Sunteți pe pagina 1din 9

Curs 1- T si P de zacamat

T și P de zăcământ = parametri de stare; cu ajutorul lor sistemele de hidrocarburi se pot afla la numite stări de agregare.
T de zăcământ
In scoarță terestră, T este influențată de căldură cea de la Soare și din interiorul pământului. Acestea au pondere
diferită, în zona superficială a scoarței preponderentă este căldura de la soare iar de la o anumită adâncime în jos T e
influențată de căldură internă. Această valoare a adâncimii, de la care căldura solară nu mai este resimțită, se numește
Suprafață de T Constantă.
Anomalii pozitive de temperature = Factor principal - prezența unor corpuri magmatice în scoarța terestră.
Anomali negative = Prezența unor cursuri de apă (Delta Dunării, fluviul Dunării).
Cunoașterea temperaturii de zăcământ furnizează informații despre:
- vâscozitatea fluidelor
- cunoașterea energiei de zacamant
- influențează proprietățile fluidului de foraj
- influențează parametrarea garniturii de prăjini, a sapei de foraj, a materialului tubular.
Variatia temperaturii in sonde:
1) Sonda in foraj
2) Sonda aflată în producție de țiței
3) Sonda aflată în producție de gaze
4) Sonde aflată în injecție de apă rece
P de zăcământ - Variația P cu adâncimea conține trei componente:
- P litostatică
- P orientată sau (de stress)
- P hidrostatică (a fluidelor)
Câmp al vectorilor de presiune
1. în partea superficială a scoarței terestre
2. la adâncimi mari în scoarța terestră
Se face ipoteza că fluidele din porii rocilor, la un anumit loc vor comunica cu mările și oceanele planetare  Pt.
exprimarea P hidrostatice se utilizează RO.G.H ( ). acest lucru stă la baza gradientului de presiune.

Curs 2 – Compozitia si clasificarea fluidelor din zacamintele de hidrocarburi

Sistemele naturale de hidrocarburi (HC) sunt alcătuite din compuși ai hidrocarburilor, ai heterohidrocarburilor (înrudiți
cu hidrocarburile) și impurități (exceptând apa).
Hidrocarburi SATURATE: A. parafinice (liniare): (Metan, etan, propan, butan, pentan, Hexan); In cadrul HC
parafinice intră componenți exclusiv liniari (normal alcani) dar și componenți ramificații (izoalcani). In această clasă
numărul de atomi de C, poate varia între 1 și peste 250. (cei mai importanți componenți sunt izomeri  det. calitatea
petrolului). si B. naftenici (ciclice): pot exista începând cu n=3; din această clasă hidrocarburile cu n=5, 7 sunt rar
întâlnite, cele mai dese fiind cele cu n=6. Este clasa ce stă la baza acizilor naftenici (formează aproape în exclusivitate
acizi petrolici)
Hidrocarburile NESATURATE (HB aromatice): Sunt instabile; fierb la temperaturi mai mari de 120 - 130 C.
Compușii HETEROHIDROCARBURI: înrudite chimic cu HB, cele mai importante clase de componente fiind cele
referitoare la compuși cu oxygen, cu sulf, cu azot:
A. compuși cu O: acizi grași, naftenici, aromatici; cei mai abundenti sunt cei ai acizilor naftenici;
B. compuși cu S: se găsesc începând cu H2S, și sfârșind cu mercartan; cei din hidrocarburile gazoase sunt
nocivi pentru om, iar cei hăsiți în HC lichide au o acțiune foarte corozivă;
C. compuși cu N: importanță teoretică, funcționând ca un termometru geologic (la temperature > 200- 230 C se
descompun repede  zăcămintele de hidrocarburi nu au putut trece la adâncimi mai mari de 7000 - 8.000 m.
Cei mai importanți compuși sunt în clasa PORFIRINELOR și a CLORINELOR.

Clasificare:
1. din punct de vedere conventional:
Daca avem < 2% (petrol neceros), >2% ceros, <5% putin rășinos, >5-25%
petrol rășinos, > 25% petrol asfaltos.

2. din punct de vedere ethnic: gaze sărace, bogate si sisteme de gaze cu condensat, Totei volatile, usor, mediu
si titei greu.

Curs 3 – Starea de agregare a fluidelor din zacamintele de hidrocarburi

Sistemele sunt caracterizate de proprietăți intensive, care nu depinde masa fluidelor din system: P, T, volumul molar,
densitatea si concentrația.
- aceste proprietăți sunt strict legate între ele;
- se poate vorbi de sisteme omogene, când toți cei cinci parametrii de stare sunt uniform distribuiți în masă
sistemului;
- variația unui singur parametru determina schimbarea altui parametru  în cazul fluidelor de zăcământ se
vorbește mereu de heterogenitate (variația P pe verticală va determina și variația densității fluidelor, si poate
dice la o schimbare a Stării de agregare a fluidelor)

A. Sistem Heterogen Monocomponent:


Curba T-A Delimitează domeniile solid și vapori și reprezintă
locul geometric al tuturor punctelor la care cele două stări se
află în echilibru = curba de sublimare – dezsublimare.

Dreapta T-B - Delimitează domeniile solid și lichid și = curba


punctelor topire - lichefiere

Curba T- C: Delimitează domeniile lichid vapor =curba punctelor

Punctul critic T - acea valoare de p și T la care apa se găsește


în toate cele 3 stări de agregare; acea valoare de P și T până la
care fazele lichid și vapori mai pot coexista.
- orice modificare în sensul creșterii P sau a temperaturii va determina trecerea sistemului între o stare de
agregare denumită fază unică fluidă (fază super critică) în care nu se mai pot distinge cele două stări lichid
și vapori

B. Sistem Heterogen Multicomponent


- linia de egal titlu = acele condiții de P și T la care fracția de
vapori și lichid se păstrează.

- - - - - - - reprezintă curba punctelor critice referitoare la


amestecurile posibile între componenții A și B. Cu cât întru-un amestec
predomină mai mult unul din cei doi componenți, cu atât punctul critic
al amestecului se va apropia de punctul critic al acelui component

Curs 4 – Proprietatile gazelor in conditii de zacamant

1. Variația Volumului Sistemului cu P

Gazele sărace = amestecuri de hidrocarburi ce conțin 85-


99% metan, restul componenți intermediary.
Gazele bogate = amestecuri de hidrocarburi ce conțin 50-
80% Metan, restul componenți intermediari

2. factorul de volum = raportul dintre volumul gazului în


condiții de zăcământ și volumul gazului în condiții de
suprafață.

3. factorul de neidealitate al gazelor (Z) = factorul de


abatere

- gazul ideal (perfect) cuprinde urmatoarele


presupuneri: a. se neglijează forțele de atracție și de
respingere între molecule; b. se neglijează volumul
propriu al moleculelor de gaz în comparație cu volumul
sistemului cu care se află;

- La fel ca si variația volumului cu P, factorul de neidealitate se determină direct.

- Celelalte proprietăți se determina indirect.

4. Vâscozitatea gazelor = proprietatea fluidelor de a se opune scurgerii; creste cu creșterea temperaturii și P;


Cea mai utilizata metodă de de determinare a vazcozitatii = metoda grafică propusă de CARR – KOBAYASHI.
5. Compresibilitatea Gazelor = raportul dintre variatia volumului cu presiunea si volum.
6. Densitatea gazelor.
Curs 5 – Ecuatii de stare

Sunt expresii matematice care leagă între ei parametrii de stare: T, P, volumul.


Determină numărul de faze prezente într-un anumit sistem termodinamic și alte proprietăți (densitățile fazei lichide și
vapori, P de început de vaporizare, P de început de condensare a diferiților componenți).

Pentru situațiile în care se cunoaște riguros compoziția sistemului, ecuațiile de stare pot fi particularizate, obținând use
ecuații analitice. Acolo unde compoziția poate fi aproximată, ecuațiile de stare se numesc semiempirice.

Sistemele de hidrocarburi (sunt multicomponente) vor putea fi doar aproximate dpdv doar al stării de agregare.
Starea de agregare a diferitelor sisteme se poate exprima pentru mai multe condiții condiții:
- Conditii Critice (P critică, T critice  unice pentru fiecare component al sistemului)
- condiții normale (presiune normal, T normal)
- condiții standard (presiune Standard și T Standard)
- condițiile reduse, ( P redusă T redusă, volumul redus) – sunt des utilizate.
In cazul sistemelor multicomponente, condițiile se numesc pseudocritice și pseudoreduse.
Teorema stărilor corespondente = diferitele sisteme aflate la aceleași condiții reduse manifestă proprietăți identice
sau cel puțin foarte similar. Cu ajutorul stărilor corespondente studiul anumitor sisteme poate fi extrapolat și pentru
altele cu condiția existenței unei similitudini a alcătuirii moleculare.

Ecuația de stare a gazelor ideale:

Un gaz ideal este considerat astfel datorită a două ipoteze simplificatoare:


- forțele de atracție și de respingere dintre molecule sunt neglijate
- volumul propriu al moleculelor este considerat a fi neglijabil în raport cu volumul sistemului. Comportamentul
al gazelor este valabil doar în apropierea condițiilor normale de P și T; în cazul modificării acestuia, gazele
încep să aibă un comportament real

Ecuația de stare a gazelor reale

Curs 6 – Cercetarea experimentala a sistemelor naturale de hidrocarburi

Prin cercetarea experimentală a sistemelor naturale de hidrocarburi se dorește înțelegerea tuturor transformărilor ce
au loc în interiorul zăcământului, cu privire la:
- transformarea stării de agregare a întregului system
- repartiția componenților în fază lichidă și în fază vapori la diferite condiții de P și T
- apariția sau dispariția stării bifazice pentru diferitele P și T
Cercetarea experimentală cuprinde trei etape:
- Recoltarea probelor, transvazarea acestora și transportul lor în laborator
- cercetarea experimentală propriu zisă prin utilizarea ambelor metode anume: expansiune în contact și
diferențială
- prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute

A. Recoltarea probelor
- trebuie să fie făcută cât mai devreme, de la prima probă de producție a unui posibil zăcământ de hidrocarburi;
- să se facă din cât mai multe sonde (variația P pe verticală va implica o variație a fracțiilor de lichid și de vapori
din cuprinsul zăcământului)
Recoltarea:
- din sonda
- de la suprafață (de la capul de erupție; de la separatorul principal)
Recoltarea probelor din sonda, se face de la nivelul perforaturilor și este valabilă doar în cazul zăcămintelor de țiței
aflate la presiuni superioare. Proba va consta în captarea unor singure faze fluide de la acest nivel. Daca P este sub
cea de început de vaporizare, sunt 2 posibilități (ambele contin erori):
1. gazele libere sunt immobile,  se va recolta mai multă fracție de lichid, respectiv mai puțina fracție de gaze
decât trebuie, și P de început de vaporizare determinată va fi mai mică decât cea reală
2. când gazele libere sunt mobile, va fi o fracție de lichid mai mică respectiv o fracție de gaze mai mare recoltată;
Fapt pentru care P de inceput de vaporizare va fi mai mare decat cea determinate.

In aceste cazuri este bine să se recolteze probe de la separatorul principal.


Recoltarea probelor de la suprafață: principalul criteriu în cazul acestor probe va fi rația gaze-lichid. Trebuie cunoscuta
P inițială de zăcământ, T inițială de zăcământ, P, T și o rație de gaze de la separator. Astfel se va ști raportul corect de
recombinare ce trebuie respectat pentru a știi ce fracție de vapori trebuie recoltată pentru o anumită fracție de lichid
data.
a. Recoltarea de la capul de erupție: astfel de probe se recoltează atât în cazul prezenței gazelor fără fracție
de lichid cât și în cazul gazelor cu fracție de lichid. Pentru gazele fără fracție, recoltarea se face direct prin
duza manometrului iar pentru celelalte se face printr un tub introdus pe sub capul de erupție.
b. Recoltarea de la separatorul principal: deoarece aparatura de recoltare este scumpă și extrem de sensibilă
se impune transvazarea probelor odată recoltate. Acest lucru se face cu ajutorul unor pompe speciale
prevăzute fie cu apă de zăcământ, fie cu Mercur.

B. Cercetarea propriu zisă (prin expansiunea în contact și expansiunea diferențială). Constă în transvazarea
hidrocarburilor din butelia de transport în celulă autoclave; aducerea autoclavei la T de zăcământ; efectuarea
cercetării propriu-zise prin mărirea volumului sistemului; observarea parametrilor de interes.
- expansiunea în contact = are ca specific păstrarea tuturor componenților, respective a tuturor fazelor din
sistem pe tot parcursul experimentului;
- expansiunea diferențială = în cazul acesteia se constată că faza nou apărută (faza vapori) este eliminată din
sistem pe parcursul cercetărilor experimentale.
Curs 7 – Proprietatile sistemelor de gaze cu condensat in conditii de zacamant

Sistemele de gaze cu condensat sunt alcătuite în proporție 50-80% Metan, componenți intermediari și o fracție de
componenți grei (care poate varia). Acest fapt va influența comportamentul stării de agregare și calitățea hidrocarburilor
extrase. Acest sisteme de hidrocarburi se diferențiază prin faptul că starea lor de agregare în condiții de zăcământ
suferă o transformare numită RETROGRADĂ.
In funcție de condițiile de zăcământ, probele de fluid se vor colecta diferit:
- dacă P de zăcământ este mai mare decât P de început de condensare a sistemului, atunci se vor lua așa
numitele probe de fund care respectă condițiile din zăcământ.
- când P de zăcământ este mai mică decât P de condensare a sistemului atunci probele de fluide se vor lua de
la separator.
Aceste tipuri de sisteme se studiază atât prin expansiunea în contact cât și prin expansiune diferențială.
Expansiunea diferențială - se observă că nu faza nouă apărută este eliminată din sistem (cea lichidă) și faza vapori
este evacuată astfel încât volumul sistemelor să se păstreze. Cele mai importante informații vor cuprinde:
- compoziția fazei lichide și poziția fazei vapori înainte și după această evacuare.
- variația volumului sistemului cu P
- variația fracției de lichid cu P
- P de început a condensarii
Atât P de început de condensare cât și P de început a vaporizarii sunt denumite presiuni de saturație (ele vor indica
acel moment cât sistemul va trece din stare monofazică în stare bifazica.

1 = P inițială de zăcământ
2 = P de început a condensarii
3 = P de final a condensarii
4 = P de final a vaporizarii
5 = P finală.

- în punctul 1, sistemul din punct de vedere


termodinamic se află în condiții supercritice dar pentru
simplificarea abordării practice este considerat a fi în stare
gazoasă;
- din punctul 1 până în punctul 2 sistemul rămâne în
stare monofazică observându se o destindere elastic
- în punctul 2 se observă apariția primei picături de lichid astfel că sistemul trece din stare monofazica in stare
bifazica
- procesul de condensare continua până în punctul 3 unde se înregistrează fracția maximă de lichid și fracția
minimă de vapori
- mai jos de punctul 3 se produce fenomenul de revaporizare a fracției de lichid, condensată pe porțiunea 2 3
până în punctul 4 unde și ultima picătură de lichid va trece în stare de vapori.
- sub punctul 4 sistemul se va găsi încă o dată în stare monofazica

Comportamentul retrograd constă în faptul că întreg sistemul se îmbogățește în fracție de lichid pe parcursul
2 3 iar pe parcursul 3 4 se răcește în acea fracție de lichid. O definiție mai cuprinzătoare asupra rației lichid
gaz se referă la cantitatea de gaze în condiții de zăcământ ce ar trebui extrase astfel încât la suprafață să
rezulte 1m3 de condensată.

Curs 8 – Proprietatile titeiurilor in conditii de zacamant


a) solubilitatea reciprocă a gazelor și țițeiului

1. condițiile inițiale de zăcământ


2. P de început de vaporizare și T de zăcământ - apare
faza vapori
3. condiții finale ale exploatării observații

Toate transformările stării de agregare referitoare la titeiuri


sunt NORMALE. Transformare normală = o vaporizare
continuă a fazei lichide, odată ce sistemul de hidrocarburi
atinge P de început de vaporizare.

Sistemul de hidrocarburi odată ce atinge punctul 2 va începe


să se îmbogățească în fază vapori. Această fază nouă
apărută va fi alcătuită din cei mai puțini solubil componenți în
faza lichidă. Solubilitatea componenților este dată de
similitudine moleculară a acestora. .

Faza vapori în cazul țițeiurilor volatile, în momentul individualizării va conține pe lângă metan o anumită
proporție de componenți intermediari și grei, dar acest lucru va fi observat doar în vecinătatea punctului critic
urmând ca pe măsură ce condițiile de P și T se depărtează de cele critice ieșirea, metanului să se stabilizeze
fără a mai fi observat și ceilalți componenți.

b) Rația de gaze în soluții = cantitatea de gaze solubilizate în fază lichidă


ce ar rezulta printr o expansiune în contact, în condiții de zăcământ a
1m3 cub de țiței în condiții de suprafață (țiței mort) metri cubi normali.
Având în vedere condițiile fizice la care se exprimă cele două volume,
unitatea de măsură a ratiei va fi dată de volumul de gaze aflat la
suprafață raportat la volumul pe care aceeași cantitate de gaze l-ar
ocupa în alte condiții.

c) factorii de volum
d) variația volumelor fazelor cu P
e) variația vâscozității cu P
f) variația densității cu P

Curs 9– Partea a II-A - Proprietatile rocilor collector. 1 Clasificarea rocilor de zacamant


Exista trei tipuri de roci:
a. Roci sursă de petrol: bogate în materie organică în urmă unui proces complex vor ajunge să constituie o
anumită gamă de hidrocarburi. Hidrocarburile pot fi generate odată ce Roca sursă va intra în “fereastră de
petrol” = anumite conditii de P și T menținute cu un anumit timp geologic astfel încât materia organică
preexistentă să poată suferi toate transformările necesare până la stadiul final de hidrocarburi. In cadrul
conținutului de materie organică se va face diferența între materia organică de origine vegetală și cea de
origine animală (hidrocarburile fiind asociate exclusiv acesteia); roci magmatice, evaporitice, unii cărbuni.

b. Roci colector (magazine) - trebuie să îndeplinească două proprietați: 1. să prezinte spații goale, să fie
poroasă; 2. porii să fie comunicanți; să fie permeabilă, astfel încât fluidele să circule cu o mai mare sau mai
mică ușurință. Ex: nisipurile și gresiile, calcare și dolomite.

c. Roci protector sau ecran = rocile situate la partea superioară a rocilor collector; vor acționa ca o capcană
nepermițând hidrocarburilor să își continue mișcarea ascensională. (importanțe pt procesele de fixare și
fracturare hidraulică); ex: argile sau marne, calcare sau dolomite compacte.

Procese de formare și transformare a rocilor de zăcământ: Rocile detritice sunt formate prin dezagregarea
unor alte roci preexistente. Acestea sunt transportate pe distanțe mai mult sau mai puțin însemnate până ce
ajung în mediul de sedimentare. Odată ajunse în mediul de sedimentare asupra lor vor acționa diferite procese
ce vor avea ca finalitate geneza tipului petrografic corespunzător, însă chiar și după aceasta, procesele ce
acționează asupra rocii nu vor înceta (vor duce la schimbări de ale proprietăților acestei).

Exista 3 procese:
1. Singeneză = totalitatea proceselor fizice chimice și biologice ce acționează asupra materialului preexistent a unei
roci sedimentare pe tot parcursul transportului acesteia
2. Diageneza = totalitatea proceselor fizico chimice biologice ce vor transforma materialul preexistent în viitorul tip
petrografic sedimentar corespunzător
3. Epigeneza = totalitatea proceselor fizice chimice și biologice ce acționează asupra rocii ulterior genezei acesteia.
Aceata cuprinde compactarea (deformarea granulelor, rearanjarea particulelor, dizolvarea partiala a unor
minerale), fisurarea (proces de rupere a rocii; pe cale naturală consecință a mișcării seismice & pe cale artificială
- procese de fisurare sau fracturare), si dizolvarea și redepunerea mineralelor (constă între o uniformizare a alcătuirii
mineralogice a interiorului spațiului poros printr-o dizolvarea a celor mai solubile minerale și o depunere a celor mai
puțin solubile.
Curs 10 –– Compozitia mineralogica a rocilor de zacamant – Minerale argiloase

Mineralele argiloase sunt predominante în rocile protectoare și în rocile sursă de petrol și subordonate în rocile
collector. Clasificare:
- minerale cu structură TO; TOT; TO-TOT regulată (minerale de interstratificatie mixta); TO-TOT neregulată
(minerale de interstratificatie mixta)

1. Grupa caolinitului TO - acest mineral poate fi considerat cel mai stabil mecanic și fizico-chimic. Pentru această
grupă schimbul ionic este foarte redus prin urmare el prezentând cea mai mică mărire a volumului în contact
cu apa.
2. Grupa Illytului TOT - caracteristică: pachetele TOT sunt strâns legate între ele de 1 Ion de potasiu,  grupA
nu va prezenta o capacitate mare de umflare în raport cu apa.
3. grupa Montmorillonitului (TOT) - caracteristicA: pachetele nu mai sunt legate între ele.

Proprietățile mineralelor argiloase:


A). suprafața specific = aria tuturor particulelor dintre unitate de volum; stadiu avansat de fragmentare;
B) capacitatea mare de schimb ionic = schimburile ionice în mineralele argiloase sunt foarte intensă deoarece pot
avea loc un număr mare de substitutii neechivalente. Astfel ionul de siliciu poate fi substituit de ionul de aluminiu iar
ionul de aluminiu poate fi substituit de alți ioni (Fe, K, Mg, Na). Cu cât planele considerate a fi Infinite sunt mai mici cu
atât schimbul ionic o să fie mai intens. Dimensiunea particulelor cu cât este mai mică cu atât schimbul ionic este mai
intens.
C) Sorbtia unei mari cantități de apă - (3 forme de existență ale apei: apa de cristalizare ; apa externă si apa internă =
se situează între pachetele TO si TOT și este principalul argument pentru extinderea pe verticală a montmorillonitelor)
D) capacitatea mare de umflare
E) dispersia = desprinderea particulelor minerale și posibilitatea acestora de a se deplasa la nivelul spațiului poros.
Poate avea efecte nefaste asupra curgerii deoarece particulele se vor deplasa până la prima constrictive, blocând
curgerea și în amonte și în aval. Mineralele argiloase au 3 tipuri de dispersare: sub formă de particule; sub formă de
căptușeală; sub formă de punți.

Curs 12 – Porozitatea rocilor colectoare


Porozitatea = proprietatea unei roci de a prezenta spații goale, denumite pori. Convențional s-a hotărât că un por este
dat atât de spațiul dintre constricții cât și de spațiul dintre două modificări de secțiuni.

Clasificare:
1. Interconectivitatea porilor: poate sa fie absolute, efectiva si dinamica
2. Geneza: poate fi porozitate primară si secundara.
- P primară = spațiul de pori al unei roci ce a aparut concomitent cu geneza rocii.
- P secundară = spațiul de pori ce a apărut ulterior genezei rocii.

Denumiri ale porozității:


- nisipurile pot prezenta doar porozitate primară; porozitatea intergranulară se va referi mereu la spațiul de
pori al unui nisip;
- gresiile pot prezenta ambele tipuri de porozitate= porozitate duală
- porozitatea fisurala = se va referi exclusiv la spațiul de pori atribuit calcarelor și dolomitelor fisurate.

Porozitatea calcarelor și dolomitelor a fost subîmpărțită în alte trei entități, pe considerentul că în aceste roci curgerea
are loc din Matrice în fisură, din fisură în macrofisură, si doar apoi în gaura de sondă:
- porozitate matricială
- porozitate fisurala propriu zisă
- porozitatea macrofisurilor și a fracturilor

Suprafața specifică a rocilor = aria tuturor particulelor dintr-o unitate de volum (pentru nisipuri). Pentru gresii și calcare
și dolomite fisurate = aria interioară a porilor raportată la volumul brut al rocii.
Curs 13 – Structura spatiului poros din rocile colectoare

Structura spațiului de pori cuprinde forma si dimensiunea spațiului poros


In cazul celor 3 tipuri de roci utilizate, forma spațiului de pori este neregulată încât nu poate fi exprimată cu nicio figură
geometrică cunoscută; pentru simplificarea ecuațiilor de curgere se folosește cea mai simplă formă geometrică, cea
de cilindru; în câteva cazuri izolate se folosesc racorduri, trunchiuri de con, prisme.

Forme geometrice ale spațiului poros: cilindru, record, trunchi de con, succesiune de trunchi de con, sinusoide, prismă
triunghiulară, pătratică.

Dimensiunea porilor sunt utilizate mai multe aspect:


- distribuția pe dimensiune a porilor (scop: de a împărți spațiul poros pe clase de dimensiuni, cu scopul de
a vedea dacă acesta este sau nu este uniform dimensional); Metode: m. injectiei cu mercur - subestimata, m.
cuantimetrica (taierea probei in sectiuni subtiri - supraestimata)
- gradul de interconexiune = numărul de pori cu care un anumit por are legătură atât în aval cât și în amonte
- gradul de accesibilitate
- indicele structural de dificultate = oferă informații privitoare la curgere în sensul că o valoare mare a acestuia
va indica o curgere greoaie
- tortuozitate (gradul de întortochere) = lungimea unui canal poros între două puncte raportată la cea mai scurtă
distanță posibilă dintre acelea doua; oferă informații legate de curgere în sensul că o tortuozitate mare va
presupune o curgere greoaie

Curs 15 – Partea a IIIA – Fenomene de interactiunie in zacaminte de hidrocarburi - Interactiunea Fluid - Fluid

Interacțiunea fluid – fluid:


a) faze de interfață / suprafețe de reparație
b) tensiunea interfaciala
c) diferență capilară de presiune
d) ascensiunea capilară

a) faze de interfață / suprafețe de reparație: In cazul contactului a două fluide pot exista 3 situații:
- situația în care se petrece un transfer nelimitat de masa (fluide complet miscibile)
- situația în care există un transfer limitat de masă (fluide parțial miscibile)
- situația în care nu se petrece niciun transfer de masă (fluide nemiscibile); în acest caz ele vor fi precis
delimitate de o fază de interfață.

In faza de interfata se găsesc molecule ce aparțin ambelor fluide  diferite forțe de atracție și respingere între
molecule, rezultanta acestora fiind un echilibru a fazei de interfață;

Tensiunea interfaciala = energia liberă de suprafață ce duce la modificarea ariei interfeței cu o unitate. Aceasta poate
fi privita ca o forță ce acționează tangențial pe suprafața meniscului astfel încât să producă o discontinuitate de o
anumită lungime pentru a face loc moleculelor să intre în această zonă. In toate cazurile tensiunea interfaciala scade
odată cu creșterea temperaturii si depinde de fazele fluide aflate în contact

Tensidele = sunt componente foarte importante în diminuarea tensiunii interfaciale. Au proprietatea de a fi solubile
simultan în gaze și apă, fiind alcătuite din molecule cu o parte polară solubil în apă și o parte liniară de forma unei
catene.

Diferența capilară de presiune = fazele de interfață au proprietatea de a prezenta tensiune interfaciala o dată ce sunt
ajunsei în spații capilare. Având în vedere dimensiunea spațiului poros, se observa că principala consecință a diferenței
capilare de presiune = ascensiunea capilară.

Curs 17 – Starea de saturatie la scara Micro

Se referă la modul în care cele trei faze fluide (apă țitei, gaze) se găsesc poziționate la nivelul spațiului poros.
Ințelegerea stării de saturație la scară micro - se pornește de la conceptul de fază umezitoare, respectiv neumezitoare
și se introduc două noi concept: faza continuă respectiv discontinuă și fază stabilă respectiv nestabilă
Prin stabilitate, respectiv nestabilitate se înțelege dificultatea cu care cele două faze pot fi puse în mișcare, respectiv
modificarea dispunerii ambelor faze dacă este oprită curgerea.

Stabilitatea maximă a maselor se găsește pentru dispunerea pendulară și cea sub formă de dop.
Dispunerea inelară și dispunerea penduncură vor fi cele mai instabile dispuneri datorită ariei mari a interfeței, ce va
presupune energie liberă de suprafață mare. In cazul opririi curgerii din cele două dispuneri va rezulta dispunerea sub
formă de dop

Prin conceptul de continuitate / discontinuitate a fazelor se poate înțelege o unitate a acestora la nivelul spațiului poros
ce se menține pe distanțe relativ întinse.

Saturații ireductibile = în cazul dezlocuirii nemiscibile a unei faze fluide de către altă fază, faza dezlocuită nu va putea
fi eliminată în totalitate din spațiul poros. Aceasta se va găsi blocată în Microcapcane capilare acestea din urmă nefiind
altceva decât aranjamente ale spațiului poros prin care este favorizată blocarea uneia din cele două faze.