Sunteți pe pagina 1din 105

Mircea Damaschin

Andrei Viorel Iugan

DREPT PROCESUAL PENAL


PARTEA GENERALĂ I
- suport de curs -

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”


BUCUREŞTI

2018
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi


transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ

Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan

Drept procesual penal. Partea generală I


Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti


Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro

ISBN: 978-606-751-604-3
În elaborarea lucrării a fost folosit materialul legislativ, jurisprudenţial şi documentar
existent la data de 1 octombrie 2017. A fost avută în vedere jurisprudența Înaltei Curți de
Casație și Justiție și a Curții Constituționale până la data de 1 octombrie 2017.

5
DREPT PROCESUAL PENAL.
PARTEA GENERALĂ I
Introducere

Obiectivele cursului (modulului)


Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii „Nicolae Titulescu”, învăţământ la
distanţă (ID), având ca finalitate explicarea instituţiilor Dreptului procesual penal. Partea
generală I. Lucrarea este concepută în vederea tratării aspectelor fundamentale ale părţii
generale a Dreptului procesual penal, astfel încât studenţii să aibă posibilitatea de a-şi însuşi
noţiunile şi termenii de specialitate din cadrul acestei discipline universitare. La elaborarea
cursului a fost avut în vedere Codul de procedură penală din 2014, cu actualizările şi
completările legislative la zi. De asemenea, în considerarea caracterului de uniformizare a
practicii judiciare în materie, au fost prezentate deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în
soluționarea recursului în interesul legii (în modalitatea aplicațiilor practice de tip TO DO),
respectiv pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu relevanţă în ceea ce priveşte instituţiile
Părţii generale a Codului de procedură penală.
Cursul de faţă are ca obiective:
1. să analizeze instituţiile fundamentale ale Dreptului procesual penal, partea generală şi
conexiunile existente între aceste instituţii;
2. să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legii
procesual penale;
3. să transmită în mod clar studenţilor cunoştinţele de Drept procesual penal, partea generală,
care să le permită acestora să devină specialişti în domeniul juridic.

Competenţe conferite
Conform programei analitice, competenţele specifice conferite sunt următoarele:
1. Competenţe de cunoaştere şi înţelegere
 cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului normelor procesual penale,
precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea acestora
 înţelegerea instituţiilor Părţii generale a Dreptului procesual penal
 însuşirea unui mod de gândire logico-juridic corect
 înţelegerea corelaţiilor existente între normele Părţii speciale şi cele ale Părţii
generale
2. Competenţe de explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte,
procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 explicarea instituţiilor Părţii generale a Dreptului procesual penal
 explicarea şi interpretarea normelor procesual penale
 explicarea corelaţiilor între Partea specială a Dreptului procesual penal şi instituţiile
cuprinse în Partea generală a Dreptului procesual penal
 explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică
 interpretarea corectă a normelor procesual penale
3. Competenţe instrumental – aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor
practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi aplicare)
 analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în materie
 aspecte de drept comparat
 soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate
4. Competenţe atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de
domeniul ştiinţific/cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii
democratice/promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice/valorificarea optimă
şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice/implicarea în dezvoltarea
instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice/angajarea în relaţii de parteneriat cu alte
persoane – instituţii cu responsabilităţi similare/participarea la propria dezvoltare

6
profesională)
 formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului procesual penal
 dezvoltarea abilităţilor de gândire juridico-penală
 incitarea pentru o abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului procesual penal,
partea generală
 obişnuinţa de a interpreta corect normele procesual penale şi aplicarea sistematică a
acestora
Însuşirea temeinică a disciplinei Drept procesual penal. Partea generală I presupune, pe lângă
activităţile didactice programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte
studiul individual pe baza bibliografiei recomandate în suportul de curs.

Studentul are posibilitatea de a întocmi referate, având ca obiect de studiu instituţii ale
Dreptului procesual penal, partea generală. Temele referatului vor fi propuse studenților de
către titularul disciplinei, în cadrul unor teme de control. Referatul trebuie să analizeze
problematica pentru care studentul a optat, sâ reflecte stadiul cunoașterii în materia analizată,
nu poate avea mai puţin de 3 pagini şi mai mult de 10.

Resurse şi mijloace de lucru


Pentru studierea disciplinei Drept procesual penal. Partea generală I studenții vor avea în
vedere:
- legislaţia relevantă în domeniul Dreptului procesual penal. Partea generală la zi;
- culegeri de practică judiciară;
- pagina web a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pagina web a Curţii Constituţionale.

Structura cursului
Cursul Drept procesual penal. Partea generală I conţine 10 unităţi de învăţare şi trei teme de
control (constând în elaborarea de referate). Temele de control se vor transmite studenţilor
prin poşta electronică, respectiv prin intermediul platformei eLis.

Cerinţe preliminare
Nu sunt formulate în fișa disciplinei.

Durata medie de studiu individual


Fiecare unitate de învăţare se va parcurge, în medie, în 2-4 ore de studiu individual.

Evaluarea
La stabilirea notei finale se iau în considerare răspunsurile la examen (70%), testarea continuă
pe parcursul semestrului prin elaborarea referatelor (30%) și activitatea desfășurată în cadrul
întâlnirilor tutoriale. Examenul scris constă în rezolvarea unui test grilă, cu 30 de întrebări.
Fiecare răspuns corect valorează 0,3 puncte. Se acordă un punct din oficiu. Cerinţe minime
pentru nota 5: studentul trebuie să rezolve corect cel puţin 13 întrebări. Cerinţe minime pentru
nota 10: studentul trebuie să rezolve corect cel puţin 29 de întrebări.

7
CUPRINS

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1


Noţiunea şi sistemul procesului penal şi ale dreptului procesual penal
1.1. Introducere. Obiective
1.2. Procesul penal ca mijloc de realizare a justiţiei penale
1.2.1. Definiţia procesului penal
1.2.2. Fazele procesului penal român
1.2.3. Organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal
1.3. Dreptul procesual penal. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri ale dreptului
1.3.1. Noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal
1.3.2. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept
1.4. Faptele şi raporturile juridice procesual penale
1.4.1. Noţiunea şi clasificarea faptelor juridice procesual penale
1.4.2. Noţiunea, elementele şi trăsăturile raporturilor juridice procesual penale
1.5. Ştiinţa dreptului procesual penal. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale
dreptului
1.5.1. Noţiunea, obiectul şi metodele ştiinţei dreptului procesual penal
1.5.2. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale dreptului
1.6. Test de evaluare a cunoștințelor
1.7. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2


Izvoarele dreptului procesual penal. Interpretarea şi aplicarea normelor juridice procesual penale.
2.1. Introducere. Obiective
2.2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român
2.3. Interpretarea normelor juridice procesual penale
2.4. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu şi timp
2.4.1. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu
2.4.2. Aplicarea legii procesual penale române în timp
2.5. Test de evaluare a cunoștințelor
2.6. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3


Principiile fundamentale ale aplicării legii procesual penale
3.1. Introducere. Obiective
3.2. Conţinutul principiilor fundamentale
3.2.1. Legalitatea procesului penal
3.2.2. Separarea funcţiilor judiciare
3.2.3. Prezumţia de nevinovăţie
3.2.4. Aflarea adevărului
3.2.5. Ne bis in idem
3.2.6. Principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale
3.2.7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal
3.2.8. Dreptul la libertate şi siguranţă
3.2.9. Dreptul la apărare
3.2.10. Respectarea demnităţii umane
3.2.11. Respectarea vieţii private
3.2.12. Limba oficială şi dreptul la interpret
3.3. Test de evaluare a cunoștințelor
3.4. Bibliografie
3.5. Teme de control (referate)

8
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4
Participanţii în procesul penal. Organele judiciare
4.1. Introducere. Obiective
4.2. Noţiunea de participanţi în procesul penal
4.3. Organele judiciare
4.3.1. Organele de cercetare penală
4.3.2. Procurorul
4.3.3. Judecătorul de drepturi şi libertăţi
4.3.4. Judecătorul de cameră preliminară
4.3.5. Instanţele judecătoreşti
4.4. Test de evaluare a cunoștințelor
4.5. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 5


Participanţii în procesul penal. Subiecții procesuali penali. Părţile
5.1. Introducere. Obiective
5.2. Suspectul - subiect procesual principal
5.3. Persoana vătămată - subiect procesual principal
5.4. Inculpatul
5.5. Partea civilă
5.6. Partea responsabilă civilmente
5.7. Test de evaluare a cunoștințelor
5.8. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 6


Apărătorul în procesul penal
6.1. Introducere. Obiective
6.2. Apărătorul ca participant la desfăşurarea procesului penal
6.3. Asistenţa juridică
6.4. Drepturile şi obligaţiile apărătorului
6.5. Consultarea dosarului
6.6. Test de evaluare a cunoștințelor
6.7. Bibliografie
6.8. Teme de control (referate)

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 7


Acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală.
7.1 Introducere. Obiective
7.2. Acţiunea penală
7.2.1. Noţiunea de acţiune penală
7.2.2. Obiectul şi subiecţii acţiunii penale
7.2.3. Trăsăturile acţiunii penale
7.2.4. Momentele desfăşurării acţiunii penale
7.2.5. Continuarea procesului penal
7.3. Test de evaluare a cunoștințelor
7.4. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 8


Acţiunile în procesul penal. Acţiunea civilă
8.1. Introducere. Obiective
8.2. Acţiunea civilă
8.2.1. Noţiunea de acţiune civilă
8.2.2. Obiectul acțiunii civile
8.2.3. Subiecţii acţiunii civile

9
8.2.4. Trăsăturile acţiunii civile
8.2.5. Exercitarea acţiunii civile
8.2.6. Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal
8.2.7. Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă
8.3. Test de evaluare a cunoștințelor
8.4. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 9


Competenţa în materie penală. Noţiune. Forme
9.1. Introducere. Obiective
9.2. Noţiunea de competenţă şi formele competenţei
9.2.1. Noțiune
9.2.2. Competenţa funcțională
9.2.3. Competenţa materială
9.2.4. Competenţa teritorială
9.2.5. Competenţa personală
9.2.6. Competenţa specială
9.3. Competenţa funcţională, materială şi personală a instanţelor de judecată
9.3.1. Competenţa judecătoriei
9.3.2. Competenţa tribunalului
9.3.3. Competenţa curţii de apel
9.3.4. Competenţa tribunalului militar
9.3.5. Competenţa curţii militare de apel
9.3.6. Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
9.4. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară
9.4.1. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi
9.4.2. Competenţa judecătorului de cameră preliminară
9.5. Test de evaluare a cunoștințelor
9.6. Bibliografie
9.7. Teme de control (referate)

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 10


Instituții legate de competenţa în materie penală
10.1. Introducere. Obiective
10.2. Prorogarea de competenţă
10.2.1. Consideraţii generale
10.2.2. Reunirea obligatorie şi reunirea facultativă a cauzelor
10.2.3. Procedura reunirii cauzelor
10.2.4. Disjungerea
10.2.5. Chestiunile prealabile
10.2.6. Schimbarea încadrării juridice şi schimbarea calificării faptei
10.3. Declinarea de competenţă, conflictul de competenţă şi excepţiile de necompetenţă
10.3.1. Declinarea de competenţă
10.3.2. Conflictul de competenţă
10.3.3. Excepţiile de necompetenţă
10.4. Incompatibilitatea şi remediile ei
10.4.1. Incompatibilitatea
10.4.2. Remediile procesuale ale incompatibilităţii
10.5. Strămutarea
10.6. Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei
10.7. Test de evaluare a cunoștințelor
10.8. Bibliografie

10
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1

Noţiunea şi sistemul procesului penal şi ale dreptului procesual penal

Cuprins
1.1. Introducere. Obiective
1.2. Procesul penal ca mijloc de realizare a justiţiei penale
1.2.1. Definiţia procesului penal
1.2.2. Fazele procesului penal român
1.2.3. Organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal
1.3. Dreptul procesual penal. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri ale dreptului
1.3.1. Noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal
1.3.2. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept
1.4. Faptele şi raporturile juridice procesual penale
1.4.1. Noţiunea şi clasificarea faptelor juridice procesual penale
1.4.2. Noţiunea, elementele şi trăsăturile raporturilor juridice procesual penale
1.5. Ştiinţa dreptului procesual penal. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale
dreptului
1.5.1. Noţiunea, obiectul şi metodele ştiinţei dreptului procesual penal
1.5.2. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale dreptului
1.6. Test de evaluare a cunoștințelor
1.7. Bibliografie

1.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: conceptul de proces penal,
fazele procesului penal, organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal,
noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal, legăturile dreptului procesual penal cu
alte ramuri de drept, noţiunea şi clasificarea faptelor juridice procesual penale, noţiunea,
elementele şi trăsăturile raporturilor juridice procesual penale, noţiunea, obiectul şi metodele
ştiinţei dreptului procesual penal și legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe
auxiliare ale dreptului.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

1.2. Procesul penal, mijloc de realizare a justiţiei penale


1.2.1. Definiţia procesului penal

Procesul penal reprezintă o activitate reglementată de lege, desfăşurată de organele judiciare,


Definiţia cu participarea avocatului, a părţilor şi a altor subiecţi procesuali, în scopul constatării la
procesului penal timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a
săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să
nu fie trasă la răspundere penală.

11
 părţile, persoane fizice sau juridice, cu drepturi şi obligaţii, penale sau civile, ce reies din
calitatea lor procesuală, având interese directe în cauză; părţile în procesul penal sunt:
inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente;
 etimologie: termenul latin processus – înaintare, progres
 activitate reglementată de lege: mai mult decât în oricare domeniu al activităţii judiciare,
procesul penal trebuie să se desfăşoare între coordonatele stricte ale legii (nullum judicium sine lege)
 organele judiciare: organe specializate ale statului, care acţionează ca subiecţi oficiali în
anumite faze ale procesului penal (organele de cercetare penală - organele de cercetare ale
poliţiei judiciare și organele de cercetare penală speciale - , procurorul, judecătorul de
drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară și instanţele judecătoreşti)
 părţile: subiecţi procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară,
persoane fizice sau juridice, cu drepturi şi obligaţii, penale sau civile, ce reies din calitatea
lor procesuală (inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente)
 subiecţii procesuali principali (suspectul și persoana vătămată)
 avocatul (asistă sau reprezintă părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii;
poate asista şi alţi subiecţi procesuali, cu încuviinţarea organului judiciar)
 alţi subiecţi procesuali

Exemplu de alte persoane care pot participa la procesul penal


 persoane care nu au interese directe în cauză;
 martori, experţi, interpreţi, martori asistenţi, grefieri etc.

1.2.2. Fazele procesului penal


1.2.2.1. Noțiuni introductive

Definiție Fazele procesului penal sunt diviziuni ale acestuia, în care îşi desfăşoară activitatea
anumite categorii de organe judiciare în îndeplinirea atribuţiilor ce se înscriu în funcţia
lor procesuală şi după epuizarea cărora pot fi date anumite soluţii privind cauza penală.
 Fazele procesului penal sunt următoarele:
o urmărirea penală
o judecata
o punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive
 din punct de vedere al numărului fazelor se întâlnesc procese desfăşurate
o în formă tipică - procesul penal parcurge toate cele trei faze ale sale
o în formă atipică - procesul penal se desfăşoară fără parcurgerea tuturor celor trei faze
 după dispoziţia procurorului de netrimitere în judecată (ca urmare a clasării ori a renunţării la
urmărirea penală), persoana vătămată face plângere, iar judecătorul de cameră preliminară,
admiţând plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii [art. 341 alin. (7)
lit. c) C. pr. pen.]; în acest exemplu, deşi dispoziţia procurorului a fost de clasare sau de
renunţare la urmărirea penală, procesul penal va continua, ca urmare a pronunţării încheierii de
începere a judecăţii

12
1.2.2.2. Urmărirea penală

Definiție Fază a procesului penal care are drept obiect strângerea probelor necesare cu privire la
existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la
stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se
dispună trimiterea în judecată.
 Urmărirea penală presupune o limită iniţială şi o limită finală

Limita inițială  Limita iniţială este reprezentată de începerea urmăririi penale, prin ordonanță

Limita finală  Limita finală este reprezentată de actul de dispoziţie prin care procurorul poate dispune,
după caz, trimiterea în judecată, clasarea ori renunţarea la urmărirea penală
 actele care marchează terminarea urmăririi penale sunt următoarele:
o rechizitoriul, act procesual care conţine dispoziţia de trimitere în judecată; cu titlu de
excepţie, rechizitoriul poate să conţină atât dispoziţia de trimitere în judecată, cât şi
dispoziţia de netrimitere în judecată; astfel, conform art. 328 alin. (3) C. pr. pen., prin
rechizitoriu se poate dispune, în procedura rezolvării cauzei de către procuror, şi
clasarea ori renunţarea la urmărirea penală
o acordul de recunoaştere a vinovăţiei, act procesual care conţine dispoziţia de sesizare a
instanţei de judecată în ipoteza aplicării procedurii speciale prevăzute în art. 478-488 C.
pr. pen.
o ordonanţa, în cazul clasării ori renunţării la urmărirea penală

1.2.2.3. Judecata

Definiție Fază a procesului penal care se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti din momentul
sesizării judecătorului de cameră preliminară şi până la soluţionarea definitivă a cauzei
penale.

Limita inițială  Limita iniţială este reprezentată de sesizarea instanţei de judecată


 actele care marchează limita iniţială a fazei de judecată
o rechizitoriul, act procesual care conţine, pe lângă dispoziţia de trimitere în judecată, şi
dispoziţia de sesizare a instanţei de judecată; dispoziţia de trimitere în judecată cuprinsă
în rechizitoriu trebuie confirmată de judecătorul de cameră preliminară prin încheiere
[art. 346 alin. (4) C. pr. pen.]
o acordul de recunoaştere a vinovăţiei, act procesual care conţine dispoziţia de sesizare a
instanţei de judecată în ipoteza aplicării procedurii speciale prevăzute în art. 478-488 C.
pr. pen.
o încheierea motivată prin care judecătorul de cameră preliminară admite plângerea
împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată şi dispune începerea judecăţii [art. 341
alin. (7) lit. c) C. pr. pen.]
o sentinţa de declinare a competenţei [art. 50 alin. (1)]
o încheierea prin care instanţa de judecată ierarhic superioară comună soluţionează un
conflict de competenţă [art. 51 alin. (6) şi (7)].

Limita finală  Limita finală este reprezentată de pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive (sentinţă
sau decizie) prin care se poate dispune condamnarea inculpatului, renunţarea la aplicarea
pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea ori încetarea procesului penal.

13
1.2.2.4. Punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive

Definiție Punerea în executare a hotărârilor penale definitive reprezintă acea fază a procesului
penal fază a procesului penal care are rolul de a traduce în viaţă hotărîrea penală, în
vederea realizării scopului legii penale şi al legii procesual penale.

Limita inițială  Limita iniţială a punerii în executare este marcată de acte procesuale sau procedurale
diferite, în funcţie de modul de soluţionare a dosarului penal; cu titlu de exemplu,
menţionăm:
o mandatul de executare, în ipoteza punerii în executare a pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă, act procedural scriptic emis de către judecătorul delegat cu
executarea [art. 555 alin. (1) C. pr. pen.]
o trimiterea de către instanţa de executare a unei copii a dispozitivului hotărârii
consiliului local în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul condamnatul, precum şi
altor organe ale statului, în ipoteza punerii în executare a pedepsei complementare a
interzicerii unor drepturi (art. 562 C. pr. pen.)
o trimiterea de către instanţa de executare a unei copii a hotărârii comandantului
unităţii militare din care a făcut parte persoana condamnată, în ipoteza punerii în
executare a pedepsei complementare a degradării militare (art. 564 C. pr. pen.)
o comunicarea copiei dispozitivului hotărârii definitive şi a copiei raportului de
expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia
locuieşte persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament
medical [art. 566 alin. (1) C. pr. pen.] etc.

Limita finală  Limita finală a punerii în executare:


o întocmirea procesului-verbal de către comandantul locului de deţinere, unde se
consemnează şi data de la care condamnatul a început executarea pedepsei, în ipoteza
punerii în executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă [art. 557 alin. (7) C.
pr. pen.]
o depunerea recipisei de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în ipoteza
punerii în executare a amenzii penale [art. 559 alin. (1) C. pr. pen.] etc.

Fazele procesului penal, în formă tipică, sunt în număr de 3, după cum urmează: faza urmăririi
penale, faza de judecată şi faza de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti. În formă
atipică, cea mai reprezentativă situaţie o reprezintă judecarea unei cauze penale nu ca urmare a
desfăşurării fazei de urmărire penale (finalizată prin actul clasic al rechizitoriului), ci urmare a
procedurii atacării actelor de netrimitere în judecată în faţa judecătorului.

1.2.3. Organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal

 pe parcursul urmăririi penale


o procurorul
o judecătorul de drepturi şi libertăţi
o judecătorul de cameră preliminară
o organele de cercetare penală
 pe parcursul judecății
o instanţa de judecată
o judecătorul de cameră preliminară
o procurorul
 pe parcursul punerii în executare a hotărârilor penale rămase definitive
o instanţa de judecată, prin judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârii

14
o alte organe nejudiciare, anume prevăzute în lege (de exemplu, lucrători de poliţie,
comandantul locului de deţinere, când inculpatul condamnat este arestat, comandantul
unităţii militare, dacă inculpatul condamnat se află în executarea serviciului militar
etc.).

1.3. Dreptul procesual penal. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept.
1.3.1. Noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal

Definiție Dreptul procesual penal reprezintă ansamblul normelor juridice care vizează
reglementarea procesului penal.

 dreptul procesual penal este considerat drept material, contribuind la punerea efectivă în
practică a normelor dreptului penal substanţial
 normele dreptului procesual penal sunt înscrise în Codul de procedură penală, în legile de
organizare judiciară, precum şi în alte acte normative cu implicaţii procesual penale (cum
ar fi, spre exemplu, Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal)
 obiectul dreptului procesual penal este reprezentat chiar de procesul penal, cu care nu
trebuie confundat
o dreptul procesual penal reprezintă ansamblul normelor juridice care vizează
reglementarea procesului penal
o procesul penal este o activitate reglementată de lege
 sarcinile dreptului procesual penal sunt multiple şi decurg din complexitatea relaţiilor
sociale pe care le reglementează; constau în:
o stabilirea organelor judiciare şi a competenţelor acestora
o stabilirea persoanelor care participă la desfăşurarea procesului penal şi a drepturilor şi
obligaţiilor acestora
o reglementarea desfăşurării activităţii probatorii etc.

1.3.2. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept


 Constituţia reprezintă legea fundamentală a unei ţări, normele juridice constituţionale stînd
Dreptul la baza fiecărei ramuri de drept
constituțional  în Constituţie se regăsesc dispoziţii cu incidenţă asupra normelor procesual penale, cum ar
fi, de exemplu accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil (art. 21), libertatea
individuală (art. 23), dreptul la apărare (art. 24) etc.

 între cele două ramuri de drept există o legătură organică, în sensul că dispoziţiile dreptului
Dreptul penal penal substanţial se transpun în practică numai prin intermediul dreptului procesual penal
(material)
 Dreptul procesual penal, la rândul său, nu poate exista fără dreptul penal, deoarece dreptul penal
consacră faptele considerate infracţiuni, a căror săvârşire impune aplicarea unei sancţiuni

 normele dreptului civil reglementează unele instituţii de drept procesual penal, cum ar fi,
Dreptul civil de exemplu, acţiunea civilă, partea civilă, partea responsabilă civilmente
 ambele ramuri de drept sunt guvernate, în parte, de aceleaşi principii, cum ar fi principiul
legalităţii, principiul aflării adevărului, egalitatea persoanelor în faţa legii etc.

Dreptul  cele două ramuri de drept au în vedere desfăşurarea activităţii procesuale pe cele două
procesual civil laturi - penală şi civilă

15
1.4. Faptele şi raporturile juridice procesual penale
1.4.1. Noţiunea şi clasificarea faptelor juridice procesual penale

Definiție Faptele juridice procesual penale sunt împrejurări de fapt care determină apariţia, naşterea,
modificarea, stingerea raporturilor juridice procesuale ori împiedicarea naşterii acestora.
 în funcţie de criteriul efectelor pe care le produc asupra raporturilor juridice procesual penale,
Clasificare faptele juridice procesual penale sunt constitutive, modificatoare, extinctive şi impeditive
o fapte juridice constitutive: dau naştere unor raporturi juridice procesual penale
o fapte juridice modificatoare: modifică drepturile şi obligaţiile participanţilor la procesul
penal
o fapte juridice extinctive: sting raporturile juridice procesual penale
o fapte juridice impeditive: împiedică apariția raporturilor juridice procesual penale

Exemple fapte juridice constitutive


 sesizarea organelor judiciare despre săvârşirea unei infracţiuni
 constituirea persoanei vătămate ca parte civilă
 intervenţia părţii responsabile civilmente în procesul penal

Exemple fapte juridice modificatoare


 persoana vătămată, ascultată iniţial ca martor în proces, solicită să participe în calitate de
parte civilă, calitate care îi conferă alte drepturi şi obligaţii
 partea civilă poate să solicite mărirea sau micşorarea pretenţiilor, până la terminarea cercetării
judecătoreşti [art. 20 alin. (5) lit. b) C. pr. pen.]

Exemple fapte juridice extinctive


 retragerea plângerii prealabile
 împăcarea

Exemple fapte juridice impeditive


 lipsa plângerii prealabile
 decesul făptuitorului, intervenit înainte de începerea urmăririi penale

1.4.2. Noţiunea, elementele şi trăsăturile raporturilor juridice procesual penale

Definiție Săvârşirea unei infracţiuni dă naştere unui raport juridic de conflict, iar aducerea acestuia
spre soluţionare în faţa organelor judiciare conduce la apariţia unor raporturi juridice
procesual penale; raporturile juridice procesual penale sunt acele raporturi juridice care
apar în cursul desfăşurării procesului penal.
 Elementele constitutive ale raportului juridic procesual penal sunt: subiecţii, conţinutul şi
Elemente obiectul
constitutive o subiecţii raportului juridic procesual penal sunt reprezentaţi de participanţii la procesul
penal, după cum urmează: organele judiciare penale, părţile, subiecţii procesuali care
pot înlocui părţile în procesul penal (succesorii, reprezentanţii, substituiţii procesuali),
subiecții procesuali principali, apărătorul etc.;
o conţinutul raportului procesual penal constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
participanţilor la procesul penal
o obiectul raportului juridic procesual penal constă în stabilirea existenţei sau
inexistenţei raportului de drept substanţial de conflict dedus spre soluţionare organelor
judiciare penale

16
Trăsături  sunt raporturi juridice de putere (tragerea la răspundere penală este atributul exclusiv al
specifice organelor judiciare)
 iau naştere, de regulă, peste şi în afara acordului de voinţă al părţilor
o în baza principiului obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale,
procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu, în
condiţiile legii
o există o serie de excepţii, caracterizate prin existenţa anumitor raporturi procesuale în
funcţie de voinţa părţilor/subiecţilor procesuali principali
- retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată conduce la stingerea
raporturilor procesual penale
- constituirea persoanei vătămate ca parte civilă determină naşterea raporturilor
procesuale care conduc la stabilirea existenţei vreunui eventual prejudiciu
 în majoritatea cazurilor unul dintre subiecţi este organ al statului
o prin excepţie, raportul dintre părţi ori subiecţii procesuali principali şi avocat intră în
cadrul raporturilor juridice procesual penale în care nu apar ca subiecţi organe ale
statului
 drepturile subiective ale organelor judiciare au valoare de obligaţii pentru acestea
o dreptul de a declanşa procesul penal
o dreptul de a pune în mişcare acţiunea penală
o dreptul de a lua măsuri preventive etc.

1.5. Ştiinţa dreptului procesual penal. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu alte ştiinţe auxiliare ale
dreptului.
1.5.1. Noţiunea, obiectul şi metodele ştiinţei dreptului procesual penal

Definiție Ştiinţa dreptului procesual penal reprezintă un ansamblu de cunoştinţe despre dreptul
procesual penal (despre raporturile procesuale şi normele procesual penale). Ştiinţa
dreptului procesual penal nu trebuie confundată cu dreptul procesual penal.
 Obiectul ştiinţei dreptului procesual penal constă în studierea normelor juridice procesual
Obiect penale şi a raporturilor pe care acestea le reglementează
 Metodele uzitate în ştiinţa dreptului procesual penal sunt diverse, cum ar fi, metoda logică,
Metode metoda comparativă, metoda istorică etc
o metoda logică se bazează pe analiză şi sinteză, inducţie şi deducţie
o metoda comparativă se bazează pe comparaţia cu alte norme juridice din acelaşi sistem
sau din sisteme străine
o metoda istorică are în vedere evoluţia în timp a fenomenului istoric
o metoda comparativă se bazează pe comparaţia cu alte norme juridice din acelaşi sistem
sau din sisteme străine
o metoda istorică are în vedere evoluţia în timp a instituţiilor juridice.

1.5.2. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu alte ştiinţe auxiliare ale dreptului

Medicina  Medicina legală pune la dispoziţia organelor judiciare date referitoare la viaţa şi
legală integritatea corporală a persoanei, fiind esenţială, mai cu seamă în soluţionarea cauzelor
penale având ca obiect infracţiuni contra persoanei

Criminalistica  Criminalistica, prin intermediul procedeelor specifice (fotografia judiciară, tactica


criminalistică, dactiloscopia, cercetarea grafică), poate oferi informaţii esenţiale despre
persoana făptuitorului

17
Psihologia  Psihologia judiciară oferă informaţii în legătură cu psihologia infractorului, precum şi a
judiciară celorlalţi participanţi în procesul penal

Psihiatria  Psihiatria judiciară are rolul de a stabili existenţa discernământului infractorului prin
judiciară raportare la momentul săvârşirii infracţiunii

Statistica  Statistica judiciară oferă date şi informaţii referitoare la frecvenţa şi dinamica fenomenului
judiciară infracţional

1.6. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Definiţi procesul penal. Care sunt fazele procesului penal şi limitele acestora?
2. Care sunt actele prin care se marchează limita iniţială a procesului penal?
3. Ce se înţelege prin sintagma „organe judiciare”? În ce mod participă acestea în cadrul fazelor procesului penal?
4. Prin ce se disting raporturile juridice procesual penale de celelalte raporturi juridice?

Fazele procesului penal sunt:


a. urmărirea penală şi judecata;
b. urmărirea penală, judecata şi condamnarea;
c. urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive.

Urmărirea penală presupune ca limită iniţială:


a. trimiterea în judecată;
b. întocmirea actului de începere a urmăririi penale;
c. punerea în mişcare a acţiunii penale.

Raporturile juridice procesual penale:


a. iau naştere, de regulă, peste şi în afara acordului de voinţă al părţilor;
b. presupun în mod obligatoriu prezenţa persoanei care a săvârşit infracţiunea;
c. se sting odată cu trimiterea în judecată a inculpatului.

Momentul final al fazei de judecată constă în:


a. rămânerea definitivă a hotărârii penale;
b. trimiterea în judecată;
c. pronunţarea în primă instanță a hotărârii judecătoreşti de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

1.7. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 11-36
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de seminar ,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 15-24

18
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2
Izvoarele dreptului procesual penal.
Interpretarea şi aplicarea normelor juridice procesual penale.

Cuprins
2.1. Introducere. Obiective
2.2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român
2.3. Interpretarea normelor juridice procesual penale
2.4. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu şi timp
2.4.1. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu
2.4.2. Aplicarea legii procesual penale române în timp
2.5. Test de evaluare a cunoștințelor
2.6. Bibliografie

2.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi izvoarele juridice ale dreptului
procesual penal român; de asemenea veţi înţelege conceptul de interpretare a normelor juridice
procesual penale, clasificarea acestei operaţii juridice în funcţie de mai mulţi factori. Nu în
ultimul rând, veţi învăţa despre aplicarea legii procesual penale române în spaţiu şi timp.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

2.2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român

Definiție Din punct de vedere material, prin izvor al dreptului se înţeleg condiţiile materiale de existenţă
ale societăţii; din punct de vedere formal (sau juridic), izvorul dreptului procesual penal este
reprezentat de normele juridice obligatorii care au în conţinut voinţa juridică a poporului.

 principalele izvoare ale dreptului procesual penal sunt Constituţia, Codul de procedură
penală, Codul penal, Codul civil, Codul de procedură civilă, legile de organizare judiciară,
tratate şi convenţii internaţionale, diferite alte acte normative care conţin prevederi
procesual penale
 Constituţia cuprinde o serie de reglementări cu aplicabilitate în ceea ce priveşte
Constituția înfăptuirea justiţiei
 exemple
o art. 21 consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil
o art. 23 reglementează libertatea individuală; în conţinutul acestui articol se regăsesc
reglementări de principiu cu referire la restrângerea libertăţii individuale pe parcursul
procesului penal prin intermediul reţinerii şi arestării preventive
 Codul de procedură penală reprezintă principalul izvor al dreptului procesual penal;
Codul de structurat pe două părţi (Partea generală şi Partea specială), conţine majoritatea
dispoziţiilor ce guvernează desfăşurarea unui proces penal

19
procedură  primul Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 2 decembrie 1864 (s-a aplicat în
penală Principatele Unite şi, ulterior anului 1918, cu modificări şi completări, pe întreg teritoriul
ţării)
 al doilea Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 19 martie 1936
(s-a aplicat pe întreg teritoriul ţării)
 al treilea Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 (ulterior publicării,
mai cu seamă după anul 1989, a fost modificat şi completat, prin numeroase legi,
ordonanţe de urgenţă şi decrete)
 al patrulea Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 1 februarie 2014

 Codul penal conţine dispoziţii care fac referire la desfăşurarea procesului penal
Codul penal  exemple
o dispoziţii privitoare la punerea în mişcare prin plângere prealabilă pentru o serie de
infracţiuni (vătămare corporală, viol în formă simplă, ameninţare, tulburare de posesie
etc.)
o dispoziţii referitoare la stingerea acţiunii penale, cum ar fi împăcarea părţilor ori
retragerea plângerii prealabile etc.
o dispoziţii referitoare la cauzele justificative ori cauzele de neimputabilitate, care
determină stingerea acţiunii penale prin soluţii de neurmărire sau de netrimitere în
judecată ori de achitare

 Codul civil - o serie prevederi ale Codului civil sunt de aplicare pe parcursul procesului penal
Codul civil  exemple
o reglementarea categoriilor de persoane care pot participa în cadrul procesului penal în calitate
de parte responsabilă civilmente (art. 1372 -1374 C. civ.)
o repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile [art. 19
alin. (5) C. pr. pen.]
o hotărârea definitivă a instanţei civile asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune
prealabilă în procesul penal are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale

 Codul de procedură civilă conţine reglementări care se aplică pe parcursul soluţionării unei
Codul de cauze penale; de exemplu, prin art. 727 şi următoarele C. pr. civ. sunt stabilite categoriile de
procedură bunuri mobile care nu pot fi supuse urmăririi silit
civilă
 Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în M. Of. nr.
Legile de 826 din 13 septembrie 2005
organizare  Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în M. Of.
judiciară nr. 827 din 13 septembrie 2005
 Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în M.
Of. nr. 305 din 24 aprilie 2014
 Legea nr. 508/2004 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în
M. Of. nr. 1089 din 23 noiembrie 2004
 O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în
M. Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare etc.

Tratatele și  Tratatele şi convenţiile internaţionale prin care statele lumii îşi acordă asistenţă
convențiile judiciară, la care România este parte
internaționale

20
Alte acte  Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
normative publicată în M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000
 Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în
M. Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003
 Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în M.
Of. nr. 441 din 22 mai 2006

 în lucrări anterioare se subliniază faptul că practica judiciară nu poate fi considerată izvor


Practica de drept, putând fi luată în considerare într-o măsură lăsată la aprecierea instanţelor de
judiciară judecată
 în prezent, Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii privind asigurarea unei practici
judiciare unitare
 recursul în interesul legii (art. 471-4741 C. pr. pen.)
o decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor
judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din aceste procese
o dezlegarea dată problemelor de drept judecate este însă obligatorie pentru instanţe
 sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept (art. 475-4771 C. pr. pen.)

Cutuma  Cutuma nu este considerată izvor de drept, întrucât desfăşurarea procesului penal nu se
poate face în baza unor reguli de conduită care nu au caracter obligatoriu

2.3. Interpretarea normelor juridice procesual penale

Definiție Interpretarea normelor juridice reprezintă acea operaţiune logică prin care se caută
sensul exact al legii, necesară în vederea unei aplicări corecte a acesteia.

Clasificare  în funcţie de criteriul subiectului care face interpretarea, aceasta poate fi:
- legală o interpretare legală este făcută de însuşi organul care a edictat legea; prezintă caracter
- judiciară obligatoriu; spre exemplu, prin „locul săvârşirii infracţiunii” se înţelege locul unde s-a
- doctrinară desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs
rezultatul acesteia [art. 41 alin. (2) C. pr. pen.]
o interpretare judiciară este făcută de organele judiciare care aplică legea; nu are caracter
obligatoriu, în principiu, cu excepţia hotărârilor pronunţate de instanţa supremă în
soluţionarea recursului în interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
o interpretare doctrinară este făcută de către cercetătorii din domeniul dreptului; nu este
obligatorie, dar poate influenţa atât procesul de legiferare, cât şi practica judiciară

 în funcţie de criteriul metodelor folosite, interpretarea poate fi:


Clasificare o interpretare gramaticală - urmăreşte înţelegerea din punct de vedere etimologic a termenilor
- gramaticală folosiţi, conexiunile gramaticale şi împărţirea frazei în propoziţii; de exemplu, conform art.
- sistemică 202 alin. (1) C. pr. pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii
- logică temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune
şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al
împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni; în acest caz, folosirea
conjuncţiei „şi” conduce la constatarea existenţei unor condiţii cumulative pentru luarea
măsurilor preventive
o interpretare sistemică - urmăreşte înţelegerea conţinutului unei norme juridice prin
corelarea cu alte dispoziţii; spre exemplu, condiţiile şi cazurile în care se poate dispune
arestarea preventivă a inculpatului se evidenţiază doar prin coroborarea dispoziţiilor art.
82 C. pr. pen. („persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală devine
parte în procesul penal şi se numeşte inculpat”), art. 202 C. pr. pen. (în care se

21
precizează care sunt condiţiile generale pentru luarea măsurilor preventive) şi art. 223
C. pr. pen. (unde sunt reglementate condiţiile speciale pentru luarea măsurii arestării
preventive)
o interpretare logică - urmăreşte lămurirea conţinutului unei norme juridice cu ajutorul
raţionamentelor logice
- raţionamentul a fortiori (cu atât mai mult; qui potest majus potest et minus – cine
poate mai mult poate şi mai puţin): potrivit art. 222 alin. (1) C. pr. pen., judecătorul
de drepturi şi libertăţi poate dispune, în cursul urmăririi penale, măsura preventivă
a arestului la domiciliu pentru o durată de cel mult 30 de zile; prin folosirea
raţionamentului a fortiori, judecătorul îl va putea obliga pe inculpat să nu
părăsească imobilul unde locuieşte şi pentru o perioadă mai mică de 30 de zile
- raţionamentul per a contrario (ori de câte ori un text de lege prevede un anumit
lucru, se poate prezuma că el neagă contrariul); conform art. 139
alin. (1) lit. a) C. pr. pen., supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi
şi libertăţi atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau
săvârşirea unei infracţiuni dintre cele expres prevăzute în alin. (2) (infracţiuni contra
securităţii naţionale, infracţiuni de trafic de persoane etc.); folosirea argumentului per a
contrario conduce la concluzia că supravegherea tehnică nu se poate dispune atunci
când infracţiunea nu face parte dintre cele prevăzute în art. 139 alin. (2) C. pr. pen.

 în funcţie de criteriul efectelor produse, interpretarea poate fi:


Clasificare o interpretarea declarativă - are în vedere redarea întru totul a textului de lege interpretat;
- declarativă în acest caz, există concordanţă deplină între formularea textului de lege şi situaţiile
- restrictivă care se pot încadra în sfera de aplicare a acestuia
- extensivă - conform art. 138 alin. (13) C. pr. pen., prin supraveghere tehnică se înţelege
interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă, accesul la
un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea
sau urmărirea prin mijloace tehnice; interpretarea declarativă a acestui text de lege
se impune având în vedere faptul că dispoziţia conţine o enumerare limitativă
o interpretarea restrictivă se foloseşte în situaţia în care se constată că în textul de lege s-a
spus mai mult decât s-a intenţionat (litera legii a depăşit voinţa legiuitorului)
- conform art. 426 lit. d) C. pr. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate
face contestaţie în anulare când (…) a existat un caz de incompatibilitate; textul de
lege se impune a fi interpretat restrictiv, acesta fiind de aplicare numai pentru
cazurile de incompatibilitate ale judecătorului, şi nu pentru eventuala
incompatibilitate a procurorului de şedinţă, a magistratului-asistent sau a grefierului
o interpretare extensivă, diametral opusă interpretării restrictive, se foloseşte în situaţia în
care textul de lege spune mai puţin decât s-a intenţionat iniţial; prin interpretare
extensivă norma se extinde şi la alte ipoteze care se subînţeleg în mod implicit
- conform art. 455 C. pr. pen., revizuirea poate fi cerută de părțile din proces, de
procuror și de un membru de familie al condamnatului; norma juridică procesual
penală este necesar a fi interpretată extensiv, în sensul recunoașterii posibilității ca
această cale de atac să fie introdusă și de persoana vătămată

2.4. Aplicarea legii procesual penale în spaţiu şi timp


2.4.1. Aplicarea legii procesual penale în spaţiu
 la baza aplicării normelor procesual penale în spaţiu se află principiul teritorialităţii;
Principiul potrivit acestuia, legea procesual penală se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse pe
teritorialității teritoriul României, cu excepţiile prevăzute de lege [art. 13 alin. (2) C. pr. pen.]

 comisia rogatorie internaţională


Excepții o comisia rogatorie internaţională activă – la solicitarea organului judiciar român, un act
procedural (ascultarea unui martor) îndeplinit în ţara străină potrivit legii acelei ţări este

22
valabil în faţa organelor judiciare române
o comisia rogatorie internaţională pasivă – un act procedural solicitat de organul judiciar
străin se realizează pe teritoriul statului român, cu aplicarea legii procesual penale
române, şi are consecinţe juridice în procesul penal desfăşurat în acea ţară
 recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine; potrivit art. 134-136
din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
hotărârile penale străine rămase definitive pot fi recunoscute în România în cazul în care se
solicită transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei
 extrădarea; act de reciprocă asistenţă judiciară internaţională, extrădarea reprezintă
predarea de către un stat a unei persoane aflate pe teritoriul său şi care este urmărită penal
ori este trimisă în judecată pentru o infracţiune sau are de executat o pedeapsă către
autorităţile judiciare ale altui stat
 mandatul european de arestare
o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii
Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate
în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a
unei măsuri privative de libertate
o mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii
reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13
iunie 2002
 imunitatea de jurisdicţie aplicabilă personalului diplomatic şi consular
o imunitatea de jurisdicţie diplomatică este absolută, în sensul că agentul diplomatic
(şeful misiunii diplomatice şi ceilalţi membri ai personalului diplomatic) nu poate fi
urmărit şi nici judecat de nicio autoritate judiciară a statului acreditar
o în acelaşi sens, persoana agentului diplomatic este inviolabilă, acesta neputând fi supus
niciunei forme de arestare sau detenţiune
o imunitatea de jurisdicţie consulară este parţială, în sensul că funcţionarii consulari
(orice persoană, inclusiv şeful de post consular, însărcinată în această calitate cu
exercitarea funcţiilor consulare) şi angajaţii consulari (orice persoană angajată în
serviciile administrative sau tehnice ale unui post consular) nu pot fi chemaţi în faţa
autorităţilor judiciare ale statului de reşedinţă doar pentru actele săvârşite în exercitarea
funcţiilor consulare
 principiul teritorialităţii nu operează nici în cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul
statului român, dar care sunt comise
o pe o navă sau aeronavă militară străină de către membrii echipajului
o pe o navă sau aeronavă civilă străină, de către membrii echipajului, în condiţii de
reciprocitate
o de către militari aparţinând unor armate străine staţionate sau aflate în trecere pe
teritoriul României

2.4.2. Aplicarea legii procesual penale în timp


 legea procesual penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la
Principiul intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute
activității în dispoziţiile tranzitorii [art. 13 alin. (1) C. pr. pen.]
 intrarea în vigoare a legii are loc la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o
dată ulterioară prevăzută în textul ei
 ieşirea din vigoare se poate realiza astfel:
o prin abrogare (totală sau parţială)
o prin ajungerea la termen (în cazul în care legea a fost dată pentru un termen limitat)
o prin modificare
o prin căderea legii în desuetudine
 aplicarea legii procesual penale în timp are la bază principiul activităţii; potrivit acestuia,
activitatea legii de procedură înseamnă aplicarea acesteia din momentul intrării în vigoare

23
şi până în momentul ieşirii din vigoare
 la aplicarea în timp a legii procesual penale nu se ia în considerare data săvârşirii
infracţiunii, ci data la care se efectuează actul procesual sau procedural, chiar dacă
procesul a fost declanşat anterior intrării în vigoare a legii

 retroactivitatea legii procesual penale; apare când dispoziţii ale noii legi sunt aplicabile şi
Excepții actelor efectuate sub legea anterioară
o nulitatea unui act efectuat sub legea anterioară nu poate fi invocată dacă legea nouă nu
o prevede
 ultraactivitatea legii procesual penale; operează când unele dispoziţii din legea anterioară
se aplică şi sub noua lege
o regulile de competenţă rămân valabile în procesele pentru care nu există o hotărâre
definitivă

Definiție Situaţiile tranzitorii sunt acele momente în care se trece de la aplicarea unei legi la
aplicarea unei legi noi (modalităţile de trecere trebuie realizate prin intermediul unor acte
normative).

Definiție Dispoziţiile tranzitorii sunt norme care reglementează situaţiile tranzitorii; ele pot fi
cuprinse în conţinutul legii noi sau în dispoziţii aparte care pun în aplicare noua lege

2.5. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Prin raportare la subiectul chemat să procedeze la interpretarea normelor juridice procesual penale, de câte feluri
poate fi aceasta? Exemplificaţi.
2. Poate fi apreciată practica judiciară ca fiind izvor de drept procesual penal?

Constituie izvoare ale dreptului procesual penal în sens material:


a. Constituţia
b. Codul de procedură civilă
c. niciuna dintre variantele de mai sus

Dispoziţiile art. 177 C. pen. care definesc noţiunea de „membru de familie” constituie un exemplu de:
a. interpretare logică
b. interpretare legală
c. nicio variantă de mai sus

Constituie excepţie de la principiul activităţii normelor procesual penale:


a. situaţiile tranzitorii
b. recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străine
c. comisia rogatorie

Conform art. 203 alin. (2) C. pr. pen., măsurile preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe
cauţiune pot fi luate faţă de inculpat. Per a contrario, aceste măsuri preventive nu pot fi dispuse şi împotriva
suspectului. Această concluzie se desprinde ca urmare a aplicării regulilor de:
a. interpretare legală
b. interpretare sistematică
c. interpretare logică

24
Interpretarea normelor juridice procesual penale făcută de organele de urmărire penală:
a. are forţă obligatorie
b. prezintă relevanţă doar pentru cauza penală în curs
c. reprezintă o formă de interpretare legală

2.6. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 37-53
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 24-31
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 23-26

25
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3
Principiile fundamentale care stau la baza procesului penal în România

Cuprins
3.1. Introducere. Obiective
3.2. Conţinutul principiilor fundamentale
3.2.1. Legalitatea procesului penal
3.2.2. Separarea funcţiilor judiciare
3.2.3. Prezumţia de nevinovăţie
3.2.4. Aflarea adevărului
3.2.5. Ne bis in idem
3.2.6. Principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale
3.2.7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal
3.2.8. Dreptul la libertate şi siguranţă
3.2.9. Dreptul la apărare
3.2.10. Respectarea demnităţii umane
3.2.11. Respectarea vieţii private
3.2.12. Limba oficială şi dreptul la interpret
3.3. Test de evaluare a cunoștințelor
3.4. Bibliografie
3.5. Teme de control

3.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi conceptul de principiu fundamental
care stă la baza aplicării legii procesual penale. De asemenea, veţi parcurge trăsăturile de bază
ale procesului penal, observând că aceste reguli sunt reglementate atât în Codul de procedură
penală, cât şi în Constituţia României, în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dar şi în
legi speciale, cu prevederi procesual penale. Astfel, sunt analizate legalitatea procesului penal,
separarea funcţiilor judiciare, prezumţia de nevinovăţie, aflarea adevărului, ne bis in idem,
principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale, caracterul echitabil şi
termenul rezonabil al procesului penal, dreptul la libertate şi siguranţă, dreptul la apărare,
respectarea demnităţii umane şi a vieţii private, respectiv limba oficială şi dreptul la interpret.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

3.2. Conţinutul principiilor fundamentale


3.2.1. Legalitatea procesului penal
 întreaga activitate procesuală trebuie să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale
Sediul legal  art. 2 C. pr. pen.: procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege
 art. 3 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară: competenţa
organelor judiciare şi procedura judiciară sunt stabilite de lege
 aplicarea principiului legalităţii presupune
o înfiinţarea prin lege a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor şi a organelor de cercetare
penală şi desfăşurarea activităţii lor în compunerea şi limitele competenţelor stabilite
prin lege
o respectarea de către organele judiciare, pe tot parcursul procesului penal, a legii
procesual penale

26
o garantarea respectării absolute a drepturilor procesuale ale participanţilor din proces
o efectuarea oricărui act procesual sau procedural cu îndeplinirea condiţiilor de fond şi de
formă stabilite prin lege
 operează atât în ceea ce priveşte activitatea organelor judiciare, cât şi faţă de părţi, avocat,
subiecţii procesuali principali şi ceilalţi subiecţi procesuali

3.2.2. Separarea funcțiilor judiciare


 sediul legal: art. 3 C. pr. pen.
Sediul legal  în procesul penal se exercită următoarele patru funcţii judiciare
o funcţia de urmărire penală
o funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza
de urmărire penală
o funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată
o funcţia de judecată
 funcţia de urmărire penală
Funcția de
o este exercitată de procuror şi organele de cercetare penală
urmărire
penală o în exercitarea funcţiei, organele de urmărire penală strâng probele necesare pentru a se
constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată

 funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în


Funcția de faza de urmărire penală
dispoziție o este exercitată de judecătorul de drepturi şi libertăţi
asupra o în ipoteze de excepţie, reglementate în lege, această funcţie poate fi exercitată şi de
drepturilor și
către alte organe judiciare
libertăților
- procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, interceptarea
convorbirilor şi comunicărilor, în condiţiile legii [art. 141 alin. (1) C. pr. pen.]
- organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea suspectului sau
inculpatului, pentru cel mult 24 de ore (art. 209 C. pr. pen.)
- procurorul poate dispune măsura preventivă a controlului judiciar al inculpatului, în
cursul urmăririi penale [art. 203 alin. (2) C. pr. pen.]

Funcția de  funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată


verificare a o funcţia este exercitată de judecătorul de cameră preliminară
legalității o obiectul exercitării funcţiei: verificarea legalităţii actului de trimitere în judecată şi
trimiterii sau probelor pe care se bazează aceasta, precum şi verificarea legalităţii soluţiilor de
netrimiterii în netrimitere în judecată
judecată
 funcţia de judecată
Funcția de o funcţia este exercitată de instanţa de judecată, în complete legal constituite
judecată o în desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este
incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia funcției de verificare
a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată, care este compatibilă cu funcţia de
judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2
lit. c) (forma atipică a procesului penal)

3.2.3. Prezumția de nevinovăție


 art. 4 alin. (1) C. pr. pen.: Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea
Sediul legal vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă
 art. 23 alin. (11) Constituţia României: până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată

 garanţii instituite pentru respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie:

27
Garanții o după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii
organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului [art. 4 alin.
(2) C. pr. pen.]
o condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost
dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) C. pr. pen.]
o suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să-şi
dovedească nevinovăţia şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare [art. 99 alin.
(2) C. pr. pen.]
o în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe
atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu sau la
cerere [art. 100 alin. (1) C. pr. pen.]

3.2.4. Aflarea adevărului


 art. 5 C. pr. pen.: „(1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe,
Sediul legal aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la
persoana suspectului sau inculpatului. (2) Organele de urmărire penală au obligaţia de a
strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau
inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în
favoarea suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor prezentului
cod.”

 organele judiciare au o serie de obligații, pentru aplicarea acestui principiu


Obligații ale o constatarea existenţei faptei ce constituie obiectul învinuirii
organelor o stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta
judiciare o stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei
o stabilirea mobilului şi scopului urmărit de făptuitor
o stabilirea prejudiciului cauzat (dacă există)
o constatarea oricăror aspecte care ar putea să influenţeze răspunderea penală şi civilă a
făptuitorului

 garanţii instituite pentru respectarea principiului aflării adevărului


Garanții o obligaţia organelor judiciare de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu
privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului
sau inculpatului [art. 5 alin. (1) C. pr. pen.]
o dreptul persoanei vătămate, al suspectului şi al părţilor de a propune organelor judiciare
administrarea de probe [art. 99 alin. (3) C. pr. pen.]
o obligaţia organelor judiciare de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi
în defavoarea suspectului sau inculpatului [art. 5 alin. (2)
C. pr. pen. şi art. 100 alin. (1) şi (2) C. pr. pen.]
o axarea sistemului probator pe principiile libertăţii probelor şi ale liberei lor aprecieri
[art. 103 alin. (1) C. pr. pen.]
o posibilitatea extinderii urmăririi penale sau a schimbării încadrării juridice în cursul
fazei de urmărire penală (art. 311 C. pr. pen.)
o posibilitatea procurorului de a dispune restituirea cauzei la organul de cercetare penală,
atunci când constată că urmărirea penală nu este completă [art. 323 alin. (1) C. pr. pen.]
o obligaţia instanţei de judecată de a soluţiona cauza dedusă judecăţii prin administrarea
tuturor probelor necesare lămuririi complete a împrejurărilor cauzei, în scopul aflării
adevărului (art. 349 C. pr. pen.) etc.

În practica judiciară s-a apreciat că procedeul instanţei de judecată de a soluţiona cauza


limitându-se la a-i întreba pe martori dacă îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi
penale este nelegal, prin aceea că s-au încălcat dispoziţiile Codului de procedură penală
referitoare la aflarea adevărului.

28
3.2.5. Ne bis in idem
 art. 6 C. pr. pen.: nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei
Sediul legal infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală
definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.

 garanţii instituite pentru respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie:


Garanții o reglementarea autorităţii de lucru judecat drept impediment la punerea în mişcare a
acţiunii penale sau la exercitarea acesteia [art. 16 alin. (1) lit. i)
C. pr. pen.]
o dreptul conferit persoanei vătămate, părţilor ori procurorului de a exercita contestaţie în
anulare atunci când, printre altele, inculpatul a fost condamnat deşi existau probe cu
privire la incidenţa autorităţii de lucru judecat [art. 426 lit. b) C. pr. pen.]
o reglementarea momentului la care hotărârile judecătoreşti rămân definitive (art. 551-
552 C. pr. pen.)

3.2.6. Principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale

Sediul legal  art. 7 C. pr. pen.


 procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu atunci
când există probe din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni
 există trei ipoteze în care acţiunea penală nu este pusă în mişcare sau, dacă a fost pusă în
mişcare, nu mai poate fi exercitată: 1) cazurile care împiedică punerea în mişcare şi
exercitarea acţiunii penale prevăzute în art. 16 C. pr. pen.; 2) renunţarea la urmărirea
penală; şi 3) inexistenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate sau a autorizării ori
sesizării organului competent

 cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale


Cazurile care (art. 16 C. pr. pen.)
împiedică o fapta nu există
punerea în o fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de
mişcare şi lege
exercitarea o nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea
acţiunii o există o cauză justificativă sau de neimputabilitate
penale o lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă
condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale
o a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană
fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică
o a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia
înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de
mediere în condiţiile legii
o există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege
o există autoritate de lucru judecat
o a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii

 renunţarea la urmărirea penală (art. 318 C. pr. pen.)


Renunțarea la o în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa
urmărirea închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată
penală că nu există un interes public în urmărirea faptei
o interesul public se analizează în raport cu
- conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei
- modul şi mijloacele de săvârşire a faptei
- scopul urmărit

29
- urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii
- eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului
penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii
acesteia
- atitudinea procesuală a persoanei vătămate
- existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica
desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut
produce prin săvârşirea infracţiunii
o când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi
persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii,
atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârşirea infracţiunii şi eforturile depuse
pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii
o nu se poate dispune renunţarea la urmărirea penală pentru infracţiunile care au avut ca
urmare moartea victimei
o ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală se comunică în copie,
după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părţilor, suspectului, persoanei vătămate şi
altor persoane interesate şi se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data
la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar
reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă

 lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate sau a autorizării ori sesizării


Lipsa organului competent
plângerii o lipsa plângerii prealabile
prealabile a - în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este
persoanei condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată,
vătămate sau lipsa acestei plângeri conduce la imposibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale
a autorizării [art. 157 alin. (1) C. pen.]: lovirea sau alte violenţe (art. 193 C. pen.), vătămarea
ori sesizării corporală din culpă (art. 196 C. pen.), ameninţarea (art. 206 C. pen.), hărţuirea (art.
organului 208 C. pen.), violul în formă simplă [art. 218 alin. (1) şi (2) C. pen.], agresiunea
competent sexuală în formă simplă [art. 219 alin. (1) C. pen.], hărţuirea sexuală (art. 223 C.
pen.), violarea de domiciliu (art. 224 C. pen.), violarea vieţii private (art. 226 C.
pen.) etc.
- obligativitatea exercitării acţiunii penale este înlăturată şi în ipoteza retragerii
plângerii prealabile (art. 158 C. pen.), respectiv împăcării (art. 159 C. pen.)
o imunităţile de jurisdicţie ale membrilor Guvernului, Preşedintelui României, senatorilor
şi deputaţilor
- pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, membrii Guvernului pot fi urmăriţi
penal numai în urma unei cereri făcute de către Camera Deputaţilor, Senat şi
Preşedintele României [art. 109 alin. (2) din Constituţia României]
- punerea sub acuzare a Preşedintelui României se poate hotărî pentru înaltă trădare,
de către Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două
treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor [art. 96 alin. (1) din Constituţia
României]
- deputaţii sau senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică (inclusiv răspunderea
penală) pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului (art. 72 din Constituţia României)
o realitatea legii penale
- legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de
către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie contra statului român,
contra unui cetăţean român ori a unei persoane juridice române; punerea în mişcare
a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu
face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis (art. 10
C. pen.)

30
3.2.7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal

Sediul legal  art. 21 alin. (3) din Constituţie: Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil.
 art. 8 C. pr. pen.
 art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: Toate persoanele au dreptul
la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o
instanţă imparţială şi independentă, constituită potrivit legii.
 organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea
garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie
constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o
infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil

 cerinţa termenului rezonabil derivă şi din prevederea conţinută în art. 8


Termen C. pr. pen., în conformitate cu care organele judiciare au obligaţia de a desfăşura
rezonabil urmărirea penală şi judecata (…), astfel încât să fie constatate la timp (…) faptele care
constituie infracţiuni (…)
 termenul rezonabil se află în strânsă legătură cu următoarele aspecte:
o imunităţile de jurisdicţie ale membrilor Guvernului, Preşedintelui României, senatorilor
şi deputaţilor
o activitatea de strângere a probelor
o administrarea probelor
o scopul procesului penal
o asigurarea calităţii în efectuarea activităţilor judiciare

3.2.8. Dreptul la libertate și siguranță

Sediul legal  art. 23 Constituţia României: (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt
inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai
în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege
 art. 9 C. pr. pen.

 garanţii instituite pentru respectarea dreptului la libertate și siguranță


Garanții o orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepţional şi doar
în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege
o orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp şi într-o limbă
pe care o înţelege asupra motivelor arestării sale şi are dreptul de a formula contestaţie
împotriva dispunerii măsurii
o atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă
în mod nelegal, organele judiciare competente au obligaţia de a dispune revocarea
măsurii şi, după caz, punerea în libertate a celui reţinut sau arestat
o măsura arestului la domiciliu şi măsura arestării preventive pot fi dispuse numai de către
magistraţi judecători (judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară
sau instanţa de judecată)
o orice persoană faţă de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o
măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile
prevăzute de lege

3.2.9. Dreptul la apărare

 art. 24 din Constituţia României: (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul

31
Sediul legal procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
 art. 10 C. pr. pen.
 art. 15 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: Dreptul la apărare este
garantat. În tot cursul procesului penal, părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după
caz, asistate, de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii

 în realizarea acestui principiu, organele judiciare au următoarele obligaţii:


Obligații ale o să asigure exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii
organelor procesuali principali în tot cursul procesului penal
judiciare o părţile, subiecţii procesuali principali şi avocatul au dreptul să beneficieze de timpul şi
înlesnirile necesare pregătirii apărării
o să informeze suspectul, de îndată şi înainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care se
efectuează urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia
o să informeze inculpatul de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea
penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia
o să încunoştinţeze pe suspect sau inculpat, înainte de a fi ascultat, despre dreptul de a nu
face nicio declaraţie
o să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a suspectului sau inculpatului, dacă
acesta nu are apărător, în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege

 aspecte principale ale dreptului de apărare


Aspecte o posibilitatea părţilor şi a subiecţilor procesuali principali de a se apăra ei înşişi
principale ale o obligaţia organului judiciar de a avea în vedere, din oficiu, toate aspectele care sunt în
dreptului la favoarea părţilor sau a subiecţilor procesuali principali
apărare o posibilitatea şi, uneori, obligaţia ca părţile sau subiecţii procesuali principali să fie
asistaţi de avocat

În practica judiciară, s-a stabilit că instanţa de judecată, nepronunţându-se asupra cererii


formulate de inculpat de a dispune amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea de a-şi
angaja un apărător, a încălcat dreptul acestuia la apărare, lipsindu-l de posibilitatea de a
beneficia de apărările pe care avocatul ales le-ar fi putut face la un alt termen, precum şi de
posibilitatea ca, în acest mod, să influenţeze soluţionarea cauzei. Împrejurarea că instanţa
nu a avut la dosar cererea de apărare pentru lipsă de apărare formulată de inculpat şi
depusă la registratură în preziua termenului de judecată nu poate să împieteze asupra
dreptului de apărare al inculpatului. Greşeala este de ordin administrativ şi este imputabilă
instanţei, nu inculpatului, care nu trebuie să-i suporte consecinţele.

3.2.10. Respectarea demnităţii umane

Sediul legal  art. 1 alin. (3) din Constituţia României: (3) România este stat de drept (…) în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor (…) sunt garantate.
 art. 11 alin. (1) C. pr. pen.: Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de
judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.
 art. 22 alin. (2) din Constituţia României: Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel
de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
 art. 101 alin. (1) C. pr. pen.: Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte
mijloace de constrângere (…) în scopul de a se obţine probe.
 art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: Procurorii îşi
exercită funcţiile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi
apără drepturile persoanei.

 garanţii instituite pentru respectarea demnității umane


Garanții o dacă, în timpul audierii unei persoane, aceasta acuză oboseală excesivă sau simptomele
unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare,

32
organul judiciar dispune întreruperea ascultării şi ia măsuri pentru ca persoana să fie
consultată de un medic (art. 106 C. pr. pen.)
o atitudinea nedemnă a magistraţilor în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de
colegi, personalul instanţei sau al parchetului, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili este
considerată abatere disciplinară [art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor]
o cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura, represiunea nedreaptă sunt
reglementate distinct ca fiind infracţiuni (art. 280, art. 281, art. 282, art. 283 C. pen.)

3.2.11. Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private

Sediul legal  art. 26 alin. (1) din Constituţia României: Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa
intimă, familială şi privată.
 art. 27 alin. (1) din Constituţia României: Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu
poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea
acesteia.
 art. 28 din Constituţia României: Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri
poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este
inviolabil.
 art. 11 alin. (2) C. pr. pen.: Respectarea vieţii private, a inviolabilităţii domiciliului şi a
secretului corespondenţei sunt garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este
admisă decât în condiţiile legii şi dacă aceasta este necesară într-o societate democratică.

 în conţinutul acestui principiu, legiuitorul a avut în vedere următoarele trei componente:


o viaţa intimă, familială şi privată
o inviolabilitatea domiciliului
o inviolabilitatea secretului corespondenţei

 garanţii instituite pentru respectarea vieții private


Garanții o percheziţia se efectuează cu respectarea demnităţii, fără a constitui ingerinţă
disproporţională în viaţa privată [art. 156 alin. (2) C. pr. pen.]
o percheziţia domiciliară ori a bunurilor aflate la domiciliu se dispune doar de judecător
(în cursul urmăririi penale, de judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar în cursul judecăţii,
de instanţă)
o cu caracter de regulă, reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale,
interceptarea convorbirilor şi comunicărilor, accesul la un sistem informatic,
supravegherea video, audio sau prin fotografie se dispun doar de judecătorul de drepturi
şi libertăţi [art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (1) C. pr. pen.]
o violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, violarea vieţii private şi divulgarea
secretului profesional sunt reglementate distinct ca fiind infracţiuni (art. 224-227 C.
pen.)

3.2.12. Limba oficială și dreptul la interpret


 art. 12 alin. (1) şi (2) C. pr. pen.: (1) Limba oficială în procesul penal este limba română. (2)
Sediul legal Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă
limba oficială în faţa instanţelor de judecată, actele procedurale întocmindu-se în limba română.
 art. 13 din Constituţia României: În România, limba oficială este limba română.
 art. 128 din Constituţia României: (1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba
maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
 art. 14 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: (1)

33
Procedura judiciară se desfăşoară în limba română. (2) Cetăţenii români aparţinând
minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă, în faţa instanţelor de
judecată, în condiţiile prezentei legi. (…) (5) Cererile şi actele procedurale se întocmesc
numai în limba română.

 art. 12 alin. (3) şi (4) C. pr. pen.: (3) Părţilor şi subiecţilor procesuali care nu vorbesc sau
Sediul legal nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea
dreptul la un de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, de a vorbi, precum şi de a pune concluzii în
interpret instanţă, prin interpret. În cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, suspectului
sau inculpatului i se asigură în mod gratuit posibilitatea de a comunica, prin interpret, cu
avocatul în vederea pregătirii audierii, a introducerii unei căi de atac sau a oricărei altei
cereri ce ţine de soluţionarea cauzei. (4) În cadrul procedurilor judiciare se folosesc
interpreţi autorizaţi, potrivit legii. Sunt incluşi în categoria interpreţilor şi traducătorii
autorizaţi, potrivit legii.
 art. 128 alin. (3) şi (4) din Constituţia României: (3) Modalităţile de exercitarea a
dreptului prevăzut la alin. (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor
stabili astfel încât sa nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli
suplimentare pentru cei interesaţi. (4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu
vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului,
de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept
este asigurat în mod gratuit.
 art. 14 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: (3) În cazul
în care una sau mai multe părţi solicită să se exprime în limba maternă, instanţa de
judecată trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea unui interpret sau traducător
autorizat. (4) În situaţia în care toate părţile solicită sau sunt de acord să se exprime în
limba maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure exercitarea acestui drept, precum
şi buna administrare a justiţiei, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, oralităţii
şi publicităţii. (…) (7) Interpretul sau traducătorul va semna pe toate actele întocmite,
pentru conformitate, atunci când acestea au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în
baza traducerii sale.

În practica judiciară s-a statuat că, în ipoteza în care inculpatul, cetăţean străin, cunoaşte bine
limba română, fiind de acord cu consemnarea declaraţiilor sale, prin semnarea acestora
împreună cu apărătorul său, prin faptul că nu s-a apelat la serviciile unui interpret nu s-au
încălcat dispoziţiile legale.

3.3. Test de evaluare a cunoștințelor

Speță. În zona unei autogări, X, cetăţean turc, este surprins în flagrant delict în timp ce comercializa droguri de mare
risc. Cu această ocazie, lucrătorii de poliţie au procedat la întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii
flagrante. X. a declarat organelor judiciare că nu cunoaşte limba română. Procesul-verbal de constatare este semnat de
către X, dar nu poartă semnătura unui interpret, din cauza faptului că la realizarea flagrantului nu a participat şi un
cunoscător autorizat de limba turcă.
Întrebare: Au fost încălcate dispozițiile relative la dreptul suspectului la un interpret?

Prezumţia de nevinovăţie este:


a. prezumţie absolută
b. prezumţie relativă
c. prezumţie absolută până la pronunţarea hotărârii de condamnare în primă instanţă, respectiv o prezumţie relativă în
căile de atac.

34
Punerea sub acuzare a Preşedintelui României, ca excepţie de la principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a
exercitării acţiunii penale:
a. se realizează de către Guvernul României, pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treimi din numărul
membrilor;
b. se realizează de către Camera Deputaţilor şi Senat, pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treimi din
numărul deputaţilor şi senatorilor, în şedinţă comună;
c. se realizează de către Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, pentru înaltă trădare,
cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor.

Dreptul la interpret:
a. părţilor şi subiecţilor procesuali care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură
posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii prin
interpret, cheltuielile urmând a fi suportate individual de către aceste persoane;
b. în cadrul procedurilor judiciare se pot folosi şi traducători autorizaţi, potrivit legii;
c. dreptul la interpret trebuie asigurat, obligatoriu şi gratuit, doar în ceea ce priveşte părţile în procesul penal;
subiecţii procesuali principali nu beneficiază de dreptul la interpret.

În conformitate cu principiul prezumţiei de nevinovăţie, făptuitorul va fi considerat nevinovat:


a. până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti penale;
b. până la punerea în mişcare a acţiunii penale;
c. până la dispunerea arestării preventive pentru 30 de zile.

Dreptul de apărare este garantat suspectului sau inculpatului:


a. pe tot parcursul fazei de urmărire penală; în cursul fazei de judecată, apărarea se organizează de către procuror;
b. pe tot parcursul procesului penal, dacă asistenţa juridică este obligatorie;
c. pe tot parcursul procesului penal.

3.4. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 54-120
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de seminar,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 31-53
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 1-23.

3.5. Teme de control (referate)

01. Fazele procesului penal român. Organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal
02. Faptele şi raporturile juridice procesual penale
03. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român
04. Interpretarea normelor juridice procesual penale
05. Legalitatea procesului penal
06. Separarea funcţiilor judiciare
07. Prezumţia de nevinovăţie
08. Principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale
09. Dreptul la apărare
10. Respectarea demnităţii umane
11. Respectarea vieţii private

35
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4
Participanţii în procesul penal - organele judiciare

Cuprins
4.1. Introducere. Obiective
4.2. Noţiunea de participanţi în procesul penal
4.3. Organele judiciare
4.3.1. Organele de cercetare penală
4.3.2. Procurorul
4.3.3. Judecătorul de drepturi şi libertăţi
4.3.4. Judecătorul de cameră preliminară
4.3.5. Instanţele judecătoreşti
4.4. Test de evaluare a cunoștințelor
4.5. Bibliografie

4.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: organele de cercetare penală,
procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, respectiv
instanţele judecătoreşti. Veţi defini organele judiciare şi veţi analiza principalele atribuţii
conferite acestora în cadrul procesului penal. Cu referire la instanțele de judecată, veți analiza
noțiunea de „compunere a completului de judecată”, având în vedere toate instanțele de
judecată din sistemul judecătoresc român și veți înțelege importanța acestei instituții în
desfășurarea echitabilă a procesului penal.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

4.2. Noţiunea de participanţi în procesul penal

Definiție Prin participanţi în procesul penal se înţelege totalitatea organelor judiciare şi


persoanelor care cooperează în cadrul procesului penal şi care, prin calitatea şi rolul pe
care îl au, contribuie la realizarea scopului acestuia.

 în sens larg, trebuie să avem în vedere toţi subiecţii oficiali şi particulari care participă la
desfăşurarea procesului penal; vom reţine organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii
procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali
 în sens restrâns, avem în vedere organele judiciare, avocatul, părţile şi subiecţii procesuali
principali

4.3. Organele judiciare


4.3.1. Organele de cercetare penală

Clasificare  fac parte din categoria organelor de cercetare penală


o organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare
o organele de cercetare penală speciale

36
 lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor anume desemnaţi în
Organele de condiţiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al
cercetare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
penală ale o ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al
poliției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează ofiţerii şi agenţii de
judiciare poliţie judiciară care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul DIICOT (art. 27 din Legea nr.
508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism)
 lucrători specializaţi din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor anume desemnaţi în
condiţiile legii speciale, care au primit avizul procurorului desemnat în acest sens
o ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul DNA sunt
numiţi prin ordin al procurorului-şef al DNA, ca urmare a detaşării acestora din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor [conform art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticorupţie]
 organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice
infracţiune care nu este dată, prin lege, în competenţa organelor de cercetare penală speciale sau
procurorului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege [art. 57 alin. (1) C. pr. pen.]

 ofiţeri anume desemnaţi în condiţiile legii, care au primit avizul conform al procurorului
Organele de general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 55 alin. (5) C. pr.
cercetare pen.]
penală  organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală [art. 57 alin. (2) C.
speciale pr. pen.]
o în cazul săvârşirii infracţiunilor de către militari
o în cazul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi de serviciu prevăzute de Codul penal
săvârşite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut
pune în pericol siguranţa navei sau navigaţiei ori a personalului
 organele de cercetare penală speciale pun în aplicare mandatele de supraveghere tehnică în
cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Titlul X din Codul penal şi
infracţiunilor de terorism

 subordonarea administrativă se realizează faţă de organele ierarhic superioare din cadrul


Subordonarea Ministerului Administraţiei şi Internelor; organele ierarhic superioare ale poliţiei judiciare
administrativă sau ale organelor de cercetare speciale nu pot da îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea
penală [art. 303 alin. (2) C. pr. pen.]

Subordonarea  subordonarea funcţională se realizează faţă procuror; presupune, ca principală obligaţie,


funcțională executarea dispoziţiilor procurorului care supraveghează activitatea de cercetare penală

Atribuții  efectuarea tuturor actelor de cercetare penală, cu excepţia celor date prin lege în
competenţa exclusivă a procurorului
 începerea urmăririi penale in rem
 efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană (care devine astfel suspect)
 administrarea probelor necesare rezolvării tuturor aspectelor legate de cauză
 efectuarea de acte procedurale (percheziţii domiciliare, cercetări la faţa locului, confruntări etc.)
 formularea de propuneri prin referat pentru o serie de acte de dispoziţie care sunt date în
competenţa procurorului (punerea în mişcare a acţiunii penale, administrarea unor mijloace
de probă sau folosirea unor tehnici speciale de investigare care pot fi autorizate sau
dispuse, în faza de urmărire penală, numai de procuror sau, după caz, de judecătorul de
drepturi şi libertăţi etc.)
 întreaga activitate a organelor de cercetare penală se desfăşoară în condiţiile legii, sub
conducerea şi supravegherea procurorului [art. 55 alin. (6) C. pr. pen.]

37
4.3.2. Procurorul
 Ministerul Public este organizat în parchete ce funcţionează pe lângă fiecare instanţă de
judecată

Principiile de  principiul legalităţii


organizare ale  principiul imparţialităţii
Ministerului  principiul controlului ierarhic
Public o fiecare procuror dintr-un parchet este subordonat conducătorului parchetului respectiv,
iar conducătorul unui parchet se subordonează conducătorului parchetului ierarhic
superior
o dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt
obligatorii pentru procurorii din subordine
o procurorii îşi păstrează independenţa în ceea ce priveşte soluţiile pe care urmează a le
dispune în cauză şi cu privire la concluziile pe care le formulează în faţa instanţelor
judecătoreşti
o procurorul ierarhic superior poate infirma motivat, prin ordonanţă, actele şi măsurile
procesuale nelegale sau netemeinice dispuse de procurorul din subordine

Atribuțiile  efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă,


Ministerului potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative
Public  conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi
controlează activitatea altor organe de cercetare penală; în exercitarea acestei atribuţii,
procurorul conduce şi controlează activitatea de cercetare penală, dispoziţiile date de
procuror fiind obligatorii pentru organul de cercetare penală
 sesizează instanţele judecătoreşti, pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii
 exercită acţiunea civilă în cazurile prevăzute de lege
 participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată
 exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege
 apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale
dispăruţilor şi ale altor persoane
 acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului
justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului
 studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă
ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru
perfecţionarea legislaţiei penale
 efectuarea obligatorie a urmăririi penale [art. 56 alin. (3) C. pr. pen.]
o în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de judecată în primă instanţă aparţine
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel
o în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 188-191, art. 257, art. 277, art. 279-283 şi art.
289-294 C. pen.
o în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită care au avut ca urmare moartea unei
persoane
o în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de a efectua urmărirea penală aparţine
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau
Direcţiei Naţionale Anticorupţie
o în alte cazuri prevăzute de lege
 supravegherea urmăririi penale; în exercitarea acestei atribuţii procurorul:
o conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a
organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege
o supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor
legale
o poate să efectueze personal orice act de cercetare penală, în cauzele în care
supraveghează urmărirea penală [art. 300 alin. (3) C. pr. pen.]
 sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară şi a

38
instanţei de judecată, în cazurile prevăzute de lege
 încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile legii etc.

4.3.3. Judecătorul de drepturi și libertăți

Definiție Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit
competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile,
plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind măsurile care vizează drepturi şi
libertăţi ale persoanei în procesul penal.

 judecătorul de drepturi şi libertăţi funcţionează în cadrul instanţei de judecată şi exercită


atribuţii în cursul fazei de urmărire penală în ceea ce priveşte regimul drepturilor şi
libertăţilor persoanei

Atribuții  acte de dispoziţie cu privire la drepturile şi libertăţile persoanei în cursul urmăririi penale
o dispunerea supravegherii tehnice [art. 139 alin. (1) C. pr. pen.]
o dispunerea reţinerii, predării şi percheziţionării trimiterilor poştale (art. 147 C. pr. pen.)
o dispunerea percheziţiei domiciliare şi a percheziţiei informatice (art. 158
C. pr. pen. şi art. 168 C. pr. pen.)
o luarea măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale
psihiatrice (art. 184 C. pr. pen.)
o dispunerea examinării fizice a unei persoane, în lipsa consimţământului scris al
persoanei respective, al reprezentantului legal ori a încuviinţării din partea ocrotitorului
legal [art. 190 alin. (2) C. pr. pen.]
o luarea următoarelor măsuri preventive [art. 203 alin. (2) C. pr. pen.]: controlul judiciar,
controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă
o luarea măsurii obligării provizorii la tratament medical (art. 245 C. pr. pen.) ori a
măsurii internării medicale provizorii (art. 247 C. pr. pen.)
o dispunerea valorificării bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale de către
procuror (art. 2522 C. pr. pen.)
o dispunerea restituirii lucrurilor (art. 255 C. pr. pen.)
o emiterea unui mandat de aducere în ipoteza în care este necesară pătrunderea fără
consimţământ într-un domiciliu sau sediu [art. 265 alin. (4) C. pr. pen.]
 acte de încuviinţare prealabilă (autorizare) a dispoziţiilor organelor de urmărire penală cu
privire la drepturile şi libertăţile persoanei
o dispunerea supravegherii tehnice [art. 139 alin. (1) C. pr. pen.]
o autorizarea prealabilă pentru obținerea datelor de trafic şi localizare prelucrate de către
furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului [art. 152 alin. (1) și (2) C. pr. pen.] etc.
 acte de confirmare a dispoziţiilor procurorului cu privire la drepturile şi libertăţile
persoanei
o confirmarea măsurilor de supraveghere tehnică dispuse provizoriu de procuror [art. 141
alin. (4) C. pr. pen.]
o confirmarea ordonanţei procurorului de luare provizorie a măsurilor constând în
reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale [art. 147 alin. (4) C. pr. pen.]
o confirmarea (validarea) examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală [art.
190 alin. (5) C. pr. pen.] etc.
 în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate audia anticipat martorul
atunci când există riscul ca martorul respectiv să nu mai poată fi audiat în cursul judecăţii
(art. 308 C. pr. pen.)
 alte activităţi prevăzute de lege
o soluţionarea cererii de anulare sau de reducere a amenzii judiciare aplicate de procuror
[art. 284 alin. (3) şi (4) C. pr. pen.]

39
o soluţionarea contestaţiei privind durata urmăririi penale (art. 4881 şi urm.
C. pr. pen.) etc.

4.3.4. Judecătorul de cameră preliminară

Definiție Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit
competenţei acesteia, verifică, în cursul procedurii în camera preliminară, legalitatea
sesizării instanţei şi legalitatea administrării probelor ori a efectuării actelor de către
organele de urmărire penală.

Atribuții  verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror


 verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către
organele de urmărire penală
 soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată
 soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege
o luarea unor măsuri preventive, în procedura camerei preliminare (controlul judiciar,
controlul judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu, arestare preventivă)
o aplicarea provizorie a unor măsuri de siguranţă cu caracter medical, în procedura
camerei preliminare
o luarea măsurilor asigurătorii, în procedura camerei preliminare
o confirmarea ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale [art. 335 alin. (4) C. pr. pen.]
o soluţionarea propunerii procurorului de luare a măsurii de siguranţă a confiscării
speciale sau a desfiinţării unui înscris, în cazul în care în cauză s-a dispus o soluţie de
clasare sau de renunţare la urmărirea penală [art. 5491 C. pr. pen.] etc.
o confirmarea ordonanței de renunțare la urmărirea penală a procurorului
o confirmarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de siguranță dispuse în cursul urmăririi
penale, în cazul în care procurorul dispune netrimiterea în judecată

În aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) C. pr. pen., judecătorul de cameră
preliminară învestit cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea
penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea
penală în soluţia de clasare, atunci când petentul invocă unul dintre temeiurile de drept
care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare (Î.C.C.J.,
Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, decizia nr. 33/2015, publicată în M.
Of. nr. 36 din 19 ianuarie 2016).

4.3.5. Instanțele judecătorești

 Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite prin lege [art. 126 alin. (1) din Constituţia României]

 instanţe civile
Structura o judecătoriile
instanțelor o tribunalele specializate
judecătorești o tribunalele
o curţile de apel
 instanţe militare
o tribunale militare
o Curtea Militară de Apel
 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

40
Judecătoriile  funcţionează în fiecare judeţ şi în cele 6 sectoare ale municipiului Bucureşti
 numărul şi localităţile de reşedinţă ale judecătoriilor sunt prevăzute în Anexa A din Legea
nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
 circumscripţiile judecătoriilor din cadrul fiecărui judeţ se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al
Magistraturii, în funcţie de necesitatea unei cât mai bune administrări a justiţiei

Tribunalele  pot fi înfiinţate la nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti, având, de regulă, sediul
specializate în municipiul reşedinţă de judeţ
 datele la care vor începe sa funcţioneze tribunalele specializate şi localităţile în care îşi vor
desfăşura activitatea se stabilesc, în mod eşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu
avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii
 în materie penală, remarcăm înfiinţarea Tribunalului specializat pentru minori şi familie
Braşov
 în materie comercială, semnalăm înfiinţarea Tribunalului Comercial Cluj, Tribunalului
Comercial Mureş şi Tribunalului Comercial Argeş

Tribunalele  în fiecare judeţ funcţionează un tribunal cu sediul în localitatea de reşedinţă a judeţului; în


municipiul Bucureşti funcţionează, de asemenea, un tribunal
 fiecare tribunal are în circumscripţia sa toate judecătoriile din judeţ, respectiv municipiul
Bucureşti
 tribunalele pot avea 2 sau mai multe secţii

Curțile de  îşi exercită competenţa într-o circumscripţie cuprinzând mai multe tribunale
apel  numărul curţilor de apel, reşedinţele acestora, precum şi tribunalele cuprinse în
circumscripţiile lor sunt prevăzute în Anexele B şi C din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară
 curţile de apel pot avea 2 sau mai multe secţii

Tribunalele  funcţionează în număr de 4, după cum urmează:


militare o Tribunalul Militar Bucureşti, cu reşedinţa în municipiul Bucureşti
o Tribunalul Militar Iaşi, cu reşedinţa în municipiul Iaşi
o Tribunalul Militar Cluj, cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca
o Tribunalul Militar Timişoara, cu reşedinţa în municipiul Timişoara

Curtea  funcţionează o singură asemenea instanţă, Curtea Militară de Apel, cu reşedinţa în


militară de municipiul Bucureşti
apel

Înalta Curte  instanţă unică şi superioară tuturor instanţelor judecătoreşti din România, asigură
de Casație și interpretarea şi aplicarea unitară a legilor de către celelalte instanţe judecătoreşti [art. 18
Justiție alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară]
 sediul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie se află în Bucureşti
 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: Secţia I civilă, Secţia a II-a
civilă, Secţia penală și Secţia de contencios administrativ şi fiscal
 la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sunt constituite
o 4 complete de 5 judecători
o Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii
o Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept
o Secţiile Unite

Compunerea  compunerea completelor de judecată de la instanţele civile este următoarea


completului o cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului

41
de judecată şi curţii de apel se judecă de un singur judecător
la instanțele o cauzele date, potrivit legii, în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la
civile judecătorie, tribunal şi curte de apel se judecă de un singur judecător
o cauzele date, potrivit legii, în competenţa judecătorului de cameră preliminară de la
judecătorie, tribunal şi curte de apel se judecă de un singur judecător
o contestaţia împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la
judecătorie sau tribunal se soluţionează de un judecător de drepturi şi libertăţi de la
instanţa ierarhic superioară
o contestaţia împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la
judecătorie sau tribunal se soluţionează de un judecător de cameră preliminară de la
instanţa ierarhic superioară
o contestaţia împotriva încheierilor pronunţate de către judecătorie sau tribunal în primă
instanţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară în complet format dintr-un
singur judecător
o apelurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie sau tribunal se judecă de către
Curtea de Apel în complet format din 2 judecători

Compunerea  compunerea completelor de judecată de la instanţele militare este următoarea


completului o cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a tribunalelor militare şi
de judecată Curţii Militare de Apel se judecă de un singur judecător militar
la instanțele o cauzele date, potrivit legii, în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la
militare tribunalul militar şi de la curtea militară de apel se judecă de un singur judecător
o cauzele date, potrivit legii, în competenţa judecătorului de cameră preliminară de la
tribunalul militar şi de la curtea militară de apel se judecă de un singur judecător
o contestaţia împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la
tribunalul militar se soluţionează de un judecător de drepturi şi libertăţi de la curtea
militară de apel
o contestaţia împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la
tribunalul militar se soluţionează de un judecător de cameră preliminară de la curtea
militară de apel
o contestaţia împotriva încheierilor pronunţate de către tribunalul militar în primă instanţă
se soluţionează de curtea militară de apel în complet format dintr-un singur judecător
o apelurile se judecă de Curtea Militară de Apel în complet format din 2 judecători
militari

Compunerea  compunerea completelor de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie


completului o în complet format dintr-un judecător sunt judecate:
de judecată - contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi
la Înalta de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel
Curte de - contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de cameră preliminară
Casație și de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel
Justiție - admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie
o în complet format din 2 judecători sunt judecate:
- contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi
de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de cameră preliminară
de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
o în complet format din 3 judecători sunt judecate:
- cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Secţiei penale a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de
Curtea Militară de Apel
- contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă
de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel

42
- recursul în casaţie, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie
o în complet format din 5 judecători sunt judecate:
- apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia penală a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei
- contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă
de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei
- cauzele în materie disciplinară
o în complet format din 9, 13, 19 sau 25 de judecători sunt judecate sesizările în vederea
pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
- completul de judecată în materia sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept în materie penală este compus
din preşedintele secţiei penale sau un alt judecător desemnat de acesta şi 8
judecători din cadrul secţiei penale
- în complet format din 25 de judecători sunt judecate recursurile în interesul legii
(completul este format din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în
lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
preşedinţii de secţii din cadrul acesteia şi un număr de 20 de judecători, dintre care
14 judecători din secţia/secţiile în a cărei/căror competenţă intră problema de drept
care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din
cadrul celorlalte secţii)
- în Secţii Unite, instanţa supremă soluţionează în complet format din cel puţin două
treimi din numărul judecătorilor în funcţie cererile privind schimbarea
jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Curţii Constituţionale
pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare

4.4. Test de evaluare a cunoștințelor

Fac parte din categoria organelor de cercetare penală speciale:


a. ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române;
b. comandanţii de nave şi aeronave;
c. ofiţerii anume desemnaţi să efectueze urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de militari.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi:


a. poate dispune, la cererea procurorului, luarea măsurii controlului judiciar;
b. poate dispune, la cererea procurorului, prelungirea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii;
c. soluţionează contestaţia privind durata procesului penal.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi:


a. soluţionează cererea de anulare a amenzii judiciare aplicate de organele de cercetare penală în cursul fazei de
judecată;
b. poate emite, la cererea procurorului, mandat de aducere pe numele inculpatului;
c. îşi desfăşoară activitatea doar în faza de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară:


a. poate dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale;
b. verifică temeinicia probelor administrate în cursul urmăririi penale;
c. confirmă ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale.

Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii:


a. asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele de judecată;
b. conduce şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare;

43
c. soluţionează căile de atac exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti.

Cauzele penale se judecă în primă instanţă, la nivelul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel:
a. întotdeauna în complet format din 2 judecători;
b. în complet format dintr-un singur judecător;
c. în complet format dintr-un singur judecător, doar pentru ipoteza în care obiectul judecăţii constă în autorizarea
efectuării unei percheziţii domiciliare.

4.5. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 121-159
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 54-66
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 66-74.

44
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 5
Participanţii în procesul penal - Subiecții procesuali penali. Părţile

Cuprins
5.1. Introducere. Obiective
5.2. Suspectul - subiect procesual principal
5.3. Persoana vătămată - subiect procesual principal
5.4. Inculpatul
5.5. Partea civilă
5.6. Partea responsabilă civilmente
5.7.Test de evaluare a cunoștințelor
5.8. Bibliografie

5.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi subiecții procesuali principali
(suspectul și inculpatul) și persoanele care pot dobândi calitatea de parte în procesul penal
(inculpatul, partea vătămată și partea responsabilă civilmente). Veți defini acești subiecți
procesuali și veți realiza diferențierea dintre aceștia. De asemenea, veți analiza regimul
procesual specific fiecărui subiect procesual în parte. Este foarte important să reținem opțiunea
legiuitorului de a diferenția calitatea de „parte” de aceea de „subiect procesual principal” cu
ajutorul instituției „acțiunii penale” și „acțiunii civile”.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

5.2. Suspectul - subiect procesual principal

Definiție Persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala
rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (art. 77 C. pr. pen.).

Dobândirea  atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a
calității de săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile
suspect prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se
efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura
dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării
procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind
obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei aceasta [art. 305 alin. (3) C. pr. pen.]
 în cazul în care organul de urmărire penală dispune, prin ordonanţă, extinderea urmăririi
penale cu privire la alte fapte sau cu privire la alte persoane, în condiţiile art. 311 C. pr.
pen.
 dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, procurorul poate
declara că începe urmărirea penală împotriva făptuitorului (în acest caz, actul procesual
prin care făptuitorul dobândeşte calitatea de suspect este declaraţia orală a procurorului
consemnată în încheierea de şedinţă)

45
Drepturile  dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că,
suspectului dacă refuză să dea declaraţii, nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da
declaraţii, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa
 dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii
 dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă
obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu
 dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica
excepţii şi de a pune concluzii
 dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei
 dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă
bine sau nu poate comunica în limba română
 dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege
 alte drepturi prevăzute de lege; dreptul suspectului reţinut de a lua contact cu avocatul,
asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor [art. 89 alin. (2) C. pr. pen.]; dreptul de a fi
reprezentat, cu excepţia cazurilor în care prezenţa suspectului este obligatorie sau este
apreciată ca fiind necesară de organul judiciar (art. 96 C. pr. pen.); dreptul de a beneficia de
prezumţia de nevinovăţie [art. 4 C. pr. pen. şi art. 99 alin. (2) C. pr. pen.] etc.

Obligațiile  obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenţia că, în


suspectului cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în
cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă
 obligaţia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei,
atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte acte
comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că a luat cunoştinţă de ele
 obligaţia de a permite fotografierea şi luarea amprentelor, cu ocazia luării măsurii
preventive a reţinerii [art. 209 alin. (12) C. pr. pen.]
 suspectul poate fi obligat la privarea libertăţii prin luarea măsurii preventive a reţinerii
(aceasta fiind singura măsură preventivă care poate fi dispusă împotriva suspectului, spre
deosebire de inculpat, faţă de care se poate dispune măsura controlului judiciar, a controlului
judiciar pe cauţiune, a arestului la domiciliu sau a arestării preventive)
 suspectul poate fi obligat la aplicarea măsurilor asigurătorii, la restrângerea libertăţii de
mişcare prin dispoziţia de obligare provizorie la tratament medical sau internare provizorie
medicală, în condiţiile legii
 obligaţia de a respecta solemnitatea şedinţei de judecată la care participă etc.

5.3. Persoana vătămată - subiect procesual principal

Definiție Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală
(art. 79 C. pr. pen.).

Drepturile  dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale


persoanei  dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie,
vătămate dreptul de a se i se desemna un avocat din oficiu
 dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
 dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii
şi de a pune concluzii
 dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei
 dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la
cererea sa expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de
poştă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informaţii să îi fie comunicate
 dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii
 dreptul de a fi ascultată

46
 dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor şi experţilor
 dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă
bine sau nu poate comunica în limba română. În cazurile urgente se pot folosi mijloace
tehnice de comunicare, dacă se apreciază că acest lucru este necesar şi că nu împiedică
exercitarea drepturilor persoanei vătămate
 dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă pe care o înţelege a oricărei soluţii de
netrimitere în judecată, atunci când nu înţelege limba română
 persoanei vătămate trebuie să i se aducă la cunoştinţă că se poate constitui parte civilă în
procesul penal în cazul în care a suferit un prejudiciu ca urmare a comiterii infracţiunii
 alte drepturi prevăzute de lege (dreptul de a-şi retrage plângerea prealabilă, dreptul de a se
împăca cu autorul infracţiunilor pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală etc)

Obligațiile  persoana vătămată care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze
persoanei despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de
vătămate martor [art. 81 alin. (2) C. pr. pen.]
 sesizarea organelor judiciare trebuie să fie conformă cu realitatea; în caz contrar, pot fi
aplicate dispoziţiile relative la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor
judiciare (art. 268 C. pen.) sau de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen.)
 obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare
 obligaţia de a comunica orice schimbare de domiciliu
 obligaţia de a exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă
 obligaţia de a respecta ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată etc.

5.4. Inculpatul

Definiție Inculpatul este persoana fizică sau juridică împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea
penală (art. 82 C. pr. pen.).

Dobândirea  actele procesuale prin care se poate pune în mişcare acţiunea penală şi prin care, totodată,
calității de suspectul devine inculpat sunt următoarele:
inculpat o ordonanţa procurorului
o declaraţia orală a procurorului consemnată în încheierea de şedinţă în cazul
infracţiunilor de audienţă (art. 360 C. pr. pen.)
 calitatea de inculpat o poate avea atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică,
indiferent dacă a comis infracţiunea în calitate de autor, complice sau instigator
 singurul organ judiciar care poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, act
procesual în urma căruia suspectul devine inculpat, este procurorul

Drepturile  dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale


inculpatului  dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că,
dacă refuză să dea declaraţii, nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da
declaraţii, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa
 dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a
acesteia
 dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii
 dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă
obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu
 dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica
excepţii şi de a pune concluzii
 dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei
 dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă
bine sau nu poate comunica în limba română
 dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege

47
 dreptul de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare apărării
 alte drepturi prevăzute de lege (dreptul de a formula plângere împotriva actelor de urmărire
penală, dreptul de a primi o copie certificată a rechizitoriului, dreptul de a fi informat cu
privire la obiectul procedurii de cameră preliminară şi de a invoca cereri sau excepţii cu
privire la legalitatea trimiterii în judecată şi la legalitatea administrării probatoriului,
dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege, dreptul de a participa personal la
judecată, dreptul de a interoga martorii acuzării etc.)

Obligațiile  obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenţia că, în


inculpatului cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în
cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă
 obligaţia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei,
atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte acte
comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că a luat cunoştinţă de ele
 obligaţia de a se supune măsurilor dispuse de către organele judiciare
 obligaţia de a exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă
 obligaţia de a respecta ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată etc.

5.5. Partea civilă

Definiție Partea civilă este persoana vătămată (fizică sau juridică) care exercită acţiunea civilă în
cadrul procesului penal. Au calitatea de parte civilă şi succesorii persoanei prejudiciate,
dacă exercită acţiunea civilă în procesul penal (art. 84 C. pr. pen.).

Dobândirea  poate dobândi calitatea de parte civilă în procesul penal persoana care a suferit un
calității de prejudiciu material sau moral în urma săvârşirii infracţiunii
parte civilă o condiţii formale: manifestarea de voinţă a persoanei vătămate
o condiţii substanţiale: existenţa unui prejudiciu izvorât din săvârşirea infracţiunii
- soţia victimei unei infracţiuni de omor
- concubina care avea copii cu victima infracţiunii de omor
- persoanele care au suportat cheltuielile cu îngrijirea victimei ori cu înmormântarea
acesteia
- unităţile sanitare pentru despăgubirile care li se cuvin ca urmare a cheltuielilor de
spitalizare efectuate cu ocazia îngrijirilor medicale acordate persoanelor care
beneficiază de gratuitatea asistenţei medicale şi care au suferit vătămări ale
sănătăţii în urma unor infracţiuni
- dobânditorul de bună-credinţă al unui lucru furat de inculpat, când, în cursul
procesului penal, acel lucru a fost ridicat de la acesta şi predat persoanei vătămate
 persoana vătămată se poate constitui parte civilă
o printr-o cerere scrisă sau orală (în această ipoteză, există obligaţia consemnării ei
într-un proces-verbal, de către organul de urmărire penală, ori într-o încheiere de
şedinţă, de către instanţa de judecată)
o prin orice altă manifestare de voinţă din care să rezulte, în mod evident, dorinţa
persoanei vătămate de a fi despăgubită

Momentul  persoana vătămată se poate constitui parte civilă în cursul urmăririi penale şi în faţa
constituirii instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti
o momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti nu este identic cu citirea actului
de sesizare a instanţei, fiind ulterior acestuia
o prin excepţie, se poate depăşi momentul începerii cercetării judecătoreşti doar în cazul
în care inculpatul recunoaşte în mod expres pretenţiile părţii civile, conform art. 23 alin.
(2) C. pr. pen.

48
Drepturile  dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale
părții civile  dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie,
dreptul de a se i se desemna un avocat din oficiu
 dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
 dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii
şi de a pune concluzii
 dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii civile a cauzei
 dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la
cererea sa expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de
poştă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informaţii să-i fie comunicate
 dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii
 dreptul de a fi ascultată
 dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor şi experţilor
 dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă
bine sau nu poate comunica în limba română. În cazurile urgente se pot folosi mijloace
tehnice de comunicare, dacă se apreciază că acest lucru este necesar şi că nu împiedică
exercitarea drepturilor părţii civile
 dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă pe care o înţelege a oricărei soluţii de
netrimitere în judecată, atunci când nu înţelege limba română
 alte drepturi prevăzute de lege (dreptul de a beneficia de măsuri de protecţie, în condiţiile
art. 125-130 C. pr. pen. etc.)

Obligațiile  obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare


părții civile  obligaţia de a comunica orice schimbare de domiciliu
 obligaţia de a-şi exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă
 obligaţia de a respecta ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată etc.

5.6. Partea responsabilă civilmente

Definiție Persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în
întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care
este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte
responsabilă civilmente (art. 86 C. pr. pen.).

Dobândirea  pot dobândi calitatea de parte responsabilă civilmente în cadrul unui proces penal
calității de o persoanele care, în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti, erau
parte obligate să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie (art. 1372 C.
responsabilă civ.)
civilmente o comitenţii pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor, ori de câte ori fapta săvârşită de
aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate (art. 1373 C. civ.)

Definiție Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită
direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii
sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

o persoanele care îndeplinesc funcţii de conducere, precum şi orice alte persoane care
s-au făcut vinovate de angajarea, trecerea sau menţinerea în funcţie a unui gestionar
fără respectarea condiţiilor legale de vârstă, studii şi stagiu, precum şi a dispoziţiilor
referitoare la antecedentele penale ale acestuia (art. 28 şi art. 30 din Legea nr. 22 /1969)
o persoanele privitor la care s-a constatat, printr-o hotărâre judecătorească, faptul că au
dobândit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public şi că le-au dobândit

49
în afara obligaţiilor de serviciu ale gestionarului, cunoscând că acesta gestionează astfel de
bunuri (art. 34 din Legea nr. 22/1969)
o persoanele care au constituit o garanţie pentru gestionar (art. 10 şi urm. din Legea nr.
22/1969)

În procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitatea de parte


responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata
despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate
(Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr. 3 din 15 iunie 2010).

 constituirea părţii responsabile civilmente poate avea loc prin următoarele două modalităţi:
o introducerea persoanei în această calitate de către partea civilă sau de către procuror în
cazul în care acesta exercită acţiunea civilă (nu şi de către inculpat sau de către altă
parte responsabilă civilmente), până la începerea cercetării judecătoreşti, moment care
nu poate fi depăşit
o intervenţia persoanei în cauză, până la terminarea cercetării judecătoreşti în primă
instanţă; în această ipoteză, toate actele procesuale şi procedurile efectuate până la acel
moment îi sunt opozabile; persoana poate interveni în procesul penal în calitate de parte
responsabilă civilmente printr-o cerere scrisă sau orală (în această ipoteză, există
obligaţia consemnării ei într-un proces-verbal, de către organul de urmărire penală, ori
într-o încheiere de şedinţă, de către instanţa de judecată)

Drepturile  dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale


părții  dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie,
responsabile dreptul de a se i se desemna un avocat din oficiu
civilmente  dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
 dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii
şi de a pune concluzii
 dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii civile a cauzei
 dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la
cererea sa expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de
poştă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informaţii să-i fie comunicate
 dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii
 dreptul de a fi ascultată
 dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor şi experţilor
 dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă
bine sau nu poate comunica în limba română. În cazurile urgente se pot folosi mijloace
tehnice de comunicare, dacă se apreciază că acest lucru este necesar şi că nu împiedică
exercitarea drepturilor părţii civile
 dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă pe care o înţelege a oricărei soluţii de
netrimitere în judecată, atunci când nu înţelege limba română

Obligațiile  obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare


părții  obligaţia de a comunica orice schimbare de domiciliu
responsabile  obligaţia de a-şi exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă
civilmente  obligaţia de a respecta ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată etc.

50
5.7. Test de evaluare a cunoștințelor

Speță. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor. În soluţionarea laturii civile,
instanţa a acordat părţii civile despăgubiri în cuantum de 50% faţă de suma cu care aceasta se constituise parte civilă.
Instanţa a invocat existenţa stării de provocare a inculpatului în săvârşirea infracţiunii. Instanţa a reţinut că inculpatul a
săvârşit infracţiunea deoarece ar fi fost provocat de faptul că persoana vătămată ar fi făcut o serie de afirmaţii
calomniatoare la adresa soacrei sale. Totodată, starea de provocare a fost justificată şi prin ameninţările proferate de
persoana vătămată faţă de soacra inculpatului.
Întrebare: Este legală soluţia instanţei de acordare de despăgubiri civile în cuantum de 50% faţă de pretenţiile
părţii civile, pe motivul reţinerii stării de provocare şi, pe cale de consecinţă, a culpei comune a părţii civile la
producerea rezultatului?

Dobândirea calităţii de suspect este determinată de:


a. punerea în mişcare a acţiunii penale;
b. efectuarea urmăririi penale în continuare faţă de o persoană;
c. sesizarea organelor judiciare despre săvârşirea unei infracţiuni.

Dobândirea calităţii de inculpat este determinată de:


a. dispoziţia de arestare preventivă;
b. începerea urmăririi penale;
c. punerea în mişcare a acţiunii penale.

Declaraţia de participare în procesul penal în calitate de parte civilă se poate face:


a. numai până la momentul redactării rechizitorului de către procuror;
b. numai odată cu redactarea plângerii penale, la momentul săvârşirii infracţiunii;
c. în faţa primei instanţe, până la începerea cercetării judecătoreşti.

Introducerea părţii responsabile civilmente în procesul penal poate avea loc:


a. în tot cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale;
b. în faţa instanţei de judecată, până la pronunţarea hotărârii;
c. numai până la momentul prezentării materialului de urmărire penală către inculpat.

Pot/poate avea calitatea de persoană responsabilă civilmente:


a. Fondul de protecţie a victimelor străzii;
b. părinţii unui copil de 12 ani care a comis o infracţiune de furt calificat;
c. societatea la care lucra inculpatul (în calitate de comitent), în cazul în care este introdusă în proces la primul
termen din faţa instanţei de apel.

5.8. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 159-212
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 66-76
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 108-112.

51
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 6
Apărătorul în procesul penal

Cuprins
6.1. Introducere. Obiective
6.2. Apărătorul ca participant la desfăşurarea procesului penal
6.3. Asistenţa juridică
6.4. Drepturile şi obligaţiile apărătorului
6.5. Consultarea dosarului
6.6. Test de evaluare a cunoștințelor
6.7. Bibliografie

6.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi apărătorul în procesul penal, avocat
în cadrul unui barou legal constituit în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Veţi
parcurge modul de dobândire a calităţii de avocat, drepturile şi obligaţiile acestuia în procesul
penal, în mod special. Unul dintre obiective constă și în înțelegere rolului foarte important în
organizarea apărării a activității de consultare a dosarului, drept procesual introdus în premieră
în actualul Cod de procedură penală.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

6.2. Apărătorul ca participant la desfăşurarea procesului penal


 în procesul penal, apărător poate fi numai un avocat înscris în tabloul baroului din care
face parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România
 să fie membru al unui barou din România
Dobândirea o persoana care are exerciţiul drepturilor civile şi politice
calității de o licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata stabilită de lege
avocat – o apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei
condiții o nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de lege
- cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare
pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere
prestigiului profesiei
- cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale
ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare
grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară
- cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită
prin hotărâre judecătorească sau disciplinară
o a promovat examenul organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România
o să nu se afle în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în Legea nr.
51/1995
- activitate salariată în cadrul altor profesii
- activităţi care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele
moravuri
- exercitarea nemijlocită de fapte de comerţ

52
- calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, de comanditat într-o societate în
nume colectiv, de comanditat într-o societate în comandită simplă sau în comandită pe
acţiuni etc.
- avocatul a fost ascultat anterior ca martor, în aceeaşi cauză (exceptând situaţia în
care a primit dezlegare prealabilă, expresă şi scrisă, din partea tuturor clienţilor săi
interesaţi în cauză) etc.

Incompatibilități  în procesul penal, nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual principal:
prevăzute în o soţul ori ruda până la gradul al IV-lea cu procurorul sau cu judecătorul
Codul de o martorul citat în cauză
procedură o cel care a participat în aceeaşi cauză în calitate de judecător sau de procuror
penală o o altă parte sau un alt subiect procesual

Asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care
nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995 echivalează cu lipsa de
apărare a acestuia (Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr. 27/2007, publicată în M. Of. nr. 772
din 14 noiembrie 2007).

6.3. Asistența juridică

Definiție Asistenţa juridică reprezintă o componentă a dreptului de apărare care constă în faptul că
apărătorul, prin participarea sa în cadrul procesului penal, îndeamnă, sprijină şi
lămureşte, sub toate aspectele procesuale, partea pe care o apără, folosind în acest scop
toate mijloacele legale.

Modalități de  consultaţii şi cereri cu caracter juridic


realizare  asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie, de urmărire penală sau
notariat
 apărarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor
fizice şi juridice în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile şi orice persoană română
sau străină
 redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi
datei actelor
 orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii

 subiecţii procesuali principali şi părţile au dreptul să fie asistaţi de unul ori de mai mulţi
avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii
o organele judiciare sunt obligate să le aducă la cunoştinţă acest drept
o asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent
 persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se
confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere
vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei;
probele obţinute prin încălcarea acestui drept se exclud [art. 89 alin. (2)
C. pr. pen.]

 în cursul procesului penal, asistenţa juridică este


o facultativă
o obligatorie

Asistența  suspectul sau inculpatul este minor


juridică o suspectul sau inculpatul devine major la împlinirea vârstei de 18 ani, independent
obligatorie de momentul dobândirii capacităţii depline de exerciţiu potrivit legii civile

53
suspect/inculpat o asistenţa juridică este obligatorie pe parcursul urmăririi penale până la momentul în
care suspectul sau inculpatul devine major
o în faza de judecată, asistenţa juridică este obligatorie (pentru toate stadiile
procesuale) dacă la momentul sesizării instanţei inculpatul era minor
o suspectul sau inculpatul este internat într-un centru de detenţie ori centru educativ
 suspectul sau inculpatul este reţinut sau arestat, chiar şi în altă cauză
 când faţă de suspect sau inculpat s-a dispus măsura de siguranţă a internării medicale,
chiar şi în altă cauză (nu şi atunci când s-a luat măsura de siguranţă a obligării la
tratament medical)
 când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că suspectul ori inculpatul nu
şi-ar putea face singur apărarea
 în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea
prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa
închisorii mai mare de 5 ani
 în alte cazuri prevăzute de lege
o în procedura luării şi prelungirii internării medicale nevoluntare
o în procedura negocierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei etc.

Asistența  când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de
juridică exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă (această ipoteză nu se aplică și în cazul
obligatorie părții responsabile civilmente)
persoana  când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, partea civilă
vătămată/ sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea
celelalte părți  când persoana vătămată este victima unei infracţiuni de trafic de persoane sau trafic de
minori (art. 44 din Legea nr. 678/2001)

 în cazurile de asistenţă juridică obligatorie, dacă partea sau subiectul procesual


principal nu şi-a ales un avocat, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui
avocat din oficiu
 în tot cursul procesului penal, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă avocatul ales
lipseşte nejustificat, nu asigură substituirea sau refuză nejustificat să exercite apărarea,
deşi a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar:
o ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască
o acordă noului avocat desemnat un termen rezonabil şi înlesnirile necesare pentru
pregătirea unei apărări efective
o face menţiune despre desemnarea noului avocat într-un proces-verbal ori, după caz,
în încheierea de şedinţă
 în cursul judecăţii, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă avocatul ales lipseşte
nejustificat la termenul de judecată, nu asigură substituirea sau refuză să efectueze
apărarea, deşi a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanţa ia
măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i un
termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării
 avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de
organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză
 delegaţia apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales
 dacă la judecarea cauzei avocatul lipseşte şi nu poate fi înlocuit, cauza se amână
 în cursul judecăţii, persoana vătămată şi părţile au dreptul la un singur termen pentru
angajarea unui avocat şi pentru pregătirea apărării (în acest termen este inclus, aşadar,
intervalul de timp necesar atât pentru angajarea unui apărător, cât şi pentru pregătirea
apărării, instanţa nefiind obligată să acorde ulterior un nou termen pentru ca avocatul să
studieze dosarul)
 în situaţia în care persoana vătămată sau una dintre părţi nu mai beneficiază de asistenţa
juridică acordată de avocatul său ales, instanţa poate acorda (şi nu este obligată) un alt

54
termen pentru angajarea unui alt avocat şi pregătirea apărării

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţiile Unite a statuat, în aplicarea dispoziţiilor art.
132 C. pen., că în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale
este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată şi
asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 C.pr.pen., instanţa dispune
încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor numai în prezenţa apărătorului
ales sau a apărătorului din oficiu

6.4. Drepturile și obligațiile apărătorului

Drepturile  dreptul de a asista şi reprezenta orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui
apărătorului contract încheiat în formă scrisă
 dreptul de a renunţa la contractul de asistenţă juridică, în condiţiile legii
 dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său
 dreptul la inviolabilitatea actelor şi lucrărilor cu caracter profesional aflate asupra
avocatului sau în cabinetul acestuia
 dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală; prin excepţie, avocatul
nu are dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală
o în situaţia în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare
(interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă, accesul la
un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea
sau urmărirea prin mijloace tehnice etc.)
o la efectuarea percheziţiei corporale sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor
flagrante
 dreptul de a solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire
penală
 dreptul dea a consulta actele dosarului
 dreptul de a formula plângere împotriva actelor de urmărire penală şi de a exercita căile
de atac prevăzute de lege
 dreptul de a asista partea sau subiectul procesual principal şi de a exercita drepturile
procesuale ale acestuia
 dreptul de a formula plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni

Obligațiile  avocatul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a părţii
apărătorului respective; nerespectarea acestei obligaţii poate conduce la aplicarea unei sancţiuni
disciplinare din partea baroului
 obligaţia de a studia temeinic cauzele încredinţate
 obligaţia de a se prezenta la fiecare termen stabilit de organele judiciare penale
 obligaţia de a pleda cu demnitate faţă de judecători şi părţi, prin respectarea ordinii şi
solemnităţii şedinţei de judecată
 obligaţia de a restitui actele încredinţate de persoana căreia i se acordă asistenţă juridică
etc.

6.5. Consultarea dosarului

 avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita


consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal
 dreptul la consultarea dosarului nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv
 consultarea dosarului presupune
o dreptul de a studia actele dosarului

55
o dreptul de a nota date sau informaţii din dosar
o dreptul de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului
 consultarea dosarului în cursul urmăririi penale
Consultarea o dreptul de a permite consultarea dosarului aparţine exclusiv procurorului
dosarului în o procurorul stabileşte data şi durata consultării într-un termen rezonabil
cursul o dreptul de a stabili data şi durata consultării poate fi delegat organului de cercetare
urmăririi penală
penale o procurorul poate restricţiona motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar
putea aduce atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale
- după punerea în mişcare a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune
pentru cel mult 10 zile
- avocatului nu îi poate fi restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau
ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă
o avocatul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de
care a luat cunoştinţă cu ocazia consultării dosarului
o în vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă
de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa
judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de
drepturi, la care avocatul participă
 părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul de a consulta personal dosarul, în
condiţiile precizate

6.6. Test de evaluare a cunoștințelor

În cursul judecăţii, asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie:


a. dacă acesta este cercetat pentru tentativă la o infracţiune pedepsită cu pedeapsa închisorii între 2 şi 7 ani;
b. dacă acesta este cercetat pentru comiterea unei infracţiuni continuate pedepsite cu pedeapsa închisorii între unu şi
3 ani închisoare;
c. pentru comiterea unei infracţiuni pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii între unu şi 5 ani.

Asistenţa juridică este obligatorie în următoarele cazuri:


a. faţă de inculpat s-a dispus măsura de siguranţă a obligării în mod provizoriu la tratament medical;
b. în procedura negocierii acordului de vinovăţie dintre suspect şi procuror;
c. suspectul este arestat în altă cauză.

Se poate interzice luarea de contact a inculpatului arestat cu apărătorul?


a. da; de către procuror, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, o singură dată, pe o
durată de cel mult 5 zile;
b. nu; inculpatul arestat are dreptul să ia contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor;
c. nu; inculpatul arestat are dreptul să ia contact cu apărătorul, în prezenţa organelor de urmărire penală, pentru a se
preveni posibilitatea schimbării declaraţiilor date până la acel moment.

Organele de cercetare ale poliţiei judiciare apreciază că inculpatul nu îşi poate face singur apărarea:
a. în aceste condiţii, asistenţa juridică este obligatorie;
b. asistenţa juridică este obligatorie doar dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea
mai mare de 5 ani;
c. în aceste condiţii, urmărirea penală se suspendă până la momentul la care inculpatul va putea să îşi organizeze
apărarea.

56
6.7. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 223-251
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de seminar,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 80-86
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 113-119.

6.8. Teme de control (referate)

01. Organele de cercetare penală


02. Procurorul
03. Judecătorul de drepturi şi libertăţi
04. Judecătorul de cameră preliminară
05. Instanţele judecătoreşti
06. Suspectul - subiect procesual principal
07. Persoana vătămată - subiect procesual principal
08. Inculpatul
09. Partea civilă
10. Partea responsabilă civilmente
11. Asistenţa juridică
12. Consultarea dosarului

57
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 7
Acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală

Cuprins
7.1 Introducere. Obiective
7.2. Acţiunea penală
7.2.1. Noţiunea de acţiune penală
7.2.2. Obiectul şi subiecţii acţiunii penale
7.2.3. Trăsăturile acţiunii penale
7.2.4. Momentele desfăşurării acţiunii penale
7.2.5. Continuarea procesului penal
7.3. Test de evaluare a cunoștințelor
7.4. Bibliografie

7.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: noţiunea acţiunii penale,
obiectul şi subiecţii acţiunii penale, trăsăturile acţiunii penale, momentele desfăşurării acţiunii
penale, respectiv continuarea procesului penal. Parcurgerea acestei unități de învățare va
determina posibilitatea diferențierii acțiunii penale în „concertul” acțiunilor judiciare. Foarte
important, veți reuși să înțelegeți modul de punere în mișcare a acțiunii penale și ipotezele
legale în care aceasta se stinge.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 4 ore.

7.2. Acţiunea penală


7.2.1. Noţiunea de acțiune penală

Definiție Acţiunea penală reprezintă instrumentul juridic cu ajutorul căruia conflictul de drept penal
este adus spre soluţionare organelor judiciare, în vederea tragerii la răspundere penală a
persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit infracţiuni.

7.2.2. Obiectul şi subiecţii acţiunii penale

Obiectul  tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni [art. 14 alin. (1)
acțiunii C. pr. pen.]
penale

Subiecții  subiecţii raportului juridic de drept substanţial care îşi inversează rolurile în ceea ce
acțiunii priveşte rezolvarea conflictului dedus organelor judiciare
penale  subiectul activ principal: societatea (statul), ca subiect pasiv al infracţiunii, reprezintă

58
singurul subiect în drept a cere respectarea legii penale
 subiectul activ secundar: persoana vătămată prin infracţiune; persoana vătămată nu
poate fi niciodată titular al acţiunii penale, chiar şi în circumstanţele conferirii, prin
lege, a prerogativelor de introducere ori retragere a plângerii prealabile sau de împăcare
cu autorul infracţiunii
 subiectul pasiv: inculpatul, ca subiect activ al infracţiunii, împotriva acestuia fiind
îndreptată, în mod direct, acţiunea penală

7.2.3. Trăsăturile acţiunii penale

Acțiunea  numai statul are dreptul de a acţiona împotriva celor care se fac vinovaţi de încălcarea legii
penală penale, prin intermediul organelor anume învestite în acest sens
aparține
statului

Acțiunea  procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu, în
penală este condiţiile legii
obligatorie  obligativitatea acţiunii penale este condiţionată uneori de existenţa unui interes public în
realizarea obiectului acţiunii penale (în caz contrar urmând a se dispune renunţarea la
urmărirea penală), de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate sau de autorizarea ori
sesizarea organului competent
 în anumite cazuri, expres prevăzute în lege, acţiunea penală este pusă în mişcare din
oficiu, însă exercitarea ulterioară a acesteia este condiţionată de atitudinea persoanei
vătămate
o pentru infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.), acţiunea penală se pune în
mişcare din oficiu, dar intervenţia împăcării înlătură răspunderea penală

Acțiunea  odată pusă în mişcare, acţiunea penală nu mai poate fi oprită şi nici limitată de cel care
penală este a declanşat-o
indisponibilă  acţiunea penală se va stinge doar în cazurile prevăzute în lege
(irevocabilă)  această trăsătură este înlăturată în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii
prealabile, împăcarea ori intervenţia unui acord de mediere înlătură răspunderea penală

Acțiunea  trăsătură determinată de unitatea infracţiunii ca fapt juridic


penală este  săvârşirea unei infracţiuni dă naştere la un drept unic de acţiune
indivizibilă  acţiunea penală se exercită împotriva tuturor persoanelor care au contribuit la comiterea
infracţiunii; consecinţe:
o într-o cauză penală va exista o singură acţiune penală indiferent de numărul
participanţilor la infracţiune
o infracţiunea care implică existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate atrage
răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la
săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una
dintre acestea
 acţiunea penală este individuală
o trăsătură determinată de principiul conform căruia răspunderea penală este
personală
o nimeni nu poate solicita să fie considerat subiect pasiv al acţiunii penale alături de
inculpat sau în locul acestuia

59
Acțiunea  trăsătură determinată de principiul conform căruia răspunderea penală este personală
penală este  nimeni nu poate solicita să fie considerat subiect pasiv al acţiunii penale alături de
individuală inculpat sau în locul acestuia

7.2.4. Momentele desfășurării acţiunii penale


7.2.4.1. Punerea în mișcare a acțiunii penale

Condiții  acţiunea penală se pune în mişcare când


o procurorul constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o
infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la
art. 16 alin. (1) C. pr. pen. [art. 309 alin. (1) C. pr. pen.]
o există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o
infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea
acesteia (art. 15 C. pr. pen.)

Titularul  titularul exclusiv al punerii în mişcare a acţiunii penale este procurorul, din oficiu sau la
punerii în propunerea organului de cercetare penală; acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare
mișcare a nici de către organele de cercetare penală, nici de către judecătorul de cameră
acțiunii preliminară (când admite plângerea împotriva unei soluţii de neurmărire penală sau de
penale netrimitere în judecată), nici de către instanţa de judecată

Titularul  să existe probe din care să rezulte săvârşirea unei infracţiuni


punerii în o probele trebuie să creeze o suspiciune rezonabilă privind comiterea unei infracţiuni
mișcare a de către inculpat, astfel cum este înţeleasă această noţiune în jurisprudenţa CEDO,
acțiunii şi anume existenţa unor date, informaţii care să convingă un observator obiectiv şi
penale
imparţial că este posibil să se fi comis infracţiunea de către inculpat
o probele nu trebuie să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă comiterea
infracţiunii de către inculpat
 să existe probe din care să rezulte că infracţiunea a fost săvârşită de o persoană determinată
(acţiunea penală se pune în mişcare întotdeauna in personam)
 să nu existe vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale,
prevăzute la art. 16 alin. (1) C. pr. pen.

Actul de  acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege
inculpare o prin ordonanţă, pe parcursul urmăririi penale [art. 309 alin. (1) C. pr. pen.]
o prin declaraţie orală a procurorului consemnată în încheierea de şedinţă, pe parcursul
fazei de judecată, în ipoteza constatării unei infracţiuni de audienţă [art. 360 alin. (2)
C. pr. pen.]

Efectele  persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală dobândeşte calitatea de
punerii în inculpat
mișcare a  în cazul în care o persoană a comis mai multe infracţiuni, acţiunea penală se pune în
acțiunii mişcare cu privire la toate, nu separat pentru fiecare infracţiune în parte
penale  dacă într-o cauză sunt mai mulţi suspecţi, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare prin
aceeaşi ordonanţă cu privire la toţi
 punerea în mişcare a acţiunii penale este o condiţie obligatorie pentru luarea măsurii
preventive a controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune, arestului la domiciliu
şi arestării preventive; singura măsură preventivă care poate fi luată anterior punerii în
mişcare a acţiunii penale este reţinerea

Distincție  acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare decât in personam (presupune cunoaşterea
punerea în făptuitorului), în timp ce urmărirea penală poate fi declanşată şi numai in rem (numai în

60
mișcare a considerarea unei fapte)
acțiunii  începerea urmăririi penale poate fi dispusă fie de organele de cercetare penală, fie de procuror, în
penale / timp ce punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă un act de dispoziție exclusiv al
începerea procurorului
urmăririi  punerea în mişcare a acţiunii penale nu coincide cu începerea urmăririi penale, putându-se
penale dispune imediat după aceasta (de exemplu, în cazul unei infracţiuni flagrante) sau după
o perioadă mai îndelungată de la momentul începerii urmăririi penale (în mod
obligatoriu, înainte de trimiterea în judecată)
 punerea în mișcare a acţiunii penale are drept principal efect conferirea calităţii de
inculpat celui care a săvârşit infracţiunea, cu toate consecinţele procesuale care decurg;
efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o anumită persoană implică
dobândirea de către făptuitor a calităţii de suspect

7.2.4.2. Punerea în mișcare a acțiunii penale

Definiție Prin exercitarea acţiunii penale se înţelege susţinerea ei în vederea realizării tragerii la
răspundere penală a inculpatului, prin realizarea activităţilor care ţin de efectuarea
probaţiunii în cauza penală, luarea anumitor măsuri procesuale, formularea de cereri,
ridicarea de excepţii etc.

Sarcina  sarcina exercitării acţiunii penale revine


exercitării o procurorului
acțiunii o organelor de cercetare penală
penale o persoanei vătămate (pentru acest subiect procesual, exercitarea acţiunii penale nu
reprezintă o „sarcină”, o îndatorire, fiind doar o posibilitate, în funcţie de conduita
procesuală pe care înţelege să o adopte)
 subiecţii procesuali care au exerciţiul acţiunii penale pot renunţa la exercitarea acţiunii
penale
o procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale (în cursul urmăririi penale, prin
soluţia renunţării la urmărirea penală și în cursul fazei de judecată, prin formularea unor
concluzii de achitare ori de încetare a procesului penal
o persoana vătămată poate renunţa la exerciţiul acţiunii penale prin retragerea
plângerii prealabile ori prin împăcarea cu inculpatul

7.2.4.3. Stingerea acțiunii penale

Stingerea  stingerea acţiunii penale în faza de urmărire penală are loc ca urmare a următoarelor
acțiunii dispoziţii ale procurorului
penale în faza o clasarea
de urmărire o renunțarea la urmărirea penală
penală  clasarea se poate dispune, potrivit art. 315 alin. (1) C. pr. pen., atunci când:
o nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi
de formă esenţiale ale sesizării
o există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) C. pr. pen. care înlătură
aptitudinea funcţională a acţiunii penale
 renunțarea la urmărirea penală se poate dispune în cazul infracţiunilor pentru care
legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, iar procurorul
constată că nu există un interes public în urmărirea faptei
o renunțarea la urmărirea penală poate fi dispusă și în cazul în care făptuitorul nu este
cunoscut
o nu se poate dispune renunţarea la urmărirea penală pentru infracţiunile care au avut
ca urmare moartea victimei

61
Stingerea  stingerea acţiunii penale în faza de judecată are loc prin rămânerea definitivă a unei
acțiunii hotărâri de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei,
penale în faza achitare sau încetarea procesului penal
de judecată o condamnarea: instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,
constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat
o renunţarea la aplicarea pedepsei: instanţa constată, dincolo de orice îndoială
rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în
condiţiile art. 80-82 C. pen.
o amânarea aplicării pedepsei: instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că
fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90
C. pen.
o achitarea: se pronunţă în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen.
o încetarea procesului penal: se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
C. pr. pen.

Art. 16  clasificarea cazurilor prevăzute în art. 16 C. pr. pen.


C. pr. pen. o cazuri în care acţiunea penală este lipsită de temei (temeiul de fapt al acţiunii
penale îl constituie fapta ilicită, iar temeiul de drept îl constituie norma juridică în care
este prevăzut dreptul la acţiune în cazul săvârşirii faptei ilicite)
o cazuri în care acţiunea penală este lipsită de obiect (nu se poate desfăşura tragerea
la răspundere penală a persoanei fizice sau juridice care a săvârşit infracţiunea)

Acțiunea  fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) C. pr. pen.]


penală este o fapta nu există în materialitatea ei, neproducându-se nicio modificare în realitatea
lipsită de înconjurătoare
temei o o persoană a fost trimisă în judecată pentru delapidare şi, ca urmare a administrării
probelor, se constată că nu a pricinuit pagube cu ocazia activităţilor efectuate în
cadrul gestionării bunurilor, procesul penal fiind declanşat ca urmare a unor erori
comise în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- achitarea, în cursul judecăţii

 fapta nu este prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pr. pen.]
o fapta concretă comisă nu corespunde întru totul modelului abstract prevăzut în
norma de incriminare sub aspectul elementelor de factură obiectivă (obiect,
subiecţi, situaţie-premisă, element material, urmare imediată, legătură de
cauzalitate)
o se va reţine acest caz în situaţia în care fapta nu era prevăzută de legea penală la
momentul comiterii ei (constituind fie un delict civil, fie o contravenţie) sau în
cazul în care fapta a fost ulterior dezincriminată
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- achitarea, în cursul judecăţii

 fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b) teza II C.
pr. pen.]
o fapta nu a fost comisă cu forma de intenţie, mobilul sau scopul cerut de norma de
incriminare
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- achitarea, în cursul judecăţii

 nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea [art. 16 alin. (1) lit. c)


C. pr. pen.]

62
o fapta există, constituie infracţiune, însă se apreciază că nu există probe în dosar din
care să rezulte săvârşirea faptei de persoana care are calitatea de suspect sau
inculpat
o se reţine acest impediment şi în cazul în care probele administrate nu dovedesc
dincolo de orice îndoială rezonabilă că suspectul sau inculpatul a comis fapta (in
dubio pro reo)
o constatarea existenţei acestui caz presupune, în mod obligatoriu, cunoaşterea
făptuitorului, având în mod necesar caracter in personam
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- achitarea, în cursul judecăţii

 există o cauză justificativă [art. 16 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.]


o fapta, deşi este prevăzută de legea penală şi este comisă de suspect sau inculpat, nu
constituie infracţiune, deoarece nu aduce atingere ordinii juridice, este justificată
o cauze justificative generale: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui
drept sau îndeplinirea unei obligaţii, consimţământul persoanei vătămate
o cauze justificative speciale: în cazul infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, nu
constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana
vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în
mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea
o constatarea existenţei acestui caz presupune, în mod obligatoriu, cunoaşterea
făptuitorului, având în mod necesar caracter in personam
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- achitarea, în cursul judecăţii

 există o cauză de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.]


o fapta este prevăzută de legea penală, este nejustificată, însă nu este imputabilă
suspectului sau inculpatului
o nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în
condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate [art. 23 alin. (1) C. pen.]
o cauze de neimputabilitate generale: constrângerea morală, constrângerea fizică,
excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicaţia,
eroarea şi cazul fortuit
o cauze de neimputabilitate speciale: darea de mită nu constituie infracţiune atunci
când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita
[art. 290 alin. (2) C. pen.]
o constatarea existenţei acestui caz presupune, în mod obligatoriu, cunoaşterea
făptuitorului, având în mod necesar caracter in personam (cu excepţia cazului
fortuit, a cărui existenţă se poate reţine şi în condiţiile în care nu se cunoaşte
persoana făptuitorului)
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- achitarea, în cursul judecăţii

Acțiunea  lipsește plângerea prealabilă [art. 16 alin. (1) lit. e) C. pr. pen.]
penală este
lipsită de Plângerea prealabilă este actul procesual indispensabil pentru punerea în mişcare şi
obiect
exercitarea acţiunii penale prin care persoana vătămată printr-o anumită
infracţiune îşi manifestă în mod expres voinţa de a fi tras la răspundere penală
făptuitorul.

o lipsa plângerii prealabile vizează atât situaţia în care această plângere lipseşte, cât
şi cazul în care această plângere a fost depusă de o persoană fără calitate sau cu

63
nerespectarea condiţiilor de formă sau a termenului imperativ în care trebuie
introdusă
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii
 lipsește autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie legală,
necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1) lit. e) C. pr. pen.]
o autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel
în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului
general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ipoteza
infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o
persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea
pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani (art. 9 C. pen.)
o autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, în cazul infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un
cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui
cetăţean român ori a unei persoane juridice române (art. 10 C. pen.)
o sesizarea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a Preşedintelui României, pentru fapte
săvârşite în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului
[art. 109 alin. (2) din Constituţia României, art. 12 din Legea nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială]
o sesizarea comandantului, în ipoteza săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile contra
capacităţii de luptă a forţelor armate prevăzute în art. 413-417 C. pen. (art. 431 C. pen.)
o sesizarea comandantului sau a proprietarului ori a operatorului navei, în cazul săvârşirii
anumitor infracţiuni contra ordinii şi disciplinei la bordul navelor [art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval]
o aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a
Preşedintelui României, după caz, pentru trimiterea în judecată a judecătorilor
Curţii Constituţionale [art. 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale]
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii

 a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană


fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [art. 16
alin. (1) lit. f) C. pr. pen.]
o intervenţia amnistiei
- impedimentul se aplică în cazul amnistiei antecondamnatorii, nu şi în cazul
amnistiei postcondamnatorii şi nici în cazul graţierii
- amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunile comise până la data
actului de clemenţă sau până la data menţionată în cuprinsul acestuia
o intervenţia prescripţiei
- impedimentul se aplică în cazul prescripţiei răspunderii penale, nu şi în cazul
prescripţiei executării pedepsei
- prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor de genocid,
infracţiunilor contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost
comise, infracţiunilor de omor şi omor calificat, infracţiunilor intenţionate
urmate de moartea victimei
o intervenţia decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică
- în cazul în care autorul infracţiunii a decedat, acţiunea penală nu poate fi pusă în
mişcare, iar dacă a fost pusă în mişcare, aceasta nu mai poate fi exercitată
- decesul persoanei vătămate nu determină stingerea acţiunii penale
- constatarea existenţei acestui caz presupune, în mod obligatoriu, cunoaşterea
făptuitorului, având în mod necesar caracter in personam
o soluţii care pot fi dispuse

64
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii

 a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea


acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condiţiile legii [art. 16 alin. (1) lit. g) C. pr. pen.]
o retragerea plângerii prealabile
- poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul
infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată
de introducerea unei plângeri prealabile
- retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire
la care plângerea a fost retrasă
- retragerea plângerii prealabile trebuie să fie explicită, totală şi necondiţionată
- pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii
prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali
- în cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se face cu
încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege
- în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este
condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost
pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte
numai dacă este însuşită de procuror
o împăcarea
- poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din
oficiu, dacă legea o prevede în mod expres (de exemplu, infracţiunile de
înşelăciune, furt calificat etc.) şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a
instanţei
- împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă
- împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit
(efecte in personam)
- pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai de
reprezentanţii lor legali
- persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea
persoanelor prevăzute de lege
- în cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal
sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia
- împăcarea trebuie să fie explicită, totală, necondiţionată şi definitivă
- constatarea existenţei acestui caz presupune, în mod obligatoriu, cunoaşterea
făptuitorului, având în mod necesar caracter in personam
o încheierea unui acord de mediere
- dispoziţiile privind încheierea acordului de mediere se aplică în mod cores-
punzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii,
retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală (art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei
de mediator)
- constatarea existenţei acestui caz presupune, în mod obligatoriu, cunoaşterea
făptuitorului, având în mod necesar caracter in personam
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii

 există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. h) C. pr. pen.]

Cauzele de nepedepsire constituie stări, situaţii, împrejurări care au ca efect apărarea


de pedeapsă a unei persoane care a comis o infracţiune, din considerente de politică
penală.

65
o cauzele de nepedepsire pot fi generale (de exemplu, desistarea şi împiedicarea
producerii rezultatului) ori speciale, cu efect numai în cazul infracţiunilor pentru
care sunt prevăzute (de exemplu, nepedepsirea femeii însărcinate care-şi întrerupe
cursul sarcinii)
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii

 există autoritate de lucru judecat [art. 16 alin. (1) lit. i) C. pr. pen.]

Autoritatea de lucru judecat reprezintă ansamblul de efecte acordate de lege unei


hotărâri judecătoreşti definitive constând în faptul că aceasta este prezumată absolut
că reflectă adevărul (res iudicata pro veritate habetur), împotriva aceleiaşi persoane
neputându-se porni un nou proces penal cu privire la aceleaşi fapte (ne bis in idem).

o condiţiile necesare pentru reţinerea autorităţii de lucru judecat


- existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, renunţare la
aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea
procesului penal, prin care instanţa să se fi pronunţat asupra fondului cauzei
- identitate de persoană între persoana faţă de care s-a pronunţat o hotărâre
definitivă şi cea împotriva căreia urmează a se declanşa un nou proces penal
- identitate de obiect: identitate între faptele pentru care s-a pronunţat o hotărâre
şi cele pentru care urma a se declanşa un nou proces penal
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii

 a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat [art. 16 alin. (1) lit. j)


C. pr. pen.]

Transferul de proceduri penale constituie o formă de cooperare internaţională în


materie penală prin care, la cererea unui stat (solicitant), un alt stat (solicitat) preia
exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acesteia împotriva unei persoane
acuzate de săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul statului solicitant, atunci când se
apreciază că transferul procedurii penale serveşte intereselor unei bune administrări
a justiţiei sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare ori atunci când
se consideră că prezenţa persoanei învinuite de săvârşirea infracţiunii la procesul
penal nu poate fi asigurată şi acest lucru este posibil în statul străin (solicitat).

o soluţii care pot fi dispuse


- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii

Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură
răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit
acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi
definitiv, exprimat în şedinţa de judecată, personal sau prin persoane cu mandat special ori
prin înscrisuri autentice (Î.C.C.J, Secții Unite, decizia nr. 27/2006, publicată în M. Of. nr. 190
din 20 martie 2007).

66
În cazul în care asistenţa juridică este obligatorie, instanţa dispune încetarea procesului penal
ca urmare a împăcării numai în prezenţa apărătorului ales sau a apărătorului din oficiu
(Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr. 34/2008, publicată în M. Of. nr. 152 din 11 martie 2009).

7.2.5. Continuarea procesului penal

 este un drept al suspectului şi al inculpatului, care poate fi exercitat pe parcursul fazei


de urmărire penală sau în cursul judecării cauzei, în următoarele modalităţi:
o continuarea urmăririi penale (art. 319 C. pr. pen.)
o continuarea procesului penal [art. 396 alin. (7) şi (8) C. pr. pen.]

Continuarea  suspectul sau inculpatul poate solicita continuarea urmăririi penale în cazul în care
urmăririi procurorul a dispus
penale o clasarea, ca urmare a constatării existenţei unei cauze de neimputabilitate
o clasarea, ca urmare a intervenţiei amnistiei antecondamnatorii
o clasarea, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale
o clasarea, ca urmare a retragerii plângerii prealabile
o clasarea, ca urmare a constatării existenţei unei cauze de nepedepsire
 în cazul continuării urmăririi penale ulterior clasării în baza unei cauze de
neimputabilitate
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16
alin. (1) lit. a)-d) teza I C. pr. pen., se va dispune clasarea în baza acestui temei
o dacă nu se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1)
lit. a)-d) teza I C. pr. pen., se va menţine soluţia dispusă iniţial
 în cazul continuării urmăririi penale ulterior clasării în baza intervenţiei amnistiei
postcondamnatorii, prescripţiei răspunderii penale, retragerii plângerii prealabile sau a
constatării unei cauze de nepedepsire
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16
alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen., se va dispune clasarea în baza acestui temei
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16
alin. (1) lit. e)-h) C. pr. pen., anterioare cazului în baza căruia s-a dispus clasarea,
se va dispune clasarea în baza acestui temei
o dacă nu se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1)
lit. a)-d) sau a vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e)-h) C. pr.
pen. anterioare cazului în baza căruia s-a dispus clasarea, se va menţine soluţia
dispusă iniţial
 cererea de continuare a urmăririi penale se poate face în termen de 20 de zile de la
primirea copiei ordonanţei de soluţionare a cauzei

Continuarea  inculpatul poate solicita continuarea procesului penal în cazul în care, pe parcursul fazei
procesului de judecată, se constată
penal o existenţa unei cauze de neimputabilitate
o intervenţia amnistiei antecondamnatorii
o intervenţia prescripţiei răspunderii penale
o retragerea plângerii prealabile
o existenţa unei cauze de nepedepsire
 în cazul continuării procesului penal ulterior constatării existenţei unei cauze de
neimputabilitate
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16
alin. (1) lit. a)-d) teza I C. pr. pen., instanţa va dispune achitarea în baza acestui
temei

67
o dacă nu se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1)
lit. a)-d) teza I C. pr. pen., instanţa va dispune achitarea în baza
art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. pr. pen.
 în cazul continuării procesului penal ulterior constatării intervenţiei amnistiei
postcondamnatorii, prescripţiei răspunderii penale, retragerii plângerii prealabile sau a
unei cauze de nepedepsire
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d)
C. pr. pen., instanţa va dispune achitarea în baza acestui temei
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16
alin. (1) lit. e)-h) C. pr. pen., anterioare cazului invocat, se va dispune încetarea
procesului penal în baza acestui temei
o dacă nu se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1)
lit. a)-d) sau a vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1)
lit. e)-h) C. pr. pen., anterioare cazului invocat, se dispune încetarea procesului penal
în baza acestuia

7.3. Test de evaluare a cunoștințelor

Se va dispune clasarea în următoarele ipoteze:


a. fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală;
b. nu există un interes public în urmărirea faptei; a intervenit decesul făptuitorului;
c. fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Inculpatul poate cere continuarea procesului penal, în ipoteza dispunerii achitării ori încetării procesului
penal, pentru următoarele considerente:
a. persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă;
b. părţile s-au împăcat;
c. se constată că fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Ce soluţie se impune în ipoteza în care nu există suspect în cauză şi s-a împlinit termenul de prescripţie a
răspunderii penale?
a. renunţarea la urmărirea penală;
b. cercetările se continuă în vederea descoperirii autorului infracţiunii;
c. clasarea.

Are autoritate de lucru judecat:


a. ordonanţa de renunţare la urmărirea penală prin care s-a stabilit culpa inculpatului, în faţa instanţei civile care
judecă acţiunea civilă;
b. hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă, în faţa instanţei penale, cu privire
la existenţa faptei;
c. hotărârea definitivă a instanţei penale, în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa
faptei.

Acţiunea penală:
a. se poate pune în mişcare prin ordonanţă a procurorului;
b. are drept obiect tragerea la răspundere civilă a persoanei care a săvârşit o infracţiune;
c. este personală, de regulă.

68
7.4. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 254-2293
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 102-117
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 27-49.

69
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 8
Acţiunile în procesul penal. Acţiunea civilă

Cuprins
8.1. Introducere. Obiective
8.2. Acţiunea civilă
8.2.1. Noţiunea de acţiune civilă
8.2.2. Obiectul acțiunii civile
8.2.3. Subiecţii acţiunii civile
8.2.4. Trăsăturile acţiunii civile
8.2.5. Exercitarea acţiunii civile
8.2.6. Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal
8.2.7. Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă
8.3. Test de evaluare a cunoștințelor
8.4. Bibliografie

8.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: noţiunea acţiunii civile,
obiectul şi subiecţii acţiunii civile, trăsăturile acţiunii civile, condiţiile exercitării acţiunii civile,
elementele acţiunii civile. De asemenea, veţi asimila modalităţile prin care acţiunea civilă este
rezolvată în cadrul procesului penal. Printre obiectivele unității de învățare se regăsește și
analiza raportului care poate exista între acțiunea penală și acțiunea civilă.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 4 ore.

8.2. Acţiunea civilă


8.2.1. Noţiunea de acțiune civilă

Definiție Acţiunea civilă reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căruia o persoană care a
suferit o pagubă materială sau o daună morală prin infracţiune solicită repararea
prejudiciului în cadrul procesului penal, declanşat ca urmare a constatării infracţiunii
respective.

Particularități  dreptul la acţiune se naşte ca urmare a unei infracţiuni


 se exercită în faţa organelor judiciare penale
 de regulă, se exercită la cererea persoanei prejudiciate prin infracţiune sau a
reprezentanţilor acesteia
 este facultativă, în sensul că persoana prejudiciată are latitudinea de a cere repararea
pagubei

70
8.2.2. Obiectul acțiunii civile

 tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile


pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale
 repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile (art. 19
C. pr. pen.)
 orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie; dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării
prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat (art. 1381 C. civ.)
 prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 1385 C. civ.)
 despăgubirea trebuie să cuprindă
o pierderea suferită de cel prejudiciat
o câştigul pe care, în condiţii obişnuite, el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost
lipsit
o cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului
 dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o
pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după
caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei

Modalitățile  repararea prejudiciului în natură


de reparare a o restabilirea situaţiei anterioare
prejudiciului o restituirea lucrurilor
o desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris
 repararea prejudiciului prin plata unei despăgubiri băneşti, stabilite prin acordul
părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească, în una dintre următoarele două
ipoteze
o repararea în natură nu este cu putinţă
o victima nu este interesată de reparaţia în natură

Repararea  se poate dispune restituirea lucrurilor ridicate de la suspect sau inculpat ori de la
prejudiciului persoana care le avea în păstrare
în natură prin  condiţii
restituirea o lucrurile sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate
lucrurilor pe nedrept din posesia sau deţinerea acestora
o prin restituire nu se stinghereşte aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei
 cel căruia îi sunt restituite lucrurile are obligaţia să le păstreze până la pronunţarea unei
soluţii definitive în procesul penal
 titularul dispoziţiei de restituire a lucrurilor
o procurorul, în cursul fazei de urmărire penală
o judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul fazei de urmărire penală, în cazul în
care s-a solicitat procurorului restituirea lucrurilor, iar acesta a respins cererea prin
ordonanţă, împotriva acesteia introducându-se contestaţie la judecătorul de drepturi
şi libertăţi
o judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară
o instanţa de judecată ori în cursul judecăţii
 actul procesual de dispoziţie a restituirii lucrurilor
o ordonanţa procurorului
o încheiere a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră
preliminară
o încheiere a instanţei de judecată (în cazul în care repararea prejudiciului se dispune
în cursul fazei de judecată)
o sentinţă sau decizie a instanţei de judecată, în cazul în care este dispusă prin
hotărârea de soluţionare a cauzei

71
Repararea  condiţii
prejudiciului o se dispune dacă schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea
în natură prin infracţiunii
restabilirea o restabilirea situaţiei trebuie să fie posibilă
situației  titularul exclusiv al dispoziției de restabilire a situaţiei anterioare este instanţa de
anterioare judecată, prin sentinţă sau decizie

Repararea  se dispune de instanţa de judecată prin sentinţă sau decizie


prejudiciului  în cazul în care procurorul dispune clasarea sau renunţarea la urmărirea penală şi
în natură prin apreciază că se impune desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, va sesiza
desființarea judecătorul de cameră preliminară, care va proceda potrivit art. 5491 C. pr. pen.
totală sau
parțială a
unui înscris

Repararea  are un caracter subsidiar faţă de repararea pagubei în natură


prejudiciului  repararea prejudiciului prin echivalent bănesc se dispune când repararea în natură nu
prin plata este posibilă sau nu mai prezintă interes pentru partea civilă
unor  despăgubirea bănească trebuie să cuprindă
despăgubiri o pierderea suferită de cel prejudiciat (damnum emergens)
bănești o câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze (lucrum cessans) şi
de care a fost lipsit
o cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului
o dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a
evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului
ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a
victimei [art. 1385 alin. (3)-(4) C. civ.]
 despăgubirea poate fi acordată
o sub forma unei sume globale
o sub forma unei prestaţii periodice, dacă prejudiciul are caracter de continuitate
(prin excepţie, instanţa poate acorda o despăgubire sub forma unei sume globale, şi
nu sub forma unor prestaţii periodice, pentru acoperirea unui prejudiciu rezultat ca
urmare a săvârşirii unei infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii, la
cererea victimei, pentru motive temeinice)
 în cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va
putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a
micşorat ori a încetat

Repararea  posibilitatea reparării prejudiciului moral prin exercitarea acţiunii civile în procesul
prejudiciului penal este prevăzută în art. 19 alin. (5) C. pr. pen. şi art. 1391 C. civ.
moral  prejudiciul nepatrimonial va putea fi reparat
(nepatrimonial) o persoanei vătămate constituite parte civilă în cauzele având ca obiect infracţiuni
prin care au fost cauzate vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii, pentru
restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială
o ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului pentru durerea încercată
prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea
dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu
 dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui
subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacţie
sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă
 dreptul la despăgubire, pentru repararea prejudiciului moral, nu trece la moştenitori;
aceştia îl pot însă exercita dacă acţiunea a fost pornită de defunct
 moştenitorii pot solicita în nume propriu repararea prejudiciului moral, dacă moartea
victimei a fost cauzată prin infracţiunea comisă de inculpat

72
Instanţa de judecată, acordând despăgubiri pentru daune morale, a reţinut că “în toată
perioada în care partea vătămată a fost în imposibilitate de a-şi desfăşura în mod normal
activităţile ce-i incumbă prin profesie, s-a aflat într-o situaţie psihică deosebită, pentru ea
contuziile care s-au evidenţiat pe ambele mâini creându-i o stare aparte, precum şi perspectiva
eventuală ca acestă stare să evolueze în mod nefavorabil, ceea ce ar putea împieta la
continuarea profesiei de medic stomatolog.

Dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, într-o cauză penală
având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care
a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea
posibilităţilor de viaţă familială şi socială (I.C.C.J., decizia nr. 12/2006, publicată pe site-ul
web al instanței supreme).

Tranzacția,  în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi
medierea și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere
recunoașterea  inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în
pretențiilor parte, pretenţiile părţii civile
civile o inculpatul poate recunoaşte pretenţiile părţii civile şi fără acordul părţii
responsabilă civilmente, însă, în acest caz, manifestarea sa de voinţă va produce
efecte doar cu privire la el, nefiind opozabilă părţii responsabile civilmente
o în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura
recunoaşterii
o în cazul în care inculpatul recunoaşte pretenţiile părţii civile, instanţa va admite
acţiunea civilă în măsura recunoaşterii, chiar dacă constată că prejudiciul nu există
sau este mai mic, fiind ţinută în acest sens de principiul disponibilităţii
 cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe

8.2.3. Subiecții acțiunii civile

Subiectul  subiect activ al acţiunii civile este persoana care exercită acţiunea civilă în cadrul
activ al procesului penal
acțiunii civile o partea civilă
o succesorii persoanei vătămate prejudiciate
o procurorul

Partea civilă  persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal
 în cazul în care persoana vătămată nu are capacitate de exerciţiu sau are capacitate de
exerciţiu restrânsă, iar acţiunea civilă este exercitată de reprezentantul legal, acesta din
urmă nu devine subiect activ al acţiunii civile, el doar exercitând drepturile persoanei
vătămate în numele acesteia (persoana vătămată constituită parte civilă rămâne subiect
activ al acţiunii civile)

Succesorii  acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare,
persoanei desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în
prejudiciate drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii
civile, în termen de cel mult 2 luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării
ori dizolvării
 modalităţile în care moştenitorii/succesorii părţii civile pot dobândi calitatea de parte
civilă
o iure hereditatis: dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă anterior
decesului şi moştenitorii/succesorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua

73
exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult 2 luni de la data decesului sau a
reorganizării, desfiinţării ori dizolvării
o in nomine et jure proprio: moştenitorii/succesorii părţii civile pot exercita acţiunea
civilă, referitor la plata unor sume de bani care nu fuseseră solicitate anterior
o iure hereditatis şi in nomine et jure proprio: moştenitorii/succesorii părţii civile pot
continua exercitarea acţiunii civile pornită de defunct, pe de o parte, şi pot solicita
şi alte despăgubiri, pe de altă parte

Procurorul  procurorul devine subiect activ al acţiunii civile, cu îndeplinirea a două condiţii
cumulative
o persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de
exerciţiu restrânsă
o reprezentantul legal al persoanei vătămate nu exercită acţiunea civilă în numele
acesteia

Subiectul  subiect pasiv al acţiunii civile este persoana responsabilă pentru prejudiciul produs prin
pasiv al comiterea infracţiunii, împotriva căreia se exercită acţiunea civilă în cadrul procesului
acțiunii civile penal
o inculpatul
o partea responsabilă civilmente

Inculpatul  nu este prevăzută posibilitatea exercitării acţiunii civile faţă de succesorii inculpatului
 în caz de deces al inculpatului persoană fizică sau reorganizare, desfiinţare ori dizolvare a
inculpatului persoană juridică, acţiunea civilă, în măsura în care a fost declanşată, nu va mai
putea fi exercitată în faţa organelor judiciare penale
o dacă decesul inculpatului persoană fizică sau reorganizarea, desfiinţarea ori dizolvarea
inculpatului persoană juridică a survenit înainte de sesizarea instanţei de judecată, pe
parcursul urmăririi penale, partea civilă sau succesorii acesteia vor introduce acţiunea
pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune la instanţa civilă
o dacă decesul inculpatului persoană fizică sau reorganizarea, desfiinţarea ori dizolvarea
inculpatului persoană juridică a intervenit după sesizarea instanţei de judecată, pe
parcursul fazei de judecată, în cazul în care există parte civilă constituită, neputând fi
introduşi în cauză succesorii inculpatului, acţiunea civilă devine lipsită de obiect,
nemaiputând fi exercitată în faţa instanţei penale; în aceste condiţii, instanţa penală nu
va soluţiona acţiunea civilă, persoana vătămată ori succesorii acesteia având alternativa
reparării prejudiciului în faţa instanţei civile

Partea  partea responsabilă civilmente are, potrivit legii civile, obligaţia legală sau convenţională
responsabilă de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin
civilmente infracţiune, fiind chemată să răspundă în procesul penal
 este prevăzută posibilitatea exercitării acţiunii civile faţă de succesorii părţii
responsabile civilmente
 în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente,
acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică
moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile
civilmente, în termen de cel mult 2 luni de la data la care a luat cunoştinţă de
împrejurarea respectivă [art. 24 alin. (2) C. pr. pen.]
 succesiunea pasivă este posibilă atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în cursul fazei de
judecată
 cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel
prejudiciat (art. 1382 C. civ.)
 aceeaşi persoană poate cumula, în procesul penal, calitatea de inculpat şi calitatea de
parte responsabilă civilmente

74
În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia
de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de
asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă
(Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr. 1/2016, publicată pe pagina web a instanţei supreme)

8.2.4. Trăsăturile acțiunii civile

 acțiunea civilă se particularizează prin următoarele trăsături


o acțiunea civilă este disponibilă
o acțiunea civilă este accesorie acțiunii penale
o acțiunea civilă este divizibilă
o acțiunea civilă nu este individuală

Acțiunea  punerea în mişcare a acţiunii civile se face ca urmare a cererii exprese a persoanei
civilă este vătămate, cu următoarele excepţii:
disponibilă o cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate ori cu capacitatea de exerciţiu
restrânsă
o instanţa dispune din oficiu cu privire la desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris,
restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiuni
 în timpul procesului penal, partea civilă are dreptul de a renunţa la pretenţiile civile,
fapt care determină stingerea acţiunii civile
 partea civilă nu va putea renunţa la pretenţiile civile atunci când acţiunea civilă este
exercitată de procuror

Acțiunea  acţiunea civilă poate fi pornită şi se exercită în cadrul procesului penal numai alături de
civilă este acţiunea penală
accesorie  în ipoteza în care acţiunea penală se stinge în cursul fazei de urmărire penală, acţiunea
acțiunii civilă, chiar fondată, nu poate fi exercitată în faţa instanţei penale
penale

Acțiunea  acţiunea civilă poate fi exercitată numai împotriva unora dintre cei care răspund civil
civilă este  chiar dacă prejudiciul a fost cauzat prin săvârşirea infracţiunii de către trei inculpaţi, în
divizibilă participaţie penală, partea civilă poate solicita repararea prejudiciu în integralitate doar
de la un singur inculpat, obligaţia de dezdăunare fiind, astfel, stinsă
 inculpatul obligat în procesul penal la repararea integrală a prejudiciului va putea
solicita la instanţa civilă obligarea celorlalţi doi inculpaţi la plata sumelor plătite pentru
aceştia

Acțiunea  acţiunea civilă poate fi îndreptată şi împotriva altei persoane decât cea care a săvârşit
civilă nu este fapta generatoare de prejudicii
individuală

8.2.5. Exercitarea acțiunii civile

Dreptul de Posibilitatea pe care o are persoana fizică vătămată cu capacitate deplină de exerciţiu ori
opțiune persoana juridică vătămată de a-şi valorifica pretenţiile civile pe două căi, şi anume calea
penală ori calea civilă.

 dreptul de opţiune nu funcţionează în cazurile în care persoana vătămată nu are

75
capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, când acţiunea civilă
este exercitată de reprezentantul legal al persoanei prejudiciate sau de către procuror
 nu are drept de opţiune persoana căreia i s-a transmis pe cale convenţională dreptul la
repararea prejudiciului, anterior ca persoana vătămată să se constituie parte civilă în
procesul penal; această persoană nu se poate adresa decât instanţei civile
 odată ce persoana prejudiciată a ales una dintre cele două căi, nu mai poate părăsi calea
respectivă (electa una via non datur recursus ad alteram)

Excepții de la  persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul
principiul penal pot părăsi calea penală pentru a introduce acţiunea în faţa instanţei civile dacă
electa una via o procesul penal a fost suspendat; în caz de reluare a procesului penal, acţiunea
introdusă la instanţa civilă se suspendă până la rezolvarea cauzei penale în primă
instanţă, însă nu mai mult de un an
o instanţa penală, prin hotărâre definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă
o procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală
 în ipoteza în care acţiunea civilă a fost pornită şi se exercită în faţa instanţei civile,
partea civilă poate părăsi calea civilă şi să se adreseze organelor judiciare penale dacă
o punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior declanşării procesului civil
o procesul penal a fost reluat după suspendare
o urmărirea penală a fost redeschisă
 părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar
nedefinitivă

Exercitarea  pornirea acţiunii civile se face prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă
acțiunii civile contra inculpatului şi/sau a persoanei responsabile civilmente
la instanța  exercitarea acţiunii civile implică dovedirea prejudiciului cauzat prin infracţiune suferit
penală  până la terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate
o îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă
o mări sau micşora întinderea pretenţiilor
o solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă
repararea în natură nu mai este posibilă
 acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal este scutită de taxă de timbru
 dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte
persoane (înainte ca persoana vătămată să se constituie parte civilă), aceasta nu poate
exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal (se poate adresa doar instanţei civile)
 dacă transmiterea dreptului la repararea prejudiciului are loc după constituirea ca parte
civilă, acţiunea civilă poate fi disjunsă
 exercitarea acţiunii civile de către procuror se realizează în mod similar
 partea civilă poate renunţa, în tot sau în parte, la pretenţiile civile formulate, până la
terminarea dezbaterilor în apel
o renunţarea se poate face fie prin cerere scrisă, fie oral în şedinţa de judecată
o partea civilă nu poate reveni asupra renunţării şi nu poate introduce acţiune la instanţa
civilă pentru aceleaşi pretenţii
 instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile, când soluţionarea acesteia determină
depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale
o soluţionarea acţiunii civile rămâne în competenţa instanţei penale
o disjungerea acţiunii civile se dispune de către instanţă din oficiu ori la cererea
procurorului, a părţilor sau a persoanei vătămate
o probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluţionarea acţiunii civile
disjunse
o disjungerea se dispune în cursul judecăţii, prin încheiere definitivă sau prin sentinţă,
când instanţa soluţionează latura penală şi dispune disjungerea laturii civile
o în cazul în care se va dispune disjungerea, instanţa penală rămâne în continuare
competentă să soluţioneze acţiunea civilă, neputându-şi declina în nicio situaţie

76
competenţa către instanţa civilă

Exercitarea  acţiunea civilă născută ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni se exercită la instanţa
acțiunii civile civilă în următoarele cazuri:
la instanța o persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă
civilă o instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea
civilă (probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa
instanţei civile)
o acţiunea civilă a fost exercitată de procuror şi se constată din probe noi că paguba
nu a fost integral reparată (în acest caz, se poate solicita diferenţa pe calea unei
acţiuni separate la instanţa civilă)
o repararea prejudiciului care s-a născut ori s-a descoperit după constituirea ca parte
civilă; acţiunea civilă nu va putea fi exercitată la instanţa civilă pentru repararea
prejudiciului care a fost descoperit înainte de începerea cercetării judecătoreşti

8.2.6. Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal

 acţiunea civilă se rezolvă în cadrul procesului penal numai în măsura în care a fost alăturată
acţiunii penale şi, împreună, au ajuns în faţa instanţei penale
 rezolvarea acţiunii civile reprezintă un atribut conferit exclusiv instanţei de judecată,
unicul organ judiciar care se poate pronunţa asupra temeiniciei sau netemeiniciei
pretenţiilor părţii civile
 instanţa se va pronunţa prin aceeaşi hotărâre cu privire la ambele acţiuni sau va dispune
disjungerea acţiunii civile când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului
rezonabil de soluţionare a acţiunii penale
 învestită cu rezolvarea acţiunii civile în procesul penal, instanţa
o poate admite acţiunea civilă în totul sau în parte
o poate respinge acţiunea civilă
o nu soluţionează acţiunea civilă

Instanța  instanţa va admite acţiunea civilă, în totul sau în parte, în măsura în care va constata că
admite pretenţiile părţii civile sunt întemeiate şi, în rezolvarea acţiunii penale, poate dispune
acțiunea civilă una dintre următoarele soluţii
în totul sau în o condamnarea inculpatului
parte o amânarea aplicării pedepsei
o renunţarea la aplicarea pedepsei
o achitarea, constatând că fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege
[art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pr. pen.] sau că există o cauză justificativă sau de
neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.]
o încetarea procesului penal ca urmare a constatării unei cauze de nepedepsire [art.
16 alin. (1) lit. h) C. pr. pen.]
o în cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa va admite
acţiunea civilă dacă între inculpat şi partea civilă s-a încheiat un acord de mediere
sau o tranzacţie
o inculpatul va fi obligat la plata prejudiciului în cazul în care recunoaşte, în tot sau
în parte, pretenţiile părţii civile

Instanța  instanţa va respinge acţiunea civilă în măsura în care va constata că pretenţiile părţii
respinge civile sunt neîntemeiate sau că exercitarea acţiunii civile este inadmisibilă şi, în
acțiunea civilă rezolvarea acţiunii penale, poate dispune una dintre următoarele soluţii
o condamnarea inculpatului (de exemplu, inculpatul este condamnat pentru săvârşirea
infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi, în
soluţionarea acţiunii civile, instanţa de judecată va respinge acţiunea civilă, având
în vedere că dosarul are ca obiect o infracţiune de pericol, care nu poate cauza un

77
prejudiciu)
o amânarea aplicării pedepsei
o renunţarea la aplicarea pedepsei
o achitarea, constatând că fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de
lege [art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pr. pen.] sau că există o cauză justificativă
sau de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.]
o încetarea procesului penal ca urmare a constatării unei cauze de nepedepsire [art.
16 alin. (1) lit. h) C. pr. pen.]
o instanţa va respinge întotdeauna acţiunea civilă, atunci când dispune achitarea deoarece
fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) C. pr. pen.] sau pentru că nu există probe că o
persoană a săvârşit infracţiunea [art. 16 alin. (1) lit. c) C. pr. pen.]

Instanța nu  instanţa nu soluţionează acţiunea civilă în următoarele cazuri:


soluționează o când dispune achitarea pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală
acțiunea civilă [art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pr. pen.]
o când dispune încetarea procesului penal pentru că lipseşte plângerea prealabilă,
autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege,
necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1)
lit. e) C. pr. pen.]
o când dispune încetarea procesului penal pentru că a intervenit amnistia sau
prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus
radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [art. 16 alin. (1) lit. f)
C. pr. pen.]
o când dispune încetarea procesului penal pentru că a fost retrasă plângerea
prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură
răspunderea penală [art. 16 alin. (1) lit. g) C. pr. pen.]
o când instanţa dispune încetarea procesului penal pentru că există autoritate de lucru
judecat [art. 16 alin. (1) lit. i) C. pr. pen.]
o când instanţa dispune încetarea procesului penal deoarece a intervenit un transfer de
proceduri cu un alt stat, potrivit legii [art. 16 alin. (1) lit. j) C. pr. pen.]
o singura situaţie în care instanţa dispune o soluţie de condamnare, amânare a
aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei şi lasă nesoluţionată acţiunea
civilă este atunci când se încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi
nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la latura civilă
o instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă şi în cazul în care moştenitorii sau, după
caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile nu îşi exprimă opţiunea de a
continua exercitarea acţiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică
moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente în
termenul de 2 luni de la moartea părţii civile sau de când au aflat de moartea părţii
responsabile civilmente, în al doilea caz

Instanța  instanța constată stinsă acțiunea civilă în cazul intervenirii împăcării sau în cazul
constată încheierii unui acord de mediere
stinsă
acțiunea civilă

8.2.7. Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă

 acţiunea penală este rezolvată separat şi înaintea acţiunii civile


o hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa
instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei şi a
persoanei care a săvârşit-o
o instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a

78
procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei
autorului faptei ilicite

 acţiunea civilă este rezolvată separat şi înaintea acţiunii penale


o hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are
autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa
faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia

 acţiunea penală și acțiunea civilă sunt exercitate concomitent în fața aceleiași


instanțe
o instanţa se va pronunţa prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile

 acţiunea penală și acțiunea civilă sunt exercitate concomitent în fața unor instanțe
diferite
o persoana vătămată sau succesorii acesteia, dacă nu s-au constituit parte civilă în
procesul penal, pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea
prejudiciului cauzat prin infracţiune
o judecata în faţa instanţei civile se suspendă, după punerea în mişcare a acţiunii
penale şi până la rezolvarea în prima instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de
un an (regula „penalul ţine în loc civilul”)

8.3. Test de evaluare a cunoștințelor

Procurorul va exercita în faţa instanţei acţiunea civilă:


a. când persoana vătămată are capacitate de exerciţiu restrânsă, iar acţiunea civilă nu se exercită în numele acesteia
de către reprezentantul legal;
b. când persoana vătămată este o unitate de interes public;
c. când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, doar dacă reprezentanţii acestuia au solicitat
instanţei de judecată repararea prejudiciului.

Declaraţia de constituire ca parte civilă în procesul penal se poate face:


a. în tot cursul urmăririi penale;
b. doar până la momentul redactării rechizitorului de către procuror;
c. din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale până la terminarea dezbaterilor.

Acţiunea civilă nu se poate exercita în cadrul procesului penal dacă:


a. prejudiciul a fost reparat;
b. prejudiciul nu este actual;
c. cererea de constituire ca parte civilă a depăşit momentul luării primei declaraţii a suspectului.

Disjungerea acţiunii civile:


a. poate avea loc în cazul infracţiunii de furt calificat care a avut ca rezultat un prejudiciu mai mare de 2.000.000 de
lei;
b. nu poate avea loc în cazul infracţiunii de delapidare care a avut ca rezultat un prejudiciu mai mare de 2.000.000 de
lei;
c. determină trimiterea spre soluţionare către instanţa civilă doar a laturii civile a cauzei, instanţa civilă putând însă
folosi probele administrate în procesul penal.

Instanţa penală va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă:


a. în caz de încetare a procesului penal, în baza intervenţiei amnistiei antecondamnatorii;

79
b. dacă partea civilă nu a indicat în termen de 2 luni de la data la care a aflat de decesul inculpatului, succesorii
acestuia;
c. în cazul sesizării instanţei cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, dacă inculpatul şi partea civilă nu au încheiat
un acord de mediere sau o tranzacţie cu privire la latura civilă.

8.4. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 294-335
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 117-133
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 49-65

80
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 9
Competenţa în materie penală. Noţiune. Forme

Cuprins
9.1. Introducere. Obiective
9.2. Noţiunea de competenţă şi formele competenţei
9.2.1. Noțiune
9.2.2. Competenţa funcțională
9.2.3. Competenţa materială
9.2.4. Competenţa teritorială
9.2.5. Competenţa personală
9.2.6. Competenţa specială
9.3. Competenţa funcţională, materială şi personală a instanţelor de judecată
9.3.1. Competenţa judecătoriei
9.3.2. Competenţa tribunalului
9.3.3. Competenţa curţii de apel
9.3.4. Competenţa tribunalului militar
9.3.5. Competenţa curţii militare de apel
9.3.6. Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
9.4. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară
9.4.1. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi
9.4.2. Competenţa judecătorului de cameră preliminară
9.5. Test de evaluare a cunoștințelor
9.6. Bibliografie

9.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi:noţiunea şi formele


competenţei (competenţa funcţională, competenţa materială, competenţa teritorială, competenţa
personală, competenţa specială), competenţa judecătoriei, competenţa tribunalului, competenţa
curţii de apel, competenţa tribunalului militar, competenţa tribunalului militar teritorial,
competenţa curţii militare de apel şi competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (se va
constata specificul competenței instanței supreme, comparativ cu instanțele de judecată
ordinare). De asemenea, vor fi analizate competența judecătorului de drepturi și libertăți,
respectiv competența judecătorului de cameră preliminară, organe judiciare introduse în
procesul penal prin Codul de procedură penală 2014.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 4 ore.

9.2. Noţiunea de competență şi formele competenţei


9.2.1. Noţiune

Definiție Competenţa în materie penală constă în atribuţiile pe care le are de îndeplinit, potrivit
legii, fiecare categorie de organe judiciare în cadrul procesului penal.

Clasificare  forme fundamentale (competenţa funcţională; competenţa materială; competenţa


teritorială)
 forme subsidiare (competenţa personală; competenţa specială)

81
9.2.2. Competența funcțională

Definiție Competenţa funcţională: formă de competenţă prin care se determină categoriile de


activităţi pe care le desfăşoară fiecare organ judiciar.

 organele de cercetare ale poliţiei judiciare, prin prisma competenţei funcţionale, au


atribuţii legate de desfăşurarea fazei de cercetare penală
 Curtea de Apel judecă în primă instanţă, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale
pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi tribunale, soluţionează contestaţiile
formulate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în cazurile expres prevăzute de
lege, conflictele de competenţă ivite între instanţele din circumscripţia sa, cererile de
strămutare de la judecătorii sau tribunale şi alte cauze anume prevăzute de lege

Competență  unele activităţi pot fi realizate numai de către anumite organe judiciare care se bucură,
funcțională astfel, de competenţă funcţională exclusivă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este
exclusivă singura instanţă care judecă recursurile în casaţie, recursurile în interesul legii şi
sesizările privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept)

9.2.3. Competența materială

Definiție Competenţa materială: formă de competenţă prin care se stabileşte capacitatea unui organ
judiciar de a instrumenta anumite cauze penale.

Modalități de  determinare abstractă


determinare o judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin
lege în competenţa altor instanţe
o urmărirea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliţiei judiciare pentru
orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de
cercetare
 determinare concretă
o competenţa materială a tribunalului în primă instanţă este reglementată în mod
concret prin dispoziţiile art. 36 C. pr. pen.
o urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror pentru o serie de
infracţiuni reglementate expres în art. 56 alin. (3) C. pr. pen.

Sancțiunea  nulitatea relativă


încălcării o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa materială a organelor de
competenței urmărire penală
materiale o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa materială a judecătorului de
drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, când cauza a fost
soluţionată de un judecător de la instanţa ierarhic superioară
o în cazul în care judecata a fost efectuată de către o instanţă superioară celei legal
competente
 nulitatea absolută
o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa materială a judecătorului de
drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, când cauza a fost
soluţionată de un judecător de la instanţa ierarhic inferioară
o în cazul în care judecata a fost efectuată de către o instanţă inferioară celei legal
competente

82
9.2.4. Competența teritorială

Definiție Formă de competenţă prin intermediul căreia se repartizează cauzele penale din punct de
vedere teritorial, între organe judiciare penale de acelaşi grad.

 repartizarea cauzelor penale se realizează pe linie orizontală


o judecătoriile funcţionează în fiecare judeţ (cel puţin două) şi în municipiul
Bucureşti (în fiecare sector)
o tribunalele funcţionează în fiecare judeţ (cu sediul în municipiul reşedinţă) şi în
Bucureşti
- Tribunalul Constanţa soluţionează cauzele penale privind infracţiunile la regimul
transportului naval săvârşite în judeţele Constanţa şi Tulcea, marea teritorială şi
Dunărea până la mila marină 64 inclusi
- Tribunalul Galaţi soluţionează cauzele penale privind infracţiunile la regimul
transportului naval săvârşite în celelalte judeţe şi Dunărea de la mila marină 64 în
amonte până la km fluvial 1.075
o curţile de apel funcţionează în circumscripţii care cuprind mai multe tribunale; în
prezent există un număr de 15 curţi de apel
o tribunalele militare funcţionează în Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara
o Curtea Militară de Apel funcţionează în Bucureşti, având competenţă pentru întreg
teritoriul ţării
o Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are ca circumscripţie întreg teritoriul ţării
o parchetele sunt constituite pe lângă fiecare instanţă judecătorească, cores-
punzându-le aceeaşi circumscripţie teritorială

Modalități de  competenţa teritorială se stabileşte distinct, în funcţie de următoarele ipoteze


determinare o infracţiunea s-a săvârşit în ţară
o infracţiunea s-a săvârşit în străinătate

Infracțiunea  criteriul preferinţei legale; competenţa teritorială se stabileşte, potrivit art. 41 alin. (1)
s-a săvârșit în C. pr. pen., în funcţie de:
țară o locul unde a fost săvârşită infracţiunea
o locul unde a fost prins suspectul sau inculpatul
o locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul
inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta
o locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate

 criteriul preferinţei cronologice; competenţa teritorială se stabileşte în funcţie de


momentul sesizării, în următoarele ipoteze:
o niciunul dintre cele patru locuri prevăzute la art. 41 alin. (1) C. pr. pen. nu este
cunoscut
o mai multe organe judiciare au fost sesizate în momente diferite, competenţa
revenind organului mai întâi sesizat
o infracţiunea săvârşită pe o navă sub pavilion românesc este de competenţa instanţei
în a cărei circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, în afară
de cazul în care prin lege se dispune altfel
o infracţiunea săvârşită pe o aeronavă înmatriculată în România este de competenţa
instanţei în a cărei circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român

Infracțiunea  instanţele în a căror circumscripţie se află locuinţa suspectului sau inculpatului


s-a săvârșit în persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică [art. 42
străinătate alin. (1) C. pr. pen.]
 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti (sau celelalte instanţe din Bucureşti, competente

83
după materie şi după calitatea persoanei), în ipoteza în care inculpatul nu locuieşte sau,
după caz, nu are sediul în România, în afară de cazul în care prin lege se dispune astfel
[art. 42 alin. (2) C. pr. pen.]
 instanţa în a cărei circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava sau
primul loc de aterizare pe teritoriul român, când infracţiunea a fost săvârşită în afara
teritoriului ţării pe o navă care nu este sub pavilion român sau aeronavă care nu este
înmatriculată în România [art. 42 alin. (3)-(4) C. pr. pen.]
 instanţa prevăzută în art. 42 alin. (1)-(2) C. pr. pen., în ipoteza în care nava nu
ancorează într-un port român ori aeronava nu aterizează pe teritoriul român
[art. 42 alin. (5) C. pr. pen.]
 în cazul în care o infracţiune a fost comisă atât pe teritoriul României, cât şi în
străinătate sau dacă în aceeaşi cauză au fost reunite mai multe infracţiuni, dintre care
unele comise pe teritoriul României şi altele în străinătate, competenţa se determină
potrivit art. 41 C. pr. pen.

Sancțiunea  nulitatea relativă (cu privire la regimul procesual al invocării sancțiunii nulității
încălcării relative, a se vedea suportul de curs Drept procesual penal. Partea generală II, unitatea
competenței de învățare nr. 9)
teritoriale

9.2.5. Competența personală

Definiție Competenţa personală: formă de competenţă prin intermediul căreia se stabilesc organele
judiciare care pot soluţiona anumite cauze penale în funcţie de calitatea făptuitorului.

 prezintă relevanţă numai calitatea suspectului sau a inculpatului, nu şi calitatea


celorlalte părţi sau a persoanei vătămate; prin excepție, completele şi secţiile specializate
pentru minori şi familie de la tribunale şi curţile de apel, precum şi tribunalele specializate
pentru minori şi familie judecă atât infracţiunile săvârşite de minori, cât şi infracţiunile
săvârşite asupra minorilor [art. 40 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată]
 contează calitatea pe care suspectul sau inculpatul o avea la momentul comiterii faptei
 per a contrario, dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină
schimbarea competenţei penale [art. 48 alin. (2) C. pr. pen.]; prin excepție, dobândirea
vreuneia dintre calităţile prevăzute în art. 40 alin. (1) C. pr. pen. va conduce la
schimbarea competenţei doar dacă dobândirea calităţii are loc în cursul urmăririi penale
sau în cursul judecării cauzei în primă instanţă; dobândirea calităţii în cursul judecării
apelului nu determină schimbarea competenţei personale

 în ipoteza în care, ulterior comiterii faptei, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii în
primă instanţă, inculpatul a dobândit calitatea de membru al Guvernului, competentă să
soluţioneze cauza în primă instanţă va fi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de
instanţa competentă prin raportare la calitatea avută la momentul comiterii faptei
penale

Pierderea  când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne
calității competentă să judece cauza, chiar dacă inculpatul, după comiterea infracţiunii, nu mai
are acea calitate, în următoarele cazuri [art. 48 alin. (1) C. pr. pen.]
o fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului
o s-a dat citire actului de sesizare a instanţei

Sancțiunea  nulitatea relativă


încălcării o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa personală a organelor de

84
competenței urmărire penală
personale o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa personală a judecătorului de
drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, când cauza a fost
soluţionată de un judecător de la instanţa ierarhic superioară
o în cazul în care judecata a fost efectuată de către o instanţă superioară celei legal
competente
 nulitatea absolută
o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa personală a judecătorului de
drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, când cauza a fost
soluţionată de un judecător de la instanţa ierarhic inferioară
o în cazul în care judecata a fost efectuată de către o instanţă inferioară celei legal
competente

9.2.6. Competența specială

Definiție Competenţa specială: formă de competenţă care revine unor organe judiciare special
înfiinţate pentru soluţionarea unor cauze penale ce privesc infracţiuni dintr-o anumită
ramură de activitate.

 competenţa secţiilor maritime şi fluviale care funcţionează în cadrul instanţelor de la


Constanţa şi Galaţi cu privire la infracţiuni săvârşite în legătură cu regimul navigaţiei
maritime şi fluviale

9.3. Competenţa funcţională, materială şi personală a instanţelor de judecată


9.3.1. Competenţa judecătoriei

Competența  judecătoria judecă numai în primă instanţă


funcțională  soluţionează alte cauze anume prevăzute de lege
o cereri de liberare condiţionată
o contestaţiile persoanelor condamnate împotriva încheierilor judecătorului de
supraveghere a privării de libertate
o cereri de reabilitare judecătorească etc.

Competența  judecătoria judecă toate infracţiunile cu excepţia celor date prin lege în competenţa
materială altor instanţe

Competența  nu este prevăzut niciun caz în care competenţa judecătoriei este determinată de calitatea
personală persoanei

Competența  se stabileşte potrivit art. 41 şi art. 42 C. pr. pen.


teritorială  judecătoriile funcţionează în fiecare judeţ (cel puţin două) şi în Bucureşti
(în fiecare sector)

Competența  nu este prevăzut niciun caz de competenţă specială a judecătoriei


specială

9.3.2. Competenţa tribunalului

Competența  judecă în primă instanţă


funcțională  soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa
 soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în

85
cazurile prevăzute de lege
 soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege
o recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor străine de confiscare emise de
statele terţe (art. 140 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală)
o recunoaşterea şi punerea în executare a actului prin care s-a dispus măsura de
supraveghere în faza de judecată [art. 1702 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală] etc.

Competența  tribunalul judecă în primă instanţă


materială o infracţiunile prevăzute de Codul penal la art. 188-191 (omor, omor calificat,
ucidere la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii), art. 209-211
(sclavia, traficul de persoane, traficul de minori), art. 254 (distrugerea calificată),
art. 2561 (furtul, furtul calificat, tâlhăria, tâlhăria calificată, pirateria, abuzul de
încredere, gestiunea frauduloasă, înșelăciunea, înșelăciunea privind asigurările,
exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile, frauda informatică,
efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acceptarea operațiunilor
financiare efectuate în mod fraudulos dacă au produs consecinţe deosebit de grave),
art. 263 (traficul de migranţi), art. 282 (tortura), art. 289-294 (luarea de mită, darea
de mită, traficul de influenţă, cumpărarea de influenţă), art. 303 (divulgarea
informaţiilor secrete de stat), art. 304 (divulgarea informaţiilor secrete de serviciu
sau nepublice), art. 306 (obţinerea ilegală de fonduri), art. 307 (deturnare de
fonduri), art. 309 (delapidarea, abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, uzurparea
funcţiei care au avut ca urmare consecinţe deosebit de grave), art. 345
(nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive), art.
346 (nerespectarea regimului materiilor explozive), art. 354 (transmiterea
sindromului imunodeficitar dobândit) şi art. 360-367 (accesul ilegal la un sistem
informatic, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, alterarea
integrităţii datelor informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice,
transferul neautorizat de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau
programe informatice, constituirea unui grup infracţional organizat)
o variantele agravate ale infracţiunilor de omor şi omor calificat, infracţiuni incri-
minate autonom
o infracţiunile săvârşite cu intenţie depăşită care au avut ca urmare moartea unei
persoane
o infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţia
Naţională Anticorupţie, dacă nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe
ierarhic superioare
o infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de
art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu
modificările ulterioare
o alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa

Competența  se stabileşte potrivit art. 41 şi art. 42 C. pr. pen.


teritorială  în fiecare judeţ şi în Bucureşti funcţionează câte un tribunal cu sediul în localitatea de
reşedinţă a judeţului, respectiv Bucureşti
 pentru infracţiunile la regimul transportului naval, prevăzute în Legea
nr. 191/2003, circumscripţia teritorială a tribunalului competent se stabileşte după cum
urmează:
o Tribunalul Constanţa: judeţele Constanţa şi Tulcea, marea teritorială, Dunărea până
la mila marină 64 inclusiv
o Tribunalul Galaţi: celelalte judeţe, Dunărea de la mila marină 64, în amonte până la
km 1.075

86
Competența  nu este prevăzut niciun caz în care competenţa tribunalului este determinată de calitatea
personală persoanei

Competența  Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Galaţi, potrivit Legii nr. 191/2003, judecă în primă
specială instanţă o serie de infracţiuni săvârşite la regimul navigaţiei maritime şi fluviale (spre
exemplu, preluarea fără drept a comenzii sau controlului unei nave; împiedicarea
îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale personalului navigant etc.)

9.3.3. Competenţa curții de apel

Competența  judecă în primă instanţă


funcțională  judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătoriile sau
tribunalele din circumscripţia sa
 soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în
cazurile prevăzute de lege (de exemplu, împotriva contestaţie la executare soluţionată
de tribunal)
 soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele din circumscripţia sa,
judecătoriile şi tribunalele din circumscripţia sa, judecătorii din circumscripţia unor
tribunale diferite, dar situate în circumscripţia sa
 soluţionează cererile de strămutare de la judecătoriile şi tribunalele din circumscripţia sa
 soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor
condamnate în străinătate ori alte cereri în ceea ce priveşte cooperarea judiciară
internaţională în materie penală

Competența  în calitate de primă instanţă, curtea de apel judecă:


materială o infracţiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, art. 399-412 (infracţiunile
contra securităţii naţionale, cu excepţia infracţiunii de înaltă trădare) şi art. 438-445
(infracţiunile de genocid, infracţiunile contra umanităţii şi infracţiunile de război)
o infracţiunile privind securitatea naţională a României, prevăzute în legi speciale

Competența  în prezent există un număr de 15 curţi de apel, fiecare având în circumscripţie mai
teritorială multe tribunale

Competența  în calitate de primă instanţă, curtea de apel judecă infracţiunile săvârşite de:
personală o judecătorii de la judecătorii, tribunale şi de procurorii de la parchetele care
funcţionează pe lângă aceste instanţe
o magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
o judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de
la parchetele de pe lângă aceste instanţe
o avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, de controlorii financiari ai Curţii de
Conturi, precum şi auditori publici externi
o şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului
cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia
o membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ, de Avocatul
Poporului, de adjuncţii Avocatului Poporului şi de chestorii de poliţie

Competența  potrivit art. 35 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în funcţie de
specială natura şi numărul cauzelor, în cadrul curţilor de apel se pot înfiinţa complete
specializate pentru cauze maritime şi fluviale sau pentru alte materii

87
9.3.4. Competenţa tribunalului militar

Competența  judecă în primă instanţă


funcțională  soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege

Competența  judecă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu
materială și excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe
personală

Competența  funcţionează în Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, având în circumscripţie mai


teritorială multe judeţe

9.3.5. Competenţa curții militare de apel

Competența  judecă în primă instanţă


funcțională  judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de către tribunalele
militare
 soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele
militare în cazurile prevăzute de lege
 soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare
 soluţionează cererile de strămutare de la tribunalele militare
 soluţionează alte cazuri anume prevăzute de lege

Competența  în calitate de primă instanţă, curtea militară de apel judecă:


materială și o infracţiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, art. 399-412 (infracţiunile
personală contra securităţii naţionale, cu excepţia infracţiunii de înaltă trădare) şi
art. 438-445 (infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război) săvârşite de
militari
o infracţiunile privind securitatea naţională a României, prevăzute în legi speciale
săvârşite de militari
o infracţiunile săvârşite de judecătorii de la tribunalele militare şi de procurorii de la
parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe
o infracţiunile săvârşite de generali, mareşali şi amirali

Competența  în prezent, există o singură curte militară de apel, cu sediul în Bucureşti şi cu


teritorială competenţă pe întreg teritoriul ţării

9.3.6. Competenţa Înaltei Curți de Casație și Justiție

Competența  judecă în primă instanţă


funcțională  judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de curţile de
apel, de curţile militare de apel şi de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
 soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel
în cazurile prevăzute de lege (de exemplu, împotriva încheierii prin care curtea de apel
dispune în primă instanţă suspendarea judecăţii)
 soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, în cazurile prevăzute de lege (de exemplu, împotriva încheierii prin
care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa supremă a dispus începerea
judecăţii)
 judecă recursurile în casaţie împotriva hotărârilor penale definitive
 judecă recursurile în interesul legii

88
 soluţionează sesizările privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept
 soluţionează conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţă superioară
comună
 soluţionează cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt
 soluţionează cererile de strămutare de la o curte de apel

Competența  este determinată numai în ceea ce priveşte judecarea în primă instanţă a infracţiunii de
materială înaltă trădare (art. 398 C. pen.)

Competența  în calitate de primă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă infracţiunile
personală săvârşite de:
o senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European
o membrii Guvernului
o judecătorii Curţii Constituţionale
o membrii Consiliului Superior al Magistraturii
o judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Competența  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţă pe întreg teritoriul ţării
teritorială

 calitatea de membru în Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene nu este asimilată


calităţii de membru al Parlamentului European, astfel că în aceste cazuri competenţa
nu revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr.
1055/2013, conform paginii web a instanţei supreme)

9.4. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară


9.4.1. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi

Competența  soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile


funcțională sau orice alte sesizări privind
o măsurile preventive
o măsurile asigurătorii
o măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu
o actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege
o încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de
supraveghere sau de cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii
o procedura audierii anticipate
o alte situaţii expres prevăzute de lege

Competența
materială și  coincide cu competenţa materială şi personală a instanţei din care face parte
personală o competenţa materială şi personală a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la
curtea de apel se determină potrivit art. 38 C. pr. pen.
o competenţa materială şi personală a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie se determină potrivit art. 40 C. pr. pen.

Competența  se stabileşte potrivit art. 41 şi art. 42 C. pr. pen


teritorială

89
9.4.2. Competenţa judecătorului de cameră preliminară

Competența  verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror


funcțională  verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către
organele de urmărire penală
 soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată
 soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege
o confirmarea redeschiderii urmăririi penale
o soluţionarea propunerii procurorului de luare a măsurii de siguranţă a confiscării
speciale sau de desfiinţare a unui înscris, în cazul în care urmărirea penală a fost
finalizată prin clasare sau renunţare la urmărirea penală (art. 5491 C. pr. pen.)
 judecătorul de cameră preliminară de la tribunal, curtea de apel sau Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie soluţionează contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate de
judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic inferioară, în cazurile expres
prevăzute de lege

Competența  coincide cu competenţa materială şi personală a instanţei din care face parte
materială și o competenţa materială şi personală a judecătorului de cameră preliminară de la
personală curtea de apel se determină potrivit art. 38 C. pr. pen. etc.

Competența  se stabileşte potrivit art. 41 şi art. 42 C. pr. pen


teritorială

9.5. Test de evaluare a cunoștințelor

Speţă
La data de 14 martie 2016, inculpatul, având calitatea de chestor de poliţie, a săvârşit infracţiunea de luare de mită,
constând în primirea sumei de 2.500 euro pentru netrimiterea în judecată a unui dosar de urmărire penală având ca
obiect soluţionarea unei infracţiuni de trafic de migranţi. Infracţiunea a fost constatată flagrant. La data de 15 martie
2016, inculpatul C.B. şi-a prezentat demisia, fiind trecut în rezervă cu data de 1 mai 2016. Rechizitoriul procurorului
de trimitere în judecată este datat 7 iunie 2016. Infracţiunea a fost comisă în Sectorul 6 Bucureşti.
Întrebare
Cărei instanţe îi va reveni competenţa materială pentru soluţionarea în fond a cauzei penale? Argumentaţi.

Speţă
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de competenţa în primă instanţă a tribunalului.
Instanţa de judecată a administrat probe, audiind pe inculpaţi şi pe martori, a dispus efectuarea unei expertize contabile
care s-a depus la dosar, după care a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune de competenţa judecătoriei,
declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe. Această din urmă instanţă, la rândul ei,
şi-a declinat competenţa în favoarea tribunalului.
Întrebare
Ce soluţie se impune în speţă pentru rezolvarea conflictului negativ de competenţă?

Speţa
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Inculpatul este
condamnat pentru săvârşirea infracţiunii, în primă instanţă. Instanţa, în compunerea căreia a intrat judecătorul A., a
reţinut în producerea accidentului de circulaţie culpa exclusivă a inculpatului. De asemenea, s-a dispus disjungerea
acţiunii civile, potrivit art. 26 C. pr. pen. În completul de judecată învestit cu soluţionarea acţiunii civile a intrat

90
judecătorul B. Judecând separat acţiunea civilă, anterior disjunsă, instanţa l-a obligat pe inculpat să plătească părţii
civile diferite sume de bani, cu titlu de daune materiale şi morale. Apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă au
fost, ambele, admise, reducându-se cuantumul despăgubirilor acordate pentru daunele materiale şi majorându-se
cuantumul daunelor morale. Completul de judecată în apel a fost prezidat de judecătorul A. (magistrat care a soluţionat
acţiunea penală, a dispus disjungerea acţiunii civile şi a soluţionat-o ulterior).
Întrebare
Având în vedere că judecătorul A., în primă instanţă, s-a pronunţat doar asupra laturii penale, disjungând
acţiunea civilă, se poate reţine vreun caz de incompatibilitate?

9.6. Bibliografie

04. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 336-363
05. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 150-163
06. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 66-74

9.7. Teme de control (referate)

01. Acţiunea penală: noțiune, obiect, subiecți


02. Trăsăturile acțiunii penale
03. Momentele desfăşurării acţiunii penale
04. Continuarea procesului penal
05. Acţiunea civilă: noțiune, obiect, subiecți
06. Trăsăturile acțiunii civile
07. Exercitarea acţiunii civile
08. Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal
09. Competenţa funcțională
10. Competenţa materială
11. Competenţa teritorială
12. Competenţa personală
13. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară

91
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 10
Instituții legate de competenţa în materie penală

Cuprins
10.1. Introducere. Obiective
10.2. Prorogarea de competenţă
10.2.1. Consideraţii generale
10.2.2. Reunirea obligatorie şi reunirea facultativă a cauzelor
10.2.3. Procedura reunirii cauzelor
10.2.4. Disjungerea
10.2.5. Chestiunile prealabile
10.2.6. Schimbarea încadrării juridice şi schimbarea calificării faptei
10.3. Declinarea de competenţă, conflictul de competenţă şi excepţiile de necompetenţă
10.3.1. Declinarea de competenţă
10.3.2. Conflictul de competenţă
10.3.3. Excepţiile de necompetenţă
10.4. Incompatibilitatea şi remediile ei
10.4.1. Incompatibilitatea
10.4.2. Remediile procesuale ale incompatibilităţii
10.5. Strămutarea
10.6. Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei
10.7. Test de evaluare a cunoștințelor
10.8. Bibliografie

10.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi prorogarea de competenţă, având în
vedere toate formele acesteia prevăzute în legea procesual penală. Astfel, veți analiza cazurile
de reunire obligatorie şi reunire facultativă a cauzelor, procedura reunirii cauzelor, disjungerea,
chestiunile prealabile, schimbarea încadrării juridice şi schimbarea calificării faptei. De
asemenea, veţi învăţa despre declinarea de competenţă, conflictul de competenţă şi excepţiile de
necompetenţă, incompatibilitatea subiecţilor oficiali ai procesului penal şi despre abţinere şi
recuzare, remedii procesuale. nu în ultimul rând, vă veţi însuși cunoștințe referitoare la
procedura strămutării, respectiv procedura desemnării unei alte instanțe pentru judecarea
cauzei.

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 4 ore.

10.2. Prorogarea de competență


10.2.1. Considerații generale

Definiție Prorogarea de competenţă constă în extinderea sau prelungirea competenţei unui organ
judiciar asupra unei cauze care, în mod normal, revine altui organ judiciar, inferior sau
egal în grad.

 prorogarea de competenţă operează numai în favoarea unui organ judiciar superior


(excepţie: chestiunile prealabile)

92
 prorogarea de competenţă presupune, întotdeauna, operaţia de reunire a cauzelor şi de
rezolvare a acestora împreună, la acelaşi organ judiciar

10.2.2. Reunirea obligatorie și reunirea facultativă a cauzelor

Reunirea  instanţa dispune reunirea obligatorie a cauzelor [art. 43 alin. (1) C. pr. pen.]
obligatorie a o în cazul infracţiunii continuate
cauzelor o în cazul concursului formal de infracţiuni
o în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură
infracţiuni (infracţiunea continuă succesivă, infracţiunea de obicei etc.)

Reunirea  instanţa poate dispune reunirea cauzelor [art. 43 alin. (2) C. pr. pen.]
facultativă a o când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană
cauzelor (concursul real de infracţiuni)
o când la săvârşirea unei infracţiuni au participat două sau mai multe persoane
o când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se
impune pentru buna înfăptuire a justiţiei
o exemple
- două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite de mai multe
persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc
- două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o
prealabilă înţelegere între infractori
- au fost comise mai multe infracţiuni împotriva aceleiaşi persoane vătămate

 dispoziţiile privind reunirea cauzelor sunt aplicabile şi în cazurile în care în faţa


aceleiaşi instanţe sunt mai multe cauze cu acelaşi obiect (de exemplu, mai multe cereri
de liberare condiţionată)

10.2.3. Procedura reunirii cauzelor

Reguli de  în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa
prorogare a aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe (art. 44 C. pr. pen.)
competenței o dacă prin prorogare competenţa aparţine mai multor instanţe egale în grad –
instanţa mai întâi sesizată
o dacă prin prorogare competenţa aparţine mai multor instanţe de grad diferit –
instanţa superioară în grad
o dacă prin prorogare competenţa aparţine unei instanţe civile şi unei instanţe
militare – instanţa civilă
o dacă prin prorogare competenţa aparţine unei instanţe civile şi unei instanţe
militare superioare în grad – instanţa civilă echivalentă în grad instanţei militare
o tăinuirea, favorizarea şi nedenunţarea sunt de competenţa instanţei care judecă
infracţiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competenţa după calitatea
persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate
cauzele reunite revine instanţei superioare în grad
o competenţa judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau
pentru făptuitorul care a determinat competenţa unei anumite instanţe s-a dispus
disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea
o regulile mai sus menţionate se aplică şi în faza de urmărire penală (cu excepţia
ultimei)
 în faza de urmărire penală, reunirea cauzelor se poate dispune de către procurorul
competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, prin ordonanţă, din

93
oficiu, la propunerea organelor de cercetare penale sau la cererea părţilor sau a
subiecţilor procesuali principali
 în faza de judecată, reunirea cauzelor se poate dispune la cererea procurorului, a
persoanei vătămate sau a părţilor sau din oficiu de către instanţa competentă
 reunirea va putea opera dacă:
o toate cauzele se află în faza de urmărire penală
o toate cauzele se află în cursul procedurii de cameră preliminară
o toate cauzele se află în cursul judecăţii în primă instanţă, chiar după desfiinţarea cu
trimitere spre rejudecare
o toate cauzele se află în apel

10.2.4. Procedura reunirii cauzelor

Definiție Disjungerea reprezintă operaţia prin care cauzele reunite se despart, astfel încât, în
interesul unei bune judecăţi, soluţionarea unora dintre infracţiuni ori tragerea la
răspundere a unora dintre infractori să se facă separat.

 pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a procesului penal, procurorul
sau instanţa de judecată pot dispune disjungerea unor cauze reunite cu privire la unii
dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni
 se poate apela la instituţia disjungerii indiferent de cazul prevăzut de art. 43
C. pr. pen., care ar fi determinat reunirea cauzelor cu excepţia situaţiei în care două sau
mai multe acte alcătuiesc o singură infracţiune (infracţiunea continuată, infracţiunea
continuă succesivă, infracţiunea de obicei, unitatea naturală colectivă)
 în faza de urmărire penală, disjungerea poate fi dispusă de procuror prin ordonanţă sau
rechizitoriu, din oficiu, la propunerea organelor de cercetare penală, la cererea părţilor
ori a subiecţilor procesuali principali
 în faza de judecată, disjungerea poate fi dispusă de instanţă prin încheiere (care nu
poate fi atacată decât odată cu fondul), sentinţă sau decizie, din oficiu sau la cererea
procurorului, a părţilor ori a persoanei vătămate

10.2.5. Chestiunile prealabile

Definiție Chestiunile prealabile sunt probleme de natură extrapenală care trebuie rezolvate înainte
de soluţionarea cauzei penale şi care pot influenţa soluţia în cauza respectivă.

 stabilirea dreptului de proprietate, în vederea soluţionării unei infracţiuni de tulburare


de posesie
 stabilirea valabilităţii căsătoriilor, pentru soluţionarea unei infracţiuni de bigamie
 determinarea calităţii de cetăţean român ori de persoană fără cetăţenie domiciliată în
România pentru stabilirea incidenţei principiilor privind aplicarea legii penale în spaţiu
etc.

 instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei,
chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe, cu excepţia
situaţiilor în care competenţa de soluţionare nu aparţine organelor judiciare
 chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor
de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune
 hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile
în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia

94
împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii

10.2.6. Schimbarea încadrării juridice şi schimbarea calificării faptei

Schimbarea Încadrarea juridică reprezintă textul de lege care incriminează infracţiunea/infracţiunile


încadrării comise de făptuitor (inclusiv dispoziţiile privind reţinerea stării de recidivă, a infracţiunii
juridice continuate, a concursului de infracţiuni).

 în cursul urmăririi penale, încadrarea juridică poate fi schimbată de organul de


cercetare penală sau de către procuror, din oficiu, sau la cererea părţilor ori a
subiecţilor procesuali principali, prin ordonanţă
 dacă noua încadrare juridică atrage competenţa materială a unui alt parchet, procurorul
va dispune declinarea competenţei către acesta
 în faza de judecată, instanţa poate dispune schimbarea încadrării juridice prin încheiere,
sentinţă sau decizie, din oficiu, sau la cererea procurorului, a părţilor ori a persoanei
vătămate
 instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar
dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracţiunea este de competenţa instanţei
inferioare; per a contrario, dacă în urma schimbării încadrării juridice se constată că
infracţiunea este de competenţa instanţei ierarhic superioare, instanţa va fi obligată
să-şi decline competenţa

Schimbarea  instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca în ipoteza
calificării în care, în cursul judecării cauzei, se produce schimbarea calificării faptei, printr-o lege
faptei nouă, exceptând cazul în care, prin acea lege, s-ar dispune altfel [art. 49 alin. (2) C. pr.
pen.]

10.3. Declinarea de competenţă, conflictul de competenţă şi excepţiile de necompetenţă


10.3.1. Declinarea de competenţă

Definiție Declinarea de competenţă reprezintă instituţia prin care organul judiciar care constată că
nu este competent să soluţioneze o anumită cauză penală, trimite aceea cauză organului
competent.

Procedura  declinarea de competenţă se dispune


declinării de o de procuror, în faza de urmărire penală, prin ordonanţă
competență o de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi de judecătorul de cameră preliminară, prin
încheiere
o de instanţa de judecată prin sentinţă (prima instanţă) sau decizie (instanţa de apel)
 hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă niciunei căi de atac
 instanţei arătate în hotărârea de declinare ca fiind competentă i se trimite dosarul cauzei
de către instanţa care îşi declină competenţa
 instanţa căreia i s-a declinat cauza poate să-şi decline la rândul ei competenţa către o
altă instanţă de judecată sau chiar către instanţa de la care a primit cauza prin declinare
de competenţă (ipoteză care va determina apariţia unui conflict negativ de competenţă)
 valabilitatea actelor sau măsurilor dispuse de instanţa care îşi declină competenţa
o în ipoteza declinării de competenţă, determinată de norme ale competenţei după
materie ori după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis dosarul cauzei poate
menţine motivat probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse de
instanţa care şi-a declinat competenţa [art. 50 alin. (2)

95
C. pr. pen.]
o în ipoteza declinării de competenţă, determinată de competenţa teritorială, probele
administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a declinat
competenţa se menţin [art. 50 alin. (3) C. pr. pen.]

Valabilitatea  în ipoteza declinării de competenţă, determinată de norme ale competenţei după materie
actelor sau ori după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis dosarul cauzei poate menţine
măsurilor motivat probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a
dispuse de declinat competenţa [art. 50 alin. (2) C. pr. pen.]
instanța care  în ipoteza declinării de competenţă, determinată de competenţa teritorială, probele
își declină administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a declinat
competența competenţa se menţin [art. 50 alin. (3) C. pr. pen.]

10.3.2. Conflictul de competenţă

Definiție Prin conflict de competenţă se înţelege situaţia în care, în raport de competenţa lor asupra
unei anumite cauze penale, două sau mai multe organe judiciare pot intra într-un conflict,
în sensul că se recunosc deopotrivă competente (conflict de competenţă pozitiv) sau îşi
declină succesiv competenţa reciproc (conflict de competenţă negativ).

Conflictul de  instanţa competentă să soluţioneze un conflict de competenţă este instanţa ierarhic


competență superioară comună
între  când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că acea cauză
instanțele de este de competenţa altei instanţe decât cele între care a intervenit conflictul şi faţă de
judecată care nu este instanţă ierarhic superioară comună, trimite dosarul instanţei superioare
comune faţă de instanţele aflate în conflict
 sesizarea instanţei competente să soluţioneze conflictul de competenţă se face de către
o instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă (în ipoteza unui conflict pozitiv
de competenţă)
o instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa (în ipoteza unui conflict negativ
de competenţă)
o procuror (în toate cazurile)
o părţi sau persoana vătămată (în toate cazurile)
 soluţionarea unui conflict de competenţă pozitiv are ca efect suspendarea judecăţii (cu
excepţia măsurilor şi actelor ce reclamă urgenţă - verificarea legalităţii măsurilor
preventive)
 soluţionarea unui conflict de competenţă implică citarea părţilor
 instanţa ierarhic superioară comună se pronunţă asupra conflictului de competenţă de
urgenţă, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac
 nu poate exista conflict de competenţă între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă
instanţă judecătorească
 efectele soluţionării unui conflict de competenţă
o instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei nu se mai
poate declara necompetentă (excepţie: ipoteza în care, în urma noii situaţii de fapt
ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o
infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe)
o dacă conflictul a fost determinat de competenţa materială sau de competenţa
personală, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate menţine probele administrate,
măsurile şi actele dispuse de prima instanţă
o dacă conflictul de competenţă a fost determinat de competenţa teritorială, probele
administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse se menţin

96
Conflictul de  conflictele de competenţă între organele de urmărire penală se soluţionează de către
competență o procurorul ierarhic superior (în ipoteza unui conflict de competenţă intervenit între
între organele doi sau mai mulţi procurori)
de urmărire o procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală în ipoteza unui
penală conflict de competenţă intervenit între două sau mai multe organe de cercetare penală
o în ipoteza în care activitatea organelor de cercetare penală este supravegheată de
procurori din parchete cu rază teritorială diferită sau de grad diferit – procurorul
ierarhic superior comun procurorilor care exercită supravegherea organelor de
cercetare penală aflate în conflict

10.3.3. Excepțiile de necompetenţă

Definiție Excepţiile de necompetenţă reprezintă modalităţi procesuale prin intermediul cărora


părţile, subiecţii procesuali principali, procurorul ori instanţa, din oficiu, pot invoca lipsa
de competenţă a unui anumit organ judiciar, solicitând desesizarea organului respectiv.

Excepții  excepţiile de necompetenţă a organelor de urmărire penală pot fi invocate de


necompetență o oricare dintre părţi
organele de o subiecţii procesuali principali
urmărire o organele de urmărire penală, din oficiu
penală  excepţiile de necompetenţă a organelor de urmărire penală pot fi invocate pe tot
parcursul urmăririi penale
 procurorul se pronunţă asupra excepţiei de necompetenţă prin ordonanţă

Excepții  excepţiile de necompetenţă a instanţei de judecată pot fi invocate de


necompetență o oricare dintre părţi
instanțe de o persoana vătămată
judecată o procuror
o instanţa de judecată, din oficiu
 excepţiile de necompetenţă ale instanţei de judecată pot fi ridicate:
o în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive (în ipoteza
excepţiei de necompetenţă materială şi personală, când cauza este soluţionată de o
instanţă ierarhic inferioară)
o până la începerea cercetării judecătoreşti (în ipoteza excepţiei de necompetenţă
teritorială, precum şi în ipoteza excepţiei de necompetenţă materială şi personală
când cauza este soluţionată de o instanţă ierarhic superioară)
 judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară se pronunţă
asupra excepţiei de necompetenţă prin încheiere
 instanţa de judecată se pronunţă asupra excepţiei de necompetenţă prin încheiere, care
poate fi atacată doar odată cu fondul (când o respinge), prin sentinţă (prima instanţă)
sau decizie (instanţa de apel), când o admite

10.4. Incompatibilitatea și remediile ei


10.4.1. Incompatibilitatea

Definiție Incompatibilitatea reprezintă situaţia în care se poate afla o persoană care participă la
activitatea judiciară şi care, din cauza unor împrejurări personale, poate fi suspectată de
lipsă de obiectivitate în soluţionarea anumitei cauze penale.

 instituţia incompatibilităţii vizează următoarele categorii de subiecţi procesuali

97
o judecători
o procurori
o magistraţi-asistenţi
o organe de cercetare penală
o grefieri
o experţi
o interpreţi

Cazuri  a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar
incompatibilitate şi în altă cauză
judecător  este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre
cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal,
cu avocatul ori cu reprezentantul acestora
 între judecător şi una dintre părţi, unul dintre subiecţii procesuali principali, avocaţi ori
reprezentanţi ai acestora s-au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, dar aceştia
nu convieţuiesc, incompatibilitatea va exista în temeiul art. 64 alin. (1) lit. f) C. pr. pen.
 a fost expert sau martor, în cauză
 este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal
 a efectuat în cauză acte de urmărire penală, în calitate de organ de cercetare penală sau
procuror, a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui
judecător sau a unei instanţe de judecată
 există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată
 nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau
afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele
prevăzute la art. 177 C. pen.
 judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea
aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori
casarea hotărârii
 judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de
cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac, indiferent de obiectul
concret al cererii pe care a soluţionat-o (cereri privind măsurile preventive, privind
autorizarea unei percheziţii, privind supravegherea tehnică, privind măsurile asigurătorii,
măsuri de siguranţă provizorii, audiere anticipată etc.)
 judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire
sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau
în căile de atac
 judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate
participa la soluţionarea contestaţiei

Schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei,


prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea
judecătorului care a făcut parte din completul de judecată (Î.C.C.J., Secții Unite,
decizia nr. 1/2006, publicată în M. Of. nr. 291 din 31 martie 2006).

Judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 3201 din
Codul de procedura penală anterior (procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii
reglementate în art. 374-375 din actualul Cod de procedură penală) cu privire la unii
dintre inculpaţi nu devine incompatibil să judece acţiunea penala şi civilă cu privire la
ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a
făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate
sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele
hotărârii pronunţate şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în
cauza disjunsă (Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr. 17/2012, publicată în M. Of. nr. 820
din 6 decembrie 2012)

98
Judecătorul care a participat la judecarea recursului (contestaţie în prezent) împotriva
încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive în
cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece un nou recurs (contestaţie în
prezent), având ca obiect o altă încheiere, prin care s-a dispus în aceeaşi fază de
urmărire penală cu privire la măsura arestării preventive în aceeaşi cauză (Î.C.C.J.,
Secții Unite, decizia nr. 7/2007, publicată în M. Of. nr. 732 din 30 octombrie 2007)

Judecătorul care a soluţionat în cursul urmăririi penale propunerea de arestare


preventivă nu devine incompatibil să soluţioneze ulterior, în aceeaşi cauză, cereri care
au ca obiect prelungirea arestării preventive (Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr.
22/2008, publicată în M. Of. nr. 311 din 15 mai 2009)

Judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează ordonanţa atacată şi


retine cauza spre judecare, apreciind ca probele existente la dosar sunt suficiente
pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia (Î.C.C.J.,
Secții Unite, decizia nr. 15/2006, publicată în M. Of. nr. 509 din 13 iunie 2006)

Cazuri  a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar
incompatibilitate şi în altă cauză
procuror/organ  este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre
de cercetare cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal,
penală cu avocatul ori cu reprezentantul acestora
 a fost expert sau martor, în cauză
 este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal
 există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea procurorului sau a organului de
cercetare penală este afectată
 procurorul este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă
situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu judecătorul de drepturi şi libertăţi,
judecătorul de cameră preliminară sau unul dintre membrii completului de judecată
 procurorul este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă
situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu grefierul sau cu magistratul-asistent
 procurorul care a participat ca judecător într-o cauză nu poate, în aceeaşi cauză, să
exercite funcţia de urmărire penală sau să pună concluzii la judecarea acelei cauze în
prima instanţă şi în căile de atac
 procurorul care a efectuat urmărirea penală sau a pus concluzii în cadrul unei proceduri
în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi nu devine incompatibil să participe în
calitate de procuror de şedinţă la judecarea fondului cauzei

Nu există incompatibilitate a persoanei care a efectuat urmărirea penală, în ipoteza


trimiterii cauzei la procuror de către instanţa de judecată, în vederea redeschiderii
urmăririi penale; în prezent, dispoziţiile se aplică în cazul în care judecătorul de
cameră preliminară admite plângerea împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în
judecată, potrivit art. 341 C. pr. pen., şi restituie cauza la parchet (Î.C.C.J., Secții
Unite, decizia nr. 11/2009, publicată în M. Of. nr. 691 din 14 octombrie 2009)

Cazuri  a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar
incompatibilitate şi în altă cauză
grefier/magistrat  este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre
asistent cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal,
cu avocatul ori cu reprezentantul acestora
 a fost expert sau martor în cauză
 a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la
orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată

99
 este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal
 există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea grefierului sau a magistratului asistent
este afectată
 grefierul sau magistratul-asistent este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea
inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu
judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau unul dintre
membrii completului de judecată
 grefierul sau magistratul-asistent este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea
inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu
procurorul
 magistratul-asistent este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află
într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu grefierul

Cazuri  a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar
incompatibilitate şi în altă cauză
grefier/magistrat  este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre
asistent cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal,
cu avocatul ori cu reprezentantul acestora
 a fost expert sau martor în cauză
 a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la
orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată
 este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal
 există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea interpretului este afectată

10.4.2. Remediile procesuale ale incompatibilităţii

Abținerea Abţinerea reprezintă instituţia prin care cel aflat într-un caz de incompatibilitate declară că
nu participă la rezolvarea cauzei penale în legătură cu care există situaţia de
incompatibilitate.

 procedura de soluţionare a cererii de abţinere în faza de urmărire penală


o în funcţie de subiectul procesual aflat în vreunul dintre cazurile de incompa-
tibilitate, cererea de abţinere va fi soluţionată de către:
- procurorul care supraveghează activitatea de cercetare penală, în cazul în care
cererea de abţinere este făcută de organul de cercetare penală, expert sau
interpret
- procurorul ierarhic superior celui care face cererea de abţinere în procesul
penal
- abţinerea judecătorului de drepturi şi libertăţi se soluţionează de un judecător de
la aceeaşi instanţă, care se pronunţă prin încheiere
- abţinerea grefierului, în cadrul procedurilor în faţa judecătorului de drepturi şi
libertăţi, se soluţionează de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheiere
o cererea de abţinere se soluţionează prin:
- ordonanţă, de către procuror
- încheiere, de către judecător
o termenul de soluţionare: cel mult 48 de ore

 procedura de soluţionare a cererii de abţinere în faza de judecată


o în funcţie de subiectul procesual aflat în vreunul dintre cazurile de incompa-
tibilitate, cererea de abţinere în faza de judecată va fi soluţionată de către:
- un judecător de la aceeaşi instanţă, în cazul abţinerii judecătorului de cameră
preliminară
- un alt complet de judecată, în cazul abţinerii unui judecător care face parte din

100
completul de judecată
- completul de judecată, în cazul abţinerii magistratului-asistent sau a
interpretului
- judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, completul de judecată, în
ipoteza abţinerii grefierului de şedinţă
- procurorul ierarhic superior, în cazul abţinerii procurorului de şedinţă
o soluţionarea abţinerii se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu
o dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de
judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul,
subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine
o în caz de admitere a abţinerii, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori
măsurile dispuse se menţin
o dacă în încheierea de admitere nu se menţionează care acte sau măsuri se menţin,
atunci niciunul dintre acestea nu va mai putea produce efecte
o în cazul în care abţinerea a vizat doar unii dintre judecătorii care soluţionează
cauza, completul care a admis abţinerea va păstra cauza spre judecare
o încheierea prin care se soluţionează abţinerea nu este supusă niciunei căi de atac
o când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător
din cadrul aceleiaşi instanţe sau, în cazul instanţelor organizate pe secţii, din cadrul
aceleiaşi secţii şi nici din cadrul unei secţii cu aceeaşi specializare, cererea se
soluţionează de un judecător de la instanţa ierarhic superioară
o la instanţele care nu sunt organizate pe secţii, în cazul în care se admite abţinerea
sau recuzarea şi nu se poate desemna un judecător de la instanţa competentă pentru
soluţionarea cauzei, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară desemnează o altă
instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat declaraţia de abţinere
sau cererea de recuzare, din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din
circumscripţia unei curţi de apel învecinate
o în cazul în care se admite abţinerea sau recuzarea, dacă instanţa competentă pentru
soluţionarea cauzei este organizată pe secţii şi nu se poate desemna un judecător de
la secţia corespunzătoare a acestei instanţe, soluţionarea cauzei se realizează de o
altă secţie a aceleiaşi instanţe, care are aceeaşi specializare.
o dacă nu există o secţie cu aceeaşi specializare, judecătorul de la instanţa ierarhic
superioară desemnează o altă instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a
formulat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare, din circumscripţia aceleiaşi
curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate
o formularea unei cereri de abţinere împiedică efectuarea vreunei activităţi
procesuale în cauza respectivă până la soluţionarea acesteia

Declaraţia de abţinere (sau cererea de recuzare) se judecă de complete constituite în


compunerea prevăzută de lege pentru soluţionarea cauzei în care a intervenit
incidentul procedural, respectiv 1 judecător în cauzele în primă instanţă la jude-
cătorie, tribunal, curtea de apel, 2 judecători în apel, la curtea de apel etc. (Î.C.C.J.,
Secții Unite, decizia nr. 69/2007, publicată în M. Of. nr. 539 din 17 iulie 2008)

Recuzarea Recuzarea reprezintă instituţia prin intermediul căreia situaţia de incompatibilitate este
înlăturată la iniţiativa uneia dintre părţi sau subiecţi procesuali principali sau de către
procuror, atunci când persoana incompatibilă nu a făcut cererea de abţinere.

 procedura de soluţionare este similară procedurii de soluţionare a cererii de abţinere,


cu următoarele aspecte distinctive:
o recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în
parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt
cunoscute la momentul recuzării
o cererea de recuzare formulată oral se consemnează într-un proces-verbal sau, după

101
caz, în încheierea de şedinţă
o cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se
poate adresa persoanei în cauză, care este obligată să o înainteze procurorului,
împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, fără a întrerupe cursul
cercetării ori procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare
penală desfăşurate de organul în cauză
o cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de
judecată
 cererea de recuzare va fi respinsă ca inadmisibilă de către organul judiciar în faţa căruia
a fost formulată dacă:
o nu a fost formulată împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penală, a
procurorului sau a judecătorului care efectuează activităţi judiciare în cauză
o s-a solicitat recuzarea judecătorului sau a procurorului chemat să decidă asupra
recuzării
o cererea de recuzare este formulată fără ca petentul să arate, pentru fiecare persoană
în parte, cazul de incompatibilitate invocat şi temeiurile de fapt cunoscute la
momentul formulării cererii
o formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz
de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de
recuzare, care a fost respinsă
 formularea unei cereri de recuzare împiedică efectuarea vreunei activităţi procesuale în
cauza respectivă din partea judecătorului până la soluţionarea acesteia (prin excepţie,
judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în
faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă
asupra măsurilor preventive)
 în caz de admitere a recuzării, se va stabili care dintre judecătorii aflaţi în raporturi de
rudenie sau afinitate rămân în continuare să judece cauza, când cererea de recuzare s-a
întemeiat pe dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. pr. pen., precum şi în ce măsură actele
îndeplinite ori măsurile dispuse de judecătorul incompatibil se menţin

10.5. Strămutarea

Definiție Strămutarea reprezintă remediul procesual prin care o anumită cauză este luată din
competenţa unei instanţe şi dată spre rezolvare unei alte instanţe de acelaşi grad, în scopul
înlăturării situaţiilor care pun în pericol normala desfăşurare a procesului penal din cauza
unor stări de fapt neconvenabile existente la locul unde urmează să fie judecată respectiva
cauză.

 constituie o derogare de la competenţa teritorială, care este aplicabilă numai între


instanţele de judecată
 în cazul strămutării, instanţa de judecată la care se strămută cauza are aceeaşi competenţă
materială şi personală cu cea de la care se strămută cauza, fiind diferită doar competenţa
teritorială
 procedura strămutării are drept obiective asigurarea imparţialităţii şi obiectivităţii
judecăţii, respectiv necesitatea asigurării liniştii publice şi evitării unor tensiuni sociale
 cererea de strămutare poate fi formulată pe tot parcursul fazei de judecată (inclusiv în
procedura de cameră preliminară)

Cazurile de  imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei,


strămutare duşmăniilor locale sau calităţii părţilor
 există pericolul de tulburare a ordinii publice

102
Procedura  cererea de strămutare se soluţionează de către:
strămutării o Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când se solicită strămutarea de la o curte de apel
o curtea de apel, când se solicită strămutarea de la judecătorii sau tribunale
o Curtea Militară de Apel, când se solicită strămutarea de la un tribunal militar
 cererea de strămutare poate fi formulată de către:
o părţi
o persoana vătămată
o procuror
 introducerea cererii de strămutare nu suspendă soluţionarea cauzei; suspendarea nu
poate fi dispusă nici de către completul învestit cu cererea de strămutare
 cererea de strămutare se depune la instanţa de unde se solicită strămutarea
 cererea trebuie să cuprindă
o indicarea temeiului de strămutare
o motivarea în fapt
o motivarea în drept
 la cerere se anexează înscrisurile pe care aceasta se întemeiază
 în cerere se face menţiune dacă inculpatul este supus unei măsuri preventive
 cererea se înaintează de îndată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel
competente împreună cu înscrisurile anexate
 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de instanţă competentă să soluţioneze
cererea de strămutare, poate solicita informaţii de la preşedintele curţii de apel la care
se află cauza a cărei strămutare se cere
 curtea de apel, în calitate de instanţă competentă să soluţioneze cererea de strămutare,
poate solicita informaţii de la
o preşedintele tribunalului la care se află cauza a cărei strămutare se cere
o preşedintele tribunalului, instanţă ierarhic superioară judecătoriei la care se află
cauza a cărei strămutare se cere
 concomitent cu eventuala solicitare de informaţii, instanţa competentă să soluţioneze
cererea de strămutare va comunica termenul fixat pentru judecarea cererii
 în vederea soluţionării cererii de strămutare
o preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru
încunoştinţarea părţilor despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul
fixat pentru soluţionarea acesteia, cu menţiunea că părţile pot trimite memorii şi se
pot prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii
o în informaţiile trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel se face
menţiune expresă despre efectuarea încunoştinţărilor, ataşându-se şi dovezile de
comunicare a acestora
o neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea cererii
o în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă poate dispune
aducerea acestuia la judecarea strămutării, dacă apreciază că prezenţa sa este
necesară pentru soluţionarea cererii
 soluţionarea cererii de strămutare
o se face în şedinţă publică, cu participarea procurorului, în cel mult 30 de zile de la
data înregistrării cererii
o Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă acordă cuvântul
părţii care a formulat cererea de strămutare, celorlalte părţi prezente, precum şi
procurorului
o dacă procurorul a formulat cererea, acestuia i se acordă primul cuvântul
o admiterea sau respingerea cererii de strămutare se dispune prin sentinţă motivată,
care nu poate fi supusă niciunei căi de atac
o în ipoteza admiterii cererii de strămutare, apreciată ca fiind întemeiată
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei la o curte
de apel învecinată curţii de la care se solicită strămutarea

103
- curtea de apel dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanţele de
acelaşi grad cu instanţa de la care se solicită strămutarea din circumscripţia sa
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă hotărăşte în ce
măsură se menţin actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat
cauza
- instanţa de la care a fost strămutată cauza, precum şi instanţa la care s-a
strămutat cauza vor fi înştiinţate, de îndată, despre admiterea cererii de
strămutare
- dacă instanţa de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la
judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii
cererii de strămutare
- de asemenea, sunt desfiinţate de drept şi toate actele îndeplinite între momentul
admiterii cererii de strămutare şi momentul înştiinţării instanţei de la care s-a
strămutat cauza
- admiterea cererii de strămutare nu are nicio influenţă asupra actelor de urmărire
penală, deoarece strămutarea judecării unei cauze reprezintă o prorogare de
competenţă teritorială între instanţe de acelaşi grad, vizând exclusiv faza
judecăţii, nu şi a celei a urmăririi penale
- în cazul în care se dispune strămutarea în cursul procedurii de cameră
preliminară, dacă se dispune începerea judecăţii, judecarea cauzei se efectuează
de instanţa la care s-a strămutat cauza
o după strămutarea cauzei, contestaţiile şi celelalte căi de atac se judecă de instanţele
corespunzătoare din circumscripţia instanţei la care s-a strămutat cauza
 strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou (excepţie: cazul în care noua cerere se
întemeiază pe împrejurări necunoscute Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de
apel competente la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta)

10.6. Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei

 procurorul care efectuează ori supraveghează urmărirea penală poate solicita Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie (în cazul în care competenţa soluţionării cauzei ar reveni
curţii de apel) sau curţii de apel (în cazul în care competenţa soluţionării cauzei ar
reveni judecătoriei sau tribunalului), în baza aceloraşi cazuri ca şi în ipoteza
strămutării, desemnarea unei ale instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă

Procedura de  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel soluţionează cererea în camera de
soluționare consiliu, în termen de 15 zile
 încheierea de admitere ori de respingere a cererii nu este supusă niciunei căi de atac
 în cazul respingerii cererii de desemnare a altei instanţe pentru judecarea cauzei
formulate, în aceeaşi cauză nu mai poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi
motive
 în ipoteza admiterii cererii, va fi desemnată instanţa egală în grad cu cea căreia i-ar
reveni competenţa să judece în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va
emite rechizitoriul
 competenţa instanţei desemnate să judece cauza intervine doar din momentul întocmirii
rechizitoriului
 exemplu: dacă Curtea de Apel București a admis propunerea Parchetului de pe lângă
Tribunalul București şi a desemnat Tribunalul Ialomița să judece cauza, propunerea de
prelungire a măsurilor preventive în cursul urmăririi penale va fi soluţionată de
Tribunalul București, deoarece încheierea pronunţată potrivit art. 76 C. pr. pen. nu
produce nicio consecinţă până la momentul trimiterii în judecată

104
10.7. Test de evaluare a cunoștințelor

Speţă
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. Rechizitoriul prin care
judecătoria a fost învestită cu judecarea cauzei a fost confirmat de prim-procurorul parchetului, care a şi semnat adresa
de trimitere a dosarului la judecătorie. Împotriva sentinţei de condamnare inculpatul a declarat apel, respins ca fiind
nefondat. Din completul de judecată în apel a făcut parte şi fostul prim-procuror al parchetului care a confirmat
anterior rechizitoriul de sesizare a instanţei.
Întrebare
Se poate reține, în speță, vreun caz de incompatibilitate?

Speţă
Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, fals intelectual, uz de fals, distrugere de
înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului. Împotriva sentinţei, în termenul legal, parchetul a declarat apel, admis de
instanţa competentă. Aceasta, în rejudecarea cauzei, a dispus schimbarea încadrărilor juridice şi majorarea pedepselor
aplicate. Procurorul care a semnat motivele de apel, ulterior, în calitate de judecător, a făcut parte din completul de
judecată în apel.
Întrebare
Este legală decizia instanţei de apel, prin prisma reglementărilor existente în materia incompatibilităţii?

10.8. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 364-411
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 164-201
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 75-86

105