Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Scrisa intre 10 noiembrie 1945 si inceputul lui iulie 1946, « Hronicul si Cantecul
Varstelor » reprezinta pentru literatura romana ceea ce reprezinta pentru Goethe si pentru
literatura germana celebra sa lucrare cu caracter autobiografic : « Aus meinem Leben ».
George Ivascu afirma ca : »« Hronicul… » releva totodata un Blaga prozator liric,
dincolo de prozatorul ideologic din scrierile sale teoretice ». p1p17px
In farmecul original al “ Hronicului...” cititorii vor descoprii ei insisi dincolo de
elemental documentar-biografic pe poetul dintotdeauna. Lucrare cu un pronuntat caracter
biografic “ Hronicului...”se deschide cu fabuloasa lume a copilariei. Blaga patrunde in
profunzimea amintirilor, dar cauta in zadar urmele absentei cuvantului, pe care acum
privind cu maturitate nu o poate intelege.
Copilaria autorului a fost dominata de absenta cuvantului, pe care insusi poetul o
explica ,acum, ca fiind o prelungire a unei stari embrionare dincolo de firesc sau o
nefireasca luciditate ce s-a asezat intre el si cuvant.
Desi fiinta vie, copilul Blaga de atunci inca mai dorea stagnarea in pantecele mamei,
asemanate cu un scut protector, de lumea care urma sa il izbeasca. Pentru el pasirea in
viata o insemna cuvantul, dar frica frica era stapana sufletului infantil, astfel prefera sa
aspire la mutenie. Desi , intelegea tot ce i se spunea, copilul tacea, ci doar executa, fiind
el insusi un « prizonier » al muteniei, prizonier pentru ca isi dorea asta, dar putea oricand
sa paraseasca sfera captivitatii, insa frica de lume isi spunea intotdeauna cuvantul.
Teama pe care mama copilului o simte, o determina sa il duca la doctor. De acum urma
sa se afle adevarul de aceea poetul afirma : « Nu mai era nimic de spus ». Mama copilului
urma sa afle adevarul : Lucian putea sa vorbeasca, dar se temea sa faca. Pana acum a
preferat sa se creada ca este mut, dar doctorul va spulbera orice teama a mamei.
Ajungand acasa femeia incearca sa-si convinga odrasla ca vor cunoaste rusinea daca nu
va incepe a vorbi, insa stradaniile acesteia au fost in zadar, caci cuvantul nu voia sa se
aleaga numaidecat. Ca rasplata pentru protectia oferita de mama, Lucian se vede nevoit
sa vorbeasca, dominat si acum de un aspru sentiment de frica. Ii era rusine si teama.
Cauta un sprijin, cauta un paravan intre el si cuvant si « de sub strasina degetelor si a
palmei incepe a vorbi ». Inca incerca sa se apere de lumea cuvantului ca si cum s-ar di
aparat sa nu ia in primire pacatul originar. Vorbea intocmai ca oamenii locului cu cuvinte
dialectale.
Ultimul copil al Anei si al lui Isidor Blaga, Lucian de acum incepea sa paseasca pe
cararile vietii. Privea viata ca o lupta pe care doar daca esti cu adevarat puternic poti sa
razbati. Autorul isi aminteste de cea mai lunga fraza alcatuita dintr-o pura intamplare cu
soda si berea.
Pe parcursul intregii copilarii Blaga traieste pe fondul rural si arhaic, deoarece,
permanentele liricii lui Lucian Blaga isi trag radacinile cele mai adanci din solul satului
romanesc, de unde ii vin ispitele miturilor populare, interpretate personal si intregite de
fantezia sa. Astfel poetul prozator Blaga descrie casa parinteasca asa cum o stie el si cum
si-o aminteste, ca o cladire veche, masiva in stilul celorlalte case din sat.
Fiind mediul copilariei sale, locul unde a invatat sa vorbeasca, sa gandeasca , Blaga se
leaga de orice amanunt, fiecare avand o semnificatie mai mult sau mai putin importanta.
Alcatuieste un arbore genealogic al familiei Blaga precizandu-l pe Simion Blaga -;preot
in sat-.
Casa amintirilor este mai veche decat insusi poetul, care intelege ca si stramosii sai au
avut amintiri legate de locul acesta.
Uriasul castan din gradinita este considerat de Blaga un protector al familiei, un duh
ocrotitor si care a slujit neamul Blaga de-a lungul timpului. Sufletul copacului se stinge o
data cu sufletul lui Isidor Blaga. In asa zisul salon de lux, au ramas vii in amintirea
poetului cele doua dulapuri cu usi ce luceau in jocuri ca de apa si o comoda Biedermeier,
pe care un ceas auriu canta cand este « tras » melodii vieneze inspirand astfel aerul clasic
al timpului si sugerand tipul familiei adaptate vremii.
Copilaria lui Blaga este formata din mai multe parti care cuprind ineputurile cuvantului,
descrierea casei parintesti si un rol important parintii.
Cuvintele « mama » si « tata » sunt scrise cu litera majuscula sugerandu-se astfel
sentimentele de venerare, de respect, de admiratie, multumindu-le pentru viata pe care i-
au facut-o drept dar.
Descrierea tata ;ui se rezuma doar la aspiratiile sale : un pasionat al cartilor, devotat
bisericii si satului, uitand de propria gospodarie pentru alte fumuri ale satului.
Din pasiunea pentru carti se desprinde totodata dorinta de cunoastere, preotul fiind un om
cu carte.
Mama este pentru poet fiinta primara, aducatoare de viata si de speranta, mereu iubitoare,
fara scoal, dar cu instincte materne foarte bine dezvoltate.
Ana Blaga este tipul femeii mature, intreprinzatoare , egoista, insa egoista doar din
dragoste pentru familie ,caci femeia nu se gandeste decat la familie si niciodata asupra ei
insisi.
Asemanata cu o fiinta mareata, fara de pacat, puternica precum o stanca in marea
involburata si in acelasi timp o fire blanda, o zana coborata din taramul basmelor pentru
a-i fi alaturi, este imaginea mamei iubitoare, ocrotitoare.
Mihai Dragan e de parere ca « Hronicul… lui Blaga este nu numai un document, ci mai
ales un cantec al varstelor fara comparatie , de o poezie fermecatoare care destrama
uneori datele biografice si sobrietatea observatiilor si le transforma in pagini vibrante de
poem.
Opera de compozitie restransa, deliberat organizata, aceasta autobiografie literara
rememoreaza momentele importante ale copilariei si adolescentei scriitorului cu tendinta
de a surprinde nuantat evolutia unui spirit multilateral inzestra, in imprejurimile istorice
agitate si contradictorii ale acestui secol. Mihai Dragan insista asupra calitatii literare a
rememorarii. Lucian Blaga nu-si descrie viata launtrica la modul sentimental, cu
inflorituri romantice, ci cu o oarecare detasare, care-l fereste de precipitari, ducandu-l
spre o atitudine oarecum obiectiva, de prozator analist care desprinde gesturile si
semnificatiile mari din meditatii lucide asupra miscarilor psihice mai greu detectabile.
Coborarea in zonele adanci ale sufletului, prin evitarea amanuntelor nesemnificative,
surprinderea zbaterilor interioare specifice unui proces exemplar de formare a unei
constiinte e o creatie inalta de prozator care ajunge sa sublimeze metaforic « propria »
experienta de viata, ca si Goethe in « Poezie si adevar », intr-un mare simbol al devenirii
unei personalitati ».
Raicu Diana

S-ar putea să vă placă și