Caracterizarea personajului Harap-Alb

1. Introducere
Publicată în 1877 în revista Convorbiri literare, Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă
este un basm cult întrucât respectă particularitățile formale și de conținut ale acestei specii
literare.

Autorul pornește de la modelul basmului popular caracterizat prin stereotipie, reactualizând

teme și motive de circulație universală pe care le organizează conform propriei viziuni ,
urmărind fuziunea dintre real și fabulos.

De asemenea, ca în orice basm cult, stilul este elaborat, narațiunea împletindu-se cu

descrierea și cu dialogul, spre deosebire de basmul popular în care predomină narațiunea.

Tema luptei dintre bine și rău , soldată cu triumful binelui este dublată în acest basm cult
de tema maturizării. În operă se valorifică și motive narative specifice: împăratul fără urmași ,
superioritatea mezinului, călătoria inițiatică , probele, supunerea prin vicleșug, încălcarea
sfatului părintesc, demascarea și pedepsirea vinovaților, cifre și obiecte magice , căsătoria,
răsplătirea eroului etc.

Titlul sugerează tema basmului, maturizarea fiului de crai , iar din această perspectivă
basmul are caracter de bildungsroman deoarece presupune parcurgerea unui drum inițiatic ,
cele trei ipostaze ale protagonistului marcând etape ale acestui traseu al devenirii spirituale:
fiul Craiului, mezinul-naivul, Harap-Alb-novicele, cel supus inițierii si împăratul-inițiatul.

Numele personajului, construit pe baza unui oximoron devine și el simbolic , întrucât

reflectă condiția dublă a protagonistului : Harap- rob, slugă; Alb-origine nobilă, iar sugestia
cromatică alb-negru vizează trecerea de la inocență la maturizare.

Acțiunea, lineară , cronologică , desfășurată prin înlănțuirea secvențelor narative ,

reliefează modelul structural stereotipic al basmului care presupune existența unui lanț de
acțiuni convenționale care corespund clasicelor momente ale subiectului. Astfel există o
situație inițială de echilibru(expozițiunea)-existența unui crai care are trei feciori , urmată de
un eveniment perturbator (intriga)-scrisoarea trimisă de Împăratul Verde prin care acesta îi
cere fratelui său, Craiul, să-i trimită pe unul dintre fiii săi pentru a-i urma la tron, călătoria
reparatorie( desfășurarea acțiunii și punctul culminant) care presupune trecerea unor probe și
refacerea echilibrului (deznodământul) prin pedepsirea vinovaților și răsplătirea eroului.

Coordonatele acțiunii sunt vagi, nedeterminate, prin aspațialitatea și atemporalitatea

convenției narative: Amu cică era odată într-o țară un crai care avea trei feciori.

Simetria incipit-final se realizează prin folosirea unor clișee compoziționale care marchează
intrarea și ieșirea din fabulos.

Page 1 of 3
 Fuziunea dintre real și fabulos are loc încă din incipit deoarece naratorul inovează formula
inițială , punând povestea pe seama spuselor altcuiva (Amu cică era odată) fără a o nega, ca în
basmul popular(A fost odată ca niciodată).

2. Statutul personajului de basm

Personajele, oameni, dar şi fiinţe himerice, sunt purtătoare ale unor valori simbolice şi
reprezintă binele şi răul, în diversele lor ipostaze.

Protagonistul nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar dobândeşte, prin
trecerea probelor, o serie de calităţi psiho-morale şi valori etice, precum mila, bunătatea,
generozitatea, prietenia, curajul, onoarea, necesare, în viziunea autorului, unui împărat. El
este sprijinit de ajutoare şi donatori, fiinţe cu însuşiri supranaturale – Sfânta Duminică,
animale fabuloase – calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor şi a albinelor, făpturi himerice – cei
cinci tovarăşi sau obiecte miraculoase - smicelele de măr dulce, apa vie şi apa moartă, care fac
posibile trecerea probelor şi, implicit, iniţierea protagonistului. Antagonistul, Spânul, nu este
numai o întruchipare a răului, ci are şi rolul iniţiatorului, este ,,un rău necesar’’.

În ceea ce priveşte modalităţile de construcţie a personajului, se remarcă faptul că,

exceptându-l pe erou al cărui caracter evoluează pe parcursul naraţiunii, celelalte personaje
reprezintă tipologii umane, fiind construite pe baza unei trăsături dominante. Personajele sunt
caracterizate atât direct, prin intermediul naratorului, al celorlalte personaje sau prin
autocaracterizare, cât şi indirect, prin limbaj, gesturi, comportament, nume.

3. Harap- Alb - Personaj atipic, realist, rotund

Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchipare a binelui, un erou atipic de basm,

deoarece este lipsit de însuşiri supranaturale, fiind construit în mod realist ca o fiinţă
complexă care învaţă din greşeli şi progresează. De aceea, este şi un personaj rotund, care se
distanţează de stereotipia superiorităţii mezinului, având atât calităţi, cât şi defecte.

4. Personaj tridimensional

Este un personaj tridimensional, căci iese din tipar. Moral, este un reprezentant al binelui,
în ciuda defectelor sale, de pildă incapacitatea de a face distincţia între aparenţă şi esenţă,
semnificativ fiind momentul în care îi dă calului cu frâul în cap sau râde împreună cu ceilalţi
de Gerilă în casa de aramă. Din punct de vedere psihologic, trece prin stări conflictuale, dar
are capacitatea de a alege calea cea mai bună pentru situaţia în care se află. Acceptă
tovărăşia Spânului când se rătăceşte sau pe a celor cinci năzdrăvani când înţelege că are
nevoie de ajutor pentru a o aduce pe fata Împăratului Roş.

5. Ipostaze ale eroului. Mijloace de caracterizare

Apare în mai multe ipostaze de-a lungul basmului. La început este naiv, nu ştie să

Page 2 of 3
distingă aparenta de esenţă. Se deosebeşte de fraţii săi prin generozitate, calitate răsplătită de
Sfânta Duminică. Deşi are aptitudini de lider, acestea nu sunt evidenţiate de la început, ci şi le
descoperă pe parcurs, prin intermediul probelor la care este supus.

Naratorul îl caracterizează în mod direct, evidenţiind naivitatea sa prin formulări precum

,,boboc în felul său la trebi de aieste.” Probele la care este supus la curtea Împăratului Verde
(aducerea sălăţilor din grădina ursului, a pieii acoperite de nestemate a cerbului şi a fetei
Împăratului Roş) scot la iveală, în mod indirect, trăsături precum inteligenţa, stăpânirea de
sine, ascultarea, priceperea, dar mai ales bunătatea, fără de care nimeni nu l-ar ajuta, după
cum reiese din caracterizarea directă pe care i-o face Sfânta Duminică: ,, nu eu,ci puterea
milosteniei şi inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb.”

Dacă primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, a treia - aducerea fetei
Împăratului Roş -, presupune o altă etapă a iniţierii mai complexă şi care necesită mai multe
ajutoare – cei cinci tovarăşi- , de al căror sprijin va depinde trecerea probelor impuse de
Împăratul Roş. Drumul spre curtea Împăratului verde este cea mai dificilă probă, întrucât
eroul se îndrăgosteşte de fată, dar, credincios jurământului făcut Spânului, nu-şi dezvăluie
adevărata identitate.

6. Episoade semnificative

Două episoade semnificative care ilustrează evoluţia personajului sunt supunerea prin
vicleşug şi demascarea răufăcătorului, secvenţe narative care marchează începutul şi sfârsitul
iniţierii.

În episodul coborârii în fântână, naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleşug.
Antagonistul, Spânul, îl închide pe tânăr într-o fântână, îi cere să devină robul lui şi să jure pe
ascuţişul paloşului că-i va da ascultare ,, până va muri şi iar va învia’’, condiţionare
paradoxală, dar care include modul de eliberare.

Întorşi la curtea lui Verde-Împărat, fata Împăratului Roş îl demască pe Spân, iar acesta
crede că Harap-Alb a divulgat secretul, de aceea îi taie capul. În mod simbolic, ,,răutatea”
Spânului îl eliberează pe erou de jurământ, semn că iniţierea este încheiată. Eroul este înviat
de fată cu ajutorul obiectelor magice şi devine împărat. Nunta şi schimbarea statutului social
confirmă maturizarea eroului.

7. Concluzii

In concluzie, eroul nu reprezintă doar tipul voinicului, ca Făt- Frumos din basmele
populare, ci este şi un ,,om de soi bun”, erou vrednic, care traversează o serie de probe, se
maturizează şi devine împărat.

Page 3 of 3