Cauzele psihice ale alergiei

Supărarea, teama, vinovăţia şi chiar problemele sexuale se asociază cu mâncărimea psihogenă.

de Paula Irimia
14 Mai 2008

Alergiile îţi indică faptul că sănătatea şi sentimentul de siguranţă îţi sunt ameninţate. Maladiile alergice sunt mai frecvente în
vestul Europei decât în est. Numărul lor a crescut îngrijorător după anii ’60. Această constatare nu este surprinzătoare dacă te
gândeşti la diversificarea explozivă a produselor alimentare şi la faptul că poluarea este mult mai intensă decât acum o jumătate
de secol. Potrivit OMS, alergiile se situează pe locul 6 în clasamentul maladiilor în lume. Alergiile respiratorii (rinita alergică şi
astmul) şi cele cutanate (dermatita atopică, eczema de contact, urticaria etc) sunt mai răspândite în rândul populaţiei. Iar
numărul persoanelor care suferă de alergii alimentare creşte constant. Simptomele variază în funcţie de tipul de alergie: strănut,
tuse, congestie nazală în cazul alergiilor respiratorii şi medicamentoase; iar în cazul alergiilor alimentare şi la înţepăturile de
insecte prin: indigestii, dureri de cap, iritaţii pe piele şi senz aţii de mâncărime. La acestea se adaugă: insomnii, migrene,
iritabilitate. Desensibilizarea, terapie prin care se introduc mici doze din alergenul respectiv în corp pentru a-i trezi reacţii
adecvate de apărare, rămâne un mecanism de prevenţie. „Paza bună trece primejdia rea!“, astfel că cea mai bună terapie este
evitarea contactului cu alergenii medicamentoşi, alimentari sau cu cei inoculaţi prin înţepătura de insecte.

Sistemul imunitar, gardianul organismului

Împotriva „agresiunilor“ din mediul extern, corpul tău se protejează prin piele şi mucoasele căilor respiratorii şi digestive. Ei, dar
alergenul (substanţa alergică) trece dincolo de barierele de protecţie. „Adversarul“ este reperat şi identificat de către celulele
sistemului imunitar, care înregistrează toate caracteristicile sale. Când va îndrăzni să apară din nou, îl va recunoaşte şi va
fabrica anticorpi pentru a-l combate. Astfel, se declanşează alergiile, reacţii imunitare anormale la substanţe care în mod
obişnuit nu sunt nocive. Poţi reacţiona astfel la un aliment, un medicament, polen, praf, păr de animale, acarieni sau la veninul
câtorva insecte. Sistemul imunitar, gardianul organismului tău împotriva substanţelor străine, produce anticorpi şi alte substanţe
chimice cu rol în apărare. Numai că, uneori, mai face şi greşeli. În mod eronat, clasează o substanţă ca fiind periculoasă (când
de fapt nu este) şi eliberează în exces histamine („arme“ chimice) cu scopul de a o distruge. Reacţiile alergice se manifestă prin
simptome specifice unei rinite alergice, astm, eczeme, urticarie. În formele grave, apare şocul anafilactic sau edemul Quinche
(reacţie inflamatorie bruscă şi violentă, acompaniată de senzaţii de înăbuşire). Aceste cazuri necesită o intervenţie medicală
urgentă.

Echilibrul psihoemoţional este perturbat

În cursul eforturilor tale de adaptare la solicitările de viaţă, „bulversarea“ comportamentală şi emoţională antrenează modificări
neuro-endocrine complexe care au, la rândul lor, repercursiuni imunologice. Astfel, o afecţiune cutanată sau viscerală ar putea fi
în relaţie directă cu stresul (declanşatorul reacţiilor alergice). Stresul perturbă echilibrul tău psihoemoţional. Potrivit unui studiu
european, episoadele de stres acut (moartea cuiva drag, divorţul etc) ar putea determina apariţia unei crize astmatice. „Stresul
cronic şi emoţiile puternice pot contribui la declanşarea şi agravarea astmului. Cheia rezolvării conflictului de natură psihologică
rămâne psihoterapia“ afirmă Ioana Omer, psiholog la Spitalul Sf. Luca, Bucureşti. Într-adevăr, trebuie luate în calcul toate
cauzele tulburării, atât factorii exteriori (substanţe alergene), cât şi factorii (psihologici) care caracterizează felul de a fi al
fiecăruia. Soluţii îţi oferă medicina alopată şi cea alternativă: acupunctura, homeopatia, fitoterapia. Suplimentele nutriţionale şi
extractele din plante pot concura la prevenirea alergiilor şi la ameliorarea simptomatologiei. Trebuie doar să cauţi ceea ce ţi se
potriveşte.

Psihologia alergiei
Conflictele tale interioare găsesc căi prin care te atenţionează că, pentru tensiunea pe care o resimţi, ar fi bine să găseşti o
soluţie! Pielea şi mucoasele sunt terenul de manifestare al acestui zbucium sufletesc. Dacă eşti alergic, te macină o nesiguranţă
emoţională şi ai o strânsă dependenţă faţă de mamă. De cele mai multe ori îţi inhibi reacţiile ostile, iar în relaţiile cu cei dragi
este extrem de dificil să suporţi distanţarea. Dacă te numeri printre persoanele cu alergii severe, ai o mare nevoie de protecţie şi
de siguranţă afectivă. Pielea devine astfel o oglindă care descoperă ceea ce ascunzi în tine, dar şi o cale de comunicare a
emoţiilor. Te albeşti de groază, te albăstreşti de furie, de înroşeşti de ruşine, te îngălbeneşti de gelozie… Pielea nu rămâne
indiferentă în faţa stresului. Persoanele uşor iritabile, tensionate, agitate, îngrijorate se plâng deseori de mâncărimi ale pielii. În
general, cei care au urticarie sunt vulnerabili emoţional, pasivi în relaţiile cu ceilalţi, temători şi nesiguri. Iar pruritul se agravează
în perioadele extrem de stresante.

Trecutul e de vină
Totul a început încă din vremea primelor senzaţii de contact tactil cu mama. Ceva s-a rupt atunci şi asta poate fi cauza pentru
care ai dificultăţi în relaţiile personale: o respingere, o despărţire. Eczema infantilă indică, de exemplu, o tulburare a relaţiei
mamă-copil. O mamă poate evita să aibă o legatură plină de tandreţe cu copilul, deoarece se teme să nu-i facă rău sau din prea
multă grijă. De fapt, acest refuz ascunde o ostilitate inconştientă împotriva copilului. În cazul psoriazisului, astmului bronşic,
urticariei, componenta emoţională influenţează evoluţia maladiei. Supărarea, teama, vinovăţia şi chiar problemele sexuale se
asociază cu mâncărimea psihogenă. Alergiile îţi indică faptul că sănătatea şi sentimentul de siguranţă îţi sunt ameninţate şi, mai
ales, că a venit vremea să te întorci asupra ta însuţi pentru a găsi cheia problemelor pe care le ai.
PSIHOSOMATICA
BOLILE NOASTRE : HARTA GANDURILOR NOASTRE

INTRODUCERE –SAU CUM SE MANIFESTA GANDUL IN BOALA

Albert Einstein spunea: ,,Putem considera materia ca fiind constituita din regiuni ale
spatiului in care campul este extrem de intens….In noua fizica , nu este loc pentru
camp si materie, deoarece campul este unica realitate.”

Sa ne gandim putin din ce suntam alcatuiti: organe, tesuturi, acestea alcatuite la randul
lor din celule. Celulele sunt constituite din proteine,glucide, lipide care formeaza
constutuentii celulari : membrane, nucleu, aparat Golgi, mitocondrii, etc. Proteinele,
lipidele, glucidele reprezinta formule complexe de substante organice. In ultima
instanta, se va ajunge la substantele chimice de baza: carbon, hidrogen, oxigen ,la care
se adauga in cantitati mult mai mici, alte substante chimice: azot, potasiu, sodium,
zinc, etc. Modul in care acesti atomi de baza se asambleaza va conduce la formarea
aminoacizilor, proteinelor, organitelor celulare, celulelor, tesuturilor, organelor si, in
ultima instanta, a corpului nostru fizic. Nu este pentru nimeni o noutate faptul ca
suntem compusi de fapt din substante chimice.

Sa ne uitam insa la ce inseamna substanta chimica: este o alaturare de atomi ( carbon,

hidrogen, azot, etc) organizata pe baza saturarii valentelor ( adica a sarcinilor
electrice). Prin urmare , corpul nostru este o structura complicata de atomi ( la fel ca si
o piatra, pana la urma). Atomii din care suntem alcatuiti au si ei o structura: un nucleu,
in jurul caruia oscileaza electroni. Masa electronilor este considerata zero, electronii
fiind de fapt doar niste sarcini electrice negative. Nucleul, care are sarcini electrice
pozitive, este cel ce ii tine pe orbita sa. Volumul atomului respecta proportiile
universului: foarte mult spatiu , in care se gasesc planete , mult mai putin ocupatoare
de spatiu decat spatiile libere dintre ele. Prin urmare si atomul este, in fapt, un spatiu
aproape gol, in care doar nucleul pare a fi ,,materie”, restul fiind doar campul in care
electronii orbiteaza. Sa ne uitam atunci la nucleu: situatia se repeta- este compus din
niste particule foarte mici , protoni, incarcate electric, intre care exista spatiu foarte
mult si ,,materie” neutronica infinitezimala care ii tine pe orbita. Sa privim atunci
neutronii : situatia se repeta din nou, particule si mai mici, inconjurate de mult spatiu,
etc. In incercarea disperata de a ajunge la ,,particula originala “ a materiei, cercetatorii
au descoperit sute de particule, din ce in ce mai mici, inconjurate de spatii imense in
raport cu ele. Nu s-a putut afla pana unde merge aceasta micsorare, daca exista cu
adevarat o ,,particula cu masa”, adica o particula materiala . Si chiar daca ar exista, nu
doar ea- ci si spatiul din jurul ei, care este de multe milioane de ori mai mare – este,
din punctul nostru de vedere, materia din care suntem constituiti.

Pornind de la premisa ca vor gasi totusi candva aceasta particula, si extrapoland gradul
de ,,micsorare” a prezumtivei particule la care s-a ajuns fara a o identifica inca, fizicienii
au ajuns la concluzia ca toata materia din Univers ar putea- eliminand spatiul din jurul
acestor presupuse particule- sa se condenseze intr-o ,,materie “ adevarata care nu ar
avea o dimensiune mai mare decat o minge de tenis. Toate planetele, galaxiile, etc, tot
ce credem ca exista in Univers, nu ar fi mai mare decat atat. Restul, pana la imensele
spatii pe care le percepem acum ca fiind Universul, nu reprezinta decat ,,camp” , adica
zone de vid in care actioneaza o forta ( electromagnetica).Cat ar reprezenta in cazul
acesta ,,materia” din care este compus corpul nostru? Aproape nimic. Mai degraba
nimic, daca luam in considerare ca am pornit de la premisa ca vom gasi candva
particula masei, desi aceasta nu a fost gasita pana in ziua de azi.

Prin urmare suntem de fapt energie. Energie condensata in ceea ce consideram a fi

materie. Sa nu uitam ca noi consideram ca ceva este ,,materie” atunci cand percepem
acel obiect ca avand anumite caracteristici : are dimensiuni –adica granite de densitate
( un corp solid), are o anumita greutate-adica este atras de pamant cu o anumita forta
, are o anumita culoare -adica la impactul cu fotonii le modifica acestora lungimea de
unda, s.a.. Nu putem percepe obiectul sau materia respectiva, fara ca acestea sa aiba
macar una din caracteristicile mentionate. Dar aceste ,,caracteristici” pe care le
atribuim ,,materiei” sunt de fapt perceptii ale organelor noastre de simt, chiar daca
simturile noastre sunt ,,imbunatatite” de instrumente de masura. Perceptii despre care
stim ( din iluziile optice/auditive , din iluziile viselor, etc) ca nu sunt chiar foarte ,,de
incredere”. Caci percepem in fapt doar niste granite, ceva care este diferit de mediul
considerat a fi obisnuit, bazal, din jurul corpului nostru: percepem un corp solid pentru
ca atomii lui se atrag mai puternic decat cei din aerul cu care suntem
obisnuiti;percepem greutatea pentru ca materia respectiva este atrasa de pamant cu
o forta mai mare decat aerul din jurul nostru, percepem un miros pentru ca se
modifica ceva in structura chimica a aerului( se interpun atomi diferiti, energie
condensata diferit), percepem imagini pentru ca –spre deosebire de intuneric- apar
fotoni, particule care nu au masa, ci doar energie, percepem caldura/frig pentru ca
exista energie calorica diferita de cea a corpului nostru; percepem sunete pentru ca
particulele vibreaza in jurul nostru cu o frecventa diferita de cea obisnuita pentru
receptorii nostri.

Totul este, deci, perceptia unor campuri energetice diferite de cele pe care le
consideram ,,bazale” sau indiferente. Desigur ca , in realitate, exista energii mult mai
multe decat cele pe care le percepem. De exemplu unele animale percep sunete,
frecvente vibratorii, pe care noi nu le percepem. Ele sunt acolo, dar sensibilitatea
receptorior nostri nu este suficienta, nu este ,,setata” pentru frecventa de vibratie
respectiva. Sau nu avem receptori care sa fie sensibili la anumite caracteristici ale
energiei din jur: de exemplu nu percepem magnetismul, desi exista animale care au
astfel de receptori, de exemplu pasarile migratoare. Asta nu inseamna ca acel camp
energetic care suntem noi, corpul nostru, nu este influentat de ceea ce nu percepem:
campul magnetic -de exemplu-are efecte de insanatosire sau de imbolnavire( in functie
de caracteristicile lui) asupra corrpului uman, desi nu il percepem caci ne lipsesc
receptorii respectivi.

Receptorii sunt celule care au o anumita caracteristica: sunt celule care au o anumita
incarcare electrica ce se modifica sub actiunea unui stimul, adica a modificarii
mediului . In momentul in care energia din jur, campul din jurul lor, isi modifica o
anumita caracteristica, se modifica incarcarea electrica specifica receptorului . Un
obiect solid ne va parea astfel pentru ca in apropierea lui receptorii nostri tactili isi
modifica incarcarea electrica, o raza de lumina ne va parea astfel pentru ca in
apropierea ei receptorii nostri vizuali isi vor modifica sarcina electrica, etc. Toti
receptorii vor reactiona prin modificarea incarcarii electrice, ceea ce ii deosebeste fiind
doar ,,caracteristica” ce se modifica in campul energetic din jur si la care sunt sensibili :
receptorii tactili reactioneaza la modificare de densitate ( forta de atractie dintre atomi),
cei auditivi la frecventa de vibratie a particulelor electrice, cei vizuali la lungimea de
unda a particulelor , samd.

Modificarea incarcarii electrice a membranei receptorului, trebuie sa atinga un anumit

nivel numit ,,prag”. In acest moment, diferenta aceasta de polaritate( numita si
potential de actiune) se va propaga prin axoni (prelungirile celulelor nervoase numite
neuroni), la fel ca si curentul electric printr-un cablu electric conductor. Aceasta
 propagare a ,,curentului electric” va ajunge in final la creier, unde va determina aceeasi
modificare a incarcarii electrice, de data aceasta in anumiti centri nervosi, in anumiti
neuroni din creier. In functie de neuronii din creier care sunt depolarizati, vom percepe
o anumita caracteristica a mediului: (greutate, culoare, sunet, etc), caci pe scoarta
cerebrala avem niste ,,harti” care ne fac sa percepem ,,taramul cartografiat”.
Bineinteles ca ,,harta nu este acelasi lucru cu teritoriul”. De exemplu daltonistii
numesc ,,rosu” o anumita lungime de unda a fotonilor pe care persoanele ,,normale” o
numesc ,,un fel de verde”. Este foarte greu sa stii ce anume percepe cu adevarat o alta
persoana. Intamplator facem diferenta dintre daltonisti si oamenii normali pentru ca
ei ,,incurca” mai frecvent culoarea rosie cu cea verde. Daca insa perceptia rosului nu ar
fi semanat intrucatva cu cea a verdelui, nu am fi stiut ca ei percep diferit de noi. Modul
diferit de perceptie a ceea ce am invatat sa denumim la fel, este unul din motivele
pentru care avem ,,gusturi” diferite.

Hartile din creierul nostru ne ajuta sa supravietuim. In incercarea de a pastra forma de

organizare energetica pe care o reprezinta corpul nostru, ne vom folosi de aceste harti
pentru a ne apropia de energia buna, hranitoare, pe care o putem incorpora, cu care ne
putem hrani, si a ne apara/indeparta de energia negativa, care are sanse sa ne
destabilizeze sistemul. Un anumit gust, un anumit miros, un anumit aspect, ne va face
sa ne ,,hranim” cu acel aliment. O anumita caracteristica tactila sau termica, ne va face
sa evitam obiectul ascutit/fierbinte, etc.

Forma de condensare energetica pe care o numim ,,corpul” nostru, are intentia de a se

pastra, de a se opune dezorganizarii. Aceasta este caracteristica oricarui sistem viu. Se
opune, intentionat, distrugerii. O piatra sta sa fie lovita cu ciocanul, un om se fereste.
Mai mult chiar, organismele vii iau din jur anumite forme de energie pe care le
transforma in energie care respecta caracteristicile energiei proprii . Ne hranim cu
materie organica pe care o descompunem pana la un anumit nivel si apoi o
,,reconstituim” in tesuturi proprii. Este vorba, in ultima instanta, de perceptia
modificarilor de energie din mediu si de alegerea unei reactii de apropiere/respingere,
in functie de modul in care apreciem ca energia inedita este hranitoare sau agresiva
pentru propriul sistem. Putem percepe- sa zicem -caldura si sa reactionam diferit: daca
este potrivita ne indreptam spre ea, daca este prea puternica ne indepartam. Niciodata
un obiect nu va reactiona diferit la un stimul extern: un metal se va dilata in prezenta
caldurii, intotdeauna.

Boala reprezinta un esec al pastrarii intacte a sistemului. O eroare in acest complex

mecanism de hranire/aparare. Din ce motiv se intampla asta?

1. Pe de o parte poate fi vorba de o agresiune a unei energii externe directe

puternice. Modul in care aceste energii dezorganizeaza sistemul este diferit:
temperatura evapora apa din tesuturi, astfel incat transferul de electroliti necesar
pastrarii polaritatii electrice este afectat. Sau forta de coeziune poate fi depasita de
organizari energetice cu o forta mai mare de coeziune intre molecule( corpuri solide
,tari) , ceea ce se soldeaza cu rupturi sau fracturi. Campul electric ne poate omori prin
multe dintre efectele sale: modificari ale polarizarii celulelor implicate in functii vitale-
de exemplu depolarizarea celulelor implicate in activitatea inimii, arsura fizica prin
energie calorica excesiva s. a. Microorganismele(bacteriile) in lupta de a-si pastra
propriul sistem, ajung sa ne invadeze si sa ,,manance” din forma noastra de energie
tranformand-o in folosul lor etc. Reduse insa la nivel intim, toate aceste forme
distructive de energie se vor repercuta in incapacitatea anumitor celule din corp de a
pastra o ,,granita” intre corp, sistemul nostru energetic, si mediul inconjurator. Asa
cum am vazut, aceste granite constau pana la urma in diferente la nivel molecular,
 atomic, si in speta la nivelul particulelor electrice componente, adica in modificarea
fortelor de atractie electrica, a lungimii de unda, a frecventei vibratorii, etc .
2. Boala poate fi produsa si de o energie destabilizatoare pe care nu o percepem si
de care astfel nu ne putem apara: de exemplu un camp magnetic de la linii de inalta
tensiune. Aceste campuri magnetice diverse ne pot afecta la nivel mai subtil,
deteriorand metabolismul celular.
3. Lipsa de energie necesara: in absenta mancarii, a apei, a electrolitilor, nu mai
avem ,,combustibil”.

1. Frecvent insa, boala cronica este determinata fie de agenti externi negativi
despre care stim dar pe care nu ii indepartam (deci de un esec al mecanismului de
protectie ), fie de ,,infometare energetica” determinata de faptul ca , desi exista agenti
externi care sunt nutritivi , in loc sa ne apropiem de ei noi ne protejam, adica de un
esec al reactiei de hranire. In aceste cazuri , vina o poarta alegerile pe care le face chiar
sistemul insusi, alegeri care se exprima in prima instanta prin ganduri, impulsuri
electrice cu o anumita frecventa, care pornesc din anumite retele de neuroni centrali.
De ce gresim?
Neuronii care sunt conectati la nivelul scoartei cerebrale nu sunt aceiasi la diverse
persoane. Sa zicem ca ne e foame si mie, si unui thailandez. Daca vad un sarpe , eu nu
voi resimti nici necesitatea de apropiere, nici salivatie, nici cresterea secretiei de acid
clorhidric, ci contractie a muschilor de fuga, tremurat, etc. In schimb tailandezul ar
putea simti si face gesturi de apropiere daca este obisnuit cu mancatul serpilor si vrea
sa isi astampere foamea. Impulsul care ajunge la muschi este diferit: are o frecventa
diferita si este emis de neuroni diferiti. Impulsul de apropiere si cel de respingere sunt
diferite, chiar daca perceptia a fost similara: amandoi am vazut un sarpe. Si daca
stimularea aceluiasi neuron final de pe scoarta cerebrala , cel care m-a informat ca am
vazut un sarpe( de fapt sunt implicati multi neuroni dar spun unul de dragul
simplificarii), se soldeaza cu reactii diferite, ce anume a modificat reactia, raspunsul
meu la aceasta perceptie? Asocierea cu alti neuroni. Daca vederea unui sarpe se
asociaza in mintea mea cu neuronii din amigdala cerebrala care prin stimulare
determina la nivel fizic reactii de frica , atunci reactionez prin gesturi de frica. Daca
acelasi neuron se activeaza impreuna cu cei de apropiere,care determina reactii
specifice recompensei pozitive, atunci voi merge in directia lui. Daca in loc de sarpe,
vorbim despre o situatie noua din care am putea obtine energie profitabila ( dupa
cum ar crede tailandezul ) sau amenintatoare ( dupa cum as aprecia eu), atunci aflam
de ce uneori dezvoltam reactii de respingere la situatii care ne-ar putea furniza energii
nutritive. Datorita faptului ca nici cresterea secretiei de acid clorhidric din stomacul
tailandezului si nici cresterea adrenalinei din sangele meu nu se ,,vad” in exterior, nu
asociem frecvent aceste interpretari mentale eronate cu bolile. Cand insa voi afla ca am
hipertensiune arteriala, ar trebui sa ma gandesc la faptul ca in mintea mea exista
asocieri frecvente ale stimulilor din exterior cu neuroni care declanseaza hormoni de
stress ( adrenalina determina cresterea tensiunii arteriale).

Cand sistemul percepe energie negativa, destabilizatoare, dar nu se indeparteaza de

ea, exista o alta inadvertenta, o alta perturbare la nivelul aprecierii agresiune/hranire .
De exemplu la o mancare nesanatoasa, care produce vatamarea mucoasei, ar trebui sa
reactionam prin respingere. De ce insa, uneori nu o facem? De ce mancam carnati chiar
daca stim ca ne fac rau? Pentru ca ei se asociaza cu un gust placut. Natura a hotarat
asta , pentru ca in momentul in care ne este foame, chiar avem nevoie de ei. Daca insa
nu ne este foame, de ce mancam? Pentru ca ,,placerea gustului “ se asociaza cu un alt
fel de placere, altfel spus incercam sa compensam nevoia pe care ne-o semnaleaza alti
neuroni, care s-au ,,aprins” in acelasi timp cu gustul: nevoia de protectie.. Altfel spus, in
trecut, odata cu gustul placut am simtit si protectie. Aceasta asociere se produce in
copilaria mica, atunci cand relatia protectoare cu mama era asociata extrem de
frecvent cu hranirea, caci hranirea a fost prima necesitate implinita si , in acelasi timp,
prima forma de schimb social , de comunicare cu mama.
Iata deci cum anumite necesitati ce se satisfac in acelasi timp, vor antrena perturbarea
aprecierii reactiei diferite pe care ar trebui sa o avem in ceea ce priveste satisfacerea
uneia dintre necesitatile asociate. Este unul din motivele pentru care esueaza unele
dintre mecanismele noastre de protectie: avem reactii de apropiere fata de ,,energii
negative” sau in exces.

Revenind la inceputul articolului,sa ne amintim ca suntem de fapt corpuri energetice.

Gandurile, ca si structurile noastre mai ,,palpabile” nu sunt decat condensari de
energie. Ceea ce pastreaza sistemul diferit de ceea ce este in jur, de energia ce ne
inconjoara, sunt caracteristicile particulelor electrice, sunt caracteristicile speciale ale
campului nostru energetic, caracteristici care sunt in principal frecventa de oscilatie,
lungimea de unda si forta de coeziune dintre particule electrice aproape fara masa. O
modificare a unor particule din campul energetic, va determina insa modificari si la
nivelul altor particule, caci campul energetic este un sistem interconectat. Diferenta
cea mai impresionanta dintre fizica mecanica si cea cuantica este aceea ca, in fizica
mecanica obiectele sunt considerate a fi total separate unele de altele, pe cand la nivel
cuantic s-a descoperit ca particulele care au fost candva in contact se vor purta in
continuare la fel, chiar daca se afla la distante ,,astronomice”(in raport cu dimensiunea
lor) una fata de cealalta. Modificarea frecventei vibratorii a unei particule, sau a
sensului de rotatie (spin) etc, va antrena modificari la nivelul vibratiei celorlalte
particule din ,,campul nostru energetic”. Boala reprezinta deci o ,,iesire” din spectrul de
vibratie caracteristic, ,,eroare” ce se va regasi intr-un fel sau altul la toate nivelurile.
Caci lipsa de hranire cu energie- sau esecul in a pastra in exterior energia
destabilizatoare- va determina scaderea/modificarea energiei sistemului care suntem
fiecare dintre noi. Considerarea organismului uman ca fiind material, adica format din
piese disparate, a dus la dezvoltarea unei medicine bazata pe simptome, pe organe si
la neglijarea originii reale a bolilor. Considerand insa organismul ca pe un sstem
energetic integrat, pe de o parte putem fi atenti si la acele energii pe care nu le
percepem cu organele noastre de simt dar care exista si au influenta asupra noastra,
iar pe de alta parte, putem in sfarsit sa acordam importanta cruciala cuvenita mintii
noastre, care este originea modificarilor energetice din corpul nostru. Un exemplu in
acest sens este campul magnetic care se foloseste in fizioterapie pentru scaderea
durerii si inflamatiei si care – in functie de caracteristicile lui- se soldeaza si cu calmare
sau dimpotriva, agitatie, cu cresterea respectiv diminuarea secretiei de hormoni
endocrini, etc. Si campul electric, la o intensitate la care nu este perceput de simturile
noastre, este folosit in fizioterapie sub forma galvanizarilor care- in functie de
parametrii curentului electric- determina printre multe alte efecte scaderea sau
cresterea tensiunii arteriale. Iata deci ca nu doar ,,chimia” , forma de exprimare a
energiei la nivel molecular este sanatoasa /distrugatoare pentru corpul uman, ci si
campul energetic in care nu mai exista nici un fel de particule ,,materiale”. Efectele
campului electric, ale campului magnetic, ale energiei luminoase (laser, ultraviolete,
infrarosii) asupra corpului uman sunt exemple elocvente ale faptului ca si noi
reprezentam , in ultima instanta , un camp energetic care este, desigur, sensibil la toate
aceste tipuri de campuri energetice.

Iar daca nu vorbim de agenti externi extrem de agresivi, nici de agenti agresivi fata de
care nu am fost inzestrati cu receptori de perceptie, si nici de o lipsa reala a hranei,
atunci, restul bolilor sunt determinate doar de ,,greseli de apreciere” ale mintii noastre,
de comenzi gresite de la forul superior de control, creierul nostru. Interesant sa
amintesc aici faptul ca batranii care sufera de multiple afectiuni organice, vor inregistra
o insanatosire de-a dreptul ciudata atunci cand scoarta cerebrala- sediul gandurilor- se
distruge, asa cum se intampla in dementa senila.

Vom vedea in continuare ce fel de ganduri se asociaza cu anumite boli. Legatura dintre
boala fizica si cognitia / sentimentul care a determinat-o, este facuta de homeopatie.
Caci ea este singura disciplina medicala care ,in tabloul unei ,,boli” a exprimat atat
simptomele fizice cat si pe cele psihice. Si nu intamplator, caci homeopatia este
medicina energetica. Ea lucreaza cu particule energetice, cu aspectul informational al
substantelor , si nu cu moleculele acestora. Efectele acestor ,,particule energetice”
asupra sistemului energetic reprezentat de corpul uman se vor regasi atat la nivelul
subtil al gandurilor si emotiilor noastre, cat si , ulterior , in forma de cristalizare
macroscopica a acestora, adica la nivelul tesuturilor si organelor corpului nostru fizic.

Este foarte important de subliniat ca o afectare energetica incepe la nivelul subtil,

emotional si mental. Incapacitatea de a constientiza si de a ,,rezolva” in consecinta
conflictul emotiona/mental se va repercuta in boala fizica. Acesta este motivul pentru
care nu s-a dezvoltat pana acum aceasta idée a determinarii mentale a bolii. Caci ar fi
fost destul de la indemana sa diagnosticam profilul psihologic al persoanelor care au o
anumita afectiune, si astfel sa identificam ,,factorii mentali” care stau la baza lor. Din
pacate insa, nu s-au gasit concordante intre raspunsuri pozitive la teste de identificare
a unei joase stime de sine si vitiligo de exemplu, care are la baza un sentiment de
inferioritate. Si asta deoarece boala nu ar fi aparut daca persoana chiar exprima acest
sentiment de inadecvare, daca era constienta de el. Asa cum au demonstrat testele de
perceptie subiectiva a stimei de sine, persoanele au tendinta de a raspunde laudativ la
intrebarile care vizeaza propriile abilitati( de exemplu marea parte a oamenilor se
considera mai buni soferi decat media). Insa in momentul in care au fost detaliate si
particularizate aceste abilitati( de exemplu sofat pe timp de noapte sau pe zapada), a
crescut vertiginos procentul persoanelor care se considera inferioare mediei. Boala
fizica este deci exprimarea unui conflict inconstient, si nu al unuia constientizat. De
aceea este atat de important si de fascinant sa intelegem ,,sensul bolii” .

SISTEMUL RESPIRATOR SI CUTANAT

Le voi aborda impreuna pentru ca ele au un rol asemanator: sunt granite intre sistemul
nostru si exterior. La nivelul pielii si al tesutului respirator venim in contact cu mediul
inconjurator. Ele au rolul deci de a ne apara de ceea ce este nociv in jur, dar si de a
elimina produsii care rezulta din metabolismul nostru si care ne fac rau: toxine, bioxid
de carbon. Sunt liniile de granita ale corpului nostru.

Afectiunile la nivelul lor vor avea ca substrat emotional/cognitiv acelasi tip de disfunctii
la nivelul de protectie a organismului fata de mediul inconjurator ( in sensul perceptiei
de agresivitate sporita a mediului), precum si la nivelul unei defectuoase eliminari ai
,,produsilor toxici” care, in materie de sentimente se numesc ,,resentimente”.

Sistemul respirator

Este bine-cunoscuta tendinta copiilor care intra in colectivitate pentru prima oara
(gradinita/cresa) , de a se imbolnavi frecvent de afectiuni respiratorii. Motivul ,,fizic”
este o lipsa de aparare , o lipsa de imunitate la diversii agenti patogeni, o ineficienta
a ,,granicerilor”. Si la nivel subtil, energetic, este tot o incapacitate de aparare. Aflat
intr-un mediu necunoscut, perceput ca ostil, fara grija atenta a mamei, copilul se simte
in pericol, agresat. Afectiunile respiratorii cu care reactioneaza la aceasta agresiune
perceputa , reprezinta o solutie de urgenta care reuseste sa compenseze ineficienta
apararii : pe de o parte copilul este scos din mediul perceput agresiv si tinut acasa,
unde se simte protejat. Pe de alta parte, ca reactie la torentul de stimuli noi vizuali,
auditivi si chiar gustativi care sunt inerenti stabilimentelor cu multi copii, afectiunea
respiratorie din sfera ORL va inchide canalele de perceptie a torentului suprasolicitant
de stimuli : copilul va avea frecvent otite, nas infundat, conjunctivite.

Deci la nivel general, afectiunile respiratorii reprezinta agresiune externa puternica, de

la care organismul nu se poate sustrage altfel. Aceasta agresiune apartine mediului.
Organismul reactioneaza prin cresterea barierei de protectie a mucoaselor:
hipersecretie de mucus, tuse care sa ,,scoata” aceasta secretie excesiva, nas infundat
cu secretii, stranut, etc.

Astmul la copii se manifesta prin sufocare. El reprezinta nevoia de spatiu , de ,,aer” pe

care copilul o are in prezenta unui mediu intruziv. Se stie ca astmul infantil este
apanajul familiilor moderne, civilizate. Se considera ca are la baza un mecanism alergic,
adica o hiperreactie de aparare. Cu alte cuvinte copilul se apara de ceva intruziv,
opreste astfel intrarea, impreuna cu aerul, a intruziunii agentului agresiv. Este
ingrijorator procentul crescut permanent al copiilor diagnosticati cu astm in medii
civilizate, considerate excesiv de igienizate. In functie de situatiile declansatoare, se
poate preciza unde se manifesta frica, unde percepe copilul ca fiind pericolul.
Intruziunea unei mame hiperprotectoare poate fi resimtita ca agresiune. . Controlul
matern excesiv este cel care, la nivel mental, poate fi asociat cu aceasta forma de
,,lipsa de aer”. Sau frica de atitudini pe care mama le-a prezentat ca periculoase: exista
astm de efort ( cand mama a avertizat permanent copilul de pericolul alergatului si al
lovirii), astm nocturn ( cand copilul se teme de intuneric sau de dormit singur),astm
declansat la emotii (cand copilul a experimentat emotii negative puternice (cum ar fi
asistarea la certuri sau agresiuni intre parinti), astm de ,,pericol” (cand copilul este
avertizat permanent de pericole) si chiar astm de ,,parinte” (cand este declansat numai
in prezenta unui parinte perceput ca agresiv). Scoaterea copilului din situatia
respectiva, macar prin necesitatea acordarii de ingrijiri si a eliberarii de ,,alergenul “
declansator, va rezolva pentru moment problema agresiunii.

Si in cazul adultilor afectiunile respiratorii sunt oglindirea somatica a unei perceptii a

agresivitatii exteriorului, reala sau doar subiectiva. De data aceasta insa, simptomele
descriu modul de reactie pe care l-am fi avut daca el nu ar fi fost inhibat de mintea
noastra: afonia reprezinta cuvinte pe care nu vrem sa le spunem, conjunctivita si rinita
sunt plans reprimat, otita reprezinta cuvinte pe care nu vrem sa le mai auzim sau care
ne ,,ranesc urechile”, pierderea mirosului reprezinta dezicerea de ,,partea animalica”
din noi. Astmul la adult are acelasi mecanism alergic. Este interesant cum, de multe ori,
alergenii care il declanseaza se gasesc in locuri pe care pacientul vrea in fapt sa le
evite: la locul de munca, in anumite case, etc.

Afectiunile ,,inchistate” ale sistemului respirator, ca si cele de la nivelul pielii, reprezinta

produsi toxici, agresivi, ce au fost inchistati, incapsulati, in lipsa abilitatii de a-i elimina.
Din punct de vedere fizic, material , infectiile inchistate chiar sunt modalitati prin care
agentii exteriori agresivi de tipul bacteriilor sunt ,,incuiati”, sunt izolati in incercarea
de a nu ii lasa sa se imprastie. Si la nivel mental/emotional, ele reprezinta inchistarea
unor agresiuni in interiorul unor ,,chisturi” care incarcereaza factorul agresor dar
impiedica si dreanarea, capacitatea noastra de reactie, de eliminare reala. Sunt deci
,,resentimente” , sentimente neexprimate ,incapsulate. Una din afectiunile care se
manifesta prin astfel de incapsulari bacteriene este, de exemplu, tbc-ul care , pe drept
cuvant era numit si ,,oftica”.

Sistemul cutanat

Are aceeasi functie protectiva ca si sistemul respirator. In plus insa, pielea reprezinta
modul cel mai direct de interactiune sociala. Afectiunile tegumentare vor exprima
deci la nivel organic apararile noastre sociale.

Acneea, specifica adolescentei, este stigmatul exterior al judecarii celorlalti, al

resentimentelor fata de persoanele din jur, caracteristice acestei perioade de cautare a
identitatii sociale. Este o respingere a mediului social. Asa –numitele ,,puncte de
cholesterol” care se gasesc si ele printre diversele tipuri de leziuni acneice sunt insa
,,puncte de grasime”. Impreuna cu lipomul si ruda lor mai difuza (celulita) , reprezinta
o inchistare a rusinii, a resentimentului fata de noi insine, caci in acest caz
incapsularea tinteste o structura proprie corpului nostru.

Negii sunt si ei ,,incapsulari” ale unor sentimente de revolta impotriva interdictiilor, dar
si ale unor amintiri emotionale pe care nu le-am lasat sa se ,,duca”. Apar foarte des la
proaspetii scolari, care sunt obligati sa se supuna unui regim mult mai restrictiv decat
cel din gradinita si care incapsuleaza amintirea idealizata a perioadei precedente de
viata. De altfel, remediul caracteristic este Antimonium crudum, remediul celor care
raman ancorati in amintirea unei perioade fuzionale, tandre.

Dermatita/eczema avand, ca si astmul, un mecanism alergic , este forma de

materializare a respingerii unei agresiuni resimtita ca venind din partea unor persoane
din anturaj. La copii este expresia respingerii controlului/exigentei excesive materne.

Pruritul cutanat reprezinta o stimulare foarte usoara a receptorilor tactili. Adica o

perceptie fina si generalizata a unei ,,schimbari” in mediu, pe care inca nu o putem
defini. Este un fel de iritare a receptorilor in absenta unei reale intelegeri a schimbarii
percepute. Cognitia din spatele lui poate fi deci de tipul: ,,nu stiu ce se intampla”
sau ,,nu stiu ce sa fac”…

Vitiligo este o modificare circumscrisa a culorii pielii( albire) , un fel de replica a

,,stigmatului” care le era impus candva ,,pacatosilor”. Din punct de vedere medical este
datorat distrugerii melanocitelor, celule tegumentare care stocheaza melanina,
pigmentul care da culoarea pielii. Este considerat de medicina alopata boala
autoimuna, adica face parte din bolile in care organismul se ,,lupta” cu o structura
proprie pe care nu o considera a lui. Nu este greu sa intelegem ca , la nivel mental, are
aceeasi conotatie: ceva din sine care este rejectat. Reprezinta deci o nemultumire de
sine, o imagine proasta despre sine, care este expusa in fata celorlalti. Locul in care
apare predominant (fata, maini, zone genitale) ne poate da un indiciu despre
,,domeniul” in care ne consideram inferiori in raport cu ceilalti.

Alergiile cutanate: reprezinta, desigur, o hipersensibilitate, o respingere a unui agent

din mediu. In functie de agentul declansator ne putem orienta asupra a ceea ce este
perceput a fi agresiv. Intoleranta, caci acesta este cuvantul care descrie reactia
alergica, poate fi exprimata prin gandul: ,,nu mai suport…” ,,simt nevoia sa fug de….”
Conjuncturile care contin agentul alergen sunt cele care trebuiesc investigate, caci
dupa cum am vazut, exista asocieri neuronale cerebrale care vor declansa raspunsul
alergic chiar in lipsa alergenului fizic, material. O dovada in acest sens este faptul ca
pacientii alergici la fan ,de exemplu, pot resimti o declansare a crizei astmatice in cursul
hipnozei clinice, daca li se sugereaza ca se afla pe un camp. Aceste declansari ale
crizelor in absenta reala a agentului allergen sunt o exprimare foarte elocventa a
importantei pe care o are mintea, gandul, in mecanismul fiziopatologic al oricarei forme
de alergie. Declansarea alergiei la anumiti alergeni strict delimitati ( pisici, praf, etc) are
legatura cu ceea ce reprezinta alergenul respectiv in mintea noastra, cu simbolul
personal sau arhetipal (cum l-a denumit Carl Young) al respectivului agent alergenic.
Astfel, alergia la lapte (intoleranta la lapte) este frecvent asociata cu o respingere a
mamei. Cea la pisici reprezinta o respingere a partii ,,feminine” , cea la caini o
reprimare a masculinitatii, iar cea la cai ( ca si in visul ,,micului Hans” al lui Freud) , o
teama de latura sexuala.
Psoriazisul-este o boala care se exprima prin ,,ingrosarea pielii” , piele care capata
aspect de solzi si care isi diminueaza sensibilitatea tactila, termica, dureroasa, etc. Este
un fel de ,,platosa” pe care ne-o punem in incercarea de a ne proteja sensibilitatea.
Este tot o boala imuna, exprimand incapacitatea noastra de a ne accepta sensibilitatea,
vulnerabilitatea. Este interesant ca pacientii cu psoriazis au un mod foarte ,,relaxat” de
a spune: ,,aaaa….n-am nimic, e doar un psoriazis!”, demonstrand inca o data
incercarea de a parea insensibili la disconfortul pe care aceasta boala il produce.

Parul este simbolul arhetipal al puterii. In lumea animala, masculul are blana mai
bogata (la fel si penajul la pasari), iar leul are chiar dus la extrem acest symbol pe care
il intrupeaza ,,coama leonina”. Si la oameni parul este stimulat de o hipersecretie
testosteronica ( hormonul sexual masculine, ale carui efecte la nivel comportamental
sunt cresterea activitatii, a agresivitatii). Femeile prezinta o crestere a pilozitatii ( mai
ales in zone androgine-caracteristice barbatului-barbie, pometi, etc) dupa menopauza,
cand secretia de estrogeni scade iar cea de testosteron inregistreaza astfel o crestere
procentuala. ( Atat femeile cat si barbatii secreta atat hormoni feminini cat si masculini,
diferenta constand doar in proportiile diferite ale acesora la cele doua sexe). Patologia
parului are deci legatura cu puterea pe care o exprimam la exterior, fata de semenii
nostril.

Persoanele cu par bogat sunt destul de mandre de podoaba lor capilara pe care le place
sa o expuna. Cand parul cade, el tradeaza astfel faptul ca persoana resimte o scadere a
puterii, o teama profunda care ii da sentimentul de impotenta. Este frecvent asociata
alopecia ( chelia) cu barbatul aflat pe o panta descendenta a vietii, cand percepe o
diminuare a resurselor. Asta nu inseamna ca cei cu parul valvoi sunt mai puternici decat
cei mai putin inzestrati cu pilozitate, ci doar ca pierderea podoabei capilare este
exprimarea unei scaderi a capacitatilor sociale. Sa observam existenta in jurul nostru a
barbatilor de tip ,,Don Juan” la care, cam in acelasi timp cu rarirea podoabei capilare,
diminueaza comportamentul seductiv si se contureaza hotararea de a ,,se aseza la
casa lor”.

Parul gras reprezinta o alta tendinta a comportamentului social. In lumea animala,

aspectul ,,uns”, lucios al parului este necesar ,,alunecarii”, scaparii din situatii de lupta .
La om el reprezinta- in acelasi context- o tendinta la evadare , la fuga din situatii
sociale. O nevoie de eschivare.

Grasimea este forma de ,,economisire” a energiei pentru zile grele, in care presupunem
ca nu vom avea mancare. La nivel general, ea este deci o ,,protectie” pentru viitor. Asa
cum cainii isi ingroapa osul punandu-l la pastrare, sau ursul se ingrasa in perioada
premergatoare hibernarii, noi, oamenii, ne facem depozite de hrana in interiorul
corpului nostru. Acestea ne vor furniza energie cand ea nu va mai fi disponibila si ne va
proteja de frig in perioade reci. La nivel mental , acumularea ei presupune deci o
senzatie de insecuritate a viitorului, un fel de ,,azi imi este bine, dar maine s-ar putea
sa-mi fie rau”. Asemenea ,,zgarcitilor” si marilor avari care isi fac depozite de bani de
teama ca in viitor nu vor mai fi capabili sa ii castige, persoanele care se ingrasa se tem
de faptul ca ceea ce au azi este tot ce vor primi vreodata. Desigur ca necesitatea pe
care o considera pusa in pericol maine nu este mancarea fizica ci alte necesitati de tipul
apartenentei sociale si a iubirii . La baza cognitiilor caracteristice obezitatii sta deci o
,,incompetenta personala” , o perceptie a vulnerabilitatii, o nevoie de protectie. Marea
majoritate a femeilor se ingrasa dupa menopauza. La nivel mental aceasta acumulare
de ,,energie stocata” este consecinta gandului ca nu vor mai fi iubite, ca nu vor mai fi
considerate ,,femei in adevaratul sens al cuvantului”. Aceeasi perspectiva negativa este
insusita si de femeile care nasc copii. Se considera mult mai putin dezirabile in viitor, cu
sanse mai mici de a fi iubite, si in acelasi timp se pregatesc pentru o diminuare
considerabila a vietii sociale, necesara de altfel in primii ani de viata ai copilului.
Acest ,,simptom al pregatirii pentru hibernare sociala” se va regasi insa si in situatiile
in care chiar noi hotaram sa hibernam si nu neaparat suntem predispusi la hibernare
din cauza situatiei obiective( de exemplu menopauza sau cresterea copiilor). In acest
caz ingrasarea exprima o alegere de a ne tine departe de viata sociala- si mai ales de
cea sexual- din motive personale de insecuritate.

Asa cum am aratat in partea introductive a articolului, foarte frecvent satisfacerea

necesitatii de hrana se asociaza cu protectia materna. Din acest motiv, chiar si la nivel
neurofiziologic se poate intelege de ce perioadele de apetit excesiv ( si deci de
ingrasare) sunt exact perioadele in care ne simtim vulnerabili, in care avem nevoie de
protectie. Mai mult chiar, s-a demonstrate ca anorexia ( slabirea excesiva intentionata
ce apare frecvent la adolescente dar si la femei tinere) este asociata cu o incercare de
individuare, de iesire de sub controlul matern, de proclamare a independentei fata de o
mama intruziva. Observarea zonei de depunere a grasimii ne poate da informatii cu
privire la domeniul in care avem nevoie de protective: zona abdomenului inferior si a
soldurilor (la femei) denota o insecuritate de tip sexual. Zona trunchiului si
abdomenului superior ( dispunere androgina) reflecta o insecuritate predominent
materiala ; grasimea depusa pe zona inferioara a corpului are legatura cu insecuritatea
statutului social.

SISTEMUL DIGESTIV

Functia sistemului digestive este cea de hranire, de preluare din exterior a energiilor
nutritive si transformarea acestora in energie proprie sistemului nostrum, precum si de
excretia produsilor toxici rezultati in urma acestui process.. Altfel spus reprezinta
modalitatea de asimilare din mediu a energiei hranitoare, a resurselor necesare
supravietuirii si dezvoltarii, dar si de eliminarea in mediu a ceea ce este toxic, impropriu
pentru organism.

La nivel subtil ,sistemul digestiv este oglinda modului in care ne raportam la resurse.
Resursele sunt insa nu numai energia calorica rezultata din digestia alimentelor, ci si
resursele materiale si cele emotionale necesare vietii noastre.

Stomacul. Se ocupa cu macinarea alimentelor inghitite, pentru ca ele sa poata fi ulterior

descompuse in constituent nutritive si respective produsi de excretie.

Afectiunile lui oglindesc modul in care ne raportam la resursele disponibile.

Hiperaciditatea gastrica este expresia unei ,,macinari” mentale excesive in raport cu
resursele materiale. Persistenta ei timp indelungat se va repercuta in gastrita, simbolul
stresului material,financiar, sau in ulcer, care semnaleaza o ingrijorare déjà cronicizata.
Medicina alopata face des legatura dintre ulcer si stresul profesional, teama de ,,ziua de
maine” si incercarea persistenta de a rezolva dificultati profesionale/materiale.

La nivel mai specific, fiecare symptom va indica modul in care gandim despre resursele
noastre materiale: aerofagia ( inseamna inghitirea de aer odata cu mancarea)
reprezinta nevoia de a inghiti cat mai multe resurse, o presiune de tip materialist.
Regurgitarea /voma definesc, desigur, respingerea unei situatii care ,,ne-a fost bagata
pe gat” sau pe care ,,am ingitit-o prea repede”, ceva ce respingem , ce nu acceptam in
sistemul nostru. Greata reprezinta o senzatie care ne impiedica sa mai mancam. Este
deci indiciul unei suprasaturari, a unei presiuni exagerate la care ne supunem in scopul
castigarii resurselor materiale, incercarea organismului de a se opune excesului de
eforturi cu scop financiar.

Fermentii digestivi sunt substante care digera alimentele, adica sunt substante care
desfac alimentele in componente nutritive ce vor fi absorbite si produsi toxici ce
trebuiesc eliminati. Prin urmare , ei reprezinta la nivel organic cognitiile care separa
lucrurile bune de cele rele. Gandirea in alb-negru, normele excesive, se vor repercuta in
afectiuni ale organelor producatoare de fermenti digestivi: vezica biliara si pancreas.

Vezica biliarsi afectiunile acesteia sunt cea mai sugestiva expresie somatica a
cognitiilor disfunctionale de tip alb-negru. Se exprima in sentimentele de nedreptate pe
care le avem. Caci noi nu ar trebui sa fim niste judecatori atat de ingusti si rigizi. Chiar
si organismul nostru stie asta, caci uneori asimileaza produsi din alimente care nu pot fi
folositi in forma in care au fost introdusi in sistemul sanguin, deci cumva improprii, dar
din care vor rezulta, in urma transformarii lor in ficat, substante necesare. Gandirea
dihotomica (alb/negru) ne poate deci vaduvi de trairea unor situatii care, desi par
improprii la prima vedere, s-ar putea dovedi pana la urma benefice. Respingerea ,,a
priori” a unor potentiale resurse sau situatii este deci felul de a gandi a unui ,,bilios”.
Strigatul lui cel mai sugestiv este ,,nu accept asa ceva! Exclus din start!”

Aceeasi dependenta de reguli stricte si norme, acelasi mod ingust de a vedea viata se
exprima si in afectari pancreatice. Pancreasul insa are doua componente: pe de o parte
este glanda exocrina ( adica isi varsa produsii, fermentii pancreatici in intestin) iar pe
de alta parte este glanda endocrina( adica isi varsa hormonul numit insulina direct in
sange). Aceasta inseamna ca el se ocupa atat cu ,,descompunerea” resurselor
alimentare in substante nutritive si nenutritive prin intermediul lipazei, amilazei ( adica
reflecta modul in care catalogam situatiile si resursele) cat si cu introducerea glucozei
din sange in tesuturi, prin intermediul insulinei ( adica reflecta capacitatea tesuturilor
de a primi hrana, de a se hrani). Diabetul zaharat, caracterizat printr-o insuficienta
insulinica, este deci expresia unei dificultati in a primi, in a ne hrani. Cum ceea ce ne
hraneste nu este numai alimentul ci si afectiunea, respectul, recunostinta,iubirea,
persoanele diabetice prezinta la nivel mental o gandire care impiedica primirea acestor
energii pozitive. Gandind in alb-negru, neacceptand decat propriul lor mod de a vedea
lumea si propriul mod de a percepe darurile vietii sau ale altor persoane, acestea se
simt lipsite de hrana desi ea este din belsug( hiperglicemie sangvina si foame celulara).
Spunea cineva ca diabeticul este ca un om care moare de sete inotand intr-un rau.
Privind critic catre copilul care nu a vrut sa devina doctor, diabeticul nu se bucura de
realizarile artistice ale fiului care a ajuns in schimb un pictor de succes. El isi doreste
ceva doar in forma pe care o agreaza, nu are flexibilitatea de a percepe modul diferit in
care o necessitate poate fi implinita, un om poate trai, etc. Este critic, rigid si
,,infometat”, caci este o persoana care isi doreste mult sa fie asigurata din punctul de
vedere al resurselor materiale.

Pancreatita acuta este o afectiune caracterizata prin distrugerea celulei pancreatice de

catre proprii ei fermenti: un fel de autodigestie. Este intruchiparea intoarcerii excesive
catre sine insusi, a refuzului de a accepta hrana din jur, o autoconsumare. Sunt
persoane care , probabil ca reactie a unei dezamagiri fata de exterior, hotarasc ca
,,energia care vine din afara sistemului este toxica”. La nivel somatic, pancreatita este
determinata de un exces alimentar, de alimente greu digerabile: mese copioase cu
grasimi, alcool in exces, etc. La nivel subtil persoana resimte aceeasi toxicitate a
energiei care ar fi trebuit sa fie hranitoare: resimte o dezamagire fata de relatii, fata de
ceea ce primeste din exterior . Comportamental, aceast refuz al hranirii cu energie
exterioara se manifesta prin suprimarea duiosiei, a tandretei, prin ,,duritate” si lipsa de
expresivitate emotionala.

Intestinul subtire-este locul in care sunt absorbiti produsii ,,buni” rezultati din digestie ,
si impinsi spre exterior cei ,,rai”. Este deci cel ce reflecta modul in care absorbim din jur
, modul in care ne raportam la experiente. Duodenul, prima lui portiune, dezvolta ulcer
atunci cand din stomac sunt evacuate prea repede alimente, eventual impreuna cu suc
gastric. Este simbolul grabei, al incapacitatii noastre de a ne bucura de experiente, de a
le trai pe indelete. Obligati sa alergam continuu catre altceva, ne vom trezi cu acest
diagnostic , caci niciodata nu am avut timp sa ne facem ,,siesta” dupa pranz, sa stam
putin intinsi si sa ,,digeram” ( la propriu si la figurat) nici mancarea si nici experientele.

O scadere o motilitatii lui ( adica a miscarilor de contractie care asigura tranzitul

intestinal) se soldeaza cu o anumita forma de constipatie, adica o absorbtie exagerata
de substante ,o staza a materialului digestiv. Aceasta staza determina fermentatie
excesiva a alimentelor cu flatulenta consecutiva. Este, in acest caz, expresia unei
persistente exagerate intr-o anumita experienta, un fel de ,,nu stiu ce sa fac,asa ca
raman aici”. Un deficit de abandonare a situatiei, de a merge mai departe.Ramanem
ancorati intr-o experienta care poate ca a fost candva nutritiva, dar acum a devenit
toxica, caci ne face ,, sa inghitim “ prea multe. Remediile homeopate asociate acestei
forme de constipatie cu flatulenta, sunt cele care presupun o ancorare in experienta, o
lentoare a deciziei , o confuzie: alumina, opium.

Diareea , enterocolita , sunt expresia unei rejectari a experientei. O evacuare rapida,

fara intentia de a asimila ceva, caci este perceputa ca fiind toxica. O incercare de a
scapa de ceva ce ni s-a parut ,,comestibil” dar pe care il percepem acum ca fiind
negativ.

Boala Crohn este o boala autoimuna care se manifesta la nivelul intestinului subtire prin
leziuni ale mucoasei care impiedica o buna asimilare a principiilor nutritive. Este deci o
autoagresiune, un fel de ,,nu meriti sa mananci!”, produsa de o judecata aspra, de o
exigenta extrema cu privire la propria persoana.

Colicile abdominale reprezinta contractii spastice ale intestinului. Spasmul este o

contractie musculara produsa de o iritare a fibrei nervoase. Colicile sunt deci iritarea,
nemultumirea fata de experiente, o insatisfactie fata de viata in ultima instanta.
Intestinul iritabil este expresia cea mai comuna a nemultumirii fata de ceea ce traim, o
focalizare pe ,,partea goala a paharului”. Remediul homeopat, colocynthus, are in
nucleul sau cognitive exact aceasta nemultumire, aceasta iritare fata de ceea ce
experimenteaza, fata de ceea ce traieste.

Intestinul gros: este organul in care se aduna produsii toxici rezultati in urma digestiei si
care vor fi eliminati.

Constipatia, cea mai frecventa afectiune a acestuia, este determinate in acest caz de
incapacitatea acestuia de a elimina, de a scoate din sistemul digestiv ceea ce nu ne
trebuie. Aceasta forma de constipatie este determinata de o incapacitate de eliminare
nu din cauza unei incercari exagerate de a absorbi substante care ne par hranitoare, ci
din cauza temerii de eliminare. In psihanaliza se pune un accent deosebit pe faza
,,anala” a dezvoltarii copilului, in care copilul considera ca materiile fecale
reprezinta ,,ceva din sine”. Este motivul pentru care psihanalistii considera ca obligarea
copilului sa foloseasca olita mai devreme decat o permite dezvoltarea mentala a
acestuia se repercuteaza in virarea personalitatii copilului catre asa-numitele zone
sado-masochiste. Modul in care mama reuseste sa isi ,,dreseze” copilul ( care inca este
un animalut) sa nu ,,se mai scape” in pampers sau pantaloni, este strambatul din nas si
certatul, aratatul materiilor fecale ca fiind scarboase ,dezgustatoare, umilirea. Cum in
aceasta treapta timpurie de dezvoltare, copilul crede ca acele materii fecale sunt parti
din sine, va integra un dezgust fata de sine insusi si necesitatile lui fiziologice. La
pubertate, aceasta rusinare fata de partea animalica, instinctuala din sine, se va
reactiva in forma constipatiei ,,de jena”. Sunt acele tinere fete care se rusineaza sa
mearga la toaleta in prezenta altora. Si in faze mai avansate ale maturitatii, aceasta
dezicere de ceea ce reprezinta o parte din noi se va manifesta la persoanele care nu
pot defeca atunci cand pleaca de acasa, atunci cand ies din mediul cunoscut, sigur.
Este o incapacitate de a ne accepta asa cum suntem, o lipsa de relaxare cu noi insine, o
incercare exagerata de control asupra noastra si, in ultima instanta, o exigenta
extrema. De altfel, remediile homeopate potrivite pentru acest tip de constipatie sunt
cele in care primeaza rusinea si controlul: ambra grisea, nux vomica.

Stagnarea scaunului la nivelul rectului va determina in timp varice in vasele sanguine

rectale si perianale, adica hemoroizi. Acestia reprezinta deci o senzatie de stagnare pe
care o resimte persoana respectiva, o imperativitate de a evolua, de a merge mai
departe, de a iesi dintr-o zona statica a vietii. Hemoroizii obliga pacientul la ,,ridicat de
pe scaun”, la schimbarea pozitiei, la miscare. Si in sarcina, in perioada de gestatie, mai
ales in ultimele luni, cand nasterea se apropie, femeile gravide sufera frecvent de
hemoroizi.

Ficatul

Este unul din organele cele mai importante din corp, este ,,uzina “ din corpul nostru. La
el ajung principiile alimentare care vor fi transformate in energie potrivita sistemului
nostru. La nivelul ficatului se stabileste forma in care un principiu alimentar devine
energie proprie. Este sediul transformarii a ceea ce vine din afara in ceea ce suntem
noi, energia ,,straina” in ,,energie proprie”.

In medicina hindusa, ficatul este considerat poarta de trecere dinspre material spre
spiritual. Si chiar asa este, caci ceea ce numim ,,materie straina” ( glucide, lipide,
protein provenite di alimente) , sunt transformate in glucoza (sau glycogen), in lipide
proprii corpului uman sau in constituenti proteici ( caramizi) ale propriilor organe.
Ficatul este cel care transforma ,,non-selful” in ,,self”. Este expresia organica a
incorporarii experientelor , sentimentelor si relatiilor noastre. Bolile hepatice au deci o
relatie foarte stransa cu aprecierea a ceea ce reprezint, a ceea ce sunt eu, a definirii
sinelui. Aceasta definire se face in relatie cu exteriorul, in opozitie cu ,,ceea ce nu sunt”,
ceea ce nu imi apartine, ceea ce nu ma defineste, ceea ce nu se poate transforma in
mine. Ceea ce hotaram a fi din afara noastra, ,,imposibil de inglobat in noi” , este ceea
ce respingem, ceea ce se dovedeste a fi impropriu. Este o forma de energie pe care am
inghitit-o, am digerat-o, am adus-o (prin sistemul sangvin port) pana la nivelul ficatului,
pentru a se identifica in sfarsit cu noi insine. Afectarea ficatului sugereaza insa o
deceptie, un esec, o frustrare, caci in mintea nostra acum consideram ca ne-am
inselat- sau poate am fost inselati. Asumarea propriei aprecieri gresite determina o
suparare, o furie pe noi insine. Aceasta este caracteristica cirozei( distrugerea celulei
hepatice): este semnul unei autodistrugeri determinata de o dezamagire pe care ne-
am produs-o noua insine, este semnul unei vieti pe care am trait-o fara ca ea sa ne
reprezinte cu adevarat. Este lovitura pe care ne-o dam , furiosi pe incapacitatea noastra
de a ne urma propriul drum, pe lipsa de curaj de a ne exprima si de a ne cunoaste pe
noi insine. Apare frecvent in alcoolismul cronic, dependenta care exact aceste lipsuri a
incercat sa le compenseze. Veselia, logoreea , sociabilitatea excesiva sau chiar
agresivitatea persoanei care a consumat alcool, sunt beneficii pe care aceasta le cauta
dar pe care nu le poate obtine in mod normal. Sunt persoane care nu se pot bucura, nu
pot socializa, nu pot vorbi liber sau nu isi pot exprima furia, persoane inhibate, care nu
se asuma , care stau in situatii greu de suportat (din punctul lor de vedere). Se si spune
in popor ca un om care traieste fara satisfactii , in conditii grele, se ,,ia de bautura”.
Este, cumva, o tolerare excesiva, o reprimare a furiei, determinata de multe ori de
lasitate, sau de confort, sau de un complex de inferioritate. O razbunare pe sine, pentru
vina de a nu fi autentic cu el insusi.

Disfunctia celulei hepatice este ,desigur, oglinda confuziei cu privire la ceea ce sunt eu.
O capacitate scazuta de autocunoastere, o confuzie de identitate.

SISTEMUL NERVOS
Este format de fapt din doua subsisteme nervoase: sistemul nervos periferic si sistemul
nervos central. Sistemul nervos periferic reprezinta sistemul prin intermediul caruia
informatiile, perceptiile mediului ajung la creier, iar actiunile comandate de acesta se
transmit efectorilor. Este format din neuronii de la toate nivelurile corpului: cei care
formeaza nervii sezitivi ( care aduc informatii din system), motori ( care duc comenzile
la muschi ), vegetativi( care duc comenzile catre organe, pregatindu-le astfel pentru
hranire sau protectie).

Sistemul nervos central este cel care ,,apreciaza si ia hotarari”. Exista centre de control
ierarhizate. La nivelul maduvei spinarii si trunchiului cerebral se afla centrii de control
pentru actiuni repetitive, simple : reflexe neconditionate, functii vitale( respiratie,
activitate cardiaca etc) .Acestea pot fi modificate in functie de ceea ce se intampla in
sistem, fara interventia unei ,,hotarari complexe” , ci doar pe baza unor reguli simple de
adaptare: daca scade tensiunea arteriala, creste frecventa cardiaca, astfel incat sa se
mentina un nivel vital al tensiunii, etc. La nivelurile superioare nervoase centrale
( paleocortex, hipotalamus, neocortex, etc), ierarhizate, hotararile sunt din ce in ce mai
complexe, evaluarea mai dificila, factorii de care se tine seama mult mai diversi.
Lucrurile functioneaza la fel ca intr-o ierarhie a unei companii : cu cat urcam pe scara
ierarhica, hotararile devin mai complicate, informatiile de care tine seama forul de
decizie mai multe si mai diverse. Si exact ca intr-o companie, uneori exista ,,scurt-
circuite” intre un sef ,,de sus” si un angajat aflat mult mai jos ierarhic, dar pe care ii
leaga anumite afinitati care s-au format in trecut ( de exemplu au copilarit impreuna).
Aceste ,,nepotisme” ne fac de multe ori probleme. Ele sunt expresia acelei conectari
ale neuronilor care s-au ,,aprins” impreuna, ale retelelor de conexiuni care stau la baza
asocierilor neurale de care am vorbit de multe ori .(,,neurons that fire together, wire
together” Eric Candel, castigator al premiului Nobel pt neurologie).

Nu este surprinzator sa aflam ca ceea ce reprezinta sistemul nervos este ,,controlul

sistemului”. El controleaza si da comenzi. Afectiunile lui vor exprima in consecinta
defecte ale abilitatii de a controla eficient sitemul.

Sistemul nervos periferic

Afectunile lui reprezinta un sabotaj. Nemultumit de hotararile ,,de sus”, acesta incearca
sa modifice ceea ce poate. La acest nivel este cu atat mai elocvent faptul ca afectiunile
organice sunt ,,cognitii” neascultate, reprimate sau ascunse. Sunt o ,,conspiratie”
impotriva forului ierarhic superior. Conspiratia nu o pot face decat niste ,,sefi mai mici”
si nu plebea: aceea este revolutie. Sa vedem cum conspira sistemul nervos periferic…

Afectiunile nervilor periferici impiedica strict actiunea muschilor pe care ii inerveaza. O

paralizie a unui nerv periferic se va opune acelei actiuni pentru care el este necesar.
Paralizia muschilor de la picioare impiedica o deplasare, o indreptare catre ceva/cineva
de care nu vrem, la nivel profund, inconstient, sa ne apropiem. O paralizie care
afecteaza un nerv al membrului superior ne impiedica sa facem ceva, o actiune, o
munca.

Imi amintesc de cazul extrem de interesant al unei paciente care a suferit o paralizie de
nerv facial, cu o saptamana inaintea nuntii sale. Aceasta paralizie o facea aproape
diforma numai cand zambea. Daca statea serioasa, nu se observa, insa cand ,,trebuia “
sa zambeasca… Caci pacienta chiar asa se exprima: ce ma fac cand ,,trebuie” sa
zambesc? Se referea, desigur, la faptul ca ,,trebuia” sa zambeasca pentru poze si
filmare, caci nunta avea vreo 300 de invitati, cameramani si tot tacamul. Toata nunta
fusese aranjata de viitorii socri, persoane importante care tineau foarte mult la
frumoasa lovitura de imagine pe care o reprezenta nunta fiului lor… Recuperarea
paraliziei ,,a frigore” ( produsa de frig?!) nu s-a obtinut, in ciuda eforturilor noastre,
decat dupa ce nunta a trecut. Fotografiile de la nunta( pe care le-am vazut) , aratau o
mireasa frumoasa, care fie parea trista ,fie ,,zambea stramb”. Ma intreb daca acei miri
mai sunt acum impreuna…si daca da, care sunt bolile lor….

Hemiplegia, adica paralizia unei jumatati a corpului, obliga persoana sa se opreasca. Nu

mai poate merge, nu mai poate munci, uneori nu mai poate vorbi. Este sabotajul care
obliga la repaus, la parasirea activitatii perceputa probabil ca excesiva. Este extrem de
frecvent scenariul marilor work-holici ,care ajung sa faca un accident vascular cerebral
in timpul unei sedinte, la birou sau pe aeroport. Maniaci ai controlului, acestia ajung sa
nu isi mai controleze nici propriul corp, care pur si simplu nu mai vrea sa ii asculte. Un
alt caz interesant pe care mi-l amintesc este cel al unei paciente destul de tinere, care
era profesoara de romana. In urma unui accident vascular cerebral, sufera o
hemiplegie ( nu se mai poate deplasa) pe care insa o recupereaza intr-un an la un nivel
care ii permitea deplasarea si o viata autonoma. Nu se mai recupereaza insa niciodata
vorbirea, desi putea intelege si, culmea, putea vorbi-dar numai in limba engleza.
Desigur,pacienta este pensionata.

Afectiunile maduvei spinarii sunt ceva mai difuze. Caci ele afecteaza atat neuronii
motori cat si pe cei senzitivi. Adica modifica perceptia mediului.

Scleroza in placi, de exemplu, reprezinta o sclerozare a neuronilor care determina

modificari de senzitivitate, afecteaza transmiterea informatiei de la receptori,
manifestandu-se prin ,,anestezie” sau ,,hipoestezie”, adica o scadere a simtirii.
Reprezinta deci o nevoie de a nu mai simti, o evadare din mediul frustrant. Atunci cand
aceasta tendinta de evadare este, in fapt, la limita constiintei, paresteziile sunt forme
de conversie, adica sunt deseori simptome ale isteriei, ale histrionismului( pacientul le
simte, dare ele nu au un substrat real, organic, sunt doar somatizari). Cand ele au insa
un substrat organic, nevoia de evadare este departe de granita constientului…ascunsa
profund.

Mielita sau poliomielita, invalideaza persoana mai ales la nivelul membrelor inferioare si
sunt cauza frecventa de handicap locomotor, survenit la copii sau tineri, care ii
condamna la scaunul cu rotile si, in consecinta, la o viata de dependenta fata de
parinte sau alte persoane din familie. Sentimentele care stau la baza acestei
organicizari sunt ,desigur, ascunse de lumina costiintei. Este vorba de o relatie
apropiata cu cineva fata de care, in inconstient, persoana resimte furie. Pedeapsa la
care este supusa atat persoana bolnava cat si ingrijitorul ei, este cristalizarea
resentimentelor foarte puternice. Remediul homeopat al acestei boli este acidul nitric,
al carui nucleu cognitiv este ,,nu uit si nu te iert !”. Observand cu atentie persoanele cu
aceasta afectiune, chiar vedem ca nu sunt , in fapt, genul de persoane dependente,
,,slabe” din punct de vedere mental. Sunt oameni puternici, cu un mental chiar usor
agresiv, care stiu ce vor si care se simt frecvent ,,suparati pe cei din jur”, dar care
zambesc in timp ce iti descriu comportamentul ,,dezamagitor” al celor cu care
relationeaza. Incapacitatea de a ierta , in ciuda oricaror eventuale eforturi sau pareri de
rau ale ,,pacatosului” , sta la baza permanentizarii afectiunii. Este un fel de relatie
patologica ura/iubire. ( sa ne amintim de fimul ,,Bitter moon” – bazat pe cartea lui
Pascal Bruckner- si in care este foarte bine descrisa dinamica unei astfel de relatii, de
data aceasta de tip sexual).

Sistemul nervos central

Afectiunile acestuia sunt conspiratii ,,la nivel inalt”. Un fel de lovituri de stat, de lupta
intre doua vointe puternice. Se soldeaza cu confuzie, caci este greu de manuit un
system atunci cand are doua foruri superioare cu doua viziuni diferite.
Boala Parkinson-este o boala caracterizata prin diminuarea nivelului de dopamina din
creier. Asa cum am mai spus si in alte articole, dopamina este hormonul placerii , al
actiunii si al deciziei. La nivel organic determina imbunatatirea coordonarii musculare si
a performantei cardiace. Creste in cazul in care asteptam o recompensa pozitive in
urma unui efort sau al unei actiuni. In boala Parkinson, scaderea acesteia tradeaza o
asteptare negativa a efectului unui mod de a trai. Este ca si cum vicepresedintele nu
crede ca firma se indreapta intr-o directie buna. Este nemultumit de modul in care
directorul general conduce sistemul, si considera ca este supus unui control puternic si
inadecvat. Este modul de organicizare al nemultumirii fata de o dominatie, chiar daca
aceasta dominatie este, in fapt, hotararea rigida a unei parti din sine. Apare la
persoanele care si-au asumat roluri rigide, care s-au controlat permanent-pe sine si pe
ceilalti- cu o mana de fier, care si-au impus un anumit stil de viata , anumite datorii
stricte de indeplinit. Vicepresedintele nemultumit nu actioneaza insa la vedere, pe fata.
El submineaza din interior sistemul, luandu-i puterea: puterea de actiune, puterea de
deplasare, puterea de exprimare. Interesant este faptul ca boala se manifesta prin
tremor intentional, adica mana tremura atunci cand vrea sa indeplineasca o actiune
( de exemplu sa duca lingura la gura). In afara intentionalitatii, mana nu tremura. Ceea
ce zugraveste foarte explicit sabotajul comandantului. Capul tremura ca si cum ar
spune ,,nu”, ca si cum este in permanent dezacord cu ceea ce spune pacientul. Iar
mimica este complet inexpresiva, ca si cum pacientul nu ar fi in acord emotional cu
ceea ce exprima la nivel verbal. Remediul homeopat characteristic este plumbum,al
carui nucleu central este ,, nu mai am puterea, dar o reprezint” si al carui personaj
intruchipat este ,,presedintele onorific”, cu titlu, dar fara putere, care a fost preluata
de ,,lupii mai tineri” .

Epilepsia-este o boala caracterizata prin crize convulsive generalizate, produse de

descarcari electrice de la nivelul unor ,,zone excitatorii” din creier. Aceste zone
neuronale excitatorii sunt zone din scoarta cerebrala ce descarca impulsuri repetitive
ce depasesc controlul central. Pe vremuri, epilepticii erau considerati ,,posedati” ,
sugerand faptul ca vointa lor era dominata din cand in cand de o alta vointa, care se
lupta pentru controlul corpului. Extrem de sugestiva este aceasta zugravire a ceea ce
se petrece la nivelul sinelui pacientului. Caci chiar asta se intampla: o parte din sinele
pacientului isi doreste un cu totul alt mod de viata, este total nemultumit de ceea ce
traieste. Si aceasta afectiune seamana la nivelul simptomelor cu isteria. Stim cu totii ca
in criza de isterie a copilului acesta ,,se tranteste pe jos, da din maini si din picioare”.
Si stim si de acele crize ,,tantrum” in care copilul se invineteste , isi ,,da ochii peste
cap” si lesina atunci cand nu ii convine ceva, pentru ca in momentul in care obtine ceea
ce a vrut sa isi revina spectaculos. Este aceeasi manifestare la nivel comportamental,
dar in epilepsie exista substratul organic care produce aceasta manifestare. Ceea ce
inseamna ca nemultumirea este profunda si neconstientizata, spre deosebire de criza
de isterie in care lumina constientei este crepusculara, dar exista. Epilepsia apare mai
ales la varste fragede, sugerand o incapacitate de a tolera frustrarea unei vieti
nemultumitoare si o energie suficient de intensa pentru a se lupta pentru control.

Epilepticii au fost considerati in istorie vizionari, oameni care au vrut ,,altceva” , au vrut
,,mai mult”, si-au asumat lupte grele , cum este cazul Ioanei D’Arc, de exemplu.

Depresia endogena poate fi considerata boala organica pentru ca, spre deosebire de
depresia simpla care este o nevroza, are un substrat organic in nivelul scazut constant
de serotonina. Se considera chiar ca exista o predispozitie genetic, mostenita, la acest
tip de depresie. Serotonina este hormonul atentiei, al concentrarii si al interesului.

Asa cum am mai spus de multe ori, viul inseamna o intentie, absenta indiferentei fata
de distrugerea sistemului. Daca nu sunt responsabil de propria mea supravietuire,
atunci nu mai sunt viu. Piatra este indiferenta la lovitura ciocanului si nu incearca sa
caute in jur energii care sa o mentina in starea ei particulara. O ,,energie vitala”
scazuta se caracterizeaza deci prin absenta ,,intentiei” si vointei de a supravietui,
printr-o indiferenta la distrugerea sistemului, prin lipsa eforturilor proprii sistemului de
individuare, de a fi ,,diferit de ceea ce este in jur”, de a-si pastra propriile caracteristici.
Expresia comportamentala a depresiei este chiar o apropiere de felul de a fi al unui
obiect neinsufletit: scaderea miscarii, a activitatii, a apararii, a evolutiei, etc . Ceea ce i-
a facut pe psihologi sa considere ca depresia este o scadere a intentiei de a trai, o
indiferenta la viata si individuare. Noile cercetari de neurofiziologie au demonstrat insa
faptul ca in depresia endogena este scazut si nivelul dopaminei, adica al asteptarii unei
recompensari positive a efortului. Ceea ce inseamna ca aceasta ,, indiferenta la ceea
ce se intampla cu mine” , nu are la baza o reala indiferenta, o scadere a instinctului de
supravietuire, ci o cognitie care presupune faptul ca ,,nu cred in rezultatul pozitiv al
eforturilor mele”. Un fel de fatalism care indeamna la neimplicare. O credinta in faptul
ca nu sunt raspunzator de viata mea. O lipsa de responsabilitate. ,,Vreau sa traiesc,
dar nu depinde de mine!” pare a spune depresivul endogen. Neasumarea
responsabilitatii duce la o evadare din mediu, caci daca nu sunt responsabil de viata
mea, atunci nu imi foloseste la nimic sa depun eforturi in perceptie, in cantarirea
perceptiilor si decizie. Tot ce pot face este sa astept sa se ocupe ,,cineva” care este
responsabil: destinul, norocul, un salvator. Diferenta dintre depresia reactiva si cea
endogena , este ca in depresia reactiva, produsa de evenimente traumatizante, am
aflat ca uneori nu suntem capabili sa ne controlam cu adevarat viata, ca uneori fortele
exterioare ne depasesc propria capacitate, propria determinare. Este o suparare pe
sine si pe incapacitatea resimtita. In depresia endogena, cronica, pacientul nu isi asuma
din start responsabilitatea. Este o cognitie fatalista de tipul ,,sunt la mana destinului
sau a norocului….”. Depresia endogena are o determinare organica, serotonina si
dopamina sunt scazute de mult timp. Aceasta manifestare organica ne arata faptul ca
pacientul nu constientizeaza acest tip de cognitie, de neasumare a responsabilitatii.
Cautand in trecutul pacientului, chiar inainte de a se manifesta depresia vom gasi
semnele lipsei de asumare a responsabilitatii.. De exemplu in copilarie vom gasi forme
de manipulare in folos personal a altora, comportamente seductive fata de parinti, etc;
la adolescenta vom afla comportamente de tip adictiv ( caci acestea inseamna ,,nu ma
pot controla”, nu depinde de mine)sau superstitii si religiozitate habotnica ( acestea
fiind expresii ale ,,negocierii” cu fortele superioare de care considera persoana ca
depinde viata ei.)

Probabil ca remediul homeopat cel mai indicat este lycopodium, spre deosebire de
depresia reactiva, nevrotica, al carei remediu este aurum metallicum . Caci lycopodium
presupune in nucleul central o ,,lipsa de asumare a responsabilitatii”, un discurs de tipul
,,nu de mine depinde viata mea sau a altora, asa ca nu are sens sa ma lupt”. Pe cand
aurum este o perceptie a ,,pierderii competentei si puterii”, o cognitie de tipul ,,sunt
responsabil, dar incapabil” , ,,de mine depinde viata mea si a celorlalti, dar nu reusesc
sa….” Intentia sinucigasa a pacientilor aurum este tot o responsabilitate autoasumata,
o hotarare despre viata lor, poate cea mai dramatica. De aceea aceste sinucideri
sunt ,,silentioase”, nu au legatura cu cei din jur, nu trag pe nimeni la raspundere. Este o
declaratie de tipul ,,de mine depinde viata mea, iar daca ea nu este buna, inseamna ca
eu nu sunt capabil si nimic/nimeni nu ma poate ajuta”. Sinuciderile din depresii
endogene, au mai degraba de-a face cu o responsabilizare a altor forte si implica deci o
credinta intr-o forma de viata care continua dupa moarte, sau in razbunarea pe cineva
care este considerat responsabil si pedepsit. Este, de exemplu, sinuciderea
depresivilor cronici, care au un istoric bogat de ,,incercari” de sinucidere.

Simptomele nervoase centrale, reflecta si ele o lupta pentru controlul sistemului, pe

cale de a se organiciza.

Ametelile reflecta o confuzie, o dificultate de orientare, de pastrare a controlului.

Amnezia, este o protectie in fata unei amintiri in care pacientul a resimtit o pierdere
totala a controlului, asa cum demonstreaza si amnezia din intoxicatia alcoolica sau cea
posttraumatica. Tulburarile de concentrare impun o scadere a autocontrolului, o
relaxare necesara a acestuia.

SISTEMUL CIRCULATOR

Se ocupa cu circulatia sangelui. . Sangele este transportorul energiei si oxigenului catre

tesuturi. Tot el asigura transportul produsilor de metabolism catre rinichi . Un tesut
care nu este irigat cu sange moare. Sangele este sursa de viata, contine in el energia
vitala. Din acest motiv sistemul circulator este cel in care circula ,,viata”. Afectiunile lui
se leaga deci indisolubil de perceptii negative sau defectuoase ale noastre fata de
viata insasi.

Sistemul circulator are cateva constante homeostazice, adica are anumite caracteristici
care trebuiesc mentinute obligatoriu in anumite limite.Aceste constante sunt legate de
buna functionare a acestuia, sunt importante pentru viata.

Una dintre constantele homeostazice este tensiunea arteriala. Este importanta pentru
ca ea asigura ,,perfuzia” tisulara, adica ajungerea sangelui la nivelul celulelor.
Tensiunea arteriala scazuta poate fi asemanata cu presiunea scazuta de la robinet: in
acest caz apa nu va trece printr-o sita deasa( care poate fi asemanata cu peretii
capilarelor prin care sangele iese din ,,conducte” si ajunge la tesuturi). Cantitatea de
sange care ajunge astfel la celule este prea mica. Hipertensiunea afecteaza si ea
perfuzia tisulara, caci va trece prea mult sange in tesuturi, determinand suprasaturarea
acestora si aparitia asa-numitelor edeme ( umflare). Acestea sunt produse de o
presiune prea mare in sistemul arterial dar si de o reducere a ,,scurgerii” , adica a
sangelui ce este scos din tesuturi prin intermediul sistemului venos. Tot hipertensiunea
mai poate determina insa si ,,ruperea” conductelor prin care circula sangele: accidentul
vascular hemoragic.

Valoarea tensiunii arteriale ( ca si a apei dintr-o conducta) este determinata pe de o

parte de elasticitatea peretilor conductelor( este mai mica intr-o conducta de cauciuc
decat intr-una cu pereti duri, de pexal sa zicem) dar mai ales de ,,pompa” care asigura
circuitul apei in sistem. O pompa cu debit mare sau cu frecventa mare de pompare, va
determina o tensiune mare in peretii conductelor. Una cu debit mic, sau cu o frecventa
rara de pompare, va determina o presiune scazuta. Prin urmare, tensiunea arteriala
trebuie abordata obligatoriu in legatura cu starea vaselor de sange si cu activitatea
cardiaca.

O tensiune crescuta arteriala este deci simbolul organic al unei ,,presiuni a vietii”. Un
mod de a obliga tesuturile sa primeasca sange, sa primeasca viata. Un fel de ,,trebuie
sa traiaesti!” . Aceste comportamente se pot asocia foarte bine cu comportamentul
unei mame care isi obliga copilul sa manance, desi acesta nu vrea sa manance .
Pentru un astfel de comportament care creaza ,,presiune” , e nevoie de o forta opusa
din partea copilului: il obliga sa manance pentru ca el se opune. O cognitie
asemanatoare o are si persoana a carei inima ,,produce” hipertensiune arteriala. Ea isi
obliga tesuturile sa primeasca viata pentru ca ele nu vor -sau ea crede ca nu vor
suficient.

Pentru a intelege unde este problema, vom analiza cauzele care duc la o astfel de
,,contradictie. Un copil se poate opune hranirii pentru ca a mancat destul, nu mai are
nevoie. In acest caz problema este la mama, care crede ca propriul ei copil nu vrea sa
traiasca. Sau copilului nu ii place mancarea si prefera sa nu manance decat sa
manance ceva ce nu ii place. Sau pur si simplu copilul vrea sa se opuna mamei ( cum
este cazul anorexiei). Mama poate fi comparata cu inima iar copilul cu perfuzia tisulara
( tesuturile, in speta). Organismul nostru ii contine insa pe amandoi: sunt cele doua
stari ale egoului din analiza tranzactionala: Copilul si Parintele .

In cazul in care inima este cea care determina cresterea tensiunii arteriale ( cum este
cazul asa-numitei hipertensiuni oscilante, produsa frecvent de emotii), problema este
la mama, adica inima. Caci cognitia deficitara este : trebuie sa traiesti, si te oblig caci
eu cred ca tu nu vrei sa traiesti. Este un fel de dualitate: de fapt, ma tem ca nu vreau sa
traiesc. Este un supracontrol al dorintei de moarte, sau al lipsei de iubire de viata.
Discursul mental inconstient este de tipul: ,,nu imi place viata. Asa ca s-ar putea sa
mor. Trebuie sa ma controlez sa nu ma omor.Trebuie sa ma oblig sa traiesc.” Este, in
fapt, o frica de moarte dar si o credinta in faptul ca ,,sunt capabil sa imi fac rau”.
Asemenea discurs mental apare la persoanele care au in antecedente comportamente
autodistructive, caci este o conditie necesara pentru astfel de cognitii. Este un fel de
,,sperietura” pe care persoanele respective au experimentat-o cu privire la
comportamente autodistructive din trecutul lor. Problema este insa, asa cum am spus,
la mama: genul acesta de hipertensiune este determinata de o crestere a alurii
ventriculare ( a frecventei batailor inimii). Candva, copilul a fost cel care s-a comportat
gresit: in trecut , fie placerea a primat asupra prudentei (copilul a preluat controlul), fie
pur si simplu copilul ( simbolul acelei stari a egoului care se subordoneaza
spontaneitatii si placerii) a fost nemultumit. In ambele situatii copilul ,,rebel” a pus in
pericol siguranta corpului. Acum insa, mama este cea care produce presiune, caci ea se
teme de faptul ca ,in continuare, copilul ei rebel va prelua conducerea . Controlul
excesiv va avea insa toate sansele sa determine la copil o rejectare, o lehamite,
asemanator copiilor obligati sa manance si care vor dezvolta o rejectare din ce in ce
mai puternica a alimentelor. Asa se va ajunge la stabilizarea hipertensiunii arteriale, o
tensiune constant crescuta, forma urmatoare de hipertensiune:

Hipertensiunea determinata de o stare proasta a peretilor vasculari. Ramanand la

analogia propusa,aceasta forma de hipertensiune presupune o scadere a elasticitatii
peretilor vasculari, o ingrosare cu diminuarea perfuziei tisulare. Peretii vasculari devin
rigizi, prin depunerea de cholesterol si grasimi. Asa cum spuneam la afectiunile
tegumentare, grasimea reprezinta protectie. Depozitele de cholesterol pe vase
reprezinta deci depuneri ale temerilor (materiale, emotionale) exprimate
comportamental prin retineri materiale si emotionale. Se poate face chiar o analogie
intre diversele forme de grasimi acumulate: colesterolul presupune retinere/
teama/nevoie de protectie emotionala, grasimile de tip LDL, VLDL, retineri/nevoie de
protectie materiala.

Hipertensiunea determinata de starea rigida a peretilor vasculari, are ca model

emotional o scadere a placerii de a trai. Este caracteristica persoanelor in varsta, dar
si persoanelor mai tinere care s-au protejat de deceptii relationale si emotionale printr-
un control strict al sentimentelor si laturii hedoniste a vietii. Atunci cand apare la
persoane mai tinere, prin permanentizarea unei hipertensiuni oscilante, este expresia
indepartarii de zona libera si spontana a vietii, dupa o perioada in care persoana insasi
considera ca a ,,trait periculos sau intens”. Este determinata deci de supracontrol, de o
rigidizare a cognitiei, de o abordare rigida a vietii, de indepartarea de spontaneitate si
incarcerarea in reguli. Hipertensiunea arteriala esentiala, caci asa se numeste aceasta
forma de hipertensiune care are la baza rigiditatea peretilor arteriali, este expresia
obligativitatii de a trai o viata lipsita de spontaneitate si bucurie, obligativitate ce se
exprima la un nivel mai superficial prin frica de moarte.

Mai exista o forma de hipertensiune arteriala, cea secundara unei afectari a rinichiului,
a eliminarilor, dar vom vorbi despre ea la sistemul urinar.
Hipotensiunea arteriala este o scadere a perfuziei tisulare. Presupune in general un
debit cardiac scazut sau un deficit de adaptare a tonusului peretilor vasculari.. Debitul
cardiac scazut este consecinta unei frecvente cardiace prea mari in care volumul
ejectat de sange din ventriculul stang la o contractie este prea mic, caci timpul de
incarcare a atriului stang este prea mic. Sau este determinata de o scadere a frecventei
ventriculare , chiar daca incarcarea inimii este buna. In ambele situatii starea egoului
de Parinte este ineficienta. Aceasta ineficienta presupune o perceptie a lipsei de
protectie, o descurajare, un sentiment de victima, o cognitie de tipul ,,sunt la mana
destinului”.

Cand motivul este o intarziere de adaptare a tonusului peretilor arteriali si activitatii

cardiace la diverse modificari de pozitie( hipotensiunea ortostatica, hipotensiunea
matinala,etc) se manifesta prin ,,ameteli” la ridicatul din pat, ceea ce sugereaza
confuzia cu privire la comportamentul care ar trebui adoptat. Se poate reduce, in
ultima instanta, la o ,,frica de a nu gresi”. O frica de a nu gresi care ne da astfel o
perioada de ragaz, de cantarire, de decizie. Aceste distonii neuro-vegetative, adica
intarzieri de adaptare, se manifesta si la nivelul activitatii cardiace si chiar si la nivelul
circulatiei periferice( sindrom Raynaud).

Sincopa vagala este un sindrom in care tensiunea arteriala scade brusc, soldata cu
lesin, determinata de ,,vederea sangelui” sau injectii, punctii etc. Factorul trigger este
deci o agresiune la adresa vietii: sangele reprezinta viata, manevrele invasive sunt
percepute ca amenintari la adresa integritatii corporale. Este cea mai elocventa
expresie a fricii de moarte. La nivel neurofiziologic reprezinta o iritare a nervului vag
care determina scaderea alurii ventriculare si a tonusului vascular, cu scaderea
perfuziei tisulare la nivelul creierului. Este deci o fuga din fata mortii, o fobie de moarte
soldata cu o mica moarte. Si cum persoana alege acea mica moarte personala,
inseamna ca, de fapt, se teme de moartea altora. Adica se protejeaza de propriile
impulsuri agresive. Cognitia din spatele acestei fobii este o teama de propria
agresivitate, o incercare de a suprima in fasa orice impuls agresiv.

Angina pectorala, sau cardiopatia ischemica, reprezinta scaderea circulatiei la nivelul

inimii. O diminuare a alimentarii cu energie a Parintelui tranzactional. Reprezinta deci o
incercare de a diminua controlul Parintelui, o necesitate de a scadea controlul rigid ,
datoria si eficacitatea.Se asociaza de altfel extrem de frecvent cu hipertensiunea
arteriala, caci este vorba tot de depuneri de ateroame pe vasele de la nivelul inimii.
Infarctul miocardic – obstruarea in intregime a unui vas din structura muschiului
cardiac- obliga persoana la incetarea activitatii stresante, la orientarea catre o viata
fara emotii puternice, linistita si relaxata. Inima este asociata traditional cu
sentimentele si , ce-I drept, la nivelul ei se resimte puternic emotia. Emotiile
puternice sunt activate de stari mentale conflictuale. Conflictul nu este insa intre
inima si ratiune, ci intre doua ratiuni diferite si se manifesta la nivelul inimii. Inima ,,se
strange de frica” si ,,creste de bucurie”. Caci in situatii de stres ( datorita hormonului
numit adrenalina) ea isi creste activitatea pentru a aface fata pericolului acut , asa ca
se contracta mai rapid. In relaxare si expectatii positive ( datorita eliberarii de
dopamina din creier) ,este mai relaxata, adica are o forta de contractie mai buna
determinata de o frecventa de contractie mai rara si mai eficienta. Prin urmare , o
activitate cardiaca excesiva este un semn de control la stres, de control ,,parental
transactional “ excesiv. O activitate relaxata a inimii este dovada unui cognitii relaxate,
de raportare pozitiva la experienta.
Tulburarile de rirtm cardiac: usor de inteles ca modificarile ritmului cardiac sunt
associate si ele cu modul in care ne raportam la viata. Tahicardia ( ritmul cardiac
ridicat) apare in frica, in frica de moarte sau in forma ei mai speciala, frica de viata ( de
un anumit fel de viata care ne pune viata in pericol). Remediul de faza acuta este
Aconitul, al carui nucleu central este frica de moarte iminenta.
Bradicardia ( ritmul cardiac prea scazut)este o raportare ,,fatalista” la viata si la moarte,
un fel de ,,sunt la mana destinului”. Determina hipotensiune, sugerand aceeasi
,,victimizare” in fata unei forte exterioare: destin, dumnezeu, soarta,etc.

Palpitatiile ( ritmul neregulat al inimii) se reduc sub actiunea lachesisului, remediul

geloziei. Gelozia reprezinta teama ca altii ar putea sa ne ia un drept/avantaj pe care il
avem ( de exemplu o relatie privilegiata). Palpitatiile sunt expresia acestei temeri de a
pierde un privilegiu, ceva pe care il consideram al nostru. Activitatea dezorganizata si
extremista a inimii este reflexia comportamentului la fel de ,,restrictiv” si ,,paroxistic” al
persoanei geloase. Caci palpitatiile sunt, in ultima instanta, incercarea pe care
partenerul gelos o face, si anume aceea de a il pastra cu orice prêt pe celalalt , prin
restrangerea fortata a libertatii acestuia, considerat un bun personal si meritat.
Palpitatiile sunt si ele reactia inimii la teama de a pierde un anumit stil de viata sau un
bun, o relatie, un statut, etc., ceva ce am valorizat foarte mult, ceva ce credem ca ne
este indispensabil pentru a trai. Lachesisul este si remediul potrivit femeilor care intra
la menopauza. Acelasi sentiment al pierderii unei perioade de viata, al unui anumit fel
de a trai, se manifesta in ,,crizele de gelozie” sau in cele de nervozitate cu bufee de
caldura, specifice acestei perioade de reajustare si modificare a modului in care ne
raportam la viata.

Accidentul vascular cerebral. Exista doua forme: accident vascular cerebral hemoragic,
determinat de o ruptura a peretelui arterial, si accidentul vascular ischemic, determinat
de obstruarea unui vas cu un cheag sau placa de aterom. Amandoua presupun o sistare
a alimentarii cu energie a unor zone cerebrale. Asa cum am vazut la sitemul nervos,
presupune incercarea organismului de a sabota un control riguros , incercarea de a opri
o suprasolicitare. Accidentul vascular cerebral este determinat de hipertensiunea
arteriala, adica de norme excesive si rigide ce scad placerea de a trai.

Varicele: reprezinta staza sangelui in sistemul venos. Sistemul veno-limfatic se ocupa

cu intoarcerea sangelui din tesuturi spre inima, este sistemul de ,,retur” al apei dintr-un
sistem de canalizare. Presiunea la nivelul lui nu mai este determinata insa
preponderant de ,,pompa” cardiaca ci de elasticitatea peretilor venosi, ajutati de
contractia musculara de la nivelul picioarelor, si de gravitatie deasupra nivelului inimii.
Varicele sunt determinate de staza sangelui in tesuturi, la nivelul picioarelor. Apar
frecvent la sedentari ( caci contractia musculara nu mai ajuta prin presiunea asupra
venelor ) . Inseamna deci staza. Staza in viata, staza in situatie, staza in eliminare, etc.
In absenta sedentarismului, sunt determinate de o scadere a tonusului peretilor venosi,
ceea ce se traduce la nivel emotional/mental prin oboseala mentala si energetica.
Picioarele cu sistem venos ineficient chiar se numesc ,,picioare obosite”.

Anemia-reprezinta scaderea de hemoglobina din sange. Aceasta este transportorul

oxigenului. Ceea ce se traduce in scaderea energiei vitale din sistem. Energia vitala
este, asa cum am vazut , incercarea de a mentine individuarea sistemului. Anemia
reprezinta deci o scaderea a acesteia, adica o cognitie ,,prea altruista”, indreptata
catre altii excesiv, in detrimentul propriului sistem. Poate fi produsa de o carenta de
absorbtie a fierului ( e un component important al hemoglobinei) sau de o sangerare
(hemoragie). La nivel cognitiv se traduce prin asumarea unei vieti in interesul altora sau
prin disiparea energiei vitale in mediu. Remediile homeopate sunt exact cele care au
astfel de nuclee cognitive: anemia pernicioasa (cu carenta de fier) este justitiabila de
ferrum metallicum ( soldatul aflat in slujba altora) , iar anemia hemoragica este o buna
indicatie pentru phosphorus ( extremul empatic si compasiv). Aparitia anemiei scade
energia persoanei orientate spre exterior, obligand-o sa se opreasca in a se disipa.
Acest comportament indus de anemie, are la baza o cognitie neconstientizata de lipsa
de sens, un fel de ,,la ce bun atatea eforturi fara rezultate?”. Este o resemnare in fata
eforturilor inutile in interesul altora, pentru a orienta sistemul catre propria lui
prezervare. Pacientul anemic chiar simte o oboseala, o sfarseala, care il obliga sa se
opreasca din eforturile indreptate catre exterior.

SISTEMUL URINAR

Este sistemul de eliminare a produsilor rezultati in urma metabolismului cellular. Spre

deosebire de sistemul digestive- care are si el un rol in eliminare, dar in eliminarea
partilor neutilizabile din alimente- sistemul urinar elimina substante toxice rezultate in
urma propriului metabolism. Tot el are un rol foarte important in reglarea cantitatii de
apa din organism, in ,,circulatia” acesteia intre organism si exterior. Transferul acesteia
din exterior in corp si apoi in exterior este de importanta majora in mentinerea multor
constante homeostazice. Presiunea hidrostatica si cea osmotica sunt implicate intim in
transferul electrolitilor , deci in toate procesele celulare, incepand cu stimularea
receptorilor si terminand cu metabolismul celular. O celula batrana este o celula care
pierde apa. Caci ea este mediul in care se produc schimburile in interiorul celulelor,
intre celule si tesuturi, intre tesuturi si sistemul circulator si, in fine, intre organism in
ansamblu si mediu. Apa este deci vehiculul prin intermediul caruia se produc toate
procesele in organismele vii, precum si intre organismul viu si exterior. Nimic nou de
altfel, in faptul ca viul presupune obligatoriu existenta apei. De ce tocmai apa sa fie
atat de importanta pentru ceea ce numim viata?

Stim despre ea ca are cateva ,,anormalitati” fata de restul substantelor chimice: este
singura substanta care isi creste volumul odata cu scaderea temperaturii ( gheata are
un volum mai mare decat aceeasi cantitate de apa lichida); este formata dintr-un atom
de oxygen si doi de hydrogen care nu sunt deloc stabili, miscandu-se intre ei foarte
frecvent , o molecula ramnanand intr-o forma stabila doar pentru o milisecunda, ceea
ce inseamna ca este in permanenta ,,miscare”; sub actiunea caldurii si a campului
electromagnetic creste instabilitatea moleculelor, ceea ce determina o reactivitate
crescuta a apei, cu rol important in toate complexele reactii metabolice;are capacitate
termica ridicata si caldura latenta de vaporizare, ceea ce o face sa fie un ,,depozit de
caldura”; este unul dintre cei mai buni solventi, pentru foarte multe substante
chimice.,etc.

In ultimii ani, chimistii au facut descoperirea uimitoare ca moleculele de apa formeaza

clustere ( aglomerari de molecule in forme oarecum geometrice, asemanatoare
cristalelor de roci). Aceste clustere au dimensiuni de ordinul nanometrilor. In anii ’90,
fizicienii specializati in fizica cuantica Del Giudice si Preparata, au sustinut ca aceste
clustere sunt determinate de vibratii coerente ale moleculelor de apa. Virusologul Luc
Montagnier, castigator al premiului Nobel pentru descoperirea legaturii dintre virusul
HIV si SIDA, a prezentat recent o metoda de a detecta infectia virala care a socat lumea
stiintifica: el a sustinut ca o solutie care contine ADN ul pathogenic de virusuri si
bacterii, inclusiv HIV, emite unde radio de joasa frecventa care determina moleculele de
apa din jur sa se aranjeze in ,,nanostructuri”. Aceste molecule aranjate in clustere, emit
la randul lor aceleasi unde radio, care vor determina vibratii si aranjamente similare in
moleculele unei alte solutii in care a fost introdusa o minima cantitate din solutia initiala
si tot asa. El a sugerat de asemenea ca apa isi pastreaza aceste proprietati
electrochimice chiar si cand este diluata masiv, astfel incat nu mai contine nici o
molecula din substanta initiala.

Jaques Benveniste, renumitul imunolog francez, sustinuse déjà din 1988 ca moleculele
de apa retin in memorie anticorpii cu care au venit in contact anterior, astfel incat
efectele biologice ale solutiilor in care au existat candva anticorpi raman aceleasi ,
chiar cand anticorpii nu mai sunt prezenti. El este cel care a numit aceasta
caracteristica a apei ,,memorie”.
Acesta este si principiul de functionare al homeopatiei. Homeopatia se bazeaza pe
faptul ca apa are o ,,memorie” a energiei substantelor care sunt diluate in ea.
Aceasta ,,memorie” transfera energia imprimata in ea in alte solutii apoase. Este modul
in care informatia se transmite in interiorul corpului, de la celula la celula.

Masaru Emoto si fotografiile lui, au demonstrat ca apa isi aglomereaza moleculele in

asa-numitele clustere , nu numai prin dizolvarea in ea a unor substante, ci si sub
actiunea unor campuri energetice care actioneaza asupra ei. Aceste campuri energetic
e pot fi campuri magnetice de exemplu, dar si campuri vibratorii produse de diferite
sunete si chiar ganduri ale persoanelor cu care apa vine in
contact. http://www.youtube.com/watch?v=tAvzsjcBtx8.
La nivel chimic, apa este cel mai important mod de ,,comunicare” si de transfer al
energiei .

Revenind la sistemul urinar, acesta transporta in exterior ,tot prin intermediul apei,
produsii rezultati in urma metabolismului celular, adica energia nefolositoare, toxica,
rezultata in urma ,,vietuirii”, a trairii. Desigur ca in materie de energii subtile, la nivel
psihic, aceste energii negative, reziduale ale vietii sunt emotiile negative si amintirile
mai putin placute ale vietii noastre.

Asa cum spuneam in articolul despre emotii negative, acestea au la origine o singura
emotie, cumva primara: frica. Frica este perceptia subiectiva a pericolului, a ceva ce ne
efecteaza sistemul de supravietuire. Ea se transforma in alte emotii, in functie de
conjunctura, de cognitiile noastre si de mecanismele de aparare pe care le punem in
functiune.

Asa ca nu este departe de adevar zicala: ,,am facut pe mine de frica”. Si chiar se
intampla ca in cursul emotiilor puternice, copiii mai ales, dar si adultii in cazuri extreme,
sa piarda controlul sfincterian si sa ,,faca pipi pe ei de frica”.

Enurezisul, mictiunile necontrolate ale copiilor noaptea, in pat, sunt expresia cea mai
evidenta a fricii pe care o are un copil de cineva sau ceva. Atunci cand se prelungeste la
varste mai mari, este dovada fricii pe care o are copilul de agresivitatea cel mai
probabil parentala. Copiii batuti, agresati, certati violent vor prezenta enuresis nocturn.

Odata cu imbatranirea, se inregistreaza o alta forma de ,,pierdere involuntara de urina”,

numita incontinenta urinara. Este determinata de scaderea tonusului sfincterian sau de
prolaps perineal ( slabire a muschilor perineului). Cand cauza este pierderea controlului
sfincterian, incontinenta urinara este tot o expresie a temerilor , un fel de incontinenta
a sentimentelor de frica de batranete, de viata dificila, terminala- si o incontinenta a
amintirilor. Se spune de altfel despre batrani –deseori in acelasi timp cu pierderea
controlului sfincterian-ca ,,dau in mintea copiilor” . Cand apare la persoane cu hipotonie
a muschilor perineali (prolaps/ruptura de perineu), se produc scapari involuntare de
urina la tuse sau stranut, un fel de ,,mici pierderi de control” la evenimente presante si
neasteptate. Aceste scapari involuntare de urina sunt echivalentul exprimarilor
emotionale intempestive ale persoanelor obsedate de control. (Remediul frecvent
administrat este causticum, un adept al regulilor si controlului, care prezinta ,,pusee”
de sinceritate imperativa, in incercarea de a se lupta cu nedreptatea).

Cistita este o infectie a vezicii urinare, care se manifesta la nivel simptomatic prin
urinari frecvente si dureroase. Este vorba tot despre o eliminare a emotiilor negative, a
fricii, emotii care insa au un punct de plecare recent, in ceva din trecutul apropiat.
Neconstientizarea si neexprimarea verbala a temerilor, se va transfera insa in eliminari
urinare . De multe ori, cistita are ca germeni incriminati Escherichia coli. Aceasta forma
de infectie urinara se numeste colibaciloza. Am vazut ca sistemul digestiv se ocupa cu
eliminarea produsilor toxici sau inutili pentru corpul uman, rezultati din alimente, adica
din formele de energie pe care le preluam din exterior, din resursele energetice
exterioare. Infectia urinara cu E. coli implica migrarea acestor bacterii din tractul
digestiv catre cel urinar, ceea ce atrage atentia asupra faptului ca frica are, in acest
caz, un substrat material/financiar. Este o teama de exprimare a emotiilor din
considerente finaniare, un fel de ,,daca vorbesc ,raman fara bani” sau, altfel tradus-,,nu
ii spun sefului meu ce cred despre el, caci nu imi permit sa-mi pierd job-ul”.

In lumea animala, urina este o forma de ,,delimitare a teritoriului”, un fel de reclamare

a unui drept personal, avand o relatie directa cu statusul de ,,dominator sau dominat”.
Sistemul urinar la om, pastreaza aceasta amprenta a exprimarii relatiilor interumane si
a rolului asumat in aceste relatii.

Vezica neurogena, care determina imperativitate mictionala ( trebuie neaparat sa

urineze), este determinata de o iritare a unor filete nervoase, iritare care se numeste si
spina iritativa. Este expresia necesitatii de a ne delimita teritoriul, de a ne apara un
spatiu vital, sau de a ne asuma un rol dominator. Remediul caracteristic este nux
vomica, liderul vesnic grabit, presat de eficienta ,iritat de ceea ce nu functioneaza
conform asteptarilor lui. Mictiunile imperioase sunt exprimarea ,,fricii” de a nu rezolva
ceva, de a scapa ceva de sub control.

Lycopodium dimpotriva, are dificultati in a elimina continutul vezical (glob vezical), ceea
ce este modul in care se tradeaza ,,lasitatea”, incapacitatea de a-si pastra si delimita
teritoriul, de a-si exprima sentimentele in fata persoanelor dominatoare, in fata sefilor.
Poate prezenta insa enuresis nocturn, martorul eliminarilor involuntare de frica, in
mediul cunoscut, acasa.

Un rol important in mictiune ( urinare) , il are la barbat prostata. Este glanda in care se
secreta lichidul prostatic, cu rol nutririv si de vehicul pentru spermatozoizi. Prostata se
afla in contact direct cu uretra masculina, astfel incat cresterea ei ( hipertrofie
prostatica), determina tulburari urinare. Se manifesta simptomatic prin urinare cu
efort, in cantitate mica, jetul urinar fiind slab. Pe vremuri, in civilizatiile asiatice, debitul
jetului urinar era considerat un semn al puterii si masculinitatii. Afectarea prostatei ce
se exprima prin diminuari ale jetului urinar este expresia cea mai directa a fricii de
pierdere a puterii. Adenomul de prostata, una din formele de afectare prostatica , care
se insoteste si de tulburari in sfera sexuala, apare la barbatii in varsta, care privesc spre
scaderea puterii lor cu teama. Cand insa apare la barbati mai tineri, se datoreaza
frecvent unei inflamatii (prostatita) si este simbolul fricii de a nu fi la inaltime, de a nu
isi pierde prestigiul si puterea-profesionala, sociala sau sexuala.

Rinichiul este organul in care ,din sange, se extrag produsii toxici ai metabolismului
pentru a fi eliminati, impreuna cu o anumita cantitate de apa. Este locul in care se
separa energia negativa, reziduala, in care ,,se curata sangele”. In glomerulii renali,
sangele trece ca printr-o sita ,care pastreaza impuritatile. Aceasta filtrare se numeste
filtrare glomerulara. Afectarea renala se soldeaza cu scaderea filtrarii glomerurale, ceea
ce are ca rezultat un deficit al eliminarii produsilor de metabolism: uree, acid uric, etc.

Unul din motivele pentru care se intampla acest lucru este infundarea acestei site cu
depuneri de substante urice sau calciu. Asa apare litiaza renala, numita si piatra la
rinichi. Semnificatia ei este pastrarea in interiorul sistemului a sentimentelor negative,
a fricilor profunde si vechi, care se acumuleaza in timp. Sunt fricile acelea bazale, de
noutate sau schimbare, de moarte, de singuratate, de ceilalti…

Exista insa si alte motive pentru insuficienta renala: boli autoimune, de exemplu. In
acest caz, boala se numeste glomerulonefrita. Rinichiul este unul dintre locurile de
electie in care se manifesta bolile autoimune. Caci supararea pe noi insine ne face sa
fim intransigenti , adevarati calai chiar fata de sinele nostru : nu ne indreptatim la
exprimarea propriilor sentimente, la eliminarea in exterior a ceea ce ne face rau, nu mai
avem incredere in noi insine. Ne baricadam in interiorul nostru, ,,dormind in pat cu
dusmanul “ : propria noastra intransigenta. Bola autoimuna va afecta toate
mecanismele de supravietuire: inima, scheletul, sistemul renal, etc. De aceea este
numita ,,boala sistemica”.

,, Sita “ glomerurala poate fi afectata insa si in sensul ,,raririi” ei, caz in care se pierd
produsi importanti pentru organism: proteine, glucoza, hematii etc. Proteinuria,
prezenta proteinelor in urina, este expresia incapacitatii de a ne pastra energia,
tradeaza oboseala si pierderea reperelor care ne-au suprasolicitat. Chiar exista o
forma de proteinurie cauzata de oboseala fizica , in supraantrenament. Hematuria
( existenta hematiilor in urina) , reprezinta pierderea energiei vitale, o dorinta de
sinucidere inconstienta. Aparitia ei ar trebui sa ne duca la schimbarea profunda a
reperelor care stau la baza stilului nostru de viata. Glucozuria, pierderea de glucoza prin
urina, este un simptom diabetic si reprezinta pierderea de energie nutritiva, un fel de
eliminare a tandretii si afectivitatii.

Dinamica apei are o legatura foarte stransa cu aparatul urinar. La nivelul rinichiului se
elimina din sange o anumita cantitate de apa, transportorul produsilor metabolici toxici.
In acest fel rinichiul are un rol major in pastrarea volemiei, adica a volumului de sange
din organism. Diminuarea eliminarii de apa are legatura stransa cu hipertensiunea
arteriala, caci cresterea volumului de sange circulant se repercuteaza in cresterea
tensiunii arteriale. Hipertensiunea secundara afectarii renale, este deci o intoxicare cu
ceea ce nu exprimam, o scadere a bucuriei de a trai determinata de blocarea
sentimentelor si de pastrarea fricii in interiorul nostru.

APARATUL GENITAL

Este implicat in procreere, in forma cea mai ,,fizica” si ,,somatica” a creatiei. Rolul sau
major este procreerea, supravietuirea speciei. Presupune insa o raportare constructiva
la sexul opus, o complementaritate femeie-barbat, o buna conectare la energiile
yin/yang.

Asa cum spuneam, organismul uman secreta in decursul vietii ambele tipuri de hormoni
sexuali( masculini si feminini), diferenta dintre sexe constand in procentele in care
acestia se sintetizeaza. Medicina chineza insista asupra existentei concomitente in
corpul nostru a celor doua forme de energie, feminina-yin si masculina-yang. Procreerea
este strans legata de aceasta delimitare dar si de complementaritatea celor doua forme
de energie. Energia yin are aceleasi caracteristici cu efectele hormonului feminin,
estrogenul. Acesta determina pasivitate, o activitate crescuta a emisferei
drepte( intuitie, verbalizare ,perceptii subliminare, atentie distributiva, emotivitate).
Hormonul masculine, numit testosteron, are ca efecte comportamentale o crestere a
agresivitatii, a activitatii, a concentrarii focalizate. Partajarea acestor tipuri diferite de
raportare la mediu se datoreaza rolurilor traditionale ale femeii si barbatului. Masculul
humanoid era responsabil cu asigurarea resurselor de hrana, fiind implicat in vanatoare.
Agresivitatea, actiunea, focalizarea, sunt importante pentru asigurarea unei prade
bogate. Femelele humanoide ramaneau in pestera, ocupandu-se cu cresterea si
apararea puilor. Pentru acest deziderat empatia, comunicarea spre intr-ajutorare cu
restul femelelor in caz de pericol, atentia distributiva capabila de a detecta pericolele,
erau conditii imperative ale asigurarii protectiei.

Actul sexual dar si criteriile care stau la baza alegerii partenerilor sexuali, reflecta
influenta acestor roluri traditionale. Si in societatea de azi, cand barbatii nu mai merg la
vanatoare iar femeile nu mai stau in pestera protejandu-si puii, rolurile sociale
femeie/barbat, sot/sotie, au la baza reflexii ale fostelor atributii. Caci dezvoltarea
somatica, fizica a sexelor s-a desfasurat in decursul miilor de ani in aceste scopuri.
Dezvoltarea societatii umane, a scazut insa necesitatea acestor diferente. Afilierea in
ginti/triburi/comunitati, etc, a determinat eliberarea de anumite roluri , acestea fiind
preluate de societatea in ansamblul ei. In ziua de azi protectia fizica este mai putin
dependent de inzestrarile fizice ale omului, fiind asigurata de organisme ale statului iar
cresterea copiilor poate fi partial compensata si de stabilimente specifice (camine,
crese, etc). In schimb, abilitatile sociale au devenit mult mai importante, caci succesul
la vanatoare se exprima azi in venituri materiale iar capacitatea de a asigura protectia
si cresterea copiilor, in abilitatile de comunicare si sustinere a relatiilor interumane.
Aceste deziderate pot fi insa indeplinite de ambele sexe, caci nu mai sunt legate atat de
srans de inzestrarea corporala.

Tulburarile in sfera genitala vor reflecta insa abaterea de la rolul sexual pe care il avem
cristalizat in cognitiile noastre. Inadvertenta intre ceea ce ,,ar trebui sa fie” rolul nostru
sexual si ceea ce este in fapt ( tot la nivel de perceptie subiectiva) se va repercuta in
afectiuni genitale. Inmultirea afectiunilor din sfera genitala este martorul dificultatilor
de a renunta la anumite roluri traditionale, roluri ce sunt imprimate in inconstientul
colectiv, in arhetipurile noastre, dar greu de mentinut la nivel social. Adaptarea la
aceasta diminuare a diferentelor dintre roluri este dificila la nivel psiho-emotional. Ea se
reflecta in cresterea exponentiala a impotentei masculine si a infertilitatii feminine. Se
vede si in dificultatea de a mentine relatii de cuplu pe termen lung, acesta fiind unul din
principalele motive pentru care oamenii se prezinta la cabinetul de psihoterapie.

Adaptarea la ,,tocirea” diferentelor dintre rolurile sexuale este , ca orice adaptare, un

lucru dificil, care induce confuzie la nivel mental si somatic. Este si motivul cresterii
procentului de persoane homosexuale. Considerata candva o boala psihica ,
homosexualitatea a adunat dovezi de exprimare somatica: anumite tipare specifice de
dezvoltare si activare a unor centri nervosi, niveluri diferite de sinteza a unor hormoni,si
chiar prezumtia ( nu a fost dovedita) existentei unor ,,gene” specifice. Aceste
caracteristici au fost insa studiate la persoane mature, declarate ca fiind homosexuale.
Ar trebui insa ca ele sa fie studiate la copiii abia nascuti, caci psihosomatica ar putea sa
explice organicizarea unor cognitii, astfel incat determinarea genetica ar iesi din
discutie. Cercetarile recente de genetica ale lui Brad Lipton, au aratat faptul ca suntem
dotati cu gene care se exprima numai in anumite conditii. La nivel sexual, este logic sa
consideram ca avem in genom si genele unei prezumtive homosexualitati ( considerand
ca acestea chiar exista), dar exprimarea lor are legatura cu modul in care gandim
despre sex si despre rolurile sexuale sociale, precum si despre necesitatea procreerii,
care este adevaratul prêt al homosexualitatii. Devierea creativitatii dinspre procreere
spre alte forme de creativitate este evidenta la persoanele homosexuale, considerate a
avea abilitati artistice, creative, sporite. La nivel cognitiv profund, homosexualitatea
reflecta deci o identificare crescuta cu sexul opus ,dublata de o sabotare a procreerii, de
o cognitie ce pare a se opune supravietuirii speciei. Desigur insa ca supravietuirea
speciei si-a modificat si ea conditiile necesare. Daca in trecut ea era asigurata doar de
procreere , in ziua de azi, cand populatia umana este pe cale sa depaseasca un numar
maxim suportabil de planeta, cand durata vietii a crescut foarte mult ( speranta de
viata s-a dublat in 4 secole), supravietuirea speciei umane nu mai este cu adevarat
pusa in pericol de scaderea numarului de nasteri. Asa ca homosexualitatea in crestere
este reflectarea indepartarii de rolurile traditionale si de mecanismele traditionale de
supravietuire a speciei. Este o ,,rebeliune” aflata- ca orice rebeliune- la granita dintre
progres si autodistrugere.

AFECTIUNI GENITALE FEMININE

Menarha-reprezinta momentul de aparitie al primei menstruatii la fete. Varsta la care

apare este legata de genetica ( este asemanatoare la mame/fiice), dar si de alti multi
factori. Intarzierea menarhei este datorata frecvent unor intarzieri de dezvoltare
sexuala, unei persistente a caracteristicilor fizice infantile. La nivel cognitiv se afla insa
refuzul maturizarii, dorinta sau necesitatea pastrarii statutului infantil . Este cazul
fetitelor ,,pulsatilla” de exemplu, a caror dependenta de mama se tradeaza in menarha
tarzie.
Amenoreea-reprezinta absenta menstruatiei, la fete/femei la care aceasta se instalase
anterior. Amenoreea la tinere apare frecvent in anorexie ( boala de ordin psihic in care
persoana refuza sa manance, determinata de tulburari le nivelul de perceptie al propriei
imagini: persoana se vede grasa desi este in pragul mortii prin infometare). Incetarea
menstruatiei este rezultatul absentei din alimentatie a unor compusi necesari secretiei
de hormoni sexuali feminini. Profilul psihologic si conjunctura familiala a persoanelor
bolnave atrage insa atentia asupra realelor motive profunde ale afectiunii. Acestea sunt
o inecercare disperata de individuare, de proclamare a independentei fata de o mama
intruziva , care isi considera copilul un ,,bun personal”, o proprietate. Necesitatea
distingerii cu orice prêt de mama ,,arahnoida” , se exprima in ,,rebeliunea” care
striga ,,corpul meu nu e al tau! Fac ce vreau cu el!”. Abolirea menstruatiei la fiica este
semnul unei opozitii atat de puternice fata de mama, incat include chiar si renuntarea
la statutul feminin al carui reprezentant de seama este mama.
Amenoreea la varste mai inaintate este un refuz la fel de puternic de acceptare a
constrangerii, de data aceasta insa in relatie cu partenerul. Este aceeasi incercare de
individuare care se exprima la nivel somatic- caci expresia ei comportamentala
este,dintr-un motiv sau altul, inhibata. Amenoreea proclama independenta fata de
barbat, o declaratie de tipul: ,,nu vreau sa fiu mama copilului tau!”. Este incercarea de
cucerire a independentei , de evadare dintr-un rol feminin perceput ca fiind
constrangator si submisiv.
Dismenoreea-tulburari ale menstruatiei ( dureri, sangerari exagerate, sani durerosi,
etc), reprezinta dificultati percepute la nivelul rolului sexual feminin. Persoana se simte
inconfortabil in statutul de femeie, considera ca acesta o prejudiciaza de ceva. La
femeile mature , aceasta afectiune este justitiabila deseori de remediul homeopat
sepia, care are ca si discurs mental o nemultumire fata de rolul traditional feminin, care
este perceput ca fiind constrangator, o piedica in indeplinirea anumitor necesitati care
implica un grad mai mare de libertate. Un discurs de tipul: ,,trebuie sa calc, sa spal, sa
ingrijesc copiii, in loc sa calatoresc/invat/ma distrez,etc”. Dismenoreea este frecventa si
la tinere, in perioada de ,,reglare” a ciclului menstrual, caci tanara fata este inca
stanjenita de exprimarea sexualitatii ei, nu stie ce sa faca si cum sa se comporte in
proaspatul rol de femeie.
Tulburarile de ciclu menstrual apar si in perioada de dupa nastere, mai exact la
intreruperea alaptarii. In aceste perioade ele reflecta o dificultate in echilibrarea celor
doua fatete ale rolului feminin: cel de mama si cel de partenera, de femeie
independenta . Este o ,,reglare” dificila a echilibrului dintre autonomie si datorie.Aceste
dificultati de ,,negociere” cu sine a independentei se pot intalni insa si in alte perioade
de viata. Perioadele intermenstruale lungi atrag atentia asupra unei nevoi crescute de
autonomie, cele scurte asupra necesitatii interioare de experimentare a unui rol mai
pronuntat feminin ( in sensul traditional al cuvantului).
Mastoza ( afectiune a glandei mamare) este si ea expresia unui conflict in care datoria (
de sotie, de mama) sufoca dreptul la libertate si independenta. Cand
este chistica, presupune resentimente fata de o persoana care este considerata a fi
vinovata de pierderea libertatii.
Menopauza –tulburarile acesteia se inscriu in aceeasi dificultate de adaptare la un
statut perceput a fi diferit, la o perioada de viata diferita. Menopauza precoce tradeaza
falimentul rolului de partenera in fata celui de mama. Sunt femei care au acordat o
prioritate absoluta rolului maternal, demisionand din cel de sotie sau partenera sexuala.
Diversele manifestari de ordin somatic ale menopauzei se leaga de perceptia noii
perioade de viata. Bufeele de caldura ,determinate de distonii de adaptare de tip neuro-
vegetativ, sunt cele mai expresive manifestari ale instabilitatii cognitive, un fel de ,,si
acum ce o sa se intample? Ce ar trebui sa fac? cum o sa fie viata mea de acum
incolo?” Iritabilitatea femeilor aflate in pre- si postmenopauza, este manifestarea
comportamentala a efortului de adaptare si de repozitionare, de incercare de a pastra
controlul asupra unei vieti in schimbare. Cresterea in greutate ce survine dupa
menopauza este exprimarea nevoii de protectie si a unei cognitii defectuoase de
genul ,,de acum nu mai sunt femeie!”, soldata cu ,,hibernare sociala”.
Insuficienta ovariana ( incapacitatea ovarelor de a produce si elibera ovule mature,
apte de a fi fertilizate) se soldeaza cu sterilitate. Presupune indepartarea excesiva la
nivel mental de rolul feminin traditional. Ea tradeaza o asumare a laturii masculine.
Sunt femei care chiar reusesc sa se descurce cu succes intr-o lume a barbatilor: femei
de afaceri sau profesioniste, care rezolva multe probleme, care fac fata unor situatii
dificile cu ,,barbatie”. Poate fi insa si refuzul la procreere, din motive psihologice diferite
si profunde.
Un alt motiv al sterilitatii feminine este salpingita: afectiune inflamatorie a trompei
uterine. Trompa uterina este ,,conducta”- extrem de subtire- prin care ovulul eliberat
de un ovar ajunge in uter, dar este si locul in care are loc fecundarea ( unirea
spermatozoidului cu ovulul). Infectiile si inflamatiile trompelor uterine, reflecta un refuz
al procreerii determinat de un resentiment la adresa partenerului ( sau al masculinitatii
in general), impiedicand fuzionarea ovulului cu spermatozoidul.
Endometrita reprezinta inflamatia difuza a peretilor uterini, mai exact a endometrului,
mucoasa care captuseste la interior acesti pereti. Se manifesta prin ciclu abundent,
dureri la menstruatie, sangerari intermenstruale. Mucoasa endometrica este locul in
care se nideaza oul,ovulul fecundat. Starea ei reflecta modul in care este perceput rolul
matern. Si cum acest rol este format in copilarie, prin preluarea modelului propriei
mame, endometrita la femeile care inca nu au copii este expresia relatiei fostei fetite
,femeia de azi, cu mama ei. Inflamatia endometrului, ingrosarea lui, reflecta perceptia
unei intruziuni mari a propriei mame, o relatie cu o mama omniprezenta si intruziva.
Acest model de mama intruziva si omniprezenta poate fi insa constituit si mai tarziu-
nu doar in copilarie- prin remanieri cognitive. Existenta acestei afectiuni la femeile care
au copii este oglinda rolului exagerat si intruziv pe care acestea si-l asuma fata de
propriile progenituri.
Un endometru subtire este martorul somatic al unui rol matern perceput ca ineficient.
Poate fi aceeasi reflexie a rolului maternal insusit de la propria mama, sau unul conturat
pe parcurs. Oricum, cognitia este de tipul: ,,nu pot sa fac prea multe pentru copilul meu
!”, cauzele fiind diverse: o incapacitate personala, fizica, o lipsa de asumare a
responsabilitatii sau o anumita filozofie de viata fatalista.
Fibromul uterin este o formatiune benigna a mucoase uterine, o formatiune inchistata,
un fel de excrescenta. Este o autoinchistare, perceptia unui esec , al unei aparari in
sfera rolului maternal sau al relatiei cu mama.
Afectiunile vaginale si vulvare au o relatie directa cu sfera sexuala psihica. Ele sunt o
raportare la rolul sexual partenerial si mai putin la aspectul ,,genital”- al procrearii.
Frigiditatea este imposibilitatea femeii de a simti placere in cursul actului sexual . Este
vorba de un blocaj la nivel psihic. Se datoreaza de multe ori unor situatii de abuz sexual
din istoricul persoanei. Poate apare insa si fara ca aceste situatii sa fi existat, dar
exprima aceeasi vinovatie , sau lipsa propriei permisiuni de a simti placere. Modelul
cognitiv este o exigenta extrema, o dezicere de latura instinctuala sau o autopedepsire.
Vaginismul, contractia spastica a muschilor perivaginali care impiedica actul sexual, isi
indeplineste rolul de a sabota un contact sexual nedorit cu adevarat, o activitate
sexuala facuta din datorie. Acelasi rol il are si vaginita sau vulvita ( inflamatia vulvei
care face actul sexual dureros).
AFECTARI ALE APARATULUI SEXUAL MASCULIN

Cel mai frecvent afectata este prostata, despre care am vorbit la sistemul urinar.
Insuficienta testiculara, caracterizata prin producerea de spermatozoizi putini sau
ineficienti – acestia au afectari care nu le permit parcurgerea anevoiosului proces al
fecundarii- se soldeaza cu sterilitate. Este marturia unui proces de sabotare mentala a
procrearii. fiind expresia unui program autodistructiv mental, al vinovatiei sau al
incorporarii unui model paternal perceput ca ineficient ( o suparare pe tata). La nivel
fizic se datoreaza unor factori agresivi exteriori, toxici ( alcool, stres, infectii
,traumatisme) sau unor anomalii genetice . La nivel psihic, poate fi pur si simplu o
frica/un refuz de a-si asuma rolul de tata- din diverse motive. De altfel, nu are legatura
cu impotenta, care reprezinta capacitatea de a performa un act sexual. Interesant ca
unul din motivele sterilitatii masculine pare a fi, dupa cercetarile din ultima vreme,
infectii cu germeni care se transmit pe cale sexuala. Spun interesant pentru ca barbatii
care au o viata sexuala instabila, cu multe partenere, in general nu isi doresc sa devina
tati cu adevarat. Se pare ca mycoplasmele, chlamydiile si ricketii le indeplinesc dorinta
profunda…
Impotenta masculina are cauze organice intr-un procent de sub 10%, restul motivelor
fiind de natura psihologica. Cauzele organice sunt determinate de leziuni traumatice,
anomalii congenitale sau boli care afecteaza la mai multe niveluri organismul
uman. Scaderea potentei este un simptom ce apare si in diabet , hipotiroidie,boli
cardio-vasculare, etc. Toate bolile care exprima o scadere a placerii de a trai, o frica
exacerbata de latura instinctuala masculina , sau un control excesiv se pot insoti de
impotenta . Psihoterapia pentru impotenta psihologica ar trebui sa tina seama si de
aceste boli asociate, nu numai in sensul atribuirii corecte a cauzelor, ci si in intelegerea
adevaratelor cognitii disfunctionale care au condus la acest simptom. Impotenta
psihologica face insa obiectul unei alte discutii, caci cognitiile disfunctionale implicate
sunt foarte diverse si complexe. Luand insa in considerare simptomele fizice, somatice,
ale tuturor bolilor pe care le are pacientul, psihoterapeutul are sanse mai mari de a
ajunge la nucleul psihic cognitiv implicat in aceasta disfunctie.

BOLILE NOASTRE : HARTA GANDURILOR NOASTRE

INTRODUCERE –SAU CUM SE MANIFESTA GANDUL IN BOALA

Albert Einstein spunea: ,,Putem considera materia ca fiind constituita din regiuni ale
spatiului in care campul este extrem de intens….In noua fizica , nu este loc pentru
camp si materie, deoarece campul este unica realitate.”
Sa ne gandim putin din ce suntam alcatuiti: organe, tesuturi, acestea alcatuite la randul
lor din celule. Celulele sunt constituite din proteine,glucide, lipide care formeaza
constutuentii celulari : membrane, nucleu, aparat Golgi, mitocondrii, etc. Proteinele,
lipidele, glucidele reprezinta formule complexe de substante organice. In ultima
instanta, se va ajunge la substantele chimice de baza: carbon, hidrogen, oxigen ,la care
se adauga in cantitati mult mai mici, alte substante chimice: azot, potasiu, sodium,
zinc, etc. Modul in care acesti atomi de baza se asambleaza va conduce la formarea
aminoacizilor, proteinelor, organitelor celulare, celulelor, tesuturilor, organelor si, in
ultima instanta, a corpului nostru fizic. Nu este pentru nimeni o noutate faptul ca
suntem compusi de fapt din substante chimice.

Sa ne uitam insa la ce inseamna substanta chimica: este o alaturare de atomi ( carbon,

hidrogen, azot, etc) organizata pe baza saturarii valentelor ( adica a sarcinilor
electrice). Prin urmare , corpul nostru este o structura complicata de atomi ( la fel ca si
o piatra, pana la urma). Atomii din care suntem alcatuiti au si ei o structura: un nucleu,
in jurul caruia oscileaza electroni. Masa electronilor este considerata zero, electronii
fiind de fapt doar niste sarcini electrice negative. Nucleul, care are sarcini electrice
pozitive, este cel ce ii tine pe orbita sa. Volumul atomului respecta proportiile
universului: foarte mult spatiu , in care se gasesc planete , mult mai putin ocupatoare
de spatiu decat spatiile libere dintre ele. Prin urmare si atomul este, in fapt, un spatiu
aproape gol, in care doar nucleul pare a fi ,,materie”, restul fiind doar campul in care
electronii orbiteaza. Sa ne uitam atunci la nucleu: situatia se repeta- este compus din
niste particule foarte mici , protoni, incarcate electric, intre care exista spatiu foarte
mult si ,,materie” neutronica infinitezimala care ii tine pe orbita. Sa privim atunci
neutronii : situatia se repeta din nou, particule si mai mici, inconjurate de mult spatiu,
etc. In incercarea disperata de a ajunge la ,,particula originala “ a materiei, cercetatorii
au descoperit sute de particule, din ce in ce mai mici, inconjurate de spatii imense in
raport cu ele. Nu s-a putut afla pana unde merge aceasta micsorare, daca exista cu
adevarat o ,,particula cu masa”, adica o particula materiala . Si chiar daca ar exista, nu
doar ea- ci si spatiul din jurul ei, care este de multe milioane de ori mai mare – este,
din punctul nostru de vedere, materia din care suntem constituiti.

Pornind de la premisa ca vor gasi totusi candva aceasta particula, si extrapoland gradul
de ,,micsorare” a prezumtivei particule la care s-a ajuns fara a o identifica inca, fizicienii
au ajuns la concluzia ca toata materia din Univers ar putea- eliminand spatiul din jurul
acestor presupuse particule- sa se condenseze intr-o ,,materie “ adevarata care nu ar
avea o dimensiune mai mare decat o minge de tenis. Toate planetele, galaxiile, etc, tot
ce credem ca exista in Univers, nu ar fi mai mare decat atat. Restul, pana la imensele
spatii pe care le percepem acum ca fiind Universul, nu reprezinta decat ,,camp” , adica
zone de vid in care actioneaza o forta ( electromagnetica).Cat ar reprezenta in cazul
acesta ,,materia” din care este compus corpul nostru? Aproape nimic. Mai degraba
nimic, daca luam in considerare ca am pornit de la premisa ca vom gasi candva
particula masei, desi aceasta nu a fost gasita pana in ziua de azi.

Prin urmare suntem de fapt energie. Energie condensata in ceea ce consideram a fi

materie. Sa nu uitam ca noi consideram ca ceva este ,,materie” atunci cand percepem
acel obiect ca avand anumite caracteristici : are dimensiuni –adica granite de densitate
( un corp solid), are o anumita greutate-adica este atras de pamant cu o anumita forta
, are o anumita culoare -adica la impactul cu fotonii le modifica acestora lungimea de
unda, s.a.. Nu putem percepe obiectul sau materia respectiva, fara ca acestea sa aiba
macar una din caracteristicile mentionate. Dar aceste ,,caracteristici” pe care le
atribuim ,,materiei” sunt de fapt perceptii ale organelor noastre de simt, chiar daca
simturile noastre sunt ,,imbunatatite” de instrumente de masura. Perceptii despre care
stim ( din iluziile optice/auditive , din iluziile viselor, etc) ca nu sunt chiar foarte ,,de
incredere”. Caci percepem in fapt doar niste granite, ceva care este diferit de mediul
considerat a fi obisnuit, bazal, din jurul corpului nostru: percepem un corp solid pentru
ca atomii lui se atrag mai puternic decat cei din aerul cu care suntem
obisnuiti;percepem greutatea pentru ca materia respectiva este atrasa de pamant cu
o forta mai mare decat aerul din jurul nostru, percepem un miros pentru ca se
modifica ceva in structura chimica a aerului( se interpun atomi diferiti, energie
condensata diferit), percepem imagini pentru ca –spre deosebire de intuneric- apar
fotoni, particule care nu au masa, ci doar energie, percepem caldura/frig pentru ca
exista energie calorica diferita de cea a corpului nostru; percepem sunete pentru ca
particulele vibreaza in jurul nostru cu o frecventa diferita de cea obisnuita pentru
receptorii nostri.

Totul este, deci, perceptia unor campuri energetice diferite de cele pe care le
consideram ,,bazale” sau indiferente. Desigur ca , in realitate, exista energii mult mai
multe decat cele pe care le percepem. De exemplu unele animale percep sunete,
frecvente vibratorii, pe care noi nu le percepem. Ele sunt acolo, dar sensibilitatea
receptorior nostri nu este suficienta, nu este ,,setata” pentru frecventa de vibratie
respectiva. Sau nu avem receptori care sa fie sensibili la anumite caracteristici ale
energiei din jur: de exemplu nu percepem magnetismul, desi exista animale care au
astfel de receptori, de exemplu pasarile migratoare. Asta nu inseamna ca acel camp
energetic care suntem noi, corpul nostru, nu este influentat de ceea ce nu percepem:
campul magnetic -de exemplu-are efecte de insanatosire sau de imbolnavire( in functie
de caracteristicile lui) asupra corrpului uman, desi nu il percepem caci ne lipsesc
receptorii respectivi.

Receptorii sunt celule care au o anumita caracteristica: sunt celule care au o anumita
incarcare electrica ce se modifica sub actiunea unui stimul, adica a modificarii
mediului . In momentul in care energia din jur, campul din jurul lor, isi modifica o
anumita caracteristica, se modifica incarcarea electrica specifica receptorului . Un
obiect solid ne va parea astfel pentru ca in apropierea lui receptorii nostri tactili isi
modifica incarcarea electrica, o raza de lumina ne va parea astfel pentru ca in
apropierea ei receptorii nostri vizuali isi vor modifica sarcina electrica, etc. Toti
receptorii vor reactiona prin modificarea incarcarii electrice, ceea ce ii deosebeste fiind
doar ,,caracteristica” ce se modifica in campul energetic din jur si la care sunt sensibili :
receptorii tactili reactioneaza la modificare de densitate ( forta de atractie dintre atomi),
cei auditivi la frecventa de vibratie a particulelor electrice, cei vizuali la lungimea de
unda a particulelor , samd.

Modificarea incarcarii electrice a membranei receptorului, trebuie sa atinga un anumit

nivel numit ,,prag”. In acest moment, diferenta aceasta de polaritate( numita si
potential de actiune) se va propaga prin axoni (prelungirile celulelor nervoase numite
neuroni), la fel ca si curentul electric printr-un cablu electric conductor. Aceasta
propagare a ,,curentului electric” va ajunge in final la creier, unde va determina aceeasi
modificare a incarcarii electrice, de data aceasta in anumiti centri nervosi, in anumiti
neuroni din creier. In functie de neuronii din creier care sunt depolarizati, vom percepe
o anumita caracteristica a mediului: (greutate, culoare, sunet, etc), caci pe scoarta
cerebrala avem niste ,,harti” care ne fac sa percepem ,,taramul cartografiat”.
Bineinteles ca ,,harta nu este acelasi lucru cu teritoriul”. De exemplu daltonistii
numesc ,,rosu” o anumita lungime de unda a fotonilor pe care persoanele ,,normale” o
numesc ,,un fel de verde”. Este foarte greu sa stii ce anume percepe cu adevarat o alta
persoana. Intamplator facem diferenta dintre daltonisti si oamenii normali pentru ca
ei ,,incurca” mai frecvent culoarea rosie cu cea verde. Daca insa perceptia rosului nu ar
fi semanat intrucatva cu cea a verdelui, nu am fi stiut ca ei percep diferit de noi. Modul
diferit de perceptie a ceea ce am invatat sa denumim la fel, este unul din motivele
pentru care avem ,,gusturi” diferite.
 Hartile din creierul nostru ne ajuta sa supravietuim. In incercarea de a pastra forma de
organizare energetica pe care o reprezinta corpul nostru, ne vom folosi de aceste harti
pentru a ne apropia de energia buna, hranitoare, pe care o putem incorpora, cu care ne
putem hrani, si a ne apara/indeparta de energia negativa, care are sanse sa ne
destabilizeze sistemul. Un anumit gust, un anumit miros, un anumit aspect, ne va face
sa ne ,,hranim” cu acel aliment. O anumita caracteristica tactila sau termica, ne va face
sa evitam obiectul ascutit/fierbinte, etc.

Forma de condensare energetica pe care o numim ,,corpul” nostru, are intentia de a se

pastra, de a se opune dezorganizarii. Aceasta este caracteristica oricarui sistem viu. Se
opune, intentionat, distrugerii. O piatra sta sa fie lovita cu ciocanul, un om se fereste.
Mai mult chiar, organismele vii iau din jur anumite forme de energie pe care le
transforma in energie care respecta caracteristicile energiei proprii . Ne hranim cu
materie organica pe care o descompunem pana la un anumit nivel si apoi o
,,reconstituim” in tesuturi proprii. Este vorba, in ultima instanta, de perceptia
modificarilor de energie din mediu si de alegerea unei reactii de apropiere/respingere,
in functie de modul in care apreciem ca energia inedita este hranitoare sau agresiva
pentru propriul sistem. Putem percepe- sa zicem -caldura si sa reactionam diferit: daca
este potrivita ne indreptam spre ea, daca este prea puternica ne indepartam. Niciodata
un obiect nu va reactiona diferit la un stimul extern: un metal se va dilata in prezenta
caldurii, intotdeauna.

Boala reprezinta un esec al pastrarii intacte a sistemului. O eroare in acest complex

mecanism de hranire/aparare. Din ce motiv se intampla asta?

1. Pe de o parte poate fi vorba de o agresiune a unei energii externe directe

puternice. Modul in care aceste energii dezorganizeaza sistemul este diferit:
temperatura evapora apa din tesuturi, astfel incat transferul de electroliti necesar
pastrarii polaritatii electrice este afectat. Sau forta de coeziune poate fi depasita de
organizari energetice cu o forta mai mare de coeziune intre molecule( corpuri solide
,tari) , ceea ce se soldeaza cu rupturi sau fracturi. Campul electric ne poate omori prin
multe dintre efectele sale: modificari ale polarizarii celulelor implicate in functii vitale-
de exemplu depolarizarea celulelor implicate in activitatea inimii, arsura fizica prin
energie calorica excesiva s. a. Microorganismele(bacteriile) in lupta de a-si pastra
propriul sistem, ajung sa ne invadeze si sa ,,manance” din forma noastra de energie
tranformand-o in folosul lor etc. Reduse insa la nivel intim, toate aceste forme
distructive de energie se vor repercuta in incapacitatea anumitor celule din corp de a
pastra o ,,granita” intre corp, sistemul nostru energetic, si mediul inconjurator. Asa
cum am vazut, aceste granite constau pana la urma in diferente la nivel molecular,
atomic, si in speta la nivelul particulelor electrice componente, adica in modificarea
fortelor de atractie electrica, a lungimii de unda, a frecventei vibratorii, etc .
2. Boala poate fi produsa si de o energie destabilizatoare pe care nu o percepem si
de care astfel nu ne putem apara: de exemplu un camp magnetic de la linii de inalta
tensiune. Aceste campuri magnetice diverse ne pot afecta la nivel mai subtil,
deteriorand metabolismul celular.
3. Lipsa de energie necesara: in absenta mancarii, a apei, a electrolitilor, nu mai
avem ,,combustibil”.

1. Frecvent insa, boala cronica este determinata fie de agenti externi negativi
despre care stim dar pe care nu ii indepartam (deci de un esec al mecanismului de
protectie ), fie de ,,infometare energetica” determinata de faptul ca , desi exista agenti
externi care sunt nutritivi , in loc sa ne apropiem de ei noi ne protejam, adica de un
esec al reactiei de hranire. In aceste cazuri , vina o poarta alegerile pe care le face chiar
sistemul insusi, alegeri care se exprima in prima instanta prin ganduri, impulsuri
electrice cu o anumita frecventa, care pornesc din anumite retele de neuroni centrali.
De ce gresim?
Neuronii care sunt conectati la nivelul scoartei cerebrale nu sunt aceiasi la diverse
persoane. Sa zicem ca ne e foame si mie, si unui thailandez. Daca vad un sarpe , eu nu
voi resimti nici necesitatea de apropiere, nici salivatie, nici cresterea secretiei de acid
clorhidric, ci contractie a muschilor de fuga, tremurat, etc. In schimb tailandezul ar
putea simti si face gesturi de apropiere daca este obisnuit cu mancatul serpilor si vrea
sa isi astampere foamea. Impulsul care ajunge la muschi este diferit: are o frecventa
diferita si este emis de neuroni diferiti. Impulsul de apropiere si cel de respingere sunt
diferite, chiar daca perceptia a fost similara: amandoi am vazut un sarpe. Si daca
stimularea aceluiasi neuron final de pe scoarta cerebrala , cel care m-a informat ca am
vazut un sarpe( de fapt sunt implicati multi neuroni dar spun unul de dragul
simplificarii), se soldeaza cu reactii diferite, ce anume a modificat reactia, raspunsul
meu la aceasta perceptie? Asocierea cu alti neuroni. Daca vederea unui sarpe se
asociaza in mintea mea cu neuronii din amigdala cerebrala care prin stimulare
determina la nivel fizic reactii de frica , atunci reactionez prin gesturi de frica. Daca
acelasi neuron se activeaza impreuna cu cei de apropiere,care determina reactii
specifice recompensei pozitive, atunci voi merge in directia lui. Daca in loc de sarpe,
vorbim despre o situatie noua din care am putea obtine energie profitabila ( dupa
cum ar crede tailandezul ) sau amenintatoare ( dupa cum as aprecia eu), atunci aflam
de ce uneori dezvoltam reactii de respingere la situatii care ne-ar putea furniza energii
nutritive. Datorita faptului ca nici cresterea secretiei de acid clorhidric din stomacul
tailandezului si nici cresterea adrenalinei din sangele meu nu se ,,vad” in exterior, nu
asociem frecvent aceste interpretari mentale eronate cu bolile. Cand insa voi afla ca am
hipertensiune arteriala, ar trebui sa ma gandesc la faptul ca in mintea mea exista
asocieri frecvente ale stimulilor din exterior cu neuroni care declanseaza hormoni de
stress ( adrenalina determina cresterea tensiunii arteriale).

Cand sistemul percepe energie negativa, destabilizatoare, dar nu se indeparteaza de

ea, exista o alta inadvertenta, o alta perturbare la nivelul aprecierii agresiune/hranire .
De exemplu la o mancare nesanatoasa, care produce vatamarea mucoasei, ar trebui sa
reactionam prin respingere. De ce insa, uneori nu o facem? De ce mancam carnati chiar
daca stim ca ne fac rau? Pentru ca ei se asociaza cu un gust placut. Natura a hotarat
asta , pentru ca in momentul in care ne este foame, chiar avem nevoie de ei. Daca insa
nu ne este foame, de ce mancam? Pentru ca ,,placerea gustului “ se asociaza cu un alt
fel de placere, altfel spus incercam sa compensam nevoia pe care ne-o semnaleaza alti
neuroni, care s-au ,,aprins” in acelasi timp cu gustul: nevoia de protectie.. Altfel spus, in
trecut, odata cu gustul placut am simtit si protectie. Aceasta asociere se produce in
copilaria mica, atunci cand relatia protectoare cu mama era asociata extrem de
frecvent cu hranirea, caci hranirea a fost prima necesitate implinita si , in acelasi timp,
prima forma de schimb social , de comunicare cu mama.

Iata deci cum anumite necesitati ce se satisfac in acelasi timp, vor antrena perturbarea
aprecierii reactiei diferite pe care ar trebui sa o avem in ceea ce priveste satisfacerea
uneia dintre necesitatile asociate. Este unul din motivele pentru care esueaza unele
dintre mecanismele noastre de protectie: avem reactii de apropiere fata de ,,energii
negative” sau in exces.

Revenind la inceputul articolului,sa ne amintim ca suntem de fapt corpuri energetice.

Gandurile, ca si structurile noastre mai ,,palpabile” nu sunt decat condensari de
energie. Ceea ce pastreaza sistemul diferit de ceea ce este in jur, de energia ce ne
inconjoara, sunt caracteristicile particulelor electrice, sunt caracteristicile speciale ale
campului nostru energetic, caracteristici care sunt in principal frecventa de oscilatie,
lungimea de unda si forta de coeziune dintre particule electrice aproape fara masa. O
modificare a unor particule din campul energetic, va determina insa modificari si la
nivelul altor particule, caci campul energetic este un sistem interconectat. Diferenta
cea mai impresionanta dintre fizica mecanica si cea cuantica este aceea ca, in fizica
mecanica obiectele sunt considerate a fi total separate unele de altele, pe cand la nivel
cuantic s-a descoperit ca particulele care au fost candva in contact se vor purta in
continuare la fel, chiar daca se afla la distante ,,astronomice”(in raport cu dimensiunea
lor) una fata de cealalta. Modificarea frecventei vibratorii a unei particule, sau a
sensului de rotatie (spin) etc, va antrena modificari la nivelul vibratiei celorlalte
particule din ,,campul nostru energetic”. Boala reprezinta deci o ,,iesire” din spectrul de
vibratie caracteristic, ,,eroare” ce se va regasi intr-un fel sau altul la toate nivelurile.
Caci lipsa de hranire cu energie- sau esecul in a pastra in exterior energia
destabilizatoare- va determina scaderea/modificarea energiei sistemului care suntem
fiecare dintre noi. Considerarea organismului uman ca fiind material, adica format din
piese disparate, a dus la dezvoltarea unei medicine bazata pe simptome, pe organe si
la neglijarea originii reale a bolilor. Considerand insa organismul ca pe un sstem
energetic integrat, pe de o parte putem fi atenti si la acele energii pe care nu le
percepem cu organele noastre de simt dar care exista si au influenta asupra noastra,
iar pe de alta parte, putem in sfarsit sa acordam importanta cruciala cuvenita mintii
noastre, care este originea modificarilor energetice din corpul nostru. Un exemplu in
acest sens este campul magnetic care se foloseste in fizioterapie pentru scaderea
durerii si inflamatiei si care – in functie de caracteristicile lui- se soldeaza si cu calmare
sau dimpotriva, agitatie, cu cresterea respectiv diminuarea secretiei de hormoni
endocrini, etc. Si campul electric, la o intensitate la care nu este perceput de simturile
noastre, este folosit in fizioterapie sub forma galvanizarilor care- in functie de
parametrii curentului electric- determina printre multe alte efecte scaderea sau
cresterea tensiunii arteriale. Iata deci ca nu doar ,,chimia” , forma de exprimare a
energiei la nivel molecular este sanatoasa /distrugatoare pentru corpul uman, ci si
campul energetic in care nu mai exista nici un fel de particule ,,materiale”. Efectele
campului electric, ale campului magnetic, ale energiei luminoase (laser, ultraviolete,
infrarosii) asupra corpului uman sunt exemple elocvente ale faptului ca si noi
reprezentam , in ultima instanta , un camp energetic care este, desigur, sensibil la toate
aceste tipuri de campuri energetice.

Iar daca nu vorbim de agenti externi extrem de agresivi, nici de agenti agresivi fata de
care nu am fost inzestrati cu receptori de perceptie, si nici de o lipsa reala a hranei,
atunci, restul bolilor sunt determinate doar de ,,greseli de apreciere” ale mintii noastre,
de comenzi gresite de la forul superior de control, creierul nostru. Interesant sa
amintesc aici faptul ca batranii care sufera de multiple afectiuni organice, vor inregistra
o insanatosire de-a dreptul ciudata atunci cand scoarta cerebrala- sediul gandurilor- se
distruge, asa cum se intampla in dementa senila.

Vom vedea in continuare ce fel de ganduri se asociaza cu anumite boli. Legatura dintre
boala fizica si cognitia / sentimentul care a determinat-o, este facuta de homeopatie.
Caci ea este singura disciplina medicala care ,in tabloul unei ,,boli” a exprimat atat
simptomele fizice cat si pe cele psihice. Si nu intamplator, caci homeopatia este
medicina energetica. Ea lucreaza cu particule energetice, cu aspectul informational al
substantelor , si nu cu moleculele acestora. Efectele acestor ,,particule energetice”
asupra sistemului energetic reprezentat de corpul uman se vor regasi atat la nivelul
subtil al gandurilor si emotiilor noastre, cat si , ulterior , in forma de cristalizare
macroscopica a acestora, adica la nivelul tesuturilor si organelor corpului nostru fizic.

Este foarte important de subliniat ca o afectare energetica incepe la nivelul subtil,

emotional si mental. Incapacitatea de a constientiza si de a ,,rezolva” in consecinta
conflictul emotiona/mental se va repercuta in boala fizica. Acesta este motivul pentru
care nu s-a dezvoltat pana acum aceasta idée a determinarii mentale a bolii. Caci ar fi
fost destul de la indemana sa diagnosticam profilul psihologic al persoanelor care au o
anumita afectiune, si astfel sa identificam ,,factorii mentali” care stau la baza lor. Din
pacate insa, nu s-au gasit concordante intre raspunsuri pozitive la teste de identificare
a unei joase stime de sine si vitiligo de exemplu, care are la baza un sentiment de
inferioritate. Si asta deoarece boala nu ar fi aparut daca persoana chiar exprima acest
sentiment de inadecvare, daca era constienta de el. Asa cum au demonstrat testele de
perceptie subiectiva a stimei de sine, persoanele au tendinta de a raspunde laudativ la
intrebarile care vizeaza propriile abilitati( de exemplu marea parte a oamenilor se
considera mai buni soferi decat media). Insa in momentul in care au fost detaliate si
particularizate aceste abilitati( de exemplu sofat pe timp de noapte sau pe zapada), a
crescut vertiginos procentul persoanelor care se considera inferioare mediei. Boala
fizica este deci exprimarea unui conflict inconstient, si nu al unuia constientizat. De
aceea este atat de important si de fascinant sa intelegem ,,sensul bolii” .

SISTEMUL RESPIRATOR SI CUTANAT

Le voi aborda impreuna pentru ca ele au un rol asemanator: sunt granite intre sistemul
nostru si exterior. La nivelul pielii si al tesutului respirator venim in contact cu mediul
inconjurator. Ele au rolul deci de a ne apara de ceea ce este nociv in jur, dar si de a
elimina produsii care rezulta din metabolismul nostru si care ne fac rau: toxine, bioxid
de carbon. Sunt liniile de granita ale corpului nostru.

Afectiunile la nivelul lor vor avea ca substrat emotional/cognitiv acelasi tip de disfunctii
la nivelul de protectie a organismului fata de mediul inconjurator ( in sensul perceptiei
de agresivitate sporita a mediului), precum si la nivelul unei defectuoase eliminari ai
,,produsilor toxici” care, in materie de sentimente se numesc ,,resentimente”.

Sistemul respirator

Este bine-cunoscuta tendinta copiilor care intra in colectivitate pentru prima oara
(gradinita/cresa) , de a se imbolnavi frecvent de afectiuni respiratorii. Motivul ,,fizic”
este o lipsa de aparare , o lipsa de imunitate la diversii agenti patogeni, o ineficienta
a ,,granicerilor”. Si la nivel subtil, energetic, este tot o incapacitate de aparare. Aflat
intr-un mediu necunoscut, perceput ca ostil, fara grija atenta a mamei, copilul se simte
in pericol, agresat. Afectiunile respiratorii cu care reactioneaza la aceasta agresiune
perceputa , reprezinta o solutie de urgenta care reuseste sa compenseze ineficienta
apararii : pe de o parte copilul este scos din mediul perceput agresiv si tinut acasa,
unde se simte protejat. Pe de alta parte, ca reactie la torentul de stimuli noi vizuali,
auditivi si chiar gustativi care sunt inerenti stabilimentelor cu multi copii, afectiunea
respiratorie din sfera ORL va inchide canalele de perceptie a torentului suprasolicitant
de stimuli : copilul va avea frecvent otite, nas infundat, conjunctivite.

Deci la nivel general, afectiunile respiratorii reprezinta agresiune externa puternica, de

la care organismul nu se poate sustrage altfel. Aceasta agresiune apartine mediului.
Organismul reactioneaza prin cresterea barierei de protectie a mucoaselor:
hipersecretie de mucus, tuse care sa ,,scoata” aceasta secretie excesiva, nas infundat
cu secretii, stranut, etc.

Astmul la copii se manifesta prin sufocare. El reprezinta nevoia de spatiu , de ,,aer” pe

care copilul o are in prezenta unui mediu intruziv. Se stie ca astmul infantil este
apanajul familiilor moderne, civilizate. Se considera ca are la baza un mecanism alergic,
adica o hiperreactie de aparare. Cu alte cuvinte copilul se apara de ceva intruziv,
opreste astfel intrarea, impreuna cu aerul, a intruziunii agentului agresiv. Este
ingrijorator procentul crescut permanent al copiilor diagnosticati cu astm in medii
civilizate, considerate excesiv de igienizate. In functie de situatiile declansatoare, se
poate preciza unde se manifesta frica, unde percepe copilul ca fiind pericolul.
Intruziunea unei mame hiperprotectoare poate fi resimtita ca agresiune. . Controlul
matern excesiv este cel care, la nivel mental, poate fi asociat cu aceasta forma de
,,lipsa de aer”. Sau frica de atitudini pe care mama le-a prezentat ca periculoase: exista
astm de efort ( cand mama a avertizat permanent copilul de pericolul alergatului si al
lovirii), astm nocturn ( cand copilul se teme de intuneric sau de dormit singur),astm
declansat la emotii (cand copilul a experimentat emotii negative puternice (cum ar fi
asistarea la certuri sau agresiuni intre parinti), astm de ,,pericol” (cand copilul este
avertizat permanent de pericole) si chiar astm de ,,parinte” (cand este declansat numai
in prezenta unui parinte perceput ca agresiv). Scoaterea copilului din situatia
respectiva, macar prin necesitatea acordarii de ingrijiri si a eliberarii de ,,alergenul “
declansator, va rezolva pentru moment problema agresiunii.

Si in cazul adultilor afectiunile respiratorii sunt oglindirea somatica a unei perceptii a

agresivitatii exteriorului, reala sau doar subiectiva. De data aceasta insa, simptomele
descriu modul de reactie pe care l-am fi avut daca el nu ar fi fost inhibat de mintea
noastra: afonia reprezinta cuvinte pe care nu vrem sa le spunem, conjunctivita si rinita
sunt plans reprimat, otita reprezinta cuvinte pe care nu vrem sa le mai auzim sau care
ne ,,ranesc urechile”, pierderea mirosului reprezinta dezicerea de ,,partea animalica”
din noi. Astmul la adult are acelasi mecanism alergic. Este interesant cum, de multe ori,
alergenii care il declanseaza se gasesc in locuri pe care pacientul vrea in fapt sa le
evite: la locul de munca, in anumite case, etc.

Afectiunile ,,inchistate” ale sistemului respirator, ca si cele de la nivelul pielii, reprezinta

produsi toxici, agresivi, ce au fost inchistati, incapsulati, in lipsa abilitatii de a-i elimina.
Din punct de vedere fizic, material , infectiile inchistate chiar sunt modalitati prin care
agentii exteriori agresivi de tipul bacteriilor sunt ,,incuiati”, sunt izolati in incercarea
de a nu ii lasa sa se imprastie. Si la nivel mental/emotional, ele reprezinta inchistarea
unor agresiuni in interiorul unor ,,chisturi” care incarcereaza factorul agresor dar
impiedica si dreanarea, capacitatea noastra de reactie, de eliminare reala. Sunt deci
,,resentimente” , sentimente neexprimate ,incapsulate. Una din afectiunile care se
manifesta prin astfel de incapsulari bacteriene este, de exemplu, tbc-ul care , pe drept
cuvant era numit si ,,oftica”.

Sistemul cutanat

Are aceeasi functie protectiva ca si sistemul respirator. In plus insa, pielea reprezinta
modul cel mai direct de interactiune sociala. Afectiunile tegumentare vor exprima
deci la nivel organic apararile noastre sociale.

Acneea, specifica adolescentei, este stigmatul exterior al judecarii celorlalti, al

resentimentelor fata de persoanele din jur, caracteristice acestei perioade de cautare a
identitatii sociale. Este o respingere a mediului social. Asa –numitele ,,puncte de
cholesterol” care se gasesc si ele printre diversele tipuri de leziuni acneice sunt insa
,,puncte de grasime”. Impreuna cu lipomul si ruda lor mai difuza (celulita) , reprezinta
o inchistare a rusinii, a resentimentului fata de noi insine, caci in acest caz
incapsularea tinteste o structura proprie corpului nostru.

Negii sunt si ei ,,incapsulari” ale unor sentimente de revolta impotriva interdictiilor, dar
si ale unor amintiri emotionale pe care nu le-am lasat sa se ,,duca”. Apar foarte des la
proaspetii scolari, care sunt obligati sa se supuna unui regim mult mai restrictiv decat
cel din gradinita si care incapsuleaza amintirea idealizata a perioadei precedente de
viata. De altfel, remediul caracteristic este Antimonium crudum, remediul celor care
raman ancorati in amintirea unei perioade fuzionale, tandre.
Dermatita/eczema avand, ca si astmul, un mecanism alergic , este forma de
materializare a respingerii unei agresiuni resimtita ca venind din partea unor persoane
din anturaj. La copii este expresia respingerii controlului/exigentei excesive materne.

Pruritul cutanat reprezinta o stimulare foarte usoara a receptorilor tactili. Adica o

perceptie fina si generalizata a unei ,,schimbari” in mediu, pe care inca nu o putem
defini. Este un fel de iritare a receptorilor in absenta unei reale intelegeri a schimbarii
percepute. Cognitia din spatele lui poate fi deci de tipul: ,,nu stiu ce se intampla”
sau ,,nu stiu ce sa fac”…

Vitiligo este o modificare circumscrisa a culorii pielii( albire) , un fel de replica a

,,stigmatului” care le era impus candva ,,pacatosilor”. Din punct de vedere medical este
datorat distrugerii melanocitelor, celule tegumentare care stocheaza melanina,
pigmentul care da culoarea pielii. Este considerat de medicina alopata boala
autoimuna, adica face parte din bolile in care organismul se ,,lupta” cu o structura
proprie pe care nu o considera a lui. Nu este greu sa intelegem ca , la nivel mental, are
aceeasi conotatie: ceva din sine care este rejectat. Reprezinta deci o nemultumire de
sine, o imagine proasta despre sine, care este expusa in fata celorlalti. Locul in care
apare predominant (fata, maini, zone genitale) ne poate da un indiciu despre
,,domeniul” in care ne consideram inferiori in raport cu ceilalti.

Alergiile cutanate: reprezinta, desigur, o hipersensibilitate, o respingere a unui agent

din mediu. In functie de agentul declansator ne putem orienta asupra a ceea ce este
perceput a fi agresiv. Intoleranta, caci acesta este cuvantul care descrie reactia
alergica, poate fi exprimata prin gandul: ,,nu mai suport…” ,,simt nevoia sa fug de….”
Conjuncturile care contin agentul alergen sunt cele care trebuiesc investigate, caci
dupa cum am vazut, exista asocieri neuronale cerebrale care vor declansa raspunsul
alergic chiar in lipsa alergenului fizic, material. O dovada in acest sens este faptul ca
pacientii alergici la fan ,de exemplu, pot resimti o declansare a crizei astmatice in cursul
hipnozei clinice, daca li se sugereaza ca se afla pe un camp. Aceste declansari ale
crizelor in absenta reala a agentului allergen sunt o exprimare foarte elocventa a
importantei pe care o are mintea, gandul, in mecanismul fiziopatologic al oricarei forme
de alergie. Declansarea alergiei la anumiti alergeni strict delimitati ( pisici, praf, etc) are
legatura cu ceea ce reprezinta alergenul respectiv in mintea noastra, cu simbolul
personal sau arhetipal (cum l-a denumit Carl Young) al respectivului agent alergenic.
Astfel, alergia la lapte (intoleranta la lapte) este frecvent asociata cu o respingere a
mamei. Cea la pisici reprezinta o respingere a partii ,,feminine” , cea la caini o
reprimare a masculinitatii, iar cea la cai ( ca si in visul ,,micului Hans” al lui Freud) , o
teama de latura sexuala.

Psoriazisul-este o boala care se exprima prin ,,ingrosarea pielii” , piele care capata
aspect de solzi si care isi diminueaza sensibilitatea tactila, termica, dureroasa, etc. Este
un fel de ,,platosa” pe care ne-o punem in incercarea de a ne proteja sensibilitatea.
Este tot o boala imuna, exprimand incapacitatea noastra de a ne accepta sensibilitatea,
vulnerabilitatea. Este interesant ca pacientii cu psoriazis au un mod foarte ,,relaxat” de
a spune: ,,aaaa….n-am nimic, e doar un psoriazis!”, demonstrand inca o data
incercarea de a parea insensibili la disconfortul pe care aceasta boala il produce.

Parul este simbolul arhetipal al puterii. In lumea animala, masculul are blana mai
bogata (la fel si penajul la pasari), iar leul are chiar dus la extrem acest symbol pe care
il intrupeaza ,,coama leonina”. Si la oameni parul este stimulat de o hipersecretie
testosteronica ( hormonul sexual masculine, ale carui efecte la nivel comportamental
sunt cresterea activitatii, a agresivitatii). Femeile prezinta o crestere a pilozitatii ( mai
ales in zone androgine-caracteristice barbatului-barbie, pometi, etc) dupa menopauza,
cand secretia de estrogeni scade iar cea de testosteron inregistreaza astfel o crestere
procentuala. ( Atat femeile cat si barbatii secreta atat hormoni feminini cat si masculini,
diferenta constand doar in proportiile diferite ale acesora la cele doua sexe). Patologia
parului are deci legatura cu puterea pe care o exprimam la exterior, fata de semenii
nostril.

Persoanele cu par bogat sunt destul de mandre de podoaba lor capilara pe care le place
sa o expuna. Cand parul cade, el tradeaza astfel faptul ca persoana resimte o scadere a
puterii, o teama profunda care ii da sentimentul de impotenta. Este frecvent asociata
alopecia ( chelia) cu barbatul aflat pe o panta descendenta a vietii, cand percepe o
diminuare a resurselor. Asta nu inseamna ca cei cu parul valvoi sunt mai puternici decat
cei mai putin inzestrati cu pilozitate, ci doar ca pierderea podoabei capilare este
exprimarea unei scaderi a capacitatilor sociale. Sa observam existenta in jurul nostru a
barbatilor de tip ,,Don Juan” la care, cam in acelasi timp cu rarirea podoabei capilare,
diminueaza comportamentul seductiv si se contureaza hotararea de a ,,se aseza la
casa lor”.

Parul gras reprezinta o alta tendinta a comportamentului social. In lumea animala,

aspectul ,,uns”, lucios al parului este necesar ,,alunecarii”, scaparii din situatii de lupta .
La om el reprezinta- in acelasi context- o tendinta la evadare , la fuga din situatii
sociale. O nevoie de eschivare.

Grasimea este forma de ,,economisire” a energiei pentru zile grele, in care presupunem
ca nu vom avea mancare. La nivel general, ea este deci o ,,protectie” pentru viitor. Asa
cum cainii isi ingroapa osul punandu-l la pastrare, sau ursul se ingrasa in perioada
premergatoare hibernarii, noi, oamenii, ne facem depozite de hrana in interiorul
corpului nostru. Acestea ne vor furniza energie cand ea nu va mai fi disponibila si ne va
proteja de frig in perioade reci. La nivel mental , acumularea ei presupune deci o
senzatie de insecuritate a viitorului, un fel de ,,azi imi este bine, dar maine s-ar putea
sa-mi fie rau”. Asemenea ,,zgarcitilor” si marilor avari care isi fac depozite de bani de
teama ca in viitor nu vor mai fi capabili sa ii castige, persoanele care se ingrasa se tem
de faptul ca ceea ce au azi este tot ce vor primi vreodata. Desigur ca necesitatea pe
care o considera pusa in pericol maine nu este mancarea fizica ci alte necesitati de tipul
apartenentei sociale si a iubirii . La baza cognitiilor caracteristice obezitatii sta deci o
,,incompetenta personala” , o perceptie a vulnerabilitatii, o nevoie de protectie. Marea
majoritate a femeilor se ingrasa dupa menopauza. La nivel mental aceasta acumulare
de ,,energie stocata” este consecinta gandului ca nu vor mai fi iubite, ca nu vor mai fi
considerate ,,femei in adevaratul sens al cuvantului”. Aceeasi perspectiva negativa este
insusita si de femeile care nasc copii. Se considera mult mai putin dezirabile in viitor, cu
sanse mai mici de a fi iubite, si in acelasi timp se pregatesc pentru o diminuare
considerabila a vietii sociale, necesara de altfel in primii ani de viata ai copilului.
Acest ,,simptom al pregatirii pentru hibernare sociala” se va regasi insa si in situatiile
in care chiar noi hotaram sa hibernam si nu neaparat suntem predispusi la hibernare
din cauza situatiei obiective( de exemplu menopauza sau cresterea copiilor). In acest
caz ingrasarea exprima o alegere de a ne tine departe de viata sociala- si mai ales de
cea sexual- din motive personale de insecuritate.

Asa cum am aratat in partea introductive a articolului, foarte frecvent satisfacerea

necesitatii de hrana se asociaza cu protectia materna. Din acest motiv, chiar si la nivel
neurofiziologic se poate intelege de ce perioadele de apetit excesiv ( si deci de
ingrasare) sunt exact perioadele in care ne simtim vulnerabili, in care avem nevoie de
protectie. Mai mult chiar, s-a demonstrate ca anorexia ( slabirea excesiva intentionata
ce apare frecvent la adolescente dar si la femei tinere) este asociata cu o incercare de
individuare, de iesire de sub controlul matern, de proclamare a independentei fata de o
mama intruziva. Observarea zonei de depunere a grasimii ne poate da informatii cu
privire la domeniul in care avem nevoie de protective: zona abdomenului inferior si a
soldurilor (la femei) denota o insecuritate de tip sexual. Zona trunchiului si
abdomenului superior ( dispunere androgina) reflecta o insecuritate predominent
materiala ; grasimea depusa pe zona inferioara a corpului are legatura cu insecuritatea
statutului social.

SISTEMUL DIGESTIV

Functia sistemului digestive este cea de hranire, de preluare din exterior a energiilor
nutritive si transformarea acestora in energie proprie sistemului nostrum, precum si de
excretia produsilor toxici rezultati in urma acestui process.. Altfel spus reprezinta
modalitatea de asimilare din mediu a energiei hranitoare, a resurselor necesare
supravietuirii si dezvoltarii, dar si de eliminarea in mediu a ceea ce este toxic, impropriu
pentru organism.

La nivel subtil ,sistemul digestiv este oglinda modului in care ne raportam la resurse.
Resursele sunt insa nu numai energia calorica rezultata din digestia alimentelor, ci si
resursele materiale si cele emotionale necesare vietii noastre.

Stomacul. Se ocupa cu macinarea alimentelor inghitite, pentru ca ele sa poata fi ulterior

descompuse in constituent nutritive si respective produsi de excretie.

Afectiunile lui oglindesc modul in care ne raportam la resursele disponibile.

Hiperaciditatea gastrica este expresia unei ,,macinari” mentale excesive in raport cu
resursele materiale. Persistenta ei timp indelungat se va repercuta in gastrita, simbolul
stresului material,financiar, sau in ulcer, care semnaleaza o ingrijorare déjà cronicizata.
Medicina alopata face des legatura dintre ulcer si stresul profesional, teama de ,,ziua de
maine” si incercarea persistenta de a rezolva dificultati profesionale/materiale.

La nivel mai specific, fiecare symptom va indica modul in care gandim despre resursele
noastre materiale: aerofagia ( inseamna inghitirea de aer odata cu mancarea)
reprezinta nevoia de a inghiti cat mai multe resurse, o presiune de tip materialist.
Regurgitarea /voma definesc, desigur, respingerea unei situatii care ,,ne-a fost bagata
pe gat” sau pe care ,,am ingitit-o prea repede”, ceva ce respingem , ce nu acceptam in
sistemul nostru. Greata reprezinta o senzatie care ne impiedica sa mai mancam. Este
deci indiciul unei suprasaturari, a unei presiuni exagerate la care ne supunem in scopul
castigarii resurselor materiale, incercarea organismului de a se opune excesului de
eforturi cu scop financiar.

Fermentii digestivi sunt substante care digera alimentele, adica sunt substante care
desfac alimentele in componente nutritive ce vor fi absorbite si produsi toxici ce
trebuiesc eliminati. Prin urmare , ei reprezinta la nivel organic cognitiile care separa
lucrurile bune de cele rele. Gandirea in alb-negru, normele excesive, se vor repercuta in
afectiuni ale organelor producatoare de fermenti digestivi: vezica biliara si pancreas.

Vezica biliarsi afectiunile acesteia sunt cea mai sugestiva expresie somatica a
cognitiilor disfunctionale de tip alb-negru. Se exprima in sentimentele de nedreptate pe
care le avem. Caci noi nu ar trebui sa fim niste judecatori atat de ingusti si rigizi. Chiar
si organismul nostru stie asta, caci uneori asimileaza produsi din alimente care nu pot fi
folositi in forma in care au fost introdusi in sistemul sanguin, deci cumva improprii, dar
din care vor rezulta, in urma transformarii lor in ficat, substante necesare. Gandirea
dihotomica (alb/negru) ne poate deci vaduvi de trairea unor situatii care, desi par
improprii la prima vedere, s-ar putea dovedi pana la urma benefice. Respingerea ,,a
priori” a unor potentiale resurse sau situatii este deci felul de a gandi a unui ,,bilios”.
Strigatul lui cel mai sugestiv este ,,nu accept asa ceva! Exclus din start!”
Aceeasi dependenta de reguli stricte si norme, acelasi mod ingust de a vedea viata se
exprima si in afectari pancreatice. Pancreasul insa are doua componente: pe de o parte
este glanda exocrina ( adica isi varsa produsii, fermentii pancreatici in intestin) iar pe
de alta parte este glanda endocrina( adica isi varsa hormonul numit insulina direct in
sange). Aceasta inseamna ca el se ocupa atat cu ,,descompunerea” resurselor
alimentare in substante nutritive si nenutritive prin intermediul lipazei, amilazei ( adica
reflecta modul in care catalogam situatiile si resursele) cat si cu introducerea glucozei
din sange in tesuturi, prin intermediul insulinei ( adica reflecta capacitatea tesuturilor
de a primi hrana, de a se hrani). Diabetul zaharat, caracterizat printr-o insuficienta
insulinica, este deci expresia unei dificultati in a primi, in a ne hrani. Cum ceea ce ne
hraneste nu este numai alimentul ci si afectiunea, respectul, recunostinta,iubirea,
persoanele diabetice prezinta la nivel mental o gandire care impiedica primirea acestor
energii pozitive. Gandind in alb-negru, neacceptand decat propriul lor mod de a vedea
lumea si propriul mod de a percepe darurile vietii sau ale altor persoane, acestea se
simt lipsite de hrana desi ea este din belsug( hiperglicemie sangvina si foame celulara).
Spunea cineva ca diabeticul este ca un om care moare de sete inotand intr-un rau.
Privind critic catre copilul care nu a vrut sa devina doctor, diabeticul nu se bucura de
realizarile artistice ale fiului care a ajuns in schimb un pictor de succes. El isi doreste
ceva doar in forma pe care o agreaza, nu are flexibilitatea de a percepe modul diferit in
care o necessitate poate fi implinita, un om poate trai, etc. Este critic, rigid si
,,infometat”, caci este o persoana care isi doreste mult sa fie asigurata din punctul de
vedere al resurselor materiale.

Pancreatita acuta este o afectiune caracterizata prin distrugerea celulei pancreatice de

catre proprii ei fermenti: un fel de autodigestie. Este intruchiparea intoarcerii excesive
catre sine insusi, a refuzului de a accepta hrana din jur, o autoconsumare. Sunt
persoane care , probabil ca reactie a unei dezamagiri fata de exterior, hotarasc ca
,,energia care vine din afara sistemului este toxica”. La nivel somatic, pancreatita este
determinata de un exces alimentar, de alimente greu digerabile: mese copioase cu
grasimi, alcool in exces, etc. La nivel subtil persoana resimte aceeasi toxicitate a
energiei care ar fi trebuit sa fie hranitoare: resimte o dezamagire fata de relatii, fata de
ceea ce primeste din exterior . Comportamental, aceast refuz al hranirii cu energie
exterioara se manifesta prin suprimarea duiosiei, a tandretei, prin ,,duritate” si lipsa de
expresivitate emotionala.

Intestinul subtire-este locul in care sunt absorbiti produsii ,,buni” rezultati din digestie ,
si impinsi spre exterior cei ,,rai”. Este deci cel ce reflecta modul in care absorbim din jur
, modul in care ne raportam la experiente. Duodenul, prima lui portiune, dezvolta ulcer
atunci cand din stomac sunt evacuate prea repede alimente, eventual impreuna cu suc
gastric. Este simbolul grabei, al incapacitatii noastre de a ne bucura de experiente, de a
le trai pe indelete. Obligati sa alergam continuu catre altceva, ne vom trezi cu acest
diagnostic , caci niciodata nu am avut timp sa ne facem ,,siesta” dupa pranz, sa stam
putin intinsi si sa ,,digeram” ( la propriu si la figurat) nici mancarea si nici experientele.

O scadere o motilitatii lui ( adica a miscarilor de contractie care asigura tranzitul

intestinal) se soldeaza cu o anumita forma de constipatie, adica o absorbtie exagerata
de substante ,o staza a materialului digestiv. Aceasta staza determina fermentatie
excesiva a alimentelor cu flatulenta consecutiva. Este, in acest caz, expresia unei
persistente exagerate intr-o anumita experienta, un fel de ,,nu stiu ce sa fac,asa ca
raman aici”. Un deficit de abandonare a situatiei, de a merge mai departe.Ramanem
ancorati intr-o experienta care poate ca a fost candva nutritiva, dar acum a devenit
toxica, caci ne face ,, sa inghitim “ prea multe. Remediile homeopate asociate acestei
forme de constipatie cu flatulenta, sunt cele care presupun o ancorare in experienta, o
lentoare a deciziei , o confuzie: alumina, opium.
Diareea , enterocolita , sunt expresia unei rejectari a experientei. O evacuare rapida,
fara intentia de a asimila ceva, caci este perceputa ca fiind toxica. O incercare de a
scapa de ceva ce ni s-a parut ,,comestibil” dar pe care il percepem acum ca fiind
negativ.

Boala Crohn este o boala autoimuna care se manifesta la nivelul intestinului subtire prin
leziuni ale mucoasei care impiedica o buna asimilare a principiilor nutritive. Este deci o
autoagresiune, un fel de ,,nu meriti sa mananci!”, produsa de o judecata aspra, de o
exigenta extrema cu privire la propria persoana.

Colicile abdominale reprezinta contractii spastice ale intestinului. Spasmul este o

contractie musculara produsa de o iritare a fibrei nervoase. Colicile sunt deci iritarea,
nemultumirea fata de experiente, o insatisfactie fata de viata in ultima instanta.
Intestinul iritabil este expresia cea mai comuna a nemultumirii fata de ceea ce traim, o
focalizare pe ,,partea goala a paharului”. Remediul homeopat, colocynthus, are in
nucleul sau cognitive exact aceasta nemultumire, aceasta iritare fata de ceea ce
experimenteaza, fata de ceea ce traieste.

Intestinul gros: este organul in care se aduna produsii toxici rezultati in urma digestiei si
care vor fi eliminati.

Constipatia, cea mai frecventa afectiune a acestuia, este determinate in acest caz de
incapacitatea acestuia de a elimina, de a scoate din sistemul digestiv ceea ce nu ne
trebuie. Aceasta forma de constipatie este determinata de o incapacitate de eliminare
nu din cauza unei incercari exagerate de a absorbi substante care ne par hranitoare, ci
din cauza temerii de eliminare. In psihanaliza se pune un accent deosebit pe faza
,,anala” a dezvoltarii copilului, in care copilul considera ca materiile fecale
reprezinta ,,ceva din sine”. Este motivul pentru care psihanalistii considera ca obligarea
copilului sa foloseasca olita mai devreme decat o permite dezvoltarea mentala a
acestuia se repercuteaza in virarea personalitatii copilului catre asa-numitele zone
sado-masochiste. Modul in care mama reuseste sa isi ,,dreseze” copilul ( care inca este
un animalut) sa nu ,,se mai scape” in pampers sau pantaloni, este strambatul din nas si
certatul, aratatul materiilor fecale ca fiind scarboase ,dezgustatoare, umilirea. Cum in
aceasta treapta timpurie de dezvoltare, copilul crede ca acele materii fecale sunt parti
din sine, va integra un dezgust fata de sine insusi si necesitatile lui fiziologice. La
pubertate, aceasta rusinare fata de partea animalica, instinctuala din sine, se va
reactiva in forma constipatiei ,,de jena”. Sunt acele tinere fete care se rusineaza sa
mearga la toaleta in prezenta altora. Si in faze mai avansate ale maturitatii, aceasta
dezicere de ceea ce reprezinta o parte din noi se va manifesta la persoanele care nu
pot defeca atunci cand pleaca de acasa, atunci cand ies din mediul cunoscut, sigur.
Este o incapacitate de a ne accepta asa cum suntem, o lipsa de relaxare cu noi insine, o
incercare exagerata de control asupra noastra si, in ultima instanta, o exigenta
extrema. De altfel, remediile homeopate potrivite pentru acest tip de constipatie sunt
cele in care primeaza rusinea si controlul: ambra grisea, nux vomica.

Stagnarea scaunului la nivelul rectului va determina in timp varice in vasele sanguine

rectale si perianale, adica hemoroizi. Acestia reprezinta deci o senzatie de stagnare pe
care o resimte persoana respectiva, o imperativitate de a evolua, de a merge mai
departe, de a iesi dintr-o zona statica a vietii. Hemoroizii obliga pacientul la ,,ridicat de
pe scaun”, la schimbarea pozitiei, la miscare. Si in sarcina, in perioada de gestatie, mai
ales in ultimele luni, cand nasterea se apropie, femeile gravide sufera frecvent de
hemoroizi.

Ficatul
Este unul din organele cele mai importante din corp, este ,,uzina “ din corpul nostru. La
el ajung principiile alimentare care vor fi transformate in energie potrivita sistemului
nostru. La nivelul ficatului se stabileste forma in care un principiu alimentar devine
energie proprie. Este sediul transformarii a ceea ce vine din afara in ceea ce suntem
noi, energia ,,straina” in ,,energie proprie”.

In medicina hindusa, ficatul este considerat poarta de trecere dinspre material spre
spiritual. Si chiar asa este, caci ceea ce numim ,,materie straina” ( glucide, lipide,
protein provenite di alimente) , sunt transformate in glucoza (sau glycogen), in lipide
proprii corpului uman sau in constituenti proteici ( caramizi) ale propriilor organe.
Ficatul este cel care transforma ,,non-selful” in ,,self”. Este expresia organica a
incorporarii experientelor , sentimentelor si relatiilor noastre. Bolile hepatice au deci o
relatie foarte stransa cu aprecierea a ceea ce reprezint, a ceea ce sunt eu, a definirii
sinelui. Aceasta definire se face in relatie cu exteriorul, in opozitie cu ,,ceea ce nu sunt”,
ceea ce nu imi apartine, ceea ce nu ma defineste, ceea ce nu se poate transforma in
mine. Ceea ce hotaram a fi din afara noastra, ,,imposibil de inglobat in noi” , este ceea
ce respingem, ceea ce se dovedeste a fi impropriu. Este o forma de energie pe care am
inghitit-o, am digerat-o, am adus-o (prin sistemul sangvin port) pana la nivelul ficatului,
pentru a se identifica in sfarsit cu noi insine. Afectarea ficatului sugereaza insa o
deceptie, un esec, o frustrare, caci in mintea nostra acum consideram ca ne-am
inselat- sau poate am fost inselati. Asumarea propriei aprecieri gresite determina o
suparare, o furie pe noi insine. Aceasta este caracteristica cirozei( distrugerea celulei
hepatice): este semnul unei autodistrugeri determinata de o dezamagire pe care ne-
am produs-o noua insine, este semnul unei vieti pe care am trait-o fara ca ea sa ne
reprezinte cu adevarat. Este lovitura pe care ne-o dam , furiosi pe incapacitatea noastra
de a ne urma propriul drum, pe lipsa de curaj de a ne exprima si de a ne cunoaste pe
noi insine. Apare frecvent in alcoolismul cronic, dependenta care exact aceste lipsuri a
incercat sa le compenseze. Veselia, logoreea , sociabilitatea excesiva sau chiar
agresivitatea persoanei care a consumat alcool, sunt beneficii pe care aceasta le cauta
dar pe care nu le poate obtine in mod normal. Sunt persoane care nu se pot bucura, nu
pot socializa, nu pot vorbi liber sau nu isi pot exprima furia, persoane inhibate, care nu
se asuma , care stau in situatii greu de suportat (din punctul lor de vedere). Se si spune
in popor ca un om care traieste fara satisfactii , in conditii grele, se ,,ia de bautura”.
Este, cumva, o tolerare excesiva, o reprimare a furiei, determinata de multe ori de
lasitate, sau de confort, sau de un complex de inferioritate. O razbunare pe sine, pentru
vina de a nu fi autentic cu el insusi.

Disfunctia celulei hepatice este ,desigur, oglinda confuziei cu privire la ceea ce sunt eu.
O capacitate scazuta de autocunoastere, o confuzie de identitate.

SISTEMUL NERVOS

Este format de fapt din doua subsisteme nervoase: sistemul nervos periferic si sistemul
nervos central. Sistemul nervos periferic reprezinta sistemul prin intermediul caruia
informatiile, perceptiile mediului ajung la creier, iar actiunile comandate de acesta se
transmit efectorilor. Este format din neuronii de la toate nivelurile corpului: cei care
formeaza nervii sezitivi ( care aduc informatii din system), motori ( care duc comenzile
la muschi ), vegetativi( care duc comenzile catre organe, pregatindu-le astfel pentru
hranire sau protectie).

Sistemul nervos central este cel care ,,apreciaza si ia hotarari”. Exista centre de control
ierarhizate. La nivelul maduvei spinarii si trunchiului cerebral se afla centrii de control
pentru actiuni repetitive, simple : reflexe neconditionate, functii vitale( respiratie,
activitate cardiaca etc) .Acestea pot fi modificate in functie de ceea ce se intampla in
sistem, fara interventia unei ,,hotarari complexe” , ci doar pe baza unor reguli simple de
adaptare: daca scade tensiunea arteriala, creste frecventa cardiaca, astfel incat sa se
mentina un nivel vital al tensiunii, etc. La nivelurile superioare nervoase centrale
( paleocortex, hipotalamus, neocortex, etc), ierarhizate, hotararile sunt din ce in ce mai
complexe, evaluarea mai dificila, factorii de care se tine seama mult mai diversi.
Lucrurile functioneaza la fel ca intr-o ierarhie a unei companii : cu cat urcam pe scara
ierarhica, hotararile devin mai complicate, informatiile de care tine seama forul de
decizie mai multe si mai diverse. Si exact ca intr-o companie, uneori exista ,,scurt-
circuite” intre un sef ,,de sus” si un angajat aflat mult mai jos ierarhic, dar pe care ii
leaga anumite afinitati care s-au format in trecut ( de exemplu au copilarit impreuna).
Aceste ,,nepotisme” ne fac de multe ori probleme. Ele sunt expresia acelei conectari
ale neuronilor care s-au ,,aprins” impreuna, ale retelelor de conexiuni care stau la baza
asocierilor neurale de care am vorbit de multe ori .(,,neurons that fire together, wire
together” Eric Candel, castigator al premiului Nobel pt neurologie).

Nu este surprinzator sa aflam ca ceea ce reprezinta sistemul nervos este ,,controlul

sistemului”. El controleaza si da comenzi. Afectiunile lui vor exprima in consecinta
defecte ale abilitatii de a controla eficient sitemul.

Sistemul nervos periferic

Afectunile lui reprezinta un sabotaj. Nemultumit de hotararile ,,de sus”, acesta incearca
sa modifice ceea ce poate. La acest nivel este cu atat mai elocvent faptul ca afectiunile
organice sunt ,,cognitii” neascultate, reprimate sau ascunse. Sunt o ,,conspiratie”
impotriva forului ierarhic superior. Conspiratia nu o pot face decat niste ,,sefi mai mici”
si nu plebea: aceea este revolutie. Sa vedem cum conspira sistemul nervos periferic…

Afectiunile nervilor periferici impiedica strict actiunea muschilor pe care ii inerveaza. O

paralizie a unui nerv periferic se va opune acelei actiuni pentru care el este necesar.
Paralizia muschilor de la picioare impiedica o deplasare, o indreptare catre ceva/cineva
de care nu vrem, la nivel profund, inconstient, sa ne apropiem. O paralizie care
afecteaza un nerv al membrului superior ne impiedica sa facem ceva, o actiune, o
munca.

Imi amintesc de cazul extrem de interesant al unei paciente care a suferit o paralizie de
nerv facial, cu o saptamana inaintea nuntii sale. Aceasta paralizie o facea aproape
diforma numai cand zambea. Daca statea serioasa, nu se observa, insa cand ,,trebuia “
sa zambeasca… Caci pacienta chiar asa se exprima: ce ma fac cand ,,trebuie” sa
zambesc? Se referea, desigur, la faptul ca ,,trebuia” sa zambeasca pentru poze si
filmare, caci nunta avea vreo 300 de invitati, cameramani si tot tacamul. Toata nunta
fusese aranjata de viitorii socri, persoane importante care tineau foarte mult la
frumoasa lovitura de imagine pe care o reprezenta nunta fiului lor… Recuperarea
paraliziei ,,a frigore” ( produsa de frig?!) nu s-a obtinut, in ciuda eforturilor noastre,
decat dupa ce nunta a trecut. Fotografiile de la nunta( pe care le-am vazut) , aratau o
mireasa frumoasa, care fie parea trista ,fie ,,zambea stramb”. Ma intreb daca acei miri
mai sunt acum impreuna…si daca da, care sunt bolile lor….

Hemiplegia, adica paralizia unei jumatati a corpului, obliga persoana sa se opreasca. Nu

mai poate merge, nu mai poate munci, uneori nu mai poate vorbi. Este sabotajul care
obliga la repaus, la parasirea activitatii perceputa probabil ca excesiva. Este extrem de
frecvent scenariul marilor work-holici ,care ajung sa faca un accident vascular cerebral
in timpul unei sedinte, la birou sau pe aeroport. Maniaci ai controlului, acestia ajung sa
nu isi mai controleze nici propriul corp, care pur si simplu nu mai vrea sa ii asculte. Un
alt caz interesant pe care mi-l amintesc este cel al unei paciente destul de tinere, care
era profesoara de romana. In urma unui accident vascular cerebral, sufera o
 hemiplegie ( nu se mai poate deplasa) pe care insa o recupereaza intr-un an la un nivel
care ii permitea deplasarea si o viata autonoma. Nu se mai recupereaza insa niciodata
vorbirea, desi putea intelege si, culmea, putea vorbi-dar numai in limba engleza.
Desigur,pacienta este pensionata.

Afectiunile maduvei spinarii sunt ceva mai difuze. Caci ele afecteaza atat neuronii
motori cat si pe cei senzitivi. Adica modifica perceptia mediului.

Scleroza in placi, de exemplu, reprezinta o sclerozare a neuronilor care determina

modificari de senzitivitate, afecteaza transmiterea informatiei de la receptori,
manifestandu-se prin ,,anestezie” sau ,,hipoestezie”, adica o scadere a simtirii.
Reprezinta deci o nevoie de a nu mai simti, o evadare din mediul frustrant. Atunci cand
aceasta tendinta de evadare este, in fapt, la limita constiintei, paresteziile sunt forme
de conversie, adica sunt deseori simptome ale isteriei, ale histrionismului( pacientul le
simte, dare ele nu au un substrat real, organic, sunt doar somatizari). Cand ele au insa
un substrat organic, nevoia de evadare este departe de granita constientului…ascunsa
profund.

Mielita sau poliomielita, invalideaza persoana mai ales la nivelul membrelor inferioare si
sunt cauza frecventa de handicap locomotor, survenit la copii sau tineri, care ii
condamna la scaunul cu rotile si, in consecinta, la o viata de dependenta fata de
parinte sau alte persoane din familie. Sentimentele care stau la baza acestei
organicizari sunt ,desigur, ascunse de lumina costiintei. Este vorba de o relatie
apropiata cu cineva fata de care, in inconstient, persoana resimte furie. Pedeapsa la
care este supusa atat persoana bolnava cat si ingrijitorul ei, este cristalizarea
resentimentelor foarte puternice. Remediul homeopat al acestei boli este acidul nitric,
al carui nucleu cognitiv este ,,nu uit si nu te iert !”. Observand cu atentie persoanele cu
aceasta afectiune, chiar vedem ca nu sunt , in fapt, genul de persoane dependente,
,,slabe” din punct de vedere mental. Sunt oameni puternici, cu un mental chiar usor
agresiv, care stiu ce vor si care se simt frecvent ,,suparati pe cei din jur”, dar care
zambesc in timp ce iti descriu comportamentul ,,dezamagitor” al celor cu care
relationeaza. Incapacitatea de a ierta , in ciuda oricaror eventuale eforturi sau pareri de
rau ale ,,pacatosului” , sta la baza permanentizarii afectiunii. Este un fel de relatie
patologica ura/iubire. ( sa ne amintim de fimul ,,Bitter moon” – bazat pe cartea lui
Pascal Bruckner- si in care este foarte bine descrisa dinamica unei astfel de relatii, de
data aceasta de tip sexual).

Sistemul nervos central

Afectiunile acestuia sunt conspiratii ,,la nivel inalt”. Un fel de lovituri de stat, de lupta
intre doua vointe puternice. Se soldeaza cu confuzie, caci este greu de manuit un
system atunci cand are doua foruri superioare cu doua viziuni diferite.

Boala Parkinson-este o boala caracterizata prin diminuarea nivelului de dopamina din

creier. Asa cum am mai spus si in alte articole, dopamina este hormonul placerii , al
actiunii si al deciziei. La nivel organic determina imbunatatirea coordonarii musculare si
a performantei cardiace. Creste in cazul in care asteptam o recompensa pozitive in
urma unui efort sau al unei actiuni. In boala Parkinson, scaderea acesteia tradeaza o
asteptare negativa a efectului unui mod de a trai. Este ca si cum vicepresedintele nu
crede ca firma se indreapta intr-o directie buna. Este nemultumit de modul in care
directorul general conduce sistemul, si considera ca este supus unui control puternic si
inadecvat. Este modul de organicizare al nemultumirii fata de o dominatie, chiar daca
aceasta dominatie este, in fapt, hotararea rigida a unei parti din sine. Apare la
persoanele care si-au asumat roluri rigide, care s-au controlat permanent-pe sine si pe
ceilalti- cu o mana de fier, care si-au impus un anumit stil de viata , anumite datorii
stricte de indeplinit. Vicepresedintele nemultumit nu actioneaza insa la vedere, pe fata.
El submineaza din interior sistemul, luandu-i puterea: puterea de actiune, puterea de
deplasare, puterea de exprimare. Interesant este faptul ca boala se manifesta prin
tremor intentional, adica mana tremura atunci cand vrea sa indeplineasca o actiune
( de exemplu sa duca lingura la gura). In afara intentionalitatii, mana nu tremura. Ceea
ce zugraveste foarte explicit sabotajul comandantului. Capul tremura ca si cum ar
spune ,,nu”, ca si cum este in permanent dezacord cu ceea ce spune pacientul. Iar
mimica este complet inexpresiva, ca si cum pacientul nu ar fi in acord emotional cu
ceea ce exprima la nivel verbal. Remediul homeopat characteristic este plumbum,al
carui nucleu central este ,, nu mai am puterea, dar o reprezint” si al carui personaj
intruchipat este ,,presedintele onorific”, cu titlu, dar fara putere, care a fost preluata
de ,,lupii mai tineri” .

Epilepsia-este o boala caracterizata prin crize convulsive generalizate, produse de

descarcari electrice de la nivelul unor ,,zone excitatorii” din creier. Aceste zone
neuronale excitatorii sunt zone din scoarta cerebrala ce descarca impulsuri repetitive
ce depasesc controlul central. Pe vremuri, epilepticii erau considerati ,,posedati” ,
sugerand faptul ca vointa lor era dominata din cand in cand de o alta vointa, care se
lupta pentru controlul corpului. Extrem de sugestiva este aceasta zugravire a ceea ce
se petrece la nivelul sinelui pacientului. Caci chiar asta se intampla: o parte din sinele
pacientului isi doreste un cu totul alt mod de viata, este total nemultumit de ceea ce
traieste. Si aceasta afectiune seamana la nivelul simptomelor cu isteria. Stim cu totii ca
in criza de isterie a copilului acesta ,,se tranteste pe jos, da din maini si din picioare”.
Si stim si de acele crize ,,tantrum” in care copilul se invineteste , isi ,,da ochii peste
cap” si lesina atunci cand nu ii convine ceva, pentru ca in momentul in care obtine ceea
ce a vrut sa isi revina spectaculos. Este aceeasi manifestare la nivel comportamental,
dar in epilepsie exista substratul organic care produce aceasta manifestare. Ceea ce
inseamna ca nemultumirea este profunda si neconstientizata, spre deosebire de criza
de isterie in care lumina constientei este crepusculara, dar exista. Epilepsia apare mai
ales la varste fragede, sugerand o incapacitate de a tolera frustrarea unei vieti
nemultumitoare si o energie suficient de intensa pentru a se lupta pentru control.

Epilepticii au fost considerati in istorie vizionari, oameni care au vrut ,,altceva” , au vrut
,,mai mult”, si-au asumat lupte grele , cum este cazul Ioanei D’Arc, de exemplu.

Depresia endogena poate fi considerata boala organica pentru ca, spre deosebire de
depresia simpla care este o nevroza, are un substrat organic in nivelul scazut constant
de serotonina. Se considera chiar ca exista o predispozitie genetic, mostenita, la acest
tip de depresie. Serotonina este hormonul atentiei, al concentrarii si al interesului.

Asa cum am mai spus de multe ori, viul inseamna o intentie, absenta indiferentei fata
de distrugerea sistemului. Daca nu sunt responsabil de propria mea supravietuire,
atunci nu mai sunt viu. Piatra este indiferenta la lovitura ciocanului si nu incearca sa
caute in jur energii care sa o mentina in starea ei particulara. O ,,energie vitala”
scazuta se caracterizeaza deci prin absenta ,,intentiei” si vointei de a supravietui,
printr-o indiferenta la distrugerea sistemului, prin lipsa eforturilor proprii sistemului de
individuare, de a fi ,,diferit de ceea ce este in jur”, de a-si pastra propriile caracteristici.
Expresia comportamentala a depresiei este chiar o apropiere de felul de a fi al unui
obiect neinsufletit: scaderea miscarii, a activitatii, a apararii, a evolutiei, etc . Ceea ce i-
a facut pe psihologi sa considere ca depresia este o scadere a intentiei de a trai, o
indiferenta la viata si individuare. Noile cercetari de neurofiziologie au demonstrat insa
faptul ca in depresia endogena este scazut si nivelul dopaminei, adica al asteptarii unei
recompensari positive a efortului. Ceea ce inseamna ca aceasta ,, indiferenta la ceea
ce se intampla cu mine” , nu are la baza o reala indiferenta, o scadere a instinctului de
supravietuire, ci o cognitie care presupune faptul ca ,,nu cred in rezultatul pozitiv al
eforturilor mele”. Un fel de fatalism care indeamna la neimplicare. O credinta in faptul
ca nu sunt raspunzator de viata mea. O lipsa de responsabilitate. ,,Vreau sa traiesc,
dar nu depinde de mine!” pare a spune depresivul endogen. Neasumarea
responsabilitatii duce la o evadare din mediu, caci daca nu sunt responsabil de viata
mea, atunci nu imi foloseste la nimic sa depun eforturi in perceptie, in cantarirea
perceptiilor si decizie. Tot ce pot face este sa astept sa se ocupe ,,cineva” care este
responsabil: destinul, norocul, un salvator. Diferenta dintre depresia reactiva si cea
endogena , este ca in depresia reactiva, produsa de evenimente traumatizante, am
aflat ca uneori nu suntem capabili sa ne controlam cu adevarat viata, ca uneori fortele
exterioare ne depasesc propria capacitate, propria determinare. Este o suparare pe
sine si pe incapacitatea resimtita. In depresia endogena, cronica, pacientul nu isi asuma
din start responsabilitatea. Este o cognitie fatalista de tipul ,,sunt la mana destinului
sau a norocului….”. Depresia endogena are o determinare organica, serotonina si
dopamina sunt scazute de mult timp. Aceasta manifestare organica ne arata faptul ca
pacientul nu constientizeaza acest tip de cognitie, de neasumare a responsabilitatii.
Cautand in trecutul pacientului, chiar inainte de a se manifesta depresia vom gasi
semnele lipsei de asumare a responsabilitatii.. De exemplu in copilarie vom gasi forme
de manipulare in folos personal a altora, comportamente seductive fata de parinti, etc;
la adolescenta vom afla comportamente de tip adictiv ( caci acestea inseamna ,,nu ma
pot controla”, nu depinde de mine)sau superstitii si religiozitate habotnica ( acestea
fiind expresii ale ,,negocierii” cu fortele superioare de care considera persoana ca
depinde viata ei.)

Probabil ca remediul homeopat cel mai indicat este lycopodium, spre deosebire de
depresia reactiva, nevrotica, al carei remediu este aurum metallicum . Caci lycopodium
presupune in nucleul central o ,,lipsa de asumare a responsabilitatii”, un discurs de tipul
,,nu de mine depinde viata mea sau a altora, asa ca nu are sens sa ma lupt”. Pe cand
aurum este o perceptie a ,,pierderii competentei si puterii”, o cognitie de tipul ,,sunt
responsabil, dar incapabil” , ,,de mine depinde viata mea si a celorlalti, dar nu reusesc
sa….” Intentia sinucigasa a pacientilor aurum este tot o responsabilitate autoasumata,
o hotarare despre viata lor, poate cea mai dramatica. De aceea aceste sinucideri
sunt ,,silentioase”, nu au legatura cu cei din jur, nu trag pe nimeni la raspundere. Este o
declaratie de tipul ,,de mine depinde viata mea, iar daca ea nu este buna, inseamna ca
eu nu sunt capabil si nimic/nimeni nu ma poate ajuta”. Sinuciderile din depresii
endogene, au mai degraba de-a face cu o responsabilizare a altor forte si implica deci o
credinta intr-o forma de viata care continua dupa moarte, sau in razbunarea pe cineva
care este considerat responsabil si pedepsit. Este, de exemplu, sinuciderea
depresivilor cronici, care au un istoric bogat de ,,incercari” de sinucidere.

Simptomele nervoase centrale, reflecta si ele o lupta pentru controlul sistemului, pe

cale de a se organiciza.

Ametelile reflecta o confuzie, o dificultate de orientare, de pastrare a controlului.

Amnezia, este o protectie in fata unei amintiri in care pacientul a resimtit o pierdere
totala a controlului, asa cum demonstreaza si amnezia din intoxicatia alcoolica sau cea
posttraumatica. Tulburarile de concentrare impun o scadere a autocontrolului, o
relaxare necesara a acestuia.

SISTEMUL CIRCULATOR

Se ocupa cu circulatia sangelui. . Sangele este transportorul energiei si oxigenului catre

tesuturi. Tot el asigura transportul produsilor de metabolism catre rinichi . Un tesut
care nu este irigat cu sange moare. Sangele este sursa de viata, contine in el energia
vitala. Din acest motiv sistemul circulator este cel in care circula ,,viata”. Afectiunile lui
se leaga deci indisolubil de perceptii negative sau defectuoase ale noastre fata de
viata insasi.
Sistemul circulator are cateva constante homeostazice, adica are anumite caracteristici
care trebuiesc mentinute obligatoriu in anumite limite.Aceste constante sunt legate de
buna functionare a acestuia, sunt importante pentru viata.

Una dintre constantele homeostazice este tensiunea arteriala. Este importanta pentru
ca ea asigura ,,perfuzia” tisulara, adica ajungerea sangelui la nivelul celulelor.
Tensiunea arteriala scazuta poate fi asemanata cu presiunea scazuta de la robinet: in
acest caz apa nu va trece printr-o sita deasa( care poate fi asemanata cu peretii
capilarelor prin care sangele iese din ,,conducte” si ajunge la tesuturi). Cantitatea de
sange care ajunge astfel la celule este prea mica. Hipertensiunea afecteaza si ea
perfuzia tisulara, caci va trece prea mult sange in tesuturi, determinand suprasaturarea
acestora si aparitia asa-numitelor edeme ( umflare). Acestea sunt produse de o
presiune prea mare in sistemul arterial dar si de o reducere a ,,scurgerii” , adica a
sangelui ce este scos din tesuturi prin intermediul sistemului venos. Tot hipertensiunea
mai poate determina insa si ,,ruperea” conductelor prin care circula sangele: accidentul
vascular hemoragic.

Valoarea tensiunii arteriale ( ca si a apei dintr-o conducta) este determinata pe de o

parte de elasticitatea peretilor conductelor( este mai mica intr-o conducta de cauciuc
decat intr-una cu pereti duri, de pexal sa zicem) dar mai ales de ,,pompa” care asigura
circuitul apei in sistem. O pompa cu debit mare sau cu frecventa mare de pompare, va
determina o tensiune mare in peretii conductelor. Una cu debit mic, sau cu o frecventa
rara de pompare, va determina o presiune scazuta. Prin urmare, tensiunea arteriala
trebuie abordata obligatoriu in legatura cu starea vaselor de sange si cu activitatea
cardiaca.

O tensiune crescuta arteriala este deci simbolul organic al unei ,,presiuni a vietii”. Un
mod de a obliga tesuturile sa primeasca sange, sa primeasca viata. Un fel de ,,trebuie
sa traiaesti!” . Aceste comportamente se pot asocia foarte bine cu comportamentul
unei mame care isi obliga copilul sa manance, desi acesta nu vrea sa manance .
Pentru un astfel de comportament care creaza ,,presiune” , e nevoie de o forta opusa
din partea copilului: il obliga sa manance pentru ca el se opune. O cognitie
asemanatoare o are si persoana a carei inima ,,produce” hipertensiune arteriala. Ea isi
obliga tesuturile sa primeasca viata pentru ca ele nu vor -sau ea crede ca nu vor
suficient.

Pentru a intelege unde este problema, vom analiza cauzele care duc la o astfel de
,,contradictie. Un copil se poate opune hranirii pentru ca a mancat destul, nu mai are
nevoie. In acest caz problema este la mama, care crede ca propriul ei copil nu vrea sa
traiasca. Sau copilului nu ii place mancarea si prefera sa nu manance decat sa
manance ceva ce nu ii place. Sau pur si simplu copilul vrea sa se opuna mamei ( cum
este cazul anorexiei). Mama poate fi comparata cu inima iar copilul cu perfuzia tisulara
( tesuturile, in speta). Organismul nostru ii contine insa pe amandoi: sunt cele doua
stari ale egoului din analiza tranzactionala: Copilul si Parintele .

In cazul in care inima este cea care determina cresterea tensiunii arteriale ( cum este
cazul asa-numitei hipertensiuni oscilante, produsa frecvent de emotii), problema este
la mama, adica inima. Caci cognitia deficitara este : trebuie sa traiesti, si te oblig caci
eu cred ca tu nu vrei sa traiesti. Este un fel de dualitate: de fapt, ma tem ca nu vreau sa
traiesc. Este un supracontrol al dorintei de moarte, sau al lipsei de iubire de viata.
Discursul mental inconstient este de tipul: ,,nu imi place viata. Asa ca s-ar putea sa
mor. Trebuie sa ma controlez sa nu ma omor.Trebuie sa ma oblig sa traiesc.” Este, in
fapt, o frica de moarte dar si o credinta in faptul ca ,,sunt capabil sa imi fac rau”.
Asemenea discurs mental apare la persoanele care au in antecedente comportamente
autodistructive, caci este o conditie necesara pentru astfel de cognitii. Este un fel de
,,sperietura” pe care persoanele respective au experimentat-o cu privire la
comportamente autodistructive din trecutul lor. Problema este insa, asa cum am spus,
la mama: genul acesta de hipertensiune este determinata de o crestere a alurii
ventriculare ( a frecventei batailor inimii). Candva, copilul a fost cel care s-a comportat
gresit: in trecut , fie placerea a primat asupra prudentei (copilul a preluat controlul), fie
pur si simplu copilul ( simbolul acelei stari a egoului care se subordoneaza
spontaneitatii si placerii) a fost nemultumit. In ambele situatii copilul ,,rebel” a pus in
pericol siguranta corpului. Acum insa, mama este cea care produce presiune, caci ea se
teme de faptul ca ,in continuare, copilul ei rebel va prelua conducerea . Controlul
excesiv va avea insa toate sansele sa determine la copil o rejectare, o lehamite,
asemanator copiilor obligati sa manance si care vor dezvolta o rejectare din ce in ce
mai puternica a alimentelor. Asa se va ajunge la stabilizarea hipertensiunii arteriale, o
tensiune constant crescuta, forma urmatoare de hipertensiune:

Hipertensiunea determinata de o stare proasta a peretilor vasculari. Ramanand la

analogia propusa,aceasta forma de hipertensiune presupune o scadere a elasticitatii
peretilor vasculari, o ingrosare cu diminuarea perfuziei tisulare. Peretii vasculari devin
rigizi, prin depunerea de cholesterol si grasimi. Asa cum spuneam la afectiunile
tegumentare, grasimea reprezinta protectie. Depozitele de cholesterol pe vase
reprezinta deci depuneri ale temerilor (materiale, emotionale) exprimate
comportamental prin retineri materiale si emotionale. Se poate face chiar o analogie
intre diversele forme de grasimi acumulate: colesterolul presupune retinere/
teama/nevoie de protectie emotionala, grasimile de tip LDL, VLDL, retineri/nevoie de
protectie materiala.

Hipertensiunea determinata de starea rigida a peretilor vasculari, are ca model

emotional o scadere a placerii de a trai. Este caracteristica persoanelor in varsta, dar
si persoanelor mai tinere care s-au protejat de deceptii relationale si emotionale printr-
un control strict al sentimentelor si laturii hedoniste a vietii. Atunci cand apare la
persoane mai tinere, prin permanentizarea unei hipertensiuni oscilante, este expresia
indepartarii de zona libera si spontana a vietii, dupa o perioada in care persoana insasi
considera ca a ,,trait periculos sau intens”. Este determinata deci de supracontrol, de o
rigidizare a cognitiei, de o abordare rigida a vietii, de indepartarea de spontaneitate si
incarcerarea in reguli. Hipertensiunea arteriala esentiala, caci asa se numeste aceasta
forma de hipertensiune care are la baza rigiditatea peretilor arteriali, este expresia
obligativitatii de a trai o viata lipsita de spontaneitate si bucurie, obligativitate ce se
exprima la un nivel mai superficial prin frica de moarte.

Mai exista o forma de hipertensiune arteriala, cea secundara unei afectari a rinichiului,
a eliminarilor, dar vom vorbi despre ea la sistemul urinar.

Hipotensiunea arteriala este o scadere a perfuziei tisulare. Presupune in general un

debit cardiac scazut sau un deficit de adaptare a tonusului peretilor vasculari.. Debitul
cardiac scazut este consecinta unei frecvente cardiace prea mari in care volumul
ejectat de sange din ventriculul stang la o contractie este prea mic, caci timpul de
incarcare a atriului stang este prea mic. Sau este determinata de o scadere a frecventei
ventriculare , chiar daca incarcarea inimii este buna. In ambele situatii starea egoului
de Parinte este ineficienta. Aceasta ineficienta presupune o perceptie a lipsei de
protectie, o descurajare, un sentiment de victima, o cognitie de tipul ,,sunt la mana
destinului”.

Cand motivul este o intarziere de adaptare a tonusului peretilor arteriali si activitatii

cardiace la diverse modificari de pozitie( hipotensiunea ortostatica, hipotensiunea
matinala,etc) se manifesta prin ,,ameteli” la ridicatul din pat, ceea ce sugereaza
confuzia cu privire la comportamentul care ar trebui adoptat. Se poate reduce, in
ultima instanta, la o ,,frica de a nu gresi”. O frica de a nu gresi care ne da astfel o
perioada de ragaz, de cantarire, de decizie. Aceste distonii neuro-vegetative, adica
intarzieri de adaptare, se manifesta si la nivelul activitatii cardiace si chiar si la nivelul
circulatiei periferice( sindrom Raynaud).

Sincopa vagala este un sindrom in care tensiunea arteriala scade brusc, soldata cu
lesin, determinata de ,,vederea sangelui” sau injectii, punctii etc. Factorul trigger este
deci o agresiune la adresa vietii: sangele reprezinta viata, manevrele invasive sunt
percepute ca amenintari la adresa integritatii corporale. Este cea mai elocventa
expresie a fricii de moarte. La nivel neurofiziologic reprezinta o iritare a nervului vag
care determina scaderea alurii ventriculare si a tonusului vascular, cu scaderea
perfuziei tisulare la nivelul creierului. Este deci o fuga din fata mortii, o fobie de moarte
soldata cu o mica moarte. Si cum persoana alege acea mica moarte personala,
inseamna ca, de fapt, se teme de moartea altora. Adica se protejeaza de propriile
impulsuri agresive. Cognitia din spatele acestei fobii este o teama de propria
agresivitate, o incercare de a suprima in fasa orice impuls agresiv.

Angina pectorala, sau cardiopatia ischemica, reprezinta scaderea circulatiei la nivelul

inimii. O diminuare a alimentarii cu energie a Parintelui tranzactional. Reprezinta deci o
incercare de a diminua controlul Parintelui, o necesitate de a scadea controlul rigid ,
datoria si eficacitatea.Se asociaza de altfel extrem de frecvent cu hipertensiunea
arteriala, caci este vorba tot de depuneri de ateroame pe vasele de la nivelul inimii.
Infarctul miocardic – obstruarea in intregime a unui vas din structura muschiului
cardiac- obliga persoana la incetarea activitatii stresante, la orientarea catre o viata
fara emotii puternice, linistita si relaxata. Inima este asociata traditional cu
sentimentele si , ce-I drept, la nivelul ei se resimte puternic emotia. Emotiile
puternice sunt activate de stari mentale conflictuale. Conflictul nu este insa intre
inima si ratiune, ci intre doua ratiuni diferite si se manifesta la nivelul inimii. Inima ,,se
strange de frica” si ,,creste de bucurie”. Caci in situatii de stres ( datorita hormonului
numit adrenalina) ea isi creste activitatea pentru a aface fata pericolului acut , asa ca
se contracta mai rapid. In relaxare si expectatii positive ( datorita eliberarii de
dopamina din creier) ,este mai relaxata, adica are o forta de contractie mai buna
determinata de o frecventa de contractie mai rara si mai eficienta. Prin urmare , o
activitate cardiaca excesiva este un semn de control la stres, de control ,,parental
transactional “ excesiv. O activitate relaxata a inimii este dovada unui cognitii relaxate,
de raportare pozitiva la experienta.
Tulburarile de rirtm cardiac: usor de inteles ca modificarile ritmului cardiac sunt
associate si ele cu modul in care ne raportam la viata. Tahicardia ( ritmul cardiac
ridicat) apare in frica, in frica de moarte sau in forma ei mai speciala, frica de viata ( de
un anumit fel de viata care ne pune viata in pericol). Remediul de faza acuta este
Aconitul, al carui nucleu central este frica de moarte iminenta.

Bradicardia ( ritmul cardiac prea scazut)este o raportare ,,fatalista” la viata si la moarte,

un fel de ,,sunt la mana destinului”. Determina hipotensiune, sugerand aceeasi
,,victimizare” in fata unei forte exterioare: destin, dumnezeu, soarta,etc.

Palpitatiile ( ritmul neregulat al inimii) se reduc sub actiunea lachesisului, remediul

geloziei. Gelozia reprezinta teama ca altii ar putea sa ne ia un drept/avantaj pe care il
avem ( de exemplu o relatie privilegiata). Palpitatiile sunt expresia acestei temeri de a
pierde un privilegiu, ceva pe care il consideram al nostru. Activitatea dezorganizata si
extremista a inimii este reflexia comportamentului la fel de ,,restrictiv” si ,,paroxistic” al
persoanei geloase. Caci palpitatiile sunt, in ultima instanta, incercarea pe care
partenerul gelos o face, si anume aceea de a il pastra cu orice prêt pe celalalt , prin
restrangerea fortata a libertatii acestuia, considerat un bun personal si meritat.
Palpitatiile sunt si ele reactia inimii la teama de a pierde un anumit stil de viata sau un
bun, o relatie, un statut, etc., ceva ce am valorizat foarte mult, ceva ce credem ca ne
este indispensabil pentru a trai. Lachesisul este si remediul potrivit femeilor care intra
la menopauza. Acelasi sentiment al pierderii unei perioade de viata, al unui anumit fel
de a trai, se manifesta in ,,crizele de gelozie” sau in cele de nervozitate cu bufee de
caldura, specifice acestei perioade de reajustare si modificare a modului in care ne
raportam la viata.

Accidentul vascular cerebral. Exista doua forme: accident vascular cerebral hemoragic,
determinat de o ruptura a peretelui arterial, si accidentul vascular ischemic, determinat
de obstruarea unui vas cu un cheag sau placa de aterom. Amandoua presupun o sistare
a alimentarii cu energie a unor zone cerebrale. Asa cum am vazut la sitemul nervos,
presupune incercarea organismului de a sabota un control riguros , incercarea de a opri
o suprasolicitare. Accidentul vascular cerebral este determinat de hipertensiunea
arteriala, adica de norme excesive si rigide ce scad placerea de a trai.

Varicele: reprezinta staza sangelui in sistemul venos. Sistemul veno-limfatic se ocupa

cu intoarcerea sangelui din tesuturi spre inima, este sistemul de ,,retur” al apei dintr-un
sistem de canalizare. Presiunea la nivelul lui nu mai este determinata insa
preponderant de ,,pompa” cardiaca ci de elasticitatea peretilor venosi, ajutati de
contractia musculara de la nivelul picioarelor, si de gravitatie deasupra nivelului inimii.
Varicele sunt determinate de staza sangelui in tesuturi, la nivelul picioarelor. Apar
frecvent la sedentari ( caci contractia musculara nu mai ajuta prin presiunea asupra
venelor ) . Inseamna deci staza. Staza in viata, staza in situatie, staza in eliminare, etc.
In absenta sedentarismului, sunt determinate de o scadere a tonusului peretilor venosi,
ceea ce se traduce la nivel emotional/mental prin oboseala mentala si energetica.
Picioarele cu sistem venos ineficient chiar se numesc ,,picioare obosite”.

Anemia-reprezinta scaderea de hemoglobina din sange. Aceasta este transportorul

oxigenului. Ceea ce se traduce in scaderea energiei vitale din sistem. Energia vitala
este, asa cum am vazut , incercarea de a mentine individuarea sistemului. Anemia
reprezinta deci o scaderea a acesteia, adica o cognitie ,,prea altruista”, indreptata
catre altii excesiv, in detrimentul propriului sistem. Poate fi produsa de o carenta de
absorbtie a fierului ( e un component important al hemoglobinei) sau de o sangerare
(hemoragie). La nivel cognitiv se traduce prin asumarea unei vieti in interesul altora sau
prin disiparea energiei vitale in mediu. Remediile homeopate sunt exact cele care au
astfel de nuclee cognitive: anemia pernicioasa (cu carenta de fier) este justitiabila de
ferrum metallicum ( soldatul aflat in slujba altora) , iar anemia hemoragica este o buna
indicatie pentru phosphorus ( extremul empatic si compasiv). Aparitia anemiei scade
energia persoanei orientate spre exterior, obligand-o sa se opreasca in a se disipa.
Acest comportament indus de anemie, are la baza o cognitie neconstientizata de lipsa
de sens, un fel de ,,la ce bun atatea eforturi fara rezultate?”. Este o resemnare in fata
eforturilor inutile in interesul altora, pentru a orienta sistemul catre propria lui
prezervare. Pacientul anemic chiar simte o oboseala, o sfarseala, care il obliga sa se
opreasca din eforturile indreptate catre exterior.

SISTEMUL URINAR

Este sistemul de eliminare a produsilor rezultati in urma metabolismului cellular. Spre

deosebire de sistemul digestive- care are si el un rol in eliminare, dar in eliminarea
partilor neutilizabile din alimente- sistemul urinar elimina substante toxice rezultate in
urma propriului metabolism. Tot el are un rol foarte important in reglarea cantitatii de
apa din organism, in ,,circulatia” acesteia intre organism si exterior. Transferul acesteia
din exterior in corp si apoi in exterior este de importanta majora in mentinerea multor
constante homeostazice. Presiunea hidrostatica si cea osmotica sunt implicate intim in
transferul electrolitilor , deci in toate procesele celulare, incepand cu stimularea
receptorilor si terminand cu metabolismul celular. O celula batrana este o celula care
pierde apa. Caci ea este mediul in care se produc schimburile in interiorul celulelor,
intre celule si tesuturi, intre tesuturi si sistemul circulator si, in fine, intre organism in
ansamblu si mediu. Apa este deci vehiculul prin intermediul caruia se produc toate
procesele in organismele vii, precum si intre organismul viu si exterior. Nimic nou de
altfel, in faptul ca viul presupune obligatoriu existenta apei. De ce tocmai apa sa fie
atat de importanta pentru ceea ce numim viata?

Stim despre ea ca are cateva ,,anormalitati” fata de restul substantelor chimice: este
singura substanta care isi creste volumul odata cu scaderea temperaturii ( gheata are
un volum mai mare decat aceeasi cantitate de apa lichida); este formata dintr-un atom
de oxygen si doi de hydrogen care nu sunt deloc stabili, miscandu-se intre ei foarte
frecvent , o molecula ramnanand intr-o forma stabila doar pentru o milisecunda, ceea
ce inseamna ca este in permanenta ,,miscare”; sub actiunea caldurii si a campului
electromagnetic creste instabilitatea moleculelor, ceea ce determina o reactivitate
crescuta a apei, cu rol important in toate complexele reactii metabolice;are capacitate
termica ridicata si caldura latenta de vaporizare, ceea ce o face sa fie un ,,depozit de
caldura”; este unul dintre cei mai buni solventi, pentru foarte multe substante
chimice.,etc.

In ultimii ani, chimistii au facut descoperirea uimitoare ca moleculele de apa formeaza

clustere ( aglomerari de molecule in forme oarecum geometrice, asemanatoare
cristalelor de roci). Aceste clustere au dimensiuni de ordinul nanometrilor. In anii ’90,
fizicienii specializati in fizica cuantica Del Giudice si Preparata, au sustinut ca aceste
clustere sunt determinate de vibratii coerente ale moleculelor de apa. Virusologul Luc
Montagnier, castigator al premiului Nobel pentru descoperirea legaturii dintre virusul
HIV si SIDA, a prezentat recent o metoda de a detecta infectia virala care a socat lumea
stiintifica: el a sustinut ca o solutie care contine ADN ul pathogenic de virusuri si
bacterii, inclusiv HIV, emite unde radio de joasa frecventa care determina moleculele de
apa din jur sa se aranjeze in ,,nanostructuri”. Aceste molecule aranjate in clustere, emit
la randul lor aceleasi unde radio, care vor determina vibratii si aranjamente similare in
moleculele unei alte solutii in care a fost introdusa o minima cantitate din solutia initiala
si tot asa. El a sugerat de asemenea ca apa isi pastreaza aceste proprietati
electrochimice chiar si cand este diluata masiv, astfel incat nu mai contine nici o
molecula din substanta initiala.

Jaques Benveniste, renumitul imunolog francez, sustinuse déjà din 1988 ca moleculele
de apa retin in memorie anticorpii cu care au venit in contact anterior, astfel incat
efectele biologice ale solutiilor in care au existat candva anticorpi raman aceleasi ,
chiar cand anticorpii nu mai sunt prezenti. El este cel care a numit aceasta
caracteristica a apei ,,memorie”.

Acesta este si principiul de functionare al homeopatiei. Homeopatia se bazeaza pe

faptul ca apa are o ,,memorie” a energiei substantelor care sunt diluate in ea.
Aceasta ,,memorie” transfera energia imprimata in ea in alte solutii apoase. Este modul
in care informatia se transmite in interiorul corpului, de la celula la celula.

Masaru Emoto si fotografiile lui, au demonstrat ca apa isi aglomereaza moleculele in

asa-numitele clustere , nu numai prin dizolvarea in ea a unor substante, ci si sub
actiunea unor campuri energetice care actioneaza asupra ei. Aceste campuri energetic
e pot fi campuri magnetice de exemplu, dar si campuri vibratorii produse de diferite
sunete si chiar ganduri ale persoanelor cu care apa vine in
contact. http://www.youtube.com/watch?v=tAvzsjcBtx8.
La nivel chimic, apa este cel mai important mod de ,,comunicare” si de transfer al
energiei .

Revenind la sistemul urinar, acesta transporta in exterior ,tot prin intermediul apei,
produsii rezultati in urma metabolismului celular, adica energia nefolositoare, toxica,
rezultata in urma ,,vietuirii”, a trairii. Desigur ca in materie de energii subtile, la nivel
psihic, aceste energii negative, reziduale ale vietii sunt emotiile negative si amintirile
mai putin placute ale vietii noastre.

Asa cum spuneam in articolul despre emotii negative, acestea au la origine o singura
emotie, cumva primara: frica. Frica este perceptia subiectiva a pericolului, a ceva ce ne
efecteaza sistemul de supravietuire. Ea se transforma in alte emotii, in functie de
conjunctura, de cognitiile noastre si de mecanismele de aparare pe care le punem in
functiune.

Asa ca nu este departe de adevar zicala: ,,am facut pe mine de frica”. Si chiar se
intampla ca in cursul emotiilor puternice, copiii mai ales, dar si adultii in cazuri extreme,
sa piarda controlul sfincterian si sa ,,faca pipi pe ei de frica”.

Enurezisul, mictiunile necontrolate ale copiilor noaptea, in pat, sunt expresia cea mai
evidenta a fricii pe care o are un copil de cineva sau ceva. Atunci cand se prelungeste la
varste mai mari, este dovada fricii pe care o are copilul de agresivitatea cel mai
probabil parentala. Copiii batuti, agresati, certati violent vor prezenta enuresis nocturn.

Odata cu imbatranirea, se inregistreaza o alta forma de ,,pierdere involuntara de urina”,

numita incontinenta urinara. Este determinata de scaderea tonusului sfincterian sau de
prolaps perineal ( slabire a muschilor perineului). Cand cauza este pierderea controlului
sfincterian, incontinenta urinara este tot o expresie a temerilor , un fel de incontinenta
a sentimentelor de frica de batranete, de viata dificila, terminala- si o incontinenta a
amintirilor. Se spune de altfel despre batrani –deseori in acelasi timp cu pierderea
controlului sfincterian-ca ,,dau in mintea copiilor” . Cand apare la persoane cu hipotonie
a muschilor perineali (prolaps/ruptura de perineu), se produc scapari involuntare de
urina la tuse sau stranut, un fel de ,,mici pierderi de control” la evenimente presante si
neasteptate. Aceste scapari involuntare de urina sunt echivalentul exprimarilor
emotionale intempestive ale persoanelor obsedate de control. (Remediul frecvent
administrat este causticum, un adept al regulilor si controlului, care prezinta ,,pusee”
de sinceritate imperativa, in incercarea de a se lupta cu nedreptatea).

Cistita este o infectie a vezicii urinare, care se manifesta la nivel simptomatic prin
urinari frecvente si dureroase. Este vorba tot despre o eliminare a emotiilor negative, a
fricii, emotii care insa au un punct de plecare recent, in ceva din trecutul apropiat.
Neconstientizarea si neexprimarea verbala a temerilor, se va transfera insa in eliminari
urinare . De multe ori, cistita are ca germeni incriminati Escherichia coli. Aceasta forma
de infectie urinara se numeste colibaciloza. Am vazut ca sistemul digestiv se ocupa cu
eliminarea produsilor toxici sau inutili pentru corpul uman, rezultati din alimente, adica
din formele de energie pe care le preluam din exterior, din resursele energetice
exterioare. Infectia urinara cu E. coli implica migrarea acestor bacterii din tractul
digestiv catre cel urinar, ceea ce atrage atentia asupra faptului ca frica are, in acest
caz, un substrat material/financiar. Este o teama de exprimare a emotiilor din
considerente finaniare, un fel de ,,daca vorbesc ,raman fara bani” sau, altfel tradus-,,nu
ii spun sefului meu ce cred despre el, caci nu imi permit sa-mi pierd job-ul”.

In lumea animala, urina este o forma de ,,delimitare a teritoriului”, un fel de reclamare

a unui drept personal, avand o relatie directa cu statusul de ,,dominator sau dominat”.
Sistemul urinar la om, pastreaza aceasta amprenta a exprimarii relatiilor interumane si
a rolului asumat in aceste relatii.

Vezica neurogena, care determina imperativitate mictionala ( trebuie neaparat sa

urineze), este determinata de o iritare a unor filete nervoase, iritare care se numeste si
spina iritativa. Este expresia necesitatii de a ne delimita teritoriul, de a ne apara un
spatiu vital, sau de a ne asuma un rol dominator. Remediul caracteristic este nux
vomica, liderul vesnic grabit, presat de eficienta ,iritat de ceea ce nu functioneaza
conform asteptarilor lui. Mictiunile imperioase sunt exprimarea ,,fricii” de a nu rezolva
ceva, de a scapa ceva de sub control.

Lycopodium dimpotriva, are dificultati in a elimina continutul vezical (glob vezical), ceea
ce este modul in care se tradeaza ,,lasitatea”, incapacitatea de a-si pastra si delimita
teritoriul, de a-si exprima sentimentele in fata persoanelor dominatoare, in fata sefilor.
Poate prezenta insa enuresis nocturn, martorul eliminarilor involuntare de frica, in
mediul cunoscut, acasa.

Un rol important in mictiune ( urinare) , il are la barbat prostata. Este glanda in care se
secreta lichidul prostatic, cu rol nutririv si de vehicul pentru spermatozoizi. Prostata se
afla in contact direct cu uretra masculina, astfel incat cresterea ei ( hipertrofie
prostatica), determina tulburari urinare. Se manifesta simptomatic prin urinare cu
efort, in cantitate mica, jetul urinar fiind slab. Pe vremuri, in civilizatiile asiatice, debitul
jetului urinar era considerat un semn al puterii si masculinitatii. Afectarea prostatei ce
se exprima prin diminuari ale jetului urinar este expresia cea mai directa a fricii de
pierdere a puterii. Adenomul de prostata, una din formele de afectare prostatica , care
se insoteste si de tulburari in sfera sexuala, apare la barbatii in varsta, care privesc spre
scaderea puterii lor cu teama. Cand insa apare la barbati mai tineri, se datoreaza
frecvent unei inflamatii (prostatita) si este simbolul fricii de a nu fi la inaltime, de a nu
isi pierde prestigiul si puterea-profesionala, sociala sau sexuala.

Rinichiul este organul in care ,din sange, se extrag produsii toxici ai metabolismului
pentru a fi eliminati, impreuna cu o anumita cantitate de apa. Este locul in care se
separa energia negativa, reziduala, in care ,,se curata sangele”. In glomerulii renali,
sangele trece ca printr-o sita ,care pastreaza impuritatile. Aceasta filtrare se numeste
filtrare glomerulara. Afectarea renala se soldeaza cu scaderea filtrarii glomerurale, ceea
ce are ca rezultat un deficit al eliminarii produsilor de metabolism: uree, acid uric, etc.

Unul din motivele pentru care se intampla acest lucru este infundarea acestei site cu
depuneri de substante urice sau calciu. Asa apare litiaza renala, numita si piatra la
rinichi. Semnificatia ei este pastrarea in interiorul sistemului a sentimentelor negative,
a fricilor profunde si vechi, care se acumuleaza in timp. Sunt fricile acelea bazale, de
noutate sau schimbare, de moarte, de singuratate, de ceilalti…

Exista insa si alte motive pentru insuficienta renala: boli autoimune, de exemplu. In
acest caz, boala se numeste glomerulonefrita. Rinichiul este unul dintre locurile de
electie in care se manifesta bolile autoimune. Caci supararea pe noi insine ne face sa
fim intransigenti , adevarati calai chiar fata de sinele nostru : nu ne indreptatim la
exprimarea propriilor sentimente, la eliminarea in exterior a ceea ce ne face rau, nu mai
avem incredere in noi insine. Ne baricadam in interiorul nostru, ,,dormind in pat cu
dusmanul “ : propria noastra intransigenta. Bola autoimuna va afecta toate
mecanismele de supravietuire: inima, scheletul, sistemul renal, etc. De aceea este
numita ,,boala sistemica”.

,, Sita “ glomerurala poate fi afectata insa si in sensul ,,raririi” ei, caz in care se pierd
produsi importanti pentru organism: proteine, glucoza, hematii etc. Proteinuria,
prezenta proteinelor in urina, este expresia incapacitatii de a ne pastra energia,
tradeaza oboseala si pierderea reperelor care ne-au suprasolicitat. Chiar exista o
forma de proteinurie cauzata de oboseala fizica , in supraantrenament. Hematuria
( existenta hematiilor in urina) , reprezinta pierderea energiei vitale, o dorinta de
sinucidere inconstienta. Aparitia ei ar trebui sa ne duca la schimbarea profunda a
reperelor care stau la baza stilului nostru de viata. Glucozuria, pierderea de glucoza prin
urina, este un simptom diabetic si reprezinta pierderea de energie nutritiva, un fel de
eliminare a tandretii si afectivitatii.

Dinamica apei are o legatura foarte stransa cu aparatul urinar. La nivelul rinichiului se
elimina din sange o anumita cantitate de apa, transportorul produsilor metabolici toxici.
In acest fel rinichiul are un rol major in pastrarea volemiei, adica a volumului de sange
din organism. Diminuarea eliminarii de apa are legatura stransa cu hipertensiunea
arteriala, caci cresterea volumului de sange circulant se repercuteaza in cresterea
tensiunii arteriale. Hipertensiunea secundara afectarii renale, este deci o intoxicare cu
ceea ce nu exprimam, o scadere a bucuriei de a trai determinata de blocarea
sentimentelor si de pastrarea fricii in interiorul nostru.

APARATUL GENITAL

Este implicat in procreere, in forma cea mai ,,fizica” si ,,somatica” a creatiei. Rolul sau
major este procreerea, supravietuirea speciei. Presupune insa o raportare constructiva
la sexul opus, o complementaritate femeie-barbat, o buna conectare la energiile
yin/yang.

Asa cum spuneam, organismul uman secreta in decursul vietii ambele tipuri de hormoni
sexuali( masculini si feminini), diferenta dintre sexe constand in procentele in care
acestia se sintetizeaza. Medicina chineza insista asupra existentei concomitente in
corpul nostru a celor doua forme de energie, feminina-yin si masculina-yang. Procreerea
este strans legata de aceasta delimitare dar si de complementaritatea celor doua forme
de energie. Energia yin are aceleasi caracteristici cu efectele hormonului feminin,
estrogenul. Acesta determina pasivitate, o activitate crescuta a emisferei
drepte( intuitie, verbalizare ,perceptii subliminare, atentie distributiva, emotivitate).
Hormonul masculine, numit testosteron, are ca efecte comportamentale o crestere a
agresivitatii, a activitatii, a concentrarii focalizate. Partajarea acestor tipuri diferite de
raportare la mediu se datoreaza rolurilor traditionale ale femeii si barbatului. Masculul
humanoid era responsabil cu asigurarea resurselor de hrana, fiind implicat in vanatoare.
Agresivitatea, actiunea, focalizarea, sunt importante pentru asigurarea unei prade
bogate. Femelele humanoide ramaneau in pestera, ocupandu-se cu cresterea si
apararea puilor. Pentru acest deziderat empatia, comunicarea spre intr-ajutorare cu
restul femelelor in caz de pericol, atentia distributiva capabila de a detecta pericolele,
erau conditii imperative ale asigurarii protectiei.

Actul sexual dar si criteriile care stau la baza alegerii partenerilor sexuali, reflecta
influenta acestor roluri traditionale. Si in societatea de azi, cand barbatii nu mai merg la
vanatoare iar femeile nu mai stau in pestera protejandu-si puii, rolurile sociale
femeie/barbat, sot/sotie, au la baza reflexii ale fostelor atributii. Caci dezvoltarea
somatica, fizica a sexelor s-a desfasurat in decursul miilor de ani in aceste scopuri.
Dezvoltarea societatii umane, a scazut insa necesitatea acestor diferente. Afilierea in
ginti/triburi/comunitati, etc, a determinat eliberarea de anumite roluri , acestea fiind
preluate de societatea in ansamblul ei. In ziua de azi protectia fizica este mai putin
dependent de inzestrarile fizice ale omului, fiind asigurata de organisme ale statului iar
cresterea copiilor poate fi partial compensata si de stabilimente specifice (camine,
crese, etc). In schimb, abilitatile sociale au devenit mult mai importante, caci succesul
la vanatoare se exprima azi in venituri materiale iar capacitatea de a asigura protectia
si cresterea copiilor, in abilitatile de comunicare si sustinere a relatiilor interumane.
Aceste deziderate pot fi insa indeplinite de ambele sexe, caci nu mai sunt legate atat de
srans de inzestrarea corporala.

Tulburarile in sfera genitala vor reflecta insa abaterea de la rolul sexual pe care il avem
cristalizat in cognitiile noastre. Inadvertenta intre ceea ce ,,ar trebui sa fie” rolul nostru
sexual si ceea ce este in fapt ( tot la nivel de perceptie subiectiva) se va repercuta in
afectiuni genitale. Inmultirea afectiunilor din sfera genitala este martorul dificultatilor
de a renunta la anumite roluri traditionale, roluri ce sunt imprimate in inconstientul
colectiv, in arhetipurile noastre, dar greu de mentinut la nivel social. Adaptarea la
aceasta diminuare a diferentelor dintre roluri este dificila la nivel psiho-emotional. Ea se
reflecta in cresterea exponentiala a impotentei masculine si a infertilitatii feminine. Se
vede si in dificultatea de a mentine relatii de cuplu pe termen lung, acesta fiind unul din
principalele motive pentru care oamenii se prezinta la cabinetul de psihoterapie.

Adaptarea la ,,tocirea” diferentelor dintre rolurile sexuale este , ca orice adaptare, un

lucru dificil, care induce confuzie la nivel mental si somatic. Este si motivul cresterii
procentului de persoane homosexuale. Considerata candva o boala psihica ,
homosexualitatea a adunat dovezi de exprimare somatica: anumite tipare specifice de
dezvoltare si activare a unor centri nervosi, niveluri diferite de sinteza a unor hormoni,si
chiar prezumtia ( nu a fost dovedita) existentei unor ,,gene” specifice. Aceste
caracteristici au fost insa studiate la persoane mature, declarate ca fiind homosexuale.
Ar trebui insa ca ele sa fie studiate la copiii abia nascuti, caci psihosomatica ar putea sa
explice organicizarea unor cognitii, astfel incat determinarea genetica ar iesi din
discutie. Cercetarile recente de genetica ale lui Brad Lipton, au aratat faptul ca suntem
dotati cu gene care se exprima numai in anumite conditii. La nivel sexual, este logic sa
consideram ca avem in genom si genele unei prezumtive homosexualitati ( considerand
ca acestea chiar exista), dar exprimarea lor are legatura cu modul in care gandim
despre sex si despre rolurile sexuale sociale, precum si despre necesitatea procreerii,
care este adevaratul prêt al homosexualitatii. Devierea creativitatii dinspre procreere
spre alte forme de creativitate este evidenta la persoanele homosexuale, considerate a
avea abilitati artistice, creative, sporite. La nivel cognitiv profund, homosexualitatea
reflecta deci o identificare crescuta cu sexul opus ,dublata de o sabotare a procreerii, de
o cognitie ce pare a se opune supravietuirii speciei. Desigur insa ca supravietuirea
speciei si-a modificat si ea conditiile necesare. Daca in trecut ea era asigurata doar de
procreere , in ziua de azi, cand populatia umana este pe cale sa depaseasca un numar
maxim suportabil de planeta, cand durata vietii a crescut foarte mult ( speranta de
viata s-a dublat in 4 secole), supravietuirea speciei umane nu mai este cu adevarat
pusa in pericol de scaderea numarului de nasteri. Asa ca homosexualitatea in crestere
este reflectarea indepartarii de rolurile traditionale si de mecanismele traditionale de
supravietuire a speciei. Este o ,,rebeliune” aflata- ca orice rebeliune- la granita dintre
progres si autodistrugere.

AFECTIUNI GENITALE FEMININE

Menarha-reprezinta momentul de aparitie al primei menstruatii la fete. Varsta la care

apare este legata de genetica ( este asemanatoare la mame/fiice), dar si de alti multi
factori. Intarzierea menarhei este datorata frecvent unor intarzieri de dezvoltare
sexuala, unei persistente a caracteristicilor fizice infantile. La nivel cognitiv se afla insa
refuzul maturizarii, dorinta sau necesitatea pastrarii statutului infantil . Este cazul
fetitelor ,,pulsatilla” de exemplu, a caror dependenta de mama se tradeaza in menarha
tarzie.
Amenoreea-reprezinta absenta menstruatiei, la fete/femei la care aceasta se instalase
anterior. Amenoreea la tinere apare frecvent in anorexie ( boala de ordin psihic in care
persoana refuza sa manance, determinata de tulburari le nivelul de perceptie al propriei
imagini: persoana se vede grasa desi este in pragul mortii prin infometare). Incetarea
menstruatiei este rezultatul absentei din alimentatie a unor compusi necesari secretiei
de hormoni sexuali feminini. Profilul psihologic si conjunctura familiala a persoanelor
bolnave atrage insa atentia asupra realelor motive profunde ale afectiunii. Acestea sunt
o inecercare disperata de individuare, de proclamare a independentei fata de o mama
intruziva , care isi considera copilul un ,,bun personal”, o proprietate. Necesitatea
distingerii cu orice prêt de mama ,,arahnoida” , se exprima in ,,rebeliunea” care
striga ,,corpul meu nu e al tau! Fac ce vreau cu el!”. Abolirea menstruatiei la fiica este
semnul unei opozitii atat de puternice fata de mama, incat include chiar si renuntarea
la statutul feminin al carui reprezentant de seama este mama.
Amenoreea la varste mai inaintate este un refuz la fel de puternic de acceptare a
constrangerii, de data aceasta insa in relatie cu partenerul. Este aceeasi incercare de
individuare care se exprima la nivel somatic- caci expresia ei comportamentala
este,dintr-un motiv sau altul, inhibata. Amenoreea proclama independenta fata de
barbat, o declaratie de tipul: ,,nu vreau sa fiu mama copilului tau!”. Este incercarea de
cucerire a independentei , de evadare dintr-un rol feminin perceput ca fiind
constrangator si submisiv.
Dismenoreea-tulburari ale menstruatiei ( dureri, sangerari exagerate, sani durerosi,
etc), reprezinta dificultati percepute la nivelul rolului sexual feminin. Persoana se simte
inconfortabil in statutul de femeie, considera ca acesta o prejudiciaza de ceva. La
femeile mature , aceasta afectiune este justitiabila deseori de remediul homeopat
sepia, care are ca si discurs mental o nemultumire fata de rolul traditional feminin, care
este perceput ca fiind constrangator, o piedica in indeplinirea anumitor necesitati care
implica un grad mai mare de libertate. Un discurs de tipul: ,,trebuie sa calc, sa spal, sa
ingrijesc copiii, in loc sa calatoresc/invat/ma distrez,etc”. Dismenoreea este frecventa si
la tinere, in perioada de ,,reglare” a ciclului menstrual, caci tanara fata este inca
stanjenita de exprimarea sexualitatii ei, nu stie ce sa faca si cum sa se comporte in
proaspatul rol de femeie.
Tulburarile de ciclu menstrual apar si in perioada de dupa nastere, mai exact la
intreruperea alaptarii. In aceste perioade ele reflecta o dificultate in echilibrarea celor
doua fatete ale rolului feminin: cel de mama si cel de partenera, de femeie
independenta . Este o ,,reglare” dificila a echilibrului dintre autonomie si datorie.Aceste
dificultati de ,,negociere” cu sine a independentei se pot intalni insa si in alte perioade
de viata. Perioadele intermenstruale lungi atrag atentia asupra unei nevoi crescute de
autonomie, cele scurte asupra necesitatii interioare de experimentare a unui rol mai
pronuntat feminin ( in sensul traditional al cuvantului).
Mastoza ( afectiune a glandei mamare) este si ea expresia unui conflict in care datoria (
de sotie, de mama) sufoca dreptul la libertate si independenta. Cand
este chistica, presupune resentimente fata de o persoana care este considerata a fi
vinovata de pierderea libertatii.
Menopauza –tulburarile acesteia se inscriu in aceeasi dificultate de adaptare la un
statut perceput a fi diferit, la o perioada de viata diferita. Menopauza precoce tradeaza
falimentul rolului de partenera in fata celui de mama. Sunt femei care au acordat o
prioritate absoluta rolului maternal, demisionand din cel de sotie sau partenera sexuala.
Diversele manifestari de ordin somatic ale menopauzei se leaga de perceptia noii
perioade de viata. Bufeele de caldura ,determinate de distonii de adaptare de tip neuro-
vegetativ, sunt cele mai expresive manifestari ale instabilitatii cognitive, un fel de ,,si
acum ce o sa se intample? Ce ar trebui sa fac? cum o sa fie viata mea de acum
incolo?” Iritabilitatea femeilor aflate in pre- si postmenopauza, este manifestarea
comportamentala a efortului de adaptare si de repozitionare, de incercare de a pastra
controlul asupra unei vieti in schimbare. Cresterea in greutate ce survine dupa
menopauza este exprimarea nevoii de protectie si a unei cognitii defectuoase de
genul ,,de acum nu mai sunt femeie!”, soldata cu ,,hibernare sociala”.
Insuficienta ovariana ( incapacitatea ovarelor de a produce si elibera ovule mature,
apte de a fi fertilizate) se soldeaza cu sterilitate. Presupune indepartarea excesiva la
nivel mental de rolul feminin traditional. Ea tradeaza o asumare a laturii masculine.
Sunt femei care chiar reusesc sa se descurce cu succes intr-o lume a barbatilor: femei
de afaceri sau profesioniste, care rezolva multe probleme, care fac fata unor situatii
dificile cu ,,barbatie”. Poate fi insa si refuzul la procreere, din motive psihologice diferite
si profunde.
Un alt motiv al sterilitatii feminine este salpingita: afectiune inflamatorie a trompei
uterine. Trompa uterina este ,,conducta”- extrem de subtire- prin care ovulul eliberat
de un ovar ajunge in uter, dar este si locul in care are loc fecundarea ( unirea
spermatozoidului cu ovulul). Infectiile si inflamatiile trompelor uterine, reflecta un refuz
al procreerii determinat de un resentiment la adresa partenerului ( sau al masculinitatii
in general), impiedicand fuzionarea ovulului cu spermatozoidul.
 Endometrita reprezinta inflamatia difuza a peretilor uterini, mai exact a endometrului,
mucoasa care captuseste la interior acesti pereti. Se manifesta prin ciclu abundent,
dureri la menstruatie, sangerari intermenstruale. Mucoasa endometrica este locul in
care se nideaza oul,ovulul fecundat. Starea ei reflecta modul in care este perceput rolul
matern. Si cum acest rol este format in copilarie, prin preluarea modelului propriei
mame, endometrita la femeile care inca nu au copii este expresia relatiei fostei fetite
,femeia de azi, cu mama ei. Inflamatia endometrului, ingrosarea lui, reflecta perceptia
unei intruziuni mari a propriei mame, o relatie cu o mama omniprezenta si intruziva.
Acest model de mama intruziva si omniprezenta poate fi insa constituit si mai tarziu-
nu doar in copilarie- prin remanieri cognitive. Existenta acestei afectiuni la femeile care
au copii este oglinda rolului exagerat si intruziv pe care acestea si-l asuma fata de
propriile progenituri.
Un endometru subtire este martorul somatic al unui rol matern perceput ca ineficient.
Poate fi aceeasi reflexie a rolului maternal insusit de la propria mama, sau unul conturat
pe parcurs. Oricum, cognitia este de tipul: ,,nu pot sa fac prea multe pentru copilul meu
!”, cauzele fiind diverse: o incapacitate personala, fizica, o lipsa de asumare a
responsabilitatii sau o anumita filozofie de viata fatalista.
Fibromul uterin este o formatiune benigna a mucoase uterine, o formatiune inchistata,
un fel de excrescenta. Este o autoinchistare, perceptia unui esec , al unei aparari in
sfera rolului maternal sau al relatiei cu mama.
Afectiunile vaginale si vulvare au o relatie directa cu sfera sexuala psihica. Ele sunt o
raportare la rolul sexual partenerial si mai putin la aspectul ,,genital”- al procrearii.
Frigiditatea este imposibilitatea femeii de a simti placere in cursul actului sexual . Este
vorba de un blocaj la nivel psihic. Se datoreaza de multe ori unor situatii de abuz sexual
din istoricul persoanei. Poate apare insa si fara ca aceste situatii sa fi existat, dar
exprima aceeasi vinovatie , sau lipsa propriei permisiuni de a simti placere. Modelul
cognitiv este o exigenta extrema, o dezicere de latura instinctuala sau o autopedepsire.
Vaginismul, contractia spastica a muschilor perivaginali care impiedica actul sexual, isi
indeplineste rolul de a sabota un contact sexual nedorit cu adevarat, o activitate
sexuala facuta din datorie. Acelasi rol il are si vaginita sau vulvita ( inflamatia vulvei
care face actul sexual dureros).
AFECTARI ALE APARATULUI SEXUAL MASCULIN

Cel mai frecvent afectata este prostata, despre care am vorbit la sistemul urinar.
Insuficienta testiculara, caracterizata prin producerea de spermatozoizi putini sau
ineficienti – acestia au afectari care nu le permit parcurgerea anevoiosului proces al
fecundarii- se soldeaza cu sterilitate. Este marturia unui proces de sabotare mentala a
procrearii. fiind expresia unui program autodistructiv mental, al vinovatiei sau al
incorporarii unui model paternal perceput ca ineficient ( o suparare pe tata). La nivel
fizic se datoreaza unor factori agresivi exteriori, toxici ( alcool, stres, infectii
,traumatisme) sau unor anomalii genetice . La nivel psihic, poate fi pur si simplu o
frica/un refuz de a-si asuma rolul de tata- din diverse motive. De altfel, nu are legatura
cu impotenta, care reprezinta capacitatea de a performa un act sexual. Interesant ca
unul din motivele sterilitatii masculine pare a fi, dupa cercetarile din ultima vreme,
infectii cu germeni care se transmit pe cale sexuala. Spun interesant pentru ca barbatii
care au o viata sexuala instabila, cu multe partenere, in general nu isi doresc sa devina
tati cu adevarat. Se pare ca mycoplasmele, chlamydiile si ricketii le indeplinesc dorinta
profunda…
Impotenta masculina are cauze organice intr-un procent de sub 10%, restul motivelor
fiind de natura psihologica. Cauzele organice sunt determinate de leziuni traumatice,
anomalii congenitale sau boli care afecteaza la mai multe niveluri organismul
uman. Scaderea potentei este un simptom ce apare si in diabet , hipotiroidie,boli
cardio-vasculare, etc. Toate bolile care exprima o scadere a placerii de a trai, o frica
exacerbata de latura instinctuala masculina , sau un control excesiv se pot insoti de
impotenta . Psihoterapia pentru impotenta psihologica ar trebui sa tina seama si de
aceste boli asociate, nu numai in sensul atribuirii corecte a cauzelor, ci si in intelegerea
adevaratelor cognitii disfunctionale care au condus la acest simptom. Impotenta
psihologica face insa obiectul unei alte discutii, caci cognitiile disfunctionale implicate
sunt foarte diverse si complexe. Luand insa in considerare simptomele fizice, somatice,
ale tuturor bolilor pe care le are pacientul, psihoterapeutul are sanse mai mari de a
ajunge la nucleul psihic cognitiv implicat in aceasta disfunctie.