Sunteți pe pagina 1din 49

Antigene de histocompatibilitate (AHC).

Structura moleculară a AHC. Descrierea claselor


AHC.
Imunologia transplantului.
Conceptul de histocompatibilitate.

2
Conceptul de histocompatibilitate.


Termenul de histocompatibilitate reprezintă
compatibilitatea dintre țesuturile a doi indivizi.

Conceptul de histocompatibilitate apare atunci când
vorbim de transplant, în contextul tolerantei
organismului gazdei la organele transplantate.

Conceptual, termenul este mult mai larg fiind extins la
celule, compatibilitatea dintre două celule referindu-
se la posibilitatea ca celulele unui anumit țesut să
supraviețuiască în prezentă celulelor unui alt țesut

3
Tipuri de transplant

Sunt clasificate după relația dintre sursa (donatorul) și


destinația (receptorul):
1. Grefa autologă - Celulele sau țesutul transplantat provin
tot individul care este receptorul.
2. Grefa autologă - donatorul și receptorul au același bagaj
genetic (gemenii homozigoți sau liniile de animale).
3. Alogrefe - între indivizii aceleași specii. Vorbim atunci.
4. Xenogrefe - indivizii unor specii diferite.

4
Alogrefele au inițiat conceptul de
AHC

În 1930, Peter Gorer, a descoperit ca tumorile ar putea fi
transplantate între șoarecii care au același un grup de alele pe
care le-a numit antigenul II.

El a produs inițial antiser de iepure la celulelor de la șoarecii linii
pure și prin absorbția cu eritrocite c diferite linii, a identificat
antigenul II, cunoscut actualmente sub numele de H-2.

Tumoare în șoarece negru

5
Alogrefele au inițiat conceptul de
AHC
Identfiarea antgenulu H-2 (II).
Antser de iepure fata de: Antgenele detectate pe eritrocitele șoarecilor
albi
I II III
Alb (A) +++ +++ ++
Negru (C57) ++ − ++

Tumoare în șoarece negru

6
Alogrefele au inițiat conceptul de
AHC
Respingerea unei tumori de la un șoarece albinos (A) la un șoarece
negru (C57) este legată de prezența antigenului II.
Respingerea tumorii a fost asociată cu dezvoltarea de anticorpi la
acest antigen.

Relația dintre antigenul II și respingerea tumorii.

Respingerea de tumorii inoculate (linia A) de către:

Fenotipul de antigen II în linia destinatară Linia pură (A × C57) reîncrucișat cu C57

Respingere Acceptare Respingere Acceptare

Ag II + (A) 39 0 17 17

Ag II − (C57) 0 45 0 44

7
Alogrefele au inițiat conceptul de
AHC

George Snell a introdus termenul de antigen de
histocompatibilitate (H) pentru a descrie antigene ce
provoacă respingerea grefei și a demonstrat că, a
tuturor antigenelor potențiale H, diferențele la locus
H-2 (au provocat cea mai puternică respingere

H - 2 s-au este un complex de gene multiple, parte
dintre ele extrem de polimorfe și ca urmare au primit
denumirea de complexul major de
histocompatibilitate (MHC).

8
Determinismul genetic al moleculelor MHC

9
Determinismul genetic al
moleculelor MHC


Componentele principale ale actuale hărții genetice ale HLA
umane (Human Leucocyte Antigen) și de șoarece H 2 MHC.

Genele complexului major de histocompatibilitate sunt
localizate pe cromozomul 6 la om și cromozomul 17 la
șoarece și se extinde pe câteva megabaze.
10
Genele MHC la șoarece


La șoarece, genele MHC codificatoare ale moleculelor complexului
antigenic H-2 sunt localizate pe cromosomul 17, într-un fragment de
2000-4000 kb perechi, suficient de mare pentru a codifica circa 200
de proteine de dimensiuni medii.

In acest complex se găsesc 3 tipuri de gene descoperite independent:

11
Genele MHC la șoarece


Primul grup de gene codifică antigenele care induc
respingerea rapidă a grefelor țesut și de organe, între
indivizi ce aparțin unor alotipuri diferite.

Acestea sunt genele MHC clasa I, care codifică moleculele
MHC clasa I;.
12
Genele MHC la șoarece


Al II-lea grup, denumite codifică sinteza unor molecule
care condiționează intensitatea răspunsului imun al
organismului față de un antigen.

Genele respective codifică proteinele clasei a II-a de
molecule MHC.
13
Genele MHC la șoarece


Al III-lea set de gene ale complexului MHC codifică
sinteza unor componente efectuare ( complement,
factor de necroza tumorală, proteine de stres, etc).

14
Genele MHC la șoarece

Regiunea
K I S D
cromosomală
Clasa I II III I
C4, C2, Bf,
Locusuri genice K A, E D, L
TNF


La șoarece, moleculele MHC I sunt codificate de gene situate la
extremitățile complexului genic H-2, notate K și D.

Gena K are circa 55 de variante alelice. Fiecare variantă codifică
proteine distincte.

15
Genele MHC la om


La om, conține mai mult de 200 de gene ce au fost secvențiate la
începutul anilor 2000 „Complete sequence and gene map of a human
major histocompatibility complex, The MHC sequencing consortium-
Nature 401, 921-923 (28 October 1999)”.

MHC este a doua cea mai lungă secventă contiguă în genomul uman.

Genele care codifică lanțurile alfa de molecule MHC clasa I și a și p
lanțurile de molecule MHC clasa II sunt legate în interiorul
complexului; genele pentru β2-microglobulina și lanțul invariant,
molecule asociate sunt pe cromozomi diferiti (cromozomii 15 și 5,
respectiv, la oameni și cromozomi 2 și 18 la șoarece).

16
Genele MHC la om

„Complete sequence and


gene map of a human
major histocompatibility
complex - The MHC
sequencing consortium-
Nature 401, 921-923 (28
October 1999)”.

17
Genele MHC la om


HC clasa I sunt codificate de genele HLA, iar moleculele MHC II, de regiunea
cromosomală D, localizate pe cromosomul 6.

Moleculele MHC I sunt codificate de trei gene: HLA-A, HLA-B, HLA-C. S-au
descris genele HLA-E, -F, -G, -H și -J, dar acestea sunt considerate gene
neclasice pentru că produsele lor de sinteză se deosebesc structural și
funcțional de ale genelor HLA-A, -B și –C.

Moleculele MHC II sunt codificate de regiunea cromosomală HLA-D, ce
aparține genelor clasei a II-a.

Genele clasei a III-a codifică sinteza acelorași proteine plasmatice (C4, C2,
Bf).

18
Complexul HLA (pe cromosomul 6).

Regiunea D C4, B E, F, G, H,
cromozomală C2, Bf C A J
Clasa II III I Gene
neclasice
Locusuri genice DP, DQ, C4, B E, F, G, H,
DR C2, Bf C A J

19
Genele MHC la om

de alele.
Genele HLA clasa I și II au cel mai înalt grad de
polimorfism genetic dintre toți determinanții genici
cunoscuți ai organismului uman:
– HLA-A are 83 de alele
– HLA-B, 185 de alele
– HLA-C, 42

20
Genele MHC la om


Polimorfismul genic este consecința existenței a cel puțin două alele
pentru un locus.

Pe fiecare din cei doi cromozomi pereche, un individ prezintă 3 gene
MHC diferite (HLA-A, HLA-B, HLA-C).

Celulele umane prezintă 6 variante diferite de gene clasa I, câte trei
de la fiecare părinte. Genele MHC I sunt codominante, astfel că pe
suprafața fiecărei celule se exprimă produsele de sinteză ale ambelor
alele parentale.

Se sintetizează astfel 6 variante biochimice de molecule MHC I.

21
Genele MHC la om


Antigenele HLA-A, B și C sunt antigenele majore implicate în
recunoșterea de de sistemul imunitar al gazdei și în reacția de
respingere a grefei cu importanță în diverse faze ale dezvoltării.

Moleculele HLA-A sunt importate dea lungul vieții, individului,
HL-B în primii ani, iar HLA-C în funcționarea celulelor natural
ucigașe. Toate aceste sunt capabile să prezinte antigenul.
Moleculele MHC neclasice (E, F, G) au polimorfism scăzut nu
prezintă antigenul și sunt implicate în răspunsul înnăscut.

22
Genele MHC la om - Subregiunea DR

Conține o singură genă pentru sinteza
unei catenei a proteinei, DRA1 și una
sau două gene pentru sinteza celeilalte Nr. alelelor
catene (DRB1, DRB3, DRB4 sau DRB5). DRA1 2

Ca și genele codificatoare ale DRB1 184
moleculelor MHC I, genele codificatoare DRB3 11
ale moleculelor MHC II sunt DRB4 8
codominante. DRB5 12

Se sintetizează astfel 8 variante DQA1 18
biochimice de molecule MHC II DQB1 31
(deoarece sunt două gene codificatoare DPA1 10
ale genei β pentru molecula HLA-DR). DPB1 77

23
Combinarea aleatorie a numărului mare de alele explică
polimorfismul extensiv al moleculelor MHC într-o
populație umană.

Numărul combinațiilor genice posibile între aceste alele este evaluat la circa 1090.

In contextul existenței unui număr mare de gene alele codificatoare, posibilitatea
ca doi indivizi neînrudiți să aibă proteine identice ale moleculelor MHC clasele I și
II este mică.

Nu există doi indivizi identici pentru toate cele 6 variante de molecule MHC I și
pentru cele 8 variante de molecule MHC II.

Moleculele MHC I și II au rolul de a lega peptidele antigenice. O variantă
moleculară poate să lege un număr limitat de peptide antigenice(de ordinul
milioanelor), dar probabilitatea unei potriviri spațiale crește mult prin existența
a 6 variante de molecule MHC I și a 8 variante de molecule MHC II.

24
Structura moleculară a antigenelor MHC clasa I

25
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa I

Antigenele codificate de
genele MHC clasa I sunt
glicoproteine de membrană, a
căror regiune C-terminală se
găsește în citoplasmă, iar cea
N-terminală este expusă
extracelular.

O moleculă MHC clasa I este
alcătuită dintr-un lanț α un
polipeptid glicozilat (45 kD),
asociat necovalent cu β-2
microglobulina (12 kD).
26
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa I

Lanțul α este alcătuit din 339 aminoacizi, distribuiți în 5 domenii:

trei domenii extracelulare, notate cu α-l, α-2, α-3, fiecare cu câte 90 de
aminoacizi. Domeniile α-2 și α-3 prezintă legături S-S intracatenare și formează
bucle de 63 și respectiv 86 aminoacizi;

domeniul transmembranar conține 25 resturi de aminoacizi hidrofobi, care
traversează membrana. I;

domeniul cito-plasmatic (30 de aminoacizi la om, 40 la șoarece), conține în
special serină, unele reziduri fiind fosforilate, este implicat în transmiterea
semnalului la mediatorii citoplasmatici.

Domeniile α-1 și α-2 sunt glicozilate și conțin manoză, glucozamină și acid sialic.

Catena α are o regiune variabilă în jumătatea N-terminală, cu două subzone
hipervariabile, care diferă prin mai mult de 60% din aminoacizi, de la un
organism la altul, localizate în domeniile α-1 și α-2.
27
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa I

Studiile clistarografice cu raze X ale domeniilor
extracelulare după clivarea cu papaină arată că
domeniile α-1 și α-2 formează prin pliere cavitate
moleculară, care este fi situsul de legare a epitopului
antigenic.

Cavitatea, se afla intre secvențe β-pliate ale
domeniilor α-1 și α-2, este ocupat de un peptidul
linear. Complexul este recunoscut de limfocitele
CD8.

28
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa I

Cavitatea, vizualizata de sus și din lateral.

29
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa I

β-2 microglobulina (β-2 m) este sintetizată de majoritatea celulelor din
organism. Conține circa 100 aminoacizi, nu prezintă variabilitate
detectabilă pe cale chimică sau imunologică și nu este glicozilată.

Ca și domeniul α-3, β-2m face parte din superfamilia receptorilor de tip
imunoglobulinic având omologie de strucură și a secvenței de aminoacizi
cu domeniile constante ale moleculei de Ig.

Molecula β-2 m formează un singur domeniu stabilizat printr-o punte S-S.

β-2 m se asociază necovalent cu lanțul α al moleculei MHC clasa I, prin
interacțiunea în cu domeniul α-3, ducând la stabilizarea complexului.
Asocierea se face după terminarea sintezei lor, împreună cu peptidul
antigenic și este necesară pentru transportul moleculelor MHC I de la
reticulul endoplasmatic la membrană.

30
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa I

Moleculele MHC I au un
turnover constant.

Ele sunt endocitate și se
sintetizează altele noi.

Stabilitatea lor este
definită de rata
disocierii peptidului și
β-2m.

31
Structura moleculară a antigenelor MHC clasa II

32
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa II

Antigenele MHC clasa II-a sunt glicoproteine heterodimere
de membrană, formate din două catene diferite, notate cu α
și β.

Prin solubilizare cu detergent, aceste molecule se eliberează
întregi. Lanțul α are 30-34 kD, iar lanțul β are 26-29 kD.

Fiecare catenă este formată din 4 domenii:
– două extracelulare, alcătuite din circa 90 de aminoacizi fiecare,
notate cu α-1, α-2, respectiv β-1, β-2;
– un domeniu transmembranar (circa 30 de aminoacizi);
– un domeniu citoplasmatic (10-15 aminoacizi).
33
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa II

Reprezentarea schematică a
moleculelor MHC clasa II-a.
Molecula este formată din 2
catene diferite (α și β), legate
necovalent, a căror extremitate
C-terminală se inseră în
citoplasmă.

Cele două catene au câte două
domenii globulare,
asemănătoare cu domeniile Ig.

Cele două catene sunt
glicozilate.
34
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa II

Domeniile α-1 și β-1 au o variabilitate accentuată a
secvenței de aminoacizi. Ele se asociază pentru a
forma o structură ce delimitează o cavitate în care
este legat peptidul antigenic. Domeniile α-2 și β-2
prezintă omologie a structurii și secvenței de
aminoacizi, cu domeniile moleculei de Ig.

Domeniile α-2, β-1 și β-2 sunt stabilizate prin legături
S-S, iar domeniile α-1, α-2 și β-2 sunt glicozilate.

35
Structura moleculară a antigenelor
MHC clasa II

36
Conformația peptidelor pentru
MHC de clasa I și II
MHC de clasa I
(8-9 aminoacizi)

MHC de clasa II (ajung


până la 14-20
aminoacizi)
37
Evaluarea diferențelor antigenice ale
moleculelor MHC

38
Evaluarea diferențelor antigenice
ale moleculelor MHC

Diferențele antigenice dintre indivizii alotipici ai unei specii,
dependente de moleculele MHC I se evaluează serologic.

Serul imun specific anti-molecule MHC se obține prin
injectarea unei suspensii de leucocite, la un organism al
aceleiași specii, diferit din punct de vedere genetic, adică un
organism cu o altă combinație de alele moleculelor MHC I.

Organismul receptor sintetizează anticorpi față de
antigenele HLA ale leucocitelor donorului, care se
deosebesc de propriile sale molecule.

39
Evaluarea diferențelor antigenice
ale moleculelor MHC

Anticorpii anti-HLA se găsesc în serul femeilor multipare și se
sintetizează ca rezultat al stimulărilor antigenice HLA de origine
paternă, exprimate pe celulele fătului, dar absente pe suprafața
celulelor organismului matern.

Leucocitele fătului care străbat bariera placentară trec în circulația
maternă și

O altă sursă de ser imun anti-HLA o constituie pacienții politransfuzați.
Astfel ei se imunizează față de antigenele HLA alotipice de pe suprafața
leucocitelor donorilor de sânge.

Antiserurile HLA se pot obține și prin imunizarea voluntarilor.

Toate aceste proceduri sunt urmate de producerea de anticorpi
monoclonali umani.
40
Evaluarea diferențelor antigenice
ale moleculelor MHC

Diferențele antigenice dintre doi indivizi, determinate de
moleculele MHC clasa II-a se evaluează prin capacitatea lor
de a iniția reacția limfocitară mixtă (RLM).

Limfocitele de la doi indivizi ce poartă alele diferite la
locusul HLA-D sunt co-cultivate in vitro. Condiția reactivității
limfocitare este diferența unei singure alele lae locusului ce
codifică aceste molecule.

Indivizii care au molecule MHC I identice nu reacționează
serologic, dar dacă celulele lor diferă prin moleculele MHC II,
codificate de alele diferite ale locusului HLA-D produc un
răspuns intens în RLM.
41
Evaluarea diferențelor antigenice
ale moleculelor MHC

Într-un amestec de celule limfoide homozigote AA și
BB se activează ambele populații de limfocite,
deoarece limfocitele aa reacționează față de
antigenul B, iar limfocitele BB se activează față de
antigenul A.

Într-un amestec de limfocite homozigote AA, cu
populația de limfocite heterozigote AB, răspund
numai limfocitele AA. Răspunsul bidirecțional apare
și în amestecul limfocitelor AC și AB.

42
Evaluarea diferențelor antigenice
ale moleculelor MHC

De obicei se evaluează capacitatea limfocitelor receptorului de
grefă de a se activa față de antigenele donorului și pentru a
induce un răspuns unidirecțional, populația de limfocite a
donorului este tratată cu mitomicină C (un inhibitor al sintezei
ADN) sau este iradiată. Tratamentul nu modifică imunogenitatea
celulelor.

Funcția stimulatoare a celulelor limfoide este restrânsă la celulele
specializate prezentatoare de antigen, radiorezistente și care nu
se divid in vitro. Răspunsul celulelor în RLM este orientat exclusiv
față de moleculele MHC I și II.

Moleculele MHC II constituie un stimul primar esențial pentru
RLM.
43
Distribuția tisulară a moleculelor MHC I și II și
semnificația lor evolutivă

44
Distribuția tisulară a moleculelor MHC I și II și
semnificația lor evolutivă


Moleculele MHC I se găsesc pe suprafața majorității
țesuturilor, pe celulele endoteliale ale capilarelor, iar
leucocitele exprimă cea mai înaltă densitate a
moleculelor MHC I: 1% din moleculele de suprafață
ale membranei leucocitare sunt molecule HLA.

Moleculele MHC I au o densitate mai mică pe
suprafața celulelor hepatice, din plămân, rinichi și
sunt foarte rare pe suprafața celulelor musculare și a
glandelor endocrine (cu excepția suprarenalelor).

45
Distribuția tisulară a moleculelor MHC I și II și
semnificația lor evolutivă


Moleculele MHC II sunt exprimate predominant, pe
suprafața limfocitelor B și pe celulele specializate
pentru prelucrarea și prezentarea antigenelor.

Moleculele MHC nu sunt prezente pe eritrocite, pe
celulele endoteliului corneean, pe componenta
exocrină a pancreasului, pe neuronii sistemului
nervos central, pe celulele endoteliale ale capilarelor
sistemului nervos central, pe țesutul placentar.

46
Distribuția tisulară a moleculelor MHC I și II și
semnificația lor evolutivă


Moleculele MHC II sunt exprimate predominant, pe
suprafața limfocitelor B și pe celulele specializate
pentru prelucrarea și prezentarea antigenelor.

Moleculele MHC nu sunt prezente pe eritrocite, pe
celulele endoteliului corneean, pe componenta
exocrină a pancreasului, pe neuronii sistemului
nervos central, pe celulele endoteliale ale capilarelor
sistemului nervos central, pe țesutul placentar.

47
Distribuția tisulară a moleculelor MHC I și II și
semnificația lor evolutivă


În condiții normale, HLA se găsește în plasmă. Nivelul ei
crește marcat în timpul infecției virale, datorită creșterii
ratei sintezei moleculelor HLA, stimulată de interferon.

Intensitatea exprimării moleculelor MHC II este variabilă,
fiind controlată de diferiți factori clulari ai răspunsului
imun amplifică nivelul de exprimare a moleculelor MHC II,
iar glucocorticoizii, prostaglandine, α-fetoproteina, și
unele componente bacteriene reduc densitatea acestor
molecule, având astfel rol imunosupresor.

48
Distribuția geografică a HLA

Variabilitatea
uriașă a
moleculelor
HLA permite
evaluare a
distribuției
geografice a
populației și
migrațiilor

49