TEORIA INTELIGENȚELOR MULTIPLE ÎN ȘCOALĂ

Georgescu Ecaterina, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Buzău

În încercarea de a face față provocărilor lumii contemporane, schimbărilor și noutăților care

asaltează viața umanității și a colectivității umane, una din direcțiile de structurare a realității
educaționale constă în valorificarea maximală a potențialului psihointelectual al fiecărui individ. În
acest sens, eficiența școlii s-ar putea dovedi a fi foarte mare dacă în școală s-ar ține cont de faptul că
fiecare elev poate avea calități în diverse domenii și că învățarea și cunoașterea trebuie să se axeaze
pe dobândirea de către elevi a unor competenţe care să-i ajute să înțeleagă, să descopere, să rezolve
singuri problemele.
Una din perspectivele educaționale care accentuează și valorifică diferențele dintre elevi este
cea a lui H. Gardner, care, după îndelungi cercetări în studiul profilelor cognitive ale copiilor
supradotați, a formulat pentru prima dată, Teoria inteligențelor multiple, fiind considerată cea mai
importantă descoperire în domeniul pedagogiei, după Stadiile dezvoltării inteligenței identificate de
J. Piaget. Teoria lui porneşte de la ideea că inteligența nu mai poate fi concepută drept un construct
unidimensional, ci evidențiază existența unor inteligenţe diferite şi autonome ce conduc la
modalităţi diverse de cunoaştere, înţelegere şi învăţare.
Dacă, în mod tradițional, inteligența presupune doar evaluarea capacităților lingvistice și
logico-matematice (situație ce poate stigmatiza elevii care dovedesc cunoștințe insuficiente și poate
genera, pe lângă insuccesul școlar, și eșecul social), teoria lui Gardner accentuează faptul că toţi
indivizii normali posedă, într-o anumită măsură, mai multe tipuri de inteligenţe. Ceea ce-i
diferenţiază este gradul lor de dezvoltare şi natura unică a combinării lor. În acest sens, Gardner
subliniază ideea că o inteligenţă trebuie să fie probată de existenţa unei zone de reprezentare în
creier şi de existenţa unui sistem propriu de expresie. Pe această bază el a identificat opt tipuri de
inteligenţe:
1. Inteligenţa lingvistică ce este vizibilă prin lecturi, folosirea cărţilor, discuţii în grup,
povestiri, joc de roluri, lectura independentă, memorizare, fişe de lucru etc.
2. Inteligenţa logico-matematică ce asigură rezolvarea problemelor şi exerciţiilor de
matematică, a clasificărilor, a calculelor, jocurilor logice, a demonstraţiilor etc.
3. Inteligenţa spaţială are în vedere exerciţii de gândire vizuală, folosirea culorilor, colaje,
hărţi, imagini, fotografii, filme etc.
4. Inteligenţa muzicală pune accent pe folosirea muzicii de fond, ascultarea şi analiza
muzicii, crearea de melodii, murmurarea sau legarea acestora de concepte.
 5. Inteligenţa corporal-kinestezică vizează mişcarea creativă, dramatizarea, exerciţii de
relaxare fizică, limbajul corporal etc.
6. Inteligenţa interpersonală prevede colaborarea în grup, implicarea în viaţa comunităţii,
medierea de conflicte, colaborări, predarea reciprocă etc.
7. Inteligenţa intrapersonală asigură studiul independent, învăţarea în ritm propriu, centrele
de interes, reflecţia la un moment dat, instruirea autoprogramată, activitatea de autoevaluare etc.
8. Inteligenţa naturalistă are în vedere faptul că elevii la care domină acest tip înţeleg lumea
naturală, iubesc plantele şi animalele, au abilitatea de a recunoaşte şi clasifica indivizi şi specii şi
de a stabili relaţii ecologice.
Scopul Teoriei inteligențelor multiple este, după cum aprecia H. Gardner, de a evidenția
faptul că ”suntem toți atât de diferiți deoarece toți avem diferite combinații de inteligențe și dacă
vom recunoaște aceasta, cred că vom avea cel puțin o șansă mai bună de a face față mai bine
numeroaselor probleme cu care ne confruntăm în lume”. Teoria lui H. Gardner explică astfel faptul
că se poate acţiona asupra inteligenţelor multiple care, deşi au caracteristici diferite, formeză un tot
unitar la nivelul personalităţii elevului. Cu alte cuvinte, dacă un elev este neperformant la un obiect
de studiu, prin activitatea susţinută, monitorizată, se poate dezvolta în direcţia potrivită pentru a
obține un rezultat așteptat. Depinde de momentul în care a fost depistat, deoarece, în funcţie de
acesta, educatorul îşi alege strategii adecvate, prin care să dezvolte competenţe noi, să favorizeze
transferul celor cunoscute, să încurajeze stabilirea unui nivel de performanţă spre care să se tindă,
să formeze un comportament inteligent. Toate acestea sunt condiţionate de posibilitatea de
articulare a tipurilor de inteligență într-un tot unitar, consistent, bine gândit şi organizat, la nivelul
activităţii şcolare. Inteligenţele multiple trebuie percepute ca entităţi asamblate, compactate la
nivelul inteligenţei generale. Acceptând această idee, se poate admite şi ideea dezvoltării separate a
unui tip de inteligenţă, adică se poate modifica astfel performanţa inteligentă, manifestată în
acţiunea elevului, în diverse domenii ale cunoaşterii (lingvistic, matematic, geografic, artistic, etc.).
Teoria inteligenţelor multiple oferă un număr mare de instrumente didactice a căror utilizare
asigură centrarea demersului didactic pe elev, pornind de la premisa conform căreia toţi elevii
trebuie să participe la propria lor educaţie, să îşi asume un înalt grad de responsabilitate în contextul
învăţării şi să îşi aleagă în mod activ scopurile. Această perspectivă asupra inteligenței umane poate
fi baza unei metode de receptare a cunoştinţelor din mai multe domenii, cele opt inteligenţe
identificate de Gardner fiind punctele de plecare în asimilarea informaţiilor dorite. Cunoscând
profilul de inteligenţă al elevilor, punctele ,,tari” şi cele ,,slabe”, profesorul poate stabili cu uşurinţă
strategiile didactice de diferenţiere şi individualizare. De exemplu, la disciplina ,,Cunoaşterea
mediului înconjurător”, în cadrul unităţii de învăţare ,,Legumele”, se pot da sarcini de lucru diferite
pentru fiecare tip de inteligenţă, care vor duce la atingerea obiectivului stabilit:
 1.Inteligenţa lingvistică - sarcină de lucru : ”Enumeră legumele pe care le cunoşti şi descrie
două dintre ele.”
2. Inteligenţa logico-matematică - sarcină de lucru : ”Recunoaşte legumele şi grupează-le în
funcție de culoare și de partea comestibilă. Compune o problemă în care rezultatul să fie 248 de
ardei.”
3. Inteligenţa spaţială - sarcină de lucru : ”Colorează desenul (grădina), apoi decupează şi
lipeşte la locul potrivit legumele desenate mai jos.”
4.Inteligenţa muzicală - sarcină de lucru : ”Interpretaţi cântecul ”În grădina de legume”
executând mişcările sugerate de versuri.”
5. Inteligenţa corporal-kinestezică - sarcină de lucru : ”Interpretaţi în faţa clasei, cu ajutorul
mişcării, scena creșterii legumelor de toamnă.”
6. Inteligenţa naturalistă - sarcină de lucru : ”Spuneţi cum procedaţi când în grădina de
legume au venit iepurașii care au mâncat morcovii și varza? Ce faceţi? De ce?”
7. Inteligenţa interpersonală - sarcină de lucru : ”Prezentați motivele pentru care două
legume (la alegere) trebuie să fie cultivate.”
8. Inteligenţa intrapersonală - sarcină de lucru :” Încercaţi să fiţi în locul unui legumicultor.
Cum veți proceda pentru a cultiva cartofi și castraveți?”
Metoda poate duce la înţelegerea noţiunilor cu mai multă uşurinţă şi plăcere, ceea ce îi va da
elevului și mai multă încredere în capacitățile sale. După fiecare lecţie, elevul este mult mai
implicat în propria formare, cu un orizont de cunoaştere mai larg, capabil să cunoască şi să se
cunoască mai profund. Dacă profesorul predă pentru a atinge înţelegerea şi motivează elevii pentru
a intra în profunzimea subiectelor pe o perioadă semnificativă, existenţa diferenţelor individuale
poate fi de fapt un aliat.
Pentru a ajunge la o învățare eficientă, Gardner propune evaluarea contextualizată și
"omniprezentă, profesorii și elevii fiind tot timpul în curs de evaluare. Trebuie concepute metode și
instrumente care să faciliteze o evaluare sistematică, regulată și utilă." Astfel, evaluarea realizată va
fi în beneficiul elevului, care, independent de ierarhia în cadrul colectivului, va afla care sunt
punctele sale forte (cum să le valorifice), precum și cele mai puțin bune (care trebuie ameliorate). În
urma aplicării Teoriei inteligențelor multiple, autorul sugerează ca, la sfârșitul anului, să se
realizeze un raport de cercetare în care vor fi trecute profilurile de inteligență ale copiilor. Pe baza
acestora sunt făcute recomandări în legătură cu activitățile care ar trebui desfășurate acasă, la școală
și în comunitate. Viziunea privind evaluarea se potrivește cu viziunea asupra școlarizării axate pe
individ. "Sunt total în favoarea unui curriculum riguros într-o școală bazată pe individ; cer doar o
paletă mai largă de opțiuni privind curriculumul"(H. Gardner). Astfel, demersul didactic poate oferi
contexte diverse în care copiii au posibilitatea de a aplica o foarte mare varietate de cunoștinte și
deprinderi sociale și intelectuale, pe lângă cele de bază furnizate de curriculum.
Privind demersul didactic din perspectiva inteligenţelor multiple, Gardner prezintă plastic
situația elevului ca fiind într-o cameră cu șapte ”uşi” sau puncte de acces (narativ, logic, cantitativ,
existenţial, abordare estetică, experenţială, cooperativă). Cunoşterea lor poate ajuta cadrele
didactice să prezinte noi materiale în moduri care pot fi înţelese uşor de elevi; pe măsură ce aceștia
explorează alte surse de intrare, au şansa de a-şi dezvolta perspective multiple, care sunt cel mai bun
antidot la o gândire stereotipă. Profesorul talentat este cel care poate deschide un număr de ”uși”
diferite pentru acelaşi concept, este cel ce funcţionează ca un intermediar între elev şi curriculum;
este cel care este atent mereu la materialele ajutătoare, ce pot contribui la transmiterea unor
conţinututri relevante, într-un mod cât mai plăcut şi atractiv, către elevii care prezintă diferite
moduri de învăţare.
Folosind competenţele pentru un anumit domeniu, elevul atinge un anumit nivel de
performanţă care duce la dezvoltarea unui comportament inteligent. Aplicarea Teoriei inteligențelor
multiple poate aduce beneficii nu doar în plan cognitiv, dar și în plan emoțional (elevii au mai
multă încredere în forțele proprii, obțin performanțe mai bune, fac față cu succes dificultăților
emoționale, dezvoltă relații pozitive cu ceilalți.
Așadar, pornind de la valorizarea inteligenţei ca fiind determinată de domeniul sau câmpul
în care ea se manifestă (ce poate fi o disciplină, o artă sau un meşteşug practicat în societate),
trebuie subliniată importanţa actului educativ în dezvoltarea unuia sau a mai multora dintre
inteligenţele umane care, prin diversitatea activităților, a contextelor și a materialelor propuse ar
putea permite dezvoltarea capacităților de învățare ale elevilor. Din acest punct de vedere,
educabilitatea inteligenţelor multiple este foarte promiţătoare pentru obţinerea unor rezultate
notabile în munca desfăşurată în școală.

Bibliografie:
1. Gardner, Howard, Inteligente multiple. Noi orizonturi, Editura Sigma, București, 2006;
2. Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta şi Breben, Silvia - Activităţi bazate pe inteligente multiple,
Ed. Reprograph, Craiova, 2002
3. http://www.oportunitatiegale.ro