Angela Lambert

Viaţa irosită a Evei Braun

Eva Braun, ucenică la Foto Hoffmann, între 17 şi 25 de ani;

aici, în luna octombrie a anului 1929, îl întâlneşte pe Hitler. Heinrich
Hoffmann a fost fotograful oficial al lui Hitler. Acesta a fost cel dintâi
politician care a înţeles importanţa de a-şi proiecta o imagine publică.
Hitler însuşi hotăra ce fotografii trebuiau înfăţişate poporului german.
Cele mai bune ipostaze erau lansate în public, drept portrete oficiale.
Herr Wolf era pseudonimul preferat al lui Hitler, parte a
imaginii de personaj întunecat, romantic şi misterios.
Fotografiile Führerului, realizate de Hoffmann, s-au vândut cu
zecile de mii, iar cele sub formă de cărţi poştale, cu milioanele.
Hoffmann a amplificat şarmul subiectului cerându-i să adopte posturi
eroice şi folosind lumina spre a obţine efecte artistice,
transformându-l pe Hitler în ultimul şi cel mai măreţ dintre cavalerii
teutoni.
Familia Evei Braun nu avea încredere în nazişti şi îi detesta,
iar aceştia, la rândul lor, dispreţuiau creştinismul şi originea sa
iudaică.
Societatea în care a crescut Eva era dominată de nobilime,
cler şi militari.
Cântecele de leagăn germane aminteau des despre suferinţă
şi cruzime, despre caracterul implacabil al destinului.
Poeziile germane, personificare a unor trăsături adânc
înrădăcinate în caracterul german, inoculează în sufletul copiilor
ideea de acceptare fatalistă a suferinţei şi a morţii, sentimentul că
acestea fac parte din condiţia umană.
Poveştile sumbre ale fraţilor Grimm, evocând o lume
dominată de codri întunecaţi, peşteri umede şi castele reci din piatră,
unde coexistă durerea şi teroarea, forţa şi slăbiciunea, puterea şi
vulnerabilitatea.
Dacă trăsăturile caracteristice ale unui popor pot fi deduse
analizând temele şi arhetipurile prezente în folclorul şi în basmele
sale populare, atunci fraţii Grimm le-au conferit copiilor germani o
perspectivă aspră şi crudă.
În basmele germane pentru copii, băieţeii şi fetele sunt
trimise să facă faţă unor încercări multiple, din care se întorc, dacă
se mai întorc, acasă la părinţii care par aproape dezamăgiţi că
aceştia au scăpat cu viaţă.
 După încheierea Primul Război Mondial, toată lumea avea să
jure că aceasta avea să fie cea din urmă conflagraţie.
În noiembrie 1918, Kaiserul a abdicat, iar Germania a fost
proclamată Republică. Războiul crease o întreagă generaţie de fete
nemăritate care, neavând parte de soţi şi copii, s-au transformat în
forţă de muncă. Bărbaţi şomeri nutreau ostilitate faţă de aceste femei
– noua ordine le sfida masculinitatea. Confruntate cu presiuni sociale,
familiile s-au fisurat de la un capăt la altul.
Tatăl Evei, Fritz Braun, a rămas un patriarh de secolul XIX,
care stăruia asupra ascultării necondiţiuonate a părinţilor.
În cadrul bâlciurilor, se manifesta interesul morbid al
germanilor faţă de mutilare, grotesc şi cruzime (soldaţii mutilaţi pe
front).
Inflaţia. În anul 1918, oameni care până atunci duseseră o
existenţă decentă şi civilizată, au fost împinşi într-o stare de sărăcie
extremă şi mulţi s-au sinucis. Piaţa neagră a subminat standardele
anterioare de probitate. Oamenii oneşti şi cumpătaţi, obişnuiţi cu o
guvernare eficientă şi cu integritatea civică, şi-au pierdut încrederea
în conducători. Adâncirea inflaţiei, apariţia, prin 1923, a trocului.
Impresia că evreii manipulau lucrurile în plan financiar.
În iulie 1929, părăsind şcoala de pe lângă mănăstire, la 17
ani şi jumătate, Eva era virgo intacta, fecioară neprihănită.
Fritz Braun ar fi dorit ca fetele sale să locuiască cu părinţii
până la măritiş. Socotea drept o datorie sacrosanctă să se asigure că
fiicele sale erau „fete cuminţi”, respectiv supuse şi credincioase
soţilor, de casă, virtuoase şi devotate.
Când s-a născut A. Hitler, dragostea avea mai curând sensul
de datorie, muncă înrobitoare constantă, pietate, dar îi conferea
femeii statutul de femeie măritată, în schimbul căreia femeia datora
ascultare absolută domnului şi stăpânului si. Soţiile datorau ascultare
atât soţului, cât şi bisericii.

De la Adolf la Führer, De la şcolăriţă la amantă