Povestea copilului care și-a dorit să fie mai bun

de Frumușanu Florentina

Cândva, intr-un oraș mare, trăia un copil care nu voia deloc să își asculte părinții.
Era rebel în tot ce făcea, vorbea răstit cu părinții săi, se certa cu cei din jur pentru orice
motiv, voia întotdeauna să aibă doar el dreptate. Poate nu știa prea bine ce ar fi trebuit să
facă și cum. Dar nici nu încerca prea mult să găsească soluții. Era amuzat uneori de
lucrurile care se întamplau în viața lui, dar părea că îi lipsește ceva. O umbră de tristețe îi
întuneca privirea. Era trist, pentru că oamenii nu îl mai luau în serios și nu voiau să stea
cu el. Era inteligent, descurcăreț dar părea că nu înțelege de ce nu poate să facă lucrurile
mai bine. Și nici cei din jur nu înțelegeau de ce se poartă așa, de parcă nu ar fi fost el
însuși.
Într-o zi, când s-a întâlnit cu un vechi prieten, s-a temut să nu fie respins și de
acesta. Și-a dat seama că era important sa fie apreciat de cei dragi, să se înțeleagă cu ei.
Și-a întrebat prietenul cum se simte când nu este aprobat de ceilalți. Prietenul său i-a spus
că este important să fie apreciat de cei dragi și că se simte trist când îi dezamăgește.
Atunci este respins, certat, lăsat singur să aibă timp sa se gândească la modul în care să se
corecteze. De aceea face mai multe eforturi pentru a fi corect, pentru a-i respecta și
pentru a se simți bine împreună cu ei. Chiar reușește uneori, dar mai și greșește. Atunci
este din nou certat sau ignorat și nu îi place deloc. Așa că mereu caută răspunsuri pentru a
face lucrurile mai bine. Uneori îi întreabă chiar pe ei, adesea își amintește cum a greșit și
evită să mai repete greșeala. Copilul a ascultat atent și a înțeles că ar putea și el să facă la
fel.
De atunci este și el atent la reacțiile celor dragi și a început să vorbească mai mult
cu ei, să facă mai mult din ce i se cere. Puțin câte puțin a descoperit cum poate fi mai
fericit și ce anume să facă pentru a-și asculta părinții. Când s-a întalnit din nou cu
prietenul său, i-a zâmbit mulțumit și s-au simțit bine împreună. Au vorbit despre pasiunile
lor, jocurile lor preferate, s-au plimbat cu bicicletele. A vorbit cu prietenul său și despre
lucrurile bune care i se întâmplă de când a devenit mai bun. A văzut cum lumea parcă
devenea mai frumoasă. Dar el era cel care se schimbase și astfel, vedea totul diferit.
Zâmbetul era din ce mai des văzut pe chipul său, iar ochii căpătară o lumină nouă,
plăcută, vioaie. Era un copil fericit…Iar părinții lui erau și ei acum fericiți alături de el.

Copilul lor devenise mai bun.