STRUCTURA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE SI IMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

CUPRINS

CAP.1 Factori de risc proprii executantului şi sarcinii de muncă

1.1. Factori de risc proprii executantului
1.1.1. Cunosş tintşele sş i deprinderile profesionale
1.1.2. ÎÎnsusş irile sş i capacitaă tşile individuale
1.1.3. Variabilele individuale de moment
1.2. Factori de risc proprii sarcinii de muncaă
CAP.2 Factori de risc proprii mijloacelor de producţie
2.1. Factori de risc de naturaă fizicaă
2.2. Factori de risc de naturaă chimicaă
2.3. Factori de risc de naturaă biologicaă
2.4. Caracteristicile mijloacelor de productşie care pot provoca
sub/suprasolicitarea psihofiziologicaă a executantului
CAP.3 Factori de risc proprii mediului de muncă
3.1. Factori de risc proprii mediului fizic de muncaă
3.2. Factori de risc proprii mediului social de muncaă
CAP.4 Concluzii
 CAPITOLUL 1
FACTORI DE RISC PROPRII EXECUTANTULUI ŞI SARCINII DE MUNCĂ

1.1. Factori de risc proprii executantului

Studiile sş i analizele efectuate privind fenomenele de accidentare sş i îîmbolnaă vire profesionalaă au

relevat incidentşa majoraă a factorilor de risc proprii executantului.
ÎÎn raport cu factorii de risc obiectivi, cu exceptşia unor cazuri reduse ca numaă r (calamitaă tşi naturale,
de exemplu), factorii subiectivi - proprii executantului - se situeazaă si la originea acestora, deoarece omul
este elaboratorul sş i totodataă cel care verificaă sş i poate interveni asupra celorlalte elemente ale sistemului
de muncaă : mijloacelor de productşie, mediului sş i sarcinii de muncaă .
Îndiferent de repartitşia sarcinilor îîntre om sş i masş inaă , activitatea de muncaă pe care o desfaă sş oaraă
executantul cuprinde 4 secventşe principale: receptşionarea sş i constituirea informatşiei; elaborarea sş i
adoptarea deciziilor; executşia; autoreglarea.
Ponderea acestor secventşe îîn structura diferitelor posturi de muncaă sau a unuia sş i aceluiasş i post, îîn
perioade de timp diferite, poate varia, dar prezentşa tuturor e obligatorie.
Modul cum executantul realizeazaă aceste secventşe definesş te comportamentul saă u de muncaă -
totalitatea faptelor, actelor, reactşiilor (motorii, verbale, afective) prin care o persoanaă raă spunde solicitaă rilor
sarcinii de muncaă .
Din punct de vedere al securitaă tşii muncii distingem un comportament normal, care nu conduce la
periclitarea saă naă taă tşii sau integritaă tşii anatomo-functşionale a executantului, sş i un comportament inadecvat,
care poate favoriza sau declansş a un accident sau o îîmbolnaă vire profesionalaă .
Comportamentul normal presupune douaă componente:
- evitar
ea riscurilor, prin respectarea prescriptşiilor tehnice sş i a reglementaă rilor de protectşia muncii
referitoare la modul îîn care trebuie îîndeplinitaă sarcina;
- neutralizarea situatşiilor de risc create, ceea ce implicaă sesizarea rapidaă a acestora (chiar
anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidaă a informatşiilor, decizia sş i executşia ei
prompte sş i rapide.
Comportamentul inadecvat sub aspectul securitaă tşii muncii se manifestaă prin conduite nesigure sau
necorespunzaă toare situatşiilor obisş nuite sau neobisş nuite de muncaă . Altfel spus, el reprezintaă abaterea
executantului de la modul ideal de îîndeplinire a celor patru secventşe ale activitaă tşii prin care se realizeazaă
sarcina de muncaă , abatere care poate consta îîntr-o omisiune sau actşiune gresş itaă .
ÎÎn consecintşaă, factorii de risc de accidentare sş i îîmbolnaă vire profesionalaă proprii executantului se pot
subsuma unei erori la nivelul verigilor de bazaă ale activitaă tşii de muncaă :
- erori de receptşie, prelucrare sş i interpretare a informatşiei;
- erori de decizie;
- erori de executşie;
- erori de autoreglaj.
Deosebit de importantaă pentru stabilirea maă surilor de prevenire este cunoasş terea substratului
cauzal al comportamentului inadecvat din punctul de vedere al securitaă tşii muncii. La modul general,
comportamentul îîn muncaă reprezintaă concretizarea capacitaă tşii de muncaă a individului sş i reflectaă relatşia
dintre nivelul exigentşelor adresate executantului (sub forma sarcinii de muncaă ) sş i capacitatea sa de a le
raă spunde.
Capacitatea de muncaă reprezintaă o rezervaă potentşialaă de muncaă mobilizataă la un nivel mai scaă zut
sau mai ridicat, îîn functşie de cerintşele îîndeplinirii sarcinii de muncaă , prin intermediul anumitor mijloace
de productşie sş i îîn anumite conditşii de mediu. Capacitatea de muncaă are un caracter dinamic, variazaă de la
un executant la altul sş i chiar la acelasş i individ la momente diferite. Pe parcursul desfaă sş uraă rii activitaă tşii,
principalele faze ale dinamicii capacitaă tşii de muncaă sunt:
- faza de îîncaă lzire, caracterizataă printr-o capacitate crescaî ndaă de muncaă , valori relativ scaă zute ale
rapiditaă tşii sş i preciziei operatşiilor sş i atentşia instabilaă (deci fazaă prielnicaă producerii accidentelor);
2
 - faza capacitaă tşii optime de muncaă - nivel maxim sş i relativ constant al performantşei; probabilitatea
comiterii unei erori este minimaă ;
- faza scaă derii treptate a capacitaă tşii de muncaă , caracterizataă prin aparitşia oboselii, ceea ce
favorizeazaă producerea accidentelor.
Aceleasş i faze se îînregistreazaă pe parcursul saă ptaă maî nii sş i al lunii. Diferentşele individuale
prezentate la nivelul capacitaă tşii de muncaă depind de factori ca:
- nivelul cunosş tintşelor sş i deprinderilor profesionale;
- îînsusş iri sş i capacitaă tşi individuale;
- temperament;
- aptitudini;
- caracter;
- vaî rstaă , experientşaă profesionalaă ;
- stare de saă naă tate, etc.
Capacitatea de muncaă individualaă , la raî ndul ei, nu este constantaă , depinzaî nd de factori de moment,
cu actşiune temporaraă , respectiv:
- oboseala;
- boala;
- emotşiile;
- interesele de moment;
- staă rile de depresiune;
- conflicte familiale sau profesionale

1.1.1 Cunoştinţele şi deprinderile profesionale

ÎÎn cursul perioadei de pregaă tire profesionalaă , viitorii executantşi sş i conducaă tori îîsşi îînsusş esc
cunosş tintşele profesionale necesare executaă rii meseriei sş i îîsşi formeazaă deprinderile de muncaă pe baza
caă rora vor putea realiza totalitatea operatşiilor care alcaă tuiesc sarcina de muncaă . ÎÎn acelasş i interval, ei
trebuie saă -sş i îînsusş eascaă cunosş tintşele privind riscurile specifice activitaă tşii respective sş i saă -sş i formeze
deprinderi de securitate îîn raport cu situatşiile de risc specifice.
Caracteristicile tehnicii actuale, complexitatea masş inilor sş i instalatşiilor, interdependentşa crescaî ndaă
a elementelor unui sistem de muncaă fac necesaraă formarea executantşilor, precum sş i a conducaă torilor sş i
sub aspectul personalitaă tşii îîn ansamblu, al posibilitaă tşii de integrare îîn relatşiile sociale complexe ale
îîntreprinderii, al consş tientizaă rii necesitaă tşii îîndeplinirii obligatşiilor care le revin, îîn conditşiile îîn care
actşiunile fiecaă ruia contribuie la eficientşa sş i securitatea îîntregului sistem. ÎÎn acest sens, este necesar saă se
realizeze îîn cadrul pregaă tirii profesionale:
- dezvoltarea capacitaă tşii de a îîntşelege interactşiunea elementelor sistemului, locul propriu îîn cadrul
acestei interactşiuni, efectele propriilor actşionaă ri asupra diferitelor paă rtşi ale sistemului, interrelatşiile
umane, etc.; acest obiectiv se realizeazaă pe baza îînsusş irii dependentşelor logice functşionale ale procesului
tehnologic;
- dezvoltarea flexibilitaă tşii, a capacitaă tşii de adaptare la situatşii noi, de a actşiona adecvat îîn cazul
producerii unor evenimente noi, neasş teptate.

1.1.2. Însuşirile şi capacităţile individuale

ÎÎn afara unor îînsusş iri sş i a unor posibilitaă tşi sş i limite fizice sş i psihofiziologice caracteristice fiintşei
umane, existaă sş i îînsusş iri, capacitaă tşi particulare, prin care oamenii se deosebesc unul de altul. Aceste
îînsusş iri individuale pot fi cunoscute sş i eventual ca nivel de dezvoltare. Ansamblul tuturor traă saă turilor
psihice sş i fiziologice particulare, caracteristice pentru un anumit individ, formeazaă personalitatea
acestuia. Traă saă turile care alcaă tuiesc personalitatea se pot clasifica îîn trei categorii mari : temperamentul,
aptitudinile sş i caracterul.

3
 Temperamentul
Dacaă aptitudinile reprezintaă capacitatea unei persoane de a saă vaî rsş i un act, de a rezolva o problemaă ,
temperamentul, desş i nu este o capacitate, intervine prin caracteristicile sale dinamice îîn orice activitate,
influentşaînd, conditşionaî nd uneori ataî t cantitatea, caî t sş i calitatea rezultatelor activitaă tşii.
Traă saă turile temperamentale se reflectaă îîn: viteza sş i rapiditatea reactşiilor motorii; gradul de
activism, de vivacitate sş i vioiciune, intensitatea sş i stabilitatea (sau labilitatea) staă rilor emotşionale;
usş urintşa sau dificultatea formaă rii unor deprinderi; posibilitatea trecerii de la o activitate la alta;
rapiditatea adaptaă rii la situatşii noi; rezistentşa la solicitaă ri intense sş i de lungaă durataă ; rezistentşa la actşiunea
factorilor de stress; gradul de impulsivitate sau de retşinere (echilibrul psihomotor).
Traă saă turile temperamentale pot influentşa riscul de accidentare, îîn functşie de natura locului de
muncaă . Folosind termenii tipologiei clasice, se pot stabili urmaă toarele categorii de dependentşe:
- îîn locurile îîn care reclamaă rapiditate sş i mobilitate, o persoanaă cu temperament flegmatic
este mai predispusaă la accident decaî t una cu temperament sanguin sau coleric;
- îîn activitaă tşile cu caracter monoton, un individ coleric este mai predispus la accidentare
decaî t un individ flegmatic sau chiar sanguin;
- îîn locurile cu solicitaă ri fizice sau neuropsihice de mare intensitate sş i permanente, un
individ cu temperament melancolic va fi mai predispus la comiterea accidentelor (datoritaă rezistentşei sale
mici la obosealaă ) decaî t unul cu temperament flegmatic sau sanguin;
- îîn locurile de muncaă care reclamaă un bun echilibru psihomotor sş i un bun autocontrol sş i
staă paî nire de sine, un individ cu temperament coleric este mai predispus la accidente decaî t unul flegmatic
sau sanguin.
ÎÎn activitaă tşile cu risc crescut de aparitşie a unor incidente sş i accidente sunt contraindicate
persoanele care prezintaă lipsaă de maturitate sau instabilitate îîn planul emotşional.

Aptitudinile se pot clasifica dupaă mai multe criterii. Unul dintre aceste criterii îîl reprezintaă nivelul
activitaă tşii psihice la care se situeazaă respectivele îînsusş iri sş i capacitaă tşi, sş i anume: nivelul senzorial -
perceptiv, mental (sau intelectual) sş i psiho-motor; la acestea se adaugaă planul fizic al activitaă tşii omului.
Aptitudinile fizice cuprind o serie de calitaă tşi care conditşioneazaă existentşa sş i posibilitatea de
manifestare a tuturor celorlalte aptitudini, îîncepaî nd de la efectuarea misş caă rilor sş i deplasaă rilor, de la
posibilitatea receptşionaă rii sş i prelucraă rii informatşiilor sş i paî naă la capacitatea de a elabora decizii. Lipsa de
deficientşe de naturaă fizicaă este indispensabilaă îîn anumite limite pentru îîndeplinirea optimaă a anumitor
sarcini de muncaă .
Aceste aptitudini fizice se referaă la: integritatea anatomo-functşionalaă a executantului; un anumit tip
de constitutşie fizicaă ; o anumitaă conformatşie; fortşaă fizicaă etc.
Aptitudinile senzoriale-perceptive reflectaă particularitaă tşile functşionale ale aparatelor senzoriale sş i
ale procesului de perceptşie. Fiecare analizator se caracterizeazaă printr-o anumitaă competentşaă,
determinataă îîn parte genetic, îîn parte constituitaă îîn cursul dezvoltaă rii ontogenetice, sş i care face ca fiecare
individ saă se situeze pe o anumitaă treaptaă îîn scara performantşelor senzoriale.
ÎÎn structura acestei competentşe sunt incluse urmaă toarele componente:
- Capacitatea de admisie, dataă de numaă rul stimulilor sau al portşiilor de stimulare (excitatşie) pe care
un analizator le poate capta sş i codifica îîn unitatea de timp. Bombardarea simultanaă a analizatorului cu un
numaă r prea mare de semnale duce la imposibilitatea receptşionaă rilor corecte. Acelasş i efect îîl are
nerespectarea intervalului optim îîn care fiecare individ sş i analizator poate realiza receptşia sş i codificarea
primaraă a informatşiilor.
- Capacitatea de transmisie, care constaă îîn volumul de informatşii (semnale) pe care un analizator
poate saă -1 vehiculeze îîn unitatea de timp, de la nivelul periferic al receptorului paî naă la nivelul central al
blocului "sintezei aferente"
Dintre analizatorii destinatşi receptşiei semnalelor din mediul extern, labilitatea (sş i, respectiv, viteza
de transmisie) cea mai mare o posedaă cel auditiv, urmaî nd îîn ordine cel vizual, cel tactil sş i cel olfactiv.
- Capacitatea rezolutivaă , respectiv cantitatea maximaă de informatşie pe care un analizator o poate
prelucra sş i integra îîn unitatea de timp. Ea are la bazaă un ansamblu ordonat de operatşii de comparatşie,
maă surare (evaluare), analizaă , combinare, sintezaă (generalizare), clasificare, substitutşie etc. Rezultatul
4
concret a acestei capacitaă tşi se evidentşiazaă îîn structuri informatşionale senzoriale, îîn care se includ date
semnificative despre dinamica transformaă rilor obiectelor sş i fenomenelor îînconjuraă toare sş i despre
propria stare a individului. Ea asiguraă diferentşierea sş i identificarea semnalelor.
Alaă turi de aceste capacitaă tşi, o serie de alte calitaă tşi sş i functşii senzoriale sunt solicitate, deci
necesare îîn realizarea sarcinii de muncaă . Cea mai solicitataă este sensibilitatea vizualaă . ÎÎn raport cu
aceasta, trebuie amintitaă senzatşia de luminaă ; adaptarea la îîntuneric sş i la luminaă ; acuitatea vizualaă ; caî mp
vizual; senzatşia de culoare; vederea binocularaă ; vederea îîn relief. Deficientşe ale acestor functşii pot
prezenta contraindicatşii absolute îîn majoritatea locurilor de muncaă .
Aptitudinile mentale, esentşiale pentru calitatea deciziei sş i autoreglaă rii îîn desfaă sş urarea unei
activitaă tşi, se definesc la nivel general prin „puterea sş i functşia intelectului de a stabili legaă turi sş i de a face
conexiuni îîntre ele”. Aptitudinile intelectuale intervin îînsaă nu numai îîn procesul de decizie ci sş i îîn cele de
receptşie sş i prelucrare a informatşiei, îîn executarea actşiunii rezultate ca necesitate îîn urma deciziei.
Aceste aptitudini se referaă la calitaă tşile: gaî ndirii, memoriei, atentşiei sş i la spiritul de observatşie.
ÎÎn procesul muncii, omul are tot timpul de rezolvat probleme, printre care sş i cele rezultate din
producerea unor defectşiuni, incidente tehnice sş i care constau îîn determinarea locului, a naturii sş i cauzei
defectşiunilor, precum sş i îîn gaă sirea celor mai bune procedee de remediere. ÎÎn procesul muncii pot apare
gresş eli de gaî ndire – sursaă posibilaă de provocare a unor situatşii de risc. Pot apare astfel erori îîn etapa de
receptşionare, prelucrare sş i interpretare a informatşiilor, erori de judecataă sş i ratşionament îîn luarea
deciziilor, conducaî nd la confuzii, omisiuni, decizii pripite sş i, îîn final, la reactşii inadecvate situatşiei
respective.
Atentşia, prin toate calitaă tşile ei (concentrare, distributivitate, volum etc.) participaă la realizarea
diferitelor sarcini de muncaă . ÎÎn industria modernaă , îîn care au apaă rut numeroase locuri de muncaă unde
activitatea de supraveghere sş i control are o pondere mare, stimulii complecsş i sş i numerosş i solicitaă
mentşinerea continuaă a atentşiei concentrate. Mentşinerea atentşiei îîn cazul unor semnale rare, cu aparitşie
imprevizibilaă , necesitaă un nivel ridicat de "vigilentşaă". Deficientşele atentşiei sunt deosebit de grave mai ales
îîn activitaă tşile cu risc crescut de aparitşie a unor situatşii critice sau îîn care situatşiile critice pot duce la
accidente serioase.

Spiritul de observaţie
Observatşia este o formaă superioaraă a perceptşiei premeditataă , dirijataă , planificataă sş i selectivaă ,
îîntreprinsaă cu un anumit scop. Observarea îînseamnaă cercetarea sş i studierea obiectului, a situatşiei
percepute. Spunem despre cineva caă are spirit de observatşie dacaă este îîn stare saă observe îîn obiecte sş i
fenomene ceea ce "nu sare îîn ochi", dar poate fi deosebit de important pentru sarcina pe care o are de
rezolvat. Rapiditatea sş i precizia îîn remarcarea unor lucruri putşin sesizabile la prima vedere, dar
importante sub aspectul scopului urmaă rit, este o caracteristicaă a spiritului de observatşie.
Spiritul de observatşie reprezintaă o aptitudine care se bazeazaă pe calitaă tşile perceptşiei sş i pe cele ale
atentşiei. Varietatea sş i bogaă tşia stimulilor solicitaă o permanentaă concentrare sş i distribuire a atentşiei, un
nivel ridicat al vigilentşei pentru sesizarea situatşiilor noi.
Aptitudinile psihomotorii reflectaă capacitatea potentşialaă a individului relativ la urmaă toarele
cerintşe:
Viteza sau rapiditatea de executşie: aceasta este conditşionataă primordial de nivelul de reactivitate sş i
mobilitate neuromuscularaă . Ea se maă soaraă prin intermediul timpului necesar efectuaă rii unor misş caă ri.
Dacaă timpul de reactşie este maă sura duratei ce se scurge din momentul prezentaă rii stimulului sş i paî naă îîn
momentul declansş aării raă spunsului, viteza misş caă rii îîncorporeazaă timpul care trece din momentul aparitşiei
misş caă rii paî naă la finalizarea ei.
Precizia, calitate care reflectaă raportul din traiectoria misş caă rii sş i obiectul urmaă rit. Cu caî t misş carea
este mai direct centrataă pe obiectiv, cu ataî t este mai precisaă , sş i invers. Precizia este, îîn primul raî nd, o
caracteristicaă dobaî nditaă , traiectoria misş caă rilor obiectuale sş i instrumentale elaboraî ndu-se prin exercitşii
sistematice. Existaă îînsaă sş i o conditşionare bazalaă , îînnaă scutaă , a preciziei, care se evidentşiazaă îîn usş urintşa de
îînvaă tşare a deprinderilor motorii, îîn diferentşele de performantşaă obtşinute de diferitşi subiectşi îîn sarcinile
noi de dexteritate sş i disociere-coordonare a misş caă rilor.

5
 Sigurantşa este capacitatea de a realiza concordantşa necesara dintre misş carea executataă îîn
momentul dat sş i cerintşele atingerii obiectivului. Ea depinde de gradul de consolidare a misş caă rilor utile
necesare sş i de inhibare a celor inadecvate, realizat prin elaborarea sş i automatizarea deprinderilor
motorii specifice pentru diferitele profesii sş i locuri de muncaă . O capacitate micaă îîn acest sens se va
manifesta prin ezitaă ri, efectuarea de operatşii de prisos sau inadecvate, stagnaă ri, poticniri, rataă ri etc. îîn
executarea unei activitaă tşi, chiar dupaă un antrenament îîndelungat.
Tempoul se referaă la capacitatea de a executa regulat sş i rapid succesiunile de misş caă ri îîn cadrul unui
sistem de deprinderi motorii de muncaă . Ca sş i viteza, tempoul este conditşionat îîn cea mai mare maă suraă de
reactivitatea sş i mobilitatea neuromuscularaă bazalaă (primaraă ) sş i este prea putşin influentşat de exercitşiu,
astfel îîncaî t vom distinge mai multe categorii de indivizi: cu tempou rapid, care le permite saă facaă fatşaă
unor sarcini ce reclamaă succesiunea rapidaă a misş caă rilor pe toataă durata unei zile de muncaă ; cu tempou
moderat, adecvat pentru locurile de muncaă unde succesiunea misş caă rilor se realizeazaă îîn interval de
durataă medie (0,5-1 sec.); cu tempou lent, adecvat cel mai mult pentru "sarcinile de asş teptare", îîn care
misş caă rile instrumentale trebuie saă se succeadaă la intervale mari (peste 5 sec).
Acuratetşea sau fluentşa, care se evidentşiazaă prin puritatea sş i elegantşa misş caă rilor sş i operatşiilor care
intraă îîn alcaă tuirea unei deprinderi, prin usş urintşa sş i naturaletşea trecerii de la o fazaă la alta, de la o schemaă
motorie la alta. Un nivel îînalt al aptitudinilor motorii îîn acest sens face ca misş caă rile saă dobaî ndeascaă o
anumitaă "melodicitate", traiectoria lor fiind purificataă de distorsiunile sş i îîncordaă rile de prisos, iar
succesiunea lor îîn timp saă se realizeze lin, faă raă stagnaă ri sau sacade, lucru important îîn meseriile care
necesitaă o mare finetşe sş i fluentşaă a secventşelor motorii.
Plasticitatea functşionalaă este o calitate care intereseazaă mai multe niveluri: senzorial-perceptiv,
mental sş i psihomotor. De altfel, aceste niveluri se interconditşioneazaă reciproc, rezultatul final, conduita
pe plan motor, depinzaî nd ataî t de: calitaă tşile celui senzorial-perceptiv, care-i asiguraă o informare completaă
sş i corectaă asupra situatşiei; de calitaă tşile celui mental, care realizeazaă o prelucrare sş i interpretare adecvataă
luaă rii unor decizii corecte; caî t sş i de calitaă tşile psihomotorii necesare executaă rii corecte a deciziei. Datoritaă
existentşei acestei interconditşionaă ri, orice deficientşaă la unul din niveluri poate compromite efectul final -
conduita individului. Prezentarea diferitelor îînsusş iri fizice sş i psihologice cerute de activitate se face
individual numai din considerente metodologice, dar ele nu trebuie vaă zute decaî t îîn legaă turaă unele cu
altele, structurau; îîntr-un anumit fel de scheletul personalitaă tşii individului. Deficientşele unora pot
prezenta contraindicatşii absolute, iar altele, care se pot compensa cu alte îînsusş iri, pot fi doar
contraindicatşii relative.

Caracterul
Cea de a treia laturaă a personalitaă tşii o constituie traă saă turile de caracter. Aceste traă saă turi se referaă ,
pe de o parte, la motivele sş i scopurile actşiunilor omului (tendintşe, trebuintşe, motivatşii) sş i, pe de altaă
parte, la orientarea omului ca fiintşaă socialaă fatşaă de muncaă , societate sş i fatşaă de sine (atitudini). Motivele
actşiunilor umane au la bazaă : trebuintşe organice, trebuintşe legate de anumite conditşii de mediu, trebuintşe
legate de activitate, trebuintşe psihologice sş i sociale, precum sş i interese generale. O parte din trebuintşe
sunt îînnaă scute sş i au la bazaă instinctele. Eul sş i societatea exercitaă asupra acestora o disciplinare. Actul de
caracter este un act de vointşaă, fiind rezultatul unui efort mai mult sau mai putşin îîndelungat. Traă saă turile
pozitive de caracter care rezultaă din aceastaă educatşie sş i autoeducatşie sunt: perseverentşa, consecventşa,
hotaă raî rea, curajul, spiritul de initşiativaă , disciplina sş i independentşa îîn actşiune. Dezvoltarea acestor
traă saă turi asiguraă formarea unui caracter puternic, capabil saă îînvingaă orice greutate sş i saă lupte pentru
tşeluri îînalte.
ÎÎn cadrul traă saă turilor care alcaă tuiesc atitudinea fatşaă de muncaă se include o categorie care vizeazaă
direct securitatea muncii, sş i anume atitudinea fatşaă de securitate sş i riscul de accidentare. Toate studiile pe
aceastaă problemaă relevaă faptul caă omul are îîn fatşaă îîn procesul muncii perechi de exigentşe diferite, ca:
productivitate - securitate; eficientşaă - securitate; confort - securitate. ÎÎn maă sura îîn care cresş terea
ritmului de muncaă , alegerea unor metode mai rapide contravine securitaă tşii muncii, se creeazaă un
conflict. Omul realizeazaă un echilibru îîntre cele douaă cerintşe, ca sş i îîntre rapiditate sş i precizie, daî nd mai
multaă sau mai putşinaă importantşaă cantitaă tşii sau calitaă tşii. La baza modului îîn care rezolvaă "conflictele"
amintite stau motivatşia sş i atitudinea sa fatşaă de productşie sş i securitate.
6
 Vârsta, experienţa profesională
Vaî rsta sş i vechimea îîn muncaă sunt doi factori care nu se pot trata separat, interconditşionaî ndu-se îîn
influentşarea nivelului capacitaă tşii de muncaă .
La vaî rste mai tinere o serie de îînsusş iri sş i capacitaă tşi fizice sş i fiziologice prezintaă un nivel superior
sş i cu toate acestea se îînregistreazaă performantşe mai scaă zute, ca urmare a nedezvoltaă rii aptitudinilor
complexe, a nematurizaă rii temperamentale sş i caracteriale, a lipsei de experientşaă. ÎÎn general, se
îînregistreazaă o evolutşie a capacitaă tşii de muncaă odataă cu vaî rsta sş i experientşa îîn muncaă , urmaî nd apoi,
dupaă o anumitaă vaî rstaă , o nouaă reducere, compensataă partşial de acumularea experientşei, de consolidarea
deprinderilor. Dacaă mobilitatea se reduce, dacaă deprinderile noi se formeazaă mai greu, îîn schimb
experientşa sş i prudentşa permit de multe ori rezultate superioare.

Starea de sănătate
Saă naă tatea fizicaă sş i psihicaă a omului este deosebit de importantaă , ea conditşionaî nd ataî t direct nivelul
capacitaă tşii de muncaă , caî t sş i indirect, potentşaînd manifestarea diferitelor variabile fizice sş i psihofiziologice
care determinaă performantşele omului îîn activitate. Datoritaă importantşei acesteia, la îîncadrarea îîn
activitate este obligatoriu examenul staă rii de saă naă tate, existaî nd contraindicatşii medicale diferentşiate pe
meserii privind afectşiunile cronice care contraindicaă exercitarea meseriei.

1.1.3. Variabilele individuale de moment

Capacitatea de muncaă individualaă este influentşataă sş i de factori cu actşiune temporaraă : oboseala,
bolile, emotşiile puternice, interese de moment, staă ri depresive, conflicte familiale sau profesionale,
influentşa alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de moment.
Modalitaă tşile implicaă rii staă rilor de moment îîn manifestarea capacitaă tşii profesionale sunt foarte
diverse.
Starea cel mai intens resimtşitaă sş i care influentşeazaă cel mai mult comportamentul de muncaă este
odihna-oboseala. Îndiferent de natura ei precumpaă nitoare (fizicaă sau psihicaă ), de modalitaă tşile sş i
intensitatea senzatşiilor de disconfort sş i a traă irilor subiective pe care le provoacaă , oboseala este o stare
dezadaptativaă sau disfunctşionalaă a omului, din perspectiva sarcinii de muncaă ce trebuie îîndeplinitaă .
Înfluentşa ei este îîntotdeauna perturbatoare, ducaî nd nu numai la reducerea cantitativaă a randamentului,
dar sş i la afectarea calitaă tşii muncii: a promptitudinii sş i preciziei operatşiilor motorii, a finetşii sş i
corectitudinii deciziilor; diminueazaă viteza de reactşie, rapiditatea sş i corectitudinea perceptşiei,
coordonarea sş i sincronizarea misş caă rilor, concentrarea atentşiei sş i luciditatea gaî ndirii.

1.2. Factori de risc proprii sarcinii de muncă

Sarcina de muncaă reprezintaă ansamblul actşiunilor pe care trebuie saă le efectueze executantul prin
intermediul mijloacelor de productşie pentru a realiza scopul sistemului de muncaă . Se îîncadreazaă printre
notşiunile cu ajutorul caă rora se definesş te orice activitate de muncaă : functşii, sarcini, activitate, operatşii,
procese, comportament, cerintşe etc. Dintre acestea, functşiile constituie unitaă tşi majore ale muncii, pot
cuprinde una sau mai multe sarcini sş i sunt foarte variate, corespunzaă tor scopului proceselor de muncaă .
Un executant poale îîndeplini singur o functşie, sau îîmpreunaă cu masş ina. Aceeasş i functşie poate ti
îîndeplinitaă de executantşi aflatşi îîn posturi diferite, pe linii tehnologice diferite, sau îîn cadrul aceleiasş i
instalatşii.
Functşia implicaă responsabilitatea îîn raport cu scopurile sistemului, are o anumitaă frecventşaă îîn ciclul
de muncaă , include sarcini sş i operatşii care cer cunosş tintşe, deprinderi specifice, realizeazaă unul sau mai
multe scopuri, prin folosirea unor metode, procedee, strategii sş i îîn cadrul unor cerintşe de vitezaă , precizie,
cantitate, calitate etc.
Sarcina este reprezentataă de un grup de actşiuni legate temporar sş i realizate cu aceleasş i elemente
informatşionale sş i mijloace de muncaă ; este o unitate subordonataă functşiei, are o anumitaă frecventşaă, un
scop (subordonat scopului functşiei), necesitaă anumite cunosş tintşe sş i deprinderi sş i trebuie saă se îîncadreze
unor cerintşe restrictive: vitezaă , precizie, etc.

7
 Operatşia este cea mai micaă unitate a muncii sş i este subordonataă sarcinii; se poare caracteriza îîn
raport cu:
- contşinutul - obiecte, reguli, procedee, obiective;
- structura - modul de organizare a elementelor componente;
- cerintşe impuse - ansamblul conditşiilor care trebuie respectate de operator pentru a atinge
obiectivele muncii (parametrii actşiunii: vitezaă , precizie, adecvare la reguli).
Metoda de muncaă reflectaă modul îîn care se realizeazaă sarcina sş i operatşiile îîn conditşiile tehnologice
concrete sş i de îînzestrare tehnicaă ; cuprinde îîn general ordinea de succesiune eficientaă a elementelor
operatşiei, alcaă tuirea ratşionalaă a maî nuirilor si misş caă rilor îîn conditşiile tehnico - organizatorice precizate.
ÎÎn raport cu aceste notşiuni definitorii ale activitaă tşii de muncaă se desprind factorii de accidentare si
îîmbolnaă vire profesionalaă proprii sarcinii de muncaă :
- contşinut sau structuraă necorespunzaă toare a sarcinii de muncaă îîn raport cu scopul sistemului de
muncaă sau cu cerintşele impuse de situatşiile de risc, respectiv:
- operatşii, reguli, procedee gresş ite;
- absentşa unor operatşii;
- metode de muncaă necorespunzaă toare (succesiune gresş itaă a operatşiilor, maî nuirilor, misş caă rilor):
- cerintşe sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzaă toare
posibilitaă tşilor acestuia.
Prima categorie de factori are la bazaă o insuficientaă cunoasş tere a tehnologiilor sş i metodelor prin
care se poale ajunge la realizarea scopului procesului de muncaă . Modul îîn care pot conduce la accidentare
sş i/sau îîmbolnaă viri profesionale este evident, deoarece determinaă eroarea la nivelul executantului
A doua grupaă de factori provine din neluarea îîn considerare a variabilei umane, respectiv din
stabilirea neratşionalaă a parametrilor actşiunilor umane.

8
 CAPITOLUL 2
FACTORI DE RISC PROPRII MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE

Dupaă natura actşiunii lor, factorii de risc de accidentare sş i îîmbolnaă vire profesionalaă proprii
mijloacelor de productşie se pot îîmpaă rtşi îîn patru mari categorii:
- factori de naturaă fizicaă ;
- factori de naturaă chimicaă ;
- factori de naturaă biologicaă ;
- sub/suprasolicitare psihofiziologicaă a executantului.

2.1. Factorii de risc de natură fizică includ la raî ndul lor:

2.1.1. Factori de natură mecanică

Misş caă rile periculoase.
Statisticile arataă caă cele mai multe accidente de muncaă avaî nd cauze de naturaă obiectivaă se datoreazaă
organelor îîn misş care ale masş inilor. ÎÎn functşie de rolul lor îîn cadrul procesului de muncaă , misş caă rile
masş inilor, mecanismelor, organelor de masş ini, pieselor etc. pot fi:
Functşionale:
- normale îîn intervalul de timp de functşionare faă raă restrictşii îîn legaă turaă cu declansş area,
îîntreruperea, dozarea vitezei;
- cu pericolul autodeclansş aării sau declansş aării contraindicate (autopornire prin autoaprindere,
contact electric etc; prin actşionare involuntaraă sau din gresş ealaă );
- cu pericolul îîntreruperii imprevizibile;
- cu momente de pericol îîn cazul îîn care nu pot fi sau nu sunt controlate îîn sensul declansş aării,
îîntreruperii sau dozaă rii vitezei;
Nefunctşionale:
- devieri de la traiectoriile normale;
- recul;
- balans;
- sş ocuri la pornire sau oprire;
- desprinderea sş i proiectarea de corpuri, particule;
- ruperea unui element de legaă turaă , desprinderea, desfacerea unei legaă turi.
Din cele prezentate rezultaă caă riscurile mecanice sunt reprezentate, îîn general, de purtaă torii de
energie cineticaă ai unui echipament tehnic, respectiv de elemente aflate îîn misş care ale acestuia, numite
"elemente periculoase".
Accidentarea se produce prin contactul executantului cu un element periculos. Spatşiul situat îîn
interiorul sau îîmprejurul unui echipament tehnic îîn care prezentşa oricaă rei persoane o expune pe aceasta
riscului de accidentare mecanicaă este numitaă "zonaă de risc mecanic" sau "zonaă de pericol mecanic".
Tot din categoria factorilor de naturaă mecanicaă proprii mijloacelor de productşie mai fac parte:
Suprafetşele sau contururile periculoase, respectiv, îîntşepaă toare, taă ioase. alunecoase, abrazive, adezive.
Prin contactul dintre executant sş i diverse paă rtşi ale mijloacelor de muncaă sau obiecte ale muncii care
prezintaă asemenea caracteristici se pot produce vaă taă maă ri prin alunecare sş i caă dere (fracturi, luxatşii),
taă iere, îîntşepare etc.
Utilaie sub presiune; sau vid (risc de explozii si implozii).
O serie îîntreagaă de operatşii sş i procese industriale se efectueazaă fie la presiune ridicataă , fie îîn
conditşii de vid. ÎÎn ambele situatşii existaă riscul producerii unor accidente: îîn primul caz (suprapresiune) se
pot declansş a explozii, iar îîn cel de al doilea (vid), implozii.
Principalele utilaje sş i instalatşii care lucreazaă sub presiune sunt compresoarele, autoclavele,
recipientele sş i buteliile de gaze comprimate.
Pericolul de explozie, îîn cazul recipientelor sş i buteliilor sub presiune, este deosebit de mare la
temperaturi ridicate (îîn cazul amplasaă rii acestora îîn apropierea unor surse de caă lduraă ). De asemenea,

9
dacaă îîn recipientele sub presiune se depoziteazaă substantşe puternic corosive, existaă riscul producerii unor
neetansş eitaă tşi care pot duce la explozii.
Principalele cauze potentşiale ale accidentelor la utilajele sub presiune sunt:
- dimensionarea necorespunzaă toare a utilajelor, îîn raport cu conditşiile de lucru;
- umplerea necorespunzaă toare a autoclavelor, buteliilor sş i recipientelor (lipsa unui spatşiu de
sigurantşaă suficient de mare, necesar îîn cazul dilataă rii contşinutului, ca urmare a unor cresş teri necontrolate
ale temperaturii);
- lipsa aparatelor de maă suraă sş i control al presiunii sş i temperaturii (manometre, termometre);
- lipsa dispozitivelor de sigurantşaă (discuri de explozie, supape de sigurantşaă, membrane de
sigurantşaă, capace de protectşie etc);
- manevrarea necorespunzaă toare a recipientelor, lovirea unuia de celaă lalt sau de obiecte tari,
raă sturnarea, supunerea lor la trepidatşii;
- paă strarea buteliilor la soare, îîn apropierea surselor de caă lduraă sau îîn locuri cu substantşe
corosive;
- depozitarea îîn aceeasş i îîncaă pere a buteliilor sau recipientelor ce contşin substantşe incompatibile
(oxigen sş i hidrogen; oxigen sş i amoniac; amoniac sş i clor; clor sş i hidrogen; clor sş i oxigen etc);
- deschiderea bruscaă a ventilului buteliilor sş i recipientelor;
- introducerea gazelor comprimate îîn butelii sau recipiente, îîn vase de sticlaă sau îîn alte recipiente
ce functşioneazaă la presiuni mai reduse;
- defectşiuni ale reductoarelor de presiune;
- ungerea ventilelor sş i a manometrelor de la recipientele ce contşin oxigen cu uleiuri sau graă simi;
Înstalatşiile, utilajele sş i aparatura care lucreazaă sub vid pot, de asemenea, saă constituie factori de risc
de accidentare. Riscurile de implozie la utilajele care lucreazaă sub vid apar cel mai frecvent îîn urmaă toarele
cazuri:
- defecte ale materialului (tensiuni remanente sau neregularitaă tşi structurale);
- neetansş eitaă tşi ale instalatşiilor, îîn special caî nd se lucreazaă cu produse care, îîn contactul cu aerul,
formeazaă amestecuri explozive;
- lipsa unor paravane de protectşie sau cosş uri de protectşie îîn caz de implozie;
- reducerea bruscaă a presiunii îîn instalatşie;
- vibratşia puternicaă a recipientelor sub presiune redusaă ;
- variatşii brusş te de temperaturaă sş i presiune îîn instalatşii;
- îîncaă lzirea cu flacaă raă a aparatelor de distilare îîn vid.
Ataî t îîn cazul exploziilor, caî t sş i al imploziilor, vaă taă maă rile produse constau îîn general îîn mutilaă ri
partşiale sau totale ale victimei.
Vibratşiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalatşiilor, claă dirilor etc.
Un sistem material scos din pozitşia de echilibru, prin aplicarea sau suprimarea unei fortşe, îîncepe saă
se misş te. Dacaă misş carea sistemului fatşaă de starea de referintşaă este alternativaă , se numesş te vibratşie sau
oscilatşie.
Vibratşiile îîntaî lnite îîn tehnicaă sunt variate sş i pot fi clasificate dupaă mai multe criterii.
Dupaă fortşele care actşioneazaă îîn timpul misş caă ri sistemului material:
- vibratşii neamortizate - fortşa rezistentaă este nulaă ;
- vibratşii amortizate - fortşa rezistentaă este negativaă ;
- vibratşii autoîîntretşinute - fortşa rezistentaă este pozitivaă ;
- vibratşii libere - fortşa perturbatoare este nulaă ;
- vibratşii fortşate - fortşa perturbatoare este diferitaă de zero.
Dupaă numaă rul gradelor de libertate ale sistemului.
- vibratşii cu un grad de libertate;
- vibratşii cu douaă sau mai multe grade de libertate.
Dupaă felul misş caă rii:
- vibratşii de translatşie;
- vibratşii de rotatşie;
- vibratşii de torsiune.
10
 Dupaă evolutşia îîn timp :
- vibratşii periodice:
- vibratşii aperiodice;
- vibratşii aleatoare.
Rolul nociv al vibratşiilor se traduce prin modificaă ri numeroase, disparate sau asociate îîn sindroame
generale, neurologice sş i psihice, atrofii musculare progresive, etc., alcaă tuind tabloul clinic al „bolii de
vibratşie”.
Factorii care influentşeazaă efectul vibratşiilor asupra organismului uman sunt: intensitatea
oscilatşiilor; distantşa dintre individ sş i sursa de vibratşii; pozitşia corpului; modul sş i durata de expunere;
spectrul de frecventşaă sş i directşia de actşiune a vibratşiilor.
Efectele cele mai intense le au vibratşiile de frecventşaă apropiataă cu vibratşiile proprii ale organismului
uman : 6 – 9 Hz.
Domeniul de percepere a vibratşiilor de caă tre organismul uman este maă rginit de douaă limite: pragul
limitaă inferior sş i pragul de nocivitate. Acesta variazaă îîn functşie de caracteristicile vibratşiilor (frecventşaă sş i
amplitudine), pozitşia corpului sş i organul afectat. La o frecventşaă de 1 Hz, pragul limitaă inferior corespunde
amplitudinii de 0,008 cm, iar pragul de nocivitate, amplitudinii de 80 cm; la 100 Hz, pragul inferior
corespunde amplitudinii de numai 5 cm.
Propagarea prin corp a vibratşiilor este amortizataă sau favorizataă de anumitşi factori
morfofunctşionali. Astfel, articulatşiile membrelor amortizeazaă îîn mare maă suraă oscilatşiile cu frecventşaă mai
micaă de 40 Hz, îîn timp ce îîncordarea musş chilor, favorizeazaă programarea lor, mai ales îîn tşesutul osos sş i
muscular.
Boala datorataă vibratşiilor este considerataă ca o boalaă evolutivaă , cu mai multe stadii sş i anume:
- primul stadiu, caracterizat prin tulburaă ri vasomotorii sş i de sensibilitate;
- al doilea stadiu, definit prin prezentşa tulburaă rilor vasomotorii sş i a tulburaă rilor trofice la nivelul
degetelor;
- al treilea stadiu, îîn care tulburaă rile afecteazaă musş chii sş i oasele.
Fenomenele subiective care se manifestaă la omul supus vibratşiilor includ perceperea lor, lipsa de
confort, durerea sş i teama. Durerile apar de obicei îîn regiunea abdominalaă , îîn cosş ul pieptului, se
semnaleazaă dureri testiculare, de cap, respiratşia este greoaie, apare o stare generalaă de nelinisş te.
ÎÎn general se consideraă trei trepte de apreciere a efectelor vibratşiilor sş i anume: pragul de percepere,
de neplaă cere sş i de intolerantşaă.

2.1.2. Factori de risc de natură termică

ÎÎn numeroase ramuri industriale existaă locuri de muncaă unde, prin natura sarcinii de muncaă ,
executantul poate intra îîn contact cu obiecte sau suprafetşe cu temperaturi excesiv de coboraî te.
Contactul cu obiecte sau suprafetşe cu temperaturi excesiv de coboraî te este posibil, de exemplu,
pentru cei care lucreazaă îîn instalatşii frigorifice pentru conservarea produselor alimentare, pentru
personalul care executaă lucraă ri de reparatşii a liniilor de tensiune îîn perioada de iarnaă , mai ales la
altitudine ridicataă .
Efectul asupra victimei îîl reprezintaă leziunile patologice provocate de degeraă turi localizate îîn
special la extremitaă tşile membrelor superioare.
Cazul temperaturilor ridicate este specific industriilor siderurgicaă , metalurgicaă , materiale de
constructşie (fabricarea sticlei), constructoare de masş ini, pentru meserii ca: otşelar, strungar, laminator,
trefilator saî rmaă , turnaă tor-formator, sudor, forjor, cocsar, sş amotor etc. Pentru operatşiile specifice executate
se evidentşiazaă drept riscuri de accidentare de naturaă termicaă ataî t contactul cu obiectele prelucrate
fierbintşi, caî t sş i cu stropi de material incandescent - metal, sticlaă topitaă sş .a.
ÎÎn multe dintre situatşiile precizate poate apaă rea drept risc de accidentare sş i contactul cu flaă caă rile -
la lucrul cu foc deschis: turnaă tor metale, turnaă tor - topitor sticlaă , sudor la sudarea oxiacetilenicaă sau îîn
cazul incendiilor, precum sş i cu flamele produse de instalatşii electrice defecte, arcul de suduraă etc.
Îndiferent de caz - contact cu obiecte sau suprafetşe cu temperaturi excesiv de ridicate, cu flaă caă ri sau
flame - efectul asupra victimei este arsura termicaă (cutanataă ).
ÎÎn functşie de intensitatea sş i profunzimea leziunii, arsurile cutanate se clasificaă astfel:
11
 - arsuri de gradul Î (eritem), caracterizate prin aparitşia unei zone eritematoase, sensibilaă ,
dureroasaă , situataă pe o zonaă de edem;
- arsuri de gradul ÎÎ (flictenaă ), caracterizate prin aparitşia pe tegumente a unei zone eritematoase
situate pe o bazaă de edem masiv, acoperitaă cu flictene cu contşinut serocitrin;
- arsuri de gradul ÎÎÎ (escaraă ); îîn aceastaă grupaă intraă arsurile ce afecteazaă îîntreaga grosime a
tegumentului, uneori sş i tşesuturile subtegumentare: musş chi, vase, nervi; zona arsaă se prezintaă indurataă , cu
aspect cartonat, insensibilaă la palpare;
- arsuri de gradul ÎV, caracterizate prin carbonizarea tşesuturilor.
ÎÎn functşie de gravitatea arsurii sş i de îîntinderea suprafetşei afectate, se produc totodataă sş i alte
tulburaă ri: durere, insuficientşaă respiratorie, cardio-circulatorie, tulburaă ri de reodinamicaă , de coagulare,
metabolice, hidroionice etc, traduse îîn starea de sş oc sau decesul victimei.

2.1.3. Curentul electric

Majoritatea instalatşiilor, utilajelor sş i masş inilor sunt actşionate electric. Curentul electric poate
constitui factor de risc de accidentare îîn muncaă îîn douaă situatşii:
- realizarea contactului dintre organismul uman sş i paă rtşile componente ale mijloacelor de muncaă
aflate sub tensiune - factor de risc direct (final);
- cresş terea bruscaă a energiei termice radiate datoritaă rezistentşei conductorului - factor indirect
(intermediar).
Prima situatşie apare îîn cazul:
- atingerilor directe, respectiv contactul cu elemente conductive ale instalatşiei electrice care: se aflaă
normal sub tensiune; este scoasaă de subtensiune, dar a raă mas îîncaă rcataă cu sarcini electrice datoritaă
capacitaă tşii, prin omiterea descaă rcaă rii acestora dupaă deconectare; a fost scoasaă de sub tensiune, dar se aflaă
sub o tensiune indusaă pe cale electromagneticaă de alte instalatşii, prin omiterea legaă rii la paă maî nt a
elementelor deconectate;
- atingerilor indirecte, produse prin contactul cu un element conductiv care îîn mod normal nu este
sub tensiune, dar care a intrat accidental sub tensiune (deteriorarea izolatşiei, contacte electrice cu alte
elemente aflate sub tensiune etc.), prin el trecaî nd "curentşi de defect" (curentşi care circulaă pe alte caă i decaî t
cele destinate trecerii curentului electric);
- tensiunii de pas, respectiv la atingerea simultanaă a douaă puncte de pe sol (considerate la o
distantşaă de 0,8 m) aflate la potentşiale diferite ca urmare a scurgerii prin paă maî nt a unui curent electric;
tensiunile de pas pot apaă rea îîn apropierea unui conductor caă zut la paă maî nt, unei linii aflate sub tensiune
sau îîn apropierea unei prize de paă maî nt de exploatare sau de protectşie prin care trece un curent electric.
A doua situatşie se produce atunci caî nd rezistentşa conductorului nu este corespunzaă toare
intensitaă tşii curentului care-l parcurge, fie din constructşie, fie datoritaă unei variatşii îîntaî mplaă toare a
intensitaă tşii curentului (curentşi suplimentari indusş i) sau cresş terii rezistentşei datoritaă degradaă rii
conductorului. ÎÎn toate cazurile are loc o cresş tere suficient de mare a radiatşiei calorice pentru a provoca
aprinderea îîmbraă caă mintei exterioare a conductorului. ÎÎn functşie de celelalte conditşii de muncaă (mai ales
dacaă sunt prezente îîn cantitate mare substantşe inflamabile sau explozive) se produc incendii sş i/sau
explozii.
Curentul electric, îîn calitate de factor direct de accidentare îîn muncaă , poate provoca douaă tipuri de
leziuni:
- electrotraumatismul, care constaă îîn arsuri sş i metalizaă ri ale pielii datoritaă caă ldurii dezvoltate de
arcul electric format la punctele de contact sau Îa trecerea curentului electric;
- electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism. Curentul electric actşioneazaă
asupra sistemului nervos sş i muscular, producaî nd contractşii musculare (la curentşi de 10 - 15 mA este
îîmpiedicat controlul voluntar al sistemului muscular), oprirea respiratşiei (prin actşiunea asupra centrilor
nervosş i sş i respiratşiei), fibrilatşii, pierderea cunosş tintşei.
Desş i experimentaă rile pe organismul uman sunt limitate, s-au stabilit totusş i, prin extrapolare,
limite de periculozitate ale curentului electric:
- paî naă la 10 mA accidentatul poate, îîn general, saă se desprindaă de contact; chiar îîn cazul caî nd nu
reusş esş te saă o facaă , electrocutarea nu este mortalaă ;
12
 - îîntre 10 sş i 50 mA curentul nu este mortal, dacaă durata contactului nu depaă sş esş te 5 secunde;
peste acest timp, se produc crampe îîn musş chii respiratori, care pot provoca moartea prin asfixie;
- îîntre 50 – 500 mA, pericolul pe care îîl prezintaă curentul este functşie crescaă toare de timp, îîn
intervalul 0 – 5 secunde; peste 5 secunde intervine fibrilatşia cardiacaă , urmataă de decesul victimei;
- peste 500 mA, posibilitatea de fibrilatşie se reduce, dar cresş te pericolul de deces prin paralizia
centrilor nervosş i sş i prin fenomene secundare.
Curentul continuu este mai putşin periculos decaî t curentul alternativ cu frecventşaă industrialaă de
50 Hz. Curentşii avaî nd frecventşele îîn intervalul 50 – 2000 Hz sunt la fel de periculosş i. La frecventşele îînalte,
pericolul de electrocutare scade, dar arsurile cauzate de curentşii de frecventşaă îînaltaă sunt mai grave.

2.2. Factorii de risc de natură chimică

ÎÎn functşie de proprietaă tşile chimice datoritaă caă rora diverse substantşe utilizate îîn procesul de muncaă
devin surse generatoare de accidente de muncaă sş i îîmbolnaă viri profesionale, distingem îîn principal:
- substantşele toxice ;
- substantşele caustice;
- substantşele inflamabile ;
- substantşele explozive;
- substantşele mutagene;
- substantşele cancerigene.

2.2.1. Substanţele toxice

Substantşele toxice sunt cele care, paă trunzaî nd îîn organism, au o actşiune daă unaă toare, perturbaî nd
functşiunile acestuia sş i provocaî nd intoxicatşii acute sau cronice. Întoxicatşia acutaă are loc atunci caî nd
substantşa toxicaă paă trunde îîn organism îîn cantitate mare sş i îîntr-un interval scurt de timp, generaî nd
tulburaă ri intense sş i imediate; îîn situatşia contraraă – cantitaă tşi mici îîn interval mare de timp – apare
intoxicatşia cronicaă .
Substantşele toxice pot paă trunde îîn organism pe cale respiratorie (inhalare), prin piele (cutanat) sau
prin tubul digestiv (ingerare).
Paă trunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent îîn industrie (circa 90 % din
intoxicatşii) sş i au consecintşele cele mai grave, deoarece absorbirea lor la nivel celular sş i molecular se face
mai rapid. Ca stare de agregare fizicaă , asemenea substantşe se regaă sesc sub formaă de gaze, vapori, fum,
ceatşaă, aerosoli sau praf.
Paă trunderea toxicelor prin piele are loc, îîn special, îîn cazul substantşelor toxice lichide (benzinaă ,
toluen, derivatşi halogenatşi ai metanului sş i benzenului, etc.).
Îngerarea substantşelor toxice este mai rar îîntaî lnitaă , fiind posibilaă numai din neglijentşaă.
Drept factor de risc de accidentare sş i îîmbolnaă vire profesionalaă propriu mijloacelor de productşie
este specificaă paă trunderea toxinelor prin piele.
Actşiunile substantşelor toxice asupra organismului poate fi localaă , numai asupra anumitor organe
(de exemplu, benzenul actşioneazaă asupra sistemului nervos central) sau generalaă , caî nd afecteazaă toate
tşesuturile sş i organele (de exemplu acidul cianhidric sau oxigenul sulfurat). Nu se poate îînsaă face o
delimitare precisaă dupaă criteriul tipului de actşiune, deoarece majoritatea substantşelor toxice au, îîn
acelasş i timp sş i o actşiune generalaă sş i una localaă asupra organismului.
Actşiunea toxicaă a substantşelor din aceeasş i clasaă variazaă functşie de compozitşia loc chimicaă . De
exemplu, la hidrocarburi toxicitatea cresş te odataă cu numaă rul de atomi de carbon din moleculaă .
Actşiunea substantşelor toxice asupra organismului variazaă sş i îîn functşie de microclimat.
Temperaturile îînalte maă resc pericolul de intoxicare, pe de o parte, ca urmare a cresş terii volatilitaă tşii
substantşelor, iar pe de altaă parte, datoritaă acceleraă rii circulatşiei saî ngelui îîn organism sş i intensificaă rii
paă trunderii toxicelor prin piele. Umiditatea ridicataă favorizeazaă , de asemenea, producerea intoxicatşiei.
Întensitatea efectului substantşelor toxice asupra organismului depinde de natura sş i cantitatea
substantşei, precum sş i de particularitaă tşile organismului, conform formulei:

13
  VA 
I  f D  P  R
 VE 
ÎÎn care :
Î – este intensitatea efectului;
D – doza;
VA – viteza de absorbtşie;
VE – viteza de eliminare;
P – proprietaă tşile fizico – chimice ale substantşei toxice;
R – reactivitatea generalaă sş i specificaă organismului;
f – factor de toxicitate, variabil îîn functşie de substantşaă.

ÎÎn functşie de efectul lor asupra organismului, substantşele toxice se pot clasifica astfel (clasificarea
fiziopatologicaă ):
- substantşe toxice neuroparalitice, care actşioneazaă asupra sistemului nervos central sş i, îîn
concentratşii mari, provoacaă moartea. Din aceastaă categorie fac parte substantşe putşin utilizate îîn industrie,
cum ar fi derivatşii halogeno-fosfonatşi ai hidrocarburilor alifatice (exemplu, metil-fluor-fosfonat de izo-
propil sş i pinacolil, etoxi-metil-fosfonat de dimetil-amino-trio-etil);
- substantşe toxice asfixiante, care afecteazaă mai ales aparatul respirator, îîmpiedicaî nd fie intrarea
oxigenului îîn cantitaă tşi suficiente îîn plaă maî ni, fie asimilarea acestuia la nivel celular datoritaă blocaă rii
circulatşiei saî ngelui, prin formarea unei combinatşii stabile (carboxi-hemoglobina, cianhemoglobina etc).
Din aceastaă categorie fac parte: oxidul de carbon, compusş ii cianici, hidrogenul arseniat, clorul, cloracetatşii,
fosgenul, difosgenul etc.;
- substantşe toxice iritante, care produc inflamarea sş i iritarea tşesuturilor sş i mucoaselor. Unii
compusş i din aceastaă categorie au actşiune lacrimogenaă (exemplu, triclor-nitrometanul, acetofenona,
amoniacul), altele iritaă caă ile respiratorii, provocaî nd straă nutul (exemplu, adamista), iar altele produc
senzatşia de vomaă (exemplu clorura de fenil-carbil-aminaă );
- substantşe toxice narcotice, care, paă trunzaî nd îîn organism, actşioneazaă asupra sistemului nervos,
provocaî nd narcozaă . Din aceastaă categorie fac parte protoxidul de azot, derivatşii halogenatşi ai
hidrocarburilor, alcoolii, aldehidele, esterii, anilinaă , nitrobenzenul. îîn concentratşii mari, unele narcotice
pot provoca chiar tulburaă ri psihice (dietil-amida acidului d-lisergic, trimetoxi-fenil-etil-amina etc);
- substantşe toxice diverse, care nu pot fi îîncadrate îîn nici una din grupele anterioare: compusş ii
volatili ai unor metale - mercurul, plumbul, fosforul, combinatşiile organice ale arsenului sş i stibiului etc.

2.2.2. Substanţele caustice

Substantşele caustice sunt substantşe care, îîn contact cu organismul, provoacaă arsuri. Arsurile
chimice constituie accidente de muncaă sş i se caracterizeazaă prin leziuni organice de intensitate diferitaă , îîn
functşie de natura, concentratşia sş i durata contactului cu substantşa causticaă .
Dupaă localizarea loc, arsurile chimice pot fi:
- cutanate;
- oculare;
- arsuri ale caă ilor respiratorii;
- arsuri ale tubului digestiv;
- arsuri ale altor organe.
Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai grave arsurile caă ilor respiratorii sş i ale
tubului digestiv.

14
 2.2.3. Substanţele inflamabile
Înflamarea este o ardere de scurtaă durataă a amestecului de vapori al unui lichid combustibil cu
oxigenul din aer sş i se produce îîn urma cresş terii locale a temperaturii datoritaă unei surse externe de
caă lduraă . Notşiunea de inflamare este legataă deci numai de lichidele combustibile, spre deosebire de
aprindere, care este comunaă tuturor substantşelor combustibile, indiferent de starea de agregare.
Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul caă arderea se produce sş i îînceteazaă brusc,
deoarece caă ldura degajataă nu este suficientaă pentru îîncaă lzirea îîntregii cantitaă tşi de lichid care saă asigure
formarea îîn continuare a vaporilor.
Punctul de inflamabilitate (P) este reprezentat de temperatura minimaă la care vaporii unei
substantşe formeazaă cu aerul un amestec inflamabil. îîn functşie de punctul de inflamabilitate, lichidele pot
fi grupate îîn urmaă toarele categorii:
- lichide inflamabile: P. < 28° C (exemplu: benzen, eter, sulfura de carbon, acetonaă );
- lichide usş or inflamabile: 28°C < P < 45°C (exemplu: petrol lampant, gazolinaă , terebentinaă , alcool
metilic);
- lichide combustibile: P >45°C (exemplu: fenol, anilinaă , paă curaă , motorinaă , uleiuri, acizi grasş i etc.).

2.2.4. Substanţe explozive

Exploziile de naturaă chimicaă sunt rezultatul unei reactşii chimice foarte rapide, caî nd, îîntr-un timp
foarte scurt, rezultaă produsş i noi, cu degajare de caă lduraă .
Explozia, îîn sensul cel mai restraî ns al cuvaî ntului, este un fenomen chimic (un proces de
transformare chimicaă a materiei), care se desfaă sş oaraă rapid, îînsotşit de o degajare tot ataî t de rapidaă a unor
cantitaă tşi apreciabile de caă lduraă sş i gaze sau vapori puternic îîncaă lzitşi, care produc un lucru mecanic de
deplasare sau distrugere.
Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie - superioare sş i inferioare - care
reprezintaă cantitatea maximaă , respectiv minimaă , de substantşaă, exprimataă îîn procente, ce formeazaă cu
aerul un amestec exploziv. îîn cazul caî nd amestecul exploziv este format din douaă sau mai multe substantşe
sş i aer, limitele de explozie se pot calcula cu ajutorul formulelor:
100
Ls 
P1 P2 Pn
  ... 
L1 L2 Ln
100
Li 
P1 P2 Pn
  ... 
l1 l2 ln
îîn care:
Ls - este limita superioaraă de explozie a amestecului de gaze, îîn %;
Li - este limita inferioaraă de explozie a amestecului de gaze, îîn %;
P1, P2, …, Pn – cantitaă tşile fiecaă rui component îîn amestec, îîn %;
l1, l2, …, ln – limitele inferioare de expl,ozie ale componentilor amestecului, îîn %;
L1, L2, …, Ln – limitele superioare de explozie ale componentşilor amestecului, îîn %.

ÎÎn cazul amestecurilor explozive praf-aer, pericolul de explozie depinde de urmaă torii factori:
- omogenitatea substantşei: cu caî t omogenitatea este mai mare, cu ataî t pericolul de explozie cresş te;
- gradul de dispersie a particulelor de praf : cu caî t dispersia este mai mare, oxigenul are acces mai
usş or spre particula de praf sş i intervalul de explozie se maă resş te;
- compozitşia chimicaă a prafului; pericolul este mai accentuat dacaă praful contşine substantşe volatile;
- compozitşia, temperatura sş i umiditatea aerului; prezentşa unor cantitaă tşi determinate de gaze inerte
îîn aer micsş oreazaă sau îînlaă turaă pericolul de explozie; temperatura îînaltaă a aerului maă resş te pericolul, iar
umiditatea îîl micsş oreazaă , îîn afaraă de cazurile îîn care substantşa respectivaă reactşioneazaă chimic cu apa.

15
 2.2.5. Substanţele mutagene
Substantşele mutagene sunt cele care pot provoca aparitşia bruscaă a unui caracter genetic nou, ce
reflectaă o modificare corespunzaă toare a materialului ereditar. Conform unei alte definitşii, ele sunt
substantşe care au proprietatea de a reactşiona cu materialul genetic sau de a actşiona asupra acestuia,
producaî nd mutatşii.
Substantşele mutagene contşin molecule electrofile sş i deci pot reactşiona cu structurile nucleofile, cum
ar fi moleculele de ADN. Cercetaă rile recente au pus la punct unele tehnici sş i metodologii pentru
identificarea unor astfel de substantşe sş i evaluarea activitaă tşii mutagene potentşiale. S-a constatat caă 80 – 90
% din compusş ii chimici carcinogeni (substantşe care pot provoca aparitşia unor tumori maligne constituite
din celule epiteliale) au sş i efect mutagen.
Substantşele cancerigene sunt cele care genereazaă tumori maligne, caracterizate printr-o îînmultşire
excesivaă a tşesuturilor unor organe. ÎÎn numeroase legislatşii natşionale se interzice complet utilizarea unor
astfel de substantşe, al caă ror efect este sigur cancerigen, îîn practica industrialaă .

2.3. Factori de risc de natură biologică

ÎÎn mod deosebit, îîn industria farmaceuticaă , îîn laboratoarele de analize medicale, ca sş i îîn cercetarea
medicalaă , obiectul muncii îîl constituie culturi sau preparate cu microorganisme generatoare de maladii
infectşioase: bacterii, virusuri, richetşii, spirochete, ciuperci, protozoare.
De asemenea, existaă proces de muncaă unde se lucreazaă cu plante periculoase (de exemplu ciuperci
otraă vitoare), precum sş i cu animale periculoase (sş erpi veninosş i sş .a.), care pot provoca accidente de muncaă ,
intoxicatşii acute profesionale, decese, raă niri, striviri etc.

2.4. Caracteristicile mijloacelor de producţie care pot provoca suprasolicitarea

psihofiziologică a executantului

2.4.1. Sub/suprasolicitarea fizică

Prin modul de functşionare al mijloacelor de muncaă , precum sş i datoritaă caracteristicilor acestora sş i
ale obiectelor muncii, executantul este obligat ca îîn decursul realizaă rii procesului de muncaă saă presteze
un anumit efort fizic sş i psihic.
Solicitarea fizicaă se manifestaă îîn cazul necesitaă tşii executaă rii unui efort fizic, a mentşinerii unei
anumite viteze îîn realizarea maî nuirilor, a efectuaă rii operatşiilor îîntr-o posturaă de lucru necorespunzaă toare
etc.
ÎÎn efortul predominant muscular (fizic), capacitatea de muncaă diferaă îîn functşie de tipul de activitate
muscularaă : staticaă sau dinamicaă .
ÎÎn activitaă tşile statice, capacitatea de muncaă exprimataă prin lucrul mecanic depinde de timpul
maxim îîn care o fortşaă muscularaă poate fi mentşinutaă . Un executant nu poate dezvolta pentru un timp mai
îîndelungat decaî t cel mult 20% din fortşa sa maximalaă .
Capacitatea de muncaă îîn activitaă tşile dinamice reprezintaă raportul îîntre lucrul mecanic sş i timpul
alocat executaă rii unei misş caă ri sş i se apreciazaă prin puterea muscularaă cu care se realizeazaă operatşia.
Activitatea muscularaă dinamicaă este limitataă de aportul energetic.
Pozitşiile de lucru fortşate sau vicioase reprezintaă o solicitare fizicaă staticaă , care determinaă jenaă îîn
circulatşia sanguinaă îîn functşie de gradul de contractşie a grupelor musculare, mialgii sş i artralgii la nivelul
coloanei vertebrale, al centurii scapulare sau al altor elemente ale sistemului osos.
Putem considera, deci, douaă tipuri de sub/suprasolicitare fizicaă :
- staticaă : efort fizic static minim/excesiv, pozitşii de lucru fortşate sau vicioase;
- dinamicaă : efort fizic dinamic minim/excesiv, vitezaă de executşie prea micaă / prea mare,
dificultatea efectuaă rii misş caă rilor.
Subsolicitarea fizicaă , la raî ndul ei conduce la fenomene de obosealaă , cu toate consecintşele ei asupra
comportamentului îîn muncaă .

2.4.2. Sub/suprasolicitarea psihică

16
 Poate fi la raî ndul ei, de trei tipuri:
- mentalaă – de exemplu caî nd executantul este obligat de modul de functşionare a masş inii saă ia
decizii dificile îîntr-un timp scurt;
- senzorialaă – de exemplu, îîn cazul monotoniei muncii, specificaă liniilor tehnologice automate sau
semiautomate ;
- Psihomotorie – de exemplu, precizia mare de executşie necesitataă de lucrul cu instalatşii laser.
ÎÎn cazul sub/suprasolicitaă rii psihice se instaleazaă oboseala neuropsihicaă . Simptomele acesteia se
concretizeazaă îîn staă ri tensionale, îîncetşosş area privirii, usturimea ochilor, fuga sau stagnarea privirii
(inertşia perceptivaă ), ametşeli, dureri de cap. Gradul ei de intensitate poate fi evaluat obiectiv prin probe de
atentşie, de calcul, de memorare, etc.
Subsolicitarea psihicaă determinaă mai ales dezinteresul sş i lipsa de atentşie fatşaă de operatşiile
executate, premise ale unui comportament riscant, posibil generator de accidente de muncaă .

17
 CAPITOLUL 3
FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ

Mediul de muncaă include, pe de o parte, mediul fizic ambiant (conditşiile de microclimat, iluminat,
zgomot, radiatşii, noxe chimice, presiunea mediului, factori biologici, etc.), iar pe de altaă parte, mediul
social (relatşiile, atitudinile, interactşiunile, modurile de comportament, etc., care se stabilesc). Înfluentşa
conditşiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate saă fie considerabilaă . Mai ales asupra executantului
pot produce ataî t efecte fiziologice, caî t sş i psihologice, sub formaă de vaă taă maă ri sau staă ri patologice.

3.1. Factorii de risc proprii mediului fizic de muncă

Factorii de risc proprii mediului fizic de muncaă se clasificaă dupaă cum urmeazaă :
A. Prima grupaă de factori din aceastaă categorie poate fi desemnataă generic drept factori de natură
fizică sş i include 12 subgrupe.
Primele trei – temperatura excesivă a aerului (ridicataă /scaă zutaă ) ; umiditatea necorespunzătoare a
aerului (ridicataă /scaă zutaă ); viteza mare a curenţilor de aer – definesc microclima locului de muncaă .
ÎÎn procesul de muncaă , factorii de microclimaă actşioneazaă asupra mijloacelor de productşie (factori
de risc indirectşi) sş i ai executantului (factori directşi). ÎÎn calitate de factori indirectşi, influentşa lor se
concretizeazaă îîn ansamblul transformaă rilor termo-chimice ce se produc la nivelul mijloacelor de
productşie, transformaă ri care perturbaă functşionarea normalaă a acestora sş i pot genera accidente sau boli
profesionale. Înfluentşa asupra executantului se traduce îîntr-o serie de transformaă ri fiziologice.
Temperatura mediului ambiant determinaă fenomenul de termoreglare a organismului, care are
drept rol mentşinerea staă rii de echilibru termic a acestuia.
ÎÎn cazul îîn care microclima provoacaă modificarea temperaturii interne, se declansş eazaă
mecanismele de compensare, care permit mentşinerea acesteia la o valoare constantaă . Astfel, dacaă
temperatura mediului ambiant cresş te, se intensificaă procesul de cedare a caă ldurii spre exterior, prin
intermediul glandelor sudoripare (transpiratşie). Dacaă , dimpotrivaă , scade, se declansş eazaă procesul de
termogenezaă , care se realizeazaă fie prin intensificarea activitaă tşii musculare (tremuraă turi), fie prin
amplificarea oxidaă rii la nivelul celular (cresş terea ratei metabolice bazale).
Cercetaă rile referitoare la mecanismul termoreglaă rii au permis stabilirea unor valori limitaă ale
indicatorilor fiziologici (temperatura cutanata, frecventşa cardiacaă , debitul sudoral) paî naă la care
activitatea generalaă a organismului se desfaă sş oaraă normal (tab. 5.1; 5.2). Cifrele indica îîn realitate valori
medii, deoarece reactşia organismului este conditşionataă de variabile individuale, cum ar fi vaî rsta, sexul,
constitutşia fizicaă , aptitudinile sş i aclimatizarea, s.a.
Tabelul 5.1.
Temperaturi medii limită, cutanate şi centrale

Limita superioaraă (0C) Limita practicaă

(0C)
Temperatura 43,2 ± 0,4 (senzatşia de durere) 42
cutanataă
Temperatura 40,6 (moarte datorataă caă ldurii) 38
centralaă

Tabelul 5.2.
Frecvenţa cardiacă considerată ca reper al debitului sanguin şi sudoral

Limita superioaraă Valoare limitaă pentru

un loc de muncaă
Frecventşa cardiacaă 160 pulsatşii/minut 110 pulsatşii/minut
Debit sudoral 21/oraă 1,5 1/oraă

18
 Caă ldura si frigul excesiv îîmpiedicaă procesul normal de termoreglare provocaî nd, modificaă ri
patologice.
În primul caz, depaă sş irea limitelor de expunere la caă lduraă determinaă aparitşia durerilor cutanate si
a acumulaă rilor de caă lduraă .
O altaă consecintşaă a dereglaă rii functşiei de termoreglare datorita caă ldurii o reprezintaă perturbaă rile
circulatorii. Functşia termoforicaă a debilului sanguin (transportul caă ldurii din interior spre epiderma) cere
îîn acest caz o cantitate sporitaă de saî nge pentru raă cirea organismului, ceea ce antreneazaă cresş terea
debilului cardiac sş i poale duce îîn final la sincopaă .
Prin expunere îîndelungata la caă lduraă , pierderile de apaă din organism sunt foarte intense. Deficitul
de apaă de circa 2% din greutatea corporalaă nu are practic nici o repercusiune asupra activitaă tşii omului. La
o cresş tere de 6% se produce uscarea buzelor, micsş orarea cantitaă tşii de urinaă , cresş terea pulsului cardiac sş i a
temperaturii corporale cu aproximativ 2%. La un deficit de apaă de peste 7% din greutatea corporalaă apar
tulburaă ri psihice sş i fizice. Coma sş i moartea survin caî nd pierderile de apaă di n organism reprezintaă circa
15% din greutatea corporalaă . Organizatşia Mondialaă a Saă naă taă tşii recomandaă ca pierderile de caă lduraă ale
organismului, ca urmare a desfaă sş uraă rii activitaă tşii productive îîn medii de lucru cu temperaturaă ridicataă ,
saă nu depaă sş eascaă (conform maă suraă torilor asupra cantitatşii de apaă eliminataă prin transpiratşie) 5 l/zi.
Dacaă se ia îîn considerare durata de expunere a organismului la temperaturi scaă zute se deosebesc:
- expunerea "cronicaă " (atenuataă , de lungaă durataă ), care produce modificaă ri patologice
generale îîncaă insuficient studiate;
-expunerea "acuta" (severa, de scurtaă durataă ), care favorizeazaă aparitşia vasodilatatşiei la rece sş i,
îîn consecintşaă, cresş terea temperaturii pielii (mai ales îîn zona palmaraă sş i îîn degete).
ÎÎn general, starea de disconfort termic, urmataă de modificaă rile prezentate, este cu ataî t mai
repede perceputaă , cu caî t temperatura se îîndepaă rteazaă de la limitele "buneistaă ri" fiziologice, limite care
variazaă de la o activitate la alta îîn functşie de solicitarea fizicaă (tab.5.3).
Umiditatea relativaă a aerului, la raî ndul ei. poate afecta direct organismul uman. Scaă derea
acesteia sub 30 % produce uscarea mucoaselor oculare sş i respiratorii. Munca îîn aer uscat sporesş te riscul
de îîmbolnaă vire, datoritaă scaă derii capacitaă tşii de apaă rare a organismului fatşaă de flora microbianaă din aer.
Cresş tere;! umiditaă tşii relative peste 70% devine daă unaă toare prin îîmpiedicarea eliminaă rii
normale a transpiratşiei, perturbaî nd procesul de termoreglare.
Viteza curentşilor de aer are o influentşa deosebitaă asupra staă rii de confort termic; la aceeasş i
temperaturaă , îîn functşie de viteza lor, curentşii de aer pot provoca disconfort, iar la depaă sş irea anumitor
limite, perturbaă termoreglarea.
În conditşii de lucru îîn pozitşie sş ezaî ndaă , viteza curentului de aer nu trebuie sa depaă sş eascaă 0,3 m/s
îîn sezonul rece, respectiv 0,6 m/s îîn sezonul cald; pentru pozitşia ortostaticaă . valoarea maximaă pentru
sezonul caă lduros este de l,5 m/s.
Tabelul 5.3.
Valorile temperaturii de confort pentru diferite activităţi

Tipul activitaă tşii Temperatura (0C)

minim optim ma
xim
Muncaă de birou 18 21 24
Muncaă usş oaraă ( ) îîn pozitşie sş ezaî ndaă
*
18 20 24
Muncaă usş oaraă îîn pozitşie 17 18 22
ortostaticaă 15 17 21
Muncaă grea 14 16 20
Muncaă foarte grea
*
) Categoria de muncaă – usş oaraă / grea – se stabilesş te îîn functşie de consumul de energie, de
repartizarea efortului asupra maselor musculare sş i de gradul de solicitare staticaă a musş chilor.

Aeroionizarea necorespunzătoare. Aeroionii sunt particule foarte mici îîncaă rcate pozitiv sau
negativ, care se gaă sesc permanent sş i concomitent îîn aer, determinaî nd conductibilitatea electricaă a
19
acestuia. Ei se formeazaă din atomi sş i molecule de gaze sub influentşa unor factori externi ionizatori -
radiatşiile radioactive, cosmice sş i ultraviolete (dure), precum sş i prin aducerea la incandescentaă a
corpurilor solide sau prin pulverizarea apei (actşiune mecanicaă asupra structurii apei).
Din punct de vedere chimic, aeroionii se pot clasifica astfel:
- ioni gazosş i instabili, generatşi de caă tre radiatşii prin smulgere de electroni ( N 2 ; N 2 ; O2 ; O2 ;
NO+ ; NO-; CO2 ; CO2 ; e-, etc.);
- ioni gazosi de structuraă , provenitşi din evaporarea apei (OH-, H3O+ );
- ioni lichizi de structuraă , rezultatşi din condensarea ionilor gazosş i de apaă sub formaă de picaă turi
microscopice, contşinaî nd un numaă r inegal de ioni OH - sş i H3O+.
ÎÎn ceea ce privesş te starea fizicaă sunt utilizate mai multe clasificaă ri sş i anume îîn raport cu
dimensiunile efective sş i îîn functşie de mobilitatea îîn caî mp electric.
Dupaă dimensiunea lor, ionii pot fi:
- mici, de ordinul micronilor, din care fac parte ionii gazosş i instabili sş i ionii gazosş i de structuraă ,
realizatşi de toate sursele de ionizare;
- mijlocii, de ordinul micronilor, care rezultaă din condensarea vaporilor de apaă sub formaă de
picaă turi ultrafine;
- mari, de ordinul zecilor de microni, formatşi tot din condensarea vaporilor, dar pe un cristal
microscopic de gheatşaă sau particulaă de praf, ce are rolul de nucleu de condensare.
De regulaă , o parte din ionii mici se asociazaă , datoritaă atractşiei electrostatice naturale, sş i formeazaă
ionii mijlocii, din care se nasc apoi ionii grei sş i ultragrei.
Proprietaă tşile aerului functşie de cantitatea sş i raportul dintre tipurile de ioni sunt prezentate îîn
tabelul 5.4 Excesul mic de ioni pozitivi, ca stare normalaă naturalaă a aerului atmosferic, este considerat ca
fiind stimulul electrochimie natural ce asiguraă rezerva minimaă de molecule macroergice.
Tabelul 5.4
Proprietăţile aerului în funcţie de tipul de ioni în exces
Mediu Bazic Sever pentru n+/n-  0,8
electrochimic Moderat pentru n+/n- = 0,8 – 1,2
Normal Caî nd n+/n- = 1,2 – 1,4
acid Moderat pentru n+/n- = 1,4 – 2
Sever pentru n+/n- > 2

Supraîîncaă rcarea aerului cu unul din cele douaă tipuri de ioni are la raî ndul ei. efecte importante
asupra organismului uman, care se manifesta la nivelul tşesuturilor, sistemului nervos central, endocrin,
asupra aparatului respirator. cardiovascular si a saî ngelui.
- Existaă procese tehnologice care faciliteazaă golirea aerului de contşinutul saă u natural de ioni mici
paî naă la limite care nu se ating decaî t îîn mod exceptşional îîn naturaă (de exemplu, îîn saă lile cu aparate de
reprodus de tip XEROX, unde ataî t aparatura, caî t si haî rtia trece prin aparat colecteazaă aeroioni,
concentratşia se mentşine curent sub 50 perechi/cm3).
Simptomele acuzate de personal îîn acest caz sunt: paloare accentuataă , senzatşie de sfaî rsş ealaă
supaă raă toare, cefalee persistentaă , sete acutaă , poliurie, dureri îîn regiunea rinichilor, a ficatului, diminuarea
severaă a apetitului sexual, stare depresivaă .
- Existaă procese tehnologice care îînlesnesc generarea unui exces permanent de ioni pozitivi, care
poate depaă sş i mult concentratşia naturalaă (exemplu tipic: îîn industria textila). Bolile sş i staă rile maladive
manifestate de personalul care lucreazaă timp îîndelungat îîntr-o asemenea atmosferaă sunt: iritabilitatea
nemotivataă ; insomnii; indigestii; constipatşii; îîntreruperi de cicluri menstruale; gastrite; ulcere; blocaje
renale; potentaă sexualaă ridicataă ; stress cu manifestaă ri agresive etc.
- Existaă , de asemenea, procese tehnologice (mai ales îîn industria metalurgicaă ) care favorizeazaă
producerea unui exces permanent de ioni negativi, care poate depaă sş i cu mult concentratşia naturalaă ,
provocaî nd: somnolentşaă; indigestii; diaree; blocaje renale; impotentşaă; stress cu manifestaă ri depresive etc.
Presiunea excesivă a aerului (ridicată/scăzută); suprapresiunea în adâncimea apelor.ÎÎn conditşii
normale, presiunea atmosfericaă exercitataă asupra organismului uman este echilibrataă de contrapresiunea
20
din interior (a plasmei sanguine, tşesuturilor, a cavitaă tşilor organismului etc.) sş i de ea depind schimburile
de gaze dintre organisme sş i atmosferaă .
La cresş terea sau scaă derea presiunii atmosferice, proportşia gazelor din aer nu se modificaă , îîn schimb
variazaă numaă rul moleculelor pe unitatea de volum (cresş te la presiuni ridicate sş i scade la presiuni reduse).
Aceste modificaă ri au consecintşe asupra solubilitaă tşii gazelor îîn tşesuturile organismului, generaî nd tulburaă ri
specifice.
În cazul presiunii scaă zute (la mare altitudine) are loc o scaă dere considerabilaă a presiunii partşiale a
oxigenului, paralel cu saă raă cirea organismului de cantitatea de bioxid de carbon fiziologic necesaraă . Paî naă la
altitudini de 3.500-5.000 m, organismul reusş esş te saă compenseze lipsurile prin cresş terea amplitudinii sş i
frecventşei misş caă rilor respiratorii. Peste acest prag nu se mai poate compensa lipsa de oxigenare, apaă raî nd
tulburaă ri de transmitere a influxului nervos sş i de coordonare a activitaă tşii musculare. De asemenea, apar
tulburaă ri de perceptşie, disparitşia atentşiei, îîncetinirea sş i alterarea procesului de gaî ndire.
Zgomotul excesiv; ultrasunetele. Din punctul de vedere al perceperii lor de caă tre organul auditiv,
oscilatşiile acustice se clasificaă îîn: infrasunete, cu frecventşa sub 16 Hz, sunete, cu frecventşe îîntre 16 -
16.000 Hz sş i ultrasunete, cu frecventşa peste 16.000 Hz.
ÎÎn mediul industrial, infrasunetele, sunetele sş i ultrasunetele se suprapun ataî t îîn ceea ce privesş te
componentşa spectrului oscilatşiilor generate de masş ini sş i utilaje, caî t sş i îîn privintşa actşiunii lor asupra
organismului executantşilor. Numai îîn mod exceptşional se îîntaî lnesc exclusiv oscilatşii cu frecventşa sub 16
Hz sau peste 500 Hz, frecventşaă care reprezintaă limita superioaraă de percepere a analizatorului cutanat.
Totusş i, la fiecare loc de muncaă predominaă o anumita gamaă , imprimaî nd caracteristici specifice mediului
fizic ambiant.
Zgomotul este definit, cel mai des, ca un sunet nedorit. Sunetul este senzatşia auditivaă provocataă de
vibratşia acusticaă (deci îîn domeniul audibil) a particulelor unui mediu elastic îîn jurul unei pozitşii de
echilibru.
Apaă raî nd ca urmare a vibratşiilor unui corp, sursele sonore pot fi grupate, îîn raport cu natura
fortşelor care produc aceste vibratşii. îîn mai multe categorii sş i anume:
- surse producaă toare de zgomot prin actşiune aerodinamicaă , îîn aceastaă grupaă fiind cuprinse
curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente;
- surse producaă toare de zgomot prin actşiune electromagneticaă ;
- surse producaă toare de zgomot prin actşiune termicaă .
Fenomenul ondulatoriu generator de zgomot este dinamic sş i variazaă îîn timp. ceea ce determinaă
introducerea notşiunii de frecventaă . Frecventşa sunetului reprezintaă numaă rul de perioade din unitatea de
timp sş i se maă soaraă îîn Hz.. Domeniul de frecventşaă audibil este cuprins îîntre 20 sş i 20.000 Hz
Unitatea de maă suraă a zgomotului este decibelul (dB). o unitate faă raă dimensiuni fizice, determinataă
de logaritmul zecimal al unui raport sş i caă paă taî nd semnificatşie acustica datoritaă maă rimii de referintşaă. Astfel.
nivelul de presiune acusticaă este dat de relatşia:
P
L  20 lg [dB]
P0
îîn care:
L.- este nivelul (din englezaă – level ) de presiune acusticaă , îîn dB;
P - presiunea acusticaă eficace;
P0- presiunea acusticaă de referintşaă.
Presiunea acusticaă de referintşaă este P 0 =2- 10-5 Pa = 2 . 10-5 N/m2 sş i este dataă de pragul de
audibilitate al unui subiect mediu.
O modificare a nivelului zgomotului cu 1 dB poate fi efectuataă de urechea umanaă . O dublarea a
taă riei zgomotului determinaă o cresş tere a nivelului cu 6 dB, îîn timp ce o scaă dere cu 6 dB semnificaă o
îînjumaă taă tşire a intensitaă tşii sonore.
ÎÎn rezumat se poate spune caă cele trei caracteristici fundamentale ale unui zgomot sunt:
- nivelul îîn decibeli:
- contşinutul îîn frecventşaă;
- durata totalaă sş i variatşia nivelului îîn timp.

21
 ÎÎn functşie de nivelul de intensitate, apar mai multe tipuri de efecte ale zgomotului asupra
executantului.
 Efectul de mascare - se produce caî nd sunt emise simultan mai multe sunete, unul din ele, cel
mai intens, îîngreunaî nd sau îîmpiedicaî nd perceperea celorlalte; efectul se mentşine constant pe toata
perioada caî t sunetele sunt emise simultan.
Zgomotul unui agregat, al unei masş ini etc, reprezintaă fenomene acustice utile, care trebuie sa se
detasş eze de un fund sonor parazit pentru a putea constitui semnale sonore informative despre modul de
functşionare a utilajelor. În caz contrar, se poate îîntaî mpla ca executantul saă nu poataă sesiza la timp o
dereglare generatoare de accidente de muncaă .
 Oboseala auditivaă se traduce printr-o cresş tere temporaraă a pragului de perceptşie a sunetului
la frecventşa de 4.000 Hz, îîn urma expunerii la actşiunea unui zgomot intens.
Modificarea temporaraă a pragului auditiv este definitaă ca o scaă dere temporaraă a sensibilitaă tşii
auditive, consecutivaă expunerii la zgomot, reversibilaă la valorile initşiale dupaă caî teva minute, ore sau zile
de la îîncetarea expunerii.
Oboseala auditivaă este un fenomen de uzuraă reversibilaă , dar revenirea este din ce îîn ce mai dificilaă ,
daca o persoanaă este expusaă un timp mai îîndelungat actşiunii zgomotului. Are loc astfel o trecere lentaă ,
insensibila, din domeniul tulburaă rilor functşionale îîn acela al modificaă rilor organice ilustrate de aparitşia
surditaă tşii de perceptşie.
 Surditatea profesionalaă este rezultatul expunerii la actşiunea zgomotului, dar nu se cunoasş te
îîncaă îîn îîntregime modul ei de producere.
Urechea posedaă un mecanism de protectşie care este eficace numai Îa zgomote de intensitate redusaă
si la frecventşe medii sau joase. Protectşia se realizeazaă prin contractşia musş chilor ciocanului si scaă ritşei, îîn
acest fel se reduce intensitatea misş caă rilor oscilatorii transmise lichidului labirintic de caă tre talpa scaă ritşei.
ÎÎn cazul unor zgomote continue poate surveni o adaptare, dar dupaă aproximativ 45 secunde musş chii
oscioarelor se relaxeazaă .
Dacaă ritmul îîn care se succed stimulii sonori depaă sş esş te 10 paî naă la 15 stimuli pe secundaă , se
produce un tetanus muscular. Prelungirea actşiunii stimulului sonor duce la epuizarea musş chilor urmataă
de relaxare.
Surditatea profesionalaă are un debut insidios, cu dificultaă tşi îîn perceperea sunetelor slabe cu
frecventşe îînalte, cu importantşaă îîn comunicaă rile verbale curente. Dupaă un timp, vocea normalaă nu mai este
perceputaă decaî t la micaă distantşaă.
 Tulburaă ri generale ale functşiilor organismului uman; primul semn care marcheazaă starea de
excitatşie datorata zgomotului este cefaleea, îînsotşitaă de greatşaă, mai ales pe fondul unei distonii
neurovegetative,
ÎÎntre simptomele cele mai frecvente este oboseala. Starea de obosealaă , nejustificataă de alte cauze,
persistaă îîn absenta oricaă ror alte semne clinice. Cu toataă aparentşa unei staă ri fiziologice normale, poale
apaă rea o scaă dere ponderala importantaă , adesea rapidaă , cu o etiologie imposibil de precizat îîn afara
agresiunii sonore.
 Efecte asupra sistemului nervos: tulburaă ri ale somnului, tulburaă ri vizuale, modificaă ri îîn
functşionarea sistemului nervos vegetativ.
Prezentşa anumitor zgomote poate crea o stare obsesionala, care amplificaă starea de disconfort,
favorizaî nd aparitşia unor nevroze.
Simptomatologia consecutivaă agresiunii sonore constaă îîn: stare de nervozitate, hiperexcitabilitate,
tahicardie, tulburaă ri ale somnului (insomnii, cosş maruri frecvente sş i treziri brusş te). Modificaă rile psiho-
afective sunt reprezentate de treceri rapide de la o stare afectiva la alta, anxietate, confuzie mentalaă cu
halucinatşii auditive.
Cercetaă rile au evidentşiat o frecventşaă mare a senzatşiei de obosealaă , caracterizataă foarte diferit:
molesş ealaă resimtşitaă îîn îîntregul organism, dureri musculare difuze, senzatşie de slaă biciune, stare de
epuizare etc.
ÎÎn aprecierea actşiunii nocive a zgomotului asupra sistemului nervos al executantului trebuie saă se
tşinaă seama de starea psihicaă a acestuia.

22
  Efecte asupra functşiei vizuale. Expunerea la zgomot nu modificaă componentşa fizicaă a simtşului
reliefului (stereoscopie), îîn schimb se degradeazaă capacitatea de apreciere realaă a distantşei. Stoparea
expunerii permite revenirea completaă a capacitaă tşii stereoscopice la normal dupaă o oraă .
S-a constatat, de asemenea, caă sub influentşa zgomotului apare un deficit de recunoasş tere a
luminilor colorate îîn 75% din cazurile examinate (de exemplu, verdele este perceput ca alb), cu accent
deosebit pe culoarea rosş ie (culoare de semnalizate a unui pericol frecvent îîntaî lnitaă îîn industrie,
transporturi).
Ultrasunetele, avaî nd o frecventşaă ridicataă (peste 16000 Hz), nu provoacaă senzatşii auditive.
Actşiunea lor biologicaă variazaă îîn functşie de caracteristicile proprii (frecventa, intensitate, durataă de
actşiune) sş i de natura elementelor sau a tşesuturilor expuse. Cele mai periculoase sunt ultrasunetele de
intensitate mare sş i frecventşaă joasaă , care se amortizeazaă putşin îîn aer sş i se raă spaî ndesc îîn toataă îîncaă perea
de lucru; cele de intensitate micaă sş i frecventşaă ridicata practic nu sunt nocive pentru om.
Tş esuturile cele mai vulnerabile sunt cele neomogene, precum sş i elementele constitutive ale
celulelor.
Actşiunea biologicaă a ultrasunetelor se concretizeazaă îîn efecte mecanice, termice si chimice.
Efectul mecanic se manifestaă prin deplasaă ri violente sş i dezordonate ale moleculelor la nivelul
protoplasmei celulare, care au drept consecintşaă "dilatarea" celulelor, degenerarea nucleilor celulari sş i
alterarea cromozomilor. De asemenea, la nivelul tşesuturilor cu o structuraă laxaă se produce fenomenul de
cavitatşie, caracterizat prin aparitşia unor bule mici de gaz, animate de misş caă ri rapide si neregulate.
Efectul termic se manifestaă printr-o cresş tere generalaă a temperaturii organismului si este cu ataî t
mai puternic, cu caî t ultrasunetele au o frecventaă mai ridicataă si cu caî t organele expuse au o structuraă mai
compactaă .
Efectul chimic se manifestaă prin declansş area unor reactşii de oxidare sş i degradare a
macromoleculelor, ceea ce conduce la denaturarea proteinelor.
Expunerea îîndelungata la ultrasunete conduce la surditate profesionalaă Cele de intensitate mare
produc modificaă ri ale sistemului nervos central sş i periferic, traduse prin: apatie, comaă , crize
epileptiforme, hemoragii si degenerescentşaă. Sistemul neurovegetativ este de asemenea afectat,
producaî ndu-se tulburaă ri vasculare care conduc la infarct si nevroza.
La nivelul sistemului endocrin se constataă sporirea secretşiei glandelor cortico – suprarenale,
tiroidei sş i hipofizei. ÎÎn plasma sanguinaă scade numaă rul de leucocite.
Iluminatul necorespunzător. Cercetaă rile experimentale au demonstrat caă 80% din solicitarea
nervoasaă umanaă se poale atribui excitatşiilor optice Cantitatea cea mai mare de informatşii primite de caă tre
om îîn procesul muncii o formeazaă semnalele luminoase receptşionate de analizorul optic, respectiv paî naă
la 107/s. ÎÎntrucaî t purtaă torul de mesaj îîn transmiterea sş i receptşionarea semnalelor optice îîl constituie
semnalele luminoase, calitatea transmisiei sş i receptşiei informatşiilor este conditşionalaă de calitatea
iluminatului.
ÎÎn timpul lucrului, la modificarea directşiei de privire de la un punct la altul se poate asocia sş i
misş carea capului sş i chiar a îîntregului corp. Se pot efectua deplasaă ri de la o zonaă la alta a unei îîncaă peri
Toate aceste modificaă ri de pozitşie produc o redistribuire a luminantşelor din caî mpul vizual sş i ca atare
influentşeazaă nivelul de adaptare localaă sş i generalaă a retinei ambilor ochi, Readaptarea pentru fiecare
situatşie îîn parte se face cu efort pentru acele paă rtşi din structura ochiului care asiguraă limitele îîntre care
nivelul de echilibru al substantşelor fotochimice impresionate de luminaă se poate realiza.
Dintre factorii fizici care influentşeazaă capacitatea vizualaă , cei mai importantşi sunt:
- dimensiunea detaliului;
- contrastul dintre luminantşa detaliului tşi luminantşa fondului pe care vede acesta;
- luminozitatea fondului,
Uneori este necesar saă se includaă ca factor sş i timpul de care se dispune pentru detectarea unui
detaliu, îîn special caî nd o serie de sarcini vizuale trebuie saă fie vaă zute secventşial, sau caî nd sarcina vizualaă
sau lucraă torul sunt îîn misş care.
Dimensiunea detaliului se exprimaă prin unghiul de cuprindere al acestuia, dat de regulaă îîn minute
de arc.

23
 d
  3,440 [minute]
D
îîn care:
 - . este unghiul de cuprindere al detaliului, îîn minute:
d - dimensiunea detaliului, îîn mm.
D - distantşa dintre detaliu sş i ochi, îîn mm.
Din relatşie rezultaă caă odataă cu cresş terea distantşei dintre detaliu sş i ochi, paă straî nd constantaă
dimensiunea liniaraă a detaliului, dimensiunea unghiularaă scade, iar sarcina vizualaă devine din ce îîn ce
mai dificilaă . Cu caî t detaliul este mai mic, imaginea lui pe retina cuprinde un numaă r mai mic de elemente
fotoreceptoare, iar informatşia transmisaă la creier este ataî t de slaba, îîncaî t adesea nu mai poale fi
interceptataă sş i prelucrataă . Practic detaliile cu un diametru de 0,1 mm sau mai mic conferaă sarcinilor
vizuale un caracter de mare dificultate, iar cele cu diametrul de 1 mm sau mai mult pot fi considerate ca
prezentaî nd cerintşe vizuale moderate. Înversul unghiului de cuprindere este cunoscut sub denumirea de
acuitate vizualaă . Odataă cu îînaintarea îîn vaî rstaă acuitatea vizuala scade. Scaă derea poate fi compensate îîn
anumite limite prin cresş terea nivelului de iluminare pe suprafatşa detaliilor privite.
Contrastul dintre detaliu sş i fond se determinaă cu una din relatşiile:
L  Ld
K f , pentru Lf > Ld
Lf
Ld  L f
K , pentru Ld > Lf
Ld
ÎÎn care:
Ld – este luminantşa detaliului, îîn cd/m2;
Lf – luminantşa fondului, îîn cd/m2.

Aplicaî nd relatşiile de mai sus, contrastul poale lua valori îîntre 0 sş i l. Contrastul este zero caî nd
valorile luminantşelor detaliului sş i fondului sunt egale, sş i are valoarea maximaă caî nd una din cele douaă
luminantşe are valoarea zero. Contrastul se consideraă :
- mic, daca K ≤ 0,2;
- mediu, dacaă 0,2 < K ≤ 0,5;
- mare, dacaă K > 0,5.
Cu caî t valoarea contrastului dintre detaliu sş i fond este mai mare, cu ataî t vizibilitatea detaliului este
mai bunaă si invers.
Perceperea contrastului depinde de luminozitatea fondului pe care se aflaă detaliul sau obiectul
privit. Cu caî t luminozitatea fondului este mai ridicataă , cu ataî t ochiul are posibilitatea saă perceapaă
contraste de luminantşa mai mici.
Luminozitatea unei suprafetşe este conditşionataă de factorul ei de reflexie. Suprafetşele de culoare
deschisaă au factori de reflexie mari, iar cele de culoare îînchisaă factori de reflexie mici. ÎÎn conditşiile
practice, pentru caracterizarea unei sarcini vizuale, îîn vederea determinaă rii nivelului de iluminare
corespunzaă tor acesteia, luminozitatea fondului se consideraă :
- fond îîntunecat, p ≤ 0,2;
- fond mediu, 0, 2 <  ≤ 0,4;
- fond luminos, p > 0,4
îîn care:
 este factorul de reflexie al suprafetşei.
ÎÎn ceea ce privesş te timpul de expunere al unui detaliu îîn vederea detectaă rii lui, cu caî t acesta este
mai scurt, cu ataî t nivelul de iluminare pe suprafatşa detaliului sş i fondului trebuie saă fie mai marc. De
exemplu, pentru aceeasş i valoare a contrastului reducerea timpului de expunere de la 1 s la 0,1 s impune
cresş terea nivelului de iluminare de aproape patru ori. ÎÎn realitatea practicaă , la majoritatea activitaă tşilor
timpul de expunere nu este limitat, iar acolo unde este nu scade sub 0,2 – 0,3 s.

24
 ÎÎn procesul muncii, ochiul este solicitat îîn activitatea de orientare sş i coordonare a functşiilor
organismului. Aceastaă solicitare este mai intensaă îîn munca mecanizataă sş i automatizataă , decaî t îîn cea
manualaă . Dacaă iluminatul de la locul de muncaă nu asiguraă o vizibilitate corespunzaă toare, efectul vizual
provoacaă organismului îîn general sş i ochiului îîn special o stare de obosealaă , favorizaî nd producerea
accidentelor de muncaă .
Îluminatul necorespunzaă tor provoacaă senzatşia de corp straă in îîn ochi, fotofobie, laă crimare, senzatşia
de greutate îîn regiunea fruntşii, cefalee, dureri periorbitale. Aceste tulburaă ri sunt îînsotşite de o scaă dere a
sensibilitaă tşii la luminaă , a posibilitaă tşii de diferentşiere sş i a vitezei de perceptşie vizualaă .
ÎÎntre bolile determinate de iluminatul necorespunzaă tor se numaă ra sş i nistagmusul îîntaî lnit la mineri
(lipsa de coordonare a musş chilor globilor oculari).
Îluminarea excesivaă produsaă de o sursaă primaraă (luminantşa excesiva absolutaă ) sau de o sursaă
secundaraă (luminantşa secundaraă ) poate determina pe laî ngaă fenomenul de orbire sş i grave tulburaă ri
vizuale, prin distrugerea celulelor retinei. Acest fenomen se produce îîn special îîn cazul contactului cu
surse de luminaă bogate îîn radiatşii cu lungimi de undaă mari (radiatşiile rosş ii din spectrul vizibil).
Fenomenul de orbire poate fi cauzat de o insuficientşaă de adaptare (orbire prin contrast) sau de
existenta unei surse luminoase puternice îîn caî mpul vizual (orbirea propriu-zisaă ). Din punct de vedere
fizic, orbirea poale fi discreta, de la sursaă , sau prin reflexie.
Principalele situatşii care conduc la fenomenul de orbire sunt:
- caî nd tot caî mpul vizual este excesiv de straă lucitor;
- îîn umbra straă lucirii unei surse mici de luminaă , dincolo de nivelul la care ochiul se poate adapta,
sursa fiind vaă zutaă pe un fond îîntunecos;
- de la o sursaă micaă de luminaă , cu o iluminare la nivelul de adaptare al ochilor, dar fiind vaă zutaă pe
un fond îînchis, puternic contrastant, situat dincolo de caî mpul de adaptare al vederii.
Radiaţiile electromagnetice şi corpusculare. Radiatşiile electromagnetice sunt îîn esentşaă un flux
variabil de linii de fortşaă de naturaă electricaă sş i magneticaă (de particule elementare numite fotoni), care se
propagaă sub formaă de unde transversale, cu viteza de 300.000 km/s îîn vid; cele douaă componente,
electricaă sş i magneticaă , oscileazaă îîn planuri perpendiculare, linia de intersectşie a acestora fiind îînsaă sş i
directşia de propagare.
Amploarea efectelor biologice provocate de radiatşiile electromagnetice este dependentaă îîn
principal de :
- Energia radiatşiei, care rezultaă din relatşia clasicaă :
C
E  kf  k 

ÎÎn care :
K este 6,62 x 10-24J.s (constanta lui Planck);
F – frecventşa radiatşiei, respectiv 1 ciclu = 1 Hz;
C – 300.000 km/s (viteza radiatşiei);
 - lungimea de undaă , îîn metri sau unitaă tşi de metri.
- Distantşa dintre punctul de emisie al radiatşiei sş i punctul de intersectşie a materiei organice,
respectiv efectele biologice, vor fi îîn relatşii invers proportşionale cu paă tratul acestei distantşe.
- Densitatea radiatşiei sau cantitatea de energie ce trece pe 1 cm 2 de suprafatşaă a materiei organice
îîn timp de o secundaă .
- - Durata de expunere a materiei organice la actşiunea radiatşiilor electromagnetice.
ÎÎn raport eu efectele biologice pe care le produc, radiatşiile electromagnetice pot fi departajate îîn
douaă grupe distincte:
 Radiatşii neionizante, la care principalul efect este de accelerare a electronilor lovitşi, ridicarea lor
pe orbitali superiori sş i dilatarea materiei organice, ceea ce modificaă imensitatea fortşelor coezive dintre
bioelemente. respectiv un efect fotodinamic. ÎÎn aceastaă categorie sunt incluse: undele corespunzaă toare
spectrului de audio frecventşaă, undele radiometrice, microundele, radiatşiile infrarosş ii, luminoase,
ultraviolet sş i laser.

25
  Radiatşii ionizante, la care efectul predominant este de smulgere a electronilor din atomii
bioelementelor iradiate, ceea ce produce ionizarea materiei organice, adicaă un efect electrochimic.
ÎÎn aceastaă grupaă sunt cuprinse radiatşiile roentgen sş i gama.
Tot îîn cadrul radiatşiilor ionizante sunt incluse sş i radiatşiile corpusculare, ce constau dintr-un flux
de particule elementare, aflate îîn misş care cu viteze foarte mari, cum ar fi:
- radiatşiile alfa, respectiv un flux de nuclee de atomi de heliu, îîncaă rcatşi electropozitiv;
- radiatşiile beta, sau un flux de electroni îîncaă rcatşi electronegativ;
- radiatşii neutronice, adicaă un flux de neutroni.
 Din categoria radiatşiilor neionizante, intereseazaă îîn mod deosebit din punctul de vedere al
protectşiei muncii : undele radiometrice de îînaltaă frecventşaă; microundele, radiatşiile infrarosş ii, ultraviolete
sş i laser.
- Radiatşiile de îînalta frecventa reprezintaă acea parte din spectrul radiatşiilor electromagnetice care
corespunde undelor radio de la caî tşiva kilometri la 50 cm. Microundele au lungimi de unda cuprinse intre
0,04 cm si 50 cm.
Orice obiect care se gaă sesş te îîn caî mpul electromagnetic ce se formeazaă îîn jurul instalatşiilor de
îînaltaă frecventşaă absoarbe o parte din energia acestuia.
Energia absorbitaă de organismul uman depinde de caracteristicile caî mpului electromagnetic
(intensitate, frecventşaă), de durata de expunere, de distantşa fatşaă de sursa de energic, de microclimaă
(temperatura, umiditatea si viteza aerului) si de particularitaă tşile organismului (regiunea iradiataă ,
rezistentşa electricaă ).
Efectele actşiunii undelor de îînaltaă frecventşaă sş i a microundelor asupra organismului au fost putşin
studiate. În general sunt luate îîn considerare douaă categorii: efecte termice sş i atermice.
Efectul termic se bazeazaă pe proprietatea undelor de îînaltaă frecventşaă si a microundelor de a
paă trunde îîn tşesuturile vii sş i a produce îîncaă lzirea acestora. Prin cresş terea temperaturii locale se produce
vasodilatatşia, deschiderea de noi capilare, cresş terea fluxului sanguin sş i îîn final se ajunge la hipertermie.
Cele mai grav afectate sunt organele slab vascularizate care nu au posibilitatea de disipare a caă ldurii
suplimentare: ochii, gonadele, vezica biliaraă , tractul gastrointestinal, ceea ce face ca aceste organe saă fie
susceptibile la lezarea acutaă prin iradiere.
Ca urmare a efectului termic, la cei care lucreazaă timp îîndelungat în caî mp electromagnetic de mare
intensitate apar dureri îîn extremitaă tşi, slaă biciune muscularaă , cefalee, transpiratşie abundentaă , senzatşie de
caă lduraă , sete sş i chiar lipotimii.
Efectul atermic produs de caî mpurile electromagnetice de intensitate redusaă constaă îîn îînglobarea
prin rezonantşaă a energiei îîn tşesuturi, care provoacaă importante modificaă ri celulare. De asemenea, s-a pus
îîn evidentşaă cresş terea timpului de coagulare sş i tulburarea echilibrului ionic intern al electrolitşilor celulari,
putaî nd provoca leziuni ale nucleoproteinelor.
Pentru patologia profesionalaă , o mare importantşaă prezintaă actşiunea cronicaă a caî mpurilor
electromagnetice de intensitate redusaă . Pe primul plan se situeazaă tulburaă rile astenovegetative
caracterizate prin. astenie, cefalee intermitentaă , ametşeli, îîncetşosş area vederii, fatigabilitate crescutaă ,
scaă derea atentşiei sş i memoriei, irascibilitate, insomnii, labilitate emotşionalaă , palpitatşii, scaă derea
libidoului.
- Radiatşiile infrarosş ii sunt radiatşii electromagnetice cu lungimea de undaă cuprinsaă îîntre 0,76 sş i
425 . Ele sunt emise de obiectele calde, motiv pentru care se mai denumesc si radiatşii termice sau
calorice.
În functşie de actşiunea lor biologicaă , radiatşiile infrarosş ii pot fi îîmpaă rtşite îîn douaă categorii:
- radiatşii de undaă scurtaă (0,76 - 1,4 ), care paă trund adaî nc îîn organism:
- radiatşii de undaă lungaă (1,4 - 25 , care sunt absorbite de straturile superficiale ale epidemiei.
Radiatşiile infrarosş ii cu lungimea de undaă peste 25  sunt nepericuloase pentru organism, avaî nd o
intensitate micaă sş i fiind practic absorbite de aer.
Actşiunea biologicaă a radiatşiilor infrarosş ii se manifesta prin efecte locale asupra epidermei sş i
mucoaselor expuse, precum sş i prin efecte generale asupra îîntregului organism.

26
 Radiatşiile laser - Laserul ("Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation") este o sursaă
de luminaă coerentaă ale caă rei unde sunt îîn acord de fazaă îîntre ele.
Lungimea de undaă a razelor laser este îîn general cuprinsaă îîntre 0,30  si 0,6  îîn regiunea
spectrului de unde electromagnetice, cuprinzaî nd domeniul vizibil (0,4  - 0,75 .), ultraviolet (sub 0,4 )
sş i infrarosş ii (peste 0,75 ).
Concentratşia de energic sş i focalizarea exceptşionalaă a razelor laser constituie pericolul principal pe
care acesta îîl prezintaă pentru organismele vii, îîn general, sş i pentru om, îîn special Razele emise de lasere
de mare putere pot provoca arsuri ale tşesuturilor umane îîn cazul caî nd paă rtşi ale corpului sunt expuse
actşiunii lor; localizarea este, îîn general, la nivelul ochilor sş i al pielii. ÎÎncercaă rile efectuate pe animale au
demonstrat caă razele laser provoacaă mari pierderi de saî nge îîn creier, adesea mortale, dacaă sunt focalizate
pe frunte. Îradierea regiunii stomac - intestin a unui animal saă naă tos a fost urmataă de inflamatşia
peritoneului, de perforatşia stomacului sş i de moarte. ÎÎn afaraă de actşiunea asupra pielii sş i tşesuturilor de
suprafatşaă, razele laser de mare intensitate actşioneazaă sş i îîn profunzime asupra tşesuturilor sş i organelor
interne, dacaă focalizarea acestora asupra lor este de durataă mai lungaă . Îradierea tşesuturilor de animale a
dat nasş tere la fragmente de celule cu viatşaă extrem de scurtaă , fenomen care este asociat cu procesele de
naturaă canceroasaă . Cele mai grave efecte sunt cele produse asupra ochilor.
ÎÎncercaă rile efectuate îîn cadrul ÎSO s-au concretizat îîn norma ÎSO/TC 94/WG3, care stabilesş te
limitele admise de expunere la radiatşia laser la nivelul corneei. Limitele stabilite îîn aceastaă normaă se
prezintaă îîn tabelul 5.5 sş i constituie media valorilor recomandate de diferite tşaări, luaî ndu-se îîn considerare
un coeficient de sigurantşaă care variazaă îîntre 10 si 500. Limitele din tabel pentru laserele eu emisie
continuaă îîn spectrul vizibil sunt valabile îîn cazul iradierii de lungaă durataă sau iradierii voluntare
(exemplu, observatşia directaă a unui fascicul de raze heliu - neon îîn cazul operatşiilor de trasare).
Densitatea energiei sau de putere superficialaă (Î) exprimataă îîn J/cm 2 sau W/cm2 care parvine la
cornee se calculeazaă cu ajutorul formulei:
4P
I   e  R
  d  R 
ÎÎn care :
P este puterea laserului îîn W sau energia eliberataă la un impuls îîn .J;
d - diametrul fasciculului radiatşiei laser la iesş irea din aparat;
 - unghiul de divergentşaă a fasciculului. îîn rad;
R - distantşa sursaă - ochi, îîn cm;
e- - factor ce tşine scama de absorbtşia luminii îîn atmosferaă (neglijabil).

Tabelul 5.5.
Limitele admise de expunere la radiaţia laser la nivelul corneei

N Natur Lungimea Organ Densitatea de energie superficialaă

r. a laserului de nudaă , , a ele admisaă la nivelul corneei (I)
Împulsuri Împul Emisiune
de suri de: continuaă
10 – 10
10 6
10 –
6
pentru
s 0,1 s expuneri
de;
0,1 s
1 Heliu- 0,63 retinaă
2 Rubin 0,69 retina
3 Sticlaă 1,06 retinaă 5.10-8 5.10-7 5.10-6
neodinamicaă J/cm2 pe impuls J/cm2 pe J/cm2 W/cm2
impuls
4 VAG 1,06 retinaă
5 Toate 0,2  > conju
laserele 0,4 nctivaă ,
0,4  > cornee,
27
 6 Bioxid 10.6 conju nedeterm 10-2 0,1
de carbon nctivaă , inataă J/cm2 pe W/cm2
cornee impuls
7 Toate 1,4  >
laserele 1000

- Radiatşiile ionizante sunt radiatşii corpusculare sau necorpusculare care au proprietatea de a crea,
prin interactşiunea lor directaă sau indirectaă cu materia,atomi sau molecule îîncaă rcate electric (ioni).
Radiatşiile ionizante sunt reprezentate îîn principal de radiatşiile , , , neutroni sş i Rontgen.
Dupaă natura lor ele pot fi:
- corpusculare: - radiatşii  (nuclee de heliu);
- radiatşii  (electroni sau pozitroni);
- neutroni {particule elementare faă raă sarcinaă electricaă
- necorpusculare : ....- radiatşii  (radiatşii cu lungimea de undaă ultrascurtaă )
- radiatşii Rontgen (radiatşii care se produc la fraî narea electronilor rapizi îîn
materie.
Dupaă puterea lor de paă trundere, se deosebesc :
- radiatşii penetrante : , Rontgen, neutroni;
- radiatşii nepenetrante: , .
În urma iradierii se produc îîn organism modificaă ri morfofunctşionale, care pot saă se manifeste
precoce, la caî teva ore, zile sau saă ptaă maî ni, sau tardiv, la luni sau ani de zile dupaă iradiere.
Efectele precoce sunt reprezentate de boalaă acutaă de iradiere, manifestataă prin simptome generale
(cefalee, ametşeli, tulburaă ri senzoriale), digestive (gretşuri, vaă rsaă turi, diaree), cardiovasculare (tahicardie,
aritmie, hipotensiune), hematologice (leucopenie, cresş terea vitezei de sedimentare, hemoragii),
neuropsihice (anxietate, insomnie, teamaă ).
Boala acutaă de iradiere apare ca raă spuns al organismului la iradierile totale, la un interval scurt de
la producerea iradierii. Radiosensibilitatea diverselor paă rtşi sş i organe este diferitaă ; cele mai afectate sunt
sistemul nervos central, intestinul subtşire sş i maă duva osoasaă , îîmpreunaă cu tşesutul limfoid. ÎÎn functşie de
organul afectat, existaă deci trei forme de manifestare a bolii acute de iradiere: cerebralaă ,
gastrointestinalaă sş i hematopoieticaă , forme care, îîn final, conduc la deces.
Efectele tardive ale expunerii la radiatşii ionizante se manifestaă prin diverse forme de cancer sş i
scurtarea duratei vietşii.
Printre efectele cancerigene cele mai importante sunt: cancerul cutanat, cancerul pulmonar sş i
leucemia.
Potenţialul electrostatic. Electricitatea staticaă ce apare îîn diverse procese industriale se poate
acumula, provocaî nd dereglaă ri din cauza respingerilor sş i atractşiilor reciproce îîntre diferitele corpuri
îîncaă rcate. De asemenea, acumulaă rile de sarcini statice pe diverse utilaje se pot descaă rca asupra
personalului de deservire, provocaî nd senzatşii foarte neplaă cute sş i mai ales reactşii imprevizibile, riscante.
Cel mai grav pericol îînsaă îîl reprezintaă aparitşia scaî nteilor electrice (descaă rcaă ri electrice disruptive)
sş i capacitatea lor de a initşia incendii sş i explozii. Pentru ca acestea din urmaă saă se producaă este necesar:
- saă existe o sursaă importantaă de electricitate staticaă ;
- saă aparaă o acumulare de sarcini electrice, îîn cantitate suficienta pentru a reprezenta un potentşial
generator de scaî ntei;
- saă fie prezent un-amestec inflamabil sau exploziv,
- saă aparaă o scaî nteie electricaă de energie suficientaă pentru a putea initşia
un amestec combustibil,
Electricitatea staticaă actşioneazaă sş i direct asupra organismului uman, provocaî nd aparitşia unor staă ri
depresive, periculoase sub aspectul comportamentului de muncaă .
Calamităţile naturale formeazaă ultima categorie de factori îînscrisş i îîn grupa factorilor de risc de
naturaă fizicaă de accidentare sş i îîmbolnaă vire profesionalaă . Sub aceastaă denumire sunt cuprinse: traă snetul,
inundatşiile, vaî ntul puternic, grindina, viscolul, alunecaă rile, surpaă rile si praă busş irile de teren sau copaci,

28
avalansş ele, seismul etc. Toate pot actşiona îîn calitate de cauze directe ale unor accidente de muncaă . îîn
majoritatea situatşiilor mortale,
B. A doua grupaă de factori o constituie factorii de risc de natură chimică.
ÎÎn categoria factorilor de naturaă chimicaă proprii mediului de muncaă sunt incluse:
- gazele, vaporii, aerosolii toxici;
- gazele, vaporii, aerosolii caustici;
- pulberile îîn suspensie îîn aer, gazele sau vaporii inflamabili;
- pulberile îîn suspensie îîn aer, gazele sau vaporii explozivi;
- pulberile pneumoconiogene.
Actşiunea primelor patru grupe asupra organismului uman este cea prezentataă la categoria
factorilor de risc de naturaă chimicaă proprii mijloacelor de productşie.
Pulberile pneumoconiogene - atmosfera de la locurile de muncaă are îîntotdeauna un contşinut de
pulberi, dar dintre acestea cele mai periculoase sunt invizibile, diametrul lor fiind mai mic de 5 microni.
S-a constatat caă o parte dintre ele pot provoca transformaă ri pulmonare, numite generic
"pneumoconioze". Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase, ataî t de naturaă mineralaă , caî t
sş i vegetalaă : pulberi cu contşinut de bioxid de siliciu, azbest, silicatşi naturali, caă rbune, unele metale (beriliu,
aluminiu, carburile metalelor dure), fibrele de laî naă , de bumbac etc,
ÎÎmbolnaă virea este dependentaă de agresivitatea substantşei respective, de concentratşia sa îîn atmosfera
zonei de muncaă , de dimensiunea (diametrul sau lungimea) particulelor inhalate, de perioada de timp îîn
care s-a inhalat praful respectiv.
Unele pulberi, cum este pulberea de azbest, pe laî ngaă efectul fibrogen, au sş i efect cancerigen: de
asemenea, pe laî ngaă modificaă ri ale functşiei respiratorii, ele afecteazaă adesea sş i inima.
C. A treia categorie o constituie factorii de risc de naturaă
biologicaă .
ÎÎn cazul îîn care îîn procesul de muncaă se utilizeazaă microorganisme, acestea pot saă ajungaă îîn
suspensie îîn aer, provocaî nd afectşiuni pulmonare: infectşii, alergii etc, generate de bacterii, virusuri, richetşii,
spirochete, ciuperci, protozoare.
D. ÎÎn ultima categorie de factori de risc proprii mediului fizic de muncaă
se îîncadreazaă caracterul special al acestuia îîn anumite procese de muncaă : mediu subteran, acvatic,
subacvatic, mlaă sş tinos, aerian, cosmic.
Reprezentaî nd un mediu care nu este propriu existentei omului, va produce suprasolicitarea psihicaă a
executantului, tradusaă prin obosealaă excesivaă , manifestaă ri depresive etc, mergaî nd paî naă la psihoze de
claustrofobie, fotofobie

5.2. Factorii de risc proprii mediului social de muncă

ÎÎntre executant sş i colectivitatea îîn cadrul caă reia îîsşi desfaă sş oaraă activitatea se creeazaă legaă turi,
dependentşe sş i interferentşe care variazaă îîn functşie de nivelul integraă rii îîn colectiv sş i care exercitaă o influentşa
determinantaă asupra comportamentului sau. Conceptşiile sş i obiceiurile din cadrul unei colectivitaă tşi, precum
sş i modul cum apreciazaă grupul respectiv riscul, determinaă îîntr-o maă suraă foarte mare compor tamentul sub
aspectul securitaă tşii muncii.
Relatşiile care se stabilesc îîntre membrii implicatşi îîn realizarea unui proces de productşie, ataî t pe
orizontalaă , caî t sş i pe verticalaă , alcaă tuiesc "mediul social" sau "ambiantşa socialaă " de muncaă .
Factorii de risc de accidentare sş i îîmbolnaă vire profesionalaă proprii mediului social de muncaă sunt de
natura relatşiilor interumane.
Climatul social neadecvat sub raportul securitaă tşii muncii este caracterizat de: relatşii primare
necorespunzaă toare, competentşe necorespunzaă toare nivelurilor de responsabilitate, structuraă
comunicatşionalaă necorespunzaă toare, neconcordante intre relatşiile formale sş i informale.
- Relatşiile primare necorespunzaă toare se manifestaă prin perturbaă ri sş i îîntreruperi de relatşii îîntre
membrii colectivitaă tşii, formal asimilate, ceea ce are drept consecintşa faptul caă echipa de muncaă , îîn calitate
de formatşie socialaă , nu mai functşioneazaă îîn conformitate cu scopul saă u.

29
 Dintre motivele perturbaă rilor fac parte: adaptarea insuficientaă a unei persoane, lipsa de asimilare
îîntr-un grup de muncaă , izolarea noului angajat, dezacord îîntre structurile de grup, tensiuni îîntre categoriile
de vaî rstaă , relatşii insuficient consolidate.
Relatşiile cu colegii de muncaă (relatşii pe orizontalaă ) sunt mai importante sş i mai semnificative îîn ceea
ce privesş te producerea accidentelor decaî t relatşiile cu superiorii (relatşii pe verticalaă ), deoarece contactul
social este de durataă mai mare îîn primul caz. îîntreruperea acestui contact datorita perturbaă rii relatşiilor
îîntre colegi va influentşa puternic asupra preciziei executşiei, daî nd nasş tere la situatşii favorizante pentru
producerea accidentelor.
- Deficientşele din sistemul de comunicare conduc la perturbarea activitaă tşii, la disfunctşii cu
repercusiuni directe îîn planul securitaă tşii muncii
ÎÎntr-un climat de indiferentşaă reciprocaă sau chiar de ostilitate, informatşiile se transmit dificil, chiar
dacaă mijloacele tehnice functşioneazaă perfect. Calitatea sş i rapiditatea unei informatşii depind îîn mare maă suraă
de atitudinea celui care o transmite fatşaă de cel ce o primesş te.
- Lipsa de satisfactşie îîn muncaă constituie o importanta cauzaă de accidentare. Executantul aflat îîntr-o
asemenea situatşie va îîncerca adesea saă -sş i termine munca mai repede decaî t normal sş i atentşia sa va fi partşial
îîndreptataă la alte lucruri, ceea ce-l va face saă reactşioneze necorespunzaă tor mai ales îîn momente de pericol.
Dintre factorii cei mai importantşi care provoacaă sentimentul de insatisfactşie îîn muncaă fac parte: conditşiile
de la locul de muncaă (gaze,mirosuri neplaă cute, zgomot, etc); efectuarea unei activitaă tşi pentru care cel îîn
cauzaă nu este calificat; programul de lucru; relatşiile cu colegii sau superiorii:statutul îîn îîntreprindere,etc.

30