Suport de Curs Nursing 1

SUPORT DE CURS
MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI

NURSING-UL
SPECIALIZAREA: ASISTENT
MEDICAL GENERALIST
AN I
1
CUPRINS
1. Programa scolara........................................................................................pag. 3
2. Nevoile fundamentale ...............................................................................pag. 13
3. Procesul de ingrijire...................................................................................pag. 16
4. Nevoia de a comunica................................................................................pag. 43
5. Nevoia de a respira.....................................................................................pag. 71
6. Circulatia arteriala......................................................................................pag. 92
7. Nevoia de a manca, a bea...........................................................................pag. 102
8. Nevoia de a elimina....................................................................................pag. 119
9. Nevoia de se misca, de a-si păstra o bună postură.....................................pag. 157
10. Nevoia de a dormi, a se odihni.................................................................pag. 171
11. Nevoia de a se îmbrăca, a se dezbrăca......................................................pag. 193
12. Nevoia de a-si menţine temperature in limite normale.............................pag. 199
13. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele ..........................pag. 208
14. Nevoia de a evita pericolele..................................................................... pag. 227
15. Nevoia de a se ocupa de propria realizare.............................................. pag. 249
16. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe si valori....................... pag. 259
17. Nevoia de a se recrea................................................................................pag. 268
18. Nevoia de a învăţa....................................................................................pag. 273
19. Bibliografie...............................................................................................pag. 281
2
1. MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI NURSING-UL
 Notă introductivă
Modulul FIINTA UMANA SI NURSING-UL face parte integrantă din pregătirea
generală din
anul I, pentru calificarea: asistent medical generalist.
In modulul FIINTA UMANA SI NURSING-UL se regăsesc abilităţile din unitatea
de competenţă tehnică de bază FIINTA UMANA SI NURSING-UL. Modulul are
alocate 120 de ore, din care 60 de ore, invatamant clinic. Prin parcurgerea programei
scolare se asigură dobândirea competenţelor descrise in standardul de pregătire
profesională. Programa scolară se va utiliza împreună cu standardul de pregătire
profesională specifice calificării.
 Lista competenţelor specifice unităţii de competenţă corespunzătoare

modulului:
14.1. Analizează nevoile fundamentale specifice funcţiei umane.

14.2. Identifică problemele de dependenţă.
14.3. Rezumă supravegherea si intervenţiile specifice problemelor de dependenţă.
14.4. Identifică etapele procesului de îngrijire (nursing).
14.5. Aplică procesul de îngrijire (nursing).
14.6. Stabileste gradul de autonomie/dependenţă a pacientului.
 Tabelul de corelare a competenţelor si conţinuturilor

Unitatea de competenţă: FIINTA UMANA SI NURSING-UL
Nr. Unitatea de Competente Continuturi

crt competenta
14. Fiinta C 1. 1. Nevoile fundamentale: a comunica; a respira; a manca,
umana si Analizează a bea; a elimina; a se misca; a-si păstra o bună postură; a
nursing-ul nevoile dormi, a se odihni; a se îmbrăca, a se dezbrăca; a-si
fundamentale menţine temperature in limite normale; a fi curat, îngrijit; a
specifice evita pericolele; a acţiona conform propriilor credinţe si
fiinţei valori; a fi util; a se realiza; a se recrea; a învăţa.
umane. 2. Surse de dificultate: fizice, psihologice, sociologice,
lipsa de cunostinţe.
1.1 Nevoia a comunica
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii (biologici,
psihologici, sociologici), manifestările de independenţă
(debit verbal facil, ritm moderat, limbaj clar si precis,
3
facies expresiv, gesturi si posturi adecvate, percepţia
obiectivă a mesajelor primite, atitudini de receptivitate si
încredere in ceilalţi, apartenenţa la grupuri de interes
divers, etc.)
1.2. Nevoia a respira :
psihologici, sociologici), manifestările de independenţa
(respiraţia silenţioasa, ritmica, fără efort, pe nas, coloraţie
normală a tegumentelor si mucoaselor).
1.3. Nevoia a manca si a bea :
(ingestie de alimente si de lichide in cantitate si calitate
corespunzătoare vârstei, activităţii; masticaţie lentă cu
gura închisă; reflex de deglutiţie prezent, digestie lentă,
obiceiuri alimentare sănătoase, stare de
constituţie normală).
1.4. Nevoia a elimina :
(eliminări fiziologice in limite normale, absenţa
eliminărilor patologice, stare de confort).
1.5. Nevoia a se misca si a-si menţine o buna postura :
(miscări ample, nedureroase, articulaţii mobile, postură
adecvată, normotonie, puls si T.A. in limite normale).
1.6. Nevoia a dormi si a se odihni :
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii
depuse, somn linistit, fără întreruperi si fără cosmaruri,
stare de relaxare).
1.7. Nevoia a se îmbrăca si a se dezbrăca :
(deprinderi corecte, îmbrăcăminte curată, adecvată rolului
si temperaturii mediului ambiant, purtarea de obiecte
semnificative, intimitate,
capacitatea fizică de a se îmbrăca si a se dezbrăca singur,
de a-si alege vestimentaţia).
1.8. Nevoia a-si menţine temperatura in limite normale:
4
(valori constante ale temperaturii corporale 370 C in
cavitatea bucală, 37,30 C in cavitatea rectală si 36,40 C in
regiunea axilară, coloraţie normala a tegumentelor, piele
uscata, fără transpiraţii, stare de confort,
fără modificări ale stării de cunostinţa si ale funcţiilor
vitale).
1.9. Nevoia a fi curat, îngrijit si a-si proteja
tegumentele :
(piele curată, îngrijită, integra, fanere curate si intacte,
stare de
confort).
1.10. Nevoia a evita pericolele:
(capacitatea fizica si psihica de a se proteja de pericolele
din mediu, utilizarea mecanismelor naturale de apărare,
masuri preventive, securitate fizică si psihologică).
1.11. Nevoia a se ocupa de propria realizare:
(autonomie, stima de sine, imagine de sine pozitiva,
manifestări de satisfacţie, luarea deciziei, valorizarea
propriei munci, ocupaţie individuală care permite
satisfacerea nevoii, apartenenţa la un grup social).
1.12. Nevoia a acţiona conform credinţelor si valorilor
sale:
(gesturi si atitudini corporale, asistarea la ceremoniile
religioase, utilizarea de obiecte religioase, apartenenţa la
grupuri religioase sau umanitare, participarea la opere de
caritate, angajarea in activităţi sociale, umanitare sau
creative).
1.13. Nevoia a se recrea:
(divertisment, joc, loisir, relaxare).
1.14. Nevoia a învăţa:
5
(dorinţă, interes pentru a învăţa, stare de receptivitate,
achiziţia de cunostinţe, modificarea comportamentului faţă
de sănătate, achiziţia de noi atitudini si abilitaţi pentru a-si
menţine sănătatea).
2. Probleme de dependenta
2.1. Nevoia a comunica:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia. Probleme de
dependenţă: comunicare ineficace la nivel senzo-motor,
comunicare ineficace la nivel intelectual, comunicare
ineficace la nivel afectiv.
Manifestări de dependenţă: tulburări senzoriale, tulburări
de vorbire, dificultăţi de înţelegere, limbaj incoerent,
confuzie, dezorientare, dificultatea de a-si exprima
sentimentele, de a se afirma, dificultatea sau
imposibilitatea de a stabili relaţii semnificative, etc.
Surse de dificultate: deficit senzorial, surmenaj, durere,
consum de droguri, dezechilibru hidroelectrolitic,
anxietate, stres, neadaptarea la boală, statut socio-
economic defavorizant, izolare socială, educaţie
inadecvată, lipsa de cunostinţe.
2.2. Nevoia a respira:
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: dispnee, alterarea vocii,
clearance ineficient al cailor respiratorii.
Manifestări de dependenţă: respiră cu dificultate, respiră
pe nas, cu zgomot, cianoză, epistaxis, tuse, expectoraţie,
ortopnee, senzaţie de sufocare, tahipnee, bradipnee.
Surse de dificultate: inflamaţia mucoasei, tabagismul,
obstrucţia, anxietatea, poluarea, lipsa de cunostinţe.
2.3. Nevoia a manca, a bea:
modul in care pacientul îsi satisface nevoia;
Probleme de dependenţă: alimentaţie inadecvata (deficit
sau surplus), intoleranta digestiva.
Manifestări de dependenţă: anorexie, disfagie, greţuri,
vărsături, deshidratare, slăbire sau crestere in greutate,
apatie, diminuarea energiei, edeme, etc.
Surse de dificultate: alterarea mucoasei tubului digestiv si
a peristaltismului intestinal, refuzul alimentar, obstrucţia,
durerea, tulburările de gândire, anxietatea, sărăcia,
deficitul de cunostinţe.
2.4. Nevoia a elimina:
6
Probleme de dependenţă: diareea, constipaţia, incontinenţa
de urină si materii fecale, retenţia de urină, eliminare
urinară inadecvată prin deficit sau surplus, diaforeză, etc.
Manifestări de dependenţă: scaune frecvente de
consistenţă redusă sau crescută, crampe abdominale, colici
abdominale, semne de deshidratare, balonare, flatulenţă,
anorexie, cefalee, pierderi necontrolate de urină si de
materii fecale, iritaţia pielii, durere, glob vezical, anurie,
oligurie, disurie, hematurie, piurie, poliurie, etc.
Surse de dificultate: alterarea mucoasei intestinale,
vezicale, intoxicaţii alimentare, medicamentoase, stresul,
obstrucţia, infecţia, situaţia de criza, schimbarea modului
de viata sau a mediului ambiental, alterarea centrilor
nervosi, tulburări de gândire, lipsa de cunostinţe, etc.
2.5. Nevoia a se misca si a-si menţine o buna postura :
Probleme de dependenţă: imobilitate, hiperactivitate,
necoordonarea miscărilor, postură inadecvată, circulaţie
C 2. inadecvată.
Identifică Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se mobiliza,
problemele de diminuarea sau absenţa miscărilor, anchiloze, atrofie
dependenţă. musculară,spasme, ticuri, mânie, euforie, miscări rapide si
frecvente (mers si gestica), ataxie, convulsii, rigiditate
musculară, deformări, dificultatea de a rămâne in poziţie
adecvată, cifoză, lordoză, scolioză etc.
Surse de dificultate: traumatisme, alterarea centrilor
nervosi si a sistemului locomotor, tulburări de gândire,
anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de
stimuli din mediu sau privare de stimuli, alcoolismul,
condiţii de munca inadecvate, lipsa de cunostinţe etc.
2.6. Nevoia a dormi si a se odihni :
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie,
disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi,
oboseala, iritabilitate, lentoare in comportamentele verbale
si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri
musculare, facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A.
si a pulsului, somnolenţă diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice,
durerea, surmenajul, tulburările de gândire, situaţiile de
criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale
lipsa de cunostinţe, etc.
7
2.7. Nevoia a se îmbrăca si a se dezbrăca :
Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a
se dezbrăca.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si
a se dezbrăca, refuzul de a se îmbrăca/dezbrăca, vesminte
inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate,
dezinteres pentru îmbrăcăminte, haine inconfortabile.
Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice,
durere, tulburări de gândire, anxietate, stres, situaţii de
criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de
cunostinţe, etc.
2.8. Nevoia a-si menţine temperatura in limite normale
:
Probleme de dependenţă: hipertermie, hipotermie.
Manifestări de dependenţă: temperatura corporală crescută
(peste 380 C) sau scăzută (sub 360 C), frisoane,
diminuarea sau cresterea pulsului si a T.A., senzaţie de frig
sau de căldură, piele caldă sau rece, cefalee, agitaţie,
roseaţă sau paloare, cianoză, dezorientare, diaforeză,
convulsii, halucinaţii, nevoia imperioasă de a dormi, dureri
la nivelul regiunilor afectate, degerături/arsuri, etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, dereglări in
funcţionarea hipotalamusului, expuneri excesive la căldură
sau la frig, anxietate, condiţii de mediu inadecvate,
îmbrăcăminte inadecvată, lipsa de cunostinţe, etc.
2.9. Nevoia a fi curat, îngrijit si a-si proteja
tegumentele :
Probleme de dependenţă: murdăria, alterarea tegumentelor
si fanerelor.
Manifestări de dependenţă: piele murdara, leziuni la
nivelul tegumentelor, semne de inflamaţie, fanere murdare
(par gras, secreţii nazale, prezenţa de tartru pe dinţi),
halenă, pediculoză, dezinteres pentru igiena corporală,
edeme, leziuni de grataj, etc.
Surse de dificultate: imobilizarea, constrângerile fizice,
circulaţie inadecvată, tulburări de gândire, anxietate, stres,
situaţii de criză, sărăcia, esecul profesional, conflictul de
rol, lipsa de cunostinţe, ignoranţa.
2.10. Nevoia a evita pericolele:
Probleme de dependenţă: vulnerabilitate faţă de pericole,
8
atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau
amândurora.
Manifestări de dependenţă: predispoziţie la accidente, la
infecţii, la boli, surmenaj, depresie sau agresivitate, semne
de inflamaţie, durere.
Surse de dificultate: semne de insecuritate psihologică,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii
corporale, situaţia de criză, mediul insalubru, poluarea,
condiţii grele de muncă, sărăcia, promiscuitatea, lipsa de
C 3. cunostinţe, deficit senzorial.
Rezumă 2.11. Nevoia a se ocupa de propria realizare:
supravegherea Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
si modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
intervenţiile Probleme de dependenţă: devalorizarea, neputinţa.
specifice Manifestări de dependenţă: sentiment de inferioritate si de
problemelor pierdere a imaginii de sine, dificultatea de a participa la
de activităţi obisnuite sau noi; dificultatea de a lua decizii si
dependenţă. de a controla evenimentele, izolare, depresie sau
agresivitate, sentiment de inutilitate, de respingere.
Surse de dificultate: handicap fizic, alterarea unor funcţii,
constrângeri fizice, tulburări de gândire, anxietate,
pierderea imaginii de sine, situaţie de criză, conflicte de
rol, constrângeri din mediul social, lipsa de cunostinţe.
2.12. Nevoia a acţiona conform credinţelor si valorilor
sale:
Probleme de dependenţă: culpabilitate, frustrare.
Manifestări de dependenţă: poziţie umilă – miscări lente,
insomnie, plâns, autoînvinuire, depresie, manifestări de
anxietate (tahicardie, piele rece, hiperventilaţie),
agresivitate, senzaţie de pierdere a libertăţii, sentiment de
inutilitate etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, dureri,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea – separarea,
situaţiile de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine,
esecuri personale si profesionale, constrângeri familiale si
sociale, lipsa de cunostinţe.
2.13. Nevoia a se recrea:
Probleme de dependenţă: neplăcere, nemulţumire, deficit
de diversificare a activităţilor recreative.
Manifestări de dependenţă: tristeţe, descurajare, plâns,
diminuarea interesului, dificultatea de a se concentra,
agresivitate, plictiseală, dezinteres faţă de sine,
incapacitatea de desfăsura activităţi recreative –
privilegiate.
9
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, durere,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea – separarea,
situaţia de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine,
neadaptarea la boală, singurătatea, pensionarea, lipsa de
cunostinţe.
2.14. Nevoia a învăţa:
Probleme de dependenţă: ignoranţa, deficitul de
cunostinţe.
Manifestări de dependenţă: insuficienta cunoastere a
bolii sale, a măsurilor preventive, a tratamentului, refuzul
de a învăţa, lipsa de receptivitate, tulburări de învăţare,
neînţelegerea informaţiilor, lipsa interesului de a învăţa,
dificultatea de a învăţa măsurile preventive si curative.
Surse de dificultate: atingere fizica, handicap, durere,
tulburări de gândire, anxietate, stres, pierdere – separare,
situaţia de criză, mediul necunoscut, lipsa de educaţie,
schimbarea rolului, lipsa de cunostinţe.
3. Elemente de supraveghere si intervenţii specific
problemelor de dependenţă identificate la nevoile: a
comunica; a respira; a manca si a bea; a elimina; a se
misca si a-si păstra o bună postură; a dormi si a se odihni;
a se îmbrăca si a se dezbrăca; a-si menţine temperatura in
limite normale; a fi curat, îngrijit, a-si proteja tegumentele;
a evita pericolele; a acţiona conform credinţelor si
valorilor sale; a se recrea; a învăţa.
4.1. Etapele procesului de îngrijire: culegerea datelor,
analiza si interpretarea datelor, planificarea intervenţiilor,
implementarea planului de intervenţii, evaluarea.
4.2. Elementele cheie ale etapelor procesului de îngrijire
(nursing).
C 4 Identifică 4.3. Metode de culegere a datelor (observaţia, interviul);
etapele Surse de culegere a datelor (primare si secundare);
procesului de clasificarea datelor (subiective, obiective, date fixe, date
îngrijire variabile).
(nursing). 4.4. Probleme de sănătate: clasificare (actuale, potenţiale,
colaborative), diagnosticele de nursing: definiţie,
formularea diagnosticului de nursing după modelul P.E.S.,
diagnostic NANDA; obiective: criterii de formulare
(SPIRO), clasificarea obiectivelor (specifice, generale,
comportamentale)
4.5. Intervenţii: autonome, delegate, interdependente;
tipuri de îngrijire (acută, cronică, recuperatorie); priorităţi
de îngrijire.
4.6. Tipuri de planuri de îngrijire (nursing); metode de
implementare; responsabilităţi manageriale.
4.7. Pasi in procesul de evaluare: stabilirea criteriilor de
10
evaluare / standardelor; compararea rezultatelor obţinute
cu standardele; totalizarea rezultatelor evaluării,
identificarea nereusitelor; modificarea planului de
intervenţii.
5.1. Culegere de date prin diverse metode; clasificarea
datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate: percepţia
sănătăţii – gestionarea sănătăţii; nutriţie si metabolism;
eliminare; activitate – miscare; odihnă – repaus; rol si
C 5. Aplică relaţii; toleranţa la stres; valori si credinţe; percepţia de
procesul de sine; sexualitate – reproducere.
îngrijire 5.2. Diagnostice de nursing: tipuri de probleme
(nursing). identificate, priorităţi.
5.3. Planul de îngrijire: obiective adaptate resurselor
pacientului si problemelor identificate; intervenţii aplicate
in funcţie de priorităţi.
6. Bilanţul îngrijirilor aplicate.
6.1. Evidente: F.O. – evoluţie; planul de nursing –
rezultatele evaluării;
C 6. 6.2. Starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată;
Stabileste nivelul de independenţă/dependenţă;
gradul 6.3. Nevoile de bază: satisfăcute – pacient independent,
de autonomie nesatisfăcute – pacient dependent.
dependenţă a 6.4. Bilanţul negativ:
pacientulu 6.5. Revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing);
6.6. Criterii de revizuire: identificarea cauzelor bilanţului
negativ, reformularea obiectivelor, refacerea planului de
îngrijire (nursing), evaluarea.
 Sugestii metodologice
Pentru asigurarea continuităţii in predare, se recomandă ca fiecare nevoie să fie
prezentată după următorul plan: definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii,
factorii care influenţează satisfacerea nevoii, manifestările de independenţă, dependenţa
in satisfacerea nevoii (probleme de dependenţă, manifestări de dependenţă, surse de
dificultate), elemente de supraveghere si intervenţii specifice problemelor de dependenţă.
Cadrele didactice au libertatea de a decide asupra numărului de ore alocat fiecărei
teme in funcţie de: dificultatea temei, volumul si nivelul de cunostinţe, deprinderile si
abilităţile anterioare ale elevului, dotarea cu material didactic, ritmul de formare a
deprinderilor pentru membrii grupului de elevi instruiţi.
Modulul FIINTA UMANA SI NURSING-UL trebuie parcurs in paralel cu
modulele BAZELE STIINTEI NURSING-ULUI, TEHNICI DE NURSING SI
INVESTIGATII ale căror conţinuturi se completează si se întrepătrund asigurând o
viziune holistică asupra fiinţei umane si nursing-ului.
Ca metode de predare/învăţare se pot utiliza: expunerea, conversaţia, observaţia
dirijată, simularea, discuţia, lucrul in grup, studiul de caz si problematizarea care dezvoltă
gândirea critică, creativitatea si toleranţa faţă de punctele de vedere diferite. Se
11
recomandă activităţi de învăţare cu caracter practic-aplicativ: exerciţii de identificare,
studiu de caz, alcătuirea unui glosar cu termini specifici nevoilor.
Pregătirea practică se va realiza in săli de demonstraţie si stagii clinice in unităţi
sanitare si va avea ca scop antrenarea elevilor intr-un demers logic, sistematic, care să
permită:
- aprecierea nevoilor persoanei îngrijite;
- determinarea obiectivelor de îngrijire;
- planificarea si implementarea intervenţiilor specifice problemelor de dependenţă;
- evaluarea rezultatelor si reajustarea eventuală a unora din intervenţii.
Evaluarea trebuie să fie corelată cu criteriile de performanţă si cu tipul probelor de
evaluare precizate in Standardul de Pregătire Profesională. Se evaluează numai
competenţele din acest modul, evaluarea altor competenţe nefiind relevantă. Pe parcursul
modulului se realizează evaluarea formativă iar la sfârsitul lui se realizează evaluarea
sumativă pentru verificarea atingerii performanţelor. Ca instrumente de evaluare se pot
folosi: teste de evaluare de tip itemi, întrebări structurate, rezolvarea de sarcini,
gestionarea cazului.
Cadrele didactice care asigură pregătirea la acest modul îsi stabilesc durata evaluării
fiecărei competenţe, numărul de reevaluări si distribuţia acestora pe parcursul anului
scolar.
Instrumente de evaluare se pot folosi: teste de evaluare de tip itemi, întrebări
structurate, rezolvarea de sarcini, gestionarea cazului.
12
2. NEVOILE FUNDAMENTALE
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definitia celor 14 nevoi
fundamentale, cu componentele bio-psiho-sociale, si culturale ale individului.
Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul
profesiei de asistenta medicala.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta trebuie sa
stie ca o nevoie fundamentala este o necesitate vitala, esentiala a fiintei umane pentru a-si
asigura starea de bine, in apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. Nevoia de a comunica;
2. Nevoia de a respira;
3. Nevoia de a manca, a bea;
4. Nevoia de a elimina;
5. Nevoia de se misca, de a-si păstra o bună postură;
6. Nevoia de a dormi, a se odihni;
7. Nevoia de a se îmbrăca, a se dezbrăca;
8. Nevoia de a-si menţine temperature in limite normale;
9. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele;
10. Nevoia de a evita pericolele;
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe si valori;
12. Nevoia de a se ocupa de propria realizare;
13. Nevoia de a se recrea;
14. Nevoia de a învăţa.
In centrul ingrijirilor sta individul( fiinta umana) care este o entitate bio-psiho-
sociala, ce are necesitati fundamentale, comune tuturor indivivzilor , cu manifestari
speciale, pe care si le satisface singur daca se simpte bine. Individul trebuie privit ca o
entitate functionala formata din trei elemente fundamentale:
1.Mintea (rol de coordonare, elaborare de decizii)- genereaza obiective cognitive;
2.Spiritul( insertie sociala, stare afectiva) - genereaza obiective spirituale.
3.Corpul( anatomia si fiziologia aparatelor si sistemelor ce alcatuiesc corpul omenesc
- genereaza obiective somatice.
1 2
Dimensiune Fiinta Dimensiune
biofiziologica psihologica
1
3
Dimensiune
socio‐culturala
13
De aici sau creat cele 3 dimensiuni sub care trebuie privit individul, asemenatoare
unui triunghi echilateral in care nici o dimensiune nu poate fi ignorata pentru ca fiecare
are o relatie cu procesul de nursing:
- o dimensiune biofiziologica;
- o dimensiune psihologica;
- o dimensiune socio-culturala.
Cele 14 nevoi fundamentale imbraca forme foarte variate dupa individ, starea sa
de sanatate, maturitatea sa, obiceiuri personale si culturale. Fiecare nevoie prezinta
componente bio-fizico-socio-culturale.
Cele 14 nevoi formeaza un tot: a considera o nevoie facand abstractie de celelalte
constituie o negatie a “totului”; a incerca sa separi fizicul de psihic e inutil.
Dupa conceptual Virginiei Henderson, scopul ideal al profesiunii de asistenta este
independenta persoanei in satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.
Independenta si dependenta in satisfacerea nevoilor fundamentale
Ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic, pacientul trebuie sa atinga un nivel
minim de satisfacere a nevoilor sale.
Independenta la adult reprezinta un bun echilibru fiziologic si psihologic, atingerea
unui nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor prin actiuni pe care le indeplineste
individual insusi(singur) , fara ajutorul unei alte persoane. Independenta este deci
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin actiuni proprii, indeplinite de persoana
insasi.
Pentru copii, independenta se considera si atunci cand nevoile sunt indeplinite cu
ajutorul altora in functie de faza de crestere si de dezvoltare a copilului.
Dependenta reprezinta incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de
a indeplini singur, fara ajutorul unei alte persoane, actiuni care sa-i permita un nivel
acceptabil in satisfacerea nevoilor astfel incat sa fie independent.
Originea probabila a acestei dependente este o lipsa de forta (cand pacientul nu
poate) , lipsa de vointa (cand nu vrea), lipsa de cunoastere ( cand pacientul nu stie cum
sa actioneze pentru satisfacerea nevoilor fundamentale).
Manifestarea de dependenta
Atunci cand o nevoie fundamentala este nesatisfacuta din cauza unei surse de dificultate,
apar una sau mai multe manifestari de dependenta. Acestea sunt semne observabile ale
unei anumite incapacitate a persoanei de a raspunde prin el insusi la aceasta nevoie.
Tipuri de dependenta si nivelul de interventie
Dependenta poate sa intereseze aspectul biologic, psihologic, social, cultural si
spiritual al fiintei umane.
Pacientul poate sa prezinte patru forme de dependenta:
-potentiala;
-actuala;
-descrescanda;
-permanenta.
1. Potential- atunci cand problema de dependenta este posibil sa apara din cauza unor
predispozitii , iar in acest caz trebuie planificata o interventie.
2. Actuala- atunci cand problema este prezenta, dependenta este actuala, iar in acest caz
actiunile vor fi corective.
14
3. Descrescanda- cand dependenta pacientului se reduce este in descrestere, iar rolul
asistentei in caz este de a sustine acest progres si de a ajuta pacientul sa-si regaseasca
gradul optimal de autonomie.
4. Permanenta- atunci cand , in ciuda ingrijirilor din partea asistentei, problema nu poate
fi corectata si dependenta este permanenta sau cronica. Rolul asistentei este in acest caz
suplinirea a ceea ce el nu poate face independent si de a-l ajuta sa se adapteze in aceste
limite.
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependentei, adica, orice
obstacol major care impiedica satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale .
Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
1. Factori de ordin fizic ;
2. Factori de ordin psihologic ;
3. Factori de ordin social ;
4. Factori de ordin spiritual ;
5. Factori legati de insuficiente cunostiinte.
1.Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele( piedicile) fizice de natura
intrinseca sau extrinseca ce influenteaza negative satisfacerea uneia sau mai multor nevoi
fundamentale. Sursele de dificultate intrinseci provin de la individul insusi( ex.
oparalizie, o problema metabolica, o infectie etc) . Sursele de dificultate extrinseci
cuprind cuprind agenti externi care in contact cu organismul uman impiedica
functionarea normala( ex. sonda nazo-gastrica sau vezicala care cauzeaza iritatii,
pansament compesiv, o imobilizare, etc) .
2.Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente si emotii , adica starile
sufletesti si intelectuale care pot influenta satisfacerea anumitor nevoi fundamentale (
tulburari de gandire, anxietate, stress, situatie de criza, doliu, etc.) . Manifestarile de
dependenta de la acest nivel pot afecta toate nevoile.
3.Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele de incadrare in comunitate.
Ele se pot prezenta sub forma de modificari ale rolului social( serviciu nou, somaj),
dificultati de comunicare, probleme de adaptare la o cultura, sentiment de respingere etc.
Sursele de dificultate de ordin social pot sa afecteze calitatea vietii si pot fii surse de
stres, de depresie, de malnutritie etc.
4.Sursele de dificultate de ordin spiritual constau in aspiratiile spirituale, revolta
persoanei asupra sensului vietii, intrebari religioase, filosofice, limite in practicarea
religiei care-i dau persoanei insatisfactii. Au repercursiuni, in special, asupra persoanelor
in varsta sau la muribunzi.
5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunostiinte. Este necesar sa se acorde
pacientului informatii pentru cunoasterea de sine, cunostiinte despre sanatate si boala,
cunoasterea celorlalte personae, cunoasterea mediului social.
15
3. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
DEFINITIE, GENERALITATI
Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si

desfasurare a ingrijirilor, de identificare, diagnosticare, şi soluţionare a problemelor de
dependenta, formuland un plan de interventie si evaluand eficienta acestui plan, in urma
implementarii lui.
Permite asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să trateze
răspunsurile umane în faţa îmbolnăvirii şi la boală;
Filozofia modernă a procesului de nursing se bazează pe îngrijirea individuală a
pacientului, pe baza unui plan care va asigura îngrijirea specifică menită să răspundă
cerinţelor fiecărui individ;
Nursingul se bazeaza pe actiuni competente obtinute in practica de specialitate,
dar si pe un sistem de atitudini fata de om, fata de profesie, fata de lume;
Înainte de a implementa orice strategie de nursing pentru îngrijirea pacientului,
trebuie să stabilim ce este necesar pentru acea persoană din punctul de vedere al
nursingului şi în ce mod se poate răspunde optim nevoilor sale.
Activitatea de nursing isi directioneaza cunostintele si deprinderile catre patru
obiective majore care devin responsabilitatile majore ale profesiunii:
- promovarea sanatatii;
- prevenirea imbolnavirilor;
- restabilirea sanatatii;
- inlaturarea suferintei;
Modelul medical de îngrijire caută informaţii despre semne, simptome şi rezultate
ale investigaţiilor referitoare la o boală, încearcă să afle un diagnostic şi apoi instituie un
tratament corespunzător stării respective;
Aceasta este o abordare din perspectiva bolii, modelul nursing ţine seama de
condiţiile medicale, dar se concentrează asupra funcţionării în ansamblu a
individului.Rolul nursei/asistentei medicale este de a ajuta pacientul să se vindece şi să-şi
recapete nivelul maxim de independenţă: de exemplu = medicul diagnostichează o
bronşită acută şi prescrie antitermice, expectorante, antibiotice, bronhodilatatoare, etc, în
timp ce asistenta medicală va urmări în ce măsură bronşita îi afectează pacientului
capacitatea de a respira, mânca, dormi, a se mişca, etc. Această abordare orientată spre
probleme se concentrează pe dificultăţile prin care trece pacientul ca urmare a bolii şi
examinează modul în care acestea pot fi uşurate prin actul de îngrijiri/nursing.
Folosind o abordare holistică a îngrijirii, asistenta medicală va lua în consideraţie
toţi factorii care-l constituie pe un pacient într-o individualitate unică.
Ea trebuie să acorde importanţă tuturor aspectelor fizice, emoţionale, intelectuale,
sociale şi spirituale care afectează procesul bolii, atât în privinţa cauzelor, cât şi a
rezultatului.
16
EVOLUŢIA PROCESULUI DE NURSING
Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor

sociale, ajungand sa devina in prezent o metoda stiintifica de lucru a asistentei medicale.
Dacă iniţial s-a pus acentul pe ingrijirea persoanelor bolnave, în prezent se insista pe
mentinerea unei stări de sănătate corespunzatoare, pe preventie.
Hall in 1955 a utilizat pentru prima data termenul de proces de nursing. El
defineşte trei etape ale procesului: observarea, acordarea ajutorului şi validarea
( datelor).
Cei care au contribuit ulterior la dezvoltarea procesului de nursing au fost:
F.R. Kreuer,1957-defineste trei etape ale procesului: coordonarea, planificarea
si evaluarea ingijirilor.
D. Johnson, 1959 - consideră că procesul de nursing consta in aprecierea
situatiei, luarea deciziilor, implementarea actiunilor menite sa rezolve problemele de
evaluare.
Wiedenbach, 1963 - descrie şi el trei etape: observarea, acordarea ajutorului,
validarea.
D. Bloch, 1974 - identifica cinci etape ale procesului de nursing: colectarea
datelor, definirea problemei, planificarea şi implementarea interventiilor, evaluarea
acestora.
K. Gebbie si M.A. Levin, 1975 - identifică cinci etape ale procesului de nursing
şi anume: aprecierea, diagnosticul, planificarea, interventiile, evaluarea.
S.C. Roy, 1976 - propune sase etape: aprecierea comportamentului pacientului si
a influentei factorilor, identificarea problemei, obiective, interventii si evaluare.
CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING
Procesul de nursing - proces continuu
DIAGNOSTIC
PLANIFICARE
ANAMNEZĂ
(colectarea
IMPLEMENTARE
PACIENT
SCOP RATAT
SCOP ATINS
17
Procesul de nursing este:
 un proces organizat si planificat;
 un proces dinamic in fiecare etapa putand obtine noi date despre pacient;
 un sistem ciclic - etapele procesului de nursing sunt in inter-relatie ;
 o metoda rationala de planificare si promovare a intervenţiilor individualizate;
 o metoda stiintifica de rezolvare a problemelor actuale si potentiale ale pacientului;
 transformat in actiune prin utilizarea planului de nursing.
Procesul privit ca intreg este ciclic, paşii fiind intr-o interrelaţie, interdependenta si
recurenta.
Procesul de nursing- caracteristici:
1. Sistematic: caracterizat de folosirea unei proceduri obisnuite
2. Cu scop: ghidata de un anume scop.
3. Interactional: implica actiuni reciproce intre asistentele medicale si pacient.
4. Specific: formulat scris.
AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING
• intelegerea conceptelor de baza ale nursingului cum ar fi rolul nursingului, teoriile lui,
problemele legale si de licenta determina cresterea performantelor de nursing.
Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri
Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:

• permite asistentei medicale un control mai mare asupra propriei practici(creste
profesionalismul);
• creste responsabilitatea;
• da satisfactie muncii), folosind cunoştinţele, experienţa şi intuiţia în furnizarea de
îngrijiri a pacientului;
• asigură un limbaj comun pentru asistentele medicale şi ajută la verificarea profesiei;
• asigură continuitatea îngrijirii pacientului, prin comunicarea exactă a planului de îngri-
jire, pacientului şi membrelor echipei de îngrijire;
• permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului;
• evidentiaza legalitatea actiunilor.
Avantajele procesului de nursing pentru pacient
 beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;

 are asigurata continuitatea ingrijirilor-planul fiind accesibil echipei de sanatate care are
nevoie de un reper de informatii pentru fiecare problema;
 determina pacientul sa participe la ingrijiri si sa se preocupe de obtinerea unei mai
bune stari de sanatate.
ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING
 cunoasterea etapelor procesului de nursing;

 conducerea unui interviu in vederea obtinerii de date pertinente;
 observarea sistematica a pacientului;
18
 utilizarea comunicarii verbale si nonverbale;
 capacitatea de a stabili o relatie terapeutica;
 capacitatea de organizare a informatiilor obtinute;
 capacitatea de decizie;
 competenta si profesionalism in efectuarea interventiilor;
 cunoasterea principiilor de baza pentru fiecare interventie planificata.
CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

 nevoile bio-fiziologice, psihologice, socio-culturale si spirituale ale individului;
 etiologia diferitelor probleme;
 semnele caracteristice problemelor de sanatate;
 factori de risc pentru probeleme potentiale;
 valorile normale ale parametrilor de sanatate;
 resursele pentru implementarea strategiilor de nursing;
 tehnicile de nursing-aparatura si instrumentar utilizat,mod de efectuare,accidente;
 criteriile de evaluare;
 drepturile pacientului.
ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

PROCESULUI DE NURSING
 colectarea informatiilor;
 verificarea datelor;
 stabilirea profilului pacientului;
 interpretarea datelor;
 elaborarea diagnosticului de nursing;
 stabilirea prioritatilor;
 stabilirea obiectivelor;
 selectarea strategiilor de nursing;
 intocmirea planului de nursing.
FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)
I. De culegere a datelor.
II. De analizare si interpretare a datelor - de identificare a problemelor de îngrijire, a
nevoilor pacientului si stabilirea diagnosticului de nursing.
III. De planificare a îngrijirilor, cu:
- fixarea scopurilor şi obiectivelor;
- determinarea intervenţiilor privind îngrijirile.
IV. De aplicare în practică a planului de îngrijiri.
V. De evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic.
19
CULEGERE DE DATE
Definiţie
• este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile
necesare despre pacient, le ordoneaza in functie de sursa, de factorul de timp si de
factorul de gravitate, apoi organizează şi înregistrează datele culese.
• cuprinde date:
- continand informatii trecute,
- continand informatii actuale,
- legate de viata pacientului, de obiceiurile sale,
- legate de anturajul sau si de mediul inconjurator.
Scop
•asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;

•promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice,
psihice, sociale, culturale şi spirituale ale pacientului;
•adună datele pentru cercetarea de nursing;
•facilitează evaluarea îngrijirilor.
Tipuri de date:
1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:

•date obiective, prezinta o oarecare standardizare, sunt observabile, eventual masurabile.
(temperatura, puls, tensiune arteriala, cianoza, dispnee, varsaturi.)
•date subiective, sunt datele percepute de pacient si descrise de acesta (durere, ameteli,
greata, anxietatea, disconfortul fizic).
2.Datele se mai clasifica in:
• date relative stabile = nume, prenume, varsta, sex, starea civila, obiceiuri personale
( alimentatie, ritmul de viata), antecedente legate de sanatate( APF, APP, AHC), grup
sanguine, Rh, deficite senzoriale ( hipoacuzie, mutism), proteze ( dentare, de picior, de
mana), reactii alergice ( penicilina, medicamente), reteaua de sustinere a pacientului (
rude, nr. de telefon).
• date variabile = ele sunt in dinamica( se schimba) si necesita o permanenta reevaluare
din partea nursei. Sunt date despre temperatura, tensiune arteriala, puls, frecventa
respiratorie, apetit, eliminarea, somnul, miscarea, reactii alergice, inflamatii, infectii,
durere, oboseala, reactii la tratamente administrate, religia de care apartine pacientul in
masura in care afecteaza actul de nursing.
Domenii privitor la care se culeg datele:

•percepţia de către pacienţii a stării lor de sănătate actuală;
•stresori legaţi de sănătate şi strategii, pentru a le face faţă;
•stilul de viaţă;
•nevoi fiziologice de bază;
•alte nevoi;
•starea simţurilor;
•resurse/deficienţe;
20
Surse de date
 pacientul, constient este sursa cea mai pertinenta de culegere a datelor. Acesta aduce
cele mai adecvate date despre nevoile sale, despre stilul sau de viata, despre
antecedentele personale. Un pacient constient cooperant furnizeaza date valoroase care
vor contribui la acordarea de ingrijiri corespunzatoare;
 familia, poate furnizeaza informatii despre pacient daca acesta este copil, se afla intr-o
stare critica, este inconstient, are probleme mentale, de judecata, sau este confuz,
dezorientat;
 prietenii, pot fi o importanta sursa de culegere a datelor, deoarece sunt in masura sa
ofere informatii despre obiceiurile pacientului,anumite comportamente,care de cele mai
multe ori sunt mai vizibile si mai corect interpretate de cei din jur decat de pacientul
insusi;
 membrii echipei de sănătate, formata din medic, asistenti medicali, fizioterapeuti,
kinetoterapeuti, psihoterapeuti, asistenti sociali, pot furniza informatii valoroase despre
modul in care acesta interactioneaza, reactia la anumite proceduri si informatii medicale
etc);
 fişa medicală a pacientului; documentele medicale. Asistentul medical, atunci cand
strange informatii de la si despre pacient, este indicat sa ceara documentele scrise , astfel
incat sa confrunte informatiile obtinute verbal cu cele scrise. Astfel asistentul medical
poate obtine date mai multe si mai valoroase.
Metode de culegere a datelor
 Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii

despre = atitudini, comportament, stare generală, semne somatice.
Observarea este mijlocul de baza folosit de asistenta, bazandu-se pe cele 5 simturi
(vaz, auz, miros, simt tactil si mai putin gustul) cu care se obtin senzatii si perceptii la
nivelul scoartei cerebrale si determina pornirea unei actiuni.
Observarea este un proces mintal activ.
Dezavantajul il reprezinta subiectivismul celui care observa, determinat de starea
analizatorilor lui, de emotii. Trebuie sa fim constienti de aceasta doza de subiectivism si
sa-l stapanim prin efort intelectual astfel incat sa fim cat mai aproape de realitate.
Folosirea simturilor si culegerea datelor cu ajutorul lor:
-- vazul :
- date despre starea generala a pacientului: stare de bine, stare modificata,
stare alterata ;
- date despre culoarea tegumentelor: eritem(coloratie rosie la nivelul pielii,
inrosire), escoriatii(zgarieturi), edem (acumulare de lichid seros in tesuturi,
tumefiere (edem insotit de semnele inflamatiei: rugor-roseata, dolor- durere,
calor- caldura), hematom(acumulare de sange in diferite tesuturi), paloare,
congestie(roseata), transpiratii etc.
- auzul – diferite zgomote produse de pacient:
- plans;
- ras;
- geamete;
- respiratie modificata;
21
- eructatii = evacuarea gazelor din tubul digestiv prin cavitatea bucala.
- borborisme = zgomote intestinale.
- simtul tactil depisteaza:
- durerea la atingere;
- caldura sau racirea tegumentelor;
- senzatia de fluctuenta = senzatia de moale la nivelul unei inflamatii
- senzatia de flatuenta = meteorism = balonare.
- simtul olfactiv sau mirosul – date despre starea de igiena a pacientului sau alte
mirosuri cum ar fi:
- halena = miros urat exaltat de pacient;
- halena amoniacala = pacientul miroase a urina, este intalnita in stadiul final
al afectiunilor renale;
-halena de alcool etilic = pacientul miroase a alcool, se intalneste in
alcoolism, etilism sau intoxicatii cu alcool;
-halena acetonica = pacientul miroase a acetone, este intalnita in stadiile
finale ale afectiunilor hepatice;
- halena fetida = miros greu, urat intalnit in cariile dentare;
- mirosurile caracteristice ale secretiilor fiziologice ( materii fecale, urina);
- mirosul secretiilor patologice ( puroi, plagi infectate).
Pacientul trebuie observat din toate cele 5 dimensiuni ( bio-psiho-socio-culturala si
spirituala). Se pot utilize de catre asistenta si instrumente: stetoscop, tensiometru,
termometru etc.
 Schimbul cu serviciile externe- medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la
domiciliu);
 Interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii.
Interviul este cea mai uzuala metoda de obtinere a datelor, atunci cand pacientul
este constient si cooperant. Acesta reprezinta culegerea de date (anamneza) sau discutia
cu pacientul. Prin interviu se pot obtine date despre istoricul bolii, despre factorii de risc,
despre problemele pacientului, dar si despre stilul sau de viata si schimbarile aparute in
starea sa de sanatate.
Obiectivele unui interviu sunt:
- initierea unei relatii corespunzatoare intre asistent si pacient;
- obtinerea informatiilor pe toate directiile: fizic, emotional, social;
- observarea atenta a pacientului si a comportamentului sau;
- dezvoltarea compliantei terapeutice;
In realizarea interviului sunt necesare :
- conditii pentru interviu,
- abilitati ale asistentei.
Conditii pentru realizarea unui interviu :
- alegerea momentului potrivit pentru interviu, a cadrului adecvat, in liniste si intimitate ;
- respectarea orelor de masa , de odihna si a perioadelor de mare suferinta ;
- progamarea unui interval de timp suficient pentru a permite pacientului sa-si exprime
relatarile in ritmul lui ;
- respectarea intimitatii sia confortului pacientului ;
- abordarea din partea asistentei a unui comportament care sa exprime acceptare ,
ascultare , respect , empatie.
22
Abilitati din partea asistentului medical:
- abilitati de comunicare din partea asistentului medical. Orice stangacie in conducerea
dialogului poate afecta calitatea informatiei sau poate perturba comunicarea;
- abilitati de a pune intrebari adecvate;
- abilitatea de a confirma sau de a verifica informatiile – permite asistentului medical sa-
si clarifice unele situatii pe care nu le-a inteles;
- abilitatea de a readuce pacientul la raspunsurile necesare;
- abilitatea de a face o sinteza a ceea ce a spus pacientul;
- abilitatea de a practica o ascultare activa facand uneori referiri la evenimentele sau
amanuntele relatate de pacient;
- asistentul medical trebuie sa stie sa treaca sub tacere evenimente neplacute pentru
pacient despre care acesta nu vrea sa vorbeasca; pacientul nu se grabeste;
- asistentul trebuie sa adopte un limbaj corespunzator nivelului educational si cultural al
pacientului ; nu se pun mai multe intrebari deodata deoarece pacientul se poate pierde;
- asistentul medical nu efectueaza alte activitati de nursing in timpul interviului . Se lasa
timp pacientului pentru a raspunde. Intrebarile se pun fara sa se sugereze raspunsurile ,
asistentul medical trebuie sa convinga pacientul sa relateze sincer si real. Daca este
necesar asistentul medical poate reveni asupra interviului.
Efectuarea interviului este un prilej de a initia o relatie interpersonala care se
poate finaliza in complianta terapeutica. Fara acest gen de relatie, orice incercare de a
aborda clientul poate esua.
Relatia dintre asistentul medical si pacient trebuie sa inceapa cu castigarea
increderii pacientului. Incepand o conversatie libera, aratand interes pentru ceea ce spune
pacientul, aprobandu-l cu gesturi discrete, fara a-l intrerupe si abordand o fata senina,
deschisa, poate chiar un zambet (daca situatia permite) vom putea obtine, pentru inceput,
disponibilitatea pacientului pentru initierea unei relatii interpersonale. In timpul
interviului, pozitia asistentului este in fata sau lateral de pacient, dar privirea trebuie sa fie
ferma, sincera si directa. Ocolirea privirii celuilalt inseamna a avea ceva de
ascuns.Gesturile sunt importante.Atingerea poate fi terapeutica, dar poate si deranja daca
vine prea brusc sau este insistenta. Unele persoane nu vor sa fie atinse.Statutul social al
pacientului este un indicator pentru gesturi, dar mai ales pentru atingeri.
Limbajul paraverbal are rolul de a mentine o comunicare eficienta.Tonul,
ondulatiile vocii, ritmul vocii, pauzele reprezinta puncte de reper pentru feed-back-ul
obtinut. Limbajul nonverbal este plin de semnificatii.Asistentul medical trebuie sa
urmareasca mimica si pantomimica pacientului.
Informatiile se obtin mult mai usor atunci cand conversatia are naturalete, iar
incodarea de la inceput a disparut. Desigur, starea pacientului are mare importanta.Intr-
un fel trebuie abordat un client care are o problema trecatoare si altfel o persoana care
are o boala grava, incurabila. Diferentieri de acest tip trebuie facute si in cazul
persoanelor cu dureri, la care interviul poate deveni un chin sau la persoanele depresive,
prea putin inclinate spre dialog.
Interviul trebuie sa fie o metoda stiintifica, nu un dialog intamplator . Chiar daca
discutia are un mare grad de libertate, interviul va fi prestabilit, astfel incat scopul
urmarit sa fie atins.Asistentul medical va conduce discutia in asa fel incat, chiar daca
pare o discutie libera, aceasta sa contina intrebari cheie care sa elucideze anumite
aspecte semnificative.
23
Exista doua tipuri de interviu:
- interviul structurat, in care intrebarile sunt deja cunoscute, iar raspunsurile trebuie sa fie
punctuale;
- interviul nesctructurat, liber, dar care trebuie sa fie condus spre obtinerea unor
informatii utile.
Intrebarile, la randul lor, pot fi:
- inchise cu raspuns dihotomic (DA / NU); “va doare?”
- semideschise, cu raspuns punctual; exemplu “cand va doare?” R: “de obicei seara”.
- deschise: “care sunt caracteristicile durerii resimtite?” R: pacientul descrie durerea.
Interviul, indifierent de tipul sau, trebuie condus dupa o anumita strategie.
De obicei se folosesc toate tipurile de intrebari, cele mai eficiente, care conduc la
obtinerea celor mai multe informatii sunt intrebarile deschise. Tipul de interviu, precum
si tipurile de intrebari depind de timpul pe care il are la dispozitie asistentul medical, de
starea pacientului si de relatia stabilita intre cei doi interlocutori.
 Informatii privitoare la istoricul starii de sanatate a pacientului.
Datele colectate prin aceasta metoda fac parte dintr-un set de date despre rolurile si
statutul social al pacientului, nivelul de instructie si de bunastare, conditiile de locuit,
stilul de viata, reactiile emotionale la impactul cu boala.Sunt informatii din sfera psiho-
socio-culturala si spirituala. Incepand cu datele personale si continuand cu datele din
biografia personala, aceasta metoda seamana cu metoda autobiografica. Printre
informatiile necesare trebuie sa existe si date despre istoricul familial (antecendente
personale si eredo-colaterale).
 Examinarea fizica: consta in cantarirea pacientului, masurarea semnelor vitale,
observarea tegumentelor si mucoaselor etc.
Tehnici de examinare:
- inspectia – prin metoda observatiei, pacientul este controlat atent in toate regiunile
corpului;
- palparea – se palpeaza regiunile care sunt suspectate de a prezenta modificari. Pot fi
identificate zone indurate, tumefiate, dureroase etc.;
- percutia si auscultaţia – uneori pot oferi informatii si in procesul de nursing. Percutia pe
abdomen poate indica o crestere a unui organ sau poate genera anumite zgomote care
indica balonari, meteorism etc. Auscultatia poate oferi date cu privire la ralurile bronsice
sau la zgomotele cardiace.
 Rezultatele testelor de diagnoza si laborator – valorile probelor biologice,
sunt parametrii care vorbesc de la sine despre starea bolnavului.
Informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective.
Tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum
priveşte pacientul, sănătatea şi îngrijirile.
Dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată
la aspecte fiziopatologice.
Dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea
nevoilor, a adaptării, descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele
culese vor fi orientate către dimensiunile persoanei privită global.
Pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care
acţionează în felul său intr-un mediu propriu (microclimatul său).
Deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
 curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?" măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte
îngrijirea;
24
 deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor,
pentru a putea folosi avantajele şi şansele pentru explorare şi studiu;
 scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea
datelor; trebuie să judece informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se
îndoiască;
 perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile
necesare, chiar şi când obţinerea acestor informaţii este dificilă;
 comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare
pentru a obţine datele necesare;
Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:

 cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această
internare, păreri despre experienţele trăite într-o spitalizare anterioară;
 starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său;
 nivelul de autoîngrijire şi mobilitate;
 eventualele handicapuri fizice;
 obişnuinţele pacientului privitoare la activităţile obişnuite, zilnice - orarul meselor,
preferinţele alimentare, eliminări, somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte
fiziologice, credinţe, etc.
II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

SI STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE NURSING
Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:

 examinarea datelor culese şi interpretarea lor;
 enunţarea unei judecăţi clinice privind semnificaţia situaţiei analizate;
Prima fază constă în stabilirea unei legături între faptele observate şi compararea
lor cu datele ştiinţifice în încercarea de a le explica, acest fapt permite asistentei medicale
sa formuleze o problemă:
- pacientul are dificultăţi care-l afectează şi risca să-i modifice starea de sănătate;
- care este sursa de dificultate, în cazul problemei aflate.
In faza a doua, enunţarea judecăţii clinice conduce asistenta medicală la
concluzia că:
- pacientul este capabil să utilizeze propriile resurse;
- pacientul prezintă o problemă de îngrijire, parţială sau totală.
Diagnosticul de ingrijiri/nursing
Definiţie
Diagnosticul de ingrijiri/nursing este o problemă de sănătate actuală sau
potenţială, pe care asistentele medicale, în virtutea educaţiei şi experienţei lor, sunt
capabile şi calificate să o trateze (Gordon -976).
Asistentele medicale trebuie să fie capabile să pună un diagnostic de îngrijiri la
relatările pacientului, despre starea sa, apoi să planifice îngrijirea potrivită; asistentele
medicale cunosc şi compară diagnosticul medical şi diagnosticul de îngrijiri/nursing.
Formularea diagnosticului de îngrijiri

25
• diagnosticul cuprinde 3 părţi - se utilizează formula:
P = problema de sănătate, de dependenţă;
E = etiologia sau cauza;
S = manifestari de dependenta (semne/simptome).
Exemplu: DgN=PES
- diagnostic medical = sarcină
- diagnostic de îngrijiri:
- P = alterarea confortului;
- E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilitatii gastrice, scăderii
glicemiei;
- S = manifestată prin greţuri şi vărsături.
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire şi anume:
 diagnostic actual = când manifestările de dependentă sunt observabile, prezente;
 diagnostic potenţial = când o problemă poate surveni dacă nu intervenim;
 diagnostic posibil = când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.
Toate diagnosticele medicale sunt colaborative.
Problema de ingrijire
Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un

comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor sale.
Termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în
formularea problemei sunt următorii = alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz,
incapacitate .
Sunt 2 categorii de probleme pentru îngrijiri:
 probleme clinice care decurg din natura problemelor medicale (medicii şi asistentele
medicale acţionează împreună);
 diagnosticul de nursing (de îngrijire) al asistentei medicale- corespunde dimensiunii
interdependente a practicii.
Necesităţile nu constituie toate obiectele unui plan de îngrijiri:
- din momentul în care satisfacerea unei necesităţi pune o problemă persoanei, adică
atunci când nu poate să o satisfacă fără un ajutor, aceasta necesitate obligă la o intervenţie
a asistentei medicale.
- există un avantaj operaţional utilizând termenul „problemă" în locul celui de
„necesitate".
In funcţie de competenţă şi experienţă, asistenta medicală identifică problemele pe
care pacientul le sesizează, şi le poate prezenta (identificarea problemelor face obiectul
unei interacţiuni profesionale între asistenta medicală şi pacient).
Problemele de dependenta se ierarhizeaza in functie de gravitatea lor, stabilindu-
se prioritatile.
Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate
Sursa de dificultate este un obstacol in satisfacerea uneia sau mai multor nevoi.
Cauzele pot fi de natura fizica , psihica , intrinseca , extrinseca , de natura psiho-socio-
culturala , lipsa cunoasterii. Legarea problemei de dependenta de etiologie se face prin
cuvintele “ din cauza de” , “din cauza ca” , “ legat de” .
26
Identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze intervenţiile
potrivite, pentru obţinerea rezultatelor dorite.
Dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din
factorii de risc asociaţi.
Aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi
sugerează intervenţii pentru protejarea lui.
In identificarea cauzei se i-au în consideraţie urmatoarele întrebari:
- care sunt factorii pe care pacientul sau familia îi identifica ca determinanti sau con-
tribuabili la aparitia problemei?
- există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării în stilul de
viaţă, care ar putea contribui la aparitia problemei?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fise medicale, alti profesionişti din
sănătate, literatură consultată) care au identificat factorii favorizanţi ai problemei?
Manifestari de dependenta (S)
- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a

nevoilor fundamentale (nu-şi efectuează îngrijirile igienice, nu comunică cu membrii
echipei de sănătate, nu respectă regimul dietetic, etc.).
- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea
problemei. Caracteristicile definitorii sunt fie observate de asistentă, fie declarate de
pacient sau de familie; sunt organizate în grupuri sau modele de informaţii semnificative,
care atenţionează asistenta medicală asupra posibilităţii existentei unei probleme de
sănătate actuale/potenţiale la pacient.
De obicei, prezenţa a 2-3 caracteristici definitorii confirmă un diagnostic de îngrijire.
Enunţul întreg
este următorul = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin
manifestari de dependenta.
indiferent că este o problemă clinică sau un diagnostic de îngrijrie, enunţul trebuie făcut
de o manieră precisă:
Care este dificultatea şi manifestările sale ?
Care este etiologia şi factorii favorizanţi ?
Expresiile „în legătura", „datorat", „cauzat", permit stabilirea unei selecţii între mani-
festarea problemei şi originea sa.
 problema va trebui să fie bine delimitată.
 este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă.
 când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu
o cauză necunoscută".
 acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi
factorii favorizanţi, în legătură cu manifestările problemei.
 este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris diagnostic de îngrijire; planul va
cuprinde însă, întotdeauna şi diagnosticul medical.
Exemplu: Dispnee datorata obstructiei nazale manifestata prin respiratie suieratoare.
27
Concluzii
Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si

interpretarea lor.
Diagnosticul de nursing este compus din PES ; are ca scop orientarea nursei spre
rolul ei independent in ceea ce priveste interventiile de nursig ; este esential sa se
stabileasca etiologia problemei , actul de nursing fiind adeseori adresat ei.
Exista cazuri cand nursa nu poate indentifica clar sursa de dificultate. In aceste
situatii , nursa va enunta problema de dependenta si va stabili ca etiologie posibilitatea
unei surse , urmand ca ulterior , reluand prima etapa sa clarifice cu certitudine etiologia.
In formularea diagnosticului de nursing se pot utiliza si termini proprii , important
este sa se exprime clar cele 3 componente ( PES ) si literar.
Se observa ca diagnosticul de nursing nu foloseste terminologie strict medicala si
este formulat in mod personalizat.Acest lucru denota creativitatea asistentului medical.
Scolile de Nursing din SUA, din Canada dar si din alte tarti europene dezvoltate au
elaboratb un numar de diagnostice de ingrijire pentru usurarea sarcinilor profesionistilor.
Asta nu insemna ca vor fi epuizate posibilitatilor de formulare ale diagnosticelor de
nursing.
III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
Definiţie
Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale

pentru diagnostice specifice care vor duce la obţinerea rezultatelor dorite.
Atingerea obiectivului implică reducerea sau eliminarea etiologiei diagnosticului
de îngrijire, intervenţiile fiind îndreptate spre eliminarea sau reducerea efectelor
etiologiei. Criteriile obiectivului sunt folosite pentru stabilirea intervenţiilor în plus.
Când faci recomandările de nursing, ţine seama de:
 ce ar trebui să cauţi?
 ce ar trebui să faci tu sau pacientul?
 ce instruire trebuie să faci?
 ce trebuie să înregistrezi?
Planificarea este determinarea planului de acţiune pentru asistarea clientului în
vederea atingerii scopului, în mod optim (pentru rezolvarea diagnosticului nursing).
Planificarea începe cu revederea diagnosticului nursing şi are patru puncte:
- stabilirea priorităţilor;
- indicarea scopurilor şi a obiectivelor (inclusiv desemnarea termenului);
- formularea planului de acţiune;
- scrierea planului.
Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor

descrisă de Maslow, dar şi cele trei tipuri de priorităţi descrise în capitolul precedent.
Nevoile de supravieţuire se pun înaintea nevoilor de nivel înalt, care nu mai sunt
importante în cazul omului suferind. Dar când pericolul a trecut, ordinea priorităţilor
28
se poate inversa. De aceea îngrijirea se centrează pe persoană şi pe trebuinţele
acesteia.
In stabilirea priorităţilor importantă este percepţia individuală a situaţiei şi,
atunci când este posibil, trebuie să includem persoana în ierarhizarea şi managementul
acestora. Oamenilor le place uneori să se implice cu sugestii în terapiile la care sunt
supuşi şi să li se permită un oarecare control asupra actelor medicale pe care le
suportă.
Factori care influenţează stabilirea priorităţilor:
• numărul şi disponibilitatea staff-ului;
• echipamentul din dotare;
• resursele şi fondurile disponibile pentru servicii şi tratamente speciale;
• preţul de cost al tratamentelor;
•situaţia financiară a pacientului (poate suporta co-plata serviciilor?);
• timpul necesar pentru rezolvarea problemei;
• tipul de îngrijire (boală acută, cronică, recuperare).
Bugetul este foarte important în serviciile furnizate, deci implicit, preţul de
cost. Atunci când aceeaşi problemă poate fi rezolvată cu un preţ de cost mai mic, dar
într-un timp mai îndelungat, iar pacientul nu poate suporta diferenţa de plată, se va
alege calea mal ieftină.
Recunoaşterea priorităţilor are în vedere impactul individual. în anul 1972,
Bower face o ierarhizare pe grade a priorităţilor astfel:
• gradul 1 - este ameninţată viaţa clientului, integritatea sau demnitatea sa;
• gradul 2 - se pot produce modificări de tip distructiv;
• gradul 3 - afectează creşterea şi dezvoltarea normală.
Pentru fiecare diagnostic nursing se indică un anumit scop specific. Până când
persoana poate să-şi recunoască singură aceste scopuri, trebuie schiţate obiectivele
nursing. Chiar dacă termenii scop - obiectiv se intercalează uneori, ei nu trebuie
confundaţi.
Scopurile reprezintă schimbările aşteptate în starea clientului după primirea
îngrijirilor. Scopul înseamnă ceea ce se aşteaptă să facă persoana care primeşte
îngrijiri, nu asistentul medical. Valoarea scopului şi formularea lui reflectă gradul de
funcţionalitate în relaţia particulară cu diagnosticul nursing. în relaţie cu starea de
bine, scopul poate fi: realist, acceptabil pentru persoană, consistent (în concordanţă cu
scopurile celorlalţi membri ai echipei de îngrijire). Un scop bine determinat poate
întruni toate cele trei valenţe.
Obiectivele sunt nivele de performanţă graduale pe care le înregistrează
pacientul, pas cu pas, pentru atingerea scopului general. Obiectivele trebuie să fie:
clare, concise, centrate pe client, specifice, realiste, măsurabile. Obiectivele ar putea fi
considerate intervenţii directe în obţinerea schimbărilor dorite, reprezentând
eficacitatea şi validitatea măsurării acestor intervenţii.
Exemple de verbe care potenţează semnificaţia verbului "a măsura": a
administra, a demonstra, a accepta, a aprecia, a şti, a înţelege.
Performanţa: ce anume trebuie să facă persoana sau cum ar trebui să evolueze
manifestările clinice pentru obţinerea progresului.
Situaţiile: condiţii importante în care se aşteaptă realizarea performanţei.
Criterii: calitate, cantitate, nivel de performanţă aşteptat.
Obiectivele permit orientarea intervenţiilor asistentei medicale, modul cum să
controleze dacă rezultatele sunt obţinute (evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii;
29
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată,
dorită, asupra căreia pacientul nu are control voluntar, (de exemplu prevenirea sau
ameliorarea unor disfuncţii cum sunt: febra, vertijul, contractura);
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor- privesc performantele fizice, adică capacităţi care se află sub controlul vol-
untar al pacientului;
- cognitiv = care descriu ce va fi capabil pacientul să înţeleagă, recunoască, amin-
tească, sintetizeze sau evalueze; cuprind orinetarea temporospaţială, acumularea de
cunoştinţe, dar şi revizuirea şi reactualizarea lor;
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea
de sănătate sau boală, la încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare;
- social/interactiv sunt legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale
pacientului.
Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de evaluare, enunţul trebuie să respecte
următoarele reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu
activitatea asistentei;
- va fi realist;
- va ţine cont de:
-starea şi posibilităţile pacientului;
-condiţiile sale de viaţă;
-de ajutorul pe care-l poate oferi familia şi serviciul sanitar va fi observabil, va fi de
o manieră concretă şi specifică, adică în termeni precişi şi care permit evaluarea
realizării obiectivului;
-va fi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficacitate, conţinutul trebuie să
cuprindă limitele măsurabile exprimate, de exemplu un pacient deshidratat va bea cel
puţin 2l/zi; sau timpul - secunde, minute, ore, zi sau volumul - ml, sau măsurabil al
distenţei - cm, m;
-va indica intervalul de timp (perioada) deoarece trebuie să ştim când se va evalua
rezultatul.
Această noţiune permite in mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să
estimeze evaluarea sa:
- pe termen scurt (OTS) ore, zile;
- pe termen mediu (OTM) o săptămână;
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni;
Un obiectiv ce priveşte comportamentul, este enunţat sub forma unei fraze, ce
cuprinde:
- un verb de acţiune (ce)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum)
- momentul (când).
Obiectivul se exprima dupa un sistem mnemotehnic ( tehnica de memorare )
numit ,,SPIRO “ .
S = specificitate
P = performanta
I = implicare
R = realism
30
O = observabil
Specificitatea – sa apartina unui singur subiect ( familie , grup , etc. ).
Performanta – reprezinta actiunile , atitudinile , comportamentele asteptate de la o
persoana ( ex: ‘ca d-na V sa inteleaga si sa efectueze….’).
Implicarea – exprima nivelul de implicare a persoanei ( adica singur sau cu ajutor).
Realism – adica obiectivul sa tina cont totdeauna de capacitatile fizice , intelectuale ,
afective ale persoanei ; pentru a fi aplicabil , el trebuie sa fie realist si aceasta atat din
punct de vedere al capacitatii persoanei , cat si din punct de vedere al abilitatii si
disponibilitatii asistentei pentru a-l ajuta sa atinga obiectivul.
Observabil – adica comportamentele , actiunile si atitudinile sa poata fi observabile ,
masurabile , evaluabile cu precizie. Se poate referi la diferite momente ale zilei , sau la un
ritm de genul de 2 ori /zi sau de 3 ori/ zi, sau cantitate 10 pasi , 10 minute.
Intrebari la care un obiectiv de ingrijire trebuie sa raspunda:
- specificitate = CINE face actiunea?
- performanta = CE FACE ?
- implicare = CUM? (singur sau cu ajutor). IN CE FEL?
- realism = IN CE MASURA se poate face actiunea?
- observabil = CAND? CAT? ( dimineata , seara , de 3 ori/zi , etc.)
Ex. de obiectiv : “ Pacientul sa respire singur imediat” .
Obiectivul poate fi clasificat in :
- obiectiv pe termen scurt : secunde , minute , ore;
- obiectiv pe termen mediu : zile , o saptamana;
- obiectiv pe termen lung : saptamani , luni.
Orice obiectiv pe termen lung este precedat de obiectivele pe termen scurt . Se
intampla uneori ca obiectivul sa nu poata fi formulat respectand orbeste regulile mai sus
mentionate .Important este ca obiectivul sa fie clar pentru ca interventiile de nursing sa
fie precise . Obiectivul poate fi formulat si in termeni de interventie a nursei.
Stabilirea termenelor
Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea

datelor pentru îndeplinirea obiectivelor şi scopului final reflectă o bună judecată
despre nevoia de timp şi se bazează pe:
• cunoştinţe despre problema de rezolvat;
• condiţia socială a persoanei;
• sistemul de sprijin;
• intervenţiile necesare.
Yura şi Walsh, doi teoreticieni ai nursingului american, afirmă că "descrierea
şi specificarea termenelor servesc nu numai la direcţionarea planificării şi
implementării, dar este chintesenţa evaluării".
Termenul trebuie să fie realist, mai ales la începutul îngrijirii. Un prim eşec ar
fi nedorit şi ar conduce la o perturbare a planificării.
Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:
Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine

conceput este o importantă sursă de informaţii pentru toţi membrii echipei de îngrijire.
31
El conţine date şi acţiuni întreprinse ale tuturor membrilor echipei şi se revizuieşte ori
de câte ori este nevoie, "curgând" într-un proces continuu, realist şi adaptat la nevoile
clientului.
Deciziile pe care le adoptă asistentul medical în procesul de îngrijire sunt
activităţi sau intervenţii menite să conducă la rezultatele aşteptate şi specificate în
obiectivele propuse în planul de îngrijire.
Deciziile trebuie aibă următoarele caracteristici:
- să fie compatibile cu planul terapeutic;
- să fie bazate pe raţionament ştiinţific;
- să fie specifice pentru fiecare persoană asistată;
- să folosească procedee educative de tip predare / învăţare.
Resursele folosite în procesul de îngrijire:
- date obţinute în timpul aprecierii;
- literatura de specialitate;
- echipamente medicale;
- timp;
- personal calificat;
- resurse financiare.
Caracteristicile interventiei :
- personalizata,
- observabila,
- evaluabila.
Asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni,
reduce sau a elimina modificarea/alterarea.
La alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă acestea nu comportă riscuri (care
duc la conflicte nedorite, uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate
distincta.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de gradul de dependentă şi posibilităţile
pacientului; nu vor limita la acţiuni de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor
conţine probleme de educaţie pentru autonomie, comunicare pentru susţinerea
psihosocială, pregătirea pentru întoarcerea la domiciliu - toate fac parte integrantă din
planificarea îngrijirilor.
Tipuri de intervenţii nursing:
1. Acţiuni independente
- asista pacientul din proprie initiativa , temporar sau definitiv;
Exemple :
*ingrijiri de confort , atunci cand pacientul nu-si poate indepli independent anumite
functii;
*stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii acesteia;
*asculta pacientul , il sustine , ii transmite informatii si invataminte, lui si apartinatorilor;
*este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de
viata si sănătate;
*observa la pacient modificarile produse de boala sau tratament si le transmite medicului.
- se bazează pe diagnosticul nursing;
- se înscriu în planul de îngrijire;
- sunt autonome, proprii asistentei medicale.
32
Acţiunea independentă are în vedere:
- genericul de alternative;
- alegerea celei mai bune soluţii.
2. Acţiuni interdependente
Sunt acţiuni întreprinse de asistentul medical în colaborare cu alţi membri ai
echipei de îngrijire. De exemplu, în procesul de educaţie pentru sănătate, asistentul
medical participă alături de psiholog şi dietetician la educarea pacientului.
3. Acţiuni dependente (delegate)

Se referă la rolul delegat al asistentului medical.
De exemplu:
- administrarea medicamentelor;
- tratamentele medicale.
Intervenţia dependentă nu trebuie să conducă spre o execuţie "oarbă" a unor
ordine, fără discernământ, ci spre o execuţie supusă judecăţii, ca un exerciţiu critic, de
înţelepciune, despre ce, cum, cât de mult, în ce manieră?
Pentru alegerea intervenţiei potrivite se va construi un plan de acţiune în doi
timpi:
a) indicarea tuturor soluţiilor posibile;
b) alegerea soluţiei optime.
Cum se identifică alternativele?

- pe baza experienţei anterioare;
- se priveşte problema din unghiuri diferite;
- se analizează toate căile rezolutive;
- se imaginează o rezolvare ideală;
- se cere sfatul colegilor sau al altor experţi;
- se cere părerea pacientului.
Soluţia de tip creativ este cea mai nimerită pentru că este personalizată,
individualizată.
Cum se selectează cea mai bună soluţie?

- se analizează fiecare soluţie în parte comparându-se avantajele şi dezavantajele sale;
- se alege alternativa cu cel mai mic risc pentru pacient.
Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:

- timp,
- condiţia pacientului,
- echipamentul medical,
- numărul şi calificarea staff-ului.
Trebuie luate în seamă consecinţele nedorite ale căii alese, iar dacă alegerea nu a
fost bună se înlocuieşte imediat.
Relatia stransa intre etape poate fi sursa de confuzie prin repetarea aceluiasi lucru .
Pentru a evita aceasta confuzie se poate ca interventia sa fie consemnata o singura data in
planul de nursing la interventii .
Este insa foarte important ca interventia sa fie formulata clar si precis :
- cui sa se adreseze actiunea ( pacientului );
33
- natura actiunii , actiunea fiind observabila;
- precizarea orarului actiunii .
Fiecare plan de nursing va fi competat cu interventii constante si elemente de
supravegheat .
Interventii constante : ex asezarea unui recipient cu apa langa pacient ca sa se
poata hidrata.
Elemente de supravegheat : comportamentul , reactii la medicamente( reactii
alergice ), functii vitale ( respiratie , puls ,T.A , temperatura) , starea generala.
Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:

• să ofere un ghid detaliat de îngrijire;
• să fie individualizat şi personalizat;
• să promoveze activităţi bazate pe principii ştiinţifice şi pe procese sistematice de
rezolvare;
• să garanteze continuitatea îngrijirilor;
• să coordoneze eforturile tuturor membrilor echipei de îngrijire;
• să implice participarea individuală a pacientului şi a familiei acestuia;
• să schiţeze un program de educaţie sanitară atât individual, pentru pacient, cât şi
pentru aparţinători;
• să asigure un plan adecvat pentru îngrijirea pacientului după externare.
Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:

•asistentul medical nu-şi asumă responsabilitatea să verifice dacă un plan de îngrijire a
fost corect şi complet aplicat;
• în comunicarea planului unele informaţii sunt omise sau incomplete;
• asistentul medical oferă îngrijire pentru numai opt ore pe zi şi nu se implică în
atingerea scopurilor finale din planul de îngrijire;
• unele dintre intervenţii pot fi greşite pentru fiecare asistent medical gândeşte că alţii
sunt răspunzători pentru acţiunile întreprinse;
•înregistrările incomplete din registrele şi evidenţele scrise încurajează superficialitatea
şi uneori nesiguranţa intervenţiilor.
Concluzii
Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate

persoanele implicate in ingijirea pacientului, o documentatie referitoare la intervenţiile
planificate pentru pacient.
IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI
Definitie
- reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate

pentru a obtine rezultatul asteptat.
34
Scop - modalitate de aplicare
Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi

personalizată, a îngrijirilor individului pentru ca pacientul sa-si mentina sau sa-si recapete
independenta total sau partial;
Este indispensabil să alegi un sistem de organizare care să permită fiecărei asistente
medicale o responsabilitate totală a unui grup de pacienţi (îngrijiri globale) în loc si dai
un număr de sarcini pe care le va efectua la toti pacienţii din serviciu-secţie (îngrijiri de
serie).
Aplicarea planului de îngrijiri se realizează în practică, în funcţie de modalitate de
executie şi supraveghere (sarcini date unui ajutor, elevă, pacient sau unui membru din
familie).
Delegarea unor activităţi "nu influenţează* calitatea îngrijirilor şi nu oferă o valoare
mai mică sau mai mare în ierarhia sarcinilor/obligaţiilor dar rămân sub responsabilităţi
asistentei medicale, care le planifică, le realizează sau le determină realizarea şi care
controlează buna execuţie, respectându-se normele de securitate, de confort şi de calitate
a îngrijirilor.
Recomandari pentru implementarea interventiilor de nursing :
- nu se executa niciodata acte de nursing fara a se cunoaste efectul asteptat;
- inainte de implementarea actiunilor de nursing este recomandat sa se reexamineze ,
pentru a evalua starea problemelor de dependenta , si se verifica inca o data daca
interventiile prevazute sunt intotdeauna potrivite;
- se urmaresc atent reactiile pacientului la interventiile de nursing implementate si se
modifica orice interventie de nursing ineficace;
- se urmareste implicarea pacientului si a apartinatorilor , cand este cazul , in
implementarea actiunilor de nursing;
- se indeparteaza orice sursa de pericol din preajma pacientului .
Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului

de îngrijire care înseamnă pe lângă acţiunea propriu-zisă şi asumarea responsabilităţii.
Acţiunile se bazează pe metode ştiinţifice, nu pe intuiţie, avându-se în vedere:
- diagnosticul nursing;
- cunoştinţele şi informaţiile;
- cea mai probabilă alternativă spre succes;
- acceptul clientului;
- minimum de risc pentru pacient;
- maxima abilitate a profesionistului.
Se face apel la:
• capacităţi intelectuale
- cunoştinţe
- putere de judecată
- gândire logică şi critică)
• capacităţi interpersonale
- cooperare
- colaborare
• capacităţi tehnice
- folosirea echipamentelor,
- priceperi.
35
Pentru realizarea acestei etape:
- se continuă culegerea datelor;
- se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan;
- pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
- etapele de desfăşurare a tehnicilor;
- pregătirea locului;
- pregătirea materialelor;
- pregătirea fizică şi psihică; asigurarea intimităţii; respectarea demnităţii
pacientului;
- aplicarea măsurilor de asepsie;
- explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici; obţinerea
consimţământului;
- îngrijirea bolnavului după tehnică, adaptarea îngrijirilor la pacient- previne
complicaţiile;
- notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Implementarea este un demers individual şi colaborativ.
Gradul în care diagnosticul nursing, planificarea şi implementarea au avut
succes este reflectat în rezultatele obţinute, iar acestea sunt estimate în faza de
evaluare, ultima a procesului de îngrijire.
Metode specifice de implementare
♦ Coordonarea programului de îngrijire:

- întâlnire cu alţi membri ai echipei;
- planificarea acţiunilor;
- discuţii cu persoane implicate în procesul de îngrijire;
- consultarea medicului;
- pregătirea pentru externare.
♦ Implementarea:
- independenţă;
- interdependenţă;
- dependenţă.
♦ Supervizarea implementării.
♦ Sfătuirea pacientilor.
♦ Colaborarea cu alţi membri ai echipei.
♦ Consultarea cu alţi colegi.
♦ Trimiteri la alţi specialişti.
Tipuri de planuri de îngrijire
Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca

planul de îngrijire să fie elaborat după anumite reguli. În ţările cu o vastă experienţă în
practica nursing, există mai multe tipuri de planuri de îngrijire.
Vom exemplifica în continuare câteva tipuri de planuri de îngrijire folosite în
Statele Unite ale Americii:
36
a) Kardex
b) Standard
c) Plan pentru studenţi
a)Kardex-ul cuprinde:
- informaţii demografice de bază;
- preferinţele clientului;
- membrii echipei;
- informaţii medicale (diagnostic, intervenţii chirurgicale, proceduri diverse);
- planificarea externării.
Acest gen de plan nu poate fi considerat un plan universal, pe înţelesul tuturor,
dar în SUA este destul de uzitat.
b) Standardizarea
Standardizarea este tipărirea planului de îngrijire după un model prestabilit. în
ţările dezvoltate este forma cea mai folosită şi s-a dezvoltat în ultimii ani facilitând o
îngrijire individualizată. Fiecare spital are un anumit plan "tip" tipizat, multiplicat şi
utilizat pe secţii ca formă standard. Acest tip de plan cuprinde diagnostice specifice
(exemplu: infarct miocardic acut) şi denumirea procedurilor specifice (exemplu:
anglografie coronariană).
Avantajele standardizării:
- reducerea timpului de lucru;
- rutina de înregistrare;
- ajutarea staff-ului prin concentrarea atenţiei asupra intervenţiei.
Dezavantajele standardizării:
-asistenţii medicali utilizează standardele ca pe nişte hărţi "de aparenţă", fără să-
şi folosească resursele proprii şi creativitatea. Unele planuri, tipărite de anumite agenţii
lasă loc liber pentru observaţiile şi intervenţiile asistenţilor medicali individualizând în
felul acesta planul standardizat. în acest tip de formular asistentul medical include şi
date specifice pentru fiecare persoană asistată. De asemenea, în plan se pot înscrie şi
informaţii de ultimă oră.
Pentru nivelele înalte ale staff-ului, formularele sunt mai simple pentru că
profesioniştii cu funcţii superioare sunt cei mai în măsură să sintetizeze datele culese.
c) Planuri pentru elevi
Fiecare şcoală de nursing trebuie să aibă un formular amănunţit ca plan de
îngrijire. Aceste detalii ajută elevii să se obişnuiască cu folosirea lor.
Documentaţia în intervenţiile nursing
Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.

Documentaţia se prezintă sub patru dimensiuni:
- legală,
- morală,
- economică,
- profesională.
Înregistrarea, ca şi formularul standard sunt documente legale introduse în
banca de date a computerului. Documentaţia este una dintre cele mai importante
responsabilităţi profesionale. O preluare de date neînregistrată impietează asupra
procesului de îngrijire. Responsabil pentru înregistrarea corectă este cel care asigură
îngrijirea, iar prin lipsa înregistrării se întrerupe comunicarea. Sistemul integrat care
37
sprijină eficienţa, asigură calitatea, caracterul aprofundat şi validează standardele
îngrijirii este înregistrarea datelor.
Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:

• Baza de date: informaţii despre client;
• Lista problemelor de sănătate; "tabel-cuprins" în care sunt specificate problemele
clientului;
• Planul iniţial: diagnosticul nursing, tratamentul, educarea clientului, scopurile finale,
evaluarea planului;
• Notarea progreselor obţinute.
EVALUAREA REZULTATELOR
Definiţie şi răspunsuri
Evaluarea este aprecierea schimbărilor survenite în starea de sănătate a clientului
în relaţie cu scopul propus, ca rezultat al intervenţiilor asistentului medical. Evaluarea
este totdeauna considerată, în termeni de specialitate, CUM anume a răspuns pacientul
după implementarea planului de acţiune.
Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate
pacientului, în funcţie de obiectivele stabilite.
Evaluarea stabileşte modificări ale acţiunilor desfăşurate care vor conduce la
creşterea performanţei şi poate afla răspunsuri pentru realizarea unor acţiuni înrudite
pentru acţiuni încă netestate.
Evaluarea zilnică a planului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la
următoarele întrebări:
Ating intervenţiile propuse obiectivele intermediate de pacient?
Sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
Este necesară modificarea intervenţiilor de nursing pentru a asigura realizarea
obiectivelor?
Este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare,
pentru buna participare a asistentelor medicale din celelalte schimburi?
Este necesară consultarea altui membru din echipa de ingrijiri pentru mai multe
informaţii care să ajute la identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea inter-
venţiilor potrivite pentru realizarea obiectivelor?
Există vreo modificarea în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou
diagnostic de nursing sau a unei probleme de colaborare?
Este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nr. Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare
crt. (P.E.S.)
38
Evaluarea se face periodic la anumite intervale de timp . Ritmul este adesea indicat
de obiectiv.
Evaluarea este o fază vitală, iar în caz de nereuşită, procesul se reia.
Evaluarea urmareste doua aspecte :

- rezultatul obtinut sau schimbarea observata de nursa la pacient ;
- satisfactia pacientului.
Rezultatul obtinut
Raportat la rezultatul obtinut , evaluarea este un proces ciclic , care se repeta in
functie de obiectivul stabilit si de obiectivele ulterioare , elaborate din faptul ca rezultatul
asteptat inca nu a aparut .
Cand se observa ca manifestarile de dependenta nu s-au diminuat , deci obiectivul
nu a fost atins , procesul de nursing se reia , restructurand diagnosticul si planul de
ingrijire .
Evaluarea permite reajustarea obiectivelor si deci , reajustarea sau chiar
modificarea interventiilor .
Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului

Este importanta aprecierea pacientului , dar nursa bazandu-se pe cunostiintele
profesionale, teoretice si practice acumulate trebuie sa faca o evaluare corecta .
În evaluare se folosesc anumite criterii şi se doreşte o anumită cuantificare

pentru a putea aprecia corect rezultatele. Acest lucru se poate realiza prin:
- compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse;
- analizarea factorilor care au condus la obţinerea acestor rezultate;
- modificarea planului de îngrijire (în caz de incongruenţă a rezultatelor
aşteptate cu cele obţinute).
Bailey şi Claus au descris evaluarea, astfel: "Evaluarea implică compararea
rezultatelor cu standardele, revăzând toate devierile de la direcţia stabilită iniţial,
incluzând toleranţele şi apreciind discrepanţele şi nevoile de corecţie".
Paşi în procesul de evaluare:

•stabilirea standardelor şi a criteriilor de evaluare;
•aprecierea condiţiilor individuale - compararea rezultatelor obţinute cu standardele /
aşteptările iniţiale;
• însumarea rezultatelor evaluării;
• identificarea eşecurilor;
•modificarea planului de acţiune (corecţia se face dacă este necesar).
Pasul 1: Stabilirea standardelor
Standard: "Ceva prestabilit, măsură sau model la care se raportează un lucru
asemănător" (Dicţionarul medical Dorland).
Standardele aplică reguli autoritare, principii ori măsuri care să determine
cantitatea, întinderea sau valoarea calităţii, nivelului sau gradaţiei lucrurilor. Pentru a
avea valoare, standardele trebuie să fie realiste, rezonabile, tangibile, pe înţeles, dar şi
acceptabile pentru cei ce le folosesc. Ideal ar fi ca standardele să fie flexibile, adaptate
la nevoile persoanei şl să poată fi modificate conform situaţiei terapeutice.
39
Elaborarea standardelor se face cu ajutorul asociaţiei profesionale, beneficiarii
acestor indicatori de calitate fiind toate grupurile de clienţi. O categorie aparte de
standarde sunt elaborate pentru grupurile specializate sau cu probleme speciale.
Exemplu: Opt standarde pentru practica medicală (Asociaţia Americană a
Nurselor)
• culegerea datelor în vederea aprecierii stării de sănătate a pacientului este
sistematică şi continuă; datele vor fi accesibile, comunicabile şi înregistrate;
• diagnosticul nursing este o derivată a datelor despre starea de sănătate a
clientului;
• planul de îngrijire include scopurile implicite ale diagnosticului nursing;
• în planul de îngrijire se specifică intervenţiile necesare adaptate scopului, cu
ierarhizarea lor, în funcţie de priorităţi;
• acţiunile nursing încurajează clientul la o participare activă în propria îngrijire,
pentru promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii;
• acţiunile nursing asistă clientul la maximizarea capacităţilor sale;
• atât progresul, cât şi nereuşita atingerii scopului sunt apreciate nu numai de
nursă, dar şi de client;
• neatingerea scopului dirijează procesul nursing către o reapreciere şi o
reordonare a priorităţilor, la identificarea unor noi scopuri şi la revizuirea planului
nursing.
Pasul 2: Aprecierea condiţiilor compararea constatărilor cu standardele.
Analiza procesului de îngrijire prin comparaţie are la rândul ei mai multe etape:
• Evaluarea progreselor înregistrate de pacient (ţinându-se cont de aspectele
individuale);
• Evaluarea răspunsului persoanei la intervenţiile acordate:
- revederea obiectivelor şi reanalizarea datelor;
- observarea (psihologică şi comportamentală) a răspunsului persoanei;
- compararea rezultatului obţinut cu rezultatul aşteptat.
• Evaluarea planului de îngrijire.
Pasul 3: Totalizarea rezultatelor evaluării
• Toate problemele sunt rezolvate (modul ideal).
• Problemele sunt parţial rezolvate.
• Problemele nu au fost rezolvate.
• Evidenţierea unor noi probleme de sănătate.
• Diagnosticul nursing este eronat.
Pasul 4: Identificarea cauzelor ce au condus la neatingerea scopurilor
• Plan eronat, incomplet, nerealist.
• Culegere de date inadecvată (date incomplete, nesemnificative, etc).
• Atitudini necooperante din partea clientului sau a staff-ului.
• Conflicte între membrii echipei de îngrijire.
• Greşeli în faza de implementare a planului de îngrijire.
• Greşeli în stabilirea priorităţilor sau în respectarea ordinei intervenţiilor.
Pasul 5: Corectarea acţiunilor şi modificarea planului de îngrijire
• Reluarea ciclului procesului nursing;
• Schimbarea membrilor echipei de îngrijire (eventual).
Verificarea în procesul evaluării
Intotdeauna este nevoie de o verificare a procesului de îngrijire, mai ales a fazei
evaluării pentru a putea stabili cu certitudine dacă scopul final a fost atins. Această
40
verificare implică inspectarea şi revederea documentaţiei. Este o metodă de control a
calităţii reflectată în înregistrările efectuate la externarea pacientului.
Raţiunea verificării este aceea de a face profesionistul responsabil pentru
serviciile prestate.
Bilanţ
Inregistrarea acţiunilor şi a rezultatelor îngrijirii este un document legal.
Documentul trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
• să fie corect;
• să fie complet;
• să fie concis;
• să fie lizibil;
• să fie confidenţial;
• să fie accesibil;
• să fie pe înţeles;
• să fie înregistrat pe un formular;
• să prezinte date înregistrate cronologic;
• să fie continuu, fără spaţii libere;
• spaţiile libere să fie haşurate, datate şi semnate;
• corecţiile să fie datate şi semnate;
• nu sunt permise ştersături;
• adăugirile sunt înscrise ca amendamente;
• dacă apar erori, vor fi haşurate datate şi semnate;
• documentele sunt scrise cu tuş negru sau sunt tipărite;
• vor fi folosite numai abrevieri consacrate;
• toate intrările să fie datate şi semnate de autor;
• persoana care semnează fiecare intrare este responsabilă pentru aceasta.
Bilanţul îngrijirilor aplicate:

- evidente:
- F.O. – evoluţie;
- planul de nursing – rezultatele evaluării;
-starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată; nivelul de
independenţă/dependenţă;
- nevoile de bază:
- satisfăcute – pacient independent,
- nesatisfăcute – pacient dependent.
Bilanţul negativ:
- revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing).
Criterii de revizuire:
- identificarea cauzelor bilanţului negativ,
- reformularea obiectivelor,
- refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.
CONCLUZII
41
Procesul nursing este o spirală, fiecare spiră cuprinzând toate cele 5 etape.
Diferenţa dintre o spiră şi următoarea reprezintă calitatea. Planul de îngrijire reprezintă
documentul principal al asistentului medical în rolul său de prestator de servicii de
sănătate. Conceperea planului este un demers laborios care necesită cunoştinţe, priceperi
şi atitudini corespunzătoare şi chiar dacă se bazează pe o schemă prestabilită, rămâne un
act individual care înseamnă în primul rând, creativitate.
Principalele raţiuni pentru care este necesară utilizarea procesului nursing:
1. Oferă o excelentă metodă de organizare a îngrijirii, atât individual, pentru fiecare
persoană în parte, cât şi a îngrijirii grupurilor sociale, punând accentul pe nevoile
acestora;
2. Sporeşte continuu interacţiunea dintre asistentul medical şi client şi facilitează
colaborarea cu alte persoane implicate în procesul de îngrijire;
3. încurajează participarea activă a pacientului la propria îngrijire (pacientul devine
membru al echipei);
4.Promovează calitatea şi eficienţa actului de îngrijire.
Clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate
Marjory Gordon este cunoscuta pentru teoria evaluarii asistentei medicale

cunoscute si sub numele de “Modele functionale de sanatate ale lui Gordon” si ramane
liderul international in acest domeniu al burselor de asistenta medicala. Dr. Gordon este
autoarea a 4 carti, inclusiv “Manual de diagnostic de asistenta medicala” care se afla
acum la a 12 a editie.
Perceptia si Managementul Sanatatii
Ofera o imagine de ansamblu a starii de sanatate a individului si a practicilor de sanatate
care au fost folosite pentru a atinge nivelul actual de sanatate si starea de bine.
Metabolism nutritional
Descrie aportul de nutrienti raportat la necesitatile metabolice.
Eliminare
Descrie functiile intestinului, vezicii urinare si a pielii. Prin acest model, asistentul
medical poate determina regularitatea, calitatea si cantitatea scaunului si urinei.
Exercitarea activitatii
Acest model se axeaza pe nivelul de activitate, programul de exercitii si activitatile de
agrement.
Somn, odihna
Evalueaza somnul si odihna.
Cognitiv - perceptiv
Evalueaza capacitatea individului de a intelege si de a urma indicatiile, retine informatii,
de a lua decizii si de a rezolva probleme.
Evalueaza deasemenea cele 5 simturi.
Auto- perceptia/ conceptul de sine
Evalueaza parerea despre sine.
Se examineaza contactul vizual si pozitia corpului.
Rol – relatii
Interactiuni cu membrii familiei sau cu altii.
Sexualitate / reproducere
Se evalueaza relatiile sexuale, prima menstruatie (in cazul femeilor) si femeile gravide.
42
Gestionarea situatiilor – toleranta la stres
Se evalueaza schimbarile majore din viata fiecaruia, momentele de stres si de relaxare.
Valori - credinte
Se evalueaza credinta fiecaruia in religia aleasa si practicile religioase.
Cuvântul este sunet şi culoare,

e mesagerul gândului uman.”
(T. Vianu)
4. NEVOIA DE A COMUNICA
43
Definiţie:
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu
semenii săi.
Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor
să se facă accesibile una alteia, să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile,
experienţele şi informaţiile.
Comunicarea semnifica mai mult decat schimbul si transmiterea de informatii:
comunicarea creaza si mentine societatea.
Communicarea si semnificatia sa este legata de procese sociale de profunzime,
cum ar fi conservarea identitatii si coeziunii, execcitarea functiei vitale deintegrare
sociala, de mentinere si si consolidare a unui substrat psihologic comun.
Prin comunicare se intelege activitate, legatura intre oameni, si intr-un sens larg, o
modalitate de satisfacere a nevoilor personale.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale
asemanatoare, moduri similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
Arta de a comunica nu este un proces natural sau sau o abilitate cu care ne
nastem. Oamenii invata sa comunice.
Importanta comunicarii eficiente in practica nursing este de inteles pentru ca
relatia asistent medical – pacient inseamna in primul rand comunicare.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului necesităţilor sale
vitale şi pentru a-şi satisface nevoile sale superioare.
Familia, anturajul, ansamblul instituţiilor societăţii, prin intermediul comunicării,
concură la transformarea copilului într-un individ în toată plenitudinea sa.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
- logic (al cuvintelor);
- modul verbal- este, prin excelenţă, vehicul al gândirii; limbajul verbal permite o
exprimare mai clară, mai precisă şi mai nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat;
limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda intonaţiile, nuanţele, este însoţit de semne de
punctuaţie;
- modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura,
mersul) este o formă arhaică de transmitere a trăirilor noastre interioare.
Daca intre niveluri nu exista contradictii , mesajul transmis va avea efectul scontat.
Omul este capabil de a comunica cu semenii săi din punct de vedere fizic, dar este
capabil să primească şi stimuli intelectuali, afectivi şi senzoriali, care îi sunt transmişi din
anturajul său.
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere al nevoii de comunicare, individul
trebuie să aibă o imagine pozitivă despre sine, o cunoaştere a eului său material, adaptiv
şi social.
Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea
individului, a organelor de simţ, o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a înţelege
semnificaţia mesajelor schimbate.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de comunicare
44
Factorii - varsta :
biologici - copilul poate fi un redutabil partener in comunicare;
- batranii sunt marcati de experienta trecutului, stereotipii si de o
inflexibilitate a gandirii cu posibilitati reduse de adaptare;
- integritatea organelor de simţ:
- stare optimă de funcţionare a văzului, a auzului, a mirosului, a
gustului, a pipăitului;
- auzul, văzul permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul,
pipăitul protejează individul faţă de pericolele din lumea înconjurătoare;
- integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală
(gesturi, mişcări);
- răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.
- Factori psihologici inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul
de inteligenţă a individului, de puterea de înţelegere a stimulilor primiţi,
de gândire, imaginaţie, memorie;
- percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu
ajutorul simţurilor; funcţia perceptibilă este educabilă;
- memoria: implica capacitatea de culegere de informatii evenimente,
reproducerea cunostintelor, cunoasterea cunostintelor, reprezentarea
cunoştinţelor pe termen: imediat, scurt, lung;
- emoţiile, lipsa de incredere, vocabularul sunt exprimate prin expresia
feţei, prin debitul verbal (bucurie-tristeţe; râs-plâns) si conduc deseori la
interpretari eronate ale mesajului.
Factori - anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare; climatul

socio- armonios în anturaj, în familie permite individului să stabilească legături
culturali afective; schimbul este trecerea unui mesaj de la o persoană la alta;
- cultura şi statutul social: educaţia, nivelul de instruire si de cunoastere
joacă un rol important în comunicare;
- adaptarea discursului in concordanta cu nivelul de cunoastere al
clientului;
- dificultatile de exprimare: apar atunci cand emitatorul are probleme in a
gasi cuvintele potrivite pentru a-si exprima ideile;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a
personalităţii umane; personalitatea determină individul să fie încrezător
în capacităţile sale de a se exprima, de a se afirma, de a stabili legături
semnificative cu cei din jur;
- perceptia sociala: exista diferente de perceptie influentate de experientele
anterioare care influenteaza comunicarea- persoanele de varste
diferite,educatie,sex,culturi,temperamente vor avea perceptii diferite si vor
interpreta situatiile in mod diferit;
- sistemul de valori: religia,credintele, convingerile reprezinta factori care
determina a anumita imagine despre lume si care influenteaza
comunicarea interpersonala;
45
Manifestări de independenţă
a. Manifestări de ordin biologic
Funcţionarea - acuitate vizuală;

adecvată a - acuitate auditivă;
organelor de - fineţe gustativă şi a mirosului;
simţ - sensibilitate tactilă.
Debit verbal - uşor;
- ritm moderat;
- limbaj clar, précis.
Expresie - mişcări;
nonverbaiă - posturi şi gesturi ale mâinii;
- facies expresiv;
- privire semnificativă;
- mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.
b. Manifestări de ordin psihologic
Exprimare uşoară - a nevoilor, a dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor

- exprimare clară a gândurilor
Imagine pozitiva de - cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social
sine
Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiilor sale
Exprimarea sentimentelor prin pipăit
Utilizarea adecvată a mecanismelor de apărare
Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii
Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii
c. Manifestări de ordin sociologic
Apartenenţa la grupuri de diverse interese

Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de prieteni
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei nevoii de

comunicare
- explorează împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare;

- învaţă pacientul:
- să menţină integritatea simţurilor (văzului, auzului, gustului, mirosului);
- să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emoţiilor;
- să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte persoane;
- să menţină legături cu persoanele apropiate.
Comunicare efectivă constă în:

- conţinut;
46
- înţelegere şi făspuns din perspectiva celeilalte persoane;
- expresie verbală adecvată
- comunicare non-verbală.
Componentele comunicării
• elaborare, transmitere, receptare, mesaj prin:
- participare;
- ascultare;
- îngrijire;
- sinceritate;
- abilitatea de a accepta: răspunsuri, întrebări;
- respect.
Contactul iniţial
• ne prezentăm pacientului: cine suntem şi de ce suntem acolo;
• ne adresăm pacientului cu numele de familie;
• evităm intimităţile, adresarea pe ton familiar, glumele neadecvate.
Contact efectiv
• punem întrebări „la obiect";
• privim pacientul în faţă fără reţinere;
• căutăm să fim la acelaşi nivel de înălţime cu pacientul;
• întreaga atenţie o concentrăm asupra pacientului;
• privim pacientul în ochi;
• adoptăm poziţia uşor aplecaţi înainte;
• oferim pacientului senzaţia de control;
• răspundem cu înţelegere într-un mod ce denotă implicarea în profunzime şi atenţia pe
care o acordăm pacientului;
•menţinem caracterul asertiv al comunicării prin: mimica feţei, postură, tonul vocii,
gesturi, conţinut verbal;
• identificăm prin abilităţi personale factorii psihologici: emoţiile, nevoile, frica, opiniile;
• ajutarea lui la participarea la diferite forme de relaxare şi recreere
• evaluăm corect gradul comunicării deficitare;
• arătăm interes faţă de pacient şi de cele relatate de acesta;
• cadrul comunicării este delimitat de neacceptare sau agresivitate;
• de fiecare dată întâmpinăm pacientul având expresia feţei de „bun-venit";
• abordăm o postură relaxată, iar atitudinea faţă de pacient este deschisă;
• mimica feţei este relaxată menţinând permanent contactul vizual prin poziţia la acelaşi
nivel cu ochii pacientului şi denotă interesare faţă de relatările acestuia;
• tonul vocii arată respect faţă de pacient dar ferm şi plin de încredere fiind adecvat cu
gesturile şi punctele de vedere exprimate;
• conţinutul verbal este: sincer, onest;
• conţinutul verbal exprimă: sentimente de respect, înţelegere, acceptare faţă de pacient;
• întrebările sunt: directe, deschise, în asociere cu scopul dialogului;
• răspunsurile sunt încurajatoare, evitându-se nota neutră sau prin caracterul lor să des-
curajeze conversaţia;
• cuvintele cheie le repetăm sau le reformulăm pentru a ajuta pacientul să extindă pro-
blema descrisă;
47
• ritmul conversaţiei să fie adaptat pacientului şi clar în exprimare;
• întreaga activitate non-verbală poate fi completată de notiţe fără întreruperea relatărilor,
iar nivelul limbajului să fie adecvat pentru fiecare pacient în parte.
Conversaţii ulterioare
• suntem gata să ne recomandăm din nou;
• răspundem cu înţelegere la conţinutul emoţional;
• căutăm să ne punem în situaţia pacientului;
• abordăm subiectele care îi plac pacientului;
• evităm răspunsurile care neagă pacientului opinii, sentimente personale;
• suntem oneşti atât în informaţii cât şi în maniera de comunicare;
• creem şi menţinem un mediu propice pentru ascultare;
• ţinem cont de mediul socio-cultural din care provine pacientul;
• ajutăm efectiv pacientul, nu doar pretindem;
• mimica, gesturile, tonul şi debitul verbal adecvate în funcţie de personalitate
pacientului;
• nu ne folosim de timpul pacientului pentru a vorbi noi;
• folosim pauzele pentru evaluarea celor relatate de pacient;
• ascultăm „printre rânduri";
• nu ne pronunţăm şi nu aducem la cunoştinţă evoluţia, tratamentului sau prognosticul
negativ al bolii.
Contactul fizic:
• atingem pacientul încet, foarte uşor şi pentru scurt timp;
• atingem numai acele segmente ale corpului care nu au conotaţie sexuală: - mâna, braţul,
umărul;
• în timp ce atingem pacientul, ne exprimăm clar intenţiile;
• când avem îndoieli cerem permsiunea pacientului;
• semnificaţia contactului fizic trebuie să fie de încurajare şi apropiere afectivă faţă de
pacient.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE COMUNICARE
Dacă comunicarea nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme de

dependenta:
1. Comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor

2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
Surse de dificultate
Surse de - atingere cerebrală sau nervoasă;

ordin fizic - tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral;
- degenerescentă;
- traumatisme;
- oboseală;
48
- deficit senzorial;
- surmenaj;
- obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente,
aparate);
- durere;
- dezechilibrul hidroelectrolitic;
- droguri;
- administrarea unor medicamente;
- alcoolism.
Surse de ordin - tulburări de gândire;
psihic - pierdere, separare, stare de criză;
- anxietate;
- stres;
- emotiile: ca trairi subiective conduc deseori la interpretari eronate ale
mesajului;
- stereotipii si prejudecati: tratarea diferitelor persoane ca si cand ar fi
una singura;
- concluzii pripite: evitarea recunoasterii realitatii;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a
personalităţii umane; personalitatea determină individul să fie încrezător
în capacităţile sale de a se exprima, de a se afirma, de a stabili legături
semnificative cu cei din jur;
- neadaptarea la boală;
Surse de - poluare;
ordin - mediu inadecvat (locuinţă, loc de muncă, de recreare);
sociologic - climat ;
- conflicte ;
- eşec ;
- izolare socială ;
- statut social şi economic defavorabil;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului ambiant ;
cunoaşterii - lipsa de interes;
- educaţie inadecvată;
1. Comunicare ineficace la nivel senzorial şi motor
Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simţurilor sale, mesaje

care vin din anturaj, din mediul exterior sau din ambele.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel senzorio-motor
se situeaza pe mai multe planuri:
- persoanele pot prezenta dificultati in comunicare in situatia aparitiei unor
tulburari senzorio-motorii prin privare de stimuli sau suprasolicitare cu stimuli veniti din
mediul inconjurator social si/sau natural.
- diminuarea sau pierderea mobilitatii sau a functionalitatii organelor de simt, sau
ambele, provoaca individului o diminuare a campului perceptual, al spatiului in care
traieste. Acelasi fenomen se produce in cazul unei suprasolicitari cu stimuli.
49
- in ambele situatii, cauzele cele mai frecvente sunt afectarea cerebrala in ariile de
proiectie corticala a organelor de simt, tulburarile circulatorii, defectele de dezvoltare la
copil sau degenerarea organelor de simt la batrani.
Manifestări de dependenţă
Tulburări • cecitate: pierderea vederii;

senzoriale • diminuarea vederii: scăderea acuităţii vizuale;
• surditate: pierderea funcţiei auditive;
• hipoacuzie: diminuarea auzului;
• pierderea gustului (= ageuzie) sau diminuarea gustului(=hipogeuzie),
pierderea combinaţiilor celor patru senzaţii gustative de bază—dulce,
amar, acru, sărat (simţul de control al hranei);
• anosmie: pierderea mirosului;
• hiposmie: scaderea mirosului;
• hipoestezie: scăderea sensibilităţii cutanate;
• hiperestezie: creşterea sensibilităţii cutanate;
•anestezie: absenta sau disparitia unuia sau mai multor tipuri
de sensibilitate, spontan sau voluntar.
Tulburări • tulburări ale reflexelor: cutanate, osteotendinoase, mucoase, vegetative;

motorii • tulburări de sensibilitate:
• subiective:
- senzaţie de înţepături, furnicături, amorţeli, dureri;
• obiective:
- hiperestezie = accentuare anormală a sensibilităţii
- hipoestezie = diminuarea sensibilităţii;
- anestezie = pierderea sensibilităţii;
- astereognozie = tulburare privind aprecierea volumului şi formelor
obiectelor;
• tulburări ale motilităţii:
- pareză: scăderea funcţiei motorii musculare;
- paralizii periferice: scade tonusul muscular, mişcările pasive se pot
efectua cu amplitudine mult mai mare;
- paralizii centrale: tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat,
mişcările pasive se pot executa cu amplitudine redusă.
Se disting:
- monoplegia: paralizia unui singur membru;
- hemiplegia: paralizia 1/2 corp lateral( dreapta si stanga);
- paraplegia: paralizia membrelor inferioare;
- tetraplegia: paralizia celor patru membre.
Tulburari • ataxia - imposibilitatea de a coordona grupele musculare in cursul
de miscarilor voluntare - apar miscari imprecise, ezitante - apare
coordonare in leziuni cerebeloase sau ale maduvei spinarii;
• tremurături intenţionale = tremurătură amplă a indexului în proba
indice – nas.
Tulburări • în funcţie de felul şi localizarea leziunii cerebrale sunt afectate:
50
de limbaj - recepţia auditiv- verbală;
- expresia verbală;
- lexia - capacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
- grafia - capacitatea de a scrie selectiv;
- calculia- capacitatea de a efectua calcule;
- mimica gurii şi feţei.
• afazie: pierdere totala sau partiala a intelegerii si a posibilitatii de a reda
cuvintele, ca urmare a unei leziuni cerebrale.:
- afazie senzorială = vorbeşte dar nu înţelege;
- afazie motorie = diminuarea/incapacitatea de a se exprima verbal
sau scris.
• dizartria: dificultatea de a articula cuvintele, pronunţie neinteligibilă.
• bâlbâism: greutate în pronunţarea unor cuvinte, repetarea sau omisiunea
de silabe, prin prelungirea unor sunete
• mutism: bolnavul nu răspunde, nu comunică cu anturajul
• dislalia: imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete care compun
cuvintele; vorbirea devine neinteligibilă;
• acalculie = incapacitatea de a efectua calcule;
• anartrie= incapacitatea de a articula cuvintele;
• afonie= pierderea vocii;
• alexia = incapacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
• agrafia = incapacitatea de a scrie selectiv;
• dificultati de exprimare.
Reacţii • nelinişte: lipsă de linişte sufletească, frământări;
afective în • inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele;
insuficienţe • anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune, neliniste pe
sau exces care individul îl resimte în urma unei situatii incerte.
senzorial Se manifesta printr-o stare de nemultumire, incertitudine, agitatie, teama
si ingrijorare datorita anticiparii unui pericol sau a unei amenintari a carei
origine nu erste recunoscuta si in absenta unor cauze care sa le provoace.
Poate fi acuta sau cronica.
Anxietatea acuta- forma intensa de anxietate determinata de o pierdere
sau o schimbare iminenta care ameninta sentimentul de securitate si de
bine al unei persoane.
Anxietatea cronica- anxietate persistenta, manifestata prin incertitudine,
agitatie, frica fata de evenimentele din viitor.
• încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent;
• halucinaţii: percepţii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt
halucinaţii auditive, vizuale, gustative, olfactive, cutanate;
• izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras;
• plictiseala.
Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca datorata:
- afectiunilor cerebrale sau neurologice
- tulburarilor circulatorii
- deficitului de dezvoltare a organelor de simt
51
- degradarii organelor de simt
- traumatismelor
- oboselii
- insuficienta extrinseca prin:
- diminuarea calitatii sau cantitatii stimulilor
- privarea de stimuli
- orice obstacol care impiedica functionarea organelor de simt: pansamente, aparate,
tumori
- suprasolicitarea senzorio-perceptuala si surmenaj
- dezechilibre hidroelectrolitice si dezechilibre aparute datorita durerii sau prin
utilizarea drogurilor
2. Surse de ordin psihologic:
- tulburarile de gandire ;
- anxietatea, stresul;
- situatii de criza- situatiile care marcheaza o schimbare brusca si semnificativa in
viata; unei persoane;
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag.
3. Surse de ordin sociologic:
- poluarea sonora;
- mediu inconjurator neprielnic ( locuinta, locul de munca si spatiile de recreere);
- temperatura ambianta scazuta sau crescuta, luminozitate neadecvata;
- absenta masurilor de protectie a muncii;
- conflictul de rol- incapacitatea individului de a aborda comportamente adecvate
rolurilor pe care le-a ales sau care ii sunt impuse. Aceasta incapacitate este legata de
un conflict intre rolurile individului si normele sociale, sau intre valorile individului si
starea sa de sanatate sau de boala;
- esecul de rol- imposibilitatea asumarii rolului sau rolurilor sociale. Fiecare persoana
poseda un set de roluri definite ca suma totala a comportamentelor asteptate de
partenerii de viata sau de activitate.
4. Lipsa cunostintelor despre sine, despre ceilalti si insuficienta cunoastere a mediului
inconjurator.
Cunoasterea de sine reprezinta contientizarea si recunoasterea caracteristicilor
personale, definitorii care il diferentiaza pe un individ de ceilalti. Se refera la trei
dimensiuni: perceptia de sine, imaginea de sine, evaluarea si aprecierea de sine.
Influenta problemei de sanatate “comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor” aspura
celorlalte nevoi fundamentale duce la aparitia unor probleme de dependenta sau a unor
semne de dependenta care indica nesatisfacerea altor nevoi fundamentale.
Astfel se poate produce modificarea amplitudinii si ritmului respirator, si o crestere
usoara a temperaturii corpului. Pacientul poate prezenta un anumit grad de necoordonare
a miscarilor cu incapacitatea de a se imbraca si dezbraca, de a se alimenta si de a se
ingriji (tegumentele si fanerele sunt murdare). Bolnavul poate acuza insomine, disconfort
si oboseala. El poate afirma ca are dificultati de eliminare urinara si de materii fecale.
Comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor poate sa induca si o comunicare
ineficienta la nivel intelectual si afectiv, insotita de sentimente de devalorizare,neputinta
si frustrare, si de diminuare a interesului pentru diverse activitati.
De asemenea, ignorarea masurilor de prevenire a afectiunilor la nivel senzorio-
motor poate duce la afectarea integritatii fizice si/sau psihologice a persoanei.
52
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel senzorial
şi motor
Obiective Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să fie - linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-l scopul şi
echilibrat psihic natura intervenţiilor;
( sa fie diminuata - familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant;
anxietatea) - asigură un mediu de securitate, liniştit;
- administrează medicaţia recomandată de medic.
Pacientul să - cercetează posibilităţile de comunicare ale bolnavului;
folosească - furnizează mijloacele de comunicare ;
mijloace de - învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform
comunicare posibilităţilor sale.
adecvate stării
sale
Pacientul să fie - asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a
compensat bolnavului (cecitate, surditate, paralizie; are rolul de suplinire
senzorial pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu şi le poate
satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca şi a avea o bună
postură, a-şi menţine tegumentele curate şi integre, a evita
pericolele);
- administrează medicaţia recomandată: unguente, instilatii
oculare, nazale, auriculare;
- efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea
complicaţiilor musculare, articulare;
- pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl
îngrijeşte după examinare.
Reeducarea tulburărilor de vorbire de lip afazic
Asistenta medicala:
- efectuează cu pacientul exerciţii de exprimare specifică;
- stabileste interrelaţia stimulare- răspuns;
- instituie reeducarea tulburărilor de vorbire ale pacientului cât mai precoce;
- individualizează terapia pentru fiecare pacient în parte;
- susţine reeducarea tulburărilor de vorbire prin reabilitare fizică;
- educă şi ne asigurăm colaborarea familiei;
- efectuează cu pacientul exerciţii de memorare;
- efectuează cu pacientul exerciţii pentru numirea diferitelor obiecte (anomia=
imposibilitatea pacientului de a numi obiectele);
- eviă aspectul: relaţia pacient-terapeut să nu fie de tipul ofiţer-soldat;
- utilizează forme variate de exprimare sau construcţii gramaticale;
- evită corectarea particularităţilor de dialect;
- selectează tulburările de exprimare şi conştientizăm pacientul asupra lor fără al
descuraja;
- trece progresiv de la etapa de debut a reeducării afaziilor la tehnici complexe de
reeducare a carenţelor gramaticale şi de exprimare;
- constituie programe diferite pentru tulburările limbajului scris merg în paralel cu
tulburările limbajului oral;
53
- caută a dezvolta gândirea asociativă a pacientului, etc.
2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
= dificultatea individului de a înţelege mesajele si stimulii primiţi şi de a-şi

utiliza judecata ( rationament), imaginaţia, memoria, pentru ca să comunice cu semenii.
O atingere a cortexului sau o funcţie inadecvată a facultăţilor intelectuale perturbă
individul în modul său de a combina informaţiile pe care le primeşte de la alţii şi de la
mediu.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica la nivel intelectual

Afectarea cortexului sau functionarea inadecvata a facultatilor intelectuale ale
pacientului determina disfunctii in inregistrarea, analiza si stocarea informatiilor primite
de la ceilalti semeni si din mediul inconjurator. Astfel persoana are dificultati in
perceperea realitatii si nu mai poate comunica coerent cu ceilalti. Mesajele primite sunt
interpretate gresit, ceea ce face dificila relatia cu ceilalti. Mesajele emise de pacient prin
limbaj nu mai corespunde cu ceea ce el doreste sa spuna.
Dificultatea de - amnezie - pierdere totala sau partiala a capacitatii de memorizare

a-şi aminti a informatiei si/sau de reamintire a informatiei inmagazinate:
evenimentele - amnezie de fixare, de reţinere a faptelor noi;
trecute - amnezie de evocare, lipsa capacităţii de reproducere sau
recunoaştere a unor fapte anterioare;
- dificultatea de a înţelege, de a face o judecată;
Limbaj - comunicare verbală fără legătură cu situaţia dată;

incoerent - lipsit de logica in exprimare;
Comportament - manifestări neadecvate situaţiei date;
neadecvat
Dificultăţi de - dificultăţi asociate cu procesarea vitezei, detaliului sau organizării
înţelegere a informaţiilor scrise sau vorbite;
mesajului
Dificultati de - transmiterea de mesaje obscure si incomplete
trasmitere a
mesajului
Confuzie - stare patologica caracterizata prin tulburari de orientare
temporala, spatiala, de perceptie etc.;
Obnubilare - tulburare a starii de constiinta in care functiile psihice sunt

incetinite, pragul perceptiei este crescut, ducand la ingreunarea
perceptiilor si in general a contactului si posibilitatilor de orientare
in mediul ambiant, neurmata de amnezie
Dezorientare - pierdere a simtului de orientare in timp si/sau in spatiu.
54
Sursele de dificultate (etiologia dependentei)
1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca prin:
- afectarea cortexului;
- diminuarea facultatilor intelectuale datorate Boli sau a consumului de droguri;
- deficit de dezvoltare;
- degenerarea facultatilor intelectuale datorita inaintarii in varsta;
- absenta stimulilor.
- insuficienta extrinseca determinata de mesajele neclare primite din exteriorul persoanei.
- dezechilibrele hidroelectrolitice sau datorita durerii, oboselii, surmenajului,
suprasolicitarii si saturarii senzorio-perceptuale.
2. Surse de ordin psihologic:
- anxietate
- stres
- tulburari de gandire
- situatie de criza
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag
- neadaptarea la rolul de bolnav
Rolul de bolnav este un rol guvernat de asteptari sociale: scutirea de responsabilitatile
rolului social normal, scutirea de responsabilitatea de a fi bolnav, obligativitatea
insanatosirii, cooperarea in incercarea de a se insanatosi.
3. Surce de ordin sociologic:
- dificultatea de a invata lucruri noi
- statut socio-economic devalorizat
- educatie deficitara
- conflict si/sau esec de rol
- izolare.
Intervenţiile asistentei medicale- Pacient cu comunicare ineficientă la

nivel intelectual

Pacientul să fie orientat - ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la
în timp, spaţiu şi la propria persoană;
propria persoana - sugerează pacientului să ţină un jurnal ;
- ajută pacientul să completeze jurnalul ;
- îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele ;
- lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale
mijloace.
3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
Reprezintă dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis către alţii şi către

nevoile lor, de a stabili legături semnificative cu anturajul.
Fiinţa umană care nu poate comunica adecvat suferă interior şi îşi diminuează
stima de sine. In consecinţă, capacitatea de afirmare este, de asemenea, redusă şi situaţia
sa se schimbă, devine insecurizantă.
Individul nu mai poate stabili legături cu anturajul.
55
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel afectiv.
Individul care nu poate comunica cu ceilalti se interiorizeaza si, adesea stima fata de
propria persoana se diminueaza. In consecinta, capacitatea sa de afirmare este afectata si
relatia lui cu ceilalti devine nesigura si amenintatoare.
Principalele cauze sunt tulburarile de personalitate, depresia si orice afectare a integritatii
eului (de exemplu, toxicomaniile). Perceperea inadecvata a sinelui, dificultatea de a se
afirma si incapacitatea de a fi receptiv fata de semenii sai provoaca pacientului
dificultatea sau incapacitatea stabilirii de legaturi semnificative cu membrii anturajului.
Agresivitate - manifestare impulsivă de a se certa, bate, ataca pe cei din jur;

Alienare mentală - incapacitatea individului de a deţine controlul asupra propriilor
acte; nu poate să-şi aprecieze nici suferinţa şi nici nu răspunde de
actele sale;
Devalorizare - percepţie negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală
şi competenţa sa;
Egocentrism - preocuparea exagerată a individului faţă de sine însuşi, de sănătate,
de îmbrăcăminte, de ocupaţie, motiv pentru care se crede persecutat;
Fobie - frică obsedantă, direcţionată spre ceva de care bolnavul nu poate
scăpa;
- agorafobie - teama de spaţiu deschis;
- claustrofobie - teama de a sta închis în cameră;
- nozofobie - teama de boală.
Euforie - stare de foarte bună dispoziţie, dar fără obiect ;
Delir - tulburare de gândire prin prezenţă nemotivată, neconformă cu
realitatea, dublată de convingerea pacientului în verosimilitatea ei.
Idei de sinucidere, - percepţii fără obiect, auditive, vizuale ;
halucinaţii
Percepere - percepţia negativă a individului faţă de aparenţa sa fizică.
inadecvată de sine,
respingerea propriei
entitati
Dificultatea de a se - incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă .
afirma
Dificultatea de a-şi - nu isi exprima sentimentele, ideile, opiniile .
exprima
sentimentele, ideile,
opiniile
Dificultatea de a - se izoleaza, respinge legaturile cu semenii.
stabili legături
semnificative cu
semenii
Tristete - stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie;
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de
lumea inconjuratoare.
Interiorizare - a reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene
56
ale realității exterioare;
Sentiment de - a nu consimți să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza.
respingere
Deprimare - mâhnire, descurajare.
Prostráție stare patologică de totală indiferență față de ceea ce se petrece în
jur, cauzată de oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală,
apatie.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel afectiv
Obiective Intervenţiile autonome şl delegate Evaluare

Pacientul să se - analizeaza talentele şi realizările anterioare Se vor nota zilnic
poată afirma, să ale bolnavului; schimbările survenite în:
aibă percepţie - dă posibilitate pacientului să-şi exprime - dispoziţia bolnavului
pozitivă de sine nevoile, sentimentele, ideile şi dorinţele sale; - în expresia verbală şi
- antrenează bolnavul în diferite activităţi, care nonverbală.
să-i dea sentimentul de utilitate;
- supraveghează in permanenţă bolnavul.
Sa cresca - ajută bolnavul să identifice posibilităţile sale Se vor nota zilnic

receptivitatea de a asculta, de a schimba idei cu alţii, de a schimbările survenite în
pacientului fata crea legături semnificative ; stabilirea legăturilor cu
de ceilalti - asigura climat propice pentru stabilirea semenii.
relatiilor cu semenii sai.
Pacientului să îi - dă posibilitate pacientului să ia singur decizii; Se vor nota zilnic

fie facilitata - învaţă bolnavul: tehnici de afirmare de sine, schimbările survenite în
afirmarea eului tehnici de comunicare, tehnici de relaxare ; comunicarea cu semenii,in
comportamentul
bolnavului.
Pacientul să fie - administrează medicaţia prescrisă: Se va observa si nota
ferit de pericole antidepresive, anxiolitice, tranchilizante; efectul administrarii
interne sau - utilizează unele mijloace fizice de medicatiei anxiolitice,
externe imobilizare: antidepresive,
- chingi, tranchilizante.
- cămaşă de protecţie.
Intervenţii deficitare:
minimalizează faptele sau emoţiile relatate de pacient;
personalizează întrebările şi problemele relatate;
universalizează înţelegerea problemelor;
dezaprobă relatările pacientului;
dă dovadă de prejudecăţi;
produce confuzie prin neştiinţa folosirii întrebărilor;
judecă subiectiv cele relatate;
nu oferă alternative.
57
INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI
Nesatisfacerea nevoii de a comunica afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
• A de se misca, de a-si păstra o bună postură:

- disconfort şi degradarea mobilizării prin comunicare deficitară.
•A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
- lipsa culegerii de date şi a implementării intervenţiilor datorită comunicării deficitare.
•A respira
- diminuarea/incapacitatea de a relata despre respiraţia ineficace.
•A mânca şi a bea
- deficit de alimentaţie prin diminuarea/incapacitatea de a comunica că îi este foame/sete.
•A elimina
- deficit de eliminare prin diminuarea/incapacitatea de a-şi exprima nevoia.
• A fi curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele
- tulburări trofice şi cutanate prin diminuarea/incapacitatea de a relata că este ud-murdar.
• A dormi, a se odihni
- Imposibilitatea exprimării lipsei de odihnă, somn, etc.
• A se îmbrăca şi dezbrăca
- imposibilitatea exprimării obiceiurilor şi preferinţelor vestimentare.
• A evita pericolele
- imposibilitatea exprimării nevoilor, fricii, opiniilor, etc.
• A trăi conform propriilor convingeri si valori
- alterarea funcţiilor de comunicare face imposibilă participarea la serviciul religios.
• A se ocupa de propria realizare
- izolare prin dificultatea de a comunica.
• A se recreea
- diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative.
• A învăţa
- ignorarea reeducării tulburărilor de vorbire şi comunicare.
PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă posibile:
-comunicare ineficace la nivel senzo-motor,
-comunicare ineficace la nivel intelectual,
-comunicare ineficace la nivel afectiv.
Manifestări de dependenţă: tulburări senzoriale, tulburări de vorbire, dificultăţi de
înţelegere, limbaj incoerent, confuzie, dezorientare, dificultatea de a-si exprima
sentimentele, de a se afirma, dificultatea sau imposibilitatea de a stabili relaţii
semnificative, etc.
58
Surse de dificultate: deficit senzorial, surmenaj, durere, consum de droguri, dezechilibru
hidroelectrolitic, anxietate, stres, neadaptarea la boală, statut socio-economic
defavorizant, izolare socială, educaţie inadecvată, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
să demonstreze creşterea abilităţii de a comunica, să comunice zilnic propriile
observaţii;
să demonstreze că a înţeles necesitatea comunicării, să aibă incredere în echipa de
îngrijire;
să prezinte vederea bună prin corectarea viciilor de refracţie;
să-şi corecteze din timp abaterile de la vorbirea corectă (exerciţii logopedice);
să fie informat despre boală, evoluţie sau investigaţii;
va promova comunicarea cu familia, îşi va demonstra propriile sentimente;
să fie echilibrat psihic, să comunice cu alţii în mod eficient;
să diminueze neliniştea legată de dificultatea în comunicare, de boală;
să pronunţe corect anumite cuvinte uzuale, să exprime mesajele nonverbale;
să formuleze fraze complete, să iniţieze o conversaţie, să exprime ameliorarea
comunicării;
să recunoască membrii familiei şi a echipei de îngrijiri.
Inteventii:
- autonome;
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
 observarea comportamentului pacientului, observarea expresiei feţei
 depistarea unor deficienţe senzoriale şl motorii, tulburării auditive, vizuale, sexuale,
endocrine, locomotorii
 realizarea interviului/anchetei, ce oferă culegerea de date despre individ şi care permite
o selecţie şi o evaluare corespunzătoare
 comunicare normală sau non-verbală cu pacientul;
 observarea comunicării perturbate, metode de comunicare non-verbale.
Evaluarea îngrijirilor
Se va reteri la:
gradul de conştientă al pacientului, gradul de dependenţă, plângeri;
tipul de comunicare :verbală sau non-verbalâ, tipul de vorbire, limbajul;
atitudinea, poate sau nu controla mediul, menţine contactul cu familia, este inteles;
este capabil să-şi exprime dorinţele, nevoile, părerile, nivel de cunostinte;
alte semne asociate.
COMUNICAREA TERAPEUTICĂ = asistenta, medicală – pacient
Generalităţi
59
în general asistentele medicale-nursele au o bună intuiţie a stării afective a pacientului;
această capacitate de a se sincroniza emoţiilor este considerată de multi ca fiind de fapt
intuiţia. Ea apare deoarece asistentele medicale sunt obişnuite să observe si sa evalueze
comunicarea nonverbală a pacienţilor = indiciile perceptibile pe care le ofera ochii,
vocea, dispoziţia sufletească şi poziţia corpului.
când apariţia lor lângă patul pacienţilor se combină cu o bună judecata si cu capacitatea
de evaluare, acestea devin deseori primele care îi identifică pe pacienţii ce necesita
sprijin moral în abordarea lor faţă de boală sau faţă de noile situaţii;
cu toate că mulţi pacienţi răspund bolii fizice cu reacţii adaptive normale mulţi al tii isi
gasesc capacităţile de adaptare modificate/ reduse, la apariţia bruscă a unei boli
calastrofale;
cei cu o personalitate imatură pot să necesite, de asemenea, un sprijin suplimentar pe
durata spitalizării, chiar dacă boala în sine nu este considerată ca amenintatoare pentru
viaţă de către personalul spitalului.
internarea în spital, indiferent de motivele acesteia, reprezintă o experienţă
ameninţatoare pentru multe persoane.
uneori, familiile pacienţilor necesită un plus de atenţie din partea personalului de îngri-
jiri din spital.
dacă un membru al familiei este pe moarte, este bolnav cronic, se află într-o secţie de
terapie intensivă sau este în aşteptarea unui diagnostic virtual ameninţător, familia o
caută pe asistenta medicală pentru a înţelege situaţia şi pentru a-şi exprima îngrijirea.
relaţia interpersonală stabilită de asistenta medicală cu pacienţii şi cu membrii familiilor
lor, poate promova adaptarea din partea tuturor acestor persoane.
posedând o temeinică cunoaştere a teoriei comunicării terapeutice şi abordând o atitu-
dine caldă, apropiată, faţă de pacienţi, asistentele se vor afla în situaţia deosebit de
favorabilă de a ajuta pacientul; se pot preveni, astfel, apariţia unor serioase complicaţii
afective şi fizice în timpul spitalizării sau după externarea pacientului, îndepărtând o
parte din stresul emoţional cauzat de boală.
Principii generale
Comunicarea este esenţială în desfăşurarea procesului de îngrijiri/nuring; este un
proces dinamic care include elaborarea, transmiterea şi receptarea mesajului;
Asistenta medicală va ţine cont de următorii factori care influenţează
comunicarea:
- percepţia bazată pe experienţă, conduce la transmiterea, înţelegerea şi receptarea
mesajului;
- valoarea personală influenţează exprimarea ideilor şi modul în care acestea sunt înţelese
de cel ce le receptează;
- o comunicare obişnuită este eficientă când ea este realizată în funcţie de nevoile
obiective ale pacientului;
- nivelul socio-cultural al pacientului influenţează comunicarea verbală şi non-verbală;
- nivelul de cunoştinţe este produsul dezvoltării şi educaţiei ce influenţează comunicarea
prin abilitatea de înţelegere a sensului mesajului;
- relaţiile şi valorile ce comunică determină stabilirea metodelor şi stilurilor celor mai'
eficiente de comunicare;
- comunicarea este mai eficientă dacă modul în care are loc discuţia este liniştit, fără
zgomot sau alţi factori care conturbă conversaţia;
60
- cele mai cunoscute mijloace de comunicare sunt cele verbale şi cele non-verbale:
• o comunicare verbală eficientă se realizează prin:
- controlul asupra înţelesului cuvintelor folosite, intonaţia vocii;
- claritatea vorbirii, ritmul conversaţiei;
• o comunicare eficientă nonverbală se realizează prin:
- prestanţă, poziţia corpului, expresia feţei, folosirea mâinilor;
- atingerea persoanei, folosirea distanţei corespunzătoare;
- abilitatea în comunicare este utilă în procesul de îngrijiri/nursing, în toate tipurile de
relaţii: asistentă/pacient, asistentă/asistentă, asistentă/medic, asistentă/familie etc.
-
comunicarea cu pacientul în scop terapeutic este o acţiune de nursing deliberată pentru:
- realizarea scopurilor propuse prin acordarea îngrijirilor;
- dezvoltarea unor interrelaţii de întrajutorare, în care comunicarea cu pacientul se
va baza pe abilitate, simpatie, căldură sufletească
Relaţia de întrajutorare are 3 faze:
- faza primară = orientată asupra nevoilor pacienţilor; exprimarea lor - plan;
- faza de lucru = comunicare - întreţinerea ei; ajută pacientul să-şi exprime gândurile,
sentimentele, obiceiurile;
- faza terminală = asistenta medicală şi pacientul, favorizează împreună atingerea
scopurilor îngrijirilor şi asigură înlăturarea neliniştii sau sentimentului de abandonare.
Metode de comunicare
Comunicarea în scop terapeutic, necesită din partea asistentei medicale metode
selective şi specifice de comunicare:
 liniştea este necesară pentru organizarea gândurilor şi observării pacientului;
 ascultarea atentă a pacientului conduce la înţelegerea totală a mesajului lui verbal sau
nonverbal;
 dacă se arată înţelegere, pacientul se exprimă liber şi deschis;
 parafrazările, expresiile, exemplele, determină răspunsuri din partea pacientului şi
provoacă/determină o comunicare viitoare;
 precizările ajută la reţinerea informaţiilor importante;
 îndreptarea atenţiei către problemele specifice;
 oferirea informaţiilor încurajează comunicarea şi oferă pacientului date importante.
Comunicarea eficientă este împiedicată de:
 opinii personale, false încurajări, reacţii de apărare, dezaprobări, întrebări de genul „da,
de ce?", schimbarea nejustificată a subiectului de discuţie, oprirea comunicării prin fraze
nemotivate
 boala cere adesea schimbarea şi adaptarea pacientului la noile condiţii de viaţă, iar
comunicarea lui cu asistenta medicală îl ajută prin creşterea înţelegerii şi a acceptării -în
relaţia cu copii, comunicarea cere îndemânare aparte bazată pe înţelegerea nivelului de
dezvoltare şi creştere.
Norme de adresabilitate
Pentru a realiza tot ceea ce ne propunem în comunicarea noastră cu pacientul,
trebuie să dăm dovadă nu numai de abilitate, cunoştinţe şi înţelegere, dar şi să cunoaştem
anumite norme de adresabilitate, şi anume:
• contactul iniţial:
- indicăm cine suntem şi de ce suntem aici;
61
- trimitem pacientul la surse adecvate dacă nu putem răspunde la unele întrebări;
- ne prezentăm cu titlul/funcţia noastră profesională şi cu numele de familie.
• conversaţiile nedorite:
- dacă este nevoie ne prezentăm (recomandăm) din nou;
- începem să facem aluzie la subiecte care plac celeilalte persoane;
- punem întrebări după caz;
- folosim o terminologie corespunzătoare.
• cum folosim întrebările:
- punem întrebări la obiect;
- ne concentrăm atenţia asupra celui care răspunde;
- oferim persoanei în cauză, senzaţia de control.
• nu trebuie să minimalizăm orice informaţie, trebuie să:
- reflectăm asupra emoţiilor şi să investigăm corect faptele şi datele situaţiei relatate;
- ne concentrăm asupra pacientului prin întrebări şi înţelegerea problemelor fără a face
universalizare;
- reflectăm asupra circumstanţelor atenuante;
- judecăm informaţiile, să ascultăm cu respect şi să încurajăm cunoaşterea de sine a
pacientului
• dacă comunicarea verbală este completată şi de contactul fizic rezultatele dorite sunt
mai bune dacă:
-atingem zone ale corpului care nu au nici-un fel de conotaţie sexuală (mâna, braţul,
umărul);
- atingerea va fi uşoară, scurtă, cu blândeţe;
- dacă există îndoieli ale pacientului asupra înţelegerii acestor gesturi, vom cere permi-
siunea;
- în timp ce atingem, vorbim pentru a dovedi claritatea intenţiilor noastre.
Rolul asistentei medicale în comunicare

Asistenta medicală are o multitudine de roluri în comunicare:
 recunoaşterea şi „traducerea" reacţiilor emotive ale pacientului (variaţii ale ritmului
respirator şi cardiac, prezenţa cianozei, prezenţa modificărilor în expresia feţei);
 stimularea pacientului să participe, să se exteriorizeze şi să stabilească relaţii umane,
corespunzătoare;
 dezvoltarea mijloacelor eficace de comunicare la cei cu handicap - muţi, surzi, orbi;
 permiterea manifestărilor emotive care „eliberează" pacientul de tensiuni psihologice;
 câştigarea încrederii pacientului şi aparţinătorilor;
 sprijinirea pacientului pentru a se cunoaşte, a se înţelege, a renunţa la obiceiuri
nefolositoare sau de a accepta condiţia sa (de bolnav);
 reducerea impactului psihologic produs de îmbolnăvire sau de boală.
INTERVIUL - GHID PENTRU ASISTENTA MEDICALĂ
Definiţie
Interviul - este o întâlnire faţă în faţă, un dialog - asistentă medicală şi pacient -

pentru susţinerea unei conversaţii, în vederea obţinerii unor informaţii cu utilizarea a
numeroase deprinderi în funcţie de scopul, percepţia şi abilitatea celui implicat.
62
Noţiuni generale
• climatul stabilit influenţează interviul:
- arătaţi un interes deosebit faţă de ceea ce spune pacientul şi ascultaţi atent.
Încrederea este realizată prin:
- apropiere,
- răspuns la tot ce se spune,
- deschidere faţă de problemă,
- atenţie,
- asigurarea confindenţialităţii.
- determinaţi obiceiurile, sentimentele, cunoştinţele pacientului în mod cât mai eficace şi
mai plăcut posibil;
- o atitudine de acceptare apropiată, de înţelegere cuplată cu obiectivitate, asigură
rezultatul aşteptat;
- prezentaţi-vă cu nume, funcţie şi spuneţi pacientului motivele acestui dialog/interviu;
- staţi cât mai confortabil în timpul dialogului-interviului;
• folosiţi întotdeauna un sistem de înscriere a informaţiilor primite, foarte precis, nu vă
bazaţi pe memorie
• amintiţi-vă că necesităţile şi scopurile ambelor părţi - pacient şi asistentă medicalâ-
asigură rezultatul unui interviu;
• nu întrebaţi chestiuni la care răspunsul este dat, doar dacă este necesar să reveniţi pentru
acurateţea răspunsului - a problemei;
• este responsabilitatea asistentei medicale, să menţină discuţia „trează-vie";
• observaţi dacă pacientul oboseşte; folosiţi momente de pauză;
• practicaţi/folosiţi interviul, acesta vă va permite să stăpâniţi această tehnică/acest pro-
cedeu, vă va ajuta să identificaţi şi să corectaţi „punctele slabe";
• cu cât veţi folosi mai mult interviul, cu atât veţi deveni adeptul lui.
Utilizarea întrebărilor
Folosiţi întrebări:
- directe, ca să obţineţi informaţii specifice, de ex.: „ce vârstă aveţi?, când v-aţi cunoscut
?".
- care să încurajeze comentariile persoanei sau exprimarea sentimentelor = de ex.: „ce
simţiţi în legătură cu ...?", „puteţi să-mi spuneţi mai multe despre aceasta ?"
- deschise, care să permită pacientului să spună tot ce gândeşte = de ex.: „despre ce doriţi
să vorbim ?", „ce a-şi putea face ca să vâ simţiţi bine ?"
Cum se ascultă
• ascultaţi ce spune despre fapte şi înţelesul acestora;
• concentraţi-vă asupra pacientului şi ceea ce spune acesta;
• să nu vă fie frică de perioadele de linişte (fără răspuns imediat); aşteptaţi suficient
pentru ca pacientul să răspundă îa felul său;
• ascultaţi, apoi consemnaţi; priviţi pacientul în ochi;
• ascultaţi plini de înţelegere;
»nu uitaţi = „înţelegerea se află în oameni, nu în vorbe".<<
Alte deprinderi
• utilizaţi toate deprinderile privind comunicarea verbală sau nonverbală în timpul inter-
63
viului (individul foloseşte mişcări ale capului, braţelor, ochilor, trunchiului, etc.
INTERVIUL SI CULEGEREA DE DATE ÎN FUNCŢIE DE NEVOILE

FUNDAMENTALE
Nevoia de a respira
• Camera:
- aerisită, curată, umiditate, luminozitate corespunzătoare;
• mediu:
- curat, poluat, fumător, băutor, etc.
• respiraţia:
- bună, jenă, durere, tuse, secreţie nazală, bronşică, expectoraţie, hemoptizie, transpiraţie
- mod de respiraţie = nazal, intubat, ventilat mecanic cu O2, trahestomie;
- observaţii generale = ritm, frecvenţă, amplitudine, zgomote respiratorii, dispnee, facies,
culoarea tegumentelor, temperatura extremităţilor;
- mijloace de măsurare a respiraţiei = da, nu, foloseşte - care, sporturi practicate;
- membri de familie cu afecţiuni pulmonare, alergii respiratorii, alergeni, animal la
domiciliu.
Nevoia de a manca, a bea

• Mod de administrare:
- autonom, ajutat, dependent, sprijinit de familie, natural, gavaj, sondă, fistulă, perfuzie ;
- dieta = da, nu, înţeleasă, respectată parţial respectată;
- apetit - da, nu, cauza inapetenţei, mese regulate = da, nu, cauza, nr.mese/zi;
- mănâncă între mese = da, nu, rar, des, foarte des, ce anume;
- foame nocturnă = da, nu, cauza, ora, forma de manifestare ;
• dificultăţi:
- masticaţie, deglutiţie, digestie, flatulenţă, meteorism, durere, surplus alimentar, posturi
= da, nu, rar, des, foarte des, observaţii;
• mod de hidratare:
- cantitate = suficient, insuficient; sete - da, nu, rar, des, foarte des;
- lichide preferate = ceai, sucuri, compot, apă minerală, apă potabilă, sifon, etc.;
•alimente interzise;
•alergii alimentare = da, nu, la ce, reacţia;
•consum zilnic;
- lapte, produse lactate, unt, margarina, pâine albă, cereale, cartofi fierţi;
- fructe proaspete, compot, sucuri, salate crude, fierte, conserve;
- came de porc, vită, pui, peşte, ficat, altele;
- dulciuri, băuturi - cantitate (in pahar/ceşti) de apă, ceai, cafea, etc.;
•factori de influenţă:
- stress, durere, nervozitate, agitaţie, nelinişte, boli, atmosfera din timpul mesei, con-
strângeri;
 obisbuinte alimentare: care sunt:
 observaţiile generale;
- aspectul limbii, a mucoasei bucale, aspectul pielii, starea tegumentelor;
- reacţii alimentare, data apariţiei problemei;
A elimina
64
• Mod de eliminare:
- autonom, ajutat, dependent, WC, bazinet, sondă, stomă, incontinenţă ;
 urina:
- frecvenţa micţiunilor, ziua, noaptea, cantitate, aspect, culoare;
- cu sânge albumină, glucoza, ph, densitate, dificultăţi de urinare, durere;
 scaun:
- frecvenţă, cantitate, consistenţă, aspect, culoare, conţinut de paraziţi, obişnuinţe;
- dificultăţi de defecare, durere, hemoroizi, constipaţie, diaree, melenă;
- eliminare - spontan, laxativ, clismă, alte mijloace;
 transpiraţie:
- abundentă, puţin abundentă, durată, caracteristici;
 menstruaţie:
- frecvenţa ciclului, durata, caracteristici;
 factori de influenţă:
- emoţii, mediu, spitalizare, durere, stress, stare de agitaţie, imobilizare, constrângeri
fizice, etc;
 observaţii generale:
- data apariţiei problemei, suferinţa care afectează eliminarea;
- mijloace folosite pentru uşurarea eliminării = băuturi, alimente, exerciţii fizice, etc.;
A se mişca, a avea o bună postură
• deplasare:
- mod = autonom, ajutat, dependent, cu uşurinţă, da/nu, cauza;
- mijloc = fotoliu rulant, targa, cârje, cadru, baston, ajutor, etc;
- obişnuinţe = mers pe jos, loc drept, scări, pantă, cu maşina, cu tranportul în comun;
• factori ce influenteaza mobilitatea:
- durere articulară, anchiloză, invaliditate, gradul ei;
- proteze de membre, aparat ghipsat, fractură veche consolidată;
- localizare, emoţii, activitate cardiacă/respiratorie, tremurături;
- rezistenţă la oboseală - bună, medie, scăzută ;
• Observaţii generale:
- data apariţiei problemei;
- dreptari, stângaci, modificări în timpul deplasării;
- valorile funcţiilor vitale, altele;
- crampe musculare - da, nu, ocazional, rar zilnic, frecvent;
- se întoarce singur în pat - da, nu, se ridică singur - da, nu, se aşează singur - da, nu;
• exerciţii fizice:
- da, nu, ocazional, zilnic, durata, tipul, sport practicat;
• dificultăţi în menţinerea unei poziţii:
- aşezat, culcat, în picioare - da, nu, cauza;
• mijloace de mobilizare/menţinere a unei poziţii:
- exerciţii fizice, masaje, sisteme de elongaţie, aparat ghipsat;
- alte activităţi recomandate de medic.;
A dormi, a se odihni
• Obişnuinţe:
- doarme - da, nu, bine, cauza;
- probleme de adormire, treziri matinale, coşmaruri, somn neregulat, somnambulism, ore
65
de somn, ore de siestă, ora de culcare, ora de trezire;
- obiceiuri de culcare - da, nu, lumină, întuneric, semiobscuritate, muzică (da, nu, ce gen),
insomnii (da, nu, foarte des, periodic, cauza);
- somnifere - da. nu, ocazional, nou, des, zilnic, doza, produsul;
• factori de influenţă:
- emoţii, nervozitate/agitaţie, durere, stress, nelinişte, zgomot, lumină, surescitare ner-
voasă, diureză nocturnă, probleme digestive;
• observaţii generale:
- atitudine în faţa durerii - vorbeşte tare, preferă medicamente;
- utilizează tehnici de relaxare - da, nu, care, nu cunoaşte;
- anturajul favorizează odihna - da, nu, cauze, data apariţiei problemei.
A fi curat, a-şi proteja tegumentele
Aspect general:
• pielea:
- moale, uscată, umedă, grasă, sensibilă, caldă;
- cu leziuni - da, nu, care, eczeme, pustule, macule, papule, etc;
- cu prurit, edeme, plăgi, placarde, etc;
• tegumente:
- aspecte, culoare;
• părul:
- aspect, lungime, culoare, alopecie, normal, gras, uscat, lucios, mat, friabil, parazitat;
• unghiile:
- curate, murdare, îngrijite, friabile;
• obişnuinţe de igienă personală:
-toaletă/baie - duş, la cadă, zilnic, periodic, ocazional, săptămânal;
- igiena cavităţii bucale - da, nu, rar, des periodic, după mese, dimineaţa, seara, singur,
ajutat, dependent;
- se rade - da, nu, zilnic, asistat, ajutat, dependent, cu lamă, cu brici, cu aparat electric;
- igiena părului - da, nu, zilnic, săptămânal, lunar, periodic, singur, ajutat, dependent, se
piaptănă - da, nu, singur, ajutat, dependent;
- igiena unghiilor - nu, da, rar, des, foarte des, singur, ajutat, dependent, tăiat scurt, etc;
• dificultăţi:
- boli diverse;
• importanţa acordată igienei = da, nu, foarte puţin, mult, foarte mult, utilizează usten
sile/obiecte proprii, execută corect îngrijirile;
- alergii tegumentare - da, nu, la ce, restricţii;
- boli de piele - care, stomă, durere, de cînd au apărut, formă de manifestare;
- gradul de educaţie privind respectarea regulilor de igienă - fără, slab, obişnuit, crescut,
excepţional;
• alte influenţe, data apariţiei problemei.
A se îmbrăca si dezbrăca
capacitatea de realizare: singur, cu ajutor, dependent;
importanţa acordată nevoii - da, nu, foarte puţin, puţin, mult;
mod de a se îmbrăca/dezbrăca:
- adaptat - da, nu, cauza, rar, des, foarte des; după anotimp - da, nu, cauza;
- după vârstă - da, nu, cauza, după circumstanţe - da, nu, cauza, altele;
 dificultăţi de a se îmbrăca/dezbrăca:
66
- financiare, restricţii de modă, uniformă, boli, credinţe, constrângeri fizice, altele;
 încălţăminte:
- caracteristici = comodă, modernă, clasică, obişnuită, cu toc, fără toc, adaptata
momentului, specială, ortopedică;
 observaţii generale:
- alergii cunoscute = bumbac, mătase, blană naturală, blană sintetică etc.;
- data apariţiei problemelor.
A evita pericolele
 mijloace de prevenire a pericolelor:
- acuitate vizuala si auditiva, imobilizare la pat, orientare in spatiu, in timp;
- supraveghere, tratamente, interventii, altele;
 boli transmisibile in medii: da,nu,care;
 factori de influenta:
- auz, vaz, dezorientare, neliniste, descurajare, fobie, emotii, dispnee;
- schimbari familiale – da, nu, separare, divort, boala, deces, schimbare de domiciliu.
A comunica
 modalităţi:
- de exprimare = orală, scrisă, gesturi, atitudine personală, înţelegere;
- de comunicare = auditivă, vizuală, verbală, scrisă, gesturi;
 dificultăţi de comunicare:
- ochelari, proteză oculară, lentile de contact, aparat auditiv, aparat ortopedic, etc;
- locuieşte singur, cu adulţi, cu copii;
 comunică cu:.
- soţ, soţie, copii, părinţi, fraţi, prieteni, vecini, rude, colegi, alte persoane;
 atitudinea:
- familiei faţă de pacient, pacientului faţă de familie;
- personalului din spital faţă de pacient, pacientului faţă de personal, se confesează -da,
nu, cui, motivaţia;
- solicită ajutor - da, nu, acceptă ajutor - da, nu, cauza;
- preferă singurătatea - da, nu, vor des, foarte des, motivaţia;
- foloseşte singurătatea ca mijloc de exprimare şi comunicare - da, nu, rar, des, foarte des;
- este o persoană tristă - da, nu, rar, des, foarte des;
- este o persoană supărătoare faţă de ceilalţi, este o persoană încrezătoare în ceilalţi;
 probleme de comunicare:
- tulburari de comportament, durere, momente diferite de viata;
- dezordine, dificultata de a recunoaste, limbla vorbita, altele.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
•Acţiuni şi atitudini care reflectă:
- grijă faţă de propriile interese, grijă faţă de nevoile altora;
• factori de influenta:
- gesturile şi atitudinile corporale, căutarea, corectarea sensului vieţii şi a morţii;
- dorinţa de a comunica cu fiinţa supremă, emoţiile, cultura;
- apartenenţa religioasă, familia, anturajul, spitalizarea, boala;
• obişnuinţe:
- credinţe:
- asistarea la ceremonii religioase - da, nu, care, când, apartenenţă la grup - da, nu;
- folosirea de obiecte religioase - da, nu, care;
67
- religie = da, nu, care, vorbeşte despre ea - da, nu, cauza;
- citeşte scrieri religioase, spirituale - da, nu, care, ritualuri = da, nu;
• doreşte:
- să vorbească cu - preot, rabin, alt reprezentant al cultelor;
- să participe la slujbe religioase - da, nu, de ce;
- să asculte la radio sau să urmărească la TV slujbe religioase - da, nu, de ce;
- să fie împărtăşit - da, nu.
A se realiza
•modalităţi:
- integritatea fizică şi psihică, ambiţie, motivaţie - da, nu, cauza;
- autocritica - da, nu, cauza, luarea de decizii - da, nu, cauza, stima de sine - da, nu,
cauza;
- manifestări de mulţumire - da, nu, cauza, roluri sociale - da, nu, cauza;
• comportament:
- legat de stadiul de dezvoltare, copil, adolescent, adult, persoană vârstnică;
- legat de capacităţile proprii;
• activităţi:
- preferate, detestate = da, nu, care, de ce;
- fizice, sociale, culturale - da, nu, care;
- şcolare, profesionale, sportive, yoga - da, nu, care;
•capacitate de adaptare/interesare socială - da, nu, cauza;
• factori de influenţă;
- starea de sănătate, de nelinişte - da, nu, care;
- neîncredere, eşec, regulamente impuse - da, nu, care;
- face parte dintr-o societate - da, nu, care, are sentimentul utilităţii - da, nu, de ce;
- are program de lucru şi odihnă - zilnic, săptămânal, concediu - da, nu, când;
- este mulţumit de programe/activitate proprie - da, nu, cauza.
A se recreea
• modalităţi:
- singur, în grup restrâns, în colectiv, în familie, altele.
• activităţi preferate:
- da, nu, care, colective - da, nu, care;
• activităţi recreative:
- da, nu, care - teatru, film, opera, video, TV, lectură, sport, altele;
• are capacitatea de a intra în contact cu alţii -- da, nu, cauze.
A învăţa
• nivel de educaţie:
- şcolarizare impusă, preferată, de specialitate, altele;
• cunoaşte:
- da, nu, foarte puţin, bine, foarte bine despre boala şi efectele ei;
- motivele spitalizării, examenele radiologice, explorări funcţionale specifice;
- teste-analize de laborator;
- operaţia/intervenţia chirurgicală, consecinţele acesteia;
- tratamentul medicamentos, intervenţiile asistentului;
- perioada de convalescenţă, perioada de recuperare;
• alte probleme de sănătate cunoscute - da, nu, înţelese, care:
- cunoaşte mediul spitalicesc - da, nu;
68
- cunoaşte termenii medicali - da, nu, puţin;
- cunoaşte medicamentele specifice - da, nu, puţin;
- cunoaşte tratamentul igieno-dietetic - da, nu, pentru;
• Observaţii generale:
- are capacitate de a învăţa - da, nu, cauza, are mijloace de învăţare - da, nu, cauza;
- are sugestii referitoare la mijloacele de a face acomodarea la spital mai uşoară - da, nu,
care;
FISA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC..........................................
SPECIALITATEA.............................................
ELEV.................................................
SCOALA...........................................
ANUL............DATA.........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT
INITIALELE PACIENTULUI:..................................................varsta..........sex.........starea
civila........................nr. copii......religie......................profesia..................................statutul
social...................ocupatia..............................loc de munca..................................................
DOMICILIUL: Localitatea..........................................casa.........................camere..............
Locuieste: singur / cu soti(e) / cu copii / cu parinti / institutionalizat.
OBISNUINTE DE VIATA:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea..............................mod de administrare.......................................
Cafea: da / nu / ocazional.
Dieta..............................greutate........./kg;inaltime..............TA.................puls............/min.
Semne particulare................................Alergii cunoscute:.......................reactia...................
STAREA DE DEPENDENŢA:
Autonom......................semidependent........... ........ ................dependent...........................
proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară, stimulator cardiac / din anul
..... ....; lentile de contact; / ochelari - dioptrii ; .............afecţiuni care limitează activitatea:
cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale / altele.........................................................
ALTE PROBLEME DE SANATATE:

Spitalizări / anterioare pentru............................................................ ..... la data....................
operaţii / intervenţii ................................................... .............................la data.....................
Tratamente prescrise ........................................................... ...........................urmate: da/nu.
Impresii din spitalizarea anterioară ......................................................... ..............................
................................................................................................................................................
PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):
Data apariţiei.......................................................................................................................
Motivele internării.............................................................................................................
69
............................................................................................................................................
Probleme de sănătate (dependenţa - P -)..............................................................................

............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Surse de dificultate (etiologia - E - ) ......... ...........................................................................

..............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S )............................................................

.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Alte date: (investigaţii paraclinice, etc.)

................................................... ............................................................................................
............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
................................................................................................................................................
5. NEVOIA DE A RESPIRA
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de
oxigen din aerul atmosferic, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina
dioxidul de carbon rezultat din metabolismul celular.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA

70
Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor
respiratori, de funcţionarea lor eficientă.
Etapele respiraţiei:
a) Ventilaţia - reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi
eliminarea aerului încărcat cu dioxid de carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Inspiraţia:
- este un act activ;
- constă în pătrunderea aerului în plămâni, aproximativ un volum de aer de 500 ml prin
dilatarea diametrelor cavităţii toracice;
- plămânii urmează mişcările cutiei toracice iar presiunea din interiorul lor scade cu 2-3
mm Hg faţă de presiunea atmosferică;
- această diferenţă de presiune determină pătrunderea aerului atmosferic în plămâni;
Expiraţia:
- este un act în mare parte pasiv;
- constă în revenirea cutiei toracice la volumul iniţial prin încetarea contracţiei muşchilor
respiratori cu eliminarea unei cantităţi de aer din plămâni egală cu cea inspirată.
Durata expiratiei este dubla fata de inspiratie.
Este influenţată de:
- permeabilitatea cailor respiratorii;
- concentraţia oxigenului în aerul respirat;
- maturitatea centrului respirator bulbar;
- expansiunea cutiei toracice;
- funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor - este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în
capilarele perialveolare şi CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
- diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
- starea peretelui alveolar;
- mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie - constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO2
adus de la ţesuturi, prin vasele venoase, la plămân, pentru a se elimina.
- cantitatea de hemoglobina din sânge;
- debitul cardiac;
- numărul de hematii;
- permeabilitatea reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui
sistem enzimatic complex.
Reglarea respiraţiei - este realizată prin mecanisme nervoase şi umorale; aceste
mecanisme adaptează respiraţia la necesităţile aportului de oxigen şi elimină de dioxid de
carbon, intervenind ori de câte ori se produc modificări ale concentrat de oxigen şi dioxid
de carbon în sânge pentru a se menţine în constante normale; centrul respirator este
constituit din componentele sistemului nervos central (S.N.C.) care întreţine şi modifică
mişcările respiratorii, rolul principal revenind centrului bulb şi centrului pneumotaxic;
reglarea umorală este determinată prin excitarea directă a centrului respirator de căt
dioxidul de carbon din sânge şi a oxigenului dizolvat fizic în plasmă.
71
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a respira
Factori - vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
biologici - sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita
maximă a normalului, la bărbaţi la limita minimă;
- statura - la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este
mai mare decât la persoanele înalte;
- somnul - în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută
decât în timpul stării de veghe;
- postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în
timpul respiraţiei. Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând,
culcat. Poziţia care favorizează respiraţia este cea şezând şi ortostatică,
prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin
aportul de glucoza favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a
celorlalţi muşchi respiratori;
- exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara
creste frecventa respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele
neantrenate dau semne de oboseală la un efort mai mic decât cele
antrenate;
• anumite culturi în special cele asiatice acordă o mare importanţă
exerciţiilor de relaxare şi control a respiraţiei;
• stările de insuficienţă respiratorie determinate de stres, stări conflictuale
etc, sunt controlate prin exerciţii -respiratorii, exerciţii de meditaţie;
• exerciţiile de relaxare îmbinate cu activitatea fizică moderată au efect
benefic pentru respiraţie;
• exagerarea acestora duce însă la hiperventilaţie pulmonară, volumul
respirator pe minut poate creşte de 10 ori.
- activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
- talia – persoanele hiperponderale, au o respiratie superficiala cu frecventa
crescuta;
Factori - emoţiile - influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;
psihologici - aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
- durerea.
Factori - mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul
sociologici atmosferic favorizează respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule
microbiene, chimice, influenţează negativ respiraţia; umiditatea aerului
inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
- climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea
frecvenţei, frigul - scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia;
altitudinea, prin rarefierea aerului, determină creşterea frecvenţei;
- locul de muncă- prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu
nefavorabil bunei respiraţii( minerii, vopsitorii, laborantii);
- conditii de locuit: locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat
numărului de locatari, ferestre pentru luminozitate naturală, dispoziţia
uşilor conform cu o ventilaţie adecvata, surse de căldură corespunzătoare
iar mobilierul să fie aşezat într-un mod care să permită maximum de
stimuli şi senzori;
72
- consumul de medicamente (sedativele, tranchilizantele inhiba centrul
respirator).
Eupnee- respiratie normala- supla ,ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara
efort( fara control constient).
Frecvenţa - reprezintă numărul de respiraţii pe minut;
respiraţiei - este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani - rata medie: 25 r/min
la 18 ani - rata medie: 16-18 r/min
adult - 16-18 r/min
Amplitudi- - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare
nea respiraţie. Din acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă( hiperpnee) sau
superficială;
Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;
Zgomotele - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mal zgomotoasă (sforăit);
respiratorii
Simetria - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul
mişcărilor inspiraţiei şi expiraţiei;
respiratorii
Tipul de Sunt trei tipuri de respiraţie:
respiraţie - costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice,
datorită măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei
toracice;
Expectoratia - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;
Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este
un fenomen de protecţie al organismului.
Hematoza Transformarea sangelui venos in sange arterial prin schimbul de gaze ce are loc la
pulmonara nivelul plamanului.
normala
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei în

satisfacerea nevoii:
- explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;
- recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
- învaţă pacientul să:
- facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;
73
- aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;
- înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase)
- evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic,
poluant fără a lua măsurile de protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;
- se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului
de sare şi dulciurilor etc;
- ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;
- evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;
- poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
- aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;
- adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
- se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea,
luminozitatea în limite normale;
- consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
- evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decom-
pensări respiratorii);
- cunoasca limitele fiziologice, controull preventiv şi educaţie.
Educatia pacientului:
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient
înseamnă, a respira încet, adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un
deficit de oxigen cu numeroase consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:
aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;
inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împin-
gerea înainte a muşchilor abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi
stimulent;
diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos" execută masaj organelor zonei inferioare
şi favorizează circulaţia sanguină;
respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;
inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;
evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care
devine superficială şi rapidă;
respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului
fizic şi psihic;
pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.
Principalele volume pulmonare
74
Valori normale medii (bărbat de 1,70 m)
CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml

CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml 4700
CRF Capacitate reziduala =2500 ml

functionala
CI Capacitate inspiratorie = 3500 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata
medie : 1300 adulti
VC Volum curent = 500 ml adulti
VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti
VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata
medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator = 3500-4000 ml
maxim/secunda
VEMS/CV Raport Tiffneau = 70-85%
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
În satisfacerea nevoii, se manifestă următoarele probleme:

1. Alterarea vocii;
2. Dispneea;
3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.
Surse de dificultate, care determină nesatisfacerea nevoii de a respira
Surse de ordin - alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau

fizic parenchimului pulmonar; tabagism;
- obstrucţia căilor respiratorii;
- obezitatea;
- bandaje toracice;
75
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- durere;
- hipovolemia;
- sarcina;
- starile febrile;
- infectiile;
- regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
- anomalii musculo-scheletice,
- traumatisme,
- boli ale sistemului nervos central,
- boli cardiovasculare,
- boli psihice;
Surse de ordin - anxietatea;
psihologic - stresul;
- situaţia de criză;
Surse de ordin - aerul poluat, umed;
sociologic - altitudinea înaltă;
Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine;
- cunoaşterea mediului ambiant;
- cunoaşterea altor persoane.
1. ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate :
- procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
- prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi
timbrul vocii. Se manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă,
voce aspră. Apare în laringita acută sau cronică.
Afonie = imposibilitatea de a vorbi.
Voce nazonată - intalnita în obstrucţia foselor nazale.
Voce bitonală - apare în leziunile nervului recurent stâng.
Senzaţia de - lipsa de aer.
sufocare
2. DISPNEEA
Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in

respiratie, senzatie de sufocare. Obiectiv se caracterizeaza prin: modificare de ritm,
alterari de frecventa, amplitudine, durata a miscarilor respiratorii.
Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.
Surse de dificultate:
- bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),
76
- bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
- boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina
anxietate,hipertiroidism), anemii prin deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul
pătrunde cu greutate în plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a
ţesuturilor şi acumularea de CO2 în sânge. Pacientul este anxios.
Ortopnee - respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte

poziţie forţată- şezând cu braţele atârnate pe lângă corp sau
sprijinandu-se pe genunchi; această poziţie este adoptată pentru a
permite dilatarea cutiei toracice, deci favorizează respiraţia.
Apnee - oprirea respiraţiei;

Bradipnee - respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12
resp/min., amplitudine crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite
de tiraj şi cornaj.
Poate fi :
- inspiratorie- conditionata de reducerea calibrului cailor
respiratorii;
- expiratorie- determinata de obstacole care impiedica
expulzarea aerului din plamani> se caracterizeaza prin: expir
prelungit, penibil , usor suierator si profund, , insotit de tiraj si
cornaj. Pacientul are trunchiul inclinat inainte;
- mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza
declansatoare.
Tahipnee - creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei
mişcărilor respiratorii peste 40 resp/min; amplitudine scăzută,
respiraţie superficială şi ritmică; suprafaţa respiratorie redusă,
reprezintă cauza;este întâlnită în majoritatea bolilor pleuro-
pulmonare, cardio-vasculare, anemii, stări toxico-infecţioase,
afecţiuni intra-abdominale cu efect de masă asupra bazei plămânilor
(sarcină, ascită, meteorism).
Amplitudine - respiraţie superficială sau profundă.

modificată
Hiperventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin
respiratii profunde si prelungite.
Hipoventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin
respiratie superficiala.
Tuse - expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare
de secreţii acumulate
Hemoptizie - hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de
la nivelul căilor respiratorii – plămâni (sputa rosie , spumoasa,
aerata)- vezi nevoia de a elimina.
Mucozităţi - amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus,
(spută) puroi, sânge, celule descuamate.
77
Dispnee de tip • respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre
Cheyne-Stokes polipnee (respiraţie accelerată) şi apnee (oprirea temporară a
respiraţiei);
• modalitatea anormală de respiraţie poate fi corelată cu leziuni ale
creierului mijlociu
• mişcările respiratorii cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă
până la un punct culminant - apogeu, apoi scad până încetează,
instalându-se perioada de apnee cu o durată de 10—12 secunde, după
care ciclul se repetă;
• este întâlnită în ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare
cerebrale, tumori cere-
brale, uremii.
Dispnee • inspiraţie lungă

Kussmaul urmată de o expiraţie
forţată, apnee. Ciclul
se reia.
• mişcările respiratorii sunt zgomotoase, inspiraţia profundă,

frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.;
• apare caracteristic în acidoza metabolică din acidocetoza diabetică
şi IRC decompensată în stadiul uremic.
Dispnee Biot Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata itre 10-12
sec.; reprezinta respiratia agonica din stadiul preletal, stari comatoase,
meningite.
Dispnee Ciclurile de respiratie sunt inversate- inspiratie prelungita urmata de
Bauchut expiratie mica. Apare la copii in Bronhopneumonie +cianoza +bataile
aripilor nasului;
Respiraţia - amplă, zgomotoasă, cu frecvenţă crescută, cu raluri traheale: şoc,
stertoroasă stări comatoase, afectarea trunchiului cerebral şa.
Respiraţia - perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample -

agonică moartea clinică.
Zgomote - raluri- zgommote intermitente produse prin trecerea aerului

respiratorii circulant de-a lungul unei acumulari de secretii in bronhiole si
alveole; sunt de diferite tipuri:raluri crepitante, romflante, sibilante;
- sufluri;
- frecătura pleurală;
- murmur vezicular.
Cianoză - tegumente de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor:

78
nas, buze, lobul urechii, unghii
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal,
epigastru, intercostal.
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.
Wheezing - expiratie sueratoare
Sughiţ - respiratie modificata fafa control constient( inspiratie brusca,
zgomotoasa si repetata datorita unor spasme repetate ale
diafragmului). De obicei este asociat cu procese mediastinale.
Căscatul - inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o
insuficienta oxigenare cerebrala.
Strănut - a elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni
printr-o contracție involuntară a mușchilor expiratori
3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII
Obstrucţia căilor Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii,

respiratorii dar şi de prezenta unor corpi străini, pătrunşi accidental în căile
respiratorii - îndeosebi la copii - ca şi de deformări ale nasului.
Respiraţie dificilă - bolnavul respiră pe gură
pe nas
Secreţii abundente - secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică
nazale respiraţia
Epistaxis - hemoragie nazală

Deformări ale - deviaţie de sept, traumatisme
nasului
Strănut - expirare forţată
Aspiraţie pe nas - smiorcăit
Tuse - cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal,
epigastru, intercostal
Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu deficienţe respiratorii
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să respire - Verfica permeabilitatea cailor respiratorii;
liber, pe nas - la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
- umezeşte aerul din încăpere;
- asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;
Pacientul să nu - educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică

devină sursă de folosinţă;
infecţie - educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
Sa fie oprit - aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
79
epistaxisul - comprimă ou policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp
de 5-10 minute;
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
- recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;
Pacientul să - umezeşte aerul din încăpere;
prezinte mucoase - recomandă pacientului repaus vocal absolut;
respiratorii umede - favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
şi integre
Pacientul să înghită - întrerupe alimentaţia solidă;
fără dificultate - recomandă gargară cu soluţii antiseptice;
- alimentează pacientul cu lichide călduţe;
Pacientul să - învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de
prezinte rezistenţă asemenea, aglomeraţiile.
crescută faţă de
infecţie
Pacientul să - învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;
prezinte căi - umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
respiratorii - aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
permeabile şi o - învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
bună respiraţie - asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
- administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante,
bronhodilatatoare, decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
- lichide reci în cantităţi mici şi constant;
- aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
- administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.
Sa-i fie calmata - aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie
durerea pacientului sezanda sau semisezanda;
- combate sughitul, tusea;
- administreaza tratamentul prescris de medic.
Pacientul sa fie - educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;

ferit de complicatii - schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile
predispuse escarelor ;
- educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la
tutun, sa respecte indicatiile medicale.
Pacientul să fie - asigură poziţie antalgică;
echilibrat psihic - învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va
fi supus (puncţii, examene radiologice, endoscopice şi în vederea
aspirării secreţiilor bronşice).
DISPNEEA
80
 respiraţia normală este un act reflex inconştient.
 respiraţia dispneică este un act reflex conştient, voluntar în care subiectiv pacientul
simte „sete de aer" iar obiectiv mişcările respiratorii sunt forţate ii modificarea frecvenţei
respiratorii, amplitudinii şi ritmului respirator.
 dispneea este cauzată de afecţiuni ale aparatului respirator sau cardio-vasicular şi de
perturbarea schimburilor normale de gaze.
Tipuri de dispnee
Dupa modificarile de frecventa deosebim următoarele tipuri de dispnee :
• tahipnee sau polipnee:
• bradipnee:
In functie de caracteristicile curbei respiratorii (tipuri particulare de dispnee)intalnim:
• dispnee Cheynes – Stokes;
• dispnee Kussmaul;
• dispnee Biot;
• dispnee Bauchut.
Dupa circumstantele de aparitie deosebim:
• dispneea de efort:
- in timpul efortului, prin perturbarea circulaţiei pulmonare, apare saturaţia insuficientă a
organismului cu oxigen;
- este determinată de insuficienţa cardiacă, procese pleuro-pulmonare si scăderea ven-
tilaţiei pulmonare.
Stadiile de evaluare ale dispneei propuse de OMS:
o gr. l: dispnee apărută la eforturi mari;
o gr. ll: dispnee apărută la eforturi importante dar obişnuite (mers rapid, urcarea mai
multor etaje);
o gr. lll: dispneea apărută la eforturi uşoare;
o gr. lV: dispneea de repaus.
• dispneea permanentă:
- respiraţie deficitară permanentă determinată de insuficienţa cardiacă avansată,
pneumotorax.
• dispneea paroxistică:
- este reprezentată prin accese respiratorii repetate ziua/noaptea;
- în astmul bronşic se observă mai ales dimineaţa = dispnee matinală, cauzată de
contracţia spastică a bronhiolelor cu timpul expirator, mult îngreunat;
- în astmul cardiac şi edemul pulmonar acut se observă mai ales în timpul nopţii = disp-
nee vesperală cauzată de insuficienţa ventriculului stâng.
• dispneea de decubit:
- pacientul nu poate sta culcat fiind obligat să adopte poziţia şezând;
- este determinată de perturbarea circulaţiei pulmonare prin procese pleuropulmonare şi
afecţiuni cardiace.
Dupa timpul pe care il afecteaza :
• dispnee inspiratorie;
• dispnee expiratorie.
Dupa semnele care o insotesc:
• dispnee insotita de tiraj;
• dispnee insotita de cornaj;
• dispnee insotita de bataile aripilor nasului.
81
Anxietatea, frica, senzaţia de moarte iminentă, însoţesc şi amplifică dispneea.
Dispneea este, deseori, foarte angoasantă pentru aparţinători si, uneori, chiar pentru
medic, deoarece frica de a muri sufocat are un impact emoţional important. Din acest
motiv, dispneea este o suferinţă nu numai pentru bolnav, ci si pentru familia sa, precum si
pentru personalul medical care îl îngrijeşte.
Plan de ingrijire
Obiective:
Pacientul să respire liber, pe nas in timp de............
Pacientul să nu devină sursă de infecţie.
Pacientul să înghită fără dificultate in timp de.............
Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie in timp de.............
Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie in timp de.............
Pacientul să fie echilibrat psihic in timp de.............
Atitudini şi intervenţii
• aerisirea camerei;
educarea pacientul pentru repaus înainte şi după mese, dacă acest lucru provoacă
dispnee;
 reducerea anxietatii;
 supravegherea functiilor vitale;
 oxigenoterapie la indicatia medicului;
 masuri specifice in functie de tipul de dispnee;
 învăţăm pacientul tehnici de respiraţie pentru menţinerea expansiunii pulmonare ca de
exemplu:
- respiraţia cu presiune pozitivă sau profundă;
- respiraţia diafragmatică.
Respiraţia profundă:
- respiraţie cu presiune pozitivă = respiraţie cu buzele strânse;
- este eficace în reducerea dispneei de efort;
- pozitionarea corecta a pacientului; poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi
decubit.
In ortostatism, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse efectuând 5-10
paşi cu balansarea membrelor superioare.
In şezând, poziţia pacientului este pe scaun cu braţele încrucişate pe piept executând
timpul inspirator pe nas şi expirând pe gură cu buzele strânse, aplecându-se în faţă.
Între un ciclu şi altul al acestui exerciţiu sunt obligatorii pauze de aproximativ 10
secunde.
In poziţia decubit, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse ca pentru
pronunţarea vocalei „u", contractând muşchii abdominali; şunt necesare între ciclurile de
exersare pauze de circa 10 minute;
Respiraţia profundă favorizează oxigenarea, creşte presiunea exercitată în timpul expi-
rator, diminuează spaţiul mort, rezistenţa la nivelul căilor respiratorii superioare şi
menţine/întăreşte tonusul muşchilor respiratori.
Respiraţia diafragmatică:
- constatam amplificarea rolului diafragmului în procesul respirator;
82
- poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi decubit dorsal;
- în decubit, pacientul va plasa o mână pe stomac şi cealaltă pe abdomen, sub coaste;
- rugăm pacientul să inspire lent şi adânc pe nas având gura închisă, permiţând expan-
siunea abdominală cât mai mult posibil;
- pacientul expiră pe gură cu buzele strânse, contractându-şi muşchii abdominali;
in paralel execută cu mâna aflată pe abdomen o uşoară presiune, concomitent cu
coborârea abdomenului.
- durata acestui exerciţiu va creşte progresiv de la un minut la 10 minute si pauze
obligatorii de 2 minute;
- în 24 de ore, exerciţiul va fi exersat de 4 ori;
- când muşchii cu rol respirator nu-şi mai pot îndeplini funcţiile, pacientul va fi poziţionat
forţat şi anume ortopnee (pentru utilizarea muşchilor respiratori accesori: pectoralul
mare şi mic, scalenii, sternocleidomastoidian);
DUREREA TORACICA
avem în vedere că nu orice semnalare a prezenţei durerii toracice constituie o afecţiune

a aparatului respirator;
durerea toracică în cazul tulburărilor funcţionale respiratorii constituie un indiciu ferm
pentru diagnosticul afecţiunilor pulmonare;
 durerea toracică se prezintă sub forma de:
1.Junghi toracic:
- durere localizată, exacerbată de tuse şi de expectoraţia profundă;
- are caracter acut şi superficial;
- este întâlnit în: pleurite, pleurezii, pneumonii, congestii pulmonare.
2.Durere vie:
- durere atroce, violentă, care provoacă imobilizarea cutiei toracice şi oprirea respiraţiei;
- este însoţită de stare de colaps şi întâlnită în: embolie pulmonară şi pneumotoraxul
spontan.
3.Durere prin compresiune:
- compresiunea punctului dureros produce accentuarea durerilor;
- durerile accentuate sunt de obicei parietale.
4.Durere prin iradiere:
- durere cauzată de o pleurită diafragmatică si localizare în umărul drept.
5.Durere amplificată:
- durere care la mişcările respiratorii se amplifică în intensitate;
- este cauzată de fracturile costale.
TUSEA
Tusea= act reflex exprimat printr-o expiratie exploziva, expulzandu-se din tractul
repirator corpi straini sau secretii de la acest nivel.
Actul tusei cuprinde mai multe faze:
- faza inspiratorie = aerul pătrunde în plămâni;
- faza de compresiune = are loc inchiderea glotei;
- faza de expulzie = expulzia bruscă a aerului datorită contracţiei muşchilor abdominali
cu ridicarea brutală a diafragmului şi deschiderea în mod forţat a glotei;
In faza de expulzie sunt proiectate odată si coloana de aer şi mucozităţile,
83
corpurile străine şi expectoraţia;
Conditii de aparitie:
- apare spontan, fara o cauza aparenta;
- este determinata de efort (la cardiaci);
- emotii puternice;
- alimente condimentate;
- schimbari de pozitie; (abces pulmonar, bronsectazie);
- conditii externe extreme (frig, praf, fum etc);
- secretii bronsice, ingustarea lumenului arborelui respirator etc.
După caracter şi circumstanţe de apariţie deosebim următoarele tipuri de tuse:

- tuse uscată- tuse cu expulzarea violentă a aerului fără expectoraţie, întâlnită în: TBC,
pleurite, faza de debut a bronşitelor acute;
- tuse umeda- tuse cu expulzarea violentă a aerului însoţită de expectoraţie; este întâlnită
în: bronşita acută / cronică, pneumonie;
- tuse seacă- tuse cu expulzarea aerului puţin violentă dar care constituie o sursă de
contaminare prin răspândirea infecţiei; din cauza persistenţei poate epuiza cordul şi
împiedică odihna şi somnul pacientului.
- tuse chintoasă caracterizată prin expiraţii zgomotoase, puternice şi inspiraţie forţată.
- tuse bitonală- tuse pe mai multe tonuri, de obicei două sugerând paralizia nervului
reiirent stâng.;
- tuse lătrătoare:tuse zgomotoasă repetitivă, întâlnită în tumori mediastinale sau
adenopatii traheo-bronşice.
- tuse surdă:tuse voalată, răguşită, întâlnită în afecţiuni laringiene.
- tuse emetizantă: tuse zgomotoasă, urmată de vărsături alimentare.
- tuse de postură:tuse care apare după adoptarea anumitor poziţii şi favorizează
eliminarea unor cavităţi;este întâlnită în: T.B.C. şi dilataţie bronşică.
- tuse matinală:tuse care survine dimineaţa ca de exemplu în supuraţiile broho-
pulmonare însoţite de secreţie abundentă.
- tuse vesperală:tuse care survine seara şi trădează tuberculoza pulmonară.
După etiologie tuşea poate fi:
- faringiană (faringite acute/cronice);
- laringiană (laringite, tumori laringiene);
- bronşică (bronşite, cancer bronşic);
- pulmonară (pneumopatii acute/cronice);
- pleurală (pleurite);
- mediastinală (tumori, pericardite).
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul tusei;
- liniştim pacientul şi îl educăm pentru evitarea fumatului;
- pentru tusea iritativă obişnuim pacientul să:
- îşi stăpânească tuşea;
- evite aerul uscat sau temperatura crescută;
- evite ingestia de lichide calde/reci;
- evite conversaţiile în timpul tusei,
- tuşească cu bastista de unica folosinta la gură.
84
Pentru eliminarea secreţiilor efectuăm cu pacientul exerciţii şi tehnici de a tuşi.
Tusea poate fi provocată în cazuri speciale:
- tusea artificială, prin utilizarea tusomatelor care în inspiraţie insuflă aerosoli;
- tuse artificială prin aparatură specială ce produce o exuflaţie activă de - 60 mm Hg.
EXPECTORAŢIA
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei

formate în căile respiratorii prin actul tusei.
Sputa- reprezintă produsul ce se expulzează pe gura din căile respiratorii prin
tuse. În condiţii fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de
mucus, necesară, protejării suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune
şi de efectul nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează
actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută,
care acţionează ca un corp străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din
secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a mucoaselor bronhopulmonare, din
descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produsele rezultate din
descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul evacuării
prin faringe şi gură; se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz,spumoasa rozata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.
Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în
bronşita acută şi astm bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia
bronhopulmonara şi este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii
ale căilor aeriene ca de exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de
serozitate şi apare în abcese pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronşic;
- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.
Aspectul -sputa seroasa - asa numita sputa transudat, apare in edemul pulmonar
acut. Este un lichid alb-roz acoperit cu multa spuma alb rozata.
85
- sputa mucoasa - sputa exudat, rezultata din secretiile glandelor mucoase
ale cailor aeriene superioare inflamate. Este intalnita in traheobronsita si
in stadiul incipient al astmului bronsic. Uneori capata aspect de "sputa
perlata" cu elemente in forma de spirala "spiralele Curschman".
- sputa purulenta - este formata exclusiv din puroi, de cele mai multe ori
este rezultatul unei vomici. Apare ca urmare a deschiderii in bronsii a unei
cavitati pline cu puroi (abces pulmonar), din pleura (pleurezie purulenta)
sau dintr-un organ vecin (ex. un abces subfrenic).
- sputa seromuco-purulenta - apare in bronsiectazii, in bronsite fetide,
gangrene pulmonare.
- sputa fibrinoasa - se caracterizeaza printr-un continut mare de fibrina.
- sputa pseudo-membranoasa se caracterizeaza prin adevarate mulaje
bronsice datorita continutului lor foarte bogat in fibrina. Caracterizeaza
bronsita cronica pseudomembranoasa in difteria laringiana si bronsica.
- sputa sanguinolenta sau hemoptoica se caracterizeaza prin prezenta
sangelui in cantitate variabila de la rosu deschis pana la rosu-negru. Sputa
sanguinolenta are aceeasi valoare semiologica ca si hemoptiziile mici în
edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea •cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
•în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară,
produsele eliminate ajung la 200-400 ml/ 24 ore;
• în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente,
colecţia purulentă este expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
• in bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-
100 ml/24 ore;
•in bronsectazie, gangrena pulmonara,edem pulmonar acut intre 1000 ml/
24 ore;
Vomica= expectoratie brusca si in cantitate mare.

Este rezultatul deschiderii spontane în căile aeriene a unei colecţii:
- abces pulmonary;
- chist hidatic – vomica hidatică cu aspect clar, limpede însoţit de regulă de manifestări
alergice sistemice);
- empiem pleural (rar prin fistulă bronho-pleurală);
- supuraţii extrapulmomare (abces subfrenic, hepatic şa.).
Intervenţiile asistentei- pacient cu expectoraţie
Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
Pacientul să prezinte cai respiratorii permeabile.
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;
- calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai multă
facilitate;
- luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia reprezintă
un pericol de contaminare prin componentele sale patologice;
86
- interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:
- pentru expulzarea colecţiei prin tuse;
- pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;
- în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să
expectoreze şi îşi înghit secreţiile eliminate prin tuse;
- educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;
- la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau tampoane
de vată;
- utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;
- evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;
- comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;
- colectăm sputa pentru analize de laborator;
- provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin urmă-
toarea manevră:
- aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;
- comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie
forţată;
- în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
- această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie
sezândâ;
- atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană
vertebrală.
tratament; în tbc cavitar – hemoptizia cataclismică, mortală; accident în

chimioterapia şi antibioterapia tuberculoasă; în tumori bronhopulmonare; după insuflarea
unui pneumotorax; în tumori benigne.
HEMOPTIZIA
Hemoptizia constituie eliminarea pe gură, prin tuse, de masă sanguină provenită

din căile aeriene inferioare.
Evaluarea hemoptiziei
- sputa cu striuri de sange;
- hemoragie franca cu sange rosu;
Circumstante de aparitie
Cauze:
- tuberculoza pulmonară: hemoptizie de alarmă; puseu acut la un tbc vechi, cunoscut; tbc
cronic rezistent la
- traumatisme toracice penetrante sau închise.
- inhalare de corpi străini şi inhalare de gaze iritante (hemoptizie imediată prin inflamare
şi hipervascularizaţie).
- sindroame hemoragipare.
- boli ale aparatului respirator precum: bronşiectazie, bronşite cronice, în urma unor
accese de tuse, violente, pneumonii (mai ales cele cu stafilococ).
87
- alte afecţiuni pulmonare: abces pulmonar (hemoragie ce anunţă vomica); micoze
pulmonare; tumori ale traheei; chist hidatic pulmonar etc.
- afecţiuni cardiovasculare: stenoză mitrală; insuficienţă ventriculară stângă.; edem
pulmonar acut; infarct miocardic acut complicat cu embolie pulmonară etc.
- embolie pulmonară ce determină infarctul pulmonar.
Conditii de aparitie:
- efort fizic mare;
- expunere prelungita la soare;
- exces de alcool;
- traume psihice;
- medicatie congestiva (estrogeni, Fe, I);
- perioadă premenstruală la femeie.
Hemoptizia poate fi:
-mică – se elimină câteva spute sangvinolente;
-mijlocie – 100 – 200 ml sânge;
-mare – 200 – 500 ml sânge;
-abundentă – cantitatea de sânge eliminată depăşeşte 500 ml.
Eliminarea sângelui este brutală, de obicei precedată de o serie de prodroame:
- senzaţie de gâdilătură laringiană,
- căldură retrosternală, senzaţie toracică de curgere a unui lichid cald;
- gust sărat uşor metalic;
- disconfort respirator însoţit de stare anxioasă;
- zgomot asemănător fierberii unui lichid.
- jenă laringiană urmată de tuse hemoragică cu gust metalic (de sânge).
- stare generală modificată.
In timpul crizei de tuse, pacientul elimină cantitativ între 100-300 ml sânge aerat,
spumos, având o culoare de roşu viu. Se asociază următoarele semne şi simptome:
tahicardie, dispnee, paloare şi transpiraţii.
Eliminarea se face, de obicei, brutal, în timpul efortului de tuse. Aspectul sângelui
este aerat, roşu-aprins, amestecat cu spută.
Apare izolat, fiind uneori revelatoare sau într-un context clinic, în care este
simptom dominant, dar şi ca o complicaţie a unei suferinţe cunoscute
Pacientul poate prezenta hemoptizie în cursul aceleiaşi zile sau în cursul zilelor
următoare, sputa prezentând cheaguri de sânge negricioase.
Hemoptizia severă şi masivă din anumite afecţiuni ca de exemplu: tuberculoza
pulmonara sau dilataţia bronşică are caracter fulgerător, fără prodroame, cu eliminare de
sânge în cantitate mare, pacientul decedând prin asfixie.
Examene complementare în urgenţă:
- Ex ORL (faringo-laringoscopie);
- Rx. Torace;
- Hemoleucograma completă (inclusiv trombocite;
- Grup sanguin, Rh;
- Fibrobronhoscopie în urgenţă;
- Computer tomografie toracică;
- Angiografie pulmonară.
Complicatii ale hemoptiziei:
- anemie posthemoragica;
- colaps cardiovascular;
88
- atelectazie posthemoptoica (caracterizata prin: junghi toracic, dispnee, cianoza);
- deces.
Obiective terapeutice în urgenţă:
- sa fie prevenita asfixia (în hemoptiziile abundente, cu aspiraţie bronşică);
- sa fie prevenita obstrucţia bronşica (prin cheag intraluminal) / insuf resp ac;
- sa fie identificata sursa de sângerare şi limitata/oprita sângerarea;
- sa se previna infecţiile tardive supraadăugate.
Asigurăm repausul, confortul şi toaleta bucală a pacientului:
 asigurăm repausul total la pat al pacientului;
 poziţionăm pacientul în pozitie semişezând pe partea leziunii;
 liniştim şi calmăm pacientul;
 îi asigurăm toaleta bucală prin îndepărtarea cheagurilor din gură;
 educăm pacientul pentru a nu tuşi şi să inspire lent, profund;
 educăm pacientul pentru a nu consuma alimente şi lichide aproximativ 24 ore;
 îi asigurăm si îi administrăm lichide reci, bucăţi de gheaţă;
 educăm pacientul pentru a nu vorbi şi a-şi păstra imobilitatea cât mai mult timp posibil;
 izolăm la nevoie pacientul pentru a evita agitaţia celorlalţi pacienţi sau a aparţinătorilor;
 asigurăm condiţii de semiobscuritate si evitarea stimulilor zgomotoşi;
 la nevoie efectuăm manopere de aspiraţie şi oxigenoterapie;
 la recomandarea medicului abordăm linie venoasă pentru transfuzii;
 administrăm tratamentul prescris (hemostatice, sedative etc);
 comunicăm medicului orice schimbare survenită în starea pacientului şi efectul
tratamentului prescris.
La pacienţii ameninţaţi de asfixie:
- intubaţie traheală în scopul izolării plămânului hemoragic pentru evitarea aspiraţiei
lichidului şi a asfixiei consecutive;
- aspiraţie bronşică + oxigenoterapie.
CIANOZA
Coloraţia violacee perioronazală, a patului unghial, a tegumentelor şi a limbii în
cianoza centrală.
Atenţie la prezenţa cianozei, evaluarea statusului mental şi a gradului de
vigilenţă, prezenţa dispneei de repaus, utilizarea musculaturii accesorii în timpul
respiraţiei – semne de insuficienţ respiratorie severă!
Cianoza centrală se referă la culoarea buzelor şi a limbii, şi indică o presiune
parţială a oxignului sub 6kPa asociată cu cianoza patului unghial, a tegumentelor,
extremităţilor.
În cianoza periferică culoarea buzelor şi a limbii este normală şi se datoreaza
unei insuficienţe circulatorii periferice cu desaturarea hemoglobinei în periferie prin stază
(insuficienţă venoasă cronică) sau vasoconstricţie severă (şoc septic sau alte cauze de
şoc) cu sau fără hpoxemie.
89
INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI
Nesatisfacerea nevoii de a respira afectează buna relaţie in celelalte nevoi.

A comunica
• comunicare deficitară sau incapacitate de a relata, datorată tulburărilor funcţionale
respiratorii şi fenomenelor obstructive.
A se mişca si a avea o bună postură
•dificultate, disconfort şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi datorită fenomenelor
dispneice, insuficienţelor respiratorii şi oboseală.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• stări febrile potenţiale datorate infecţiilor căilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• diminuarea ,incapacitatea nutriţiei legată de tulburările funcţionale respiratorii.
A elimina
• diminuarea/incapacitatea de a elimina prin afectarea respiraţiei.
A dormi şi a se odihni
• tulburări de odihnă şi somn cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se îmbrăca si a se dezbrăca
• diminuarea/ incapacitatea de a se îmbrăca si dezbrăca cauzată de durerea toracică şi
epuizare.
A fi curat, a avea tegumente intacte
• alterarea tegumentelor si mucoaselor cauzate de mucozităti abundente, expectoraţie
abundentă si respiratie deficitară
A evita pericolele
•anxietate, nesiguranţă, teamă, cauzate de lipsa de aer datorată insuficientei respiratorii
A trăi conform propriilor convingeri spirituale
• dificultatea / imposibilitatea de a participa activ la serviciul religios, cauzate de tuse,
dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se realiza
• izolare prin dificultatea impusă de afecţiunile respiratorii.
A se recrea
• dificultatea / incapacitatea de a participa la activităţi recreative cauzate de oboseală şi
respiraţie deficitară.
A învăţa
•ignorarea / incapacitatea de a învăţa datorată fenomenelor hipoxice şi degradării stimei
faţă de propria persoană.
PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenta posibile:
- alterarea vocii;
- clearance ineficient al căilor respiratorii;
90
- dispnee;
Manifestări de dependenţă: respiră cu dificultate, respiră pe nas, cu zgomot, cianoză,
epistaxis, tuse, expectoraţie, ortopnee, senzaţie de sufocare, tahipnee, bradipnee.
Surse de dificultate: inflamaţia mucoasei, tabagismul, obstrucţia, anxietatea, poluarea,
lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• să îşi menţină funcţia respiratorie optimă, îşi va menţine căile respiratorii permeabile;
 să îşi amelioreze respiraţia,
 să se asigure repaus vocal;
să expectoreze uşor, să-şi favorizeze expansiunea toracică;
să prezinte stare de siguranţă;
să efectueze exerciţii respiratorii.
Interventii de prim ajutor constau în:
- manevra Heimlich in obstrucţiile supraglotice;
- susţinerea maxilarului inferior şi hiperextensiunea capului; utilizarea pipelor de tip
Guedel (orofaringiene sau nasofaringiene); toaleta gurii si comprese, aspiraţia cu sau fără
control vizual, fixarea limbii.
In eventualitatea pierderii reflexelor laringiene se recomandă:
- aspiraţia traheobronşică, intubaţia traheală, respiraţie asistată şi controlată.
- va avea un ritm respirator regulat, va evita mediul poluant, si alergeni.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
supravegherea funcţiei respiratorii şi circulatorii pentru asigurarea unei bune oxigenări;
completarea cu date şi valori a foii de T°, observarea, măsurarea şi notarea valorilor R;.
efectuarea igienei respiraţiei;
observarea, măsurarea şi notarea valorilor TA, P;
tehnici de administrare a O2, tehnici de aspirare a secreţiilor, tehnici ce facilitează satis-
facerea nevoii;
asigurarea condiţiilor de mediu şi igienă, asigurarea vestimentaţiei corespunzătoare;
efectuarea de exerciţii pentru asigurarea funcţiei respiratorii = mişcări, mobilizare,
aerisire.
Evaluarea îngrijirilor
Vom evalua:
prezenţa sau absenţa dificultăţilor respiratorii;
semnele de hipoxie (cianoză,paloarea tegumentelor, temperatura lor, agitaţie);
valoarea semnelor vitale P, T°, R, TA - va fi înregistrată în foaia de temperatură;
prezenta agenţilor poluanţi, iritanţi;
expectoraţia (ce, cum, când), tusea (tip, caracter, momentul), poziţia, vomică,
hemoptizia;
reacţia faţă de anxietate, simte sau nu ameliorarea, se odihneşte corespunzător;
nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
91
6. CIRCULAŢIA ARTERIALA
Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul
vaselor sanguine, care are drept scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la
ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.
Un rol important îl deţin sângele şi limfa, cuprinse în sistemul circular, şi inima, în
condiţii de integritate anatomică şi funcţională.
Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:
- urmărirea pulsului,
- a tensiunii arteriale,
- a culorii tegumentelor.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA CIRCULAŢIEI ARTERIALE
a) PULSUL
Reprezintă unda de soc ce ia nastere prin destinderea peretilor arteriali de catre
volumul de sange expulzat din ventriculul stang in timpul sistolei ventriculare care se
propaga de-a lungul acestora odata cu coloana de sange arterial. Poate fi perceputa prin
palparea unei artere superficiale comprimata incomplet pe un plan dur.
Este manifestarea periferica a activitatii mecanice a inimii.
Reflecta starea de functionare a inimii si a sistemului arterial.
Factorii care influenţează pulsul

Conditia - vârsta - la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de
biofiziologica asemenea, la vârstnici;
- sex: valorile frecventei repiratorii se inregistreaza la limita maxima,
iar la barbati la limita minima;
- ritmul somnul/veghe: frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai
redusă;
- efortul fizic - determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade
după încetarea efortului;
- pozitia corpului:in poziţia decubit dorsal frecvenţa pulsului este mai
scăzută decât în poziţie şezând ; poziţia ortostatica are frecvenţa
pulsului mai ridicată;
- statura: individul înalt prezintă puls mai rar decât cel scund;
- masa corporala: persoanele hiperponderale au o frecventa crescuta
bin raport cu cele normo- sau hipoponderale;
ritmul circadian: frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta,
iar dimineata sau in a doua parte a zilei este crescuta;
- alimentaţia- în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte;
Conditia - emoţiile
psihologica - plânsul produc creşterea frecvenţei pulsului
- mânia
Conditia - mediul ambiant - prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat,
sociala influenţează frecvenţa pulsului.
92
Manifestările de independenţă
Frecvenţa - reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.

Frecventa medie pe minut in functie de varsta(pulsaţii/minut )*
Varsta Repaus- Repaus- Exercitii sau
stare de veghe. in somn febra
Sfigmogramă nou născut 100- 180 80- 160 >220
1 sapt- 3 luni 100- 220 80- 200 >220
3 luni – 2 ani 80- 150 70-120 >200
2 ani- 10 ani 70- 110 60-90 >220
10 ani adolescent 55- 90 50-90 >220
la adult 60-80 50-70 >100
(* Marcean Crin, Manual de Nursing,Editura ALL EDUCATIONAL, 2013,
pag.62)
Pulsul are un aspect de undă monofazică pozitivă căreia i se descriu :
•o pantă ascendentă, anacrotă, de la începutul ascensiunii, “a”, până la
amplitudinea sa maximă;
•o pantă descendentă, catacrotă, până la incizura dicrotă;
• unda dicrotă (c), secundară.
-în expiraţie, frecvenţa pulsului scade;
-în inspiraţie, frecvenţa pulsului creşte;
Ritm - reprezintă cursivitatea, regularitatea pulsaţiilor şi a pauzelor dintre ele;
- pulsul este ritmic- puls regularis;
Amplitudine - se referă la marimea undei de puls;
(volum) - este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă;
- la arterele simetrice, volumul pulsului este egal;
- este determinată de masa sanguină evacuată în sistemul circulator arterial în
timpul, unei sistole;
Tensiunea - valoarea tensiunii pulsului este dată de valoarea forţei aplicate pentru
pulsului comprimarea arterială ;
- este determinata de elasticitatea peretilor arteriali;
Celeritatea - reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile prin aparitie si
disparitie; - este influentata de starea de sanatate a inimii si vaselor;
Egalitatea - se refera la caracteristicile pulsului radial interpretate prin comparatie la

ambele membre.
Coloraţia - coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor;
tegumentelor - tegumentele sunt calde.
b) TENSIUNEA (PRESIUNEA) ARTERIALĂ
Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Factorii care determină tensiunea arterială:
- debitul cardiac;
93
- forţa de contracţie a inimii;
- elasticitatea şi calibrul vaselor;
- vâscozitatea sângelui;
Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factori de evaluat:
 tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;
 tensiunea arterială diastolicâ= tensiunea minimă;
 tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea arterială
minimă. hipertensiunea arterială = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile
normale
hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale
tensiunea arterială sistolică (T$ -TM):
- reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale în cursul sistolei;
- este determinată de forţa de contracţie a inimii care propulsează sângele în vasele
arteriale;
- tensiunea arterială maximă creşte prin pierderea elasticităţii vaselor;
- tensiunea arterială sistolică scade dinspre centru spre periferie;
- rezistenţa întâmpinată de sânge la periferie depinde de calibrul vaselor ( influentat de
starea neuro-vegetativă, sistem endocrin, factori renali).
tensiunea arterială diastolicâ (Ts-Tm):
- reprezintă valoarea minimă arterială în cursul diastolei;
- forţa de contracţie a inimii este zero;
- în diastolă o parte din masa sanguină trece din sistemul arterial în sistemul capilar;
- valorile cele mai mici ale tensiunii arteriale sunt obţinute la sfârşitul diastolei;
în mod obişnuit valorile normale ale tensiunii arteriale minime se calculează la jumătate
plus unu din valorile normale ale tensiunii arteriale maxime ca de exemplu: când tensi-
unea arterială maximă = 140 mm Hg, tensiunea arterială minimă = 70 +10 = 80 mm Hg.
Precizari
valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;
valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare diferă;
Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică
Optimă 120 70
Normală 120–129 70–84
Normal crescută 130–139 85–89
Grad 1 de hipertensiune (uşoară) 140–159 90–99
Grade 2 hipertensiune (moderată) 160–179 100–109
Grade 3 hipertensiune (severă) > 180 > 110
94
Factorii care influenţează tensiunea arterială
Conditia - vârsta - tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce

biofiziologica înaintează în vârstă; se stabilizează la adult; creşte uşor la persoana
vârstnică;
- sex: la femei tensiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi cu
valori cuprinse între 5-10 mm Hg;
- ritm somn/ veghe: în timpul somnului sau dimineaţa tensiunea
arterială are valorile cele mai mici;
- activitatea - diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale; de
asemenea, efortul fizic produce creşterea tensiunii arteriale, cu
revenirea la valorile iniţiale după încetarea acestuia;
- rasa: populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari
decat cea alba;
- alimentatia;
- ritmul circadian: ceasul biologic are particularitati individuale dar se
inregistreaza valori mai scazute in cursul noptii si mai crescute in a
doua parte a zilei;
- valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;
- medicatia: actioneaza direct si indirect( narcoticele scad tensiunea
arteriala , psihoactivele cresc tensiunea arteriala;
- vasodilataţia generală determină scăderea presiunii exercitată de
sângele circulant.
Conditia - emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea tensiunii
psihologica arteriale.
Conditia - climatul:
sociologica - frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale;
- căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.
Tensiunea maximă se obţine Vârsta T.A. max (mm Hg)
în timpul sistolei ventriculare 1-3 ani 75-90
4-11 ani 90-110
12-15 ani 100-120
adult 110-139
Tensiunea minimă se obţine Vârsta T.A. min.

în timpul diastolei 1-3 ani 50-60 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg
adult 75-89 mmHg
Tensiunea diferenţială Ex.

reprezintădiferenţa T.A. dif. = T.A. max. 140 - T.A. min.80 = 60 mmHg
T.A. max. T.A. min
Menţinerea raportului între T.A. min = T.A. max. +1 sau 2 (cm Hg)
T.A. max. şi T.A, min. 2
95
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei
circulaţiei sanguine
Educă pacientul:
- pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire);
- să-şi menţină tegumentele curate, integre;
- să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu;
- să evite tutunul, consumul exagerat de alcool;
- să evite sedentarismul;
- să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia;
Problema: Circulaţia inadecvată
Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a avea o bună

circulaţie
De ordin fizic - alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi;
- obstrucţii arteriale;
- supraîncărcarea inimii, temperatura corpului, etc..
De ordin - anxietatea, stresul, situaţia de criză.
psihologic
Lipsa cunoaşterii - cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată, despre sine,
despre alţii, despre obiceiurile dăunătoare.
Tegumente - reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii;
modificate - cianotice - coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii.
Modificări - tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe
de frecvenţă minut, depăşesc valorile de 100-150-200.
a pulsului - fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic
prelungit, stărilor emoţionale exacerbate, traumelor psihice, etc.
- patologic tahicardia se înregistrează în urma:
-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator),
dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor
vasculare cerebrale;
-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului
este paralelă de obicei cu cea a temperaturii (pulsul, creşte
cu 10 b/min pentru un grad de temperatură);
- pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuiesc
obligatoriu notate în foaia de temperatură.
- bradicardie:
numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
bradicardia se înregistrează în urma:
- hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori
96
cerebrale, meningite;
- miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie
cardiacă;
- hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere
de conştientă şi crize convulsive).
Modificări Se disting:
de - puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
amplitudine - puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
(volum) al - puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune,
pulsului şoc;
- puls asimetric - volum diferit al pulsului la artere simetrice;
- puls alternant: undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică,
apare în leziuni miocardice severe;
- puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;
- puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în
inspir.
Modificări - se disting;
de - puls dur( puls durus), greu comprimabil;
tensiune a - puls moale( puls mollis), usor perceptibil.
pulsului - depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină
creşterea/ scăderea cantităţii sanguine împinsă în artere prin forţa de
contracţie a inimii.
Modificări Se disting;
de - puls celer- unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
celeritate Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si
viteza in ascensiune si mai ales in coborare crescuta. Este caracteristic
insuficientei aortice;
- puls tardus- pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece
distensia arterei se face cu intarziere;
Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata
mai mare, caracteristic stenozei aortice.
Cauze:
 tromboza/stenoza vaselor arteriale;
 afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară
determină puls tard);
 afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa
aortică, sindrom hiperchinetic.
Modificări - puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;

de ritm al - puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată
pulsului de pauză;
- puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;
- puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de
amplitudine mai mică – extrasistolie şa.
Modificări - hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile
ale tensiunii normale;
arteriale - hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;
97
- modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu
se fac paralel;
- T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).
Deficitul de - desemneaza diferenta dintre frecventa ventriculara si numarul
puls pulsatiilor radiale;
- se intalneste in fibrilatia atriala cu frecventa ventriculara rapida, cand
nu toate contractiile cardiace sunt eficiete, unele neputandu-se transmite
la periferie.
Hipoxemie - scăderea cantităţii de oxigen din sânge.
Hipoxie - diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.

Edeme - acumulare de lichid seros in tesuturi.
Varice - dilatari ale venelor supericiale.
Hemoroizi - dilatarea plexurilor nervoase analesi din partea inferioara a rectului cu
aparitia de fenomene inflamatorii si trombotice.
Durere - precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.
Claudicatie - durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai
intermitenta frecvent la nivelul gambelor).
Parestezii - furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.
Intervenţiile asistentei medicale-pacientul cu circulaţie inadecvată

Pacientul să -învaţă pacientul:
prezinte circulaţie • să întrerupă consumul de tutun, alcool;
adecvată • să aibă alimentaţie bogată în fructe, zarzavaturi;
• să reducă grăsimile şi clorura de sodiu din alimentaţie;
- administrează medicaţia prescrisă: tonice cardiace, antiaritmice,
diuretice, vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase,
anticoagulante;
- urmăreşte efectul medicamentelor;
- aplică tehnici de favorizare a circulaţiei: exerciţii active, pasive,
masaje.
Pacientul să fie - informează pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului
echilibrat psihic de efort pe care poate să-l depună, asupra importanţei continuării
tratamentului medicamentos.
HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ ( H.T.A.)
• hipertensiunea arterială este un sindrom clinic;

• reprezintă creşterea valorilor tensionale peste 140 mm Hg pentru tensiunea sistolică şi
peste 90 mm Hg pentru tensiunea diastolica, indiferent daca numai una dintre valori este
crescuta;
• manifestari pentru urgenta hipertensivă sunt:
- durere toracică, dispnee, cefalee, redoare de ceafă;
98
- vărsături exacerbate, stare confuzională, crize comiţiale.
• hipertensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni:
- cerebro-vasculare, renale,.endocrine, etc.
• asistenta medicală trebuie să cunoască urgenţa datorată valorile tensionale crescute ce
trebuiesc prompt scăzute existând riscul de: edem pulmonar acut, edem cerebro-
meningeal, hemoragie meningeală sau cerebrală.
HIPOTENSIUNEA ARTERIALA
 hipotensiunea arterială este un sindrom clinic;

 reprezintă scăderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea sistolică si sub
65 mm Hg pentru tensiunea diastolică;
 forţa de contracţie a inimii este diminuată;
 pereţii vasculari prezintă relaxare crescută;
 hipotensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni: valvulare stabilizate,
endocardite, miocardite, tulburări endocrine, hemoragii, dezechilibru hidroelectrolitic
(diaree, vărsături);
 hipotensiunea arteriala cronica nu este grava. Problemele reale apar cand tensiunea
scade brusc si ceierul este privat de fluxul sanguin necesar oxigenarii sale. Apare de
obicei la ridicarea brusca in pozitie ortostatica din pozitie de decubit sau semisezand. Este
cunoscuta sub numele de hipotensiune posturala, hipotensiune ortostatica sau
hipotensiune ortostatica mediata neuronal.
Problema de dependenta: REDUCEREA DEBITULUI CARDIAC
Sursa: Diagnostics infirmiers – ANADI; Dignostice de nursing NANDA International.

Definitie: cantitate insuficienta de sange, pompata de inima, pentru a asigura
nevoile metabolice ale organismului.
Caracteristici definitorii
Alterarea ritmului inimii:
 aritmii;
 bradicardie;
 modificari electrocardiografice;
 palpitatii;
 tahicardie;
Alterarea incarcarii inimii:
 edeme;
 reducerea presiunii centrale venoase (CVP);
 reducerea presiunii in trunchiul arterei pulmonare;
 oboseala;
 cresterea presiunii venoase centrale (CVP);
 cresterea presiunii la periferia arterei pulmonare (PAVWP);
 turgescenta venei jugulare;
 zgomote cardiace;
 cresterea in greutate;
Alterarea dupa incarcarea inimii:
99
 piele umeda;
 dispnee;
 scaderea pulsului periferic;
 scaderea rezistentei vasculare pulmonare (PVR);
 scaderea rezistentei vasculare sistemice (SVR);
 cresterea rezistentei vasculare pulmonare (PVR);
 cresterea rezistentei vasculare sistemice (SVR);
 oligurie;
 reumplere capilara prelungita;
 modificarea culorii pielii;
 variatii ale valorilor presiunii arteriale;
Alterarea contractilitatii inimii:
 tuse;
 reducerea evacuarii fractionate;
 reducerea indicelui de lucru al ritmului ventricular stang (LVSWI);
 reducerea indicelui de volum (SVI);
 reducerea indicelui cardiac;
 scaderea debitului cardiac;
 ortopnee;
 dispnee paroxistica nocturna;
 zgomote in S3;
 zgomote in S4;
Comportament emotional:
 anxietate;
 neliniste;
 agitatie;
Factori de legatura:
 alterarea batailor inimii;
 alterarea ritmului inimii;
 alterarea volumului sistolic;
 alterarea dupa incarcare;
 alterarea contractilitatii;
 alterarea inainte de incarcare a inimii;
Elemente de supraveghere si interventii specifice

Obiectivele vizeaza:
 pacientul sa prezinte circulatie adecvata;
 pacientul sa fie echilibrat psihic;
 pacientul sa exprime disparitia durerii;
 sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;
 sa fie promovate confortului fizic si psihic al pacientului;
 sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;
 sa fie combatute infectiile;
 sa fie favorizate circulatia arteriala, venoasa;
100
Interventiile autonome si delegate ale asistentului medical
 Asigura pacientului un maxim de confort fizic si psihic.
 Explica pacientului necesitatea repausului la pat.
 Supravegheaza functia respiratorie si circulatorie pentru asigurarea unei bune
oxigenari.
 Invata pacientul:
‐ sa intrerupa consumul de alcool si tutun;
‐ sa aiba alimentatie usor digerabila bogata in fructe, zarzavaturi, sa asigure
un aport caloric corespunzator nevoilor reale si sa cuprinda toti compusii
principali ai alimentatiei, inclusiv vitamine si saruri minerale;
‐ sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie;
‐ sa evite frigul, umezeala, stresul psihic;
 Supravegheaza functiilor vitale si a starii mentale, notarea functiilor vitale in foaia
de temperatura.
 Ajuta pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale.
 Aplica tehnicii de favorizare a circulatiei: exercitii active, pasive, masaje,
mobilizari.
 Pregateste pacientul pentru examinari radiologice, explorari functionale, etc..
 Recolteaza produse biologice pentru examinari de laborator.
 Efectueaza bilantul hidric.
 Administreaza medicatia prescrisa: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice,
vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase, anticoagulante.
 Urmareste efectul medicamentelor.
 Pregateste preoperator, acorda ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu
interventie chirurgicala.
 Educa pacientul privind prevenirea recidivelor.
 Aplica masuri de prevenire a efectelor imobilizarii.
 Informeaza pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care
poate sa-l depuna, asupra importantei continuarii tratamentului medicamentos si
asupra modului de viata pe care va trebui sa-l urmeze dupa examinare.
101
7. NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA
( a se alimenta si a hidrata)
Definiţie
Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună
calitate şi în cantitate suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi
pentru a-şi menţine energia indispensabilă unei bune funcţionări.
Alimentele sunt substante complexe pe care omul le introduce in tubul digestiv,le
digera,le absoarbe pentru energie,biosinteza componentelor celulare,cataliza biologica si
intretinerea celorlalte functii.
Scop:
- sa asigure aportul de vitamine si saruri minerale;
- sa asigure necesarul energetic de baza al organismului pentru dezvoltare si refacere;
- sa asigure si sa favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave si
aport nutritiv necesar organismului(terapeutic);
- prevenirea evolutiei nefavorabile ale unor boli.
Independenţa în satisfacerea nevoii

Pentru a se menţine sănătoasă, fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată de
alimente, conţinând elementele nutritive indispensabile vieţii. Cantitatea şi natura
alimentelor nutritive sunt în funcţie de: sex, vârstă, greutate, înâlţime, activitatea depusă,
starea de sănătate sau de boală.
O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii şi
asigurării tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale: glucide, proteine, lipide,
vitamine, apă, săruri minerale.
Hidraţii de carbon (glucide) reprezintă sursa principală energetică a organismului.
Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismului prea mult, de aceea este bine ca
50% din necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţi de carbon, dacă
nu există o contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor (diabet zaharat, colită de
fermentaţii, obezitate).
La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, caşexie, denutriţie, afecţiuni
hepatice şi renale.
Necesarul: 4-6 g/kg corp/24h.
Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanţele
distruse prin uzura fiziologică sau patologică. Ele reprezintă, în acelaşi timp, o sursă
importantă de energie şi constituie materie primă a fermenţilor şi a hormonilor.
Necesarul: 1-1,5 g/Kg corp/24h.
Aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină scăderea
proteinelor plasmatice, distrugerea parenchimului hepatic, apariţia unei anemii şi, prin
reducerea presiunii coloid-osmotice a sângelui, retenţia apei în organism, cu formare de
edeme.
Creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcini şi alăptare, arsuri, anemii,
evacuări pleurale şi abdominale, postoperator.
Scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.
Lipidele au valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calităţi
energetice mari, într-un volum mic. Pe lângă rolul lor energetic, lipidele intră şi în
102
compoziţia ţesutului nervos şi a stromei eritrocitare, iar sub formă depozitară reprezintă
rezervele de energie ale organismului şi ţesutului de susţinere pentru organele interne.
Necesarul este de 1 - 2 g/Kg corp/24 h.
Raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în
insuficienţa glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţă
pancreatică, hepatică, nefroză lipoidică, diabet zaharat, obezitate), boli febrile.
Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism (datorită arderilor
exagerate).
Vitaminele sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului. Nevoia
de vitamine creşte în timpul activităţii celulare exagerate (majoritatea îmbolnăvirilor).
Vitaminele pot fi clasificate in :
- vitamine hidrosolubile,
- vitamine liposolubile.
Necesităţile normale de vitamine pot ajunge pană la 150 mg vitamina C; 25 mg
vitamina B, 6 mg vitamina B6, 8 mg vitamina PP şi 20 mg vitamina K, ceea ce se asigură
prin consumarea fructelor, legumelor, salatelor, sucurilor de fructe.
Apa şi sărurile minerale - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din organism,
sărurile minerale fiind necesare ca substanţe structurale şi catalizatoare.
Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănătos variază între 2500 - 3000 ml, ele
se acoperă prin lichidele ingerate şi arderea hidraţilor de carbon şi a grăsimilor.
O dată cu nevoile de apă, se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul sănătos
necesită în 24 ore: 4 g Na; 3-4 g K; 2 g Ca; 0,15 g Mg; 18 mg Fe; 6 g Cl.
Satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod proporţionat;
altfel, organismul rămâne în dezechilibru hidromineral.
Status nutriţional IMC (Kg/m2 )

Subnutriţie Gr. II <16
Subnutriţie. Gr I 16-17.9
Subponderal <18.5
Slab 18.5-19.9
Normal 20 – 24.9
Supraponderal 25.0-29.9
Obezitate >30.0
Clasa I 30.0-34.9 Moderată
Clasa II 35.0-39.9 Severă
Clasa III >40.0 Foarte severă
103
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori - vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de

biologici perioada de creştere şi dezvoltare: copil, adolescent, adult, vârstnic;
- sugarul are nevoie de 117 kcal/kg corp in prima jumatate de an si
108 kcal/kg corp in a doua jumatate;
- necesitatile calorice cresc didert proportional cu varsta;
- adolescentii: fetele au nevoie de 2000-2500 kcal/zi iar baietii de
2500-3000 kcal/zi;
- adultul are nevoi nutritionale relativ stabile ca valoare calorica si
factori nutritivi. Cresterea inceteaza iar hrana trebuie adaptata
celorlalte variabile care marcheaza exitenta unui adult. Nutritia se
incadreaza in paternurile descrise la interventiile asistentei
medicale;
- la varsnic( peste 65 ani) procesele de involutie limiteaza necesarul
proteic si caloric; de asemenea este redus necesarul de vitamine din
grupul B; la femei se recomanda suplimentarea de calciu; datorita
proceselor degenerative alimentatia trebuie sa contina suolimente
alimentare;
- activităţi fizice - cu cât activitatea musculara este mai mare, cu atât
creşte metabolismul şi implicit aportul alimentar;
- activitate profesionala;
- masa corporala;
- starea de sanatate, dentitie, deglutitie, digestie, absortie;
- orarul şi repartizarea meselor - un program regulat al meselor este
recomandat tuturor indivizilor; intervalul între mese este în funcţie de
vârstă;
- stari fiziologice particulare:
- sarcina : in unctie de fiecare trimestru de sarcina; cantitatea de
proteine se creste cu 30g, aportul de calciu creste cu 50%, iodul cu 25 mg,
vit A cu 20-25 %, vit C cu 30%, viatimele di grupul B si vit D trebuie
asigurate in exces.
Factori - starea afectiva;
psihologici - emoţii - (griji sau bucurie) influenţează consumul de hrană, astfel că unii
indivizi îşi pierd apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai multe
alimente;
- anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de
securitate, de dragoste şi de bunăstare.
Factori - climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde şi
sociologici nutritive), iar vara, sunt preferabile mesele uşoare şi o cantitate crescută
de lichide;
- obiceiurile alimentare;
- statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează din
fragedă copilărie şi, uneori, pot fi influenţate de apartenenţa la un grup
social, sărăcia influenţează negativ satisfacerea nevoii;
- religia si traditiile - în funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii au
anumite ritualuri alimentare: post urmat de sărbători mari, interzicerea
consumului unor alimente (carne de porc, cafea, alcool), dar şi prepararea
104
şi servirea alimentelor după un anumit ritual;
- starea materiala;
- obiceiurile alimentare si preferintele personale;
- cultura si educatia - alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi
superstiţiile fiecărei culturi.
Cavitatea - dentiţie bună;

bucată - proteză dentară adaptată şi în stare bună;
- mucoasa bucală roz şi umedă;
- limba roz;
- gingii roz si aderente dinţilor;
Masticaţia - uşoară, eficace, lenta;
- gura închisă;
Reflex de - prezent;
deglutiţie
Digestie - lentă;
- nestingherită;
Deprinderi - programul meselor (3 mese şi 2 gustări);
alimentare - 10 ore repaus nocturn;
Apetit - poftă de mâncare - senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;
Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
Saţietate - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de
hrană este satisfăcută;
Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie;
Gust şi - alegerea alimentelor;
valoare - servirea mesei singur sau în grup;
acordate - tradiţii;
mâncării - obiceiuri alimentare;
- educaţie.
Simtul - trebuie sa fie prezent;
gustativ
Ingestie de - in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activităţii;
alimente si de
lichide
Obiceiuri - sănătoase;
alimentare
Stare de - normală in raport cu varsta, sexul.
constituţie
105
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în
satisfacerea nevoii
Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
- activitate:
- în repaus, 25 cal./kg corp/ 24 h;
- activitate uşoară: 35-40 cal./kg corp/24h;
- activitate medie: 40-45 cal./kg corp/24 h;
- activitate intensă: 46-60 cal./kg corp/24 h.
- calculează necesarul de calorii pe 24 h. în funcţie de vârstă:
- se creste necesarul caloric cu 20-30% pentru copii;
- se scade cu 10-15% pentru varstnici;
- la femei este cu 10% mai mic decat la barbat;
- in starile febrile necesarul caloric este marit cu 10%;
- la sportive , in sarcina , alaptare se creste necesarul caloric cu 30%.
- calculează raţia alimentară echilibrată;
- asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice (apă, vitamine, săruri
minerale);
- asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel: 50-55% hidraţi de
carbon, 10 -15% proteine, 30 - 40% lipide;
- asigură schimbul între produsele de origine animală şi vegetală:
- 60% proteine de origine animală;
- 40% proteine de origine vegetală;
- 65% lipide de origine animală;
- 35% lipide de origine vegetală.
- asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate ;
- calculează numărul de calorii/kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină şi
alăptare: + 30%
- raţia alimentară să cuprindă alimente din toate grupele ghidului alimentar, cunoscând
valoarea energetică a principiilor alimentare:
- glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile pacientului;
- înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalenţelor cantitative si
calitative ale diferitelor principii alimentare.
Când această nevoie nu este satisfăcută, survin următoarele probleme de dependenţă:

1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit(mai putin decat necesarul
organismului)
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus(mai mult decat necesarul
organismului)
3. Intoleranta digestiva
106
Surse de - alterarea mucoaselor căilor degestive şi a peristaltismululi intenstinal;

ordin fizic - alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
- obstrucţii, tumori, strangulări;
- tubaj nazo-gastric;
- supraîncărcare: intoxicaţii alcoolice, abuz de medicamente;
- durere;
- dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine neurologice.
Surse de - afectiuni psihice,
ordin - tulburări de gândire,
psihologic - anxietate,
- stres,
- situaţii de criză,
- anorexia- lipsa poftei de mincare,
- polifagia- nevoia excesiva de a manca,
- disfagia- dificultate de a inghiti.
Surse de - foame ,
ordin - insalubritate,
sociologic - malnutriţie-stare de nutritie nesatisfacatoare,
- veniturile,
- tabieturile si interactiunile sociale,
- obiceiuri alimentare, traditii, religie.
Lipsa cunoaşterii - lipsa de cunoştinţe,
- insuficienta cunoaştere de sine, a celorlalţi, a mediului
înconjurător.
1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit

Alimentatie inadecvata:mai putin decat necesarul organismului
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficienţă în cantitate

şi calitate, care afectează starea nutriţională a individului. Sunt implicaţi o serie de
factori, printre care: proaste obiceiuri în legătură cu alimentaţia, boli organice şi psihice,
intoxicaţii alcoolice, medicamentoase etc.
Insuficienta aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul
funcţionării tuturor aparatelor şi sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).
Anorexie - lipsa poftei de mâncare;

Disfagie - greutate la înghiţire; dificultate la inghitire;
Condiţia - absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite;
cavităţii- ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale;
bucale - limbă încarcată, depunere saburală, glosite;
- dificultate în masticaţie;
Starea - tegumente uscate, pierderea elasticităţii;
tegumentelor - acnee, dermatită;
107
Digestie - dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;
- greaţă, vărsătură;
- regurgitaţii;
- aerofagie-eliminarea aerului pe gura;
- pirozis-arsuri;
Deprinderi - greşeli în prepararea alimentelor;
alimentare - greşeli în alegerea alimentelor;
- orar nesatisfăcător al meselor;
- pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu;
Hidratare - consum redus de lichide şi săruri minerale;

insuficienta
Cantitate - cantitatea de alimente nu satisface necesitatile calorice ale pacientului;
redusa de
alimente
Dezechilibru - slăbiciune;
hidro- - tegumente şi mucoase uscate;
electrolitic - urini concentrate;
Gust şi - dezordonat;
valoare - mănâncă în picioare sau în pat;
acordate - obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.);
mâncării
Deshidratare - turgor-prezent ,tegumente si mucoase uscate, hipo TA, tahicardie;
Malnutriţia - nutritie deficitara, alimentare necorespunzatoare.
Casexia - slabire extrema in faza terminala a unor boli;
Pierdere în - slăbire;
greutate
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de
lumea inconjuratoare.
Diminuarea - intoleranţă la efort;
energiei
Edeme - acumulare de lichid seros in ţesuturi.
Intervenţiile asistentei medicale- pacientul cu alimentaţie inadecvată prin deficit

Obiective Intervenţiile autonome si delegate
Pacientul să - aşază pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit dorsal, cu
aibe o stare capul in lateral;
de bine, fără - protejează lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului,
greţuri şi - ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l , învaţandu-l să
vărsături inspire profund; il serveste cu un pahar cu apa sa-si clateasca gura;
- aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri
minerale;
- încurajează pacientul;
- reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente.
Pacientul să - alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoza ) 5%,
fie echilibrat 10%, 20%, 33%, 40%; hidrolizate de proteine şi amestecuri de
hidro- aminoacizi (Marisang, Aminomel), vitamine şi electrolizi, după indicaţia
108
electrolitic
medicului;
- calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări patologice;
adaugă 13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C; 20-30%
pentru agitaţie, convulsii, distrucţii celulare;
- după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu cantităţi
mici de lichide reci, oferite cu linguriţa;
- explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului;
- conştientizează pacientul asupra importantei regimului alimentar în
menţinerea sănătăţii;
- face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate.
Pacientul să - explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi
fie echilibrat interzise;
nutriţional - serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate
şi prezentate atrăgător;
- învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi
echivalenţele cantitative şi calitative ale principiilor alimentare, în
vederea înlocuirii unui aliment cu altul:
- 100 g de glucide sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez; 135 g
taieţei; 200 g pâine; 450 g fructe uscate; 200 g legume uscate; 500 g
cartofi; 650 g fructe proaspete;
-100 g proteine sunt cuprinse în: 3000 ml lapte, 450 g carne albă
(pasăre, viţel), 650 g peste, 400 g brânză;
-100 g lipide sunt cuprinse în aceeaşi cantitate de ulei vegetal, unt, untură
de porc;
- lasă pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale, respectând
contraindicaţiile regimului.
Pacientul să - asigură un climat cald, confortabil ;
fie echilibrat - încurajează pacientul ;
psihic - îi explică scopul intervenţiilor.
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus

Alimentatie inadecvata:mai mult decat necesarul organismului
Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Toţi indivizii care
consumă elemente nutritive în exces, peste necesităţile energetice ale organismului, se
îngraşă şi devin obezi. Surplusul de greutate are repercursiuni asupra funcţionării
organelor şi sistemelor organismului. Un individ poate ingera o cantitate mare de
alimente din mai multe motive: stres, anxietate, singurătate, tulburări psihice,
dezechilibru endocrin sau alte dezordini organice.
Indice ponderal: - greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea
+15-20% ideală; greutatea ideală se calculează cu formula:
Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20 ):2 X 0,9 unde:
Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
Tcm - talia, exprimată în cm;
V = vârsta exprimată în ani;
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
109
- îngrăşare.
Bulimie - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control.
Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de
saţietate.
Greţuri şi vărsături - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului
gastric.
Obezitate - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin
împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme la
pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai
mare de 30 kg/m2.
Intervenţiile asistentei medicale la pacientul cu alimentatie inadecvata prin surplus
Obiective Intervenţiile autonome si delegate

Pacientul să aibă - asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii
greutate corporală în de alimente;
funcţie de înălţime, - învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi
vârstă, sex necesarul în funcţie de activităţile fizice şi vârstă;
- alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric;
- urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în
regim;
- urmăreşte orarul şi distribuţia meselor;
- urmăreşte, periodic, greutatea corporală.
Pacientul să - conştientizează bolnavul de importanta activităţilor fizice
desfăşoare activitate moderate;
fizică crescută - stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi
şi capacitate, împreună cu bolnavul.
Paceintul să fie - asistenta permite exprimarea emoţiilor, a sentimentelor
echilibrat psihic bolnavului;
- îl învaţă metode de relaxare;
- la nevoie, administrează medicaţie sedativă.
3. Intoleranta digestiva
Manifestari de dependenta:
- greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
- varsatura,
- astenie (oboseala) fizica,
- paloarea tegumentelor,
- inapetenta,
- balonari,
- regurgitatii - reflux in cavitatea bucala a unor cantitati mici de lichide din cavitatea
gastrica.
110
Vărsăturile
Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare,
cel mai adesea faţă de anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de
excitaţiile care pornesc din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor
abdominali. Este precedată adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se
realizează o contracţie a pilorului care împiedică trecerea conţinutului gastric spre duoden
şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei care permite eliminarea lui forţată
spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este ridicat, iar glota închisă
împiedică trecerea conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările antiperistaltice
ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii esofago-gastrice sunt suspectate a avea un
rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne creşterea presiunii
intraabdominale ca urmare a contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului
şi muşchilor peretelui abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă
centrilor nervoşi bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor
glosofaringian şi pneumogastric.
Nevoia de a vărsa este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
-deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxi-
kine microbiene în scarlatina, difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un
fenomen patologic.
Manifestari, semne de dependenta
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut,

culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice,
111
depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu
stenoză pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumate;
în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a
glandelor stomacale, precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură
abundentă);
uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câteva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge,
etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se
deschide în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor
învecinate sau în cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea
de sânge din stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau
semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• vărsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).
Atitudini si interventii
Delimitam slmptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare
112
vărsăturilor:greaţă, vertij, salivaţie abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci,
disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza,
prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
(delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea
convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
•poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru
a împiedica aspirarea vărsăturilor;
•susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
•educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
•efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
•oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
•in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura
pentru a curăţa astfel stomacul;
•asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără
zahăr);
•reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
•educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea -
abdominală;
•nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz
aspirăm conţinutul stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt
invadate de floră patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de
temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea
echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată
şi il educăm pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
-cu culoare verde vărsăturile bilioase;
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente.
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tul-
burărilor electrolitice, rezervei alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile,
electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa
medicului eventualele modificări.
113
Alte probleme de dependenta *
*Marcean Crin , Manual de nursing, vol I, Editura ALL EDUCATIONAL, 2012.
 Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata

Manifestari de dependenta :
- dificultate de deglutitie(disfagie), digestie, masticatie,
- oboseala,
- slabiciune,
- diminuarea mobilitatii mandibulei,
- tegumente uscate , palide,
- nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
- afectiuni ale membrelor superioare, rani ale membrelor superioare;
- stres , anxietate, confuzie, tulburari psihice;
- deficit vizual,
- deformarea articulatiilor mainii, paralizie;
- proteze dentare prost ajustate;
- singuratate;
- dezechilibre endocrine sau organice.
Interventiile asistentei medicale
Obiective Interventii autonome si delegate

1) Pacientul sa se alimenteze singur - ajuta pacientul sa se alimenteze;
utilizand ustensile adecvate in - il incurajeaza apreciindu-i efortul;
termen de……….. - administreaza medicatia prescrisa
2) Pacientul sa consume alimente de medic.
care se mananca cu mana (fructe ,
paine) , singur la fiecare masa in
termen de….
3) Pacientul sa se alimenteze singur
fara nici o jena in termen
de………………..
 Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar
- nu bea sau bea lichide interzise;
- omite mesele sau mananca alimente interzise;
- ameteli,
- paloare,
- indispozitie,
- constipatie.
- obisnuinte alimentare diferite , legate de cultura si religie;
- stres , anxietate, confuzie;
114
- lipsa cunoasterii alimentelor premise sau interzise in afectiunea pe care o are
pacientul;
- dezgust alimentar;
- obisnuinte alimentare dficitare in familie;
- nu poate sa-si procure sau sa-si prepare alimentele;
- intoleranta alimentara;
- neacceptarea bolii.

Pacientul sa urmeze regimul - ajuta pacientul sa se alimenteze;
alimentar singur in termen - ii explica necesitatea dietei alimentare;
de……………………….. - administreaza medicatia prescrisa de medic.
 Refuzul de a se alimenta/ hidrata
- refuzul de a manca
- refuzul de a bea
- depresii majore;
- anxietate, stress,
- atitudine defavorabila,
- anturaj,
- insalubritate,
- slabiciune,
- pierderea stimei de sine,
- tulburari de gandire,
- singuratatea (divort , deces);
- pierderi sociale ( somaj , de avere etc.)

1) Pacientul sa-si exprime - asistenta stimuleaza pacientul sa-si exprime
dorinta de a manca si a bea anxietatea, emotiile care au provocat decizia de
singur in termen de……….. negativism;
2) Pacientul sa aiba confort - colaboreaza cu apartinatorii in situatii de singuratate
psihic si fizic cu ajutorul pentru a nu lasa singur pacientul;
nursei permanent - explica pacientului necesitatea de a bea si a manca ,
ridica moralul pacientului , reda pofta de viata
pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic
(antidepresive).
115
TULBURĂRI ALE FLUIDELOR
Volumul deficitar de fluid(deficit de volum lichidian):

- hipovolemie ,
- deshidratare.
Se datoreaza pierderilor excesive (vărsături, aspiraţie, diaforeză, arsuri, diuretice) sau
mişcării fluidului: acumulare anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită,
edem periferic hematom).
Manifestări - piele uscată cu turgor redus;
de - membrane, mucoase uscate, buze uscate, limba arsă;
dependenta - ochii adânciţi, moi;
- letargie ;
- sete;
- scăderea eliminării urinare;
- tahicardie;
- hipotensiune arterială;
- scăderea presiunii venoase centrale;
- creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin hemoconcentraţie;
- creşterea ureei sanguine;
- urină concentrată cu densitate mare.
Intervenţiile - măsoară şi notează zilnic ingestia şi eliminarea;
asistentei - cântăreşte zilnic pacientul;
medicale - monitorizează semnele vitale, nivelul de conştienţă, parametrii clinici,
rezultatele de laborator, slăbiciune, nelinişte, agitaţie riguroasă;
- menţine integritatea membranelor mucoase prin igienă riguroasă;
- îngrijeşte tegumentele cu atenţie pentru evitarea atingerii integrităţii lor;
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masează la fiecare
două ore;
- asigură aportul lichidian 2500 ml/zi din care 1500 ml per os.
Excesul volumului de lichid:

- merge în sectorul extracelular, dând naştere la edeme;
- se datoreaza creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi/sau ingestie excesivă,
scăderii excreţiei renale de Na si apă, scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului
intravascular.
Manifestări - creşterea acută în greutate;

de - edem periferic;
dependenta - pleoape edematiate;
- creşterea presiunii venoase centrale;
- hipertensiune arterială, puls puternic;
- dispnee;
- raluri crepitante;
- turgescenţa jugularelor;
- scăderea hemoglobinei şi a hematocritului;
- scăderea densitaţii urinare.
Intervenţiile - educă pacienţii cronici, privind apariţia acestor semne;
116
asistentei - educă pacientul şi familia privind importanţa aportului scăzut de lichide
medicale şi Na;
- măsoară zilnic ingestia şi eliminarea;
- cântăreşte zilnic pacientul;
- observă edemul periferic;
- ascultă frecvent respiraţia;
- evaluează semnele şi simptomele de edem pulmonar;
- stabileşte cantitatea de lichide pentru fiecare tură;
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra echilibrului
hidroelectrolilic ;
- învaţă pacientul care sunt lichidele şi alimentele cu conţinut crescut în
Na;
- schimbă concepţia de preparare a alimentelor.
TULBURĂRI ELECTROLITICE
Hipo- Manifestări:
natremia - deficit de Na sub 130 mEq/l;
- cefalee, confuzie;
- anxietate, piele umedă.
Intervenţiile asistentei medicale:
- creează un mediu de siguranţă, pacientul fiind agitat şi confuz;
- recunoaşte modificările de comportament;
- acordă suport psihologic;
- acordă suport moral familiei;
- monitorizează soluţiile intravenoase şi rata de flux a acestora.
Hiper- Manifestări:
natremia - excesul de Na: peste 150 mEq/l;
- agitaţie ce poate progresa spre convulsii;
- membrane, mucoase uscate;
- sete, hiperemia feţei;
- tahicardie, hipertensiune arterială ;
- reduce ingestia de Na;
- administrează soluţii cu conţinut scăzut de Na;
- administrează diuretice;
- creează un mediu de siguranţă.
Hipo Manifestări;
potasemia - nivelul redus de K sub 3 mEq/l;
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus;
- scăderea poftei de mâncare;
- crampe musculare la extremităţi;
- greţuri, fatigabilitate.
- administrează intravenos K cu mare prudenţă;
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de siguranţă;
- monitorizează sunetele intestinale;
- măsoară cu atenţie ingestia şi excreţia;
117
- educă pacientul să evite alimentele bogate în K (banane, spanac, varză de Bruxelles,
citrice, piersici, caise).
Hiper Manifestări:
potasemia - exces de potasiu peste 5,5 mEq/l;
- greaţă, crampe abdominale;
- diaree (hiperactivitate intestinală);
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate;
- aritmii cardiace severe;
- schimbarea personalităţii.
Intervenţiile asistentei:
- administrează perfuzii de glucoza şi insulina sau bicarbonat (scad nivelul de K prin
uşurarea pătrunderii lui în celulă);
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de securitate.
118
8. NEVOIA DE A ELIMINA
Definiţie:
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele
nefolositoare, vătămătoare, rezultata din metabolism, astfel incat sa fie pastrata
homeostazia si mentinuta starea de bine specifica sanatatii.
Cai de excretie
Organismul recurge la modalitati diferite si la cai diferite pentru a ‘scapa’ de
produsii nefolositori sau un surplus :
- aparat renal – urină;
- piele - transpiraţie – perspiraţie;
- aparat respirator- aerul expirat;
- aparat digestiv - scaun ;
- aparat genital feminin – menstruatie, secretii eliminate prin tractul genital;
- prin tegumente si mucoase : transpiratie, secretii diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături şi pe cale
respiratorie prin expectoratie.
Generalităţi
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de
homeostazie. Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în
compoziţia lichidelor celulare de unde rezultă importanţa menţinerii constante a
compoziţiei mediului intern.
Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei menţin compoziţia chimică a
lichidelor din organism la un nivel normal, menţin echilibrul hidric, hidroelectrolitic şi
acido-bazic al mediului intern şi debarasează organismul de produsele toxice rezultate din
metabolism.
Substanţele folositoare organismului (sodiul şi apa) sunt absorbite prin osmoză.
Prin rolul său de excepţie, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 şi O2.
Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deşeurile rezultate în urma
digestiei (fibre celulozice, pigmenţi biliari, celule descuamate de la nivelul tubului
digestiv etc).
Şi alte substanţe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la
pubertate la menopauză, se elimină o secreţie sanguină menstruală, ce se produce la
sfârşitul fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori - alimentaţia:
biologici - cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează
satisfacerea nevoii de eliminare;
- o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume,
fructe, cereale) facilitează eliminarea intestinală şi vezicală;
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor;
- exerciţiile - activitatea fizică ameliorează randamentul muscular fortifică
119
musculatura abdominală şi cea pelviană, care au un rol important în
eliminarea intestinală;
- vârsta:
- are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de
controlul sfincterelor;
- la copii, controlul se obţine în 2-3 ani;
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii
abdominale poate provoca lipsa de control a eliminării;
- programul de eliminare intestinala - regularitatea programului de
eliminare este un factor ce influenţează satisfacerea acestei nevoi; flora
intestinală joacă un rol extrem de important în fiziologia si patologia
aparatului digestiv; momentul ales pentru defecare poate varia de la un
individ la altul.
- consumul de alcool;
- starea de sanatate;
- obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au
efect diuretic;
- tonusul muscular: conditie necesara in mentinerea functiei urinare
normale;
- lichidele ingerate:
- cresterea aportului lichidian produce o crestere a eliminarii urinare;
- scaderea aportului lichidian produce o scadere a eliminarii urinare;
- medicamentele;
- pozitia in timpul eliminarilor; pozitia confortabila faciliteaza o eliminare
corecat.
Factori - stresul si anxietatea nu altereaza caracteristicile urinei, dar pot influenta
psihologici frecventa mictiunilor;
- emoţiile puternice - pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea
eliminării urinare şi intestinale (senzatie de vezica plina, golire
incompleta a vezicii urinare, etc).
Factori -normele sociale - fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel
sociologici încât indivizii să respecte salubritatea locurilor publice;
- cultura;
-educaţia;
- igiena şi controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
- controlul şi profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
- menţinerea salubrităţii;
- motivaţie pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală şi de eliminare;
- respectarea normelor sociale privind organizarea şi salubritatea locurilor
publice;
120
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
a) URINA: soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din
metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Generalităţi
Prin urină se elimină din organism substanţele toxice. Eliminarea acestor
substanţe se face în soluţie apoasă împreună cu săruri minerale şi alte substanţe de
dezasimilaţie care nu sunt necesare organismului.
In mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul,
glandele cu secreţie internă, starea funcţională a aparatului circulator - toate fiind
influenţate de activitatea sistemului nervos.
De aici se vede interacţiunea între nevoia de a elimina şi celelalte nevoi
fundamentale.
Terminologie:
Micţiune - emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare;
Diureză - cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore ( volumul de urina
secretat de rinichi intr-o perioada de timp data - PROF. CRIN MARCEAN).
Diureza reprezintă eliminarea din organism a substantelor inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic care, acumulate în sânge devin toxice pentru organism.
Cantitatea - variază în funcţie de vârstă:

- nou-născut 30-300 ml/24 h
- copii 500-1200 ml/24 h
- adult 1200-1400 ml/24 h... 1800 ml/24 h( Titirca Lucretia,Ghid de
nursing);1500- 1600 ml ( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura
amedicala 2010).
Frecvenţa - nou-născut - micţiuni frecvente
micţiunilor - copil 4-5/zi
- adult 5-6/zi
- vârstnic 6-8/zi
Ritmul - 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
micţiunilor
Culoarea -galben deschis până la galben închis datorită pigmentului numit urocrom;
urinei Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă şi invers; până la
galben-închis spre brun).
-modificare în funcţie de alimente;
- culoarea închisă - în regim bogat în carne;
- culoare deschisă - în regim vegetarian;
Mirosul -de bulion - urină proaspătă;
urinei -amoniacal - după un timp din cauza fermentaţiei alcaline,
Reacţia -normal - reacţie acidă - pH-ul între 5,5-6,5( Marcean Crin , Tratat de
urinei nursing, Editura amedicala 2010) in cursul diminetii si intre 4,8-7,4 in cursul
zilei.
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie;
121
-regimul bogat în carne - acidifică urina;
-regimul vegetarian - scade aciditatea urinei;
Notă
Reacţia hiperacidă sau alcalină, favorizează precipitarea substanţelor
dizolvate în urină şi formarea calculilor în căile urinare.
Aspectul - normal - clar, transparentă la început. Fiziologic după un timp de la emisie,
urinei urina devine tulbure şi formează nubecula care se aşează pe fundul vasului.
Nubecula rezultă din coagularea mucinei spălate de urină, a celulelor
epiteliale din căile urinare ca şi mucusul organelor genitale (mai întâi se
formează un nor asemănător fumului de ţigară). La rece urina devine tulbure
prin precipitarea sărurilor minerale.
Densitatea - se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă
urinei densitatea;
- normal 1015-1030- la regim mixt; la temperatura de 15°C (temperatura mai
mică sau mai mare modifică densitatea);
- este influentata de cantitatea lichidelor ingerate.
Compozitia - urina este constituita din apa, in care sunt dizolvate substante minerale
urinei (sodiu, potasiu,calciu, magneziu sub forma de cloruri, sulfati, fosfati) si
(analiza organice (uree, creatinina, acid uric, acizi aminati, enzime, hormoni,
chimica) vitamine), celulele epiteliale sunt rare ,leucocite -2500 pe ml/minut ,
eritrocite -3000 pe ml/minut, urobilinogen in cantitate mica.
b) SCAUNUL- resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din

organism prin actul defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din:
-reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
-celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive;
-produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie:
- defecaţie - eliminarea materiilor fecale prin anus.
Frecventa
- normal - 1-2 pe zi sau unul la două zile;
-1-2 scaune pe zi la nou-nascut;
Orarul - ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire;
Cantitatea - zilnic 150-200 g materii fecale;
- cantitatea materiilor fecale este determinată de cantitatea şi calitatea
alimentelor consumate, gradul lor de digerabilitate şi digestie, intensitatea
proceselor de absorbţie, viteza tranzitului intestinal.
Consistenţa - păstoasă, omogenă;
Forma - cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
Culoarea - brună, la adult, dată de stercobilină;
- modificari în funcţie de alimentaţie :
- deschis-galben - regim lactat;
- brun închis - regim carnat;
122
- negru - alimente preparate care conţin sânge;
- verde - legume verzi;
- culoare caracteristică alimentului - mure, ciocolată, afine;
- modificari în funcţie de medicamente:
-brun-negru – bismut;
-negru-verzui – fier;
-alb – bariu;
-negru mat – cărbune.
Mirosul - caracteristic influentat de alimentatie.
La copilul mic
Culoarea - în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu);
- la sugari:
• aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei.
Astfel:
-galben-auriu - sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin
oxidarea bilirubinei devine verzui sau verde;
-galben-deschis - sugar alimentat artificial-
-brun -după introducerea făinii în alimentaţie;
Numărul - 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este
alimentat pe cale artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;
Mirosul - uşor acru, reacţie acidă - sugar alimentat la sân;
- fad, reacţie alcalină sau neutră - alimentaţie artificială;
c) TRANSPIRAŢIA- fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică

pierderea de căldură şi funcţia sa excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.
Terminologie:
- sudoare - soluţie apoasă, constituită din apă 99 g%< şi 1 % reziduu uscat (uree, uraţi,
acizi graşi, acizi organici volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).
Reacţia - acidă pH =3,9- 5,6 sau uşor alcalină;
Cantitatea - minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor-200ml/24h;
Mirosul - variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale
individului;
Perspiraţia - pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin
expiraţie;
d) MENSTRA - pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele

genitale.
- apare la pubertate şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii;
Menarha-prima menstruatie.
Leucoreee fiziologica-cantitate redusa de lichid secretata de glandele mucoasei
genitale cu rol in autoaparare.
123
Ritmul - la 28-35 zile

Durata - 3-5 zile
Aspectul - mucus amestecat cu sânge şi detritusuri celulare; nu
coagulează;
Culoarea - roşu negricios, la început, apoi roşu deschis;
Cantitatea - 50-200 g;
Mirosul - dezagreabil;
Evoluţia - fără dureri, uşoară jenă fiziologică;
E) AERUL EXPIRAT
Compoziţia aerului expirat:
- CO2- 16%
- O2 - 3%
- N - 74%
- H20 - 7%.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în

satisfacerea nevoii:
- cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
- planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale;
- planifică exerciţii fizice;
- îl învaţă tehnici de relaxare;
- cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
- recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea.
Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de
dependenţă:
1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.
2. Retenţie urinară.
3. Incontinenţă de urină.
4. Incontinenţă de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipaţie.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.
124
Surse - alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipaţie);

de ordin - diminuarea peristaltismului intestinal (constipaţie);
fizic - slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţă);
- lipsa de control a sfincterelor (incontinenţă);
- alterarea centrilor nervorşi (incontinenţă);
- accidente cerebro-vasculare (incontinenţă);
- spasme vezicale (retenţie urinară);
- anomalii ale căilor urinare (retenţie urinară, eliminare urinară
inadecvată);
- alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată);
- alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată);
- tumori (constipaţie);
- intoxicaţii alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie
urinară);
- dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminare
urinară inadecvată, diaforeză);
- durere (eliminare urinară inadecvată);
Surse de - anxietate (diaree, constipaţie);
ordin - stres (diaree, constipaţie);
psihologic - situaţie de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipaţie);
- tulburări de gândire (incontinenţă urinară şi fecale);
Sursa de - poluarea apei (diaree);
ordin - alimente alterate (diaree);
sociologic - schimbarea modului de viaţă (constipaţie);
- program de lumi Insdeovst pentru satisfacerea nevoii (constipaţie);
- insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată);
- temperatura ambiantă prea ridicată (diaforeză);
Lipsa - lipsa de cunoştinţe;
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător;
1. ELIMINARE URINARĂ INADECVATĂ

PRIN DEFICIT SAU PRIN SURPLUS
Definitie
- dezechilibrul constituentilor normali din urina, sau prezenta in urina a unor substante
care in mod normal nu sunt eliminate prin aceasta.
Surse de - alterarea mucoasei vezicale;

ordin fizic - intoxicaţii alimentare;
- medicamentoase;
- obstrucţia;
- infecţia;
- dezechilibre metabolice, elecrolitice;
- alterarea centrilor nervosi.
125
Surse de - tulburări de gândire;
ordin - situaţia de criza;
psihologic - stresul;
- anxietatea.
Sursa de - schimbarea modului de viata;
ordin - insalubritatea mediului ambiental.
sociologic
Lipsa - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător.
cunoaşterii
Manifestări de dependenţă relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

 tulburările diurezei;
 tulburări în emisiune a urinei;
 modificările caracteristicilor urinei;
 durerea.
Tulburari ale diurezei
Poliurie • eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2500 ml/24 h;

• poate fi:
- fiziologica, dupa ingestia unei cantitati mari de lichide, a unor alimente cu
actiune diuretica sau sub influenta frigului;
- patologica, care apare in starile febrile, diabet, hipertiroidism, crize
dureroase, etc.
- trecătoare, este intalnita in faza de defervescenta a unor boli infectioase
acute (pneumonie, febra tifoida, la sfarsitul crizelor de angina pectorala,
tahicardie paroxistica, dupa colicile renale, accesele epileptice sau isterice), in
urma tratamentului din insuficienta cardiaca cu cardiotonice si diuretice, în
perioada de resorbţie a edemelor, transsudatelor şi exsudatelor seroase;
- de durata, se intalneste in:
- nefropatiile care evolueaza cu insuficienta renala cronica
(glomerulonefrita cronica, pielonefrita cronica, scleroza renala- când
rinichiul şi-a pierdut capacitatea de concentrare si cantitatea poate să
crească până la 5-6 litri în 24 ore, TBC renala);
- afectiunile endocrine cum ar fi diabetul zaharat
decompensat(eliminarea cantităţii mari de glucoza prin urină
necesită o mare cantitate de apă,conform legilor osmotice); diabetul
insipid (lipsa da secreţie a hormonului antidiuretic hipofizar
împiedica reabsorbţia tubulară a apei, cantitatea de urină putand
ajunge până la 10-30 litri pe zi) hipertiroidism, hiperparatiroidism.
Oligurie - excreţia urinei sub 500 ml/24 ore (dupa Dictionar Medical- ROmedic); 800
ml/24 h (dupa Marcean Crin, Tratat de nursing, Editura Medicala, 2012);
Oliguria poate fi determinată de cauze renale şi extrarenale.
Apare în:
- afecţiuni însoţite de deshidratarea organismului prin:
- transpiraţii abundente,
- vărsături incoercibile,
126
- diaree accentuată,
- hemoragii abundente;
- perioada de formare a colecţiilor seroase;
- insuficienţă circulatorie cu formare de edeme;
- perioada acută a bolilor infecţioase (pneumonie, hepatită etc.)
- glomerulonefrite acute însoţite de edeme;
- ciroza hepatica;
- tulburari de tranzit.
Anuria - absenta urinei in vezica urinara;
- poate fi:
- secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce încetarea
formării urinei;
- excretorie (falsă) - are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate.
In ambele cazuri avem o vezică urinară goală!
Cauze:
a) Cauzele prerenale sunt acelea care determina scaderea fluxului plasmatic
renal :
- scaderea volumului de sange (hipovolemia) : hemoragii, arsuri;
- scaderea debitului cardiac: valvulopatii;
- vasoconstrictie renala in conditiile in care exista vasodilatatie sistemica:
hepatorenal;
- medicamente care impiedica autoreglarea circulatiei renale: inhibitori de
ciclooxigenaza (ex: aspirina).
Scaderea perfuziei renale determina reducerea presiunii hidrostatice .
b) Cauze renale intrinseci sunt determinate de :
- cauze glomerulare: infiltratul inflamator glomerular scade suprafata de
filtrare;
- cauze tubulare: necroza tubulara acuta determinata de substante nefrotoxice
sau de ischemie (daca hipovolemia este prelungita apare necroza ischemica a
tubilor renali - deci o cauza initial prerenala - care poate determina necroza
tubilor si astfel devine o cauza renala intrinseca);
c) Cauze postrenale sunt determinate de obstructia cailor renale la orice nivel
(tubi, ureter, uretra). Cresterea presiunii la nivelul capsulei Bowmann scade
presiunea de filtrare.
Tulburări de emisiune urinară
Polakiuria - reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea proportionala a

cantitatii de urina care este eliminata in timpul unui act mictional. Polakiuria
este descrisa de catre pacient ca urinat putin si des.
Cauzele pot fi:
- acţiuni iritative asupra mucoasei vezicale;
- procese intravezicale şi de vecinătate: cistită, tuberculoză şi neoplasm
vezical, calculoză vezicală, inflamaţii pelviene, afecţiuni uterine, uretrite,
prostatite;
- hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nevropaţi.
127
Tipuri:
- prin reducerea capacitatii vezicale;
- prin stagnare vezicala;
- prin poliurie;
- prin disectatie(greutate de deschidere a colului vezical).
Nicturia - inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină emisă
în timpul zilei faţă de cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţă
ventriculară stângă - se datorează faptului că în cursul zilei inima nu a
asigurat trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sânge;
Disuria - dificultate de a urina; se manifesta prin mictiuni lente, penibile, in mai
multi timpi, cu necesitatea de a forta pentru evacuarea vezicii.
Apare în:
- inflamaţii acute ale uretrei,
- stricturi uretrale,
- edeme ale mucoasei uretrale,
- hipertrofie de prostată etc.
Ischiuria - reprezinta imposibilitatea de golire a vezicii urinare, producerea ei la nivel
(retentia renal fiind normala.
urinara) - tipuri de retentie de urina:
- retentia completa (evacuarea este imposibila) de urina este provocata de
cele mai multe ori, la barbat, de un adenom al prostatei si, la femeie, de
o tulburare neurologica sau sfincteriana. Ea se dezvaluie brutal: nevoia de
a urina este imperioasa, vezica este tensionata, dureroasa si palpabila (glob
vezical). Aceasta retentie impune un sondaj vezical evacuator pe cale
uretrala sau prin aplicarea unui cateter vezical suprapubian, apoi cautarea
cauzei prin diferite examene.
- retentia incompleta de urina (evacuare partiala a vezicii) are uneori o
origine neurologica (legata de un diabet sau consecutiva unei rahianestezii),
de cele mai multe ori obstructiva (ingustare a colului vezical, un calcul sau
un cancer al prostatei, un fibrom uterin). Ea se dezvaluie in mod treptat prin
tulburari de mictiune: mictiuni apropiate in timp unele de altele, jet slab al
urinei, senzatie de golire vezicala incompleta, uneori incontinenta
sau infectie urinara. Vezica este de cele mai multe ori relaxata, domul ei
fiind palpabil deasupra pubisului.
Mictiunea - este reprezentata de imposibilitatea de a elimina intreaga cantitate de urina

incompleta in timpul unei mictiuni asa zis fiziologice. Cu timpul cantitatea de urina care
ramane in vezica (reziduu vezical) creste foarte mult, ducand la retentia
acuta completa de urina sau lent (retentie cronica completa de urina cu
distensie vezicala si urinare prin” prea plin” sau falsa incontinenta urinara);
apare frecvent in boli ale prostatei si afectiuni neurologice.
Mictiune - poate fi premictionala (inainte de urinare cand vezica e “prea plina”),
dureroasa initiala (la inceputul mictiuni) sau totala (in tot timpul mictiunii); poate fi
insotita de tenesme vezicale (senzatia continua, permanenta, dureroasa de
mictiune).
Micţiuni - scurtarea timpului de la apariţia senzaţiei de urinare până la nevoia de a
imperioase urina propriu-zis.
128
- senzaţia imperioasă de a urina-tenesme.
Apare în:
- perturbări ale activităţii motorii sfincteriene ale vezicii urinare;
- tulburări de sensibilitate ale colului vezical – afecţiuni neurologice;
- afecţiuni uretrale, prostatice.
Incontinenta - reprezinta emisia involuntara/accidentala de urina (vezi problema de
urinara dependenta nr.2 -retentia urinara).
Enurezis - emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un copil
care a depasit varsta deprinderii de a fi curat si care nu sufera de vreo leziune
organica a cailor urinare. Enurezia se deosebeste de incontinenta, in care
copilul nu este curat nici ziua, nici noaptea. Enurezia este numita primara
atunci cand copilul nu este in masura sa-si controleze vezica la varsta
normala a curateniei, adica intre 2 si 4 ani; ea este numita secundara atunci
cand survine dupa o perioada in care curatenia fusese deprinsa.
Tipuri de enurezie:
- enurezia nocturna izolata sau enurezia adevarata se observa mai ales la
baieti si prezinta adesea un caracter familial (parinti, frati si surori). Ea nu
survine decat noaptea.
- enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip
infantil, foarte contractila, ea este cea mai raspandita la fete. Ea se
caracterizeaza mai ales prin nevoia frecventa si imperioasa de a urina (mai
mult de 6 mictiuni pe zi) sau prin pierderi de urina in timpul rasului, tusei,
jocului.
Modificările caracteristicilor urinei
Modificările - absenta in oligurie;

cantitatii - scazuta in oligurie, polachiurie;
- crescuta in poliurie.
Modificările - scazuta in oligurie;
frecvenţei - crescuta in polachiurie, poliurie.
micţiunilor
Modificările - nicturia- inversarea ritmului zi/noapte;
ritmului - opsiuria = intarzierea in eliminare a cantitati de lichide ingerate; poate fi
micţiunilor determinata si de boli extrarenale (boli endocrine, cardiace, hepatice).
Modificările - se modifică atunci când se elimină prin ea substanţe colorante, parte
culorii componentă a urinei în cantitate mare şi în cazuri patologice:
urinei - urină foarte deschisă – poliurie;
- urină incoloră - diabet zaharat/insipid, scleroză renală;
- urină închisă, galben brună sau roşie brună - oligurie, eforturi musculare
accentuate, care provoacă pierdere mare de apă pe cale extrarenală
(transpiraţie);
- urină brun închis – ictere;
- urină sangvinolentă colorată mai intens după cantitatea de sânge pe care o
conţine (a se delimita provenienţa de altă natură, ex. uterină) - (menstruaţie) ;
- numeroase medicamente pot schimba culoarea urinei;
129
- roz, roşu-cărămiziu - tratament cu aminofenazona-piramidon;
- albastru-verde - tratament cu albastru de metilen, amitripilina,
vitamine B Complex;
- cafeniu-roşu sau brun negru - tratament cu chinină, sau acid salicilic;
- portocaliu-tratament cu sulfamide;
- prezenţa sângelui în urină - roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun.
Uneori, în caz de hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu
spălătura de carne;
- hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină:
- hematuria macroscopică in cazul prezentei > 0,5 ml sange/litru de urina;
determina aparitia urinei de culoare rosie sau bruna;
- hematuria microscopică este decelabilă numai prin metode de laborator.
Provenienţa hematuriei o stabilim prin proba celor trei pahare. Pacientul
urinează succesiv în trei pahare conice:
- în primul pahar câteva picături;
- în al doilea pahar partea consistentă a micţiunii;
- în al treilea pahar ultimele picături de urină;
Când hematuria apare în primul pahar înseamnă că este de origine uretrală
hematuria iniţială.
Dacă hematuria apare în ultimul pahar este de origine vezicala = hematurie
terminală; dacă hematuria apare în cele trei pahare este de origine renală =
hematurie totală;
Orice hematurie abundentă este totală, putând fi cauzată de afecţiuni renale
(litiaza, cancer, etc.), vezicală (litiază, tumori, etc.), prostatică (adenom, cancer,
etc.), ureterala (uretrite), traumatisme sau cauze extrarenal (sindroame
hemoragice, etc.).
Modificările - miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în stările
mirosului însoţite de acidoză ca in diabet zaharat ;
urinei - miros putred în infecţii cu germeni microbieni anaerobi;
- miros amoniacal imediat după evacuare în fermenţia alcalină intravezicală a
urinei;
- miros caracteristic alimentelor şi medicamentelor ingerate.
Modificările - urina în contact prelungit cu aerul şi datorită fermentaţiei amoniacale devine

reacţiei alcalină reacţia alcalină şi hiperacidă favorizează precipitarea substanţelor
urinei dizolvate în urină şi formarea de calculi în căile urinare.
Modificările - patologic aspectul tulbure al urinei la emisie sau după un timp de la emisie
aspectului este cauzat de:
urinei - puroi sau microbi;
- mucozităţi şi săruri minerale;
- eliminarea de calculi.
Piuria- reprezintă prezenţa puroiului în urină.
-examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa unor leucocite polinucleare
alterate sau nu, iar macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, şi pentru a preciza
originea se poate recurge la proba celor trei pahare;
130
Modificările - urina prezintă densitate mică în poliurie şi densitate mare în oligurie;
densitatii - densitatea urinei creşte în stările febrile (din cauza eliminării substanţelor de
urinei dezasimilaţie din arderile mai intense), diabet zaharat;
- densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare=
hipostenurie ca în cazul bolilor renale cronice;
- fixarea densităţii scăzute la 1010 se numeşte izostenurie.
Modificările - albuminuria- prezenţa proteinelor în urină;
compozitiei - glicozuria- prezenţa glucozei în urină.
Alte manifesatri ce insotesc tulburarile eliminarii urinare
Edeme - acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin creşterea în volum a

regiunii edemaţiate, ştergerea cutelor naturale, pierderea elasticităţii
ţesutului edemaţiat, cu păstrarea urmelor presiunii digitale (semul
„godeului"); pielea este palidă, lucioasă şi străvezie;
- edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feţei, care înspre seară
coboară la nivelul memebrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb,
pufos, nedureros, bilateral.
Durerea 1.Durerea lombară

Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea şi în suferinţe ale coloanei
vertebrale, biliopatii, pancreatopatii, afecţiuni ginecologice (uter retroversat).
a) Difuză permanentă
- percepută sub formă de jenă, discomfort;
- are tendinţa de iradiere spre flancurile abdomenului;
- se accentuează în ortostatism şi trepidaţii;
- diminuă în clinostatism.
Poate fi:
- bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi =
nefropatii medicale (glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
- unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză,
pionefroză, tuberculoză, calcul renal, ptoză renală, abces perirenal).
b) Colicativă
Este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Cauze - apare prin migrarea pe ureter :
- calculilor (litiază reno-ureterală);
- cheagurilor de sânge (hematurii);
- fragmente de cazeum (tuberculoză);
- fragmente tumorale (cancer renal).
2.Durerea hipogastrică
- simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micţiune (disurie,
polakiurie, tenesme vezicale);
- localizare: suprapubiană; nu iradiază;
- intensitate: medie;
- caracter: jenă dureroasă, arsuri, cistalgia- durerea vezicii urinare,
permanentă, cu exacerbare micţională;
- cauze: patologia vezicii urinare- cistite acute, cronice, litiază vezicală,
tumori ale vezicii urinare, retenţie acută de urină( cand durerea are caracter
131
de presiune, distensie, se accentuează la mers sau presiune locală, cedează
după sondaj vezical).
3.Durerea pelviperineală
- sub forma de tensiune, înţepătură;
- iradiază spre organele genitale externe;
- însoţită de tulburări micţionale.
Cauze:
-tuberculoză genitală,
-afecţiuni prostatice (prostatite, adenom periuretral, litiaze, calculi),
-litiază uretrală.
4. Durerea la micţiune = alguria
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
- iniţial – sugerează afecţiunile uretrei posterioare sau prostatei;
- pe tot parcursul micţiunii – micţiuni dureroase total– uretrita gonocică,
polipi uretrali;
- terminal – tensiune dureroasă la sfârşitul micţiunii (boli vezicale) –
tenesme vezicale, deoarece se acompaniază de micţiune imperioasă,
polakiurie şi senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare.
Sete intensă - nevoia imperioasa de a bea apă din pricina deshidratării țesuturilor
organismului.
Greţuri şi - greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
vărsături - varsatura- reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe
gură.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu eliminare urinară inadecvată/anormala

prin deficit sau prin surplus

Pacientul sa - observa si noteaza:
beneficieze de - cantitatea si calitatea urinei emise,
confort fizic - starea de constienta a pacientului,
- functiile vitale,
- aparitia, cresterea sau diminuarea edemului;
- recolteaza si colecteaza urina;
- administreaza medicatia recomandata de medic si urmareste efectul
acesteia;
- pregateste pacientul pentru investigatii specifice;
Pacientul să fie - urmareste bilantul ingesta- excreta;
echilibrat - observa evoluţia curbei ponderale a pacientului;
hidroelectrolitic şi - corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea
acido-bazic aportului de lichide şi electroliţi, în funcţie de ionograma serică şi
urinară si dezechilibrul acido-bazic, în funcţie de rezerva alcalină, la
indicaţia medicului;
Pacientul să nu - recoltează urina pentru examene chimice şi bacteriologice;
prezinte complicaţii - administrează antiseptice urinare, sulfamide, antibiotice, conform
cutanate, antibiogramei, la indicaţia medicului;
132
respiratorii, - asigură igiena corporală riguroasă;
urinare - serveşte pacientul la pat (când este cazul) cu urinar şi bazinet;
- schimbă lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;
Pacientul să fie - asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine
echilibrat psihic la chemare;
- încurajează pacientul să-şi exprime gândurile şi sentimentele în
legătură cu problema de dependenţă (comunicarea joacă un rol
foarte important);
- explica pacientului necesitatea si scopul ingrijirilor.
2. RETENŢIA URINARA – ISCHIURIE
Ischiuria sau retenţia de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi

evacua conţinutul. Ea nu trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei
renale. Poate fi datorată unui obstacol în calea de eliminare a urinei, ca: stricturi
cicatriceale, calculi inclavaţi în uretră, hipertrofia prostatei sau alte procese de vecinătate,
care comprimă calea de evacuare a urinei, sau unei paralizii a vezicii urinare sau
sfincterelor, precum în mielită, tabes, poliomielită, traumatisme medulare sau unei pareze
trecătoare în cursul infecţiilor grave (de exemplu febră tifoidă, meningită, encefalită,
septicemie, după intervenţii chirurgicale intraabdominale) şi în comă.
Tipuri de retentie:
- retenţiei completă producându-se distensia vezicii care poate ajunge până la ombilic,
bombând în hipograstru = glob vezical (prin palpare deasupra simfizei pubiene delimităm
globul vezical în timp ce în anurie vezica rămâne goală. Datorită presiunii crescute
din vezică şi lipsa unui obstacol mecanic sfincterul uretral cedează şi urina se evacuează
picătură cu picătură prin prea plin, reprezentând ischiuria paradoxală sau incontinenţa
prin regurgitare.
- retenţie incompletă, când pacientul deşi urinează nu-şi poate goli complet conţinutul
vezical care se poate infecta rapid.
Retenţia de urină apare în leziuni ale sistemului nervos, hemoragie cerebrală, tetraplegie,
stări comatoase, tabes, tumori ale prostatei, calculi sau stricturi uretrale, traumatisme
medulare, etc.
- spasme vezicale;
- anomalii ale cailor urinare;
- anxietate;
- afectiuni ale mucoasei uretrale;
- calculi inclavati in uretra;
- hipertrofia prostatei , la barbat;
- stres;
- intoxicatii alimentare si medicamentoase;
- lipsa cunoasterii de sine , a celorlalti.
133
glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de

retenţia urinară; vezica dureroasa, tensionata si palpabila;
Cauze:
- retenţia acută de urină – cauze obstructive (intrinseci,
extrinseci);
- obstrucţie uretrală (adenom de prostată, stricturi şi calculi
uretrali, tumori de vecinătate, cistorectocel);
- tulburările reflexului sau actului micţional;
- vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia
detrusorului, leziuni medulare).
micţiuni - absente sau mici si frecvente (prin prea plin)
polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu ischiurie - retenţie urinară

Pacientul să - verifică prezenta globului vezical;
aibă micţiuni - încearcă stimularea evacuării, asltfel:
spontane - introduce bazinetul cald sub bolnav;
- pune comprese calde (buiotă) pe regiunea pubiană;
- lasă robinetul deschis să curgă apă (să fie auzită de bolnav);
- introduce mâinile pacientului în apă caldă;
- efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinei la indicaţia
medicului.
Pacientul să - învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a bea, a
aibă mânca, a face exerciţii fizice şi a elimina, pentru a-şi stabili
echilibrul propriul orar de ingestie şi eliminare;
psihic - învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şl golirea
completă a vezicii;
- linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în
legătură cu problema sa;
- asigură un climat cald, confortabil.
3. INCONTINENŢA DE URINĂ
Incontinenţa urinară este definita ca o eliminare involuntara, inconstienta,

accidentala, de urina (prof.dr.Crin Marcean, Tratat de nursing).
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de
enurezisul nocturn, cu cauze multiple ce necesită îngrijiri complexe.
- infectii urinare;
- traumatisme ale maduvei;
134
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
- cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
- leziuni ale sistemului nervos central.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de
control a sfincterelor, fie prin procesul de îmbolnăvire.
Tipuri de incontinenţă:
 acuta: apare pentru o perioada scurta de timp, corelata cu diferite boli sau tratamente;
poate dispare odata cu indepartarea cauzei( infectii urinare, adenom de prostata);
 cronica:
-incontinenta urinara de efort apare in cadrul diverselor activitati care implica cresterea
presiunii in vezica urinara, cum ar fi stranutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor, etc.
-incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina, care este aparitia unei
senzatii de mictiune imperioasa, care este atat de puternica incat pacientul nu mai are
timp sa ajunga la toaleta. numita si "vezica iritabila", acest tip de incontinenta apare la
contractia brusca si nepotrivita a vezicii urinare. Aceasta se poate intampla si la o
cantitate mica de urina in vezica;
-incontinenta urinara prin prea-plin este un tip de incontinenta ce apare atunci cand
golirea vezicii urinare e insuficienta, fie datorita unui blocaj (obstructii), fie datorita unor
contractii ineficiente ale musculaturii vezicii urinare. obstructia este corelata, de obicei,
fie cu marirea de volum a prostatei, fie cu ingustarea lumenului (diametrului) uretrei
datorita unor stricturi uretrale;
-incontinenta totala e reprezentata de scurgerea continua a urinei in mediul exterior,
datorata pierderii functionalitatii sfincterului urinar;
-incontinenta functionala este o forma rara de incontinenta urinara, ce e corelata cu
limitarile fizice sau psihice ale pacientului, care nu are capacitatea de a ajunge la toaleta;
- incontinenţă prin vezică neurogenă = cauzate de accidente vascularei cerebrale sau alte
afecţiuni cerebrale.
Apare în:
- leziuni medulare;
- sfârşitul accesului de epilepsie;
- afecţiuni neurologice;
- slăbirea funcţiunii sfincterului;
- traumatisme.
Scurgerea urinei fara Pierderea involuntara, inconstienta, accidentala a urinei.

control
Enurezis - emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă,
care se manifestă mai frecvent la copiii cu tulburări
nevrotice, după vârsta de 3 ani.
Iritatia regiunii genitale - congestia, inflamatia regiunii genitale.
Senzatia de arsura la
mictiune
Dureri in pelvis
135
Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu incontinenţă de urină
Obiective:
Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.
Pacientul să fie echilibrat psihic.
Interventii:
• asigurăm o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranţă, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicaţie simptomatică la indicaţia medicului;
• iniţiem măsuri de control şi toaletă:
- supraveghem permanent pacientul pentru funcţiile vitale: puls, tensiune arteriala,
diureză şi le notăm grafic în foaia de temperatură;
- asigurăm toaleta parţială şi generală a pacientului;
- schimbăm lenjeria de corp şi de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
- combatem apariţia tulburărilor trofice cutanate la pacienţii cu uremie;
- recomandăm purtarea de pampers pentru absorbţia urinei;
- recomandăm prezervativ urinar pacienţilor de sex masculin (acestora li se poate ataşa si
punga de colectare a urinei, eliminând astfel sondajul);
- supraveghem apariţia semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse
hemoragii;
- combatem atitudinea pacientului şi a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta
nu va mai urina;
- pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naştere, dar şi în timpul
tusei, strănutului, visului sau al eforturilor fizice initiem pacientul pentru antrenament
regulat al muschilor abdominali si bazinului. Antrenamentul sfincterului vezicii, a
musculaturii bazinului va fi efectuat de mai multe ori pe zi prin contractarea muşchilor şi
menţinerea contracţiei cât mai mult timp . Alt exerciţiu constă în întreruperea jetului de
urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
- recomandăm tehnici de relaxare şi autosugestie în cazul stresului psiho-social;
- recomandăm să se evite cât mai mult carnea şi mâncărurile condimentate deoarece urina
deosebit de acidă, irită şi mai mult vezica;
- recomandăm renunţarea la alcool, ceai, cafea, etc.
- pentru inflamaţia vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări şi comprese cu aburi
pe partea inferioară a abdomenului, băi calde de şezut cu o durată de 30 minute şi tem-
peratura apei să nu depăşească 38°C şi ceaiuri cu proprietăţi diuretice;
- recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentaţiei, prin regim sărac în pro-
teine, compus mai ales din legume proaspete consumate de preferinţă crude: dovleac crud
sau fiert, praz, pătrunjel, sucuri de zmeură, coacăze);
- formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
- învăţăm pacientul să adopte poziţia adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
- asigurăm cadrul de intimitate al pacientului şi răspundem cu solicitudine, toleranţă
înţelegere la nevoile pacientului;
•aplicăm intervenţii pentru declanşarea micţiunii:
- introducem plosca sub pacient;
136
- pe regiunea pubiană punem un termofor;
- lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet şi condiţie obligatorie- să fie auzită de
pacient;
- controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
- in caz de nereusita se evacueaza urina prin cateterism vezical efectuat în condiţii riguros
sterile (la indicaţia medicului);
- evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
- evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii şi/sau reacţii vegetative
(colaps);
- deoarece defecaţia este însoţită de micţiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea
şi evacuarea vezicii urinare;
- reeducarea micţiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacităţii de
cumulare şi de evacuare;
- controlăm dacă există scurgere de urină;
- controlăm dacă pacientul are micţiune spontană sau declanşată;
- monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micţiunilor;
- evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului, evaluăm efortul micţional;
- recomandăm pacienţilor de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o
continenţă perfectă;
- evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
- eliminăm posibilitatea infecţiilor urinare prin evacuarea completă şi dezinfecţia vezicii
urinare (se poate efectua antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă
deoarece rezidul întreţine infecţia şi favorizează rezistenţa la antibiotice.
Metode utilizate:
Sondajul repetat:
 folosim sonde Folley număr 14-16-18;
sonda se schimbă în primele două săptămâni de 2 ori pe săptămână apoi o dată pe săp-
tămână;
sondajul repetat împiedică apariţia afecţiunilor ca: uretrite, litiază vezicală;
sondajul repetat oferă posibilitatea reeducării micţionale timpurii;
 sondajele repetate sunt recomandate numai timp de 3-4 săptămâni.
Sondajul A'demeure:
 este recomandat a fi utilizat de la bun început;
 poate provoca stază şi hipercalciuria de imobilizare;
 metoda în sine este infectantă;
 sondajul se efectuează o dată la 4-5 zile;
 la apariţia scurgerii urinei în jurul sondei trecem la sondaj repetat;
 prevenim complicaţiile urinare prin menţinerea unei urini sterile cu un pH acid;
 menţinem diureză abundentă şi imobilizarea pacientului;
 prin stimulare electrică sau medicamentoasă se facilitează drenajul urinar.
137
4. INCONTINENTA DE MATERII FECALE
Definitie- pierdere involuntara/ incostienta de materii fecale.
- infectii intestinale;
- traumatisme ale maduvei;
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
- cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
- leziuni ale SNC.
Scurgerea - pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient.

scaunului fara
control
Iritarea, - inflamatia, congestia tegumentelor regiunii anale.
descuamarea
tegumentelor
regiunii anale
Interventiile asistentei medicale la pacientul cu incontinenta de materiile fecale

Pacientul sa - asistenta schimba lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare a
prezinte pacientului;
tegumente si - asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor dupa fiecare
mucoase curate mictiune si defecatie;
si intacte - aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
permanent - schimba pozitia pacientuli in pat la interval de 2 h;
- aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse aparitiei
escarelor;
- efectueaza masaj bland zonelor de risc;
- aplica pampers corespunzator varstei.
Pacientul sa-si - asistenta asigura aport hidric in functie de bilantul hidric;
recapete - stabileste un orar al eliminarilor;
controlul - ii formeaza pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la inceput la
sfincterelor in un interval mai scurt , iar pe masura ce se obtine controlul sfincterelor ,
termen intervalul se va mari;
de…………… - invata pacientul exercitii de intarire a musculaturii perianale prin
…………. contractarea acesteia.
Pacientul sa fie - asigura intimitatea pacientului;
echilibrat psihic - incurajeaza pacientul sa se exprime in legatura cu problema sa;
permanent - arata simpatie , toleranta , rabdare pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic.
138
5. ELIMINARE DE MATERII FECALE INADECVATĂ
1. Fizice
- procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar incetinirea tranzitului
intestinal;
- durerea: defecatia dureroasa este o experienta care genereaza feed-back si
conditionare. Expectaţia in sine este o experienţa stresanta care devine premiza
unei eperienţe dureroase;
- medicatia:
- analgezicele narcotice, opiaceele şi alte substanţe depresoare ale SNC, au
efect depresor şi asupra motilităţii gastro-intestinale, favorizând apariţia
constipaţiei;
- unele modifica culoarea( fierul);
- anticolinergicele inhibă secreţia acidului clorhidric la nivelul stomacului
şi suprimă activitatea peristaltică intestinală;
- unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în
timp ce altele distrug flora intestinală, favorizând constipaţia.
- pozitia in timpul defecatiei; pozitia neconfortabila influenteaza negativ eliminarea
intestinala( ex: pacientii imobilizati la pat);
- activitatea fizica redusa sau absenta;
- sedentarismul;
- alimentatia si hidratarea inadecvata;
- sarcina datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;
- patologia tubului digestiv; boala ulceroasa, pancreatita,etc.
2.Psihologice:
- stresul, anxietatea, tulburarile de gandire.
3.Sociologice:
- conditiile de mediu nefavorabile;
4.Lipsa de cunostinte.
Manifestari de dependenta
Tulburarile patologic evacuările variază în funcţie de viteza tranzitului

frecventei intestinal;
scaunelor tranzitul crescut provoacă scaune frecvente = diaree;
tranzitul întârziat determină evacuare de scaun la 3,4 zile =
constipaţie;
oprirea tranzitului intestinal fără scaun = ileus.
Tulburarile - orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcţionale atunci când
orarului nu există intervenţii chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme,
scaunelor stări comatoase, afecţiuni ce impun imobilizarea la pat şi un anume
regim alimentar.
- sunt cauzate şi de :
- lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare;
139
- regim alimentar necorespunzător menţinut timp îndelungat;
- dezechilibru endocrin;
- lipsa activităţilor recreative sau a exerciţiilor fizice;
- profesiuni sedentare.
Aceste modificari de orar pot constitui factori premergatori pentru
constipatia habituala.
Modificari • in constipaţie, cantitatea materiilor fecale este redusă;
cantitative • in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt
însoţite de tenesme şi durere;
• cantitatea scaunului creşte în: afecţiunile pancreasului, afecţiunile
colonului - diaree gastrogene de natură aclorhidrică;
- cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de
dezvoltare ale colonului.
Modificari de - scăzută în caz de diaree;
consistenţa - lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
- dură în constipaţie, având aspect de coproliţi;
- consistenţă neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun solid
urmată de scaun semilichid sau lichid (falsă diaree);
- lichida, semilichida , grunjoasa- se intalnesc in patologie;
Modificari de - filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;
forma - de panglică sau de creion în malformaţie anatomică sau cancer a
porţiunii anorectale a tubului digestiv având caracter permanent;
- aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în
constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă;
- aspect de balegă de vacă în colite.
Modificari ale Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării
culorii culorii scaunelor în condiţii patologice:
- culoarea galben-aurie în diaree;
- culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la
nivelul intestinului gros;
- culoare mai închisă decât brună în constipaţie;
- culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa
pigmenţilor biliari sau prezenta unei cantităţi mari de grăsimi
nedigerate în scaune;
- culoare neagră ca păcura, moale şi lucios, în hemoragiile digestive
superioare = melena;
- culoare roşie în hemoragiile digestive inferioare( are sediul distal
de ligamentul lui Treitz) - hematochezie;
- anumite medicamente colorează caracteristic materiile fecale
(bariul în alb, fierul in negru-verzui).
Modificari ale - miros acid în caz de fermentaţie intestinală;
mirosului - miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
- miros fetid în caz de putrefacţie la nivelul colonului;
- miros foarte fetid în cancer al colonului şi al rectului;
- consistenţa scaunului determină şi penetrabilitatea mirosului (în
diaree aproape nu are miros, iar scaunele dure au miros mai
pronunţat).
140
Modificari ale - aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;
aspectului - aspect de zeamă de orez în unele intoxicaţii, lambliază, holeră.
 elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudomembranoase,
cancer rectal/intestinal, dizenterie;
- resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree
(ţesutul muscular nu poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective);
- grăsimi nedigerate -„steatoree"prin insuficientă digestie sau
absorbţie;
- paraziţi intestinali amestecaţi în scaun sau eliminaţi independent;
- scaune mucoase caracterizate prin conţinut bazat în mucus;
- scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în
diferite cantităţi;
- scaun muco-sanguinolent conţinând sânge în cantităţi variabile;
- scaune lichide şi semilichide rezultate în urma proceselor
fermentative din intestin emisie în jet, caracter spumos uneori
aproape transparent (10—30/24 h);
- scaune muco-grunjoase având consistenţă neomogenă semilichidă
cu particule solide (mucusul este format dintr-o substanţă gelatinoasă
incoloră, galbenă sau verde, iar grunjii au formă neregulată, volum
mai mare, albi sau galben-verzui) - (5-10/24 h).
Tulburarile - emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
emisiei de gaze - eructatia -liminarea de gaze prin cavitatea bucală(afecţiuni
esofagiene, gastrice sau intestinale);
- flatulenţă: evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor
din intestine( prin anus);
- meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in
afecţiuni gastrice, hepatice;
- ileus - oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:
- cauze de natură funcţională = paralizia musculaturii pereţilor
intestinali (peristaltismul este abolit) sau spasmul pereţilor
intestinali (puternice contracţii intestinale); în aceste cazuri avem
de-a face cu „ileusul dinamic";
- cauze mecanice = ocluzii, strangulaţii, obstrucţii intestinale,
etc.- „ileus mecanic";
Manifestari de Durerea intestinală- intensitatea durerilor este variabilă mergând de

acompaniament la simplă jenă la colică:
- colici intestinale : durerile determinate de miscarile peristaltice
exagerate intestinale cu caracter violent spasmodic, de crampe,
sfâşieri sau torsiuni; apar spontan şi nu se exacerbează la presiune
precum durerile peritoneale; originea lor este indicată de fenomenele
care le însoţesc: diaree, constipaţie, meteorism, gheorăituri;
- crampe abdominale: contractie involuntara si pasagera a
musculaturii(involuntara); apar printr-o tulburare a muschiului
141
peretelui din tubul digestiv. Fiind un muschi cu fibre musculare de
tip neted, el nu poate fi controlat voluntar si nu are specificitate.
Ritmicitatea contractiilor este data de alimentele introduse in tubul
digestiv.
Tenesmele:reprezintă senzaţia imperioasă de defecare însoţită de
arsură şi tensiune dureroasă la nivelul rectului; apar în afecţiunile
recto-sigmoidiene sau procesele inflamatoare ale regiunii perirectale.
Anorexie- lipsă a poftei de mâncare.
Cefalee- durere ce cap.
Iritaţia tegumentelor regiunii anale.
Obiective :
- pacientul sa exprime satre de confort fizic si psihic;
- pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre ;
- pacientul sa prezinte eliminari adecvate.
Atitudini si interventii ale asistentei medicale
Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:
observăm, notăm cu mare atenţie şi anunţăm medicul pentru dejecţiile anormale si
delimităm caracterul durerilor intestinale, tenesmelor;
supraveghem apariţia durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;
observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.
Aplicam intervenţii specifice:
administrăm medicaţia prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale şi tenesmelor;
păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;
captăm materiile fecale pentru examenle de laborator solicitate de medic;
scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;
recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune parazitară;
evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistenţa materiilor fecale; si
înregistrăm cu fidelitate frecvenţa scaunelor;
educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeaşi oră a zilei;
efectuăm masaj abdominal pacientului;
educăm şi asigurăm pacientului poziţia pe closet cât mai fiziologică;
respectăm obişnuinţele individuale ale pacientului;
urmărim apariţia zilnică sau la două zile, la aceeaşi oră, a scaunelor;
 administrăm frecvent apă în cantităţi mici;
 când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziţia pe WC cât mai fiziologică;
avem în vedere obişnuinţele individuale;
 urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;
 urmărim apariţia zilnică sau la două zile la aceeaşi oră a scaunelor;
 declanşăm eliminarea bolului fecal după dejun;
 efectuam masaj abdominal;
 pentru constipaţie regimul alimentar va fi constituit din celuloză şi lichide;
 in constipatie, la indicaţia medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma
evacuatoare;
142
 în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruţare a intestinelor fără
celuloză;
 la indicaţia medicului vom administra antimicrobiene, fermenţi digestivi;
 efectuăm exerciţii pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări
ritmice, în mod obligatoriu toaleta pacientului va fi efecuată ori de câte ori este nevoie
pentru ca acesta să aibe tegumentele şi mucoasele integre şi curate.
Educăm pacientul pentru auto-asistenţă in cazul balonarilor:

 educăm pacientul pentru a mânca încet şi a mesteca foarte bine alimentele indiferent de
consistenţa;
 educăm pacientul pentru a evita conversaţiile în timpul mesei şi a înghiţi mai puţin aer;
 educăm pacientul să renunţe la băuturi gazoase sau la bere în timpul mesei;
 educăm pacientul să evite consumul alimentelor care balonează (ceapa, leguminoasele);
 educăm pacientul să evite consumul de legume împreună cu fructe respectând regimul
disociat;
 educăm pacientul să evite alimentele şi consumul de alcool care întârzie sau frâneaza
digestia (zahăr, dulceaţă, alcool);
 recomandăm alternarea regimurilor alimentare în cazul unei alergii alimentare;
 supraveghem şi delimitam alimentul care a generat intoleranţa alimentară;
 încurajăm consumul de ceaiuri de plante cu efect inhibitor asupra balonărilor (anason,
coada şoricelului);
 recomandăm şi efectuam cu pacientul pentru stimularea mişcărilor peristaltice:
- mişcare şi activitate fizică, gimnastică abdominală, băi de şezut;
- masajul regiunii abdominale.
• efectuăm cu pacientul exerciţii de respiraţie pentru balonarile cauzate de absorbtia
excesivă de aer.
6. DIAREEA
Diareea se caracterizeaza prin cresterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea

consistentei lor, ca si prin cresterea cantitatii totale a scaunelor (Prof.dr. Crin Marcean).
Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea
mare au loc pierderi importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru
hidroelectrolitic şi starea de diaree se prelungeşte.
Fizice:
- exacerbarea peristaltismului intestinal;
- creşterea secreţiei intestinale;
- scăderea resorbţiei;
- greşeli alimentare;
- modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;
- afectiuni nervoase;
- conţinut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic);
- infecţii bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei
potabile cu tulpini cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli;
143
- infecţii virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes
simplex virus şi virusul hepatitei. Virusul cel mai frecvent implicat în producerea diareii
este rotavirusul (virus cu ARN din familia Rellviridae, responsabil de gastroenterite
infecţioase benigne la copii);
- intoleranţa alimentară; un exemplu frecvent de intoleranţă alimentară este cea la lactoză,
un element glucidic din lapte;
- infestarea cu paraziţi – microorganisme ce pot contamina apa şi alimentele, infestând
astfel şi tractul digestiv (exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si
Cryptosporidium);
- reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele,
antihipertensivele, medicamentele antiacide ce conţin magneziu;
- afecţiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil şi alte afecţiuni ce
perturbă funcţionalitatea normală a intestinului etc.;
- intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenţii ce
pot induce tulburări în digestia alimentară;
- cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigaţiile prea elaborate de multe ori nu
îşi au rostul atâta timp cât afecţiunea este autolimitantă).
Psihologice:
- stres, anxietate, situatia de criza.
Sociologice:
- apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestări de dependenţa
Frecvenţa - număr mare în 24 h:

- 3-6 scaune/zi, în enterite şi enterocolite;
- 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenterie;
- 80-100 scaune/zi, în holeră;
Consistenţa - scăzuta, scaune moi, păstoase,
- semilichide,
- apoasă, după purgative saline;
Cantitatea - mărită în diareele gastrogene de natură aclorhidrică;
- scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15 g;
Culoarea - galben aurie, în diaree (în funcţie de viteza tranzitului intestinal,
bilirubina nu are timp să se reducă, din cauza tranzitului intestinal
accelerat);
- verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- albicios ca argila - icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari;
pancreatite cronice din cauza unor cantităţi mari de grăsimi nedigerate;
- hipercolorat - brun-închis = icter hemolitic;
- negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a
tubului digestive sau ca “zatul de cafea”=melena;
- scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară
a tubului digestiv;
Mirosul In funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul
intestinului gros:
144
- acid = fermentaţie exagerată;
- putred = putrefacţie exagerată;
- rânced = grăsimi nedigerate (steatoree);
- foarte fetid = cancer al colonului şi rectului;
- de varză stricată = infecţii cu colibacil;
Aspect Aspect asemănător cu:
deosebit şi - zeamă de pepene sau supă de linte = febră tifoidă;
cu elemente - zeamă de orez = intoxicaţii, lambliază, holeră;
anormale - balegă de vacă = în colite;
Cu conţinut de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal,
dizenterie;
- ţesut muscular nedigerat = creatoree - în achilie gastrică, pancreatită
cronică;
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi;
Crampe - contracţii dureroase, involuntare şi pasagere ale muşchilor abdominali;
Colică - durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate;
Durere - durere la nivelul anusului şi iritata tegumentelor perianale;
locală
Semne de -tegumente şi mucoase uscate;
deshidratare -oboseală, slăbiciune;
-greaţă şi vărsături.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu diaree
Obiective Intervenţii autonome şl delegate

Pacientul să - recunoaşte diferenţa între diaree benignă trecătoare şi diaree cronică;
aibă tranzit - pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
intestinal în - alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore;
limite - asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne,
fiziologice muşeţel) supă de morcov, zeamă de orez;
- treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, brânză de vaci,
pâine albă prăjită, supe strecurate, din legume;
- după 4-5 zile, trece la o alimentaţie mai completă;
- recomandă pacientului şi îi reduce provizoriu alimentele bogate în
proteine, legumele şi fructele crude;
- educă pacientul pentru a nu consuma legume şi fructe la aceeaşi
masă;
- merele rase reglează funcţia intestinală şi absorb toxinele din peretele
intestinal;
- recomandă consumul de banane, morcovi, gutui, pentru vindecarea
diareii;
- administrăm medicaţia prescrisă pentru regenerarea florei intestinale ,
simptomatice, spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi digestivi,
sedative.
Pacientul să - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
aibă - aplică creme protectoare;
145
tegumente şi - efectueaza toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu
mucoase acid boric 2-3%.
perianale - asigura lenjerie curata si uscata.
curate şi
integre
Pacientul să- - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
şi satisfacă - menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de
celelalte energie);
nevoi - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de
fundamentale frison;
- protejează patul cu aleza şi muşama;
- serveşte pacientul cu bazinet.
Pacientul să - hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea
fie echilibrat pierderilor de apă şi electroliţi;
hidro- - recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun, pentru coprocultură;
electrolitic - monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de
observaţie;
- calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea
eliminată;
Pacientul să - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
fie echilibrat - îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în
psihic legătură cu starea sa;
- pregateste psihic pacientul inaintea oricarei tehnici de nursing sau
investigatii.
7. CONSTIPAŢIA
Constipaţia este defecatia cu dificultate ; se caracterizeaza prin scaune rare, dure ,

uscate la 2-4 zile, sau mai rar , uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai mari
decât cele fiziologice; eliminare mult prea lenta a scaunului.
Fecalele sunt de consistentă dura sau obişnuită, de volum redus, fără resturi
alimentare digerabile.
Fizice:
- carenţă de lichide;
- reţinerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea" defecaţiei voluntar
creează o adaptare în sensul unei presiuni tot mai mari necesare pentru declanşarea
defecaţiei;
- obişnuinţa cu laxativele care nu mai au efect;
- igiena alimentara defectuoasa: dieta saraca in fibre; mesele "pe fugă" sau suprimarea
micului dejun pot avea efecte nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
- imobilizare;
- deficienţa funcţională a intestinului, a vezicii biliare;
- tonus insuficient al muşchilor abdominali;
- medicaţie: opiacee, analgezice în special, dar şi antiacide, antispastice, antidepresive,
antiparkinsoniene, antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină, losartan),
146

Suport de Curs Nursing 1

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Nursing 1

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUPORT DE CURS

MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI

 Lista competenţelor specifice unităţii de competenţă corespunzătoare

14.1. Analizează nevoile fundamentale specifice funcţiei umane.

 Tabelul de corelare a competenţelor si conţinuturilor

Nr. Unitatea de Competente Continuturi

Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si

Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing - proces continuu

AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING

Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri

Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:

Avantajele procesului de nursing pentru pacient

 beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;

ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING

 cunoasterea etapelor procesului de nursing;

CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)

•asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;

1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:

Domenii privitor la care se culeg datele:

Metode de culegere a datelor

 Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii

Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:

II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:

Formularea diagnosticului de îngrijiri

Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un

Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate

Manifestari de dependenta (S)

- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a

Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si

III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR

Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale

Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor

Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea

Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:

Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine

Tipuri de intervenţii nursing:

3. Acţiuni dependente (delegate)

Cum se identifică alternativele?

Cum se selectează cea mai bună soluţie?

Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:

Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:

Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:

Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate

IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI

- reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate

Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi

Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului

Metode specifice de implementare

♦ Coordonarea programului de îngrijire:

Tipuri de planuri de îngrijire

Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca

Documentaţia în intervenţiile nursing

Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.

Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:

Evaluarea urmareste doua aspecte :

Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului