu lasă un sol bogat în azot, ceea ce este favorabil pentru calitatea orzului de bere. Astfel,
producţia de sfeclă de zahăr şi de orz de bere coexistă bine în rotaţia culturilor. Orzul de
primăvară trebuie să fie însămânţat după cerealele de toamnă, numai dacă este neapărat
necesar. De asemenea orzul, nu ar trebui să fie însămânţat după leguminoase. Orzul
furajer este de foarte multe ori cultura acoperitoare pentru trifoiul roşu, lucernă, sparcetă
sau amestecurile de ierburi.
Ovăzul (Avena sativa L.) este, în principal, benefic pentru creşterea şi reproducerea
animalelor. Valoarea sa furajeră se datorează în principal conţinutului de proteine, amidon
şi grăsime. Ovăzul, nu este pretenţios faţă de planta premergatoare, dar nu ar trebui să fie
însămânţat după el insuşi. Ovăzul poate fi semănat în arătură după lucernă sau păşuni,
dar cel mai frecvent se seamănă după porumb. La rândul său, porumbul, cartofii sau orice
cultură de primăvară poate urma după ovăz.
Porumbul (Zea mays L.). Boabele de porumb sunt foarte bogate în amidon (aproximativ
80%) şi conţin cantităţi considerabile de grăsimi şi zahăr şi, prin urmare, sunt cel mai
important furaj pentru îngrăşarea animalelor. Conţinutul boabelor în proteine este scăzut
(aproximativ 8%), iar cea mai mare parte de proteine este reprezentata de zeina din
aminoacizi şi conţine urme de lizină şi triptofan. Boabele de porumbul sunt folosite în
hrana porcilor, vitelor de carne, vacilor, tineretului bovin, oilor şi cailor. În creşterea
păsărilor de curte (pentru producţia de ouă şi pentru îndopare), porumbul este, de
asemenea, indispensabil. Porumbul este uşor de inclus în rotaţie, pentru că nu este
exigent faţă de culturile precedente. Pentru porumb, aratura adâncă de toamnă, după
recoltarea culturilor precedente are o importanţă majoră. Pentru a spori eficacitatea
materiei organice din sol şi a substanţelor nutritive, gunoiul de grajd trebuie să fie
transportat şi amestecat în sol în timpul verii sau la începutul toamnei, astfel încât să se
poate descompune până la semănat. Când gunoirea se face primăvara, poate avea un
efect nociv. De asemenea, în anii secetoşi, între producţia de porumb gunoit în toamnă şi
cel gunoit în primăvara există o mare diferenţă. Gunoiul de grajd semifermentat aplicat în
primăvara poate avea un efect relativ bun într-un an ploios şi pe un sol sărac.
Lucerna (Medicago sativa L.), este cel mai valoros furaj grosier, are un randament
excelent, este bogat în proteine, tolerează ariditatea solului şi dă producţii sigure.
Valoarea lucernei este dată de faptul ca această plantă îşi asigura necesarul de azot din
aer, are un sistem radicular foarte bine dezvoltat şi bogat în materie organică, fiind, în
acest fel, o plantă amelioratoare pentru sol. Lucerna este incompatibilă cu ea însăşi şi, prin
urmare, nu ar trebui să revină pe aceeaşi parcelă mai devreme de 4 - 5 ani, pentru a evita
oboseala solului. Cand se seamănă în primăvară, planta premergătoare ar putea fi o
plantă prăsitoare ingrasata cu gunoi de grajd. Aceasta este cea mai bună cale de a
asigura necesarul de elemente nutritive pentru nevoile lucernei, a avea un teren fără
buruieni şi bogat în substanţe nutritive. În cazul în care lucerna este semănată la sfârşitul
verii, aceasta poate urma doar după o cultură timpurie recoltată timpuriu. În acest caz,
cultura precedentă ar fi cel mai probabil o cereală. O cultură de grâu, recoltată la
începutul verii, este de asemenea, ideală ca premergătoare pentru lucernă.
Trifoiul roşu (Trifolium pratense L.), este la fel ca lucerna - o plantă furajeră valoroasă, o
papilionaceae perenă, care se cultivă, în principal, în zone ploioase. Trifoiul roşu este util
pentru producţia de fân, dar are un rol major şi ca furaj verde. Cultivarea sa este
importantă în zonele cu sol inadecvat pentru cultivarea lucernei. În zonele în care
producţia de lucernă este profitabilă, trifoiul roşu se cultivă numai pentru diversificarea
producţiei de furaje. Randamentul mediu la trifoiul roşu este 3-4 tone de fân la hectar, fiind
mai mic decât la lucernă. De obicei, trifoiul roşu este cultivat separat, dar poate fi asociat
cu ierburi perene sau alte papilionaceae perene (trifoi incarnat). Efectul de îmbunătăţire a
calităţii solului este mare, producând recolte mari chiar şi în al treilea an. În caz contrar,
cultura trebuie să fie desfintată în al doilea an, cu avantajul de creşterea fertilităţii solului
pe o suprafaţă mai mare. În cazul în care sistemele agricole s-au schimbat, trifoiul roşu a
devenit o componentă importantă a rotaţiei culturilor. Trifoiul roşu a fost, de asemenea, o
componenta a faimosului sistem de cultură "Norkfolk" (sfeclă de zahăr ingrasată cu gunoi
de grajd, orz de primăvară, trifoi roşu, grâu). Este uşor a se introduce trifoi roşu în
secvenţa de plante, deoarece în zone adecvate este, de obicei, o cultură de succes.
Frecvent, trifoiul roşu este desfintat în al doilea an, pentru că în al treilea an se răreşte. În
cazul în care trifoiul roşu este semănat între două cereale, atunci cultura premergătoare
trifoiului roşu este o cereală. După trifoiul roşu, de obicei este semănat grâul de toamnă.
Ca o cultură anterioară pentru grâul de toamnă, trifoiul roşu este o alegere bună în cazul în
care se realizează un sistem special de cultivare a solului. În caz contrar, o plantă care
este semănată în primăvara, de exemplu, porumbul, ar fi o solutie mai bună.
Varza (Brassica Oleraceae, L.), face parte din familia Cruciferae, cunoscută şi sub numele
de Brassicaceae care este compusă din mai mult de 300 de genuri şi 3000 de specii.
Genul Brassicae are aproximativ 40 de specii. Plantele din genul Brassicae sunt bogate în
minerale precum şi în metaboliţi secundari, în special glucozinolaţi, care dau aroma
caracteristică acestor plante şi, după cum susţin unii nutriţionişti pe baza informaţiilor
privind corelaţia inversă între incidenţa unor tipuri de cancer şi consumul de legume din
genul Brassicae, previn instalarea cancerului. Din genul Brassicae fac parte principalele
culturi de legume din întreaga lume, în ceea ce priveste suprafaţa, volumul producţiei şi
consumul. Acestea constituie un grup important de culturi în diferite regiuni ale globului.
Europa de Est (Rusia, Polonia, România, şi Ucraina), Asia de Est (China, Japonia şi
Coreea de Sud) şi SUA sunt cei mai importanţi producătorii de diferite specii de varză.
Cantitatea cea mai mare de broccoli se produce în SUA (în special în California) şi Italia.
La producţia conopidă pe primul loc se află China şi India, urmate de Franţa, Italia, Marea
Britanie şi SUA. Se practica, de asemenea culturi asociate – randuri de varză alternativ cu
praz sau ţelină sau salată în mijlocul culturii de varză.
Morcovul (Daucus carota L.), este o cultură bienală care se cultivă pentru rădăcina
îngroşată pe care o produce în primul an de vegetaţie. Pe parcursul primului an,
acumulează în rădăcinile sale provizii nutriţionale, iar în al doilea an de vegetaţie face flori.
Morcovul prefera solurile uşoare capabile să menţină umiditatea. Plantele nu rezistă pe
solurile acide. Are, de asemenea, nevoie de un supliment de compost (30kg/100m2).
Morcovii ecologici sunt relativ dificil de crescut în comparaţie cu multe alte legume.
Morcovii au nevoie de maşini speciale pentru însămânţare, plivit şi recoltare, şi, de obicei,
trebuie pliviţi manual pentru a evita pierderile de productie, datorită buruienilor. Toate
aceste elemente se adaugă la costul de producţie. Dacă producătorii rezolvă dificultăţile
de cultivare, se obţin producţii bune şi de înaltă calitate. Se cultivă alternativ rânduri de
morcovi cu ceapă sau praz pentru a preveni atacul muştei morcovului (Psila Rosae).
Tomatele (Lycopersicum esculentum MILL.), preferă solurile profunde, bine drenate, cu o
textură uniformă şi pe cele soluri nisipo - argiloase. Cerinţele nutritive ale tomatelor sunt
foarte ridicate. Ca atare, tomatele trebuie fertilizate cu compost (30 kg/100 m2).
Îngrăşămintele verzi sunt, de asemenea, foarte utile pentru controlul bolilor şi dăunătorilor
(este, de asemenea, recomandabil pentru culturile protejate). Se cultivă in rânduri
alternative cu rânduri de ceapă, varză, fasole sau ţelină. La semănat, intre randurile de
tomate se pot semăna şi alte plante, cum ar fi Nasturtium (năsturel) sau muştar.
Salata verde (Lactuca sativa L.) este bine adaptată la climate şi sezoane de vegetaţie
diferite, variind în funcţie de caracteristicile fiecărui soi. Salata verde se seamănă pe
margini sau între rândurile de legume cu ciclu de viaţă lung, cum ar fi tomatele, varza sau
căpşunile. Salata se produce uşor, dar frunzele sunt foarte perisabile atunci când sunt
recoltate şi ca atare ar trebui comercializată cât mai curând posibil după recoltare. Salata
verde se maturizează mai târziu. De asemenea, ar trebui să fie cultivate soiuri rezistente la
boli. Salata este predispusă la diferite boli, inclusiv la mucegaiul alb (Sclerotinia). Pentru
salată ar putea fi folositoare cultivarea pe teren modelat în brazde înălţate şi în rotaţii cu
culturi de cereale.
Ceapa (Allium cepa L.), este una dintre cele mai vechi plante cultivate din lume. Terenul
unde se cultivă ceapă trebuie fertilizat cu, cel puţin, 30 de tone/ha de gunoi de grajd bine
putrezit sau compost şi apoi, arat imediat. Plantând alternativ morcovi cu ceapă (sau
usturoi, sau praz) se protejează de dăunători ambele culturi, deoarece ceapa pare să aibă
un efect de respingere asupra muştei morcovului (Psila Rosae) iar morcovul asupra muştei
cepei (Dehlia antigua).
Usturoiul (Allium sativum L.). Este o plantă bienală care aparţine familiei Liliaceae. În
condiţii obişnuite, se seamănă ca o cultură anuală, cu scopul de a obţine bulbi şi, ca
bienală pentru a conserva semintele ei. Există trei soiuri de usturoi: alb, violet şi roz.
Necesită cantităţi mici de îngrăşăminte.
Cucurbitaceae – din care fac parte mai mult de 850 specii, dintre care cele mai
importante sunt castravetele (Cucumis sativus L.), dovlecelul (Cucurbita pepo L.),
dovleacul plăcintar şi de copt (Cucurbita moschata şi maxima) şi pepenele galben
(Cucumis melo l.) şi verde (Citrulus lanatus). Toate speciile care aparţin acestei familii
sunt plante termofile şi heliofile care preferă un climat cald, cu o cerere moderată pentru
apă. Este nevoie de o temperatură a solului de 12 °C pentru germinarea semintelor si de
25-28 °C la formarea fructelor. Nu au cerinţe speciale pentru calitatea solului. În cazul în
care condiţiile generale de sol sunt acceptabile, acestea pot fi cultivate pe toate tipurile de
teren.
Dovleacul de copt (Cucurbita maxima convar maxima) – este sub formă de tufă, dacă
ramurile sale sunt scurte (60-80cm) sau căţărător în cazul în care au 3-5 m lungime. El are
frunze mari care pot fi ceroase, iar unele soiuri au pe frunze perişori deşi. Dovlecii trebuie
polenizaţi de insecte şi necesită albine pentru polenizare. Polenizarea inadecvată are ca
rezultate scăderea excesivă a florilor şi fructe mici.

POMICULTURA ECOLOGICĂ
Alegerea locului plantaţiei este foarte important. Livada trebuie să fie destul de departe de
sursele de poluare, şi anume de livezile convenţionale, de drumurile cu trafic intens sau de
zonele cu emisii industriale. Este foarte important ca pesticidele şi erbicidele aplicate în
livezile sau pe terenurile învecinate să nu ajungă în plantaţiile ecologice. Fabricile
industiale sau agricole trebuie să fie în afara zonei de siguranţă recomandată de către
organismul de inspecţie şi certificare. De asemenea, o cerinţă este ca solul cultivat să nu
conţină metale grele peste limita stabilită de Autorităţile de la Protecţia Mediului.
Livezile au un ciclu de viaţă lung şi de aceea foarte importante sunt alegerea speciilor şi
soiurilor de pomi fructiferi corespunzătoare locului unde este amplasată livada şi piaţa de
desfacere a produselor.
În organizarea livezii ecologice trebuie avut în vedere că spaţiul dintre rândurile de pomi
sau solul livezii ar trebui să fie acoperite nouă luni de zile pe an. Scopul acoperirii terenului
este de a preveniri eroziunea solului, în special pe terenurile în pantă. Terenul sau spaţiul
dintre rândurile de pomi în plantaţiile perene de pomi fructiferi poate fi lucrat în diferite
feluri, variind de la mentinerea curată, la combinaţii de culturi acoperitoare până la mulci
organic sau geotextil. Pentru a controla cel puţin eroziunea solului, cele mai bun este
sistemul de acoperire totală sau aproape totală.
"În plus, o livadă cu spaţii naturale oferă un peisaj estetic plăcut şi ajută ferma şi producţia
să câştige încrederea clienţilor. Habitatul şi spaţiile naturale prezentate mai jos
îmbunătăţesc biodiversitatea şi pot fi uşor de integrat într-o livadă sau în jurul acesteia 60 ”.

- Zone neamenajate (ruderale), precum foste balastiere, piloni de piatră sau grămezile
de moloz, cu puţine substanţe nutritive care au fost parţial colonizate de anumite plante.
Unele poteci poate fi, de asemenea, clasificate ca zone ruderale;
- Speciile cultivate între rânduri, amestecuri de ierburi şi alte plante, cositul alternativ
pentru a delimita rândurile, poate creşte diversitatea plantelor şi a polenizatorilor. Această
strategie este potrivită, în primul rând, pentru livezi cu trafic redus (sâmburoase sau pomi
pitici);
- Sistemul Sandwich, solul este lucrat pe ambele părţi ale pomilor, cu excepţia unei
benzi de mijloc care este cultivată cu ierburi şi plante cu talie mică. Infloritul timpuriu al
acestor plante atrage insectele polenizatoare pentru pomi;
- Adăposturi artificiale (colivii, grămezi de crengi, pietre etc.) sunt construcţii ieftine
destinate să atragă animale extrem de rare sau utile pentru livadă;
- Arborii standard şi copacii izolaţi îmbogăţesc atât mediului cât şi peisajul;
- Gardurile vii, bariere formate din grupuri strâns unite de copaci sau arbuşti indigeni şi
cel puţin o bandă de ierburi mai mare de trei metri lăţime (sunt de preferat două benzi);
- Pajiştile şi păşunile naturale, care nu sunt fertilizate cu îngrăşăminte chimice şi sunt
cosite de 1 - 2 ori pe an;
- Benzi înierbate din flori sălbatice (plante indigene sălbatice), stimulează populaţiile de
polenizatori care, la rândul său, reduc în mod semnificativ populaţia de afide.

Figura 20. Exemplu de amenajare a unei plantaţii de pomi fructiferi (FIBL, 2005).

În prezent, nu există pepiniere ecologice în toate ţările UE, dar din cauza perioadei de
conversie, cultivatorii cumpără adesea material de înmulţire de la pepiniere convenţionale.
Pentru a trece o livadă in sistem ecologic, după înfiinţare este nevoie de 3 ani. În acest
timp, materialul de înmulţire convenţional va fi, de asemenea, convertit în material
ecologic, datorită gestionării ecologice a livezii. În ceea ce priveşte managementul
agenţilor patogeni, la înfinţarea fermelor pomicole sunt foarte utile soiurile rezistente.
Fructele au un conţinut ridicat de apă şi mai mic de elemente nutritive, în comparaţie cu
alte culturi. Prin urmare, nevoile de nutrienţi ale culturilor pomicole pot fi asigurate prin
cultivarea de plante acoperitoare şi prin mulcirea organică în plantatiile care le folosesc,
precum şi prin aplicarea de amendamente şi alte pulberi minerale în pepiniere.
La înfiinţarea unei plantaţii pomicole este necesară o cantitate rezonabilă (40-80t/ha) de
îngrăşăminte organice care trebuie procurate de la ferme de cresterea animalelor crescute
in sistem ecologic. Pentru a se asigura o creştere şi producţie optimă, adesea este
necesară fertilizarea suplimentară cu îngrăşăminte certificate ecologic.
Un plan bun de gestionare ecologică a buruienilor trebuie să minimalizeze concurenţa
buruienilor pentru apă şi substanţe nutritive şi, în acelaşi, să nu aibă un impact negativ
asupra fertilităţii solului şi să asigure un risc minim de eroziune a solului, asigurand o
platformă pentru circulaţia echipamentelor agricole .
Ciclul lung de viaţă al livezii de fructe poate permite creşterea considerabilă a populaţiilor
de dăunători. Este de asemenea posibil ca astfel de medii agricole stabile, să susţină
populaţii de organisme benefice pentru pomi şi să menţină un echilibru în favoarea
sănătăţii plantelor. În managementul dăunătorilor este foarte importantă menţinerea
plantelor în stare bună de sănătate şi vigoare.
Pentru pomi, o întreţinere bună a lor are implicaţii indirecte mai bune asupra dăunătorilor
(care se hranesc cu frunze, tulpini, etc) decât implicaţii directe (dăunătoari care se hrănesc
fructe). De exemplu, un mar aparent sanatos poate fructifica bine, dar poate pierde toate
fructele din cauza atacului viemelui merelor (Cydia pomonella). Pe de alta parte, acelasi
pom poate suferi foarte mult din cauza atacului timpuriu al omizilor defoliatoare, dar fiind
viguros, poate să-şi revină repede şi să producă o recoltă comercială.
Controlul biologic se referă la utilizarea organismelor vii pentru a controla populaţiiile de
dăunători. Dintre artropodele utile, care pot fi folosite pentru controlul dăunătorilor în
culturile pomicole menţonam: Phytoseiulus persimilis şi Metaseiulus occidentalis, care
ataca păianjenii şi viespile Trichogramma, care parazitează ouăle mai multor dăunători.
Cultivarea de plante acoperitoare şi vegetaţia adiacentă, cum ar fi gardurile vii, este o
soluţie bună pentru refugierea insectelor utile şi pentru a atrage şi a susţine populaţiilor
benefice de insecte indigene. Pentru a controla anumiti daunatori periculosi este foarte
utilă colectarea şi răspandirea de prădători naturali. Trebuie să facem deosebirea intre
folosirea pe termen scurt a faunei si introducerea pe termen lung a insectelor benefice.
Multe boli ale liveziilor sunt specifice speciilor şi soiurilor de pomi fructiferi. Datorită stării
relativ moale şi a conţinutului ridicat de zahăr la fructele mature sau aproape mature,
putregaiul fructelor este o boală comună. Metoda ecologică de a reduce pericolul de
putrezire a fructelor este de a asigura o circulaţie bună a aerului şi pătrunderea luminii
solare în interiorul coroanei pomului. Lumina soarelui şi circulaţia aerului ajută la uscarea
frunzelor şi a suprafeţei fructelor, limitând astfel infecţiile fungice si bacteriene. În culturile
pomicole, aceasta însemnă o tăiere corectă şi tehnici profesionale de formare a coroanei.
Alte posibilitati de micşorare a atacului de agenţi patogeni se referă la menţinerea plantelor
în stare bună de sănătate şi de vigoare, eliminarea şi/sau distrugerea ramurilor tăiate,
eliminarea plantelor infectate, îndepărtarea gazdelor alternative pentru organismele
patogene.

3.4.b. Creşterea animalelor

Rolul creşterii animalelor în agricultura ecologică este strategic şi esenţial şi se bazează
pe principiul legăturii strânse între animale şi sol. Conform acestui principiu animalele
trebuie să aibă acces liber la zonele din afara adăpostului pentru mişcare, şi, de
asemenea, hrana lor trebuie să fie ecologică şi, de preferinţă, produsă în unitatea agricolă
din care fac parte. Acest sector este strict reglementat de dispoziţiile privind bunăstarea şi
îngrijirea veterinară a animalelor. În plus, este important să se redescopere rolul principal
al păşunatului şi al respectului faţă de cerinţele fiziologice şi comportamentale ale
animalelor.
Creşterea animalelor în sistem ecologic trebuie să permită şi să aibă ca scop refacerea şi
întărirea sănătăţii şi rezistenţei animalelor, astfel încât să se reducă utilizarea
tratamentelor medicamentoase alopatice, în favoarea celor fitoterapeutice sau homeopate.
Normele detaliate privind sunt stabilite în Regulamentele (CE) nr. 834/2007 al Consiliului şi
889/2008 al Comisiei.
În general, efectivele de animale dintr-o unitate de producţie ecologică trebuie să fie
menţinute în conformitate cu aceste norme. Cu toate acestea, producţia paralelă
(convenţională - ecologică) nu este interzisă, dar efectivele de animale crescute în sistem
convenţional pot fi ţinute în aceeaşi exploataţie, cu condiţia ca acestea să fie clar separate.
Adăposturile şi parcelele de teren trebuie să fie diferite pentru animalele ecologice şi
pentru cele convenţionale şi, de asemenea, speciile trebuie să fie diferite. Aceasta
înseamnă că, în aceeaşi fermă nu se pot creşte vaci de lapte ecologice împreuna cu cele
convenţionale, dar se pot creşte vaci de lapte ecologice cu capre convenţionale dacă sunt
strict separate ca adaposturi, parcele de păşunat si de producerea furajelor. Acest sistem
paralel poate fi practicat în fiecare an doar pentru o perioadă limitată de timp. În cazul în
care păşunea pentru animalele certificate ecologic a fost folosită de animalele
convenţionale, aceste animale trebuie să provină din fermele de creştere extensivă.
Condiţiile detaliate ale agriculturii extensive sunt stabilite de Regulamentul (CE) nr 950/97.
Punctul cheie al creşterii animalelor în sistem extensiv se referă la densitatea animalelor
care nu poate să depăşească 2 UVM (unitate vită mare), pe hectar. În plus, densitatea
animalelor convenţionale pe păşune nu trebuie să fie mai mare decât se prevede în
regulament, astfel încât cantitatea de bălegar de pe păşune să corespundă valorii de 170
kg de azot pe an şi pe hectar, la fel ca şi la cele ecologice. De asemenea, nu este permis
ca animalele ecologice şi cele convenţionale să păşuneze pe aceeaşi păşune în acelaşi
timp. În toate aceste situaţii, fermierul trebuie să solicite aprobarea organismului de
inspecţie, iar acesta trebuie să controleze ferma.
A doua derogare de la acest principiu, este că animalele certificate ecologic pot fi păscute
pe terenuri comune, numai dacă aceste terenuri nu au fost tratate, cel puţin trei ani, cu alte
alte produse decât cele permise în agricultura ecologică, enumerate în regulament şi care
pot fi, în mod clar, dovedite cu documente şi controlate. În cazul în care acest teren a fost
folosit de animalele convenţionale, aceste animale trebuie să îndeplinească cerinţele de
densitate şi extensivitate menţionate anterior.
Produsele care provin de la aceste animale nu pot fi certificate ca ecologice, chiar şi în
cazul în care efectivele de animale sunt ecologice, cu excepţia celor care sunt aprobate de
organismul de inspectie si certificare. Punctul cheie menţionat anterior: separarea
animalelor trebuite să fie strict în conformitate cu Regulamentele U.E.
În ceea ce priveşte alegerea raselor nu sunt reguli detaliate. Aşadar, este recomandat să
se folosească rase locale, adaptate la condiţiile locale, deoarece acestea se comportă mai
bine şi produc mai mult în condiţii de agricultură ecologică. Acestea au diversitate
biologică mult mai mare decât hibrizii şi sunt selectate în mod tradiţional pentru condiţii de
creştere în aer liber şi de aceea probabilitatea de apariţie a problemelor de igienă şi
veterinare este mai mică şi au o producţie destul de stabilă. Datorită diferenţei dintre
sistemul de întreţinere ecologic şi cel convenţional, identificarea poate fi mai uşor de făcut
şi este avantajoasă din punct de vedere al piaţei de desfacere. Etichetele ecologice sunt
preferate de către clienţi.
Efectivele de animale trebuie să fie hrănite cu produse ecologice. Hrănirea şi furajele
trebuie să reprezinte garanţia calităţii producţiei atât pentru bunăstarea animalelor cât şi
pentru maximizarea producţiei.
Transhumanţa, ca practică regională (trecerea animalelor de la păşune la munte) trebuie
practicată în statele membre, numai în cazul în care este necesar.
Hrănirea trebuie să fie naturală; de aceea animalele tinere trebuie hrănite cu lapte integral,
de preferinţă lapte matern. Toate mamiferele trebuie hrănite cu lapte natural pentru o
perioadă minimă, în funcţie de specie, perioadă de timp care de obicei este semnificativ
mai lungă decât în agricultura convenţională, iar laptele artificial nu este acceptat. Această
perioadă minimă este de trei luni pentru bovine (inclusiv speciile Bubalus şi Bison) şi
ecvidee, 45 de zile pentru ovine şi caprine şi 40 de zile pentru porci. Datorită obiceiului de
a păşuna, erbivorele trebuie să fie ţinute cât mai mult timp posibil pe păşuni, dacă
condiţiile meteorologice nu dăunează sănătăţii animalelor (sau calităţii păşunilor). Această
perioadă poate fi redusă, cu permisiunea organismul de control, dacă păşunea nu oferă
hrană în cantitate şi de calitate adecvată pentru animale, în perioade extrem de
călduroase sau uscate, ori în perioadele reci ale anului. A doua cerinţă pentru tipul erbivor
de digestie este de a asigura, cel puţin, 60% din substanţa uscată a raţiilor zilnice sub
forma de furaje grosiere, furaje proaspete sau uscate sau siloz.
La începutul lactaţiei, unele vaci cu producţii mari de lapte au nevoie de mai multe furaje
concentrate, atât pentru întreţinere, cât şi pentru producţia de lapte, prin urmare,
autoritatea sau organismul de inspecţie poate permite o reducere la 50% a furajelor
menţionate anterior, dar nu mai mult de trei luni.
Atunci când producţia de furaje este mică, în special ca urmare a condiţiilor meteorologice
excepţionale (ex. secetă, grindină etc.), autorităţile competente pot autoriza furajarea
animalelor cu un procent mai mare de furaje convenţionale, insa numai pentru o perioadă
limitată şi numai în zona afectata de factori climatici nefavorabili. În acest caz, organismul
de control trebuie să acorde derogare pentru agricultorii individuali din acea regiune, dacă
ei solicită acest lucru.
Hrănirea păsărilor de curte sau a porcilor trebuie să asigure nutrienţii în forma specifică
nevoilor acestora. Aceasta înseamnă, că la păsări, în faza de îngrăşare, cel puţin 65% din
hrana zilnică trebuie să fie reprezentată de cereale. Dar, pentru a menţine în stare bună
sistemul lor digestiv, raţia zilnica de furaje pentru porci şi păsări trebuie să conţină destul
furaj grosier, în stare proaspătă sau uscată, sau siloz. Pentru a pregăti un siloz perfect,
trebuie utilizate materii prime certificate, de calitate bună, în loc să se folosească aditivi
sau alte substanţe de fermentare. În caz de calitate proastă a materialelor pentru siloz sau
culturi slab fermentabile, există posibilitatea de a se utiliza materiale de prelucrare, insa
numai din cele acceptate şi listate de regulament.
Furajele convenţionale pot fi folosite pentru hrana animalelor numai în cazul în care sunt
enumerate în regulament şi sunt produse sau preparate fără utilizarea de substanţe
chimice. Materiile prime furajere de origine animală (indiferent dacă sunt produse
convenţionale sau ecologice) pot fi utilizate numai în cazul în care sunt enumerate în
regulament. Aceasta înseamnă că se interzice utilizarea de carne şi produse din carne,
dar este permisă utilizarea produselor şi subproduselor din peşte sau din alte animale
marine, sau laptele şi produsele lactate.
În general, toate cerinţele nutriţionale ale animalelor trebuie să fie acoperite prin furajare
naturală, în principal prin păşunat. În cazul unui deficit de vitamine, minerale, provitamine
etc, pot fi folosiţi aditivii alimentari pentru a satisface cerinţele nutriţionale ale animalelor,
dar numai dacă aceştia sunt enumeraţi în regulament. Vitaminele artificiale pot fi utilizate
în cazul în care sunt bine definite chimic şi au efect similar cu cele naturale.
Aceleaşi norme sunt stabilite pentru enzime, microorganisme, lianţi, agenţi antiaglomeranţi
şi coagulanţi. Nu pot fi folosite în hrana animalelor antibiotice, coccidiostatice, substanţe
medicinale, promotori de creştere sau orice alte substanţe destinate să stimuleze
creşterea sau producţia. Toate furajele trebuie să fie libere de orice agenţi medicali
sintetici.
Interdicţia de folosire a organismele modificate genetic sau a substanţelor furajare din
organisme modificate genetic este valabilă pentru intreaga procedură de furajare. Nici-unul
dintre aceste produse nu trebuie folosit pentru hrănirea directă, ca aditiv pentru însilozare
sau ca agent de conservare.
Toate practicile de management trebuie să fie naturale. Reproducţia efectivelor de
animale crescute ecologic trebuie să se bazeze pe metode naturale, dar inseminarea
artificială este permisă. Sunt interzise orice alte forme de metode de reproducere
artificială, care implică biotehnologii sau elemente biotehnice speciale de exemplu, de
transfer embrionar sau stimularea hormonală a ovulaţiei. Inseminarea artificială poate
reduce riscul bolilor genitale ce pot da naştere la infecţii. În timpul inseminării artificiale nu
se vor utiliza însă aditivi sau substanţe ajutătoare artificiale.
Creşterea animalelor în condiţii de agricultură ecologică reprezintă un mod natural de
creştere a animalelor astfel încât nu este permisă nici una dintre procedurile intensive de
creştere. În agricultura ecologică este strict interzisă provovarea de durere la animale, prin
urmare, operaţiuni cum ar fi cele enumerate mai jos nu trebuie efectuate în mod
sistematic:
• ataşarea unei benzi elastice la cozile de ovine (provoacă dureri de necrezut, nu este
natural),
• tăierea cozii (nu este naturală, utilizată de obicei în managementul creşterii intensive a
porcilor pentru a reduce stresul şi canibalismul),
• tăierea dinţilor (nu este necesară),
• tăierea ciocurilor şi a coarnelor (nu este natural, provoacă dureri şi stres, tăierea
ciocurilor este utilizată de obicei în sistemele intensive de creştere a păsărilor pentru a
reduce stresul şi a preveni canibalismul, decornarea este utilizată în managementul
creşterii intensive a vacilor pentru a reduce cazurile de rănire atunci când este o densitate
mare de animale). Aceasta înseamna că nu trebuie să se utilizeze aceste tehnici fără
permisiunea prealabilă a organismul de control.
Unele dintre aceste operaţiuni pot fi autorizate de către organismul de control, pentru
motive de securitate (de exemplu, decornarea la animalele tinere, dar numai în cazuri
individuale) sau în cazul în care această operaţiune poate îmbunătăţi sănătatea,
bunăstarea sau igiena animalelor. Operaţiunile necesare trebuie să fie efectuate la vârsta
cea mai potrivită, de către personal calificat şi orice suferinţă a animalelor trebuie să fie
redusă la minim. Castrarea fizică este permisă în scopul menţinerii calităţii produselor şi
practicile tradiţionale de producţie (vieruş, tăuraş, clapon etc. în cazul în care secreţia de
hormon sexual ar putea bloca producţia de carne), dar numai în cadrul condiţiile stabilite
mai sus.
Datorită cerinţelor de creştere naturală a animalelor, legarea animalelor este interzisă, dar
organismul de control poate autoriza aceasta metodă numai pentru o perioadă limitată de
timp şi în cazul în care este necesar pentru siguranţa oamenilor sau bunăstare a
animalelor, cum ar fi legarea pentru unele tratamente sanitar-veterinare. Din cauza
costurilor ridicate provenite de la noul sistemul de agricultură, bovinele pot fi crescute
legate în adăposturi în cazul în care acestea au fost construite înainte de 24 august 2000.
În acest caz, trebuie să se asigure, în mod regulat, mişcarea animalelor şi să se
îndeplinească cerinţele de bunăstare a acestora. Clădirea trebuie să ofere suficient spaţiu
pentru nevoiele naturale. Organismul de control poate autoriza acest management până la
31 decembrie 2010. Bovinele din exploataţiile mici pot fi legate în cazul în care nu este
posibilă întreţinerea lor în grupuri corespunzătoare. Organismul de control poate da
permisiunea, cu condiţia ca animalele să aibă acces la păşuni cel puţin de două ori pe
săptămână, în spaţiile exterioare sau în zonele de mişcare. Acestă derogare se poate
aplica în exploataţiile, care îndeplinesc cerinţele normelor referitoare la producţia ecologică
de animale până la 24 august 2000.
Efectivele de animale trebuie să fie ţinute în grupuri, iar mărimea adecvată a grupului
trebuie să depindă de stadiu de dezvoltare al acestora (de vârstă), precum şi de nevoile
comportamentale ale speciilor. Creşterea separată a masculilor este permisă din motive
de siguranţă şi pentru obiectivele planului de management al fermei.
Este interzisă ţinerea animalelor în condiţii, sau cu o dietă, care poate conduce la anemie.
Animalele trebuie să aibă acces la aer curat şi lumină naturală. Păşunile sau furajele
grosiere trebuie completate, dacă este necesar, cu aditivii nutriţionali permişi, precum fierul
la purcei.
Transportul trebuie să fie redus la minim. Este de preferat să se transporte produse în loc
de animale. Dacă trebuie mutate animalele, trebuie transportate astfel încât să se limiteze
stresul. Această regulă se aplică, de asemenea, la încărcarea şi descărcarea animalelor.
Orice tip de vătămare trebuie să fie evitat. Este interzisă utilizarea oricărui tip de stimulare
electrică pentru constrângerea animalelor. Este, de asemenea, interzisă utilizarea oricărui
tip de tranchilizante alopatice, înainte şi în timpul transportului. Puteţi folosi pentru
încărcare şi descărcare metoda de la întuneric la lumină, ispitirea animalelor cu hrană etc.
Vehiculul de transport trebuie să fie curat şi să ofere protecţie împotriva vântului, frigului,
etc. Pe timpul unui transport lung este necesară adăparea animalelor. Toate aceste reguli
trebuie respectate şi în timpul transportului spre abator, iar manipularea animalelor trebuie
să se facă fără stresarea acestora.
Normele de identificare, trebuie să fie în armonie cu regulile generale ale reglementărilor
anterioare, astfel încât animalele şi toate produsele animaliere să poată fi identificate în
toate stadiile lor de producţie, de prelucrare, de transport şi de comercializare. Animalele
trebuie să aibă propriul număr distinct de identificare, de la o vârstă cât mai mică. Păsările
nu trebuie să fie identificate în mod individual, ci pe grupuri.
Cantitatea totală a gunoiului de grajd, aplicată pe exploataţie nu poate depăşi 170 kg de
azot pe an şi hectar de suprafaţă agricolă total utilizată. Numărul de animale trebuie stabilit
în strânsă legătură cu suprafaţa terenului pe care gunoiul de grajd va fi aplicat; în acest fel
poluarea mediului poate fi evitată într-o mare măsură. Dacă este necesar, densitatea
totală a animalelor prevazută de regulamente, se reduce pentru a se evita depăşirea limitei
exprimate mai sus. Această reducere se poate face din cauza:
• caracteristicilor solului;
• aplicării altor îngrăşăminte cu azot;
• aprovizionării culturilor cu azot din sol;
• cerinţelor specifice ale culturii, şi anume necesar de azot în cantităţi mai mici sau
orice alte probleme.
Zonele de mişcare şi adăposturile pentru animale. Principiile generale se referă la
creşterea naturală a animalelor, pe păşune sau în aer liber. Adăposturile trebuie să:
• ofere protecţie pe păşune ( in adăposturi);
• ofere protecţie în timpul perioadelor când condiţiile climatice nu sunt favorabile (de
exemplu, iarna);
• să ofere condiţii adecvate pentru îngrăşare, pentru o perioadă limitată, în funcţie
de specie;
 • să ofere condiţii de siguranţă, la sfârşitul gestaţiei;
• să protejeze animalele mici, în perioada de creştere;
• să protejeze păsările de curte de animalele de pradă (de exemplu, noaptea).
În orice caz, condiţiile de trai pentru animale trebuie să corespundă necesităţilor biologice
şi etologice ale acestora (de exemplu, libertatea de mişcare şi confort). De exemplu,
trebuie să se asigure suprafeţe uscate si protejate de soare pentru vaci atunci când se
odihnesc şi când rumegă şi suficient de mari pentru a oferi loc fiecărei vaci.
Adăposturile (şi zonele de mişcare) trebuie să ofere acces facil la hrană şi apă.
Adăposturile trebuie să asigure izolaţie, încălzire şi ventilare pentru ca:
• aerul să circule fără probleme;
• nivelul de praf să fie redus ;
• temperatura să fie corespunzătoare;
• umiditatea relativă a aerului să fie adecvată;
• concentraţia de gaze naturale să fie scăzută.
Clădirea nu trebuie să blocheze ventilaţia şi lumina naturală, astfel încât, nu este
acceptată nici o fereastră .
Zonele în aer liber, sau spaţiile exterioare trebuie, dacă este necesar, să furnizeze
suficientă protecţie faţă de ploaie, vânt, soare şi temperaturi extreme, în funcţie de
condiţiile meteorologice locale şi de rasa în cauză. Aceste cerinţe trebuie îndeplinite prin
prezenţa unui număr corespunzător de arbori, garduri vii sau structuri de paie precum şi
adăposturi temporare. În zonele cu climă favorabilă ţinerii animalelor în aer liber, nu sunt
necesare adaposturi pentru animale.

Figure 22: Creşterea în aer liber a porcilor

Încărcătura de animale şi evitarea suprapăşunatului - densitatea animalelor în

adăposturi este descrisă în regulament. Tabelele următoare (11 ş 12) menţionează
numărul de animale pentru fiecare specie per hectar şi suprafaţa minimă necesară pentru
fiecare specie şi categorie de animale, care oferă animalelor confort şi bunăstare.
 Tabel 11: Anexa IV a Regulamentului (CE) Nr. 889/2008 al Comisiei
(Numărul maxim de animale pe hectar prevăzut la articolul 15 alineatul (2)

Clasă sau specie Numărul maxim de animale pe ha

echivalent cu 170 kg N/ha/an
Cabaline de peste șase luni 2
Viței pentru îngrășare 5
Alte bovine de mai puțin de un an 5
Bovine masculi între un an și doi ani 3.3
Bovine femele între un an și doi ani 3.3
Bovine masculi de mai mult 2 2.0
Juninci pentru reproducere 2.5
Tineret taurin la îngrășat 2.5
Vaci de lapte 2.0
Vaci de lapte reformate 2.0
Alte vaci 2.5
Iepuri femele pentru reproducere 100
Oi 13.3
Capre 13.3
Purcei 74
Scroafe pentru reproducere 6.5
Porci pentru îngrășat 14
Alți porci 14
Pui de carne 580
Găini ouătoare 230

Toate aceste limitări nu depind numai de specie, dar şi de rasă şi de vârsta animalelor.
Adăposturile trebuie să asigure circulaţia liberă a aerului. Bunăstarea animalelor este
asigurată când:
• este spaţiu suficient unde să stea în mod natural;
• au posibilitatea de a se culca cu uşurinţă;
• pot să se întoarcă;
• li se asigură mişcarea în toate poziţiile naturale;
• li se asigură toate mişcările naturale, cum ar fi întinderea sau să dea din aripi.

Suprafaţa minimă din interiorul adăpostului şi cea din afara acestuia, folosită pentru
exercitii şi alte caracteristici de adăpostire pentru diferite specii şi categorii de animale sunt
prezentate în tabelul următor (12).

Table 12: Suprafețele minime interioare și exterioare și alte caracteristici privind

adăposturile în funcție de diferite specii și tipuri de producție prevăzute la articolul 10
alineatul (4) (Regulamentul (CE) 889/2008 al Comisiei, Anexa III)

1. Bovine, ovine, ecvidee, caprine şi porcine

În interior În exterior
(suprafața netă la dispoziția (suprafața de desfășurare,
 animalelor) exclusiv pășuni)
Greutatea în viu m2/cap m2/cap
minimum (kg)
Bovine și ecvidee pentru până la 100 1.5 1.1
reproducere și pentru 101 – 200 2.5 1.9
îngrășare 201 – 350 4.0 3.0
peste 350 5.0, cu un minim de 3.7, cu un minim de 0,75
1 m2/100 kg m2/100 kg
Vaci de lapte 6.0 4.5
Tauri pentru reproducere 10.0 30.0
Oi și capre 1.5/oaie și capră 2.5
0.35/miel și ied 0.5
Scroafe care au fătat cu 7.5/scroafă 2.5
purcei până la 40 zile
Porci pentru îngrășare până la 50 0.8 0.6
51 - 85 1.1 0.8
85 - 110 1.3 1.0
Purcei peste 40 zile și 0.6 0.4
până la 30 kg
2.5/femelă 1.9
6/mascul 8.0
Porci pentru reproducere În cazul boxelor
destinate montei
naturale: 10 m2/vier

2. Păsări de curte
În interior În exterior
2
(suprafața netă la dispoziția animalelor) (m de suprafață
disponibilă în rotație/cap)
Nr. animale/m2 cm Cuib
stinghie
per
animal
Găini ouătoare 6 18 7 4, cu condiția ca limita de
În cazul cuiburilor 170 kgN/ha/an să nu fie
comune: 120 depășită
cm2/pasăre
Păsări de curte 10, cu o greutate 20 4, pui de carne și bibilici
pentru îngrășare (în maximă în viu de (numai 4.5, rațe
adăposturi stabile) 21 kg/m2 pentru 10, curcani
bibilici) 15, gâște
În cazul tuturor speciilor
menționate anterior nu
trebuie depășită limita de
170 kg N/ha/an.
Păsări de curte 16 (1) în 2,5, cu condiția ca limita de
pentru îngrășare (în adăposturi 170 kg de N/ha/an să nu fie
adăposturi mobile) mobile pentru depășită
păsări de curte
cu o greutate
maximă în viu de
30 kg/m2
( ) Numai în cazul adăposturilor mobile care au suprafața podelei mai mică sau egală cu 150 m2.
1
Regulamentul de gestionare a creşterii animalelor – Densitatea animalelor în orice
zone deschise, trebuie să fie suficient de scăzută pentru a preveni eroziunea solului şi
suprapăşunatul. Această regulă trebuie să se aplice, de asemenea, şi în zonele destinate
mişcării şi alergării animalelor. Prevenirea este esenţială pentru menţinerea sănătăţii.
Pentru a îndeplini această cerinţă toate adăposturile, precum şi echipamentele trebuie să
fie curăţate şi dezinfectate cu rigurozitate pentru a preveni infecţiile, precum şi răspândirea
bolilor. Pentru curăţarea şi dezinfectarea adăposturilor şi instalaţiilor trebuie folosite numai
produse enumerate în regulament. Dejectiile solide, urina şi furajele neconsumate sau
deversate trebuie îndepărtate cât de des este necesar pentru a reduce mirosul şi pentru a
evita atragerea insectelor sau a rozătoarelor. De asemenea, pentru eradicarea insectelor
şi a altor dăunători din adăposturile în care cresc animalele pot fi folosite numai produsele
enumerate în regulament. Lista detaliată de produse promovate şi aprobate de
organismele locale de inspecţie, numită lista albă trebuie sa corespunda filozofiei
regulamentului.

• Mamifere - Normele generale se referă la nevoile animalelor de a avea acces cu

uşurinţă la păşune sau în zona de mişcare pentru a alerga în aer liber. Aceste suprafeţe
pot fi parţial acoperite, iar efectivele de animale trebuie să le folosească ori de câte ori le
permite starea lor fiziologică, condiţiile meteorologice şi starea solului. Animalele pot fi
ţinute în alte locuri decât pe păşune atunci când organismul competent de inspecţie şi
certificare are reglementări locale cu privire la probleme specifice de sănătate a
animalelor.
Erbivorele trebuie să aibă acces la păşune ori de câte ori condiţiile meteorologice o permit.
Această regulă, de asemenea, trebuie aplicată şi la taurii cu vârsta de peste un an. Ei
trebuie să aibă acces la păşune, la spaţiul de mişcare sau în zona de alergare în aer liber,
atunci când sunt în siguranţă. În cazul în care, erbivorele au acces la păşune în perioada
de păşunat şi sistemul de adăpostire in timpul iernii oferă suficientă libertate animalelor,
acestea pot fi ţinute în interiorul adăpostului.
Pe durata unor etape speciale de creştere, ca de exemplu, gestaţie sau în faza finală de
îngrăşare la bovinele, porcinele şi ovinele pentru carne, aceste animale pot fi ţinute în
spaţii închise. Pe durata aceasta de timp, adăpostul trebuie să asigure toate cerinţele
necesare creşterii animalelor, iar perioada nu trebuie să fie mai mare de o cincime din
durata de viaţă a acestora şi, în orice caz, de maxim trei luni. În cazul în care, condiţiile
climatice şi însuşirile rasei permit şi nu există riscuri pentru sănătate, toate specii
menţionate mai sus, pot fi crescute în aer liber până la sfârşitul îngrăşării. Adăposturile
animalelor trebuie să aibă podele netede, dar nu alunecoase. Cel puţin jumătate din
suprafaţa totală a podelei trebuie să fie solidă, dar să nu fie formată din stinghii sau
materiale tip reţea. Nu sunt permise construcţiile din sârmă metalică şi cuştile. Zona de
odihnă trebuie să fie suficientă ca suprafaţă a parţii solide a construcţiei, să nu fie din
stinghii, şi în principal să fie confortabilă, curată, uscată şi fără gunoi. Gunoiul trebuie să
conţină paie sau alte materiale naturale adecvate. Aşternutul poate fi îmbunătăţit şi
îmbogăţit cu orice produse minerale, autorizate pentru a fi utilizate ca îngrăşământ în
agricultura ecologică, în conformitate cu regulamentele ecologice. Este interzisă creşterea
viţeilor în boxe individuale, după vârsta de o săptămână. Grupurilor mici de animale,
trebuie să li se asigure protecţia necesară pentru condiţiile climatice nefavorabile şi, de
asemenea, să se asigure pentru fiecare adăpost zone deschise. Scroafele trebuie să fie
ţinute în grupuri, cu excepţia ultimei etape de gestaţie şi în perioada de alăptare, dar,
împreună cu purcei lor. În cazul în care condiţiile locale (de exemplu, clima, rasa) permit,
scroafele şi purceii pot fi ţinuţi în grupuri pe păşune. Purceii nu pot fi crescuţi pe platforme
plate sau în cuşti. Suprafeţele pentru plimbare trebuie sa le permită animalelor a se băliga
şi a râma. Din cauza râmatului, se folosesc mai multe substraturi de aşternut .

• Păsări – Conform regulilor generale, păsările trebuie să fie crescute în spaţii deschise şi
nu în cuşti. Păsările trebuie să aibă acces la sursa de apă, fie ea naturală sau un iaz sau
lac construit. Accesul trebuie să se facă de fiecare dată când condiţiile meteorologice
permit, în vederea respectării cerinţelor de bunăstare sau condiţiile de igienă a animalelor.
Păsările de curte pot fi crescute în adăposturi, dar cu următoarele condiţii minime:
• cel puţin o treime din podea trebuie să fie solidă, dar să nu fie formată din stinghii
sau materiale de construcţie tip reţea şi acoperite cu aşternut, din materiale cum ar
fi paie, talaş din lemn, nisip sau gazon;
• în adăposturile cu găini ouătoare, o parte suficient de mare din suprafaţa podelei
disponibile pentru găini, trebuie să fie disponibilă pentru colectarea dejecţiilor de
pasăre;
• stinghiile trebuie să fie de mărime şi în număr proporţional cu mărimea grupului şi
numărul de păsări, în conformitate cu regulamentul;
• ieşirile/intrările din adăpost sunt sub formă de ferestre de mărime adecvată
păsărilor, iar aceste ferestre trebuie să aibă o lungime totală de cel puţin 4 m/100
m² din suprafaţa adăpostului de păsări;
• fiecare adăpost de păsări are o anumită suprafaţă în funcţie de numărul de păsări;
a se vedea detaliile în regulament.
Suprafaţa totală utilă a unui adăpost de păsări pentru producţia de carne, pe o singură
unitate de producţie, nu trebuie să depăşească 1600 m². De asemenea, intensitatea
ouatului nu poate fi îmbunătăţită prin program de lumină permanentă sau extremă. Cu
toate acestea, în cazul găinilor ouătoare lumina naturală poate fi completată cu mijloace
artificiale pentru a oferi un maxim de 16 ore de lumină pe zi, cu o perioadă continuă de
repaus nocturn, fără lumină artificială, de cel puţin opt ore. Păsările trebuie să aibă acces
în aer liber, să alerge de fiecare dată când condiţiile meteorologice o permit şi, ori de câte
ori este posibil trebuie să aibă acces la aer liber, cel puţin o treime din viaţa lor. Zonele
destinate mişcării păsărilor, trebuie să aibă copaci sau alte facilităţi pentru protejarea şi
siguranţa păsărilor.

Figura 22: Exemplu de creştere în aer liber a păsărilor

Din motive de sănătate, adăposturile trebuie să fie golite complet de animale înainte de
repopularea cu un nou lot de păsări. În acest timp, adăposturile şi echipamentele trebuie
să fie curăţate şi dezinfectate. În plus, în perioada de creştere a noului lot de păsări,
terenurile destinate mişcării păsărilor trebuie să fie lăsate libere pentru a permite vegetaţiei
să crească din nou şi din motive de sănătate. Lucrările solului sunt permise pentru a
pregăti terenul pentru semănat în cazul în care este necesar să se infiinţeze o nouă cultură
ierboasă. Aceste cerinţe nu se aplică la un număr mic de păsări, care pot fi ţinute în
sistemul descris mai sus şi care sunt libere să colinde, pe tot parcursul zilei.
Reguli generale în adăpostul de animale
Adăposturile care au fost construite înainte de 24 august 1999, pot depăşi densităţile limită
de animale prevăzute în regulament. Organismele sau autoritatea de inspecţie, pot da
permisiunea ca aceste densităţi să se aplice până la 31 decembrie 2010, atunci când se
vor aplica cerinţele de control în vigoare. În alte cazuri, trebuie să fie reduse densităţile sau
clădirile trebuie să fie refăcute. Fermierul trebuie să prezinte un plan pentru autoritatea sau
organismul de control şi să descrie modul în care adăposturile vor fi reconstruite pentru a
îndeplini cerinţele regulamentului până la 31 decembrie 2010.
Bunăstarea animalelor şi tratamentul sanitar- veterinar
Managementul stării de sănătate a animalelor trebuie să se bazează în principal pe
prevenire, prin măsuri cum ar fi:
• selectarea corespunzătoare a raselor şi a liniilor de animale;
• asigurarea unui regim furajer echilibrat, de înaltă calitate;
• mediul înconjurător favorabil;
• densitatea animalelor;
• adăposturile de animale;
• practicele de crestere a animalelor.
În agricultura ecologică nu este permisă utilizarea preventivă cu produse alopatice
medicamentoase sintetizate chimic.
Prevenirea bolilor în producţia animală ecologică trebuie să se bazeze pe următoarele
principii:
• selecţia raselor sau liniilor adecvate de animale, adaptate la condiţiile locale, care de
obicei sunt rase autohtone;
• aplicarea practicilor de creştere a animalelor, adecvate cerinţelor diferitelor specii,
creşterea rezistenţei la boli şi prevenirea infecţiilor. În mod obişnuit, aceasta înseamnă
creşterea animalelor cât mai mult posibil în aer liber;
• utilizarea hranei de înaltă calitate pentru animale, împreună cu mişcarea lor şi accesul la
păşuni, crescând astfel imunitatea naturală a organismului animalului;
• asigurarea unei densităţi corespunzătoare a efectivului de animale, evitându-se astfel
suprapopularea adăpostului şi apariţia problemelor de sănătate animală.
În cazul în care, în ciuda tuturor măsurilor de prevenire menţionate mai sus, un animal
este bolnav sau rănit, acesta trebuie să fie tratat imediat, dacă este necesar să fie izolat, în
adăposturi adecvate.
Tratamentul trebuie să fie pe cât posibil natural, dar în principal, se urmăreşte vindecarea
completă a animalului, fără suferinţă. Utilizarea medicamentelor, în agricultura ecologică
trebuie să respecte următoarele principii:
• orice fel de produse pot fi utilizate, în cazul în care sunt enumerate în regulament;
produsele nemenţionate ne fiind permise;
• utilizarea cu prioritate a produselor fitoterapeutice, homeopatice sau a celor enumerate în
regulament, decât produse alopatice obţinute prin sinteză chimică sau antibiotice, chiar şi
în cazul în care sunt eficace pentru speciile de animale şi pentru boală;
• în cazul în care produsele menţionate mai sus sunt ineficiente, iar tratamentul este
necesar pentru a reduce stresul la animale sau ca măsură de salvare a vieţii, pot fi utilizate
produse medicinale veterinare alopatice obţinute prin sinteză chimică sau antibiotice;
• orice utilizare de produse medicale sintetizate trebuie să fie comandată de către un
medic veterinar;
• este interzisă utilizarea de substanţe pentru stimularea creşterii sau a producţiei (inclusiv
antibioticele, coccidiostaticele şi alte ajutoare artificiale);
• este interzisă orice utilizare de hormoni sau substanţe similare, pentru a controla
reproducerea (de exemplu, inducţia sau sincronizarea estrului), sau în alte scopuri, dar pot
fi folosite individual, pentru un animal, ca o formă de tratamentul terapeutic, dar în
condiţiile menţionate mai sus;
• în cazul în care unitatea este situată într-o zonă contaminată, trebuie făcute toate
tratamentele obligatorii de uz veterinar.
Ori de câte ori, sunt utilizate medicamente de uz veterinar, acestea trebuie să fie însoţite
de documente stricte, după cum urmează:
• tipul de produs (inclusiv indicarea substanţelor active farmacologice implicate);
• diagnosticul detaliat;
• posologia;
• metoda de administrare;
• durata tratamentului;
• perioada legală de retragere.
Toate aceste informaţii trebuie să fie declarate la organismul de control, înainte ca
efectivele de animale sau produsele de origine animală să fie comercializate ca produse
ecologice. Efectivele de animale tratate trebuie să fie clar identificate, în mod individual în
cazul animalelor de talie mare sau în mod individual sau ca lot, la păsări şi animalele mici.
Perioada de aşteptare între ultima administrare a unui produs alopatic, în condiţii normale
de utilizare şi producţia de produse alimentare ecologice de la aceste animale trebuie să
fie de 48 de ore sau de două ori perioada legală de retragere În cazul în care au fost
administrate, în termen de un an, mai mult de două serii de orice tip de tratament alopat
(cu excepţia vaccinărilor obligatorii sau a tratamentelor menţionate anterior), efectivele de
animale trebuie să reînceapă perioada de conversie. Astfel de măsură se ia şi dacă
animalul sau grupul de animale au fost tratate veterinar o singură dată perioada productivă
este mai mică de 12 luni.
Sănătatea animalelor
Prevenirea este cel mai important aspect al muncii veterinare. Animalele care trăiesc în
ferme ecologice în condiţii optime, au sistem imunitar puternic şi, dacă normele de igienă
şi de protecţie împotriva epizootiilor sunt respectate, aceste animale nu sunt predispuse la
boli, apariţia bolilor fiind un fenomen relativ rar. O regulă generală în agricultura ecologică
se referă la faptul că animalele şi mediul lor trebuie să fie strict protejate împotriva
agenţilor patogeni. De asemenea, trebuie accentuat din nou că toate tratamentele de
rutină sunt interzise, împreună cu toate materialele terapeutice care se acumulează în
organism. Trebuie să ne străduim să avem o populaţie indemnă de boli infecţioase. În
cazul în care se observă orice semn de boală la un animal, acesta trebuie să fie izolat.
Dacă aceste metode nu se dovedesc a fi bune, tratamentul cu antibiotice sau intervenţiile
chirurgicale sunt permise pentru a salva viaţa animalelor.
 Figura 23: Moment relaxant într-o fermă ecologică de bivoliţe

În creşterea animalelor în sistem ecologic, operaţiile de cosmetizare şi diversele

mutilări/amputaţii sunt interzise. Unele intervenţii sunt însă permise pe motiv de siguranţă
sau pentru a contribui la binele animalelor. Conform reglementărilor în vigoare, castrarea
este, de asemenea, permisă, pentru a se obţine anumite produse de calitate bună (de
exemplu, carne de porc, bou, clapon etc.). Aceste intervenţii trebuie să se facă de către
personal calificat şi fără stresarea animalelor.
În timpul transportului trebuie să se aibă grijă să se reducă stresul la minim în conformitate
cu normele de protecţie a animalelor. Atunci când animalele sunt conduse la şi de la
mijloacele de transport, folosirea dispozitivelor electronice nu este permisă. De asemenea,
înainte sau în timpul transportului sedativele alopate sunt strict interzise.
"Terapiile alternative" se referă la metode neutilizate (sau rar utilizate) în medicina
modernă. Un lexicon publicat în Elveţia, conţine o listă parţială de 278 terapii alternative.
Trebuie menţionat că, în cazul multor terapii alternative nu există nici o dovadă ştiinţifică.
Terapiile alternative au câştigat popularitate în medicina umană, în ultimii ani şi mai mult,
se folosesc şi de medicii veterinari. Principalele raţionamente privind aceste tratamente se
referă la lipsa efectelor secundare, neacumularea în organism şi neafectarea mediului
înconjurator şi a resurselor.

- Acupunctură. Această terapie este de origine chineză şi veche de mai mult de o mie de
ani. În prezent este folosită în principal la animalele mici, dar numărul de exemple de bună
practică în vindecarea animalelor mari este, de asemenea, în creştere. Prima sursă
informaţională de încredere, menţionează că acupunctura ca tratament pentru animale a
fost folosită în China înainte de anul 900 î.Hr., iar în Europa şi America, doar în ultimul
secol.
Cuvântul "acupunctură" este de origine latină (accus, înseamnă ac, iar pungere,
împunsătură) şi se referă la stimularea terapiei de prevenire şi a terapiei de vindecare.
Stimularea punctelor de presiune din organism se poate face cu ace, căldură, laser,
electricitate sau prin injectare de soluţie cu sare. În conformitate cu teoria medicinei
tradiţionale chineze, organismul viu este un sistem energic deschis în care pierderea de
energie duce la boli. O boală este rezultatul dezechilibrului în organism, iar scopul acestei
metode de tratament este de a restabili acest echilibru. Acupunctura este utilizată
preponderent pentru scopuri anestezice. Numeroase date literare indică exemple de
tratamente veterinare aplicate cu succes în caz de alergii, epilepsie, probleme de cartilaje,
colici la cai, dificultăţi de reproducere la bovine, mastită, boli la porci şi găini de
reproducţie. Acupunctura nu poate fi aplicată în caz de boli infecţioase sau în cazurile care
necesită intervenţie chirurgicală.

- Fitoterapie. Utilizarea plantelor medicinale în terapia medicală are o istorie

îndelungată, practicându-se din preistorie. Cunoştinţele despre ierburi au crescut continuu
în timp. Aceste plante sunt cunoscute sub numele de medicamente, materii prime pentru
obtinerea produselor farmaceutice şi ca ceaiuri. Deşi plantele medicinale nu sunt folosite
ca poţiuni magice, ele conţin agenţi valoroşi, care pot vindeca în cazul în care sunt utilizate
în mod corespunzător. În plus, se gasesc atât ca plante sălbatice, cât şi ca plante cultivate.
Comerţul şi ştiinţa plantelor medicinale se referă la partea uscată a ierburilor conţin agenţi,
precum medicamentele. Numeroase medicamente naturale conţin agenţi cu efecte diferite,
dar nu contradictorii, şi ca atare un singur medicament poate fi utilizat în cazul mai multor
boli. Dintre cei mai cunoscuţi agenţi, alcaloizi sunt compuşi cu reactie alcalină ce conţin
azot care, în plantele medicinale, se găseşte sub formă de sare. Alcaloizi cu efect sedativ,
anestezic şi stimulator se găsesc de exemplu în cornul secarei (Claviceps purpurea), în
frunzele de măselariţă (Hyoscyamus niger), în seminţele de cacao, cafea şi de mac şi în
rădăcina de Belladonna. Compuşii cristalini care conţin zahăr în loc de azot se numesc
glicozide. Aceştia au efecte asupra inimii, funcţionează ca laxative, expectorante şi
diuretice şi se găsesc, de exemplu, în vâsc (Viscum album), rădăcina de rubarbă, rădăcina
de ginseng, florile de tei şi în osul iepurelui (Ononis spinosa). Saponinele sunt, de
asemenea, glicozide, substanţe care care măresc cantitatea de flegma, secreţia tractului
respirator şi a stomacului şi ajută la absorbţa altor agenţi, care se găsesc, de exemplu, în
lemnul dulce, ghimpe, gălbenele, sapunarita, arenaria (studenita). Esenţele amare, de
exemplu, compuşii din coada-şoricelului, centaur comun, păpădie, cicoare sălbatică, sunt
folosiţi eficient ca apetisanţi, laxative şi împotriva bolilor care afectează ficatul şi bila.
Ceaiurile din substanţe ce conţin acid tanic, care se găsesc, de exemplu în brusture,
frunze de cireş, frunze de nuc, frunze de castan, sunt folosite pentru a vindeca inflamaţia
stomacului şi a intestinelor, sângerarea la nivelul intestinelor, degresare si cataplasme în
cazul membranele mucoaselor inflamate. Uleiurile aromatice, care se găsesc, de exemplu
în anason, frunze de dafin, mentă, balsam de lămâie, fenicul, muşeţel, valeriană, rozmarin,
sunt fluide, au miros caracteristic şi se produc prin distilarea cu vapori şi au puteri de
vindecare (de exemplu, apetisant, diuretic, vermifugal) şi efect bactericid. Mulţi cercetători
studiază efectul suplimentelor furajere şi al stimulatorilor producţiei obţinuţi din agenţi
naturali precum ierburile medicinale şi uleiurile eterice. Astfel de produse sunt aplicate cu
succes, la mai multe specii de animale. Scopul acestor programe de cercetare este de a
reduce aplicarea produselor sintetice şi în cele din urmă de a le elimina pe deplin din
practica veterinară. Aceste soluţii alternative îmbunătăţesc calitătea cărnii, deoarece nu
conţine reziduuri de medicamente şi are capacitate mare de hidratare, proporţie bună între
grăsimi şi proteine şi gust superior.
- Terapia Ayurvedică (ayush înseamnă "viaţă" şi veda, "cunoaştere"). Această metodă se
foloseşte în India de circa 5000 de ani, izvorăşte din din tradiţia Vedică şi serveşte drept
bază pentru numeroase terapii care au apărut în decursul timpului. Combinând
înţelepciunea antică şi realizările ştiinţifice moderne, reglarea imunităţii pe bază de plante
a atras atenţia oamenilor de ştiinţă de-a lungul anilor în întreaga lume. Reglarea imunităţii
este o activitate care cuprinde mai multe discipline unde terapia ayurvedică a deschis noi
perspective. Revistele internaţionale ştiinţifice vorbesc de aproximativ 65 de regulatori de
imunitate pe bază de plante naturale, 36 fiind din India. Produsele realizate din aceste
plante oferă noi posibilităţi alternative pentru întărirea imunităţii la animale. Succesul a fost
demonstrat prin vindecarea anumitor boli cronice de metabolism, lipsa de imunitate, boli
de piele şi alergii. Produse obţinute prin aceasta metoda, recomandate mai ales pentru
păsările de curte, în scopul de a preveni boli comune se gasesc şi în Ungaria. Acestea
consolidează sistemul imunitar, reduc stresul în caz de vaccinare, tratamente medicale,
schimbări climatice, transport, ajută la recuperare după boală şi îmbunătăţesc rata de
transformare a furajelor. Există, de asemenea, produse ce se pot folosi în caz de
intoxicare a ficatului. Experimentele au dovedit eficienţa acestor produse ca stimulatori ai
clocitului la găini şi ai creşterii la puii broiler.

- Acidul lactic produs de bacterii. Veterinarii ecologişti tratează cu stimă acele bacterii
ce produc acid lactic. Se ştie că la majoritatea populatiilor de animale, cele mai frecvente
boli periculoase sunt acelea ale tractului digestiv unde prolifereaza enteropatogenii – fie
dupa tratamentul cu antibiotice sau determinate de scaderea imunităţi, care cauzează
inflamarea intestinului si moartea animalelor. Cele mai multe bacterii lactice acide au rol
bio-regulator, adică sunt capabile să menţină echilibrul în intestine, şi ca urmare a
acidităţii, împiedică proliferarea agenţilor patogeni şi sunt în măsură să restabilească rapid
echilibrul.

- Homeopatia este un cuvânt compus de origine greacă (homeo, inseamna ‘asemanator’

iar patia, ‘suferinţă’). Teoria şi practica terapiei homeopate au fost sistematizate de către
Hahnemann la începutul secolului al XIX-lea. În timpul tratamentului, agentul este
administrat într-o soluţie pregătită prin potenţare (diluţii), administrată organismului
sănătos ce reacţionează cu simptome similare cu cele ale pacientului bolnav. În esenţă,
efectul acestor preparate constă în refacerea fără piedici a echilibrului biologic tulburat,
prin activarea mecanismelor protective, contrar tratamentelor alopatice moderne care sunt
concentrate asupra simptomelor sau cauzelor care pot fi legate de apariţia simptomelor. În
medicină, într-un sens mai larg, homeopatia ar putea fi aplicată ca terapie suplimentară.
Homeopatia include mai mult de 2000 de substanţe de vindecare. Cele mai multe sunt
medicamente pe bază de plante, în timp ce unele sunt minerale sau produse de origine
animală. În procesul de potenţare, informaţiile dinamice din substanţă sunt activate.
Asadar, medicamentele homeopatice sunt substanţe care stochează informaţii. Aceste
informaţii sunt transmise organismului prin intermediul materialului potenţat. Efectul de
vindecare este prin urmare, nu calitatea substanţei în sine, ci a energiei specifice, eliberate
în procesul de agitare. Între 80-90% din bolile în practica veterinară pot fi vindecate cu
metode homeopatice, iar numărul de medici veterinari instruiţi în acest sens este în
creştere. Tratamentul homeopat poate fi folosit in agricultura ecologică, precum şi dincolo
de tratamentul animalelor individuale, poate fi extins la întreaga populaţie. În acest caz,
populaţia este tratată ca o singură unitate pentru găsirea medicamentului bun care
corespunde simptomelor.
- Fizioterapie. La fel ca în medicina umană, fizioterapia a fost acceptată de ceva timp şi în
practica sanitar-veterinară, ca o recomandare medicală pentru ambele categorii de
animale, mari şi mici. Multe persoane se aşteaptă la rezultate în fizioterapie numai prin
aplicarea de "maşini minune", dar specialiştii, în mod clar, accentuează faptul că, diverse
tratamente cu diverse dispozitive terapeutice dau rezultate satisfăcătoare numai dacă sunt
aplicate împreună, suplimentar sau post-tratament, cu antrenamente energice de
reabilitare, precum exerciţiile musculare controlate. Fizioterapia este recomandată în
special pentru muşchi sau schelet. Acestea pot prezenta leziuni de origine traumatică la
muşchi, articulaţii, ilium şi alte oase (de exemplu: lovituri, entorse, fracturi, întindere,
rupturi, crampe musculare, paralizii parţiale sau totale care rezultă din tulburări nervos).
Fizioterapia poate fi, de asemenea, eficientă în tratarea rănilor, abceselor, hematoamelor
şi a umflăturilor. În funcţie de tipul de tulburare funcţională, sunt recomandate să se aplice
animalelor din agricultura ecologică iferite metode terapeutice, inclusiv terapia prin căldură,
terapia cu compresii, terapia cu ultrasunete (de exemplu, de înaltă frecvenţă de sunet şi
vibraţii mecanice), masaj şi mişcare pasivă.
Există tehnici numeroase, deşi au efecte asemănătoare. Diversele efecte mecanice pot să
conducă la modificări biochimice în celule şi ţesuturi. Efectele generale ale tratamentelor
fizioterapeutice includ consolidarea circulaţiei sanguine şi limfatice, stimularea
metabolismului intracelular şi din ţesuturi (ca vasodilatator sau vasocontractor), efecte
analgezice, creşterea şanselor de vindecarea a edemelor, hemoragiilor şi a fibrilaţiilor şi
reducerea timpului de vindecare. Se recomandă a se aplica în mod regulat, după
intervenţii chirurgicale. Eficacitatea tratamentului poate fi consolidată prin aplicarea de
diverse creme, împachetări cu plante sau alge. Fizioterapia nu este recomandată pentru
organisme grav slăbite şi în cazul bolilor infecţioase acute. Unele tratamente nu pot fi
aplicate la animalele tinere.

3.4.c. Prelucrarea şi conservarea produselor alimentare

În conformitate cu Regulamentul (CE) Nr. 834/2007 al Consiliului şi Regulamentul (CE) Nr.
889/2008 al Comisiei, prelucrarea unui produs ecologic este definită după cum urmează:
totalitatea operaţiunilor de conservare şi/sau transformare a produselor ecologice (inclusiv
sacrificarea animalelor şi tranşarea produselor de origine animală), precum şi a
condimentelor si conservanţilor care trebuie introduse în preparatele proaspete,
conservate şi / sau produselor alimentare etichetate.
Normele comunitare găsesc un echilibru între cererea consumatorilor pentru produsele cât
mai naturale posibil, nevoia de o gamă suficient de largă de produse alimentare prezentate
sub eticheta de "ecologic" şi constrângerile tehnologice de prelucrare. În consecinţă,
Regulamentul (CE) Nr. 834/2007 al Consiliului şi Regulamentul (CE) Nr. 889/2008 al
Comisiei, nu exclud în totalitate ingredientele de origine neagricolă (aditivi alimentari,
arome, apă şi sare, preparatele din microorganisme şi minerale), dar limitează strict
utilizarea lor. Acelaşi lucru se aplică şi la adjuvanţii tehnologici esenţiali pentru prepararea
produselor alimentare de origine ecologică.
 Figura 24: Producţia de brânză mozzarella ecologică prevede utilizarea corespunzătoare de apă.

Secţiunile A şi B din anexa VIII (Produse si substante utilizate in productia de alimente

ecologice procesate) la Regulamentul (CE) 889/2008 al Comisiei, conţin liste de substanţe
autorizate în procesarea produselor ecologice. În dependenţă cu aceste restricţii, articolul
5 interzice utilizarea de organisme modificate genetic şi tratamente ce implică utilizarea de
radiaţii ionizante. Mai mult decât atât, în scopul de a preveni fraudele, un ingredient obţinut
în conformitate cu metodele ecologice nu poate fi prezent, împreună cu acelaşi ingredient
obţinut în conformitate cu metodele convenţionale.
În acest capitol vor fi explicate unele procese utilizate pentru a conserva produsele
alimentare în conformitate cu normele comunitare.

• Metode de răcire. Tot ceea ce poate fi obţinut prin utilizarea corectă a tehnicii de răcire
are trei principii de bază:
1. Utilizarea de produse de înaltă calitate, deoarece prin răcire pot fi îmbunătăţite materiile
primele deficitare;
2. Răcirea cât mai repede posibil, pentru evitarea descompunerii produselor;
3. Neîntrepurea procesului de răcire până în momentul utilizării produsului final.
• Refrigerarea, înseamnă păstrarea alimentelor la temperaturi joase, dar mai mari
decât punctul de congelare. Refrigerarea are loc într-o singură etapă, cea iniţială
de răcire a alimentelor şi menţinerea acesteia.
Produsele stau în aceste condiţii pe o durată de timp mai scurtă sau mai lungă, în
funcţie de caracteristica produselor alimentare. Acest proces este folosit ca metodă
de conservare de bază sau temporară, până când o altă metodă de conservare
poate fi aplicată. Avantajele acestei metode sunt interdependente cu minimizarea
efectelor adverse asupra gustului, texturii şi proprietăţilor nutritive. De asemenea,
refrigerarea întârzie reacţiile chimice şi enzimatice şi ritmul de creştere al microbilor.
• Congelarea (îngheţarea) constă în păstrarea produselor alimentare la
temperaturi sub punctul de îngheţ. Spre deosebire de refrigerare, apa din produsele
alimentare îngheaţă. Congelarea produselor alimentare se face în două etape:
procesul de congelare şi etapa ulterioară de menţinere. Acest punct este legat de
câţiva factori, şi anume, energia necesară pentru inghetarea apei este mai mare
decat energia de mentinere în faza de refrigerare. Dar, perioada scurtă de timp
necesară, face congelarea a fi un proces convenabil. Congelarea devine o metodă
eficientă atunci când este utilizată pentru a controla descompunerea. Pe de altă
parte, îngheţarea poate aduce modificări nedorite la unele produse alimentare.
Fructele si legumele, de exemplu, îşi schimbă textura în timpul dezgheţului şi
anumite ţesuturi mor. Totuşi anumite produse tolerează bine congelarea. Carnea,
de exemplu, nu se modifică şi nu se deosebeşte de cea proaspătă dacă a fost
congelată, depozitată şi decongelată în mod corespunzător.

• Tratamente termice. Această tehnică se bazează pe utilizarea de căldurii pentru a opri

dezvoltarea microorganismelor. Folosirea căldurii în producerea de alimente are rolul de a
distruge flora microbiană, dar poate influenţa, de asemenea, calitatea alimentelor într-o
mod negativ, şi anume prin modificări organoleptice, cum ar fi modificarea culorii şi a
gustului. De o importanţă fundamentală este cunoşterea amănunţită cu privire la rezistenţa
termică a microorganismelor şi sensibilitatea produselor alimentare la căldură. Având în
minte această informaţie, este posibil de a stabili valoarea binomului timp/temperatură
pentru a optimiza eficienta aplicării tratamentului termic. Utilizarea controlată a
tratamentului termic în industria alimentară trebuie adaptată la varietatea de produse,
pentru a obţine rezultate bune şi a minimiza efectele nedorite.

• Albirea: fructele sau legumele sunt scufundate în apă clocotită sau tratate, pentru
scurt timp,cu vapori fierbinţi. Produse alimentare trebuie să fie răcite imediat, pentru
a evita modificarea ţesuturilor şi pierderea calităţii. De obicei, această procedură
termică este aplicată în sectorul fructelor şi legumelor, înainte de congelare. Scopul
principal al deshidratării şi conservării este eliminarea gazelor din ţesuturi,
inactivarea enzimatică, dezinfectarea externă a produselor alimentare, fixarea
culorii şi preîncălzirea produselor alimentare pentru etapele ulterioare de
conservare.
• Pasteurizarea este o metodă termică care distruge o parte din microorganisme
din produsele alimentare, elimină formele vegetative ale acestora, dar nu şi sporii.
Se folosesc aparate numite pasteurizatoare. Pasteurizarea alimentelor are
viabilitate limitată şi trebuie să fie combinată cu alte metode, cum ar fi răcirea pentru
a inhiba creşterea microorganismelor vii sau ambalarea ermetică pentru a evita
recontaminarea. Folosind această metodă de prelucrare, caracteristicile extrinseci
 şi intrinseci ale produselor alimentare vor fi aproape neatinse, astfel se păstrează
gustul, culoarea şi textura produselor. Produsul final poate fi apreciat de către
consumatori în principiu, pentru caracteristicile sale naturale, dar va avea o
perioadă scurtă de consum.
• Sterilizarea - produsele alimentare sunt supuse la temperaturi mari care vizează
distrugerea tuturor microorganismelor din interior, inclusiv toate formele de
rezistenţă (pentru sporii termoizolanţi) ale acestora şi a enzimelor pentru a asigura
conservarea. Produse alimentare supuse la această metodă de prelucrare termică
trebuie să fie încălzite şi închise ermetic în recipiente. Aparatele utilizate pentru a
efectua acest proces sunt numite sterilizatoare. Produsele alimentare sterilizate pot
fi stocate pentru perioade lungi de timp la temperatura camerei. Această metodă de
prelucrare produce efecte asupra calităţii alimentelor, în mod normal, reducând
valorile nutritive, precum şi schimbarea caracteristicilor organoleptice.
• Uscarea se referă la eliminarea apei disponibile din produsele alimentare. Pe
durata uscării, apa este eliminată în exterior. Prin această metodă,
microorganismele nu sunt în măsură să se dezvolte şi să se multiplice, deoarece
fără apă nu se pot dezvolta. Uscarea este un proces complex de transfer de căldură
şi masă care depinde de variabile externe, cum ar fi temperatura, umiditatea, viteza
curenţilor de aer şi variabile legate de produsele alimentare specifice, cum ar fi
caracteristicile exterioare, structura, compoziţia chimică, greutatea şi forma. Scopul
principal al aerului în acest proces este transferul de energie termică, care provoacă
vaporizarea apei. În acelaş timp, aerul actionează şi ca mijloc de transport a
vaporilor de apă care se degajă din produse în timpul procesului de uscare.

• Acidifierea: are drept scop evitarea dezvoltării microorganismelor responsabile de

descompunerea alimentelor. Această metodă de conservare se bazează pe puterea de
fermentare microbiană, care îşi are baza în scăderea pH-ului, şi se poate face în mod
natural sau artificial. Microorganismele utilizate în procesele de fermentaţie sunt, în
general, drojdii sau bacterii. Sunt folosite mai multe tipuri de fermentaţie, dar cele mai
importante sunt cele alcoolice, lactice şi acetice. Pot fi folosite şi în cazul în care produsele
alimentare se conservă cu acid acetic, acid lactic, citric sau propionic.

• Folosirea zahărului şi a sării. Aceste metode chimice de prelucrare se bazează pe apa

disponibilă din produs prin adaos de zahăr sau sare. Adaugarea de zahăr conduce la
păstrarea apei, creşterea presiunii osmotice şi încetineşte creşterea microbiană, dar nu
distruge microorganismele. Sare are următoarele funcţii: deshidratarea, din cauza presiunii
osmotice, precum şi eliberarea apei din produsele alimentare; de conservare şi
reglementarea procesului de fermentare. Sarea este, de asemenea, un mineral de care
oamenii au nevoie. Sarea se foloseste prin aplicarea de de straturi de sare alternând cu
straturi de alimente. O altă utilizare este saramurarea, în care produsele alimentare sunt
cufundate într-o soluţie salină şi sarea este absorbită de alimente.

• Ambalarea produselor alimentare are mai multe funcţii în ciclul de viaţă al produsului: îi
oferă protecţie faţă de daune care pot surveni în timpul transportului, depozitării şi
manipulării în magazine sau la locul de consum. Ambalajele trebuie să întârzie sau să
evite descompunerea produselor alimentare ca urmare a interacţiunii cu oxigenul şi să
protejeze produsele alimentare de lumină şi de microorganisme. Ambalajul trebuie să
asigure menţinerea compoziţiei alimentelor, valoarea nutritivă şi calitatea microbiană şisă
permită conservarea şi reducerea pierderilor nutritive în timpul manipulării şi transportului.
Ambalajul trebuie să fie compatibil cu produsul, asigurând integritate în timp, nealterarea
gustului şi aromei alimentului şi lipsa de substanţe solubile toxice. Ambalajul trebuie să
conţină informaţii, oferind consumatorilor, printr-o etichetă, informaţii despre produs,
condiţiile de conservare a acestuia şi despre modul de utilizare. Aceasta trebuie să
permită folosirea produsului într-un mod funcţional, fără pierderi. Pe de altă parte,
ambalajul trebuie să fie cât mai uşor posibil, în scopul de a evita irosirea de materii prime
sau de energie şi ar trebui să fie, de asemenea, recuperabil, reciclabil şi reutilizabil. Când
se alege tipul de ambalaj, se tine cont de sensibilitatea alimentului, însuşirile ambalajului şi
perioada de comercializare.
 Anexa 3.1
Principiile IFOAM de agricultură ecologică

Principiul sănătăţii
Agricultura Ecologică trebuie să susţină şi să intensifice sănătatea solului, plantelor, animalelor, oamenilor şi planetei, luate unitar şi
indivizibil.
Acest principiu subliniază faptul că sănătatea indivizilor şi comunităţilor nu se poate separa de sănătatea ecosistemelor (solurile
sănătoase produc culturi sănătoase care menţin sănătatea animalelor şi oamenilor). Sănătatea reprezintă integralitatea şi
integritatea sistemelor vii. Ea nu este simpla absenţă a bolii ci include menţinerea unei stări de bine în plan fizic, mental, social şi
ecologic. Imunitatea, rezistenţa şi regenerarea sunt caracteristicile cheie ale sănătăţii. Rolul agriculturii organice, fie în cultura
plantelor şi creşterea animalelor, fie în procesare, distribuţie sau consum, este acela de a susţine şi intensifica sănătatea
ecosistemelor şi organismelor, de la cele mai mici (cele din sol) până la fiinţa umană. În particular, agricultura ecologică îşi propune
să producă hrană bună, de calitate superioară, care să contribuie la păstrarea sănătăţii şi a stării de bine. Pentru acestea trebuie
evitată utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor, medicamentelor pentru animale şi aditivilor alimentari, care pot avea efecte
adverse asupra sănătăţii.
Principiul ecologiei
Agricultura Ecologică trebuie să se bazeze pe ciclurile şi sistemele ecologice vii , să lucreze cu ele, să le stimuleze şi să le susţină.
Acest principiu are rădăcini în sistemele ecologice vii şi, ca atare, prevede că producţia trebuie să se bazeze pe procese ecologice
şi reciclare. Alimentatia şi bunăstarea rezultă din ecologia mediilor specifice de producţie. De exemplu, în cazul culturilor agricole
mediul de producţie este solul viu, la animale, ecosistemul fermei iar la peşti şi organismle marine, mediul acvatic. Agricultura
ecologică, sistemele pastorale şi colectarea din floră şi faună trebuie să corespundă ciclurilor şi echilibrelor ecologice din natură.
Aceste cicluri sunt universale, dar funcţionarea lor este specifică fiecărui teritoriu. Managementul ecologic trebuie să fie adaptat la
condiţiile locale şi cele ecologice, la mărimea sistemului şi la cele de cultură. Inputurile trebuie reduse prin refolosirea, reciclarea şi
gestionarea eficientă a materialelor şi a energiei, cu scopul de a menţine şi îmbunătăţi calitatea mediului şi de a conserva resursele.
Agricultura ecologică ar trebui să atingă echilibrul ecologic, prin proiectarea de sisteme agricole, înfiinţarea de habitate şi
menţinerea diversităţii genetice şi agricole. Cei care produc, procesează, comercializează sau consumă produse ecologice trebuie
să protejeze şi să îmbunătăţească mediul înconjurător, inclusiv peisajele, clima, habitatele, biodiversitatea, aerul şi apa.

Principul echităţii
Agricultura Ecologică trebuie construită pe relaţii care asigură echitatea cu privire la mediul comun şi oportunităţile vieţii. Echitatea
se caracterizează prin cinste, respect, dreptate şi administrarea mediului comun de viaţă, atât în rândul oamenilor, cât şi în relaţiile
lor cu alte fiinţele vii. Acest principiu subliniază faptul că cei implicaţi în agricultura ecologică ar trebui să gestioneze relaţiile umane
într-un mod care să asigure echitatea, la toate nivelurile şi între toţi participanţii la procesul de producţie - fermieri, muncitori,
procesatori, distribuitori, comercianţi si consumatori. Agricultura ecologică ar trebui să asigure tuturor celor implicaţi, o calitate bună
a vieţii şi posibilitatea de a contribui la siguranţa alimentară şi la reducerea sărăciei. De asemenea, aceasta are scopul de a
produce suficiente alimente şi alte produse de bună calitate. Acest principiu prevede ca animalelor să li se asigure condiţii şi
oportunităţi de viaţa conform cu cerinţele lor fiziologice, de comportament natural şi de bunăstare. Resurse naturale şi de mediu,
care sunt folosite pentru producţie şi consum trebuie gestionate corect din punct de vedere ecologic şi social şi menţinuţe la un
nivel corespunzător nevoilor generaţiilor viitoare. Echitatea presupune sisteme de producţie, distribuţie şi de comerţ deschise şi
echitabile care ţin cont de costurile reale de mediu şi sociale.

Principiul precauţiei
Agricultura Ecologică trebuie gestionată într-o manieră responsabilă şi de precauţie pentru a proteja sănătatea şi bunăstarea
generaţiilor actuale şi viitoare şi a mediului înconjurător.
Agricultura ecologică este un sistem dinamic de viaţă, care răspunde cerinţelor şi condiţiilor interne şi
externe. Practicieni din agricultura ecologică pot îmbunătăţi eficienţa şi creşte productivitatea, dar acest
lucru nu trebuie să pericliteze sănătatea şi bunăstarea. În consecinţă, noile tehnologii trebuie să fie
evaluate şi metodele existente revizuite. În cazul înţelegerii incomplete a ecosistemelor şi a agriculturii,
trebuie să fim foarte atenţi. Acest principiu prevede ca precauţia şi responsabilitatea sunt preocupările
cheie în managementul, dezvoltarea şi alegera tehnologiilor de agricultură ecologică. Este, de asemenea,
necesar ca ştiinta să asigure că agricultura ecologică este sănătoasa, sigură şi corectă din punct de vedere
ecologic. Cu toate acestea, doar cunoaşterea ştiinţifică nu este suficientă. Experienţa practică,
înţelepciunea acumulată şi cunoştinţele tradiţionale şi indigene pot oferi soluţii valoroase, testate de timp.
Agricultura ecologică ar trebui să prevină riscurile semnificative prin adoptarea de tehnologii adecvate şi
respingerea celor imprevizibile, precum ingineria genetică. Deciziile trebuie să reflecte, prin procese
transparente şi participative, valorile şi nevoile tuturor celor care ar putea fi afectaţi.
* Normele IFOAM pentru Producţia şi procesarea ecologică, Ed. IFOAM, Bonn, 2005 (www.ifoam.org).

Îngrășăminte și amendamente pentru sol prevăzute la articolul 3 alineatul (1)
Notă:
A: autorizate în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 și menținute conform articolului
16 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007
B: autorizate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 834/2007
Autorizația Denumire
A Produse compuse sau produse
care conțin numai materiale
enumerate în continuare:
Gunoi de grajd
A Gunoi de grajd uscat și gunoi de
păsări deshidratat
A Compost din excremente de
animale, inclusiv gunoi de păsări
și compost de gunoi de grajd
A Excremente lichide de animale
A Deșeuri menajere compostate sau
fermentate
A Turbă
A Deșeuri provenite din cultivarea
ciupercilor
A Dejecții provenite de la viermi
(vermicompost) și de la insecte
A Guano
A Amestec compostat sau fermentat
de materii vegetale
A Produse sau subproduse de
origine animală menționate mai
jos:
făină de sânge
făină de copite
făină de coarne
Anexa 3.2
Descriere, cerinţe de compoziție, condiții de
utilizare
Produs care conține un amestec de excremente
animale și substanțe vegetale (așternut pentru
animale);
Produsul care provine din grajduri fără sol este
interzis;
Produsul care provine din grajduri fără sol este
interzis;
Produsul care provine din grajduri fără sol este
interzis;
Utilizate după fermentarea controlată și/sau
diluția corespunzătoare
Produsul care provine din grajduri fără sol este
interzis;
Produs obținut din deșeuri menajere triate pe
sursele din care provine care au fost supuse
operațiunii de obținere a compostului sau
fermentării anaerobe pentru producția de
biogaz.
Numai deșeuri menajere vegetale și animale
Numai în cazul în care sunt produse într-un
sistem de colectare închis și monitorizat,
acceptat de statul membru
Concentrațiile maxime în mg/kg de materie
uscată: cadmiu: 0,7; cupru: 70; nichel: 25;
plumb: 45; zinc: 200; mercur: 0,4; crom (total):
70; crom (VI): 0
Utilizare limitată in horticultură (grădinărit,
floricultură, pomicultură, pepinieră)
Compoziția inițială a substratului trebuie să fie
limitată la produsele din prezenta anexă
Produs obținut din amestecuri de materii
vegetale, care au fost supuse operațiunii de
obținere a compostului sau fermentării
anaerobe pentru producția de biogaz
Concentrația maximă în mg/kg de materie
uscată de crom (VI): 0
 făină de oase sau făină de oase
degelatinate
făină de pește
făină de carne
făină de fulgi, păr și „chiquette”
lână
blană
păr
produse lactate
A Produse și subproduse organice
de origine vegetală pentru
îngrășăminte
A Alge și produse din alge
A Rumeguș și așchii de lemn
A Compost din scoarță de copac
A Fosfat natural moale
A Fosfat aluminocalcic
A Zgură alcalină
A Sare brută de potasiu sau kainit
A Sulfat de potasiu posibil cu
conținut de sare de magneziu
A Reziduu rezultat din distilarea
alcoolului și extract din reziduu
A Carbonat de calciu [cretă, marnă,
rocă calcică ulverizată, depozit de
nisip cu alge impregnate de calcar
(marnă) si cretă fosfatată
A Carbonat de calciu și magneziu
A Sulfat de magneziu (kieserit)
A Soluție de clorură de calciu
A Sulfat de calciu (gips)
A Var industrial din producția de
zahăr
A Var industrial din procesul de
fabricare sub vid a sării
Exemple: făină de turtă de oleaginoase, coajă
de cacao, radicele de malț
Obținute în mod direct doar prin:
(i) tratamente fizice incluzând deshidratarea,
congelarea și măcinarea;
(ii) extracție cu apă sau cu soluții apoase acide
și/sau bazice;
(iii) fermentare.
Lemn netratat chimic după tăiere
Lemn netratat chimic după tăiere
Produs definit de punctul 7 din anexa IA.2 la
Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 al
Parlamentului European și al Consiliului (1)
privind îngrășămintele
Conținut de cadmiu inferior sau egal cu 90
mg/kg de P2O5
Produs definit de punctul 6 din anexa IA.2 la
Regulamentul (CE) nr. 2003/2003,
Conținut de cadmiu inferior sau egal cu 90
mg/kg de P2O5
Utilizare limitată la solurile bazice (pH > 7,5)
Produse definite de punctul 1 din anexa IA.2 la
Regulamentul (CE) nr. 2003/2003
Produse definite de punctul 1 din anexa IA.2 la
Regulamentul (CE) nr. 2003/2003
Produs obținut din sare brută de potasiu printr-
un proces de extracție fizică, posibil conținând
și săruri de magneziu
Cu excepția reziduului amoniacal rezultat din
distilarea alcoolului
Numai de origine naturală
Numai de origine naturală
cretă magnezică, rocă calcică magnezică
pulverizată etc.
Numai de origine naturală
Tratamentul frunzelor de meri, după
evidențierea unei carențe de calciu
Produse definite la punctul 1 din anexa ID la
Regulamentul (CE) nr. 2003/2003
Numai de origine naturală
Subproduse din producția de zahăr obținut din
sfeclă de zahăr
Produs secundar obținut din procesul de
fabricare sub vid a sării din saramura din zonele
muntoase
A Pucioasă Produse definite de punctul 1 din anexa ID la
Regulamentul (CE) nr. 2003/2003
A Oligoelemente Micronutrienți anorganici enumerați în partea E
din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003
A Clorură de sodiu Numai sare gemă
A Praf de rocă și argile
 Anexa 3.3

Pesticide – produse pentru protectia plantelor prevazute la articolul 5 alineratul (1)

Notă:

A: autorizate în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 și menținute conform articolului

16 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007

B: autorizate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 834/2007

1. Substanțe de origine animală sau vegetală

Autorizația Denumire Descriere, cerinţe de compoziție, condiții
de utilizare
A Azadiractina extrasă din Insecticid
Azadirachta indica (neem)
A Ceara de albine Agent de elagare
A Gelatină Insecticid
A Proteine hidrolizate Atractant, numai în aplicațiile autorizate în
combinație cu alte produse adecvate din
prezenta listă
A Lecitină Fungicid
A Uleiuri vegetale (ex: ulei de mentă, Insecticid, acaricid, fungicid și inhibitor de
ulei de pin, ulei de chimion) germinare
A Piretrine extrase din Insecticid
Chrysanthemum cinerariaefolium
A Lemn amar extras din Quassia Insecticid, insectifug
amara
A Rotenon extras din Derris spp. și Insecticid
Lonchocarpus spp. și Terphrosia
spp.

2. Microorganisme utilizate în combaterea biologică a paraziților și a bolilor

Autorizația Denumire Descriere, cerinţe de compoziție, condiții de
utilizare
A Microorganisme (bacterii, viruși și
ciuperci)

3. Substanțe produse de microorganisme

Autorizația Denumire Descriere, cerinţe de compoziție, condiții de
utilizare
A Spinosad Insecticid
Doar dacă se iau măsuri pentru minimizarea
riscului pentru principalii parazitoizi și pentru
minimizarea riscului de dezvoltare a rezistenței

4. Substanțe utilizate numai pentru capcane și/sau dozatoare

Autorizația Denumire Descriere, cerinţe de compoziție, condiții de
utilizare
A Fosfat diamoniacal Atractant, numai în capcane
A Feromoni Atractant; perturbator de comportament sexual;
numai în capcane și dozatoare
 A Piretroizi (numai deltametrin sau Insecticid; numai în capcane cu atractanți
lambda-cihalotrin) specifici; numai împotriva Bactrocera oleae și
Ceratitis capitata Wied.

5. Preparate destinate a fi dispersate pe suprafață, între plantele cultivate

Autorizația Denumire Descriere, cerinţe de compoziție, condiții de
utilizare
A Fosfat feric [fier (III) ortofosfat] Moluscocid

6. Alte substanțe tradițional utilizate în agricultura ecologică

Autorizația Denumire
A Cupru sub formă de hidroxid de
cupru, oxiclorură de cupru, sulfat
(tribazic) de cupru, oxid de cupru,
octanoat de cupru;
A Etilenă
A Sare de potasiu din acizi grași
(săpun moale)
A Aluminat de potasiu (sulfat de
aluminiu) (Kalinit)
A Soluție sulfo-calică (polisulfură de
calciu)
A Ulei de parafină
A Uleiuri minerale
A Permanganat de potasiu
A Nisip de cuarț
A Sulfură
Descriere, cerinţe de compoziție, condiții de
utilizare
Fungicid
Până la 6 kg de cupru pe ha pe an
Pentru culturile perene, statele membre pot, prin
derogare de la paragraful alineatul anterior, să
prevadă ca limita de 6 kg de cupru să poată fi
depășită într-un an dat, cu condiția ca cantitatea
medie utilizată efectiv pe o perioadă de peste 5
ani, constând în anul în curs și cei patru ani
precedenți, să nu depășească 6 kg
Coacerea artificială a bananelor, a fructelor de
kiwi și de kaki; coacerea artificială a citricelor
doar în cadrul unei strategii pentru prevenirea
atacării citricelor de către muște; inducerea
înfloririi ananasului; inhibarea încolțirii cartofilor
și a cepei;
Insecticid
Prevenirea maturării bananelor
Fungicid, insecticid, acaricid
Insecticid, acaricid
Insecticid, acaricid
Numai în pomii fructiferi, viţe-de-vie măslini și
culturi tropicale (ex: banane)
Numai în pomii fructiferi, măslini și viţe-de-vie
Insectifug
Fungicid, acaricid, insectifug

7. Alte substanțe
Autorizația Denumire Descriere, cerinţe de compoziție, condiții de
utilizare
A Hidroxid de calciu Fungicid
Numai în pomii fructiferi, inclusiv pepiniere,
pentru a controla Nectria galligena
A Bicarbonat de potasiu Fungicid
Bibliografie
1
Normele IFOAM pentru Producţia şi procesarea ecologică, Ed. IFOAM, Bonn, 2005 (www.ifoam.org).
2
Sir Albert Howard, Un testament agricol, Oxford University Press, 1940
3
R.V. Misra şi R. N. Roy, Metode de compostare în cadrul fermelor, FAO, Rome, 2002 (www.fao.org).

4. Ion TONCEA - Compostarea deşeurilor organice menajere, gospodăreşti şi comunitare, TOTAL

Publishing, Bucureşti, 2009

60 Organic Fruit Growing, Technical guide, FIBL/OACC, 2005 (www.fibl.org).

Intrebări şi răspunsuri

1. Cine a elaborat principiile agriculturii ecologice?

a. F.A.O.;
b. U.E.;
c. IFOAM;

2. Care sunt principiile agriculturii ecologice?

a. Principiul sanatatii, ecologiei, echitatii si precautiei;
b. P. sustenabilitatii, p. trasabilitatii si p. autenticitatii;
c. P. conversiei, p. preventiei, p. Sigurantei;

3. Care este prima conditie a oricarui sistem de agricultura ecologica?

a. Obtinerea de profit;
b. Sporirea si mentinerea fertilitatii solului;
c. Refacerea si conservarea biodiversitatii;

4. Care sunt principalele masuri pentru refacerea si conservarea fertilitatii solului?

a. Fertilizarea cu compost;
b. Cultivarea plantelor leguminoase pentru boabe;
c. Fertilizarea cu ingrasaminte chimice;

5. Care sunt principalele tipuri de lucrari ale solului?

a. Lucrarile pe doua straturi;
b. Lucrarile superficiale;
c. Lucrarile minime;

6. Care este principiul de baza in protectia plantelor cultivate in sistem ecologic;

a. Prevenirea este mai importanta decat tratamentul direct;
b. Controlul si nu eradicarea speciilor de buruieni, boli si daunatori;
c. Utilizarea metodelor si mijloacelor prietenoase mediului inconjurator;

7. De ce trebuie sa se tina cont in protectia plantelor cultivate in sistem ecologic?

a. Fertilitatea solului, practicile agricole si perioada cand se fac interventiile;
b. Dotarea cu echipamente de stropit, competenta lucratorilor; produsele
disponibile;
c. Principalele specii de buruieni, boli si daunatori;

8. Care sunt terapiile recomandate pentru pastrarea sanatatii animalelor?

a. Terapiile alopate;
b. Terapiile alternative;
c. Identificare speciilor si raselor corespunzatoare;

9. Care sunt principali agenti de prelucrare/conservare a alimentelor?

a. Frigul, caldura, microorganismele;
b. Refrigerarea, congelarea, uscarea si fermentarea;
c. Ambalarea;

10. Ce este fitoterapia?

a. Metoda de tratament a bolilor la animale pe baza de plante medicinale;
b. Metoda de combaterea a daunatorilor in legumicultura;
c. Metoda alopatica de tratament a bolilor la animale pe baza de plante
medicinale;