Sunteți pe pagina 1din 6

PSIHANALIZĂ vs PSIHOLOGIE UMANISTĂ

În aproximativ aceeași perioadă în care behaviorismul începuse să înflorească în SUA, un tânăr


neurolog din Viena a inițiat o teorie a proceselor mentale care avea să schimbe radical gândirea
contemporană și să inspire o abordare complet diferită. Teoria psihanalitică a lui SIGMUND FREUD
(1856-1939)a marcat o reîntoarcere la studiul experienței subiective, subliniind importanța
inconștientului în determinarea comportamentului. Teoriile sale se focalizau mai mult pe
psihopatologie și tratament decât pe studiul proceselor mentale și al comportamentului. Spre
deosebire de behaviorism ideile sale se bazau pe observație și pe istoric de caz, nu pe dovezi
experimentale obținute în laborator. El afirmă că „înainte de psihanalizăpsihologia s-a situat mereu
fie dincoace, fie mult dincolo deomul concret”.
Freud definește trei accepțiuni ale psihanalizei:
- procedeude cercetare al proceselor psihice
- metodăde tratament a tulburărilor nevrotice
- cale de fundamentare a intuițiilor psihologilor, favorabilă dezvoltării unei discipline
științifice
Psihanaliza ca terapie este frecvent folosită în tratarea nevrozelor și uneori în tratarea unor
tulburări fără specificitate nevrotică. Psihanaliștii văd conflictele ca apărând în partea inconștientăa
personalității iar scopul psihanalizei este să explorezeinconștientul pentru a înțelege dinamica unui
comportament anormal. Clientul esteîncurajat să retrăiascăevenimente traumatice și sentimente
din perioada copilăriei, să le exprime într-un context securizat și să le readucă, în
inconștient(resemnificate, lipsite de anxietate).

În psihanaliza clasică, terapia implică:


 transferul (dislocarea gândurilor și sentimentelor clientului și proiecția lor asupra
psihanalistului)
 actele ratate (o eroare verbală care, de fapt, dezvăluie o convingere, un gând sau emoție
reprimată)
 asocierea liberă(enunțarea fiecărui gând care trece prin minte, indiferent dacă este trivial
sau irelevant)
 analiza visului (analizarea de către psihoterapeut a visurilor clienților. În cartea sa,
Interpretarea viselor, Freud afirmă că fiecare vis pune în scenă împlinirea unei dorințe a
noastre)

Freud a elaborat principiile PSIHOLOGIEI DINAMICE A PERSONALITĂȚII TOTALE în careaparatul


psihic este un ÎNTREG STRUCTURAT, cu părți articulate după o formă dinamică șigenetică. Freud s-a
referit la o topică în cadrul sistemului care cuprinde 2 variante:
1. Înainte de anul 1920, prima topică distinge în cadrul aparatului psihic:
a. INCONȘTIENTUL este văzut ca o cameră spațioasă. El conține pulsiuni și este sediul
instinctelor sexuale. El este guvernat de principiul plăcerii.
b. PRECONȘTIENTUL este doar o stație de tranzit unde poposesc tendințele
inconștiente înainte de a trece în conștiinta, și tendintele conștiente, înainte de a
trece în inconștient
c. CONȘTIINȚA este imaginată ca o încăpere mai mică. Este o spectatoare care
observă și permite sau nusatisfacerea pulsiunilor. Singura ei funcție este de a
suprima în inconștient pulsiunile care tind să devină conștiente. Conștiinta este
guvernată de principiul realității.
‘’Mintea este ca un iceberg: la suprafață plutește doar a șaptea parte din adevărata lui mărime’.
În concepția lui Freud, conflictul intrapsihic dintre inconștient și conștient impregnează întreaga
viață psihică. „Principiului plăcerii” propulsat de inconștientul axat pe viața biologică i se opune
„principiului realității”, promovat de conștiința centrată pe viața social-morală, generatoare de
constrângeri, iar diferența dintre acestea două generează tensiune psihică. Prin psihanaliză se aduc

1
la luminăelementele perturbatoare din inconștient, care astfel sunt aduse la tăcere. Scopul
tratamentului psihoterapeutic, așadar, poate fi rezumat la formulele „transformarea oricărui
inconștient patogenic în conștient” sau “crearea unor noi ediții ale vechilor conflicte”. Catharsisul
descrie acțiunea de eliberare și de retrăire a emoțiilor profunde asociate cu o amintire reprimată.

2. După 1920, cea de-a doua topică se referă la personalitate și cuprinde:


a. SINELE (Id)- este cea mai arhaică zonă, conține tot ce esteereditar,instinctele în
primul rând. Acesta se supune principiului plăcerii
b. EUL (Ego)– sub acţiunea influenţelor externe, din Sine ia naştere o nouă porţiune:
Eul, care are o dublă funcţie – pe de o parte, de a se adapta lumii externe şi, pe de
altă parte, de a controla instinctele Sinelui, luând decizii în legătură cu satisfacerea
acestora. Eul apare de timpuriu în viaţă şi operează raţional, după principiul
adaptării la realitate. Sarcina eului este dificilă, el mediază între cerinţele sinelui şi
solicitările externe. Când nu poate realiza aceasta, apare anxietatea. Anxietatea,
prelungită şi nerezolvată, conduce la comportament nevrotic.
Funcția Eului stă în satisfacerea simultană a cerințelor Sinelui, Supraeuluiși
realității.
a. SUPRAEUL (Super-Ego) – vocea interiorizată a părinților noștri și a codurilor morle
ale societății. În măsura în care se diferențiază de Eu și i se opune, Supraeul va
deveni a treia forță de care trebuie să țină cont Eul. Este o forță care judecă fiind
sursa conștiinței noastre, a stării de vinovăție și de rușine.
Între aceste instanțe există raporturi dinamice,structurale șieconomice (investiții energetice,
compensări, decompensări). Cu toate că sunt diferite, Sinele si Supraeul se aseamănă prin faptul că
ambele reprezintă influențe ale trecutului (Sinele – ereditatea; Supraeul – influențe ale altor
oameni). Numai Eul este determinat de propria experiență individuală.
În 1923 Freud scrie despre Eul ideal (omul așa cum ar trebui să fie)

În concepția lui Freud nu există nimicarbitrarîn viața psihică. Cele mai mici idei, emoții au o cauză
fie conștientă, fie ascunsă în inconștient. Freud invocă determinismul sexual în legătură cu întreaga
activitate umană.Civilizația și cultura sunt, în conceptia sa,rezultate ale sublimăriiinstinctului
sexual, care își cheltuiește libidoul (energia) în procese secundare, în urma constrângerilorsociale,
educaționale. Se obțin astfel satisfacții substitutive în domenii ce nu mai țin de principiul plăcerii, ci
de cel al realității. Freud a încercat să ridice psihanaliza la rang de teorie a culturii.Jung afirma
despre ideea de sublimare că nu este decât o performanță de alchimist care transformă
vulgaritatea în noblețe.

Freud a creat o revoluție intelectuală care a schimbat radical imaginea despre om prin:
- întelegerea personalității ca sistem dinamic, ca o structură bio-psiho-socială;
- dialectica conștient-inconștient;
- a contribuit la introducerea, înainte de gestaltisti, a unei concepții structuraliste în
psihologie, corelând conceptele de „structură” și „funcție”;
- a promovat concepția genetică în psihologie, privind fenomenul psihic din punctul de vedere
al genezei și evoluției, precedându-l pe Jean Piaget;
- a demonstrat că afectivitatea, mai mult ca inteligența este factorul esențial al vieții
cotidiene
- a stimulat căutarea de noi metode de investigare a personalității (testele proiective.
Rorschach, TAT, Szondy;
- brainstorming-ul este o aplicare în domeniul creativitătii de grup a regulii fundamentale a
psihanalizei: asociații libere sustrase oricărei autocritici

CARL GUSTAVE JUNG ( 1875 –1961) dezvoltă PSIHOLOGIA ANALITICĂ.


 Pentru Jung libidoul este mai mult de natură spirituală decât sexuală;
 direcția forțelor care influențează persoana: pentru Freud omul este prizonier și victima a

2
trecutului; pentru Jung omul este modelat atât de trecut cât si de viitor;
 diferența principală între cei doi apare în problema inconștientului: pentru Freud este o
forță atotputernică, care domină conștiinta și personalitatea; Jung ia în
consideraredouăniveluri ale inconștientului:
o INCONȘTIENTUL PERSONAL
o INCONȘTIENTUL COLECTIV – acea parte distinctă și separată a inconștientului care
nu se bazează pe experiențele noastre individuale, compusă din imagini, simboluri și
sentimente ancestrale, care au rol de forme organizatoare ale tiparelor
comportamentale, cunoscute sub numele de ARHETIPURI. Arhetipurile sunt așadar
forme pre-existente, predispoziții psihice înnăscute, care setransmit ereditar, dar
sunt de natură psihoidă (ex: eroul, copilul, mama, Dumnezeu, moartea, puterea,
înțelepciunea bătrânului). Unele dintre ele sunt mai dezvoltate și influențează mai
mult psyche (totalitatea conștientului și a inconștientului):
 PERSONA este masca, imaginea publică a persoanei, pe care o poartă în
funcție de mediul sau situația în care se află,diferitde ceea ce este
realmente persoana.
 ANIMUS ȘI ANIMA
 Animus este arhetipul masculin din femeie
 Anima este arhetipul feminin din bărbat
 UMBRA este partea întunecată din persoană, puterea obscură și confuză a
inconștientului individual
 ADEVĂRATUL EU – cel mai important dintre toate arhetipurile. Acesta este
un arhetip central, organizator, care tinde să organizeze toate celelealte
aspecte într-un eu întreg, unificat. Adevăratul scop al existenței umane este
acela de a atinge o stare de spirit avansată și iluminată, la care se referă în
termeni de “realizare de sine”, iar calea către aceasta rezidă în arhetipul
Adevăratului Eu.

Jung împreună cu Wolfgang Pauli (laureat al premiului Nobel pentru fizică în1945) a elaborat
PRINCIPIUL SINCRONICITĂȚII, al conexiunii acauzale. Acest principiul se referăla apariția simultană
a două evenimente printr-o coincidență semnificativă, fără a exista o relație cauză-efect. În
concepția lui Jung, dincolo de universul vizibil, există un continuum nespațial și netemporal,
universul inconștientului, în care sunt abolite toate opozițiile lume/psyche, caracterul liniar al
timpului, spațiul, cauzalitatea. El consideră că materia și psyche sunt două aspecte ale aceleiași
realități: UNUS MUNDUS și vorbește despre natura psihoidă a universului sau despre psihismul
obiectiv.

Jung a adus multiple contribuții în ceea ce priveste personalitatea. Pentru elprocesul cel mai
important de construcție și reconstrucție a personalității este INDIVIDUAREA. Individuarea este un
proces de maturație psihică, de autoorganizare aunui centru interior care întreține o pulsiune
spirituală de centrare și sens. Prin ea seformează și diferențiază individul.
O altăcontribuție adusă de Jung se referă la tehnicile de studiu apersonalitații: testul de
determinare a orientării extraversie vs. introversie; testul asociativ verbal; interpretarea viselor în
succesiune, pe serii de vise; diferite teste proiective.

ALFRED ADLER(1870-1937) întemeiază un sistem propriu pe care îl numeștePSIHOLOGIE


INDIVIDUALĂ, care este o revanșă a socialului asupra biologicului freudian. Psihologia individuală
este psihologia unui tot indivizibil care se raportează în același timp la individul în sine și la relația
sa cu comunitatea, influența mediului social fiind esențială.
El dezvoltă teoria „complexului de inferioritate”,fiind interest și de efectele pozitive și negative ale
stimei de sine. În concepția sa a te simți inferior este o experiență umană universală ce își are
rădăcinile în copilărie. Copiii se simt în mod firesc inferiori, deoarece sunt înconjurați constant de

3
persoane mai puternice , cu capacități mai mari. Într-un psihic echilibrat acest sentiment de
inferioritate cere o compensare permanentă și astfeldevine factor stimulator al dezvoltării psihice,
reușita eliminând sentimentul de inferioritate. Acest process al creșterii psihice este continuu. Într-
un psihic dezechilibrat, succesul nu elimină sentimentul de inferioritate și prin urmare se dezvoltă
într-un complex de inferioritate.
În opera lui Adler se găsesc observații din domeniul caracterologiei.Adler si-a întemeiat concepția
pe teoria lui Nietzsche asupra „voinței de putere”. Înconceptia sa, în dezvoltarea caracterului un rol
important îl joacă aspirația către putere, conjugată cu sentimentul de comuniune socială
Curentul psihanalitic se bucură de cea mai mare longevitate din istoria psihologiei.

„A treia forță în psihologie”, PSIHOLOGIA UMANISTĂ americanăîncepe să se dezvolte prinanii 50ca


efort de a corectaconcepţia limitată asupra naturii umane, împărtăşită de psihanaliză şi
behaviorismul radical.Umanismul s-a putut naște numai în SUA, unde exista o ideologie a
individualității
Umaniștii acuză psihanalizadepesimism în abordareadezvoltării personalității, concepția
umanistăfiind plină de optimism și încredere înnatura umană. Ei consideră că oamenii își
modelează și își construiesc activ personalitatea, sunt liberi și generoși, cu potențial pentru
creștere și dezvoltare.
Principiile orientării umaniste sunt:
- centrarea pe psihologia experienţelor personale;conștiința subiectivă a individului.
- creativitatea şi autorealizarea trebuie să fie interesele psihologului;omul nu are pur și
simplu caracteristicile unei mașini, el nu este o păpușă vie, determinată de forțele
instinctelor inconștiente și/sau ale mediului, ci este o persoană care creează sensul vieții,
care încorporează o dimensiune a vieții subiective. Psihologia umanistă privește dincolo de
modelul psihologic medical si privește persoana dintr-un punct de vedere non-patologic.
Obiectivul terapiei este ca pacientulsă aibă o conștiință de sine mai sănătoasă, adică
săobțină autorealizarea.
- trebuie cercetate problemele sociale semnificative, poziția omului în lumea de azi, și
identificate soluții la problemele umane ale timpului actual.
- demnitatea omului este problema centrală a orientării umaniste. Psihologia umanistă este o
declarație de independență, în care omulse alege pe sine, angajându-se, într-o lume extrem
de dificilă și adesea tragică, să devină el însuși, nu un sclav, să se definească prin Sinele său
unic și individual.

ABRAHAM MASLOW (1908-1970) utilizează în psihologia saconcepte originale precum:


metamotivație,piramida trebuințelor umane, self-actualization, „peak experience”. Experiențele
de vârf sunt experiențe intense, mistice, însoțite de pierderea noțiunii de loc și timp și provin din
dragoste, credință religioasă, explozii de creativitate sau din fuziunea cu natura.
Maslow este considerat ca cel mai mare cercetător al motivației umane, identificând două tipuri de
motivație:
 motivația datorată lipsei, nevoia de a reduce tensiuni fiziologice ( foame, sete etc.) care
poate fi considerată ca o corectare a inadecvării
 motivația datorată creșterii, legată de satisfacerea unor nevoi ca apreciere,dragoste. Acest
tip de motivație acționează conform principiului că atunci când nu mai există nicio lipsă,
oamenii simt nevoia să se dezvolte, depășindu-și condiția prezentă.
Motivele formează un pattern care poate forma o ierarhie – ierarhia nevoilor. Toate aceste nevoi
sunt înnăscute și prezente cel puțin la început la toți oamenii și nevoile bazale trebuie satisfăcute
cel puțin parțial înainte ca cele superioare să devină importante. Piramida trebuințelor are 7 niveluri
și 3 paliere:
 palierul de bază cuprinde 2 niveluri:
o nevoi fizice: foame, sete
o nevoi de securitate: adăpost și siguranță
 palierul superior de bază cuprinde 4 niveluri:

4
o nevoia de apartenență și dragoste
o nevoia de stimă și apreciere
o nevoi cognitive
o nevoi estetice: frumusețe, ordine, simetrie
 palierul superior cuprinde 1 nivel: self-actualization(realizare a Sinelui),o meta-nevoie care
constă în motivația pentru valori mai înalte, derealizare a sinelui prin frumusețe, unicitate,
perfecțiune, transcendență, dorința de a crea, adică împlinirea la maximum a propriului
potențial.

CARL RANSOM ROGERS (1902-1987)este cel mai important teoretician al psihologiei umaniste
americane. El consideră că teoriile de la vremea respectivă erau prea rigide pentru a gestiona ceva
atât de dinamic cum este experiența umană și că umanitatea este mult prea diversă pentru a se
încadra în anumite categorii bine delimitate. În opinia sa experiența umanăeste oentitate vie aflată
în continuă transformare.
Consideră că multe probleme se nasc din dilema „a trebui/a dori”, un conflict dintre ceea ce oamenii
cred că ar trebui să facă și ceea ce simt că este mai bine pentru ei să facă. Disconfortul generat de
această dilemă generează anxietate.(amintește într-o anumită măsură de conflictul conștien-
inconștient,principiul plăcerii – principiul rațiunii al lui Freud)
Teoria lui Rogers pornește de la premisa căoamenii sunt în general buni, că individul este unic și are
nevoie bazală de o imagine pozitivă, de respect șiadmirația altora. Rogers consideră că toți oamenii
se nasc cu tendință spre realizarea de sine.Conceptul central este”Sinele” (perspectiva asupra
propriei persoane, dobândită în cursul vieții) sub două aspecte:
 sinele perceput, care influențează modul în care individul percepe lumea șipropriul
comportament
 sinele ideal, percepția modului în care individul ar dori sau ar trebui să fie (concept
careamintește de Eul ideal al lui Freud)
Când există o relativă compatibilitate între sinele perceput si cel ideal există sănătate psihică.
Problemele psihologice apar atunci când există incongruență întreacestea
Rogers inițiază terapia centrată pe client, ca metodă nouă de psihoterapie. În concepția sa clienții
(nu pacienții) au puterea și motivația de a se ajuta singuri, iarfacilitatorul (nu terapeutul) nu este o
figura autoritară, ci cel care îl ajută pe client să-șiclarifice gândurile, să-și controleze
destinul.Psihoterapia este non-directivă. Rogers a utilizat și terapia de grup.

Continuatoare a psihologiei umaniste, psihologia transpersonală este considerată a 4-a forță în


psihologie fiind fondată de psihiatrul ceh Stanislaw Grof. Ea urmărește extinderea
câmpuluicercetărilor prin transcenderea limitelor obișnuite ale self-ului și persoanei,. Este vorba
despre o conștiință în care omul se simte una cu cosmosul ca totalitate.

Mișcarea New Age s-a dezvoltat sub influența psihologiei transpersonale și afilosofiei orientale.Ea
promoveazăparadigma holistă sau „revrăjirea Vărsătorului”. Acest curent apare sub forma unui neo-
gnosticism cudiferite denumiri: teosofie,antroposofie, scientologie, mișcarea Graal.

Logoterapia (Viktor E. Frankl) este o terapie prin Logos prin care clienții sunt ajutați să-și găsească
un sens în viață prin trei modalități:acțiunea, experiența unei valori sau suferința (este o concepție
apropiată de cea creștină, unde omul trebuie să fie capabil să găseascăun sens suferinței sale).

Psihologia umanistă și psihanaliza nu se află în competiție, ci fiecare are o contribuție semnificativă


la înțelegerea minții și a comportamentului uman. Prin introducerea conceptului de „individuare” și
a celui de „realizare de sine” Jung este precursorul psihologiei umaniste.Individuarea seamănă cu
„teoria maturității psihice a persoanei” (Carl Rogers) iar conceptul de„realizare de sine” este
premisa conceptului de „self-actualization”al lui Maslow.
Psihologia umanistă, de fapt, adaugă o nouă dimensiune ce creează o perspectivaă holistică asupra
ființei umane.

5
6