In ultima zi a anului 1889, cand omul Ion Creanga (n.

1839) se intorcea in pamantul de

huma, scriitorul isi insemnase trecerea prin veac, printr-o opera unica si geniala care-i va
indreptati numele de „Homer al nostru" (dat de Ibraileanu). n7l1111nt77plj
Creatia literara a lui Ion Creanga include: lucrarea memorialistica „Amintiri din
copilarie", povestile {„Soacra cu trei nurori", „Danila Prepeleac", „Povestea lui
Harap-Alb" s.a.), povestirile („Inul si camesa", „Povestea unui om lenes", „Prostia
omeneasca" s.a.) si naratiunea „Mos Nichifor Cotca-riul" pe care autorul a subintitulat-o
„povestire glumeata".
Este o opera unitara, in care particularul este ridicat la nivelul universalului, iar atmosfera
este de mare sarbatoare populara.
intre romanul formarii unui tanar („Amintiri...") si povesti exista nenumarate fire de
legatura: actiunea celor din urma pare a se petrece la Humulesti, vorbirea personajelor
este taraneasca, iar fantasticul este umanizat.
De asemenea, copilul universal si mama universala (din „Amintiri...") vor avea ca
pendant personajele din povesti: soacra ca esenta a rautatii, prostul care are noroc, lenesul
total si altele, alcatuiesc o galerie cu trasaturi ingrosate pana la
imaginea unei lumi in care s-a instaurat prostia universala {„Prostia omeneasca").
  Publicata la 1 august 1877, in revista „Convorbiri literare", „Povestea lui Harap-Alb"
are ca tema, drumul initierii unui tanar, de la stadiul de novice, la acela de om total.
   Basmul este o specie literara a genului epic. Opera narativa in proza, de intindere
mica/medie. in care realitatea este transfigurata in fabulos, iar personajele poarta valori
simbolice, basmul isi are originea in creatia populara.
Cu toate ca sunt atat de diferite sub raport tematic, basmele folclorice prezinta o seama de
trasaturi comune:
  Existenta unor formule tipice de inceput, mediane si de incheiere. in acest mod se
stabileste intre povestitor si ascultator o conventie potrivit careia, in basm totul este
posibil (formula initiala); iesirea din timpul si spatiul fabulos se face prin formula finala;
In confruntarea dintre Bine si Rau, victoria ii revine celui dintai;
 Personajele (grupate in serii antitetice conform celor doua principii) sunt fabuloase si
poarta valori simbolice;
  Timpul, spatiul si intamplarile sunt imaginare;
  Eroul pozitiv este ajutat sa treaca probele initiatice de catre anumiti „donatori" sau de
animale prietene; (
  Frecventa unor motive: cifrele magice (trei, sapte, noua), calatoria, initiatica, obiectele
magice, nunta etc.
Basmul cult are un autor cunoscut, respectand, in linii generale, prototipul basmului
folcloric si functiile acestuia, trasatura care se reliefeaza si in basmul supus discutiei.
Universul operei:
Motivul cautarii norocului
Pana la un punct, „Povestea lui Harap-Alb" respecta tiparul narativ al basmului popular.
La cel mai simplu nivel de interpretare, basmul ar putea fi povestit astfel:
Doi frati (Verde-imparat si Craiul) traiau, de multa vreme, la doua capete ale lumii, fara
sa se mai vada (situatia initiala).
Primul, ajungand la batranete fara a avea descendenti in linie masculina, ii scrie fratelui
sau, Craiul, cerandu-i pe unul dintre cei trei feciori ca urmas la tron (evenimentul care
perturba echilibrul initial).
Cei doi fii mai mari ai Craiului aratandu-se dornici sa plece, tatal se imbraca intr-o piele
de urs si ii asteapta, pe fiecare, sub un pod. Speriati de „fiara", feciorii se intorc, pe rand,
acasa.
intr-una din zile, mezinul Craiului se intalneste, in gradina, cu o batrana care cersea (si
care era Sfanta Duminica). Milostivita de tanarul craisor, sfanta il sfatuieste sa plece el la
Verde-imparat, insa numai dupa ce va cere calul si armele pe care tatal sau le avusese in
tinerete.
Dandu-i ascultare, mezinul isi alege calul (supunandu-1 la proba jaratecului) si le reda
armelor tatalui sau vechile virtuti (prin indepartarea ruginii).
Pe urma, „botezat" intru soare si luna (prin cele trei zboruri cosmice ale calului
nazdravan), craisorul se pregateste de plecare, sfatuit fiind de tatal sau sa se fereasca de
omul ros „si mai ales de cel span" (interdictia).
Asa pleaca in lume craisorul, ca sa-si caute norocul.
  Motivul pactului cu diavolul
Prima etapa a drumului o constituie padurea-labirint in interiorul careia fiul de crai se
intalneste, de trei ori, cu Spanul (care-1 momeste sa si-1 ia ca sluga). La a treia intalnire,
oferta fiind acceptata, Spanul il invita pe naivul tanar sa coboare intr-o fantana ciudata,
pentru a se racori; imediat insa tranteste capacul si-1 sileste pe captiv sa accepte
inversarea rolurilor. Asa devine craisorul sluga Spanului, cu numele de Harap-Alb (in
schema narativa comuna, momentul se numeste: „Raufacatorul inseala victima"). Asa
ajung la Verde-imparat.
  Motivul probelor depasite
Noua travestire functionand, Harap-Alb este supus la trei probe initiatice: sa aduca
salatile din Gradina Ursului, apoi pielea (batuta in pietre scumpe) a Cerbului fermecat si,
in final, pe chiar fata imparatului Ros.
Aducerea salatilor din Gradina Ursului:
Trimis de Span sa aduca salatile din Gradina Ursului, Harap Alb pleaca, impreuna cu
calul nazdravan, spre a implini porunca.
Si acum, calul va zbura „lin ca vantul" (si nu „repede ca gandul", intrucat eroul nu
devenise inca stapanul timpului).

Ei ajung, mai intai, in Insula Verde, spatiu al vietii, unde Sfanta Duminica isi avea
salasul. Aici pregateste Harap Alb (ajutat de batrana) planul pacalirii ursului (care, in
unele mitologii, simbolizeaza clasa razboinicilor); si cum, pentru a-1 invinge, era nece-
sara adormirea constiintei de razboinic, Sfanta toarna in fantana o fiertura din lapte, miere
si somnoroasa".
Dupa ce ursul (care sosise „cu o falca in ceriu si cu una in pamant") adoarme, Harap Alb
se invesmanteaza cu pielea de urs (daruita de tatal sau la trecerea podului); gestul-simplu
in aparenta-il investeste pe erou cu atributele Luptatorului.
Intrand, peste gard, in gradina, tanarul culege „o sarcina mare, mare, cat pe ce sa n-o
poata ridica in spinare". Surprins insa de urs, ii arunca blana (aceasta insemnand ca ursul
va recunoaste in Harap Alb pe razboinicul apartinand castei sale).
Dupa ce scapa astfel „cu obraz curat", eroul se intoarce la unchiul sau, cu salatile.
Prima dintre cele doua probe initiatice este necesara pentru ca Harap Alb sa fie investit cu
atributele Razboinicului.
Cea de-a doua proba initiatica este aducerea nestematelor cu care era impodobit cerbul
nazdravan.
Chiar inainte de plecare, fiul craiului afla ca acel cerb era yfiolomonit" si ca ii ucidea pe
cei pe care ii privea; se mai vorbea prin lume ca acel cerb „este tot batut cu pietre
scumpe" si ca "are una infrunte, de straluceste ca un soare".
Aceasta piatra aminteste de perla frontala din simbolismul hindus, care le confera
purtatorilor privilegiul eternitatii; de altfel, forta ei datatoare de viata se vadeste pe
drumul de intoarcere al eroului, cand multimile se pun in miscare, atrase de lumina ei.
Ucigand cerbul. Harap Alb ii va lua eternitatea, atribut cu care va fi investit spre a-1 darui
oamenilor.
De altfel, mergand spre tara cerbului, calul nu mai zboara doar pe deasupra pamantului
(ca la primul drum necesar unei investituri doar de razboinic) ci se ridica "in inaltul
cerului", realizand un zbor cosmic (adica intr-un spatiu vesnic).
Ajutat, si acum, de Sfanta Duminica, Harap Alb ii ia capul cerbului, ascunzandu-se intr-o
groapa, spre a nu fi vazut de privirea care ucide. Desi scena -trimite la mitologie
(uciderea Meduzei de catre Perseu), semnificatiile ei ar putea fi mai profunde: ucigand
cerbul. Harap Alb omoara o ipostaza a Raului etern, instaurand pacea in lume.

Aducerea fetei imparatului Ros

Pentru a trece de ultima incercare, Harap-Alb se intovaraseste cu cinci aparitii bizare
reprezentand tot atatea intrupari ale fortei cosmice: gerul (Gerila), foamea (Flamanzila),
setea (Setila); Ochila este Ciclopul din epopeea homerica, iar Pasari-Lati-Lungila este un
Sagetator coborat pe pamant. impreuna vor izbuti sa treaca prin incercarea (proba)
focului (scena din casa de arama), a apei {„cercati marea cu degetul" gandea imparatul
inaintea ospatului fabulos la care ii invita) si a recunoasterii fetei imparatului Ros.
Cum frumoasa fata era „farmazoana", ea se metamorfozeaza intr-o pasare, aseunzandu-
se dupa Luna.
Acolo este gasita de Pasari-Lati-Lungila si adusa in camera ei.
Motivul intoarcerii la conditia initiala
in final, intrucat fata divulga secretul lui Harap-Alb, acesta este ucis de Span, dar renaste
(stropit fiind cu apa vie si apa moarta) redevenind ceea ce fusese. in schimb, Spanul este
omorat de calul nazdravan.
Sfarsitul este al tuturor basmelor: nunta lui Harap-Alb cu fata imparatului Ros.
In afara schemei narative, „Povestea lui Harap-Alb" mai prezinta si alte asemanari cu
prototipul folcloric: confruntarea dintre principiul binelui si cel al raului, victoria celui
dintai, existenta unui mezin care i se substituie lui Fat-Frumos, prezenta unor ajutoare ale
eroului pozitiv, prezenta fabulosului.
In basmul cult, autorul imbogateste schema basmului folcloric, in conformitate cu
viziunea sa artistica sau cu propriul sau stil.                                                                 
In „Povestea lui Harap-Alb", originalitatea lui Ion Creanga se observa in mai multe
trasaturi:
  Intinderea mare a textului (care este alcatuit dintr-un lant de „micro-nuvele") curgand
una din cealalta.
  Fabulosul este tratat in mod realist, povestile lui Creanga fiind caracterizate prin
„originala alaturare a miraculosului cu cea mai specifica realitate" (G. Calinescu).
Bunaoara, Spanul se comporta ca un om viclean, esenta lui demonica fiind dezvaluita
numai atunci cand coboara in fantana si-si striga numele: „Chima raului pe malul
paraului!"
Tot asa, cele cinci aparitii bizare (care-1 vor insoti pe Harap-Alb in ultima parte a
calatoriei sale), se comporta, vorbesc si se cearta ca niste tarani humulesteni; in plus,
fiecare schita de portret cuprinde o trimitere la fiinta umana: „o dihanie de om" (Gerila),
„o namila de om" (Flamanzila), „o aratare de om" (Setila), „o schimonositura de om"
(Ochila), „o pocitanie de om" (Pasari-Lati-Lungila).
  Ca si in „Amintiri din copilarie", personajele sunt vazute prin supradimensionare: in
plus, trasaturile lor sunt grotesti: „ avea niste urechi clapauge si niste buzoaie groase si
dabala-zate. Si cand sufla cu dansele, cea de deasupra se rasfrangea in sus, peste
scafarlia capului, iar cea de dedesupt atarna in jos, de-i acoperea pantecele" (Gerila).
  Dincolo de substratul autohton, se intrevad in acest basm si o seama de ecouri din
mitologie. Astfel, Ursul (care simbolizeaza clasa razboinicilor1) este adormit cu fiertura
de „somnoroasa" data de Sfanta Duminica; in acest mod, apa din fantana devine apa Lete
a uitarii.
Tot asa, Cerbul (a carui privire poate ucide) trimite la capul Meduzei (din mitologia
greaca); in plus, nestemata pe care o poarta in frunte, aminteste de perla frontala (din
simbolismul hindus) care le confera luptatorilor atributul eternitatii.
Prin anihilarea Ursului si prin uciderea Cerbului, Harap-Alb reediteaza mitul Crengii de
Aur, preluand de la invinsi atributele razboinicului si privilegiul eternitatii.
  inca de la inceput, vorbind despre drumurile pe ape si pe uscat, autorul introduce in
basm cunoscuta metafora a drumului (care ii strabate toata opera). Calatoria lui Harap-
Alb fiind labirintica, ne-am putea intreba daca aceasta nu este o aluzie la mitul Ariadnei.
  Prezenta unor personaje ..deghizate" incepe dupa primul paragraf, prin cuvintele
autorului: „Dar ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii".
Cuvintele subliniate amintesc de mitul autohton al ursitoarelor (care ii menesc destinul
fiecarui nou-nascut); cele trei zane ale soartei au atributii bine stabilite (una toarce, alta
deapana si a treia taie firul vietii), primul „personaj" deghizat fiind chiar autorul.
Sub pana sa, intamplarile care constituie drumul formarii unui tanar se succed, facand din
acest basm un bildungsroman.
Tot o „ursitoare" este si Sfanta Duminica (deghizata in cersetoare); panza alba in care
este invaluita atunci cand se ridica in vazduh, aminteste de panza Penelopei2 (care i-a
„tesut" destinul lui Ulysse); Sfanta il ajuta pe Harap-Alb in toate marile lui incercari.
Dupa unele opinii, Spanul este elementul malefic; dupa altele, este un pedagog
„deghizat", ajutandu-1 pe tanar sa se maturizeze: „Pentru ca Harap-Alb sa devina om.
Spanul trebuie sa fie «rau». El va disparea doar cand rostul i se va fi implinit" (FI.
Ionita). Acelasi rol l-ar avea si calul.
Chiar fiul craiului se „deghizeaza" in sluga, pentru a fi initiat; Harap-Alb tine locul lui
Fat-Frumos, dar nu este echivalent cu acesta: nehotarat, lipsit de experienta („boboc in
treburi de acestea"), naiv si usor de inselat, milos si supus, el va suferi o „moarte"
simbolica (in fantana) pentru a se naste ca sluga. Din aceasta postura modesta va deveni
Stapan al timpului si erou civilizator (ca Prometeu).
Toate aceste deosebiri (si altele) ii confera operei in discutie caracterul de basm cult.
Protagonistul basmului cult dobandeste un contur specific sau chiar un nume
aparte.
Semnificatia numelui lui Harap-Alb
In „Povestea lui Harap-Alb", numele personajului central ar putea sa aiba mai multe
semnificatii:
Primul termen - „ Harap " inseamna sluga, rob si caracterizeaza „fata " cunoscuta,
vizibila a personajului, care, dupa juramantul din fantana, devine sluga Spanului.
. Al doilea termen - „Alb" desemneaza „fata" ascunsa a eroului si ar putea indica
nemurirea (in unele traditii, Insula Alba fiind un salas de nemurire).
La aceasta idee conduce si finalul basmului, punct in care Harap-Alb poate fi asimilat cu
Fat-Frumos; in ultima fraza, autorul sugereaza ca nunta se prelungeste in etern, iar cei
care ajung acolo, se impartasesc din vecie.
. Al doilea termen al numelui ar mai putea avea semnificatia de „Cel care raspandeste
lumina". Prima fiinta care va descoperi aceasta este Batrana Timpurilor (Sfanta
Duminica): in gradina craiului, ea i se adreseaza tanarului, in mod repetat, cu apelativul
de „luminate craisor".
Eroul va ajunge la aceasta treapta, dupa al doilea moment al initierii sale, cand, aducand
capul cerbului ucis, „se parea ca Har ap-Alb soarele cu el il ducea ".
  Conform opiniei lui Vasile Lovinescu, alaturarea negrului („ Harap") cu albul, ar
insemna unirea celor doua principii Yin si Yang; fiu al craiului si nepot (urmas) al lui
Verde-imparat, Harap-Alb este ales de soarta sa-i reuneasca pe frati, asa cum doua
jumatati ale cercului formeaza intregul.
   O alta explicatie a acestui nume (care uneste doua contrarii) ar putea proveni din
„nasterea" simbolica a eroului: cea care il ajuta mereu este Batrana Timpurilor, (amestec
de umilinta si inaltare); de asemenea, atingand „soarele cu picioarele" si „luna cu
mana", el este „botezat" intru soare si noapte, ca Luceafarul.
„Cununa" pe care si-o cauta prin nori ii va aduce un destin imparatesc si unic.