Aristotel: „Cei care educa copiii sunt demni de mai multa onoare

decat cei care le dau viata; de aceea pe langa viata, daruiti copiilor
si arta de a trai bine, educandu-i.”

Prin acest citat, filosoful Aristotel atrage atenţia societăţii asupra

importanţei şi beneficiilor existenţei unui sistem organizat de învăţământ,
justificând astfel inclusiv faptul că învăţământul trebuie să fie realizat sub
tutela şi controlul statului.
În lucrarea sa „Politica”, Aristotel a susţinut că „educația trebuie să
fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”, ceea ce poate fi
tradus într-un îndemn către societate de a benficia de includerea copiilor
într-o formă „autorizată” şi organizată de învăţământ.
Totodată, primul citat expune modul de raportare al societăţii la cei
care devin educatori, oferindu-le acestora un respect chiar mai mare
decât al părintelui biologic.
O idee ce poate fi extrasă din acest citat este faptul că omul se
defineşte în societate prin educaţia pe care a primit-o, prin cunoştinţele,
deprinderile şi calităţile dobândite, întrucât statutul său în societate va fi
definit chiar de acestea. Prin urmare, rolul educatorului creşte
exponenţial şi capătă o formă de acreditare din partea statului, iar statul
primeşte ca atribuţie educarea organizată copiilor, fiind puse astfel
bazele unui sistem de învăţământ care, de-a lungul timpului, a evoluat
până la sistemul şcolar actual.

Aristotel: "Radacinile educatiei sunt amare, dar fructele sale sunt dulci."
Practic, orice proces de învăţare implică un efort din partea celui
care doreşte şă înveţe, precum şi un efort al celui care învaţă.
Rădăcinile educaţiei sunt amare sau sunt pline de sudoare, însă, ca
orice lucru muncit, rodeşte.