Poiezie de dragoste

De-aș fi știut că nu ai gust,

Nici suflet n-ai și nici valoare,
Ți-aș fi dat forma unui bust
Din piatră rece-n nonculoare.

De-aș fi știut că lipsa ta,

Își cere zilnică prezență,
Eu monocrom pe apă te-aș picta,
Să ai o inutilă existență.

Te-am supraestimat, să știi

Nimic mai mult,
Și cînd spuneam să nu mai vii,
Tu apăreai tîrziu și nud.

Să te alung? Nu pot s-o fac,

Putere n-am în fața ta,
Eu cînd te văd, muțesc, eu tac
Ești prea demult în viața mea.
Eu recunosc, am vrut să uit de tine,
Ascunsă ai fost și aruncată,
Acum să știi, că din mulțime,
Doar ție ți-aș da existența toată