Sunteți pe pagina 1din 4

AJUTĂ-ȚI COPILUL SĂ-ȘI DEPĂȘEASCĂ CEA MAI MARE FRICĂ

by Raluca Mosora on 1 August, 2016

Majoritatea copiilor au frici puternice. Unele sunt justificate, pentru că se bazează pe lucruri potenţial
periculoase: frica de câini, de întuneric, de spitale. Alte frici însă, spre dezamăgirea ta, apar faţă de lucruri
absolut inofensive: teama de fluturaşi, de clovni, de a trage apa, etc. În faţa acestora, îţi vine să-ţi iei copilul de
mână şi să-l pui în situaţia care-l sperie ca să vadă că nu are de ce să-i fie frică. Şi, dacă ai un copil extrem de
curajos, faptul că-l confrunţi cu cea mai mare frică îl va vindeca definitiv de ea. Pentru toţi ceilalţi însă este
nevoie de o strategie mai eficientă.

Toată lumea ştie poveşti de succes în care oamenii şi-au depăşit o frică intensă confruntându-se direct în ea:
George se temea de apă aşa că tatăl lui l-a aruncat în piscină şi el, neavând ce face, a învăţat să înoate. Maria se
temea de câini aşa că mama i-a adus acasă un câine cu care s-a împrietenit. Astfel de poveşti îţi întăresc ideea că
cea mai bună cale de urmat este să-ţi înfrunţi frica. Însă te-ai gândit că această strategie funcţionează doar în
câteva situaţii, şi anume când teama este mică? Te-ai gândit că, atunci când frica este puternică, încercările
de confruntare directă au şanse imense să ducă la eşec?

Din nefericire, în majoritatea cazurilor, confruntarea cu cea mai mare frică nu duce decât la acumularea unui
lung şir de încercări eşuate. Strângând eşec după eşec, copilul se demoralizează şi îşi formează convingerea că
este incapabil să se descurce cu propriile frici. De cele mai multe ori el începe să se ruşineze de propria
slăbiciune şi crede despre el că este laș sau fricos. Aşa că el are toate motivele să evite cât mai mult încă o
eventuală întâlnire cu situaţia care-i face frică pentru că, pe lângă faptul că îi trezeşte această emoţie neplăcută,
îi mai şi întăreşte ideea că este incapabil să se descurce.

Însă, cu toate că strategia confruntării cu cea mai mare frică doar înrăutăţeşte lucrurile, totuşi ea este prima
soluţie la care apelează părinţii când observă că micuţul se teme de ceva. Bineînţeles, părinţii nu sunt rău

intenţionaţi, însă nu cunosc o altă cale mai eficientă. Ei bine, a sosit momentul iluminării

Cea mai bună strategie de eliminare a fricilor

În cazul fricilor puternice, cea mai bună strategie este exact opusul celei de confruntare directă. Mai exact, ea
constă în împărţirea fricii celei mari în frici mai mici, pe care le vom depăşi pas cu pas, începând cu frica
cea mai mică. Cu alte cuvinte, nu ne propunem direct să atacăm cea mai mare frică, ci ne apropiem de ea
treptat, pe măsură ce depăşim fricile mai mici care o formează.

Probabil că în acest moment te întrebi ce înseamnă împărţirea fricii celei mari în frici mai mici. Cel mai simplu
mod să înţelegi este printr-un exemplu:

Frica de câini, una dintre cele mai frecvente frici ale copiilor, se poate împărţi în următoarele frici mai mici:

Frica de a vedea un câine (chiar şi când acesta nu are cum să ajungă la copil: spre exemplu este după un gard
sau este văzut de departe)

Frica de a fi în preajma unui câine, chiar dacă nu ne poate atinge

Frica de a atinge un câine (chiar şi când e legat sau este mic şi blând)

Frica de a interacţiona cu un câine legat (mai întâi unul mic, apoi unul mare dar blând)
Frica de a interacţiona cu un câine liber (mai întâi unul mic, apoi unul mare şi liniştit, apoi unul mare şi agitat)

Frica de a interacţiona cu un câine liber şi potenţial agresiv (de obicei asta este cea mai mare frică a
copilului).

Precum vezi, în categoria mare Frică de câini există mai multe situaţii înfricoşătoare care presupun câini, unele
mai intense ca celelalte. Ele pot fi aşezate progresiv, începând cu situaţiile cele mai puţin înfricoşătoare, deci
care pot fi cel mai uşor depăşite. Următoarele situaţii sunt tot mai înfricoşătoare, însă nu ne propunem să le
confruntăm până când cele de dinainte nu sunt trecute cu bine. Pe măsură ce o frică mai mică este depăşită
se trece la următoarea, puţin mai intensă, ajungând în cele din urmă la confruntarea cu cea mai mare frică.

Această strategie este atât de eficientă pentru că ne oferă şansa reală să întrerupem lanţul eşecurilor şi ne
permite să avem un prim succes. Indiferent cât este de mic, primul succes are un impact psihologic imens
asupra noastră, pentru că ne arată că suntem pe calea cea bună şi ne ajută să redobândim speranţa că într-o zi
vom putea să ne eliberăm total de frică.

Hai să înţelegem mai în detaliu felul în care trebuie să pui în practică această strategie:

 Mai întâi, stabileşte obiectivul final. Chiar dacă ne vom apropia de frică cu paşi mici, totuşi trebuie să
avem foarte clar în minte unde vrem să ajungem. Ştiu că eşti tentat să spui că obiectivul final este că
micuţului să nu-i mai fie frică, însă acesta nu este un obiectiv bun. În primul rând, trebuie să fii mai
specific. Cu alte cuvinte, în loc să te gândeşti la ce nu va face sau simţi copilul, este mult mai bine să te
gadesti ce va face copilul când nu va mai fi deloc afectat de frică. Ce comportament vom observa la
copil când acesta se va elibera de ea. Este foarte important să alegi un comportament care poate fi
observat din exterior, ca să îţi poţi da seama cu claritate dacă s-a îndeplinit sau nu. Altfel, dacă nu e clar
ce urmăreşti, este posibil să nu ştii niciodată sigur dacă copilul şi-a îndeplinit obiectivul său nu, deci nu
poţi sărbători cu el victoria finală.

Exemple de obiective finale bune sunt:

Când vede un câine, copilul se apropie de el şi, dacă observă că nu este periculos, se joacă cu el.

Când se va întâlni cu un câine potenţial periculos pe stradă, copilul va şti câteva strategii prin care să îl ţină la
distanţă (îl va alunga, îl va ocoli, etc).

Copilul cu frică de apă va înota în bazin sau în mare minim 10 minute.

Copilul va sta liniştit şi va fi cooperant cu asistenta care îi face injecţie.

Copilul va putea sta liniştit pe toată perioada intervenţiei stomatologice.

Când vede un clovn, copilul poate sta în preajma lui (sau, dacă îţi propui un obiectiv mai îndrăzneţ: copilul se
va juca cu un clovn).

 Nu-ţi propune ca obiectiv final dispariţia fricii. Ca orice emoţie, frica este parţial independentă de
voinţa noastră, în sensul că nu apare şi dispare când vrem noi. Aşadar, este nerealist să ne propunem să
nu mai simţim ceva, indiferent dacă e ceva bun sau rău. Ce putem să ne propunem însă este ca, atunci
când teama va apărea să o putem ţine sub control, adică să nu fim afectaţi de ea. Cel mai probabil,
copilul nu va ajunge niciodată să fie absolut relaxat în preajma lucrurilor care îl terifiau cândva. Dacă
era foarte speriat de câini nu o să alerge să-i îmbrăţişeze de câte ori îi vede. Dacă se temea de apă nu o să
aibă înotul ca hobby. Probabil că, în situaţia care-l îngrozea cândva, el tot o să fie puţin tensionat şi
stresat. Însă, faptul că frica tot mai apare nu este un semn de îngrijorare, atâta timp cât ea nu este atât de
puternică încât să-l copleşească pe copil sau să-i schimbe comportamentul. Acest lucru trebuie explicat
şi copilului: în loc să-i spunem că nu o să mai simtă deloc frică, o să îi spunem că va şti ce să facă sau
cum să o alunge atunci când ea va apărea.

 Împarte frica cea mare în cât mai multe frici mai mici. În dorinţa ta de a depăşi cât mai repede frica, vei
avea tendinţa să grăbeşti lucrurile şi să sari anumiţi paşi. Însă, dacă saltul de la un pas la altul este prea
mare, copilul s-ar putea simţi blocat şi s-ar putea să nu mai vrea să continue. Aşadar, cu cât găseşti mai
mulţi paşi intermediari, cu atât este mai uşor pentru copil să facă trecerea de la un pas la altul. În plus,
dacă copilul chiar simte că face progrese, s-ar putea să facă singur 2 paşi deodată şi asta îi va oferi un
plus de încredere în sine.

 Prima frică trebuie să fie foarte uşor de depăşit. Prima situaţie care-i provoacă frică trebuie să fie atât
de puţin intensă încât să nu prea existe posibilitatea unui eşec. Ea poate include simpla expunere la ceva
ce doar sugerează lucrul de care copilul se teme. Iată câteva exemple:

– Un filmuleţ cu un doctor

– Un desen cu un câine

– Să îşi imagineze cum arată un clovn, fără să îl vadă (pentru mulţi copii, simpla vedere a unei imagini cu un
clovn este deja înfricoşătoare).

– Jocul de-a mersul la doctor.

– Sunetul făcut de valurile mării

 Chiar dacă depăşirea acestui pas ţi se pare o nimica toată, pentru copil faptul că poate sta în preajma
unui lucru care-i sugerează pericolul este mare lucru. Aşa că e important să-i apreciezi cum se cuvine
acest mic progres, şi să i-l prezinţi ca atare. Uite, ai reuşit deja să stai în preajma acestui lucru. Ăsta e
deja un pas important şi e un semn clar că vei reuşi în cele din urma să-ţi depăşeşti frica.

 Repetă fiecare pas de mai multe ori, până când copilul se obişnuieşte cu el.Una din tentaţiile cele
mai mari este când copilul îşi depăşeşte frică o dată şi tu vrei deja să treci la următorul pas. Însă copilul
nu trebuie să ajungă să facă acel lucru cu emoţii, ci trebuie să se obişnuiască să stea în situaţia stresantă
fără să mai simtă frică aproape deloc. Adică, spre exemplu, dacă copilul a reuşit o dată să mângâie un
câine blând şi legat nu trecem la următorul pas, şi anume să mângâie un câine dezlegat. Mai repetăm
acest lucru o perioadă, până când copilul e obişnuit să mângâie câinii blânzi şi legaţi, şi până când o face
fără emoţii puternice.

 Învaţă-l pe copil ce reacţii să aibă în situaţiile de care se teme. În paralel cu obişnuirea cu situaţia
stresantă, copilul trebuie să înveţe alte reacţii, mai potrivite, de a se descurca cu teama. Cea mai bună
cale de a-l învăţa este prin jocurile de rol. În cadrul acestora, copilul îşi imaginează situaţia stresantă şi
exersează noi reacţii, noi atitudini, noi posturi. Spre exemplu, puteţi face un joc de rol prin care vă
imaginaţi că el trebuie să alunge un câine periculos. Sau vă puteţi juca de-a doctorul care îi face o
injecţie, şi el exersează cum este să stea liniştit cât timp primeşte injecţia. Jocurile de rol sunt minunate
pentru că îi permit copilului să intre în situaţia înfricoşătoare fără ca frica să-i scape de sub control
(adică el ştie că este doar o simulare, şi asta îl ajută nu fie copleşit).
 Învaţă-l pe copil cum să se relaxeze. Copilul trebuie pregătit să se relaxeze în situaţia înfricoşătoare, şi
pentru asta el trebuie să ştie câteva metode de bază de relaxare: metode de respiraţie, posturi ale
corpului care induc relaxarea (detensionarea muşchilor, etc.). De asemenea îl poţi ajuta pe copil să îşi
pregătească câteva gânduri liniştitoare, pe care le va spune când i se va face frică (sunt puternic, pot să
mă descurc, îngeraşii mă veghează, etc.).

 Exersaţi câteva posturi corporale care sugerează curajul. Copilul poate învăţa că în momentul în
care i se face frică poate să îşi adune tot curajul de care are nevoie, astfel încât să îi facă faţă. Ajută-l pe
copil să descopere câteva posturi corporale care lui îi sugerează curajul sau siguranţa interioară: Cum stă
un om curajos? Unde în corpul tău se simte curajul? Exersaţi postura curajului de mai multe ori, astfel
încât copilul să-şi poată induce această stare cât mai uşor.

 Ai răbdare. Frica este una din cele mai persistente şi mai nesuferite emoţii. Ea este trăită la fel de
neplăcut indiferent dacă apare la vederea unui păianjen sau la vederea unui urs. Dacă te surprinzi că-ţi
vine să-ţi grăbeşti copilul şi să-l forţezi să-şi depăşească frica, adu-ţi aminte ce greu îţi este ţie, ca adult,
să-ţi depăşeşti propriile frici şi adu-ţi aminte că vorbim despre o frică puternică şi nu despre o bagatelă.
Aşa că lucrează temeinic, fii optimist şi nu-ţi pierde răbdarea.

Să revenim acum la copilul tău. Imaginează-ţi-l în situaţia înfricoşătoare, cu inima cât un purice, încercând să
evite cât poate de mult încă o spaimă şi încă un eşec. De data asta însă, tu nu te vei mai duce la el să-l forţezi,
să-l presezi şi să-l descurajezi. Tu ai citit acest articol, şi deja ai făcut primul pas ca să-l ajuţi cu adevărat.
Următorul pas este să te gândeşti cum poţi împărţi situaţia înfricoşătoare în altele mai mici, şi cum să le
ordonezi în funcţie de intensitatea lor. Cel de-al treilea este opţional: poţi să mă consulţi, scriindu-mi într-un
comentariu planul tău, ca să verificăm împreună dacă este complet. Iar apoi, uşor uşor, poţi începe să fii alături
de copilul tău, în călătoria voastră de învingere a fricii. Curaj şi răbdare să aveţi!