Sunteți pe pagina 1din 3

Ana Aslan

„Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc în prezent şi în viitor. Nu mă


gândesc la trecut, nici măcar nu-mi amintesc de trecut. Cred că altă trăsătură care m-a
ajutat este aceea că nu regret nimic. Aşa am fost în viaţă şi aşa sunt acum. Nu regret
nimic, nici lupta pe care am avut-o, nici că sunt singură, nimic! Da, eu aşa sunt!“,
spunea, cândva, Ana Aslan.
Ana Aslan se naște în 1897 într-o familie de intelectuali brăileni. După ce
tatăl ei moare în 1910, familia se mută la București, unde tânăra Ana studiază la Școala
Centrală. Ana Aslan visa să devină pilot. Mai mult decât atât, a și efectuat un zbor la
bordul unui avion de tip „Bristol-Coandă“. În ciuda acelei prime tentații, ea a renunțat
rapid la acele visuri specifice adolescenței, iar la timpul cuvenit și-a anunțat mama că
vrea să-și continue studiile la Facultatea de Medicină. Considerând că medicina nu este o
meserie potrivită pentru o femeie, mama ei s-a opus vehement. Dar asta n-a contat prea
mult: tânăra rebelă a anunțat-o că, dacă nu-i dă voie să meargă la medicină, va intra în
greva foamei. Și exact asta a și făcut. O decizie extremă care, până la urmă, a înduplecat-
o pe Sofia Aslan. Urmează cursurile de medicină în anii 1915-1922, iar în perioada
refugiului la Iași din Primul Război Mondial lucrează în spitalele militare îngrijind răniți.
După absolvirea facultății, Ana Aslan devine preparator la clinica din
București condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care îi devine mentor, și își începe
studiile de doctorat. În următorii ani, Ana Aslan va lucra la spitalul Filantropia, la
Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină, la Clinica Medicală din Timișoara și
la Spitalul CFR. După Al Doilea Război Mondial, preia șefia Secției de fiziologie a
Institutului de Endocrinologie din București, moment în care își începe propriu-zis cariera
în gerontology
Acolo a început să studieze fenomenele de degenerescență asociate
procesului de îmbătrânire. Inițial a început să cerceteze efectele pe care le are Procaina
asupra afecțiunilor reumatice. Primul său pacient a fost un student țintuit la pat din cauza
unei crize de artroză. Efectul a fost rapid, iar durerile pacientului au încetat în scurt timp.
Ulterior, ea și-a continuat cercetările asupra unor bătrâni internați într-un azil cărora le-a
administrat, de asemenea, Procaină. Și în acele cazuri rezultatele au fost la fel de
spectaculoase ca în cazul studentului-pacient. Dar, în plus, s-a mai constatat și că, în afară
de faptul că durerile articulare cedau rapid, utilizarea terapeutică a Procainei avea și niște
„efecte colaterale“: pacienții constatau că părul încărunțit se recolorează, iar pielea
devenea din nou elastică și fără pigmentația maronie specifică bătrâneții.
În 1952 prepară vitamina H3, cunoscută sub numele de Gerovital, un
medicament menit să întârzie procesul de îmbătrânire care a pus România pe harta
pionierilor în domeniul tratamentelor medicale. Bazat pe procaină sau novocaină, folosite
până atunci doar ca anestezic în stomatologie, Gerovitalul se adresa mai ales persoanelor
trecute de prima tinereţe, atenuând ridurile, menţinând pielea fermă şi cu un tonus optim.
Tot în 1952, simţind potenţialul descoperirii, autorităţile au fondat în oraşul
Otopeni Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, care din 1992 va purta numele
de Ana Aslan.
Chiar dacă iniţial se presupunea că Gerovitalul are doar rol cosmetic,
cercetările ulterioare au scos la lumină şi efecte secundare consistente şi neaşteptat de
bune în privinţa îmbunătăţirii capacităţii memoriei sau a circulaţiei sângelui.
În următoarele trei decenii, tratamentul cu Gerovital H3, brevetat de Ana
Aslan, avea să devină cunoscut în întreaga lume.
Începând cu anii '60, clinica Anei Aslan de la Otopeni devine o destinație
extrem de căutată de către celebritățile lumii. Numeroși actori și șefi de stat călătoreau în
România sau se întâlneau cu doamna dr. Ana Aslan în străinătate și urmau tratamentul ei
cu Gerovital. I-au fost pacienți Nikita Hrușciov, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Charles
de Gaulle, Tito, Mao Zedong, Regele Arabiei Saudide, Aristotel Onassis și mulți alții. Şi
John Fitzgerald Kennedy, preşedintele SUA între 1961 şi 1963, a purtat o corespondenţă
directă cu Ana Aslan, achiziţionând şi el, ca şi succesorul său, Lyndon Johnson, cel mai
cunoscut medicament românesc.
Ana Aslan s-a dedicat toata viața muncii sale; nu s-a căsătorit și nu a avut
copii. Apropiații și-o amintesc ca o persoană severă, exigentă cu colaboratorii, dar plină
de viață. A fost mereu, până la bătrânețe, o femeie foarte elegantă, tot timpul aranjată –
acorda o mare atenție aspectului, comandându-și garderoba din Italia. Era în același
timp superstițioasă și avea o mică pasiune: colecționa statuete cu bufnițe.
Clinica Anei Aslan aducea în România comunistă venituri de până la 17
milioane de dolari anual. Succesul ei a atras însă atenția și invidia autorităților comuniste,
mai ales din partea Elenei Ceaușescu, care era, se pare, deranjată de popularitatea Anei
Aslan.
Gloria externă nu a ferit-o însă pe Ana Aslan de ticăloșia specifică politicii
comuniste. Alegerea sa în cadrul Academiei Române i-a atras invidia Elenei Ceaușescu,
iar ura ,,academicianului de renume mondial“ a luat forma unei acuzații de natură penală.
În 1978, colegiul de partid i-a cerut să achite 1,5 milioane de lei, bani care reprezentau
contravaloarea unor taxe de spitalizare pe care ea nu le percepuse de la pacienții bătrâni și
săraci. Au urmat șapte ani de procese care au început în 1981 și s-au încheiat abia către
sfârșitul anului 1987. Procese pe care Ana Aslan le-a câștigat cu circa cinci luni înainte
de înceta din viață. De fapt, acei 1,5 milioane de lei îi fuseseră imputați în condițiile în
care tratamentele inventate de ea aduceau anual la bugetul statului român circa 17
milioane de dolari.
Ana Aslan a murit în mai 1988 la aproape 92 de ani, exact așa cum a spus: nu
de bătrânețe, ci din cauza unei boli. . Ar fi dorit să fie înmormântată creștinește de 3
preoți alături de familia sa, în cripta Kalindero-Danielopolu. Ultima dorință nu i-a fost
însă respectată din cauza Elenei Ceaușescu, care nu a dorit ca Anei Aslan să-i fie
organizată o slujbă religioasă.
Ana Aslan este înmormântată la cimitirul Bellu din capitală.
De-a lungul vieții, doamna doctor Aslan a primit numeroase premii și
distincții internaționale:Premiul internaţional şi medalia „Leon Bernard”, acordată de
Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru contribuţia adusă la dezvoltarea gerontologiei şi
geriatriei;a fost Profesor Honoris Causa și Doctor emerit al Universităţii Braganza
Paulista, din Brazilia și membră a multor academii și societăți științifice sau medicale din
lumea întreagă, precum Academia de Științe din New York.
“Urâțenia mă crispează, mă blochează și mă anihilează. Detest bătrânețea,
urâțenia și minciuna.”