Licenta

FACULTATEA DE
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
Bucureşti
2008
Cuprins
.........................................................................................................................................................1
Cuprins...........................................................................................................................................2
Introducere.....................................................................................................................................3
Capitolul 1: Funadamente teoretice
1.1. O privire in istorie..............................................................................................................4
1.2.Politica comercială. Definire, trăsături, instrumente.......................................................6
1.3.Avantajele liberului-schimb................................................................................................7
1.4..Meritele protecţionismului – argumentele industriilor în formare...............................9
1.5.Neo-protecţionismul............................................................................................................9
1.6.Decuparea teritoriului naţional........................................................................................10
1.7.Creşte bunăstarea naţională în cazul impunerii taxelor vamale protecţioniste?........12
1.8.(Pseudo)Problema balanţei de plăţi.................................................................................15
1.9.Taxele cu efect protecţionist: plătite de exportatorii străni sau de consumatorii
naţionali?..................................................................................................................................16
1.10.Calea ferată negativă.......................................................................................................17
1.11Industriile incipiente (“infant industries”).....................................................................18
1.12. Industriile mature...........................................................................................................20
Capitolul 2: O analiză în oglindă a două state..................................................21
2.1. ESTONIA..........................................................................................................................21
2.2 .INDIA.................................................................................................................................31
2.2.1.Statism stagnant..............................................................................................................35
2.2.2.Paralizarea productiei....................................................................................................36
2.2.3.Protejarea eşecului..........................................................................................................37
2.2.4.Afaceri încătuşate...........................................................................................................38
2.2.5.Pedepse asupra populatiei..............................................................................................41
2.2.6.Corupţi până-n sânge...................................................................................................42
2
Concluzii.......................................................................................................................................43
Bibliografie...................................................................................................................................44
Introducere
În momentul de faţă, apare cu evidenţă faptul că starea economiei mondiale preocupă pe

toată lumea - evoluţiile indicatorilor macroeconomici din ţările dezvoltate sunt urmărite cu
maximă atenţie (asemenea analizelor medicale în cazul unui bolnav), fiecare ţară fiind (mai mult
sau mai puţin) conştientă că este o părticică (cu semnificaţie diferită însă) a unui uriaş mecanism,
de evoluţia căruia trebuie să ţină cont şi la a cărui bună sau proastă funcţionare poate contribui.
Chiar dacă astăzi acest lucru pare de la sine înţeles, nu e lipsit de importanţă să subliniem faptul
că relaţia de dependenţă, care se creează între modul de funcţionare al economiei mondiale şi cel
specific fiecărei ţări în parte, a fost pusă în evidenţă relativ recent. Cu un secol în urmă, cele mai
multe guverne respingeau însă ideea că ar fi responsabile pentru starea economiei, iar electoratul,
aşa cum era el constituit la acea oră, nu contesta acest lucru. Chiar şi atunci când rolul
managementului economic a fost recunoscut ca esenţial, acest lucru nu a însemnat implicit şi
faptul că politicile trebuiau concepute de guverne în perspectiva unei gestionări colective a
economiei mondiale – adesea, izolarea era scopul, iar alteori se considera că economia mondială
se autoreglează şi, ca atare, nu necesită un management politic. Ceva mai recent, după prăbuşirea
aşa-numitului „sistem de la Bretton Woods”, acest aspect al guvernării globale a devenit cu
adevărat semnificativ.
3
Capitolul 1: Funadamente teoretice
1.1. O privire in istorie
C.Brown1 afirmă că, alături de război, comerţul reprezintă, de milenii, o trăsătură a relaţiilor
„internaţionale” – şi, într-adevăr, în cazul civilizaţiei greceşti, de pildă, distincţia între comerţ şi
război era relativ dificil de făcut. Cu toate acestea, existenţa simplului schimb de bunuri nu
creează o economie şi cu atât mai puţin o economie mondială. În acest sens, ar fi poate util de
amintit contribuţiile lui Immanuel Wallerstein2 în domeniu, el fiind cel care a început prin a
defini „lumea” în termeni sociali şi nu geografici. Lumea, spune Wallerstein, este formată din cei
care au stabilit contacte regulate între ei şi care, într-un anumit sens, formează un sistem social –
dimensiunea maximă a lumii fiind determinată de eficienţa tehnologiei disponibile în domeniul
transporturilor. Abia în secolul al X-lea, lumea geografică şi cea socială au ajuns să se
contopească. În continuare, el identifică aşa numitele „microsisteme”, respectiv „lumi” mici, care
trăiau închise în interior, schimburile cu exteriorul - realizate prin intermediul caravanelor, fiind
rare şi, de regulă, limitate la bunurile de lux. Pentru constituirea sistemului mondial importante
erau însă schimburile la distanţă, realizate, pe de o parte, de aşa-numitele „imperii” şi, pe de altă
parte, de „sistemele-lume” (sau, în terminologia actuală, economii mondiale). În cazul Imperiilor,
schimburile se realizau sub umbrela aceleiaşi structuri politice, sub forma „tributului”. De
asemenea, schimburile puteau avea loc şi între teritorii aflate sub control politic diferit, ceea ce
presupunea existenţa unui schimb pe baze economice, respectiv a comerţului. Wallerstein
sugerează că bazele unei asemenea economii mondiale au fost puse în Europa în „lungul secol al
XVI-lea” (1492-1648) şi că s-au răspândit în secolele următoare. Chiar dacă lumea lui
Wallerstein, divizată în centru, periferie şi semi-periferie, pare oarecum mecanică, abordarea
propusă de el se susţine prin argumente. Iniţial, mărfurile de bază tranzacţionate erau, pe de o
parte, zahărul şi condimentele (în mare parte sub forma tributului către Imperiul Spaniol), şi, pe
de altă parte, produsele manufacturate dinspre regiunile mai avansate ale Europei. În următoarele
două secole economia lumii pare că a explodat. „Revoluţia agrară” din Anglia, creşterea
1
Chris Brown, Understanding International relations, Second edition revised and updated, Palgrave, 2001
2
Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, Editura Meridiane, 1992
4
productivităţii, extinderea Imperiilor coloniale, a dus la apariţia de noi bunuri pe lista celor
tranzacţionate, precum ceaiul şi sclavii negri6. Ceea ce trebuie totuşi subliniat este faptul că în
secolul al XVIII-lea majoritatea statelor lumii îşi satisfăceau nevoile în continuare, în cea mai
mare măsură, singure, iar schimburile cu exteriorul erau marginale. Comerţul exterior era cu
adevărat important numai pentru unele ţări, precum Anglia sau Olanda. Revoluţia industrială din
secolul al XIX-lea a modificat faţa lumii; până la jumătatea secolului, pentru prima dată în
evoluţia umanităţii se creionase o diviziune a muncii la scară mondială. În centru, schimbărilor,
în mare măsură s-a plasat Marea Britanie –singura ţară care, la acel moment, avea un grad de
urbanizare ridicat, o populaţie rurală redusă şi o complicată reţea de schimburi comerciale7.
Schimburile comerciale au fost facilitate de schimbările survenite în tehnologia comunicaţiilor şi
transportului. Apariţia căilor ferate, a vapoarelor cu aburi, a congelării au făcut posibil
transportul la distanţă al bunurilor perisabile, iar telegraful a permis transmiterea rapidă a
informaţiilor. Multe din aceste inovaţii au depins de exportul de capital (căile ferate americane şi
argentiniene au fost finanţate de capitalul britanic). Spre finalul secolului al XIX-lea se înscriu în
competiţia mondială, alături de Marea Britanie, noi ţări, precum Franţa şi Germania (deşi, până
în 1914, Marea Britanie rămâne în centrul acestui sistem). S-a remarcat faptul că, până la primul
război mondial, expansiunea schimburilor de bunuri, servicii, capital şi persoane a fost
neplanificată şi nepregătită în vreun fel, sistemul mondial părând a se regla de la sine (chiar în
absenţa unei asemenea planificări). După 1914 însă, evoluţiile au luat o cu totul altă turnură.3
O posibilă explicaţie (nu exhaustivă însă) rezidă în modul în care se realizau fluxurile
monetare. Până în 1914 au fost relativ puţine probleme tehnice deoarece toate monedele erau
convertibile în metale preţioase (în principal aur şi uneori argint). Sistemul mono şi bimetalist nu
impunea mecanisme speciale pentru a opera, dar putea ridica probleme politice. Astfel, dacă o
ţară exporta mai mult decât alta, acest lucru putea modifica sensul fluxurilor monetare (al
aurului). Putea deveni acest lucru o sursă de îngrijorare ? În secolul al XVII-lea, când a devenit
posibil să fie măsurate aceste fluxuri (chiar dacă nu cu exactitate, ci doar ca magnitudine), noii
adepţi ai „aritmeticii politice”, mercantiliştii, argumentau că intrările de metale erau bune, iar
ieşirile erau rele. În secolul al XVIII-lea, David Hume a demonstrat că fluxurile, atât negative cât
şi pozitive, se pot regla reciproc, deoarece intrările pot determina creşteri de preţuri, scumpind
astfel exporturile şi ieftinind importurile, în vreme ce ieşirile de metale preţioase produc o
3
Chris Brown, Understanding International relations, Second edition revised and updated, Palgrave, 2001
5
mişcare inversă. După 1914 au apărut însă noi probleme. Începând cu această dată, cele mai
multe monede nu au mai fost direct convertibile în aur (deşi până în 1973 monedele au rămas
încă legate, în mod indirect, de preţul aurului). Din momentul în care aurul nu a mai fost centrul
sistemului monetar, politica cursului de schimb a fost cea care a înlocuit mecanismele
autoreglatoare ale sistemului monetar, astfel încât problema politică a stabilirii unui curs de
schimb corespunzător nu a mai putut fi evitată. Ca atare, politica comercială s-a contopit cu cea a
balanţei de plăţi şi a cursului de schimb, transformându-se într-un subiect faţă de care statele
lumii au fost obligate să aibă o poziţie, chiar şi lipsa unei poziţii semnificând însă o atitudine
anume. Majoritatea analiştilor consideră că analiza evoluţiei relaţiilor economice internaţionale
se poate face din două perspective distincte: una liberală şi una naţionalistă (cu observaţia că
abordarea naţionalistă poate îmbrăca forme sociale şi politice diferite). Din punct de vedere
istoric, prima abordare a relaţiilor economice internaţionale a fost cea naţionalistă.
Mercantilismul poate fi considerat o politică de auto-apărare şi, oricum, de atunci începând,
poziţia unei naţiuni în plan comercial nu a mai fost disociată de situaţia ei economică.
Naţionalismul economic a devenit o componentă a retoricii comune, specifice vieţii politice,
demonstrând dorinţa universală a statelor de a avea o balanţă comercială excedentară (fapt
imposibil de realizat de către toată lumea, de vreme ce surplusul uneia înseamnă deficitul alteia).
1.2.Politica comercială. Definire, trăsături, instrumente
Politica comercială se poate defini ca repezentând acea concepţie coerentă cu privire la

mijloacele pe care o ţară le poate utiliza în relaţiile comerciale cu exteriorul în scopul
maximizării beneficiilor care pot deriva din aceste schimburi.
Departe de a se putea desfăşura independent, politica comercială se supune unei duble

constrângeri:
• pe de o parte, ea va depinde de toate celelalte măsuri de politică economică decise la un

moment dat la nivel naţional;
6
• pe de altă parte, va fi influenţată şi de măsurile de politică economică decise de alte
ţări, în acest domeniu suveranitatea naţională nefiind niciodată intactă.
În relaţiile cu exteriorul, statele pot adopta diferite tipuri de politici economice:
• Autarhice – regim caracteristic unei economii închise, în care ţara respectivă consumă
ceea ce produce, fără a recurge la importuri. Dacă, conform definiţiei, sistemele autarhice nu au
nici un fel de legături cu alte ţări, în realitate, autarhia nu poate fi nici totală, de vreme ce nici o
naţiune nu dispune de toate resursele, naturale şi umane, pentru a produce ceea ce e necesar
pentru locuitori, şi nici permanentă, deoarece dezvoltarea autarhică duce în timp la necesitatea
dezvoltării contactelor cu exteriorul.
• Specifice protecţionismului – doctrină economică care constă în protejarea economiei

naţionale prin limitarea sau interzicerea importului de produse străine. În acest caz, ţara filtrează
schimburile cu exteriorul prin intermediul a diferite modalităţi protecţioniste, tarifare (presupun
utilizarea barierelor vamale) şi netarifare (utilizarea unor bariere de natură netarifară, precum
contingente, norme tehnice, formalităţi administrative etc.)
• Specifice liberului schimb – doctrină economică liberală caracterizată prin libera

circulaţie a mărfurilor, capitalurilor şi persoanelor, respectiv prin absenţa barierelor în calea
relaţiilor economice internaţionale. Conform teoriilor liberale, o ţară va fi avantajată de
participarea la schimburile internaţionale în măsura în care se va specializa (legea avantajelor
absolute, legea avantajelor comparative etc.) şi îşi va deschide frontierele. Există raţiuni pentru a
alege atât măsuri de politică comercială protecţionistă cât şi specifice liberului-schimb. În
continuare vom trece în revistă câteva din argumentele prezente în literatura de specialitate
privind avantajele celor două tipuri de politică comercială.
1.3.Avantajele liberului-schimb
7
Într-un regim de liber-schimb, sistemul preţurilor va permite atingerea unui optim al
producţiei, astfel încât alocarea resurselor (bunuri şi factori de producţie) să fie cea mai bună
posibil. Preţurile produselor (care nu vor include şi cheltuielile de transport, ci numai pe cele de
producţie) vor fi egale cu costul marginal, diferenţele de productivitate asigurând o utilizare
optimă. Trebuie totuşi observat că optimul de producţie nu este acelaşi lucru cu optimul de
bunăstare, de vreme ce sistemul - un sistem eficient de preţuri - nu este întotdeauna şi unul just
din punct de vedere social. Cele două concepte pot totuşi să se suprapună în cazul în care sunt
îndeplinite următoarele două condiţii:
• distribuirea veniturilor nu suferă modificări;
• creşterea veniturilor nu va determina şi modificarea distribuirii acestora.
Cu toate acestea, efectele liberului-schimb asupra bunăstării populaţiei pot fi analizate în

două situaţii:
• Dacă se atribuie o pondere egală unei creşteri a venitului indiferent de ţara în care acest
lucru se produce (optim globalizat), liberul schimb va antrena nu numai un optim de producţie,
dar şi de bunăstare;
• Dacă se utilizează principiul compensaţiei, conform căruia situaţia din T0+1 aduce mai
multă bunăstare decât situaţia din T0, respectiv dacă ea permite compensarea dezavantajelor şi
un plus de avantaje în raport cu situaţia iniţială. C Neme1 consideră că cel puţin doi factori
recomandă liberul-schimb ca ameliorând mai degrabă distribuţia veniturilor în plan mondial
decât deteriorarea lor, respectiv:
• faptul că duce la creşterea producţiei;
• faptul că elimină taxele vamale stabilite de statele bogate în favoarea lor. Cu toate
acestea, trebuie făcută observaţia că liberul schimb va duce la creşterea bunăstării generale
numai în cazul unei distribuţii date a veniturilor în plan mondial; în cazul în care însă se doreşte
modificarea respectivei distribuţii, meritele liberului schimb se vor atenua vizibil.
8
1.4..Meritele protecţionismului – argumentele industriilor în formare
Tezele protecţioniste insistă asupra deficienţelor pieţei, deoarece:
1. piaţa internaţională se dovedeşte a fi rigidă, de vreme ce concurenţa nu poate fi

perfectă, şi asta deoarece, pe de o parte, monopolurile restrâng producţia şi, pe de altă parte,
monopsonurile restrâng consumul.
2. reacţiile la variaţiile de preţ, atunci când există, se datorează excesiv efectului

Cobweb. Aşteptările producătorilor şi consumatorilor se susţin reciproc, iar reacţiile acestora duc
la destabilizarea pieţei.4 De exemplu, o recoltă de cafea necesită un interval de minim patru ani
pentru a atinge nivelul minim şi de şapte ani pentru nivelul maxim. Creşterea cererii va duce la
creşterea preţurilor, ceea ce va stimula apariţia de noi plantaţii, dar efectele apariţiei acestora se
vor resimţi abia atunci când cauzele care au dus la creşterea preţurilor vor fi fost depăşite.
3. existenţa economiilor externe. Un tarif vamal protecţionist, menit să apere piaţa

internă, va fi aplicat până atunci când protecţia va deveni competitivă. De aceea, la Geneva,
planul Brasseur a propus ca industriile ţărilor subdezvoltate să beneficieze de protecţie temporară
şi degresivă. Istoria economică confirmă acest argument. Industrializarea Marii Britanii, între
1817 şi 1846, s-a realizat la adăpostul Legilor Grâului (Corn Laws); industria textilă americană,
la adăpostul embargoului din 1807 etc. Importanţa acestui argument depinde de extensia
domeniului considerat. Câştigul realizat la nivel de regiune, prin protecţie vamală, poate fi
justificat la scară naţională, iar câştigul naţional, la scară internaţională.
1.5.Neo-protecţionismul
4
1 C. Neme,Economie internationale. Fondements et politiques, 1996, p. 300
9
Categoria neo-protecţionismului include toate acele măsuri, altele decât cele tarifare, prin
care se urmăreşte limitarea volumului importurilor sau controlul preţurilor, precum şi
ameliorarea competitivităţii industriei naţionale. Aceste măsuri, pe care în continuare le vom
prezenta sub denumirea de „bariere netarifare” şi „promoţionale”, au cunoscut o creştere
accelerată începând cu 1974.
1.6.Decuparea teritoriului naţional
Argumentele în favoarea liberului schimb sunt aceleaşi ca în cazul progresului

tehnologic. Amândouă cresc volumul de bunuri şi servicii pe care o ţară le poate obţine prin
munca şi resursele sale.5 Liberul schimb promovează specializarea interregională şi face să
crească rezultatele pe care o ţară le obţine prin puterile ei productive.
Toată lumea înţelege beneficiile specializării în cadrul unei singure ţări. Iowa produce
porumb, Virginia tutun iar Massachusetts pantofi. Fiecare dintre ele îşi procură bunurile pe care
nu le produce de la celelalte state (de exemplu Iowa vinde porumb în Virginia şi Massachusetts
şi cumpără de la acestea tutun şi pantofi). Dar de ce nu încearcă fiecare regiune să producă pe
propriul teritoriu tot ce are nevoie? În primul rând pentru că nu dispune de toate resursele
necesare. În al doilea rând, chiar dacă şi-ar procura aceste resurse, costurile ar fi mai ridicate
decât dacă ar cumpăra aceste produse din regiunile care deţin un avantaj comparativ în
producerea lor.
Căsuţa 1.1.
Avantaj absolut şi avantaj comparativ. Teoria avantajului absolut susţine că daca o

ţară este mai eficientă decât alta (adica dispune de un avantaj absolut) in producerea unui bun, în
schimb este mai puţin eficientă decât cealaltă (adică are un dezavantaj absolut) în producerea
5
Yeager, Leland B. – Free Trade:America’s Opportunity, Robert Schalkenbach Foundation, New York, 1954, p.37
10
altui bun, atunci ambele ţări pot câştiga specializându-se fiecare în producerea bunului în care
deţine avantaj şi schimband între ele surplusul producţiei.
Dar chiar şi în cazurile extreme în care o ţară deţine un dezavantaj absolut pentru toate
bunurile pe care le produce, comerţul cu alte ţări tot ar fi avantajos. Şi în sens invers, chiar dacă o
ţară este mai eficientă în mod absolut în producerea tuturor bunurilor, tot ar putea beneficia de pe
urma comerţului.6 Atâta timp cât nivelul de inferioritate (sau superioritate) al unei ţări este mai
mare pentru anumite bunuri decât pentru celelalte, această ţară ar importa bunurile în producerea
cărora are cea mai mare inferioritate (sau cea mai mică superioritate) şi ar exporta bunurile
pentru care are cea mai mică inferioritate (sau cea mai mare superioritate). Aceasta este esenţa
avantajului comparativ.
Exemplul clasic este cel oferit de Ricardo, care ia în considerare două ţări şi două bunuri.
„Pentru producţia vinului, în Portugalia s–ar putea cere doar munca a 80 de oameni timp de un
an; iar pentru a produce stofa în aceeaşi ţară s–ar putea cere munca a 90 de oameni pe aceeaşi
perioadă de timp. Ar fi, prin urmare, avantajos pentru ea să exporte vin în schimbul stofei. Acest
schimb s–ar putea face chiar dacă marfa importată de Portugalia ar putea fi produsă de ea cu mai
puţină muncă decât în Anglia. Deşi ar putea să facă stofa cu munca a 90 de oameni, ea ar
importa–o dintr–o ţară în care se cere munca a 100 de oameni pentru a o produce, deoarece ar fi
mai avantajos pentru ea să–şi întrebuinţeze capitalul pentru producţia de vin, pentru care ar
obţine din Anglia mai multă stofă decât ar putea ea produce prin trecerea unei părţi din capitalul
ei de la cultivarea viţei de vie la fabricarea stofei”.7
Beneficiile specializării şi comerţului între ţări nu sunt diferite de beneficiile specializării

şi comerţului între regiunile din aceeaşi ţară. Iar dacă, potrivit concepţiilor protecţioniste, taxele
şi barierele în calea comerţului sunt folositoare pentru o ţară, atunci de ce nu ar fi folositoare
pentru o regiune sau un judeţ din acea ţară? Sau chiar pentru un oraş, sau cartier, sau clădire? 8 De
ce nu chiar o familie? Pentru că asta ar însemna să ducem raţionamentul protecţionist până la
capăt. Foametea ar pune repede sfârşit unui astfel de demers de auto-suficienţă.
6
Yeager, Leland B. – Free Trade:America’s Opportunity, Robert Schalkenbach Foundation, New York, 1954, p.17
7
Ricardo, David - On the Principles of Political Economy and Taxation, John Murray, Albermarle Street, Londra,
1817,
11 cap. 7 – On Foreign Trade, p.135
Oricine (chiar şi un adept al protecţionismului) ar fi de acord că este absurd să ridicăm
bariere în calea schimburilor de mărfuri dintre Bucureşti şi Constanţa. Atunci de ce nu găsim
absurdă şi ideea restrângerii schimburilor între România şi Turcia? Graniţele politice dintre ţări
sunt importante din alte motive, dar ele nu au nici un fel de relevanţă din punct de vedere
economic.
1.7.Creşte bunăstarea naţională în cazul impunerii taxelor vamale protecţioniste?
Protecţionismul presupune protejarea diverselor sectoare din economia naţională, mai precis
acele sectoare care nu mai pot face faţă pe cont propriu într-un mediu concurenţial liber şi
deschis, sectoare a căror ineficienţă este unanim recunoscută. Producătorii din aceste sectoare
solicită protecţie pentru a nu reduce forţa de muncă angajată la nivelul sectorului, ceea ce ar
conduce mai departe la şomaj şi, astfel, la o reduce a puterii de cumpărare a cetăţenilor. Dar dacă
taxele vamale sunt crescute, preţul la care vor putea fi achiziţionate produsele din import va fi
mai mare. În situaţia în care preturile cresc, şi puterea de cumpărare a consumatorului se
diminuează. Ceea ce înseamnă că politicile protecţioniste au exact efectul cotrar decât cel pe care
îl doresc.
Să analizăm acum situaţia opusă. Nivelul taxelor nu este crescut, iar anumiţi producători
dau faliment. Un număr de angajaţi îşi vor pierde locurile de munca. Acesta este însă doar efectul
imediat. Există însă şi alte efecte ale evitării creşterii taxelor vamale, care sunt mai greu de
observat, deoarece nu se regăsesc ca efecte directe, ci sunt difuze, pot fi identificate la nivelul
altor sectoare decât cel apărat de bariere protecţioniste sau la nivelul economiei naţionale ca un
întreg. Acesta este şi motivul pentru care argumentele protecţioniste au avut un impact atât de
mare asupra publicului larg. Efectul imediat pe care l-au scos în evidenţă a avut o putere mai
mare decât rezultatele produse de liber schimb.
8
Rothbard, Murray N. – Protectionism and the Destruction of Prosperity, Ludwig von Mises Institute, 1986,
disponibil online la adresa http://mises.org/rothbard/protectionism.asp
12
Prin neimpunerea taxelor vamale consumatorii vor putea cumpăra produsele din import,
care sunt mai ieftine decât cele pe care le-ar fi cumpărat de pe propria piaţă. Astfel se realizează
economii. Banii economisiţi vor putea fi folosiţi pentru a cumpăra produse oferite de alte
sectoare din economia naţională, care se vor dezvolta şi vor angaja mai mulţi oameni. Soldul net
al balanţei populaţiei angajate nu s-a înrăutăţit, oamenii doar şi-au schimbat locul de munca.
În plus, cumpărând produse dintr-o altă ţară, producătorii din acea ţară vor fi plătiţi în
moneda naţională a ţării importatoare, putând astfel să achiziţioneze un volum mai mare din
produsele oferite de economia acesteia.9 Exporturile ţării vor creşte, producţia la fel, iar în final
nivelul de bunăstare la nivelul întregii naţiuni.
Efectele taxelor vamale în economia ţării importatoare sunt evidenţiate prin analiza
echilibrului parţial. Taxa vamală de import duce imediat la creşterea preţului intern, care
provoacă modificări importante în structura pieţei: consumatorii îşi diminuează cererea iar
producătorii îşi sporesc oferta. În consecinţă, cantitatea importată se reduce. Surplusul
consumatorului va scădea, în timp ce surplusul producătorului va creşte. Valoarea pe care
producătorii o primesc în plus nu reprezintă nici producţie suplimentară, nici pierdere pentru
naţiune, ci doar un transfer de venit naţional de la consumatori la producători, ca urmare a
creşterii artificial a preţului intern. Ea poartă numele de efect de redistribuire.
Căsuţa 1.2.
Surplusul consumatorului. Pe piaţa unui bun, considerată în izolare şi aflată în

echilibru, o parte a consumatorilor ar fi dispuşi să cumpere bunul la un preţ superior preţului de
echilibru. Faptul că ei platesc doar preţul de echilibru constituie un câştig (surplus). Surplusul
consumatorului poate fi definit ca diferenţa dintre utilitatea totală produsă de o cantitate de
bunuri si suma de bani plătită efectiv pentru cumpărarea cantităţii respective.
Surplusul producătorului. În mod analog, o parte a producătorilor ar fi dispuşi să-şi

ofere producţia la un preţ inferior preţului de echilibru. Întrucât ei primesc preţul de echilibru,
9
Hazlitt, Henry – Economics in One Lesson: Who’s protected by Tariffs?, disponibil online la adresa
http://www.mises.org/store/Economics-in-one-Lesson-P33C0.aspx
13
diferenţa constituie un câştig (surplus). Surplusul producătorului va fi dat de diferenţa dintre
veniturile înregistrate din vânzarea unei cantităţi de bunuri si costurile totale aferente acesteia.10
Banii colectaţi din taxa vamală constituie venituri la bugetul de stat. această sumă se
obţine înmulţind cantitatea importată cu acea parte a taxei vamale care este colectată de la
consumatorii interni; ea reprezintă un efect de venit. Nu este vorba de un venit suplimentar ci tot
de o redistribuire de venit naţional, de la consumatorii interni la bugetul de stat.
Taxa vamală de import permite producătorilor ineficienţi să se menţină în competiţie, iar

celorlalţi să producă la costuri mai mari. Creşterea producţiei interne are loc aşadar pe seama
unei creşteri anormale a costurilor, prin atragerea în circuitul productive şi a unor resurse relative
scumpe sau mai puţin adaptate acestei industrii. Producţia internă mai puţin eficientă se
substituie producţiei străine mai eficiente. Rezulatul constituie o pierdere pentru naţiune, numită
pierdere de eficienţă în producţie. Consumatorii suportă şi ei o pierdere netă, datorată scăderii
consumului şi creşterii preţului, ca urmare a taxei vamale. Această pierdere de eficienţă în
consum nu este o redistribuire de venit naţional ci o pierdere netă pentru naţiune, datorată în
exclusivitate măsurii protecţioniste.11
Putem deduce cu uşurinţă prin această explicaţie că taxele vamale nu aduc o creştere a
bunăstării unei naţiuni, ba chiar dimpotrivă, provoacă pierderi de eficienţă pentru aceasta.
În cazul ţărilor mari, ar putea contraargumenta protecţioniştii, există şi un alt efect al

impunerii taxelor vamale, rezultat din îmbunătăţirea termenilor schimbului, numit efect
comercial. El este reprezentat de acea parte a taxei vamale care este suportată de exportatorii
străini; aceştia consimt să îşi reducă preţul spre a nu-şi vedea periclitate poziţiile pe piaţa ţării
importatoare. Efectul comercial reprezintă un câştig pentru naţiune. Dacă el este mai puternic
decât pierderile de eficienţă atunci efectul net al taxei vamale est eun beneficiu pentru economia
naţiunii importatoare; dacă este mai mic, efectul net va fi o pierdere.
10
Miron, Dumitru – Politici comerciale, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2003, p.60-61
11
Burnete, Sorin – Elemente de economia şi politica comerţului internaţional,Editura ASE, Bucureşti, 2007, p.180-
184
14
Efectul comercial se manifestă însă numai în cazul ţărilor mari. Pentru o ţară mică, taxa
vamală de import este economic ineficientă deoarece ea produce efecte numai în interior;
rezultatul va fi întotdeauna o pierdere netă pentru naţiune şi implicit, o scădere a bunăstării. Dar
chiar şi în cazul unei ţări mari, taxa vamală poate produce efecte perverse. În anumite împrejurări
(când în exterior cererea pentru exporturile naţiunii este inelastică iar în interior înclinaţia
marginală spre import este relative scăzută), preţul extern poate să scadă atât de mult încât să
influenteze preţul intern; acesta din urmă poate să devină mai mic decât înainte de impunerea
taxei vamale de import. Prin aceasta, efectul de protecţie va fi anulat. Un astfel de caz neobişnuit
poartă numele de paradoxul lui Metzler.12
1.8.(Pseudo)Problema balanţei de plăţi.
Din moment ce am adus exporturile în discuţie, este poate momentul potrivit să analizam
şi situaţia balanţei de plăţi a unei ţări. Viziunea protecţionistă se concentrează asupra problemei
deficitului comercial înregistrat de balanţa de plăţi, considerând că dacă situaţia nu este
remediată, se va ajunge la momentul în care toate produsele vor fi cumpărate din afară, în timp
ce producătorii naţionali nu vor vinde nimic, ajungându-se la falimentul lor. Balanţa de plăţi este
însă o pseudo-problemă creată de existenţa statisticilor vamale.13 În perioada etalonului aur un
deficit în balanţa de plăţi reprezenta într-adevar o problemă. Orice deficit comercial rezultat
trebuia plătit in aur, rezervele naţionale “scurgându-se” astfel în afara ţării. Asemenea probleme
nu mai sunt însă de actualitate. Chiar dacă exista un deficit în balanţa de plăţi, banii nu “fug” în
afara teritoriului naţional, ci sunt reinvestiţi de înterprinzătorii străini. În plus, atât timp cât se
importă, înseamna că există banii pentru a se plăti acele importuri, altfel ele nu ar mai exista.
Protecţioniştii susţin că în momentul în care o ţară oferă 10 u.m (reprezentând export de

bunuri şi servicii) şi primeşte 15 u.m (import de bunuri şi servicii) ea pierde 5 u.m. Adevărul este
că balanţa de plăţi ar trebui privită invers şi ar trebui să calculăm profitul naţional din comerţ
internaţional prin excedentul importurilor faţă de exporturi. Iar această teorie ne conduce direct
12
Burnete, Sorin – Elemente de economia şi politica comerţului internaţional,Editura ASE, Bucureşti, 2007, p.184
13
Rothbard, Murray – Protection and the Destruction of prosperity, Ludwig von Mises Institute, 1986, disponibil
online laadresa http://mises.org/rothbard/protectionism.asp
15
la liber schimb.14 Să presupunem că străinii ne oferă o mulţime de bunuri care ne sunt folositoare
fără să ceară nimic în schimb – că importurile sunt deci infinite iar exporturile nule – cum ar
putea cineva să demonstreze că suntem mai săraci în acest fel?
Non-problema balanţei de plăţi este şi mai evidentă în momentul în care este privită prin
prisma schimburilor comerciale bilaterale. Astfel, un deficit comercial al României cu Ungaria
nu ar avea de ce sa îngrijoreze, din moment ce România poate avea în relaţiile cu un alt stat un
excedent, de exemplu. Un astfel de argument pur şi simplu nu se poate susţine.
Mai mult, balanţa comercială reprezintă doar o parte a balanţei de plăţi. Un deficit
comercial este compensat de alte subconturi ale balanţei. Balanţa de plăţi este întotdeauna
echilibrată.15 Dacă cele două părţi ale balanţei de plăţi s-ar pot echilibra numai printr-un export
de aur (cum se întâmpla în epoca mercantilistă), atunci preţurile ar scădea. Preţurile joase ar
determina apoi creşterea exporturilor, care ar contrabalansa importurile. Astfel, echilibru se
restabileşte in mod automat.
1.9.Taxele cu efect protecţionist: plătite de exportatorii străni sau de consumatorii naţionali?
Taxa vamală nu este altceva decât o altă formă de impozitare. Prin însăşi definiţia ei, taxa
vamala este un impozit indirect. La prima vedere poate părea că acest impozit cade asupra
exportatorilor străini, care trebuie să mărească preţul produselor pe care le comercializează
pentru a include şi taxa vamala. În situaţia în care impozitele cresc o firma are mai multe soluţii
la îndemână.16 Ea poate alege să-şi reducă marja de profit, astfel încât preţul la consumator sa
rămână neschimbat. De cele mai multe ori însă companiile adopta direcţia contrară, costurile mai
mari pe care trebuie să le plătească reflectându-se mai departe în preţuri mai mari pe piaţa. Iar în
momentul în care costurile mai mari ale firmelor străine sunt transferate la consumatori,
producătorii naţionali pot şi ei să-şi mărească preţurile. În final consumatorul rămâne singurul
14
Bastiat, Frédéric - Economic Sophisms, Irvington-on-Hudson, New York: TheFoundation for Economic
Education, Inc., trans. and ed. Arthur Goddard, 1996, Balance of Trade, p. 221-226
15
Mises, Ludwig von - Money, Method and the Market Process – The Disintegration of the International Division
of Labor, The Ludwig von Mises Institute, disponibil online la adresa
16
Hudgins, Edward L. – The Fundamental Freedom to Trade, disponibil online la adresa
16
care plăteşte, spre beneficiul atât al producătorilor autohtoni cât şi al celor din străinătate, care
vor vinde la preţuri mai ridicate.
Protecţionismul impune pierderi importante pentru consumatori. Şi cum fiecare dintre noi
este consumator, aceasta înseamnă că protecţionismul ne foloseşte pe toţi în beneficiul unui grup
restrâns de producători privilegiaţi, dar ineficienţi – care nu pot supravieţui pe o piaţă liberă.
Sunt obligaţi, în calitate de consumatori să ne întoarcem la produsele ineficiente şi la preţuri
ridicate pe care nu le-am alege dacă am avea posibilitatea să apelăm la produse mai ieftine din
străinătate. Producătorii ineficienţi încearcă să ne lipsească de toate produsele pe care le dorim
pentru a fi obligaţi să cumpărăm dela firme ineficiente. Consumatorii sunt pur şi simplu jefuiţi. 17
1.10.Calea ferată negativă.
Protecţionismul seamănă cu o distrugere guvernamentală planificată a facilităţilor de

transport.18 Toate inovaţiile în domeniul transportului ieftinesc costul deplasării mărfurilor dintr-
un loc în altul pe glob. Importul dintr-o ţară în alta are de întâmpinat anumite obstacole naturale:
distanţa, formele de relief ce trebuie străbătute, accidentele, drumurile proaste. Oamenii le-au
depăşit construind poduri, drumuri pavate, căi ferate, noi mijloace de transport. Dar apoi au
apărut alte obstacole. Persoane a căror slujbă este să împiedice transportul mărfurilor dintr-o ţară
în alta – ofiţerii vamali. Astfel se cheltuie milioane pentru a îndepărta obstacolele naturale în cale
mişcării bunurilor între diferite graniţe, apoi se cheltuie alţi bani pentru a ridica obstacole
artificiale, care au exact acelaşi efect. Obstacolele create şi cele îndepărtate se neutralizează şi
aduc lucrurile la stadiul în care se aflau la început, rezultatul întregii operaţiuni fiind doar o dublă
cheltuială.
Tarifele sunt deci căi ferate negative, in sensul că distrug tot ceea ce dezvoltarea
mijloacelor de transport a adus ca beneficii societăţii umane. Protecţioniştii sunt distructivi
17
Rothbard, Murray – Protectionism and the Destruction of Prosperity, Ludwig von Mises Institute, 1986,
18
Yeager, Leland B. – Free Trade: America’s Opportunity, Robert Schalkenbach Foundation, New York, 1954, p.13
17
pentru economie, ca şi cum ar distruge fizic căile ferate, avioanele, vapoarele şi ne-ar forţa să ne
întoarcem la formele costisitoare de transport ale trecutului – plute sau vapoare cu pânze.19
Când sunt luate astfel în considerare interesele producătorilor, şi nu cele ale

consumatorilor, este imposibil să nu se aducă atingere interesului general, deoarece producătorii
ca atare cer numai eforturi, favoruri şi obstacole. 20
1.11Industriile incipiente (“infant industries”)
Adeptii protecţionismului consider că statul ar trebui, prin taxele utilizate, să sprijine

dezvoltarea sau înfiinţarea unei noi industrii. În momentul în care aceasta ar ajunge la un nivel de
maturitate care i-ar permite sa faca faţă concurenţei de pe piaţă, statul ar urma sa renunţe la
protejarea ei. “Bebeluşii industriali” ar fi astfel crescuţi pana devin independenţi şi productivi.
Cu toate acestea, în ultimele decenii, nou-născuţii economiei – cum au fost televiziunea sau
industria materialelor plastice - s-au descurcat în mediul concurenţial fără a fi în mod special
protejate de către stat21.
Timpul a arătat că subvenţiile oferite acestor industrii recent create au adus mai multe
daune decât foloase. Ele au generat distorsiuni în modul de organizare al firmelor din astfel de
sectoare, ceea ce le-a făcut sa devină ineficiente şi vulnerabile în condiţii de liberă concurenţă.
Este într-adevar o utopie să credem că o companie care şi-a direcţionat activitatea în funcţie de
aceste resurse “suplimentare” venite de la stat ar putea deveni funcţională în momentul în care,
într-o bună zi, subvenţiile ar înceta să mai sosească. Rezultatul care a urmat era evident:
subvenţiile pentru industriile tinere s-au permanentizat, indiferent de cât de “bătrână” ajungea
industria respectivă (‘big babies with long beards’). În loc să se dezvolte de la început intr-un
19
20
Bastiat, Frédéric –Economic Sophisms, Irvington-on-Hudson, New York: TheFoundation for Economic
Education, Inc., trans. and ed. Arthur Goddard, 1996, A Negative Railway, p. 93-94
21
disponibil online laadresa http://mises.org/rothbard/protectionism.asp
18
mediu cu concurenţă liberă aceste sectoare au devenit poveri în plus pentru bugetul de stat şi
pentru economia unei naţiuni. Iar, în situaţia în care aceste industrii tinere ar fi început să capete
putere, sistemul protecţionist le-ar fi obligat să poarte povara unor noi industrii tinere care ar fi
trebuit protejate, cercul vicios continuând la nesfârşit. Astfel s-a întâmplat cu industriile din
America, Australia sau Europa de Est, care, deşi au depăşit de mult stadiul de “nou-născuţi” pe
piaţă, sunt în continuare protejate, şi chiar mult mai eficient decât înainte.
Chiar dacă subvenţiile şi-ar fi atins scopul, ele ar fi devenit o povară pentru alte industrii
de pe urma cărora economia naţională ar fi avut mai multe beneficii. În plus, dacă industriile
nou-formate nu îi conving pe investitorii privaţi de perspectiva unor profituri pe termen lung
astfel încât aceştia să sprijine industria în primii ei ani de viată atunci de ce ar trebui guvernul să
presupună că ştie mai bine şi să îi forţeze pe consumatori să plătească?22
Argumentul industriilor tinere a fost poate cea mai faimoasa obiecţie impotriva liberului
schimb formulată de catre protectionisti. Cu toate acestea nimeni nu s-a aventurat să ceară
protecţie pentru companiile nou-formate care concurau cu firme mai vechi din acelaşi oraş,
district sau ţară. Se dovedeşte astfel că argumentul industriilor tinere nu este unul de natură
economică, ci mai degrabă politică.23
Acest argument a câştigat în forţă şi credibilitate prin contribuţia lui John Stuart Mill.
Acesta considera că taxele vamale ar putea fi folosite, ca o excepţie, atunci când sunt impuse
temporar, cu scopul de a naturaliza o industrie străină, compatibilă cu condiţiile din ţara care
doreşte să o dezvolte. Dar protecţia ar trebui limitată la firmele care oferă o asigurare solidă că
după un anumit timp se vor putea dispensa de ea; iar producătorii nu ar trebui să se aştepte ca
protecţia să continue să le fie oferită mai mult decât este necesar.24
O protecţie eficace trebuie acordată pe o perioadă determinată de timp. Altfel se creează

efectul de învăţare şi dependenţa celor protejaţi de acest ajutor. Grupurile de presiune se
22
Yeager, Leland B. – Free Trade:America’s Opprotunity, Robert Schalkenbach Foundation, New York, 1954, p.61
23
Mises, Ludwig von – Money, Method and the Market Process – The Disintegration of the International Division
of Labor, The Ludwig von Mises Institute, disponibil online la adresa
24
Stuart Mill, John – Principles of Political Economy, University of Toronto Press, Toronto, 1965, book V, ch. 10,
p.918
19
maturizează, îşi rafinează mijloacele de persuasiune, ajungându-se la situaţia în care devine
foarte dificil să se renunţe la acest tip de comportament.25
1.12. Industriile mature
Este argumentul care se prezintă în oglindă faţă de cel anterior: industriile mature ar
trebui protejate deoarece au rezistat o perioadă lungă de timp şi deoarece sunt (sau au devenit)
ineficiente. Industria oţelului sau cea a automobilelor pot fi incluse în această categorie – prima
mişcare protecţionistă din SUA a apărut în 1820, din partea producătorilor de fier (mai târziu fier
şi oţel) din Pennsylvania. Grupurile de lobby au facut presiuni pentru a obţine protecţia lor, in
ideea că vor deveni din nou competitive şi vor face faţă concurenţilor străini, după o perioadă în
care vor fi apărate de taxe şi cote de import. Evidenţa arată că acest lucru nu s-a întamplat.
Taxele mai mari nu au dus la niciun rezultat în afara de creşterea costurilor suportate de
consumatori.
În fond, subvenţionarea la infinit a industriilor îmbătrânite nu are nicio logică economică.

Este doar o chestiune de mândrie naţională. Din moment de produsele sau serviciile respective
pot fi procurate din alte surse, chiar şi externe, ineficienţa nu ar mai trebui încurajată. Aşa cum
am arătat mai sus, nici argumentul disponibilizării unui număr mare de oameni, nici cel al
balanţei de plăţi nu pot fi aduse pentru a sprijini o astfel de decizie. Liberul schimb, însă, prin
concurenţa firmelor străine, i-ar învăţa pe producători să se bazeze mai degrabă pe imbunătăţirea
propriei eficienţe decât pe sprijin şi favoruri din partea statului.
25
Miron, Dumitru – Politici comerciale, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2003, p.42
20
Capitolul 2: O analiză în oglindă a
două state
2.1. ESTONIA
Estonia se invecineaza cu Letonia in partea de sud si cu Rusia in partea de est, fiind

separata de Finlanda, la nord de ingustul Golf al Finlandei si de Suedia, la vest, de Marea
Baltica. Este tara membra a Uniunii Europene din data de 1 mai 2004 si membru NATO din
martie 2004. Datorita situarii - in partea de nord a Europei si in apropiere de Rusia, care ofera o
imensa piata de desfacere – Tallinn, capitala Estoniei, s-a dezvoltat rapid, devenind un centru
atragator pentru investitori din intreaga lume, iar in prezent analistii considera exemplul Estoniei
ca cel mai bun din Europa estica in privinta investitiilor straine, a caror valoare creste constant.
Din punct de vedere economic Estonia depinde de capitala si suburbiile acesteia,

responsabile pentru aproape jumatate din produsul intern brut, aici fiind situate si peste jumatate
din companiile straine. Economia Estoniei se bazeaza in buna masura pe relatiile stranse cu
Finlanda si Suedia, dar si pe o economie liberala care este favorabila investitorilor straini.
Dezvoltarea rapida a infrastructurii comunicationale a facut ca tehnologiile moderne si in special
Internetul sa fie mai folosite decat in alte state europene mult mai dezvoltate. Spre exemplu
aproape jumatate din populatie are acces permanent la Internet, 10 la suta foloseste Internetul
21
pentru operatiuni bancare si pentru a-si plati taxele, iar unul din doi locuitori are un telefon
mobil.
Populatia capitalei Tallinn este de aproximativ 400.000 de locuitori, jumatate fiind

estonieni, aproximativ 40 la suta rusi si 10 la suta reprezentand diversele minoritati. Estonia este
o tara toleranta, cu o imagine etnica eclectica, aici gasindu-se reprezentantipentru peste 120 de
minoritati diverse, cel mai bine reprezentati fiind rusii, ucrainienii, finlandezii, dar si tatarii,
polonezii, evreii, germanii sau armenii. In medie fiecare al treilea locuitor al tarii provine dintr-o
minoritate.
22
Inca din secolul X vechii estonieni se stabilisera in aceasta zona, pe coasta Golfului
Finlandei, regiune care juca un rol crucial in negotul epocii. In 1219 partea de nord a Estoniei de
astazi este cucerita de catre danezi, condusi de Regele Waldemar al II-lea, care va construi
ulterior o cetate de piatra la Toompea. In timp, cetatea se va transforma intr-o infloritoare
asezare.
In 1248 Tallinn devine la randul sau oras. Perioada dintre 1219 - 1346, cunoscuta sub
numele de perioada daneza, s-a dovedit deosebit de benefica pentru Estonia. Orasul Tallinn s-a
dezvoltat rapid, s-a construit o retea de strazii, s-au construit biserici si manastiri, depozite si
cladiri de aparare.
Intre 1347 - 1561 s-a construit Orasul Vechi, pastrat si astazi si una dintre zonele de
atractie pentru capitala estoniana. Din 1561 si pana in 1710 istoria Estoniei este marcata de asa-
numita perioada suedeza, cand din cauza numeroaselor razboaie comertul are de suferit, iar
Tallinn trece printr-o perioda de criza, mai ales din cauza conflictului cu Rusia. Aceasta este
invingatoare, iar in 1710 orasul capituleaza, intrand sub influenta ruseasca.
Este o perioada prospera pentru Estonia, Tallinn revenind la statutul de centru comercial,
mai ales datorita legarii de Sankt Petersburg printr-o retea de cale ferata. Dezvoltarea industriala
rapida si existenta unei imense piese de desfacere in Rusia fac din Tallinn un centru comercial si
cultural in continua evolutie. Dupa o perioada in care tara s-a aflat sub dominatie ruseasca, pe 24
februarie 1918 Comitetul Estonian declara indepenta tarii, ca Republica Estonia, cu un regim
democratic, profitand de efectele Revolutiei din Rusia. Noul guvern organizeaza apararea in fata
atacului fortelor bolsevice si incepe Razboiul de Independenta, castigat in 1920 de Estonia, an in
care Tallinn devine si capitala republicii.
Aceasta perioada de independenta se termina insa in timpul celui de al doilea razboi

mondial, in iunie 1940, cand trupele sovietice ocupa Estonia. Republica isi pierde astfel statutul
de natiune suverana, fiind impus un regim sovietic. Intre 1944 - 1991 Estonia este una dintre
republicile URSS, orice tentativa de revolta fiind practic lipsita de sanse. Abia dupa prabusirea
URSS, Estonia redevine stat independent, ultimele trupe rusesti retragandu-se pe 29 august 1994,
23
marcand astfel adevaratul final al razboiului pentru Estonia.
Peste zece ani, pe 1 mai 2004, Estonia devenea membra a Uniunii Europene.
Estonia, cea mai mica dintre republicile baltice ca intindere, facea parte acum aproape
doua decenii din Uniunea Sovietica; in calitate de stat suveran, in 2001 se afla in linia intai a
statelor est europene ce negociau aderarea la Uniunea Europeana. Din momentul redobandirii
independentei in 1991, Estonia a trecut prin cea mai rapida si coerenta transformare a unei
economii nationale din timpurile moderne. Multele reforme in cadrul politicilor comerciale
estoniene au condus un sistem comunist caracterizat printr-un un inalt nivel de protectionism la
un comert aproape complet liberalizat, à la Hong Kong. Acesta este aspectul care diferentiaza
Estonia de alte state ce au trecut prin procese de reforma, cum ar fi Polonia, Cehia oriUngaria in
Europa de Est, Chile in America Latina, sau Noua Zeelanda in Asia-Pacific. Estonia a sporit
gradul de complexitate a politicilor sale comerciale, in special incepand cu a doua jumatate a
ultimului deceniu al secolului XX, in special in contextul inceperii negocierilor de aderare la
Uniunea Europeana. Conform BOFIT (Bank of Finland – Institute for Economies in Transition),
experienta politicii comerciale estoniene este relevanta si de interes pentru alte state aflate in
tranzitie din cel putin trei motive: in primul rand, cazul Estoniei exemplifica rolul pe care il joaca
rechizitele politice si economice in incercarea de a sustine o liberalizare clasica progresiva a unei
economii , in speta una de mici dimensiuni; in al doilea rand, realizarea si implementarea de
politici comerciale eficiente intr-o economie aflata in tranzitie sunt procese ce devin din ce in ce
mai complexe si dificile din cauza pretentiilor crescande la nivel global, iar cazul Estoniei arunca
lumina asupra relatiei dintre comertul unilateral, acordurile de comert bilaterale sau regionale si
ordinea multilaterala mondiala; in al treilea rand, din momentul obtineii independentei, Estonia a
transformat politicile comerciale intr-un pilon al infiintarii unor institutii politice si economice
viabile, fiind si in acest caz un exemplu de urmat pentru alte tari care se aflau la inceputul anilor
nouazeci in situatii asemanatoare.
Asemenea vecinilor ei, Letonia si Lituania, Estonia a fost integrata in planificarea

centralizata sovietica. Moscova decidea ce sa se produca in Estonia si coordona relatiile
economice ale acesteia cu alte state. La jumatatea anilor optzeci ai secolului trecut, exporturile in
afara Uniunii Sovietice totalizau 2-3% din PIB-ul Estoniei. Independenta politica obtinuta in
1991 avea loc in contextul unei crize economice de amploare. Deaspartirea de sistemul economic
sovietic aduce republicile baltice intr-o pozitie slabita si vulnerabila. In aceeasi situatie se gasea
si marea majoritate a tarilor partenere in comertul international, acestea fiind in general foste
membre URSS. Simultan, preturile energiei importate au crescut simtitor. Intre anii 1990 – 1994,
24
in intreaga regiune Baltica, PIB-ul a scazut cu 40%, productia cu 60%, iar inflatia a devenit
foarte intensa. Astfel, starea tarilor baltice de la inceputul anilor nouazeci era mai rea decat cea a
tarilor din Europa Centrala si de Est care fusesera sub influenta comunista, dar nu facusera
niciodata parte din URSS.
Reformele din Estonia au inceput mai devreme, s-au desfasurat mai rapid si au fost mai
coerente decat in orice alt fost stat membru al Uniunii Sovietice, inclusiv Letonia si Lituania.
Primul pas a fost liberalizarea interna a preturilor, inceputa chiar din Octombrie 1990. Un
moment de cotitura a fost dramatica reforma monetara din 20 Iunie 1992 prin care raportul dintre
kroon-ul estonian si marca germana era de 8:1. Reforma monetar a scos Estonia din zona din ce
in ce mai volatila a rublei rusesti, a introdus constangeri bugetare simtitoare, a fost vitala pentru
restaurarea stabilitatii macroeconomice si, poate cel mai important, a injectat o puternica doza de
credibilitate in programul de reforma ce urma a se intreprinde la nivel national.
S-au succedat intr-un ritm rapid si sustinut reforme si in alte domenii. Pe latura fiscala,
subventiile guvernamentale au fost eliminate treptat, inclusiv cele pentru agricultura; bugetele
echilibrate au devenit o cerinta legala; s-a introdus un impozit fix pe venit de 26%, valabil atat
pentru venituri personale, cat si pentru profituri din afaceri. S-a inceput privatizarea la scara larga
a intreprinderilor, dupa modelul est-german Treuhand: se organizau licitaii deschise pentru a
atrage investitori straini, urmate de negocieri despre restructurari si noi investitii. Demne de a fi
mentionate sunt reformele in sistemul financiar, legi dure privind falimentul si un cod comercial
bine pus la punct care stabilea principiile de baza pentru restructurarea firmelor.26
Ultimul pilon al reformei estoniene a fost deschiderea externa. Inca de la inceputul

perioadei de tranzitie, Estonia a stabilit un sistem liberalizat al efectuarii platilor, a renuntat
aproape complet la orice bariere tarifare sau netarifare in calea comertului si a deschis larg usa
investitiilor straine directe. Estonia a trecut prin faza de dezvoltare caracteristica statelor CSI si a
ex-RFY. Desi pina in 1990, Estonia nu a detinut controlul la frontiera, in prezent sistemul sau de
securitate a frontierei se conformeaza pe deplin cerintelor Shengen. In acelasi timp, traditia unui
trafic liber de frontiera in volum restrins dintre Estonia si Rusia a fost protejata, si cetatenilor
26
Magnus Feldman, From the Soviet Union to the European Union: the political economy of Estonian trade policy
reforms, 1991-2000 – disponibil la adresa http://www.bof.fi/NR/rdonlyres/E8725894-597E-4745-8F53-
4164231C201C/0/bon010http://www.undp.lv/?language=21.pdf
25
Rusiei care traiesc in regiunea frontierei li se emit vize gratis cu intrari multiple. In pofida
faptului ca fiecare persoana care trece frontiera este verificata, circulatia legitima a persoanelor si
bunurilor a fost pastrata si nu a fost impiedicata. Estonia (care a obtinut asistenta si training-uri
din partea tarilor ca Finlanda) a reusit sa obtina aceasta desi la momentul independentei nu avea
tratate de frontiera cu tarile vecine, frontierele de teren erau deplin deschise si nu detinea o
infrastructura de paza la frontiera. Modelul estonian in mod particular este un exemplu bun cum
o tara mica cu resurse limitate a putut sa edifice un sistem reusit de securitate a frontierei
incorporind functiile profesionale ale politiei cu sarcinile de asigurare a securitatii externe.27
Modelul estonian (reglementare neglijabila, comert international liberalizat unilateral,

deficite bugetare scazute) se apropie de cel britanic din timpul reginei Victoria, denumit
“contractul social victorian”. Acesta se caracteriza prin liberalizarea comertului intern si extern
combinata cu micsorarea taxelor si a cheltuielilor in scopul echilibrarii bugetului. Cel mai
apropiat echivalent al secolului XX este cazul Hong Kong-ului.
O tara caracterizata anterior printr-o economie inchisa, inapoiata din punct de vedere
tehnic si necompetitiva avanseaza rapid spre structura unei economii dezvoltate. Preturile sunt
stabile, finantarile publice echilibrate, dar poate cea mai clara dovada a existentei unei economii
cvazidezvoltate in Estonia este completa revizuire a politicilor comerciale si a pozitiei fata de
investitiile straine directe, ca parte a reintegrarii Estoniei in economia mondiala. Raman totusi
probleme in economia acestei tari, vizibile spre exemplu prin rata ridicata a somajului (14,8% in
2000)28
S-a inregistrat o liberalizare substantiala a comertului in tarile care nu fac parte din
gruparea OECD inca din anii 1980. Aici am putea aminti anumite state din America Latina, estul
Asiei si estul Europei. Chile si Republica Ceha sunt doua exemple la nivelul regiunilor in care se
incadreaza. Cu toate astea, Estonia a mers mai departe decat toate aceste state. Daca dovada
suprema a comertului liber este disparitia oricarei discriminari intre cetatenii propriei tari si cei
straini in ceea ce priveste tranzactiile internationale, atunci putem afirma ca Estonia si Hong
27
Pils Iela, United Nations Development program – Latvia, disponibil online la http://www.undp.lv/?language=2
28
26
Kong se apropie de acest ideal mai mult ca orice alt stat (cu posibila exceptie a acelor state insula
caracterizate prin paradis fiscal)
Lectia ce trebuie desprinsa din exemplul reformelor estoniene este ca liberalizarea

comertului, fie ea unilaterala, este un pas excelent spre cresterea economica, fapt demonstrat de
starea economica actuala a Estoniei. Estonia este cea mai bogata tara baltica si printre cele mai
sanatoase economii ale noilor state membre ale Uniunii Europene, la care a aderat in 2004, lucru
demonstrat de valoarea Produsului Intern Brut de 17.672 $ pe cap de locuitor. Cu toate acestea,
PIB-ul este la aproximativ 60% din media Uniunii Europene. Economia estona creste mult mai
repede si decit economia tarilor din Europa Centrala, avind o puternica dezvoltare tehnologica,
cu un sector puternic in informatica. Cea mai importanta facilitate oferita de Guvernul eston a
reprezentat-o reducerea Taxei pe Profitul Reinvestit la 0%, ceea ce inseamna ca atit timp cit
profitul cistigat de o companie ramine in cadrul acesteia nicio taxa nu ii va fi aplicata.
Guvernul Estoniei este convins de faptul ca apartenenta la Uniunea Europeana va reprezenta un
impact pozitiv asupra economiei estone, aducind prosperitate populatiei, dar si companiilor.
Dintre factorii macroeconomici, evolutia valorii inflatiei arata cel mai bine directia pe care s-a
inscris economia estona. Astfel, inflatia a scazut constant, ajungind de la 4,1% in anul 2005, la
3,7% in anul 2006, prognoza pentru anul 2007 fiind de 3,2%. Pe termen scurt este de asteptat o
reducere a ratei de scadere a inflatiei ca urmare a cresterii preturilor pe piata imobiliara si pe cea
energetica. Din punct de vedere al cresterii economice, valoarea estimata pentru anul 2006 a fost
de 8,2%, in timp ce pentru anul 2007 este de 7,7%. Pentru urmatorii ani, Estonia si-a propus sa
mentina cresterea economica la cel putin 6 - 6,5 %, pentru a realiza acest obictiv avind nevoie sa
ramina o piata cit mai atractiva pentru investitii cit si de a-si eficientiza productivitea.
In anul 2006 rata somajului ar trebui sa scada la 7,2%, urmind, conform previziunilor pentru anul
2010 sa ajunga la 6,2%. Aceasta scadere a somajului se datoreaza in primul rind dezvoltarii unor
ramuri precum turismul si constructiile.
Cu toate acestea, populatia Estoniei ramine in mare masura nemultumita de faptul ca

ritmul cresterii preturilor, in scopul alinierii acestora la cele europene, este mult mai ridicat decit
cel al cresterii salariilor.29
29
http://www.obiectivdesuceava.ro/index.php?page=articol&idc=2
27
De faptul ca statul eston a reusit o transformare structurala extrem de puternica a
economiei intr-o perioada de timp scurta are insa de profitat intreaga regiune a Marii Baltice si in
special state precum Letonia sau Lituania care se confrunta cu probleme asemanatoare si pentru
care Estonia reprezinta un exemplu demn de urmat; proceduri decizionale simple si clare
combinate cu un cadru institutional simplu si clar pot fi secretul iesirii din criza economica a
unor state de dimensiuni mici spre medii, avand in vedere ca tocmai aceste crize pot fi rampa
relansarii economiilor acelor state, pot fi prilejul unor reforme radicale a politicilor si
insitutiilor.30
La data de 1 Mai 2004, Estonia, Letonia şi Lituania au devenit membre ale Uniunii
Europene. Acest eveniment a avut, în mod evident, un impact major asupra relaţiilor comerciale
ale statelor Baltice, atât cu statele membre UE, cât şi cu cele din afara Uniunii, în special cu
Rusia. În ceea ce priveşte statele din prima categorie, principalele modificări au fost legate de
îndepărtarea vămilor şi a graniţelor, precum şi a mare parte din barierele tarifare în calea
comerţului extern. Aceste schimbări au redus din timpul şi costul aferente tranzacţiilor. Pe de altă
parte, aderarea la Uniune a accentuat povara reglementărilor asupra firmelor, care până în acel
moment erau obişnuite cu un sistem destul de lejer şi de liberal, în special în Estonia. În ceea ce
priveşte comerţul statelor baltice cu alte state membre ale Comunităţii Statelor Independente,
acordurile unilaterale in general existente au fost înlocuite de politica comercială europeană
unică. Ulterior aderării la Uniunea Europeană, s-a obervat o adaptare rapidă a statelor baltice la
economia europeană, iar practicile lor în materie de comerţ şi de atragere de investiţii străine
directe nu au suferit mari modificări.
30
28
Sursa: Auditul facilităţilor de comerţ şi transport realizat de Banca Mondială în colaborare cu Comisia Europeană
Creşterea economică în statele baltice a fost extrem de rapidă în special în ultimii ani.
Ulterior crizei economice din Rusia din toamna lui 1998, ratele de creştere în ţăriel baltice au
depăşit cu patru sau cinci procente media Uniunii Europene. Mai mult decat atât, progresul
economic din aceste trei state a fost mult mai rapid decât al oricărei alte ţări ce aderase anterior.
În 2003, cea mai ridicată creştere se înregistra în Lituania şi Letonia. Estonia a reuşit să-şi revină
după o uşoara recesiune şi începând cu 2003 înregistrează un trend pozitiv.
Uniunea Europeană reprezintă principalul partener comercial al Estoniei, precum şi al

celorlalte două state baltice. În primul trimestru din 2004, procentul cel mai ridicat în materie de
tranzacţii comerciale cu Uniunea Europeana îi revenea Estoniei, 68% pentru exporturi, respectiv
52% pentru importuri, din totalul de tranzacţii înregistrat între Uniunea Europeană şi ţările
baltice. Cifrele pentru Letonia au fost de 61%, respectiv 49%, iar în Lituania, comerţul cu
Uniunea Europeană a acoperit doar 43% din exporturi si 41% din importuri, astfel dovedindu-se
supremaţia Estoniei în acest domeniu.
O altă tendinţă ce este relevată în cazul Estoniei este orientarea către ţările nordice. Pe de
altă parte, cele mai importante partenere comerciale ale Letoniei sunt Germania, Regatul Unit şi
Suedia în cazul exporturilor, şi Germania, Rusia, Lituania şi Estonia în ceea ce priveşte
importurile. Situaţia este foarte similiară şi în cazul Lituaniei. Se înregistrează un nivel
impresionant al investiţiilor străine directe atrase în Estonia. Raportul dintre investiţiile străine
directe şi produsul intern brut este unul din cel mai mare din Uniunea Europeana. Influxul de
investiţii străine directe s-a triplat în Estonia în perioada 1998-2003, atingând în 2004 suma de
29
6,5 miliarde de dolari, Estonia depăşind astfel cu mult ţările vecine, Letonia ajungând doar la un
total de 3,3 miliarde de dolari, iar Lituania suma de 4,8 miliarde de dolari. Marea majoritate a
investiţiilor străine directe provin din cadrul Uniunii, totuşi, în materie de transportare a energiei
şi petrolului, Rusia a investit foarte mult în statele baltice. Vamele nu mai reprezintă o barieraă în
calea comerţului cu Uniunea Europeana, dar în ceea ce priveşte Rusia şi alte state vecine,
lucrurile se complică puţin. Principalele domenii care necesită îmbunătăţire sunt:
• Trecerea graniţei înspre Rusia şi Belarus, înregistrându-se întârzieri semnificative în

localităţile Terehova şi Grebneva
• Sistemul de baze de date învechit şi nefezabil
• Relaţiile externe dintre Estonia şi Rusia
Datorită faptului că în cazul comerţului între statele membre UE au dispărut graniţele si o

mare parte din taxele vamale, mulţi funcţionari din domeniu au fost disponibilizaţi, cu toate
acestea, aderarea statelor baltice nu a afectat într-o măsură simţitoare comerţul intra-Uniune.
Principalele probleme de logistică care intervin în cadrul tranzacţiilor comerciale cu Rusia

sunt legate de procedurile administrative, cum ar fi inspectarea produselor tranzacţionate,
trecerea propriu-zisă a vămilor, probleme care implică autorităţile ruseşti. Costul obţinerii
permisiunii de a trece graniţa în Rusia se poate ridica chiar la trei mii de dolari. Acesta este un
motiv pentru care firmele preferă să transporte cantităţi foarte mari de produse simultan, pentru a
minimiza timpul alocat activităţilor birocratice, timp care se transformă în costuri suplimentare
care afectează întregul lanţ de ofertă, implicit consumatorii. Licenţele de import în Rusia se
centralizează şi stabilesc în general în metropole precum Moscova si Sankt Petersburg, astfel
determinând un ocol de multe ori imens în drumul produselor până la client. Începând cu 1
Ianuarie 2004, Rusia a implementat un nou cod vamal bazat pe Congresul Internaţional de la
Kyoto pe simplificarea si armonizarea procedurilor vamale. Acest nou cod pare să respecte
cerinţele minime legate de transparenţă, previzibilitate si protecţie legală, lucru ce a îmbunătăţit
cu siguranţă relaţiile comerciale cu Estonia şi celelalte state baltice.
30
2.2 .INDIA
India nu poate fi considerată să fi fost, înainte de înfiinţarea statului din 1947, un stat
unitar. Înainte de această dată putem vorbi mai curând despre o cultură. Acest teritoriu
peninsular, subcontinentul indian, a fost mult timp izolat de alte popoare din pricina graniţelor
sale naturale: la nord, munţi de înălţimi uriaşe, cel mai cunoscut dintre aceştia fiind Himalaia, la
sud, Marea Arabică şi Golful Bengal.
De abia când navigatorii şi negustorii arabi au descoperit acest teritoriu, în jurul anului
1000 d.Hr. entdeckten, s-au produs şi unele schimbări substanţiale. Odată cu veneticii arabi s-a
răspândit şi islamismul în India. Şi aşa s-a ajuns la o ocupaţie islamică de durată a ţării. Au fost
înfiinţate sultanate, domnia s-a consolidat, marile imperii ale mogulilor rezistând până în secolul
XVIII. După aceea, statul a devenit un conglomerat de state mai mult sau mai puţin
independente. Sub domnia musulmanilor, hinduşii reuşiseră să îşi păstreze tradiţiile religioase,
astfel încât la sfârşitul acesteia, doar cca. o cincime din populaţie era de credinţă musulmană.
Încă din 1498 - când Vasco da Gama a descoperit calea maritimă spre India - a început
afluenţa de europeni creştini în India. La început, cei mai mulţi erau protughezi, în secolul XVII
însă, "Companiile Comerciale din Indiile de Est" britanice au format multe colonii în oraşele cu
ieşire la mare din India, ca de exemplu în Madras, la Calcutta sau la Bombay. Englezii au
încercat să aducă ţara sub propriul control, aceste oraşe fiind punctul de plecare pentru cuceririle
militare. Şi pentru că britanicii nu ar fi putut niciodată să treacă această ţară extrem de întinsă
(cca. 3,3 milioane km2), cu un număr uriaş de locuitori (cca. 200 milioane), ei au păstrat
principatele aşa cum le găsiseră. Conducătorii acestora erau însă supuşi Coroanei. Guvernatorii
britanici erau cei care făceau legea în india. Sistemul feudal şi cel al castelor din această ţară a
fost de asemenea păstrat de englezi, pentru că ambele îi ţineau pe indieni divizaţi în grupări
distincte, împiedicându-i să se unească împotriva britanicilor pentru a le opune rezistenţă. În anul
1858 s-a iscat o revoltă, care a fost însă înăbuşită. În acelaşi an, englezii l-au detronat pe ultimul
dintre moguli, guvernatorul britanic devenind astfel vice-rege. Indienii au reacţionat la aceste
fapte, înfiinţând, în 1885, Congresul Naţional Indian, care avea ca obiectiv obţinerea
31
independenţei Indiei - cu mult timp înainte ca Gandhi să îşi înceapă propria luptă în acest sens pe
teritoriul indian. Această adunare era tolerată de britanici, pentru că nu vorbea în numele tuturor
indienilor: musulmanii şi hinduşii nu s-ar fi putut uni niciodată. Mai târziu, Congresul Naţional a
devenit primul partid din India, aflându-se aproape permanent la guvernare.
În cadrul luptei sale de eliberare, Gandhi a reuşit pentru scurt timp să mobilizeze şi să
unească religiile vrăşmaşe în lupta pentru independenţă. Această "pace" nu a durat însă multă
vreme. Diferenţele dintre musulmani şi indieni au condus, după obţinerea autonomiei, la
divizarea teritoriului în statele Pakistan şi India, unde Pakistanul de la acea vreme cuprindea
teritoriile de nord şi de sud ale Imperiului, teritorii pe care se aflau mai mulţi musulmani. De abia
mai târziu, regiunea sudică a fost, la rândul ei, declarată autonomă, devenind Bangladeshul de
astăzi.
India este aşadar o ţară profund divizată, pe teritoriul căreia s-au amestecat mariile religii
mai mult decât oriunde altundeva. Aspectele religoase, sociale şi geografice rezultate din istoria
Indiei joacă în continuare un rol important. Revoltele iscate în rândul populaţiei, cauzate mai ales
de caracterul eterogen al acesteia, mai sunt şi astăzi o problemă. Ţara este compusă din diferite
state federale, există peste o mie de caste, peste o sută de limbi diferite şi un potpuriu de credinţe
religioase. Pe lângă hinduşi, musulmani, creştini şi sikh mai există în India şi diverse alte religii
şi secte.
Sistemul de caste, care nu a putut fi abolit nici chiar de Gandhi, împarte populaţia -
conform normelor hinduiste - în patru mari clase: brahmanii/preoţii, kshatriga/războinicii,
vaishiy/ţăranii şi shudra/slugi. Aceste clase sociale se sub-împart, în mod diferit în fiecare stat
federal în parte, în peste 1000 de caste. Paria sau aşa numiţii "intangibili" se află în afara
sistemului de caste, ei sunt marginalii societăţii indiene. Castele inferioare şi paria nu sunt
acceptaţi de societate nici până în zilele noastre, majoritatea ducându-şi existenţa în cea mai
mare mizerie şi sărăcie. India este una dintre cele mai sărace ţări din lume. Tensiunile dintre
săraci şi bogaţi şi dintre caste duc mereu la iscarea de conflicte.
Dar nici conflictele dintre religii nu s-au stins. Există, în primul rând, conflictele
religioase din interiorul ţării (de ex. în statul Punjab, unde majoritară este comunitatea sikh), în al
doilea rând, conflictul dintre Pakistanul musulman şi India hinduistă, marcat mai ales de
32
concurenţa la nivel de înarmare atomică care durează de ani de zile. Cea mai disputată dintre
regiuni este în acest sens Casmirul.
Uniunea indiana, stat federal in sudul Asiei, cuprinzand cea mai mare parte a peninsulei
Hindustan si o serie de insule grupate in arhipeleagul Andaman, Nicobar si Laccadive. India are
3,3 mil. Kmp. si o populatie de 913,2 mil.loc. (in1996), locul 2 pe glob dupa China. Limba
oficiala: hindi (uzuala engleza). Religia: hinduism 80%, islamism 11%, crestinism (catolici 2%),
budism,sikh. Capitala Indiei este New Delhi. Orase porturi: Bombay/ Mumbai, Calcutta, Delhi,
Madras, Hyderabad, Bangalore, Ahmedabad, Kanpur, Nagpur, Lucknow, Poona/ Pune s.a.
Este impartit in 25 de state federale si 7 teritorii autonome. Relieful acestei tari(care

formeaza practic un subcontinent) are o deosebita varietate morfologica(lanturi montane cu
extindere si inaltimi mari, vaste campii, podisuri, coline si deserturi), hidrografica, climatica,
floristica si faunistica. In partea de NV, N si NE a Indiei, in zonele de frontiera, se desfasoara, pe
cca.2400 km lungime, Muntii Himalaya, fiind formati din trei siruri paralele, separate prin
podisuri si vai, iar in cea de NV se afla prelungirile Muntilor Karakorum, cu altitudinea maxima
de 8611 m.(vf. K2, cel mai inalt de pe teritoriul Indiei). Muntii Himalaya culmineaza pe teritoriul
Indiei , In vf. Kanchenjunga(8598m.), situat la granita cu Nepalul. La poalele Muntilor Himalaya
se afla colinele prehimalayene Siwalik.
Sectorul peninsular al Indiei este dominat de Pod. Deccan (cca. 1 mil. Kmp.), cu aspect
de platforma, compus din platouri joase(400-500 m. alt.) ce se intind de la Sud de M-tii Vindhya
si raul Narmada. Podisul urca spre margini in sisteme muntoase: Vindhya in Nord, m-tii Gatii de
Est si, respectiv, Gatii de Vest, ce se unesc in Sud si domina campiile litorale Malabar(de-a
lungul tarmului Marii Arabiei) si Coromandel(spre tarmul G. Bengal).In NE tarii se desfasoara
Pod. Shillong, iar in NV, Desertul Thar.In arealul de NE al Indiei, intre M-tii Himalaya la N si
Pod. Deccan in S, se desfasoara o parte din Campia Indo-Gangetica, deosebit de neteda, una
dintre cele mai mari din lume.
33
Clima este tropical-musonica, cu un anotimp secetos si altul ploios. Precipitatii
bogate(pana la 12000 mm/an in NE), cu exceptia Pod. Deccan (din cauza barierei muntoase) si a
Desertului Thar.
Reteaua hidrografica este dominata de fluviile Gange si Brahmaputra, navigabile pe mari
distante; in Pod. Deccan, mai importante sunt fl. Narmada, Godavari, Krishna, si Mahanadi.
Vegetatie diversificata:padure deasa pe coasta Malabar si in Assam (NE), jungla in
piemontul himalayan, savanain Campia Bengal, stepe cu plante xerofite, desert (in NV).
Fauna deosebit de bogata, ocrotita intr-o importanta retea de zone.
Variate resurse minerale. In 1994, pe teritoriul Indiei se exploatau: huila, lignit si carbune
brun, minereu de fier, mangan, cupru, plumb, zinc, magneziu, tungsten, uraniu, bauxite, cromite,
pirite, aur, argint, diamante, petrol, sare s.a. Exploatari forestiere (bambus, teck, santal).
Industria prelucratoare este foarte diversificata, plaseaza India intre primele 10-12 state ale lumii
(1994): energie electrica, fonta si feroaliaje, locomotive si vagoane, utilaj energetic ,nave,
avioane, autoturisme si vehicule utilitare, imbracaminte, pielarie si incaltaminte, produse
alimentare.
Terenurile agricole ocupa 55,1% din suprafata tarii (cele arabile:cca.50% ); irigatii pe 43
mil. ha de teren.Agricultura concentreaza peste 60% din populatia activa si contribuie cu cca. 1/3
la PNB. India este al treilea mare producator de cereale din lume. In 1994 se cultivau: grau, orez,
mei, porumb, sorg, orz, cartofi, seminte de in, fibre de canepa, soia, floarea-soarelui, seminte si
fibre de bumbac, ceai, cafea, arbori pentru cauciuc natural s.a. India este mare producatoare de
legume, dar si unul dintre marii producatori de fructe, in special portocale si lamai, ananas,
mango, portocale, lamai si ananas, vita de vie, castane.
Principalele obiective turistice: orse bogate in monumente (temple, palate, moschei, cetati
si alte constructii vechi, iar in unele si edificii coloniale si moderne), intre care Delhi, Bombay,
Agra (renumitul Taj-Mahal), Madras, Jaipur, Ahmedabad, Varanasi.
Moneda:1 rupee(rupie)=100 paisas
Export:produse textile din bumbac si iuta, confectii, produse agricole(ceai, cafea, fructe,
tutun),peste si produse din peste, diamante, perle, pietre pretioase si semipretioase, produse
chimice, masini si utilaje industriale, min. de fier, otel, piei, covoare, furaje s.a.
34
Import: utilaje si mijloace de transport, petrol si derivate petroliere, fonta si otel, produse
alimentare si chimice, hartie, min. de cupru, produse semifabricate s.a.
India este o tara minunata, prin oamenii si monumentele ei.
Când India şi-a dobândit independenţa în 1947, viitorul ei părea luminos. Fiind cea mai
mare democraţie a lumii, India deţinea o reţea extinsă de căi ferate, un serviciu civil destul de
bine pus la punct, şi o forţă de muncă vastă si ieftină. Cu toate acestea, în deceniile care au urmat
câştigării independenţei, economia Indiei a cunoscut un trend descrescător, cauza acestuia fiind
politicile socialiste protecţioniste care au adus mai degrabă sărăcie decât prosperitate sutelor de
milioane de cetăţeni indieni.
2.2.1.Statism stagnant
În 1950, venitul anul pe cap de locuitor se ridica la $150, iar speranţa de viaţă undeva pe
la 40 de ani, comparativ cu Coreea de Sud unde cifrele erau $ 350, respectiv 50. India alocase
aproximativ 12 procente din PNB economisirii, pe cand Coreea de Sud doar 8. Din aceste cauze,
toate sperantele pentru prosperitate se ancorau in India, si nu in peninsula Coreea, la acea
perioada.31
Trei decenii mai tarziu, venitul pe cp de locuitor in India ajunsese la $320, iar speranta de
viata la 55 de ani. Coreea de Sud a avut o evolutie mult mai spectaculoasa, atingand $2900 venit
pe cap de locuitor si speranta de viata ajungand la 69 de ani. Coreea de Sud nu primise ajutor
financiar strain de doua decenii si a reusit sa-si achite datoria externa in aceasta perioada, pe
cand India era dependenta de sprijin financiar extern iar datoria sa externa crescuse, in
consecinta, la $ 60 miliarde, fiind a patra ca marime in lume.
Stagnarea sufocanta a Indiei este mostenita de la liderii ei politici cei mai influenti,
incepand cu Mohandas Gandhi si cel care l-a urmat, Jawaharlal Nehru, cel dintai Prim Ministru
al statului, care a adoptat socialismul sovieitc ca politica de stat dupa cel de-al doilea razboi
mondial. Au fost proiectate planuri cincinale, industriile au fost nationalizate, astfel protejans
31
Jim Powell, Protectionist Paradise, Cato Institute, 1997 – disponibil la adresa
-http://www.freetrade.org/pubs/freetotrade/chap7.html
35
India de unele dintre cele mai dure restrictii la import din lumea non-comunista. Gandhi a
afirmat intr-un discurs, ca “daca nici un articol comercial nu ar fi ajuns in India din afara, astazi
ar fi fost o tara in care curge lapte si miere. Bunurile straine si bunurile realizare de masinarii
complicate sunt, deci, tabu”.
2.2.2.Paralizarea productiei
Intreprinderile detinute de stat devin intotdeauna ineficiente, creand astfel stimulente

pentru guverne de a restrictiona importurile pentru a evita competitia cu bunurile straine pe piata
locala. India este un exemplu in acest sens. Anterior independentei, in timp ce se afla sub
dominatie britanica, sectorul public includea doar sistemul de cai ferate, telegraful, posta si
porturile. Dupa momentul 1947, sectorul guvernamental s-a extins odata cu birocratia. Astfel s-
au infiintat mai multe “comitete si comitii”, avand in juridictie domenii cum ar fi industria
energetica, petrolul, mestesugaritul, productia de matase, de fibra de nuca de cocos, industriile
rurale, comertul, industria metalurgica, sistemul financiar, banca nationala, printre altele.32
Cu toate ca guvernul indian controleaza 75% din activele industriale ale tarii, acele active
contribuie la doar o treime din productia totala si la doar un sfert din PNB. Pe parcursul ultimelor
patru decenii, birocratii au risipit mai bine de $120 miliarde subventionand furnizori extrem de
ineficienti.
Un studiu efectuat de Banca Mondiala asupra a 133 de companii detinute de stat ce

operau in India pana in 1987 releva faptul ca, in medie, costurile de productie depaeau cifra
anticipata cu 82% (aproape dublu!?), iar proiectele durau cu aproximativ 71% mai mult decat se
planuise paan la realizarea lor. Drept exemplu avem cazul in care au fost necesari 12 ani pentru
ca guvernul indian sa extinda capacitatea de productie a unei fabrici de otel din Bokharo cu doar
4 milioane de tone.
În 1989, Ministrul Indian al implementarii programelor a raportat ca in cazul a 303 de

programe finantate de stat care insumau peste $12 miliarde – pentru otel, petrol, cai ferate,
32
36
energie si alte industrii – intarzierile cumulate ajung la 515 ani!! Costurile au depasit bugetul
alocat cu 53%.
2.2.3.Protejarea eşecului
Politica protecţionistă aplicată in India nu a făcut altceva decât să sporească problemele

economice pe care şi le-au creat singuri, împiedicând consumatorii să apeleze la produse străine.
Guvernul a interzis pese 300 de categorii de import, în mare parte produse dorite de milioane de
indieni. Alte bunuri au fost restricţionate prin bariere precum cote la import sau unele din cele
mai ridicate taxe vamale din lume, ce se ridicau î n medie la o valoare de peste 130%.
Importatorii care reuşeau să treacă peste taxele vamale impuse erau puşi în faţa unui
sistem de licenţiere a produselor importate de tip bizantin, deoarece fiecare produs importat
trebuia să fie licenţiat corespunzător. Licentele se puteau obţine doar daca erau caracterizate
drept esentiale si nu puteau fi obtinute din surse locale. Producatorii nationali profitau de orice
sansa pentru a contesta licenta unui anumit produs care i-ar putea pune fata in fata cu concurenta.
In sute sau poate chiar mii de cazuri, autoritatilor le trebuia mai mult de cinci ani pentru a decide
acordarea sau nu a unei licente. India devine astfel un paradis pentru mici birocraţi care
infloreau de pe urma “cartilor rosii” (documentele care controlau exporturile si importurile), la
care aveau mereu ceva de modificat sau adaugat. Domneau coruptia, intarzierile, costurile
crescande ale industriei, ineficienta si frustrarile. Un exemplu graitor este cel al companiei Tata
Truck, ai carei manageri au negociat timp de patru ani obtinerea unei licente de import pentru un
computer. Au optat pentru un aparat mult mai mare si mai performant decat ar fi avut nevoie la
vremea respectiva, motiv pentru care birocraţii au cerut o licenta in plus fata de cea in curs de
negociere. (sell time on it if the license came through earlier than expected. But bureaucrats ruled
that Tata could not sell time without another license.) Capacitatea in exces a computerului a
ramas neutilizata, in timp ce in India calculatoarele erau si sunt un lucru rar.33
33
37
Autorităţile însărcinate cu reglementarea schimburilor valutare au accentuat şi mai mult
izolarea indienilro de restul lumii, în special începând cu anul 1950. Cetăţenii indieni erau
obligaţi să plătească o taxă de 15% raportată la orice cantitate de valută pe care o scoteau din
ţară. Singurii care aveau permisiunea legală de a tranzacţiona rupii pe piaţa valutară erau
birocraţii. S-a emis un decret conform căruia orice valută aflată în posesia unui cetăţean indian
putea fi folosită pentru a cumpăra produsele importate pe care birocraţii, şi nu cetăţenii înşişi, le
considerau esenţiale. Orice alte tranzacţii erau interzise. O alta formă de a exercita controlul era
menţinerea unor rate de schimb foarte mari ale monedei naţionale, ceea ce ducea exporturile
legale la preţuri prea mari pentru a le face competitive pe piaţa mondială, dirijându-i astfel şi mai
mult pe producătorii indieni spre piaţa locală. Posibilitatea investiţiilor străine era exclusă din
cauza controlului excesiv la schimburile valutare.
2.2.4.Afaceri încătuşate
Odată ce guvernul de la New Delhi reuşeşte să închidă graniţele către lumea externă, îşi
îndreaptă eforturile spre piaţa internă. Niciun întreprinzător nu îşi poate deschide o afacere, sau
dezvolta una deja existentă, fără acordul explicit al guvernului. Revenea în sarcina autorităţilor
să determine cine avea dreptul de a începe o afacere, unde urma să fie localizată, de cât sprijin
financiar va avea parte, care vor fi politicile ei si multe altele. Iata ce afirma T. Thomas,
preşedintele societăţii Hindustan Lever Ltd.: “A încerca să înfiinţezi o nouă unitate industrială în
India e ca şi cum ai alerga intr-o cursă cu obstacole, numai că pe măsură ce înaintezi, obstacolele
cresc în număr şi intenstitate. Estimăm că durează aproximativ şapte ani pentru a ajunge de la
faza conceptuală la cea de producţie pentru orice investiţie substanţială în India. Aproximativ
50% din acest timp este petrecut îndeplinind proceduri pentru a satisface reglementările
guvernului. Pentru doar trei ani de întârziere, costurile de producţie cresc cu 50%. Astfel, în
această economie protejată, comsumatorul indian este cel care plăteşte preţul final pentru această
creştere a costurilor.”
Micile afaceri nu sunt nici ele ocolite, după cum remarca întreprinzătorul originar din
Bombay, Muraji J. Vaidya: “Un om de afaceri nu poate face absolut nimic în această ţară fără să
38
aibă nevoie de vreo permisiune, fără să se supună vreunui control, sau fără să solicite ceva
autorităţilor. Dacă patronul unui magazin are nevoie de un anumit bun, trebuie să solicite un
permis special, apoi sa înregistreze achiziţia într-un catalog special care stipulează că are dreptul
să achiziţioneze bunul respectiv. Nu poate cumpăra mai multe bunuri simultan fără să
menţioneze acest detaliu în documentul ataşat licenţei sale.”
Industriile textilă şi de îmbrăcăminte, care beneficiau de avantaje competitive datorită

forţei de muncă slab remunerate, au fost devastate de politicile protecţioniste promovate în India.
Acţionând în spiritul dispreţului faţă de industria modernă provenit de la Gandhi, autorităţile
indiene au început în anii 1950 să promoveze manufactura, altfel spus, producerea tuturor
bunurilor textile cu războiul manual de ţesut. Deşi produsele textile manufacturate erau scumpe,
în ciuda forţei de muncă slab plătite, producerea lor înflorea în spatele graniţelor închise ale
Indiei. În paralel, producătorii din industria textilă din Taiwan, Hong Kong si Coreea de Sud
fiind expuşi forţelor pieţei libere, au instalat utilaje de ţesut electrice. Rezultatele au fost
dramatice. La începutul anilor 1960, Indiei îi revenea mai mult de jumătate din procentul
produselor textile exportate din ţări în curs de dezvoltare către ţări industrializate, pe când în
decursul a douăzeci de ani, la începutul anilor 1980, procentul scăzuse la 9%. Taiwan, cu o
populaţie echivalentă cu mai puţin de 3% din cea a Indiei, realiza mai multe tranzacţii pe piaţa
textilă decât India. Nefiind conectată la piaţa mondială, aceasta din urma a ratat progresul
calitativ exploziv în domeniul materialelor textile.
Un procent semnificativ al articolelor restricţionate la import erau input-uri industriale,

cum ar fi supape din fontă, ţesătură metalică din oţel inoxidabil, secţiuni de conductori electrici,
diferite utilaje si unelte textile. Guvernul submina astfel propriile eforturi de a dezvolta industria,
făcând astfel de produse, esenţiale de altfel procesului de fabricaţie, foarte greu de găsit si foarte
scumpe.
39
40
2.2.5.Pedepse asupra populatiei
Protecţionismul Indian a însemnat standarde joase de viaţă pentru milioane de oameni.

Situaţia financiară nu le permitea să plătească taxe pe venit, iar, pe deasupra, erau loviţi şi de
taxe indirecte sub forma preţurilor ridicate pe care li le impuneau producătorii naţionali. B.R
Shenoy, de la Universitatea din Gujara, a comparat in decursul anilor 1960, preţurile bunurilor
produse în Inida cu cele care fuseseră restricţionate la import. Concluzia la care a ajuns Shenoy a
fost că barierele în calea importului au avut ca rezultat final creşterea substanţială a preţului
produsului respectiv – spre exemplu, 250% în cazul frigiderelor, 328% în cazul zahărului.
Aceleaşi bariere ţn calea comerţului îngreunau şi viaţa fermierilor care erau nevoiţi să plăteacsă
cu 153% mai mult pentru îngrăşăminte, cu 204% mai mult pentru pompe, şi cu 222% mai mult
41
pentru pesticide. Mai mult decât atât, restricţiile s-au dovedit a fi şi o ameninţare la adresa
sănătăţii populaţiei, ele determinând o creştere de 1250% a preţului penicilinei, care devenea
astfel mult mai scumpă decât cea comercializată pe piaţa mondială.
Mulţumită protecţionismului, indienii care doreau să-şi achiziţioneze un automobil, aveau

de ales între două modele autohtone: un Padmini, o copie mai slabă a unui model de Fiat din
1960, sau un Ambassador, o variantă mai slabă a unui Morris Oxford produs în 1950. În
circumstanţele aceasei piaţe închise, producătorii nu aveau niciun stimulent pentru a investi în
cercetare-dezvoltare, în efortul de a îmbunătăţi condiţia acestor automobile incomode, ineficiente
si devoratoate de benzină. Clienţii puteau aştepta chiar şi şapte ani pentru livrarea maşinii
cumpărate, iar taxele pe care erau obligaţi să le plătească ajungeau la jumătate din valoarea
automobilului.
2.2.6.Corupţi până-n sânge
Toate aceste restricţii şi reglementări în domeniul comerţului au creat cadrul perfect

pentru birocraţii corupţi să poată pretinde mită atunci când pofteau. Un studiu realizat de The
Economist Intelligence Unit a relevat că între 5 şi 7,5% din valoarea oricărui proiect de afaceri
intră în buzunarul autorităţilor care trebuie să-şi dea acordul pentru realizarea proiectului. Sunt
necesare şi alte viramente clandestine pentru conectarea la reţeaua electrica, la serviciile de apă
şi gaze, precum şi multe altele.
Antreprenorii îşi canalizau eforturile mai degrabă înspre ocolirea birocraţilor decât în
direcţia dezvoltării propriei afaceri. Un bancher cinic remarca: “Sunt 200 de tipi la putere. Unul
vrea bani, altul vrea femei, altul se îmbată zilnic, iar altul vrea să-şi trimita fiul la studii in Statele
Unite.”
Până în anii 1980, era un fapt recunoscut că politicile comerciale ale Indiei erau cele
responsabile pentru sărăcia cronică în care se găsea populaţia acesteia. În ultimele trei decenii s-a
încercat o liberalizare progresivă, însă aceasta înaintează greu în condiţiile în care diversele
interese politice ale diverşilor birocraţi aflaţi la putere sunt în conflict cu strategiile de
liberalizare a comerţului, perpetuând astfel protecţionismul şi propriile lor poziţii speciale.
42
Concluzii
Politica protecţionistă aplicată in India nu a făcut altceva decât să sporească problemele

economice pe care şi le-au creat singuri, împiedicând consumatorii să apeleze la produse străine.
Guvernul a interzis pese 300 de categorii de import, în mare parte produse dorite de milioane de
indieni. Alte bunuri au fost restricţionate prin bariere precum cote la import sau unele din cele
mai ridicate taxe vamale din lume, ce se ridicau î n medie la o valoare de peste 130%.
O tara caracterizata anterior printr-o economie inchisa, inapoiata din punct de vedere tehnic
si necompetitiva avanseaza rapid spre structura unei economii dezvoltate. Preturile sunt stabile,
finantarile publice echilibrate, dar poate cea mai clara dovada a existentei unei economii
cvazidezvoltate in Estonia este completa revizuire a politicilor comerciale si a pozitiei fata de
investitiile straine directe, ca parte a reintegrarii Estoniei in economia mondiala. Raman totusi
probleme in economia acestei tari, vizibile spre exemplu prin rata ridicata a somajului (14,8% in
2000)
43
Bibliografie
Chris Brown, Understanding International relations, Second edition revised and updated,
Palgrave, 2001
Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, Editura Meridiane, 1992
1 C. Neme,Economie internationale. Fondements et politiques, 1996, p. 300
Yeager, Leland B. – Free Trade:America’s Opportunity, Robert Schalkenbach Foundation, New

York, 1954, p.37
Ricardo, David - On the Principles of Political Economy and Taxation, John Murray, Albermarle
Street, Londra, 1817, cap. 7 – On Foreign Trade, p.135
Rothbard, Murray N. – Protectionism and the Destruction of Prosperity, Ludwig von Mises
Institute, 1986, disponibil online la adresa http://mises.org/rothbard/protectionism.asp
Hazlitt, Henry – Economics in One Lesson: Who’s protected by Tariffs?, disponibil online la
adresa http://www.mises.org/store/Economics-in-one-Lesson-P33C0.aspx
Miron, Dumitru – Politici comerciale, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2003, p.60-61
Burnete, Sorin – Elemente de economia şi politica comerţului internaţional,Editura ASE,

Bucureşti, 2007, p.180-184
Mises, Ludwig von – Money, Method and the Market Process – The Disintegration of the
International Division of Labor, The Ludwig von Mises Institute, disponibil online la adresa
Stuart Mill, John – Principles of Political Economy, University of Toronto Press, Toronto, 1965,
book V, ch. 10, p.918
44
Bastiat, Frédéric –Economic Sophisms, Irvington-on-Hudson, New York: TheFoundation for
Economic Education, Inc., trans. and ed. Arthur Goddard, 1996, A Negative Railway, p. 93-94
Emil Pătraşcu, Estonia, noiembrie 2001- disponibil la adresa

http://www.artline.ro/1_589_Estonia_11228.html
Magnus Feldman, From the Soviet Union to the European Union: the political economy of
Estonian trade policyreforms, 1991-2000 – disponibil la adresa
http://www.bof.fi/NR/rdonlyres/E8725894-597E-4745-8F53-
Pils Iela, United Nations Development program – Latvia, disponibil online la

http://www.undp.lv/?language=2
http://www.obiectivdesuceava.ro/index.php?page=articol&idc=2

45
46

Licenta

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

În momentul de faţă, apare cu evidenţă faptul că starea economiei mondiale preocupă pe

1.2.Politica comercială. Definire, trăsături, instrumente

Politica comercială se poate defini ca repezentând acea concepţie coerentă cu privire la

Departe de a se putea desfăşura independent, politica comercială se supune unei duble

• pe de o parte, ea va depinde de toate celelalte măsuri de politică economică decise la un

În relaţiile cu exteriorul, statele pot adopta diferite tipuri de politici economice:

• Specifice protecţionismului – doctrină economică care constă în protejarea economiei

• Specifice liberului schimb – doctrină economică liberală caracterizată prin libera

• distribuirea veniturilor nu suferă modificări;

• creşterea veniturilor nu va determina şi modificarea distribuirii acestora.

Cu toate acestea, efectele liberului-schimb asupra bunăstării populaţiei pot fi analizate în

• faptul că duce la creşterea producţiei;

Tezele protecţioniste insistă asupra deficienţelor pieţei, deoarece:

1. piaţa internaţională se dovedeşte a fi rigidă, de vreme ce concurenţa nu poate fi

2. reacţiile la variaţiile de preţ, atunci când există, se datorează excesiv efectului

3. existenţa economiilor externe. Un tarif vamal protecţionist, menit să apere piaţa

1.6.Decuparea teritoriului naţional

Argumentele în favoarea liberului schimb sunt aceleaşi ca în cazul progresului

Avantaj absolut şi avantaj comparativ. Teoria avantajului absolut susţine că daca o

Beneficiile specializării şi comerţului între ţări nu sunt diferite de beneficiile specializării

1.7.Creşte bunăstarea naţională în cazul impunerii taxelor vamale protecţioniste?

Surplusul consumatorului. Pe piaţa unui bun, considerată în izolare şi aflată în

Surplusul producătorului. În mod analog, o parte a producătorilor ar fi dispuşi să-şi

Taxa vamală de import permite producătorilor ineficienţi să se menţină în competiţie, iar

În cazul ţărilor mari, ar putea contraargumenta protecţioniştii, există şi un alt efect al

1.8.(Pseudo)Problema balanţei de plăţi.

Protecţioniştii susţin că în momentul în care o ţară oferă 10 u.m (reprezentând export de

1.9.Taxele cu efect protecţionist: plătite de exportatorii străni sau de consumatorii naţionali?

1.10.Calea ferată negativă.

Protecţionismul seamănă cu o distrugere guvernamentală planificată a facilităţilor de

Când sunt luate astfel în considerare interesele producătorilor, şi nu cele ale

1.11Industriile incipiente (“infant industries”)

Adeptii protecţionismului consider că statul ar trebui, prin taxele utilizate, să sprijine

O protecţie eficace trebuie acordată pe o perioadă determinată de timp. Altfel se creează

1.12. Industriile mature

În fond, subvenţionarea la infinit a industriilor îmbătrânite nu are nicio logică economică.

Estonia se invecineaza cu Letonia in partea de sud si cu Rusia in partea de est, fiind

Din punct de vedere economic Estonia depinde de capitala si suburbiile acesteia,

Populatia capitalei Tallinn este de aproximativ 400.000 de locuitori, jumatate fiind

Aceasta perioada de independenta se termina insa in timpul celui de al doilea razboi

Asemenea vecinilor ei, Letonia si Lituania, Estonia a fost integrata in planificarea

Ultimul pilon al reformei estoniene a fost deschiderea externa. Inca de la inceputul

Modelul estonian (reglementare neglijabila, comert international liberalizat unilateral,

Lectia ce trebuie desprinsa din exemplul reformelor estoniene este ca liberalizarea

Cu toate acestea, populatia Estoniei ramine in mare masura nemultumita de faptul ca

Uniunea Europeană reprezintă principalul partener comercial al Estoniei, precum şi al

• Trecerea graniţei înspre Rusia şi Belarus, înregistrându-se întârzieri semnificative în

• Sistemul de baze de date învechit şi nefezabil

• Relaţiile externe dintre Estonia şi Rusia

Datorită faptului că în cazul comerţului între statele membre UE au dispărut graniţele si o

Principalele probleme de logistică care intervin în cadrul tranzacţiilor comerciale cu Rusia

Este impartit in 25 de state federale si 7 teritorii autonome. Relieful acestei tari(care

Intreprinderile detinute de stat devin intotdeauna ineficiente, creand astfel stimulente

Un studiu efectuat de Banca Mondiala asupra a 133 de companii detinute de stat ce

În 1989, Ministrul Indian al implementarii programelor a raportat ca in cazul a 303 de

Politica protecţionistă aplicată in India nu a făcut altceva decât să sporească problemele

Industriile textilă şi de îmbrăcăminte, care beneficiau de avantaje competitive datorită

Un procent semnificativ al articolelor restricţionate la import erau input-uri industriale,

Protecţionismul Indian a însemnat standarde joase de viaţă pentru milioane de oameni.

Mulţumită protecţionismului, indienii care doreau să-şi achiziţioneze un automobil, aveau

2.2.6.Corupţi până-n sânge