1.

5 Zonificarea spaţiului rural prin aplicarea categoriilor utilizate în UE

În Uniunea Europeană nu se aplică o definiţie comună a zonelor rurale. În statele membre

s-au formulat diferite definiţii, care se referă cel mai adesea la criterii socio-economice:
densitatea populaţiei şi alte caracteristici demografice, profilul activităţilor economice
majore, sectoarele în care este ocupată populaţia activă, etc.; ele sunt relativ eterogene şi
nu pot fi aplicate în condiţii atât de variate precum cele existente în ţările europene. În
încercarea de a defini şi clasifica zonele rurale în categorii utilizabile la nivel european s-
au identificat şi studiat mai multe tipologii.

Abordarea EUROSTAT se bazează pe gradul de urbanizare, pentru care criteriul utilizat

ca definitoriu pentru delimitarea dintre urban şi rural este densitatea populaţiei, deşi
există opinia conform căreia acest criteriu este considerat aproximativ şi neadecvat pentru
a ghida deciziile politicilor publice. Astfel, s-a elaborat un algoritm care să clasifice toate
regiunile europene după următoarele categorii:

 Zone dens populate: grupări continue de unităţi administrativ-teritoriale, fiecare

cu o densitate mai mare de 500 locuitori/kmp şi un total al populaţiei pe zonă de cel
puţin 50 000 locuitori.
 Zone intermediare: grupări continue de unităţi administrativ-teritoriale,, fiecare cu
o densitate mai mare de 100 locuitori/kmp (dar fără a constitui o zonă dens populată)
şi care totalizează o populaţie pe zonă de cel puţin 50000 locuitori sau care este
învecinată unei zone dens populate.
 Zone slab populate: grupări de unităţi administrativ-teritoriale care nu sunt
clasificate nici ca zone dens populate nici ca zone intermediare.

O unitate sau un grup continuu de unităţi administrativ-teritoriale care nu

îndeplinesc nivelul de densitate cerut, dar sunt în totalitate cuprinse într-o zonă dens
populată sau intermediară sunt considerate ca făcând parte din acea zonă. Dacă acestea
sunt localizate între o zonă dens populată şi una intermediară acestea sunt considerate a fi
intermediare. Pentru ca aceste reguli să se aplice trebuie ca zona să aibă o suprafaţă
de cel puţin 100 kmp.

OECD a elaborat de asemenea o definiţie a zonelor rurale, cu scopul de a face

comparaţii internaţionale. Definiţia distinge două niveluri ierarhice ale unităţilor
teritoriale: local şi regional. La nivelul comunităţilor locale (fostele NUTS 5), zonele
rurale sunt comunităţi cu o densitate a populaţie sub 150 locuitori / kmp; la nivel
regional (cel puţin NUTS 3), OECD distinge unităţi mai mari, funcţionale sau
administrative, definite prin gradul de ruralitate pentru care criteriul este ponderea
populaţiei care trăieşte în comunităţile rurale, rezultând următoarele categorii:

 Regiuni predominant rurale în care peste 50% din populaţie trăieşte în comunităţi
rurale.
 Regiuni semnificativ rurale în care între 15 şi 50% din populaţie trăieşte în
comunităţile rurale.
  Regiune predominant urbană în care mai puţin de 15 % din populaţie trăieşte în
comunităţi rurale.

Faţă de aceste clasificări bazate pe indicatori demografici, s-a considerat util a se lua în
considerare şi sisteme calitative. Documentul „Viitorul Societăţii Rurale”, inspirat de
lucrări anterioare elaborate de Consiliul Europei, identifică trei categorii de zone rurale,
în concordanţă cu gradul lor de integrare în economia naţională:

 Zone rurale integrate: cu o populaţie în creştere, cu locuri de muncă în mare parte

în sectorul secundar şi terţiar, dar şi cu ferma ca principal model de folosinţă al
terenului. Unele dintre aceste zone, relativ apropiate de marile oraşe, sunt potenţial
nocive pentru mediul natural, social şi cultural, prin faptul că ele riscă să devină zone
exclusiv de locuire, nu şi de lucru ( fenomenul de „rurbanizare”).
 Zone rurale intermediare: relativ depărtate de marile centre, cu o întrepătrundere
a sectorului primar cu cel secundar; în multe astfel de regiuni se găsesc operaţiuni
fermiere la scară mare.
 Zone rurale izolate /neintegrate: cu o populaţie foarte puţin numeroasă şi densă,
îmbătrânită, adesea cu venituri foarte mici, care depinde în mare măsură de
agricultură. Aceste zone furnizeză cele mai neadecvate servicii de bază; izolarea este
dată, cel mai adesea, de caracteristici topografice ( de ex. relieful) sau de îndepărtarea
lor faţă de reţelele de transport.

Metodologia de zonificare a spaţiului rural al regiunii Nord-est

În prima etapă a exerciţiului de zonificare au fost identificate şi coroborate grafic

categoriile de zone (rurale) stabilite prin legislaţia naţională în vigoare şi prin documente
de planificare spaţială la nivel naţional. Acest demers nu a condus la o concluzie univocă
privind expresia teritorială a criteriilor aplicate, constatându-se interferenţe sau
neconcordanţe spaţiale în raport cu obiectivele politicilor publice pe care erau menite a le
susţine (pl. nr.13).

Pentru a realiza o tipologie a zonelor rurale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-est

prin aplicarea modalităţilor de clasificare utilizate la nivel european, s-a folosit o
procedură inductivă bazată pe adaptarea datelor statistice disponibile la metodologiile
EUROSTAT, OECD şi VSR /CE.

Indicatorii utilizaţi în funcţie de datele statistice disponibile sunt:

- Densitatea populaţiei
- Ponderea suprafeţei agricole în totalul suprafeţei UAT ca expresie a ponderii
activităţilor agricole (sectorul primar)
- Ponderea numărului de salariaţi în totalul populaţiei UAT ca expresie a poncerii
activităţilor neagricole (sectoarele secundar şi terţiar)
- Rata de creştere a populaţiei
- Ponderea populaţiei vârstnice
Interpretarea reprezentării cartografice a variaţiilor teritoriale ale indicatorilor (pl.14
pentru indicatorul densitatea populaţiei) a arătat că nu poate fi aplicat ca atare nici unul
din seturile de categorii de zone rurale definite de metodologiile europene, datorită atât
diferenţelor structurale fundamentale între spaţiul rural al României şi cel al ţărilor
membre ale UE 15 sau OECD, care implică asocieri complet diferite ale situaţiilor
descrise de indicatori şi diferenţe cantitative foarte mari, cât şi discontinuităţilor spaţiale
ale valorilor indicatorilor, care fac inaplicabilă condiţia de contiguitate a UAT.

Prin aproximare, asimilare şi extrapolare, au fost stabilite echivalenţe cu unele din

categoriile de zone aparţinând unor tipologii diferite, după cum urmează:

 Zone rurale intermediare: caracterizate de densităţi ale populaţiei de peste 100 loc
/kmp (similar cu abordarea EUROSTAT);
 Zone rurale slab populate care nu pot fi clasificate nici ca zone dens populate nici
ca zone intermediare, caracterizate de densităţi ale populaţiei de sub 100 loc /kmp
(similar cu abordarea EUROSTAT);
 Zone rurale izolate caracterizate de izolare determinată de caracteristicile
topografice ( relief ), acces dificil la reţelele de transport şi serviciile publice (similar
cu abordarea VSR /CE).

(Această clasificare este ilustrată de pl.15).

Aplicarea criteriului demografic din abordarea OECD la teritoriul Regiunii Nord-est ca

entitate, conduce la clasificarea întregii regiuni Nord-est ca regiune predominant rurală.

În legătură cu politicile publice regionale şi naţionale pe care zonificarea spaţiului rural

este menită să le diferenţieze şi să le nuanţeze, se poate observa că în actualul stadiu de
evoluţie structurală şi dezvoltare infrastructurală procesele de diferenţiere la nivel
(sub)regional sunt incipiente, iar disparităţile măsurate la scară europeană se manifestă la
cu totul alte dimensiuni, comparaţia impunînd un set de obiective şi politici publice de
dezvoltare rurală încă relativ puţin nuanţate în raport cu teritoriul regional, mai ales în
contextul premisei apartenenţei întregului teritoriu naţional la categoria regiunilor de
Obiectiv 1 şi al cadrului de implementare uniformă în întregul spaţiu rural a
instrumentelor de preaderare. Odată cu procesele de ajustare structurală care se instalează
în spaţiul rural în cadrul evoluţiilor legate de integrarea în UE, relevanţa evaluărilor
privind zonificarea spaţiului rural este de natură să sporească, în sensul determinării
active a unor politici publice specifice, diferenţiate.