CONSUMUL DE ALCOOL ŞI

CRIMINALITATEA

CUPRINS
INTRODUCERE 4

CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE DE CRIMONOLOGIE 5

1.1. Criminologia şi domeniul ei de cercetare: privire istorică, orginalitatea criminologiei, evoluţie 5
1.2. Criminalitatea şi alte forme de devianţe sociale 5
1.3. Funcţiile criminologiei 10
1.4. Legislaţia naţională privind consumul de alcool 13

CAPITOLUL II. ANALIZA CAUZALĂ PRIVIND RELAŢIA DINTRE CONSUMUL DE 19

ALCOOL ŞI CRIMINALITATE
2.1. Analiza cantitativă 19
2.1.1. Teoria socilogică 19
2.1.2. Teoria psihologică 21
2.1.3. Teoria psihomorală 29
2.1.4. Relaţia drog-criminalitate 30
2.2. Principalele rezultate statistice 30
2.2.1. Sursele şi disponibilitatea datelor 32
2.2.2. Principalele teorii ale explicării fenomenului criminalităţii 36
2.3. Analiza calitativă (profilul consumatorului de alcool) 37
2.3.1. Studii de caz 38

CAPITOLUL III. TEORII CRIMINOLOGICE CARE EXPLICĂ RELAŢIA DINTRE 40

CONSUMUL DE ALCOOL ŞI CRIMINALITATE
3.1. Orientarea psihiatrică – psihologică 40
3.2. Perspectiva psihiatrică-psihoanalitică 40

CAPITOLUL IV. MODELE-STRATEGII-MĂSURI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE 45

ALCOOL
4.1. Strategii guvernamentale 45
4.2. ONG-uri şi consumul de alcool 55
4.3. Alcoolicii anonimi 58
4.4. Implicarea mass-media în lupta cu consumul de alcool 61
4.5. Biserica 61

CONCLUZII 64
BIBLIOGRAFIE 65
ANEXE 67

1
 INTRODUCERE
În orice societate există şi funcţionează un ansamblu de norme şi prescripţii, obiceiuri
şi practici sociale, consistenţa şi coeziunea internă, continuitatea şi stabilitatea grupurilor,
instituţiilor şi a comunitaţiilor umane. Pentru acest motiv, societatea judecă şi evaluează
comportamentul membrilor săi nu atat din punct de vedere al motivaţiilor, cât mai ales din
punctul de vedere al comformării acestui comportament la normele şi valorile unanim
recunoscute. Prin intermediul proceselor de socializare, adaptare şi control social, orice
societate transmite membrilor săi modelul său normativ şi cultural, facilitându-le integrarea
sociala, « învăţarea » culturii grupului din care fac parte şi deprinderea cu « rolurile sociale »
pe care trebuie să le îndeplinească. Fenomenul criminalităţii are o dimensiune naţională
(respectiv suma infracţiunilor ce se comit pe teritoriul unui stat şi nu comportă aspecte de
cooperare infracţională transnaţională) şi o dimensiune transnaţională (respectiv totalitatea
infracţiunilor care se comit şi se consumă prin cooperarea dintre infractori care acţionează pe
teritoriul mai multor state). Referitor la conceptele date diferitelor tipuri de criminalitate (de
drept comun, cea a afacerilor, organizată etc.) există definiţii normative (fixate de legiuitor în
cuprinsul actelor normative) dar şi definiţii formulate din perspectivă criminologică,
sociologică, politologică ori definiţii operaţionale date de practicienii dreptului, de organele
de aplicare a legii. Criminalitatea devine un fapt cotidian, iar ansamblul crimelor şi delictelor
înregistrate în statistici sau nedescoperite este banalizat. Şi totuşi, crima exercită o fascinaţie
asupra majorităţii oamenilor. În ceea ce priveşte consumul de alcool, acesta este definit ca
drog în stare lichidă, al cărui consum conduce în timp la dependenţa fizică şi psihică.
Alcoolismul este manifestarea conştientă sau nu, prin care individul caută satisfacerea
nevoii de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecinţe, pentru evitarea sevrajului
sau a stărilor psihice neplăcute. De cele mai multe ori, consumul de băuturi alcoolice nu
cauzează probleme mari dar consumarea lor peste limită poate fi dăunatoare
Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze diferite relaţii dintre consumul de alcool şi
criminalitate, fiind reprezentată în 4 capitole. Primul capitol reprezintă date din literatura de
specialitate în domeniu abordat. În cel de al II lea capitol sunt reflectate date cu privire la
,,Analiza cauzală privind relaţia dintre consumul de alcool şi criminalitate’’. Capitolul trei
subliniează ,,Teoriile criminologice care explică relaţia dintre consumul de alcool şi
criminalitate’’. În capitolul IV sunt descrise metodele, strategiile şi măsurile de prevenire a
consumului de alcool, strategiile guvernamentale la nivel naţional şi instituţiile implicate în
prevenirea consumului de produse alcoolice.

2
 CAPITOLUL I.
NOŢIUNI GENERALE DE CRIMINOLOGIE.
RELAŢIA DINTRE CRIMINOLOGIE ŞI CONSUMUL DE
ALCOOL

În literatura de specialitate, termenul de criminal personality profiling are o accepţie

oarecum largă, desemnând profilul comportamental, profilul psihologic al autorului
necunoscut al unei infracţiuni etc.

1.1. Criminologia și domeniul său de cercetare: privire istorică, originea

criminologiei, evoluţie
Ştiinţa criminologiei are origini tot atât de îndepărtate ca şi celelate ştiinţe sociale,
devreme ce crima şi criminalul au fost obiectul unor reflecţii încă din Antichitate. Astfel,
Platon a fost preocupat de identificarea unei definiţii pentru infracţiune, dar şi de propunerea
unei tipologii în acest sens.
Criminologia clasică are următoarele trăsături1:
- centrarea studiului criminologic asupra faptei comise;
- considerarea liberului arbitru ca fundament al oricărei acțiuni umane;
- proporționalizarea pedepsei în raport cu gravitatea faptei 2.
Cercetările efectuate de mai mulţi autori cu privire la crimă, criminalul și
criminalitatea capată un caracter constant ca urmare a influenţei curentului pozitivist, a
studiilor statistice ale fenomenului, a apariţiei clinicilor de psihiatrie, a studiilor din
penitenciare asupra detinuţilor.
Criminologia pozitivista se caracterizează prin următoarele trăsături:
- centrarea studiului criminologic asupra faptuitorului;
- determinismul ca fundament al actiunii umane;
- proportionalizarea pedepsei functie de periculozitatea faptuitorului3.
1.2. Criminalitatea şi alte forme de devianțe sociale
Criminologia studiază criminalitatea atât în mod separat, cât şi în contextul sistemului
devianţelor sociale. Necesitatea cunoaşterii în ansamblu a acestor fenomene (criminalitatea şi
alte devianţe sociale) derivă din conexiunile intime, existente între criminalitate şi alte
devianţe sociale. De fapt, criminalitatea constituie doar una dintre formele de manifestare ale

1
Preda Aura ,,Criminologie’’. Editura Fundaţiei România de mâine. p.12. Bucureşti 2011
2
Stănoiu R.M. ,,Criminologie’’. Editura Oscar Print,. p.9. Bucureşti 2006.
3
Idem.p.10

3
devianţei sociale (concepută în sens larg). În asemenea ipostază criminalitatea are o natură
identică cu celelalte devianţe sociale. Afinitatea care există între aceste fenomene presupune,
pe de o parte, prezenţa unei geneze comune, iar pe de altă parte, unele interdependenţe proprii
criminalităţii şi altor devianţe sociale.
Devianţa socială poate fi definită drept comportament cu un caracter relativ de masă
care reprezintă o abatere de la normele stabilite de jure sau de facto într-o societate.
Deviantele sociale, care exercită o condiţionare substanţială a fenomenului de
criminalitate sunt: beţia şi alcoolismul, prostituţia, narcomania şi toxicomania,
homosexualiatea, precum şi suicidul.
Beţia. Din punct de vedere fiziologic, se manifestă prin consumul sistematic, abuziv
de băuturi alcoolice. Esenţa beţiei, privită anume prin atare prismă, constă în dependenţa
parţială a individului de alcool, ceea ce înseamnă că persoana atacată de acest viciu poate
renunţa, în orice moment, din propria voinţă la consumul exagerat de alcool4.
Alcoolismul. Este o boală ce evoluează ca rezultat al beţiei. Alcoolismul se manifestă,
la fel ca şi beţia, prin abuzul sistematic de alcool. Esenţa lui rezidă însă într-o dependenţă
totală (fizică şi psihică) de alcool. Aceasta înseamnă că persoana nu poate renunţa din propria
voinţă (fără o intervenţie exterioară) la consumul de băuturi alcoolice.
Din punct de vedere social, deci ca devianţe sociale, atît beţia, cît şi alcoolismul au o
esenţă eminamente socială.
Consecinţele fizice şi psihice ale beţiei şi alcoolismului sunt: pierderea capacităţii de
muncă, degradarea organelor interne, precum şi a întregului organism, apariţia unor boli
secundare, degradarea intelectuală etc.
Consecinţele de ordin social sunt: conflicte în familie, iar ca rezultat proasta educare a
copiilor, divorţuri frecvente; conflicte la locuri de muncă; inutilitatea socială, pierderea
statului social ş.a.
Corelaţia dintre beţie, alcoolism şi criminalitate. Mai întâi, trebuie menţionat că o
parte considerabilă din infracţiuni sunt comise în stare de ebrietate.
Faptul se explică prin aceea că sub influenţa alcoolului este dereglată activitatea
celulelor nervoase, inclusiv a celor cerebrale, sunt dezorganizate procesele de excitaţie şi
inhibiţie ş.a.m.d. Drept urmare, conştiinţa şi voinţa nu mai controlează pe deplin
comportamentul individului, din care cauză el devine descătuşat, nereţinut, impulsiv,
grosolan, iar pornirile amorale, antisociale care erau suprimate, stăpânite, respinse în stare de

4
Autorul Bujor Valeriu, Bejan Octavian ,,Introducere în criminologie şi securitate criminologică’’. p. 10
Chişinău. 2013

4
trezie, acum răbufnesc şi determină, într-o bună parte a cazurilor, o conduită ilicită,
infracţională. De asemenea, necesitatea de a consuma alcool determină, în lipsa acestuia ori a
resurselor băneşti, persoanele beţive (inclusiv alcoolicii) la comiterea de furturi. De regulă,
atare infracţiuni sunt de o importanţă (gravitate) minoră. Persoanele mai sus indicate, de cele
mai multe ori, îi atrag pe minori la consumul de alcool, aducându-i în stare de ebrietate etc.5
Narcomania. Este o boală ce constă într-o dependenţă fizică ori psihică de droguri,
într-o atracţie irezistibilă pentru ele, care duce la o adâncă istovire a funcţiilor fiziologice şi
psihice. În cazul toxicomaniei dependenţa are ca obiect substanţele toxice (acetona, benzina,
lacul etc.). Spre deosebire de narcomanie, toxicomania nu provoacă o dependenţă atît de mare
de substanţele toxice, această dependenţă nu poate deveni totală (de neînvins).
La substanţele toxice recurg, de obicei, narcomanii pentru a compensa lipsa de
stupefiante, iar uneori, viceversa, persoanele toxicomane încep să întrebuinţeze substanţele
narcotice.
Consecinţele fizice, psihice şi sociale ale narcomaniei şi toxicomaniei sunt
asemănătoare cu cele ale beţiei şi alcoolismului.
Corelaţia narcomaniei şi toxicomaniei cu criminalitatea. Consumul de droguri impune
mari cheltuieli financiare. Stupefiantele pot fi procurate doar la un preţ foarte ridicat.
În condiţiile în care narcomanul nu dispune nici de droguri, nici de mijloace necesare
procurării, sub presiunea necesităţii irezistibile de a consuma substanţele în cauză, va face tot
posibilul şi imposibilul pentru a le dobândi. În acest scop, narcomanii comit furturi de
substanţe narcotice din farmacii, spitale ori sustrag alte bunuri etc.
Pentru a obţine mijloacele necesare achiziţiei de droguri, narcomanii pot recurge la
jafuri, tâlhării şi alte infracţiuni grave. Se întâmplă, nu rareori, să facă uz de prestarea unor
servicii contra droguri: femeile se prostituează, bărbaţii comit omoruri la comandă, răfuieli
sau devin traficanţi, realizatori de droguri etc. Tot aici, trebuie menţionată atragerea minorilor
la consumul de stupefiante, precum şi păstrarea, desfacerea sau fabricarea ilicită a
substanţelor narcotice. Un moment important este şi faptul că drogurile constituie unul dintre
obiectele de activitate ale criminalităţii organizate.
O prima teorie asupra deviantei ca invatare este cea pe care o propune in 1939 un
sociolog din Scoala de la Chicago, Edwin Sutherland se inscrie intr-o perspectiva de analiza a
interactiunii. Ea admite ideea conform careia conduitele individuale depind de reactiile
celorlalti si cer in consecinta o activitate de interpretare. Conceptia sa sociologica asupra
deviantei intemeiaza posibilitatea de a remedia delicventa:pentru a preveni destinul criminal,
5
http://www.scritube.com/stiinta/drept/CRIMINOLOGIE1551914518.php

5
ar fi suficient sa influentam conditiile care favorizeaza sau defavorizeaza contactul indivizilor
cu conceptii negative asupra legalitatii in vigoare. Din aceasta teorie a asocierii diferenţiare se
desprinde următoarea concluzie: delicvenţii respecta aceleaşi valori ca şi oamenii normali dar
nu le aplică în acelaşi fel.
O alta teorie este cea a anomiei formulata de Robert Merton (1965) avand drept suport
interpretarea originala a notiunii de anomie a lui Durkheim.
Pentru a construi teoria anomica a deviantei, Merton distinge doua elemente
constitutive a ceea ce el numeste structura sociala:o serie de aspiratii pe care fiecare membru
al unui grup social ar trebui sa o urmareasca si o serie de procedee acceptabile pentru a obtine
ceea ce doreste. Tinand cont de faptul ca formele deviante de adaptare sunt cel mai des
intalnite printre cei care apartin celor mai dezmostenite grupuri sociale,el propune o explicatie
prin care demonstreaza ca saracia difera de la o tara la alta si ca influenteaza in mod diferit
activitatile individului.
Introducând noţiunea de ocazie în teoria anomica a deviantei, Cloward considera că
devianţa trebuie concepută ca un ansamblu de practici organizate, dirijate de un sistem de
valori care impune respectarea unor norme de conduită specifice.
Se contureaza mai multe tipologii de sub-culturi şi anume sub-cultura “criminală”,
sub-cultura “conflictuală” şi sub-cultura de evaziune (Cloward şi Ohlin). Tot ei introduc
noţiunea de “mijloace ilegitime”,ei completează inventarul modurilor de adaptare deviante şi
îmbunătaţesc astfel tipologia lui Merton. De asemenea ei propun noţiunea de “structura a
ocaziilor” prin care se ţine cont de condiţiile practice care favorizeaza comiterea actelor de
delicvenţă.
O alta teorie este cea a etichetarii care poate fi conceputa fie ca un rit ce confirmă
degradarea statutului individului reafirmând frontierele sociale şi morale ale unui grup, fie ca
adoptarea unui rol social prin învăţarea unor reguli proprii unui mediu închis, fie ca momentul
inaugural al unei redefiniri a identităţii sociale a individului, fie ca o procedură care participă
la organizarea socială a unei activităţi de control social.
În general individul este perceput aşa cum se prezintă el, în împrejurările vieţii
cotidiene, îndeplinind un rol. Societatea încetează să mai fie o entitate dotată cu o voinţă care
se impune în mod mecanic şi anume normele după care individul îşi ghidează acţiunea sunt
acelea care definesc, în manieră aproximativă ce ar trebui să faca el când este într-o situaţie
particulară.
Dacă între cele trei instanţe apar stări de tensiune, conflicte, acestea se pot rezolva
prin sublimare, culpabilizare sau refulare, conştiinţa opunând rezistenţă acestor conflicte

6
şi refulându-le în subconştient (mai ales crimele cu motivaţie sexuală), unde îşi vor crea
zone prin care vor răbufni în conştiinţă. Eşuarea unor tentative de sublimare poate duce la
inadaptare şi crimă. Astfel, cultul violenţei poate duce la reacţii de supracompensare a
unor indivizi rataţi, după cum culpabilitatea insuportabilă face din pedeapsă o eliberare.
Infractorul este deci victima unor conflicte dintre instinctele sale, insuficient controlate de
către Supraeu, şi regulile de conduită morală ale vieţii sociale6.

Formarea criminologiei ca ştiinţă

Particularităţile istorice şi epistemologice privind procesul de formare a criminologiei
au determinat, pe planul obiectului de studiu, o fragmentare a acestuia.
Astfel, diferitele opinii privind obiectul criminologiei au fost clasificate în două
grupuri: concepții sectoriale și concepții unificatoare.
Conceptiile sectoriale au fost clasificate7 astfel:
a) concepții potrivit cărora obiectul de studiu al criminologiei îl constituie fapta penală;
b) concepţii potrivit cărora obiectul de studiu al criminologiei îl constituie infractorul,
concept diferit de cel al dreptului penal, cu o sfera mai larga;
c) concepţii potrivit cărora obiectul de studiu al criminologiei îl reprezinta criminalitatea ca
fenomen global.
Se impune în acest context să se precizeze dimensiunile criminalităţii:
- criminalitatea reală, fiind definită ca ansamblul infracţiunilor săvârşite într-o
anumită perioadă, pe un teritoriu delimitat;
- criminalitatea aparentă sau descoperită, care include totalitatea infracţiunilor
descoperite;
- criminalitatea legală, care reprezintă ansamblul infracţiunilor pentru care s-au
pronuntţat hotărâri de condamnare definitive8.
Cifra neagră a criminalităţii constituie ansamblul infracţiunilor nedescoperite de către
organele judiciare, practic diferenţa între criminalitatea reală şi cea aparentă.
Prin specificul obiectului său, criminologia încearcă, aplicând metode şi tehnici
adaptate sau proprii să surprindă dimensiunile reale ale criminalităţii, să se apropie de
criminalitatea reală. Cele mai reprezentative procedee utilizate în acest sens sunt tehnicile de
autoportret şi cele de victimizare.

6
www.researchgate.net/.../b1c1355fcde39246673b37d564e2c54d.do
7
Idem p. 17
8
Idem p.22

7
 În general, se poate spune că există o oarecare corespondenţă între numărul
infracţiunilor săvârşite într-o perioada determinată, pe un anumit areal, şi numarul persoanelor
care le săvârşesc sau a le suporta efectele. Astfel, daca cifra criminalitatii este ridicată, atunci
şi cifra infractorilor este mare, după cum tot ridicată este şi cea a victimelor infracţiunilor9.
d) victima, care a fost studiată mai mult în cea de a doua jumătate a secolului XX,
alimentează discursuri şi dezbateri şi în mileniul III.
În criminologie, interesul acordat victimei s-a reflectat în numeroase anchete
internaţionale privind victimele, construirea şi dezvoltarea unor teorii victimologice 10,
realizarea unor tipologii ale victimelor11, cadrul global şi procesual al drepturilor victimelor12.
Obiectul de studiu al criminologiei îl constituie criminalitatea ca fenomen social.
Fapta penală comisă, făptuitorul, victima şi reacţia socială împotriva criminalităţii.
Noţiunea de crima folosită în studiile de criminologie are o acceptiune mai larga şi se
refera la infracţiune în general şi nu la noţiunea de crimă folosită în limbajul penal ce are un
sens mai restrans şi face referire la infracţiunea contra vietii ori alte fapte mai grave.
Criminalitatea ca fenomen social – este constituită din ansamblul infracţiunilor care se
produc într-o anumită perioadă de timp şi într-un loc bine determinat13.
1.3.Funcțiile criminologiei
Principalele funcţii ale criminologiei sunt:
a) Funcț ia descriptivă este reprezentată de studiul fenomenului criminalităţii în
ansamblu, o etapă importantă în cunoaşterea obiectului de cercetare al criminologiei, a fost
promovat de şcoala cartografică (studiul statistic al stării şi dinamicii criminalităţii)14.
Fenomenologia criminalităţii constituie o etapă obligatorie în cunoaşterea obiectului
de cercetare. De altfel, descrierea fenomenului criminalităţii a constituit, de-a lungul timpului,
o preocupare constantă în criminologie, având în vedere atât continuitatea istorică pe care
şcoala cartografică şi variantele sale ulterioare o asigură un interes deosebit pe care îl acordă
cercetărilor de ordin cantitativ. Promotorii acestor orientari s-au straduit, aproape un secol, să
demonstreze, pe calea studiului descriptiv, existenta unor diferenţe semnificative între
infractori şi noninfractori.

9
Horea M.A. Drept penal – Parte generală. Legea penală şi infracţiunea. Editura C.H. Beck. Bucureşti 2012
10
Teorii clasice şi unele teorii contemporane (de factură psihologică, sociologică)
11
Tipologii ce aparţin lui Von Hentig şi Ellenberger Mendelsohn, E.A. Fattah, S. Schafer, E. Neuman, V.V.
Stanciu, G. Landrove-Diaz, R. Gassin
12
Idem, p. 167, 225
13
www.stiucum.com › DREPT › criminologie
14
Idem, p. 27

8
 Pentru a descrie caracteristicile generale ale criminalitatii, ca şi a principalelor grupe
de infractori (volumul, dinamica, frecvenţa etc), precum şi corelaţiile acestui fenomen cu
factorii politici, economici, geografici, culturali, demografici etc, criminologia apelează la o
gamă variată de surse de documentare.
Cea mai frecvent utilizata dintre ele este statistica. În ultimii ani criminologia a reuşit
să realizeze un sistem statistic propriu continuând însă să apeleze şi la datele statistice
întocmite în alte domenii de activitate, cum sunt statistica judiciară, economic etc. Prin
fenomenologie se înţelege studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene. Fiind de acord cu
importanţa cercetărilor de ordin descriptiv, majoritatea criminologilor consideră însă că
ştiinţa criminologiei nu se poate limita numai la latura cantitativa a fenomenului.
b) Functia explicativă este definită prin explicarea naturii, a cauzelor care determină
criminalitatea, a condiţiilor care o favorizează, reprezintă scopul imediat al cercetării
criminologice;
Explicarea naturii, a esenţei, a cauzelor care o determină şi a condiţiilor care o
favorizează reprezinta scopul imediat al cercetării criminologiei. De aici decurge importanţa
funcţiei explicative a criminologiei. Cercetarea etiologica a preocupat pe marea majoritate a
specialiştilor, istoria criminologiei fiind în realitate o istorie a diferitelor concepţii etiologice.
Rezervele cu privire la importanţa cercetărilor de natură etiologica au apărut, mai cu
seamă, în deceniile 6 şi 7 ale secolului XX, odata cu noua criminologie. O serie de specialişti
şi-au exprimat tot mai frecvent îndoiala cu privire la rolul şi importanţa cercetării
fundamentale în criminologie, vizând, în cadrul acesteia, îndeosebi cercetarea etiologică.
Originea acestor opinii este însa ceva mai veche şi are la baza o anumita viziune
asupra categoriilor filozofice de cauza si efect, a modalităţilor specifice prin care acestea se
manifestă în domeniul criminologiei. Astfel, teoria "factorilor" reprezintă rezultatul unor
concepţii ce consideră că nu se poate vorbi în criminologie de acţiunea unor cauze şi condiţii,
ci numai de existenta anumitor factori care influenţeaza comiterea crimei.
Majoritatea specialiştilor sunt însa de parere că scopul acestei discipline nu poate fi
atins daca se neglijează cercetarea etiologică. Principalele concepte operaţionale de ordin
explicativ la care criminologia apelează sunt acelea de cauza, condiţie, efect, factor.
Asemenea opinii întâlnim şi în lucrări mai recente. Astfel, se arată pe drept cuvânt, că
specialiştii în criminologie sunt atraşi în ultimii ani cu prea multa uşurinta de anumite metode
sau curente filozofice pasagere, în loc să se aplece cu mai mare atenţie spre problemele
concrete ale criminalităţii. Este de dorit să se revina la cercetari etiologice sistematice, la

9
studii de evaluare care evidenţiind carenţele metodelor de tratament aplicate, să propună o
perfecţionare a acestora15.
c) Funcț ia predictivă este reprezentată prin anticiparea evoluţiei fenomenului
criminalităţii, fenomen cu o determinare complexă;
Pentru construirea modelelor prospective, criminologia apelează la variate domenii ale
cunoaşterii ştiinţifice, de la cel matematic până la cel euristic. Conceptele operaţionale de
ordin predictiv sunt şi ele foarte variate.
Predicţia urmăreşte cel puţin două obiective:
a) anticiparea unor schimbări ale caracteristicilor fenomenului (volum, intensitate,
structură) pe o perioadă de timp;
b) evaluarea probabilităţii producerii evenimentului (faptei antisociale).
În cadrul celui de-al doilea obiectiv se încearcă să se evalueze posibilitatea producerii
evenimentului la o vârsta timpurie, precum şi posibilitatea repetării evenimentului (riscul de
recidivă).
d) Funcț ia profilactică defineşte curentul clinic care a adus în atenţia cercetărilor
problema studierii mijloacelor de tratament menite să contribuie la prevenirea criminalităţii.
Se impune, aşadar, o integrare progresivă a rezultatelor obţinute, într-o perspectivă
originală, care să constituie fondul teoretic şi metodologic propriu ştiinţei criminologiei.
În cadrul acestui efort de sinteză se corelează concluziile privind diferitele laturi ale
fenomenului studiat, observându-se până la ce punct anumiţi factori se asociaza sau se
neutralizează. Criminologia generala este rezultatul acestui proces de sinteza16.

Probleme generale ale metodologiei cercetării criminologice

Pentru înţelegerea problemelor examinate, este nevoie să se cunoască sensul
conceptelor de metodologie, metodă și tehnică, precum și raporturile existente între aceste
noțiuni17.
Metodologia, rezultat al reflecţiilor filozofice legate de explicaţia cauzală oferită de
determinism şi de rolul pe care îl ocupă cauzalitatea în procesul de cunoaştere, este ştiinţa
care se ocupă cu studiul metodelor ştiinţifice.

1.4.LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PRIVIND CONSUMUL DE ALCOOL

Codul Rutier
15
www.avocatura.com/.../referat190-scopul-si-functiile-criminologiei.html
16
www.avocatura.com/.../referat190-scopul-si-functiile-criminologiei.html
17
Preda Aura ,,Criminologie’’. Editura Fundaţiei România de Mâine. p. 28 Bucureşti 2011

10
 Conform art.87 alin. 1 din noul cod rutier conducerea pe drumurile publice a unui
autovehicul sau tramvai de catre o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l
alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Alin. 4 din cadrul aceluiaşi
articol precizează că, dacă persoana aflată în situaţia prevazută la alin.(1) efectuează transport
public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de
instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul
desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere,
pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.
În cadrul alin. 5 se precizează că refuzul, împotrivirea sau sustragerea conducătorului
unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau
a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale
examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor
biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de
produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani18.
Art. 88 alin. 1 prezintă că recoltarea probelor biologice se face în unităţile de asistenţă
medicală ambulatorie de specialitate autorizate în acest sens sau în instituţii medico-legale şi
se efectuează numai în prezenţa unui reprezentant al poliţiei rutiere. Alin. 2 informează că
stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe ori produse
stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituţiile medico-
legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii.
În alin. 3 se precizează că stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat sau testarea
preliminară a prezenţei în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a
medicamentelor cu efecte similare acestora se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor
mijloace tehnice certificate. Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face de către
poliţia rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic cum se
precizează în alin. 4 al art. 88. Alin. 5 din cadrul aceluiaşi articol precizează că persoana care
conduce un autovehicul sau tramvai, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic certificat şi
depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate
solicita acestuia să i se recolteze probe biologice de către unităţile sau instituţiile medicale
prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.

18
Legea nr. 203/2012 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile
publice a fost publicata in M. Of., Partea I, nr. 760, din 12 noiembrie 2012.

11
 Conform alin. 6 persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată cu un
mijloc tehnic certificat ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat,
este obligată să se supună recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc tehnic
omologat şi verificat metrologic. Conducatorilor de autovehicule sau tramvaie, testati în trafic
cu un mijloc tehnic certificat, care indica prezenta, în produsele biologice, a unor substante
sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora li se recolteaza
obligatoriu probe biologice, conform alin. 7 din cadrul art. 88.
Art.90 alin. 1 precizează că fapta conducătorului de vehicul sau a instructorului auto,
aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul
desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a
consuma alcool, produse ori substanţe, stupefiante sau medicamente cu efecte similare
acestora, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau
vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, pâna la
recoltarea probelor biologice ori până la testarea cu un mijloc tehnic omologat şi verificat
metrologic sau până la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezenţei acestora în aerul
expirat, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Alin. 2 specifică că nu constituie
infracţiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanţelor
stupefiante, după producerea accidentului de circulaţie şi până la sosirea poliţiei la faţa
locului, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea
sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto.
Conform art.102 alin. 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevazută în
clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării
dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de
autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice,
dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune19.
Conform Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit
20
de droguri art. 22. alin.1 poliţiştii din formaţiunile de specialitate, care acţionează ca
ivestigatori acoperţi, precum şi colaboratorii acestora pot procura droguri, substanţe chimice,
esenţiale şi precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii
activităţilor infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi.

19
Legea nr. 203/2012 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice a fost publicata in M. Of., Partea I, nr. 760, din 12 noiembrie 2012.
20
Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. al
României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000

12
 Art. 2. alin. 1. interzice cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, prepararea,
transformarea, oferirerea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiteea,
transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor
de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
În vederea obţinerii de informaţii privind dimensiunea şi tendinţele înregistrate în
consumul diferitelor droguri în populaţia din învăţământul superior, Agenţia Naţională
Antidrog a realizat, în anul 2011, primul studiu în rândul studenţilor (SPS-Students Population
Survey). Conform acestui studiu a fost evidenţiat faptul că şi consumul de produse alcoolice
înregistrează, ca şi în cazul altor studii, cel mai înalt nivel al prevalenţei consumului de
substanţe psihoactive:
- marea majoritate (96,4%) a studenţilor au consumat cel puţin o dată în viaţă;
- aproximativ ¾ au declarat un consum actual (în ultimele 30 zile) ceea ce confirmă faptul că
alcoolul este un drog social larg acceptat;
- 6% au consumat zilnic băuturi alcoolice şi
- aproximativ 2 din 3 respondenţi (60,9%) au experimentat cel puţin o dată în viaţă starea de
ebrietate21.
Legea 522/2004 Art. 9 specifică, că în cazul în care un consumator este condamnat la
pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unei alte infracţiuni, instanţa poate dispune includerea
într-un progam terapeutic derulat în sistemul penitenciar22.
Reglementări privind consumul de alcool
Consumul excesiv de alcool ridică probleme serioase în materie de sănătate publică la
nivel comunitar, afectând grav din ce în ce mai multe persoane.
Potrivit estimărilor, 7,4% din problemele de sănătate şi decesele survenite prematur în
U.E sunt cauzate de abuzul de alcool. Tinerii sunt afectaţi în mod special: pe segmentul de
vârstă 15-29 de ani, procentajul deceselor provocate de asemenea abuzuri este de 10% în
cazul fetelor şi de 25% în cazul băieţilor. De altfel, consumul excesiv de alcool în rândul
tinerilor este un fenomen care ia amploare în statele membre. La aceasta se adaugă cele
10.000 de decese survenite anual în urma unor accidente auto provocate de persoane aflate în
stare de ebrietate.
Pentru a oferi sprijin statelor membre în eforturile de reducere a problemelor cauzate
de consumul excesiv şi periculos de alcool, a fost elaborată o strategie europeană şi au fost
21
Raport naţional privind situaţia drogurilor 2012. Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie şi
Agenţia Naţională Antidrog ,,Noi evoluţii, tendinţe şi informaţii detaliate cu privire la temele de interes
european’’. REITOX
22
Legea 522 din 24 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legiii 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri publicat în M.Of. nr. 1155 din 4 decembrie 2004.

13
stabilite cinci priorităţi: protejarea tinerilor şi a copiilor; lupta împotriva şofatului în stare de
ebrietate; reducerea efectelor nocive ale consumului de alcool în rândul adulţilor; organizarea
unor acţiuni de sensibilizare; colectarea unor date fiabile23.
Legislaţia română nu interzice consumul de alcool însă, prevede sancţiuni pentru
consumul de băuturi alcoolice în locuri publice de către persoanele care nu au împlinit vârsta
de 18 ani precum şi pentru comercializarea băuturilor alcoolice către minori.
Conform normelor în vigoare, se interzice:
 Reclama pentru băuturile alcoolice în perimetrul aferent unităţilor de învăţământ şi
sănătate, la o distanţă mai mică de 200 de metri de sediile acestora;
 Vânzarea de băuturi alcoolice minorilor (Legea 61/1991 modificată şi republicată,
M.O. 387/18.08.2000)24;
 Publicitatea (directă sau indirectă) la băuturile alcoolice spirtoase în cadrul
programelor radio şi TV în intervalul orar 06.00 – 22.00 (Decizia CNA privind Codul
de reglementare a conţinutului audiovizual - Monitorul Oficial 250/02.03.2006)25;
 Difuzarea de spoturi publicitare pentru alcool în care apar minori (Decizia CNA
privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual - Monitorul Oficial
250/02.03.2006);
 Comercializarea ori expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice în incinta unităţilor
şi instituţiilor de învăţământ de toate gradele, a căminelor şi locurile de cazare pentru
elevi şi studenţi, în curţile acestor imobile, precum şi pe trotuarele sau pe aleile de
acces în aceste unităţi (Legea 61/1991 modificată şi republicată)26;
 Servirea minorilor cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a minorilor (Legea
61/1991 modificată şi republicată);
 Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o
îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge ori o concentraţie ce depăşeşte
0,40mg/l alcool pur în aerul expirat se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani (Art.79

23
http://eur-lex.europa.eu/ro/dossier/dossier_33.htm
24
www.alcoolulnutefacemare.ro/suport-informativ/alcoolul-si-legea.doc
25
Decizia CNA privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual – M. Of. 250/02.03.2006. publicată în
M.Of. al României, desfăşurându-se sub coordonarea metodologică a CAN (Swedish 55 Decizia Consiliului
Naţional al Audiovizualului privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual - Monitorul. Oficial al
României nr. 250/02.03.2006.
26
Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii
si linistii publice, republicata 2011. Lege nr. 61/1991 republicata 2011 Publicat in M. Of. Partea I nr.
76 din 28 ianuarie 2011

14
 OUG nr.195 din 12.12.2002 privind circulaţia pe drumurile publice – M.O.nr.958 din
28.12.2002)27;
 Refuzul, împotrivirea sau sustragerea unei persoane care conduce pe drumurile
publice un autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii
alcoolemiei sau testării aerului expirat se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani
(Art.79 OUG nr.195 din 12.12.2002 privind circulaţia pe drumurile publice –
M.O.nr.958 din 28.12.2002).
Tipuri de beţie în doctrina penală
În Codul Penal se face deosebire între diferitele forme de beţie care presupun şi
consecinţe juridice diferite. Astfel se face, distincţie între beţia accidentală şi cea voluntară,
după cum cel care a ajuns în această stare a voit sau nu acest lucru.
a) beţia accidentală, involuntară sau fortuită este starea în care a ajuns o persoană
independent de voinţa ei. Spre ex.: cineva care lucrează într-un mediu cu vapori de alcool, pe
care, fără să-şi dea seama, îi inhalează ajungând într-o stare de beţie ori persoana care este
constrânsă să consume băuturi alcoolice sau consumă substanţe aparent inofensive fără să-şi
dea seama de efectul lor. Conform art.49 Cod Penal: "Nu constituie infracţiune fapta
prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită
unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau
alte substanţe."28 În acest caz, autorul nu va fi pedepsit. Beţia completă se caracterizează prin
lipsa aproape totală a energiei fizice şi afectarea psihică a individului. În această situaţie
persoana este incapabilă să înţeleagă caracterul acţiunii ori inacţiunii sale.
b) beţia voluntară este starea în care ajunge o persoană care consumă voit băuturi alcoolice,
ori substanţe al căror efect ebriant îl cunoaşte. Starea de beţie voluntară completă produsă de
alcool sau de alte substanţe nu înlătură caracterul penal al faptei şi drept urmare, făptuitorul
este pedepsit. Beţia premeditată este, totdeauna, o circumstanţă agravantă a răspunderii penale
(art.75Cod Penal)29 deoarece persoana şi-a provocat anume această stare pentru a avea mai
mult curaj în săvârşirea faptei ori pentru a o invoca drept scuză a încălcării legii. Conform
art.78 Cod Penal pedeapsa în cazul existenţei de circumstanţe agravante poate atinge maximul
special prevăzut pentru infracţiunea în cauză. Dacă maximul special este neîndestulător, în
considerarea judecătorului, în situaţia pedepselor privative de libertate se poate adăuga un

27
www.findthatdoc.com/.../download-documents-alcoolul-si-legea-doc....
28
Codul Penal
29
legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-75-cpen

15
spor de până la 5 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult jumătate din
maximul special al amenzii pentru fapta în cauză30.
Legile străine privind consumul de alcool
Legile consumului de alcool în S.U.A. sunt la fel de diferite ca şi legile statelor şi
tradiţiile grupurilor etnice. Unică pentru toată ţara este doar vârsta minimă de la care se
permite consumarea băuturilor alcoolice – 21 de ani. Conform cu legislaţia locală în vigoare
în momentul achiziţionarii de alcool şi chiar la intrarea în barul în care se vinde alcool se
poate solicita paşaportul cu fotografia care să demonstreze vârsta posesorului. În Emiratele
Arabe Unite, rezidenţii ne-musulmani pot cumpăra alcool de la magazinele abilitate numai daca au o
licenţa pentru alcool, în majoritatea barurilor hotelurilor se poate consuma alcool, dar numai de către
clienţii hotelului31. O nouă lege care urmăreşte reducerea consumului de alcool în Turcia a fost
aprobată în Parlamentul acestei ţări, una predominant musulmană. Legea prevede ca
producătorii de băuturi alcoolice să nu mai aibă dreptul de a sponsoriza diverse evenimente şi
restricţionează consumul de alcool în unele locuri. De asemenea, vânzarea băuturilor alcoolice
între ora 22 şi 6 dimineaţa este interzisă. Suporterii acestei măsuri, introdusă la propunerea
partidului de guvernământ, susţin că prin această lege societatea, şi în special copiii, sunt
protejaţi de efectele nocive pe care alcoolul le poate avea. Potrivit noii legi, serialele TV,
filmele sau videoclipurile muzicale nu vor putea conţine imagini care să încurajeze consumul
de alcool. Totodată, legea prevede sancţiuni mai dure pentru şoferii prinşi băuţi la volan,
pedepsele putând ajunge chiar şi la doi ani de închisoare 32.În Iran, este strict interzisă
introducerea de băuturi alcoolice. De asemenea, consumul de alcool este interzis prin
lege/Coran33. Cetățenii moldoveni ocupă primul loc la volumul consumului de alcool pe cap
de locuitor și al patrulea la numărul de fumători în Europa. Cel puțin asta arată datele din
ultimul raport realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), „The European health
report 2012”, informează UNIMEDIA.Potrivit studiului, moldovenii consumă anual circa 21
de litri de alcool pur pe cap de locuitor. Pe locul este Luxemburgul, iar pe locul 3 Estonia.
România a ajuns pe locul 6, Ucraina pe 28, iar Rusia34 pe 20.

30
Alcoolul nu te face mare”, o campanie organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Institutul
pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, susţinută de Asociaţia “Berarii României”
31
www.ambasada.ro/legislatie/tara/49/emiratele-arabe-unite.html
32
www.punctulpestiri.ro/.../turcia-parlamentul-a-aprobat-o-noua-lege-care-..
33
www.jrsromania.org/DOCUMENTE/Iran.pdf
34
unimedia.info/.../studiu-oms-moldovenii--printre-primii-in-europa-la-fu...

16
 CAPITOLUL II. ANALIZA CAUZALĂ PRIVIND
RELAŢIA DINTRE CONSUMUL DE ALCOOL ŞI
CRIMINALITATE

2.1. Analiza cantitativă (statistici)

Particularităţile raportului de cauzalitate în criminologie
Datorită complexităţii fenomenului criminalităţii, problema raportului de cauzalitate
este foarte dificilă. Pentru a formula o explicaţie a fenomenului studiat, trebuie să se
identifice factorii care au contribuit la apariţia unui comportament delincvent şi în ce măsură
contribuţia adusă are valoare de cauză sau condiţie favorizantă. Criminologul se va confrunta
nu numai cu dificultăţile legate de complexitatea fenomenului studiat, dar şi cu acelea
datorate faptului că trebuie să reconstituie "realitatea" care a precedat actul criminal.

2.1.1.Teorie sociologică
Efectele nocive produse de consumul de alcool, conform Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, provoacă anual moartea a 2,5 milioane de persoane şi ating cota de 4% din toate
cazurile de decese la nivel mondial, făcînd mai multe victime decât SIDA sau tuberculoza.
Anual, la nivel global, 320 de mii de persoane cu vîrsta între 15-29 ani mor din cauza
alcoolului, ceea ce constituie 9% din toate cazurile de decese în această grupă de vârstă.
În plan regional 40% din bolile şi decesele timpurii sunt condiţionate de trei factori de
risc ce pot fi preîntâmpinaţi: fumatul, alcoolul şi accidentele rutiere (care, la rîndul lor, în
mare parte, sînt determinate de consumul de alcool).
7,4% din totalul cazurilor de boală sau de moarte prematură din Uniunea Europeană
sînt cauzate de consumul nociv de alcool. Consecinţele acestor excese se soldează cu
majorarea numărului de persoane afectate de alcoolism cronic, apariţia tuturor tipurilor de
schilodire intenţionată şi traumelor neintenţionate, cu dereglări psihice, afecţiuni hepatice,
cardiovasculare, cerebrovasculare etc. şi a decesului timpuriu.
Consumul excesiv de alcool agravează riscul problemelor de familie, sociale şi la
locul de muncă, cum ar fi dependenţa alcoolică, violenţele, leziunile neintenţionate, numărul
semnificativ de accidente rutiere mortale în urma conducerii mijloacelor de transport în stare
de ebrietate, comportamentul de huliganism şi criminal, infracţionalitatea, comportamentul
sexual riscant, excluderea din societate, precum şi scăderea productivităţii muncii şi pierderile
economice enorme.

17
 Alcoolul aduce daune nu doar celor care consumă, dar şi altor persoane: sub aspect de
violenţă în stradă sau violenţă în viaţa de familie, sub aspect de irosire a resurselor de stat,
parţial, la acordarea ajutorului medical, la lupta împotriva criminalităţii şi încălcării ordinii
publice. Prejudiciul ca urmare a consumului de alcool este cu mult mai mare decît de pe urma
fumatului (inclusiv acţiunea repetată a fumului de ţigară asupra nefumătorilor), şi, totodată,
depăşeşte cu mult urmările negative şi cheltuielile legate de consumul de droguri interzise.
Consecinţele consumului excesiv de alcool se manifestă pe multiple planuri şi conduce
la un impact economic şi social.
Cercetările ştiinţifice au demonstrat că utilizarea alcoolului este cauza principală a
peste 60 de maladii şi stări morbide, inclusiv a unor maladii fatale. Pentru toate acestea riscul
creşte odată cu cantitatea consumată. Nu există nivel de consum fără risc. Cirozele, cancerul
de ficat şi pancreatitele acute constituie cauzele majore ale mortalităţii asociate consumului de
alcool. Există suficiente studii ce demonstrează relaţia cauzală dintre alcool şi cancerul
cavităţii bucale, faringelui, laringelui, esofagului, de ficat, colon, rect şi cancerul mamar la
femei. Alcoolul este unul din factorii majori de risc pentru maladiile cardiovasculare şi
acţiunile teratogene.
Consumul a 1-2 doze de alcool pe zi contribuie cu 5-7% la creşterea prevalenţei
hipertensiunii arteriale. La consumarea cu regularitate a şase porţii convenţionale (60 gr
alcool) pe zi de-a lungul întregii vieţi, şansa de a deceda din cauza alcoolului a unui om matur
este de una la zece. Consumul cronic şi nociv de alcool este asociat cu adverse efecte
cardiace, inclusiv boala ischemică, cardiomiopatiile, aritmiile cardiace şi accidentele
vasculare cerebrale hemoragice. Alcoolul a fost identificat drept cauză a 30-60% de cazuri de
pacienţi cu nou debut a fibrilării arteriale.
Alcoolul este asociat cu diferite maladii hepatice, dar cele mai frecvent întâlnite sunt
hepatitele alcoolice şi cirozele, probabilitatea de apariţie a cărora creşte în funcţie atât de
durata, cât şi de cantitatea consumului de alcool. Persoanele cu probleme de sănătate mintală
au un risc mai mare asociat de consumul de alcool şi viceversa. Situaţia devine şi mai
alarmantă constatând că consumul de alcool se practică tot mai frecvent în rîndul copiilor şi
persoanelor tinere, pe care-l iniţiază de la o vârsta tot mai fragedă.
De remarcat, cu cât vîrsta de iniţiere a consumului de alcool este mai timpurie, cu atât
devin mai devastatoare consecinţele viciului, fiind cu mult mai grave decât la persoanele
mature. La gravidele consumatoare de alcool se înregistrează subdezvoltarea fătului, creşte
riscul de naştere prematură, greutate mică la naştere şi dezvoltarea anomaliilor şi/sau

18
invaliditate a nou-născutului, daune în dezvoltarea creierului la făt care corelează cu
tulburările posibilităţilor intelectuale, care se manifestă la o vârstă infantilă mai mare etc.
La întreprinderi şi organizaţii consumul de alcool măreşte riscul de apariţie a unor
probleme: lipse nemotivate, productivitatea muncii scăzută şi comportament inadmisibil, de
asemenea, pot mări riscul dezvoltării tulburărilor de sănătate, legate de consumul de alcool şi
dependenţei alcoolice. Alcoolul, de asemenea, este cauza deceselor rezultate în urma
conducerii mijloacelor de transport în stare de ebrietate 35.

2.1.2. Teoria psihologică

Tipul I- fără încărcătură ereditară adictivă, cu egală prevalenţă bărbaţi- femei, debut
tardiv prin repetiţie, personalitate dependentă şi introvertită prin trăirea vinovăţiei şi a
nefericirii propriului eşec. Reprezinta majoritatea celor care pot fi ajutati terapeutic, cam doua
treimi dintre alcoolici. Tipul II- reprezintă un sfert dintre alcoolici, cu o încărcătură adictivă
ereditară, un debut precoce, o personalitate antisocială exprimată faptic, este impulsiv,
neliniştit, agresiv. Cel mai mulţi sunt barbaţi şi reprezintă majoritatea eşecurilor terapeutice.
Efectele alcoolului
Alcoolul reprezintă substanţa de abuz cu cea mai larga disponibilitate şi cea mai
acceptata cultural. În sec. al XVIII-lea şi începutul sec. XX alcoolul făcea parte din viaţa
socială comunitară, fiind folosit ca băutură în cele mai variate situaţii de viaţă dar şi ca
metodă de tratament. La sfârşitul sec. XIX-lea alcoolul era considerat « băutura diavolului »
iar alcoolismul un viciu. 90% din oameni consuma alcool într-un moment al vieţii, iar
problemele legate de alcool apar la aprox. 30% dintre băutori. Înainte de a-şi dovedi
toxicitatea, cosumul de alcool a generat o dependenţă întâi psihică şi apoi organică dar înainte
de a fi dependent, pacientul aderase la plăcerea consumului (fie hedonică, anxiolitică ori
antidepresivă). Întâi ca o căutare pentru regăsirea binelui, apoi practicând tot mai insistent «
starea de bine», pacientul parcurge mai multe etape. Aşadar: aderarea la plăcerea consumului,
practicarea (afundarea) tot mai toxică (intensivă) a plăcerii în ciuda oricăror riscuri,
dependenţa organică şi în final, consecinţele toxice ale consumului cu diferite aspecte de
complicaţii patologice. Prevalenţa ridicată a consumului şi abuzului de alcool face ca

35
Programul a fost elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind
supravegherea de stat a sănătăţii publice, Politicii Naţionale de Sănătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului
nr.886 din 6 august 2007, cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind realizarea Planului
European de Acţiuni pentru Reducerea Consumului de Alcool pentru anii 2012-2020, în scopul realizării
Strategiilor Regionale şi Globale de Reducere a Consumului de Alcool, luând în considerare necesitatea
armonizării legislaţiei naţionale cu cea a UE, alte documente internaţionale în domeniu şi având în vedere
situaţia nefavorabilă privind consumul nociv de alcool în mun.Bălţi şi Republica Moldova în general.

19
evaluarea uzului de alcool să facă parte esenţiala a evaluarii psihiatrice sau medicale. Aproape
orice problemă clinică cu care se prezintă pacientul poate fi legata de consumul de alcool, de
abuz, dependenţă, intoxicaţie sau sevraj. Definiţia alcoolismului se refera la dovezi de afectari
repetate datorate consumului de alcool în domenii multiple în pofida cărora persoana
respectivă revine la consumul de băuturi alcoolice.
Personalitatea criminalului
Aceasta reprezintă o atenţie constantă din partea savanţilor criminologi şi, drept
consecinţă, a fost supusă unor cercetări multilaterale.
Personalitatea criminalului interesează ştiinţa criminologiei din două perspective.
În primul rând, criminologia studiază legăturile ce există între personalitatea
criminalului şi crimă. Apoi, investighează posibilităţile de influenţare în scopul reorientării
comportamentului negativ al acestuia.
Personalitatea criminalului constă din ansamblul trăsăturilor, particularităţilor
biopsiho- sociale cu un înalt grad de stabilitate ce caracterizează persoana care a săvârşit o
infracţiune ca infractor. Este de remarcat că criminologia se ocupă nu de toate trăsăturile
proprii persoanei care a comis o infracţiune, ci, în principal, de trăsăturile care o
caracterizează drept infractor. Baza personalităţii criminalului o constituie trei elemente:
biologic, social şi psihic.
În acest sens elementul biologic are două valenţe. Pe de o parte, el vizează faptul că o
anumită categorie de indivizi se nasc criminali. Calitatea de criminal le este transmis genetic
şi reprezintă o însuşire dominantă. Aceşti indivizi vor comite crime în mod inevitabil,
indiferent de condiţiile, de educaţie, de viaţă, oricât de propice ar fi ele formării unei
personalităţi integre. Indivizii din categoria dată sunt nominalizaţi prin termenul «persoană
criminală». Drept exemplu servesc cliptomanii, piromanii ş.a.m.d. Este de reţinut că numărul
acestor criminali este infim şi, în consecinţă, ei nu formează un fenomen, ci, mai degrabă, este
vorba de cazuri izolate. Pe de altă parte, fiecare individ se naşte cu anumite predispoziţii, ce
au un caracter neutru. Ca atare, ele însele nu constituie ceva util sau distructiv pentru
societate. Semnificaţia socială a unei predispoziţii depinde de scopul în care ea este folosită.
În virtutea acestui fapt, orice individ se naşte cu predispoziţii spre anumite tipuri de
infracţiuni. Infracţiunile nu sînt decît nişte modalităţi de acţiuni care reuşesc, în special, atunci
cînd sînt efectuate cu iscusinţă, în timp ce unele solicită capacităţi, aptitudini mai pronunţate.
Ceea ce deloc nu înseamnă, evident, că oricare individ va deveni criminal. Şi totuşi,
dacă individul va fi determinat de condiţiile (factorii) sociale să păşească pe calea

20
infracţiunilor, el nu va comite infracţiuni de natură accidentală, ci, mai curînd, infracţiuni spre
care este predispus, va face ceea ce poate să facă mai bine.
Astfel, un desenator talentat va contraface hârtii de valoare, bancnote sau alte acte.
Persoanele cu un grad sporit de agresivitate vor comite infracţiuni de violenţă.
Este edificator pentru cele spuse puţin mai sus următorul exemplu. Un escroc, pentru a
acţiona cu reuşită, trebuie să dispună de inteligenţă, sociabilitate, insuflare a încrederii, dar se
poate constata că asemenea calităţi sunt necesare şi pedagogului. Diferenţa constă doar în
scopul utilizării lor, implicit atitudinea societăţii faţă de cele întreprinse.
Totodată, nu orice persoană poate deveni escroc, ci doar acelea care posedă trăsăturile
inerente acestei activităţi.
Omul este o fiinţă eminamente socială, în afara societăţii fiinţa umană ar fi doar un
individ (un viped), adică o făptură identică, în esenţă, cu oricare alt reprezentant al regnului
animal. Tocmai conţinutul de natură socială îi permite omului să depăşească condiţia sa pur
biologică şi să străbată secole; să nu reînceapă de la zero evoluţia sa culturală.
De aceea, în contextul problemei abordate, interesează influenţa cauzală a societăţii
asupra individului în sensul comiterii crimei. Important este rolul de determinare a condiţiilor
sociale în săvârşirea crimei şi, în generel, a criminalităţii. Karl Marx observa un fapt,
confirmat cu plenitudine de cercetările ştiinţifice ulterioare, de o importanţă covârşitoare şi
anume că personalitatea nu este altceva decît totalitatea relaţiilor sociale, existente la un
moment dat într-o societate. Şi tot el sugera ideea că, scrutând o societate, putem stabili (la
nivel de esenţă) care este personalitatea celor ce vieţuiesc în ea şi, viceversa, examinînd
personalitatea unui individ, ne putem face o închipuire despre societatea în care el îşi duce
existenţa.
Rezultă din cele expuse că personalitatea individului este o verigă importantă şi
studierea ei ne poate furniza cunoştinţe extrem de utile. Iar, pe de altă parte, că societatea are
de spus un cuvânt greu în ceea ce priveşte geneza crimei şi criminalităţii. Influenţa formativă
a societăţii asupra personalităţii individului, precum şi impactul de modificare, în decursul
vieţii, a structurii acesteia are loc la trei niveluri:
- macromediu
- micromediu,
- anturaj.
Prin macromediu se înţelege fie societatea în ansamblu, fie grupurile sociale mari
(clasele sociale, păturile sociale, grupurile etnice mari etc.). Micromediul include grupurile
sociale mici: colectivul, şcoala etc. Iar anturajul cuprinde familia, prietenii, strada etc.

21
 Elementul psihic. Spre deosebire de elementul biologic şi social, elementul psihic nu
formează un factor propriu-zis, de sine stătător, deşi existenţa lui nu poate fi tăgăduită.
Elementul psihic are ca substrat şi fond momentul biologic şi, respectiv, social. El se
compune din acestea, este rezultatul întrepătrunderii biologicului cu socialul, în acelaşi timp,
psihicul are importanta menire de a servi drept punte de legătură, de a constitui liantul acestor
realităţi distincte prin natura lor. De aceea şi poate fi calificat ca element al personalităţii
(inclusiv al criminalului).
Personalitatea individului nu este ceva apărut spontan. Ea este consecinţa unui proces
social formativ şi poartă amprenta condiţiilor de existenţă ale individului.
Ca atare procesul social poate interveni, decisiv în diverse situaţii cu caracter
perturbator, care duc la formarea personalităţilor cu orientare infracţională. În acest sens,
drept modele de formare a personalităţii criminalului servesc alienarea, inadaptarea, frustrarea
şi învăţarea.
Alienarea (înstrăinarea) constă în autoizolare a individului faţă de societate ca urmare
a respingerii lui de către aceasta. Procesul de alienare poate avea loc la diferite niveluri
sociale şi să fie legat de felurite fenomene sociale (economice, socio-culturale etc.)36.
Privită din perspectiva criminogenezei alienarea se înscrie, desigur, în procese de
natură globală, privită însă prin prisma formării personalităţii infractorului, înstrăinarea
cunoaşte un cadru simţitor mai restrîns: se produce la nivel de microgrup. Exemplu: Se
presupune că un elev şi-a schimbat locul de reşedinţă şi, astfel, s-a pomenit într-un colectiv
nou (şcoală, liceu etc.). În noul său colectiv, el este însă ignorat, neglijat fie într-o manieră
brutală (bătaie de joc), fie în una mai «civilizată» (nu i se acordă nici o atenţie). În atare
situaţie el nu se va putea manifesta. Or, fiecare individ posedă necesitatea intrinsecă de a se
manifesta, de a-şi realiza potenţialul, de a da curs energiilor sale. Silit de circumstanţe, elevul
în cauză va căuta, cu siguranţă, un mediu ce i-ar permite să se manifeste. Şi dacă mediul, care
îi va oferi o atare posibilitate va avea orientare criminală, atunci e foarte probabil că el va păşi
pe calea infracţiunilor.
Caracteristic înstrăinării este că aici acţionează preponderent factorii externi (exogeni).
Indivizii căzuţi, de regulă, victime ale alienării nu se deosebesc cu nimic de ceilalţi şi nu în ei
se află cauza respingerii lor. Alienarea poate fi nu doar negativă (cazul examinat mai sus), ci
şi pozitivă (persoana înstrăinată îşi găseşte refugiu în lumea cărţilor, ca mai apoi să facă
invenţii, de care ar beneficia o societate întreagă) sau neutră (de pildă, persoana în cauză
părăseşte societate, pentru a-şi duce restul vieţii în mijlocul unei păduri).
36
Bujor Valeriu şi Bejan Octavian, ,,Introducere în criminologie şi securitate crimonlogică’’. p.15 Chişinău 2013

22
 Inadaptarea rezidă în incapacitatea persoanei de a răspunde adecvat la cerinţele
înaintate de societate, dar nici de a satisface propriile cerinţe, necesităţi, năzuinţe.
La baza acestei incapacităţi pot sta deficienţe fizice (în cazul handicapaţilor),
senzoriale (la orbi, surzi), intelectuale (la indivizi arieraţi) sau caracteriale. Inadaptarea nu în
toate cazurile serveşte drept baza unei orientări infracţionale a persoanei.
De altfel, inadaptaţii care devin infractori posedă, în mod predominant, deficienţe
caracteriale, iar în societăţile unde funcţionează un mecanism eficient de depistare şi
recuperare a inadaptaţilor, numărul inadaptărilor implicînd infracţiuni este redus.
Exemplu de inadaptaţi sînt persoanele din mediul rural care, venind la oraş, nu reuşesc
să se integreze în peisajul cultural urban, nimeresc în grupuri criminale şi nu peste mult timp
acceptă comiterea infracţiunilor. Pentru acest model de formare a personalităţii criminalului
este tipică acţiunea factorilor interni (endogeni), deci cauza este în individ.
Frustrarea este sentimentul pe care îl resimte individul privat de un drept sau înşelat în
aşteptările, aspiraţiile sale. Reacţiile la frustrare sunt cele mai diferite, depinzînd de agentul
frustrant şi personalitatea celui frustrat. Dacă sentimentul de frustrare atinge o intensitate
maximă, în unele situaţii poate cauza un efect perturbant în personalitate şi, respectiv,
adoptarea conduitei infracţionale de către individ.
Exemplu: Un tânăr absolvent cu diplomă universitară se angajează la serviciu. Prestaţia lui
este excelentă, el obţinînd rezultate foarte bune. Dar drepturile de care se bucură nu sînt
respectate (nu obţine locuinţe sau obţine una necorespunzătoare, leafa este plătită cu întîrziere
etc.), iar aşteptările de apreciere din partea conducerii rămîn fără răspuns (nu este apreciat la
justa valoare, nu este stimulat cu premii şi nici avansat etc.). Profund frustrată, persoana în
discuţie poate recurge la infracţiuni: să ia mită ori să facă abuz de serviciu pentru a-şi realiza
careva interese. La frustrare acţionează atît factorii externi cît şi interni. Asistăm, de fapt, la o
ciocnire nefericită a acestora.
Învăţarea. Formarea personalităţii criminalului prin învăţare precumpăneşte celelalte
modele prin frecvenţa producerii ei. Învăţarea consistă în însuşirea (asimilarea) unui model de
comportament cu caracter infracţional. Individul, începînd prin a urmări, repetat, un astfel de
comportament, la un moment dat înclină a-1 aprecia drept pertinent, ca în cele din urmă să-1
asimileze. Procesul e valabil în prezenţa unei circumstanţe indispensabile: comportamentul
perceput drept model trebuie să comporte implicaţii pozitive, deci să aducă rezultatul dorit,
fără a atrage efecte indizirabile (fie în mod real, fie să suscite atare impresii).
Învăţarea decurge, de obicei, paralel cu alt proces, deosebit de important, şi anume:
educarea persoanei în spirit de criminal. Transmiterea valorilor criminale include difuzarea

23
cîntecelor hoţeşti, utilizarea ostentativă a argoului, respectarea şi familiarizarea cu obiceiurile,
tradiţiile, legile hoţeşti etc. Învăţarea joacă un rol aparte în formarea criminalilor profesionali
(cei care practică o activitate criminală ca îndeletnicire). Învăţarea are loc, spre exemplu,
atunci cînd feciorul fiind în atingere permanentă cu conduită ilicită a tatălui său (dar poate fi
oricine din anturajul său şi care exercită influenţă asupra lui) ajunge a-1 limita şi adoptă, în
ultimă instanţă, comportamentul delincvent.
În prezent, învăţarea comportamentului criminal poate avea loc şi prin intermediul
mijloacelor de informare în masă: filme, publicaţii etc. Pentru studierea optimă a celor care au
comis infracţiuni, precum şi elaborarea metodelor adecvate de influenţare, în sensul dorit, a
conduitei lor sînt operate diverse tipologii şi clasificări ale infractorilor37.
Din punctul de vedere al gradului de stabilitate, a motivaţiei criminogene se disting
următoarele tipuri de infractori:
a) infractor întâmplător – persoana care a comis pentru prima oară infracţiune lipsită de
gravitate datorită unor circumstanţe accidentale, faptă care este în contradicţie cu conduita
anterioară actului infracţional;
b) infractor situaţional - persoana care a comis pentru prima dată infracţiune, însă gravă, fiind
constrînsă de împrejurări defavorabile;
c) infractor instabil - persoana care a săvîrşit pentru prima oară infracţiune, dar care persoană
se caracterizează, în genere, negativ şi a comis în trecut încălcări de lege;
d) infractor înrăit - persoana care a comis în repetate rînduri infracţiuni, inclusiv cele cu
antecedente penale;
e) infractor deosebit de periculos – persoana care a săvîrşit în repetate rînduri infracţiuni
grave. Infractorii pot fi clasificaţi în baza diferitor criterii:
1) după vârstă avem următoarele grupuri: 14-15 ani, 16-17 ani - «infractori minori»; 18-24
ani, 25-29 ani - «infractori tineri»; 30-49 ani - «infractori maturi»; peste 50 ani – «infractori în
etate».
2) după starea socială şi ocupaţie: elevi, studenţi, muncitori, agricultori, funcţionari,
pensionari, persoane neîncadrate în cîmpul muncii etc.
3) după gradul de instruire: infractori care au şcoala generală; infractori care au şcoala
profesională; infractori care au liceul; f infractori cu studii superioare.
4) după starea persoanei în momentul comiterii infracţiunii: în stare de ebrietate; în
componenţa unui grup criminal; în stare de excitaţie narcotică; în timpul ispăşirii pedepsei ş.a.

37
Idem, p. 18

24
 Clasificarea infractorilor este operată şi în cercetările statistice, care furnizează
criminologiei informaţii preţioase38.
Efectele consumului de alcool asupra organismului uman
Jurnaliştii de la „Huffington Post“ au stat de vorbă cu experţii de la Institutul Naţional
american de Alcoolism şi Abuz de Alcool, pentru a descoperi ce se întâmplă exact în corpul
nostru, atunci când ne aflăm sub influenţa alcoolului.
Efectele alcoolului asupra creierului: alcoolul modifică fluiditatea membranelor
intercelulare, intercalând în mod negativ funcţionarea receptorilor, canalelor sau proteinele
membranare. Alcoolul influenţează centrii plăcerii (mediaţi de dopamină), ceea ce explică în
parte instalarea dependenţei de alcool, acţioneaza asupra receptorilor benzodiazepinici, efect
care stă la baza tratamentului alcoolismului cu benzodiazepine.
Deasemenea, el acţionează asupra producerii de alcaloizi opioizi ceea ce explică
efectul antialgic. Lobul frontal este cunoscut ca fiind acea parte a creierului responsabilă cu
luarea deciziilor şi controlarea impulsurilor, de aceea, atunci când alcoolemia depăşeşte 0,5%,
această zonă a creierului ajunge să aibă probleme.
Efectele comportamentale ale alcoolului: Alcoolul este un deprimant central iar
ingestia de alcool este urmata de somnolenţa care este dependentî de doză, consumat în timp,
alcoolul modifică arhitectura somnului, scăzând perioadele REM de somn profund şi crescând
numărul de treziri care fragmentează somnul. Efectul anxiolitic al alcoolului este
binecunoscut şi explică utilizarea lui de către o gamă largă de indivizi în momentele
tensionate, alcoolul oferindu-le scurte perioade de relaxare, confort psihic.
Alcoolul are un efect inhibitor asupra activităţii neuronale, deasemenea el produce
sedare într-o măsură mai mare decât benzodiazepinele şi barbituricele cu care are o oarecare
toleranţă şi dependenţă încrucişata. La o concentraţie de 0,05% sunt diminuate gândirea şi
judecata, cenzura este redusa sau chiar pierdută. La 0,4-0,5 % se instalează coma cu afectarea
centrilor respiratori şi care controlează ritmul cardiac, moartea fiind rezultatul direct al
deprimarii respiratorii sau aspirării vărsăturilor. Concentraţiile de alcool care produc astfel de
efecte sunt mult mai mari decât în cazul persoanelor cu un trecut îndelungat de consum de
alcool.
Efectele fizice ale alcoolului: Cele mai frecvente complicaţii ale consumului de etanol
sunt la nivelul ficatului. Un consum de lungă durată, de câteva săptamâni, determină
acumularea de grăsimi şi proteine care duce la "ficatul gras" evidenţiat cu ocazia examenului

38
Bujor V., Bejan O., ”Introducere în crimonologie şi securitate criminologică”, Institutul de Ştiinţe Penale şi
criminologie aplicată, Catedra ştiinţe juridice şi securitate criminologică, Chişinău 2013

25
obiectiv. Consumul îndelungat de băuturi alcoolice concentrate determină frecvent esofagita,
gastrita, aclorhidrie şi ulcer gastric.
Varicele esofagiene reprezintă o complicaţie de temut prin faptul că deseori ele se rup
provocând hemoragii severe care se pot solda cu moartea prin exsanghinare.
Pancreatita şi cancerul pancreatic sunt alte suferinţe obişnuite ale alcoolicilor, alcoolul putând
interveni în procesul normal de digestie şi absorbţie al alimentelor care se asociază nutriţiei
precare şi contribuie la serioase carenţe, mai ales în ceea ce priveşte vitaminele şi aminoacizii.
Efecte asupra aparatului cardiovascular: Sunt grave prin consecinţele lor care pot
periclita viaţa. Hipertensiunea arteriala, tulburarile ritmului cardiac, riscul crescut de infarct
miocardic şi de accident vascular cerebral sunt cele mai frecvente. Cardiomiopatia alcoolică
se constituie după o perioadă de peste 10 ani de consum de alcool, are o evoluţie severă, dar
care poate fi ameliorată de abstinenţă.
Tulburari neurovegetative: Aparitia lor indică existenţa dependenţei faţă de alcool
(alături de alte simptome); este vorba despre tremorul specific al alcoolicilor, un tremor fin,
afectând mai ales extremitatile distale ale membrelor superioare, prezent mai ales dimineaţa,
imediat după trezire şi se amelioarează după ingestia unei cantitaţi mici de alcool.
Tulburari hematologice: Alcoolul afectează funcţia imunitară favorizand apariţia
cancerului cu diferite localizari, mai ales digestive. Tulburările psihice asociate cu alcoolismul
se pot clasifica în trei grupe:
(1) Legate de efectele directe ale alcoolului asupra creierului (intoxicaţia, sevrajul,
deliriumul, halucinoza alcoolică);
(2) Tulburări legate de comportamentul care se asociază cu alcoolul (abuzul şi
dependenţa de alcool);
(3) Tulburari cu efecte persistente (tulburarea amnezică persistentă, demenţă,
encefalopatia Wernike şi sd Korsakoff, induse de alcool39.

2.1.2. Teoria psihomorala

Etienne de Greeff considera că personalitatea infractorului se structurează de-a lungul
unui proces lent de degradare morala a individului, care, în final, îl conduce la comiterea
actului criminal. Acest proces este denumit proces criminogen, în evoluţia căruia se disting
trei faze:
- faza asentimentului temperat (ia nastere ideea de crimă);

39
http://www.emedonline.ro/afectiuni/view.article.php/c6/172/p0

26
- faza asentimentului formulat (accepta comiterea crimei);
- faza trecerii la act, când accepta eliminarea victimei şi în care individul trece printr-o stare
periculoasă.
Noel Mailloux transferă problematica personalităţii infractorului în sfera patologiei,
asimilând infractorul cu debilul mental, nevrozatul. În dezvoltarea personalităţii există două
momente: apariţia identităţii autentice şi consecinţa acesteia asupra motivaţiilor individului.
Când apare un esec de identificare, consecinţa este un dezechilibru psihic ce se exprimă prin
delincvenţa din obişnuinţă.
Teoria personalităţii criminale
Jean Pinatel respinge diferenţa de natură dintre infractor şi noninfractor, considerând
că între aceştia este o diferenţă de grad. De aceea, este necesar să se evidenţieze acele
trasături psihologice care transformă asentimentul temperat în asentiment tolerat. Este de
părere că personalitatea criminală reprezintă o constelaţie de trăsături care apare ca o
rezultantă, şi nu ca un dat. Ulterior, Pinatel îşi revizuieşte teoria şi insistă asupra caracterului
dinamic al personalităţii criminale, care trebuie privita în mişcare. De asemenea, considera
criminalitatea ca o maladie morală a "societăţii criminogene", caracterizată printr-o
deteriorare a valorilor fundamentale.
Evaluare critică
Eroarea acestei orientări constă în considerarea infractorului ca posesor al unei
personalităţi de un tip aparte, diferenţiată ca natură sau grad de cea a noninfractorului.
Pe plan etiologic, eroarea constă în reducerea problematicii personalităţii umane la
factorii de ordin psihologic. Multe din conceptele freudismului, ca instanţele personalităţii,
simbolistica visurilor etc., au intrat definitiv în vocabularul criminologic. În plan etiologic,
se reţine că valoroasa idee a situării cauzelor directe ale infracţiunii la nivelul individului şi
al personalităţii sale.
Acestei orientari i se datorează acumularea unui bogat material factual, care a permis
sondarea universului psihic al infractorului, dezvăluind aspecte interesante cu privire la
motivaţia actului infracţional, dinamica producerii acestuia etc.
2.1.4. Relaţia drog-criminalitate
Flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund şi tragic al lumii
contemporane, în condiţiile în care, anual, miliarde de dolari şi sute de mii de oameni sunt angrenaţi în
acest mariaj al morţii numit „Traficul şi consumul ilicit de droguri".
În perspectiva anilor viitori, amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare şi
datorită faptului că nu există o statistică clară şi precisă a producţiei, traficului, consumului şi

27
numărului celor decedaţi din cauza drogurilor.
Un exemplu elocvent, din acest punct de vedere, îl constituie escaladarea problematicii în
România începând cu anul 1990, când traficul ilicit şi abuzul de droguri au surclasat toate
pronosticurile specialiştilor, astfel că dintr-o ţară de „tranzit" a devenit una „consumatoare de droguri".
Alarma socială născută din proliferarea, fără precedent, a drogurilor conduce la ideea, deloc
mulţumitoare, că strategiile de luptă adoptate împotriva acestui fenomen, în general vorbind, de către
comunitatea mondială şi de Guvernul României, în special, s-au dovedit a fi ineficiente.
În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter
supranaţional, care acţionează în conformitate cu legile economiei de piaţă, având drept scop imediat
alimentarea centrelor de consum şi, ca finalitate, obţinerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune,
în mod justificat, interesul statului de a-şi orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta
antidrog, pentru apărarea sănătăţii propriilor cetăţeni şi salvarea valorilor socio-morale. 40
Rada și colab., 2004 precizau că determinarea frecvenţei unor disfuncţii în familie:
consumul de alcool, infidelitatea, implicarea defectuoasă în creşterea copiilor, bătăi între
membrii familiei, administrarea defectuoasă a bugetului, lipsuri, certuri,
agresiuni asupra copiilor ş.a. Cercetarea a constat în aplicarea unui
chestionar asupra a 84 de femei victime ale violenţei şi altul asupra a 33
de persoane, considerate lot martor. S-au prelucrat datele în programul
SPSS11.5 şi s-au utilizat: testul hi pătrat, testul t, analiza de cluster în doi
paşi.
Rezultatele au condus la principala cauză incriminată ca
generatoare a comportamentului violent a fost consumul de alcool. Circa
trei sferturi din victime au declarat despre consumul de alcool că a fost
,,mult” şi ,,foarte mult”, cauza care a determinat comportamentul violent
al agresorului. Pe poziţiile doi şi trei s-au situat cu proporţii aproape egale
lipsurile materiale şi anturajul. Întrebarea deschisă privind cauzele
implicate în violenţă a relevat că principalele piedici în calea unei vieţi
normale alături de partener sunt: consumul de alcool în proporţie de 54%
şi lipsurile materiale în proporţie de 20,2%.
Soluţiile propuse pentru împăcare se înscriu în aceeaşi arie: în primul
rând renunţarea la alcool, apoi speranţa într-o schimbare a victimei şi pe
locul trei rezolvarea problemelor materiale. Între frecvenţa consumului de
alcool în familia de provenienţă a victimei şi familia de provenienţă a

40
Bucur Silviu Ciprian „Implicaţii sociale ale consumului de droguri” Teză de doctorat 2010

28
agresorului, testul χ2 a indicat o diferenţă semnificativă, consumul de
alcool fiind mai frecvent în familia de origine a agresorului 41.
Chevereşan și colab., 2004 ”Consumul abuziv de alcool asociat accidentelor şi
agresivităţii” evidenţia că rolul alcoolului ca factor de risc în accidente este legat de alţi
factori diferiţi, cu semnificaţie variabilă în diferite culturi. Obiceiurile legate de alcool în
societate, condiţiile socio-demografice, faptul că tinerii de sex masculin cu un grad redus de
educaţie predomină în categoria marilor consumatori, afectează corelaţia între accidente şi
consumul de alcool. Relaţia între omucidere, atac şi suicid pe de o parte, şi alcool pe de altă
parte, este evidenţiată în multe studii. În privinţa omuciderii şi atacului, s-au făcut studii atât
pe victime cât şi pe agresori. Pe lângă alcool, mulţi cercetători au studiat drogurile,
apartenenţa etnică, şomajul şi comportamentul sexual, găsind diferite tipuri de corelaţii între
variabile. O problemă generală este aceea a formulării concluziilor cu privire la asocierea de
cauzalitate42.
Statisticile disponibile în prezent în U.E. privind criminalitatea și justiția penală
reflectă diversitatea politicilor și sistemelor juridice din țările UE.
Chiar dacă, într-adevăr, elaborarea statisticilor privind criminalitatea și justiția penală
este încă într-o fază incipientă, este în curs de elaborare un sistem care facilitează
comparabilitatea.
Compararea statisticilor privind criminalitatea între statele membre ar trebui să se
concentreze, în mod ideal, mai curând asupra tendințelor înregistrate în timp decât asupra
unor comparații directe ale nivelurilor între țări de-a lungul unui an specific, întrucât datele
pot fi influențate de o serie de factori, printre care se numără nivelurile diferite de clasificare
penală, eficacitatea sistemului de justiție penală și practicile de arhivare ale poliției; în plus,
este probabil ca o proporție relativ mare a infracțiunilor să rămână neînregistrată.

2.2. Principalele rezultate statistice

În 2008, existau 1,7 milioane de agenți de poliție în UE-27, ceea ce a însemnat o
creștere globală cu 2,5 % față de situația înregistrată cu cinci ani în urmă (cu excepția
Bulgariei). În perioada 1998-2008 s-au înregistrat unele schimbări destul de rapide ale
dimensiunilor corpurilor polițienești naționale, numărul agenților de poliție fiind redus cu

41
Rada C., Glavce C., ”Consumul de alcool şi violenţa domestică” Al 9-lea Congres Naţional de Igienă şi
Sănătate Publică, 4-6 noiembrie, Timişoara 2004
42
Chevereşan A., Zepca V., Friptuleac G. ”Consumul abuziv de alcool asociat accidentelor şi agresivităţii”
Revista de Igienă şi Sănătate Publică, vol.58, nr.4/2008– Journal of Hygiene and Public Health 2008

29
peste o cincime în toate statele membre din regiunea Mării Baltice. Republica Cehă (-4,0 %)
și Austria (-0,7 %) au efectuat reduceri mai modeste ale corpului polițienesc.
Pe de altă parte, s-au înregistrat creșteri cu cel puțin 20 % ale numărului agenților de
poliție în Irlanda și Cipru; în toate celelalte state membre s-au înregistrat creșteri ale
corpurilor polițienești respective. În 2008, poliția a înregistrat aproximativ 29 de milioane de
infracțiuni în UE-27.
Începând cu anul 2000, numărul infracțiunilor înregistrate în UE-27 a crescut pentru a
atinge un maxim în jurul anului 2003, dar apoi a scăzut în fiecare an până în 2008. De la
nivelul de vârf al infracțiunilor, înregistrat în U.E în 2003, și până în 2008, numărul
infracțiunilor înregistrate a scăzut cu cel puțin 20 % în Polonia, Malta, precum și în Anglia și
Țara Galilor (în cadrul Regatului Unit).
Efectivele din penitenciare în U.E-27 au crescut cu 1,2 % pe an de-a lungul perioadei
cuprinse între 1998 și 2008, atingând un total de aproape 620.000 de deținuți, ceea ce
înseamnă un număr de 124 de deținuți la 100.000 de persoane din populația totală.
Exprimat în acești termeni relativi, numărul cel mai mare de deținuți a fost înregistrat
în penitenciarele din statele membre din regiunea Mării Baltice și din Polonia, și anume peste
200 de deținuți la 100.000 de locuitori în 2008, în timp ce numărul relativ de deținuți din
Republica Cehă a fost puțin sub acest nivel. La cealaltă extremă, țările nordice - și anume
Danemarca, Finlanda și Suedia - (precum și Islanda și Norvegia din cadrul țărilor terțe, datele
pentru aceste două țări fiind din 2007), cât și Slovenia și Irlanda au raportat, fiecare, sub 75
de deținuți la 100.000 de locuitori în 2008, în timp ce Elveția a depășit cu puțin acest nivel.

2.2.1. Sursele şi disponibilitatea datelor

EUROSTAT a publicat statistici privind criminalitatea și justiția penală începând cu
anul 1950, menționând doar numărul total de infracțiuni, iar începând cu 1993 a publicat date
care acoperă un ansamblu de delicte specifice. În plus, baza de date cuprinde, de asemenea,
statistici privind efectivele din penitenciare începând cu 1987 și privind numărul agenților de
poliție începând cu 1993. Cifrele pentru Regatul Unit sunt raportate pentru jurisdicțiile
separate ale Angliei și Țării Galilor, Scoției și Irlandei de Nord. 43
Compararea între țări a statisticilor privind criminalitatea poate fi afectată de o serie de
factori, cum sunt:
 sistemele juridice și de justiție penală diferite;

43
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Crime_statistics/ro

30
  procentajul infracțiunilor raportate către poliție și înregistrate de poliție;

 diferențele legate de momentul înregistrării (de exemplu, momentul în care

infracțiunile sunt semnalate poliției, momentul în care persoana suspectă este
identificată etc.);

 diferențele dintre regulile de contabilizare a infracțiunilor multiple;

 diferențele dintre listele de infracțiuni incluse în cifrele globale privind criminalitatea.

Cifrele privind efectivele din penitenciare pot fi, de asemenea, influențate de o serie de
factori, cum sunt:
 numărul de cauze tratate de către instanțele judecătorești;
 procentul de delincvenți care sunt condamnați la pedepse cu închisoarea;

 durata sentințelor pronunțate și numărul de persoane în arest preventiv;

 data la care a fost efectuat studiul (în special în cazurile în care au existat amnistii sau
alte tipuri de eliberare anticipată).
Efectivele din penitenciare ar trebui să fie contabilizate ca numărul total de deținuți
adulți și minori (inclusiv deținuții aflați în arest preventiv) la data de 1 septembrie a fiecărui
an. Cifrele includ delincvenții aflați în centre penitenciare, în centre pentru delincvenți
minori, în centre pentru toxicomani și în spitale psihiatrice sau alte spitale.
Ca regulă generală, comparațiile trebuie să se bazeze mai curând pe tendințe decât pe
niveluri, plecând de la ipoteza că sistemul de înregistrare dintr-o țară își păstrează în
ansamblu aceleași caracteristici în timp. Cu toate acestea, există multe întreruperi ale
secvențelor temporale, precum și alte modificări metodologice sau ale definițiilor.
Eliminarea progresivă a controalelor de frontieră pe teritoriul U.E a facilitat în mod
considerabil libera circulație a cetățenilor europeni, dar se poate să fi facilitat, de asemenea,
acțiunile delincvenților, în special din cauza faptului că raza de acțiune a autorităților de
aplicare a legii și a sistemelor de justiție penală se întinde, în general, până la limitele
frontierelor naționale.
De la adoptarea Tratatului de la Amsterdam, U.E și-a fixat obiectivul de a crea un
spațiu comun de libertate, securitate și justiție. Acest obiectiv a fost dezvoltat în continuare
prin Programul de la Haga din 2004, în care se subliniau zece domenii prioritare: consolidarea
drepturilor fundamentale și a cetățeniei, lupta împotriva terorismului, definirea unei abordări
echilibrate a migrației, dezvoltarea gestionării integrate a frontierelor externe ale U.E,

31
instituirea unei proceduri comune în materie de azil, maximizarea impactului pozitiv al
imigrației, asigurarea unui echilibru corespunzător între protecția vieții private și securitate în
cadrul schimbului de informații, elaborarea unui concept strategic de combatere a crimei
organizate, asigurarea unui veritabil spațiu european de justiție, precum și asumarea partajată
a responsabilității și asigurarea solidarității.
Ca parte a activității de armonizare și dezvoltare a sistemelor privind criminalitatea și
justiția penală, statele membre ale U.E au decis de comun acord să armonizeze definițiile
infracțiunilor și nivelul sancțiunilor pentru anumite tipuri de infracțiuni.
În plus, recunoașterea reciprocă a deciziilor luate de către judecătorii naționali ar
trebui să devină piatra de temelie a cooperării judiciare în materie penală, cu o gamă de
instrumente care au fost dezvoltate în vederea facilitării cooperării practice transfrontaliere.
Cu privire la cooperarea polițienească, U.E dorește să faciliteze accesul autorităților
de aplicare a legii din fiecare dintre statele membre la informații relevante (cum ar fi datele
referitoare la ADN, datele dactiloscopice, datele privind înregistrarea vehiculelor sau bazele
de date privind imigrația) și să amelioreze cooperarea polițienească într-un cadru comun în
vederea protecției datelor cu caracter personal.
Accesul la informații este reglementat de o serie de acte normative, printre care se
numără Directiva 2006/24/CE44 privind păstrarea datelor, Decizia-cadru 2006/960/JAI45
adoptată la inițiativa Suediei, Decizia 2008/615/JAI46 a Consiliului (Decizia Prüm) și
Regulamentul 767/200847 privind sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de
date între statele membre.

44
DIRECTIVA 2006/24/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN Ș I A CONSILIULUI din 15 martie 2006
privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furniza rea serviciilor de comunicații electronice
accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice și de modificare a Directivei 2002/58/CE
45
Decizia-cadru 2006/960/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de
informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre ale Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul
30 alineatul (1) literele (a) și (b) și articolul 34 alineatul (2) litera (b), având în vedere inițiativa Regatului
Suediei
46
Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în
special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere
47
Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul
de informaţii privind vizele (VIS) şi schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă şedere
(Regulamentul VIS). Regulamentul VIS defineşte obiectivul şi funcţionalităţile, precum şi responsabilităţile
pentru Sistemul de informaţii privind vizele (VIS). Regulamentul precizează condiţiile şi procedurile pentru
schimbul de date privind vizele între statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi ţările asociate care aplică
politica comună în materie de vize. Astfel, sunt facilitate examinarea cererilor de viză de scurtă şedere şi
deciziile de prelungire, retragere sau anulare a vizelor, precum şi controalele vizelor şi verificările şi
identificările solicitanţilor şi ale deţinătorilor de vize.

32
 Cooperarea polițienească a fost încurajată prin intermediul unor acte legislative, ca de
exemplu Directiva-cadru 2002/465/JHA48 privind echipele comune de anchetă și Decizia
2008/617/JHA49 a Consiliului privind cooperarea îmbunătățită dintre unitățile speciale de
intervenție, creându-se, de asemenea, o serie de organizații/organisme pentru facilitarea
cooperării dintre diferitele instituții responsabile cu aplicarea legii, precum Colegiul European
de Poliție (CEPOL), Oficiul European de Poliție (Europol) sau Agenția Europeană pentru
Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale U.E
(Frontex). De asemenea, UE sprijină o serie de proiecte naționale și multinaționale, prin
intermediul unor programe precum „Prevenirea și combaterea infracționalității” (Decizia
2007/125/JHA a Consiliului)50.
Primele etape către un sistem statistic mai comparabil privind criminalitatea și justiția
penală sunt descrise în Comunicarea (COM(2006) 437) a Comisiei Europene, privind
elaborarea unei strategii a UE globale și coerente în vederea elaborării de statistici în materie
de criminalitate și justiție penală: un plan de acțiune al UE pentru 2006-2010. Pe termen
scurt, obiectivul a fost colectarea de date la nivel național și evaluarea calității acestora.
Totuși, scopul pe termen lung al Direcției Generale Afaceri Interne a Comisiei
Europene este elaborarea, în strânsă colaborare cu Eurostat, a unei metodologii armonizate
pe care ar trebui să se bazeze colectarea statisticilor la nivelul U.E, permițând astfel
comparații între statele membre privind structura și tendințele criminalității.
În special, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește colectarea unor statistici legate
de poliție și elaborarea unei anchete comune privind victimele criminalității.
Colectarea datelor referitoare la spălarea banilor este în curs de desfășurare, iar
prioritățile viitoare includ informațiile privind traficul de persoane, corupția și criminalitatea
informatică.
La sfârșitul anului 2011, a fost lansat, de asemenea, un studiu pilot pentru evaluarea
nivelului și impactului infracțiunilor comise împotriva întreprinderilor din statele membre ale
U.E. 51

48
Decizia 2009/426/JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind consolidarea Eurojust și de modificare a
Deciziei 2002/187/JAI de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate.
49
Decizia 2008/617/JAI A Consiliului din 23 iunie 2008 privind îmbunătățirea cooperării dintre unitățile speciale
de intervenție ale statelor membre ale Uniunii Europene în situații de criză.
50
Decizia 2007/125/JAI a Consiliului din 12 februarie 2007 de stabilire, pentru perioada 2007-2013, în cadrul
programului general „Securitate şi protecţia libertăţilor”, a programului specific „Prevenirea şi combaterea
infracţionalităţii”. În cadrul programului general „Securitate şi protecţia libertăţilor”, Uniunea Europeană (UE)
stabileşte pentru perioada 2007-2013 un program specific vizând susţinerea proiectelor de prevenire şi de
combatere a infracţionalităţii, fie că este organizată sau nu.
51
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Crime_statistics/ro

33
2.2.2. Principalele teorii ale explicării fenomenului criminalităţii
Teoria învăţării sociale dezvăluie importanţa rolului învăţat şi transmis din generaţie în
generaţie. Astfel, Alfred Adler (1996, p. 36) susţine acest punct de vedere, spunând: „Oamenii
se detaşează destul de greu de tiparul în care au crescut în primii ani de viaţă”. Iar „viaţa
psihică are întotdeauna acelaşi fundament, omul ne dezvăluie aceeaşi linie de mişcare”. 52
Acest lucru imprimă convingerea conform căreia familia este baza oricărui început, în cazul
nostru, acest început se numeşte predelincvenţă. Această teorie susţine că, dacă prin
comportamentul său delincvent individul primeşte ceea ce-şi doreşte, acesta va repeta fapta.
Oamenii sunt diferiţi şi de aceea nu vor reacţiona toţi la fel în aceleaşi situaţii, iar
teoriile trebuie pliate pe realitatea şi personalitatea fiecăruia în parte. Lumea unui criminal
este cu totul diferită faţă de cea a unui profesor, medic, elev, vârstnic, iar comportamentul său
nu numai că are ecouri în viitor, dar îi şi defineşte pentru tot restul vieţii sale ca fiind un
infractor.
Modelul fiziologic, pe de altă parte, ţine cont numai de moştenirea genetică a
individului, atunci când vine vorba de criminal şi caracteristicile definitorii ale acestuia. De
asemenea, reacţiile hormonale şi cele chimice pot determina un anumit comportament.
Trebuie menţionat că această explicaţie lasă loc de multe îndoieli şi întrebări. Factorii
genetici, luaţi separat, nu pot influenţa relaţia dintre doi oameni, dar dacă, pe lângă factorii
amintiţi, intervin şi alţi factori, cum ar fi: consumul excesiv de alcool, substanţe narcotice şi
altele, atunci situaţia se schimbă.
Dependentul de alcool sau de alte astfel de substanţe poate adopta un comportament
deviant faţă de toţi cei din jurul său. Criminalul este om printre oameni, acest lucru înseamnă
inevitabil că este o caracteristică a genelor sale moştenite de la părinţi. Astfel,
comportamentul deviant este ereditar, dar şi un mod de a putea supravieţui. „Hormonul
androgen” dă puterea fizică mai mare la bărbaţi decât la femei. Astfel, Hearn (1998), citat de
Maria Roth-Szomosközi (2005, p. 12) a făcut cercetări pe deţinuţii condamnaţi pentru crime
de la vârste timpurii şi s-a descoperit o cantitate mai mare de hormoni androgeni la aceştia (în
acest fel, teoria este probată şi susţinută). 53

52
Alfred Adler, ,,Cunoaşterea omului, mică bibliotecă de psihologie, Editura IRI 1996.
53
Roth-Szomosközi,). Maria. Copii şi femei victime ale violenţei, Cluj-Napoca Editura Presa Universitară
Clujeană.p.144-145. 2005

34
 În altă măsură, concepţiile sociologice „pun în evidenţă importanţa factorilor sociali
pentru producerea crimelor”. Aici nu mai este vorba despre caracteristicile ereditare ale unui
singur individ sau de starea sa psihică.
Aceste concepţii includ o mulţime de indivizi ce trăiesc pe un anumit teritoriu şi care
au concepţii, idei, statusuri şi structuri diferite. Însă majoritatea au aceeaşi cetăţenie, vorbesc
aceeaşi limbă şi aşa mai departe. Există mulţi factori sociali care pot influenţa într-un mod
negativ comportamentul individului54: toleranţa şi „obişnuinţa” socială faţă de violenţă,
criminalitate, subcultura din cartierele mari ca reacţie împotriva autorităţilor şi a grupurilor de
putere, subdezvoltarea economică şi culturală a ţării, anomia (absenţa unor legi privind
criminalitatea, care să fie aplicate cu stricteţe şi seriozitate; o absenţă a normelor şi a regulilor
în acest sens). Toţi factorii menţionaţi mai sus şi mulţi alţii determină o anumită categorie de
indivizi să acţioneze, încălcând legea şi drepturile celor din jur.
Un factor important al criminalităţii în accepţiunea sociologică îl găsim în teoria
reacţiei sociale faţă de devianţă şi criminalitate are o abordare diferită, susţinând faptul că
infracţionalitatea există doar atunci când societatea o etichetează.
Drept urmare, înseamnă că există anumiţi indivizi sau instituţii care cataloghează şi
definesc ca fiind anormale actele oamenilor. Societatea aplică o etichetă pe acei indivizi
consideraţi infractori, iar ei nu sunt decât produsul societăţii. Aceste reacţii sociale faţă de
criminali şi delincvenţi au fost diferite de-a lungul istoriei55.
Această teorie încearcă să demonstreze că, atunci când societatea va stigmatiza
delincventul, acesta nu va putea decât să se ridice la standardele etichetării respective.

2.3. Analiza calitativă (profilul consumatorului de alcool)

La debut, alcoolicul poate avea orice tip de personalitate, cu alte cuvinte, până la o
vârsta, în mod conjunctural orice biotip şi aproape orice tip de personalitate poate dezvolta o
adicţie. Efectul sedativ şi disponibilitatea largă fac din alcool substanţa cea mai folosită
împotriva anxietăţii, depresiei, insomniei.
Cu toate acestea, utilizarea îndelungată poate cauza depresie. Evaluarea corectă a
pacienţilor depresivi sau anxioşi care beau mult poate să necesite examinare şi reevaluare
după o perioadă de abstinenţă cu durată de până la câteva săptamâni. Multi bolnavi psihotici

54
Idem, p.145
55
Banciu, Dan, Rădulescu, M. Sorin şi Teodorescu, V. ,,Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România’’
Editura Lumina Lex. Bucureşti 2002

35
se autotratează cu alcool atunci cand medicaţia prescrisă nu mai reduce suficient de mult
simptomatologia psihotică sau atunci când nu sunt disponibile medicamentele de prescripţie.
Bolnavii cu tulburari de personalitate antisocială au probabilitate mare de a manifesta
paternuri îndelungate de dependenţă de alcool. Abuzul de alcool este frecvent la persoanele cu
tulburări prin abuz de alte substanţe, iar corelaţia între dependenţa de alcool şi dependenţa de
nicotină este foarte mare.
Afecţiuni psihice asociate consumului de alcool:
1. Tulburările de personalitate (anisociala, evitantă) sunt frecvent asociate cu consumul
abuziv de etanol şi de cele mai multe ori preced apariţia dependenţelor. Alteori, un
consum masiv de etanol poate induce tulburarea personalităţii (tulburare organică de
personalitate). Există însă studii care demonstrează că tulburarea antisocială şi
consumul de alcool sunt entitati total distincte, fără nicio legatură cauzală;
2. Tulburarile afective, aproximativ 30-40-% îndeplinesc criterii de tulburare depresivă
majoră, cu frecvenţa cea mai mare la femei şi cei care au antecedente familiale de
alcoolism. Frecvenţa suicidului este mare în cazul asocierii alcoolului la un pacient
depresiv;
3. Tulburari anxioase, este binecunoscut efectul anxiolitic al alcoolului, totuşi un număr
mic de persoane devin dependente în urma consumului cu scopul de a cupa anxietatea.
Aproximativ 25-50 % dintre consumatori întrunesc criteriile de diagnostic pentru
tulburari anxioase, cele mai frecvente fiind fobiile şi tulburarea de panică.
4. Suicidul, este mult mai frecvent la persoanele dependente de alcool, acest fapt s-ar
putea explica prin implicarea serotoninei care mediază comportamentul agresiv-
impulsiv al alcoolicilor.

2.3.1. Studii de caz

În judetul Vaslui, polul criminalității din România, s-au înregistrat peste 10.000 de
cazuri de comă alcoolică într-un an. Grav este ca peste 20% din persoanele internate la spital
în aceasta situatie sunt femei, iar 10% sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 17 și 20 ani.
Majoritatea acestora provenind din mediul rural.
Specialiștii pun acest grav flagel pe seama sărăciei. Din cauza traiului greu şi a vieţii
aspre, mai ales sub aspectul relaţiilor intrafamiliale, femeile îşi caută refugiul în băutură. În
perioada sărbătorilor de iarnă, ambulanţele au transportat la spitale peste 200 de persoane din
judeţ care intraseră în comă alcoolica56.
Chevereşan A., 2008 preciza că adolescenţii şi tinerii sunt rareori consumatori cronici
de alcool. Ei manifestă mai degrabă tendinţa de a ceda ocazional unui consum excesiv, o

56
“Adevărul” 6 ian. 2005

36
alternativă în această direcţie fiind consumul intempestiv a cinci sau mai multe porţii de
alcool în decurs de câteva ore, denumit binge drinking57.
Au fost investigate două populaţii reprezentative de adolescenţi şi studenţi din judeţul
Timiş, şcolarizaţi în licee, şcoli postliceale, şcoli profesionale şi universităţi, formate din 2908
elevi de 14-25 ani (99% adolescenţi de 15-19 ani), 51,5% fete şi 48,5% băieţi, şi 2074
studenţi de 18-25 ani (99,7% cu vârsta între 19-25 ani), 62,5% fete şi 37,5% băieţi.
S-a realizat un studiu populaţional transversal, prin aplicare în grup şi anonim a
chestionarului CORT 2004, de investigare a unor comportamente cu risc, în perioada 2003-
2005. Rezultatele au evidenţiat că consumul excesiv de alcool este o realitate la adolescenţi şi
la studenţi.
În adolescenţă, băieţii au avut un consum excesiv în procent de 28%, iar adolescentele
în procent de 7,2%. Pe grupe de vârstă, consumul excesiv de alcool a crescut de la 9,7% la 15
ani, la 22,2% la 19 ani. În studenţie, consumul excesiv la băieţi a fost prezent în proporţie
33,7%, iar la studente în proporţie de 11,2%.
Cu vârsta, consumul excesiv a scăzut de la 24,2% la 19 ani, la 19,4% la 25 ani. S-a
ajuns la concluzia că prevenţia şi intervenţia în cazul consumului de alcool la adolescenţi şi
tineri trebuie să conducă la eliminarea/diminuarea cauzelor şi condiţiilor care generează
comportamentul.58
Se consideră că într – adevăr, adolescența este o perioadă, din nefericire, vulnerabilă în
faţa consumului de droguri. Este foarte important modul în care comunicăm cu adolescentul
întrucât acestea influenţează felul în care el va interacţiona în plan social.
Afectiv – emoţional, adolescentul traversează o perioadă conflictuală în care
numeroase răspunsuri la întrebările sale fiind incompatibile pot capata înţelesuri negative şi
conduce la comportamente deviante.

CAPITOLUL III.
TEORII CRIMINOLOGICE CARE EXPLICĂ RELAŢIA
DINTRE CONSUMUL DE ALCOOL ŞI CRIMINALITATE

3.1.Orientarea psihiatrică-psihologică
În această orientare au fost grupate principalele teorii şi concepţii a căror trăsătura
esenţială constă în centrarea explicaţiei cauzale pe factorii psihologici.
57

58
Chevereşan A. ,,Consumul excesiv de alcool la adolescenţi şi tineri din judeţul Timiş” Revista de Igienă şi
Sănătate Publică, vol.58, nr.4/2008– Journal of Hygiene and Public Health 2008

37
 Sunt examinate teorii extreme, care reduc geneza crimei la psihicul individului, ca şi
variante nuanţate, a căror linie de demarcaţie între orientarea biologică şi sociologică este
mai greu de trasat.
Orientarea psihologică în criminologie include şcolile ştiinţifice, concepţiile, teoriile
care explică etiologia comportamentului infracţional prin prisma trăsăturilor psihologice
cărora le conferă o importanţă hotărâtoare. În acest context, abordarea psihologică încearcă să
demonstreze existenţa anumitor trăsături specifice, de ordin psihologic, care diferenţiază
infractorul de non-infractor şi care determină comportamentul infracţional al acestuia.
Factorii psihici şi morali, alături de cei biologici şi sociali, au o pondere grea în etiologia
crimei, menţionează cercetătorul H. Mannheim. E de remarcat că aceste categorii de factori
sunt inseparabile în orice crimă, bineînţeles, cu o pondere specifică fiecărei categorii. Astfel,
în unele cazuri, factorii fizici şi fiziologici pot fi determinanţi, în timp ce în alte situaţii
importanţă pot avea factorii sociali sau cei psihici.
Astfel, în unele cazuri, factorii fizici şi fiziologici pot fi determinanţi, în timp ce în alte
situaţii importanţă pot avea factorii sociali sau cei psihici. Mai mult, în opinia cercetătorului
H. Mannhim, de cele mai dese ori factorii psihici sunt mai importanţi decât ceilalţi, deoarece
atât factorii fizici, cât şi cei sociali pot acţiona numai dacă mai întâi trec prin factorii psihici,
numai dacă factorii sociali şi cei fizici sunt interiorizaţi şi însuşiţi de factorii psihici.

3.2. Perspectiva psihiatrică-psihanalitică

Sigmund Freud considera că personalitatea individului are trei instante: Eul
(conştiinţa de sine), Supraeul (conştiinţa morală) şi Sinele (instincte şi tendinţe refulate).
Eul asigură echilibrul dintre instinctele şi tendinţele profunde ale individului şi
normele primite prin educaţie. Existenţa unor stări tensionale între aceste trei instanţe duce la
conflict, care se poate rezolva prin sublimare şi refulare. Diferenţa dintre infractor şi
noninfractor se situează la nivelul Supraeului şi se datorează incapacităţii individului de a
depaşi complexul oedipian. Freud analizează și criminalul care comite infracţiunea datorită
complexului de vinovație.
Influența psihanalizei asupra criminologiei
Cercetarile criminologice ulterioare au fost influenţate de psihanaliza lui Freud.
Alexander şi Staub au analizat diferite tipuri de criminali prin prisma celor trei instanţe ale
personalităţii. Alte cercetări au analizat o personalitate de tip nevrotic în opoziţie cu o
personalitate în conflict cu societatea. Astfel, se ajunge la concluzia că infractorul ar fi

38
 victima unor conflicte interioare între instinctele sale insuficient controlate de Supraeu şi
regulile de conduită din viata socială.
Neofreudianismul. În ultimele decenii s-a produs o schimbare importantă în abordarea
personalităţii. Un număr important de psihiatri resping ideea de om biologic şi/sau acela de
om psihologic, considerând ca individul îşi controlează comportamentul şi are
responsabilitatea acţiunilor lui.
Şerban şi colab., precizau că în urmă cu 3 decenii alcoolul alături de tutun şi sporadic
alături de droguri reprezintă o problemă gravă de sănătate şi era situată pe locul 4 în lume
(după morbiditate şi mortalitate produse de boli cardiovasculare, cancer şi accidente de
circulaţie). S-a constatat o creştere a consumului abuziv de alcool ce produce
disfuncţionalităţi în viaţa individuală cât şi cea comunitară. Deoarece consumul abuziv de
alcool a crescut constant în ultimii ani se poate spune că alcoolismul reprezintă una din cele
mai extinse suferinţe, constituind o problemă de sănătate publică59.
Chevereşan şi colab., 2004 precizau că literatura referitoare la abuz este bogată în
privinţa abordărilor alcoolismului, cu centrare pe familie. Sistemele familiale în cazul
abuzului de droguri au aspecte asemănătoare cu cele ale alcoolismului. Familiile cu părinţi
alcoolici au adesea copii care abuzează atât de alcool cât şi de droguri, iar ratele abuzului de
droguri la alcoolici şi ale abuzului de alcool la consumatorii de droguri cresc continuu,
observându-se astfel că trăsăturile ambelor tipuri de familii se întrepătrund.
Problemele similare la copii familiilor cu un membru dependent de alcool sau de
droguri, pot fi un indicator ai faptului că dependenţa de alcool sau de droguri este afectată de
diferite tipare în cadrul sistemului familial. Familia este o parte importantă a secvenţei de
diagnostic şi tratament în cazul abuzului de alcool şi alte droguri. O familie are nevoie de
terapie în aceeaşi măsură ca şi membrul familiei care abuzează de alcool sau de o altă
substanţă60.
Datele unor studii mai recente (Allan şi Cooke, 1989) atestă extinderea consumului
abuziv de alcool la femei, relaţia dintre alcoolismul feminin şi circumstanţele existenţiale
părând a fi de interdependenţă şi influenţare reciprocă, în sensul că, de multe ori, ambele apar
drept consecinţe ale unei tulburări de personalitate cu comportament impulsiv şi agresiv61.

59
Şerban Cosmin, Gheorghiu Zoie, Macovei Radu, Ştefan Mircea ”Prevalenţa consumului de alcool în
România”
60
Chevereşan A.1, Friptuleac G.2, Pantea V.2 ,,Familia şi consumul de alcool şi droguri” Revista de Igienă şi
Sănătate Publică, vol.58, nr.4/2008– Journal of Hygiene and Public Health 2008
61
Allan şi Cooke, 1989

39
 Trebuie menţionată frecvenţa relativ scurtă a politoxicomaniei la femeile alcoolice,
abuzul de alcool complicându-se în aproximativ o treime din cazuri cu alte toxicomanii
medicamentoase62.
Caraion-Buzdea şi colab., 2004 precizau că folosirea alcoolului şi
tutunului la vârste fragede sporeşte riscul de utilizare a altor droguri în anii
care urmează.
Unii tineri experimentează şi evită sau continuă folosirea lor
ocazional, fără probleme semnificative. Alţii vor dezvolta dependenţă,
orientându-se către droguri mai periculoase şi producând evenimente
dăunătoare pentru ei însişi şi pentru alţii. Fenomenul este cu atât mai
periculos cu cât la vârstele tinere se formează tendinţe comportamentale
pentru o lungă perioadă de timp şi chiar pentru tot restul vieţii. Acestea
pot fi influenţate prin programe de publicitate la nivel naţional, dar
evaluarea eficienţei şi impactului metodelor utilizate precum şi formarea
modelelor comportamentale vis-a-vis de consumul lor nu pot fi cunoscute
şi urmărite decât prin intermediul studiilor epidemiologice.
În studiile realizate în situaţia consumului de alcool în mediul şcolar
din Timişoara (ciclul de studii CAST) şi din alte regiuni ale lumii, pentru a
surprinde cu maximă obiectivitate aspectele care conteaza în mai mare
măsură în determinarea modelului comportamental vis-a-vis de consumul
de alcool de către tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, au
rezultat că, deşi pentru băieţi modelele de consum sunt relativ apropiate
pentru diverse zone ale lumii, în cazul fetelor acestea prezintă caractere
specifice care impun o analiză mai amănunţită a lor63.
Comportamentul omului este determinat de modul de manifestare a personalităţii
fiecărui individ, caracterizat de o atitudine dinamică, acordând acestuia un anumit loc în
cadrul relaţiilor sociale în funcţie de exigenţa cu care răspunde cerinţelor sociale, de poziţia
abordată în raportul social, criteriul social-psihologic impunând consideraţii referitoare la
valoarea şi sensul acţiunilor individuale, la cauzele finale şi formale, acestea modificându-se
mai repede decât criteriul biologic şi mai încet decât condiţiile social-economice. Structura şi
conformaţia anatomică, un anumit tip de metabolism, particularităţile organelor de simţ şi ale
62
Schuckit şi Moriisey, 1979
63
Caraion-Buzdea C., Ursoniu S., Vernic C., Silberberg K., Korbuly B., ”Studiu comparativ privind consumul de
alcool la elevii de liceu în Timişoara şi din alte regiuni ale lumii”, Al 9-lea Congres Naţional de Igienă şi
Sănătate Publică, 4-6 noiembrie Timişoara 2004

40
sistemului nervos reprezintă însuşirile native şi sunt diferenţiate de la individ la individ,
răspunzând unor trebuinţe subiacente, a căror sursă este mediul social64.
Sunt cunoscute efectele consumului de droguri şi băuturi alcoolice asupra integrităţii
fizice şi psihice, acestea reprezentând un risc sporit atunci când sunt folosite pe parcursul
sarcinii. Drept confirmare I. Kalvin şi colegii săi susţin că consumul de droguri, alcool şi
ţigări în timpul sarcinii va avea o influenţă nefastă asupra dezvoltării anterioare a copilului.
Astfel, mama care fumează în perioada celor 9 luni de sarcină este supusă riscului de a da
naştere la copii cu deficienţe, performanţele şcolare ale acestora fiind mult diminuate.
Totodată, consumul excesiv de alcool va conduce la naşterea unor copii care vor fi
marcaţi de hiperactivitate, intelegenţă scăzută şi vorbire defectuoasă.
Asupra efectelor consumului de droguri ne-am pronunţat în repetate rânduri, dar
considerăm oportun de a atenţiona asupra consecinţelor de ordin fizic, psihic şi social.
Astfel, consumul de droguri constituie o problemă socială cu diverse implicări de
ordin economic, juridic, medical, influenţând nega tiv nu doar individul, ci şi întreaga
comunitate. Din categoria consecinţelor de ordin fizic şi psihic pot fi enumerate:
- Pierderea capacităţii de muncă;
- Degradarea atât a organelor interne, cât şi a întregului organism.
Ca rezultat al folosirii îndelungate a stupefiantelor se deformează catastrofal calităţile
personalităţii, are de suferit şi fizicul: epiderma se subţiază, se zbârceşte, îmbătrâneşte şi se
usucă. Părul se răreşte şi cade.
Mâinile şi picioarele tremură. Inima funcţionează aritmic. În unele cazuri, persoana
care utilizează droguri îşi pierde totalmente sensibilitatea. Terminaţiile nervoase fiind
paralizate, poate surveni chiar şi paralizarea centrelor cardiovasculare şi respiratorii.
Ca rezultat, decesul este inevitabil;
- Apariţia bolilor asociate (cancer, hepatită, SIDA etc.);
- Degradarea intelectuală. Administrarea unei substanţe narcotice provoacă acţiuni chimice
asupra creierului, care se poate manifesta printr-o depresie, însoţită de halucinaţii, tulburări de
judecată, disfuncţii motrice ale percepţiilor.
-Alarmante sunt şi consecinţele de ordin social, deoarece acestea antrenează numeroase efecte
negative atât asupra potenţialului productiv şi reprodictiv al membrilor societăţii, cât şi asupra
resu esurselor de sănătate şi bunăstare a acestora, generând:
•Conflicte în familie;
•Proasta calitate a educării copiilor;
64
Rotaru O., “Criminalitatea minorilor”, p. 39.Symposia Professorum, Chişinău 1999

41
•Avorturi;
•Conflicte la locul de muncă;
•Inutilitate socială;
•Pierderea statutului social;
•Suicidul.
Efectele complicaţiilor prenatale urmează a fi analizate şi în contextul altor factori, şi
anume calitatea mediului familial. Într-un studiu întreprins în Canada pe un eşantion de circa
3.300 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 16 ani, ce avea drept scop stabilirea sănătăţii
copiilor din provincia Ontario, s-a stabilit că şi familiile monoparentale riscă să aibă copii care
să consume droguri sau alcool65.
Procesul prin care se indică caracteristicile de personalitate ale autorului unei
infracţiuni, ţinându-se cont de analiza câmpului infracţional, tipurile variate de
personalităţi existente, datele statistice ale faptelor similare precum şi natura disfuncţiilor
mentale demonstrate de autor cu ocazia comiterii faptei poate fi denumit profiling.

O reprezentare grafică a legăturilor profilingului cu alte domenii este expusă mai jos:

Criminalistică

Psihologie generală Medicină legală

Criminal Profiling
Psihologia Judiciară
Psihodiagnostic Sociologie

Psihologie Psihologia personalității

experimentală

Criminologie

De pildă cunoscând o persoană care aparţine unui anumit tip constituţional ne

întrebăm asupra informaţiei prezumtive referitor la profilul temperamenta1 sau a şansei de
apariţie a unor tulburări psihice.

CAPITOLUL IV.

65
ulim.md/digilib/assets/files/Drept/Rotari/Capitolul%20II.pdf

42
 MODELE-STRATEGII-MĂSURI DE PREVENIRE A
CONSUMULUI DE ALCOOL

Obiectul generic al criminologiei îl reprezintă criminalitatea ca fenomen social

global. Criminologia are ca şi scop general ansamblul ştiinţelor penale - de a fundamenta o
politică penală eficientă în lupta împotriva criminalitatii care să apere valorile fundamentale
ale societăţii, să prevină criminalitatea şi să tragă la răspundere pe cei vinovaţi - și un scop
particular (imediat) - verificarea ipotezelor privind cauzele criminalităţii şi reacţia socială
faţă de acestea, urmărind în plan practic prevenirea criminalității, umanizarea formelor de
reacţie socială şi tratamentul delincvenţilor 66.

4.1. Strategii guvernamentale

Controlul consumului de alcool și al efectelor sale nu este o preocupare nouă.
Studiile consumului de alcool sunt bazate pe documentarea prescripțiilor pentru
consumatorii de alcool.
Robinson (1977:63), de exemplu, notează că în Grecia Antică consumul de alcool era
o trăsătură proeminentă a ritualurilor dionisiace, dar nu de ceremonii apoliniane.
Controlul accesului la alcool este una din modalitățiile de a face față problemelor
legate de alcool. Istoric și contemporan problemele legate de alcool sunt, de asemenea, văzute
ca derivând din slăbiciunea morală a anumitor indivizi, cea mai eficientă metodă fiind cea a
disciplinării caracterului moral al acestora.
În America în timpul aniilor`20, și peste tot în lume la perioade de timp ce variază în
funcție de țară, s-a pus accent pe consumatorul de alcool și pe alcool.
Sub influența temperamentului acestei mișcări această concepție a dus la o prohibiție
totală a alcoolului ca și modalitate de a face față problemelor legate de alcool.
Spre deosebire de prohibiție și mișcările temperamentale, perspectiva sănătății publice
recunoaște în totalitate că există un avantaj pozitiv privind consumul de alcool în societățiile
moderne, și caută să promoveze și să mențină acest avantaj. Mai mult, principiile de bază ale
perspectivei de sănătate publică sunt acelea că problemele legate de alcool apar prin
interacțiunea cu alcoolul și din mediile sociale.
Anumite probleme legate de alcool cer un răspuns în funcție de nivelul de
accesibilitate la alcool, altele la nivelul indivizilor și grupurilor de consumatori de alcool
(educația privind sănătatea, tratament), și altele în funcție de manipularea mediilor sociale.
66
Stănoiu R.M. op.cit., p. 27

43
 În această măsură, perspectiva de sănătate publică privește și o altă idee dominantă
este aceea că probemele legate de alcool derivă dintr-o boală numită alcoolism căreia numai o
minoritate de indivizi nu-i fac față și pentru care singurul răspuns este tratamentul sau
abstinența. Abuzul de substanţe este una din problemele cele mai dificile apărute în societatea
de la sfârşitul anilor 1990. Prevalenţa de utilizare şi abuzul de substanţe este uimitoare.
Consumul de alcool este un lucru obişnuit, de exemplu, aproximativ 10 milioane de americani
au consumat alcool în 1995 (Oficiul de Studii Aplicate, 1995).
Un plus 13 milioane de persoane au utilizat droguri ilicite în cel puţin 1 lună în 1994
(U.S. Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane, 1995). Consecinţele cosumului de alcool
şi consumului de droguri sunt la fel de deconcertante, după cum arată legătura dintre abuzul
de substanţe şi probleme acute şi cronice de sănătate, legate de accidente rutiere şi decese,
performanţe de muncă sărace şi de prezenţă, dereglării psihosociale, precum şi implicarea în
activităţi criminale. Cheltuielile financiare considerabile sunt un rezultat, de asemenea, al
consumului şi abuzului de substanţe, implicând sistemul de sănătate, de aplicare a legii,
sistemul de justiţie penală, şi a pierderii eficienţei economice.
Conceptul de prevenire a apărut iniţial din modelul de sănătate publică (Comisia cu
privire la boala cronică, 1957). În acest cadru, prevenirea a fost împărţită în trei categorii:
primară, secundară şi terţiară. Prevenirea primară descrie intervenţii menite să reducă numărul
de cazuri noi (de exemplu, incidenţa) de boală sau de tulburare. Prevenţia secundară se
concentrează pe reducerea ratei (de exemplu, prevalenţa) de cazuri identificate de boală sau
de tulburare în rândurile populaţiei. În cele din urmă, prevenirea terţiară urmăreşte reducerea
cantității de incapacitate în cazurile identificate.
Gordon (1987) a propus un sistem de clasificare care să reflecte relaţia dintre riscul
apariției unei tulburări şi tipul iniţiativei de prevenire care este optim.
Prevenția universală este dorită şi relevantă pentru aproape toată lumea dintr-o
populaţie dată. Exemple din domeniul sănătăţii publice includ utilizarea de centuri de
siguranţă, de îngrijire prenatală şi obţinerea imunizării (Institutul de Medicina, 1994).
Obiective selective de prevenire a persoanelor considerate a fi un risc mai mare de a
dezvolta tulburări în raport cu populaţia generală. În cele din urmă, prevenirea indicată
încearcă să ajungă la persoanele care au caracteristici sau condiţii care să le facă foarte
probabil să dezvolte o condiţie sau o boală. Ca rezultat, înţelegerea mecanismelor etiologice
este esenţială pentru conceperea eficientă şi efectivă şi punerea în aplicare a programelor de
prevenţie.
Obiectivele prevenției abuzului de substanţe sunt relativ simple.
44
 Acestea includ:
1. întârziere utilizării pentru prima dată a substanţelor ilegale;
2. limitarea numărului şi tipurilor de substanţe utilizate;
3. sustragerea de la trecerea de la consumul de substanţe la abuz şi dependenţă;
4. diminuarea consecinţelelor negative ale acelor persoane care se angajeze în consumul de
substanţe şi/ sau prezintă manifestări clinic semnificative de utilizare a substanţelor sau
tulburări de utilizare (de exemplu, reducerea efectelor negative).
Realizarea pe deplin a acestor obiective, cu toate acestea, a fost evazivă.
Deşi modelele conceptuale menţionate mai sus oferă orientări pentru proiectarea,
implementarea şi evaluarea programelor de prevenire, rămâne un decalaj între aprecierea
teoretică a complexității etiologice privind utilizarea substanţelor şi abuzul şi aplicarea
practică a intervenţiilor de prevenire67.
Acest lucru se datorează, în mare parte, înţelegerii incomplete a cauzelor problemelor
consumului de substanţe, şi incapacitatea teoreticienilor de a anticipa cu exactitate traiectorii
specifice de dezvoltare pentru indivizi şi populaţii. Ca urmare, teoreticienii sunt departe de
idealul de a fi capabili să identifice acele persoane cu cel mai mare risc, să răspundă
necesităţilor acestora, precum şi proiectarea şi punerea în aplicare a unei intervenţii optime
bazate pe o evaluare. Mai degrabă, sunt într-un stadiu în care pot identifica populaţiile de risc
mai mare sau mai mic, să conducă evaluările care măsoară funcţionarea în domenii
importante (dar nu neapărat în toate domeniile) relevante pentru individ, şi realizarea de
programe care vizează domenii largi de nevoie (dar nu neapărat nevoile specifice şi unice ale
individului). Stadiul acestor probleme nu este unic în domeniul abuzului de substanțe. De
fapt, caracterizează cu precizie limitările curente în efectuarea intervenţiilor psihologice
pentru copii (Kazdin şi Wetsz, 1998) şi adulţi (DeRubets şi Crits-Christoph, 1998).
În ciuda acestor limitări, o serie de progrese importante au apărut în știinţa prevenției
în ultimul deceniu. În plus, faţă de o mai mare precizie a elucidării mecanismelor prin care
consumul de substanţe şi abuzul apar, şi identificarea subgrupurilor de risc mai mare de a
dezvolta probleme privind abuzul de substanţe, mai multe programe specifice de prevenire au
demonstrat empiric pentru reducerea consumului de substanţe, precum şi dezvoltarea
ulterioară a tulburărilor privind consumul de substanţe (e.g., Botvin, Baker, Dusenbury, Botvln
şi Diaz, 1995; Donald-son, Graham şi Harden, 1994; Hawkins, 1989).
În general vorbind, iniţiativele de prevenire se bazează pe:
67
http://studiijuridice.md/revista-nr-1-2-2010/masurile-publice-de-prevenire-a-alcoolismului-narcotismului-
toximaniei-ca-factori-daunatori-pentru-sanatatea-publica

45
 (1) modificarea caracteristiciilor psihologice ale individului care predispun sau
protejează persoanele de a dezvolta consumul problematic de droguri şi de alcool;
(2) schimbarea contextului mediului care mărește sau reduce riscul, şi
(3) modificarea interacţiunii dintre aceste variabile (a se vedea Tarter şi Vanyukov,
1994). Botvin şi Botvin (1997) clasifică în continuare prevenirea care se încadrează în cinci
strategii:
(1) abordări de difuzare a informaţiilor;
(2) abordări afective de învăţămare;
(3) abordări alternative;
(4) abordări ale abilităţilor sociale de rezistenţă; şi
(5) mai larg programe de formare de competenţe.
Fiecare dintre aceste strategii au fost reprezentate în programe generale, selectate şi
indicate (a se vedea Botvin şi Botvin, 1997; Hawkins, 1997; Institutul de Medicină, 1996).
Deşi au fost doar recent supuse unei evaluări sistematice empirice programele de prevenire
(de exemplu, Botvin 1995), a apărut înțelegerea caracteristicilor esenţiale ale eforturilor de
prevenire cu succes.
Măsurile instituţionalizate derulate prin parteneriate public - privat
Strategia Uniunii Europene privind drogurile pentru perioada 2005-2012 în domeniul
reducerii cererii de droguri va urmări următoarele rezultate concrete şi identificabile:
reducerea măsurabilă a consumului de droguri, a dependenţei şi a riscurilor medicale şi
sociale prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea unui sistem de reducere a cererii care să fie eficient
şi integrat, bazat pe rezultate ştiinţifice care să includă măsuri de prevenire, intervenţie rapidă,
tratament, prevenire a riscurilor şi reintegrarea socială în statele membre ale UE.
Măsurile de reducere a cererii de droguri trebuie să ia în considerare toate problemele
sociale şi medicale determinate de consumul de substanţe psihoactive ilegale precum şi de
policonsum asociat cu substanţe psihoactive legale cum sunt alcoolul, tutunul şi
medicamentele.
Un astfel de sistem de reducere a cererii implică următoarele măsuri, folosind toate
opţiunile disponibile potrivit ultimele descoperiri ştiinţifice:
- Intervenţii pentru a evita ca populaţia să consume droguri; Intervenţii pentru a se evita
transformarea consumului experimental în consum regulat;
- Intervenţii rapide pentru modelele de comportament de risc;
- Asigurarea de programe de tratament;
- Asigurarea de programe de reabilitare şi reintegrare socială;

46
 - Reducerea riscurilor medicale şi sociale asociate consumului de droguri.
Toate aceste măsuri sunt complementare şi de importanţă egală şi trebuie oferite într-o
manieră integrată pentru ca în final să contribuie la reducerea consumului de droguri şi a
dependenţei şi la reducerea consecinţelor medicale şi sociale asociate consumului de droguri.
În domeniul reducerii cererii au fost identificate următoarele priorităţi: îmbunătăţirea
accesului la programe de prevenţie şi creşterea eficienţei acestora (de la primele faze până la
reabilitarea pe termen lung) şi creşterea gradului de conştientizare asupra riscurilor
consumului de substanţe psihoactive şi a consecinţelor acestora. Pentru aceasta, măsurile de
prevenire trebuie să includă factorii timpurii de risc, depistarea, prevenirea ţintită şi cea bazată
pe familie/ comunitate; îmbunătăţirea accesului la programe precoce de intevenţie (măsuri) în
special pentru tineri care consumă experimental substanţe psihoactive; îmbunătăţirea
accesului la programe de tratament ţintite şi diversificate, inclusiv tratament integrat
psihosocial şi farmacologic. Standardele de eficienţă ale programelor de tratament ar trebui
evaluate continuu. De asemenea, tratamentul problemelor medicale rezultate în urma abuzului
de substanţe psihoactive ar trebui să fie o parte integrată a politicilor de sănătate;
îmbunătăţirea accesului la servicii pentru prevenirea şi tratamentul HIV/SIDA, a hepatitei, şi a
altor boli infecţioase sau probleme sociale cauzate de consumul de droguri.
În domeniul reducerii ofertei, Strategia UE 2005-2012 68 şi Planurile de Acţiune trebuie
să producă următorul rezultat concret şi identificabil, până în 2012: o îmbunătăţire măsurabilă
a eficienţei, eficacităţii şi a cunoştinţelor de bază în intervenţiile şi acţiunile de aplicare a legii
de către Uniunea Europeană şi Statele Membre având ca ţintă producerea, traficul de droguri,
deturnarea precursorilor din cursul legal, incluzând deturnarea precursorilor utilizaţi pentru
fabricarea drogurilor sintetice, importaţi în Uniunea Europeană, traficul de droguri şi
finanţarea actelor de terorism şi spălarea banilor în legătură cu infracţiunile la regimul juridic
al drogurilor. Aceasta trebuie realizată prin concentrarea asupra criminalităţii organizate aflate
în legătură cu drogurile, utilizând instrumentele şi cadrul de lucru existent, acolo unde se
poate putându-se opta pentru cooperare regională sau tematică şi pentru căutarea unor metode
de intensificare a acţiunilor preventive în legătură cu infracţiunile legate de droguri69.

68
europa.eu › ... › Justiţie, libertate şi securitate › Lupta împotriva drogurilor
69
http://studiijuridice.md/revista-nr-1-2-2010/masurile-publice-de-prevenire-a-alcoolismului-narcotismului-
toximaniei-ca-factori-daunatori-pentru-sanatatea-publica

47
 În domeniul politicii judiciare şi de aplicare a legii a Uniunii Europene pe droguri,
aceasta trebuie concentrată pe următoarele priorităţi şi activităţi selecţionate pentru a fi
introduse în Planurile de Acţiune, după cum urmează:
1. Întărirea cooperării UE în domeniul aplicării legii atât la nivelele strategice cât şi la
cele de prevenire a criminalităţii, cu scopul de a dezvolta activităţile operative în domeniul
drogurilor şi al deturnării precursorilor din circuitul legal de producţie, al traficului de droguri
peste frontierele interne ale Uniunii Europene, al reţelelor criminale angajate în aceste
activităţi şi al celorlalte infracţiuni grave legate de acestea, respectând, în acelaşi timp,
principiul subsidiarităţii. Cooperarea strategică la nivelul Uniunii Europene în domeniul
aplicării legii cu privire la droguri şi precursori ai drogurilor, trebuie să acorde prioritate
acelor probleme şi forme ale criminalităţii care pot avea impact asupra întregii Uniuni
Europene, astfel asigurând obţinerea unui progres în Statele Membre. Acestea includ
producerea, traficul ilicit de droguri peste frontierele interne ale UE, reţelele criminale
angajate în aceste activităţi şi infracţiuni conexe grave. Mai mult, pe lângă o acţiune strategică
necesară pentru a înfrâna fluxul drogurilor din ţările terţe către UE, şi o acţiune de înfrânare a
drogurilor dinspre UE către ţările terţe este de asemenea necesară.
2. Intensificarea cooperării eficiente în aplicarea legii între Statele membre prin
utilizarea instrumentelor şi cadrelor de lucru actuale. Numeroase instrumente şi cadre de lucru
au fost create în ultimii ani, cum ar fi Decizia Cadru ce stipulează prevederile minime ale
elementelor constitutive ale actelor criminale şi sancţiunilor în domeniul traficului de droguri,
Echipele Comune de Investigaţie, Mandatul European de Arestare, Europol şi Eurojust,
Unitatea de Informaţii Financiare (Financial Intelligence Unit), măsuri de confiscare a
bunurilor şi Convenţia ONU privind Combaterea Criminalităţii Organizate Transnaţionale şi
Protocoalele sale. Aceste instrumente şi cadre de lucru ar trebui utilizate la potenţial maxim.
Uniunea şi Statele membre ar trebui să înveţe mai mult despre eficienţa, impactul şi
potenţialul lor maxim îninte de a introduce noi măsuri şi dispoziţii la nivelul UE. Dublarea şi
suprapunerea ar trebui să fie evitate şi resursele utilizate la potentialul maxim. Rolul pe care
Europol trebuie să-l joace în coordonarea colectării şi diseminării datelor şi a informaţiilor
operative depinde în mod hotărâtor de informaţiile primite de la Statele membre. Trebuie
căutate căile de a spori, în mod sistematic, raportarea, de către Statele Membre, a materialelor
de acest fel.
3. Prevenirea şi pedepsirea importurilor şi exporturilor ilicite de droguri şi substanţe
psihotrope, inclusiv în terioriile altor State membre. În timp ce Strategia subliniază importanţa
atenţiei acordate principiului subsidiarităţii, în acelaşi timp este pe deplin conştientă că

48
politicile naţionale de acuzare din toate Statele membre reprezintă condiţia ce precede o
politică de aplicare a legii pe droguri credibilă a UE. Statele membre vor face eforturi pentru
ca standardele practicilor de acuzare din Statele membre să fie solide.
Mai mult, evaluarea funcţionării Deciziei Cadru ce stipulează prevederile minime ale
elementelor constitutive ale actelor criminale şi sancţiunilor în domeniul traficului de droguri,
inclusiv efectele sale asupra cooperării judiciare internaţionale în domeniul traficului ilicit de
droguri, vor reprezenta o parte integrală a Strategiei.
4. Lărgirea cooperării între Statele Membre care au interese comune şi/sau se
confruntă cu aceleaşi probleme legate de droguri, în domeniul aplicării legii, al investigaţiilor
în cauze penale şi al criminalisticii, în cadrul de lucru al Uniunii Europene. O oportunitate
majoră o poate reprezenta, pentru Statele Membre care se confruntă cu aceeaşi problemă (de
exemplu: deturnarea precursorilor, contrabanda cu cocaină, heroină sau cannabis, producerea
ilegală de droguri sintetice, probleme legate de investigaţii în cauze penale şi de cercetarea
criminalistică), unirea eforturilor într-un proiect care să aibă ca bază găsirea de soluţii. Aceste
eforturi au ca rezultat aşteptat creşterea eficienţei acţiunilor de aplicare a legii, acţiunilor
judiciare şi a acţiunilor întreprinse de vamă, în domeniul drogurilor. Astfel de proiecte trebuie,
spre exemplu, să ia forma unor investigaţii comune, a unor echipe comune de investigaţie,
stabilirea unor reţele de schimburi de date în orice domeniu, proiecte profilate pe domeniul
drogurilor, cursuri de pregătire, seminarii sau conferinţe pe teme specifice. În acest domeniu,
trebuie utilizate în totalitate capacităţile Europol, Eurojust şi CEPOL. Cunoştinţele şi
experienţa câştigate prin proiectele comune ar trebui împărtăşite cu toate Statele membre ale
UE, cu Comisia, Europol-ul şi Eurojust-ul, într-un cadru adecvat al Consiliului, astfel încât
cele mai bune practici să fie aplicate peste tot70.
5. Intensificarea eforturilor de aplicare a legii direcţionate către ţările care nu sunt
membre ale UE, în special către ţările producătoare şi regiunile aflate de-a lungul rutelor de
trafic. Dispariţia majorităţii controalelor la frontierele interne a făcut ca U.E să fie o piaţă şi
mai atractivă pentru drogurile ilicite şi pentru deturnarea precursorilor. Odată intrate înăuntrul
frontierelor Uniunii, produsele ilicite pot fi comercializate, mai mult sau mai puţin liber, fără a
atrage atenţia autorităţilor vamale sau a autorităţilor naţionale pentru aplicarea legii. Crima
organizată internaţională nu respectă graniţele naţionale sau autorităţile naţionale.

70
http://studiijuridice.md/revista-nr-1-2-2010/masurile-publice-de-prevenire-a-alcoolismului-narcotismului-
toximaniei-ca-factori-daunatori-pentru-sanatatea-publica

49
 Astfel, cooperarea europeană în ceea ce priveşte intrarea bunurilor de mare risc în
Uniune, precum şi activităţile de aplicare a legii cu privire la traficul de droguri în cadrul UE,
ar trebui îmbunătăţite. Pentru ca Uniunea să fie mai puţin atractivă pentru organizaţiile
criminale, este imperativ pentru autorităţile vamale şi de aplicare a legii să îmbunătăţească
acele controale pe teritoriile respective. Controalele naţionale completează măsurile luate la
graniţele exterioare ale U.E. Vămile şi alte servicii de aplicare a legii ar trebui să conlucreze
pentru a sprijini această politică. În cazul eforturilor de aplicare a legii în afara UE, este foarte
important să se monitorizeze, îmbunătăţească şi acolo unde este necesar să se extindă reţelele
ofiţerilor de legătură ai Statelor membre UE în ţările terţe. Ţinând seama de principiile
fundamentale ale UE, ar trebui întreprinse acţiuni majore pentru încurajarea şi extinderea
cooperării cu instituţiile de aplicare a legii din ţările terţe, oferindu-le sprijin financiar şi
logistic cât şi mai multe proiecte comune în care statele membre pot contribui cu expertiza şi
cunoştinţele lor în gestionarea problemei comune. Pentru ca implementarea aceste priorităţi să
fie pe deplin folositoare, ea ar trebui să se realizeze prin instrumentele Politicii Externe de
Securitate Comună.
Proiecte privind alcoolul în conformitate cu programele comunitare de sănătate 2003-
200871: Reducerea decalajelor 2003 (Bridging the Gap); ELSA 2004 72; Caile pentru Sănătate
2005 (Pathways for Health); PEER Drive Clean 2005; ChAPAPs 2005; PHEPA 2005; ECAT
2005; Viață de noapte sănătoasă 2006 (Healthy Nightlife); Building Capacity 2006; SMART
2007; Kinship Carers 2007; Ten D by Night 2007; FASE 2007; AMMIE 2008; PROTECT
2008; APYN 2008; Club Health 2008; Vintage 2008.
Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) a fost înfiinţat în anul
1993. Acesta a fost inaugurat în 1995 la Lisabona şi este una dintre agenţiile descentralizate
ale Uniunii Europene. OEDT are rolul de a oferi UE şi statelor sale membre o imagine reală
asupra problemelor legate de droguri în Europa şi o bază solidă de dovezi care să ofere sprijin
în cadrul dezbaterilor privind drogurile. În prezent, Observatorul oferă factorilor de decizie
datele de care au nevoie pentru elaborarea strategiilor şi legilor privind drogurile.
Această agenţie îi ajută, de asemenea, pe profesioniştii şi practicienii care lucrează în
domeniu să identifice cele mai bune practici şi noi domenii de cercetare.
În centrul activităţilor agenţiei se află promovarea excelenţei ştiinţifice. Pentru
îndeplinirea sarcinii sale principale de a furniza informaţii precise şi comparabile privind
drogurile în Europa, OEDT a creat infrastructura şi instrumentele necesare pentru colectarea

71
http://ec.europa.eu/health/alcohol/projects/alcoholprojects.pdf
72
https://mmicdata.rand.org/meta/?section=survey&surveyid=10

50
armonizată a datelor la nivel naţional. Aceste date sunt apoi transmise prin centrele naţionale
de monitorizare a drogurilor (Reţeaua Reitox) agenţiei de la Lisabona pentru a fi analizate şi
transformate într-o varietate de produse informative care oferă imaginea europeană în
ansamblu. Deşi preocupările sale principale vizează Europa, OEDT desfăşoară lucrări şi
împreună cu parteneri din alte regiuni ale lumii, prin schimburi de experienţă şi informaţii.
Colaborarea cu organizaţiile europene şi internaţionale în domeniul drogurilor are, de
asemenea, un rol important în activitatea agenţiei, fiind o modalitate de înţelegere a
fenomenului drogurilor la nivel global.
Activităţile OEDT73 se desfăşoară pe principiul potrivit căruia informaţiile precise
reprezintă cheia către o strategie eficace cu privire la droguri. Deşi nu propune o politică
anume, agenţia are un impact vizibil asupra procesului de luare a deciziilor, prin analizele,
standardele şi instrumentele pe care le furnizează.
Efectele nocive ale alcoolului sunt o preocupare majoră de sănătate publică în UE,
peste 7% din totalul de şi de deces precoce datorându-se consumului excesiv de alcool.
Chiar și consumul moderat de alcool creşte riscul pe termen lung de boli de inimă, boli
de ficat şi cancer şi consumul frecvent de cantități mari poate duce la dependenţă.
Orice proporții de alcool pot fi periculoase în timpul sarcinii şi în timpul şofatului.
Tinerii sunt deosebit de expuși riscului efectelor pe termen scurt date de ebrietate,
inclusiv accidente şi violenţă, cu decese legate de consumul de alcool reprezentând
aproximativ 25% din totalul deceselor în rândul bărbaţilor tineri cu vârste cuprinse între 15 şi
29. Datorită acestor probleme Uniunea Europeană a adoptat o strategie privind alcoolul.
Prima strategie a UE privind alcoolul a fost adoptată de către Comisia Europeană în
octombrie 2006 ca răspuns la recunoaşterea crescândă a impactului asupra sănătăţii al
consumului de alcool periculoas din UE.
Strategia a fost aprobată de către celelalte instituţiile UE indicând faptul că un consens
larg a fost atins în UE cu privire la abordarea pentru a face faţă efectelor conexe nefaste ale
alcoolului. Dăunător şi periculos, consumul de alcool este un al treilea factor de risc de boală
în UE, responsabil pentru 195.000 de decese în fiecare an şi adăugând mortalitate prematură
de 12% din bărbaţi şi 2% dintre femei.
Costul economic estimat al UE este în jur de 125 miliarde de euro. Datele publicate
recent indică faptul că consumul de alcool a rămas stabil pentru majoritatea statelor membre
între 2002 şi 2006, cu o tendinţă de consum mai mare în 8 țări.

73
www.emcdda.europa.eu › ... › Publications › News and events

51
 De la adoptarea Strategiei, a existat o activitate considerabilă din partea Comisiei,
statele membre şi părţi interesate au institui infrastructura pentru punerea în aplicare.
Direcția de Sănătate şi Consumatori sa concentrat pe dezvoltarea structurii adecvate
pentru implementarea strategiei, cu scopul de a angaja sau de a reuni actorii relevanţi privind
subiecte prioritare specifice.
Noile structuri includ Comitetul Naţional pentru Politica şi Acţiunea de Alcool,
Forumul European privind Alcoolul şi Sănătatea şi Comitetul pentru colectarea de date,
indicatori şi definiţii. O serie de alte domenii ale politicii comunitare, cum ar fi transportul, au
luat, de asemenea, acţiuni concrete care să contribuie la domeniile prioritare ale Strategiei de
alcool. O serie de proiecte privind consumul de alcool au fost efectuate în conformitate cu
programele comunitare de sănătate 2003-2008.
Pe teritoriul statelor membre ale U.E a existat o convergenţă constantă a acțiunilor faţă
de cele identificate ca bune practici. Majoritatea statelor membre au în prezent o politică
scrisă privind alcool. Există o continuă tendinţă spre o limită de vârstă de 18 ani pentru
vânzarea şi servirea de alcool, şi spre a reduce limitele de concentraţie de alcool din sânge
pentru şoferii de vehicule motorizate. Multe părţi interesate s-au angajat prin intermediul
noului Forum European privind Alcoolul şi Sănătatea. Membrii forumului includ ONG-urilor
din domeniul sănătăţii publice, producătorii de alcool şi producători şi profesionişti din
domeniul sănătăţii, numărul de membri a crescut la peste 60.
Membrii au lansat peste 100 de angajamente de a acţiona pentru reducerea efectelor
nocive ale alcoolului, şi un grup echilibrat al membrilor Forumului a explorat în deaproape o
serie de teme specifice; cum ar fi comunicarea de marketing, structurile naţionale de
reglementare de sine, şi tineretul. Grupul de știință al Forumului a adoptat un aviz ştiinţific
cu privire la relaţia dintre comunicare de marketing şi volumul şi modelul de consum de
alcool al tinerilor74.
Pe plan naţional, Şomcutean şi colab., 2004 ”Viaţa studenţească şi
consumul de alcool” . O actualitate alarmantă în viaţa tinerilor este
reprezentată de consumul de alcool. Cu scopul evaluării consumului de
alcool, s-a realizat un studiu în rândul studenţilor din Timişoara. A fost
elaborat un chestionar, distribuit studenţilor cu vârste cuprinse între 18 şi
28 ani. Prelucrarea chestionarelor a relevat câteva elemente îngrijorătoare
ale consumului de alcool. Deşi majoritatea studenţilor se declară
74
http://studiijuridice.md/revista-nr-1-2-2010/masurile-publice-de-prevenire-a-alcoolismului-narcotismului-
toximaniei-ca-factori-daunatori-pentru-sanatatea-publica

52
consumatori ocazionali, pentru o parte din aceştia, motivaţia consumului
de alcool o reprezintă nevoia alcoolului.
Tinerii consideră alcoolul ca un remediu eficient împotriva timidităţii,
un mod rapid de a evada de propriile inhibiţii, sau un mijloc practic de a se
integra şi a fi acceptat într-un grup.
Dar, principalele ocazii ale consumului de alcoolul sunt cele festive
şi oficiale, urmate de ieşirile cu prietenii în oraş. O mare parte dintre
studenţi aleg să consume peste 2 sticle de bere, aceasta fiind şi prima
opţiune în topul preferinţelor pentru băuturi alcoolice. Alarmant este
faptul că unii studenţi recunosc că au condus maşina după ce au consumat
alcool. În condiţiile în care riscul de accidente auto se dublează după
consumul unui singur pahar de vin, ne putem uşor închipui pericolul la
care se expun aceşti tineri.
Se consideră că informarea tinerilor despre consecinţele consumului
de alcool şi educarea lor spre un consum moderat de alcool, sunt deosebit
de importante pentru ca, în final, fiecare tânăr să ştie când să spună NU
alcoolului75.
Activitatea recentă arată un început promiţător, dar are nevoie de mai mult pentru a fi
făcută de toţi. În acelaşi timp, evoluţiile recente vor continua să modeleze punerea în aplicare
a strategiei. Avizul grupului de știință privind influenţa marketingului şi a publicităţii este
valoros pentru dezvoltarea următorilor paşi pe această temă. În plus, recenta criză financiară
pledează pentru o politică cu un mai mare accent pe aspecte specifice ale politicii de alcool,
cum ar fi relaţia dintre consumul de alcool şi inegalităţile din domeniul sănătăţii, în cazul în
care rezultatele sunt de a îmbunătăţi sănătatea.

4.2. ONG-uri şi consumul de alcool

Agenţia Naţională Antidrog are în structura sa organizatorică: Conducerea Agenţiei,
Compartimentul Audit, Observatorul Român pentru Droguri şi Toxicomanii, Direcţia de
Evaluare-Coordonare, Direcţia de Relaţii Internaţionale, Direcţia pentru Prevenirea
Consumului şi Direcţia Resurse Umane şi Financiare.

75
Autorii Şomcutean A.A., Ciobanu L. M., Goţia S. R.,Goţia C.S. ”Viaţa studenţească şi consumul de alcool” Al
9-lea Congres Naţional de Igienă şi Sănătate Publică, 4-6 noiembrie, Timişoara 2004

53
 Relaţiile în cadrul structurilor organizatorice sunt ierarhice, iar relaţiile dintre acestea
sunt funcţionale, de consultare şi colaborare.
Principalele atribuții ale Agenției Naționale Antidrog: elaborează Strategia Naţională
Antidrog şi Planul său de acţiune, le supune spre aprobare Guvernului României şi urmăreşte
modul de aplicare a acestora; asigură coordonarea în domeniu între instituţiile, organizaţiile
guvernamentale şi neguvernamentale implicate în activităţile din Strategia Naţională
Antidrog; elaborează, monitorizează, avizează şi coordonează programe naţionale de
combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri şi a spălării de bani rezultaţi din astfel de
activităţi; elaborează, monitorizează, avizează şi coordonează, după caz, programe naţionale
de prevenire a consumului ilicit de droguri; coordonează activitatea de prevenire la nivel
naţional a centrelor de prevenire şi consiliere antidrog; asigură legătura cu Centrul European
de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri şi cu alte organisme internaţionale în
domeniu; realizează şi coordonează la nivel naţional activităţile de colectare, analiză şi
difuzare a datelor şi informaţiilor despre droguri şi toxicomanie, cu păstrarea confidenţialităţii
conform legii; stabileşte indicatorii şi criteriile de apreciere a fenomenului drogurilor;
centralizează, analizează şi sintetizează toate datele furnizate de autorităţile, instituţiile şi
organizaţiile implicate; întocmeşte, pe baza datelor furnizate, raportul anual privind evoluţia şi
nivelul traficului şi consumului de droguri, pe care îl înaintează Guvernului României şi
organismelor internaţionale abilitate să asigure aplicarea prevederilor convenţiilor
internaţionale, în conformitate cu acordurile ratificate de România; elaborează studii, sinteze,
documentare, analize de fenomen în domeniul luptei antidrog, acţionând prin materiale
publicate pentru prevenirea şi limitarea producţiei, traficului şi consumului ilicit de droguri;
iniţiază şi fundamentează acte normative în domeniu, face propuneri de armonizare,
actualizare şi adaptare a legislaţiei specifice cu reglementările internaţionale, în baza datelor
legate de amploarea şi caracteristicile naţionale ale traficului şi consumului de droguri;
iniţiază, coordonează sau avizează, după caz, activităţi de cercetare în domeniu; gestionează
resursele necesare programelor prevăzute de Agenţie şi controlează implementarea
acestora;gestionează şi administrează resursele umane, economice şi tehnice ale Agenţiei;
elaborează documentele de organizare, planificare şi desfăşurare a activităţii Agenţiei;
evaluează semestrial sau ori de câte ori se impune stadiul realizării Strategiei Naţionale
Antidrog:
- efectuează evaluări semestriale sau anuale ale activităţii Agenţiei;
- gestionează imaginea publică a Agenţiei pe plan intern şi internaţional;

54
 - asigură atragerea de resurse financiare interne şi externe în vederea susţinerii materiale
a obiectivelor strategice de prevenire;
- îndeplineşte şi alte atribuţii în domeniu, potrivit legii.
În fiecare județ există un Centru de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog.
Aceste centre au atribuții privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri:
- Elaborează proiecte, campanii, activităţi de informare-educare-sensibilizare a
populaţiei în scopul prevenirii consumului de tutun, alcool şi droguri în şcoală, familie
şi comunitate;
- Promovează implicarea voluntarilor (elevi, studenţi, specialişti) în activităţi de
prevenire;
- Organizează cursuri, seminarii, conferinţe pentru specialiştii din domenii conexe
prevenirii consumului de droguri (educaţie, promovarea sănătăţii, protecţia drepturilor
copilului, prevenirea criminalităţii, etc.);
- Colaborează cu instituţiile şi autorităţile publice locale, cu organizaţiile
neguvernamentale;
- Oferă materiale de informare-documentare specifice prevenirii consumului de droguri.
Beneficiari acestor servicii sunt elevi, studenţi, părinţi, profesionişti, membrii ai
comunităţiilor locale.
Aceste centre au servicii de asistenţă integrată în adicţii:
- Servicii de evaluare (medicală, psihologică şi socială) a consumatorilor de tutun,
alcool şi droguri;
- Servicii de management de caz (identificarea nevoilor beneficiarilor, identificarea
serviciilor care pot fi oferite pentru a răspunde nevoilor consumatorilor de droguri care
solicită servicii de asistenţă, stabilirea unui plan individualizat de asistenţă,
monitorizarea şi oferirea de suport pentru realizarea obiectivelor din planul
individualizat);
- Servicii de asistenţă medicală (colaborează cu unităţi medicale în care se desfăşoară
programe terapeutice specifice pentru tratamentul dependenţei de tutun, alcool şi
droguri);
- Servicii de asistenţă psihologică (consiliere psihologică individuală sau de grup
pentru consumatorii de droguri şi familia acestora);
- Servicii de asistenţă socială (consiliere şi orientare pentru rezolvarea problemelor
sociale: găsirea unui loc de muncă, identificarea soluţiilor pentru rezolvarea
problemelor locative, juridice).

55
 4.3. Alcolicii Anonimi. Unul din cele mai importante programe care care ajută
participanţii să renunţe la alcool este Asociația Alcoolicilor Anonimi. „Alcoolicii Anonimi“
este o societate internaţională apolitică, alcătuită din persoane care au avut probleme cu
consumul de alcool.
Pot deveni membrii ai asociației toţi aceia care doresc să intreprindă ceva pentru
rezolvarea dependenţei lor de alcool. Dr. William E. Mayer, directorul Administraţiei pentru
Controlul Abuzului de Alcool şi Droguri din SUA a declarat: „Programul Alcoolicii Anonimi
… este mai eficient decât tot ce am putut organiza cu toată ştiinţa şi cu toţi banii noştri şi cu
toate eforturile noastre“.
În cadrul programului, membrii îşi împărtăşesc experienţa cu cei care caută rezolvarea
propriei lor probleme şi oferă ajutor de la om la om celor care solicită acest lucru.
Calea spre eliberarea de alcool, cei 12 paşi sau 12 trepte, este de fapt o strategie
valabilă în esenţă pentru toate tipurile de dependenţă.
Primul grup Alcoolicii Anonimi s-a născut în Akron, Ohio, în iunie 1935, în cursul
unei discuții dintre un agent de bursă din New York și un medic din Akron. Cu șase luni mai
înainte, agentul de bursă fusese eliberat din obsesia de a bea, printr-o bruscă experiență
spirituală, survenită în urma întâlnirii cu un prieten alcoolic, care fusese în contact cu
grupurile Oxford (Grupurile Oxford, o organizaţie fondată la Universitatea Oxford în 1921,
adeptă a „moralității absolute“; ca mișcare religioasă de temperanţă, avea un spectru foarte
larg de preocupări în scopul salvării tuturor celor vinovați de orice fel de păcate). Co-
fondatorii Alcoolicilor Anonimi au preluat câteva dintre punctele spirituale prescrise în
doctrina grupurilor Oxford și au avut inspirația de a limita scopul Alcoolicilor Anonimi strict
la ajutorarea alcoolicilor să ajungă la abstinență și să și-o mențină).
Agentul fusese ajutat în New York într-o foarte mare măsură și de Dr. William D.
Silkworth, un specialist în alcoolism. De la el, agentul de bursa își înșusise adevarul legat de
natura gravă a alcoolismului. Deși nu putea accepta toate principiile grupurilor Oxford, acesta
s-a convins de faptul că era nevoie de un inventar moral și de o confesiune în legătură cu
defectele de personalitate; s-a convins de nevoia de a repara rele făcute, de a-i ajuta pe alții,
precum și de a crede în Dumnezeu și de a depinde de El. Înainte de călătoria sa la Akron,
trudise la ajutorarea multor alcoolici, bazându-se pe teoria că doar un alcoolic poate ajuta un
alt alcoolic. Dar nu reușise nimic altceva, decât să-și mențină propria abstinență. A plecat la
Akron pentru o afacere, dar afacerea a eșuat, ceea ce l-a lasat cu o teamă puternică că ar putea

56
reîncepe să bea. Brusc, și-a dat seama că, pentru a se salva, trebuia să ducă mesajul sau altui
alcoolic, care s-a dovedit a fi medicul din Akron. Acest medic încercase în repetate rânduri să-
și rezolve problema alcoolismului fără succes. Dar în urma discuțiilor cu agentul de bursă, a
început căutarea remediului spiritual pentru boala sa, de data aceasta a ajuns la abstinență și
nu a mai băut niciodată, până la moarte, în 1950.
Aceasta dovedea faptul că un alcoolic putea influența un alt alcoolic într-un mod în
care nici un nealcoolic nu o putea face. Era clar și ca perseverența alcoolicilor în munca de
intrajutorare era vitală pentru recuperarea permanentă a sănătății. În consecință, cei doi au
pornit la treaba, lucrând cu alcoolicii care soseau la Spitalul Municipal din Akron.
Primul lor caz, unul disperat, s-a restabilit imediat, a devenit membrul numărul trei al
Alcoolicilor Anonimi și nu a mai băut niciodată.
Înainte de reîntoarcerea la New York a agentului de bursă, în toamna anului 1935,
primul grup Alcoolici Anonimi se formase de fapt, fără ca cineva să-și dea seama de aceasta,
la vremea respectivă. Un al doilea mic grup s-a format imediat la New York, urmat în 1937 de
al treilea, la Cleveland.
În primăvara anului 1939, existau aproximativ o sută de membrii, atunci au hotărât
publicarea cărții Alcoolicii Anonimi, după această carte au fost botezate și grupurile de
abstinenți. De atunci și pănă în prezent drumul Alcoolicilor Anonimi nu a fost lin și lipsit de
probleme, dar numărul mare de alcoolici care au devenit abstinenți în urma acestui program l-
a facut să se răspândească cu repeziciune.
Cartea Alcoolicii Anonimi a fost tradusă în 39 de limbi. Astăzi numărul total al
membrilor Alcoolicilor Anonimi din întreaga lume este de 2.100.000, cu 98.000 de grupuri, în
150 de țări. S-a constatat că 50% din cei care au încercat Alcoolicilor Anonimi cu adevărat au
rămas abstinenți, iar 25% au devenit abstinenți după mai multe recăderi. Alte mii de alcoolici
au participat la câteva întruniri și au decis că nu voiau programul.
În Romania înainte de 1989 autoritățile nu au permis funcționarea Alcoolicilor
Anonimi. Dar o profesoară din Timișoara a reușit să cunoască programul de la un profesor
American care lucra acolo. Deci fără a exista un Grup de Alcoolicii Anonimi exista o
persoană care cunoștea programul.
Acest membru al Alcoolicilor Anonimi, care încă nu făcea parte dintr-un grup AA a
urmat programul ca „loner“. În 1990 acest membru AA a reprezentat România la Congresul
Internațional AA de la Seatle.

57
 Abia în februarie 1991 la Timișoara avea să se constituie primul Grup AA din
România. Acesta a fost înființat de două doamne și a primit numele de „Grupa Una“.
Nu se știe exact dacă grupul a fost denumit „Grupa Una“ deoarece avea ca membrii
două doamne sau doar pentru că prietenii Americani doar așa au reușit să traducă din engleză
denumirea de Primul Grup sau Prima Grupă. „Grupa Una“a funcționat fără întrerupere din
1991 și stă la baza întregii comunități AA din România. Ei au înființat și primul grup din
București în 1993. Astăzi în România există un număr de 36 de Grupe AA cu aproximativ 296
de membrii. Centrul de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte
droguri funcționează în cadrul Fundației „Solidaritate și Speranța“ (FSSP)76, aflată sub înaltul
patronaj al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. A luat ființă în 2004, în colaborare cu Primaria
Iași. Scopul acestora constând în ajutarea celor afectați direct sau indirect de alcool și alte
droguri să-și regăsească sănătatea fizică, mentală, emoțională și spirituală. Întrucât consideră
că dependența este o boală bio-psiho-socio-spirituală, folosesc metode care se bazează pe
credință, medicină, psihologie și științe sociale.
Pentru a oferi servicii profesionale de înalta calitate aceștia au îmbinat elementele de
bază ale spiritualității ortodoxe cu elemente din metode internaționale de recuperare care și-
au demonstrat eficiența de-a lungul timpului: Minnesota și De Hoop.
În anul 2008 au beneficiat de întreaga gama de servicii oferite de către acest Centrul
un număr de 3501 persoane. În anul 2007, în parteneriat cu DGASPC Iași, a început proiectul
PHARE: Comunicare și coeziune socială în prevenirea și tratarea dependenței77, prin care se
urmărește reducerea numărului de consumatori de alcool/droguri, din rândul populației
județului Iași, prin activități de informare, cu privire la efectele distructive ale consumului de
substanțe psihoactive și prin activități de formare a unei rețele primare de intervenție
comunitară. În anul 2008, în cadrul Programului de Vecinatate Romania - Republica Moldova,
Phare CBC 200678 a început implementarea proiectului transfrontalier: „Un pod de flori, nu de
droguri“. Acest proiect este o extindere și o diversificare a activității proiectului Centrul de
consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri, care se derulează în
cadrul Fundației Solidaritate și Speranță, din anul 2004, în parteneriat cu Direcția de
Asistență Comunitară a Primariei Municipiului Iași. De asemenea, el este un rezultat al
experienței acumulate care a determinat orientarea activității mai mult spre segmentul de
informare și formare, pe lânga cel de tratare a dependenților.

76
www.ziarullumina.ro/.../solidaritate-si-speranta-o-adevarata-scoala-de..
77
fundatia.mmb.ro/proiecte-persoane-dependente/proiect-phare.html
78
www.brctsuceava.ro/programe/programul-de-vecinatate...2006/phare...

58
 Grupurile familiale Al-Anon79 sunt o comunitate a rudelor şi prietenilor alcoolicilor
care îşi împărtăşesc experienţa, forţa şi speranţa în scopul rezolvării problemelor comune.
Aceștia cred că alcoolismul este o boală de familie şi că schimbarea atitudinii poate contribui
la însănătoşire. Al-Anon nu face parte din nici o instituţie, nu aderă la nici o sectă sau un cult
religios, nu este afiliată nici unei entităţi politice sau organizaţii. Al-Anon nu se angajează în
nici o controversă, nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Al-Anon nu percepe nici cotizaţii,
nici taxe de înscriere; se finanţează prin contribuţiile proprii. Al-Anon nu are decât un scop: să
ajute familiile alcoolicilor.

4.4.Implicarea mass-media în lupta cu consumul de alcool

Dependentul de consumul de droguri produce un dublu handicap în societate, al
consumatorului şi al celor ce sub o formă sau alta sunt în legătură cu el: personal sanitar,
organe din justiţie, poliţie, cler, mass-media etc. Iată ca răul produs de drog nu este doar o
problema a cuiva. Sub o formă sau alta, drogul face parte din viata fiecăruia, măcar prin ştirile
difuzate în presă şi audio-vizual despre fapte şi date legate de lumea drogurilor, cu toate
implicaţiile şi încrengătura existente în ţară, dar şi pe întregul mapamond.
În acest context nu putem sta de-o parte, adică fără o opinie personală şi de atitudine
faţă de acest adevarat flagel.

4.5. Biserica
Din punct de vedere creştin ortodox, Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii este o cale
de vindecare. Pentru ca spovedania adevarată înseamnă şi căinţa adevarată, înseamnă o
determinare de a porni pe un drum, altul decât cel de până atunci.
Biserica Ortodoxa într-o societate modernă şi secularizată trebuie să adopte o atitudine
de angajare şi slujire a lumii, nu de resemnare în faţa problemelor lumii.
În acest sens, ea trebuie să se situeze într-un raport viu cu societatea. Biserica nu
trebuie să fie concentrată doar în Sfânta Liturghie şi viaţa sacramentală, ci şi să-şi afirme fără
echivoc responsabilitatea pentru viaţa lumii. Puterea terapeutică a Sfintelor Taine trebuie să se
manifeste asupra întregii lumi aflate în suferinţă. Biserica nu poate rămâne indiferentă la
suferinţele de tot felul ale oamenilor. Ea trebuie să le ofere mijloacele de luptă împotriva
răului şi posibilitatea mântuirii şi a nemuririi lor. Biserica poate ajunge la inima omului
contemporan atât de bolnav sufleteşte, dându-i Pâinea Vieţii80.
79
iasi.alanon.ro/
80
www.crestinortodox.ro/religie/biserica-flagelul-drogurilor-69617.html

59
 În ţara noastră, dacă în perioada comunistă, informaţia şi mijloacele de transmitere a ei
erau ţinute strict sub control, după anul 1989, am asistat la o adevarata explozie
informaţională pe fondul apariţiei a numeroase ziare şi reviste, posturi de radio şi canale de
televiziune. De asemenea, reteaua internet este accesibila deţinatorilor de calculatoare
electronice81. Dupa cum o arata şi numele, mass-media mijloceste accesul informatiei la mase.
Aşadar se adresează maselor şi nu persoanelor concrete, se adresează colectivităţilor de
indivizi care reacţioneaza solidar la anumiţi stimuli. Pe de altă parte reprezinta un mijlocitor,
un sistem în care transmiterea se face într-un singur sens: de la cel ce deţine controlul asupra
mijlocului de comunicare, spre mase. La modul ideal este de aşteptat ca un mijloc de
comunicare să transmita cât mai fidel realitatea, astfel încât sa refaca cât mai global receptarea
ei de către cel ce primeste informaţia.
Trăim într-o epocă dominată de mass-media, iar Biserica nu îşi poate permite luxul să
ignore acest lucru, din cel putin trei motive82:
1. Omul contemporan este conditionat de mass-media, este supus unei presiuni
continue din partea ideologiei propagate de mass-media, o ideologie care de cele mai multe
ori se dovedeşte a fi în contradicţie cu valorile crestine;
2. Mass-media nu ignoră Biserica, ci abordeaza problematica ei, de multe ori cu o
atitudine voit nefavorabilă sau cu diletantism;
3. Instrumentele mediatice sunt compatibile cu misiunea Bisericii şi este chiar indicată
folosirea lor în acest scop.
Impactul mass-mediei asupra omului contemporan şi răspunsul Bisericii
Statele moderne, inclusiv cel român, îşi propun să garanteze libera circulaţie a
informaţiilor, dreptul la informaţie fiind considerat unul dintre drepturile fundamentale ale
omului. Problema care se ridică este dacă în lipsa unei valorizari a informaţiitor, acest drept
nu se întoarce împotriva omului. Mass-media ajunge astfel sa impună valori şi
comportamente. Societatea în care traim nu este o societate creştină, ci una secularizată în
care permisivitatea şi relativitatea valorilor sunt noile dogme sociale impuse tuturor, în special
prin mass-media. Libertatea de circulaţie a informaţiilor prost înţeleasă, a făcut ca mass-media
să devină un izvor de informaţii periculoase, de idei false şi ireale; în lipsa unui sistem coerent
de valori autentice. Concurenţa între diferitele canale mediatice şi dorinţa de câştigare a unei
audiente cât mai largi, duce la difuzarea unor mesaje tot mai nocive, prin exaltarea violenţei şi
a erotismului, cultivarea orgoliului şi a lacomiei, a derizorului şi a lipsei de sens.

81
competentainmassmedia.ablog.ro/
82
competentainmassmedia.ablog.ro/

60
 Secularismul modern promovat de mass-media se caracterizează nu printr-o negare a
valorilor religioase, ci printr-o confuzie valorică în care nu mai exista nici un criteriu obiectiv
al adevarului, printr-o punere pe picior de egalitate a valorilor religioase cu alte valori şi prin
sincretism. Biserica ar trebui să ceara şi sa participe la elaborarea unor coduri deontologice
care să fie respectate de producătorii din domeniul mass-mediei, coduri care să asigure
veridicitatea, respectarea demnitatii persoanei umane şi responsabilitatea socială.
Astfel de coduri au fost elaborate de diverse instituţii dar din pacate nu sunt aplicate.
Mass media este o mare provocare pentru Biserică. Instrumentele mediatice, fără să fie
ceva rau în sine, pot, şi din păcate, sunt de multe ori folosite pentru îndepărtarea omului de
Dumnezeu, depersonalizarea lui şi stimularea părţilor negative.

CONCLUZII
Alcoolismul. Este o boală ce evoluează ca rezultat al beţiei. Alcoolismul se manifestă,
la fel ca şi beţia, prin abuzul sistematic de alcool.

61
 Alcoolul aduce daune nu doar celor care consumă, dar şi altor persoane: sub aspect de
violenţă în stradă sau violenţă în viaţa de familie, sub aspect de irosire a resurselor de stat,
parţial, la acordarea ajutorului medical, la lupta împotriva criminalităţii şi încălcării ordinii
publice.
Consecinţele consumului excesiv de alcool se manifestă pe multiple planuri şi conduce
la un impact economic şi social.
Alcoolismul provoacă anual moartea a 2,5 milioane de persoane şi ating cota de 4%
din toate cazurile de decese la nivel mondial, făcînd mai multe victime decât SIDA sau
tuberculoza.
Anual, la nivel global, 320 de mii de persoane cu vîrsta între 15-29 ani mor din cauza
alcoolului, ceea ce constituie 9% din toate cazurile de decese în această grupă de vârstă.
În plan regional 40% din bolile şi decesele timpurii sunt condiţionate de trei factori de
risc ce pot fi preîntâmpinaţi: fumatul, alcoolul şi accidentele rutiere (care, la rândul lor, în
mare parte, sunt determinate de consumul de alcool).
7,4% din totalul cazurilor de boală sau de moarte prematură din Uniunea Europeană
sunt cauzate de consumul de alcool.
Consumul excesiv de alcool agravează riscul problemelor de familie, sociale şi la
locul de muncă, cum ar fi dependenţa alcoolică, violenţele, numărul semnificativ de
accidente rutiere mortale în urma conducerii mijloacelor de transport în stare de
ebrietate, excluderea din societate, precum şi scăderea productivităţii muncii şi
pierderile economice enorme.

BIBLIOGRAFIE
1. Allan și Cooke, 1989
2. Alfred Adler, 1996 „Cunoaşterea omului, mică bibliotecă de psihologie”, Editura IRI

62
3. Ammerman R. T., Ott P.J., Tarter R. E., 1999 “Prevention and societal impact of drug
and alcohol abuse”, Paris: Lawrence Elbaurn Associates, p. 3-9
4. Banciu D., Rădulescu M.S., Teodorescu V., 2002 „Tendinţe actuale ale crimei şi
criminalităţii în România”, Bucureşti, Editura Lumina Lex
5. Bujor V., Bejan O., 2001”Problema interesului în criminologie”, Chişinău
6. Bujor V., Bejan O., 2013 ”Introducere în crimonologie și securitate criminologică”,
Institutul de Științe Penale și criminologie aplicată, Catedra științe juridice și
securitate criminologică, Chișinău
7. Bucur S.C., 2010 „Implicaţii sociale ale consumului de droguri” Teză de doctorat
8. Caraion-Buzdea C., Ursoniu S., Vernic C., Silberberg K., Korbuly B., 2004 ”Studiu
comparativ privind consumul de alcool la elevii de liceu în Timişoara şi din alte
regiuni ale lumii”, Al 9-lea Congres Naţional de Igienă şi Sănătate Publică, 4-6
noiembrie 2004, Timişoara
9. Chevereşan A., Friptuleac G., Pantea V., 2008 ”Familia şi consumul de alcool şi
droguri” Revista de Igienă şi Sănătate Publică, vol.58, nr.4/2008– Journal of Hygiene
and Public Health
10. Chevereşan A., Zepca V., Friptuleac G., 2008 ”Consumul abuziv de alcool asociat
accidentelor şi agresivităţii” Revista de Igienă şi Sănătate Publică, vol.58, nr.4/2008–
Journal of Hygiene and Public Health
11. Chevereşan A., 2008 ”Consumul excesiv de alcool la adolescenţi şi tineri din judeţul
Timiş” Revista de Igienă şi Sănătate Publică, vol.58, nr.4/2008– Journal of Hygiene
and Public Health
12. Rada C., Glavce C., 2004 ”Consumul de alcool şi violenţa domestică” Al 9-lea
Congres Naţional de Igienă şi Sănătate Publică, 4-6 noiembrie 2004, Timişoara
13. Roth-Szomosközi M., 2005 „Copii şi femei victime ale violenţei”, Cluj-Napoca
Editura Presa Universitară Clujeană
14. Stănoiu Rodica Mihaela, 2003 „Criminologie” Bucureşti, Editura Oscar Print
15. Schuckit, Moriisey, 1979
16. Șerban C., Gheorghiu Z., Macovei R., Ștefan M. ”Prevalența consumului de alcool în
România”
17. Şomcutean A.A., Ciobanu L. M., Goţia S. R.,Goţia C.S., 2004 ”Viaţa studenţească şi
consumul de alcool” Al 9-lea Congres Naţional de Igienă şi Sănătate Publică, 4-6
noiembrie 2004, Timişoara

63
 ANEXA 1.
Efectele consumului de alcool asupra organismului uman

64
Sursa: adevarul.ro/sanatate/medicina/ce...consumam-alcool-1.../index.html

ANEXA 2.
Efectele consumului de alcool asupra creierului

Sursa: adevarul.ro/sanatate/medicina/ce...consumam-alcool-1.../index.html

65
66