Sunteți pe pagina 1din 7

Importanta vizitelor pastorale in parohie

Termenul de” pastor” are mai mult inteles metaforic si anume de pastorii Bisericii si in
primul rand se refera la Mantuitorul Hristos care este “ Pastorul cel bun Care-Si pune viata
pentru oile Sale”( in.10,11-18). El este pastorul suprem si universal (In.10,16;Mt.2,). Alti pastori
mai mici ai Bisericii, carora li s-au incredintat credinciosii, sau turma spre pastorire, sunt in
primul rand apostolii. Sfantul Apostol Petru in Epistola I 5,2-3 zice ca Domnul spune:” Pastoriti
mieluseii Mei, pastoriti oile Mele”. Iar apostolii indeamna pe pastorii ( episcopii si preotii)
hirotoniti de ei in bisericii: “ Pastoriti turma lui Dumnezeu data in paza voastra”( Fapt.20,28; I
Pt.5,2). Acesti pastori vor da seama de sufletele pastoriltilor lor inaintea Marelui Pastor , de felul
cum le-au pastorit. Pe acesti pastori mai mici Insusi Domnul i-a randuit in Biserica.
Pastorul nu poate comunica cu toti intr-un singur fel ci trebuie sa recurga la diferite
metode pastorale, alese cu grija pe masura si specificul subiectului cu care vrea sa comunice.1
Prin usile bisericilor noastre trece o minoritate a credinciosilor nostri, nu ramane altceva
de facut decat ca preotul sa intreprinda mai multe vizite pastorale parohienilor sai. El trebuie sa
respecte aceasta datorie a sa, adica sa-i atinga pe cei care sunt de neatins, sa construiasca punti,
sa castige suflete. Cel dintai contact trebuie sa aiba in vedere construirea unei relatii, stabilirea
unei prietenii si castigarea unei confidentialitati. Restul va veni mai tarziu, incetul cu incetul. Nu
trebuie sa mearga pe principiul ”Lasa, sa vina ei la mine, daca ma vor”. Legatura sufleteasca
dintre preot si credinciosii sai constituie fundamentul moral si totodata o conditie esentiala a
succesului preotului in parohie.Preotul este in parohia sa un slujitor al Domnului, un invatator,
un povatuitor si conducator al sufletelor pe calea mantuirii. Datoria lui este de a-i sluji atat pe cei
prezenti la Biserica cat si pe cei absenti. Vizitele sunt o parte necesara a strategiei pastorale.
Daca vrem sa vorbim despre o lucrare pastorala eficienta a preotului, pe langa pregatirea
teologica deosebita, ravna si daruire pentru a-si indeplini cat mai bine slujirea preoteasca trebuie
sa avem in vedere si o foarte buna cunoastre a parohiei si a problemelor parohienilor cu care se
confrunta.2

1
Pr. Prof. Ion Buga, Pastorala- Calea Preotului, editia a II-a, ed. “ Sfantul Gheorghe Vechi”, Bucuresti, 1999,p.99-
100
2
Pr.Prof. Ene Braniste, Pr. Prof. Dumitru Radu, Parohia – cadrul normal de traire a vietii crestine, in vol.” Indrumari
Misionare”,Ed. I.B.M. alB.O.R.,Bucuresti,1986, p. 753
Vizitele pastorale sunt intalniri pe care preotul le are cu credinciosii sai si care se
desfasoara fie in casele acestora, fie in locurile in care acestia isi desfasoara ctivitatea. 3
Caracterul lor este liturgico-pastoral, ele depasind cadrul eclesial, Biserica, vizand fie
savarsirea unor servicii religioase cerute de credinciosi, indeplinirea unor responsabilitati
pastorale prilejuite de anumite sarbatori sau perioade ale anului bisericesc, fie realizarea unor
proiecte sau planuri cu caracter administrativ- gospodaresc sau filantropic.4
Vizitele pastorale prin care preotul se intalneste cu enoriasii sai au intrat de secole in
traditia crestinilor ortodocsi de la noi din tara. Reinnoirea sfinteniei facuta cu aceasta ocazie, ce
trebuie sa patrunda in casa si sufletul credinciosului este forte importanta si bine primita de
credinciosi. Aceata este o pregatire sufleteasca pentru a intampina sarbatoarea Bobotezei, dar si
un semn al prezentei lui Dumnezeu in casele lor. Cu prilejul acestor vizite se creeaza o apropiere,
o legatura sufleteasca, intre preot si credinciosi deoarece acestia sunt onorati de prezenta lui.
Vizitarea credinciosilor trebuie inteleasa ca un act liturgic, dar si ca un bun mod de cunoastre a
credinciosilor din parohie, cu bucuriile sau necazurile lor, iar dupa caz ajutorarea lor. Tot acum
se face si o scurta catehizare in adevarurile de credinta si morala ale religiei noastre crestine la
fiecare crestin din familiile vizitate. Astfel se urmeaza si invatatura Domnului nostru Iisus
Hristos de a face actiuni misionare;”, mergand invatati toate neamurile” pe care Biserica o
practica mereu.
In functie de scopul urmarit de preot, in activitatea sa pastoral- misionara, aceste vizite
sunt de doua feluri: a. sistematice: b. intamplatoare.
Vizitele sistematice sunt cele care se efectueaza dupa un plan sau program stabilit
dinainte. Cele din categoria intamplatoare sau ocazionale neprogramate, ale preotului cu
credinciosii sai, fiind cerute sau cauzate, in majoritatea lor de indatoririle liturgice ale preotului,
adica de savarsirea unor servicii sau slujbe bisericesti in casele sau familiilor credinciosilor. Prin
acestea preotul ortodox este mereu prezent in viata credinciosilor sai.
Din prima categorie de vizite, sistematice sau programate, fac parte urmatoarele:
1. Inainte de transferarea sau instalarea in parohie, preotul trebuie sa faca o vizita
pastorala in noua parohie. Este o vizita de cunoastere a parohiei, la modul general. Ea se face cu
stirea sau avizul protopopului si prin ea preotul intra in legatura cu organele parohiei, epitrop si
consiliul parohial, ceilalti slujitori daca exista preoti, diaconi sau cantareti cu care va fixa
amanuntele programului de instalare in parohie5.
2. A doua vizita pe care trebuie sa o faca preotul nou numit intr-o parohie este una
generala programata si anuntata din timp, pentru a fi instiintati credinciosii si pentru a fi gasiti
acasa. Purtand epitrahil si cruce si insotit de cantaret, preotul trebuie sa intre in fiecare casa,
aducand binecuvantarea, salutul si cuvantul lui in indrumarea duhovniceasca si stropind casele
cu apa sfintita.. Acest fel de vizita este un mijloc concret de cunoastre a parohiei, a problemelor,

3
Pr. Conf. Dr. Vilciu Marian, Vizitele pastorale ca mijloace de cunoastere a parohiei si de lucrarea pastorala, in
“Almanah bisericesc”, Arhiepiscopia Targovistei, 2009, p.45
4
Pr.D. Voniga, Activitatea pastorala a preotului in parohie, Arad, 1926. P.33
5
Pr.Prof. Spiridon Candea, Parohia ca teren de activitate pastorala a preotului, in”Mitropolia Olteniei”,XII,1960,nr.
5-6., pp 289-290;Pr.Prof. Ioan Buga, Pastorala –calea preotului, Bucuresti, 1999, p.138
a vietii “bisericii vii” si trebuie sa fie facuta cu multa aplecare, dragoste si rabdare. Este indicat
sa nu fie numai o vizita protocolara, oficiala, seaca si rece, ci preotul trebuie sa ramana in fiecare
casa cateva minute, discutand cu credinciosii, incercand sa-i cunoasca pe fiecare dintre ei, sa
asculte cu atentie si rabdare destainuirile, sa constate starea lor religioasa, sa ia act de gandurile
si idealurile lor, de propunerile lor. Este foarte bine sa aiba cu sine si material de colportaj
religios: iconite, cruciulite, carti de rugaciune, reviste, ziare si brosuri cu continut religios
educativ- moral. In felul acesta credinciosii isi cunosc mai bune pastorul, iar preotul are
posibilitatea sa-i cunoasca si sa stabileasca cu ei o legatura calda.
3. Vizitele de curtoazie sau de prezentare. Preotul trebuie sa faca astfel de vizite
persoanelor mai importante din parohie sau localitate cu care va colabora. Persoanele care intra
in obiectivul vizitelor de curtoazie sunt: preotii ceilalti ai parohiei, daca sunt mai multi, directorul
scolii si corpul didactic, cu care va desfasura activitati comune, cultural-educative, intelectualii
de vaza, primarul si organele locale ale puterii de stat, conducatorii de asociatii si organizatii
obstesti. Avand in vedere ca preotul este si trebuie sa ramana un factor de baza al vietii
religioase, sociale si culturale, colaborarea lui cu toti acesti reprezentanti ai vietii obstesti se
impune de la sine. De aceea izolarea lui de marile actiuni culturale si sociale ale obstii si implicit
ale parohiei lui, nu se mai poate concepe. Acest vizite au scop sa intareasca legaturile lui cu toti
factorii de raspundere ai vietii sociale si culturale in vederea unor actiuni comune care urmaresc
transformarea oamenilor si societatii.6
4. In cadrul vizitelor sistematice putem indica si pe cele legate de marile sarbatori ale
anului bisericesc: Nasterea Domnului, Boboteaz, Izvorul Tamaduirii, Inaltarea Sfintei Cruci,
Postul Sfintelor Pasti. Preotul obisnuieste sa mearga pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii
Domnului sau cu apa sfintita pentru a binecuvanta si stropi cu agheasma locuintele, curtile si pe
cei care locuiesc in ele. Aceste vizite su fost efectuate si in timpul regimului totalitar ateu.
5. Tot in categoria vizitelor programate intra si cele organizare de preot pentru colectarea
unor fonduri necesare renovarii, refacere sau construirii unei noi biserici. Se pot avea in vedere si
anumite investitii pentru ingrijirea si sistematizarea cimitirelor, pentru ajutorarea bolnavilor,
saracilor sau a sinistratilor sau pentru strangerea contributie benevole a credinciosilor, mai ales in
mediul rural.
Din cea de-a doua categorie de vizite, numite ocazionale, fac parte toate acele intalniri ale
preotului cu credinciosii, in casele lor cu prilejul savarsirii diferitelor slujbe solicitate de acestia,
in special Sfinte Taine si Ierurgii. Acestea sunt numeroase, caci nu exista familie care sa nu
solicite asemenea servicii religioase.
Cea mai solicitata din acestea este sfintirea apei mici sau sfestania.7 Ea se savarseste cu
diferite ocazii precum: o locuinta noua, saparea unei fantani, curatenie generala a casei pentru
alungarea duhurilor rele, necurate a bolilor oamenilor si vietuitoarelor. Vizitele neorganizate sunt
legate de solicitarea credinciosilor pentru savarsirea unor slujbe pentru cei bolnavi si in suferinta.

6
Pr.P Vasilcovschi, Vizitele pastorale individuale, Balti, 1943
7
Pr.Prof.Nicolae D. Necula, Cand este bine sa se faca slujba agheasmei mici sau sfestania lacaselor
credinciosilor?,in “Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol.3,Ed. I.B.M. alB.O.R.,Bucuresti, 2004. P. 301-305
Unele din acestea se fac si la initiative preotului, care se intereseaza de bolnavii din parohia sa,
imbarbatandu-i in suferinta lor si la solicitarea credinciosilor aflati in boala, fiind legata de latura
sacramentala a activitatii lui, adica de a savarsi slijbe adecvate starii lor: spovedanie si
impartasanie, oficierea Taine Sfantului Maslu, a slujbei la iesirea cu greu a sufletului si altle.
Cat priveste pe bolnavii din spitale, biserica a reintrodus institutia preotului de spital ca si
a celui din penitenciare si armata. Foarte multe sunt legate de sfarsitul omului, cand preotul este
solicitat sa mearga la casele credinciosilor pentru a savarsi slujbele sau ierurgiile legate de acest
capitol sau segment al aexistentei crestinului precum: slujba inmormantarii si toate pomenirile
sau soroacele pentru mort, atat de bogate si de respectate in traditia ortodoxa. Vizitele pastorale
reprezinta o prezenta a pastorului de suflete in viata credinciosilor care il doresc, il asteapta si- l
primesc cu dragoste pe pastorul lor in familiile si casele lor. Preotul nu merga la credinciosii sai
pentru ca acestia sa-i intoarca vizita la Biserica, ci pentru ca intra in indatoririle lui pastorale. Ei
vin din constiinta lor de enoriasi si de apartenenta la echipa parohiei al obstii conduse de preot.
Vin pentru ca la Biserica este singurul loc unde se lucreaza mantuirea, unde aude cuvantul lui
Dumnezeu si se impartasecs cu darurile Sfintei Liturghii si al Sfintelor Taine si Ierurgii, savarsite
acolo.
Vizitele pastorale ale preotilor ortodocsi care trebuie cultivate si practicate cu
responsabilitate, sunt cai de cunoastere a parohiei si a credinciosilor, dar si metoda pastorala de
a-i instrui pe credinciosi in adevarurile de credinta si morala. El ii onoreaza pe credinciosi si
creeaza o adevarata legatura sufleteasca si se apropie tot mai mult de pastoritii sai. Ele au fost
mereu recomandate si practicate si constituie expresia adevaratei actiuni misionare a Bisericii.8
In conditiile actuale ale pastoratiei se impune tot mai mult ca preotul sa nu se lase sa fie
solicitat sau sa raspunda numai la intalnirile intamplatoare cu enoriasii sai, ci sa creeze si
provoace prilej de intalnire cu ei, mai ales atunci cand situatii familiale si sociale sau de alta
natura reclama prezenta in mijlocul credinciosilor. Preotul trebuie sa iasa in intampinarea
credinciosilor si sa nu lase sa fie solicitat sau asteptat. Aceasta arata grija si responsabilitatea lui
pentru credinciosii care i-au fost incredintati spre pastorire sa-i pastreze in staulul adevaratei
credinte fata de lupii rapitori care sbia asteapta se speculeze si sa profite de aceste situatii in
favoarea lor si a racolarii de noi prozeliti. Prin aceasta el isi arata adevarata lui responsabilitate si
calitate de “pastor” duhovnicesc al enoriasilor sai.
Vremurile pe care le traim reclama tot mai mult o ardoare personala a credinciosilor.
Pastoratia individuala inseamna abordare, conducere, ghidare spirituala individuala, adica suma
de acte, gesturi, sentimente prin care ajutam si indrumam fiecare persoana din parohie potrivit
propriului sau temperament, potrivit propriilor sale daruri, disponibilitati inclinatii, slabiciuni,
evident dupa ce le-am cunoscut pentru a-l gasi si iubi pe mantuitorul Hristos. Pastoratia de masa
nu mai face de mult fata exigentelor spirituale individuale contemporane ale oamenilor si cu atat
mai mult exigentelor tinerilor.
Ar trebui sa fim constienti si asupra faptului ca viata spirituala a unei Biserici se masoara,

8
Arhim. Iului Scriban, Vizitarea caselor, in “ Studiul pastoralei in Biserica Ortodoxa Romana”, Sibiu, 1924, p. 31-
34
printre altele si dupa atitudinea ei fata de cei care stau departe de Hristos. Darea de seama anuala
poate vorbi despre mari realiuzari administrative, culturale sau filantropice. Insa ar trebui sa se
vorbeasca si despre suflete castigate pentru Hristos sau despre cei care au parasit Biserica si de
ce. Avem nevoie pentru a fi eficienti de strategii pe termen scurt si mediu pentru parohiile
noastre, de planauri si evidente pentru actiunile cu tinerii, vizite pastorale, pelerinaje, cateheze
deoarece adevarata spiritualitate cultivata serios se poate vedea si din efectele ei, respectiv in
jerfa, disciplina si pregatirea preotilor in vederea castigarii sufletelor.
In concluzie, omenirea traieste astazi o noua etapa a istoriei sale in care schimbari
profunde si rapide se extind, treptat la intregul glob. Provocate de inteligenta si activitatea
creatoare a omului, ele se rasfrang asupra omului insusi, asupra judecatilor si dorintelor lui
individuale si colective, asupra modului lui de a gandi si de a actiona, atat fata de lucruri cat si
fata de oameni. Astfel cum putem vorbi despe o adevarata transformare sociala si culturala care
se refera chiar si in viata religioasa. Aceasta transformare aduce cu sine si dificultati deloc
neglijabile. Astfel in timp ce omul isi extindeatat de mult puterea, nu reuseste intotdeauna sa o
puna in slujba sa. Straduindu-se sa patrunda mai mult adancurile sufletului propriu, pare adesea
mai nesigur de sine. Dezvaluind tot mai limpede legile sociale, ramane in ezitare asupra directiei
pe care trebuie sa i-o imprime.9
Niciodata oamenii nu au avut un simt atat de acut al libertatii ca astazi , insa in acelasi
timp, apar noi forme de aservire sociala si psihica. In timp ce lumea are constiinta atat de
puternica a unitatii sale si a independentei intr-o necesara solidaritate, este totusi violent sfasiata
de forte ce se lupta intre ele: dainuie inca aprige disensiuni politice, economice, sociale, rasiale si
ideologice si nu este indepartata primejdia unui razboi atotnimicitor.
In timp ce se extinde schimbul de idei, insesi cuvintele prin care se exprima concepte de
mare importanta imbraca sensuri foarte diferite in diversele ideologii. Se cauta staruitor o ordine
pamanteasca mai perfecta fara ca aceasta sa fie insotita de un progres spiritual pe masura. De
aceea, osciland intre speranta si angoasa, intrebandu-se asupra mersului lumii de azi, sunt
apasati de neliniste. Acest mers al lumii ii provoaca pe oameni, ba chiar ii constrange sa dea
raspuns.

9
Mitropolit Nicolae Corneanu, Quo Vadis, Studii, note si comentarii, Ed. Mitropoliei Banatului, Timisoara, 1990,
p. 165
BIBLIOGRAFIE

1. Biblia
2. Braniste, Pr.Prof. Ene, Pr. Prof. Dumitru, Parohia cadru normal de traire a vietii
crestine, in vol. “Indrumari Misionare”, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1986
3. Buga, Pr. Prof. Ioan, Pastorala calea preotului, editia a II A, Ed. ” Sfantul Gheorghe
Vechi”Bucuresti, 1999
4. Cindea, Pr. Prof. Spiridon, Parohia ca teren de activitate pastorala a preotului, in
“Mitropolia Olteniei”, XII(1960), nr.5-6
5. Corneanu, Mitopolit, Nicolae, Quo Vadis, Studii, note si comentarii, Ed. Mitropoliei
Banatului, Timisoara, 1990
6. Necula,Pr.Prof.Dr. Nicolae,D., Cand este bine sa se faca slujba aghiasmei mici sau a
sfestaniei la casele credinciosilor?, in “Traditie si innoire in slujirea liturgica”, vol.3, Ed.
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2004
7. Scriban, Arhim. Iuliu, Vizitarea caselor, in “Studiul pastoralei in Biserica Ortodoxa
Romana”, Sibiu, 1924
8. Vasilcovschi, Pr. P.” Vizitele pastorale individuale, Balti, 1943
9. Vilciu, Pr..Conf. Dr. Marian, Vizitele pastorale ca mijloace de cunoastere a parohiei si
de lucrare pastorala, in” Almanah bisericesc”, Arhiepiscopia Targovistei, 2009
10. Voniga, Pr. D. “Activitatea pastorala a preoyului in parohie, Arad, 1926
IMPORTANTA VIZITELOR
PASTORALE IN PAROHIE