Simboliosmul

„Lacustră”
(de George Bacovia)
Simbolism
Simbolismul ul este curentul
curentul literar ap ărut în literatura literatura european
european ă în
secolul al XX-lea având ca obiectiv, promovarea unui concept modern de
poezie,
poezie, prin îmbogîmbogăţirea şi înnoir înnoirea ea liricii
liricii. Apare ca reacţie la parnasian parnasianism,ism,
curent caracterizat de valorizarea formelor stilistice.
Denumirea
Denumirea curentului
curentului de simbolis simbolism m a fost dat dat ă de Jean Jean Moréas
Moréas care publică în
„Le Figaro” articolul „Le symbolisme” symbolisme” ,considerat a fi manifestul literar al
simbolismului.
Amintim, de asemenea, simbolişti precum St. Mallarme, P. Verlaine, A.
Rimbaud, R. M. Rilke, E.Montale, G. Ungaretti, Al. Macedonski, D.Anghel, I.
Minulescu, G. Bacovia., precum şi pe Charles Baudelaire.Acesta din urm ă
public
publică „Florile
„Florile răului” înaintea
înaintea operelo
operelorr celorcelor de mai mai sus,
sus, fiind
fiind considerat
considerat
precu
precursrsor
orulul sim
simbobolis
lismu
mulu lui,i, dato
datori ritt ă tr ăs ături
turilolorr prez
prezen ente.
te.
Ca trăsături turi ale
ale acestu
acestuii cur curen entt ami
amint ntim
im cultivarea simbolurilor şi
corespondenţelor senzoriale ( vizuale, auditive, olfactive), sinesteziile ( mai mai
multe senzaţii în mai puţine cuvin cuvinte), te), cu orice fel de combina combinaţie( la G. BacoviaBacovia
 întâlnim
 întâlnim „audi
„audiţie colorat
colorată”, la T.Arghezi,
T.Arghezi, „lavandă sonoră”), organiz organizarea
area loigcă
lipseşte( idealul poeziei simboliste fiind acela de a sugera), sugera), cultivarea unei
muzi
muzicacali
littăţi int
inter
erio
ioar
are,
e, ce red redă poez
poezie ieii o for
forţă evoca
evocato toar
are,e, bazâ
bazândndu-
u-se
se pe
receptarea
receptarea muzical
muzicală a lumii.lumii. Simboliştii
Simboliştii proclam
proclamă cultul cultul eului:
eului: sugereaz
sugereaz ă
nuan
nuanţele cele cele mai
mai subtil
subtile e ale stărilor
rilor sufle
sufleteşteşti
ti şi refle
reflect ct ă nevroz
nevrozele,
ele, mister
misterul,ul,
obsesiile, morbidul şi lugubrul.
Natu
Na tura
ra es
estete văzutzută cu ochi ochiii citad
citadin inul
ului
ui;; inves
investi tigh
ghea
eazz ă o nou
nouă lume
lume
specific
specifică, cu taverne, târguri târguri provinciale,
provinciale, triste, triste, melancolic
melancolice, e, curpinse
curpinse de
spleen( îl putem
putem numinumi sictirul balcanic, ce ofer ă stare de monotonie, de plictis,
element aproape definitoriu al simbolismului). simbolismului).
Expr
Exprimimă nost
nostal
algi
giaa plec
plecărilorilor,
r, a c ăl ătorii
toriilolorr imag
imagin inar
are e spre
spre ţinut
inutur
urii înde
îndep p ărtate,
rtate,
predilecţia pentru
pentru voiajul
voiajul vag, nedefinit, pentru pentru evadare.
Simbol
Simbolism
ismul ul se decl
declar ară împotr
împotriva iva expr
exprim imării disc
discursursiveive,, a discrip
discrip ţiei preci
precise se şi
şi
prozaice, respingând naturalismul şi retorismul romantic, textul fiind în strâns ă
leg
legătur
tură doar
doar cu sta stare
reaa poe
poetu tulu
lui.
i.
Apare obsesia culorilor alb, negru, violet şi a unor instrumente, precum,
clavirul,
clavirul, vioara, harpa,
harpa, pianul
pianul şi armoniarmonica. ca. Se observ
observă întrepătrunderea trunderea
culorilor cu imaginile olfactive şi auditive ( „Parfum, culoare, sunet, se
 îngân şi-şi r spund”).
ă ăspund”).
 În poezia
poezia simbo
simbolist
listă se maimai cultiv
cultivă şi versul
versul liber, lipsit de rimă şi ritm, ritm, dar care
are un rtim al ei, corespcorespun unzzător gândir
gândiriiii şi şi trăirii
irii fiec
fiec ărui poet
poet în parte.
parte.
Printre
Printre temele şi motivele motivele simbolissimboliste te se remarc
remarc ă plumbul,
plumbul, ploaia
ploaia (o
desf
desfăşura
şurare re mono
monoto tonnă şi obseobseda dan nt ă, a acc
ccen
entu tuân
ând d sin
singu
gurr ătate
tatea a cos
cosmimicc ă),
singurătatea, moartea,
moartea, motivulmotivul golului,
golului, motivul
motivul agoniei,
agoniei, târgul provincial,
nevroza, descompunerea materiei, apocalipsa, spaima, panica, groaza,
exotismul, zborul frânt şi multe altele.
George Bacovia a fost unul dintre românii forma formaţi la şcoala
simbolism
simbolismului ului literar
literar francez
francez şi deşi la început început este v ăzut ca poet minor minor de
critic
critică liter
literarară, vava cuno
cunoaş aşte te tre
treptptatat o rece
recept ptar
aree fav
favororababil
ilă, mer
mergâ
gând
nd pân
până la

1
recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei
mai importanţi poeţi din poezia română modernă.
Poezia intitulată „Lacustră" apare în volumul de debut („Plumb" - 1916)
şi concentrează mai multe motive specifice, precum ploaia, noaptea,
singuratatea, somnul, coşmarul, golul, pr ăbusirea.
 Titlul poeziei se substantivizează din adjectiv şi îndreapt ă cititorul c ătre
locuinţele lacustre, locuință clădită pe stâlpi la suprafața apei unor lacuri, în
zone defavorizate unde populaţia este nevoită să locuiască astfel. Ea devine
semnul unei societăţi primitive, arhaice şi reprezint ă atât simbolul central, cât
şi un motiv şi laitmotiv.
 Tema operei ilustrează condiţia nefericit ă a eului liric, printr-o stare de
disperare apăsătoare şi sufocant ă, într-o societate supus ă degrad ării morale şi
materiale, în care nu poate regăsi decât inadaptabilitate.
Structura compoziţională este bipartită, prima şi ultima strof ă
reprezentând prima parte, iar celelalte două, cea de a doua parte.
Prima parte stabileşte cadrul material, exterior, dominat de monotonie, de
spleen, instabilitatea vieţii şi sunt susţinute de verbele la gerunziu ce
accentuează caracterul repetitiv, iar cea de a doua parte prezintă spaţiul
interior, sufletesc terorizat de ploaie incapacitatea de a se conecta la
realitate, la societate, dar şi o spaimă, o fric ă fa ţă de acestea.
Prima strofă se regăseşte aproape integral în ultima, ceea ce subliniaz ă
starea continuă de disperare, de permanentă dezolare, pozi ţionarea în etern,
iar ca motive se regăsesc cel al plânsului, al ploii şi cel al lacustrei, care poate
fi considerată şi metonimie.
Starea sugerată de imaginea ploii este amplificată de locuţiunea adjectivală
„de atâtea nopţi”, iar ploaia este distrugătoarea materiei atunci când „aud
materia plângând”, fiind hiperbola personificatoare a strofei.
Finalul primei strofe , „Sunt singur şi ma duce-un gând / Spre locuin ţele
lacustre", constituie un refren, care se repetă la sfârşitul poeziei. Utilizarea
acestei repetitii şi muzicalitatea în tonuri minore a textului („plouând" /
„plângând" / „gând") sunt elemente simboliste.
Strofa a doua conţine simboluri precum cel al piloţilor pentru piloni, al
ploii, al podului, al apei, care reflect ă starea de nevroză, de iritare, provocată în
prima strofă de plânsul şi dezagregarea materiei, şi se corelează cu spaimă,
sentimente generate de pericolul iminent: „În spate mă izbeşte-un val”. Panica
ce ia amploare este amplificată de motivul somnului prin versurile „Tresar prin
somn şi mi se pare/ Că n-am tras podul de la mal”, prin care neapartenen ţa la
realitate devine clară şi poziţionează eul liric într-un „coşmar”. Ultimul vers al
strofei a doua transmite frica de conexiunea cu ceilal ţi oameni, dar ia naştere
ambiguitatea, datorită dublului sens, c ăci nu se ştie care este motivul pentru
care eul liric este speriat de societate.
Strofa a treia reprezintă climaxul liric al poeziei, prin viziunea
apocaliptică la care se ajunge printr-o sum ă a trăirilor eului liric, amplificat ă de
nelinişte, de singurătate, proiectat ă în eternitate, căci „Pe aceleaşi vremuri mă
găsesc”, unde lumea dispare şi devine neant, ceea ce tinde spre exasperare.
Sintagma „golul istoric” reprezintă metafora hiperbolic ă esenţială a poeziei, un
nontimp, lipsa vieţii, dominate de sentimente precum angoasa, teama, frica.
Aici simbolismul poate fi depăşit în favoarea expresionismului, datorit ă creşterii
stării de angoasă, dar şi a imaginii dinamice şi hiperbolice a pilo ţiilor.
Prăbuşirea acestora, sub acţiunea distrugătoare a apei este asemănat ă cu

2
prăbuşirea Universului, iar încordarea îşi face simţit ă prezen ţa şi preconizeaz ă
apropierea sfârşitului.
Ultima strofă o reia simetric pe prima, în afar ă de versul al doilea, care
se realizează ca o prelungire a primului catren: „ Tot tresărind, tot aşteptând”.
Adverbul „tot” aduce o hiperbolizare a stării pe care eul liric o suferă în mod
continuu.
Simbolurile prezente în poezie, pe lângă cel al lacustrei, sunt al podului,
al piloţiilor, iar ca motive se regăsesc cel al ploii, al apei, al somnului, al
plânsului. Pe lângă acestea poezia este simbolistă prin sinestezii („De-atâtea
nopţi aud plouând/Aud materia plângând” sau „În spate mă izbeşte-un val”),
corespondenţe (valorile sunetelor închise „i”, „î”, asocitate sentimentului de
monotonie, de disperare din prima, respectiv ultima strof ă, asociat ă culorilor
albastru, gri, negru), dar şi sugestiie angoasei, inadapt ării, c ăderii în timp, care
reflectă toată gama de trăiri sufleteşti provocate de frică.
Din punct de vedere fonetic frecvenţa vocalelor „a”,”o”,” u” sugerează
,

plânsul universal, tristeţea, ultimele două fiind vocale închise. Măsura

versurilor este de opt silabe, ritmul iambic, iar în prima şi în ultima strof ă,
monorima se realizează prin intermediul silabei „ -ând”, ceea ce sugerează
plânsul materiei
La nivel morfologic, se remarcă abundenţa verbelor la prezent: „ aud”,
„sunt”, „mă duce”, „dorm”, „mă izbeşte”, „tresar”, „mi se pare”, „se întinde”,
„mă găsesc”, „simt”, „se prăbuşesc”, ce sugerează caracterul general, de
adevăr absolut, sentenţios, dar are şi rol actualizator. Gerunziile „ plouând”,
„plângând”, „tresărind”, „aşteptând”, sugerează continuitatea sentimentelor,
prelungirea la infinit a stării de disperare, de triste ţe.
Pentru romantici, absolutul este folosit ca reper, în schimb, la simbolişti
această modalitate nu este pronunţată, observându-se doar lipsa iremediabil ă
de speranţă, mişcarea producându-se pe orizontal şi în jos; nu există raportare
la transcendent, reverberaţii cosmice, sau titanism. In poezia bacovian ă
ruperea se face antic, existenţial, în planul suferin ţei; nu există nimic titanic,
nimic abstract, fiind doar o victimizare pe care o asumă eul simbolist.
 În cadrul discuţiei despre simbolism se amintesc şi cele trei tipuri, pe
care acesta le poate lua, pentru simbolismul românesc: cel al tatonărilor, cu
influenţe parnasiene şi cel retoric.
Primul tip de simbolism este caracterizat prin întrep ătrunderea
romantismului şi simbolismului, iar ca reprezentant, amintim pe A.Macedonski,
un om de seamă al literaturii române, dar care în ciuda a ceea ce îşi propunea,
scria romantic.
Simbolismul cu influenţe parnasiene, accentul fiind pus pe formă, rimă,
ritm, unde sentimentul ajunge unul de ordin clasic, se reflect ă în operele lui
S.Petică, D.Anghel, M.Săulescu. Aceştia au cultivat opere cu o tematică
citadină, simbolistă.
Cel din urmă tip, simbolismul retoric îl are ca reprezentant pe Ion
Minulescu şi este mai transparent, aducând o formă simbolist ă francez ă, o
poezie cu toate elementele de atmosferă.
Apare motivul mirodeniei, exostismul, se face sim ţit ă o lume condimentat ă, cu
mirosuri, cu arome.
Printre poeziile bacoviene se înscrie şi poezia „Plumb”, unde accentul se
pune pe condiţia poetului într-o societate meschină, lipsită de moravuri,
superficială şi care nu îl înţelege, fiind neputincioas ă s ă aprecieze adevăratele

3
valori. Aceasta poate fi asemănată cu poezia „Lacustr ă” , fiind un vis urât un
coşmar existenţial.
Aşadar, George Bacovia este un simbolist român „autentic”, datorit ă
stilul său specific, prin care depăşeşte formula simbolist ă, fie înspre
expresionism (revoltă împotriva realismului sau naturalismului, o c ăutare a
unei realități psihologice sau spirituale), fie modernism, fie prin elemente
romantice sau parnasiene.
Ca să conchid, G.Bacovia a creat o poezie înscrisă în simbolismul
european prin atmosfera, procedeele folosite, cromatica, muzicalitatea,
definindu-l pe poet ca fiind „pictor în cuvinte şi compozitor în vorbe”
(M.Petroveanu). Şi de asemenea, aşa cum a menţionat şi Titu Maiorescu,
poezia interbelică nu ar fi putut lua naştere făr ă crea ţiile eminesciene, care vor
rămâne alături de cele bacovinene de-a lungul anilor în istoria poporului
român.

Bibliografie

• Mircea Martin, Elisabeta Lăsconi Roşca, Carmen Ligia

Rădulescu, Rodica Zane – „Limba şi literatura română-
Manual pentru clasa a XI-a”, editura Art, 2006,
pagina 201
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Expresionism
• http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/341/0/Eseu--
Lacustra-de-George-Bacovia