ION

Liviu Rebreanu

 roman interbelic
 roman realist
 roman obiectiv
 roman social
 roman rural

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un
roman studiat, aparţinând perioadei interbelice.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

1. - evidenţierea tipului de roman pentru care ai optat şi a trăsăturilor care fac posibilă încadrarea
într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
2. - sublinierea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii
despre lume a autorului/ a naratorului (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă narativă, tehnici narative,
construcţia personajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
3. - prezentarea temei romanului, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/
secvenţe narative;

1. În cadrul evoluţiei romanului românesc, se poate vorbi de „momentul Rebreanu". Apariţia lui în
literatură îl situează între tradiţie şi inovaţie, Liviu Rebreanu fiind unul dintre promotorii romanului
realist-obiectiv.
Publicat în 1920, romanul „Ion” înfăţişează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza
sămănătoristă, motiv pentru care, în „Istoria literaturii române contemporane”, Eugen Lovinescu
aprecia opera ca fiind „cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române”.
Viziunea despre lume în romanul „Ion” stă sub semnul concepţiei despre literatură a lui Liviu
Rebreanu. Acesta mărturiseşte că literatura înseamnă pentru el „…creaţie de viaţă şi de oameni […] Nu
frumosul, o născocire omenească, interesează în artă, ci pulsaţia vieţii.” Opera se înscrie astfel în
realism, propunându-şi să redea realitatea într-un mod veridic şi critic.
Realismul, curent literar dezvoltat în secolul al XIX-lea, impune o nouă orientare estetică, definită
prin reprezentarea veridică a realităţii, prin absenţa idealizării personajelor şi a circumstanţelor în care
acţionează acestea. Omul este prezentat ca un produs al mediului social-istoric în care trăieşte şi cu
care este în interdependenţă. Materialul epic foarte bogat nu exclude analiza psihologică, făcută însă, de
cele mai multe ori, din perspectiva unui narator obiectiv şi omniscient.
Sursa de inspiraţie a romanului realist este lumea de zi cu zi, lumea contingentă pe care scriitorul
încearcă să o recreeze respectând principiul verosimilităţii. Inspirându-se din viaţa social-economică a
Ardealului austro-ungar, Rebreanu valorifică experienţe pe care le-a trăit el însuşi: „Aproape toată
desfăşurarea din capitolul I este, de fapt, evocarea primelor amintiri din copilărie. […] Descrierea
drumului din Pripas şi chiar a satului şi a împrejurimilor corespund în mare parte cu realitatea ”
(„Mărturisiri”).
 2. Titlul operei este semnificativ, „Ion” fiind un nume generic, reprezentativ pentru ţăranul român.
Personajul este un exponent al categoriei din care face parte, prin felul în care îşi trăieşte drama şi, mai
ales, prin trăsătura sa dominantă, iubirea pentru pământ.
În structura romanului se disting două părţi, „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, sugerând
conflictul interior al lui Ion, care este sfâşiat între cele două „glasuri”: dorinţa uriaşă de a avea pământ şi
iubirea pentru Florica. Opera este alcătuită din 13 capitole cu titluri simbolice: „Începutul”,
„Zvârcolirea”, „Iubirea”, „Noaptea”, „Ruşinea”, „Nunta”, „Vasile”, „Copilul”, „Sărutarea”,
„Ştreangul”, „Blestemul”, „George”, „Sfârşitul”.
Structura romanului este simetrică şi circulară: titlurile primului şi ultimului capitol dau
impresia de operă încheiată, sferică. De altfel, Rebreanu a numit această construcţie „corp sferoid”.
Există o simetrie a incipitului cu finalul, prin imaginea drumului care intră şi apoi iese din satul
Pripas. Drumul apare astfel ca o cale de intrare şi apoi de ieşire nu doar din sat, ci şi din roman, din
lumea ficţiunii. Nicolae Manolescu afirma că drumul "face legătura între lumea reală şi lumea ficţiunii:
urmându-l intrăm şi ieşim, ca printr-o poartă, din roman". În finalul romanului, împreună cu familia
învăţătorului Herdelea, este parcursă calea în sens invers, reintrându-se în lumea reală. În descrierea
drumului apar elemente ce asigura simetria. La început, la marginea satului, pe o cruce „strâmbă”, se
vede un Hristos „cu faţa spălăcită de ploi” şi cu „trupul de tinichea ruginită”. În final, pe crucea de
lemn, Hristosul de tinichea are „faţa poleită de o rază întârziată”.
Acţiunea, construită din mai multe fire narative, se desfăşoară într-un spaţiu real, determinat
geografic, zona Năsăudului, în satul Pripas (modelul real fiind Prislopul), dar deschizându-se spre zone
învecinate sau mai îndepărtate, precum Armadia, Jidoviţa, Sibiu. Timpul este destul de vag conturat, dar
indică plasarea acţiunii la începutul secolului al XX-lea.
Conflictul principal al romanului înfăţişează lupta pentru pământ, în satul tradiţional, unde
proprietatea asupra pământului dă dreptul omului de a fi respectat. Există un principal conflict exterior,
între Ion şi Vasile Baciu, şi unul interior, al protagonistului, între "glasul pământului" si „glasul
iubirii”. O reţea complexă de conflicte secundare completează tabloul complicatelor relaţii umane:
Herdelea – preotul Belciug, Ion – George, Ion – Simion Lungu.
Subiectul se alcătuieşte secvenţial, urmărind cele două fire epice, prin tehnica modernă a
contrapunctului. În literatură, prin această tehnică se dezvoltă aceeaşi temă în medii şi momente
diferite, marcând semnificaţia comună a secvenţelor epice. În opera rebreniană, asemenea elemente sunt:
conflictele exterioare (Ion – Vasile Baciu şi Herdelea – Belciug), evenimentele (nunta Laurei – nunta
Anei), iubirile ilegitime (Ion – Florica şi Titu – Roza Lang).
3. În romanul „Ion”, Rebreanu dezvoltă o temă socială tradiţională, viaţa satului, dar imprimă
operei o altă viziune, realistă, asupra acestuia, oferind o frescă a societăţii transilvănene de la începutul
secolului al XX-lea.
Tema centrală a operei este prezentarea problematicii pământului. Mesajul romanului are o
încărcătură etică, ideea fiind aceea că dorinţa de a avea pământ cu orice preţ duce la dezintegrarea
morală a individului. Un alt plan narativ, cel al vieţii intelectualilor satului, tratează problematica
naţională, prezentând persecuţia românilor ardeleni de către autorităţile maghiare. Titu Herdelea,
corespondentul lui Ion în planul naraţiunii dedicate intelectualităţii săteşti din Pripas, nu este posedat de
patima pentru pământ, ci este preocupat de identitatea lui etnică şi spirituală.
O temă secundară a romanului este tema iubirii. Setea de pământ şi iubirea sunt regăsite în cele
două părţi ale romanului, evidenţiind dilema din sufletul eroului.
Principalul demers epic îl are în centru pe Ion Pop al Glanetaşului. În roman există secvenţe
semnificative pentru destinul personajelor, evidenţiind tema operei şi viziunea despre lume a autorului.
 O scenă-cheie, care subliniază relaţia personajului cu mediul în care trăieşte, cel al satului
tradițional, este cea a horei, marcând expoziţiunea romanului. În viziunea lui Liviu Rebreanu, hora este
scena pe care se etalează realităţile sociale ale colectivităţii rurale. La horă participă tot satul, atât ţăranii,
cât şi grupul intelectualilor. Aşezarea lor reflectă stratificarea socială, ierarhia satului. Fruntaşii
comunităţii, primarul şi chiaburii, constituie un grup separat de ceilalţi ţărani, discutând despre treburile
satului. Atitudinea lui Alexandru Glanetaşu, tatăl lui Ion, stând „pe lături, ca un câine la uşa bucătăriei”,
„dornic să se amestece în vorbă”, dar „sfiindu-se să se vâre între bogătaşi” este semnificativă pentru
ideea că în satul tradiţional lipsa pământului este echivalentă cu lipsa demnităţii umane. Hotărârea lui
Ion de a dansa cu Ana cea bogată, deşi o plăcea pe Florica, conflictul cu Vasile Baciu şi apoi cu George
Bulbuc conturează liniile conflictului viitor. Scena este ilustrativă şi pentru problematica pusă în discuţie
în celălalt plan narativ, cel al vieţii intelectualilor satului. Preotul Belciug şi familia Herdelea sunt
„domnii", fiind respectaţi de tot satul: „bărbaţii scoaseră pălăriile (…), unii se sculară în picioare".
Tema centrală a romanului şi relaţia protagonistului cu pământul sunt puse în evidenţă de două
scene simbolice şi cu semnificaţii contrare în operă. Cea dintâi apare în capitolul „Zvârcolirea” şi îl
prezintă pe Ion contemplând, în zorii zilei, fostele pământuri ale familiei. Pământul apare ca un „uriaş”,
ca o divinitate: „glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l”,
iar Ion, în ipostaza fiinţei umile, „se simţea mic şi slab, ca un vierme pe care-l calci în picioare”. A doua
scenă apare în capitolul „Sărutarea”. Ion este acum un om bogat, stăpân peste pământurile lui Vasile
Baciu: „Se vedea acum mare şi puternic ca un uriaş…”. Este momentul în care Ion sărută pământul,
transformându-l într-un obiect de adoraţie profundă şi nelimitată. Iubirea pentru pământ a eroului este
aproape patologică. Îl iubeşte ca pe o mamă, ca pe o ibovnică, îl sărută. Pentru Ion, pământul este o
„fiinţă” de care are nevoie pentru a se împlini, atât sufleteşte, cât şi social.
Construit după metoda tipizării, Ion înfăţişează întreaga categorie a ţăranilor săraci, care, lipsiţi de
avere, trăiesc în umilinţă, fiind dispreţuiţi de cei bogaţi. Lumea în care trăieşte Ion e aspră, iar el apare
ca un individ în luptă cu lumea şi cu sine. Sărăcia şi orgoliul îl fac să devină o victimă a patimii pentru
pământ.
Așadar, tema romanului, viaţa satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, are, prin
destinul lui Ion al Glanetaşului, o ilustrare concretă şi semnificativă. Drama ţăranului sărac în lupta lui
pentru pământ individualizează, într-un anumit fel, viaţa satului tradiţional. Povestea lui Ion
concretizează tema pământului din care decurge drama existenţială a ţăranului. Mărturisirea lui
Rebreanu devine astfel semnificativă: „Problema pământului mi-a apărut atunci ca însăşi problema
vieţii româneşti. Romanul <<Ion>> va trebui să simbolizeze dorinţa organică a ţăranului roman pentru
pământul pe care s-a născut”.
Respectându-şi concepţia despre literatură, Liviu Rebreanu a creat, prin romanul „Ion” o operă
durabilă, detaşându-se de faptele prezentate şi de personajele concepute. El este considerat a fi „ctitorul”
romanului românesc modern, într-o perioadă când literatura română îşi îmbogăţeşte universul tematic şi
îşi diversifică formulele literare.