Ipls

Evaziunea fiscală şi spălarea banilor
Să ne reamintim...
Generic, se consideră că evaziunea fiscală constă într-o sustragere a
contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.
6.1. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – refuzul refacerii documentelor
Text de lege: 6.1.1. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 3 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenţie sau din culpă,
documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele
de control.”
6.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale născute din obligaţia
reconstituirii evidenţelor contabile distruse, în scopul colectării corespunzătoare a veniturilor
fiscale şi prevenirii evaziunii fiscale. Obligaţia de refacere a documentelor are caracter preventiv
în ceea ce priveşte evaziunea fiscală. Într-adevăr, în lipsa documentelor de evidenţă contabilă sau
dacă acestea sunt degradate este mai facilă sustragerea de la plata contribuţiilor către bugetul
general consolidat.
Infracţiunea nu are obiect material, deoarece valoarea socială protejată prin incriminarea faptei
de omisiune a refacerii documentelor distruse nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea obligaţiei de
refacere nu determină o vătămare fizică, valoarea socială ocrotită de legea penală având natură
abstractă.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 241/2005 este contribuabilul
care, cu intenţie ori, potrivit recentelor modificări, din culpă, nu reface documentele de evidenţă
contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control. Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr.
241/2005, contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără
personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general
consolidat. Prin urmare, infracţiunea are subiect activ calificat. Este vorba atât despre
contribuabilul persoană fizică, cât şi despre contribuabilul persoană juridică (a se vedea
prevederile art. 135 - 151 din Codul penal – Legea nr. 286/2009; aminitim faptul că, începând cu
anul 2006, şi persoanele juridice pot fi subiect activ al infracţiunilor).
Nu pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de omisiune a refacerii documentelor
prevăzute în actul de control entităţile fără personalitate juridică, chiar dacă art. 2 din Legea nr.
241/2005 se referă şi la „orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe,
contribuţii şi alte sume bugetului general consolidate”, deoarece acest text trebuie corelat cu art.
135 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care prevede că numai persoanele juridice, cu excepţia
1
statului şi a autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea
obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Instituţiile publice nu
răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul
domeniului privat. Sunt entităţi fără personalitate juridică, de pildă, societăţile civile profesionale.
Menţionăm faptul că, deşi este o cerinţă necesară, calitatea de contribuabil nu este şi suficientă
pentru angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea analizată. Alături de această condiţie,
trebuie îndeplinită şi cerinţa ca organul de control să fi stabilit prin dispoziţia sa, în sarcina
contribuabilului, obligaţia de a reconstitui documentele de evidenţă contabile distruse.
Sunt documente contabile cele prevăzute de Codul fiscal – Legea nr. 227/2015, Codul de
procedură fiscală – Legea nr. 207/2015, Codul vamal – Legea nr. 86/2006, Legea contabilităţii nr.
82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora [art. 2 lit.
c) din Legea nr. 241/2005].
Dacă o persoană care nu îndeplineşte condiţiile calităţii de subiect activ refuză reconstituirea
documentelor contabile distruse, ea nu va răspunde penal, ci, eventual, disciplinar, contravenţional
etc. [art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991]. Potrivit art. 26 din Legea contabilităţii
nr. 82/1991, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a documentelor financiar-contabile se vor
lua măsuri de reconstituire a acestora, potrivit reglementărilor emise în acest sens, în termen de
maximum 30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, în termen de 90 de zile de la
constatarea încetării acesteia.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii. De
asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este persoana vătămată prin săvârşirea
infracţiunii, iar nu organul de control care a stabilit obligaţia de refacere a documentelor fiscale
distruse. C. Situaţia premisă
Pentru realizarea conţinutului infracţiunii de omisiune a respectării obligaţiei de refacere a unor
documente de evidenţă contabilă este necesară preexistenţa unei situaţii premisă. Aceasta constă
în cerinţa preexistenţei unor documente distruse, indiferent de cauza distrugerii acestora
(împrejurări de natură umană sau neumană). În cazul în care este realizat şi conţinutul faptei
descrise de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 sunt îndeplinite cerinţele de existenţă ale
unui concurs de infracţiuni. Dacă documentele contabile nu au existat niciodată sau dacă acestea
nu au fost distruse, lipseşte situaţia premisă, iar fapta de refuz nu poate fi considerată infracţiune.
Distrugerea constă într-o activitate de nimicire (distrugerea propriu-zisă) sau de degradare a
documentelor ori de aducere a acestora în stare de neîntrebuinţare.
Nimicirea presupune desfiinţarea sau lezarea substanţei documentului, în aşa fel încât acesta
încetează să existe în materialitatea sa.
Degradarea constă deteriorarea sau alterarea documentului în aşa fel încât acesta îşi pierde
unele dintre caracteristicile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului de utilizare conform
destinaţiei sale legale.
Aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentului constă în lipsirea acestuia de aptitudinea
de a putea fi folosit în raport cu destinaţia sa legală.
Prin folosirea expresiei documente distruse, având în vedere că art. 26 din Legea contabilităţii
nr. 82/1991, precitat, prevede trei posibilităţi – pierdere, sustragere şi distrugere –, considerăm că
este restrânsă în mod nejustificat sfera situaţiilor în care, potrivit textului incriminator, se impune
refacerea documentelor de evidenţă contabilă. De exemplu, în cazul furtului, în cazul pierderii etc.
De aceea, de lege ferenda, propunem extinderea sferei de aplicare a art. 3 din Legea nr. 241/2005
pentru a fi incident şi în cazul pierderii sau al sustragerii.
2
6.1.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în omisiunea contribuabilului de a
reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul stabilit prin documentele de control.
Din analiza normei de incriminare rezultă faptul că, pe lângă condiţia premisă (preexistenţa unor
documente distruse), inacţiunea ce reprezintă elementul material al infracţiunii trebuie să
îndeplinească o cerinţă esenţială, şi anume stabilirea unui termen în documentele de control, care
a fost încălcat.
Nu poate exista infracţiunea analizată dacă organul competent nu a înscris în actul de control
un termen pentru refacerea documentelor distruse. Termenul poate fi prevăzut de lege (de pildă,
30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, 90 de zile de la constatarea încetării acesteia,
potrivit Legii contabilității nr. 82/1991) sau stabilit de organul care încheie documentul de control.
Actul de control poate aparţine organelor interne ale contribuabilului sau unor organe externe
competente.
Procedura reconstituirii documentelor justificative este reglementată de Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile. Deşi acest act normativ
prevede un termen de reconstituire de 30 de zile (respectiv 90 de zile de la constatarea încetării
acesteia, în caz de forță majoră), credem că nerespectarea acestuia nu poate fi asimilată cu
îndeplinirea cerinţei ca termenul să fie înscris în actul de control. Deși modificările recente aduse
conținutului art. 3 nu mai conțin condiția existenței posibilității refacerii documentelor de evidență
contabilă distruse, apreciem că o astfel de cerință este intrinsecă realizării conținutului constitutiv
al infracțiunii. În cazul imposibilității obiective de refacere a documentelor distruse nu va fi
angajată răspunderea penală, fiind evident că persoana în cauză nu acționează în dauna relațiilor
sociale protejate de textul art. 3.
Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin abstenţiunea subiectului activ constă în producerea unei stări
de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale referitoare la respectarea obligaţiei de
refacere a documentelor de evidenţă contabilă distruse, deoarece, în lipsa documentelor legale,
sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală. Practic, urmarea imediată se
produce la expirarea termenului stabilit pentru refacerea documentelor distruse, moment în care
are loc şi consumarea infracţiunii.
B. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie
demonstrată, deoarece ea rezultă din simplul fapt al realizării în integralitate a elementului material
al infracţiunii (ex re).
6.1.4. Elementul subiectiv
Omisiunea refacerii documentelor de evidenţă contabilă distruse poate fi comisă cu intenţie ori
din culpă.
Intenţia poate fi directă sau indirectă. În cazul intenţiei directe făptuitorul prevede starea de
pericol pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă prin efectuarea elementului material.
Fapta se comite cu intenţie indirectă atunci când, deşi contribuabilul prevede rezultatul (starea de
pericol), nu-l urmăreşte, dar acceptă eventualitatea producerii lui.
Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă,
socotind fără temei că el nu se va produce ori în ipoteza în care acesta nu prevede rezultatul faptei
sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa
3
infracţiunii, dar el va fi luat în considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal.
De asemenea, scopul urmărit de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la
personalizarea sancţiunilor.
6.1.5. Forme şi modalităţi

Tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 241/2005 este practic imposibilă,
deoarece forma imperfectă este exclusă în cazul infracţiunilor al căror element material constă
într-o inacţiune. Consumarea infracţiunii examinate are loc în momentul în care expiră termenul
în care contribuabilul avea obligaţia reconstituirii documentelor legale.
Dat fiind specificul elementului material – de a se prezenta sub forma inacţiunii –, infracţiunea
are o derulare temporală instantanee, ea nefiind susceptibilă de a fi comisă în formă continuă sau
progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte urmări.
6.1.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
6.2. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – refuzul prezentării documentelor legale şi a

bunurilor din patrimoniu
6.2.1. Conţinut legal şi situaţii tranzitorii
Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 4 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6
ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente
documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.”
B. Situaţii tranzitorii
Infracţiunea examinată era incriminată într-o formă relativ asemănătoare şi în legislația
anterioară - Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale. În conformitate cu art. 9 din
această lege, fapta incriminată consta în refuzul de a prezenta organelor de control prevăzute de
lege documentele justificative şi actele de evidenţă contabilă necesare pentru stabilirea obligaţiilor
faţă de stat.
Spre deosebire de reglementrea anterioară (art. 9 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea
evaziunii fiscale), art. 4 Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificat prin art. XIV pct. 1 al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010) stabileşte un termen de la care începe să curgă
obligaţia de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din partimoniu,
respectiv 15 zile de la somaţie. În acest context, facem precizarea că până la modificarea din anul
2010, textul legal prevedea, ca şi situaţie premisă, condiţia somării persoanei de 3 ori, condiţie
neîntîlnită în cuprinsul reglementării anterioare. Prin urmare, în toate cauzele în care cerinţa cu
privire la somaţie nu era realizată, în aplicarea regulii legii penale mai favorabile prevăzută de art.
15 din Constituţie şi de art. 3-6 din Codul penal (Legea nr. 286/2009), după caz, se dispunea
renunțarea la urmărire penală sau achitarea contribuabilului în cauză.

4
Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale născute ca urmare a
existenţei obligaţiei de prezentare a documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu, pentru a
spori eficienţa controlului fiscal efectuat de către organele competente. Obligaţia de prezentare a
documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu este instituită în scopul prevenirii şi descoperii
unei evaziuni fiscale. Fără posibilitatea examinării documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniul contribuabilului este greu, dacă nu imposibil, să se stabilească obligaţiile faţă de
bugetul general consolidat.
Infracţiunea analizată nu are obiect material, deoarece valoarea socială ocrotită prin norma de
incriminare nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a documentelor legale şi
a bunurilor din patrimoniul contribuabilului nu presupune vătămarea unei entităţi exprimate
material. Unii autori apreciază că infracţiunea analizată are obiect material, care constă în
documentele contabile ale contribuabilului.
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice persoană
– fizică sau juridică – care refuză să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile
din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Spre deosebire
de art. 3, care prevede pentru existenţa infracţiunii calitatea de contribuabil pentru subiectul activ,
textul art. 4, care prevede infracţiunea de care ne ocupăm nu cuprinde vreo circumstanţiere a
subiectului activ al infracţiunii.
Având în vedere faptul că, în noua reglementare se vorbeşte despre „refuzul nejustificat al unei
persoane”, subiectul activ al infracţiunii nu poate fi considerat circumstanţiat. Sigur că, în fapt, de
cele mai multe ori, obligaţia prezentării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu revine
fie contribuabilului persoană fizică, fie persoanei fizice desemnată de către contribuabilul persoană
juridică, dar aceasta nu înseamnă că subiect activ nu poate fi şi o altă persoană fizică sau chiar
persoana juridică care are obligaţia prezentării documentelor sau bunurilor solicitate de organele
competente.
Prin urmare, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 nu are subiect activ
calificat, ci subiect simplu. Pe de altă parte, cu toată generalitatea textului legal, nu poate avea
calitatea de subiect activ al infracţiunii o persoană care se află în afara obligaţiei de prezentare
prevăzută de lege.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii morale.
De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin săvârşirea
infracţiunii, iar nu organul de control care a solicitat prezentarea documentelor sau bunurilor
patrimoniale.
C. Situaţia premisă
Infracţiunea analizată presupune preexistenţa unei somaţii adresată contribuabilului de către
organele competente, cu privire la prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul
contribuabilului. Această cerinţă realizează conţinutul unei situaţii premisă. Somaţia este o adresă
pe care organul competent o emite către contribuabil prin care îi cere, cu respectarea legii, să
prezinte documente legale sau bunuri aflate în patrimoniul contribuabilului. Somaţia trebuie să
aibă destinatar determinat şi obiect bine precizat.
De asemenea, este necesar să se facă dovada de către organul fiscal că somaţia a fost primită
de contribuabil (sau reprezentant) sau că aceasta a fost comunicată potrivit dispoziţiilor legale.
Faţă de forma actuală a infracţiunii, remarcăm o suprapunere parţială cu conţinutul
contravenţiei prevăzute de art. 336 alin.(1) lit. c) din Codul de procedură fiscală (Legea nr.
5
207/2015), în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal
registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri, prevăzute la art. 64. Astfel, potrivit
art. 64 din Codul de procedură fiscală, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale,
contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe,
documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite
înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau
juridice. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la
domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul
protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, indiferent de mediul în care sunt stocate,
documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile în original sau orice element
material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către
contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea
conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu cel mult 90 de zile.
Contribuabilul/plătitorul are dreptul să solicite copii ale documentelor reţinute atât timp cât acestea
sunt în posesia organului fiscal. Dovada reţinerii documentelor o constituie actul întocmit de
organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii
respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de către
organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de organul fiscal şi de
contribuabil/plătitor, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului/plătitorului. În cazul în care
pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul/plătitorul pune la dispoziţia organului fiscal
înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază contribuabilului/plătitorului,
păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri relevante din punct de vedere fiscal.
Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin înscrierea
menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia. Ori de câte ori
contribuabilul/plătitorul depune la organul fiscal un document semnat de către o persoană fizică
sau juridică care exercită activităţi specifice unor profesii reglementate cum ar fi consultanţă
fiscală, audit financiar, expertiză contabilă, evaluare, documentul trebuie să conţină în mod
obligatoriu şi numele şi prenumele sau denumirea persoanei în cauză, precum şi codul de
identificare fiscală al acesteia atribuit de organul fiscal competent. În cazul în care legea prevede
depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor documente, acestea trebuie certificate de
contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.
Elementul material al infracţiunii constă în refuzul nejustificat a unei persoane de a prezenta
organelor competente în termen de cel mult 15 zile după ce a fost somată, documentele legale şi
bunurile din patrimoniu. Din analiza normei de incriminare rezultă faptul că, pe lângă condiţia
premisă (preexistenţa somaţiei), inacţiunea ce reprezintă elementul material al infracţiunii este
necesar să îndeplinească patru cerinţe esenţiale, şi anume: refuzul să fie nejustificat, refuzul să fie
exprimat faţă de cererea organelor competente, obiectul refuzului să se refere la documentele
legale ale contribuabilului sau la bunurile din patrimoniul acestuia solicitate de către organele
competente, iar prezentarea documentelor sau bunurilor cerute să fie necesară pentru verificări
financiare, fiscale sau vamale.
În primul rând, nu poate exista infracţiunea analizată dacă refuzul este justificat. Prin refuz
nejustificat trebuie să se înţeleagă faptul că neprezentarea de către subiectul activ a documentelor
sau bunurilor este nemotivată, adică prezentarea este posibilă, dar acesta nu o face. Este justificat,
spre exemplu, refuzul motivat de faptul că documentele au fost distruse ori sustrase în totalitate.
6
Refuzul poate fi manifestat expres sau tacit. Refuzul este expres atunci când din comportarea
subiectului activ rezultă că acesta nu doreşte prezentarea documentelor sau a bunurilor. De
exemplu, le spune organelor competente că nu va da curs solicitării lor. Refuzul este tacit atunci
când făptuitorul nu se exprimă explicit în ceea ce priveşte neprezentarea documentelor sau a
bunurilor, însă nu face nimic în sensul satisfacerii solicitării organelor competente.
În al doilea rând, refuzul nejustificat trebuie să fie manifestat faţă de solicitarea unor organe
abilitate (competente). Este vorba despre organele prevăzute de lege. De pildă, angajații din cadrul
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, al administraţiilor finanţelor publice etc.
Pe de altă parte, refuzul trebuie să privească ceea ce organele competente au cerut, iar acestea
nu pot solicita decât documentele legale ale contribuabilului sau bunurile din patrimoniul acestuia,
iar nu alte documente sau bunuri. Documentele legale sunt cele definite de art. 2 din Legea nr.
241/2005 (justificative, de evidenţă şi prelucrare, de raportare şi sinteză), iar bunurile sunt valori
patrimoniale, adică evaluabile în bani (terenuri, construcţii, bunuri mobile).
În fine, organele competente nu pot solicita documente sau bunuri aparţinând contribuabililor
decât dacă acestea sunt necesare pentru verificări financiare, vamale sau fiscale.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin refuzul nejustificat al subiectului activ constă în cauzarea unei
stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa
cunoaşterii documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului, sporesc
posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri de la plata
obligaţiilor fiscale.
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată,
aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex
re).

Din punct de vedere subiectiv, refuzul nejustificat trebuie să aibă loc în scopul împiedicării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ceea ce înseamnă că fapta este infracţiune numai dacă
se comite cu intenţie directă. Fiind vorba de intenţie directă, făptuitorul prevede starea de pericol
pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă prin refuzul prezentării documentelor sau a
bunurilor solicitate de organele competente.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în considerare
cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. În schimb, scopul urmărit de făptuitor este
calificat, şi anume împiedicarea verificărilor fiscale, financiare sau vamale, ceea ce înseamnă că
el prezintă importanţă atât la personalizarea sancţiunilor, dar mai ales pentru realizarea
conţinutului laturii subiective a infracţiunii.

Tentativa la infracţiune este practic imposibilă, deoarece condiţiile textului incriminator exclud
de plano posibilitatea săvârşirii infracţiunii printr-o acţiune, fapta fiind, din acest punct de vedere,
o infracţiune omisivă instantanee.
Dacă neprezentarea documentelor sau a bunurilor solicitate este însoţită de anumite acte, cum
ar fi sustragerea, distrugerea etc., nu se schimbă calificarea elementului material, pentru că refuzul
este, până la urmă, concretizat în a nu face ceea ce solicită organele competente.
7
Consumarea infracţiunii are loc în momentul expirării termenului de 15 zile de la data somaţiei,
dată până la care, cel târziu, persoana trebuia să prezinte documentelor legale sau bunurile din
patrimoniul acesteia.
Având în vedere specificul elementului material – de a îmbrăca forma inacţiunii –, refuzul
nejustificat de prezentare a documentelor sau bunurilor are o derulare temporală specifică
infracţiunilor instantanee, el nefiind susceptibil de a fi comis în formă continuă sau progresivă,
ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte urmări.
Infracţiunea se pedepseşte închisoare de la un an la 6 ani.
6.3. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – împiedicarea efectuării verificărilor

„Art. 5 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6
ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile
prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale.”
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce se nasc ca urmare a
existenţei obligaţiei de a permite efectuarea controlului fiscal de către organele competente.
Infracţiunea analizată nu are, de regulă, obiect material. Numai în cazul în care împiedicarea
efectuării controlului ar consta într-un act fizic s-ar putea concepe existenţa unui obiect material.
Şi în această ipoteză, de fapt, obiectul material nu este un factor propriu al infracţiunii prevăzute
de art. 5 din Legea nr. 241/2005, ci al infracţiunii cu care intră în concurs aceasta (lovire sau alte
violențe, vătămare corporală etc.).
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice persoană
fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale ale calităţii de subiect activ al infracţiunii.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în toate formele acesteia
(coautorat, instigare, complicitate). De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin săvârşirea
infracţiunii. În anumite circumstanţe organul de control poate fi subiect pasiv secundar al
infracţiunii (spre exemplu, în cazul în care împiedicarea se produce prin violenţă asupra agentului
statului cu atribuţii legale în ceea ce priveşte efectuarea de verificări financiare, fiscale sau
vamale).

Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în împiedicarea organelor de
control să-şi exercite dreptul de a efectua un act de control în condiţiile legii. Se desprinde, astfel,
cerinţa esenţială ca vizita organelor de control să se desfăşoare conform legii. Un act de control
are caracter legal numai dacă scopul acestuia îl constituie efectuarea unor verificări fiscale, vamale
sau financiare, pe baza unui program de acţiune. Împiedicarea trebuie să privească intrarea în sedii,
8
incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Dacă prin
activitatea de împiedicare sunt realizate şi elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj,
infracţiunea examinată va intra în concurs cu această infracţiune.
Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin zădărnicirea activităţii de control constă în cauzarea unei stări
de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa posibilităţii
de a pătrunde în sedii, incinte ori pe terenuri, organele de control competente nu au posibilitatea
de a verifica dacă sunt respectate obligaţile financiare, fiscale sau vamale, sporind, astfel,
posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri de la plata
obligaţiilor fiscale.
B. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată,
aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex
re).
6.3.4. Elementul subiectiv Fapta examinată se comite cu intenţie. Intenţia subiectului activ
poate fi directă sau indirectă.
cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor
nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

Tentativa la infracţiune este posibilă, dar nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are loc
în momentul în care organele de control sunt efectiv împiedicate să intre în locurile prevăzute de
lege.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 6 ani.
6.6. Infracţiunile prevăzute de art. 8 – obţinerea fără drept a unor sume de la bugetul
general consolidat Text de lege: 6.6.1. Conţinut normei de incriminare
„Art. 8 – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani
la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către
contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea,
fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general
consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15
ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute
la alin. (1).
(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.”

9
Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale privitoare la colectarea veniturilor
bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor.
Infracţiunea nu are obiect material, deoarece banii obţinuţi în mod ilicit constituie produsul
infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de
contribuabil şi efectuează elementul material al infracţiunii. Participaţia penală este posibilă în
oricare dintre formele sale, cu excepţia coautoratului, pentru existenţa căruia se cere calitatea
specială.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a pluralităţi constituite de infractori, fapta este
încadrabilă şi în prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi asocierea
în vederea săvârşirii faptei tipice. Subiectul pasiv este statul.
6.6.3. Latura obiectivă A.

Elementul material
Elementul material se realizează prin efectuarea unei activităţi de stabilire cu rea-credinţă de
către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a
unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori
compensări datorate bugetului general consolidat.
Aşa cum s-a spus în doctrină, fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este o
variantă specială a infracţiunii de înşelăciune (art. 244 din Codul penal – Legea nr. 286/2009),
astfel că este exclus concursul cu această infracţiune.
Urmarea imediată constă în obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări
sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
Rambursarea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în ipoteza în care
contribuabilul a plătit o taxă sau impozit (de regulă, T.V.A.) într-un stadiu al procesului economic,
iar, ulterior, plătitorul solicită plata de la buget a sumei în cauză. Pentru existenţa infracţiunii,
trebuie îndeplinită cerinţa ca suma obţinută cu titlu de rambursare să fie mai mare decât cea la care
era îndreptăţit contribuabilul. De pildă, în situaţia în care un contribuabil solicită şi obţine
rambursarea unei sume, reprezentând T.V.A., mai mare decât cea achitată.
Restituirea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în situaţia în care un contribuabil
solicită şi obţine plata de la acest buget a unei sume plătite cu titlu de impozit sau taxă. Realizarea
elementului material al infracţiunii în această modalitate normativă este condiţionată de
îndeplinirea cerinţei ca prin operaţiunea de restituie contribuabilul să obţină o sumă mai mare decât
cea care i se cuvenea. De pildă, un contribuabil a efectuat plăţi anticipate de impozit pe venit, iar,
ulterior, declară că nu a realizat niciun venit în perioada de referinţă, astfel că solicită şi obţine
restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit anticipat.
Compensarea este operaţiunea prin care un contribuabil care are datorii la bugetul consolidat,
dar, în acelaşi timp, are şi creanţe asupra acestui buget, solicită şi obţine stingerea reciprocă totală
sau parţială a acestora, după caz, până la concurenţa sumei mai mici dintre ele. Elementul material
al acestei modalităţi presupune obţinerea compensaţiei pentru o sumă mai mare decât cea la care
contribuabilul era îndreptăţit potrivit legii.
10
Legătura de cauzalitate nu rezultă din simpla stabilire fără drept a unor sume de bani şi
obţinerea acestora, ci este necesară demonstraţia că între elementul material şi urmarea imediată
există o relaţie de tipul cauză-efect.
6.6.4. Elementul subiectiv Infracţiunea

analizată se comite cu intenţie.
cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor nu este calificat,
însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.
6.6.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
sancţionată. Există tentativă în ipoteza în care contribuabilul solicită rambursarea, restituirea sau
compensarea unor sume de bani cu rea-credinţă, dar nu obţine nicio sumă în mod nelegal. Până la
consumarea infracţiunii, făptuitorul se poate desista sau poate împiedica producerea rezultatului,
în condiţiile art. 34 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, cazuri în care tentativa nu este pedepsită.
6.6.6. Sancţionarea Infracţiunea prevăzută în art. 8 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la

3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Pedeapsa principală ce poate fi aplicată în cazul formei
infracţionale descrise în art. 8 alin. (2) este închisoarea de la 5 la 15 ani, chiar dacă pedeapsa
principală prevăzută pentru infracţiunea ce constituie obiectivul asocierii este închisoarea de la 3
la 10 ani, deoarece norma penală cuprinsă la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este una
specială, care derogă de la norma generală (art. 367 din Codul penal – Legea nr. 286/2009). În
cazul în care fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea infracţiunii propuse, se aplică celor care
au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa
prevăzută infracţiunea de asociere [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005].
Nu se pedepsesc participanţii la infracţiunea de asociere care denunţă autorităţilor asocierea
mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intră în scopul
asocierii.
6.7. Infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9

„Art. 9 - (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu
închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte
săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în
alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a
cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni
fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
11
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,
prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile
principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către
terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de
procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.”

Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale privitoare la colectarea veniturilor
bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor şi nu sustragerea de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale. B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), d) şi g) poate fi orice persoană
fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile pentru a răspune penal, fiind fără relevanţă dacă
fapta a fost săvărşită în interesul propriu (de către contribuabil) sau în interesul altei persoane.
Infracţiunile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b), c), e) şi f) au subiect activ calificat.
Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale. Subiectul
pasiv este statul.
12
Să ne reamintim...
Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005, oricare dintre următoarele fapte constituie
evazune fiscală:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a
cheltuielilor
care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare
a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,
prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile
principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de
procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
Legiuitorul a prevăzut pedepse mai severe în situaţia în care prin faptele
menţionate s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, respectiv de
500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.
6.7.3. Analiza infracţiunilor prevăzute de art. 9
Lit.a). Ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Ascunderea este o activitate
prin care subiectul activ necircumstanţiat pune la adăpost bunul sau sursa impozabilă ori taxabilă,
după caz. Obiectul impozabil sau taxabil (bunul sau sursa), din punct de vedere fiscal, reprezintă
un venit sau un bun pentru care trebuie achitate obligaţii fiscale.
Ascunderea materiei impozabile sau taxabile poate avea loc atât prin acţiunea de punere la
adăpost a bunului sau sursei, spre a nu putea fi ştiute de organele competente, cât şi prin omisiunea
declarării unui venit sau bun care trebuie declarat în vederea impozitării sau taxării. De pildă,
omisiunea declarării unor venituri rezultate din cedarea folosinţei unui bun. În doctrină şi practică
s-a pus problema stabilirii conţinutului lit. a) în corelaţie cu lit. b) din art. 9 alin. (1). Soluţia
avansată este aceea că nedeclararea constituie „ascundere” în sensul art. 9 alin. (1) lit. a) dacă
pentru venitul în cauză există numai obligaţia declarării. Dacă venitul sustras de la plata
impozitului sau taxei trebuie atât evidenţiat, cât şi declarat, fapta trebuie încadrată în prevederile
art. 9 alin. (1) lit. b), concursul de infracţiuni fiind exclus.
Lit.b). Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori

în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Conţinutul infracţiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă.
Infracţiunea de evaziune fiscală examinată poate fi săvârşită în nenumărate modalităţi faptice. Spre
exemplu, un contribuabil achiziţionează o cantitate de marfă pe care nu o înregistrează în
13
contabilitate, iar ulterior, după ce vinde această marfă, nu înregistrează venitul rezultat din
vânzarea mărfii în cauză.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991: „Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări

inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având
drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare,
precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie
infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii”.
În conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală este cuprins şi
uzul de fals, neevidenţierea prin acte contabile a veniturilor realizate având ca
urmare consecinţe juridice, şi anume diminuarea impozitului datorat statului.
Problema de drept a fost rezolvată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, în sensul că fapta de omisiune în tot sau în parte, ori
evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele
contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni
reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea complexă
de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din
Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), respectiv fost art. 13 din Legea nr.
87/1994].
Lit.c). Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu
au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Evidenţierea unor operaţiuni
sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale oficiale constă în
activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au la bază documente
justificative valide, total sau parţial. În practica judiciară s-a decis că nu poate fi reţinută această
infracţiune în situaţia în care a avut loc stornarea operaţiunilor nereale, motivat de anularea unui
act. Într-o altă speţă, instanţa a reţinut existenţa infracţiunii, luând în considerare faptul că, la
rugămintea soţului său, inculpata a întocmit 74 de facturi fictive, din care rezulta livrarea de piese
în către societăţi care nu există în realitate. Exemplarele albastre ale acestor facturi au fost rupte
de inculpat, iar exemplarele roşii şi verzi au fost au fost înregistrate în contabilitate.
Lit.d). Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de
taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Alterarea actelor
contabile, a memoriilor aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau a altor mijloace de
stocare a datelor constă în modificarea sau falsificarea acestora. Distrugerea înseamnă desfiinţarea
unor asemenea documente, date sau suporturi, iar ascunderea constă în punerea acestora la adăpost,
astfel încât să nu poată fi găsite de organele competente.
Activitatea prin care este realizat conţinutul infracţiunii examinate nu poate fi încadrată în
acelaşi timp şi în alte norme de incriminare, deoarece aceasta nu intră în concurs cu alte infracţiuni
al căror elemente materiale se regăsesc în textul normei speciale (de pildă, fals material, distrugere
sau furt).
Lit.e). Executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de
stocare a datelor. Suntem în prezenţa unei evidenţe contabile duble, în sensul normei de
incriminare, atunci când, alături de evidenţa contabilă aparentă şi necorespunzătoare realităţii,
există o evidenţă contabilă paralelă reală, care acoperă total sau parţial activitatea contribuabilului
14
în cauză. Aşa cum s-a spus, în mod judicios, pentru existenţa executării de evidenţe contabile duble
este necesar să existe suficiente documente contabile oficiale care să cuprindă date reale despre
activitatea financiar-contabilă a contribuabilului, iar nu anumite înregistrări izolate. De asemenea,
dacă un contribuabil deţine două evidenţe contabile identice, chiar necorespunzătoare realităţii, nu
este realizat conţinutul acestei infracţiuni. Poate fi vorba, în schimb, despre altă infracţiune de
evaziune fiscală [de exemplu, cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b)].
Lit.f). Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau
secundare ale persoanelor verificate. Pentru existenţa acestei infracţiuni, trebuie îndeplinită o
primă cerinţă esenţială, respectiv ca sustragerea de la efectuarea verificărilor (financiare, fiscale
sau vamale) să aibă loc prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă a sediului
principal sau secundar al persoanei verificate. Sediile secundare sau principale trebuie declarate la
Registrul Comerţului, conform Legii nr. 26/1990, precum şi la organele fiscale. Conţinutul
infracţiunii presupune şi îndeplinirea cerinţei esenţiale referitoare la existenţa unui control fiscal,
deoarece numai aşa poate fi stabilită existenţa sustragerii contribuabilului de la efectuarea
verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Bineînţeles că sustragerea de la efectuarea verificărilor
are loc cu scopul de a se eschiva de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Lit.g). Substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a
bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale
Codului de procedură penală. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii este necesar ca bunurile
substituite, degradate sau înstrăinate să fi fost legal sechestrate. Această infracţiune poate intra în
concurs cu alte infracţiuni şi, de asemenea, poate fi exclusă de alte infracţiuni (de exemplu, în
cazul sustragerii de sub sechestru) ori poate exclude alte infracţiuni (de pildă, distrugerea). Astfel,
dacă prin substituire a fost distrus sigiliul legal aplicat, va exista un concurs de infracţiuni între
această infracţiune şi infracţiunea de rupere de sigilii (art. 260 din Codul penal – Legea nr.
286/2009); dacă bunul legal sechestrat este înstrăinat, va exista numai infracţiunea de evaziune
fiscală; dacă bunul legal sechestrat este distrus propriu-zis, vom fi numai în prezenţa infracţiunii
de distrugere (art. 253 din Codul penal – Legea nr. 286/2009).
6.7.4. Elementul subiectiv Infracţiunea analizată se comite cu intenţie directă calificată de

scop, faptele prevăzute la art. 9 alin.(1) lit.a) - g) din Legea nr. 241/2005 fiind săvârşite în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
cu prilejul individualizării sancţiunilor.
6.7.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile la unele infracţiuni descrise în textul art. 9
alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momente diferite, în funcţie de infracţiunile cuprinse în lit.a)
- g) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005 [spre exemplu, în cazul lit.a), consumarea are loc în momentul
ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, iar în cazul infracţiunii de la lit.d), într-
unul dintre momentele alternative prevăzute de textul de lege - alterarea, distrugerea sau
ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau
de alte mijloace de stocare a datelor].
15
Art. 9 alin.(2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 reglementează două variante agravate – dacă prin
faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, respectiv de
500.000 euro.
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) al art. 9 din Legea
nr. 241/2005 este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pentru variantele agravate, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de
lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani, iar dacă prin faptele prevăzute la alin. (1)
s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita
minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.
§7. Spălarea banilor
A. Noţiune
Faptele de spălare a banilor sunt incriminate în prezent prin art. 29 din Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de
prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism:
Text de lege: Conţinutul normei de incriminare

„Art. 29 - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea
de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor
bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea
provin din săvârşirea de infracţiuni.
(2) Tentativa se pedepseşte.
(3) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa
amenzii, instanţa aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele
complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) - c) din Codul penal.
(4) Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi
dedus/dedusă din circumstanţele faptice obiective.
(5) Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică indiferent dacă infracţiunea din care
provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.”
În realitate, aşa cum s-a spus în doctrină, spălarea banilor nu este o infracţiune nouă, ci numai
o formă (variantă) nouă a infracţiunii de tăinuire.
16
Să ne reamintim...
Infracţiunea de spălare a banilor presupune, fie schimbarea sau transferul de
bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau
al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care
a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei, fie ascunderea sau disimularea adevăratei naturi
a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori
a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de
infracţiuni.
B. Condiţiile preexistente
B.1. Situaţia premisă
Infracţiunea de spălare a banilor presupune preexistenţa săvârşirii altei infracţiuni –
infracţiunea din care provin banii sau bunurile, care constituie infracţiunea premisă a infracţiunii
de spălare de bani.
B.2. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific al infracţiunii de spălare a banilor este complex, deoarece cuprinde
două categorii de relaţii sociale, şi anume relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei şi cele
patrimoniale privitoare la circulaţia juridică licită a bunurilor. Infracţiunea de albire a banilor
afectează, aşadar, nu numai circuitul juridic legal al bunurilor, ci şi înfăptuirea justiţiei, deoarece
îngreunează activitatea de restabilire a ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunilor. Se
poate spune că faptele de spălare a banilor vatămă sau periclitează relaţiile sociale referitoare la
lupta contra crimei organizate.
Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor îl constituie bunurile asupra cărora se
exercită elementul material al infracţiunii. Deşi infracţiunea analizată poartă denumirea „spălarea
banilor”, ea poate avea ca obiect nu numai bani, ci şi orice alt bun. De pildă, poate fi obiect al
acestei infracţiuni un bun imobil sau valori mobiliare tranzacţionate la bursă. B.3. Subiecţii
infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 din Legea nr.
656/2002, nu este calificat, această calitate putând să o aibă orice persoană fizică sau juridică, care
îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii.
Dacă sunt realizate atât condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat, cât şi cele
ale infracţiunii de spălare a banilor se vor aplica regulile pluralităţii de infracţiuni. Membrii
pluralităţii de infractori pot avea aceeaşi calitate la săvârşirea infracţiunii ori pot avea calităţi
diferite. De pildă, pe lângă autori mai participă şi instigatori sau complici.
Conform art. 367 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, iniţierea sau constituirea unui grup
infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Nu se pedepsesc
persoanele care au comis faptele amintite dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat,
înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care
intră în scopul grupului. Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute înlesneşte, în
cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor
membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Definiția grupului infracțional organizat este prevăzută de prevederile art. 367 alin. (6) din din
Codul penal – Legea nr. 286/2009. Astfel, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul
17
structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi
pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
În cazul infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art. 31 din Legea nr. 656/2002,
subiectul activ al infracţiuni este circumstanţiat, respectiv trebuie să fie dintre persoanele care au
obligaţiile prevăzute de art. 25 al legii. Este vorba de personalul Oficiului Naţional de Prevenire
şi Combatere a Spălării Banilor şi persoanele prevăzute în art. 10 din Legea nr. 656/2002. În
categoria persoanelor la care se referă art. 10 intră:
a) instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;
b) instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare străine;
c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii
private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor
private;
d) cazinourile;
e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă;
f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în
care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind
cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de
comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau
administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea
procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei
societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale,
organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori
desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă
clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
g) furnizorii de servicii pentru societăţile comerciale şi alte entităţi sau construcţii juridice,
alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) sau f), aşa cum sunt definiţi la art. 2 lit. k);
h) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
i) agenţii imobiliari;
j) asociaţiile şi fundaţiile;
k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai în
măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită
minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o
singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele. Subiectul pasiv
principal este statul. În situaţia în care este vătămată o valoare socială aparţinând unei alte persoane
fizice sau juridice, aceasta este considerată subiect pasiv secundar al infracţiunii.
C. Latura obiectivă
C.1. Elementul material Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza
în trei variante alternative, respectiv prin:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în
scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana
care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau
executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile
provin din săvârşirea de infracţiuni;
18
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea
de infracţiuni.
Potrivit dispozițiilor alin. (5), tragerea la răspundere penală se realizeză indiferent dacă
infracţiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.
C.2. Urmarea imediată
Rezultatul infracţiunii (urmarea imediată) de spălare a banilor este diferit în variantele de la lit.
a) şi c), comparativ cu varianta infracţională prevăzută la lit. b). Astfel, în cazul primei variante şi
a celei de a treia, urmarea imediată constă în modificarea situaţiei juridice a bunului ce formează
obiectul infracţiunii; în cazul celei de a doua variante, constă în aparenţa de legalitate a
provenienţei bunului. Fiind o infracţiune contra patrimoniului, spălarea banilor poate avea şi o
urmare imediată care să constea într-un prejudiciu material. Nu este exclus nici un rezultat care să
se concretizeze într-un prejudiciu moral. De aici rezultă că infracţiunea de spălare a banilor, deşi
nu exclude un rezultat material, este ca natură o infracţiune de pericol.
C.3. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate presupune existenţa unei relaţii de determinare între elementul material
şi urmarea imediată, dar aceasta rezultă ex re.
D. Elementul subiectiv
Elementul moral (subiectiv) al infracţiunii de spălare a banilor în toate variantele normative
îmbracă forma intenţiei. Examinând conţinutul legal al infracţiunii constatăm că elementul
subiectiv trebuie să îmbrace, de regulă, modalitatea intenţiei directe. Într-adevăr, atât varianta
referitoare la schimbarea sau transferul de bunuri, cât şi cea privind ascunderea naturii provenienţei
acestora, trebuie săvârşite cu intenţie directă.
În cazul primei variante fapta trebuie comisă în scopul ascunderii sau al disimulării originii
ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin
bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, iar în cea de a doua este
necesară ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile
provin din săvârşirea de infracţiuni.
E. Forme, modalităţi şi variante

Infracţiunea de spălare a banilor poate fi comisă în toate formele desfăşurării activităţii
infracţionale: acte de pregătire, tentativă, infracţiune consumată şi infracţiune epuizată. Legiuitorul
însă nu incriminează actele preparatorii ale faptei de spălare a banilor.
Tentativa este incriminată potrivit alin.(2) şi constă în punerea în executare a acţiunilor care
reprezintă modalităţile de săvârşire a infracţiunii, executare care este întreruptă înainte de
consumarea infracţiunii. În cazul faptei de spălare a banilor, tentativa este posibilă numai în
modalitatea imperfectă, deoarece de regulă rezultatul se produce instantaneu realizării elementului
material al infracţiunii.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care a fost executată în întregime acţiunea ce
constituie elementul material al faptei. Infracţiunea de spălare a banilor, fiind ca regulă o
infracţiune momentană se epuizează concomitent cu etapa consumării.
F. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea prevăzută în art. 29 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar
dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică, după caz,
19
una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) - c) din
Codul penal (Legea nr. 286/2009).
Potrivit dispozițiilor art. 37, hotărârea judecătorească definitivă privind infracţiunea prevăzută
la art. 29 se comunică Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
7.3. Cauze de reducere a pedepselor
În conformitate cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 656/2002, persoana care a comis
infracţiunea prevăzută la art. 29, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea
şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de
reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Aplicarea cauzei de reducere a pedepsei presupune îndeplinirea a două condiţii. Prima cerinţă
este să fie vorba despre o infracţiune de spălare a banilor, prevăzută de art. 29. A doua condiţie
priveşte recuperarea denunţarea şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor
participanţi la săvârşirea infracţiunii, în timpul urmăririi penale. 7.4. Confiscarea bunurilor şi
luarea măsurilor asigurătorii
În majoritatea cazurilor bunurile ce formează obiectul infracţiunii de spălare a banilor sunt
lucruri care ar putea fi supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale și confiscării extinse,
prevăzute de art. 112 și 1121 din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Astfel, în conformitate cu
dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 656/2002, bunurile ce formează obiectul infracţiunii de spălare a
banilor se confiscă, iar dacă nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile
dobândite în locul acestora (ca, de altfel, şi beneficiile materiale obţinute din aceste bunuri).
Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod
legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării. În mod similar se
procedează şi cu veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile supuse confiscării, ce
nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal.
Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, în conformitate cu art. 32 din
Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare
a actelor de terorism, luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală (Legea
nr. 135/2010) este obligatorie. Această dispoziţie constituie o derogare de la regula că luarea
măsurilor asigurătorii este, în principiu, facultativă.
20
Infracţiunile vamale
4.1. Noţiunea de contrabandă

În literatura de specialitate, contrabanda este definită în diverse modalităţi, dar, în esenţă, se
consideră că aceasta constă în ocolirea taxelor vamale (impozitelor, accizelor şi altor contribuţii)
prin trecerea clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor
vamale. Cauzele contrabandei sunt diverse, printre acestea numărându-se: evitarea plăţii accizelor,
evitarea plăţii altor taxe sau impozite, evitarea regulilor ce interzic comercializarea anumitor
bunuri sau mărfuri etc.
4.2. Reglementările vamale

Potrivit art. 1 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), reglementările vamale cuprind normele din
Codul vamal, regulamentul de aplicare a acestuia (Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, cu modificările şi
completările ultrioare), precum şi alte acte normative care conţin prevederi referitoare la domeniul
vamal. Codul vamal se aplică schimbului de mărfuri şi bunuri dintre România şi alte ţări, fără a
aduce atingere reglementărilor speciale prevăzute în alte domenii.
În art. 2 din Codul vamal se prevede că reglementările vamale se aplică în mod uniform pe
întreg teritoriul vamal al României, în măsura în care nu există dispoziţii contrare prevăzute în
acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Introducerea sau scoaterea din
ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin
punctele de trecere a frontierei de stat. În punctele de trecere a frontierei de stat şi pe teritoriul ţării
sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii. La trecerea frontierei de stat,
mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării
reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.
În conformitate cu art. 3 din Codul vamal, teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul
statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a României,
delimitată conform normelor dreptului internaţional şi legislaţiei române în materie. Teritoriul
vamal al României include şi spaţiul aerian al teritoriului ţării şi al mării teritoriale.
Să ne reamintim...
Este general acceptat că, în esență, contrabanda constă în ocolirea taxelor
vamale - fie că acestea sunt impozite, accize ori alte contribuţii la bugetul de stat,
prin trecerea clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la
plata taxelor vamale.
§5. Infracţiunile prevăzute în Codul vamal
5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 270 – contrabanda simplă
21
„Art. 270 - (1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a
bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control
vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de
la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte
potrivit alin. (1):
a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a
mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a
bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte
bunuri sau mărfuri;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an,
prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul
vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal,
dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de
20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în
cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin.
(1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate
sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.”

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit de relaţiile sociale născute ca urmare a instituirii
regimului vamal, parte a regimului fiscal. Astfel spus, obiectul juridic special al infracţiunii de
contrabandă simplă îl constituie regimul vamal şi relaţiile sociale născute în jurul acestei valori
sociale. Regimul vamal, potrivit art. 4 pct. 20 din Codul vamal, constă în: punerea în liberă
circulaţie; tranzitul; antrepozitarea vamală; perfecţionarea activă; transformarea sub control
vamal; admiterea temporară; perfecţionarea pasivă şi exportul.
Infracţiunea de contrabandă are ca obiect material bunurile sau mărfurile introduse sau scoase
din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, bunurile sau mărfurile aflate în tranzit
vamal, înstrăinate ori prin sustragere de la controlul vamal ori bunurile sau mărfurile colectate,
deţinute, produse, transportate, preluate, depozitate, predate, desfăcute şi vândute, care trebuiau
plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate
săvârşirii acesteia.
Nu intră în sfera obiectului material fiinţele supuse traficului de persoane, deoarece o asemenea
faptă realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 210 (traficul de persoane), respectiv art.
211 (traficul de minori) din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Desigur, în funcţie de
circumstanţele cauzei pot fi întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de
migranţi, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 263 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
22
În cazul în care o persoană trece fraudulos frontiera de stat având asupra sa bunuri sau mărfuri
ce formează obiectul material al faptei de contrabandă, va exista concurs între infracţiunea de
contrabandă şi cea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 din Codul penal
– Legea nr. 286/2009.
Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat. Dacă făptuitorul este un funcţionar care
înlesneşte contrabanda, în schimbul unor sume de bani sau alte foloase, în sarcina sa va fi reţinut
un concurs de infracţiuni alcătuit din complicitate la contrabandă şi luare de mită.
Subiectul pasiv este statul, titular al valorii sociale ocrotite prin incriminarea faptei.
C. Locul infracţiunii
Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin.(1) şi (2) lit.a) şi b),
trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca acţiunea incriminată să se săvârşească în alt loc decât cel
stabilit pentru controlul vamal – pentru alin.(1), respectiv în locurile stabilite pentru controlul
vamal, prin sustragere de la controlul vamal – pentru alin.(2) lit.a) şi b).
În cazul infracţiunii de contrabandă, prevăzute la alin.(2) lit.c), ori a celei asimilate infracțiunii
de contrabandă – alin.(3) nu se cer anumite condiţii privind locul săvârşirii infracţiunii.
Să ne reamintim...
Infracţiunea de contrabandă (simplă) constă în:
- introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
- introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor
care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a
mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse
accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
- introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin
locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a
bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea
în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri
sau mărfuri;
- înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
Contrabanda simplă, în varianta tip, este o infracţiune al cărei element material constă într-o
acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau mărfuri supuse
regimului vamal, prin alt loc decât cel stabilit pentru controlul vamal.
Frontiera de stat este definită de art. 1 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României ca fiind linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră
la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de
coordonate la altul; la fluviul Dunărea şi celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită
prin acordurile, convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în considerare
a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela ca frontiera trece
pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la mijlocul pânzei
23
de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita exterioară şi limitele laterale ale mării
teritoriale a României.
Potrivit art. 4 pct. 18 din Codul vamal, controlul vamal constă în actele specifice efectuate de
autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii
legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă
între teritoriul vamal al României şi alte ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de
mărfuri româneşti. Aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în declaraţie,
existența şi autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidenţelor contabile
ale agenţilor economici şi a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor
şi al altor mărfuri transportate de sau aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de verificări
administrative şi alte acte similare.
Elementul material al infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin. (2) lit. a) şi b) constă
într-o acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau mărfuri supuse
regimului vamal, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul
vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Pentru existenţa
infracţiunii este necesar ca valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase să fie mai mare
de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte
bunuri sau mărfuri sau, dacă bunurile şi mărfurile sunt sub aceste valori, persoana trebuie să fi
încercat introducerea unor astfel de bunuri de două ori în decursul unui an.
În cazul infracţiunii de la lit. c) a alin. (1) al art. 270, elementul material constă în acţiunea de
vindere a bunurilor aflate în tranzit vamal. Potrivit art. 113 şi 114 din Codul vamal, regimul de
tranzit permite transportul de la un birou vamal la alt birou vamal al: mărfurilor străine, fără ca
acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială; mărfurilor
româneşti, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în reglementări specifice pentru a se evita ca
produsele care beneficiază de măsuri speciale de export să eludeze sau să beneficieze nejustificat
de aceste măsuri. Regimul de tranzit se încheie şi obligaţiile titularului se consideră îndeplinite
când mărfurile plasate sub acest regim şi documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal
de destinaţie, în concordanţă cu dispoziţiile regimului. Aşa cum se poate observa, tranzitul vamal
se aplică numai anumitor mărfuri, ceea ce înseamnă că obiect material al acestei infracţiuni îl vor
constitui numai aceste mărfuri.
În cazul infracţiunii asimilate celei de contrabandă, prevăzută la alin. (3) al art. 270, elementul
material constă din mai multe activităţi alternative - colectarea, deţinerea, producerea, transportul,
preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie
plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate
săvârşirii acesteia.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi producerea
unei pagube bugetului public, echivalentă sumei de bani neplătite ca urmare săvârşirii oricăreia
dintre acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii de contrabandă ori asimilate
acesteia.
Legătura de cauzalitate nu ridică probleme practice, rezultând din materialitatea faptei (ex re).

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
24

a. Forme
Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Ele trebuie avute în vedere la
individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care îl
prezintă faptuitorul. Când actele pregătitoare au fost efectuate de o altă persoană, ajutând astfel pe
autor la realizarea acţiunii, devin acte de complicitate anterioară.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275. b.
Modalităţi
Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe
persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din Codul vamal.
Persoanele înarmate sunt orice persoane care deţin arme în condiţiile art. 179 din Codul penal
– Legea nr. 286/2009, conform căruia „armele” sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel
declarate prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite
ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Articolul 179 din Codul penal – Legea nr.
286/2009 prevede două categorii de arme, respectiv cele care sunt propriu-zis asemenea
instrumente, deoarece sunt definite de lege, şi cele asimilate armelor.
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor stabileşte categoriile de arme şi
muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi
muniţii sunt permise pe teritoriul României.
Potrivit art. 2 pct. I din această lege, arma este orice dispozitiv a cărui funcţionare determină
aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri
incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se
regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexa legii. Arma de foc este orice armă portabilă
cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un
glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un obiect poate
fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de
propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a construcţiei sale sau a materialului din
care este confecţionat, poate fi transformat în acest scop.
Armele asimilate sunt orice obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost
întrebuinţate pentru atac. Este vorba de aşa numitele „arme albe”, dar şi despre alte instrumente
similare, dacă au fost folosite la o agresiune.
Dacă o persoană înarmată, fără permis de port armă, trece peste frontiera de stat mărfuri sau
bunuri prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, este realizat conţinutul unui concurs
de infracţiuni între infracţiunea de contrabandă şi infracţiunea de nerespectare a regimului armelor
şi muniţiilor (art. 342 din Codul penal – Legea nr. 286/2009).
Prin săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună se înţelege comiterea
acesteia de către cel puţin trei făptuitori, în mod efectiv şi concomitent. Nu este necesar ca toţi
participanţii să lucreze cu vinovăţie. Practic, este vorba despre săvârşirea faptei în coautorat sau
complicitate concomitentă. Agravanta prevăzută de art. 274 din Codul vamal nu poate fi reţinută
în concurs cu circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din Codul penal – Legea nr.
286/2009 (săvârşirea faptei de trei sau mai multe fapte împreună), deoarece, în cazul de faţă, ea
constituie un element circumstanţial în conţinutul incriminării. În acest sens este şi jurisprudenţa.
25
5.1.6. Sancţiuni
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 270 din Codul vamal
este închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la plata echivalentului lor în lei.
Comiterea faptei de contrabandă de către angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice
care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice
poate determina şi aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, potrivit art. 66 alin.(1) lit. g) din
Codul penal – Legea nr. 286/2009.
5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 271 – contrabanda calificată

„Art. 271 - Introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme,
muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte
substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice
periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de
la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.”
5.2.2. Particularităţi ale contrabandei calificate

A. Obiectul material Contrabanda calificată este o formă agravată a infracţiunii de contrabandă
prevăzută de art.
270 din Codul vamal, motiv pentru care aici ne vom mărgini să analizăm exclusiv elementele
particulare.
Obiectul juridic specific este similar cu cel al infracţiunii de contrabandă simplă. În schimb,
obiectul material al infracţiunii este cel care face diferenţa între contrabanda simplă şi cea
calificată. În cazul contrabandei calificate, acesta este constituit din arme, muniţii, materiale
explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice,
deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor stabileşte categoriile de arme şi
muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi
muniţii sunt permise pe teritoriul României.
Condiţiile în care pot fi efectuate operaţiuni cu materiale nucleare sau materii radioactive sunt
prevăzute în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi
controlul activităţilor nucleare.
Regimul juridic al drogurilor este stabilit în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, iar cel al precursorilor este prevăzut de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de
droguri.
Regimul juridic al deşeurilor este prevăzut de Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.
Regimul substanţelor toxice se află reglementat în Legea nr. 360/2003 privind regimul
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.
În ceea ce priveşte materialele chimice periculoase, regimul acestora este stabilit în
Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie
26
2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare
şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, act normativ cu aplicare directă în legislația națională.
Materialele explozibile sunt definite de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor
explozive, republicată.
B. Elementul subiectiv
Din punct de vedere subiectiv, fapta prevăzută la art. 271 din Codul vamal se comite cu intenţie
directă sau indirectă.
Deşi Codul vamal nu sancţionează săvârşirea faptei din culpă, totuşi acest lucru este realizat
prin dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind
degradarea mediului, așa încât în cazul săvârșirii infracțiunii din culpă fapta va constitui
infracțiune, sancțiunea, limitele de pedeapsă prevăzute la art. 271 din Codul vamal fiind redse la
jumătate.
C. Sancţionarea şi principiul subsidiarităţii
Infracţiunea de contrabandă calificată se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.
Norma de incriminare cuprinsă în art. 271 din Codul vamal se aplică numai dacă legea penală
nu prevede o pedeapsă mai mare. Spre exemplu, aceasta nu se aplică în cazul traficului de droguri
de mare risc [art. 3 alin.(2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri], care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 12 de ani şi
interzicerea unor drepturi pentru introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori
exportul de droguri de mare risc.
În cazul în care contrabanda are în vedere droguri de risc [art. 3 alin.(1) din Legea nr. 143/2000
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri], având în vedere
prevederile tezei finale a art. 271 din Codul vamal, precum şi faptul că legea specială prevede o
pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani, apreciem că într-o astfel de situaţie, dacă obiectul
material al infracţiunii de contrabandă calificată este reprezentat de drogurile de risc, pedeapsa va
fi cea prevăzută de art. 271 din Codul vamal (închisoarea de la 3 la 12 ani) şi nu cea prevăzută de
Legea nr. 143/2000 (închisoarea de la 3 la 10 de ani).
5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 272 – folosirea de acte nereale

„Art. 272 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de
transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte
cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie
infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea unor drepturi.”

A. Obiectul juridic
27
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare regimul vamal,
a căror existenţă şi normală derulare presupun folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor
vamale de transport sau comerciale care se referă la mărfuri sau bunuri ori cantităţi de mărfuri sau
bunuri corespunzătoare adevărului.
B. Subiectul activ
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, astfel că poate avea această calitate orice
persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală este
posibilă.
Subiectul pasiv este statul.

Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de folosire la autoritatea vamală a
documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la
alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Denaturarea adevărului poate fi
realizată fie prin folosirea unor documente vamale sau de transport care se referă la alte mărfuri
decât cele introduse sau scoase din ţară, fie prin folosirea unor astfel de documente care se referă
la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri.
Se observă că infracţiunea de folosire a unor acte nereale este o formă specială a infracţiunii de
fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, astfel că cele două
se exclud reciproc, determinând imposibilitatea reţinerii concursului de infracţiuni. B. Urmarea
imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al infracţiunii.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă, fără a avea
vreo relevanţă scopul făptuitorului sau mobilul faptei.
prezintă făptuitorul. Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.
5.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
28
Să ne reamintim...
Infracțiunea de folosire de acte nereale presupune folosirea la autoritatea
vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte
mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate
în vamă.
5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 273 – folosirea de acte falsificate

„Art. 273 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de
transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte
falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.”

A. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare regimul vamal, a
căror existenţă şi normală derulare presupun folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor
vamale de transport sau comerciale corespunzătoare adevărului.
B. Subiectul activ
Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând avea această calitate orice persoană care
îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală este, de asemenea,
posibilă.
Subiectul pasiv este statul. 5.4.3.
Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective constă în folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor

vamale de transport sau comerciale falsificate.
Se poate observa că elementul material al acestei infracţiuni este asemănător cu cel al
infracţiunii descrise de art. 272 din Codul vamal. Diferenţa dintre cele două infracţiuni este dată
de caracterul documentelor, respectiv, în cazul infracţiunii de faţă, actele prezentate la autoritatea
vamală sunt falsificate.
Concursul de infracţiuni, prin reţinerea atât a art. 273 din Codul vamal, cât şi a art. 323 din
Codul penal – Legea nr. 286/2009, care incriminează uzul de fals, este exclus, deoarece între cele
două norme de incriminare există o corelaţie specie-gen [art. 273 din Codul vamal – art. 323 din
Codul penal (Legea nr. 286/2009)].
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al infracţiunii.

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă, fără a avea vreo
relevanţă scopul făptuitorului sau mobilul faptei.

29
prezintă faptuitorul. Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
30
Infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de
capital
§4. Infracţiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990
4.2. Infracţiunile prevăzute de art. 272
Text de lege: 4.2.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 272 - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă
fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului
de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii, care:
a) dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe
care îl ştie vădit superior valorii lor efective, sau vinde, pe seama societăţii,
acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt
vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru
alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
b) foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură
societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori
pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;
c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă,
de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta
ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma
împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a), sau
face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii
proprii;
d) încalcă dispoziţiile art. 183.
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost
săvârşită de administratorul, directorul membrul directoratului ori
reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor operaţiuni de trezorerie între
societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează, direct
ori indirect.
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este
săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este
realizat de la una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta,
direct sau indirect."

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala desfăşurare a
activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au drept de decizie în
cadrul societăţilor.
În ceea ce priveşte subiectul activ şi cel pasiv, facem trimitere la explicaţiile de la art. 271.
31
Elementul material
art. 272 lit. d). Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune o încălcare a dispoziţiilor art.
183, care stabilesc un procent de cel puţin 5% din profitul societăţii care se preia în fiecare an
pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul
social. De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins a cincea parte din
capitalul social, excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor
nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat
amortizărilor.
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al
infracţiunii (ex re).

Faptele se comit cu intenţie. În cazul faptei incriminate de art. 272 lit. a) intenţia este directă,
deoarece este calificată prin scop (obţinerea unui folos în paguba societăţii).
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) dacă a fost săvârşită de
administratorul, directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în cadrul
unor operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o
controlează, direct ori indirect, iar fapta prevăzută la alin. (1) lit. c) nu constituie infracţiune dacă
este săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la
una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
4.2.6. Caracterul subsidiar al reglementării
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 272, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.
4.3. Infracţiunile prevăzute de art. 2721

„Art. 2721 - Se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de
supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii, care:
a) răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase
care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor
societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru
alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
b) încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive
ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii celor
rezultate din aceasta.”
32
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala desfăşurare a
activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au drept de decizie în
cadrul societăţilor.
Subiecţii infracţiunii, atât pentru infracţiunea de la lit. a), cât şi pentru cea de la lit. b), sunt
identici cu cei ai infracţiunilor prevăzute de art. 271 şi 272.

Elementul material
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b). Elementul material al infracţiunii constă în încasarea
sau plătirea de dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în
lipsă de situaţie financiară sau contrarii celor rezultate din aceasta. Profiturile fictive sunt sume de
bani care nu au acoperire în realitate.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b) constă în crearea unei stări de pericol privind buna
desfăşurare a activităţilor comerciale, prin încasarea sau plata unor dividende, sub orice formă, din
profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii celor
rezultate din aceasta.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b). Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al
efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex re).
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b). Fapta se comite cu intenţie, fie directă, fie indirectă.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

4.11. Infracţiunea prevăzută de art. 2801

„Art. 2801 - Transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute
într-o societate, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la
urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, se pedepseşte cu închisoare
de la un an la 5 ani.”

33
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la respectarea
dispoziţiilor legale în materie penală și a celor privind desfăşurarea urmăririi penale, ceea ce
presupune abţinerea de la fapte şi acte de natură să împiedice ori să îngreuneze urmărirea penală.
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, respectiv o persoană care are părţi
sociale sau acţiuni într-o societate (acţionar sau asociat).

Elementul material constă în acţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor
deţinute într-o societate, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării
acesteia.
Aşa cum se poate observa pentru existenţa infracţiunii, este necesar să existe o transmitere
fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor unei societăţi, iar operaţiunea de transmitere să fie
efectuată în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul
îngreunării acesteia.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate. C.
Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de scop.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 7 ani.

Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzută la art. 2801 presupune acţiunea de
transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate,
transmitere care trebuie făcută în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al
sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
34
Infracţiunile privind regimul drogurilor
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri
5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 – traficul de droguri de risc
şi de mare risc

„Art. 2 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea
ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de
la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie relaţiile
sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea
strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care reglementează regimul
drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea persoanelor care consumă droguri în
mod ilicit. Observăm că, în cazul acestei infracţiuni, pe lângă sănătatea publică (obiect juridic
principal), legea penală ocroteşte şi sănătatea fizică şi mintală a consumatorului de droguri
(obiect juridic adiacent).
Infracţiunea examinată are obiect material, respectiv drogurile (plante, substanţe sau
preparate stupefiante sau psihotrope) supuse controlului naţional. Prin Legea nr. 339/2005
privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, este
stabilit regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul,
distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea
şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor spontane sau cultivate, substanţelor şi preparatelor
prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa care face parte integrantă din această lege. Substanţele
prevăzute în tabelele II şi III din anexă şi preparatele lor sunt supuse, atunci când sunt utilizate în
scop medical, şi altor dispoziţii aplicabile substanţelor şi preparatelor de uz uman sau veterinar, în
măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 339/2005.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile sunt definite ca fiind plantele şi
substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe,
înscrise în tabelele nr. I-III. Drogurile se împart în două categorii: droguri de risc şi droguri de
mare risc.
Drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc sunt
drogurile înscrise în tabelul nr. III. Substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise
în tabelul nr. IV, poartă denumirea de precursori, iar regimul juridic al acestora este stabilit, în
principal, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006.
Printre cele mai cultivate plante care constituie rezervorul mondial al traficului ilicit de droguri
se numără macul de opiu, canabisul sativa şi cocaierii.
35
Macul de opiu este o plantă-drog ce se cultivă în zona de sud est a Asiei [în această parte a
lumii existând suprafeţe agricole foarte mari cultivate cu mac (somnifer papaverum)] în aşa-zisul
„triunghi de aur” care cuprinde zonele de frontieră ale Myanmar, Laos şi Thailanda. Macul de opiu
se mai cultivă în Egipt, Kenya, India etc.
Potrivit datelor statistice (United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report,
2010, p. 137-140), pentru anul 2009, principalele state care produceau macul de opiu au fost:
Afganistan – 6.900 tone, Myanmar – 330 tone, Pakistan – 44 tone, Columbia – 9 tone și Laos – 3
tone. Canabis sativa (cânepa) este o plantă-drog natural, ea fiind supusă controlului naţional şi
internaţional, deoarece inflorescenţele florale şi fructifere ale acestei plante, însoţite sau nu de
frunze ori de alte părţi ale inflorescenţei din care s-au scos seminţele, sunt considerate droguri.
Din canabis sativa se obţine haşişul (răşina) şi uleiul de canabis. Acestea sunt prevăzute în
tabelul anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind considerate droguri de risc. Substanţa pură activă din
planta de canabis, haşiş sau ulei, care produce starea de euforie pentru consumator este
tetrahidrocannabinolul (THC). Această substanţă figurează în Tabelul I, anexă la Legea nr.
143/2000, deoarece este considerată drog de mare risc. Haşişul este un concentrat de THC şi răşini,
obţinut prin extracţia din părţile florale ale frunzelor tinere, precum şi ale vârfurilor ramurilor
plantei de canabis.
Canabisul provine, în principal, din Africa şi Asia de Vest (pentru perioada 2003-2008, conform
datelor existente, producția de rășină de canabis era împărțită după cum urmează: Maroc – 21%,
Afganistan – 8%, Pakistan – 5% etc. - United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug
Report, 2010, p. 183-187). De asemenea, ţările sud-americane cultivă canabisul pentru consumul
la nivel local, dar şi pentru aprovizionarea pieţelor din alte state. Cânepa cultivată în România are
un conţinut mai slab de THC, de aceea consumatorul, pentru a obţine efectele dorite, trebuie să
fumeze 4-5 ţigări confecţionate din frunzele acestei plante. Cu toate acestea, şi în ţara noastră
culturile de cânepă sunt supuse controlului naţional, pentru aceasta fiind nevoie de autorizaţie.
Arbustul de coca (cocaierul) este o plantă-drog din care se extrage cocaina. Acest drog ajunge
în Europa din ţările producătoare (Peru, Bolivia, Columbia, Ecuador etc.).
Potrivit datelor statistice (United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report,
2010, p. 161-165), în anul 2008, principalele state care produceau cocaine au fost: Columbia – 450
tone, Peru – 302 tone și Bolivia – 113 tone.
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu cere
vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În situaţia în care o
persoană desfăşoară activităţi finanţare a traficului ilicit de droguri, potrivit dispoziţiilor art. 9 din
Legea nr. 143/2000, aceasta va fi sancţionată conform legii.
În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din categoria
persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii,
va fi realizat conţinutul circumstanţelor agravante prevăzute de art. 13 alin.(1) lit. a) și b) din Legea
nr. 143/2000.
Infracţiunea are subiect pasiv principal şi secundar. Subiectul pasiv principal este statul, în
calitate de reprezentant al societăţii, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă
consecinţele produse sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată
sănătatea.
36
Să ne reamintim...
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece
legiuitorul nu cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie
infracţiune.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, iar
subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse sau
pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată sănătatea.
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în activităţile
enumerate de textul incriminator desfăşurate, fără drept, şi anume: cultivarea, producerea,
transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu,
trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţii privind circulaţia
drogurilor.
Cultivarea de plante ce conţin droguri. Este permisă cultivarea plantelor ce conţin substanţe
aflate sub controlul legislaţiei naţionale numai dacă sunt prelucrate în scop tehnic, în vederea
producerii de tulpini, fibre, sămânţă şi ulei, în scop medical şi ştiinţific şi numai cu autorizarea
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare
rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe baza estimărilor anuale stabilite potrivit
dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor,
substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi a normelor metodologice de aplicare a
acesteia. Cultivarea în scop industrial şi/sau alimentar sau pentru producerea de sămânţă a
plantelor ce conţin substanţe aflate sub control naţional sub limitele stabilite prin normele
metodologice de aplicare a acestei legi se autorizează de către Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a
municipiului Bucureşti. Furnizorii de seminţe de canabis şi mac opiaceu au obligaţia de a livra
asemenea seminţe numai către deţinătorii autorizaţiei de cultivare. Cultivatorii de canabis şi mac
opiaceu autorizaţi au obligaţia de a însămânţa terenurile deţinute numai cu seminţe din soiurile
înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor şi hibrizilor de plante de cultură din România sau în
Cataloagele Comunităţilor Europene, produse de unităţile autorizate de Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale, prin autorităţile teritoriale de control şi certificare a seminţelor (art. 12 din
Legea nr. 339/2005).
Proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie agricolă sau cu
orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele aflate sub controlul legislaţiei naţionale care
ar putea creşte spontan pe terenul respective. Costurile distrugerii plantelor spontane şi a culturilor
neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau deţinătorul terenului, după caz. În
doctrina juridică s-a arătat că prin cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce conţin droguri
se înţelege „complexul de activităţi privind însămânţarea, întreţinerea, îngrijirea şi recoltarea în
scop de prelucrare, respectiv, culegerea, strângerea, adunarea plantelor din care pot fi extrase
drogurile”. Cultivarea fără drept a plantelor ce conţin droguri pe o suprafaţă de teren mică, cum ar
fi cultivarea în ghivece pentru flori, în scopul folosirii drogurilor extrase din ele de către cel care
le-a cultivat realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar nu cel
al infracţiunii examinate.
37
În sensul Legii nr. 143/2000, producerea ilicită de droguri este o activitate ce are ca rezultat
crearea unui drog ce face parte din categoria celor supuse controlului naţional. În ceea ce priveşte
activitatea de producere ilicită de droguri, constatăm că ea este foarte apropiată, din punct de
vedere al conţinutului, de activitatea de fabricare ilicită de droguri. Noţiunea de „producere”, aşa
cum s-a spus în doctrină, cuprinde şi pe cele de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare” ori
„condiţionare” a unui produs ori a unei substanţe stupefiante sau psihotrope. Pentru a evita
eventualele interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat printre modalităţile infracţiunii şi noţiunile
de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare”.
Prin fabricarea de droguri se înţelege o activitate organizată, de tip industrial, care presupune
un proces tehnologic, cuprinzând mai multe operaţii şi utilităţile corespunzătoare, la care participă
un număr mai mare de persoane şi prin care se obţin droguri în cantităţi mai mari. Fabricile care
produc droguri sau condiţionează droguri trebuie să fie autorizate şi au obligaţia de a se înregistra
la organul de poliţie competent din punct de vedere teritorial.
Experimentarea drogurilor fără drept este o modalitate normativă al cărei conţinut presupune
o activitate prin care sunt testate sau încercate substanţele ori plantele ce constituie droguri.
Experimentarea drogurilor este permisă numai în scop uman, veterinar sau ştiinţific, în baza unei
autorizaţii emise de organul competent. Medicamentele noi nu pot fi folosite în tratarea unor
afecţiuni la om, decât după ce au fost omologate de forurile competente naţionale sau/şi
internaţionale.
Extragerea de droguri din plantele ce le conţin, fără autorizaţie, reprezintă o operaţie ilicită ce
realizează conţinutul infracţiunii examinate, prin scoaterea (obţinerea) unor substanţe concentrate.
De exemplu, extragerea opiului din capsulele de mac ori extragerea haşişului sau a uleiului din
planta de canabis sativa.
Prepararea drogurilor este o activitate prin care sunt amestecate anumite substanţe, în urma
căreia se naşte un drog. Prepararea de droguri ca infracţiune nu trebuie să fie confundată cu
amestecarea unor produse care, consumate, pot avea efecte asemănătoare cu cele ale unor droguri
supuse controlului naţional. De exemplu, alcool cu medicamente neuroleptice sau barbiturice.
Transformarea drogurilor reprezintă o operaţiune prin intermediul căreia, cu ajutorul unor
reacţii chimice la care se folosesc precursori, un drog devine alt drog. De pildă, morfina (drog de
mare risc) poate fi transformată în heroină (drog de mare risc). De cele mai multe ori, un drog mai
ieftin (de pildă, morfina), printr-o reacţie chimică cu ajutorul unui precursor (în cazul morfinei,
anhidrida acetică) este transformat în alt drog (heroina), care se vinde la un preţ mult mai bun.
Oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în contextul art. 2 din Legea nr.
143/2000, constă în fapta unei persoane de a da alteia, în mod gratuit, un drog care este supus
controlului naţional. Oferirea în mod gratuit de droguri reprezintă o metodă curentă de lucru a
traficanţilor pentru a atrage viitorii consumatori, deoarece, după câteva doze, drogurile creează
dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul implacabil al cererii şi ofertei de
droguri pentru consum, de pe urma căruia traficanţii de droguri obţin venituri fabuloase. Oferirea
de droguri constituie infracţiune indiferent de scopul cu care este efectuată, inclusiv ipoteza în care
este dezinteresată material.
Punerea în vânzare de droguri este activitatea prin care o persoană introduce în „circuitul
comercial” droguri, de regulă, prin intermediul unor distribuitori ori prin introducerea lor în
anumite localuri publice sau private pentru a fi vândute. În cazul modalităţii punerii în vânzare,
persoana care o efectuează nu vinde ea drogurile, ci aceasta foloseşte alte persoane care predau
drogurile consumatorilor şi încasează contravaloarea acestora. În majoritatea cazurilor, ajungerea
drogurilor la consumatori parcurge mai multe verigi.
38
Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul drogurilor
către consumatori sau între diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. În mecanismul
traficului ilicit de droguri un rol foarte important îl are distribuitorul. Acesta este ultima verigă a
lanţului vertical al traficului ilicit, deoarece face legătura între dealer şi consumator şi aduce înapoi
banii investiţi în droguri, precum şi profitul ce constituie scopul traficului de droguri. Distribuirea
de droguri într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară
activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora constituie circumstanţă agravantă.
[art. 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 143/2000].
Livrarea de droguri este activitatea prin care are loc furnizarea sau remiterea acestora la o
anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu oneros.
Trimiterea de droguri este fapta unei persoane, care fără a face comerţ ilicit cu droguri, le
trimite prin poştă sau alte mijloace (de exemplu, curier) unor persoane, pentru ca drogurile să fie
introduse în traficul ilicit.
Transportul de droguri este activitatea prin care drogurile sunt deplasate dintr-o ţară în alta
sau dintr-un loc în altul pe teritoriul aceluiaşi stat, indiferent de mijlocul de locomoţie [animale de
povară (măgari sau cămile, de pildă), trenuri, autoturisme, camioane, autobuze, nave sau
aeronave].
Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau relaţiile pe
care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri. În
cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje pecuniare.
Cumpărarea de droguri este o activitate prin care acestea sunt achiziţionate contra cost de la
distribuitori sau dealeri. Faptul că cel care cumpără droguri este sau nu consumator nu are nicio
importanţă pentru existenţa infracţiunii.
Deţinerea de droguri este activitatea prin care o persoană stăpâneşte sau are în posesie
asemenea substanţe. Deţinerea de droguri poate fi licită sau ilicită. Deţinerea de droguri este licită
dacă este permisă de lege. De pildă, în farmacii, depozite de medicamente etc.
Prin expresia alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, legiuitorul a înţeles să includă
orice alte activităţi cu droguri prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a consumatorului,
altele decât cele anume prevăzute în alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000. De exemplu,
activitatea de schimb de droguri între doi consumatori.
În legătură cu elementul material al infracţiunii analizate, menţionăm faptul că pentru întregirea
laturii obiective trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca traficul de droguri să aibă loc fără drept.
Prin urmare, pentru a avea caracter infracţional, operaţiunile descrise în norma de incriminare este
necesar să fie desfăşurate în mod ilicit.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor,
generată de săvârşirea activităţii incriminate. Sigur că, sub aspectul obiectului secundar, este
posibilă şi producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii consumatorului.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re. Relaţia cauzală trebuie stabilită însă în ceea ce priveşte
urmarea imediată specifică obiectului juridic adiacent.
5.1.4. Elementul subiectiv Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii
prevăzute de art. 2 din Legea nr.
39
143/2000, fapta de trafic de droguri trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă). Intenţia
presupune cunoaşterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanţelor la care se referă
acţiunea sa.
5.1.5. Forme, modalităţi, variante

Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate.
Conform art. 12 din Legea nr. 143/2000, se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.
Textul incriminator cuprinde două variante infracţionale: simplă [alin. (1)] şi agravată [alin.
(2)]. Diferenţa dintre cele două este dată de obiectul material al infracţiunii. În cazul variantei
simple, traficul se referă la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate, obiectul traficului îl
constituie drogurile de mare risc.
Traficul de droguri de risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea
unor drepturi. Dacă traficul de droguri are ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea
de la 5 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 16 din lege, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la
art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului
lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin
valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la art. 2.
Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi constituie venituri ale
bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – traficul internaţional de droguri („contrabanda”

cu droguri)

„Art. 3 - (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori
exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10
de ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 este constituit din
relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de
respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care reglementează
regimul circulaţiei drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea consumatorilor
de droguri. Menţionăm că, prin fapta incriminată de art. 3 din Legea nr. 143/2000, este lezat şi
regimul juridic vamal.
40
Infracţiunea are ca obiect material drogurile de risc şi drogurile de mare risc. Pentru mai multe
elemente privind obiectul material al infracţiunii, a se vedea explicaţiile date cu prilejul examinării
art. 2 din Legea nr. 143/2000.
nicio calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În cazul în care subiectul
activ are calitatea de cadru medical ori face parte din categoria persoanelor care, potrivit legii, au
atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii, va fi realizat conţinutul circumstanţei
agravante prevăzute de art. 13 alin.(1) lit. a) și b).
Infracţiunea are atât subiect pasiv principal, cât şi secundar. Subiectul pasiv principal este
statul, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse sau pe
cale de a se produce ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i astfel periclitată sănătatea.

Elementul material al infracţiuni prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în
introducerea sau scoaterea din ţară, importul sau exportul de droguri de risc, fără drept. Potrivit
art. 20 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope, operaţiunile de export sau de import cu plantele, substanţele şi
preparatele prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la această lege se desfăşoară în baza unei
autorizaţii de export sau import, eliberată pentru fiecare operaţiune de către Ministerul Sănătăţii
prin serviciul specializat, conform modelului prevăzut în normele metodologice de aplicare a
acestei legi.
Operaţiunile de import sau export cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi
III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizaţiei prevăzute de lege, în
limitele estimărilor anuale (art. 21 din Legea nr. 339/2005). Documentele comerciale, documentele
de vamă sau de transport, precum şi alte documente de expediere trebuie să indice numele plantelor
şi ale substanţelor aşa cum acestea figurează în tabelele convenţiilor internaţionale şi, după caz,
denumirea comercială a preparatelor, cantităţilor exportate de pe teritoriul naţional sau care
urmează a fi importate, numele şi adresele exportatorului, ale importatorului şi cele ale
destinatarului (art. 27 din Legea nr. 339/2005).
Conform art. 28 din Legea nr. 339/2005, este interzisă depozitarea în regim de antrepozitare şi
în zonele libere a plantelor, substanţelor sau preparatelor ce conţin substanţe stupefiante ori
psihotrope indigene sau de import. Sunt interzise importurile pe teritoriul României sub formă de
transporturi adresate unui depozit de vamă. Sunt interzise exporturile de pe teritoriul României
sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă, cu excepţia cazului în care autoritatea
competentă a ţării importatoare a precizat pe autorizaţia de import că aprobă o astfel de operaţiune.
Transporturile ce intră sau ies de pe teritoriul României fără a fi însoţite de o autorizaţie de
import sau de export, precum şi cele care nu sunt conforme autorizaţiei sunt reţinute de autorităţile
competente, până la justificarea legitimităţii transportului sau până la rămânerea definitivă şi
irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune confiscarea transportului respectiv (art.
29 din Legea nr. 339/2005).
Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante, substanţe sau preparate conţinând
substanţe prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005 este permisă numai dacă
la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizaţia de importexport pentru acel
41
transport. Destinaţia unui transport aflat în tranzit pe teritoriul României poate fi schimbată numai
după eliberarea unei noi autorizaţii de export de către autoritatea competentă din ţara exportatoare.
Niciun transport de plante, substanţe şi de preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la
Legea nr. 339/2005, aflat în tranzit pe teritoriul României, nu poate fi supus vreunui tratament care
să-i modifice natura sau ambalajul (art. 31 din Legea nr. 339/2005). Conform art. 32 din Legea nr.
339/2005, regulile de mai sus nu sunt aplicabile dacă transportul este efectuat pe cale aeriană. În
situaţia în care aeronava face escală sau aterizează forţat pe teritoriul României, transportul va fi
tratat ca un export de pe teritoriul României către ţara destinatară numai în condiţiile descărcării
sau dacă circumstanţele impun acest lucru. În practică se poate pune problema aplicării art. 3 din
Legea nr. 143/2000 în corelaţie cu art. 271 din Codul vamal. Potrivit art. 271 din Codul vamal
(Legea nr. 86/2006), introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale
explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice,
deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă
calificată, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă
legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.
Având în vedere faptul că pedeapsa pentru infracțiunea de trafic internaţional de droguri de risc,
prevăzută la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este închisoarea de la 3 la 10 de ani şi
interzicerea unor drepturi, se pune problema rezolvării conflictului între cele două norme de drept,
respectiv art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 271 din Codul vamal. Apreciem că într-o
astfel de ipoteză, dacă obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată este reprezentat
de drogurile de risc, pedeapsa va fi cea prevăzută de art. 271 din Codul vamal (închisoarea de la 3
la 12 ani) şi nu cea prevăzută de Legea nr. 143/2000 (închisoarea de la 3 la 10 de ani).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor,
precum şi pentru regimul vamal naţional.
5.2.4. Elementul subiectiv Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii
prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, fapta descrisă de lege trebuie comisă cu intenţie
(directă sau indirectă).

Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate.
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta se
referă la droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 3 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute
42
la art. 3. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi constituie
venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – deţinerea de droguri pentru consum propriu

„Art. 4 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru
consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
5.3.2. Explicaţii specifice

Având în vedere faptul că, excluzând conceptul „consum propriu”, elementele conţinutului art.
4 redat mai sus se subsumează celor ale art. 2 din Legea nr. 143/2000, aici ne vom mărgini să
explicăm ce se înţelege prin cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.
Concepţia legiuitorului român cu privire la sancţionarea deţinerii de droguri pentru consum
propriu o întâlnim şi în legislaţia altor state europene. De pildă, legislaţia austriacă în domeniul
drogurilor pune în prim plan principiul terapiei în locul pedepsei în cazul dependenţilor de droguri;
în concepţia legii italiene, consumul ilicit de droguri nu constituie infracţiune, iar deţinerea de
droguri pentru propriul consum este sancţionată contravenţional; în sistemul de drept olandez, cu
unele excepţii, consumul de droguri nu constituie infracţiune. De asemenea, nu constituie
infracţiune nici deţinerea unor cantităţi mici de anumite droguri pentru consumul propriu. Conform
politicii penale olandeze, se apreciază că folosirea drogului nu este o crimă.
În Olanda, o persoană care deţine ilegal o cantitate mai mică de 0,5 g de droguri ce figurează
în lista a II-a (tranchilizante, barbiturice şi canabis) nu va face obiectul unei acţiuni penale, măsura
luată de autorităţi rezumându-se doar la confiscarea acestora, iar dacă este vorba de canabis,
deţinerea în scopul consumului propriu a unei cantităţi mai mici de 5 g nu atrage investigaţii şi nici
condamnări. Începând cu anul 1976, în Olanda, magazinele de cafea şi cafenelele au început să
devină treptat puncte de vânzare a canabisului în condiţii stricte. Ideea liberalizării consumului de
canabis în cantităţi mici se bazează pe politica olandeză potrivit căreia este mai bine ca tinerii să
experimenteze consumul de canabis (drog uşor) decât să treacă la consumul unor droguri tari,
susţinându-se că, în acest mod, tinerii sunt feriţi de tentaţia de a consuma droguri periculoase.
În Cehia, deţinerea a 1,5 grame de heroină, a unui gram de cocaină sau a 15 grame de marijuana
este licită. De asemenea, a fost autorizată şi posesia a 5 grame de haşiş şi a 5 doze de LSD sub
formă de comprimate, capsule sau cristale.
Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infracţiune distinctă, în schimb
sancţionează deţinerea de droguri indiferent de cantitate şi de scopul pentru care se face, inclusiv
pentru consumul propriu. Prin incriminarea distinctă a deţinerii de droguri pentru consum propriu
în art. 4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul român a înţeles să sancţioneze mai blând pe deţinătorul
dependent de droguri care le foloseşte pentru sine, decât pe deţinătorul de droguri care le trafică.
În ceea ce priveşte cantitatea sau natura drogului deţinut ori scopul pentru care se face deţinerea
ilicită de către făptuitor, aceste sunt aspecte care trebuie luate în considerare de către judecător la
încadrarea juridică a faptei şi individualizarea sancţiunilor. În ţările din Uniunea Europeană există
un cadru juridic corespunzător care permite autorităţilor şi societăţii civile prevenirea şi educarea
43
populaţiei, în special a segmentului tânăr, pentru a renunţa la consumul de droguri. De asemenea,
sunt instituite tratamente medicale corespunzătore şi eficiente în unităţile sanitare de specialitate.
În practica judiciară a acestor ţări este vizibilă o tendinţă de relaxare a pedepselor aplicate
dependenţilor care deţin anumite categorii de droguri pentru consum propriu, apreciindu-se, pe
bună dreptate, că faţă de aceştia trebuie să primeze măsurile de natură medicală sau socială.
Instanţele fac diferenţa între un simplu dependent de droguri (consumator din nevoi patologice) şi
un consumator care face, în acelaşi timp, şi trafic ilicit.
De asemenea, este o practică frecvent întâlnită, a instanţelor din ţările membre ale Uniunii
Europene, sancţionarea mai blândă a deţinerii de canabis, haşiş, marijuana şi a derivatele acestora
în scopul consumului propriu, comparativ cu deţinerea de heroină sau cocaină în acelaşi scop. Cu
privire la acest aspect, într-un raport mondial asupra drogurilor se arată că, în multe ţări,
infracţiunile referitoare la canabis sunt tratate mai tolerant decât cele referitoare la alte narcotice.
Raportul atrage atenţia că cedarea în faţa canabisului este importantă, pentru că acesta este cel mai
popular drog ce se consumă ilicit pe plan mondial, existând date că, în unele ţări, mai mult de
jumătate din populaţia tânără a folosit acest drog. Canabisul a devenit la fel de periculos pentru
sănătatea consumatorilor ca şi celelalte plante (cocaierul din care se extrage cocaina şi macul din
care se extrage opiul), deoarece traficanţii au investit foarte mult în creşterea potenţei efectelor
euforice ale canabisului, făcându-l mai atractiv pe piaţa ilicită a drogurilor.
În ceea ce priveşte cantitatea de droguri deţinută pentru consum propriu, practica judiciară în
rândul statelor europene nu este unitară. Din cauza sistemelor legislative diferite ale ţărilor membre
ale Uniunii Europene, nu se poate menţiona cantitatea acceptată de autorităţi ca fiind destinată
consumului propriu şi cea care ar excede acestei destinaţii.
Pe lângă criteriile menţionate mai sus, în aplicarea sancţiunii deţinătorului de droguri pentru
propriul consum, instanţele statelor europene ţin seama şi de alte date, precum: recidivă, starea
psihică a consumatorului deţinător, locul deţinerii etc.
Problema fundamentală a legii penale este să facă distincţie între un consumator de ocazie şi
un dependent de droguri care consumă în mod obişnuit astfel de substanţe, deoarece un consumator
dependent este considerat mai degrabă bolnav decât delincvent.
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este circumstanţiat,
putând avea această calitate numai o persoană fizică cu capacitate penală, consumator sau
consumator dependent de droguri, cerinţă ce rezultă implicit din textul incriminator. O persoană
care deţine o cantitate cât de mică de droguri, care nu este consumator, nu va comite infracţiunea
prevăzută de art. 4, ci infracţiunea descrisă de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Consumatorul este
persoana care îşi administrează sau permite să i se administreze droguri în mod ilicit, prin înghiţire,
fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism.
Consumatorii pot fi dependenţi sau simpli.
Consumatorul dependent este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod
repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor
medicale şi sociale. Din punctul de vedere al normei de incriminare, consumatorii de droguri se
împart în două categorii, respectiv, consumatori legali şi consumatori ilegali. Sunt consumatori
legali de droguri persoanele fizice care îşi procură în mod legal drogurile, în baza unei prescripţii
medicale sau autorizaţii eliberate de organele sanitare abilitate. Toţi ceilalţi consumatori sunt
ilegali.
Având în vedere cerinţa ca activitatea incriminată să fie desfăşurată pentru consum propriu,
elementul subiectiv poate îmbrăca exclusiv haina intenţiei directe.
44
În cazul variantei agravate, prevăzute la alin.(2), actele de pregătire şi tentativa sunt
incriminate.
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Dacă fapta se referă la droguri de mare risc pedeapsa
este închisoarea de la de la 6 luni la 3 ani.
Să ne reamintim...
În România nu este sancţionat penal consumul de droguri. Cu toate acestea,
constituie infracţiune orice deţinere de droguri indiferent de cantitate şi de scopul
pentru care se face, inclusiv pentru consumul propriu.
5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru consumul
de droguri

„Art. 5 - Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a
unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000 îl constituie
respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care reglementează
regimul drogurilor.
Obiectul juridic secundar este alcătuit din relaţiile sociale protejate de legea penală referitoare
la sănătatea persoanei fizice privită individual, care ar putea cădea victimă toxicomaniei tocmai
datorită existenţei unor localuri unde s-ar putea consuma droguri.
vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune.
În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din categoria
persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii,
45
va fi realizat conţinutul unei circumstanţe agravante prevăzute de art. 13 alin.(1) lit. a) și b) din
Legea nr. 143/2000.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce subiectul
pasiv secundar este persoana care consumă ilicit droguri în locaţiile prevăzute de legiuitor, puse la
dispoziţie de organizatori, existând riscul ca acestea să cadă victimă toxicomaniei.

Elementul material
Elementul material constă în punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei
locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri
ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.
Punerea la dispoziţie a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat înseamnă
oferirea unui asemenea spaţiu unor persoane spre a-l folosi în vederea consumului ilicit de droguri
în colectiv. Punerea la dispoziţie a spaţiului poate fi gratuită sau contra cost.
Folosirea spaţiilor în scopul consumului de droguri poate fi impusă de însuşi stăpânul
locuinţei, localului ori locului amenajat sau poate fi numai tolerată de el. Pentru existenţa
infracţiunii nu are importanţă dacă locuinţa sau localul sunt special amenajate pentru consumul de
droguri şi dacă se plăteşte sau nu intrarea, dar pentru existenţa infracţiunii este necesar a fi
îndeplinite cumulativ două condiţii: în locurile „puse la dispoziţie” trebuie să se întâlnească mai
multe persoane. Întâlnirile întâmplătoare, la care participă constant două sau trei persoane
determinate, nu satisfac condiţia; persoanele cărora li se oferă spaţiile pentru întâlnire să fie
consumatori iliciţi de droguri.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor.
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material al

Infracţiunea prevăzută la art. 5 se comite numai cu intenţie directă.
Potrivit art. 12, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi luarea de măsuri în vederea
comiterii infracţiunii.

Fapta incriminată de art. 5 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor
drepturi.
46
5.5. Infracţiunea prevăzută de art. 6 – prescrierea de droguri de mare risc şi eliberarea
sau obţinerea de droguri de mare risc în mod ilicit

„Art. 6 - (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic,
fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi eliberarea cu
intenţie de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în
condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.
(3) Obţinerea de droguri de mare risc prin folosirea unei reţete
medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale
falsificate se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani.”

Obiectul juridic principal al infracţiunii de prescriere de droguri de mare risc şi eliberare sau
obţinere de droguri de mare risc în mod ilicit îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea
publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă de către medici ori de
către farmacişti a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea sănătăţii
fizice şi psihice a persoanei, care ar putea fi grav afectată prin prescrierea de către medic fără a fi
necesar de droguri de mare risc, cu ocazia exercitării actului medical, ori prin fapta farmacistului
care eliberează droguri unei persoane în baza unei prescripţii netemeinice ori a unei reţete
falsificate.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind un medic [în cazul alin.(1)] sau o persoană
care are atribuţii în eliberarea medicamentelor pe baza unei reţete medicale (farmacist) [în cazul
alin.(2)]. Subliniem faptul că, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) - obţinerea de droguri de
mare risc pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete
medicale falsificate, subiectul activ nu mai este circumstanţiat, putând fi orice persoană care
răspunde penal şi care a obţinut drogurile de la o farmacie prin mijloacele descrise de legiuitor în
textul de incriminare.
Subiectul pasiv principal este persoana căreia i s-a făcut prescrierea nenecesară de droguri de
mare risc de către medic, a cărei sănătate este pusă în pericol, ori persoana care urma să beneficieze
de drogurile de mare risc eliberate de farmacist. Statul devine subiect pasiv subsidiar, ca
reprezentant al societăţii, fiind interesat în asigurarea şi menţinerea sănătăţii membrilor societăţii.

Prin această incriminare, legiuitorul a vizat să sancţioneze penal pe cel care prescrie, eliberează
sau utilizează droguri de mare risc.
Elementul material al infracţiunii constă în prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de
către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical ori eliberarea sau obţinerea,
cu intenţie, de droguri de mare risc.
47
(i.) Prin prescrierea fără a fi necesar a unui medicament care conţine droguri supuse
controlului naţional, se înţelege activitatea necondiţionat frauduloasă a medicului de a face să
ajungă în mâinile unei persoane o reţetă care îi dă posibilitatea acesteia să obţină în mod ilicit
produsul stupefiant.
(ii.)Eliberarea de droguri de mare risc constituie infracţiune atunci când subiectul activ
(farmacistul), primind o reţetă în care sunt prescrise droguri de mare risc pentru a o onora, îşi dă
seama că prescrierea acestora pentru diagnosticul respectiv nu era necesară şi, totuşi, eliberează
drogurile respective, în loc să ia măsura lămuririi situaţiei.
De remarcat că pentru a fi în realizat conţinutul infracţiunii prevăzută la alin.(2) este necesar a
fi îndeplinită o condiţie prealabilă, respectiv, existenţa unei reţete falsificate ori prescrise de către
un medic, cu intenţie, fără să fie necesară din punct de vedere medical.
(iii.) Obținerea de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale eliberate în
condițiile alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate constă în primirea acestora ca urmare a
eforturilor subiectului activ. La fel ca în cazul modalității anterioare, constand în eliberarea
drogurilor de mare risc, și în cazul modalității analizate legea prevede cele două ipoteze – drogurile
nu sunt necesare din punct de vedere medical sau rețeta folosită este falsificată.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică.

Din punct de vedere subiectiv, faptele incriminate de art. 6 sunt intenţionate. Pentru existenţa
infracţiunii prevăzute de art. 6 alin. (1) şi la alin.(2), elementul subiectiv trebuie să se manifeste
sub forma intenţiei directe sau indirecte, în timp ce pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art.
6 alin. (3), elementul subiectiv trebuie să se manifeste sub forma intenţiei directe.
Potrivit art. 12, tentativa se pedepseşte în cazul alin.(2) și (3). Se consideră tentativă şi
producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea
comiterii infracţiunii.

Sancţiunea pentru infracţiunea prevăzută la art. 6 alin. (1) și (2) este închisoarea de la unu la
5 ani și interzicerea unor drepturi, iar pentru infracțiunea prevăzută la alin.(3), pedeapsa este
închisoarea de la un an la 3 ani.
48
5.6. Infracţiunea prevăzută de art. 8 – furnizarea de inhalanţi unui minor

„Art. 8 - Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui
minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.”

Obiectul juridic principal al infracţiunii de furnizare de inhalanţi unui minor îl constituie
respectarea strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul
inhalanţilor chimici.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de totalitatea relaţiilor sociale referitoare la starea de
sănătate a minorului, căruia i s-au furnizat substanţele toxice în vederea administrării. Obiectul
material constă în inhalanţi chimici toxici, care sunt furnizaţi, în vederea consumului, unui minor.
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care răspunde
penal.
Subiectul pasiv este statul. Subiectul pasiv secundar este calificat, fiind necesar, pentru
existenţa infracţiunii, ca acesta să fie minor.

Elementul material al infracţiunii constă în furnizarea de inhalanţi chimici toxici. Activitatea
ce formează elementul material al laturii obiective, furnizarea, trebuie să aibă ca scop consumul
inhalanţilor chimici toxici furnizaţi.
Există o mare varietate de produse care conţin substanţe chimice volatile toxice. De pildă,
lacurile de mobilă, vopselele, adezivii, oja pentru unghii, acetona etc. Astăzi, copiii străzii se
droghează folosind bronzul pentru sobe (argintiu sau auriu), fapt pentru care aceştia sunt denumiţi
aurolaci.
Furnizarea de inhalanţi chimici toxici are semnificaţia unei activităţi prin care o persoană
oferă produse ce conţin substanţe chimice volatile toxice. Fapta de furnizare se poate face contra
cost, gratis, într-un cadru „oficial” sau „neoficial”. De pildă, un minor (aurolac) se prezintă la un
magazin şi cere o sticluţă cu bronz argintiu. Dacă vânzătoarea îşi dă seama că este vorba de un
minor care se droghează, fapta ei întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni. B.
Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică, dar şi pentru minorul
căruia i-au fost furnizaţi inhalanţii chimici toxici.
49
Infracţiunea se comite cu intenţie directă, inhalanţii chimici toxici fiind furnizaţi în vederea
consumului acestora (de către minori).
Infracţiunea de furnizare, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, inhalanţii chimici toxici care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 8 se confiscă, iar dacă aceştia nu se găsesc, condamnatul este obligat
dobândite prin valorificarea inhalanţilor chimici toxici care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute
50

Ipls

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ipls

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evaziunea fiscală şi spălarea banilor

6.1. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – refuzul refacerii documentelor

Text de lege: 6.1.1. Conţinutul normei de incriminare

6.1.2. Condiţiile preexistente

6.1.5. Forme şi modalităţi

6.2. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – refuzul prezentării documentelor legale şi a

6.2.1. Conţinut legal şi situaţii tranzitorii

Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare

6.2.2. Condiţiile preexistente

6.2.4. Elementul subiectiv

6.2.5. Forme şi modalităţi

6.3. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – împiedicarea efectuării verificărilor

Text de lege: 6.3.1. Conţinutul normei de incriminare

6.3.3. Latura obiectivă

6.3.5. Forme şi modalităţi

6.6.2. Condiţiile preexistente

6.6.3. Latura obiectivă A.

6.6.4. Elementul subiectiv Infracţiunea

6.6.5. Forme, modalităţi şi variante

6.6.6. Sancţionarea Infracţiunea prevăzută în art. 8 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la

6.7. Infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9

Text de lege: 6.7.1. Conţinutul normei de incriminare

6.7.2. Condiţiile preexistente

Lit.b). Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori

Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991: „Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări

6.7.4. Elementul subiectiv Infracţiunea analizată se comite cu intenţie directă calificată de

6.7.5. Forme, modalităţi şi variante

§7. Spălarea banilor

Text de lege: Conţinutul normei de incriminare

E. Forme, modalităţi şi variante

F. Sancţionarea şi aspecte procesuale

4.1. Noţiunea de contrabandă

4.2. Reglementările vamale

5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 270 – contrabanda simplă

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul normei de incriminare

5.1.2. Condiţiile preexistente

5.1.4. Elementul subiectiv

5.1.5. Forme şi modalităţi

5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 271 – contrabanda calificată

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul normei de incriminare

5.2.2. Particularităţi ale contrabandei calificate

5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 272 – folosirea de acte nereale

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul normei de incriminare

5.3.2. Condiţiile preexistente

5.3.3. Latura obiectivă

5.3.4. Elementul subiectiv

5.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Text de lege: 5.4.1. Conţinutul normei de incriminare

5.4.2. Condiţiile preexistente

Elementul material al laturii obiective constă în folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor

5.4.4. Elementul subiectiv

5.4.5. Forme şi modalităţi

5.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

4.2. Infracţiunile prevăzute de art. 272

Text de lege: 4.2.1. Conţinut normei de incriminare

4.2.2. Condiţiile preexistente

4.2.4. Elementul subiectiv

4.3. Infracţiunile prevăzute de art. 2721

Text de lege: 4.3.1. Conţinut normei de incriminare

4.3.3. Latura obiectivă A.

4.3.4. Elementul subiectiv

4.3.6. Caracterul subsidiar al reglementării

Text de lege: 4.11.1. Conţinut normei de incriminare

4.11.2. Condiţiile preexistente