URCIORUL DE AUR E.T.

A HOFFMAN
Semnificaţia titlului
Titlul face referire la un obiect fantastic, magic, ce apare în textul basmului drept o punte de
legătură între realitatea umană, mediocră şi tărâmul fantastic ce ţine de imaginaţia
poetică.Astfel, urciorul de aur poate simboliza absolutul către care tinde poetul, în a cărei ipostază
se vaafla şi personajul principal. . De asemenea, acesta este un element esenţial al poveştii
întrucâtdoar în prezenţa acestuia poate avea loc uniunea dintre Anselmus şi Serpentina, prin care
eroul se desăvârşeşte spiritual.Ca simbol alchimic, urciorul poate reprezenta piatra filosofală, o
substanţă mistică având puterea de a vindeca toate bolile, de a prelungi viaţa ori de a
transmuta metalele ordinare în aur.Cu alte cuvinte, titlul anticipează transformările spirituale
pe care le va suferi eroul, drumul său iniţiatic, sugerând totodată capacitatea creatorului, a
poetului de a transpune realitatea, de a o metamorfoza în fantastic şi de a accede astfel la un
plan superior al existenţei.

Structură şi compoziţie
Opera este structurată în doisprezece capitole, fiecărui capitol anticipându-i-se
conţinutul prin propoziţii scurte, uneori eliptice de subiect sau predicat, de forma unor motto-uri.Ca
tehnici narative se întâlnesc preponderent înlănţuirea şi alternanţa.
Relaţia incipit-final
Rela ţia i nci pi t - fin a l se car ac teri zeaz ă prin o poz iţia da tă de fel ul în car e este
con tur at personajul la început, respectiv la sfârşit. Astfel, în deschiderea operei,
Anselmus apare ca uninadaptat, ca o persoană urmărită de ghinion, de care semenii râd. El este
doar un simplu student,fără experienţă de viaţă, sărac, neîndemânatic, al cărui unic talent
este caligrafia frumoasă. Infinal însă, acesta devine din copist poet desăvârşit, dintr -un
neiniţiat ajunge să cunoască tainele vieţii, să perceapă existenţa într-un mod primordial, unic.
Eroul trece de la deznădejde la fericirea absolută, pură, atinsă în urma maturizării sufleteşti, proces
în care nobleţea sa spirituală joacă un rol crucial.Relaţia de opoziţie dintre incipitul de tip „ex-
abrupto” şi final mai este evidenţiată şi prindescrierea spaţiului. În acest mod, opera se deschide
prin prezentarea oraşului german Dresda, loc caracterizat prin banalitate, prin comun, în timp
ce în final se conturează un tărâm fantastic, prielnic pentru dezvoltarea imaginaţiei poetice şi
în care comuniunea om-natură poate avea loc.

Personajele
An sel mu s este pe r so naj ul prin cip al al op erei . Pri n i nter me diu l ca rac ter iză rii
direc te , naratorul afirmă despre acesta că este un tânăr student cu chip armonios, „mai
expresiv datorită pasiunii stârnite de mânie”, cu statură zveltă. Hainele lui însă erau” în afara
oricărei mode. Fracul lui verzui era, într-adevăr, astfel tăiat, ca şi cum croitorul care -l croise
ar fi cunoscut tăietura modernă numai din auzite, iar pantalonii din atlas negru, bine păstraţi,
dădeau întregului costumun stil pro fe soral c u car e în să mer su l şi ţi nu ta n u se
po triv eau de loc ”. Tinu ta ace stui a p oa te reflecta de asemenea inadaptarea tânărului la
societatea respectivă, el însuşi caracterizându-se ca f i i n d „ n ă s c u t n u m a i p e n t r u
n e n o r o c i r i ” , d e z n ă d e j d e a s a c o n c e n t r â n d u - s e î n i n t e r o g a ţ i a retorică: ”Dar
nu-i oare o fatalitate cumplită că, atunci când am ajuns şi eu în sfârşit student, a trebuit să
fiu şi să rămân un biet pârlit?”.Cu toate acestea, registratorul Heerbrand afirmă: ”ştiu că scrii foarte
frumos şi în acelaşi timp desenezi foarte bine cu peniţa”, anticipând astfel talentul creator
al studentului, prin care acesta se diferenţiază de ceilalţi.
Prin intermediul caracterizării indirecte însă se reliefează o „a doua” identitate a
lui Anselmus. Astfel, el este, la propriu, „un ero u mar cat”, o fii nţă sp ecial ă:
neîn de mâ nare a sa în soc ie ta tea ca m l imitată a Dre sde i se articulează pe capacitatea
de a percepe o altă lume, paralelă, populată de fiinţe magice, precum arhivarul Lindhorst şi
fiica sa, şerpoaica verde, Serpentina. De-a lungul întâmplărilor se remarcă c apa citatea
pro ta gon istului d e a ved ea cor ec t, d e a in tu i d i men si u nea a scun să a lu cr uril or şi
fiin ţe lo r ca re -l înc onj oar ă, cee a c e îl aj ută să treac ă pr obel e la care e ste supu s
pen tru a - şi demonstra dragostea faţă de fiica arhivarului. Ca un adevărat erou de basm,
acesta parcurge un drum iniţiatic, de desăvârşire spirituală şi este ajutat de creaturi cu
puteri supranaturale, precum Serpentina.Personaj romantic, Anselmus poate întruchipa
omul de geniu, superior faţă de semeni, prin capacitatea sa creatoare de a transpune realitatea,
prin imaginaţia neţărmurită care-l ajută săvadă, dar şi să creeze un alt univers cu preţul, în schimb,
de a deveni neînţeles, inadaptat propriei lumi.
Lindhorst
Ca multe alte personaje din opera lui Hoffmann, arhivarul Lindhorst este înzestrat
cuduble identităţi, uneori apărând ca un bătrânel excentric, iar alteori ca o salamandră fermecată
de sorginte alchimică, capabilă să se transforme într-un vultur. Caracter autoritar, el pare în
acelaşitimp prietenos şi sever până la ameninţare faţă de tânărul student. La nivel simbolic, arhivarul
îl reprezintă pe cel Drept care, în mijlocul necazurilor nu-şi pierde pacea sufletului şi încrederea în
Dumnezeu. De asemenea, este un simbol al perecepţiei directe a realităţii ultime, a spiritului, dar şi
al regenerării ori al paternităţii.
Alte personaje:
-baba urâcioasă - este bătrâna doică a Veronicăi care se dovedeşte a fi vrăjitoare, simbolal răului-
- Serpentina - este şerpoaica de aur verzui, cu ochii albaştri, fiica cea mică a arhivarului; de ea se
îndragosteşte Anselmus
- Phosphorus - este prinţul duhurilor, tatăl arhivarului
-directorul Paulmann-este prieten al lui Anselmus
-Veronica-este fiica cea mare a directorului, care, îndrăgostită de Anselmus va căuta ca, prin
intermediul vrăjitoarei, să-l facă să o iubească
-registratorul Heerbrand - este prieten cu directorul şi cu Anselmus
Concluzii
In concluzie, opera „Urciorul de aur” este de fapt o alegorie a creaţiei poetice,
transpusăartistic prin raportarea la estetica romantismului. Astfel, se pune în prim-plan
comuniunea omuluicu natura prin schiţarea unei lumi fantastice, dar înzest rate cu o
existenţă obiectivă, la care areacces doar omul de geniu, poetul, superior prin simţire, prin
sensibilitate, prin spirit
 Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman
I. Context istoric: romantismul

a) Sfarsitul secolului XVIII, inceputul secolului XIX. Epoca marilor miscari revolutionare din
Europa, care au dus la revolutiile burgheze de la 1848. Multi dintre scriitorii romantici au fost inflacarati
sustinatori ai ideilor revolutionare, in special a ideii de libertate, promovata de burghezie in lupta ei
pentru ascensiune politica si sociala. Consecinta acestui fenomen in plan literar e aparitia unei literaturi
angajate politic si social, pusa in slujba idealurilor revolutionare.

b) Epoca in care se afirma in Europa ideea nationala, ideea dreptului fiecarei natiuni de a-si hotari
soarta, destinul. Aceasta idee a dus mai tarziu la formarea statelor nationale. Literatura romantica
reflecta din plin aceasta idee si contribuie esential la formarea constiintei nationale, prin opere literare
care creeaza mitologii nationale: prezinta evenimente si personalitati exemplare care intrupeaza valori
sau trasaturi considerate reprezentative pentru o comunitate nationala. Consecinta in plan literar este
descoperirea temei istoriei si valorificarea folclorului, a traditiilor.

c) Epoca post-revolutionara aduce si un sentiment al deceptiei, al dezamagirii, reflectat in plan

literar prin evadarea din cotidian, predispozitia spre melancolie, sentimentalism, etc.

II. Intre povestire si nuvela

Este o naratiune destul de ampla in care sunt reunite trasaturile celor 2 specii.

 Povestire

- implicarea subiectiva a naratorului in prezentarea faptelor si a personajelor (uneori, naratorul isi

exprima simpatia sau antipatia fata de personaje)

- semnificative accentele ironice ale naratorului

- fragmente in care naratorul se adreseaza cititorului

 Nuvela

- exista un conflict. La un prim nivel al interpretarii, conflictul se stabileste intre 2 personaje,

arhivarul Lindhorst si vrajitoarea Rauerin. Toate intamplarile fantastice si evolutia personajului principal
deriva din infruntarea celor 2 forte, vrajitoarea fiind agresorul iar arhivarul fiind victima. Conflictul se
incheie prin infrangerea vrajitoarei.

III. Continutul epic

Dresda, zi de sarbatoare. Studentul Anselmus rastoarna cosul unei precupete, o baba, care il
blestema sa cada in cristal. Urmeaza intalnirea lui Anselmus cu cele 3 serpoaice si fascinatia fata de ochii
Serpentinei. Anselmus se angajeaza copist la arhivarul Lindhorst. In casa arhivarului se intampla lucruri
neobisnuite. Veronica, fiica directorului Paulmann, se indragosteste de Anselmus. Anselmus este indecis,
confuz in aceasta relatie. Actiunea continua urmarind in paralel relatia cu Veronica si relatia cu
Serpentina. De la Serpentina el afla istoria fantastica a familiei arhivarului, care ar fi o salamandra,
urmarit de dusmania babei, o vrajitoare cu chip de sfecla. Veronica ajunge la baba pentru a-si afla
viitorul. Baba ii propune un ritual in noaptea echinoxului de toamna, pentru a-l lega pe Anselmus de ea.
Anselmus e atras de Veronica si incepe sa se indoiasca de existenta Serpentinei, considerand ca totul nu
e decat o nalucire. Se implineste blestemul babei: drept pedeapsa ca a patat un manuscris, e inchis de
arhivar in cristal. Are loc infruntarea dintre arhivar si baba. Baba este invinsa. Veronica se casatoreste
cu Heerbrand si isi gaseste fericirea. Anselmus si Serpentina traiesc intr-o lume minunata.
IV. Tema fantasticului

Fantastic - ceea ce contrazice realitatea si legile ei, asa cum le cunoastem. In 'Urciorul de aur',
astfel de evenimente sunt foarte frecvente si au un caracter spectaculos. Nuvela evidentiaza fantasticul-
romantic. Actiunea nuvelei corespunde definitiei fantasticului ca ezitare intre straniu si miraculos. Pana
la sfarsitul naratiunii, nu se raspunde la intrebarea daca tot ce s-a intamplat sau povestit e rezultatul
visului, al delirului, al nebuniei sau daca nu cumva magia babei este la originea evenimentelor. E
semnificativa discutia dintre Paulmann, Veronica si Heerbrand. Paulmann considera ca fiica lui a innebunit
si ca totul e o halucinatie a mintii ei bolnave. Veronica califica si ea totul ca 'un vis nerod'. Insa Heerbrand
ii contrazice, atragandu-le atentia ca exista 'intr-adevar, mestesuguri oculte', plasand deci evenimentele
in sfera miraculosului. Naratiunea se incheie sub semnul acestei incertitudini.

V. Personajul principal

a) Anselmus este un personaj romantic. Portretul lui: 'din pricina chipului lui armonios, mai
expresiv datorita pasiunii starnite de manie si a staturii lui zvelte, femeile ii iertau tanarului
neindemanarea si hainele lui care erau in afara oricarei mode'. Aceste haine 'dadeau intregului costum
un stil profesoral cu care, insa, mersul si tinuta nu se potriveau deloc'. Acest portret succint sugereaza
caracterul inadaptat al personajului. El nu stie sa fie la moda. In plus, il prezinta ca pe un personaj bizar,
ciudat, aflat intr-o contradictie cu sine insusi, sugerand si o contradictie intre adevarata lui natura si
aparenta afisata.

b) protagonist al unor evenimente exceptionale (de povestit)

c) sensibilitatea iesita din comun asociata cu predispozitia spre visare si cu dorinta de

evadare din realitatea cotidiana. E vorba de o sensibilitate excesiva, pana la limita labilitatii psihice. De
mai multe ori, el insusi sau alte personaje interpreteaza reactiile lui drept rezultatul unor crize 'toti il
credeau intr-adevar bolnav de nervi'. Cat priveste caracterul inadaptat si tendinta spre evadare, e
semnificativ un fragment precum 'placerea lui cea mai mare era atunci cand putea sa rataceasca singur
prin lunci si prin paduri (.) putea sa se gaseasca oarecum pe sine insusi numai in contemplarea imaginilor
de tot felul, care se inaltau in sufletul lui'.

d) ca erou romantic, traieste o poveste de iubire cu totul iesita din comun, replicile lui arata
aspiratia catre o iubire absoluta 'numai o data uitati-va la mine, voi, ochi adanci si albastri, numai o data
si dupa aceea pot sa mor de durere si de dor' [motivul orei de iubire]