Sunteți pe pagina 1din 13

I.

METABOLISMUL MINERAL
1. Capacitatea de tamponare a serului

 pH = -log [H+]
 Soluțiile neutre: [H+] = 10-7, pH = 7
 Soluțiile acide: [H+] > [OH-] > 10-7, 0 < pH < 7
 Soluțiile alcaline/bazice: [H+] < [OH-] < 10-7, 7 < pH <14
 pH sânge = 7,35 – 7,45 – scădere < 7,35 = acidoză (ex: DZ decompensat) ; creștere > 7,45 = alcaloză (ex:
hiperventilație pulmonară, vărsături prelungite) – pH < 6,9 sau pH > 7,9 => moarte
 pH-ul se determină fie cu indicatori colorați și hârtie indicatoare de pH, fie electrometric cu pH-metrul
 Soluția tampon = amestec chimic ce permite menținerea constantă a concentrației ionilor de hidrogen și
implicit a pH-ului, la adăugarea unei cantități limitate de acid sau bază
 soluție tampon = acid slab + sarea unui acid slab cu o bază tare
= bază slabă + sarea unei baze slabe cu un acid tare
 Capacitatea de tamponare = numărul de echivalenți de hidrogen (respectiv OH-) necesari pentru a schimba
pH-ul unui volum dat de tampon cu o unitate de pH
 Cele mai folosite sisteme tampon conțin cantități egale de acid și baza sa conjugată
 Cele mai multe sisteme tampon folosite în biochimie au pH = 6 – 8
 În timpul funcționării sale, componentele sistemului tampon trec una în alta
 Sistemele tampon ale organismului contribuie la menținerea constantă a pH-ului mediului intern:
bicarbonat – acid carbonic, hemoglobinei (deprotonată/protonată), proteinelor, fosfaților (HPO42-/H2PO4-)
 Sistemul tampon bicarbonat – acid carbonic:
- raport [HCO3-]/[H2CO3] = 20:1
- raport [HCO3-]/pCO2 – scăzut => acidoză, crescut => alcaloză
Perturbări ale echilibrului acido-bazic cauzate de o modificare inițială a HCO3- => acidoză/alcaloză
metabolică
Acidoză respiratorie = acumulare de H2CO3 în sânge ca urmare a perturbării eliminărilor de CO2 de la
nivelul alveolelor pulmonare
Alcaloza respiratorie = viteză excesivă de eliminare a CO2
pH nemodificat => acidoză/alcaloză compensată
pH modificat => acidoză/alcaloză decompensată
 Rezervă alcalină = totalitatea bazelor pe care sângele le utilizează ca sisteme tampon pentru neutralizarea
acizilor ajunși în circulație, în vederea menținerii pH-ului sanguin în limite fiziologice (bicarbonații
plasmatici)
 Micrometoda ASTRUP: se bazează pe relația de invers proporționalitate dintre pCO2 și valorile pHsânge.
Ține cont de rolul tamponului realizat de hemoglobină și de intervenția anhidrazei carbonice eritrocitare.

 Aplicație practică: Determinarea rezervei alcaline (bicarbonatul actual)


Principiu: Bicarbonații din ser (HCO3-) sunt descompuși cu acid azotic (HNO3), cu eliberare de CO2.
Excesul de acid azotic este apoi titrat cu hidroxid de sodiu (NaOH) în prezență de roșu fenol.
Valori normale: 22 – 27 mEq/l
Semnificație clinică: - scade în acidoză metabolică datorată excreției scăzute de H+ (insuficiență renală,
hipoaldosteronism), creșterii concentrației interne de H+ (acidoză lactică, cetoacidoză, ingestie de
medicamente sau substanțe toxice), pierderii de HCO3- (diaree, fistule)

2. Determinarea ionilor în lichidele biologice

 Substanțele minerale – nu se pot sintetiza sau degrada în organism


 Electroliții plasmatici – în stare ionică, echilibru între cationi și anioni menținut de funcția de excreție
Cationi: Na+ (extracelular), K+ (intracelular), Ca2+, Mg2+, Fe2+, Cu2+, Zn2+
Anioni: Cl- (extracelular), HCO3-, HPO42- (intracelular + proteine), SO42-

1) Sodiul (Na+) – valori normale: 135 – 145 mEq/l


- reglarea presiunii osmotice, volumului plasmatic, echilibrului acido-bazic
- reglarea funcțiilor sistemului nervos și activității musculare
- transmiterea impulsului nervos
- transportul transmembranar
Hiponatremie: diaree severă, transpirații masive, arsuri grave
Hipernatremie: hiperaldosteronism, febră prelungită

2) Potasiul (K+) – valori normale: 3,8 – 5,4 mEq/l


- conducerea nervoasă
- activator enzimatic
- transportul transmembranar
Hipopotasemie: sindroame chirurgicale, alcaloză, comă diabetică
Hiperpotasemie: distrucții celulare, IRA, IRC

3) Calciul (Ca2+) – valori normale: 9 – 11 mg/dl


- coagularea sângelui
- contracția musculară
- reglarea excitabilității
- mineralizarea osoasă
Hipocalcemie: hipoparatiroidism, hipertiroidism, IRC
Hipercalcemie: hiperparatiroidism, distrugeri osoase masive, hipervitaminoza D

4) Magneziul (Mg2+) – valori normale: 1,9 – 2,5 mg/dl


- activator enzimatic
- constituent al oaselor și dinților
- reglarea excitabilității neuromusculare
Hipomagneziemie: vărsături, diaree, ciroze
Hipermagneziemie: IRA, IRC, hipertiroidism

5) Fierul (Fe2+) – valori normale: 50 – 180 μg/dl


- sinteza hemoglobinei
- constituent al hemoglobinei și mioglobinei
- depozitat ca feritină, transportat de transferină
Hiposideremie: anemii feririve sau posthemoragice, infecții acute
Hipersideremie: anemii megaloblastice, hipoplastice sau hemolitice

6) Fosfatul (HPO42-) – valori normale: 3 – 4,5 mg/dl


- formarea țesutului osos
- depozitarea și transferul de energie
- metabolismul glucidic, lipidic, menținerea EAB
Hipofosfatemie: rahitism, hiperparatiroidism
Hiperfosfatemie: hipoparatiroidism, IRC, hipervitaminoză D

7) Clorul (Cl-) – valori normale: 98 – 110 mEq/l


- component al HCl
- echilibrul hidroelectrolitic
Hipocloremie: alcaloză metabolică
Hipercloremie: acidoză metabolică

 Aplicație practică: Determinarea Ca2+


Principiu: Calciul formează cu o-crezolftaleina în soluție alcalină un complex colorat purpuriu
fotometrabil.
Valori normale: 9 – 11 mg/dl ser

II. METABOLISMUL GLUCIDIC


1. Determinarea glucozei în materialele biologice

 Determinarea glicemiei se poate face fie prin metode nespecifice (cu o-toluidină), fie prin metode
enzimatice (cu hexokinaza și glucozo-6-fosfat-dehidrogenaza, cu glucozo-dehidrogenaza sau cu
glucozoxidaza)

 Aplicație practică: Determinarea glicemiei prin tehnica enzimatică cu glucozoxidază


Principiu: β-D-glucoză + H2O + O2 -----> (glucozoxidaza) D-gluconolactonă + H2O2
2H2O2 + fenol + 4-aminoantipirină -----> (peroxidaza) chinonimină (roșie) + 4H2O
α-D-glucoză -----> (glucomutaza) β-D-glucoză
Valori normale: Ser, plasmă: 75 – 115 mg/dl
LCR: 50 – 70 mg/dl
Semnificație clinică:
Hipoglicemie: supradoză insulină, exces alcool, tumori pancreatice
Hiperglicemie: DZ, stres, pancreatite

2. Determinarea acidului lactic în sânge

 Glicoliza anaerobă = procesul de degradare al glucozei în absența oxigenului, având ca rezultat


producerea acidului lactic
- presupune transformarea glucozei în piruvat printr-un șir de reacții enzimatice oxidative anaerobe
cunoscut sub denumirea de calea Embden – Meyerhof

 Aplicație practică: Determinarea acidului lactic prin metoda enzimatică cu LOX-POD


Principiu: L-lactat + O2 + H2O -----> (LOX=lactat oxidaza) piruvat + H2O2
2H2O2 + p-clorofenol/TBHB + 4-aminoantipirina -----> (POD=peroxidaza) chinonimină (roșie)
+ 4H2O
Valori normale: 12 – 16 mg/dl ???
Semnificație clinică:
Creșteri fiziologice: nou-născut, activitate musculară intensă, emoții puternice, ultimul trimestru de
sarcină
Hiperlactacidemie: - raport acid lactic/acid piruvic constant: administrare masivă de glucoză, de insulină,
alcaloză prin hiperventilație pulmonară
- raport acid lactic/acid piruvic crescut (> 20:1): epilepsii, convulsii, șoc infecțios,
infarct miocardic
Hipolactacidemie: IRC

3. Calea pentozofosfaților. Testul Brewer


 CPF = cale neenergogenă de degradare a glucozei
- are loc în citoplasmă, în paralel cu calea Embden – Meyerhof cu care are interferențe
 Roluri:
- sursă de NADPH + H+ utilizat în: reacțiile de sinteză (colesterol – acizi grași în țesuturi precum cel
hepatic, adipos, glande suprarenale, sexuale, mamară în lactație, tiroidă) și în reacțiile antioxidante din
țesuturile expuse la concentrații mari de oxigen (eritrocitul, corneea)
- transformarea hexozelor în pentoze (riboză-5-fosfat) utilizate în sinteza de nucleotide și acizi nucleici
- interconversia ozelor cu 3-8 atomi de carbon
 În eritrocit, acumularea de H2O2 determină oxidarea hemoglobinei (Hb) la methemoglobină (MetHb) și
oxidarea structurilor lipidice. Acumularea de MetHb determină scurtarea duratei de viață a eritrocitului, se
produce hemoliza, iar pacientul va prezenta anemie hemolitică. Există 2 mecanisme care intervin:
- unul care se opune acumulării de H2O2 și care folosește un sistem bazat pe glutation pentru reducerea
căruia se folosește NADPH + H+ din CPF
2G-SH + 2H2O2 -----> (glutationperoxidaza) GS-SG + 2H2O
GS-SG + NADPH + H+ -----> (glutationreductaza) 2G-SH + NADP+
- Hb este oxidată cu formare de MetHb sub acțiunea stresului oxidativ. NADPH + H+ și NADH + H+ vor
acționa direct pentru reducerea continuă a MetHb la Hb sub acțiunea a 2 diaforaze
MetHb -----> (methemoglobinreductaza) Hb
Diaforaza I – NAD-dependentă (85%)
Diaforaza II – NADP-dependentă (15%)
În condiții patologice (intoxicații cu nitriți – acumulare de MetHb), este activată diaforaza II care va
prelua echivalenții reducători de la NADPH + H+ și îi va introduce într-un sistem REDOX reprezentat de
albastru de metilen. NADPH + H+ oxidat va putea să participe la o nouă reacție de dehidrogenare în CPF.
Sistemul REDOX se administrează intravenos.

 Aplicație practică: Testul Brewer


Principiu: Test de reducere in vitro a MetHb în condițiile integrității CPF și în prezența albastrului de
metilen
- dacă CPF nu este integră (există un deficit enzimatic, precum cel de glucoză-6P-dehidrogenază), atunci
transformarea Hb în MetHb nu mai este reversibilă
- Hb este oxidată la MetHb în prezența azotitului de sodiu
Interpretare:
Eprubeta 1: sânge recoltat pe un anticoagulant – hemoglobină (roșu)
Eprubeta 2: sânge recoltat pe un anticoagulant + azotit de sodiu – methemoglobină (brun)
Eprubeta 3: sânge recoltat pe un anticoagulant + azotit de sodiu + albastru de metilen =>
a) Situație normală cu producție de NADPH + H+ prezentă – roșu
b) Situație patologică cu producție de NADPH + H+ alterată prin defect enzimatic al căii – brun =>
anemie hemolitică (secțiile de hematologie)
Semnificație clinică: Mutațiile genice ale glucoză-6P-dehidrogenaza se întâlnesc la populațiile afectate de
malarie, la cele mediteraneene și afro-caraibiene și afectează majoritar bărbații. Enzima alterată determină
anemie hemolitică în urma stresului oxidativ, a diverselor infecții, medicamente sau în favism. Există 2
tipuri de defecte enzimatice rezultate în urma mutațiilor:
1. Varianta mediteraneeană – enzimă stabilă cu activitate redusă
- crize hemolitice severe ce pot fi fatale
2. Varianta afro-caraibiană – enzimă instabilă ce afectează hematiile bătrâne
- crize hemolitice mai ușoare, auto-limitante

4. Testul de toleranță la glucoză (TTGO)


 Se execută în cazul în care glicemia este situată în intervalul 110 – 126 mg/dl și asociată cu obezitate,
încărcare genetică sau alți factori de risc pentru diabet
 Pregătirea pacientului: Administrare timp de 3 zile înaintea efectuării testului o dietă cu minimum 250 g
de glucide pe zi. Se întrerupe fumatul, administrarea tuturor medicamentelor ce pot influența toleranța la
glucoză.
 Desfășurarea testului:
- se determină prezența corpilor cetonici din urină. Prezența lor denotă lipsa de încărcare glucidică corectă
=> TTGO nu se mai efectuează
- se determină o eventuală prezență a glucozei în urină. Prezența ei presupune hiperglicemie => TTGO nu
se mai efectuează
- se determină glicemia a jeun. O valoare crescută (>126 mg/dl) => DZ => TTGO nu se mai efectuează
- Dacă toate determinările sunt normale, pacientul trebuie să bea 1g/kgc glucoză dizolvată în 400 ml apă
în maxim 5 minute, de preferat în poziție șezândă. Se măsoară glicemia la 60 și la 120 de minute de la
administrarea glucozei, iar la final se recomandă determinarea glicozuriei. Hipoglicemia după 240 de
minute de la administrare poate să denote o stare de hiperinsulinism.
Valori normale glicemie: 75 – 115 mg/dl
Prag renal = 140 – 160 mg/dl
Contraindicații: DZ, cure de slăbire radicale, afecțiuni gastrointestinale, boli febrile, afecțiuni hepatice

5. Determinarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c)

 Hemoglobina glicozilată rezultă din reacția de glicozilare lentă, neenzimatică dintre glucoză (care
pătrunde ușor în eritrocit) și aminoacidul valină de la capătul N-terminal al lanțurilor β ale Hb
 Creșterea HbA1c este proporțională cu nivelul mediu al glicemiei în cursul ultimelor 2-3 luni anterioare
testării (corespunde duratei medii de viață a eritrocitelor) => se stabilește gradul de compensare al
hipergicemiei în perioada urmărită – evaluare și monitorizare pe termen lung a controlului glicemic la
pacienții cu DZ
 Avantaje: nu necesită condițiile a jeun, stabilitate preanalitică mai mare, variație biologică individuală
scăzută, variații scăzute în condiții de stres și afecțiuni intercurente
 Dezavantaje: costuri mai ridicate, lipsa de disponibilitate, lipsa de corelație cu glicemia medie la unele
persoane, irelevantă la pacienții cu turn-over eritrocitar anormal (se măsoară exclusiv glicemia)
 Interpretare: - creșterea indică prezența unei hiperglicemii în ultimele 2-3 luni
- valorile crescute denotă DZ controlat deficitar sau nou diagnostificat
- nivelul poate crește până la 20% în cazul unui control glicemic deficitar
- scăderea are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe măsură ce hematiile sunt înlocuite
 Se poate determina prin: cromatografie, electroforeză, fotometrie și metode imunologice

 Aplicație practică: Determinarea HbA1c prin metoda cu schimbători de ioni


Principiu: Se amestecă sângele integral recoltat pe EDTA cu un reactiv de liză => hemolizatul. Sângele
hemolizat se amestecă apoi cu o rășină schimbătoare de ioni care leagă Hb NEGLICOZILATĂ. După 5
minute se folosește un tub separator cu filtru pentru a separa rășina de supernatantul care conține Hb
GLICOZILATĂ. Se exprimă ca procente din Hb totală și se determină prin măsurarea absorbției de
radiație pentru Hb glicozilată și pentru Hb totală. Se calculează raportul dintre cele 2 raporturi care se
compară cu un standard.
Valori normale: Nediabetici: 4 – 6%
Diabet zaharat controlat: 6,5 – 7%

III. METABOLISMUL LIPIDIC


1. Determinarea triacilglicerolilor serici

 Se folosește pentru evaluarea și diagnosticul diferențial al hiperlipidemiilor primare sau secundare și


pentru evaluarea factorilor de risc ai pancreatitei acute
 Se face prin tehnici chimice sau enzimatice (cu piruvatkinază, glicerolfosfat oxidază)

 Aplicație practică: Determinarea triaciglicerolilor serici prin metoda enzimatică


Principiu: 1. triacilgliceroli -----> (lipaza) glicerol + acizi grași
2. glicerol + ATP -----> (glicerol kinaza GK) L-α-glicerol-3-fosfat + ADP
3. L-α-glicerol-3-fosfat + O2 -----> (glicerolfosfat-oxidaza GPO) dihidroxiacetonfosfat + H2O2
4. H2O2 + 2-clorfenol + 4-aminoantipirina -----> (peroxidaza POD) compus colorat
chinoniminic + 2H2O + HCl
Valori normale: Femei: 40 – 140 mg/dl ser
Bărbați: 60 – 165 mg/dl ser
Semnificație clinică:
Cresc în: hiperlipoproteinemii primare (mai puțin tipul II a), infarct miocardic, DZ, obezitate, hipotiroidie,
boli hepatice, icter obstructiv, sindrom nefrotic, sarcină, tratament cu cortizol sau estrogeni
Scad în: anemii severe, boli consumptive, marasm, inaniție, hipertiroidism, arsuri, enteropatie exudativă

2. Determinarea colesterolului total și a colesterolului din fracțiuni. Separarea fracțiunilor lipoproteice


plasmatice

 Lipoproteinele plasmatice sunt forme de transport ale lipidelor din sânge. Transportă lipidele insolubile în
apă între diferite organe pe cale sanguină. Sunt formate dintr-o componentă lipidică (triacilgliceroli,
colesterol, fosfolipide) și o componentă proteică (apoproteine). Prezintă caracter hidrofil.
 Lipoproteinele se separă prin:
Metode fizico-chimice:
- ultracentrifugare – bazată pe diferențele de densitate ale fracțiunilor lipoproteice în raport cu conținutul
lor în lipide și proteine => 4 fracțiuni: chilomicroni, VLDL, LDL și HDL
- electroforeză – migrarea în câmp electric => pre-β-lipoproteine (VLDL), β-lipoproteine (LDL) și α-
lipoproteine (HDL); chilomicronii nu migrează și nu apar în serul normal recoltat după 8-10 ore de post
- gel-filtrare
- precipitare cu anticorpi (apoproteinele complexelor)
Metode chimice:
- separarea HDL prin precipitare cu polianioni sau cationi bivalenți
- separarea LDL prin precipitare cu heparină la pH izoelectric de 5,12
 Determinarea colesterolului total este recomandată pentru:
- monitorizarea factorilor de risc pentru boala coronariană
- screening-ul dislipidemiilor primare și secundare
- monitorizarea tratamentului dislipidemiilor

 Aplicație practică: Determinarea colesterolului total prin metode enzimatice


Principiu: Colesterolul și esterii lui sunt eliberați din lipoproteine prin tratare cu agenți tensioactivi.
1. esteri de colesterol + H2O -----> (colestrolesteraza) colesterol + acizi grași
2. colesterol + O2 -----> (colesteroloxidaza) Δ4colesten-3-onă + H2O2
3. 2H2O2 + fenol + 4-aminoantipirina -----> (peroxidaza) colorant chinoniminic + 4H2O
Valori normale: < 200 mg colesterol/dl ser
Semnificație clinică:
Valori crescute: hiperlipoproteinemie tip IIa, IIb, III, V, DZ, sindrom nefrotic, alcoolism, hipotiroidism,
sarcină, dietă bogată în grăsimi și colesterol, obezitate
Valori scăzute: ciroză hepatică, hipertiroidism, malnutriție, inaniție, boli acute

 Aplicație practică: Determinarea colesterolului în fracțiunea HDL


Principiu: Fracțiunile LDL, VLDL și chilomicronii sunt eliminate și transformate în componente
nereactive printr-o reacție specifică. Urmează apoi reacțiile de la determinarea enzimatică a colesterolului.
Valori normale: Bărbați: 35 – 55 mg HDL/100 ml ser
Femei: 45 – 65 mg HDL/100 ml ser
 Cu cât valorile sunt mai scăzute, cu atât riscul aterogen este mai mare.

 Aplicație practică: Determinarea colesterolului din fracțiunea LDL


LDL-colesterolul se determină direct prin metode enzimate sau indirect prin calcul, cu ajutorul formulei
lui Friedewald:
trigliceride
LDL-colesterol = colesterol total – (HDL-colesterol) – 5
trigliceride/5 = VLDL
 Formula se aplică dacă trigliceride > 400 mg/dl, când se recomandă determinarea LDL prin metode
enzimatice sau dozarea apoproteinelor A și B pentru aprecierea riscului de boli cardiovasculare.
Valori normale: < 130 mg colesterol LDL/100 ml => nu necesită tratament
130 – 190 mg colesterol LDL/100 ml => risc aterogen mediu
> 190 mg colesterol LDL/100 ml => risc aterogen crescut, necesită tratament

3. Determinarea corpilor cetonici

 Cetogeneza = proces de transformare metabolică a acetil-CoA în corpi cetonici. Are loc exclusiv în ficat,
în mitocondriile hepatocitului => acid acetoacetic
 Acetil-CoA poate proveni din acizi grași (beta oxidare), glucoză (catabolism aerob) și aminoacizi. Este
utilizată în sinteza de acizi grași și triacilgliceroli, în sinteza de colesterol și în cetogeneză.
 Corpii cetonici sunt compuși ce se formează cu precădere în cursul catabolismului lipidic aflat în strânsă
legătură cu metabolismul glucidic. Corpii cetonici sunt: acidul acetoacetic, acidul β-hidroxibutiric și
acetona.
 Acetoacetatul nu poate fi catabolizat în ficat, dar este utilizat energogen alături de β-hidroxibutirat de către
țesuturile extrahepatice (muscular scheletic, miocard, renal și nervos). Corpii cetonici sunt utilizați în
eforturi prelungite, foame sau în locul glucozei (necesară pentru alte țesuturi).
 Acetona este caracteristică cetogenezei patologice. Este o substanță volatilă care se elimină prin plămâni
=> expirație specific mirositoare la diabetici.
 Producția de corpi cetonici crește când există un deficit de insulină sau aportul de glucoză este scăzut
(inaniție). Mecanismul hiperproducției de corpi cetonici presupune o intensă lipoliză în țesutul adipos, cu
eliberare crescută de acizi grași utilizați apoi de țesuturi ca material energetic.
 Diabetul zaharat = stare patologică caracterizată prin deficit relativ sau absolut de insulină cu prevalența
lipolizei în țesutul adipos și creșterea acizilor grași liberi în sânge => hipertriacilglicerolemie + cetonemie-
cetoză și infiltrație grasă.
 Cetoza = stare patologică caracterizată prin sinteza hepatică crescută de acetoacetat ce depășește
capacitatea țesuturilor extrahepatice de a utiliza corpii cetonici => creșterea cetonemiei și apariția
cetonuriei. Corpii cetonici se elimină sub formă de săruri, consumând rezerva alcalină => acidoză.

 Aplicație practică: Evidențierea corpilor cetonici în urină


Principiu – Metoda Legal-Imbert:
Corpi cetonici (acid acetoacetic, acetonă) + nitroprusiat + amoniac -----> amestec violet (apare un inel
violet la interfața dintre cele două lichide)

IV. METABOLISMUL PROTEINELOR


 Proteinele sunt compuși macromoleculari naturali constituiți din catene polipeptidice formate din
aminoacizi uniți prin legături peptidice.
1. Determinarea activității transaminazelor serice

 Proteinele sunt catabolizate în prima etapă până la aminoacizi folosiți pe căi anabolice și catabolice. În
cazul catabolismului, în scopul utilizării scheletului lor hidrocarbonat, este necesar procesul de
dezaminare (oxidativă sau transaminare).
 Transaminazele/aminotrasferazele = grup de enzime tisulare care au ca și grupare prostetică piridoxal-5-
fosfatul și catalizează interconversia unui aminoacid într-un α-cetoacid prin transferul grupării aminice
unui alt α-cetoacid. Transaminazele din sânge sunt de proveniență exclusiv intracelulară. Concentrația lor
serică crește în cazul producerii unei alterări a membranei celulare. Amplitudinea creșterii concentrației
depinde de: localizarea intracelulară și permeabilitatea membranelor celulare și mitocondriale, gradul de
vascularizare a organului lezat, solubilitatea enzimei și lichidul extracelular, viteza de catabolizae a
enzimei ajunsă în plasmă și numărul de celule lezate. Enzimele (transaminazele) sunt supuse permanent
unor procese de tranformare ce implică sinteza, activarea, inactivarea și catabolizarea lor. După ce ajung
în plasmă, activitatea lor scade rapid. Scăderea activității enzimate se poate datora inactivării enzimelor,
eliminării pe cale urinară și captării și degradării lor de către macrofage.
 Prezintă importanță clinică deosebită: glutamat-oxalacetat transaminaza GOT/ASAT și glutamat-piruvat
transaminaza GPT/ALAT. Ele se pot determina prin metoda bazată pe reacții de culoare și prin testul
optic.

 Aplicație practică: Determinarea transaminazelor serice prin metoda testului optic


Determinarea GPT/ALAT (testul optic cuplat cu o reacție indicatoare)
Principiu: 1. L-alanină + acid α-cetoglutaric ↔ (GPT) acid piruvic + acid glutamic
2. piruvat + NADH+H+ ↔ (LDH) lactat + NAD+
Valori normale: bărbați: 0 – 29 U/I
femei: 0 – 22 U/I
Determinarea GOT/ASAT (testul optic cuplat cu o reacție indicatoare)
Principiu: 1. L-aspartat + acid α-cetoglutaric ↔ (GOT) acid oxalacetic + acid glutamic
2. oxalacetat + NADH+H+ ↔ (malat dehidrogenază) malat + NAD+
Valori normale: bărbați: 0 – 25 U/I
femei: 0 – 21 U/I
Semnificație clinică: Prezente în plasmă, bilă, LCR, salivă. Cresc în afecțiunile hepatice (hepatita virală
sau toxică, necroză hepatică). Pot crește de 100 de ori (de regulă de 20-50 de ori). În ciroză, ASAT este
mai mare decât ALAT. Cresc ușor după ingerarea de alcool sau administrarea unor medicamente. ALAT
are specificitate mai mare pentru țesutul hepatic decât ASAT. ASAT crește singur în infarctul miocardic,
alături de alte enzime de liză miocardică (creatinkinaza, izoenzima MB, lactatdehidrogenaza). Cresc de 8
ori în distrofia musculară progresivă și dermatomiozită, de 2-3 ori în embolia pulmonară și de 2-5 ori în
pancreatita acută, gangrena și bolile hemolitice.

 Testul optic este o metodă de determinare a activității enzimelor NAD sau NADP dependente. Se bazează
pe proprietatea NADH+H+ (NADPH+H+) de a absorbi intens radiația în UV, iar NADH nu aboarbe. Dacă
în reacția enzimatică se consumă NADH, extincția va scădea în timp. Dacă se formează NADH+H+,
extincția va crește. Creșterea sau scăderea absorbției de radiație este direct proporțională cu activitatea
enzimatică. Testul optic simplu este utilizat pentru enzimele NAD sau NADP dependente (ex:
dehidrogenarea lactatdehidrogenazei). Testul optic cuplat cu o reacție indicatoare se utilizează pentru
enzimele care nu sunt NAD sau NADP dependente. Unul din produșii de reacție este introdus într-o
reacție indicatoare catalizată de o enzimă NAD sau NADP dependentă. Testul optic mai poate fi cuplat cu
o reacție auxiliară și o reacție indicatoare.

2. Determinarea ureei și creatininei serice urinare

 Pentru evaluarea funcției renale se folosesc: ureea serică urinară, creatinina serică urinară, clearance-ul
creatininei endogene, acidul uric seric și cistadina C serică (uzual: ureea, creatinina serică, creatinina
urinară, clearance-ul creatininei endogene).
 Ureea reprezintă modul de eliminare a NH4 din organism prin procesul de urogeneză din ficat. Ureea
rezultată ajunge în sânge. Eliminarea se face pe cale renală (calea principală), prin glandele sudoripare și
pe cale intestinală. Concentrația ureei serice este influențată de alimentație, medicamente, postură.
 Creatinina rezultă din deshidratarea creatinei. Este produsă exclusiv în mușchi, prin urmare nu depinde
decât de masa musculară. Se elimină urinar. Este un indicator mai fidel pentru funcția renală decât ureea.
Valorile ureei serice se interpretează numai împreună cu valorile creatininei serice.

 Aplicație practică: Determinarea ureei prin metoda enzimatică – testul optic


Principiu: 1. uree + H2O + 2H+ -----> (ureaza) 2NH4+ + CO2
2. 2NH4+ + 2-oxoglutarat + 2NADH+H+ -----> (GLDH) H2O + 2NAD+ + glutamat
 Scăderea absorbției de radiație datorată scăderii concentrației de NADH pe unitatea de timp este
proporțională cu concentrația ureei.
Valori normale: ser: 15 – 45 mg/dl
urina pe 24 de ore: 20 – 36 g
Semnificație clinică:
Variații fiziologice în sânge – în funcție de aportul proteic alimentar, cantitatea de urină excretată și starea
funcțională a rinichiului.
Variații patologice. Valori crescute în sânge în: IRA, IRC, insuficiență cardiacă, boli infecțioase acute,
hemoragii gastro-intestinale, encefalite, DZ, boala Addison, deshidratări prin vărsături și diaree masivă.
Valori scăzute în sânge în coma hepatică.
Variații fiziologice în urină: crește în regim proteic bogat și scade în regim vegetarian.
Variații patologice. Valori crescute în urină în hipercatabolism protidic
Valori scăzute în urină în IRA, IRC și insuficiență hepatică decompensată.

 Aplicație practică: Determinarea creatininei cu metoda Jaffe


Principiu: creatinină + acid picric -----> complex de picrat de creatinină (roșu-portocaliu)
Valori normale: Ser: Femei: < 0,9 mg/dl
Bărbați: < 1,1 mg/dl
Urină: 1 – 1,8 g/24h
Semnificație clinică: Creatinemia crește în nefropatii acute și cronice, boli consumptive grave, boli
musculare.

Clearance = volumul de plasmă filtrat de rinichi într-un minut


U∙V
Clearance creatinină (ml/min) = P ∙ 1440
Valori normale: 95 – 150 ml/min
Semnificație clinică: Scade în nefropatii acute și cronice, înaintea creșterii creatininei serice.
3. Determinarea hemoglobinei și bilirubinei

 Hemoglobina se poate determina prin metode spectrometrice de absorbție, metode gazometrice sau
metode bazate pe determinarea fierului hemoglobinic. Cea mai avantajoasă, stabilă și recomandată metodă
este procesul de determinare după transformarea hemoglobinei în cianmethemoglobină.

 Aplicație practică: Determinarea hemoglobinei ca cianmethemoglobină


Principiu: Hemoglobină + fericianură de potasiu + cianură de potasiu -----> cianmethemoglobină
Valori normale: Bărbați: 14 – 18 g Hb/dl
Femei: 12 – 16 g Hb/dl
Semnificație clinică:
Scade în: anemii, LES, boala Crohn, IRC, glomerulonefrită cronică, hiperhidratare
Crește în: deshidratare, poliglobulie, policitemia vera, AVC, tumori cerebrale, encefalită

 Bilirubina provine din catabolismul hemului din hemoproteine. Bilirubina din sânge este prezentă sub 3
forme: neconjugată, conjugată și legată covalent de albumină. Bilirubina neconjugată este mai puțin
solubilă în apă decât celelalte. Bilirubina serică dă reacții lente și rapide.
 Bilirubina directă = fracția de bilirubină care reacționează direct și rapid, în absența unui accelerator
- bilirubina conjugată ușor solubilă, fracția delta
 Bilirubina indirectă = fracția de bilirubină care necesită un accelerator pentru ca reacția să devină rapidă
- bilirubina neconjugată
 Acceleratorul solubilizează bilirubina neconjugată și crește disponibilitatea ei de a reacționa
 Bilirubina totală = când bilirubina reacționează în prezența unui accelerator
 Bilirubina totală – bilirubina conjugată = bilirubina neconjugată

 Aplicație practică: Determinarea bilirubinei prin Metoda Jendrassik-Grof modificată (cu cafeină, acetat și
benzoat de sodiu)
Principiu: bilirubină + acid sulfanilic diazotat -----> colorant azoic
Bilirubina directă reacționează direct, iar cea totală se determină după adaosul unui accelerator și a unei
soluții alcaline de sare de Seignette. Bilirubina indirectă se determină prin diferență.
Interferențe: hemoliza => valori fals scăzute; serurile lipemice (turbiditate) => valori fals crescute;
bilirubina este distrusă de lumină și căldură.
Valori normale: Adulți: 0,3 – 1,3 mg/dl bilirubină totală
< 0,3 mg/dl bilirubină directă
Copii: < 8, <12, <20, < 1,5 mg/dl
Semnificație clinică:
Bilirubina directă crește în: cauze hepatocelulare (hepatită, ciroză, infecții), cauze colestatice (ficat gras,
abces, tumori, sarcină, icter), cauze medicamentoase (citostatice, estrogeni, steroizi).
Bilirubina indirectă crește în: cauze hemolitice (anemie, infarct pulmonar, hemoragie intestinală), cauze
hepatocelulare (hepatită, ciroză, infecții), cauze colestatice (ficat gras, abces, tumori, sarcină, icter).

ACIZI NUCLEICI
Determinarea acidului uric în ser

 Acidul uric rezultă din degradarea acizilor nucleici, fiind produsul final al metabolismului purinelor. Este
produs predominant în ficat și se elimină renal prin secreție tubulară. Stă la baza diagnosticului
hiperuricemiilor, putând produce apariția gutei (depunere în țesuturile moi).
 Concentrația sa se determină prin metode chimice sau enzimatice.
 Aplicație practică: Determinarea acidului uric în ser prin metoda chimică
Principiu: Acidul uric reduce acidul fosfowolframic, în mediu alcalin, formând un compus colorat în
albastru (cu intensitatea culorii direct proporțională cu concentrația acidului uric). pH-ul alcalin elimină
acidul ascorbic care interferă reacția.
Valori normale: 1 – 7 mg/dl ser
Semnificație clinică:
Hiperuricemii: IRA, IRC, gută, leucemii, mielon multiplu, limfom Hodgkin, cură de slăbire,
mononucleoză infecțioasă, psoriazis, intoxicații cu Pb și Hg, boli febrile, arsuri întinse.
Hipouricemii: medicamente, defecte enzimatice sau afecțiuni parenchimatoase hepatice grave.
1. Definiți parametrii și valorile normale ale acestora care caracterizează metabolismul mineral.
pH, rezerva alcalină (bicarbonatul actual), ioni (Na, K, Ca, Mg, Fe, fosfat, Cl)

2. Definiți parametrii și valorile normale ale acestora care caracterizează metabolismul glucidic.
glicemia, acidul lactic, testul Brewer, TTGO, Hb glicozilată, corpii cetonici în urină (DZ)

3. Definiți parametrii și valorile normale ale acestora care caracterizează metabolismul lipidic.
triacilglicerolii serici, colesterolul total și din fracțiuni (LDL, HDL), corpii cetonici în urină

4. Definiți parametrii și valorile normale ale acestora care caracterizează metabolismul proteic și al
acizilor nucleici.
transaminazele serice, ureea, creatinina, hemoglobina, bilirubina, acidul uric, testul optic

5. Enumerați principalele patologii generate de tulburări la nivelul metabolismului mineral. Cum se


modifică valorile parametrilor ce caracterizează metabolismul mineral?
pH – alcaloză/acidoză, ioni – hipo/hiper

6. Enumerați principalele patologii generate de tulburări la nivelul metabolismului glucidic. Cum se


modifică valorile parametrilor ce caracterizează metabolismul glucidic?
hipoglicemie/hiperglicemie, acidul lactic – hipolactacidemie/hiperlactacidemie

7. Enumerați principalele patologii generate de tulburări la nivelul metabolismului lipidic. Cum se


modifică valorile parametrilor ce caracterizează metabolismul lipidic?
triacilglicerolii – creșteri/scăderi, hipocolesterolemie/hipercolesterolemie, hiperproducție corpi cetonici

8. Enumerați principalele patologii generate de tulburări la nivelul metabolismului proteic și al acizilor


nucleici. Cum se modifică valorile parametrilor ce caracterizează metabolismul proteic și al acizilor
nucleici?
transaminazele – cresc în afecțiuni hepatice, ureea și creatinina – creșteri/scăderi, hemoglobina și
bilirubina – creșteri/scăderi, hipouricemii/hiperuricemii

9. Ce patologii afectează funcționarea mai multor tipuri de metabolism?


DZ – hiperglicemie (metabolism glucidic), hipertriacilglicerolemie, hipercolesterolemie, cetonemie +
cetonurie (metabolism lipidic), creșterea ureei (metabolism proteic)
sindromul metabolic – hiperglicemie cu rezistență la insulină (metabolism glucidic), trigliceride crescute +
HDL scăzut + LDL crescut (metabolism lipidic)

10. Ce patologii afectează pH-ul fiziologic al sângelui?


acidoză/alcaloză metabolică/respiratorie – modificări ale rezervei alcaline
ASTRUP
scădere < 7,35 = acidoză (ex: DZ decompensat) ; creștere > 7,45 = alcaloză (ex: hiperventilație
pulmonară, vărsături prelungite)
• Sistemul tampon bicarbonat – acid carbonic:
- raport [HCO3-]/[H2CO3] = 20:1
- raport [HCO3-]/pCO2 – scăzut => acidoză, crescut => alcaloză
Perturbări ale echilibrului acido-bazic cauzate de o modificare inițială a HCO3- => acidoză/alcaloză
metabolică
Acidoză respiratorie = acumulare de H2CO3 în sânge ca urmare a perturbării eliminărilor de CO2 de la
nivelul alveolelor pulmonare
Alcaloza respiratorie = viteză excesivă de eliminare a CO2
pH nemodificat => acidoză/alcaloză compensată
pH modificat => acidoză/alcaloză decompensată
• Rezervă alcalină = totalitatea bazelor pe care sângele le utilizează ca sisteme tampon pentru
neutralizarea acizilor ajunși în circulație, în vederea menținerii pH-ului sanguin în limite fiziologice
(bicarbonații plasmatici)
• Micrometoda ASTRUP: se bazează pe relația de invers proporționalitate dintre pCO2 și valorile
pHsânge. Ține cont de rolul tamponului realizat de hemoglobină și de intervenția anhidrazei carbonice
eritrocitare

11. Descrieți cauzele, manifestările și parametrii de identificare ai sindromului metabolic.


Sindromul metabolic = asocierea mai multor afecțiuni care cresc riscul de diabet zaharat și boală
cardiovasculară
Cauze: disfuncția endoteliului vascular (inflamație, stres oxidativ)
- stres, obezitate, sedentarism, vârstă, alimentație dezechilibrată
Manifestări: insulinorezistență, hiperinsulinemie, hipertrigliceridemie + scăderea HDL-colesterolului +
hipercolesterolemie (dislipidemie), hipertensiune arterială, obezitate de tip central sau viscerală
Parametrii de identificare: insulină, trigliceride, glicemie, colesterol, HDL, TA, greutate, HbA1c, TTGO,
acid uric, etc.

12. Parametrii biochimici în investigarea funcției hepatice.


ALAT, ASAT, LDH, ureea, albuminele, colesterolul, trigliceridele, lipoproteinele, bilirubina

13. Parametrii biochimici în investigarea funcției renale.


Pentru evaluarea funcției renale se folosesc: ureea serică urinară, creatinina serică urinară, clearance-ul
creatininei endogene, acidul uric seric și cistadina C serică, (bilirubina, corpii cetonici, glucoza,
albuminele)

14. Parametrii biochimici în investigarea metabolismului hemului.


Bilirubina (rezultă din catabolismul hemului), Fe

15. Boli metabolice congenitale care afectează metabolismul glucidic.


DZ tip I

16. Boli metabolice congenitale care afectează metabolismul lipidic.


dislipidemie
(hipercolesterolemie familiala)

17. Boli metabolice congenitale care afectează metabolismul proteic și al acizilor nucleici.
disproteinemii
aminoacidurii primare și secundare
Hiperfenilalaninemii
Boala urinii cu miros de sirop de arțar
Fenilcetonuria – electroforeză