Universitatea „Al.

Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

CUNOAŞTEREA ŞI JUDECATA CELUILALT

Recenzie
de Vincent Yzerbyt şi Georges Schadron

Date despre carte:

Editura: POLIROM, Iaşi, 2002
ISBN: 973-683-940-0

Date despre autori:

Vincent Yzerbyt şi Georges Schadron doctori în psihologie, predau psihologia

socială, primul la Universitatea Catolică din Louvain, ultimul la Universitatea Catolică din
Lille. Membri ai Asociaţiei Europene de Psihologie Socială Experimentală, au publicat
numeroase articole în reviste internaţionale de specialitate şi, alături de Jacques-Philippe
Leyens, sunt autorii lucrării Stereotypes and social cognition (Sage, Londra, 1994).

Descrierea cărţii

Am ales această carte deoarece are drept subiect judecata socială. În cartea lor Vincent
Yzerbyt şi Georges Schadron conturează diferitele concepţii referitoare la judecata socială, cu
inteligenţă şi toleranţă. Cu paşi măsuraţi şi privirea mereu gata sa se minuneze, cei doi autori
îşi poartă cititorul spre o panoramă completă a problemei. Ei acordă aceeaşi importanţă şi
părinţilor fondatori, şi noilor celebrităţi. Totuşi, demersul lor este departe de a fi unul obiectiv.
Nu e un catalog pe care cei doi ar vrea să-l scoată la vânzare, ci mai degrabă o călătorie căreia
ei i-au statornicit ţelul.
Pentru cei doi autori, la fel ca şi pentru Cortés, omul nu este nici înger, nici animal.
Are anumite scopuri pe care vrea să le realizeze cât mai bine. De aceea încearcă să dea un
sens lucrurilor din jur, să-i înţeleagă pe ceilalţi şi să pătrundă evenimentele. Prizonier al epocii
sale, nu are dogme, ci certitudini din ce în ce mai mari. Se adaptează în funcţie de
circumstanţe şi de confortul propriu. E un pragmatic. Omul, aşa cum îl concep Am ales
această carte deoarece are drept subiect judecata socială. În cartea lor Yzerbyt şi Schadron, nu
poate să nu judece. Fără judecare, nu ar exista nici înţelegere a celorlalţi, care fac parte din
grupuri diferite. Iar acţiunea ar înceta. Autorii studiază judecata socială aşa cum o folosim
fiecare dintre noi şi nu se consideră responsabili pentru modul în care o utilizăm.
Scena se petrece pe un lac din apropiere de Rotterdam, în luna august a anului 1993. în
mod inexplicabil, o barcă pneumatică se răstoarnă în mijlocul lacului. Cei doi ocupanţi ai săi,
o fetiţă de nouă ani şi prietena ei, cad în apă. Pe mal, aproape două sute de persoane asistă la
înecul copilului.
Interogat câteva ore mai târziu de presă şi explicând că numai şase persoane
încercaseră să-şi ofere ajutorul, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Rotterdam declara în mod
special: „Ceilalţi n-au catadicsit nici măcar să se ude. Priveau liniştiţi pe mal.” Zilele
următoare, Parchetul din Rotterdam îşi anunţa intenţia de a-i urmări în justiţie pe acei gură-
cască pentru neacordarea de asistenţă unei persoane în pericol. Dificultatea de a identifica
suspecţii a determinat în cele din urmă autorităţile judiciare să renunţe şi să claseze afacerea
fără urmări.
Această carte se străduieşte să prezinte procesele care stau la baza percepţiei sociale.
Adjectivul „social” nu exprimă aici numai faptul că e vorba de perceperea altor persoane în

locul unor obiecte inerte. Un astfel de criteriu se dovedeşte, de altfel, mai mult decât
discutabil. Termenul „social” indică înainte de toate că percepţia noastră este influenţată de

Modulul psihopedagogic - Psihosociologia grupurilor şcolare, Anul III, CIG ZI

Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
diferiţi factori eminamente sociali: grupurile în care sunt inseraţi observatorul şi ţinta judecăţii
sale , rolurile şi situaţiile sociale în care amândoi sunt plasaţi şi regulile în vigoare într-o
situaţie de judecată. Altfel spus, percepţia nu este socială numai prin obiectul ei, ci mai ales în
procesele sale.
Primul capitol abordează problema perceperii grupurilor între ele. Relaţiile dintre
grupuri sunt adesea mult mai proaste decât ne aşteptam. De mai bine de jumătate de secol,
psihologii au examinat diverşii factori susceptibili de a deteriora sau de a ameliora relaţiile
dintre membrii unor diferite grupuri sociale. Primele piste urmărite constau în acuzarea
personalităţii deficitare a anumitor indivizi, dar conştientizarea dimensiunii sociale a
fenomenului s-a dovedit rapid indispensabilă. Dacă uşurinţa cu acre izbucneşte conflictul între
diferite grupuri poate descuraja, condiţiile necesare restaurării unui climat pozitiv se dovedesc
în schimb complexe. Acest capitol relevă totuşi că progresele realizate în înţelegerea
mecanismelor implicate sunt veritabile şi lasă să se întrevadă reale speranţe în domeniu.
În de-al doilea capitol se face referire la modul în care ne explicăm comportamentele
la care asistăm. Paradoxal, această problemă a fost multă vreme tratată separat de cea a
relaţiilor dintre grupuri. Înţelegerea evenimentelor care ne înconjoară părea o simplă
problemă de logică. Dar, şi aici, este evident că procesele sunt foarte puternic afectate de unii
factori sociali. Ceea ce poate fi considerat drept o eroare de judecată din punct de vedere strict
logic, poate fi înţeles drept un răspuns adecvat de îndată ce luăm în considerare factorii
sociali. Capitolul arată că modul cum percepem situaţia socială în care ne aflăm joacă un rol
hotărâtor în această privinţă.
Cel de-al treilea capitol abordează perspectiva teoretică dominantă în materie de
percepţie socială, cogniţia socială, având grijă să se axeze pe perceperea grupurilor sociale.
Noi, oamenii, formăm reprezentări complexe în ceea ce priveşte persoanele şi grupurile care
ne înconjoară. Stereotipurile reprezintă un exemplu tipic al acestui gen de reprezentări.
Adepţii cogniţiei sociale consideră că stereotipurile ne oferă mijlocul prin excelenţă de a
compensa insuficienţa resurselor noastre intelectuale. Confruntaţi cu cantitatea de informaţii
care ne parvin din mediu, putem face faţă reducându-ne la aceste structuri de cunoştinţe.
Bineînţeles, o asemenea strategie nu rămâne fără consecinţe şi curentul cogniţiei sociale
propune în consecinţă o viziune partizană asupra felului nostru de a interacţiona cu realitatea
care ne înconjoară.
Poziţia pe care o adoptă un observator social în raport cu judecata sa se va afla în
centrul atenţiei în cel de-al patrulea capitol. Modalităţile de elaborare a unei judecăţi sunt
multiple şi rezultă din construirea subiectivă a situaţiei de judecată. Suntem şi teoreticieni ai
judecăţii prin faptul că suntem supuşi unui ansamblu de constrângeri de ordin normativ, şi nu
strict informaţional. A emite o judecată despre celălalt este un act eminamente social.
Cunoaşterea fiinţei umane ca înscrisă în acţiune şi în interacţiune se află în centrul modelului
judecabilităţii sociale. Acest model se afirmă astăzi drept un cadru teoretic fructuos ce permite
ridicarea unor noi probleme asupra a ceea ce înseamnă perceperea celuilalt.
Ultimul şi cel de-al cincilea capitol dezvoltă problema organizării percepţiilor noastre
în ansambluri coerente. Noţiune de explicaţie şi rolul de teoretician jucat de observatorul
social ocupă aici locuri de primă importanţă. Venind în completarea capitolului precedent,
argumentul central constă în a spune că noi nu suntem limitaţi în acţiune, ci suntem şi
furnizori de sens. Suntem teoreticienii comportamentului şi cauzelor sale. Suntem teoreticieni
ai funcţionării lumii. Anticipând o nouă interpretare a categorizării sociale, acest capitol
încearcă să profite de învăţăturile psihologiei cognitive, ale cunoaşterii sociale şi ale
abordărilor axate pe identitatea socială pentru a păstra legătura cu întrebarea centrală: de unde
vin stereotipurile şi la ce folosesc?

Concluzii

Modulul psihopedagogic - Psihosociologia grupurilor şcolare, Anul III, CIG ZI

Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Aşa cum a demonstrat şi exemplul introductiv legat de înecarea celor două fetiţe, un
eveniment social este adesea complex, permiţând mai multe interpretări. În cazul acestui fapt
divers dramatic, participanţii, observatorii şi comentatorii au încercat să înţeleagă evenimentul
din diferite unghiuri. Nici unul nu putea spune cu certitudine la sfârşit nici ce s-a întâmplat cu
adevărat, şi nici de ce totul s-a petrecut astfel.
Această complexitate a fost recunoscută încă de la începuturile cercetării asupra
percepţiei sociale. Walter Lippmann (1922) foloseşte imaginea hărţii: „Pentru a străbate
lumea, oamenii trebuie să aibă hărţi ale lumii” (reed. 1965, pp. 10-11). Realitatea, afirmă el,
este prea complicată pentru a fi înţeleasă direct şi, prin urmare, trebuie percepută în mod
simplificat pentru a te putea adapta la ea. Tocmai această imagine simplificată, pe care el o
numeşte cvasimediu, ne serveşte drept hartă. Concepţia sa i-a inspirat foarte mult pe
cercetătorii interesaţi de percepţia socială. Observatorul apare în special ca un centru de
prelucrare a informaţiei, supraîncărcat într-o oarecare măsură. Ideea că rezultatul percepţiei
este o simplificare i-a determinat pe cercetători să considere că observatorul social foloseşte
procese de percepţie deficiente. Din moment ce rezultatul nu reflectă adevărul exact,
înseamnă că limitele observatorului îl împiedică să se descurce mai bine.
Lucrările prezentate în această carte demonstrează că acelaşi lucru se întâmplă şi în
domeniul percepţiei sociale. Ceea ce noi cunoaştem despre celălalt este adesea o deformare, o
simplificare. Dar procesele care duc la această cunoaştere nu sunt ridicole. Dimpotrivă, ele
reprezintă demersuri bogate şi complexe. Problema este chiar mai amplă, deoarece obiectele
percepţiei sociale sunt mult mai complicate decât o reţea rutieră sau hidrografică (prezentate
în anumite hărţi). Acestea din urmă au cel puţin avantajul de a prezenta o anumită stabilitate,
pe când realitatea socială este mişcătoare, diversă. Ceea ce vrem să observăm – intenţiile,
trăsăturile de personalitate etc. – nu este accesibil în mod direct. Mizele sunt adesea mai
importante. Nu este vorba numai de a descoperi drumul, ci de a-ţi conduce viaţa. Nu e de
mirare că metodele observatorului social sunt şi ele extrem de sofisticate.

Student:
Ciotină Daniela
Contabilitate şi Informatică de Gestiune
FEAA
Anul 3

Modulul psihopedagogic - Psihosociologia grupurilor şcolare, Anul III, CIG ZI