1

TIPOLOGIA INTENSITĂŢII VULNERABILITĂŢII VICTIMALE

Rezumatul tezei de doctorat
Doctorand: GHIURSEL REGEP
Coordonator: Prof. Univ. Dr. MARIA VOINEA
Într-o lume în care nu este încă dată o definiţie unanim acceptată a vieţii, unde
definiţia fericirii e cu atât mai puţin cunoscută, definirea dreptăţii ridică şi ea
probleme.
Unul din cele mai importante obiective ale victimologiei este să studieze rolul
victimei în actul criminal, descoperit fiind, în perioada de efervescenţă a ideilor
criminologice imediat dinainte de naşterea victimologiei, că în victimizare, atât
criminalul
cât şi victima vin, în procesul de victimizare, fiecare cu zestre lor criminogenă.
Victima şi criminalul nu se află pur şi simplu de o parte şi de alta a actului
criminal
ci, mult mai probabil, împart responsabilitatea pentru actul criminal. Dacă
diferenţa dintre
cei doi actori tinde să devină cantitativă, poate că şi relativitatea instrumentului de
măsurare
poate răsturna (cel puţin uneori) dozarea responsabilităţii şi a prejudiciului.
Omul victimă este prin definiţie, un om prejudiciat din toate punctele de vedere, şi
de aceea, un om înstrăinat de esenţa sa.
Printre noutăţile pe care le aduce Victimologia este descoperirea şi înţelegerea
interşanjabilităţii rolurilor dintre victimă şi criminal sau cel puţin, relativitatea
acestor
roluri, de unde şi împărţirea responsabilităţii pentru actul criminal (evident,
niciodată în
mod egal). Lucrarea propune o nouă tipologie victimală aceea a “intensităţii
vulnerabilităţii
victimale” tipologie care decurge din “Teoria vulnerabilităţii universale
diferenţiate”.
Convingător sau nu, periplul nostru stăruitor încearcă să răspundă unei întrebări
de bază în
victimologie: cine urmează (să fie victimizat) ?
 "În Drept societatea îşi re-aminteşte ce a dorit să devină" spunea P. Allott1
. Această
definire lapidară reuneşte pluralismul formelor de memorie socială cu vocaţie atât

1
Allott, P (1995): Reconstituting Humanity -New International Law ; European
Journal of International Law,
Vol. 13, No.2, p.5.
2
normativ-juridică cât şi valorică, axiologică. Este o bună exprimare a conexiunii
sociologiejustiţie
şi una din ştiinţele care o realizează este desigur criminologia. Iată deci că
criminologia are două ascendenţe: una sociologică şi una juridică.
Sergiu Bogdan2
enumeră ca şi categorii de factori victimologici:
a) Factori biologici;
b) Factori sociali şi,
c) Factori psihologici.
După cum rezultă din cele afirmate mai sus, Victimologia este integrată
Criminologiei sociologice iar punctul de vedere al Sociologiei va lua aspectul unei
Sociologii a victimei. În prezent se pot consemna ca existând chiar două
direcţii/ramuri ale
Victimologiei: Victimologia generală şi Victimologia penală.
Ca realitate socială complexă, victimizarea este simultan fapt, fenomen şi proces
social care se naşte în condiţiile unor relaţii sociale speciale. Anti- sau prosociale
toate
relaţiile umane au loc în societate.
În literatura de specialitate există alături de tipologii ale victimelor pe diverse
criterii (menţionate în lucrare) o singură tipologie privitoare la tipurile de
vulnerabilitate ale
victimelor. Această tipologie are ca autor pe Hans von Hentig şi propune o
tipologie a
riscului relativ, a vulnerabilităţii victimei, limitându-se la enumerarea categoriile
sociale
 (tânărul, femeia, bătrânul, persoanele deficiente mental, imigranţii, minorităţile,
depresivul,
lacomul, chilipirgiul, prostituata, singuraticul, cel aflat în necaz, cel “blocat”)
supuse (mai
frecvent) fenomenului de victimizare.
Aşa cum am declarat de la începutul întreprinderii, lucrarea şi-a propus să
demonstreze că vulnerabilitatea la acte criminale poate fi descrisă nu numai din
pespectivă
categorială (a speciei logice) aşa cum a făcut Hans von Hentig ci şi din
perspectiva mărimii
vulnerabilităţii, a intensităţii acestei stări (ca atribut) de vulnerabilitate. Rezultatul
unei
astfel de demonstraţii trebuia să se concretizeze într-o nouă tipologie a victimelor,
după
intensitatea vulnerabilităţii. Întemeiată pe un aparat teoretic, nu pe simple
descrieri aşa cum
sunt în prezent toate tipologiile victimale vehiculate în literatura de specialitate,
noua
tipologie se numeşte ”tipologia intensităţii vulnerabilităţii victimale”.

2
Sergiu Bogdan (2005): Criminologie. Sylabus, ed. SFERA, Cluj Napoca, p. 95.
3
Scala exhaustivă a responsabilităţii pentru victimzare
Trecând în revistă tipologiile victimale cunoscute, am încercat o sistematizare a
lor,
rezultatele fiind surprinzătoare. Uneori aceste tipologii păreau să nu acopere aria
victimizării avută în vedere (ceea ce nu este cu totul condamnabil deoarece este
punctual de
vedere al autorilor lor), iar pe de altă parte ele puteau fi încadrate în câteva
categorii. De
pildă, unele se refereau la categoria socială din care venea victima, altele se
refereau la
 încadrarea juridică a infracţiunii/crimei suportate. Dar cele mai multe dintre ele se
refereau
la (relativa) complicitate, iniţiere, incitare, vinovăţie, rol, activism, într-un cuvânt
la relativa
RESPONSABILITATE a cuplului victimă-agresor. Vom încadra toate tipologiile
în trei
mari categorii: A, B şi C. :
A. Folosind un criteriu de bază, acela al categoriei infracţionale, victimele se pot
clasifica după MODUL DE VICTIMIZARE/SURSA VICTIMIZĂRII;
B. După riscul relativ, vulnerabilitate a unui anume grup, categorie socială la
ameninţarea crimei, avem cea de a doua coordonată: CATEGORIA SOCIALĂ;
C. După atribuirea responsabilităţii în cuplul victimă-agresor, ca şi după măsura
participării ( în aparenţă) s-a constituit criteriul: RESPONSABILITĂŢII.
Acest ultim criteriu, cel al raportului de responsabilitate dintre victimă şi agresor
pentru actul criminal cuprinde tipologiile lui:
1. MENDELSOHN : RESPONSABILITATE ;
2. LARABORN (1968)3
(aproximativ tot criteriul responsabilităţii) categorii de victime,
după tipuri de „întâlnire" victimă – infractor;
3. ***4
: gradul de VINOVATIE;
4. ***: gradul de PARTICIPARE;
5. E. FATTAH, ROLUL jucat de victimă;
6. KARMEN relativa RESPONSABILITATE;
7. SCHAFER RISCUL cât şi RESPONSABILITATEA deopotrivă;

3
L. Lamborn: Toward a victim orienration in criminal theory, în Rudgers Law
Review, apud T. Butoi şi
colaboratorii, (2004): Victimologie.Curs universitar, Bucureşti, Pinguin Book, p.
135
4
*** Este vorba de autor anonim menţionat în diferite cursuri sau manuale
4
 8. SHELEY ACTIVISMUL şi/sau PASIVISMUL cuplului victimă-agresor.
Observarea unor similitudini între categoriile acestor scale ne-a permis realizarea
unei scale exhaustive cu unsprezece trepte a responsabilităţii pentru victimzare.
5
Această scală a putut fi reprezentată grafic pe un continuum de la reziztenţă
conştientă (şi activă) ca formă supremă de
responsabilitate pentru evitarea actului criminal şi până la nivelul de singură
responsabilitate a victimei pentru acest act şi mai departe către
autovictimizare:
Tabel 1. Panel responsabilitate victimă:
AUTOR
Mărimea

RESPONSABILITĂŢII
Model REGEP
MENDELSOHN
RESPONSABILITATE
LARABORN
Tipuri de
“întâlnire”
(tot responsabilitate)
E.
FATTAH
ROLUL
KARMEN
relativa
RESPONSA- BILITATE
SCHAFER
RISCUL
cât şi
RESPONSABILITATEA
SHELEY
ACTIVISMUL
şi/sau
PASIVISMUL
***
după
gradul de
VINOVATIE
***
gradul de
PARTICIPARE
1 Rezistenţă
conştientă
Victime care
rezistă în mod
conştient
2 Rezistenţă
convenţională
Victime precaute
în mod
convenţional
6
3
Victime
complet
inocente (nu îşi
poate asuma
nici o
responsabilitate)

Victima complet
inocentă
victime
neparticipan
te;
- Victima nu a
avut nici o
legătură cu
criminalul
victime total
nevinovate
(pruncuciderea);

victime
accidentale,
fără relaţii
anterioare
cu agresorul
4
Victime slabe
biologic
(victime
latente)
victime
latente;
- Slăbiciunea
biologică a
victimei
infractor activ –
victimă pasivă
victime
slabe sub
raport fizic
şi biologic
5
Victime slabe
social sau
imprudente
victimă
predispusă
Victimele care
facilitează crima
din nepăsare
(îşi poate asuma
responsabilitatea
dar nu o face)
Slăbiciunea
socială a
victimei ;
- Victime (ale)
politice
infractor activ –
victimă pasivă
(2)
victime mai
puţin vinovate
decât
criminalul
(ignoranţă,
imprudenţă)
-victime
slabe sub
aspect
social
- victime
politice
6
Vinovăţie
minoră
Victima cu o
vinovăţie minoră
iniţiere,
facilitare
infractor activ -
victimă semiactivă
victime mai
puţin vinovate
decât criminalul
(ignoranţă,
imprudenţă)
7
7
Victima
provocatoare
(infractor activ
- victimă activă
(vini egale)
Victima la fel de
vinovată ca şi
infractorul, ori
victimă voluntară
provocare;
comitere;
săvârşire;
cooperare
victime
provocatoare;

victime
participantte.”

Iniţiatori
necugetaţi
Victima
provocativă,
Victima care
precipită
acţiunea
infractor activ -
victimă activă
(vini=)
victime la fel
de vinovate ca
şi criminalul
(provocatoare,
incitatoare);
victime
provocatoare

8
Victima e mai
vinovată decât
criminalul
(infractor
semipasiv -
victimă activă)
Victima mai
vinovată decât
criminalul
instigare Conspiratori care
pun în operă
infractor
semipasiv -
victimă activă
victime total
vinovate
(stimulatoare,
agresoare)
9
Victima e
singura
vinovată
Victima e cea mai
 vinovată sau ea
este singura
vinovată
infractor pasiv -
victimă activă
10
Autovictimizare
(reală) Victima care se autovictimizează
11
Nu există decât
victimizare
Victima
simulatoare sau
victimă Victimă complet
(total)
răspunzătoare
8
Avem de sus în jos un continuum de la victima total ingenuă până la falsa victimă
( poate chiar făptuitorul).
Mai mult decât atât putem reprezenta responsabilitatea victimei pe un continuum,
aşa cum figurează mai jos.
Direcţia creşterii responsabilităţii victimei pentru actul criminal:
imaginară
(victimă falsă)
imaginară falsă (reclamă un furt
inexistent)
9
Figura 1. Direcţia creşterii responsabilităţii victimei pentru actul criminal
Figura 2. Reprezentarea spaţială intuitivă (redată prin mărimea suprafeţei) acelor
11 măsuri de responsabilitate
Roz : Vinovăţia Criminalului
Verde: Vinovăţia Victime
10
 Responsabilitatea scade de la stânga la dreapta, iar vulnerabilitatea creşte
concomitent.
Modelul cuboid al victimizării
Reunind cele trei coordonate ale victimizării, după MODUL DE
VICTIMIZARE/SURSA VICTIMIZARII, după CATEGORIA SOCIALĂ şi după
RESPONSABILITATEA cuplului victimă-agresor, credem că le putem plasa
simultan
dimensiunile într-un singur model. Astfel, într-un sistem cartezian, avem:
- pe verticală (“y”) “RESPONSABILITATEA” ,
- pe orizontală în plan (“x”) ACTIVITATEA (sau SITUAŢIA) iar
- pe orizontală în profunzime (“z”), GRUPURILE SOCIALE cu care se identifică
diferite tipuri de victime.
Obţinem astfel ceea ce noi am numit, MODELUL CUBOID AL VICTIMIZĂRII:
Figura 3. Modelul cuboid al victimizării
11
Teoria vulnerabilităţii universale diferenţiate
Inspirati de scrierile unor autori, precum şi pornind de la observarea şi analiza
unor
evenimente reale, am considerat că există o legătură necesară, relativ stabilă şi
repatabilă,
între trăsăturile, comportamentele indivizilor, a situaţiilor pe care ei în mod
obişnuit le
parcurg şi vulnerabilitatea lor la actele criminale, lucru pe care l-am încadrat într-o
formulare pe care am numit-o5
”teoria vulnerabilităţii universale diferenţiate” (T.U.V.D.).
Am pornit prin definirea noţiunilor necesare.
În definirea acad. C. Zamfir, RISCUL este „probabilitatea de producere a unui
eveniment sau curs de acţiune de regulă nedorite pentru subiect R. este o expresie
fie
a nedeterminării structurale a realităţii (caracterul probabilist obiectiv al
evenimentelor),
fie al incertitudinii al insuficientei cunoştinţelor noastre despre procesele real.”6

În contrast cu conceptual de risc se află conceptele de SIGURANŢĂ şi de

 SECURITATE.
Siguránţa are conform definirii Academiei Române,7
un prim sens care este: „lipsă
de primejdie; sentiment de linişte şi încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se şti
la adăpost
de orice pericol.”
Conform definirii aceleaşi Academii Române8
, prin “securitáte” se înţelege (pentru
înţelesul căutat de noi) “faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de
încredere şi
de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.” De altfel, încă din definirea
siguranţei se prezenta drept un termen identificabil ca “securitate.”
VULNERABILITATEA este privită ca „susceptibilitatea de a fi atacat sau vătămat
fizic
sau emoţional.”9
Pentru DEX ’98, este vulnerabil cel “care poate fi rănit.” Interesantă
este proiecţia metodologică a utilizării figurate a adjectivului de ,,vulnerabil”:
,,care poate
fi atacat uşor; care are părţi slabe, defectuoase, criticabil”. Cel care este vulnerabil
are

5
Desigur cu oarecare emfază
6
Zamfir, Cătălin.; Vlăsceanu, Lazăr (coord.) (1993): Dicţionar de sociologie,
Bucureşti, Ed. Babel, p. 507.
7
Apud DEX on line.
8
DEX 98,
9
http://en.wikipedia.org/wiki/Vulnerability: “Vulnerability is the susceptibility to
physical or emotional
injury or attack”.
 12
deci părţi slabe (care se cer întărite) şi este ,,criticabil” adică se pretează evaluării
şi
cercetării.
Vulnerabil este un lucru sau o persoană care poate suporta o acţiune care-l poate
vătăma
sau cel puţin este nedorită.
Dacă ştim că o persoană se află în situaţie de risc (lucru dovedit deseori datorită
realizării efectului acelui risc, adică a vătămării) înseamnă că respectiva persoană:
- are o anumită slăbiciune;
- poate suporta la un moment dat o acţiune cel puţin nedorită dacă nu chiar
vătămătoare;
- poate fi numită „vulnerabilă”.
Cu cât slăbiciunea dovedită de persoană e mai mare cu atât riscul e mai mare.
Această relaţie dintre vulnerabilitate şi risc este de directă proporţionalitate.
Urmând acest raţionament, mărimea riscului dă şi măsura vulnerabilităţii. Dacă
vulnerabilitatea este legată de risc, riscul – să ne amintim - este ,,probabilitatea de
producere a unui eveniment sau curs de acţiune de regulă nedorite pentru subiect”,
înseamnă că pentru a operaţionaliza vulnerabilitate vom urma modalităţile de
operaţionalizare ale riscului.
PROBABIL este acel eveniment: „care poate fi probat; care poate să se
adeverească”
Ca sinonime pentru adjectivul probabil, dicţionarul specializat10 dă „posibil,
potenţial,
virtual”. Pentru João Luís Santos, starea de probabilitate11 este “şansa ca ceva să
se
întâmple”.
Pericolul “vine” şi de la probabilitatea (prin realizare, frecvenţa) cu care se
realizează acesta dar şi gravitatea consecinţelor pe care le are asupra persoanei.
Un pericol
cu o gravitate mică şi o probabilitate mică nu este totuna cu un pericol cu o
probabilitate
mică cu gravitate mare, după cum nici un pericol cu o gravitate mică dar cu o
probabilitate
 mare nu este mai tolerabil decât un pericol cu o gravitate mare chiar dacă are o
probabilitate
mică.

10 Seche, Mircea; Seche, Luiza (2002): Dicţionar de sinonime, Ed. Litera

Internaţional, Bucureşti.
11 În engl. orig.: LIKELIHOOD: Chance of something happening (João Luís
Santos (2008), p. 28).
13
Pentru celălalt partener al probabilităţii numit: „GRAVITÁTE” este acceptat ca
fiind „Aspect extrem de important prin consecinţele neplăcute, primejdioase pe
care le
poate avea. „(DEX ’98)
La ce bune toate aceste definiri? Ele sunt consemnate pentru a descrie operaţional
situaţiile de risc şi stările de vulnerabilitate în care se află oamenii în cursul
activităţii şi în
general, a vieţii lor.
Consecvenţi unuia din dezideratele de bază ale sociologiei, la început am constat
faptele. Printre acestea putem menţiona observaţia că unele persoane se
victimizează
repetat, altele chiar cu o anumită regularitate. Putem să facem o diferenţă între
aceşti
indivizi şi indivizii care se victimizează mai rar, putând face doar presupuneri
asupra
cauzelor acestor diferenţe. O altă observaţie este că printre victime se găsesc
(evident în
proporţii diferite) oamenii din toate categoriile sociale, aceasta însemnând desigur
că deşi
unii oameni se victimizează mai des şi alţii mai rar, nimeni, dar nimeni, nici o
persoană vie,
nu este absolut la adăpost de fenomenele de victimizare.
Omul, de fapt, este o fiinţă integrată în mediu (integrare fără de care existenţa
umană nu poate fi concepută) dezvoltând interacţiuni cu mediul în care există.
Interacţiunea
 presupune acţiunea omului (ca fiinţă raţională, conştientă) asupra mediului
concret dar şi
acţiunea mediului asupra sa. Din acest punct de vedere, ştiinţa cercetează de
vreme
îndelungată relaţia mediu –individ şi individ-mediu, în special (sau din ce în ce
mai mult)
mediu social. Iar dacă vorbim de mediu social, este cu siguranţă cazul să ne
referim la
ştiinţa sociologiei.
Cum am mai afirmat, dintre aceste acţiuni, cele care îi creează un prejudiciu, de
fapt
îl victimizează. Concluzia care se impune este că omul ca şi orice fiinţă vie, este
în mod
inevitabil victimizabil şi această proprietate însoţeşte implacabil existenţa naturală
dar şi
socială a omului, a fiecărui om, indiferent de oricare alte atribute. Este acea
vulnerabilitate
“reziduală” care persistă (bineînţeles în proporţii din ce în ce mai mici) indiferent
ce măsuri
am lua. Îndrăznim să afirmăm, că această vulnerabilitate este incomensurabilă,
incalculabilă, poate infinitezimală, dar mereu prezentă, veşnic, universal prezentă,
implacabilă.
14
Noi am numit această formă de victimizare inevitabilă, nivelul ”zero” al
victimizării, în cazul fiecărui individ, vulnerabilitate ontologică. Ea are ca atribute
inevitabilitatea şi universalitatea existenţei ei la toate fiinţele omeneşti.
Există (indubitabil) anumite evenimente nu pot fi prevăzute şi nu se poate anticipa
nici când, cum sau asupra cui vor acţiona.
Consecinţă a acumulării datelor teoretice, am putut formula o teorie a:
„vulnerabilităţii
universale diferenţiate”
Acesta sunt primele postulate al teoriei amintite:
Postulat 1: Toate fiinţele vii sunt vulnerabile datorită înseşi condiţiei lor de fiinţe
cu
 viaţă:
Postulat 2: Omul fiind o fiinţă vie, este în mod implacabil o fiinţă vulnerabilă la
victimizare, la un prejudiciu oarecare.
Putem trage o concluzie parţială precum că vulnerabilitatea este o condiţie
universală, proprie tuturor oamenilor.
După cum am mai consemnat, această vulnerabilitate (dintr-o consecinţă
filosofică),
implacabilă şi implicită este inseparabil legată de existenţa pământeană a omului,
lucru
pentru care am numit-o “vulnerabilitate ontologică”.
Relaţia dintre vulnerabilitate şi responsabilitate este invers proporţională adică, cei
mai vulnerabili sunt cei mai iresponsabili/inconştienţi dar şi mai slabi:
1. biologic;
2. social.
De fapt vulnerabilitatea vine din slăbiciune iar iresponsabilitatea este o slăbiciune.
Oamenii sunt posesori ale unor conştiinţe individuale a unei identităţi psihologice
irepetabile12, a unor trăsături personale13 reprezentative, ale unor destine
individuale, ale
unei istorii de viaţă personale care, deşi se desfăşoară în societate sunt în mod
inevitabil
diferite. Datorită unor destine inevitabil diferite, a unor trăsături personale unice şi
irepetabile, oamenii posesori inevitabili ai unor vulnerabilităţi ontologice, sunt
datorită

12 Identitatea psihologică şi istoria de viaţă este diferită şi-n cazul gemenilor

monozigoţi, lucru demonstrat
deja de ştiinţă.
13 În cazul nostru, bineînţeles, trăsături victimogene.
15
condiţiilor particulare de existenţă vulnerabili diferenţiat. Astfel, teoria noastră
formulează
al treilea postulat:
Postulat 3: Toţi oamenii sunt vulnerabili în mod diferenţiat.
 Consecinţă: Intensitatea vulnerabilităţii fiecărui cetăţean poate fi descrisă şi
încadrată
într-o tipologie de intensitate a vulnerabilităţii.
În felul acesta este de aşteptat ca toţi oamenii să fie caracterizaţi la un moment dat
de o
anumită măsură de vulnerabilităţii.
Factorii care converg în victimizarea indivdului cu existenţă socială sunt funcţie
de
trăsăturile personale fizice şi sociale şi de manifestările comportamentale ale
individului
într-o situaţie dată.
Concluzia (cu valoare de lege) acestor afirmaţii este că: toţi oamenii sunt
caracterizaţi
permanent de o anumită măsură a vulnerabilităţii în funcţie de trăsăturile
personale
(fizice şi sociale) de comportamentul lor manifest şi de situaţia în care se află.
Posedând ”o anumită măsură” a vulnerabilităţii, indivizii vor fi vulnerabili în mod
diferit.
Teoria care instituie această sumă de idei am numit-o Teoria vulnerabilităţii
universale
diferenţiate.
Teoria propusă de noi a pornit de la o provocare curentă de a înţelege mai bine
maniera în care se taxonomizează victimele infracţiunilor penale.
Printre consecinţele acestor teoretizări, se numără aceea că cetăţenii se clasifică
pe
mai multe categorii în funcţie de vulnerabilitatea personală.
În viziunea noastră, putem, în evaluarea actului criminal face abstracţie de factorii
psihologici ai criminalului şi să evaluăm condiţiile de vulnerabilitate, numai şi
numai din
perspectiva societăţii (formală) şi a factorilor legaţi de victima însăşi. Din
perspectiva
virtualei victime, criminalul aparţine mediului şi poate fi cunoscut şi evaluat exact
ca acesta
 de pe urmă (mediul). Victimizarea devine şi ea un fapt, integrat determinismului
natural,
deci cognoscibil şi posibil de previzionat. Consecinţă a acestei reprezentări a
vulnerabilităţii, am putut încadra toţi cetăţenii (şi printre ei şi victimele - tot
cetăţeni) pe
mai multe nivele de intensitate a vulnerabilităţii folosind un număr de criterii.
Criterii pentru TIPUL RAŢIONALIST, VULNERABILITATEA MINORĂ:
16
Este cel mai scăzut nivel de vulnerabilitate şi tot ce poate visa la ora aceasta o
fiinţă
omenească, sănătoasă, trăitoare în societate. Este nivelul oamenilor, normali,
atenţi şi
competenţi. În general nu au suferit fenomene de victimizare (deşi repet iar, sunt
şi ei
vulnerabili cel puţin la nivel ontologic – de unde rezultă că sunt victime şi între
ei).
Este nivelul persoanelor mature psihologic şi social capabile – ceea ce este cel mai
important dar şi mai greu de făcut – de adaptarea suplă şi flexibilă la diverse
condiţii ale
vieţii sociale.
Au abilităţi dezvoltate de testare a realităţii şi de apreciere corectă a valorii unei
fiinţe sau a
unui obiect. Această apreciere „corectă” se extinde inclusiv propriilor aptitudini şi
propriilor limite. Tipul raţionalist este deseori capabil să-şi amâne satisfacerea
unor pulsiuni
până în clipa în care acestea pot fi – în diferite moduri agreate social – satisfăcute.
Aceşti
oameni sunt capabili de detaşare de situaţie, ceea ce le permite să privească
obiectiv
problemele cu care se confruntă.
Indivizii care au ajuns acest nivel al tipologiei, venind dinspre tipul indiferent
(tipul este
fructificarea unor eforturi concentrate desfăşurate pe o perioadă mai lungă de
timp) au
 competenţe de autocontrol, dispun un simţ al proporţiei construit cu grijă. Şi aceşti
oameni
îşi pot asuma conştient, noi riscuri şi noi şanse de eşec, dar niciodată riscuri legate
de viaţă
şi sănătate.
În general sunt tolerante la frustrare, dispun de capacitate de autocunoaştere, de
autoobiectivare şi simţul umorului.
Depăşind definitiv egocentrismul, stabilesc relaţiile cu alte persoane printr-o
„raportarea
caldă", manifestând capacitate de compasiune, toleranţă relaţională, înţelegere şi
prevenire
a slăbiciunilor omeneşti.
Dar ceea ce este mai important (din punctual nostru de vedere) reprezentanţii
acestui nivel,
au o doză de scepticism/reţinere în ceea ce priveşte capacitatea de (auto)control a
oamenilor
o certă doză de neîncredere în respectul cuvântului dat de către alţii.
Criterii pentru tipul INCONSECVENT, VULNERABILITATE SCĂZUTĂ:
În tipul acesta se regăsesc trăsăturile din toate tipurile. Este genul hibrid,
nereuşind
să se încadreze clar la niciunul din tipuri. De aceea nivelul său de ”vulnerabilitate
moderată” este în unele cazuri contestabil. Subiectul obţine scoruri apropiate de
medie la
17
scalele de evaluare a vulnerabilităţii dar acest lucru se datorează faptului că
scorurile se
însumează, realizându-se o medie a scorurilor foarte mari şi foarte mici. Deşi
media
scorurilor la aceste teste este confortabilă, în realitatea este compusă din contraste,
din o
mulţime de note acute, uneori chiar stridente. Este unul din tipurile foarte bine
reprezentat
pe scară.
Despre tipul inconsecvent se poate spune că este un tip al dezechilibrului, un tip
 eclectic. Oamenii acestui tip sunt semiraţionali, au ajuns la o semimaturitate. Sunt
oameni
foarte expuşi întâmplării şi destul de expuşi manipulării. În această categorie
găsim oameni
din toate grupurile sociale, de toate nivelurile economice. Se poate spune despre
acest tip că
este un tip de tranziţie. De multe ori aici ”naufragiază” indivizii din tipul
indiferent după ce
au trăit fenomene de victimizare şi acum încep să intuiască ABC-ul evitării
victimizării.
Tipul de care vorbim este tipul unde se acumulează indivizii din tipurile
imperfecte.
Deşi nu urmăresc victimizarea cu obstinaţie, tipul inconsecvent poate trăi orice
surpriză.
Este alături de tipul indiferent, tipul cel mai reprezentat pe scala de intensitate a
vulnerabilităţii.
Criterii pentru tipul INDIFERENT, VULNERABILITATE MODERATĂ:
Gavin de Becker în lucrarea celebră ”Darul făcut de frică” elogiind ceea ce ar fi
pentru el un mare resort al succesului speciei umane, spune ”Pentru moment,
oamenii se
bazează pe frica şi ezitarea lor pentru a se feri de cele mai necunoscute
circumstanţe.”14
După părerea noastră aceasta este încă un bastion al refugiului în viaţa socială a
omului a
mecanismelor organice, inconştiente.
Despre aceşti oameni se poate spune că sunt ”normali” şi bineînţeles, normalitatea
aceasta este dictată de cultura societăţii în care trăieşte individul. De aceea această
normalitate trebuie determinată.
Intrarea unui individ în tipologia intensităţii vulnerabilităţii victimale se face pe la
acest nivel. Este nivelul omului ”analfabet din punctul de vedere al riscurilor de
victimizare.

14 Gavin de Becker (1997): Gift of Fear: Survival Signals That Protect Us from
Violence, ed. Little, Brown
 and Company, Boston, New York..., apud http://en.wikipedia.org/wiki/Risk.
18
Oameni cu stimă de sine ridicată (oricum cel puţin medie) nu au suferit fenomene
de victimizare. Prinşi în altfel de probleme, ei pur şi simplu sfidează această
problematică.
E adevărat că nici nu au preocupări victimogene.
La itemii de evaluare a vulnerabilităţii obţin scoruri medii, chiar la spiritul de
aventură. Ei respectă statul şi sunt convinşi că societatea este un bun loc ca să-ţi
trăieşti
viaţa. Au încredere în oameni (la nivelul afirmaţiilor), practic oamenii le sunt mai
mult sau
mai puţin indiferenţi. Nu sunt condescendenţi şi nu au nici compasiune.
În funcţie de ce preocupări apar în viaţa individului sau dacă sunt confruntaţi cu
fenomene
de victimizare, urcă sau coboară pe scala de evaluare a vulnerabilităţii.
Tipul acesta este, alături de cel al inconsecvenţilor pentru care constituie un
rezervor de subiecţi şi cu care de multe ori se confundă, este, cel mai bine
reprezentat în
societate.
Aceşti oameni se bizuie numai pe instinctul de conservare.
Criterii pentru tipul ÎNDRĂZNEŢ - VULNERABILITATE SUBSTANŢIALĂ:
Indivizii din tipul îndrăzneţ sunt făcuţi sau născuţi.
Definitoriu pentru ei este apetitul pentru risc.
De asemenea, la ei este evident un exces de pulsiuni care uneori le domină
raţiunea. Nu
ştim dacă modul cum se comportă este efectul prin care ei urmăresc să obţină
senzaţii tari
sau au adicţie la adrenalină, dar ceea ce este vizibil este că ei întreprind ”măsuri
de urgenţă”
acolo unde nu există situaţii de urgenţă. Ei inventează, caută nu atât situaţiile de
risc ci
recompensele care se găsesc de multe ori numai în aceste situaţii, nesocotind
semnalele de
care membri tipurilor mai puţin vulnerabile ţin seamă.
 Indiferent dacă pornesc de la stimulări interne sau de la stimuli din
mediu/societate,
indivizii aparţinând acestui tip se regăsesc mereu în stare de vulnerabilitate. După
cum se
poate deduce, ei adaugă situaţiilor riscante pe care le caută propriile trăsături şi
comportamente victimogene. De multe ori preveniţi asupra situaţiilor de
vulnerabilitate,
acest tip de persoane continuă să acţioneze ca şi cum ar fi invulnerabili. Poate sunt
lacomi,
poate sunt trufaşi poate sunt doar nesăbuiţi. Ori din toate acestea, de la caz la caz.
Cuvântul care-i caracterizează cel mai bine este imprudenţa. În cazul în care
acţionează din
convingere, indivizii care alcătuiesc acest tip, sunt adeseori creduli ori doar
iraţionali.
19
Instinctul lor de conservare or este atenuat până la surdină, ori este ocolit cu
succes.
Evident aceşti indivizi se supraestimează, sunt gălăgioşi, au un comportament
sfidător şi
impetuos. Sunt extravertiţi, au cunoştinţe de autoprotecţie şi autoapărare pe care le
nesocotesc cu uşurinţă. Mulţi au temperamente colerice, deşi printre ei se pot găsi
sangvinici sau foarte rar, flegmatici. De multe ori îşi arogă rolul de lider, în special
de lider
informal. Nu se regăsesc în număr mare în populaţia generală.
Criterii pentru tipul FACILITATOR - VULNERABILITATE INTOLERABILĂ:
Nu este un nivel/comportament specific omului sănătos moral sau mental. Despre
tipul acesta se poate spune că este cel al criminalului transformat în victimă. De
multe ori
acest aspect este foarte bine mascat şi, desigur, toată lumea consideră această
persoană o
victimă adevărată. Aceşti oameni iniţiază acţiuni criminale, întind capcane şi
întotdeauna
cad victime în ele. Practic aceşti indivizi sunt criminalii cu vocaţie rataţi. Fiind
”criminali”
 cu vocaţie, ei se află permanent în preajma pericolului, folosind fiecare prilej
pentru a
încerca. Ei fac întotdeauna jumătate de drum până la victimizare. În general nu
tolerează
frustrarea şi nu se asociază în scopul atingerii scopurilor atunci când
vulnerabilitatea lor
izvorăşte dintr-o fragilitate mentală. Îi caracterizează lipsa unor anumite
competenţe, dar ca
trăsătură definitorie le este una din formele lăcomiei. De multe ori nu înţeleg
consecinţele
faptelor lor fie că lăcomia le întunecă raţiunea fie că sunt slab, până la patologic
de slab
dotate intelectual. Ei sunt de multe ori autorii unor acţiuni surprinzătoare,
imposibil de
anticipat şi interpretat logic. Sunt foarte rari în populaţia generală.
Bineînţeles că cu puţină imaginaţie putem include în acest nivel de vulnerabilitate
şi
membrii crimei organizate (deşi am hotărât că lucrarea noastră nu cercetează
astfel de
organizaţii şi astfel de victimizări), caz în care izvorul vulnerabilităţii este în
ultimă instanţă
insanitatea morală.
Provin adesea din medii de criminalitate ridicată şi cultura acelor medii le tulbură
scara de valori şi mecanismele de percepere a pericolului, riscului şi
vulnerabilităţii. Nu se
pune problema dacă astfel de oameni vor fi victimizaţi ci se pune problema: când?
În acest context teoretic este legitim să se utilizeze conceptul de ”victimă
realizată” în
antinomie cu conceptul de victimă virtuală (victima virtuală are o semnificaţie
sinonimă cu
20
conceptul de ”cetăţean” deoarece nu se poate imagina un cetăţean viu, membru al
unei
societăţi de oricare tip, care să nu aibă un minim nivel de vulnerabilitate).
 După cum decurge din scala exhaustivă cu unsprezece trepte a responabilităţii
pentru
victimzare, dincolo de apartenenţa cetăţeanului la un anumit grup social şi care
apartenenţă este de
cele mai multe ori independentă de voinţa şi mijloacele cetăţeanului, cea mai
importantă
dimensiune a victimizării este acţiunea/responsabilitatea cetăţeanului.
Am subliniat că vulnerabilitatea la victimizare este proprie tuturor cetăţenilor
indiferent
dacă au trăit sau nu o victimizare.
Pentru verificarea corespondenţei în realitate a reprezentărilor noastre teoretice am
utilizat două abordări metodologice.
O primă abordare se inspiră din abordarea internaţională militară şi tehnologică a
riscului. Există o serie de standarde militare (precum MIL-STD-882C: 1993,
“SYSTEM
SAFETY PROGRAM REQUIREMENTS şi actualizările sale ulterioare) precum
şi o serie
de Standarde cu aplicabilitate în activităţile productive şi organizaţionale EN 292-
1 sau ISO
31 000: 2009, care normează principiile şi orientările de implementare ale
managementului
de riscuri. Principiile formulate de aceste standarede sunt traduse practic în
diferite metode
(în România metoda Pece, Darabonţ, sau M.E.R.A. a lui Mina Sava care sunt
folosite de
ani buni pentru evaluarea riscurilor de apariţie a accidentelor de muncă, în scopul
prevenirii
lor. Prevenţia are rolul de a îmbunătăţi viaţa lucrătorilor din orice domeniu de
activitate şi
reducerea cheltuielilor de producţie. Eficienţa aplicării acestei metode se traduce
în vieţi
omeneşti şi în sume uriaşe de bani cheltuiţi cu tratametele, concediile medicale şi
chiar cu
despăgubirile. Toată literatura în domeniu defineşte riscul ca fiind produsul dintre
 Gravitatea accidentului de muncă şi Probabilitatea ca el să se producă. Aceste
metode au
rămas necunoscute pentru toate preocupările pentru prevenirea criminalităţii,
deoarece
(probabil) termenii sunt foarte îndepărtaţi şi asocierile foarte greu de realizat. Din
perspectivă tehnologică evaluarea riscului priveşte riscurile specifice fiecărui tip
de loc de
muncă. În ce ne priveşte, noi definim vulnerabilitatea care este a cetăţeanului, nu
este legată
de un loc ci de o persoană, include trăsăturile şi comportamentele persoanei (pe
care
abordarea tehnologică recunoaşte explicit că nu le poate evalua).
21
Şi vulnerabilitatea este tot funcţie de Gravitate şi Probabilitate, dar este o
probabilitate
ce decurge din trăsăturile victimei, din comportamentul ei, din proprietăţile
situaţiei în care
se află (în care sunt incluse şi trăsăturile criminalului şi raporturile acestuia cu
victima).
În relaţia cu pericolul şi dezastrul, vulnerabilitatea este un concept care face
legătura
cu relaţia pe care oamenii o au cu mediul lor, la forţele sociale, instituţiile şi
valorile
culturale pe care le susţin sau le contestă. Profesorul G. Bankoff face distincţie
între risc şi
vulnerabilitate, în cazul catastrofelor naturale, vulnerabilitatea conţinând şi
relaţiile sociale
în situaţii de risc date: "Conceptul de vulnerabilitate exprimă
multidimensionalitatea
catastrofelor prin concentrarea atenţiei asupra totalităţii relaţiilor într-o situaţie
socială dată,
constituind o condiţie care, în combinaţie cu forţele de mediu, produce un
dezastru."15 Deşi
într-o altă dimensiune a socialului, imaginea noastră despre vulnerabilitate este
 asemănătoare.
Şi în problematica pe care o cercetăm această relaţie rămâne adevărată. Numai că
ecuaţia aceasta general valabilă se aplică unor situaţii concrete de victimizare
penală.
Corect ar fi ca acest risc, care este un Risc situaţional să fie notat cu Rs. Acest
nivel
al riscului, după cum se poate deduce, aparţine situaţiei. În condiţiile în care avem
în vedere
un individ în acea situaţie, la riscurile datorate situaţiei se însumează riscurile
datorate
trăsăturilor fizice dezavantajoase şi comportamentelor victimogene ale individului
aflat în
respectiva situaţie. Astfel riscul situaţional Rs se transformă, în problematica luată
în
consideraţie de noi, în Vulnerabilitate. Ca nivel statistic cele două noţiuni sunt
similare.
Termenii produsului considerat sunt tot de tipul probabilităţii şi gravităţii. Numai
avem o
probabilitate situaţională (Ps) ci o probabilitate a vulnerabilizării (Pv). Lucrurile
nu sunt
doar semantice şi de înlocuire de termeni (de formă) ci de profunzime, întrucât
trăsăturile
dezavantajoase şi comportamentele victimogene acţionează, amplifică sau scad,
tot
probabilitatea de a se produce anumite victimizări.

15 Bankoff, G., Frerks, G., and Hilhorst, D. (eds.) (2004): Mapping Vulnerability:
Disasters, Development and
People. Earthscan, London, p.11.
22
În ce ne priveşte, vorbim în cazurile cercetate de noi, nu de gravitate situaţională
(Gs) ci de
gravitatea situaţiei de vulnerabilitate (Gv).
V= Pv + Gv
 Vulnerabilitatea este tot o specie a riscului dar nu aparţine situaţiei ci individului.
Fiind a
individului, se plimbă odată cu el.
Probabilitatea vulnerabilizării (Pv) este o valoare destul de greu de calculat,
anticipat16
.
Urmare a acestor reprezentări, se poate construi un tabel (niciodată complet) al
„Factorilor de vulnerabilitate previzibili” în victimizare, care va avea pe coloane
„Componenta sistemului de VICTIMIZARE”, „Factori de vulnerabilitate” şi
„Conţinutul factorilor de vulnerabilitate”.
Toată relevanţa acestor factori se proiectează asupra fenomenului analizat în două
momente ale procesului de victimizare:
A. FACTORI ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA PROCESULUI DE VICTIMIZARE (la
aceştia se ia în calcul şi premeditarea acţiunii)17
B. FACTORI ÎN DESFĂŞURAREA PROCESULUI DE VICTIMIZARE (aici
apare
interpretarea pe care o dă victima după începerea procesului bază pentru
atitudinea
pe care o va urma)
Suma aceasta de factori survin (se întâlnesc) în viaţa oamenilor cu o anumită
probabilitate.
Modalităţile sunt reprezentate probabilităţile de manifestare a fenomenelor de
victimizare poate fi reprezentată în felul următor:
Tabel 1. Scala de cotare a probabilităţii consecinţelor acţiunii factorilor de
vulnerabilitate
asupra organismului uman

16 Care conţine implacabil, aşa cum am mai afirmat într-una din secţiunile
anterioare, o cantitate oarecare de
indeterminare.
17 Modelul se poate adapta pentru diferitele forme de victimizare
23
Probabilitate Caracteristica
lexicală/nuanţă
Probabilitate
CEI 812/1995
transcrisă de noi
ca frecventă de
apariţie
Expresie a probabilităţii (ca
frecvenţă a evenimentului
criminal pe an)18 propusă de
noi pentru Modelul TVUD
PROBABILITATE
MARE
FOARTE
FRECVENT
F > 1 pe lună F > 10 la mia de locuitori
P > 1%
POSIBIL FRECVENT 1 la 2 ani < F
< 1 pe lună
1 la mia < F< 10 la mie
0,1% > P > 1%
INCIDENTAL PUŢIN
FRECVENT
1 la 5 ani < F
< 1 la 2 ani
10 la milion < F< 1 la mie
0,001% > P > 0,1%
PUŢIN
PROBABIL
RAR 1 la 20 ani <F
< 1 la 5 ani
100 la milion < F< 10 la milion
0,0001% > P > 0,001%
IMPROBABIL FOARTE
RAR
F< 1 la 20ani 10 la milion < F< 1 la un
 milion de locuitori
0,00001% > P > 0,0001%
APROAPE
IMPOSIBIL
EXTREM DE
RARE
F< 1 la un milion de loc.
P < 0,00001%
Scala noastră a avut în vedere gravitatea unor prejudicii, pagube pe care le suportă
victima. Ele au fost încadrate în trei categorii care de multe ori se materializează
împreună:
pagube morale, pagube materiale şi vătămări corporale.
Probabilitatea de apariţie şi manifestare a acestori factori a fost etalonată de noi
într-un
număr de trepte asemănător cu ale riscului dar pe unităţi de măsură (specifice) :
evenimente
la mia sau milionul de locuitori pe an în maniera unui „indice de criminalitate”.
Această
probabilitate se poate exprima şi în procente.

18 De aceeaşi formă cu ”Indicele de criminalitate”.

24
Gravitatea unui eveniment poate fi apreciată din punct de vedere juridic, material
fizic şi moral.
Tabel 2. Scala de cotare a gravităţii consecinţelor acţiunii factorilor de
vulnerabilitate
asupra individului
CLASE DE GRAVITATE
Clasa Consecinţe
GRAVITATEA CONSECINŢELOR
1 NEGLIJABILE
- consecinţe minore reversibile (suferinţe morale ordinare,
pe care omul obişnuit le cunoaşte, ori pagube materiale ce
se află sub o valoare care nu justifică intervenţie socială
prin aparatul de justiţie, şi/sau vătămări corporale
vindecabile fără tratament)
2 MICI
- consecinţe reversibile (suferinţe morale intense care nu
afectează sănătatea psihică a victimei ori pagube
materiale ce se află peste o valoare care justifică
intervenţie socială prin aparatul de justiţie – amenzi
penale -, vătămări corporale care necesita tratament
medical în ambulatoriu (10 zile în conform Codului
Penal)
3 MEDII
- consecinţe reversibile (suferinţe morale intense care
afectează/zdruncină sănătatea psihică a victimei, generând
nevroze, ori pagube materiale serioase (care depăşesc
posibilităţile de acumulare ale unui individ mediu în trei
ani (PIB-ul per capita), vătămări corporale care necesita
tratament medical cu spitalizare
4 MARI
- consecinţe ireversibile (suferinţe morale intense care
afectează/zdruncină sănătatea psihică a victimei generând
mutaţii ireversibile în psihismul individului, cu traume
25
perene care afectează definitiv calitatea vieţii individului,
ori pagube materiale serioase (care depăşesc posibilităţile
de capitalizare ale unui individ mediu în zece ani (PIB-ul
per capita), vătămări corporale ireversibile cu efecte
relativ uşor/parţial invalidante
5 GRAVE
- consecinţe ireversibile (suferinţe morale intense care
afectează/zdruncină sănătatea psihică a victimei cu traume
perene care afectează extrem şi definitiv calitatea vieţii
individului, ori pagube materiale extreme (care depăşesc
posibilităţile de capitalizare ale unui individ mediu într-o
viaţă, vătămări corporale ireversibile cu efecte invalidante
 dar care permit conservarea capacităţii de autoservire a
individului
6 FOARTE GRAVE
- consecinţe ireversibile (traume psihice extreme,
alienante ori pagube materiale incomensurabile), vătămări
corporale ireversibile generând imposibilitatea de a se
întreţine şi îngriji
7 MAXIME - deces
Se poate concepe şi o listă de prejudicii posibile ale acţiunii factorilor de risc
asupra
cetăţeanului.19
Avem acum o reprezentare a probabilităţii şi a posibilei gravităţi a unui fenomen
de
victimizare. Din intersecţia lor va rezulta nivelul de risc al situaţiei şi gradul
vulnerabilităţii
victimale. Vulnerabilitatea cuprinde pe lângă factorii de risc (legaţi de mediu) şi
factorii
personali ai victimei precum şi rezultantele comportamentului său. Infractorul,
deşi fiinţă
umană şi deşi factor activ a fost inclus la factorii de mediu (previzibili).

19 Rămâne de realizat, dacă se constată utilitatea acesteia..

26
Gravitatea care dă măsura mărimii vulnerabilităţii are alte coordonate în cazul
victimizării criminale. În scopul atingerii unei operativităţi pragmatice dar şi
datorită
relaţiilor intrinseci care există între clase s-au descris 7 CLASE DE GRAVITATE
specifice
victimizării prin acte criminale.
În tabelul următor, cu dublă intrare sunt reprezentate, la intersecţia cuplurilor
gravitate
şi probabilitate, toate gradele de vulnerabilitate imaginabile conform T.U.V.D.
Tabel 3.
Grade de vulnerabilitate (a nu se confunda cu nivele de vulnerabilitate):
 27
Tabel 3: Grade de vulnerabilitate
28
Din planşa de mai sus (Tabel 3. Grade de vulnerabilitate ) rezultă prin simpla
enumerare a
gradelor de vulnerabilitate:
Gradele intensităţii vulnerabilităţii victimale
1. Vulnerabilitate BAZALĂ
2. Vulnerabilitate MINORĂ/MINIMĂ
3. Vulnerabilitate TOLERABILĂ
4. Vulnerabilitate MODERATĂ/MEDIE/NATURALĂ
5. Vulnerabilitate SUBSTANTIALĂ
6. Vulnerabilitate INTOLERABILĂ
7. Vulnerabilitate REALIZATĂ
Conform acestei abordări metodologice am obţinut deja o tipologie a intensităţii
vulnerabilităţii victimale la actul criminal. Şi din această tipologie reiese că toţi
cei care
au trăsăsturi, comportamente şi trăiesc în societate sunt victime potenţiale.
Diferenţe de esenţă între metoda de evaluare a riscurilor de muncă reies din faptul
că
riscul este evaluat ca ”acceptabil” sau ”inacceptabil” limita dintre ele fiind
realizată de
conceptul de ”risc acceptabil” pe când vulnerabilitatea este ”raţională” sau
”indezirabilă” limita fiind trasată de ”curba vulnerabilităţii raţionale. E adevărat că
între
cele două abordări există un relativ izomorfism dar încă alte 5 deosebiri
fundamentale se
pot consulta în tabelul 4.
Dacă pentru managementul riscului ţinta este rămânerea în aria riscului acceptabil
(lucru
realizabil prin eforturi susţinute permanente) pentru noi ţinta este aria
vulnerabilităţii
raţionale.
Este aria delimitată de curba vulnerabilităţii raţionale.
 Zona vulnerabilităţii raţionale este zona în care, datorită eforturilor susţinute
realizate atât de societate cât şi de individ, vulnerabilitatea cetăţeanului este
minimă (deşi
diferită de zero) şi mai mare decât acea vulnerabilitate ontologică, ideală, care din
punct de
vedere pragmatic, poate fi considerată o limită. Limita vulnerabilităţii raţionale
este o limită
determinată social şi istoric (de dorit să nu aibă şi o determinare geografică, deşi
credem că
există şi aceasta).
29
Sub vulnerabilităţii raţionale se află, într-o poziţie azi indeterminabilă, curba
vulnerabilităţii ontologice. Este o curbă absolut teoretică.
Curba vulnerabilităţii ontologice reprezintă un model proiectiv, o anticipare
relativ
perfectă, a ceea ce se cere îndeplinit ca rezultat, ca finalitate a acţiunii preventive,
antivictimizare, complexe şi îndelungate.
Curba vulnerabilităţii raţionale reprezintă o anticipare în plan mintal a rezultatelor
ce urmează a fi dobândite. Vulnerabilitatea raţională vizează finalitatea unui
complex de
acţiuni preventive determinate. Prin urmare, conceptul de curbă a vulnerabilităţii
raţionale
este un reglator al acţiunii, orientând şi controlând modul în care acţiunea
preventivă se
poate desfăşura. Curba vulnerabilităţii raţionale priveşte proiecţia relativ optime a
vulnerabilităţii ca finalitate a acţiunii preventive concrete.
Grafic, curba vulnerabilităţii raţionale are tot o alură hiperbolică, delimitând aria
de
vulnerabilitate raţională de aria de vulnerabilitate indezirabilă:
Figura 1. Curba vulnerabilităţii
Acest model se verifică şi dacă reprezentăm toate gradele de risc sub formă de
matrici reprezentate apoi grafic.
Nivelul 1 – nivel minim de vulnerabilitate raţională
20
 20 În cazul metodei Pece, acest nivel este reprezentat de nivelul de risc minim
acceptabil.
Vulnerabilitate
indezirabilă
Vulnerabilitate
rațională
30
Limita din dreapta a primului segment este unul dintre punctele prin care se va
trasa
curba nivelului de vulnerabilitate raţională (nivelul 1). Se iau în calcul toate
cuplurile în
care gravitatea are valoarea 1 (linia 1 a matricei Mg,p).
Într-adevăr, toţi factorii de vulnerabilitate a căror consecinţă posibilă este
vătămarea
corporală fără tratament pot fi consideraţi ca fiind de nivel minim de
vulnerabilitate,
evenimentele trăite în afara preocupărilor de prevenire, undeva către
vulnerabilitatea
ontologică. Cuplul limită este cel în care gravitatea are valoarea 1 şi probabilitatea
valoarea
6. Trasăm prin cele două puncte astfel stabilite o curbă având alura curbei de
vulnerabilitate
raţională (curbei de acceptabilitate în metodele amintite de securitate în muncă).21
Toţi factorii de vulnerabilitate ce pot fi caracterizaţi prin cupluri de probabilitate-
gravitate,
ale căror coordonate generează puncte situate în interiorul suprafeţei delimitate ca
mai sus
sau pe curbă vor fi incluşi în nivelul 1 de vulnerabilitate, respectiv 7 de siguranţă.
De remarcat că sub nivelul acestei curbe, se mai află un nivel de vulnerabilitate,
aşa
zisa vulnerabilitate ontologică, a cărei poziţionare este însă imprecisă aşa cum
rezultă din
 figura 2. Acest nivel de vulnerabilitate, nu are în sensul lucrării de faţă, vreo
relevanţă practică.

21 Stabilită prin CEN-815/85

31
Figura 2. Sub curba de nivel a vulnerabilităţii raţionale se află, într-un loc
indeterminabil, curba vulnerabilităţii ontologice. Aici este reprezentată prin
două linii întrerupte, ambele posibile locaţii ale nivelului
Din reprezentarea imagistică (figura 13), rezultă că din matricea originară Mg,p,
nivelului 1 de vulnerabilitate are ca corespondent submatricea:
6
M1,p = )1,1( )2,1( )3,1( )4,1( )5,1( )6,1( plus elementul (2,1).
Nivelele 2 – 7
32
Se trasează curbele pentru nivelurile 2 - 6 paralele la curba de vulnerabilitate
raţională prin punctele care delimitează segmentele stabilite pe diagonala
dreptunghiului
mulţimii nivelurilor de risc (figura 3).
Figura 3. Trasarea curbelor nivelurilor de vulnerabilitate
Trasarea curbelor pentru nivelurile 2 – 7;
nivel de vulnerabilitate minoră şi realizată.
Nivelul de vulnerabilitate 1 (raţională) – cuplurile g-p: (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5)
(1,6)
(2,1);
Nivelul de vulnerabilitate 2 – cuplurile g-p: (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1);
Nivelul de vulnerabilitate 3 – cuplurile g-p: (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1)
(7,1);
33
Nivelul de vulnerabilitate 4 – cuplurile g-p: (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2)
(7,2);
Nivelul de vulnerabilitate 5 – cuplurile g-p: (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3);
Nivelul de vulnerabilitate 6 – cuplurile g-p: (5,6) (6,4) (6,5) (7,4);
Nivelul de vulnerabilitate 7 – cuplurile g-p: (6,6) (7,5) (7,6).
Din desfăşurare reprezentărilor anterioare se deduce că nivelul 6 de vulnerabilitate
 reprezintă un nivel inacceptabil, la care securitatea sistemului este minimă.
Din relaţia vulnerabilitate – siguranţă, definită ca mai înainte, se deduce imediat
că
nivelul 7 de vulnerabilitate reprezintă un nivelul vulnerabilizării realizate, la care
siguranţa
cetăţeanului este deja compromisă cel puţin o dată. Dincolo de această limită,
siguranţa
tinde către zero, deci viaţa normală a cetăţeanului nu mai poate avea loc, deoarece
ea ar fi
echivalentă cu victimizarea permanentă. Despre factorii de vulnerabilitate descrişi
prin
cuplurile (6,6), (7,5), (7,6) se poate afirma că ei vor conduce rapid şi cu
certitudine la
producerea evenimentului extrem, în unele cazuri chiar decesul.
O a doua abordare metodologică porneşte de la ”teoria vulnerabilităţii universale
diferenţiate” (T.U.V.D.).
- Aplicând criteriile de încadrare a cetăţenilor conform T.U.V.D.am obţinut:
Atenţie, riscurile noi aduse de comportament şi trăsăturile victimogene se
manifestă tot prin
exprimarea probabilităţii (crescute) dar şi a gravităţii (de asemenea în general
crescute).
1. Vulnerabilitate ONTOLOGICĂ = orice om prin naştere (nivel teoretic,
intrinsec omului, imposibil de găsit în viaţă şi imposibil de atins, nivel
ideal);
2. Vulnerabilitate MINORĂ = cetăţeanul care rezistă permanent conştient
şi activ la riscuri;
3. Vulnerabilitate TOLERABILĂ = cetăţeanul este conştient de riscuri dar
care rezistă doar ocazional la riscuri;
4. Vulnerabilitate MODERATĂ = indiferentul, inconştientul (pentru el
riscul nu există sau nu-l interesează);
5. Vulnerabilitate SUBSTANTIALĂ = cetăţeanul cu preocupări care au
indirect efecte victimogene (...);
34
6. Vulnerabilitate INTOLERABILĂ = cetăţeanul facilitator şi activator;
 cei care devin din infractori victime;
7. Vulnerabilitate REALIZATĂ;
Toţi aceşti factori sunt evaluaţi în scopul realizării Fişei de evaluare a
vunerabilităţii
sunt prezentaţi în tabelul 1: ”Factori de vulnerabilitate previzibili în victimizare”.
Reunind cele două abordări, observăm că ele sunt compatibile şi descriu aceeaşi
realitate:
1. Vulnerabilitatea BAZALĂ o echivalăm cu cea ONTOLOGICĂ ( este a omului
prin
naştere);
2. Vulnerabilitatea MINORĂ o echivalăm cu cea a cetăţenilor raţionali care rezistă
conştient şi activ la riscuri (REZISTENTUL/RAŢIONALUL);
3. Vulnerabilitatea TOLERABILĂ o echivalăm cu cea a cetăţenilor conştienţi de
vulnerabilitate dar care rezistă ocazional la riscuri (INCONSECVENTUL);
4. Vulnerabilitatea MODERATĂ o echivalăm cu cea a cetăţenilor inconştienţi
dintr-o
indiferenţă vis-a-vis de riscuri (INCONŞTIENTUL/INDIFERENTUL);
5. Vulnerabilitatea SUBSTANTIALĂ o echivalăm cu cea a cetăţenilor cu
preocupări care
au indirect efecte victimogene (INDRĂZNEŢUL/AVENTUROSUL);
6. Vulnerabilitatea INTOLERABILĂ o echivalăm cu cea a cetăţenilor facilitatori
ai
crimei şi activatori ai criminalilor cuprinzând şi pe cei care devin din infractori
victime
(FACILITATORUL/INIŢIATORUL).
7. La aceste categorii proprii cetăţenilor (antevictimizare) se adaugă VICTIMA
REALIZATĂ care a depăşit nivelul de vulnerabilitate, potenţialitate şi a devenit o
realitate. Tot aici putem include bineînţeles victima recidivistă (care suferă
victimizări
în mod repetat).
Din perspectiva noastră unul din obiective este stabilirea nivelului de
vulnerabilitate
raţională. Studiile de securitate însă au drept obiectiv stabilirea riscurilor
acceptabile.
 Fie că este vorba de risc sau de vulnerabilitate, o asemenea tratare ridică două
probleme:
cum să se stabilească coordonatele riscului/vulnerabilităţii (adică cuplul
gravitate – probabilitate);
35
determinarea coordonatelor riscului/vulnerabilităţii care vor delimita zonele de
acceptabilitate de cele de inacceptabilitate/ indezirabilitate.
Pentru a se putea ajunge la realizarea unei evaluări a riscului/vulnerabilităţii
trebuie să
acceptăm premisa că probabilitatea/gravitatea este consecinţa acţiunii (unor)
factorilor de
risc/vulnerabilitate. În continuare vom folosi pentru determinarea coordonatelor
vulnerabilităţii un procedeu asemănător metodologic dar total diferit conceptual
cu
metodele româneşti Pece şi MERA (dar şi de alte metode internaţionale), de
evaluare a
riscurilor în condiţiile de muncă.
Diferenţele demne de luat în considerare, constau:
Tabel 4. Comparaţie Metode de evaluare a riscurilor de muncă şi Metoda TVUD
de
evaluare a vulnerabilităţii victimale
Metode de evaluare a
riscurilor de muncă
Metoda TVUD de evaluare a
vulnerabilităţii victimale
1
Relaţie om-mediu de lucru
(obiectiv)
Relaţie om-om (relaţii sociale)
2
Are în vedere doar riscul situaţiei Adaugă unui risc specific (al noii situaţii
specifice) o vulnerabilitate datorată
subiecţilor, a relaţiei dintre ei
3
 Finalitate acţională în primul rând
asupra condiţiilor obiective
Finalitate acţională în primul rând asupra
victimei, entitate subiectivă
4
Porneşte de la nevoi aplicative
tehnologice
Porneşte de la nevoi un aparat teoretic
(Teoria vulnerabilităţii victimale universale
diferenţiate)
5
Urmăreşte în esenţă reducerea
cheltuielilor
Urmăreşte în esenţă creşterea calităţii vieţii
oamenilor
Aceste diferenţe de esenţă ne îndreptăţesc să considerăm abordarea noastră nu
numai inovativă, ci chiar cu totul nouă. O considerăm o continuare a eforturilor de
reducerea victimizării de orice fel.
36
Pentru a proba realitatea acestor reprezentări atăt din inovarea metodei
tehnologice cât
şi din enunţarea Teoriei vulnerabilităţii universale diferenţiate, s-au folosit două
metode
specifice metodologiei cercetării sociologice, în dorinţa noastră, complementare:
studiul de
caz şi ancheta realizată pe bază de chestionar.
Studiile de caz au debutat prin ilustrarea Tipului RAŢIONAL de vulnerabilitate
raţională.
Tipul raţional este demonstrat de o doamnă de 39 de ani, de etnie română. Este
născută
într-o familie de creştini ortodocşi. În studiul nostru o vom numi convenţional
„doamna R.M.”.
Caracteristic „modului de a fi” al acestei doamne este interesul reyonabil pentru
fenomene de
 victimizare şi întreprinderea conştientă, intenţionată a unor acţiuni menite să
reducă
vulnerabilitatea personală dar şi a familiei.
Doamna R. M., n-a suferit nici un fenomen de victimizare. Aceasta nu înseamnă
că nu este
vulnerabilă ca noi toţi, într-o anumită măsură, la a fi victima unui act criminal ori
altul. După
tipologia intensităţii vulnerabilităţii victimale doamna R.M. este tipul
”RAŢIONAL” fiind
caracterizată de o ”vulnerabilitate minoră”.
În relaţia cu această persoană ne-am reamintit că ”libertatea este necesitatea
înţeleasă”.:
O personificare reprezentativă a tipului inconsecvent (vulnerabilitate tolerabilă)
este dată de un subiect (denumit convenţional M.P. sau „nea P.”/„nea Petrică”) în
vârstă de
69 de ani, de etnie română şi de credinţă ortodoxă.
Dmnul M.P. este un om dinamic, extravertit, poate coleric. Deşi ştie limitele şi
mijloacele
de evitare a victimizării, datorită poate temperamentului, le nesocoteşte cedând
excesului
de pulsiuni. La el se luptă raţiunea cu temperamentul energetic. La asta se adaugă
un
scepticism blazat. ”Cine n-a păţit o mulţime din astea?” zice nea Petrică.
Prin definiţie, în tipul ăsta se găsesc trăsături din toate tipologiile, şi deşi media
este
confortabilă, există multe note acute. Este un tip al dezechilibrului.
O ilustrare a tipului indiferent, de vulnerabilitate moderată o face doamna S.D. în
vârstă de 30 de ani, de etnie română. Dumneaei este de confesiune creştin
ortodoxă,
absolventă de liceu, căsătorită, fără copii.
Din discuţiile cu S.D. am avut senzaţia că a avut o viaţă uşoară (ca toţi tinerii de
după
revoluţie) şi n-a trăit un ”eşantion reprezentativ din ceea ce înseamnă viaţă.” N-a
trăit cu
 37
adevărat situaţii de criză şi da, n-a fost împinsă de condiţii în situaţii de risc. Într-
adevăr,
condiţiile actuale de viaţă nu o expun la riscuri şi vulnerabilităţi semnificative,
deşi ele
există:
- Circulă uneori noaptea târziu;
- Uneori transportă încasările de la magazin, lucru observabil de persoanele
interesate;
- Neglijează măsurile de securitate ale casei, etc.
Cel puţin, în privinţa protecţiei valorilor, trebuie luate măsuri raţionale.
În clipa aceasta ea estre protejată antivictimizare doar de instinctul de conservare.
Deşi optimistă, S.D. dă senzaţia de inerţie în gândire.
Vulnerabilitatea substanţială proprie tipului îndrăzneţ este reprezentată de o
doamnă
de 50 de ani, de etnie română, de confesiune creştin ortodoxă. Starea civilă şi-o
declară ca
fiind separată. În desfăşurarea studiului o vom numi : (doamna) D.D.
Situaţia şcolară: absolventă de gimnaziu
Stare de sănătate: În general bună, având în vedere că arsurile i s-au cicatrizat.
D.D. se consideră normală în multe privinţe. Până şi spiritul de aventură şi-l
consideră
mediu (ceea ce nu-i puţin). Nu s-a interesat niciodată de fenomenele de
victimizare, dar a
evitat oamenii pe care i-a considerat periculoşi. Numai că ea nu se sperie prea
uşor. Îl
aşteaptă pe criminal să iasă din închisoare şi ştie că este fără de apărare în faţa lui.
Dar nu-i
este frică.
Deşi nu pare, D.D. este dintre oamenii care, pentru o miză mare, ”se joacă cu
focul”.
Am încadrat-o la tipul INDRĂZNEŢ, acordându-i o vulnerabilitate substanţială.
Tipul îndrăzneţ pentru că deşi a fost perfect şi repetat prevenită, a persistat cu
curaj în relaţie,
 deşi trăia” cronica unei victimizări anunţate.”
Tipul facilitator de o vulnerabilitate intolerabilă este ilustrat de o domnişoară
născută în 1992, de etnie rromă, vorbitoare de limbă turcă, de religie (declarată)
mahomedană. Domnişoara va fi denumită convenţional M.Ş.L. sau „L-ana”.
Subiectul este
absolvent a două clase primare. Este domiciliată în municipiul C., oraş reşedinţă
de judeţ.
Stare de sănătate: epilepsie, intelect liminar, adicţie (fără istoric lung) tratată,
diverse
probleme somatice legate de aparatul genital.
38
Întrebată ce fel de oameni îi plac, răspunde ”toţi oamenii îmi plac”. Nu-i este frică
de întuneric, nu-i este frică de străini.
Noi credem că nu minte.
Date fiind cele relatate mai sus, crescută la periferia societăţii, familiarizată cu
valorile interlope, L-ana este tipul de victimă care, netemându-se de aproape
nimic intră
singură în anumite situaţii şi face singură jumătate din drum până la
victimizare.22 De fapt
nu ştie ce este aceea victimizare. Ea ştie doar, pe măsură ce se desfăşoară
evenimentele,
dacă situaţia îi place sau nu. Şi atunci acţionează, aşa cum îi place.
Cele cinci studii de caz prezentate, câte unul pentru fiecare nivel de intensitate al
victimizării, ne-au dovedit încă o dată cât de surprinzătoare şi complexă este
realitatea.
La aplicarea chestionarelor s-a pornit prin formularea unor ipoteze.
În scop operaţional, obiectivele noastre au fost traduse într-un număr de trei astfel
de
ipoteze:
Ipoteza 1 - Presupunem că trăsăturile şi comportamentele cetăţenilor adăugate
condiţiilor de mediu, determină niveluri diferite de vulnerabilitate ale cetăţenilor
la
actele criminale;
Ipoteza 2 - Presupunem că victime realizate se regăsesc în oricare dintre nivelurile
 de vulnerabilitate ale cetăţenilor;
Ipoteza 3 - Presupunem că grupele de victime realizate - formate prin încadrarea
în
funcţie de tipul de vulnerabilitate - sunt cu atât mai numeroase cu cât membri
respectivei grupe aparţin unei tip de vulnerabilitate mai înalt.
Designul cercetării a presupus desfăşurarea următoarelor acţiuni:
S-au aplicat pe un număr suficient de cetăţeni, Chestionare de vulnerabilitate.
Dacă
scorurile la chestionar vor lua forma unei distribuţii normale, credem că se poate
considera
că un concept precum cel de ”intensitate a vulnerabilităţii” corespunde realităţii.
În partea a doua, după ce am calculat pe baza chestionarelor scorurile de
vulnerabilitate ale cetăţenilor, vom aplica independent de aceste scoruri criteriile
de
clasificare a cetăţenilor pentru a-i încadra pe fiecare (conform Teoriei
vulnerabilităţii

22 Nu ştim cât de departe pote fi dusă paralela dar, L-ana ne-a amintit de jocul
„Dă-mi un şut” al lui Eric
Berne, creatorul „analizei tranzacţionale”.
39
Universale Diferenţiate) într-un nivel de vulnerabilitate. Se vor forma mai multe
grupe de
cetăţeni caracterizaţi individual de un scor numeric de vulnerabilitate. Se vor
alcătui
distribuţii pentru fiecare nivel de vulnerabilitate prin introducerea în respectiva
distribuţie a
scorurilor obţinute la chestionar. Odată formate aceste distribuţii vor fi comparate.
Provenind din acelaşi grup, este de aşteptat, în cazul în care criteriile de selecţie
nu sunt
reale, să nu fie diferenţe semnificative între respectivele distribuţii. În cazul în
care
diferenţele sunt semnificative, concluzia logică, statistică este că respectivele
grupe diferă
 suficient de mult pentru a fi considerate ca având proprietăţi specifice (de
vulnerabilitate).
În partea a treia a cercetării vom încerca să dovedim că deşi toţi cetăţenii sunt
vulnerabili, şi există diferite niveluri clare de vulnerabilitate şi tipuri diferite de
cetăţeni
după criteriul vulnerabilităţii. Dacă cetăţenii sunt vulnerabili în mod diferit, este
de aşteptat
ca probabilitatea de vulnerabilizare să fie şi ea diferită în funcţie de locul ocupat
pe scală.
De aceea va exista tendinţe ca mai multe victime să se găsească printre categoriile
de
cetăţeni pe măsură ce vulnerabilitatea respectivului grup e mai înaltă pe scală.
Pentru asta,
vom atribui fiecărei victime realizate, pe baza aplicării criteriilor din Teoria
vulnerabilităţii
Universale Diferenţiate o origine în tipologia vulnerabilităţii. Dacă procentul de
victime
este mai mare pe măsură ce urcăm de la tipul Raţionalist către Facilitator, ipoteza
noastră
poate fi considerată confirmată.
În privinţa subiecţilor participanţi la cerecetare, coordonatele esenţiale ale lucrării
noastre,
se poate spune, au atributele unei cercetări idiografice. Şi acest lucru este adevărat
deoarece
cercetarea doreşte să releve nivelele de victimizare, nivele care sunt adevărate
categorii
diagnostice. Determinarea fiecărei categorii precum şi a specificului acestora s-a
făcut prin
studii de caz, metodă prin excelenţă calitativă şi idiotetică.
S-a mai apelat, în cîteva anchete preliminare, pentru înţelegerea actului criminal,
la
răspunsurile a aproximativ 80 de subiecţi, dintre care aproximativ 60 de infractori
aflaţi în
detenţie în penitenciar.
 Concret, au fost colecţionate în jur de 1200 de adrese de e-mail, ale unor persoane
fizice, din care marea majoritate, nu erau cunoscute autorului lucrării de faţă şi
care au fost
chestionaţi on line. Dintre aceştia au răspuns aproximativ cinciyeci de persoane.
40
Astfel, numărul de cetăţeni participanţi a fost de 34 de subiecţi iar în ce priveşte
grupul de victime, aceştia au fost în număr de 14.
S-au construit două chestionare, unul pentru victime şi unul pentru cetăţeni.
Pentru a construi aceste chestionare, s-a pornit de la considerarea fenomenului de
victimizare în totalitatea lui, a convergenţei tuturor factorilor determinanţi, a
tuturor
momentelor procesului. Chestionarele sunt sensibile la factorii generali de
victimizare.
Dincolo de aceşti factori, există pentru fiecare tip al scalei factori specifici a căror
determinare este, credem, deosebit de laborioasă.
Datorită faptului că tipologia şi trăsăturile categoriilor tipologice fuseseră deja
definite, ar fi fost foarte la îndemână să fi formulat dimensiunile chestionarului
tocmai pe
coordonatele acestor categorii de vulnerabilitate. Am fi încadrat apoi subiecţii în
tipologia
deja construită şi rezultatele ar fi avut aparenţa rigurozităţii şi preciziei unor
experimente de
confirmare definitivă a consideraţiilor teoretice. În antiteză cu această strategie,
am ales să
”scanăm” actul de victimizare în complexitatea sa, urmând ca mai apoi, din
evenimentele
concrete să căutăm argumentele pentru teoria şi tipologia noastră deschişi fiind
pentru
descoperirea oricăror noi relaţii şi realităţi, convinşi fiind că serependitatea este
mai
prezentă decât s-ar putea crede în munca de cercetare. De asemenea, s-a încercat,
într-o
logică de multideterminare, urmărirea – pe cât posibil - a două categorii de
dimensiuni.
 Pentru că sună metodologic incorect, trebuie să precizăm că vorbim la prima
categorie de
dimensiuni care apreciază victimizarea ca sistem, iar în interiorul acestor
dimensiuni,
momente ale procesului de victimizare în care sunt urmărite detaliile relaţiei
infractorvictimă
relevante pentru nivelul de vulnerabilitate.
Dimensiunile în jurul cărora s-au augmentat itemii cercetării noastre sunt din
punctul de vedere al sistemului:
A. VICTIMIZAREA (EVENIMENTUL)
B. VICTIMA
I. Date despre victimă (OBIECTIVE)
II. Autopercepţie (DATE SUBIECTIVE)
III. Resurse (numai ale victimei)
41
- mentale:
- fizice:
IV. Reacţii
C. CARACTERISTICI INFRACTOR
I. Date despre infractor (Observabile )
II. Relaţia cu infractorul
D. CONŞTIINŢA MEDIULUI
I. MEDIUL (date obiective – condiţii de desfăşurare)
II. Resurse din mediu fizic şi social
Pornind de la aceste elemente, s-au decelat următoarele forme de vulnerabilitate în
interiorul unui singur eveniment de victimizare:
I. Vulnerabilitate fizică (VF)
II. Vulnerabilitate socio-economică (VSE)
III. Vulnerabilitate psiho-comportamentală (VPC)
IV. Vulnerabilitate relaţională anterioară (VRA)
V. Vulnerabilitate relaţională prezentă (VRP)
VI. Evaluarea infractorului (EI)
VII. Vulnerabilităţi ale contextului social (VCS)
VIII. Vulnerabilităţi conjuncturale (VCJ)
 Distribuţia obţinută în urma aplicării chestionarului cetăţeni, are trăsăturile unei
distribuţii normale, este unimodală, ceea ce demonstrează că instrumentul
măsoară întradevăr
ceva, adică intensitatea vulnerabilităţii participanţilor la cercetare.
Datorită numărului mic de subiecţi, în cazul chestionarului victime, nu poate fi
apreciată
normalitatea distribuţiei, dar se poate spune că această distribuţie ”tinde” să
devină o
distribuţie normală.
Acum, după ce am calculat pe baza chestionarelor scorurile de vulnerabilitate a
cetăţenilor şi am aplicat independent de aceste scoruri criteriile de clasificare a
cetăţenilor,
i-am încadrat pe fiecare (conform Teoriei vulnerabilităţii Universale Diferenţiate)
într-un
nivel de vulnerabilitate. S-au format mai multe grupe de cetăţeni caracterizaţi
individual de
42
un scor numeric de vulnerabilitate. S-au alcătuit distribuţii pentru fiecare nivel de
vulnerabilitate prin introducerea în respectiva distribuţie a scorurilor obţinute la
chestionar.
Odată formate aceste distribuţii au fost comparate.
Provenind din acelaşi grup, este de aşteptat, în cazul în care criteriile de selecţie
nu
sunt reale, să nu fie diferenţe semnificative între respectivele distribuţii. În cazul
în care
diferenţele sunt semnificative, concluzia logică, statistică este că respectivele
grupe diferă
suficient de mult pentru a fi considerate ca având proprietăţi specifice (de
vulnerabilitate).
Prin aplicarea criteriilor s-au obţinut patru grupe de cetăţeni, fiecare grupă cu un
alt
nivel de Vulnerabilitate (Raţionalişti, Inconsecvenţi, Indiferenţi şi Îndrăzneţi).
Menţionăm
 că cetăţeni din categoria facilitatorilor nu s-au găsit. În urma aplicării
instrumentului de
analiză a varianţei, one way ANOVA s-au obţinut următorul out-put:
Acest prim tabel oferă diferite statistici descriptive, cum ar fi numărul de cazuri,
media şi abaterea standard în cele patru nivele de vulnerabilitate şi pe eşantionul
total.
Tabel 6: Testul de omogenitate al
varianţei Vulnerabilitate ANOVA
Statistica Levene df1 df2 Sig.
1,778 3 31 ,172

Tabel 5: Statistică descriptivă Vulnerabilitate ANOVA

95% Intervalul de încredere
pentru medie
N Media
Abaterea
Standard
Eroarea
Standard
Limita
inferioară
Limita
superioară Minim Maxim
1 4 87,0000 5,47723 2,73861 78,2845 95,7155 81,00 93,00
2 12 88,9167 5,46823 1,57854 85,4423 92,3910 80,00 97,00
3 8 92,7500 11,19630 3,95849 83,3897 102,1103 77,00 108,00
4 11 99,0000 9,91968 2,99090 92,3359 105,6641 89,00 125,00
Total 35 92,7429 9,42257 1,59271 89,5061 95,9796 77,00 125,00
43
Aceste tabel indică rezultatele Testului Levene al similarităţii varianţelor. Din
valoarea semnificaţiei ,172 reiese că varianţele sunt omogene.
Tabelul ANOVA este cel care urmează şi în acelaşi timp cel mai important pentru
ceea ce ne-am propus să demonstrăm. Acest tabel indică rezultatele analizei de
varianţă.
 Conform tabelului, Raportul F este semnificativ la nivel de 0,032, (adică mai mic
de
0,05). Aceasta înseamnă că există o diferenţă semnificativă între cele patru
grupuri.
Consecinţa acestui calcul este că cele patru nivele ale vulnerabilităţii şi deci cele
patru
tipuri ( Raţionalist, Inconsecvent, Indiferent şi Îndrăzneţ) deşi reflectă toate
vulnerabilitatea, o reflectă în mod diferit.
În această etapă a cercetării evaluăm victimele realizate prin aplicarea criteriilor
din
Teoriei vulnerabilităţii Universale Diferenţiate. Numărul de subiecţi, victime
realizate s-au
distribuit în felul următor:
Dovedindu-se că s-au găsit printre victime subiecţi care structural sunt (după caz,
Raţionalişti, Inconsecvenţi, Indiferenţi şi Îndrăzneţi, considerăm că ipoteza a doua
se
confirmă şi ea. Distribuţia victimelor după tipul de vulnerabilitate ar fi arătat strict
crescător
dacă nu ar fi fost „întreruptă” de grupul de „inconsecvenţi”.
Ca şi concuzii ale anchetelor, rezultatele însumate ale cercetării realizate pe bază
de
chestionar ca şi studiile de caz prezentate, confirmarea primelor două ipoteze, ne
îndreptăţesc să considerăm că existenţa celor şapte niveluri de vulnerabilitate este
o
realitate. Totuşi numărul relativ mic de subiecţi aruncă o umbră de provizorat
asupra
rezultatelor de cercetare. Neconfirmarea ipotezei trei, configuraţia procentuală
obţinută, ne
dă prilejul să presupunem că Tipul INCONSECVENT, prin deosebita sa
instabilitate, de
Tabel 7. Out-put, ANOVA, Vulnerabilitate
Suma pătratelor df Media pătratică F Sig.
Între grupuri 738,269 3 246,090 3,345 ,032
În interiorul
 grupurilor
2280,417 31 73,562
Total 3018,686 34
44
unde se poate citi ”imprevizibilitate” să fie un grup de victime constituit din mai
multe
subgrupuri de diferite ”temperaturi” de vulnerabilitate. O idee care ni se pare
deosebit de
promiţătoare este aceea că membri acestui grup se pot afla nu numai în aval de
Indiferenţi
(către Raţionalişti) ci şi în amonte, către îndrăzneţi. Împărţirea grupului de
Inconsecvenţi ar
duce la o conformaţie procentuală care ar fi confirmat ipoteza.
În finalul lucrării pledăm pentru o nouă disciplină care să pregătească pe fiecare
dintre noi în ”arta” evitării victimizării, deci cu scop preventiv, profilactic,
disciplină care
să se numească VICTIMAGOGIE. Completarea Fişei de evaluare a
vulnerabilităţii
cetăţeanului să fie abia începutului pregătirii victimagogice propriu-zise de
ALFABETIZARE VICTIMAGOGICĂ către nivelul Raţionalistului
(vulnerabilitate
minoră) şi maturitate psihologică şi socială.
TIPOLOGIA INTENSITĂŢII VULNERABILITĂŢII VICTIMALE
este:
1. RAŢIONALISTUL - Vulnerabilitate MINORĂ;
2. INCONSECVENTUL - Vulnerabilitate TOLERABILĂ;
3. INDIFERENTUL - Vulnerabilitate MODERATĂ;
4. INDRĂZNEŢUL - Vulnerabilitate SUBSTANTIALĂ;
5. FACILITATORUL - Vulnerabilitate INTOLERABILĂ.

pSIHOLOGIA VICTIMEI
1.NOTIUNI DE VICTIMOLOGIE
 Studiul fenomenului infractional nu poate fi complet daca nu avem in vedere ca
orice act infractional aduce dupa sine si aparitia de victime. Domeniul stiintific care studiaza
victima este victimologia.
Obiectul de cercetare si actiune al victimologiei actuale, ca latura a criminologiei,
se refera la starea si conditia unei victime individuale sau generale, stare ce este confirmata
prin criterii identificabile ca suferinta fizica, morala sau materiala. Aceasta stare rezulta din
efectul si consecintele unei forme de agresiune (Pirozyñski, Scripcaru & Berlescu, 1996).
Victimologia are o ferma si precisa delimitare ce opereaza in cadrul raportului
dintre o forma de agresiune si efectul unei consecinte, confirmate de existenta unei victime si
a victimizarii ei. Victimologia este un concept relational, in care tipurile de relatii nu sunt
numai simple si directe, ci pot avea chiar un caracter polimorf, de la pasivitate la reactii
tensionale, violente.
Analiza si cunoasterea rolului pe care il ocupa victima in activitatea infractionala,
contribuie la formularea unor recomandari preventive si autoprotective in raport cu pericolul
victimizarii.
Intr-un sens mai larg orice persoana poate fi un fel de victima. Astfel, toti suntem
victime ale efectelor negative pe care le are civilizatia asupra noastra: ritmul de viata care
depaseste uneori posibilitatile noastre de a face fata solicitarilor la care suntem supusi,
poluarea etc. De asemenea suntem victime potentiale ale unor accidente de circulatie, ale unor
accidente de munca, iar unii dintre noi ne autovictimizam prin consumul exagerat de bauturi
alcoolice, fumatul excesiv etc.
Prin victima se intelege orice persoana care fara sa-si fi asumat constient riscul,
deci fara sa vrea, sufera direct sau indirect consecintele fizice, morale sau materiale ale unei
actiuni sau inactiuni criminale (Bogdan & colab., 1983).
Statusul sau ipostaza de victima presupune actiunea unui agent victimizator,
reprezentat de persoana infractorului. Nu orice persoana lezata intr-o actiune infractionala este
neaparat si victima. Cel care pune in miscare o actiune infractionala, cel care initiaza aceasta
actiune cu buna stiinta, nu poate fi considerat victima nici daca este grav ranit sau omorat in
cadrul actiunii respective. Un spargator prins in flagrant si impuscat (de catre persoane
abilitate prin lege) nu este victima. De asemenea nu pot fi considerate victime obiectele
distruse de infractori sau institutiile prejudiciate de activitatile acestora.
Asa cum rezulta din studiul actelor infractionale, intre infractor si victima este de
fapt o relatie de ordin social, o interactiune care constituie esenta actiunii delictuale.
1.1. FACTORI VICTIMOGENI
 Situatia psihologica a victimei este foarte complexa. In cadrul actiunii
infractionale, direct sau indirect, victima contribuie la activarea mecanismelor latente agresive
ale infractorului. De aici rezulta notiunea de potential de receptivitate victimala, respectiv
capacitatea de a deveni victima unor infractiuni.
O forma aparte de receptivitate o constituie impresionabilitatea victimei. Astfel,
unele persoane devin victime prin gradul lor de naivitate, fiind impresionate de
comportamentul si tinuta eleganta pe care unii o afiseaza, acordandu-le credit moral. De
obicei, infractorii intelectuali, profita de acest lucru si determina victima sa participe in mod
activ la actiunea infractionala. Persoanele astfel victimizate nu reclama fapta, pentru a nu fi
considerate complice sau pentru a nu fi puse intr-o situatie penibila.
Contributia victimei la savarsirea unei infractiuni, nu se rezuma numai la
provocare, ci ea consta din orice act care, direct sau indirect, antreneaza un mod de
manifestare susceptibil de a deveni periculos. Pietonul care intra intempestiv si total neglijent
in fata unui autovehicul in mers, cei care au o comportare nejustificata in relatiile sociale, de
familie ori de munca si care atrag indignare, cei care nesocotesc in mod nepermis bunul simt,
in toate asemenea situatii este posibil ca persoana vizata sa reactioneze impulsiv si sa
savarseasca acte grave de violenta care, privite izolat, de cele mai multe ori nu au explicatie.
Interesul nostru pentru studiul victimei este cu atat mai mare, cu cat orice
persoana poate deveni victima unei infractiuni. Psihologia judiciara urmareste stabilirea
naturii reale a relatiei dintre infractor si victima. Aceasta inseamna sa studiem victima si
infractorul in acelasi grup social, in aceeasi cultura sau subcultura in care relatiile sunt supuse
evolutiei fie in sens pozitiv, fie negativ. In analiza unui caz trebuie sa cunoastem intreaga
dinamica a evenimentelor, trebuie ca totul sa fie vazut in context si nu in afara lui.
Gradul de vulnerabilitate victimala depinde de doua categorii de factori:
a) factori personali: varsta, sex, pregatire socio-culturala, inteligenta, aspect bio-
constitutional, caracteristici psiho-comportamentale, calitati morale, atitudini (infatuarea,
aroganta, neglijenta, indiferenta, naivitatea) s.a.
b) factori situationali: medii, locuri frecventate, izolarea sociala, consumul de
bauturi alcoolice, jocurile de noroc, relatiile extraconjugale, perversiuni sau inversiuni sexuale
etc.
Realitatea confirma ca un numar insemnat de victime provin din randul copiilor,
varstnicilor si femeilor.
Copiii prezinta o vulnerabilitate victimala crescuta datorita faptului ca sunt slabi
sub raportul fortelor fizice si psihice, au o capacitate redusa de anticipare a actiunii
agresorilor, imaturitate in aprecierea oamenilor si situatiilor, sunt sugestibili, creduli etc.
Adesea infractorii ii utilizeaza pe copii drept complici la diverse actiuni.
Formele cele mai grave de victimizare a copiilor sunt: maltratarea fizica, incestul,
violul, talharia etc.
Persoanele in varsta prezinta un grad ridicat de vulnerabilitate victimala, deoarece
forta fizica si psihica este diminuata; posibile deficiente senzoriale si motorii, amnezie,
dificultati la nivelul activitatii intelectuale si de obicei locuiesc singure, in locuri mai izolate.
Agresorii acestui gen de victime provin de cele mai multe ori din familie, din
anturajul apropiat (prieteni, vecini, persoane care le ingrijesc etc.) sau din cei "specializati" in
acest gen de infractiuni. Formele cele mai frecvente de actiune sunt: furtul, talharia, violul,
omorul s.a., infractorii cautand sa-si insuseasca valorile materiale pe care victimele le detin
(bani, valuta, bijuterii, tablouri, obiecte de uz casnic, imbracaminte etc.).
Prezentam un caz ce evidentiaza ca victimizarea femeilor in varsta care locuiesc
singure, poate avea un mobil de ordin sexual:
În dimineata zilei de 1 septembrie 1993, intr-o localitate din judetul Cluj a fost
gasita decedata in locuinta sa numita C.F. in varsta de 85 de ani. A fost anuntata fiica
victimei. Leziunile de pe gatul mamei sale au dus-o la ideea ca aceasta fiind in varsta, a
cazut, s-a lovit si a decedat. Nici rudele venite in graba pentru pregatirile de inmormantare
nu s-au gandit ca ar fi vorba de o crima. Fiind in varsta si bolnava, toti se asteptau din
moment in moment la moartea ei. Dar, un nepot al victimei, vazand numarul mare de leziuni
de pe torace si gat, a intrat la banuieli. Moartea matusii fiind suspecta a sesizat politia si
procurorul criminalist. Pana la venirea lor, rudele au facut curatenie in camera in care se
afla decedata. Criminalistii nu au gasit nici o urma prin care sa depisteze faptuitorul. La
autopsia cadavrului, din vaginul victimei s-au recoltat cateva fire de par.
In urma cercetarilor intreprinse, printre suspecti a fost inclus si vacarul comunei,
I.I. in varsta de 23 de ani. Acesta a fost supus imediat unei testari cu poligraful ("detectorul
de minciuni"). Chiar in timpul testarii suspectul I.I. a recunoscut ca el este autorul crimei.
Din declaratiile acestuia a rezultat ca in seara zilei de 31 august 1993, dupa ce a adus
cireada de vite in comuna, I.I. a consumat (pe la mai multe baruri din localitate) o cantitate
apreciabila de bauturi alcoolice. Dupa ce si-a facut "plinul", s-a gandit ca nu ar fi rau sa-si
potoleasca poftele cu o femeie. Trecand pe langa casa batranei C.F., pe care o cunostea de
mult, i-a venit ideea sa intre la aceasta. Stia ca locuieste singura in casa pentru ca de multe
ori a ajutat-o la unele activitati gospodaresti. De fiecare data femeia l-a servit cu un pahar
de tuica si i-a platit pentru munca efectuata. Era seara tarziu si afara ploua. Batrana se
culcase, neasteptand un asemenea "musafir". Cunoscand casa, I.I. a deschis usa de la intrare
in camera si a patruns pe intuneric in incapere. Cu toata opunerea victimei, prin forta,
violatorul a intretinut raporturi sexuale cu aceasta. Dupa realizarea violului, cand sa
paraseasca locuinta, batrana l-a recunoscut si l-a amenintat ca il reclama la politie.
Infractorul, pentru a nu fi descoperit, s-a intors la victima si a sugrumat-o cu ambele maini,
aceasta decedand. Criminalul a parasit in graba casa. Dupa doua zile a fost arestat. La
examinarile de laborator, pe imbracamintea autorului s-au gasit urme de sange ce
apartinea victimei.
In final, instanta l-a condamnat la 22 de ani inchisoare.
O categorie speciala a acestui gen de infractiuni este maltratarea persoanelor in
varsta. Aceasta are loc in familie sau in institutiile de asistenta sociala, fiind infaptuita in
diverse forme: agresiune fizica si psihica, deposedare de bunuri prin minciuna si inselaciune,
privare de hrana si medicamente, izolare sociala etc. Toate acestea sunt fapte greu de stabilit,
iar prevenirea si combaterea lor se realizeaza cu dificultate.
Femeile prezinta un grad ridicat de vulnerabilitate victimala datorita unor
particularitati psihologice proprii: sensibilitate, gingasie, finete, aspect fizic placut, forta fizica
redusa, uneori credulitate, aroganta, indiferenta, consum de bauturi alcoolice, anturaj dubios
etc., toate acestea fiind abil exploatate de infractori.
Cea mai intalnita forma de victimizare a femeii este violul. Acesta este expresia
unei agresiuni sexuale exercitate de agresor asupra unei persoane de sex feminin, sub
impactul fortei fizice sau a presiunii psihologice. De regula, violatorii provin fie din categoria
persoanelor cunoscute, fie din categoria unor indivizi cunoscuti numai din vedere sau complet
necunoscuti.
Pentru ilustrare prezentam doua cazuri:
(1). In perioada 1990-1992 la Politia Cluj s-au prezentat mai multe femei tinere,
majoritatea studente si eleve, care reclamau faptul ca au fost victimele unor infractiuni de
talharie si viol comise in zona padurii Hoia de catre un barbat in varsta de aproximativ 45 de
ani. Dupa semnalmentele oferite de victime si modul de operare al infractorului, s-a stabilit
ca in toate cazurile este vorba de acelasi autor. Victimele erau acostate dimineata in zona
centrala a municipiului Cluj-Napoca, de obicei, in momentul cand acestea priveau vitrinele
unor magazine. Foarte politicos, infractorul intra in vorba cu viitoarele victime, spunandu-le
ca le poate procura imbracaminte (in special incaltaminte) la un pret avantajos. De
asemenea lasa sa se inteleaga ca prin "relatiile" pe care le are, poate sa le rezolve un loc de
munca. Daca acceptau, le conducea la o asa-zisa sora, sefa de unitate, la Cheile Baciului,
unde are depozitata "marfa" si unde le poate perfecta angajarea. Din zona centrala a
orasului tinerele (nu mai putin de 11 - care au reclamat !?!) erau conduse, de cele mai multe
ori mergand pe jos, cativa kilometri buni, pana in zona padurii Hoia. Cand ajungea intr-un
loc mai izolat, infractorul, dintr-o persoana amabila, chiar docila, se transforma brusc intr-o
persoana dura, deosebit de agresiva. Prin amenintare si lovire viola victima si apoi o
talharea, deposedand-o de bijuterii, obiecte de valoare si chiar de imbracaminte (unei victime
i-a luat si cizmele din picioare). Dupa comiterea faptelor acesta disparea in padure
abandonandu-si victima.
Dupa activitati complexe de investigare si supraveghere, intocmirea portretului
robot si testarea la poligraf a unui numar mare de suspecti, s-a ajuns la identificarea acestui
periculos infractor, in persoana lui S.G. in varsta de 45 de ani, de profesie strungar, divortat.
(2). In dimineata zilei de 26 februarie 1997 la Politia Municipiului Cluj-Napoca
s-a prezentat numita M.R. in varsta de 18 ani, eleva, care a reclamat faptul ca in noaptea de
25/26 februarie 1997 a fost victima unui viol.
In seara zilei de 25 februarie 1997 orele 19:30 a fost acostata intr-un parc din
zona centrala a municipiului Cluj-Napoca de catre un tanar in varsta de aproximativ 20 de
ani. Acesta a servit-o cu o tigara si ea a acceptat. Au discutat cateva minute, timp in care
tanarul a invitat-o la o cafea. Aceasta a refuzat, motivand ca nu doreste, moment in care s-au
despartit, fiecare mergand in directii diferite.
Victima s-a mai plimbat prin oras, iar la orele 21:30 a urcat intr-un autobuz
pentru a merge acasa. Spre surprinderea ei, in autobuz s-a urcat si tanarul pe care l-a
cunoscut in parc. Cand au ajuns in statia de la Autogara II Cluj, la insistentele tanarului de a
servi impreuna o cafea si "ajutata" fizic de acesta, eleva M.R. a coborat din autobuz. De aici
a fost condusa fortat pana intr-un imobil de pe strada Garii, unde sub scara de intrare in
subsolul imobilului, dupa ce agresorul a lovit-o cu capul de perete, M.R. a fost obligata sa
intretina relatii sexuale cu acesta.
In urma activitatilor intreprinse de catre politisti a fost identificat autorul violului
in persoana lui C.I. in varsta de 22 de ani, de profesie zidar, necasatorit, care in urma testarii
la poligraf a recunoscut fapta comisa.
O alta modalitate de victimizare a femeii este maltratarea si chiar uciderea
acesteia de catre sot. Cauzele care duc la acest gen de infractiuni sunt diverse: conflicte
intrafamiliale, gelozie, infidelitate conjugala, alcoolism sau unele boli psihice de care sufera
sotul.
De o complexitate aparte sunt unele cazuri in care sot
 Dintre cazurile de acest gen, prezentam cate un exemplu:
* In dimineata zilei de 13 mai 1996, Politia Cluj a fost sesizata telefonic despre
faptul ca intr-o garsoniera din municipiul Cluj-Napoca a avut loc o explozie care a provocat
si victime.
Echipa de cercetare s-a deplasat la fata locului si a constatat ca explozia a avut
loc, iar in interior se afla cadavrul femeii C.K. in varsta de 25 ani care prezenta multiple
plagi prin intepare in zona toracica, iar gatul acesteia era sectionat aproape in intregime.
Investigatiile efectuate au stabilit faptul ca victima C.K. era casatorita si avea un
copil in varsta de 2 ani. Sotul (28 de ani) acesteia a lipsit o anumita perioada de timp din
tara, fiind plecat la o specializare. Cand a revenit in tara, a constatat ca sotia vrea sa
divorteze, deoarece a cunoscut un alt barbat cu care intentiona sa se casatoreasca. Surprins
si nemultumit de aceasta situatie, sotul (in seara zilei de 12 mai 1996), dupa ce a consumat
bauturi alcoolice, a avut o "discutie" cu sotia, discutie care s-a transformat intr-o altercatie,
culminand cu aplicarea mai multor lovituri de cutit. Cand si-a dat seama ca sotia a decedat,
a deschis gazul si in garsoniera a avut loc o explozie, in urma careia a suferit arsuri foarte
grave. Dupa 7 zile acesta a decedat la spital.
* In luna iulie 1995 a fost transportat de urgenta la spital, O.T. in varsta de 39 de
ani dintr-o comuna din judetul Constanta. Acesta prezenta o plaga prin intepare in zona
abdominala. La scurt timp dupa internare, in urma complicatiilor survenite, O.T. decedeaza.
Din relatarile sotiei acestuia a rezultat ca victima fiind in stare avansata de
ebrietate a cazut intr-un cutit, autoaccidentandu-se.
Dupa o anumita perioada de timp (in anul 1996) cercetarile cu privire la acest
caz au fost reluate de catre politie si procurorul criminalist. S-a dispus testarea la poligraf a
sotiei victimei, O.M. in varsta de 40 de ani, casnica. In timpul testarii, O.M. a revenit asupra
declaratiilor date initial cu privire la asa-zisa autoaccidentare a sotului. Aceasta a relatat ca
sotul in mod frecvent consuma bauturi alcoolice, iar cand ajungea in stare de ebrietate de
fiecare data o batea si uneori o intepa cu cutitul (prezentand urme vizibile). Intr-un asemenea
moment, nemaisuportand "tratamentul" la care era supusa din partea sotului, O.M. a luat un
cutit si l-a injunghiat pe acesta in abdomen.
In general, barbatii provoaca un numar mai mare de victime decat femeile. Acest
lucru este explicabil prin faptul ca barbatii sunt mai agresivi decat femeile si se implica mai
mult in situatiile conflictuale violente.
Se apreciaza ca sunt si profesii cu o vulnerabilitate victimala ridicata, iar altele cu
una mai scazuta. Printre profesiile din randul carora se recruteaza mai multe victime se afla
cele de factor postal, casier, taximetrist, reporter etc. Explicatia consta in faptul ca astfel de
profesii implica prezenta persoanelor respective in locuri izolate unde pot fi atacate cu
usurinta. Vulnerabilitatea victimala poate fi atenuata prin gradul ridicat de socializare si
integrare psihosociala pe care il implica unele profesii.
S-a constatat ca "timpul" si "spatiul" constituie factori victimogeni. Astfel, in
zilele de sambata si duminica, numarul victimelor este mai mare decat in celelalte zile ale
saptamanii, iar spatiile inchise si izolate favorizeaza comiterea unor infractiuni cu violenta.
2. CLASIFICAREA VICTIMELOR
Comportamentul uman nu poate fi etichetat si clasificat in categorii individuale
strict distincte si clar stabilite, orice clasificare avand un caracter mai mult sau mai putin
arbitrar.
Incercarile de clasificare a victimelor implica o multitudine de dificultati care tin
atat de marea diversitate a infractiunilor, cat si de responsabilitatea si rolul avut de victima in
comiterea infractiunii, de faptul ca victimele apartin tuturor categoriilor de variabile: varsta,
sex, pregatire generala si profesionala, rol-status socio-economic etc.
O clasificare victimala riguros stiintifica poate constitui si un instrument deosebit
de util pentru prevenirea victimizarii multor persoane.
Cu toate problemele pe care le ridica victima, numerosi autori au incercat sa
realizeze diverse clasificari, in functie de o serie de criterii si variabile. Astfel, criminologul
german Hans von Hentig (1948), pe baza sintezei unor criterii psihologice, biologice si sociale
distinge victimele innascute (born victims) de victimele societatii (society - made victims).
Conform acestei clasificari se disting 13 categorii de victime: victime tinere, victime
varstnice, victime femei, consumatorii de alcool si stupefiante, imigrantii, minoritatile etnice,
indivizii normali, dar cu inteligenta redusa, indivizii (temporar) deprimati, indivizii achizitivi
(lacomi), indivizii destrabalati si desfranati, indivizii singuratici (izolati), chinuitorii
(torturantii) si indivizii "blocati" (in datorii) si "nesupusii" (mai greu victimizati). Fiecare
dintre aceste tipuri de victime prezinta caracteristici comportamentale specifice care le
confera un grad sporit de victimizare (Bogdan & Santea, 1988). Criticand clasificarea lui
Hans von Hentig, criminologul american Stephen Schafer (1977) arata ca aceasta nu se refera
la caracteristicile victimelor, ci mai degraba la tipurile de situatii psihologice si sociale.
Schafer propune o clasificare mai consistenta sub aspectul logico-stiintific,
criteriul acesteia fiind gradul de participare si de responsabilitate al victimei in interactiunea ei
cu infractorul.
Tipologia victimala a lui Stephen Schafer cuprinde (Bogdan & Santea, 1988):
 1)Victime care anterior faptului infractional nu au avut nici o legatura cu
faptasul. Victima nu are nici o parte de vina in actul infractional; incidental victima s-a aflat
la locul infractiunii. Astfel, este cazul functionarului de la ghiseul unei banci care nu are nici o
legatura cu infractorul, el devine victima numai pentru ca la ora respectiva se afla acolo.
In cazurile de acest tip, actiunea infractorului este rezultatul unei decizii
unilaterale luate de el, victima sub nici un aspect nu are vreo parte de vina, caracteristicile sale
fizice sau psihice nu sunt determinante.
2)Victime provocatoare sunt acelea care anterior victimizarii lor au comis ceva,
constient sau inconstient, fata de infractor. Asemenea cazuri pot fi intalnite atunci cand cineva
(victima ulterioara) se comporta arogant fata de viitorul infractor sau daca nu isi tine o
promisiune data solemn ori daca intra in relatii amoroase cu iubita infractorului etc. Multe
fapte de acest fel pot starni instinctele agresive ale raufacatorului, care apoi "trece usor la act",
victimizandu-l pe cel care i-a provocat starea de frustrare.
3)Victime care precipita declansarea actiunii raufacatorului. Este cazul
persoanelor care, prin conduita lor, influenteaza raufacatorii in a comite infractiuni, desi intre
cei doi protagonisti nu a existat o legatura. Comportamentul neglijent al viitoarei victime il
incita pe infractor (persoana care tranteste portiera autoturismului, dar uita sa o incuie; femeia
care umbla seara prin locuri putin frecventate si are o costumatie provocatoare etc.).
Schafer sublinia ca oricat de ademenitoare ar fi "ocaziile", ele nu au nici un efect
asupra unor persoane care sunt perfect integrate in societate si accepta normele moral-legale.
Totusi si in aceste cazuri o parte din vina apartine victimei, care prin comportamentul
neglijent, prin lipsa de grija fata de bunuri sau propria persoana o fac sa devina prada usoara
pentru infractori.
4)Victime slabe sub aspect biologic, ale caror slabiciuni fizice si psihice trezesc
ideea comiterii unor acte criminale impotriva lor (copiii, batranii, debilii fizic sau mintal).
Desi constitutia biologica, lipsa posibilitatii de aparare adecvata sau chiar de raportare
ulterioara faciliteaza sau chiar precipita comiterea infractiunii, totusi victima nu poate avea
nici o parte din responsabilitate. O parte din responsabilitate le revine persoanelor care, prin
gradul de rudenie sau profesiune, isi neglijeaza datoria expunand la victimizare pe cei fata de
care au raspunderi moral-legale.
5)Victime slabe sub aspect social sunt considerate de autor acei indivizi care, prin
statusul de etnici minoritari sau apartinand unor religii neagreate de catre comunitate, fara sa
aiba nici un fel de vina reala personala, cad frecvent victime agresiunii manifestate de catre
reprezentantii comunitatii. Populatia de culoare din anumite tari cu ideologie rasista, diversele
secte ale unor religii neagreate de majoritatea populatiei, constituie victime fata de care
linsajul se aplica uneori cu destul zel.
6)Victime autovictimizante sunt acele persoane care orienteaza agresiunea catre
propria persoana, ele insele ajung sa devina proprii lor criminali. Toxicomaniile, suicidul,
cartoforia etc. sunt acte deviante sau chiar criminale in care cel lezat joaca rolul dublu de
criminal si de victima, responsabilitatea nicidecum nu poate fi impartita in aceste cazuri intre
infractor si victima.
7)Victime politice sunt persoanele care au de suferit din cauza convingerilor lor,
convingeri care nu trebuie sa se materializeze neaparat in actiuni.
O interesanta tipologie este cea pe care criminologul Wolf Middendorf o face
victimei escrocheriei (Bogdan & Santea, 1988). Aceasta tipologie cuprinde patru categorii de
victime escrocate:
1)Victima "generoasa", care este deseori pagubita nu prin faptul ca ar dori vreun
avantaj material din relatia cu infractorul, ci din cauza disponibilitatii sale de a sari in ajutorul
oricui ii cere concursul. Falsii cersetori, care afiseaza diverse infirmitati fizice sunt profitorii
naivitatii victimelor. Tot aici se incadreaza "generosii" care gazduiesc diverse persoane, dupa
care se trezesc jefuiti de o parte din bunuri.
2)Victimele "bunelor ocazii" sunt cele ce fac cumparaturi ocazionale de la
indivizi necunoscuti care se pretind a fi in "jena financiara momentana" si ofera la preturi
derizorii diverse obiecte de mare valoare.
3)Victimele devotiunii si ale afectivitatii. In aceasta categorie intra religiosii
fanatici, care sunt dispusi sa doneze bani, bunuri, sa renunte la proprietati etc. pentru a putea
fi pe placul unor puteri supranaturale. Tot din aceasta categorie de victime fac parte si acele
femei mai varstnice care vor sa se casatoreasca cu orice pret.
4)Victimele lacomiei si ale doritorilor de mari castiguri ilicite. In cazul acestora
este greu de stabilit ce parte de vina are fiecare dintre protagonistii actiunii. Cumparatorii de
actiuni ale caror valoare va creste imediat, finantatorii unor sisteme sigure de castig la ruleta,
sunt mostre din infinitele variante pe care escrocii mai rafinati le utilizeaza pentru atragerea si
jefuirea victimelor.
Fattah (1967) diferentiaza victimele dupa gradul de participare si implicare in
comiterea actelor infractionale: nonparticipare; latent, predispus; provocator; participant; fals.
Aproximativ tot in baza acestui criteriu Lamborn (1968) stabileste sase categorii
de victime, subliniind in special tipul de "intalnire" victima-infractor: initiere; facilitare;
provocare; comitere, savarsire; cooperare; instigare.
 Cea mai simpla clasificare pare a fi cea realizata dupa criteriul agentului
victimizator: victime ale omorului, ale loviturilor cauzatoare de moarte, ale talhariei, ale
violului, ale furtului, ale inselaciunii etc.
3. AUTOVICTIMIZAREA
In general, agresivitatea se manifesta ca urmare a interactiunii dintre doua
categorii de factori: impulsurile latente sau manifeste din interiorul nostru si reactiile
stimulative din exterior. Cand forta agresiva acumulata in interior se orienteaza spre persoana
care a produs-o, aceasta devine autoagresivitate, autoagresiune.
Autoagresiunea cuprinde atitudini, acte, fapte, manifestari de agresivitate si
violenta fata de propria persoana.
Autoagresiunea cunoaste o gama variata de comportamente care culmineaza cu
sinuciderea. Aceasta reactie comportamentala extrema care este suicidul, are la baza
dezechilibrul intre forta si semnificatia stimulilor interni, respectiv externi si modalitatea de
raspuns a persoanei.
Cercetarile din domeniul psihologiei si psihiatriei arata ca cel care se sinucide o
face din cauza cuiva sau a ceva, cu care nu a reusit sa comunice si acest fapt i-a blocat in mod
tragic fluxul existential.
Cand exprimarea acestui conflict se face in interior, are loc suprimarea eului,
respectiv sinuciderea. Cauzele sinuciderii sunt biopsihosociale si tin atat de structura
personalitatii, cat si de structura si dinamica societatii.
Majoritatea definitiilor date suicidului scot in evidenta elementul intentional,
faptul ca persoana in mod constient isi suprima viata. Suicidul este o actiune voita a
subiectului care consta in suprimarea propriei vieti.
Situatiile dificile, tentativele autolitice si suicidul, exprima o grava perturbare a
starii de constiinta a acelor persoane ce isi pot pierde capacitatea de rezistenta si depasire a
functionarii, in proiectia lor de afirmare. Aceste constatari cuprind dominantele unor situatii
expresive pentru categorii diferite ce apartin unor culturi, traditii, relatii psihopatologice si ale
unor situatii din traiectoria unor societati.
Situatiile autolitice succed si agraveaza starile cunoscute ca fiind dificile pentru o
persoana si conditia sa de existenta si afirmare in viata. Preocuparile dominante in situatiile
existentiale si autoanaliza lor individuala se pot constitui ulterior in acte de suicid, acte
dezvoltate in procese de constiinta si conduite polimorfe de auto si hetero-agresivitate
(Pirozyñski, Scripcaru & Belescu, 1996).
 Orice dificultate fireasca din afirmarea vietii poate distinge, in durata unei
personalitati, o motivatie existentiala, in care pot interveni crize sau stari critice de epuizare,
cu neputinta vitala de a exista si intretine o comunicare functionala.
Autoanularea existentei de sine apartine unei conditii subiective si unor factori
victimologici. Procesele psihice, dominantele lor psihologice si patologice detin expresivitati
latente, partial mascate sau aparent ignorate, suprimate sau convertite in reactii paradoxale ce
pot precipita tensiuni supraliminare care declanseaza starea de criza a riscului vital.
Suicidul si motivatia sa exprima semnificatia grava a conditiei umane, a
personalitatii si a unor relatii interpersonale. Psihologia fiecarei personalitati exprima
caracteristica individuala a unei mentalitati strabatuta de evenimentele traite si gradul lor
distinct de a actiona si reactiona la frustratii.
In structura personalitatii sinucigasilor pot fi gasite anumite predispozitii latente
care in conditii situationale adecvate pot fi activate. Trecerea la act este conditionata atat de
structura specifica a personalitatii sinucigasului (labilitate, egocentrism, indiferenta afectiva
etc.), cat si de incitatiile exterioare, care pot fi chiar de intensitate minima, dar resimtite acut
ca frustrante, nefavorabile, neconforme cu cerintele si sentimentele intime ale subiectului. Ei
cred ca moartea este singurul mod de rezolvare a problemelor pe care le au.
Considerata o forma specifica de conduita devianta, prin sinucidere nu se
urmareste autodesfiintarea, ci mai degraba moartea, fuga de viata si modul in care aceasta se
prezinta sau este perceputa la un moment dat.
Sinuciderea presupune parcurgerea a trei faze diferite (Dragomirescu, 1976):
1)Suicidatia - faza de incubatie, de aparitie a ideii de a termina cu totul si de a-si
pune capat zilelor. Cauzele sunt de natura psihopatologica (tulburari psihice grave, stari
depresive severe, etilism cronic etc.), de natura sociala (esec profesional, familial, scolar etc.)
sau de natura psihosomatica (boli incurabile, infirmitati fizice, malformatii congenitale etc.).
2)Suicidactia - faza de trecere de la idee la decizie, ea incluzand si cautarea
formelor, metodelor si procedeelor de realizare a actului propriu-zis. In aceasta faza asistam la
o crestere marcata si progresiva a starii de tensiune intrapsihica, este momentul "exploziei
autodistructive" cand individul adopta decizia infaptuirii suicidului.
3)Traumatizatia - faza de realizare efectiva, de punere in practica a modalitatilor
autodistructive. Important in aceasta etapa a conduitei suicidare sunt metodele folosite si
efectul lor. Traumatizatia poate fi urmata de reusita sau nu, in acest ultim caz ea ramanand la
nivelul de tentativa de suicid.
Alex Thio (1988) diferentiaza trei categorii de suicid si anume:
 a)Suicidul-amenintare. Persoanele care ameninta cu suicidul urmaresc de fapt,
atingerea unor scopuri in viata, tendinta acestora fiind mai mult sa traiasca decat sa moara.
Atunci cand nu reusesc sa-si atinga scopurile propuse unele dintre aceste persoane pun in
aplicare amenintarile lor (santajul suicidar).
Comportamentele presuicidare sunt adesea avertismente sau forme de amenintare
pe care cei din jur nu le receptioneaza ca atare ori nu le acorda importanta cuvenita si nu
realizeaza starea de pericol in care se afla cel ce emite asemenea avertismente. In aceasta
situatie se impune ajutorul social sau medical.
b)Suicidul-tentativa. Persoanele care fac parte din aceasta categorie sunt usor
labile, nehotarate, neconvingatoare, ambigue in intentia lor. Foarte adesea afirma ca "nu-mi
pasa daca mor sau traiesc". Cele mai multe tentative de suicid se petrec in locuri sau
conjuncturi in care salvarea este posibila, probabila sau chiar inevitabila.
EXEMPLU:
Numitul V.T. in varsta de 25 de ani este un caz edificator, pentru ca in cinci ani a
avut 16 tentative de sinucideri. A incercat, cam tot ce intra in arsenalul unui sinucigas
"profesionist". Si-a taiat venele de la brate, a inghitit cantitati mari de pastile, a vrut sa se
inece, s-a dat cu capul de pereti, s-a aruncat de la etajul trei si ultima data si-a taiat
meticulos, cu o bucata de sticla, tot pieptul, "incercand (spunea el) sa ajunga la inima". Toate
tentativele de sinucidere le-a facut "teatral". Nu il intereseaza ca se automutileaza, el stie una
si buna: "tot de mana mea o sa mor". Mama lui a decedat, iar tatal a "disparut" in lume. Nu
are frati, nici surori, a fost casatorit si a divortat. Consuma bauturi alcoolice in mod frecvent
si motivul incercarilor sale este ca nimeni nu il ajuta. Medicii il compatimesc, dar de inteles
nu il intelege nimeni.
c)Suicidul-reusit. Doua treimi din cei care se sinucid sunt cunoscuti a fi avand cel
putin o tentativa suicidara in perioada anterioara. Cei mai multi dintre ei au comunicat, direct
sau indirect, ideea lor suicidara altor persoane. Actul suicidar implica existenta (reala sau
imaginara) a unei probleme care aparent nu are solutie si din care suicidantul nu poate iesi
decat prin actul tragic al sinuciderii.
Pornind de la notele scrise de catre sinucigasii-reusiti si de la relatarile celor care
incearca sa se sinucida, se pot discerne mai multe tipuri de sentimente suicidare, cum ar fi:
sentimente de scuza, de remuscare, de vinovatie, de razbunare, de generozitate si uneori
sentimente suprarealiste.
In ceea ce priveste structura personalitatii, toate statisticile demonstreaza ca
frecventa sinuciderii cunoaste o curba ascendenta de la varsta de 14-15 ani pana la varsta de
50 de ani, cu doua cresteri foarte accentuate la adolescenta si la varsta a treia (Paunescu,
1994). Adolescenta este perioada cea mai vulnerabila, in care fortele impulsionale se
confrunta cu exigentele valorilor morale. La varsta a treia, legea vulnerabilitatii determinata
de varsta biologica ramane valabila. Legea vulnerabilitatii este dovedita si prin raportul dintre
numarul sinuciderilor la adolescenta si la varsta a treia, care este de 3/9.
Cercetarile cele mai pertinente arata ca nu exista o ereditate suicidara propriu-zisa,
ci numai un procentaj ridicat de anumite predispozitii suicidare, sau trasaturi psihopatologice
generale.
Adolescentul sinucigas se dezvolta intr-un mediu psihosocial cu grave perturbari
structurale si relationale. Totusi, este greu de stabilit un raport precis intre perturbarile
mediului socio-familial si frecventa suicidului, pentru ca exista o multitudine de modalitati
prin care copilul sau adolescentul receptioneaza si integreaza aceste influente.
Societatea actuala creeaza conditiile pentru aparitia, dezvoltarea si amplificarea
sentimentului de insecuritate afectiv-relationala. Tensiunile existente in societate sunt prezente
si se amplifica si la nivelul familiei, sinuciderea fiind o solutie preferata in fata dificultatilor
existentei.
Motivarea conduitelor autoagresive la tineri (cu personalitati vulnerabile) se face
pe seama dificultatilor de adaptare, a esecului in procesul de scolarizare, instruire sau de ordin
sentimental, inadaptarii pe fondul imaturitatii afective, volitive si din punct de vedere a
constiintei sociale. Se impune identificarea factorilor de ordin predispozant, favorizant si
declansant (biogeni, neuropsihogeni, socioculturali etc.).
Adolescentii suicidari au o conduita in limitele largi ale normalitatii, dar sunt
prezente si unele tulburari de comportament, reactii depresive, stari reactive, uneori foarte
exagerate din cauza hipersensibilitatii si a "exploziei" de personalitate.
Sindromul presuicidar la adolescenti se manifesta prin depresie, anxietate,
agitatie, perturbari ale somnului, manifestari psihosomatice, schimbari in comportamentul
social, cu afectivitate labila, iritabilitate crescuta si agresivitate manifesta, o pierdere a
umorului, a performantelor scolare, a initiativei si pretuirii de sine etc. Depistarea
adolescentilor care prezinta acest sindrom este deosebit de utila in practica prevenirii
sinuciderilor.
Actul suicidar poate avea loc ca rezultat al unui "scurt circuit", cu componente
impulsive, fara ca subiectul sa poata decide constient asupra lor, executand actiunea in timpul
unei obnubilari a constiintei; alteori este rezultatul unei premeditari anterioare sau poate fi
urmarea unei fantasme, in care actul sinucigas a fost de multe ori executat imaginar, in functie
de consecintele sale asupra propriei persoane (narcisism, dorinta de a se razbuna, de a pedepsi
pe cineva, pentru a fi iubit, dorinta de a deveni erou etc.).
Incadrata in autoagresivitate, sinuciderea este o forma ambivalenta de
autopedepsire si heteropedepsire, in sensul ca adolescentul, prin acest act isi pedepseste
parintii, stiind astfel ca ii distruge sufleteste, si in acelasi timp, se pedepseste pe sine pentru
fapte - de multe ori imaginare. Adler a emis ideea ca sinuciderea este o forma de
hipercompensare fata de sentimentul de inferioritate. Adolescentul recurge la sinucidere
pentru a demonstra lumii importanta si valoarea lui si pentru a arata anturajului cat pierde prin
disparitia sa.
Printre mecanismele psihologice ale sinuciderii la aceasta varsta, sunt si reactiile
nestapanite fata de privarea de dragoste, fie a parintilor, fie a unei persoane de sex opus.
Tendinta adolescentului de a-si intensifica starile sufletesti sau tendintele afective, il conduce
uneori la supozitia ca este nedreptatit, marginalizat, umilit, acestea fiind situatii greu de
suportat. Frustrarea provoaca tendinta de agresivitate impotriva celor care au determinat-o si
totodata declanseaza un sentiment de culpabilitate, care orienteaza agresivitatea catre propria
persoana.
Tendintele agresive pot fi amplificate si de factorii constitutionali, prin raportarea
la unele modele agresive parentale sau ambientale. Uneori agresiunea ambientala determina la
adolescent aparitia impulsului de sinucidere, prin intoarcerea acesteia catre propria persoana.
Cand autoagresivitatea devine foarte puternica, adolescentul nu mai reuseste sa-si
utilizeze mecanismele de compensare, nu mai poate sa stabileasca relatii cu propriul eu, nu
mai gaseste la altii nici incredere, nici dragoste, iar in interiorul sau exista numai ura si
violenta. Aceasta stare, traita constient sau inconstient, activeaza toata frustratia din copilarie.
In aceasta stare de tensiune adolescentul se simte singur, abandonat, incarcat de resentimente,
pentru el existenta nu mai are sens, tendinta de sinucidere fiind singura cale de rezolvare a
acestei situatii.
Statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii (Paunescu, 1994) stabilesc o
corelatie intre grupa de varsta si sinucidere. Perioada de involutie (imbatranire) cunoaste cel
mai ridicat procent de persoane care se sinucid. Procesele biopsihosociale apartinand
imbatranirii, produc o serie de modificari psihopatologice in personalitatea varstnicilor care,
de multe ori, declanseaza impulsul de autoagresivitate sub diferite forme, printre care si
sinuciderea. Pe langa starile patologice, situatia varstnicilor este afectata atat de cauze
economice, cat si de cauze sociale, relationale. Nevoile materiale, sentimentul abandonului
total, lipsa de asistenta si protectie sociala, singuratatea, traumatismele psihoafective etc., fac
sa creasca numarul sinuciderilor la varstnici.
In peste 90% din cazuri, sinuciderea este primul semn al unei boli psihice, chiar
daca aceasta nu a fost diagnosticata. Pentru clarificarea eventualelor cauze psihice ale actului
de suicid, se face asa-numita "autopsiere psihologica". De cele mai multe ori, subiectul
prezinta tulburari psihice, cu toate ca pentru cei din jur el parea un om perfect normal si cu
atat mai mult gestul lui era inexplicabil.
Frecventa sinuciderilor este mai mare la barbati decat la femei. Mariajul
influenteaza pozitiv rata sinuciderilor atat la barbati cat si la femei. Astfel, vaduvii se sinucid
mult mai frecvent decat celibatarii, urmeaza divortatii si pe ultimul loc sunt cei casatoriti. Pe
langa mariaj, existenta copiilor pare sa constituie un factor de diminuare a riscului de
sinucidere.
Cu cat nivelul intelectual si cultural este mai ridicat, cu atat scad tendintele
suicidare. Persoanele cu o pregatire superioara au capacitatea de a descoperi sistemele de
compensare. Situatia socio-morala intareste motivatia existentiala.
In cazul conduitei suicidare, in general, trebuie adoptata urmatoarea schema de
interventie (Dragomirescu, 1980):
a) Preventia sau pre-interventia actioneaza asupra etapei clinice a suicidactiei si
cuprinde totalitatea masurilor profilactice indreptate asupra individului sau comunitatii sociale
in scopul prevenirii conduitei suicidare, a cauzelor care o pot genera. In aceasta categorie de
masuri se pot distinge doua grupe: masuri psihoprofilactice (educatie sanitara,
psihopedagogica etc.) si masuri psihosociale (insertie socio-familiala pozitiva, relatii
interpersonale pozitive etc.). Masurile psihoprofilactice se opun actiunii cauzelor patologice
de ordin individual, ale conduitei suicidare, iar masurile psihosociale - actiunii cauzelor de
ordin comunitar, sociale ale conduitei suicidare.
b) Interventia sau etapa terapeutica include totalitatea masurilor cu caracter
curativ indreptate asupra persoanei sau asupra circumstantelor sociale, extraindividuale, in
scopul combaterii factorilor care o intretin sau o agraveaza. In aceasta categorie de masuri se
pot distinge trei grupe: masuri medicale, masuri psihiatrice (terapie biologica, psihoterapie,
terapie ocupationala) si masuri medico-sociale (socio-pedagogice, protectie sociala, siguranta
medico-legala). Masurile de interventie medicala (reanimare, terapie etiologica intensiva de
urgenta) trebuie actionate in momentul crizei autoagresive, cele de interventie psihiatrica se
opun circumstantelor de ordin psihopatologic, iar masurile medico-sociale contracareaza
circumstantele sociopatice.
 c) Recuperarea sau post-interventia cuprinde totalitatea masurilor de eliminare a
urmelor crizei suicidare, de anulare a consecintelor conduitei suicidare, indreptate atat asupra
individului cat si asupra comunitatii sale sociale. In cadrul acestor masuri de recuperare
distingem doua grupe: masuri individuale (psihoterapie, asistenta psihiatrica constand in
terapie si supraveghere psihiatrica, socioterapie) si masuri sociale (adaptare familiala,
profesionala, sociala). In general masurile recuperatorii urmaresc indepartarea efectelor
traumatizatiei pe plan somatic, iar pe plan psihologic, restabilirea echilibrului normal al
personalitatii individului.
4. MASURI DE PROTECTIE IMPOTRIVA
VICTIMIZARII
Protectia impotriva victimizarii este o strategie care duce la consolidarea
sentimentului de securitate al membrilor unei societati. Ideal ar fi ca intr-o societate libera si
democratica sa nu existe nici un pericol de victimizare, fiecare persoana sa se simta in
siguranta indiferent de pozitia sa sociala, economica, varsta, sex etc. Sentimentul de
securitate, atat la nivelul persoanei cat si la cel al colectivitatii, este expresia unui cadru social
stabil si echilibrat.
Masurile de protectie sociala revin in special compartimentelor judiciare
responsabile cu prevenirea infractiunilor, descoperirea infractorilor si pedepsirea acestora.
Existenta normelor juridico-penale, a sistemului de judecata si pedepsire a infractorilor
diminueaza in mare masura activitatea infractionala si creste nivelul de securizare psihologica
a persoanelor. Actiunea preventiva in domeniul social presupune cateva obiective (Bogdan &
Santea, 1988):
¨educarea moral-juridica a cetatenilor pe baza cunoasterii legilor si a formarii unor
convingeri ferme cu privire la necesitatea respectarii constiente a dispozitiilor legale. O
asemenea activitate complexa se poate realiza numai printr-o actiune sistematica, cu caracter
permanent, la care sa contribuie toti factorii politici, sociali si culturali-educativi cu
raspundere in acest domeniu;
¨pregatirea antiinfractionala a populatiei pentru a cunoaste normele de convietuire
sociala, cerintele comportamentale generale de evitare a situatiilor sau circumstantelor in care
persoanele ar putea deveni victime ale unor infractiuni;
¨consilierea si indrumarea individuala a cetatenilor cu privire la conduita ce se
recomanda a fi urmata - in cazuri concret determinate - pentru a impiedica evolutia negativa a
unor stari de fapt si ajungerea lor in pozitie de victime;
 ¨identificarea din timp a unor victime potentiale - indeosebi prin posibilitatile de
cunoastere specifice organelor judiciare - si promovarea unor masuri de protectie sau
autoprotectie ale acestora.
Masurile de autoprotectie sunt cele ce revin in sarcina persoanelor particulare,
masuri care trebuie sa aiba un caracter organizat si de permanenta pentru a evita riscul
victimal si al victimizarii.
In ceea ce priveste prevenirea si evitarea riscului victimal s-a incercat sa se
formuleze o serie de recomandari integrate in diferite strategii, programe, tactici. Toate aceste
incercari comporta un anumit grad de dificultate, deoarece este foarte greu de identificat toate
situatiile particulare in care ele ar putea preveni actiunile victimizante.
In vederea prevenirii victimizarii este necesar sa fie luate atat masurile de
protectie sociala, cat si cele de autoprotectie.
Realitatea sociala din tara noastra confirma faptul ca multe persoane, unele cu un
nivel cultural ridicat si cu o experienta bogata de viata, nu acorda intotdeauna importanta unor
reguli de prudenta comportamentala si ajung cu usurinta in postura de victime.
Pregatirea antiinfractionala a populatiei este necesara in conditiile in care rata
criminalitatii creste, determinand o intensificare a sentimentului de insecuritate resimtit de
catre toate persoanele, dar mai ales de cei care prezinta un risc victimal mai mare (copii,
femei, persoane in varsta, handicapati etc.).
Masurile de protectie impotriva victimizarii trebuie sa se adreseze publicului larg
si sa vizeze cat mai multe situatii de posibil risc victimal, punand accent pe urmatoarele
aspecte:
¨evitarea persoanelor cunoscute ca avand manifestari violente, care poarta asupra
lor cutite ori consuma excesiv bauturi alcoolice si provoaca scandaluri, trecand chiar din
motive minore la actiuni violente;
¨acordarea unei atentii sporite selectiei relatiilor cu persoanele cunoscute
ocazional si pe cat posibil evitarea acestora, motivat de faptul ca din partea unor asemenea
indivizi putem avea oricand surprize neplacute, chiar suferinte fizice si morale. Se vor evita
relatiile ocazionale cu persoanele care cer gazduire, care ofera sau solicita spre vanzare
bauturi alcoolice, bunuri, valori sau isi ofera serviciile pentru efectuarea diverselor activitati.
In aceasta categorie de multe ori sunt implicati infractori recidivisti sau fara ocupatie, care
urmaresc plasarea unor bunuri, valori furate sau inselarea bunei credinte a cetatenilor;
¨evitarea frecventarii locurilor si mediilor unde se aduna elemente dubioase pentru
consum de bauturi alcoolice, practicarea jocurilor de noroc etc.; evitarea pe cat posibil a
zonelor aglomerate (unde se pot comite furturi din buzunare sau posete) si a zonelor slab
circulate sau iluminate (unde pot fi victime ale unor infractiuni de talharie, viol, vatamare
corporala etc.), precum recomandarea ca in asemenea locuri si la ore tarzii, sa nu circule
femeile singure, alegand alte trasee de deplasare mai sigure, chiar daca acestea sunt mai lungi;
¨indrumarea minorilor ramasi singuri la domiciliu de a nu deschide usa si de a nu
primi in locuinta persoane necunoscute, indiferent de motivul care-l invoca. Instruirea
acestora ca, in zonele in care se joaca sau in vecinatatea scolilor sa nu accepte relatii
ocazionale cu persoane care se comporta binevoitor, le ofera dulciuri, prajituri, jucarii, ii
invita la plimbare, in parc sau padure ori se autoinvita la domiciliul copiilor sub diverse
pretexte (sa bea un pahar cu apa, sa dea un telefon etc.). In multe cazuri, asemenea elemente
fac parte din randul hotilor (care iau de la copii bunurile de valoare sau se informeaza prin
acestia despre starea materiala si programul parintilor), adeseori din categoria psihopatilor
sexuali periculosi, care ademenesc si corup copiii (indeosebi fetitele);
¨neacceptarea de catre tineri si mai ales de catre tinere a unor invitatii tentante din
partea unor necunoscuti, pentru a merge la discoteca, restaurant sau in excursie(eventual cu
autoturismul), ori la diverse ceaiuri sau onomastice la domiciliul celor in cauza, unde pot
deveni victime ale unor infractiuni de viol, talharie etc.; recomandarea tinerelor fete sa poarte
o vestimentatie neprovocatoare care sa nu incite la acostare;
¨este recomandabil ca persoanele in varsta si care locuiesc singure, daca doresc sa
vanda bunuri de valoare, sa nu apeleze la mica publicitate sau la anunturile afisate pe imobile,
deoarece pot fi vizate de infractori;
¨posesorii de autovehicule sa nu lase in interiorul acestora aparatura, bunuri sau
valori care pot incita infractorii. Este indicat sa se instaleze sisteme antifurt atat la
autovehicule cat si la locuinte;
¨unitatile din domeniul colectarii, transportului si pastrarii valorilor monetare
trebuie sa ia masuri ferme de asigurare a acestora prin grile metalice, sisteme de inchidere
eficiente, case de bani sigure fixate la sol sau in perete, instalarea unor sisteme de alarmare si
dupa caz, cu paza inarmata;
¨cand unele persoane ajung victime si sunt in contact direct cu infractorii, trebuie
abordat un comportament care sa vizeze manifestari hotarate de atentionare a cetatenilor din
imprejurimi sau folosirea unor trucuri, cum ar fi strigarea pe nume al unui barbat, ca si cum
acesta ar fi in apropiere etc. Cand acestea nu dau rezultate, victimele trebuie sa ia o atitudine
prudenta si elastica, de negociere cu cel in cauza pentru a castiga timp si a nu accentua
tentativele de violenta ale infractorilor. In situatiile limita, cand atacul este iminent si deosebit
de grav, este indicat ca victima sa nu ameninte cu reclamarea faptei, acceptand de nevoie un
"tratament de compromis", pentru a nu-si pune in pericol viata.
Cele mai multe imprejurari din viata pot fi tot atatea prilejuri pentru declansarea
unor comportamente agresive interpersonale sau de grup; interventia trebuie sa contribuie la
scaderea gradului de tensiune intrapsihica, in primul rand prin inlaturarea cauzelor
conflictualizarii, care pot fi obtinute prin adoptarea unei atitudini afective pozitive,
manifestate printr-o vorbire calda, calma, convingatoare si o gestica de bunavointa.
Recomandari utile se pot face referitor la modalitatea in care o persoana poate
interveni pentru aplanarea unei stari conflictuale, a unui scandal sau incaierari, in sensul de a
nu actiona de una singura si in mod direct, intercalandu-se intre agresori si eventuala victima,
deoarece risca sa devina victima. Sigur ca interventia hotarata a unor asemenea persoane
poate fi salvatoare, dar ea trebuie sa fie bine orientata si sa nu fie riscanta. In acest sens cel in
cauza este bine sa solicite concursul altor persoane din apropiere si numai dupa aceea, cu
prudenta, sa incerce aplanarea nu prin forta fizica proprie, ci prin dialog, crearea convingerii
agresorilor ca pot fi anihilati.
O activitate preventiva eficienta presupune analiza temeinica a fiecarui caz grav
de infractiune comisa pentru a se desprinde concluzii pertinente cu privire la cauzele acestora,
la conditiile care le-au favorizat, frecventa lor in timp si spatiu, lipsurile manifestate de diversi
factori implicati in activitatea de prevenire, precum si la factorii de risc victimal. Acest mod
de lucru completeaza si imbunatateste activitatea specifica de prevenire, coroborandu-se
datele concrete obtinute din studiul de caz cu cele de ordin mai general desprinse din analiza
globala a criminalitatii sau a diferitelor genuri de infractiuni.