Sunteți pe pagina 1din 2

Universitatea din București

Facultatea de drept

Memoriu de practică
perioada octombrie 2018 - ianuarie 2019
Moraru Radu-Matei, anul I

În perioada anului universitar 2018 - 2019 am continuat să fac practică de avocatură în


cadrul cabinetului individual de avocatură „Iscru Adrian”. Întrucât am început un dosar sub
îndrumarea domnului avocat în cursul lunii februarie 2018 am continuat acest dosar în toamna
anului 2018 pe care l-am finalizat în ianuarie 2019.
Speța pe care o voi prezenta și de care m-am ocupat se referă la înființarea unei
organizații non-guvernamentale (ONG) a căror bază legală se regăsește în ordonanța guvernului
26/2000 actualizată, coroborată cu dispozițiile codului de procedură civilă. Competența;
teritorială a instanței de fond este judecătoria.
Primul pas pe care l-am făcut în vederea întocmirii actelor a fost rezervarea de denumire
la ministerul justiției care are valabilitate șase luni și cărei cerere am depus-o personal.
Competența teritorială revine judecătoriei. Odată eliberată rezervarea de denumire au fost
întocmite documentele cerute de ordonanța 26/2000 care constau în dovada de deținere a
spațiului, acordul vecinătăților, patrimoniul asociației, dovada titlului de proprietate al
comodantului. A fost depus originalul rezervării de denumire, statutul și actul constitutiv, copie
după actele de identitate ale asociaților, cazierele fiscale ale acestora și un CD care să conțină în
format electronic (.pdf) statutul și actul constitutiv cu semnăturile asociaților. După întocmirea
acestui dosar m-am prezentat cu unul dintre asociați, trimis de domnul avocat, la registratura
Judecătoriei sectorului 2 unde am depus dosarul pentru obținerea personalității juridice.
Termenul acordat a fost de o săptămână iar acest lucru se datorează faptului ca toate cazierele
fiscale au valabilitate 30 de zile, iar instanța pentru a evita revenirea cu alte asemenea acte din
partea petenților, acordă termene scurte, judecând cu celeritate asemenea cereri.

1
În urma verificării dosarului și a acordării termenului de judecată, s-a acordat
personalitate juridică asociației, întrucât ONG-urile, cu toate că funcționează în principiu pe
aceleași coordonate ca și societățile comerciale și lor li se eliberează, în afară de sentința
judecătorească de admitere a cererii și acordare a personalității juridice, un certificat de
înmatriculare după ce asociația în urma admiterii cererii a fost înscrisă în Registrul asociațiilor și
fundațiilor de la judecătoria de sector.
De precizat că în asemenea spețe este implicat și Parchetul în conformitate cu cerințele
legii.
Pentru judecarea unor asemenea cauze, este achitată o taxă de timbru nefiind scutită de
taxă o asemenea solicitare.
După aflarea pronunțării, sentința judecătorească s-a comunicat petentului, iar pentru ca
asociația să intre în funcțiune a fost nevoie de legalizarea sentinței judecătorești și de obținerea
de la judecătoria de sector a certificatului de înregistrare. Toate acestea au fost depuse în copie
xerox la administrația financiară de sector pentru a fi luată în evidență și eliberarea unui certificat
fiscal.
Pentru toate acestea am mers împreună cu unul dintre asociați și cu domnul avocat pentru
a învăța etapele inițiale în asemenea proceduri.

S-ar putea să vă placă și