Sunteți pe pagina 1din 13

LP 10

PREGATIREA, ASISTAREA, EFECTUAREA EXPLORARILOR SPECIFICE BOLNAVILOR CU AFECTIUNI ALE


APARATULUI RENAL

I. Sondajul si spalatura vezicala


II. Punctia vezicii urinare
III. Explorari paraclinice: 1. radiografia simpla
2. pielografia
3. urografia
4. cistografia
5. cistoscopia
IV. Explorari functionale renale: 1. proba de dilutie si de concentratie a urinei
2. probele eliminarilor provocate
V. Explorarea renala cu izotopi radioactivi

I. SONDAJUL SI SPALATURA VEZICALA.

Sondajul vezical = introducerea unei sonde sau cateter, prin uretra, in vezica urinara.

Scop; a) explorator = recoltarea unei cantitati de urina pentru examene de laborator;


b) terapeutic = golirea continutului (daca acesta nu se produce spontan);
- depistarea unor modificari patologice ale uretrei si vezicii urinare;
- executarea unor procedee de tratament prin sonda.

Materiale necesare: - tava medicala;


- stativ cu 1-2 eprubete sterilizate, cu dop de vata (pentru urocultura);
- mediu de cultura in functie de germenii cautati;
- doua sonde sterile (una de rezerva) de metal nichelate sau de sticla, lungi de 15 cm;
- ser fiziologic steril;
- casoleta mica cu tampoane de vata sterile;
- sticla cu oxicianura de mercur 1/5.000;
- casoleta mica cu manusi de cauciuc sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- musama si aleza;
- doua pense sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- materiale pentru toaleta organului genital externe (sapun, lubrefiant – ulei de parafina steril).

A. SONDAJUL VEZICAL AL FEMEII

1. Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare:

1.1. Se pregatesc instrumentele si materialele necesare.


1.2. Se transporta langa bolnava materialele si instrumentele pregatite.

2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavei:

2.1. Se anunta bolnava si i se explica necesitatea tehnicii.


2.2. Se anunta bolnava sa nu manance.
2.3. Cand se efectueaza in salon, se izoleaza patul bolnavei cu un paravan.

1
2.4. Se asaza musamaua si aleza.
2.5. Se asaza bolnava in decubit dorsal, cu genunchii ridicati si coapsele indepartate (pozitie ginecologica).
2.6. Se indeparteaza perna de sub capul bolnavei, iar patura se ruleaza la picioare.
2.7. Se acopera bolnava lasand accesibila numai regiunea vulvara.
2.8. Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavei.
2.9. Se efectueaza toaleta regiunii vulvare cu apa si sapun

3. Efectuarea tehnicii

3.1. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun si dezinfectare cu alcool.


3.2. Se pun manusile sterile de cauciuc.
3.3. Asistenta se aseaza in partea dreapta a bolnavei si cu policele si indexul mainii stangi se indeparteaza labiile si se evidentiaza
meatul urinar.
3.4. Cu un tampon imbibat in oxicianura de mercur 1/5.000. se sterge orificiul uretral de sus in jos, in directia anusului si nu
invers; tamponul se utilizeaza pentru o singura stergere!
3.5. Operatia se repeta de 2-3 ori.
3.6. Cu o pensa se scoate sonda, se prinde intre degete mediu si inelar ale mainii drepte si se lubrifiaza in intregime cu ulei steril.
3.7. Sonda se orienteaza cu ciocul inainte si in sus, tinand-o ca pe un creion in timpul scrisului.
3.8. Se introduce sonda in uretra la o adancime de 4-5 cm cu varful cudurii spre simfiza pubiana.
3.9. Paralel cu inaintarea sondei se coboara extremitatea externa a sondei, printr-o miscare in forma de arc. Scurgerea urinei
confirma prezenta sondei in vezica. Primele picaturi de urina se scurg in tavita renala si in continuare se goleste vezica
intr-un recipient pregatit sau se recolteaza potrivit scopului (hemocultura, examene biochimice etc.).
3.10. Se inchide cu degetul orificiul extern al sondei si se indeparteaza sonda prin miscari inverse celor cu care s-a introdus.
3.11. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun!

4. Ingrijirea bolnavei dupa tehnica.

4.1. Se efectueaza toaleta regiunii vulvulare.


4.2. Bolnava va fi supravegheata in repaus la pat.

B. SONDAJUL VEZICAL LA BARBAT

1. Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare:

1.1. Se pregatesc instrumentele si materialele necesare.


1.2. Se transporta langa bolnav materialele si instrumentele pregatite.
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:
2.1. Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii.
2.2. Se anunta bolnavul sa nu manance.
2.3. Cand se efectueaza in salon, se izoleaza patul bolnavului cu un paravan.
2.4. Se asaza musamaua si aleza.
2.5. Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, cu picioarele intinse si usor indepartate
2.6. Se indeparteaza perna de sub capul bolnavului, iar patura se ruleaza la picioare.
2.7. Se acopera bolnavul lasand accesibila numai regiunea genitala
2.8. Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavului.
2.9. Se efectueaza toaleta regiunii genitale cu apa si sapun.
3. Efectuarea tehnicii
3.1. Spalare pe maini cu apa si sapun; apoi se imbraca manusi de cauciuc.
3.2. Se spala bine glandul cu apa si sapun si se dezinfecteaza meatul urinar cu ser fiziologic si tampoane cu oxicianura de mercur.
3.3. Cu mana dreapta inmanusata se prinde sonda si se lubrifiaza in ulei de parafina steril, in intregime..
3.4. Cu mana stanga se intinde bine penisul la verticala si se introduce in meat sonda, cu curbura spre simfiza pubiana, circa 12
cm.
3.5. Cand sonda a ajuns in vezica, incepe sa curga urina care se capteaza in tavita renala, recipient sau eprubete..
3.6. Cand vezica s-a golit, sonda se indeparteaza, extremitatea externa comprimandu-se..
3.7. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun!.
3.8. Se noteaza in foaia de observatie sondajul, data, ora, cantitatea de urina recoltata si numele celui care l-a efectuat.
4. Ingrijirea bolnavului dupa tehnica.
4.1. Se efectueaza toaleta si se imbraca bolnavul.
4.2. Se schimba lenjeria de pat, daca s-a patat cu urina.
5. Reorganizarea locului de munca.
5.1. Se curata riguros si se spala cu apa curenta, instrumentele folosite.
5.2. Dupa indepartare, se verifica daca sondele – in cursul sondajului – (cele de sticla) nu s-au rupt si daca fragmentele de sticla
nu au ramas in uretra sau vezica.
5.3. Se asaza instrumentele folosite in solutie dezinfectanta pana la sterilizare, iar celelalte materiale se pun la locul lor.

2
C. SPALATURA VEZICALA

Spalatura vezicii urinare = introducerea unei solutii medicamentoase, prin sonda uretrala, in vezica urinara, cu scopul
indepartarii exsudatelor patologice rezultate din inflamatia peretilor vezicii..
Materiale necesare: - tava medicala;
- stativ cu 1-2 eprubete sterilizate, cu dop de vata (pentru urocultura);
- mediu de cultura in functie de germenii cautati;
- doua sonde sterile (una de rezerva) de metal nichelate sau de sticla, lungi de 15 cm;
- ser fiziologic steril;
- casoleta mica cu tampoane de vata sterile;
- sticla cu oxicianura de mercur 1/5.000;
- casoleta mica cu manusi de cauciuc sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- musama si aleza;
- doua pense sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- materiale pentru toaleta organului genital externe (sapun, lubrefiant – ulei de parafina steril).
- seringa Guyon sau irigator prevazut cu ramificatie in T a tubului de cauciuc, cu robinet, instalat pe stativ;
- solutie de injectat (pentru spalatura) circa 1 l, incalzita la temperatura corpului (ser fiziologic, solutie rivanol 0,1-
2% ; solutie de nitrat de argint 1-4%o ; acid boric 3%).

Tehnica incepe cu efectuarea sondajului vezical (la femeie sau la barbat).


Dupa efectuarea sondajului evacuator, la sonda se adapteaza seringa guyon si se introduc lent 80-100ml solutie, fara sa destinda vezica.
Se retrage seringa si se asteapta sa se scurga lichidul introdus.
Se repeta operatia de cateva ori pana cand se scurge lichid clar.

ATENTIE!
Dupa fiecare spalatura, capatul liber al sondei se asaza pe o compresa sterila pana la reumplerea seringii.

Instilarea substantelor medicamentoasein vezica urinara

 se face cu ajutorul unei seringi adaptate prin intermediul unui tub de cauciuc la sonda vezicala
 introducerea se face incet ‘ avand grija de cant si concentratia prescrisa de medic.

Drenarea vezicii urinare

 in unele cazuri este necesar ca sonda vezicii sa ramana pe loc sub forma de sonda permanenta , sau sonda a’ demeure,
dandu-se posibilitatea ca urina sa se evacueze permanent, astfel incat vezica urinara sa ramana in stare de repaus.
 sondele utilizate a’ demeure trebuie sa fie moi sis a nu depaseasca o grosime de 15-16 grade Charierptr a preveni escarele
mucoasei uretale.
 Ptr femei se pot utilize sonde Pezzer, Malecot, Casper, care prezentand cate o umflatura la capatul lor , se fixeaza in mod
automat in vezica.Este preferata insa sonda Folley, care se poate utilize si la barbate , in lipsa ei se pot utilize sondele Nelaton sau
Thiemanncare se fixeaza cu ajutorul benzilor de leucoplast.
 Conditia esentiala a bunei functionari a unei sonde permanente este ca orificiul intern al sondei sa fie imediat deasupra
orificiului uretral al vezicii.
 Verificarea pozitiei corecte a sondei pemanente se face prin introducerea in vezica a unei cant de lichid , ce trebuie sa se
reintoarca prin sonda intr-un flux continuu .Daca eliminarea lichidului se face sacadat, atunci orificiul intern al sondei se afla prea
sus, urina va stagna in vezica, pana cand va ajunge la nivelul orificiului sondei- eliminarea va fi sacadata.
 Sonda pemanenta tip Folley poate fi mentinuta pe loc 7-14 zile
 Sondele confectionate din cauciuc , nu vor fi lasate pe loc mai mult de 24-48 de ore .
 Urina care se evacueaza prin sonda permanenta va fi colectata
- intr-un sac colector de material plastic, ce poate fi fixat de coapsa bv sau imbracamintea sa ;
- sau intr-un urinar de sticla.
Tehnica se incheie ca si sondajul vezical.

OBSERVATII:
 Sondajul vezical si spalatura vezicala se executa in conditii de asepsie riguroasa a materialelor, mainii si manevrelor.
 In cazul aparitiei unei rezistente in timpul sondajului, sonda se retrage si nu se forteaza (se pot produce traumatisme si cai false).
 Recoltarea urinei se face in vase sterilizate, in absenta oricarei substante straine pentru a impiedica fermentatia urinei care ar genera
rezultate false ale examinarilor.
INCIDENTE SI ACCIDENTE:
 Astuparea sondei se datoreaza cheagurilor de sange intravezicale (sonda se destupa prin insuflare de aer sau cativa ml de solutie
dezinfectanta).
 Traumatisme, hemoragii si infectii.

3
II. PUNCTIA VEZICII URINARE

Punctia vezicii urinare = golirea continutului vezicii urinare prin introducewrea unei canule pe cale transabdominala. Denumita
si punctie suprapubiana, ea este o interventie de urgenta, care se practica in cazul unei retentii acute de urina la care nu se poate efectua
sondajul vezical. Se efectueaza numai cand exista pericolul rupturii vezicii urinare prin supradistensia peretilor ei.
Scop: terapeutic
Materiale necesare:
- seringa de 5-10ml cu 1-2 ace (pentru anestezie locala);
- pensa sterila;
- solutie de novocaina 1-2%;
- alcool sau alcool iodat si tinctura de iod;
- un trocar subtire sau 1-2 ace de seringa de 10-12 cm cu mandren sterilizate;
- 1-2 tavite renale;
- un cilindru gradat de 1.000 ml; 2-3 eprubete uscate si etichetate; musama si aleza curate;
- perna tare (pentru asezat sub bazinul bolnavului);
- comprese sterile si leucoplast (pentru pansamentul locului punctiei).
1. Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare:
1.1. Se aleg materialele necesare si se sterilizeaza.
1.2. Se aduc materialele pe masuta de tratamente in salon, langa patul bolnavului.
2. Pregatirea bolnavului:
2.1. Se anunta bolnavul, informandu-l despre necesitatea efectuarii tehnicii.
2.2. Bolnavul sta in decubit dorsal.
2.3. Se asaza o musama si o aleza curata, iar sub bazin se introduce o perna tare..
2.4. Se rade regiunea suprapubiana si se spala cu apa si sapun.
2.5. Regiunea se dezinfecteaza cu alcool si se badijoneaza cu tinctura de iod.
3. Efectuarea tehnicii
3.1. Se pregateste seringa incarcandu-se cu solutie novocaina pentru anestezie locala efectuata de catre medic.
Anestezia locala se instaleaza in 5-10 min.
Punctia se va executa deasupra marginii superioare a simpfizei pubiene, pe linie mediana.Deasupra acestui punct, cu aprox.
1cm , se patrunde brusc si energic vertical sau usor oblic in jos spre simpfiza, in cavitatea vezicii urinare pana la o
profunzime de 4-6cm.
3.2. Se ofera medicului pensa pentru alegerea acului de punctie.
3.3. In timpul punctiei, se pastreaza mandrenul in conditii sterile de catre asistenta, pana la terminarea drenajului urinei.
3.4. Se recolteaza urina in tavite renale, din care se colecteaza in cilindrul gradat.
3.5. Se recolteaza urina in eprubetele pregatite, direct din canula, pentru examenele de laborator.
3.6. Dupa indepartarea acului, se aplica un pansament steril, care se fixeaza cu romplast.
3.7. Se completeaza formularul pentru examinarile de laborator.
3.8. Se determina cantitatea si densitatea urinei evacuate.
4. Notarea punctiei
4.1. Efectuarea punctiei se noteaza in foaia de observatie cu data, cantitatea de urina evacuata si numele medicului executant.

ACCIDENTE:
- Hemoragia intravezicala se previne prin golirea lenta si incompleta a vezicii;
- Astuparea cu flocoane de fibrina sau tesuturi detasate in timpul punctiei (se desfunda cu mandrenul acului).
- Punctie negativa: cand peretele abdominal este prea gros si acul n-a patruns suficient de profund. In acest caz se
impinge acul mai profund

III. EXPLORARI PARACLINICE

Explorarea radiologică a rinichilor şi căilor urinare efectuată prin radiografie renală simplă, pielografie, urografie, cistografiei
arteriografie, retropneumoperitoneu şi altele este deosebit de importantă pentru stabilirea diagnosticului îmbolnăvirilor acestora; de
asemenea, ea este un mijloc de evaluare a metodelor de tratament utilizate, medicale sau chirurgicale, ajutînd la ameliorarea rezultatelor
obţinute.

Scop:a) explorator- evidenţierea conturului rinichilor, cavităţilor pielocaliceale ale acestora, precum şi a căilor urinare.

III. 1. RADIOGRAFIA RENALA SIMPLA

Radiografia renală simplă - explorare radiologică fără substanţe de contrast care poate evidenţia conturul şi poziţia rinichilor, calculii
renali, ureterali sau vezicali radioopaci (care conţin săruri de calciu).

4
Materiale necesare:
-cărbune animal;
-ulei de ricin;
-materiale necesare efectuării unei clisme evacuatorii :
1. Pregătirea materialelor necesare.
1.1. Se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
2. Pregătirea psihică a bolnavului.
2.1.Se anuntă bolnavul si i se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului.
2.2.Se explică bolnavului tehnica investigaţiei si regimul alimentar necesar pentru reuşita acesteia.
3. Pregătirea alimentară a bolnavului.
3.1. Cu 2-3 zile înaintea examinării, bolnavul va consuma un regim uşor de digerat, fără alimente care dau reziduuri multe si
conţin celuloza (fructe, legume şi zarzavaturi: paste făinoase, pîine) şi ape gazoase.
3.2. In ziua precedentă examenului, bolnavul v-a consuma un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă negazoasă).
3.3. In seara precedentă, bolnavul va consuma o cana cu ceai şi pîine prăjită.
3.4. In ziua de examinare bolnavul nu mănâncă si nu consumă lichide înaintea examenului.
După examen, bolnavul poate consuma regimul său obişnuit.
4. Pregătirea medicamentoasă a bolnavului.
4.1. Cu două zile înaintea examinării se administrează cărbune animal şi Triferment cîte două tablete de 3 ori pe zi.
4.2. In seara precedentă zilei de radiografie se administrează două linguri de ulei de ricin.
4.3. In dimineata zilei examinării se efectuează o clismă cu apă caldă.
Aerul din tubul irigatorului trebuie să fie complet evacuat pentru a nu fi introdus în colon.
4.4. Inaintea executării radiografiei bolnavul îşi va goli vezica urinară (sau i se efectuează un sondaj) şi se controlează
radioscopic daca mai exista aer in intestin.
5. Participarea la examen.
5.1. Bolnavul este condus la serviciul de radiologie.
5.2. Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi va fi aşezat în decubit dorsal lateral, sau in ortostatism pe masa radiologică.
5.3. După efectuarea radiografiei bolnavul este ajutat să se îmbrace, să se reîntoarcă în salon unde va fi instalat comod in pat.
In caz de urgentă, radiografia se poate executa fără pregătire prealabila a bolnavului, dar reuşita este îndoielnică.

III. 2. PIELOGRAFIE

Pielografie –radiografierea rinichiului dupa opacifierea cavitatilor renale prin introducerea subst. de contrast in bazinet pe cale
ascendenta.
Opacifierea se face printr-o sonda cu care se inainteaza pana in ureter sub controlul citoscopului
Materiale necesare:
 materiale necesare pentru o radiografie renală simplă;
 substanţă de. contrast - Odiston 30% sau iodură de sodiu in solutie de 10%;
 medicamente antihistaminice;
 medicamente pentru urgenţă.
1. Pregătirea materialelor necesare
1.1. Se pregătesc toate materialele necesare
2.Pregătirea bolnavului
Se efectuează pregătirea bolnavului ca şi pentru radiografia renală simplă (pregătire psihică, alimentară şi medicamentoasă).
3. Testarea sensibilităţii fată de substantă de contrast
3.1. Se efectuează testarea sensibilitătii bolnavului la iod cu Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%
3.2. Dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperergică se întrerupe introducerea substantei de contrast si se administrează
antihistaminice, anuntîndu-se imediat medicul.
3.3. Dacă toleranţa organismului este bună, bolnavul va fi condus în sala de cistoscopie, unde va fi ajutat să se dezbrace;
3.4. Se aşază pe masa de examinare.
4. Administrarea substanţei de contrast
4.1. Spălare pe mîini cu apă curentă şi săpun.
4.2. Sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter.
4.3. Se introduce substanta de contrast usor, incălzită, 5-10 mI în unul din uretere cu presiune mică, daca este cazul se introduce
si in celalalt.
4.4. Bolnavul se transportă pe targă pe masa de radiografie.
5. Ingrijirea bolnavului dupa tehnica
5.1. Dupa efectuarea radiografiilor , daca nu se elimina substanta de contrast , se va incerca recuperarea ei prin aspiratie
5.2. Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod în pat.
5.3. Se notează examenul în foma de observaţie.
• Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă.
• Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită pentru a nu produce contracţii spastice reflexe ale bazinetului.
• Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune moderată (altfel produce rupturi ale bazinetului sau reflexe pielorenale).

5
III. 3. UROGRAFIE

Urografie - metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare, utilizîndu-se substanţe iodate hidrosolubile
administrate intravenos, umplerea cavitatilor renale se face pe cale descendenta.

Materiale necesare: -materialele prevăzute pentru o radiografie renală simplă;


-substanţă de contrast Odiston in conc. de 30%; 60%; sau 75%;
-medicamente antihistaminice;
-medicamente de urgenţă (glucoză pentru perfuzii, Romergan, Norartrinal),
-seringi de 10 cm şi ace sterile pentru injecţii intravenoase;
-materialele necesare pentru clisma.
1. Pregătirea materialelor necesare
1.1. Se pregătesc materialele necesare prevăzute mai sus
2. Pregătirea bolnavului
2.1. Se efectuează pregătirea psihică, alimentară şi medicamentoasă descrisă la "Radiografia renală simplă"
2.2. Se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua examinării bolnavul nu mai mănîncă şi nu mai bea (pentru
reducerea volumului urinei).
2.3. Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.
3. Testarea sensibilităţii fată de substantă de contrast:
3.1. Se efectuează proba de toleranţă faţă de iod ca in cazul colecistocolangiografiei
3.2. Se comunică bolnavului (ca să nu se sperie) unele simptome ce pot să apară (ameţeli, greţuri sau dureri abdominale) şi care
dispar repede fără consecinţe
4. Participarea la examen
4.1. Bolnavul va fI condus la serviciul de ·radiologie va fi ajutat să se dezbrace şi aşezat pe masa radiologică.
4.2. Dacă toleranţa organismului este bună, se administrează substanţa de contrast astfel:
 20 mI Odiston 75% la adulţi (sau 25 mI soluţIe 60%)i.v.;
 iar la copii, în funcţie de vîrstă, se administrează 5-15 mI soluţie 75%i.v.;
25ml solutie 60% fractionata in doua doze egale, intramuscular, profund in fese;
4.3. Injectarea subst. de contrast se face pe masa de radiografie , foarte incet cu precautie,poate provoca dureri vii de-a lungul
venei
4.4 Pentru prevenirea durerilor abdominale, ametelilor, senzatiei de greata, subst.de contrast se poate administra in perfuzie
venoasa cu glucoza 5% in cantitate totala de 250 ml de lichid in 15 min.
Opacifierea in acest caz este mai intensa si de lunga durata.
4.5. In cazul aparitiiilor fenomenelor severe de intoleranta, se opreste administrarea subst. de contrast si se aplica masurile
terapeutice de urgenta( vezi colecistocolangiografia)
4.6. La 8-10 minute de la efectuarea injectarea subst. de contrast, aceasta apare in urina si medicul execută radiografia renală
(urografia).
5. Ingrijirea bolnavului după tehnică.
5.1. Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod în pat.
5.2. Se notează examenul în foma de observaţie.
Urografia este contraindicată în:- insuficienţă renală şi hepatica,
- boala Basedow,
-stări alergice,
-anemii hemolitice,
-tuberculoză pulmonară evolutivă.

III. 4. CISTOGRAFIE

Cistografie - metodă de explorare radiologică a vezicii urinare care se poate executa prin:
a. - radiografie vezicală simplă (după evacuarea vezicii urinare);
b - radiografie după umplerea vezicii urinare cu o substantă de contrast sterilă -iodură de sodiu,
10%, 100-200 mI cu ajutorul seringii Guyon, eventual amestecată cu aer.
Radiografia simplă a vezicii urinare -poate pune în evidentă calculii intravezicali;
-ea nu necesită o pregătire prealabilă a bolnavului.
Cistografia cu substanţă de contrast necesită următoarele materiale:
- materiale pentru efectuarea unei clisme;
-sonda Nelaton sterila;
- soluţie sterila de acid boric;
-seringă Guyon sterilă;
-substantă de contrast: iodură de sodiu 10% sterilă sau solutie de Odiston
-pensă hemostatică
-mănuşi de cauciuc sterile;
-tăviţă renală

6
1. Pregătirea bolnavului
2.1. Se anunta bolnavul si se explica necesitatea tehnicii.
2.2. Se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă caldă.
2.3. Bolnavul este condus la serviciul radiologic, ajutat să se dezbrace si să se aseze în decubit dorsaI pe masa radiologică.
3. Participarea la cistografie.
3.1. Spălare pe mîini cu apă curentă şi săpun; se îmbracă mănusile sterile.
3.2. Se introduce sonda Nelaton sterila în vezica urinară.
3.3. Se captează urina prin sondă în tăviţa renală şi se spală vezica cu o soluţie sterilă de acid boric,
3.4. In seringa Guyon se aspiră 100-200 mI iodură de sodiu 10% sterilă sau Odiston şi se introduce în vezică.
3.5. Se închide sonda cu o pensă hemostatică:
3.6. Bolnavul este rugat să nu urineze decît după terminarea examenului cistografie.
3.7. Medicul execută imediat radiografia.
Vezica urinară poate fi evidenţiată cu ocazia urografiei intravenoase: . la 1-2 ore după injectarea substanţei de contrast, ea se colecteaza
în vezică, dînd posibilitatea să fie radiografiată.
Pneumocistografie
 Vezica se umple cu aer si apoi se injectează substanţa opacă prin sondă.
 Bolnavul este pregătit ca şi pentru o radiografie simplă:
- cu 10-12 ore înaintea examinării i se restrînge consumul de lichide şi
- înaintea examinării, vezica va fi golita, se va spăla şi
- apoi cu ajutorul seringii Guyon se introduc 100-150 mI aer;
 Se închide sonda cu o pensă hemostatică şi
 Se injectează substanţa de contrast în vezică prin puncţionarea sondei cu un ac.

Arteriografie renală - metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea substanţei de contrast pe cale arterială (renală sau
femurală, calea femurală, fiind mai usor de executat, este curent folosită).
 Pregătirea bolnavului şi administrarea substanţei de contrast se realizează în conditii identice cu cele mentionate la celelalte
tehnici de examinare a aparatului renal.·
 Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la începerea administrării substanţei de contrast,
 A doua radiografie la 6 secunde şi
 A treia la. 8 secunde.
Tehnica defectuoasă de administrare a substanţei radioopace poate genera hematoame, spasme sau tromboze. arteriale, fistule
arteriovenoase, întreruperea temporară a activităţii rinichiului.
Examenul radiologic al rinichilor prin pneumoperitoneu artificial
Retropneumoperitoneu = introducerea de aer sau oxigen în spaţiul retroperitoneal pentru evidenţierea contururilor rinichilor.
Materialele necesare:- materialele necesare efectuării unei clisme
- instrumente şi materiale necesare efectuării unei punctii;
- aparat de pneumotorax în perfectă stare de sterilitate.
Efectuarea tehnicii
2.1. Se anunţă bolnavul, explicîndu-i necesitatea tehnicii şi inofensivitatea ei.
2.2. Se anunţă bolnavul că nu trebuie să mănince nimic în dimineata zilei de examinare.
2.3. In seara precedentă intervenţiei se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare.
2.4. Bolnavul va fi condus în sala de radiografie, ajutat să se dezbrace şi sa se aşeze pe masa radiografică.
2.5. Spălare pe mîini cu apă curentă şi săpun; se îmbracă mănusi sterile
2.6. Se serveşte medicului instrumentarul cerut pentru a efectua punctia in loja perirenala. .
2.7.Cu aparatul de pneumotorax medicul insuflă 1000-1200 ml gaz şi se executa apoi radiografia.
2.8. La locul puncţiei se efectuează un pansament. Se ajută bolnavul să se imbrace si este condus la pat.
Gazul introdus se resoarbe în decurs de maximum două zile.

III. 5. CISTOSCOPIE

Cistoscopie = metoda de examinare endoscopica a mucoasei vezicii urinare, cu ajutorul unui aparat numit cistoscop pentru
identificarea proceselor inflamatorii si tumorale ale acesteia, prezenta calculilor si a acorpilor straini etc.

Cistoureteroscopia (cateterism ureteral) = permite descoperirea proceselor patologice de la nivelul ureterelor, bazinetelor si
calicelor renale.

Cistoscop = aparat compus dintr-un tub metallic cu curburi de tip Mercier, in varful caruia se gaseste sistemul de iluminatie (un
bec electric). In tubul cistoscopului este introdus sistemul optic; obiectivul la capatul vezical, ocularul la capatul proximal al tubului, lentile
intermediare si o prisma care aduce imaginea in axa longitudinala a aparatului.
Tipurile de cistoscoape sunt:
cistoscopul de irigatie: sistemul optic se inlocuieste cu o canula cu dublu current si robinet prin care se spala vezica urinara;
cistoscopul de cateterism: are sonde (catetere) de diferite dimensiuni pentru cateterizarea ureterelor;

7
cistoscopul operator: in locul sondelor ureterale are un dispozitiv prin care se introduce in vezica instrumente speciale pentru
biopsie, prindere, electrocoagulare etc.;
fibroscopul: sistemul optiv este format dintr-un manunchi de fibre lungi de sticla, flexibile, care transmit o lumina puternica,
alba, ce evidentiaza foarte bine toate detaliile; nu modifica aspectele leziunilor si nuincalzeste.
Materiale necesare:
- casolete cu campuri sterile si manusi de cauciuc sterile;
- costum steril pentru medic (halat, masca);
- seringa Guyon cu oliva uretrala, sterilizata;
- solutie de novocaina 0,5% 40-50ml;
- seringa record de 20ml sterilizata;
- pense sterile;
- tampoane de vata sterile;
- cistoscop de irigatie, de cateterism sau cistoscopul operator (in functie de scopul urmarit) sterilizate;
- solutie de oxicianura de mercur 1/5000 2-3 l;
- doua sonde ureterale, radioopace, lungi de 60-70 cm si groase de 4-8 (scara Charier);
- sonde uretrovezicale sterile;
- solutii dezinfectante;
- eprubete pentru recoltarea urinei;
- doua tavite renale.
Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare
Se pregatesc instrumentele si materialele necesare, asezandu-le separate pe doua masute (separate materialele sterile de cele nesterile).
Tubul cistoscopului se sterilizeaza prin fierbere sau autoclavare.
Sistemul optic al cistoscopului se sterilizeaza prin pastrare in vapori de formaldehida cel putin doua ore.
Pregatirea psihica si fizica a bolnavului
Se anunta bolnavul, explicandu-i-se necesitatea tehnicii; la nevoie, cu o jumatate de ora inainte de explorare, I se administreaza un sedativ.
Se suprima micul dejun si bolnavul va ingera 500 ml lichid cu o ora inainte de examen (sa se asigure fluxul urinar necesar). Bolnavul isi va
goli vezica urinara.
Bolnavul este condus in sala de examinare si ajutat sa se dezbrace (in regiunea inferioara a trunchiului).
Bolnavul este ajutat sa se urce pe masa speciala 9de cistoscopie sau ginecologica) sis a se aseze in pozitie ginecologica..
Se fixeaza picioarele bolnavului pe suporturile mesei.
Se efectueaza toaleta organelor genitale externe si perineului cu apa si sapun.
Se acopera membrele inferioare cu campuri sterile, lasandu-se accesibila regiunea perineului.
Se dezinfecteaza meatul urinar si apoi se introduce in uretra 20 ml solutie novocaina 0,5% sau 30 ml borat de procaina 2% sau procaina
hidroclorhidrica 4%.

Participarea la cistoscopie
Se verifica functionalitatea sistemului de iluminat, starea de curatenie a lentilelor, etanseitatea asamblarilor.
Se asigura semiobscuritate in camera prin stingerea luminilor.
Se ofera aparatul medicului (va introduce in vezica tubul cu canula de irigatie).
Se spala vezica cu o solutie de oxicianura de mercur 1/5.000 pana cand lichidul de spalare devine perfect limpede.
Medicul umple vezica cu 150ml apa sterilizata sau solutie dezinfectanta slaba (la barbat) sau 250 ml (la femeie) si inlocuieste canula de
irigatie cu sistemul optic.
Se racordeaza sistemul de iluminat la reteaua electrica (medical efectueaza inspectia peretilor vezicali).
Se ofera medicului succesiv – la cerere – cateterele de dimensiuni diferite (daca examinarea se continua cu cateterismul ureterelor).
Se ofera eprubetele pentru recoltarile urinare, pentru urocultura sau examene biochimice.
Ingrijirea bolnavului dupa tehnica
Bolnavul va fi ajutat sa coboare dupa masa de examinare, sa se imbrace.
Bolnavul este condus in salon si asezat comod in pat, unde va sta in repaus cateva ore.
Se administreaza la nevoie bolnavului calmante, antiseptice (aplicatii umede calde pe regiunea hipogastrica). Bolnavul nu necesita in
continuare ingrijiri deosebite.
Pregatirea produselor pentru laborator
Se arunca deseurile, iar instrumentele se spala bine cu o perie moale, cu apa si sapun si se clatesc sub jet la robinet.
Lentilele se sterg cu apa si sapun, depozitele se indeparteaza cu o perie moale. Interiorul tubului se curate minutios cu tampoane de vata
montate pe porttampoane.
Toate instrumentele se asaza in cutiile in care se pastreaza dupa dezinfectie si sterilizare.
Incidente si accidente:
Accese febrile trecatoare, dureri lombare asemanatoare cu colica renala;
Mici hemoragii ce se produc spontan sau in urma spalarii vezicale cu apa calda la care s-a adaugat o fiola de
adrenalina.
ATENTIE!
Cistoscopia se executa in conditii de asepsie caracteristice unei interventii chirurgicale.
Sistemul optic nu se sterilizeaza prin fierbere sau autoclavare; se deterioreaza. Se sterilizeaza in solutie apoasa de glutaraldehida 2%
(cidex), vapori de formol sau etilenoxid.
Inainte de intrebuintare, se spala bine cu apa sterile, pentru a se indeparta substantele sterilizante care sunt iritante, hemolitice etc.

8
IV. EXPLORARI FUNCTIONALE RENALE:

1.proba de dilutie si de concentratie a urinei

2.probele eliminarilor provocate.

Rinichii realizează multiple funcţii, prin unitatea lor morfofuncţională – nefronul


Funcţiile rinichilor :
 elaborarea urinei, funcţie de bază a rinichilor; prin aceasta rinichiul contribuie la păstrarea în·limite normale a diferitelor constante
fiziologice ale mediului intern adică la menţinerea homeostaziei
 eliminarea deşeurilor metabolice şi toxice [a cataboliţilor];
 menţinerea homeostaziei volemice si osmolaritatea lichidelor organismului
 reglarea tensiunii arteriale
 reglarea eritropoiezei
 reglarea metabolismului fosfocalcic
Pe lîngă funcţiile arătate mai sus, rinichii mai au funcţie endocrină şi antitoxică.
Pentru a putea satisface aceste funcţii în condiţii normale, trebuie să existe o perfuzie sangvină renală adecvată şi o integritate
morfofuncţională a glomerulului, a sistemului tubular şi a interstiţiului.
Scopul explorării funcţiei renale:
 stabileşte dacă rinichiul satisface funcţiile în mod normal sau nu;
 să se obţină relaţii asupra mecanismului perturbant calitativ şi cantitativ

METODE ŞI MIJLOACE DE EXPLORARE A FUNCŢIILOR RENALE


A. Analiza urinii
1. examen macroscopic- volum
- culoare
- miros
- aspect
- densitate
2. examen microscopic – sediment= elemente figurate,cilindri, celule epiteliale
3.examen bacteriologic
4.examen fizico-chimic - ph-ul
- uree
- creatinina
- clorurie
- proteinurie
B. Examenului sangelui
1. studiul functiei renale de depurare a catabolitilor proteici
-ureea sangvina
-acid uric
-creatinina
2. studiul functiei renale de mentinere constanta a concentratiei ionilor
ionograma serica( Na, K, Ca, Cl )
3. studiul functiei renale de mentinere a echilibrului acido-bazic
-ph-ul sangvin
-determinarea rezervei alcaline(R.A.)
4. studiul functiei renale de mentinerea izotoniei plasmei

C. Explorarea mecanismelor functionale renale propriu-zise


A. Analiza urinei
Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a rinichiului şi asupra homeostaziei organismului.
Studiul cantitativ al elementelor figurate şi al cilindrilor din urină se face prin testul Addis - Hamburger :
1. Pregătirea bolnavului.
La femei nu se recoltează în perioada menstruală.
1.1. Se anuntă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei; se recomandă regim fără lichide cu 24 ore înainte.
1.2. Dimineaţa, bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă; această urină se aruncă.
1.3. Din acest moment bolnlavuI este rugat să rămînă culcat timp de 100 sau 180 de minute.
1.4. Bolnavul nu mănîncă, nu bea nimic în tot acest timp [sau, bolnavul poate bea 200 mI apă sau ceai fără zahăr, imediat după golirea vezicii
urinare pentru asigurarea debitului urinar minim]
2. Pregătirea materialului pentru recoltarea urinei.
2.1. Se pregăteşte materialuil steril pentru recoltare, acelaşi ca şi pentru examenul bacteriologic al urinei.
2.2. Se pregăteşte materialul necesar pentru toaleta organelor genitale.

9
3. RecoItarea urinei
3.1. După 100 sau 180 de min se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi săpun.
3.2. Se recoltează întreaga cantitate şi se măsoară volumul [recoltarea se face din jet prin emisiune spontană sau prin cateterism vezical].
3.3. Se trimite la laborator, notîndu-se exact intervalul de timp între cele două micţiuni şi volumul urinei la a doua micţiune].

Interpretare: normal se elimină prin urină 1000 hematii/minut şi 1000-2000 leucocite/min.

B. Examenul sîngelui
Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate face urmarind concentraţia în sînge a produselor de
catabolism azotat, urmărind izoionia, izohidria, izotonia etc.
1. Studiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor proteici.
Pentru aceasta se determină:
-ureea sangvină - valoare normală = 20-·40 mg%;
- acidul uric - valoare normală = 3-5 mg%;
- creatinina - valoare normală = 0,6-1,3 mg %:
[indicator mai fidel al funcţiei renale].
2. Studiul funcţiei renale de menţinere constantă a concentraţiei ionilor.
Această funcţie renală se apreciază prin modificările ionogramei serice [Na, K, Ca, CI]:
Na+ = 135 -150 mEg/I [sau 300-335 mg%];
K+ = 3,5- 5 mEg/I [sau 15- 21 mg%];
Ca+ = 4,5- 5,5 mEg/l [sau 9- 11 mg%];
CI+ = 95 -110 mEg/l [sau 350-390 mg%]. .
3. Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului aeidobazic se face prin:
 determinarea pH-ului sangvin: se recoltează sînge fără garou, pe heparină, în conditii de strictă anaerobioză, în seringi perfect
etanşe, aduse cu uleI de parafina. Valoare normală = 7,30-7,40;
 determinarea rezervei alcaline [RA]: se recoItează 10mI sînge pe 50 mg oxalat de potasiu; eprubeta va fi foarte bine închisă
pentru a se evita degajarea dioxidului de carbon dizolvat în plasmă. Valoare normală = 53-75 vol CO 2/10 ml sînge sau 27 mEg/l;
scăderea sub 50 vol % arată o stare de acidoză; creşterea peste 75 vol% reprezintă o alcaloză.
Astăzi pH-ul şi RA se determină mai exact la aparatul Astrup - în acest caz se recoItează sînge capilar în condiţii de anaerobioză, în
tuburi heparinizate livrate o dată cu aparatul.
4. Studiul funcţiei renale de menţinere a izotoniei plasmei se face prin determinarea punctului crioscopic al plasmei cu ajutorul unui
termometru-criometru. În condiţii normale plasma are punctul crioscopic  între 0,56°- 0,58°C.

C. Exploatarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise.


[probe directe]

1. Explorarea capacitatii de dilutie si concentratie


Metodele utilizate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea de a produce o urină mai diluată sau mai
concentrată în funcţie de gradul de hidratare a organismului.
Capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin mai multe probe:

1.1. Proba de dilutie si concentratie Volhard


Are două etape: diluţia şi concentraţia.
Practic este mai comod să se facă întai concentraţia şi apoi diluţia; dacă concentraţia este mai bună, evident că şi diluţia este
satisfăcătoare.
Proba de concentratie
1. Pregătirea bolnavului.
1.1. La ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă [ouă, şuncă, pîine, carne] fără lichide
2. Recoltarea urinei.
2.1. Din două în două ore [la orele 14, 16, 18 şi 20] se colectează 4 eşantioane de urină.
2.2. De la orele 20 pînă la orele 8 urina se colectează într-o singură probă.
2.3. Se notează la toate eşantioanele de urină volumul şi densitatea.
Interpretare rezultatelor:
În cursul după-amiezii şi noaptea, ca răspuns la proba de concentratie diureza scade mult, iar densitatea trebuie să crească, depăşind
1028 cel puţin într-o probă.
 Se consideră patologic cînd, predominînd diureza nocturnă, lichidul ingerat se elimină cu întîrziere.
 De asemenea, cînd capacitatea de concentraţie este redusă sau dispărută [densitatea maximă sub 1028].
In insuficienţa renală severă, densitatea variază puţin în jurul valorii de 1010 [izostenurie].
La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată [edem, insuficienţă carciacă] se face numai proba de concentraţie, apreciindu-se că un
rinichi care concentrează bine, are capacitatea de diluţie normală.

10
Proba de dilutie

1. Pregătirea bolnavului
1.1. Cu două zile înainte, bolnavul este supus la un regim mixt alimentar; are voie să bea lichide 1500-2000ml
1.2. In ziua examinării, bolnavul va sta în repaus la pat
2. Golirea vezicii si ingerarea lichidului.
2.1. La ora 7,30 îşi evacuează vezica urinară [urina se aruncă].
2.2. Bolnavul va ingera 1500 .ml ceai foarte diluat sau apă timp de 1/2 h.
3. Recoltarea urinei
3.1. între orele 8-12, timp de 4 ore, se recoltează 8 probe de urină, din 30 în 30 min.
3.2. Se notează cantitatea şi densitatea urinei din fiecare probă.

Interpretarea rezultatelor:

In mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină întreaga cantitate de lichid ingerată.
În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală.
In cel puţin una din probele de dimineată volumul urinar depăşeşte 300 mI, iar densitatea urinei trebuie să fie sub 1005 în cel puţin una
din probe.

Proba Zimniţki
Este o probă simplă.
1. Pregătirea bolnavului
1.1. Bolnavul este menţinut în pat.
1.2. Se administrează regim alimentar si hidric normal.
2. RecoItarea urinei.
2.1. Se recoltează din 3 în 3 ore timp de 24 h.
2.2. Se notează volumul şi densitatea fiecărei probe.
Interpretarea rezultatelor.
Normal, cu cat cifrele obtinute sînt mai îndepărtate între ele, cu atît capacitatea de adaptare a rinichiului este mai bună.
2.Probele eliminarilor provocate.
. (explorarea secretiei tubulare)
Se bazează pe capacitatea tubului renal de a excreta anumite substanţe introduse în organism.
Desi există mai multe substante utilizate ca test explorator ail.secreţiei tubulare, în practică se foloseşte în special fenolsulfonftaleina
[P.S.P.] şi acidul paraaminobenzoic (PAH-uI).
2.1. Proba cu P.S.P. [fenolsulfonftaleina, denumit şi roşul fenol]

1. Pregătirea bolnavului
1.1. Se anunţă bolnavul să nu mănince în ziua examinării.
2. Administrarea substanţei
2.1. Dimineaţa pe nemîncate i se injectează bolnavului intravenos, 1 mI P.S.P. din soluţie 0,6% [nu este obligatoriu ca înainte de probă să fie
golită vezica urinară].
3. Recoltarea urinei
3.1. Bolnavul este rugat să urineze la 15 şi la 70 de min de la administrarea substanţei.
3.2. Urina se trimite la laborator; printr-un procedeuI colorimetric se determină nivelul P.S.P.
Interpretarea rezultatelor:
urina acida - culoare portocalie
+Na(OH)2 - rosie
persoană sănătoasă elimină 20% în primele 15 min şi 55-70% în 70 min, din cantitatea de colorant injectată
Metoda este contraindicata in insuficienta cardiaca.

2.2 Proba cu indigo-carmin – cromocistoscopie


Această probă apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui rinichi în parte. Se injectează intravenos 20 mI soluţie 0,4% indigo-carmin
steril. Apariţia colorantului în urină se urmăreşte prin cistoscop.

Interpretarea rezultatelor
în mod normal colorantul apare în vezica urinară la 5-7 minute de la administrare.

3. Probele de Clearance
Clearance-ul = volumul de plasmă [în mI] epurat de rinichi de o anumita substanţă în unitatea de timp [1 minut].
Se calculează după formula:
UxV
C= ------

11
P
în care:
U=concentraţia urinară [mg/ml];
V=volumul urinar [ml/minut];
P=concentraţia plasmatică a substanţei [mg/ml].
Fluxul plasmatic renal
Fluxul plasmatic renal = volumul de plasmă care perfuzează cei doi rinichi în decurs de 1 minut.
Se determină cu ajutorul Clearance-ului acidul paraaminohipuric [P.A.H.] care este eliminat integral de către glomeruli şi de tubi la o
singură trecere prin rinichi.
Clearance-ul P.A.H. se efectuează prin perfuzarea P.A.H. în mod continuu. Determinarea concentratiei se face fotometric.
Valori normale: 500 - 700 ml/mm.
Explorarea filtratului glomerular
Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina (endogenă) sau insulina [exogenă] care se elimină prin filtrarea glomerulară.
Clearance-ul creatininei endogene
Creatinina se elimină prin urină prin filtrarea glomerulară fără să fie reabsorbită sau secretată de tubi.
1 Pregătirea bolnavului
1.1. Se anunţă bolnavul cu o zi înainte ca:
să nu mănince în dimineaţa examinării
să stea culcat în pat 12 ore peste noapte şi în tot timpul examenului [2 ore];
timp de 20-30 min înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apă [pentru asigurarea unei diureze suficiente].
2. Efectuarea recoltării:
la ora 7
2.1. După ce a terminat de băut apa, bolnavul va urina, ridicat în picioare.
2.2. Urina aceasta se aruncă.
2.3. Bolnavul bea 300 mI ceai fără zahăr sau apă.
2.4. Bolnavul se culcă din nou.
la ora 8
2.5. Bolnavul urinează din nou.
2.6. Această urină se păstrează.
2.7. Se măsoară volumul acesteia.
2.8. Se recoltează 5 mI sînge prin puncţie venoasă.
2.9. Bolnavul se va culca din nou.
la ora 9
2.10. Bolnavul urinează din nou.
2.11. Urina se păstrează.
2.12. Se măsoară volumul urinei.
2.13. Se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului.
2.14. Din cele două emisiuni de urină se trimit 10 mI la laborator împreună cu sîngele recoltat pentru determinarea creatininei.

Interpretarea rezultatelor :
valoarea normală =140 ml/min ±30.
Valorile scad sub 70 mI în insuficienţă renală.

Reabsorbţia tubulară

Una din probele care se bucură de largă utilizare în testarea acestei funcţii renale este:
Clearance-ul ureei
Ureea trece prin filtrarea glomerulară, fiind parţial reabsorbită la nivelul tubilor proximali.
1. Pregătirea bolnavului.
1.1. Bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei ca:
sa nu manance in dimineata probei
sa stea culcat peste noapte , in dimineata probei si in tot timpul probei
3. Efectuarea recoltării:
la ora 7
2.1. Bolnavul este rugat să urineze.
2.2. Urina se aruncă.
2.3. Se dă bolnavului apoi să ingereze 250 mI apă.
la ora 8
2.4. Bolnavul va urina într-un vas.
2.5. Se măsoară volumul urinei.
2.6. Se recoltează 5 mI sînge prin puncţie venoasă.
2.7. Se dă bolnavului să ingereze încă 250 mI apă.
la ora 9
2.8. Bolnavul urinează într-un alt vas.
2.9. Se măsoară volumul urinei emise.

12
2.10. Din cele două emisiuni de urină se trimit la laborator 10 mil. [notîndu-se exact volumul de urină din cele două emisiuni] împreună cu
sîngele recoltat.

Interpretare rezultatelor:
valoarea normală = 75ml/min
leziune glomerulară sau tubulară scade capacitatea de epurare a ureei din plasmă.

V. EXPLORAREA RENALA CU IZOTOPI RADIOACTIVI

Izotopii radioactivi sînt utilizaţi în clinică penţru diagnostic şi tratament.


Izotopii radioactivi, introduşi în organism, emit radiaţii , , , la locul lor de trecere sau de depozitare, care pot fi evidenţiate calitativ şi
cantitativ prin procedeele obişnuite de detectare (contoarele Geiger-Muller, contoare cu scintilaţie, fotodozimetrie şi detectare cu cristale
semiconductoare).
Tehnicile de investigaţie cu radioizotopi sînt relativ simple, iar aplicarea lor în doze mici nu constituie un pericol (dacă se respectă normele
de securitate).
Izotopii utilizaţi cel mai frecvent sînt: radiosodiul, radiocuprul, radioiodul şi radiofosforul. Izotopii radioactivi se utilizează cu succes în
explorarea hepatobiliară, renală, a sîngelui şi organelor hematopoietice, a aparatului cardiovascular.
În diagnosticul proceselor parenchimatoase joacă rol important metoda scintigrafiei = folosirea izotopilor radioactivi care se fixează în
organul exammat determină o hartă a organului.
Scintigrama organelur detectate (tiroida, ficatul, rinichiul, creierul etc.:.) arată zonele hiper-, normo- sau hipofuncţionale,
evidenţiind modificările de formă sau structură. Acțiunea nocivă a izotopilor radioactivi asupra organismului necesită respectarea unor
măsuri de protecție împotriva radiatiilor.
1. Mănuşile şi halatul obişnuit protejează individul faţă de radiaţiile  (au forţă depătrundere mică).
2. Stocul de izotopi radioactivi se păstrează în rezervoare de plumb, speciale, în încăperi situate departe de·saloanele bolnavilor şi
laboratoare.
3: Se luvrează numai sub protecţie de paravane de plumb, în nişe speciale cu telemanipulatoare.
4. Aspirarea soluţiilor radioactive se face numai cu pipete automate; mirosirea trebuie evitată; dacă unele manopere determină formarea de
praf, se· utilizează măsti cu filtre speciale.
5. Poluarea pielii se evită prin folosirea mănuşilor de cauciuc îmbrăcate şi dezbrăcate corect.
6. Nu se lucrează cu izotopi radio activi dacă există răni, zgîrieturi etc.
7. Hainele de protecţie sînt obligatoriu de purtat.
8. Nu se consumă alimenie si nu se fumează la locul de muncă.
9. Este strict interzisă pătrunderea în saloanele de bolnavi sau alte încaperi cu îmbrăcămintea de protecţie din laboratorul cu izotopi
radioactivi. .
10. Bolnavul investigat cu izotopi radioactivi va fi izolat de restul bolnavilor, fiind sursă de iradiaţii. .
11. Produsele biologice şi patologice ale bolnavului vor fi manipulate cu aceleaşi măsuri de protecţie ca şi cu izotopii.
12. Personalul care lucrează cu izotopi radioactivi va purta dozimetre cu filtre de metal care periodic se controlează pentru stabilirea
gradului de iradiere a persoanei.

Nefrograma izotopica [renograma izotopică]

Urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte, de a capta, secreta şi excreta o substanţă marcată cu radioizotopi, substanţa avînd tranzit
renal exclusiv şi rapid [se utilizează de obicei Hippuran marcat cu 131I sau 99mTc. Proba se execută numai în laborator de medicină nucleară.
Proba pune în evidenţă capacitatea tubului proximal de a secreta substanţa radioactivă administrată şi capacitatea tubului distal de a o
excreta.
Tehnica
Proba se execută dimineaţa şi nu cere condiţii de pregătire prealabilă, bolnavul putind mînca înainte de probă
Se delimiteaza precis proiectia rinichilor pe regiunea lombara prin urografie sau cu ajutorul hipuranului marcatcu 131I sau 99mTc ( 5
micro Curie incorporat in hipuran si administrat pe cale i.v.)
Se aplica pe regiunile delimitate cele doua sonde de scintilatie colimate si blindate cu Pb ptr a evita influenta reciproca a celor doi
rinichi.
Bolnavului i se administreaza i.v izotopul(2-3 microCurie pe 10 kg/corp)
Injectarea se face rapid si se incepe imediat inregistrarea radioactivitatiicu sondele de scintilatie timp de 20-30min.
Nefrograma permite depistarea tulburărilor funcţionale separate a functiilor fiecarui rinichisi contribuie la diagnosticul bolilor renale
unilaterale, fără a da, însă, informaţii cu privire la cauza acestora.
Proba nu se execută la femei gravide sau în lactaţie.
Interpretarea rezultatelor:
Se obtine o curba –nefrograma izotopica- formata din 3 segmente:
1- ascendent, aproape vertical -fluxul plasmatic renal
2-ascendent, dar mai lent-secretia tubulara
3- progresiv descendent- permeabilitatea tubilor

Scintigrafia renală
Bolnavului i se injectează intravenos o cantitate de substanţă radioactivă, cu tropism renal, după care, cu ajutorul unui aparat scintigraf
se detectează repartizarea radiotrasorului în parenchimul renal

13