Gândirea politică la Niccolo Machiavelli

Realizat de: Ceapchi Nicolae, UPSC „Ion Creangă”

I. Personalitatea și ideile politice

II. „Principele” – ideile principale

Machiavelli este un ggânditor strălucit al Renașterii și un om, pentru care politica era o
pasiune, o trăsătură a caracterului și finalitate a existenței. De aceea, personalitatea lui trebuie să
fie abordată mai degrabă din perspectiva politicii, decât a filosofiei, și trebuie să se țină seama de
faptul că gânditorul florentin nu era doar un om al cuvântului, ci și al acțiunii, ce demonstrează
bogata sa experiență politică, care a fost acumulată dea lungul vieții în Florența, și apoi
conservată prin intermediul operei sale. Totodată, grație valorii incomensurabile gândirii sale,
fiecare disciplină extrage din operele sale propriile idei, iar rodul gândirii lui a stat la baza multor
tratate politice, filosofice și istorice pentru multe secole înainte. Astfel, prin opera sa,
Machiavelli, pune bazele științei politice moderne și contribuie enorm la consolidarea unor
principii moderne și contemporane de conducere.
Situația politică a Italiei din timpul activării lui Machiavelli ca om politică era foarte
instabilă. Italia era fărâmițată în orașe state, instabile din punct de vedere politic, deoarece erau
mereu sub influența externă a unor state puternice din acele timpuri, precum Franța sau Spania.
Acele timpuri erau cu adevărat viclene și foarte schimbătoare.
În 1594, regele Franței, Carol al VIII-lea ajunge în Florența. Datorită faptului că Lorenzo
Medici nu reușește să oprească trupele franceze, poporul cere alungare acestuia. Lorenzo
Medici, familia căruia a condus timp de 60 de ani este alungat, iar în locul lui este impus
călugărul Savonarola, care restaurează Republica și instituțiile acesteia, precum Sfatul Mare și
Sfatul Celor Optzeci. Populația Florenței nu a apreciat activitatea sa și în scurt timp el este ars pe
rug. În această perioadă Machiavelli obține funcția de Secretar al celor Zece și o menține până la
întoarcerea Medicilor și căderea Republicii. În acești ani, Machiavelli a acumulat o bogată
experiență diplomatică, el călătorea în diferite țări și se afla mereu în preajma a celor mai
influente și puternice personalități ale timpurilor, precum Ludovic al XII-lea, Ferdinand al II-lea
etc. Cu toate acestea, Machiavelli nu era niciodată ambasador oficial al Florenței, el era mai
degrabă un observator, un analist, care pregătea terenul pentru ulterioarele activități. În 1512
papa roman Iuliu al II-lea întemeiază Liga sfântă și împreună cu Spaniolii încep război cu Franța,
aliatul căreia era Florența, până când aceasta este amenințată și se alipește la Liga sfântă, iar la
conducerea ei vine înapoi medici. Aceste evenimente au jucat un rol important în viața lui
Machiavelli, deoarece odată cu venirea Medicilor el este alungat din Florența, din motiv că ar fi
un adversar al familie, respectiv, activitatea sa ca om politic este întreruptă. (Paulo Boscoli și
Lucca Capponi îl implică într-o conspirație împotriva familiei. Aceștia sunt decapitați iar
Machiavelli este supus torturii în celulele de la Bargello – din sec XIX muzeu de pictură,
înainte închisoare în Florența). În scurt timp, el este eliberat prin amnistie, acordată de către
Leon al X-lea, fiind însă obligat să părăsească Florența. În 1513 acesta se stabilește într-o căsuță
de a sa în satul Percussina. Din această perioadă, până în 1525 el este complet îndepărtat de la
activitatea politică.
Evenimentele date marchează o etapă importantă din viața lui Machiavelli, în care acesta a
acumulat experiență necesară pentru a oferi fundament practic operei sale. După exilarea sa din
Florența începe o nouă etapă în viața acestuia, în care omul acțiunii se așază deasupra cărții și
realizează o splendidă simbioză a propriei experiențe cu experiența scriitorilor antici, roadă
căreia este „Principele”, una din cele mai valoroase moșteniri a Renașterii.
Cum a fost anunțat în introducere, politica este o trăsătură a personalității lui Machiavelli.
Această afirmație este argumentată prin faptul că Machiavelli sincer dorea să studieze și să
înțeleagă fenomenul politic în multilateralitatea existenței sale. El activa ca un om politic nu
pentru bani sau glorie, ci pentru că era preocupat în primul rând de soarta Florenței, iar într-al
doilea rând de acțiunea politică ca activitate și fenomen. Chiar când a fost exilat din Florența, el
a continuat să activeze ca un om politic, doar că deja din altă perspectivă. Scrierile sale politice
sunt un rezultat al singurătății sale, dar și a dorinței de a continua activitatea politică. Într-o
scrisoare adresată prietenului său Vettori, Machiavelli afirmă că nu se pricepe la nimic altceva
decât la chestiunile care privesc statul, iar politica este singura lui hrană, adevărata vocație.
Totodată, Machiavelli, va fi considerat eronat de a gândi că Machiavelli scria de dragul scrisului,
deoarece pe parcursul vieții sale scrisul nu a fost niciodată o ocupație preferată de el, ci doar în
circumstanțele deprivării de la activitatea politică acesta începe să scrie, pentru a conserva
experiența sa, dar și pentru a continua măcar la nivel de gândire, pasiunea vieții sale. Astfel, dacă
el continua activitatea s-a ca Secretar al Republicii, scrisul nu mai era o necesitate pentru el, însă
cu venirea familiei Medici, calea spre politica Florenței i-a fost închisă.
Din operele sale desprindem concepțiile și viziunile lui asupra omului, existenței și statului.
Dacă să se generalizeze, se poate de spus că în baza analizei istoriei antice și a celei din timpurile
sale, el contată că omul este rău de la natură, el spune că „un porc nu face rău altui porc, un cerb
altui cerb, singur omul îl omoară pe celălalt. Pe lângă aceasta, el este schimbător, fricos, doritori
de câștig. Iar forța motrice ce a propulsat evoluția a fost dorința de profit, de câștig, de putere.
Studiul istoriei pentru Machiavelli se rezumă la dorința de a observa aceleași trăsături ale
caracterului uman, doar că în diferite epoci. Pentru el istoria este repetitivă, este mereu aceiași,
nu în faptele sale, ci în semnificația lor. În viziunea sa, istoricul are misiunea de a lumina
trecutul, dar și de a indica drumurile către viitor. Aceasta poate fi realizat nu prin descoperirea și
reinterpretarea trecutului, dar prin adaptarea la timpurile prezente a soluțiilor care au fost
identificate în trecut. Omenii au mereu aceleași pasiuni și dorințe, indiferent de perioada istorică,
iar dacă să analizăm trăsăturile generale ale acesteia și să le racordăm la acele dorințe, putem
face concluzii și prevedea efectele acestor dorințe.
Cu toate că omul este rău de la natură, iar statul apare ca necesitate de apărare de primejdii, el
își poate depăși condiția prin viața socială. Existența în societate îl pune pe om înainte unor
provocări de viață în comun, ceea ce duce la apariția unor valori și principii etice între acei
oameni. Astfel, de la acel egoism se poate ajunge la interese care depășesc propria persoană și
aceasta este speranța lui Machiavelli.
Valoarea supremă a uni om, în viziunea sa, trebuie să fie patria. „Eu cred că onoarea cea mai
mare pe care o pot avea oamenii este aceea care în mod firesc le-o dă patria lor: cred că binele
cel mai mare pe care îl putem face și cel mai plăcut lui Dumnezeu, este acela pe care îl facem
patriei.” – Discursurile asupra reformării statului Florențian. Acțiunea omului este atât de bună,
cât urmărește binele comun.
 Pentru apărarea patriei merg orice mijlocare, mai ales când merge vorba despre binele ei.
„Nici un om bun nu va dojeni vreodată pe acela care încearcă să-și apere patria, oricare ar fi
mijloacele lui”.
Pentru a înțelege gândirea sa trebuie să ne întoarcem la punctul de pornire, care duce la
apariția unor astfel de concepții. Tot „amoralismul” în gândirea sa poate să fie justificat prin
faptul că el se face pentru binele comun și pentru păstrarea armoniei în societate, pentru
păstrarea patriei.

Principele.
În 1513 acesta începe să scrie „Discursurile asupra primei decade a lui Titus Livius”, însă
lucrarea dată este întreruptă de conștiința civică și dorința de a susține Florența și pe Leon al X-
lea în aspirațiile sale politice. Acesta din urmă avea drept scop să unifice Italia sub conducere sa,
mai precis, să unifice principatele din centru și sudul Italiei sub autoritatea familiei Medici.
Situația dată îl motivează pe Machiavelli să dea de o parte discursurile și să scrie o operă care ar
ajuta noul principe pentru guvernarea statului. În câteva luni apare lucrarea sa „Principele”.
Încă din introducerea cărții autorul anunță scopul lucrării care este de a ajuta un nou principe
(pe Lorenzo Medici) de a guverna mai eficient statul. Autorul afirmă că precum alții oameni,
pentru a dobândi bunăvoința Principelui, îi oferă cele mai prețioase daruri, tot astfel și el spune
că nu are nimic mai prețios decât ceea ce a expus în lucrarea sa.

I Despre tipurile de principate

Sunt două tipuri de principate, cele ereditare și noi. Principatele ereditare sunt cele conduse
de o dinastie, iar cele noi sunt cele cucerite de către un Principe nou sau străin, dinastiei
domnitoare. Pentru a păstra principatele ereditare, un Principe trebuie doar să nu se îndepărteze
de la guvernarea care a avut-o strămoșii săi.

II Principatele ereditare
Pentru a păstra principatele ereditare, un Principe trebuie doar să nu se îndepărteze de la
guvernarea care a avut-o strămoșii săi

III Principatele noi

Pentru a cuceri un stat, Principele are nevoie de o grupare care să-l susțină din acel stat. Această
grupare, chiar dacă te ajută, poate până la urmă să devină dușmana și să se răscoale împotriva ta,
dacă nu justifici așteptările ei.
Pentru a cuceri pe deplin și cu siguranță un principat nou trebuie să distrugi neamul Principelui
care domnea înaintea ta și să păstrezi condițiile de viață și moravurile care erau înainte să vii.
Pentru Principate cu moravuri deosebite, este nevoie ca cuceritorul să se stabilească acolo cu
traiul, pentru a fi mai aproape și a putea preîntâmpina conflictele.
Alt mijloc de a controla un principat nou este de a-l coloniza. Un principe va cheltui puțin pentru
colonizare și va face prin asta rău doar acelora cărora li se va lua casele pentru coloniști. „Răul
care-l faci unui om trebuie să fie așa ca să nu te temi de răzbunare”.
Trebuie să cucerești statele mai slabe din jurul celui în care vrei să domnești, pentru ca ele să nu
se adune și să se pornească împotriva ta. Ludovic al XII a cucerit Italia și a oferit autoritate
papei, de aceea mulți erau nemulțumiți pentru că el cedase autoritatea.
Acel care este cauza producătoare a puterii celuilalt, cade singur de la aceasta, deoarece el devine
o primejdie pentru acela din urmă.

IV De ce regatul lui Darius nu s-a răsculat împotriva

lui Alexandru Macedon după omorârea sa.
Regatul lui Darius era unul de mercenari, de miniștri plătiți. Banii erau principala motivație a
acestora. Astfel de regate este ușor de cucerit, deoarece este nevoie doar să ai bani. Pe de altă
parte, regatele ereditare, cu dinastii și valori seculare, sunt mai greu de cucerit, deoarece ei nu au
nevoie de bani și recunoaștere, pe ei îi leagă de stat sentimentul de datorie și de onoare dinastică.

V În ce fel trebuie de guvernat Cetățile sau Principatele care, înainte de a fi

cucerite, se conduceau după legile lor proprii.
„Nu există alt mod de a stăpâni în siguranță o țara cucerită decât de a o distruge”. Cel care
nu distruge cetatea cu legile și tradițiile proprii el va fi distrus de ea, deoarece aceste valori
multiseculare „nici trecerea timpului îndelungat, nici binele pe care la-ai făcut celor supuși,
nu le poate șterge din amintire”.

VI Despre Principatele noi care le dobândești cu arme și cu propria ta energie

„Oamenii urmează aproape întotdeauna drumurile pe care le-au urmat alții și lucrează în
toate faptele sale prin imitație”. Trebuie să imiți acțiunile și calea oamenilor de succes.
„Ocazia s-ar fi ivit zădarnică dacă nu s-ar găsi omul care s-o valorifice”.
Este ușor să faci un om să creadă într-o convingere, însă este greu să îl faci s-o mențină, trebuie
să aplici forța. Greutățile întâmpinate de principe în cucerirea unui astfel de stat pot fi ușurate de
calitățile principelui.

VII Despre Principatele noi care se cuceresc prin armele și ocazia oferită de
altul.
Un principat poate fi obținut fie prin ocazie, fie prin luptă pentru el. Principatul de noroc va fi
pierdut repede, deoarece din start nu reprezenta vreun interes pentru Principe.
Pentru a îndepărta ura poporului de la sine, pentru acțiunile care le limitează drepturile sau
proprietatea trebuie să faci pe un funcționar vinovat pentru tot și după aceea să-l pedepsești în
public.
Model de supunere a unui principat.
- Distrugerea familiei și al întregului neam, precum și a tuturor seniorilor care li s-au luat
averile
- Să câștige ajutorul nobilimii
- Să instaureze propriul instrument politic, prin modificarea celui existent.
Model de asigurare a conducerii
 - Să se facă iubit și temut de popor, urat și respectat de soldați
- Să schimbe vechile orânduiri și să-i distrugă pe toți cei care pot reprezenta un pericol
- Să-și păstreze prietenia regilor și principilor în așa fel încât aceștia să-i facă bucuroși un
bine și să-i facă un rău cu teamă.

VIII Despre cei care au devenit Principi prin fapte nelegiuite

Se justifică acapararea puterii prin fapte nelegitime. Agatocle – un simplu olar care a ocupat rând
pe rând cele mai mari ranguri în armată, a ucis toți senatorii și oamenii din cetate și a ocupat
Siracuza.
Giovanni Fogliani – omoară pe toți cei mai înalți demnitari ai orașului la un ospăț solemn și îl
ocupă.
„Un act de cruzime este bun dacă îl săvârșești o singură dată și constrâns de nevoie de a
asigura puterea, dar nu continua apoi în acest fel, ci faci ca acest act mai apoi să devină
binefăcător”.
„Nedreptățile trebuie de săvârșit toate dintr-o dată, ca oamenii gustându-le mai puțin timp
să le găsească mai puțin grele, iar binefacerile trebuie făcute cu încetul, pentru ca să le
simtă savoarea vreme mai îndelungată”

IX Principatul civil
Principele este ales de către popor sau de către cei mare.
Dacă un Principe este ales de către popor el trebuie să-l mulțumească, deoarece tot așa cum a
fost adus la conducere de către popor el poate fi ușor să fie scos. În situații de conflicte poporul
este mai dificil de oprit decât pe „cei mari”.
„poporul nu cere altceva decât să fie asuprit”

X În ce fel pot fi măsurate forțele unui Principe

Un Principat poate fi considerat puternic dacă se poate apăra. Fie are suficienți oameni, fie are
bani. Totodată, un principat trebuie să fie gata să respingă orice luptă în câmp liber. Trebuie să
asigure provizii pentru a întreține armata în situații de lupte lungi.

XI Principatele ecleziastice
Sunt singure state în care oamenii au un stat dar nu-l apără, au oameni și nu-i guvernează, iar
țările lor, cu toate că nu sunt apărate, nu le sunt luate.

XII Despre armate

„temelia cea mai însemnată a oricărui stat, atât nou cât și vechi sau mixt, este alcătuită din
legi și armate bune”
„nu poate să existe legi bune acolo unde nu sunt armate bune”
Se apreciază armatele mercenare, căpitanii mercenari și motivația acestora. Bani sunt un
motivant bun pentru soldați, dar nu suficient pentru ca aceștia să fie gată să-și jertfească viața
pentru tine.
 XIII Despre armatele auxiliare
„un Principe înțelept va evita așa dar întotdeauna acest gen de armate și se va baza numai
pe armatele proprii ... el va prefera să piardă o luptă cu oamenii săi proprii decât să
învingă cu străini”
Imperiul roman, goții au început să fie angajați ca mercenari.

XIV Despre pregătirea războiului

Principele trebuie să se gândească doar la război și la viața militară, dacă acesta se pierde în
plăceri el poate pierde statul. Măiestria războiului te poate aduce de la un om simplu la cele mai
prestigioase ranguri.
„Așa dar Principele nu trebuie să uite niciodată grija pregătirii războiului, în timp de pace
chiar trebuie să lucreze în acest sens mai mult decât în timpul războiului”
„Să cunoască natura lucrurilor, să știe cum se înalță munții, cum se deschid văile, cum se
întind câmpiile și să-și dea seama care este natura fluviilor și meșteșugurilor”
Trebuie să cunoască bine țara sa. Punctele strategice etc.

XV Care dintre principi merită să fie lăudați sau mustrați

„Este atât de mare deosebirea între felul în care oamenii trăiesc și felul în care ar trebui să
trăiască, încât cel care lasă la o parte ceea ce face pentru ceea ce ar trebui să facă, mai
curând își pregătește propria pierire decât învață mijloace de a se păstra mai departe”
Omul bun piere între oamenii care nu sunt buni, așa dar „Principele trebuie uneori să fie
lipsit de bunătate și să știe cum să opereze cu aceasta”

XVI Despre economie și dărnicie

Un principe nu trebuie să fie prea darnic, deoarece oamenii se deprind cu asta și în timpuri de
creeze pot să-l părăsească pentru că nu mai este tot atât de darnic.
„Unui Principe, care nu are nevoie să-și jefuiască supușii pentru a se putea apăra, care nu
trebuie să se teamă că va ajunge sărac și desprețuit, nu trebuie să-i pese dacă își creează
faima de meschin, căci acesta este unul dintre păcatele cară îi îngăduie să domnească”

XVII Despre cruzime și milă

Un principe trebuie să fie crud și milos după posibilitate, însă dacă să se aleagă din aceste două
el mai degrabă trebuie să fie crud, deoarece cruzimea moderată păstrează ordinea și disciplina,
iar mila poate ușor degenera în haos, din cauza libertății prea mari. Este mai sigur pentru
păstrarea statutului să fii temut decât iubit. Oamenii care te iubesc „sunt nerecunoscători,
schimbători, prefăcuți și ascunși, ei îți dau sângele și viața lor atât timp cât primejdia este
departe, iar când ea se apropie ei te trădează.
„Teama se păstrează prin frica de pedeapsă, care nu-l părăsește pe om niciodată”
Un moment important în aplicare cruzimii este averea. „oamenii uită mai degrabă moarte
tatălui decât pierderea averii lor”
Un Principe nou nu trebuie să aplice cruzimea.
 XVIII Cum trebuie să țină cuvântul un Principe
Principele nu poate mereu să se conducă după virtuțile apreciate de oameni, deoarece pentru a-și
păstra statutul el uneori este nevoit să acționeze „împotriva cuvântului dat, împotriva milei, a
omenirii, a religiei”. „De aceea spiritul lui trebuie să fie întotdeauna gata să se îndrepte
după cum poruncesc vânturile sorții”.
„faptele tuturor oamenilor, și mai ales a Principilor, pentru care nu te poți adresa nici unui
judecător, trebuie primite numai după rezultatul lor.
„mijloacele lui vor fi judecate întotdeauna onorabil și fiecare le va lăuda, deoarece vulgul
este atras de ceea ce se produce în mod real.
„există două feluri de a lupta, unul bazat pe legi, celălalt pe forță. Cel dintâi este propriu
oamenilor, al doilea aparține animalelor. Întru-cât primul nu este de multe ori suficient,
trebuie să recurgem la al doilea”
„un principe trebuie să se comporte tot atât de bine ca un animal cât și ca un om”
„oamenii care apelează a viclenie foarte des au întrecut oamenii care lucrează cu cinste”
„cel care înșeală va găsi mereu pe unul care se lasă înșelat”
Centaurul Ciron - Ahile era trimis pentru a învăța

XIX Cum trebuie să te ferești de a fi urât și disprețuit

„Principii înțelepți s-au străduit întotdeauna să satisfacă poporul, deoarece acesta este una
dintre preocupările însemnate pe care le are un Principe”
Atât timp cât nu le ei oamenilor averea lor și onoarea ei sunt mulțumiți și ai de luptat doar
cu ambițiile câtorva.
Principele trebuie să fie curajos, serios, puternic. Să nu fie schimbător în atitudinea sa, să
poate să mențină o poziție ferm. El trebuie să-și asigure astfel statutul ca să nu se teamă de
conspirații.
Una din principalele preocupări a unui Principe, pe lângă armata, este consolidarea
statutului în populație, deoarece ei sunt un pericol intern foarte serios, care contribuie
esențial la menținerea principatului și a Principelui.
Cap. XX. Despre Importanța cetăților. Fortăreața cea mai sigură a unui Principe este ca să
nu fie urât de popor.

XXI Cum trebuie să se comporte un principe

Un principe este respectat pentru acțiunile mărețe și pentru propriul exemplu.
Principele trebuie să fie activ din punct de vedere social. Să menționeze cu daruri pe cei mai abil
cetățeni, să menționeze oamenii cu talente. Trebuie să organizeze sărbători în anumite perioade a
anului. Totodată, trebuie să pedepsească pe cei care săvârșesc nelegiuiri.
Un principe trebuie să ia o poziție și să o mențină. Să nu fie schimbător.
„un Principe este respectat atunci când este un prieten adevărat și un dușman adevărat”
Dacă doi luptă și tu nu i-ai o oarecare poziție mereu vei fi în pierdere, deoarece mereu vei fi
pradă celui care a învins. Dacă ai fost neutru nimeni nu va avea vreun motiv să te ajute. Nu
trebuie să se alieze cu unul mai puternic decât el pentru a-i lovi pe ceilalți … căci dacă învinge
rămâne prizonierul lui.

XXII Despre miniștri

„Miniștrii sunt buni sau nu așa după cum Principele îi alege sau nu cu înțelepciune”
Părerea care ne-o formăm despre inteligența unui Principe se bazează pe considerarea oamenilor
pe care îi are în jurul lui. Un Principe poate aprecia dacă un ministru este bun sau nu: dacă un
ministru se gândește mai mult la dânsul decât la tine și dacă cu orice acțiune de a sa caută folosul
său, atunci nu poți avea niciodată încredere în acesta.

XXIII Cum trebuie să fugă de lingușitori

Trebuie să faci așa ca oamenii înțelepți de lângă tine să-ți spună adevărul. Trebuie să asculți cu
chibzuință de tot ce spun ei, dar să i-ai hotărârea singur. „Un Principe așa dar trebuie mereu să
se sfătuiască cu cei din jurul lui, dar atunci când vrea el, iar nu când vor alții”. „Sfaturile
bune, ori de la cine or veni, rezultă din înțelepciune Principelui, iar nu înțelepciunea
Principelui din sfaturile bune a supușilor săi”

XXV Rolul sorții

Râul violent distruge totul în timpul ploios, dar asta nu înseamnă că în timpul normal nu poți
face baraje naturale ca să-l oprești. Astfel și soarta „își arată puterea acolo unde nu există nici
o forță bine organizată care să-i reziste”.
Un principe trebuie să-și organizeze acțiunile sale în conformitate cu timpul, ci nu în
dezacord cu el. Nimeni nu se poate îndepărta de conduita pe care firea lui i-o impune, cât și
pentru că acel care a avut întotdeauna succese urmărind o anumită acțiune nu poate să se
hotărască să renunțe la ea.