Sunteți pe pagina 1din 7

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Subiectul 1 Obiectul şi metoda de studiu

Unităţi de conţinut:

1.1 Obiectul de studiu şi conţinutul unităţii de curs.

1.2 Metode şi procedee de studiu.

1.3 Tratări terminologice privind moneda.

Obiectivele studiului: :

să distingă noţiunile obiect şi metodă de studiu, modele şi procedee de cercetare al unităţilor de curs de profil monetar şi de credit;

să definească noţiunile de bază cu privire ban, monedă, valută, unitate monetară, schimb, valoare, valoare de întrebuinţare, valoare de schimb;

să distingă metodele şi procedeele de cercetare în procesul de cunoaştere, a termenilor monetari în comunicarea verbală şi scrisă;

să distingă asemănările şi deosebirile cu privire la conceptele de bani şi monedă;

să structureze într-un discurs cunoştinţele privind obiectul şi metoda de studiu în procesul de învăţare-cercetare;

să elaboreze lucrări scrise şi prezentare a discursurilor verbale pe problemele metodologice ale obiectului şi procedeelor de învăţare a unităţilor de curs de profil monetar şi de credit;

să selecteze şi să analizeze materialele provenite din diferite surse de profil monetar şi de credit.

Cuvinte-cheie:din diferite surse de profil monetar şi de credit. Obiect de studiu, metode de studiu, bani,

Obiect de studiu, metode de studiu, bani, monedă, valută, unitate monetară.

1

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

1.1 Obiectul de studiu şi conţinutul unităţii de curs.

Aflându-ne în faţa unui fenomen necunoscut sau mai puţin ştiut, de fiecare dată, ne suscită o mulţime de întrebări:

ce este acesta?

în ce constă esenţa lui?

prin ce se manifesta, cum poate fi cunoscut?

cu ce se soldează? şi multe alte etc.

Aceleaşi senzaţii ne încearcă şi în cazul în care începem cercetarea unui domeniu necunoscut. Din considerentele eliminării impacienţei şi perspectivei în activitatea de studiere, pornim tradiţional de la elucidarea obiectului şi metodei de cercetare a acestuia. Cuprinsul capitolului înglobează următoarele subiecte.

obiectul de studiu şi conţinutul unităţii de curs;

metode şi procedee de studiu;

tratări terminologice privind moneda. Misiunea capitolului dat rezidă în formularea coerentă a obiectului de studiu al unităţii de curs Moneda şi credit, evidenţierea locului ei în ansamblul ştiinţelor economice, accentuarea rolului în formarea economiştilor; expunerea sugestivă a esenţei metodelor, procedeelor şi tehnicilor de predare-învăţare a conţinutului ei, explicarea unor termeni privind moneda. În prezent, graţie rolului care îi revine monedei şi creditului în economie, ştiinţa despre bani şi instituţiilie financiare a devenit una din principalele componente ale cunoaşterii economice şi una din cele mai importante discipline din programele de instruire a economiştilor. Economia modernă este neimaginabilă fără relaţiile monetare şi de credit, care alcătuiesc un domeniu specialmente al sectorului financiar. Asemenea şi finantistul contemporan este neinchipuit fără cunoaşterea profundă. a domeniului monedei şi creditului. Unitatea de curs Moneda şi credit, îmbinând reuşit teoria cu practica, le cultivă studenţilor ndire fìnanciară conceptual, le formează acestora logică economic şi îi înzestrează cu tehnici şi procedee practice de lucru. Ea, înscriindu-se în ansamblul de discipline financiare fundamentale, studiază multilateral fenomenul monetar. Unitatea de curs Monedă şi credit are ca obiect de studiu moneda şi sistemul monetar, creditul şi dobânda, cadrul instituţional al monedei şi creditului, piaţa monetară şi bazele politicii monetare. În compartimentul Moneda şi sistemul monetar, se vor studia aspectele ce ţin de apariţia şi evoluţia monedei, esenţa şi funcţiile monedei, organizarea monetară şi circulaţia monetară. În subdiviziunea Creditul şi dobânda, se vor învăţa aspectele istorice ale creditului şi dobânzii, esenţa şi trăsăturile acestora, formele şi variaţiile creditului şi dobânzii, rolul lor economic. În partea Cadrul instituţional al monedei şi creditului, se vor analiza sistemele instituţionale din domeniul monedei şi creditului, băncile şi activităţi acestora, banca centrală şi funcţiile acesteia, instituţiile financiare nebancare şi activităţile lor. În secţiunea Funcţionarea instrumentelor monetare, se vor examina piaţa monetară, creaţia monetara şi bazele politicii monetare. Unitatea de curs Monedă şi credit se găseşte în interconexiune cu disciplinele fundamentale:

Economia politicăşi Doctrinele economice,cu cursurile teoretice Macroeconomieşi Microeconomie. Totodată, ea sta la baza mai multor discipline speciale, precum Activitatea bancară, Managementul bancar, Operaţiuni bancare, Relaţii monetare şi de credit internaţionaleetc. În aşa mod, unităţii de curs Monedă şi credit, care are un obiect extins de studiu, îi revine misiunea de formare a comportamentului monetar al viitorului economist.

2

MONEDĂ ŞI CREDIT

1.2 Metode şi procedee de studiu.

GÎRLEA MIHAIL

Unitatea de curs Monedă şi credit se studiază cu ajutorul metodelor şi procedeelor de cercetare întemeiate pe observarea directă şi indirectă a realităţii economice, redate, în principal, prin intermediul informaţiei valorice, interpretate şi analizate cu ajutorul abstracţiei ştiinţifice. Suportul metodologic al studierii disciplinei îl constituie lucrările clasicilor economiei politice, cercetările recente ale savanţilor contemporani din ţară şi peste hotare, cadrul legislativ naţional şi internaţional în vigoare. Explicarea conceptelor şi simularea proceselor se vor efectua cu ajutorul modelelor economice de tip imitativ, index şi simbol. Modelele imitative, care se concretizează sub forrnă de imagini, fotografii, documente, filme etc., redau aspectele exterioare ale obiectului studiat. Modelele detip index, carese materializează în formă de grafice, scheme, diagame, tabele etc., redau interconexiunile dintre elementele obiectului studiat, evocă tendinţele în evoluţia lui. Modelele tip simbol în chip de termen, concept, definiţie, lege, teorie, formulă matematietc., redau legăturile intene ale obiectului studiat. Evaluarea laturii cantitative a fenomenului monetar îi vor servi modelele econometrice, care îi confer certitudine evaluărilor obiectului cercetat. Elucidarea corelaţiilor calitalive ale elementelor obiectului cercetat se va spijini pe modelele logice, care conferă elocvenţă tendinţelor din domeniul monetar. Urmărirea evoluţiei în timp a instrumentelor şi proceselor monetare se va sprijini pe prezentarea istorică a obiectului analizat, evidenţiind dezvoltarea acestuia de la o etapă la alta. Studierea experienţei internaţionale în organizarea monetară şi de credit se va întemeia pe metoda comparaţiei, care permite evidenţierea criteriilor de estimare şi parametrilor de funcţionare optimală a mecanismelor monetare. Aplicarea inducţiei, care reprezintă însuşirea unor raţionamente de la particular spre general, şi a deducţiei, care presupune aranjarea judecăţilor de la general la individual, stă la baza fomulării generalizărilor. În aşa mod, arsenalul instrumentelor şi metodelor de studiere a fenomenului monetar, antrenat în procesul de predare-cunoaştere, corespunde însuşirii profunde a unităţii de curs Monedă şi credit.

3

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

1.3 Tratări terminologice privind moneda.

În limbajul profesional, economiştii din domeniul monetar şi bancar utilizează o gamă extinsă de termeni aflaţi în raport de similitudine. Aceasta creează anumite confuzii în comunicarea curentă, dar şi divergenţe în înţelegerea şi explicarea conceptelor. Din considerentele eliminării diferenţelor în tratarea noţiunilor, aici şi pe parcurs, de fiecare dată, sprijinindu-ne pe principiul obiectivitătii şi confruntând diverse opinii, vom încerca să expunem mai profund atât esenţa, cât şi originea termenilor-cheie din domeniul monedei şi creditului. În cadrul acestui capitol, vom aborda aspectele terminologice ale câtorva termeni monetari aflaţi în conexiune strânsă noţională, şi anume: bani, monedă, valută şi unitate monetară. Termenul bancu referinţă la domeniul studiat, potrivit unor opinii, a fost preluat din altă sferă - cea a titlurilor nobilimii şi rangurilor demnitarilor. Ban era titlu şi funcţie de mare dregător în Ţara Românească, după secolul al XV-lea. Titlul de „mare ban” era purtat de boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. Prin titulatura „ban” se identifica cel mai înalt rang boieresc în Muntenia. Ca şi în cazul termenilor „regat”, „principat”, knezat „ducat” etc„ ce îşi au originea în titlul diriguitorului, şi cuvântul „banat” devine denumire de formaţiune administrativ-teritorială. Cuvântul, cum s-a întâmplat nu o singură dată, a fost împrumutat din limba popoarelor vecine, care îl întrebuinţau în acelaşi sens. Astfel, „ban” era nuinit guvematorul unei regiuni de graniţă în Ungaria feudală. Deasemenea, cu titlu „ban” erau numiţi cârmuitorii Sloveniei . Anume, aceştia emit, în perioada 1255-1349 , moneda cu denumirea „dinar”, supranumită în popor „dinarul banal” (de la titlul emitentului) . Aceasta moneda a avut o largă răspândire în spaţiul românesc, unde denumirea ei s-a extins asupra tuturor dinarilor cu o greutate apropiată de cea a dinarilor din Slavonia, indiferent de locul baterii. În aşa mod, denumirea „dinar banal” devine o noţiune generală desemnând moneda de o anumită greutate şi calitate. Ca şi în multe alte cazuri, în vorbirea curentă se folosea un termen simplificat, dar expresiv - ban. Extinderea folosirii termenulului a fost favorizată de intensificarea accentuată a circulaţiei monetare în ţările române în secolul al XIV-lea, fenomen relevant şi de demararea, în acea perioadă, a baterii primelor monede proprii. De altfel, principii Ţării Românti au emis o monedă de argint, numită ban, echivalentă cu un obol unguresc şi cântărind în jurul a 0,35 grame. Şi cu toate că tabelul titlurilor personale şi rangurilor publice s-a modificat de la o perioala la alta, denumirea de „ban” pentru identificare oricărui mijloc de plata s-a încetăţenit în limba română şi s-a răspândit în toate pământurile româneşti, dăinuind peste secole. În a mod, cuvântul „ban” (la singular) şi, “bani” (la plural) reda denumirea generică pentru toate felurilor de monede şi de semne de valoare. De rând cu aceasta, termenul “ban” este şi denumirea subunităţii efective a unităţii monetare naţionale româneşti, introduse prin Legea din 4 mai. 1867 prin care a fost instituit primul sistem monetar naţional al României. Această reformă a introdus sistemul zecimal pentru unitate monetară naţională care conţinea 100 de bani, în locul a 40 de parale. Din 15 decembrie 1992, potrivit Legii Republicii Moldova Cu privire la bani nr. 1232-XII, cuvântul ban este folosit ca denumire şi pentru moneda divizionară a unităţii monetare moldoveneşti. Naraţiunea privind termenul monedăeste nu mai puţin captivantă. Din punct de vedere etimologic, provine de la latinescul moneta, participiu trecut, feminin al verbului moneo, care înseamnă a prevesti, a avertiza. Denumirea de „monedă” provine de la numele zeiţei Junona

4

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Moneta. În zona templului zeiţei Junona Moneta din Roma, în a. 268 î.Hr., a fost înfiinţat un atelier de batere a pieselor din diferite metale şi aliaje ce întruchipau bani. Mai mult ca atât, pe o serie de monede a fost imprimată efigia Junonei Moneta (figura 1.3.1).

a fost imprimată efigia Junonei Moneta (figura 1.3.1). Figura 1.3.1 Dinar roman din argint cu egifia

Figura 1.3.1 Dinar roman din argint cu egifia zeiţei Junona Moneta

Sursa: www.allnumis.ro

În vorbirea curenta, numele zeiţei a fost preluat pentru identificarea atât a pieselor respective - monetă, cât şi a instituţiei de profil monetărie. Cuvântul moneta a fost în uz în trecut. Academia de Ştiinţe Română a recomandat folosirea termenului monedă. Adăugăm că şi grecii antici îi spuneau „moneda”. Moneda, în sensul îngust al cuvântului, însă, în interpretarea directă, reprezinta o piesă de metal — cupru, argint, aur, platină sau diferitc aliaje - preponderent în formă de disc plat, valorificată în funcţie de bani prin folosirea ei ca mijloc de circulaţie a valorii, de plată pentru bunuri şi, eventual - atunci nd merită - de tezaurizare a bogăţiei. În accepţia enunţată mai sus, moneda, spre deosebire de bani, nu este un generic, ci se referă numai la un anumit gen de bani şi anume celor materializaţi în piesele respective de metal. Moneda, în înţelesul dat, este materială: are corp din metal (aliaj) cu greutate şi titru, formă, efigie şi inscripţii - toate acestea stabilite prin actele normative ale ţării emitente. Moneda ca piesă, în cazul în care este confecţionată din metale nobile, evoluează în rolul de bani-marfă cu valoare proprie deplină şi are obligaţia de bani-semn, în circumstanţele confecţionării ei din metale şi aliaje ordinare. În prezent, monede din metale nobile se confecţionează numai în scopuri numismatice, iar monedele obişnuite se emit pentru suplinirea circulaţiei băneşti cu monedă divizionară şi cu bani în valoare de una sau cateva unităţi monetare, folosite cel mai frecvent pentru achitarea prin aparate speciale a unor bunuri (transport, telefon, iar în ultimul timp şi produse - ţigări, cafea, băuturi răcoritoare etc. În sens larg al cuvântului, aşa cum anume este folosit în ultima jumătate de secol, termenul „moneda” este sinonim al termenului „ban”. În expresia scrisă şi verbală, cuvântul „monedă”, în prezent, se foloseşte pentru identificarea oricărui semn bănesc atât materializat - bilete de bancă, bilete de trezorerie, bancnote, bani de hârtie, bani metalici etc., cât şi nematerializat - bani de cont bani scripturali, bani electronici etc. Cât priveşte contextul utilizării noţiunii, el este cel mai divers, cuvântul întâlnindu-se în multiple combinaţii: monedă naţională, monedă internaţională, monedă de cont, monedă scripturală, monedă nominală, semn monetar, sistem monetar, masa monetară, fenomen monetar, circulaţie monetară, statistică monetară, politică monetară etc.

5

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Banii sunt o denumire generică pentru toate felurile de monede şi de semne de valoare. Din multitudinea definiţiilor date banilor, se desprind două idei dominante:

una care consideră banii o marfă cu însuşiri speciale, desprinsă din lumea diversă a mărfurilor şi având o existenţă obiectivă;

şi alta după care banii sunt o expresie a voinţei oamenilor, un semn sau o creanţă asupra

emitentului sau economiei, deci un instrument cu însuşiri subiective. Din definiţii rezultă că între cele două noţiuni există diferenţe cantitative şi calitative, astfel:

noţiunea de bani este mai cuprinzătoare şi mai veche decât cea de monedă, întrucât înglobează mijloacele de schimb;

noţiunea de monedă este denumirea generică acordată pieselor metalice.

Din această abordare conchidem că noţiunea de monedă nu se identifică cu banii, aceasta reprezentând doar o parte a masei băneşti. La conturarea diferenţei dintre monedă şi bani contribuie şi alte argumente:

banii sunt o marfă; prin urmare, sunt un bun economic, rezultat al unor legi obiective;

o monedă, în schimb, este un acord de voinţă dintre oameni, pe de o parte, şi presupune

existenţa autorităţii emitente, care decide cu privire la forma monedei şi-a metalului din care este confecţionată. Astfel, moneda, în abordare extinsă noţională, analogic termenului bani, redă denumirea generică pentru toate felurile de mijloace monetare şi de semne de valoare. În prezent însă, termenul de monedă se foloseşte în înţeles larg, cuprinzând şi biletele de bancă, şi banii de cont şi, astfel, noţiunile de bani şi monedă pot fi considerate ca fiind similare. Din acest punct de vedere, se poate considera că cei doi termeni se aseamănă, ceea ce conduce şi la similitudinea dintre circulaţie monetară şi circulaţie banească. Moneda este definită, cel mai adesea, prin funcţiile sale; este vorba deci de o definiţie funcţională (numită şi tranzacţională), care răspunde la întrebarea – ,,la ce foloseşte moneda?” În acest sens, moneda este un mijioc de schimb, este folosită drept etalon al valorii (funcţia

de masură a valorii) şi ca rezervă de valoare. Orice bun care îndeplineşte aceste funcţii este moneda.

O a doua abordare în definirea monedei, definirea statistică, pleacă de la analiza indicatorilor

şi agregatelor monetare. Această abordare, prin prisma agregatelor monetare (a structurii masei

monetare în circulaţie), oferă prilejul formulării a două definiţii ale monedei, în sens restrâns şi în sens larg .

O a treia abordare a definiţiei de monedă descrie pur şi simplu trăsăturile monedei aşa cum

rezultă din viaţa de zi cu zi. În acest sens, banii sunt o convenţie socială acceptăm banii ca plată pentru simplul motiv că ne aşteptăm ca şi alţii să-i accepte drept plată în consecinţă, orice este acceptat ca mijloc de schimb (în schimbul bunurilor şi serviciilor) în cadrul unei comunităţi reprezintă bani. Sintetizând, putem menţiona că, moneda poate fi definită, în general, ca un instrument etalon

legal de plată pentru facilitarea schimbului, pentru acumulări şi stingerea obligaţiilor, măsurător general de valori, care se bucură de încrederea publică şi poartă girul statului, care atunci când moneda este confecţionată din metal preţios, îi garantează greutatea şi titlul. În opinia noastră, moneda modernă este instrumentul economic fundamental creat prin decretare, cu atribuirea proprietăţilor extrinseci de etalon al valorii şi de mijloc legal de plată, devenit, ca rezultat, şi cel mai preferabil mijloc de tezaurizare (rezervă) a valorii.

6

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

La rândul său, termenul monedă se afla într-un raport special cu termenul „valută”, relaţie, care, din aceleaşi considerente, trebuie descifrată. Valuta este termenul utilizat pentru desemnarea monedei naţionale a unei ţări în ipostaza în care aceasta este folosită ca instrument de plată şi rezervă pe plan internaţional. În a mod, prin noţiunea de valută se subînţelege orice mijloc de plată străin, indiferent de forma în care se prezintă şi impasibil la gradul de convertibilitate, fie acesta de origine naţională sau internaţională. Astfel, valuta, redă denumirea generic pentru toote felurile de moneda şi de semne de valoare de provinienţă străină. Uneori, apar incertitudini în legătură cu alt termen, aflat naţional în imediată apropiere de denumirile „bani” şi “monedă” şi anume – “unitate monetară”. În legatură cu aceasta ţinem să menţionăm că termenul “unitate monetară” constituie denumirea unui element distinct al sistemului monetar. Fiecare ţară, instituindu-şi sistemul monetar national, defineşte elementele lui, inclusiv stabileşte unitatea monetară proprie. Unităţile monetare i se confer o denumire concretă: dolar, hrivnă, leu, liră sterlină, rublă, zlot, yen, yuan etc., aceasta referindu-se la unităţile monetare intrnaţionale. Unitatea monetară sereste ca etalon al preţurilor, toate preţurile, în fiecare ţară, se exprimă în unitatea monetară naţională. Moneda, în sens restrâns, are valoare stabilitită în unităţi sau subunităţi monetare. Folosind deliberativ noţiunea de „monedă nională”, în esenţă, redăm riguros termenul, unitate monetară”. Se întâlnesc cazuri, mai frecvent în vorbirea curentă şi mai rar în expunerea scrisă, în care noţiunea de unitate monetară este substituită cu denumirea concretă a ei. Menţionăm, în final, este irnportant ca ulilizarea termenilor monetari să fie corectă, fapt ce va înlesni comunicarea.

NOTE

Slavonia este o regiune istorică, situată în partea de sud a câmpiei Panoniei. Ocupă partea de est a Croaţiei, hotarele sale naturale fiind râul Drava la nord, râul Sava la sud şi Dunărea la est Principalul oraş este Osijek.

Mitul Zeiţei Junona. Junona Moneta (Junona Avertizoarea; Junona soţia lui Jupiter, fiica lui Saturn). În mitologia romană, Iuno era „zeiţa naşterii” şi a «căsătoriei». Ea este şi patroana protectoare a oraşului Roma fiind venerată pe Capitoliul din Roma. În ziua de l martie zeiţa sărbătorită era «Matronalia» (lat. femeie), în cinstea ei find sacrificată gâsca, animal sacru la romani, din care cauză gâştele sunt ţinute în Capitoliu. Aceste păsări au fost onorate, deoarece potrivit legendei, când cetăţenii romani au fost surprinşi de un atac duşman neaşteptat, gâştele au dat alarma, înştiinţând-o pe Iunona, care primeşte porecla de Moneta (cea care dă alarma, avertizoarea) salvând Roma.

7