Sunteți pe pagina 1din 7

REFERAT

Tema: Impactul radiațiilor ionizante asupra sănătății omului


și mediului ambiant în accidentele nucleare

Efectuat: M. B.
1. Radiațiile ionizante. Definiție. Tipuri.
Radiațiile ionizante: particule sau unde electromagnetice cu o lungime de undă de maximum 100
nanometri (o frecvență de minimum 3 × 1015 Hertz) capabile să producă ioni, direct sau indirect -
razele X, gamma, radiații cosmice; o emisiune de radiație în formă de șuvoiuri alcătuite din
particule elementare sau din cuante electromagnetice microundulare, energia cărora este suficientă
pentru a excita sau ioniza atomii și moleculele mediului expus radiației.

Cele mai cunoscute tipuri de radiații ionizante sunt: radiaţiile alfa, radiaţiile beta, radiaţiile gamma,
razele X şi neutronii.
Radiaţia alfa (α) – radiaţie corpusculară formată din particule încărcate pozitiv (nuclee de heliu),
compuse din doi protoni şi doi neutroni, emisă de izotopi naturali (cum ar fi uraniu, toriu și radiu) și
artificiali (cum ar fi cesiu, plutoniu și americiu). Are următoarele caracteristici:
• nu sunt penetrante, pot pătrunde doar în stratul exterior al pielii (epidermă),
• parcursul în aer este de 3 - 4 cm,
• pot fi ecranate de o foaie de hârtie,
• prezintă un risc sever la iradierea internă (prin pătrunderea radionuclizilor emițători alfa în
organism).
Radiaţia beta (β) – fascicule de electroni sau pozitroni cu următoarele proprietăți:
• puterea de penetrare este mai mare decât a particulelor alfa, având capacitatea de a penetra pielea,
• pot fi ecranate de plastic, foiţă subţire de aluminiu
• prezintă un risc mediu la iradierea interna si externa
Radiaţiile gamma (γ) sunt radiaţii electromagnetice de energii înalte sau fotoni emişi din nucleul
unui atom.
• sunt penetrante, au capacitatea de a traversa complet organismul,
• pot fi ecranate de materiale cu Z mare (Pb),
• prezintă risc radiologic semnificativ la iradierea internă și externă
Razele X sunt radiaţii electromagnetice ionizante situate în domeniul spectral dintre radiaţiile
gamma şi ultraviolete. Diferenţa între radiaţiile gamma şi razele X constă în provenienţa acestora.
Mai exact, razele X sunt produse în afara nucleului (la nivelul învelişului electronic), iar radiaţiile
gamma sunt produse în interiorul nucleului. Razele X, care în general au energii mai mici, au o
capacitate de penetrare a ţesuturilor mai mică, comparativ cu radiaţiile gamma.
Neutronii sunt particule nucleare fără sarcină electrică care:
• sunt foarte penetrante, pot parcurge distanţe mari în aer
• pentru ecranare sunt necesare materiale foarte groase cu conţinut de hidrogen (beton apă sau
parafină)
• prezintă risc radiologic mare asupra organismului.

2. Cum interacţionează radiaţiile ionizante cu substanţa?


La trecerea radiaţiei printr-o substanţă are loc cedarea de energie atomilor cu care interacţionează.
Principalul proces de interacţiune a radiaţiilor ionizante cu substanţa este ionizarea atomului, adică
smulgerea unui electron din atom. Atomul rămas fără electron devine încărcat electric pozitiv, adică
ion pozitiv. Electronul smuls din atom, care preia energia cedată de radiaţie, poate la rândul său să
ionizeze alţi atomi sau molecule.
Există cazuri în care la interacţiunea radiaţiei cu atomul, electronul nu este smuls din atom ci,
preluând o cantitate de energie, trece pe un nivel energetic superior. Acest proces se numeşte
excitarea atomului. Prin dezexcitare, atomul emite surplusul de energie sub formă de radiație și
revine la starea stabilă.
Energia necesară excitării unui atom este mai mică decât energia necesară pentru ionizarea lui
(Wexcitare < Wionizare).
Ionizarea substanţei este:
- directă în cazul particulelor încărcate electric (radiaţia alfa, beta) şi
- indirectă în cazul radiaţiilor gamma, razelor X şi neutroni.
3. Riscurile în cazul unui accident nuclear
Riscul nuclear: acel complex de situaţii şi consecinţe, rezultat în urma eliberării necontrolate a
produşilor radioactivi în mediul înconjurător
Într-un accident nuclear, ca urmare a eliberării de substanţe radioactive în mediul înconjurător,
există următoarele riscuri:
a) riscul inhalării de substanţe radioactive:
- datorită gazelor emise şi transportului substanţelor radioactive, la distanţă de către aer
- efectele conjugate ale inhalării şi iradierii se manifestă direct
- inhalarea iodului radioactiv duce la riscul imediat
- efect cumulator asupra tiroidei (doza admisă pt. copii 0,25 Sv)
b) Riscul rezultat din radioactivitatea depusă
Aprecierea riscului în acest caz se face prin:
- determinarea debitului dozei de radiaţie
- stabilirea radionuclizilor prezenţi
În cazul în care doza debit de radiaţie poate fi tolerată din punct de vedere al iradierii externe, este
obligatoriu controlul radioactivităţii produselor alimentare, direct sau indirect afectate de
contaminarea radioactivă.
c) Riscul rezultat din acumularea lentă a radioactivităţii:
- în alimente
- în aer
- în precipitaţii
Alimente critice:
- lapte
- legume cu foi

4. Urmările accidentului nuclear


Domeniile afectate de accidentul nuclear sunt :
- sănătatea publică
- economia zonei în general şi în special cea agricolă şi zootehnică
- alte aspecte economice şi sociale din zona afectată de răspândirea radioactivităţii eliberate
Factorii de care depind urmările şi consecinţele accidentului nuclear sunt:
- teritoriul în care se află C.N.E. la care se produce evenimentul (teritoriul naţional sau în afara
acestuia)
- proporţiile accidentului nuclear
- anotimpul în care are loc accidentul
- relieful şi flora zonei înconjurătoare
- condiţiile meteo din momentul accidentului
- utilizarea terenului din zonă sub aspect agricol şi zootehnic
- distanţele până la localităţi şi densitatea populaţiei din zonă
- distanţele la care sunt situate obiectivele sociale economice şi agrozootehnice importante
- fauna zonei
- mijloacele şi căile de comunicaţie cu localităţile din jur

5. Impactul radiațiilor ionizante asupra organismului. Contaminarea. Efectele.


Contaminarea organismului umane produce prin:
 contaminarea externă care constă în depunere accidentală pe piele, pe îmbrăcăminte a
radionuclizilor fixaţi sau absorbiţi în particulele de praf din mediul înconjurător omului;
 contaminarea internă se realizează prin pătrunderea accidentală a radionuclizilor prin:
 Inhalare de aerosoli contaminaţi care apar după teste sau accidente nucleare;
 Ingestie digestivă este prin consum de alimente şi apă contaminate de diverse depuneri radioactive
în mediu sau transfer prin lanţul trofic;
 Absorbţia tegumentară mult redusă ca importanţă în cazul tegumentelor intacte şi mai
semnificativă în cazul leziunilor tegumentare.

Radionuclizii pătrunşi în corpul uman se detectează prin sânge, urină (Iod 131, Cs 134 şi Cs 137),
materii fecale (Sr 90). Radionuclizii din sânge trec în ţesuturi, iar restul se elimină prin fecale, urină
şi chiar transpiraţie. În raport de metabolismul ţesuturilor în care se fixează, radionuclizii pot fi
eliminaţi, recirculaţi în sânge şi fixaţi din nou în ţesuturi.

Exemple: Stronţiu 90 se fixează în oase şi se elimină foarte greu; Cs-137 se fixează în organe moi,
muşchi, se metabolizează puternic, eliminându-se destul de uşor; I-131 se fixează preponderent în
tiroidă şi poate produce în timp efecte grave cum ar fi cancerul tiroidian. Se ştie că iodul radioactiv
a fost componenta majoră eliberată la accidentul de la Cernobîl în aprilie 1986, care s-a acumulat în
organismul populaţiei, în special al copiilor rezidenţi în zonele puternic contaminate şi a dus la
dezvoltarea în număr mare de cancere tiroidiene la copii.

Precoce Eritem, leucopenie, alopecie


Efectele somatice
bine conturate
Intarziata Cancer de piele, osteosarcom

Precoce Tulburari neuro-vegetative


Efectele somatice
stochastice
Intarziata Leucemie, cancer tiroidian

Malformatii ereditare si congenitale; reducerea


Prima generatie
natalitatii
Efecte genetice
Generatiile Malformatii recesive, diminuarea capacitatii
urmatoare imunobiologice

6. Particularitățile de bază ale acțiunii biologice a radiației ionizante


• lipsa semnelor subiective și a schimabărilor obiective în momentul contactului cu radiația
• prezența perioadei de latență a afecțiunii
• acumularea dozezlor mici
• efectul genetic (transmiterea mutațiilor la urmași)
• sensibilitatea diferită a organelor (cel mai sensibil este sistemul nervos central, apoi
abdomenul, bazinul, cutia toracică)
• eficiența înaltă a dozei absorbite
• expunerea unitară în doză mare produce schimbări mai puternice decât expunerea cu aceeași
doză în mod fracționat și în timp îndelungat
• inhibarea proceselor metabolice de oxidare prin administrarea radioprotectoarelor și a
antioxidanților înainte de expunere sau în momentul ei micșorează efectul biologic al
radiației

7. Patogeneza schimbărilor în structurile biologice cauzate radiații


a) acțiunea directă a radiației în toate substraturile organnismului, dar mai cu seamă în organele
și țesuturile sensibile
b) formarea și circulația în sânge a radiotoxinelor
c) perturabarea acțiunii de reglare a sistemelor nervos, endocrin, imunitar și genetic în diferite
organe
Schimbările apărute după acţiunea iradierilor ionizante depind mai mult de durata iradierii (unitară
acută, fracţionată prolongată, cronică) şi de doza sau de puterea dozei, mai cu seamă dacă ea
depăşeşte 0,1 - 0 , 5 - 1 - 4 , 5 - 10 sv ( 1 0 - 5 0 - 100- 4 5 0 - 1000 Rem).
Ele se manifestă prin: creşterea riscului consecinţelor tardive (tumori maligne, dereglări genetice),
micşorarea rezistenţei specifice şi nespecifice a organismului, dezvoltarea maladiei actinice acute de
diferite grade de gravitate, inclusiv cu sfârşit letal în 50% din cazuri, hipofuncţia glandei tiroide,
creşterea riscului de dezvoltare a adenomului şi a cancerului glandei tiroide şi al altor glande
endocrine şi organe.
Ca ţinte pentru radiaţiile ionizante în ţesuturile biologice sunt macromoleculele şi mediul lichid.
Ţinte macromoleculare se consideră macromoleculele ADN şi ARN. complexele de lipoproteide,
polipeptide şi polizaharide. în aceste structuri macromoleculare radiaţia ionizantă afectează diferite
legături, formează legături suplimentare, produce depolimerizarea lor. în mediul lichid, radiaţia
ionizantă, ionizând apa, formează radicali liberi. Acest proces se numeşte radioliză. Radicalii liberi
şi produsele lipoperoxidării sunt radiotoxine primare, care se formează în ţesuturile biologice în
urma acţiunii expunerii radiaţiei ionizante. Necrobioza celulară apărută după acţiunea
radiotoxinelor primare cauzează, la rândul său. formarea radiotoxinelor secundare şi a produselor de
dezagregare celulară. Aceste produse sunt numite şi hormoni necrotoxici. Radiotoxinele secundare
includ în sine fermenţi proteolitici. histamină, produsele imidazolului, microelemente libere etc.
Produsele enumerate mai sus, nimerind în sânge şi în lichidul extracelular. produc o cascadă de
dereglări metabolice.

În funcţie de acumularea lor în organismul omului, radionuclizii se clasifică în trei grupe:


1) care se acumulează în schelet - 90 Sr, 226Ra, 228Th, 238U, 239P;
2) care se acumulează în organele hematopoietice şi în sistemul limfatic - l38Au, 210Po;
3) care se distribuie uniform în toate organele şi ţesuturile organismului - 3H, 14C, 95Mb, 103Cu,
137Cs.
Clasificarea afecţiunilor radiante
1. In funcţie de durata expunerii, maladia actinică are trei forme: - acută; - cronică; - subacută.
2. In funcţie de doza absorbită, deosebim patru grade ale maladiei actinice:
I. uşoară - 100-200 rad;
II. de gravitate medie - 200-400 rad;
III. de gravitate înaltă - 400-600 rad;
IV. extrem de gravă - peste 600 rad.
Maladia actinică extrem de gravă poate avea următoarele forme:
- de tranziţie (600-1000 rad),
- intestinală (1000-2000 rad);
- toxemică (2000-8000 rad);
- cerebrală (peste 8000 rad).

Evoluţia maladiilor actinice cuprinde trei perioade: de formare. de restabilire şi consecinţe tardive.
Perioada de formare cuprinde trei etape: iniţială, de latenţă, de dezvoltare a stării.
Din formele extrem de grave numai în forma de tranziţie, în caz de tratament specific la timp şi
eficace, este posibilă supravieţuirea. În forma enterală bolnavii decedează la a 8-a - a 16-a zi. În
forma toxemică bolnavii decedează la a 4-a - a 7-a zi. În forma cerebrală bolnavii decedează în
prima - a 3-a zi.

Principalele sindroame de manifestare în perioada de stare a maladiei actinice:


- sindromul pancitopenic, cauzat de acţiunea citostatică a radiaţiei asupra celulelor hematopoietice
ale măduvei roşii osoase;
- sindromul toxemic; temperatura se menţine permanent, chiar şi în timpul tratamentului cu
antibiotice;
- sindromul intestinal, cauzat de distrugerea epiteliului intestinal şi manifestat prin dureri
abdominale, diaree, pierderi ale masei corporale:
- sindromul hemoragipar, manifestat prin peteşii cutanate, hemoragii în organele interne;
- sindromul infecţios, cauzat de agranulocitoză şi manifestat prin enterită, colită, pneumonii,
angine, sepsis.

8. Impactul accidentelor nucleare asupra mediului ambiant


Principalele riscuri sunt generate de Cesiul 137 şi, într-un grad mai mic, de Stronţiul 90, două
elemente a căror radioactivitate descreşte lent, potrivit Institutului francez de radioprotecţie şi
siguranţă nucleară (IRSN).Particulele radioactive trec din sol în rădăcinile plantelor, apoi la
animalele care se hrănesc cu acestea şi la persoanele care le consumă carnea sau laptele.Ajuns în
oase şi organe, Cesiul 137 emite raze alfa care pot afecta ADN-ul celulelor apropiate, crescând
riscul apariţiei unor tumori sau transmiterea la generaţia următoare a unui ADN mutant.

Pădurea din apropierea centralei nucleare de la Cernobîl este locul ideal pentru a studia efectele pe
termen lung ale radiaţiilor asupra florei şi faunei. Deşi nivelul de radiaţii a scăzut în această zonă,
este încă mult mai ridicat decât cel normal. Cu toate acestea, natura a început să se adapteze la noile
condiţii de aici.
Deși în primii ani de la tragedie fauna din zona era în continuă scădere din cauza numărului de
tumori și anomalii fizice întalnite la toate speciile, de la insecte până la păsări, animalele au început
să se adapteze la condițiile vitrege. Păsările de la Cernobîl s-au adaptat la nivelul mare al radiațiilor
din zonă. Ele produc mai mulți antioxidanți decât ar fi normal și astfel rezistă mult mai bine.
Locuinţele şi fermele abandonate, adică potenţialul deşert, s-au transformat între timp în mlaştini şi
păduri devenite cămin pentru numeroase specii. Zona din jurul Cernobîlului a devenit, spre
surprinderea cercetătorilor, una din cele mai mari rezervaţii naturale din Europa, fără nici o
intervenţie din partea oamenilor. Acum, trăiesc acolo căprioare, lupi, mistreţi, toată fauna din
pădurile zonei temperate.
În primii ani de după explozie, când nivelul de radioactivitate era foarte ridicat, cercetătorii au
descoperit nenumărateexemple de mutaţii, cum ar fi malformaţiile, nanismul, gigantismul sau alte
anomalii, mai ales în rândul plantelor.

Copacii care fuseseră distruşi de explozia iniţială nu putreziseră cum ar fi fost normal, după atâţia
ani. De obicei, un copac se descompune în aproximativ 10 ani, dar aici, după aproape 20 de ani,
arborii morţi sunt încă întregi şi uscaţi. Pentru a vedea în ce măsură radiaţia solului afectează
descompunerea plantelor, biologii a pus mai multe frunze în locuri marcate din pădure şi le-a
cercetat după 9 luni. Cu cât nivelul de radiaţia era mai ridicat, cu atât frunza era mai puţin
descompusă, au observat ei. De asemenea, litiera, stratul de frunze moarte şi uscate din pădurea
contaminată, era mai mare decât în alte regiuni. Concluzia cercetătorilor este că radiaţiile afectează
ciupercile şi bacteriile care ar
trebui să descompună plantele. Acestea nu mai acţionează la fel ca într-un ecosistem sănătos. În
plus, lipsa nutrienţilor din sol, care ar fi asiguraţi de descompunere normală a plantelor, duce la o
creştere foarte slabă a plantelor din zonă. Cercetătorii au remarcat anterior că în această regiune
copacii cresc foarte încet. Cel mai grav este însă că aceste plante moarte cresc riscul unui incendiu
de pădure.
Unii specialiști sunt de părere că împrejurimile se vor regenera cu timpul, însă un lucru este cert:
această catastrofă, creată de oameni, a provocat suferință atât în rândul faunei și a florei, cât și în
rândul oamenilor. Sute de copii s-au născut cu malformații și se vor chinui pentru toată viața lor, iar
alți mii de oameni au suferit și încă suferă de boli incurabile din cauza radiațiilor. Omul, inconştient
de urmarea faptelor sale, provoacă extincţia rasei umane şi totodată, condamnă şi natura.

Explozia de la Cernobîl ne arată că trebuie să protejăm mediul înconjurător cu cea mai mare grijă
pentru ca acesta "să funcţioneze la standarde normale", iar noi, oamenii, să trăim în armonie cu
natura. În viitor, la un moment dat, va fi prea târziu, pentru că o simplă eroare poate distruge viaţa a
milioane de vieţuitoare.

S-ar putea să vă placă și