Ghidul Cadrului Didactic-2016 PDF

Valentina Ștefan-Cărădeanu
Florentina Hăhăianu
Elena Apopei
GHIDUL
CADRULUI
DIDACTIC
Clasa Pregătitoare
www.editurajoy.ro
© SC JOY Publishing House SRL
Toate drepturile asupra ediţiei de faţă sunt rezervate exclusiv
JOY Publishing House. Reproducerea parţială sau integrală
a prezentei lucrări, fără acordul editurii, este strict interzisă.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ŞTEFAN-CĂRĂDEANU, VALENTINA MONICA
Ghidul cadrului didactic : clasa pregătitoare / Valentina Ştefan-
Cărădeanu, Florentina Hăhăianu, Elena Apopei. - Bucureşti : Joy, 2014
ISBN 978-606-8593-15-9
I. Hăhăianu, Florentina
II. Apopei, Elena
37.915.3
371.267
Coperta: Claudiu Ionescu

Tehnoredactare: Lucian Alexandru
Redactare și corectură: Oana Popa
Editor coordonator: Ioana Voicu
Referent de specialitate: Inspector pentru învățământ primar,
profesor Corina Ionica Gheorghiu
Editura JOY
0763.22.22.53; 0722.95.37.74; 0740.34.71.60;
comenzi@editurajoy.ro; editurajoy@gmail.com;
Publishing House www.editurajoy.ro
Comunicare în limba română
Competențe generale
1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute

1.1. Identificarea semnificației unui mesaj scurt, pe teme familiare, rostit clar și rar
1.2. Identificarea unor informații variate dintr-un mesaj scurt, rostit clar și rar
1.3. Identificarea sunetului inițial și/ sau final dintr-un cuvânt, a silabelor și a cuvintelor din propoziții rostite clar și rar
2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare

2.1. Pronunțarea clară a sunetelor și a cuvintelor în enunțuri simple
2.2. Transmiterea unor informații referitoare la sine și la universul apropiat, prin mesaje scurte
2.3. Participarea cu interes la dialoguri scurte, în situații de comunicare uzuală
2.4. Exprimarea propriilor idei în contexte cunoscute, manifestând interes pentru comunicare
3. Receptarea unei varietăți de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute
3
3.1. Recunoașterea unor cuvinte uzuale, din universul apropiat, scrise cu litere mari și mici de tipar
3.2. Identificarea semnificației unei/ unor imagini care prezintă întâmplări, fenomene, evenimente familiare
3.3. Identificarea semnificației unor simboluri care transmit mesaje de necesitate imediată, din universul familiar
3.4. Exprimarea în cuvinte proprii a mesajelor redate pe suport vizual sau auditiv, manifestând interes pentru lucrul cu cartea
4. Redactarea de mesaje în diverse situații de comunicare

4.1. Trasarea elementelor grafice și a contururilor literelor, folosind resurse variate
4.2. Redactarea unor mesaje simple, în contexte uzuale de comunicare
4.3. Exprimarea unor idei, trăiri personale și informații prin intermediul limbajelor neconvenționale
PLANIFICARE CALENDARISTICĂ ORIENTATIVĂ
AN ȘCOLAR 2014 - 2015
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina de învățământ: Comunicare în limba română
Nr. de ore pe săptămână: 5 ore (170 de ore/an)
Competențe Nr.
Unitatea de învățare Conținuturi Săptămâna Observații
specifice ore
- Evaluare inițială - cunoașterea elevului (sugestii): probe de
evidențiere a achizițiilor dobândite la grădiniță; proba de
1. La început de drum constatare a calității pronunției; proba pentru determinarea
1.1. Să mă prezint volumului vocabularului; proba de „citire” a imaginilor,
1.1
Text suport lectură: memorizări și audieri
1.2
„Puf Alb și Puf Gri” – poveste - Dialogul: în diferite contexte, reale sau simulate, pe teme de
1.3
populară interes
1.4 10 I-II
- Identificarea unei persoane sau a unui obiect
2.1
1.2. De la grădiniță la școală - Oferirea unor informații despre identitatea proprie sau despre
3.4
4
Text suport lectură: identitatea membrilor familiei
4.2
„Ursul păcălit de vulpe” – Ion - Oferirea unor informații despre forma și utilitatea unor
Creangă obiecte
- Exprimarea propriei păreri în legătură cu un fapt
- Reguli de comportare, reguli de securitate personală
- Propoziția, cuvântul, silaba - elemente de construcție a
1.1 comunicării
2. Bun venit la școală
1.2 - Organizarea scrierii. Elemente grafice utilizate în procesul
2.1. Școlărei și școlărițe
1.3 scrierii care facilitează însușirea literelor și scrierea în duct
Text suport lectură:
1.4 continuu (linii, puncte, bastonașe, zale, bucle, semiovale,
„Iedul cu trei capre” – Octav
1.5 ovale, nodulețe)
Pancu-Iași
2.1 - Despărțirea cuvintelor în silabe 10 III-IV
2.2 - Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus
2.2. Obiectele școlarului
3.1 - Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate
3.2 - Formularea de propoziții cu suport intuitiv
„Turtița fermecată” – poveste
4.1 - Formularea de întrebări și răspunsuri
populară
4.2 - Povestirea după imagini
- Audierea unor fragmente din povești
- Acte de vorbire. Comunicare orală - discuții libere despre
3. În împărăția toamnei
anotimpul toamna (lunile anotimpului, succesiunea lor,
3.1. Roadele toamnei
caracteristicile anotimpului: fenomene ale naturii, modificări
în lumea vie și activități ale oamenilor specifice fiecărui
„Mărul” – după Vladimir
anotimp)
Suteev 1.1
- Literele mici și mari de tipar (a, A, m, M, ma, MA, r, R, e,
1.2
E). Citirea literelor, silabelor, cuvintelor
3.2. În grădină și pe câmp 1.3
- Despărțirea cuvintelor în silabe
Text suport lectură: 1.4 15 V-VII
- Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus
„Supa de zarzavat” – de Otilia 1.5
- Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate
Cazimir 2.1
- Formularea de propoziții cu suport intuitiv
4.1
- Formularea de întrebări și răspunsuri
3.3. Calendarul naturii 4.2
- Povestirea după imagini
„Borta vântului” – de Mihai
- Desenarea literelor mari de tipar (a, A, m, M, ma, MA, r, R,
Eminescu
e, E). Simboluri neconvenționale folosite în exprimarea scrisă
5
- Acte de vorbire. Comunicare orală - oferirea unor informații
4. Lumea necuvântătoarelor despre viețuitoare
4.1. Plante 1.1 - Literele mici și mari de tipar (i, I, n, N, u, U). Citirea
Text suport lectură: 1.2 literelor, silabelor, cuvintelor
„Legenda bradului” – 1.3 - Despărțirea cuvintelor în silabe
literatură populară 1.4 - Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus
1.5 - Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate 10 VIII-IX
4.2. Animale 2.3 - Formularea de propoziții cu suport intuitiv
Text suport lectură: 3.1 - Formularea de întrebări și răspunsuri
„Muzicanții din Bremen” – de 3.2 - Povestirea după imagini
Frații Grimm 4.1 - Audierea unor fragmente din povești
4.2 - Desenarea literelor mari de tipar. (i, I, n, N, u, U). Simboluri
neconvenționale folosite în exprimarea scrisă
- Acte de vorbire. Comunicare orală - oferirea unor informații
despre identitatea proprie sau despre identitatea membrilor
familiei; oferirea unor informații despre obiectivele sociale și
5. Sunt român! 1.1
culturale din localitate
5.1. Casa mea 1.2
- Literele mici și mari de tipar (c, C, o, O, â, Â). Citirea
Text suport lectură: 1.3
literelor, silabelor, cuvintelor
„Balada unui greier mic” – de 1.4
George Topîrceanu 1.5
- Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus 10 X-XI
2.3
5.2.Țara mea 3.1
„Limba românească” – de 4.1
George Sion 4.2
- Desenarea literelor mari de tipar (c, C, o, O, â, Â). Simboluri
- Acte de vorbire. Comunicare orală - discuții libere despre
6
anotimpul iarna (lunile anotimpului, succesiunea lor,
caracteristicile anotimpului: fenomene ale naturii, modificări
6. Obiceiuri și tradiții de
în lumea vie și activități ale oamenilor specifice fiecărui
iarnă 1.1
anotimp)
6.1. Colinde în jurul bradului 1.2
- Literele mici și mari de tipar (l, L, ă, Ă). Citirea literelor,
silabelor, cuvintelor
„Fetița cu chibrituri” – de 1.4
Hans Christian Andersen 1.5
- Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus 10 XII-XIII
2.3
6.2. În așteptarea lui Moș 3.1
Crăciun 3.2
„Colinde” – literatura 4.2
populară
- Dramatizarea
- Desenarea literelor mari de tipar (l, L, ă, Ă). Sim-boluri
7. La gura sobei
7.1. Fricosul
„Căsuța din oală” – basm - Comunicarea orală - alcătuire de propoziții/enunțuri despre
popular personajele din povești
- Literele mici și mari de tipar. Citirea literelor, silabelor,
1.1
7.2. Crăiasa Zăpezii cuvintelor
1.2
Text suport lectură: - Despărțirea cuvintelor în silabe
1.3
„Cuore. Un bulgăre de - Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus
1.4
zăpadă” – de Edmondo de - Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate
1.5
Amicis - Formularea de propoziții cu suport intuitiv 20 XIV-XVII
2.3
3.1
7.3. Omul de zăpadă - Povestirea după imagini
3.2
Text suport lectură: - Audierea unor fragmente din povești
4.1
„Omul de zăpadă” – de Virgil - Dramatizarea
4.2
Carianopol - Desenarea literelor mari de tipar . Simboluri neconvenționale
folosite în exprimarea scrisă
7.4. Ce am învățat?
7
„Motanul încălțat” – de
Charles Perrault
- Comunicarea orală - discuții libere despre mijloacele de

transport
- Literele mici și mari de tipar (t, T, v, V). Citirea literelor,
1.1
1.2
8. Mijloace de transport 1.3
- Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate 5 XVIII
„Acceleratul” – de George 1.5
Topîrceanu 2.3
3.1
3.2
4.1
- Desenarea literelor mari de tipar (t, T, v, V). Simboluri
- Comunicarea orală - dialoguri pe teme familiare (ce meserii
au părinții mei, meseria preferată, ce-mi doresc sa fac când voi
fi mare etc.); informații despre forma și utilitatea unor obiecte;
1.1
discuții libere despre reguli de igienă sanitară
1.2
- Literele mici și mari de tipar (î, Î, d, D, p, P). Citirea literelor,
9. Meserii 1.3
Texte suport lectură: 1.4
„Ce miros au meseriile” – de 1.5
- Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus 10 XIX-XX
Gianni Rodari 2.3
„Tâmplarul” – de Mihai 3.1
Teodorescu 3.2
4.1
- Desenarea literelor mari de tipar (î, Î, d, D, p, P). Simboluri
8
- Comunicare orală - discuții libere despre anotimpul
10. Dansul primăverii
primăvara (lunile anotimpului, succesiunea lor, caracteristicile
10.1. Vestitorii primăverii
anotimpului: fenomene naturii, modificări în lumea vie și
1.1 activități ale oamenilor specifice fiecărui anotimp)
„De pe-o „bună-dimineață” ”–
1.2 - Literele mici și mari de tipar (s, S, b, B, f, F). Citirea literelor,
de Otilia Cazimir
1.3 silabelor, cuvintelor
1.4 - Despărțirea cuvintelor în silabe
10.2. De ziua mamei
1.5 - Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus
Text suport lectură: 15 XXI-XXIII
2.3 - Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate
„Degețica” – de Hans
Christian Andersen
4.1 - Scrierea funcțională folosind desene, simboluri. Felicitarea
10.3. Pregătiri pentru Paște
„Legenda primăverii” – de
- Desenarea literelor mari de tipar (s, S, b, B, f, F). Simboluri
Filip Smaranda
- Comunicare orală - discuții libere despre mediul înconjurător
11. Universul 1.1 - Literele mici și mari de tipar (j, J, h, H, ș, Ș). Citirea literelor,
11.1. În Cosmos 1.2 silabelor, cuvintelor
Text suport lectură: 1.3 - Despărțirea cuvintelor în silabe
„Micul prinț” – de Antoine de 1.4 - Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus
Saint Exupery 1.5 - Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate
10 XXIV-XXV
11.2. Medii de viață 3.1 - Formularea de întrebări și răspunsuri
Text suport lectură: 3.2 - Povestirea după imagini
„Cei trei purceluși” – poveste 4.1 - Audierea unor fragmente din povești
populară - Desenarea literelor mari de tipar (j, J, h, H, ș, Ș). Simboluri
- Comunicare orală - discuții libere despre relația copil -

animal
1.1
12. Joy și prietenii lui - Literele mici și mari de tipar (g, G, ț, Ț, z, Z). Citirea
9
1.2
12.1. Circul literelor, silabelor, cuvintelor
1.3
Text suport lectură: - Despărțirea cuvintelor în silabe
1.4
„Fram, ursul polar” – de - Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus
1.5
Cezar Petrescu - Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate XXVI-
2.3 10
- Formularea de propoziții cu suport intuitiv XXVII
3.1
12.2. Grădina Zoologică - Formularea de întrebări și răspunsuri
3.2
Text suport lectură: - Scrierea funcțională folosind desene, simboluri. Biletul
4.1
„La Grădina Zoologică” – de - Povestirea după imagini
4.2
Marin Sorescu - Audierea unor fragmente din povești
4.3
- Desenarea literelor mari de tipar (g, G, ț, Ț, z, Z). Simboluri
13. Jocurile copilăriei
- Comunicare orală - discuții libere despre întâmplări și fapte
13.1. Jucării
din viața proprie, despre universul copilăriei și valorile proprii
1.1 ale acestuia
„Pinocchio” – de Carlo
1.2 - Literele mici și mari de tipar (k, K, x, X, y, Y, w, W, q, Q).
Collodi
1.3 Citirea literelor, silabelor, cuvintelor
1.4 - Despărțirea cuvintelor în silabe
13.2. Prietenii mei
1.5 - Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus XXVIII-
Text suport lectură: 15
2.3 - Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate XXX
„Pif, Paf, Puf” – de Cezar
Petrescu
13.3. Jocuri
4.2 - Audierea unor fragmente din povești
4.3 - Desenarea literelor mari de tipar (k, K, x, X, y, Y, w, W, q,
„Șotron” – de Cezarina
Q). Simboluri neconvenționale folosite în exprimarea scrisă
Adamescu
10
- Comunicare orală - discuții libere despre anotimpul vara
14. Bucuriile verii (lunile anotimpului, succesiunea lor, caracteristicile
14.1. Sărbătoare literelor anotimpului: fenomene naturii, modificări în lumea vie și
1.1
Text suport lectură: activități ale oamenilor specifice fiecărui anotimp)
1.2
„Alfabetul din vis” – de - Literele mici și mari de tipar. Citirea literelor, silabelor,
1.3
Cezarina Adamescu cuvintelor
1.4
1.5
14.2. 1 Iunie - Cuvinte cu sens asemănător. Cuvinte cu sens opus XXXI-
2.3 15
Text suport lectură: - Utilizarea cuvintelor noi în enunțuri adecvate XXXIII
3.1
„Micul artist” – de Cezarina - Formularea de propoziții cu suport intuitiv
3.2
Adamescu - Formularea de întrebări și răspunsuri
4.1
4.2
14.3. Muntele și marea - Audierea unor fragmente din povești
4.3
Text suport lectură: - Desenarea literelor mari de tipar. Simboluri neconvenționale
„La cireșe” – de Ion Creangă folosite în exprimarea scrisă
- Recapitulare
- Comunicare orală - discuții libere despre viitoarele activități
din vacanța de vară
1.1
- Literele mici și mari de tipar. Citirea literelor, silabelor,
1.2
cuvintelor
1.3
1.4
15. Am 7 ani! 1.5
Text suport lectură: 2.3 5 XXXIV
„Am 7 ani” 3.1
3.2
4.1
4.2
- Desenarea literelor mari de tipar. Simboluri neconvenționale
4.3
folosite în exprimarea scrisă
- Recapitulare. Evaluare finală
11
Matematică și explorarea mediului
1. Utilizarea numerelor în calcule elementare

1.1. Recunoașterea și scrierea numerelor în concentrul 0 - 31
1.2. Compararea numerelor în concentrul 0 - 31
1.3. Ordonarea numerelor în concentrul 0 - 31, folosind poziționarea pe axa numerelor
1.4. Efectuarea de adunări și scăderi în concentrul 0 - 31, prin adăugarea/extragerea a 1 - 5 elemente dintr-o mulțime dată
1.5. Efectuarea de adunări repetate/scăderi repetate prin numărare și reprezentări obiectuale în concentrul 0 - 31
1.6. Utilizarea unor denumiri și simboluri matematice (sumă, total, diferență, =, +, -) în rezolvarea și/ sau compunerea de probleme
2. Evidențierea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte localizate în spațiul înconjurător

2.1. Orientarea și mișcarea în spațiu în raport cu repere/direcții precizate, folosind sintagme de tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în fața, în spatele, sus, jos,
stânga, dreapta, orizontal, vertical, oblic
2.2. Identificarea unor forme geometrice plane (pătrat, triunghi, dreptunghi, cerc) și a unor corpuri geometrice (cub, cuboid, sferă) în obiecte manipulate de copii și
în mediul înconjurător
12
3. Identificarea unor fenomene/ relații/ regularități/ structuri din mediul apropiat
3.1. Descrierea unor fenomene/procese/ structuri repetitive simple din mediul apropiat, în scopul identificării unor regularități
3.2. Manifestarea grijii pentru comportarea corectă în relație cu mediul familiar
4. Generarea unor explicații simple prin folosirea unor elemente de logică

4.1. Formularea unor observații asupra mediului apropiat folosind limbajul comun, reprezentări prin desene și operatorii logici „și”, „nu”
4.2. Identificarea relațiilor de tipul „dacă... atunci…” între două evenimente succesive
5. Rezolvarea de probleme pornind de la sortarea și reprezentarea unor date

5.1. Sortarea/clasificarea unor obiecte/ materiale etc. pe baza unui criteriu dat
5.2. Rezolvarea de probleme în care intervin operații de adunare sau scădere cu 1 - 5 unități în concentrul 0 - 31, cu ajutorul obiectelor
6. Utilizarea unor etaloane convenționale pentru măsurări și estimări

6.1. Utilizarea unor măsuri neconvenționale pentru determinarea și compararea lungimilor
6.2. Utilizarea unor unități de măsură pentru determinarea/estimarea duratelor unor evenimente familiare
6.3. Realizarea unor schimburi echivalente valoric folosind reprezentări neconvenționale în probleme - joc simple de tip venituri - cheltuieli, cu numere din
concentrul 0 - 31
AN ȘCOLAR 2014 - 2015
Aria curriculară: Matematică și științe ale naturii

Disciplina de învățământ: Matematică și explorarea mediului
Competențe Nr.
specifice ore
- Evaluare inițială
- Elemente pregătitoare pentru înțelegerea unor
2.1
1. La început de drum concepte matematice (orientare spațială și localizări în
2.2
1.1. Să mă prezint spațiu, sortarea și clasificarea 8 I - II
3.2
1.2. De la grădiniță la școală obiectelor/simbolurilor/conceptelor simple, după
5.1
criterii variate)
- Scrierea de elemente grafice
13
- Elemente pregătitoare pentru înțelegerea unor
concepte matematice (orientare spațială și localizări în
spațiu, sortarea și clasificarea
2. Bun venit la școală 2.1 obiectelor/simbolurilor/conceptelor simple, după
2.1. Școlărei și școlărițe 2.2 criterii variate)
2.2. Obiectele școlarului 3.1 - Corpul omenesc - părți componente și rolul lor; 8 III-IV
3.2 igiena corpului; simțurile
- Igiena clasei, igiena alimentației
- Figuri plane/2D (pătrat, dreptunghi, triunghi, cerc:
denumire, conturare)
- Scrierea de elemente grafice
1.1
3. În împărăția toamnei - Numere naturale de la 0 la 5 - recunoaștere, formare,
1.2
3.1. Roadele toamnei citire, scriere (cu cifre), comparare, ordonare
1.3
3.2. În grădină și pe câmp - Semnele toamnei. Activități specifice toamnei 12 V-VII
3.1
3.3. Calendarul naturii - Hrana – sursă de energie
5.1
- Calendarul naturii
- Numere naturale: de la 0 la 7 - recunoaștere, formare,
citire, scriere (cu cifre), comparare, ordonare
1.1
- Plante (părți componente; hrana ca sursă de energie:
4. Lumea necuvântătoarelor 1.2
importanța hranei pentru creștere și dezvoltare; rolul
4.1. Plante 1.3
plantelor în viața omului) 8 VIII-IX
4.2. Animale 3.1
5.1
- Animale sălbatice și domestice (părți componente;
hrana ca sursă de energie: importanța hranei pentru
creștere și dezvoltare; rolul animalelor în viața omului)
1.1
5. Sunt român! - Numere naturale de la 0 la 9 - recunoaștere, formare,
1.2
5.1. Casa mea citire, scriere (cu cifre), comparare, ordonare
1.3
5.2. Țara mea - Forme și transfer de energie. Electricitate: aparate
3.1 8 X-XI
care utilizează electricitatea și reguli de siguranță în
3.2
mânuirea aparatelor electrice
5.1
- Energia soarelui, a apei și a vântului
14
1.1
6. Obiceiuri și tradiții de iarnă
1.2 - Numere naturale de la 0 la 10 - recunoaștere, formare,
6.1. Colinde în jurul bradului
1.3 citire, scriere (cu cifre), comparare, ordonare
6.2. În așteptarea lui Moș 8 XII-XIII
3.1 - Fenomene ale naturii. Condiții de viață în anotimpul
Crăciun
3.2 iarna. Semnele iernii
5.1
1.2 - Adunarea și scăderea în concentrul 0 - 10, cu 1 - 5

7. La gura sobei 1.3 unități, prin numărare. Probleme
7.1. Fricosul 1.4 - Forțe și mișcare: efecte observabile ale forțelor
7.2. Crăiasa Zăpezii 1.5 (împingere, tragere) mișcarea corpurilor și schimbarea
7.3. Omul de zăpadă 1.6 formei corpurilor (deformare, rupere, întindere) 16 XIV-XVII
7.4. Ce am învățat? 3.1 - Animale – simțuri
3.2 - Procese ale Pământului: observarea prezenței apei în
4.1 natură sub diverse forme (precipitații, râuri, lacuri,
4.2 mare etc.)
5.2
1.1
- Numere naturale de la 0 la 20 - recunoaștere, formare,
1.2
citire, scriere (cu cifre), comparare, ordonare
8. Mijloace de transport 1.3 4 XVIII
- Forțe și mișcare: efecte observabile ale forțelor
3.1
(împingere, tragere)
4.2
1.4
1.5
- Adunarea și scăderea în concentrul 0 - 20 fără și cu
1.6
9. Meserii trecere peste ordin, prin numărare/cu suport intuitiv 8 XIX-XX
3.1
- Unde și vibrații: producerea sunetelor
5.1
5.2
1.1
1.2 - Numere naturale de la 20 la 31 - recunoaștere,
1.3 formare, citire, scriere (cu cifre), comparare, ordonare
10. Dansul primăverii 1.4 - Adunarea și scăderea în concentrul 20 - 31 fără
10.1. Vestitorii primăverii 1.5 trecere peste ordin, prin numărare/cu suport intuitiv
12 XXI-XXIII
10.2. De ziua mamei 1.6 - Probleme
15
10.3. Pregătiri pentru Paște 3.1 - Semne prevestitoare anotimpului primăvara
3.2 - Calendarul naturii
5.1 - Munci agricole în anotimpul primăvara
5.2
1.4 - Adunarea și scăderea în concentrul 20 - 31 cu trecere

11. Universul 1.5 peste ordin, prin numărare/cu suport intuitiv
11.1. În Cosmos 1.6 - Universul - Pământul, planetele: recunoaștere în
8 XXIV-XXV
11.2. Medii de viață 2.2 modele simple
3.1 - Plante și animale – condiții de viață (apă, aer, lumină,
căldură)
- Probleme simple de adunare sau scădere, cu 1 - 5

1.5
unități, în concentrul 0 - 31 fără și cu trecere peste
12. Joy și prietenii lui 1.6
ordin, prin numărare/cu suport intuitiv.
12.1. Circul 3.1 8 XXVI-XXVII
- Forțe și mișcare: efecte observabile ale forțelor
12.2. Grădina Zoologică 4.1
(împingere, tragere).
5.1
- Animale – medii de viață
1.5
- Figuri plane/2D (pătrat, dreptunghi, triunghi, cerc:
1.6
denumire, conturare)
2.2
13. Jocurile copilăriei - Corpuri/3D (cub, cuboid, sferă: denumire)
3.1
13.1. Jucării - Colectarea și gruparea datelor
3.2 12 XXVIII-XXX
13.2. Prietenii mei - Forțe și mișcare: efecte observabile ale forțelor
4.1
13.3. Jocuri (deformare, rupere).
4.2
- Animale – părți componente
5.1
- Reguli de comportament în comunitate
5.2
1.5 - Măsurări cu unități nonstandard pentru lungime

1.6 - Unități de măsură pentru valoare (banii): leul
3.1 (bancnotele de 1 leu, 5 lei, 10 lei); schimburi
3.2 echivalente valoric în concentrul 0 - 31
14. Bucuriile verii
4.1 - Timpul (ziua, săptămâna, luna, anul): denumire,
14.1. Sărbătoare literelor XXXI-
4.2 ordonare 12
14.2. 1 Iunie XXXIII
5.1 - Colectarea și gruparea datelor
14.3. Muntele și marea
5.2 - Calendarul naturii
16
6.1 - Procese ale Pământului: observarea prezenței apei în
6.2 natură sub diverse forme (precipitații, râuri, lacuri etc.)
6.3 - Ocrotirea naturii
- Adunarea și scăderea în concentrul 0 - 31 fără și cu

trecere peste ordin, prin numărare/cu suport intuitiv
15. Am 7 ani! 1.6
- Probleme simple de adunare sau scădere cu 1 - 5 4 XXXIV
5.2
unități în concentrul 0 - 31, cu suport intuitiv
- Recapitulare. Evaluare finală
Dezvoltare personală
1. Manifestarea interesului pentru autocunoaștere și a atitudinii pozitive față de sine și față de ceilalți
1.1. Identificarea unor trăsături personale elementare
1.2. Identificarea unor obiecte și activități simple de igienă personală
2. Exprimarea adecvată a emoțiilor în interacțiunea cu copii și adulți cunoscuți

2.1. Recunoașterea emoțiilor de bază în situații simple, familiare
2.2. Identificarea regulilor de comunicare în activitatea școlară
2.3. Explorarea caracteristicilor ființelor și obiectelor preferate și a interacțiunii simple cu acestea
3. Utilizarea abilităților și a atitudinilor specifice învățării în context școlar

3.1. Identificarea unor rutine în activitatea școlară
3.2. Aplicarea unor tehnici simple care sprijină învățarea și succesul școlar
3.3. Identificarea hobby-urilor, jocurilor și activităților preferate
17
AN ȘCOLAR 2014 - 2015
Aria curriculară: Consiliere și orientare
Disciplina de învățământ: Dezvoltare personală
Competențe Nr.
specifice ore
1. La început de drum - Evaluare inițială
1.1. Să mă prezint - Autocunoaștere și atitudine pozitivă față de
1.1
1.2. De la grădiniță la școală sine și față de ceilalți 4 I - II
Text suport: - Interacțiuni simple cu ființe și obiecte
fragment „Cenușăreasa” – de Frații Grimm familiare
2. Bun venit la școală - Importanța autocunoașterii; dezvoltarea unei

2.1. Școlărei și școlărițe 1.1 atitudini pozitive față de sine;
2.2. Obiectele școlarului 1.2 - Trăsături personale elementare 4 III - IV
Text suport: - Obiecte și activități simple de igienă
18
„Maricica murdărica” personală
3. În împărăția toamnei
3.1. Roadele toamnei
Text suport:
„Gospodina” – de Otilia Cazimir
3.2. În grădină și pe câmp 2.1 - Trăire și manifestare emoțională. Emoții de

6 V - VII
Text suport: bază: Bucuria, Tristețea, Frica
„Gândăcelul” – de Elena Farago
3.3. Calendarul naturii

Text suport:
„Mărinimie” – de Emil Gârleanu
4. Lumea necuvântătoarelor
4.1. Plante
Text suport:
- Trăire și manifestare emoțională. Emoții de
fragment „Albă ca Zăpada” – de Frații 2.1 4 VIII - IX
bază: Furia, Bucuria, Tristețea, Frica
Grimm
4.2.Animale
5. Sunt român!
5.1. Casa mea
2.2 - Reguli de comunicare în activitatea școlară
5.2. Țara mea 4 X - XI
2.3 - Rutine și sarcini de lucru
Text suport:
„Obiceiuri bune” – de Czeslaw Janczarski
6. Obiceiuri și tradiții de iarnă

6.1. Colinde în jurul bradului - Comunicarea cu colegii și cadrele didactice
2.1
6.2. În așteptarea lui Moș Crăciun - Emoții de bază denumite prin cuvinte
2.2 4 XII - XIII
Text suport: (bucurie, tristețe, frică, furie), în
19
„Cuore - Un bulgăre de zăpadă” - activități/contexte familiare
de Edmondo de Amicis
7. La gura sobei
7.1. Fricosul
7.2. Crăiasa Zăpezii

Text suport:
2.3 - Ființe și obiecte preferate. Reguli de
„Ștefan și vrăbiuța” 8 XIV - XVII
comportament
7.3. Omul de zăpadă
7.4. Ce am învățat?
8. Mijloace de transport 2.3 - Obiecte preferate și caracteristicile acestora 2 XVIII

9. Meserii
Texte suport:
„Familia mea” – de Elena Podoleanu 2.3 - Ființe preferate și caracteristicile lor 4 XIX - XX
„Tatăl meu” – de Veronica Porumbaru
10. Dansul primăverii

10.1. Vestitorii primăverii
10.2. De ziua mamei
3.1
Text suport: - Rutine și sarcini de lucru 6 XXI - XXIII
„Darul lui Ștefan”
10.3.Pregătiri pentru Paște
11. Universul
3.2 XXIV -
11.1. În Cosmos - Tehnici simple care sprijină învățarea 4
XXV
11.2. Medii de viață
12. Joy și prietenii lui
20
XXVI -
12.1. Circul 3.2 - Reguli de organizare a învățării 4
XXVII
12.2. Grădina Zoologică
13. Jocurile copilăriei

13.1 Jucării
Text suport:
XXVIII -
„Doi frați cuminți” – de Elena Farago 3.3 - Hobby-uri și activități preferate 6
XXX
13.2. Prietenii mei
13.3. Jocuri
14. Bucuriile verii

14.1. Sărbătoarea literelor XXXI -
3.3 - Portofoliul personal 6
14.2. 1 Iunie XXXIII
14.3. Muntele și marea
15. Am 7 ani! 3.3 - Recapitulare. Evaluare 2 XXXIV

Texte suport - Ora de lectură
Puf Alb și Puf Gri

poveste populară
În mica lor căsuță din pădure, trăia fericită o iepuroaică cu cei doi iepurași ai săi. Într-o seară,
iepurașii Puf-Alb și Puf-Gri se pregăteau să meargă la bâlci. Mămica lor, le dădu cămășuțe noi, una lui
Puf-Alb și una lui Puf-Gri. Apoi luă copaia în care făcuseră baie iepurașii și ieși afară din casă.
— Vai, ce bine îmi pare că mergem la bâlci! se bucură Puf-Alb. O să mâncăm turtă dulce! O să zburăm cu
avionul!
Dar Puf-Gri nu-l asculta pe frățiorul lui. El văzuse pe dulap borcanul cu dulceață la care poftea mult.
— Puf-Gri, strigă Puf-Alb, Puf-Gri, nu se poate! Puf-Gri ai s-o superi pe mămica, repetă Puf-Alb încercând
să-l oprească.
Puf-Gri lovi borcanul. Borcanul se rostogoli peste Puf-Alb și căzu spărgându-se și mânjind pe nevinovatul
iepuraș cu dulceață.
Puf-Gri vazându-și isprava, coborî de pe dulap și, de frica pedepsei, fugi departe de locul cu pricina.
Iepuroaica tocmai intra pe ușă și-l văzu pe Puf-Alb cu boticul plin de dulceață lângă borcanul spart, iar pe Puf-Gri
stând cuminte în celălalt colț al camerei.
— Așa, zise iepuroaica supărată, Puf-Alb a vrut să fure dulceață. Hai, Puf-Gri, tu ai fost cuminte, să
mergem la bâlci, iar Puf-Alb să stea acasă.
Supărată îl închise pe Puf-Alb în casă cu zăvorul și plecară la bâlci.
La bâlci, iepuroaica îi cumpără lui Puf-Gri turtă dulce. Dar Puf-Gri nu putu să mănânce. El știa că nu
fusese cuminte și că nu merită darul. Iepuroaica îl îndemnă pe Puf-Gri să se joace, să zboare cu avionul. Dar pe
Puf-Gri îl frământa conștiința, îl chinuia fapta urâtă. Își amintea de Puf-Alb care rămăsese acasă pedepsit pe
nedrept, tocmai pentru că încercase să-l oprească să fure dulceață. Puf-Gri nu mai putu să rabde și fugi de lângă
maică-sa. El alerga spre casă la frățiorul lui. Iepuroaica mirată alerga după Puf-Gri să vadă unde se duce. Puf-Gri
ajunse acasă, deschise zăvorul și îl văzu pe Puf-Alb stând supărat pe marginea patului.
— Puf-Alb, ți-am adus turtă dulce, zise Puf-Gri. Tu meriți, e a ta! Tu ești cuminte!
Puf-Alb însă, nu voia să se uite la el… îi întoarse spatele supărat.
— Eu…, continuă Puf-Gri, e urât ce am făcut… nu mai fac niciodată!
— Puf-Gri! strigă fericit Puf-Alb. Ce bine îmi pare că ți-ai recunoscut greșeala! și cei doi iepurași se
îmbrățișară.
Bucuroasă, iepuroaica se reîntoarse la bâlci cu amândoi iepurașii.
Au zburat cu avionul și Puf-Alb și Puf-Gri și s-au dat în bărci, s-au învârtit pe călușei și s-au bucurat mult
de toate frumusețile din bâlci. Au fost la un țap fotograf, s-au fotografiat, iar poza au pus-o deasupra patului. Din
ziua aceea, Puf-Gri n-a mai mințit niciodată.
Ursul păcălit de vulpe

Ion Creangă
Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise
nicăieri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să
mai facă, să poată găsi ceva de mâncare.
Șezând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea ridică puțin
capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de doi boi.
— Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în
mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă.
Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă, strigă la boi:
— Aho! aho!
Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând-o că nici nu suflă, își
zice: „Bre! da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele
21
din blana istui vulpoi!‖. Zicând așa, apucă vulpea de după cap și, târând-o până la car, se opintește ș-o
aruncă deasupra peștelui. Apoi strigă la boi:
— Hăis! Joian, cea! Bourean.
Boii pornesc. Țăranul mergea pe lângă boi și-i îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă acasă și
să ia pielea vulpii.
Însă, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țăranul
mâna, carul scârțâia, iar peștele din car cădea. După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe
drum, bini...șor! sare și ea din car și, cu mare grabă, începe a strânge peștele de pe drum. După ce l-a
strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa și începe a mânca, că ta...re-i mai era foame!
Tocmai când începuse a mânca, vine la dânsa ursul.
— Bună masa, cumătră! Ti!!! da’ ce mai de pește ai! Dă-mi și mie, că ta...re! mi-i poftă!
— Ia mai pune-ți pofta-n cui, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ți-i
așa de poftă, du-te și-ți moaie coada-n baltă, și-i avea pește să mănânci.
— Învață-mă, te rog, cumătră, că eu nu știu cum se prinde peștele.
Atunci vulpea rânji dinții și zise:
— Alei, cumătre! da’ nu știi că nevoia te duce unde nu-ți e voia și te-nvață ce nici gândești?
Ascultă, cumătre: vrei să mănânci pește? Du-te deseară la băltoaca cea din marginea pădurii, vâră-ți
coada-n apă și stai pe loc, fără să te miști, până despre ziuă; atunci smuncește vârtos spre mal și ai să scoți
o mulțime de pește, poate îndoit și-ntreit de cât am scos eu.
Ursul, nemaizicând o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaca din marginea pădurii și-și vâră-n apă
toată coada!...
În acea noapte începuse a bate un vânt rece, de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc.
Îngheață zdravăn și apa din băltoacă, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la o vreme ursul, ne-
maiputând de durerea cozii și de frig, smuncește o dată din toată puterea. Și, sărmanul urs, în loc să
scoată pește, rămâne făr’ de coadă!
Începe el acum a mormăi cumplit ș-a sări în sus de durere; și-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se
duce s-o ucidă în bătaie. Dar șireata vulpe știe cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieșise din bizunie
și se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; și când văzu pe urs că vine făr’ de coadă, începu a
striga:
— Hei, cumătre! Dar ți-au mâncat peștii coada, ori ai fost prea lacom ș-ai vrut să nu mai rămână
pești în baltă?
Ursul, auzind că încă-l mai ia și în râs, se înciudează și mai tare și se repede iute spre copac; dar
gura scorburii fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig și
începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară și să-i dea de cheltuială...
Dar când apuca ursul de piciorul vulpii, ea striga: „Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, tragi de
copac...‖ Iar când anina cârligul de copac, ea striga: „Văleu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!―
În zadar s-a necăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că n-a putut scoate vulpea din scorbură.
Și iaca așa a rămas ursul păcălit de vulpe.
Iedul cu trei capre

Octav Pancu-Iași
Povestea asta nu s-a întâmplat chiar pe vremea când se potcoveau puricii, ci mult mai aproape,
când puricii au devenit tare nesuferiți, iar eu, copii, vă doresc să n-aveți de- a face cu ei…
Cică nu departe de casa caprei cu trei iezi își avea casa un ied cu trei capre. Era un ied ca toți iezii:
nici mai mare, nici mai mic, nici mai frumos, nici mai urât. Cum s-ar spune: nici prea-prea, nici foarte-
foarte. Numai că în loc de o capră avea trei: o capră-mamă, o capră-mătușă și o capră-bunică.
Grozav de bine o mai ducea iedul! Ce să vă spun, copii, pe mine de m-ar lăsa să stau măcar o zi în
casa aceea, nu mi-ar mai trebui nimic. Măiculiță ce mai trai!
Dimineața nici nu apuca bine iedul să deschidă ochii, că și începea să poruncească:
— Capră-mamă!
— Spune fiul meu iubit!
22
— Îmbracă-mă! Nu pot singur…
Capra-mamă nu aștepta să i se spună de două ori. Se apleca să-i caute încălțările sub pat, se urca
pe dulap să-i caute nădragii și se băga după sobă să-i caute cămașa. De, iedul nu obișnuia - ca voi - să
folosească spătarul scaunului ori cuierul. Își arunca hainele unde nimerea. Capra-mamă îi aduna hainele
și se necăjea să-l îmbrace: îi lega șiretele, îi trăgea pantalonii și cămașa și vai, îi aranja și cureaua!
Când se vedea îmbrăcat, iedul iarăși poruncea:
— Mătușă-capră!
— Spune, nepoțelul meu drag!
— Ospătează-mă! Nu pot singur…
Mătușa-capră se repezea la bucătărie, turna lapte dulce și așeza într-o farfurie mămăliguța caldă,
apoi punea totul pe o tavă și le ducea fuguța la patul iedului. Și rupea mătușa-capră din mămăliguță și
îndesă în gura iedului! Și ține-i mătușă-capră cana la gură să soarbă iedul laptele!
Și uite așa, până isprăvea iedul toată mămăliga și tot laptele, ba îi mai aducea mătușa-capră și câte
o plăcintă, că era mare meșteră la copt, iar iedul mare meșter la înghițit…
Zburda iedul toată ziulica pe afară, iar seara când se întorcea acasă se întindea pe pat și poruncea:
— Capră-bunică!
— Spune, nepoțelul meu scump!
— Adoarme-mă! Nu pot singur…
Cât ai clipi, capra-bunică venea lângă ied și se pornea să-i cânte și să-l legene:
Nani nani, nani Și oprește-te somn
Coboară somn pe scara nevăzută, Pe ochii nepoțelului meu
Nani, nani, nani Nani, nani, nani.
Hei, așa trai ca al iedului mai zic și eu! Să tot trăiești 100 de ani.
Dar într-o seară, bătu în poartă vecina capră cu trei iezi.
— Scumpele mele surate, am venit la voi cu o mare rugăminte. Mâine seară mi se însoară iedul
cel mare. Tare aș vrea să le pregătesc un ospăț să i se ducă vestea. Mă rog domniilor voastre, fiți bune și
poftiți mâine la mine să-mi ajutați la înfășatul sărmăluțelor, la împletitul colacilor, ori la ce-o mai fi de
trebuință. O să vă răsplătesc.
— Mâine în zori suntem la dumneata surată! Te-om ajuta cu dragă inimă.
A doua zi, cele trei capre plecară la vecina lor capră cu trei iezi. Mai târziu se trezi și iedul. După
cum îi era obiceiul strigă:
— Capră-mamă! Îmbracă-mă! Dar nimeni nu veni să-l îmbrace. Atunci iedul începu să se
tăvălească prin pat și să urle.
— Îmbracă-mă! Îmbracă-mă! Îmbracă-mă! Nu pot singur…
Vulpea tocmai trecea pe acolo și auzind urletele iedului, curioasă din fire, băgă capul pe fereastră
ca să afle ce se întâmplă.
— Nu mai striga ieduțule, dacă nu poți să te îmbraci singur aruncă-mi hainele și te îmbrac eu.
Bucuros iedul îi azvârle încălțările și nădragii și cămașa. Una câte una vulpea le prinse, le vârî
într-un sac și pe aici ți-e drumul! Fugi cu ele să le vândă la târg.
Mare amărăciune îl cuprinse pe ied și multe lacrimi grele vărsă. Dar tot plângând și văicărindu-se
îl apucă foamea. Strigă:
— Mătușă-capră, ospătează-mă!
Dar nimeni nu veni să-l ospăteze. Mătușa-capră, precum se știe, era plecată.
Și porni iar iedul să se tăvălească și să urle:
— Ospătează-mă! Ospătează-mă! Ospătează-mă! Nu pot singur…
Cum țipă el așa, trecu pe acolo ursul.
— Nu mai striga, ieduțule! Mai bine spune unde e mâncarea că te ajut eu. Te ospătez pe cinste!
Iedul îi spuse. Ursul intră în bucătărie și începu să înfulece cât șapte. Infulecă toată mămăliga.
Sorbi și ultimul strop de lapte. Ba de lacom, era cât pe ce să înghită ceaunul și făcălețul. Apoi ursul plecă
fără să-i mai pese de ied.
De acum s-a pus iedul și mai tare pe plâns. Și plângea, și plângea de răsuna casa de zbieretele lui.
Toată lumea însă, știe că după plâns ți se face foame. Strigă iedul:
— Capră-bunică! Adoarme-mă!
Dar nimeni nu veni să-l adoarmă.
23
Și din nou iedul începu să urle și să se tăvălească.
Lupul tocmai ieșise la plimbare. Se afla nu departe și-l auzi pe ied strigând.
— Nu mai striga atâta, iedule. Las că vin eu să te adorm ieduțule!
Intră lupul în casă, se așeză lângă ied, legănându-l și cântându-i:
Nani, nani, nani, Am să-l mănânc
Nu mai coborî somn Pe iedul cel răsfățat
Că nu-i nevoie. Răzgâiat și alintat,
Nani, nani, nani, Nani, nani,nani.
Iedul se înspăimântă, nici eu nu pot să vă spun de unde mai găsi putere să se smulgă de lângă lup
și s-o rupă la fugă încotro vedea cu ochii. Se înapoie acasă, gol, flămând și ostenit, abia spre seară. Și
cum intră pe ușă zise:
— Capră - mamă, mătușă - capră, capră - bunică! Am să vă povestesc tot ce mi s-a întâmplat,
dar mai întâi să-mi caut niște haine ca să mă îmbrac și apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame.
Se îmbrăcă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale, dar înainte să înceapă povestea adormi buștean.
Dar vouă, copii, nu vi-e somn? Mie, de ce să vă mint, îmi cam este!
Noapte bună, dragii mei copii!
Turtița fermecată
poveste populară
Au fost o data un moș și o babă.

Într-o zi, moșneagul o rugă pe babă să-i facă o turtiță. Baba se strădui și strânse vreo doi pumni
de făină de pe fundul lăzii. Frământă aluatul cu smântână, făcu o turtiță și o băgă la cuptor.
După puțin timp, baba scoase o turtiță rotunjoară, rumenă și frumoasă și o puse pe fereastră să se
mai răcească. Turtița stătu ce stătu pe fereastră, apoi se rostogoli pe laviță, de acolo pe dușumea și de pe
dușumea spre ușă. Când ajunse la ușă, turtița sări peste prag în tindă, apoi în curte. O porni spre poartă,
de acolo pe drum, după care se rostogoli tot mai departe și mai departe. Cum se rostogolea ea pe drum,
numai ce-i ieși în cale un iepure, care vru s-o mănânce. Dar turtița, fără teamă, îi zise:
Eu sunt turtița umflată În cuptor sunt rumenită
De prin ladă adunată Pe ferestră sunt răcită.
Din cămară măturată
Apoi vrând să pară tare iscusită, mai zise:
Pe bunic l-am păcălit De tine-am să fug îndată
De bunică am fugit Iepuraș fără de pată.
Și se rostogoli mai departe, chiar de sub nasul iepurelui. Continuându-și drumul, îi ieși în cale un
lup, cu o gură cât o șură, care vru să o înghită. Turtița îi cântă și lui cântecul ei, pe care îl sfârși zicând:
Geaba lupul cască gura
Fug de el, mă dau de-a dura.
Cum se rostogolea ea prin pădure, numai ce-i ieși în cale un urs și acesta flămând, nevoie mare!
Dar turtița nici că se sinchisi de dânsul. Îi cântă și ursului același cântecel, pe care îl încheie astfel:
Nu mă tem cât de puțin
Căci fug și de Moș Martin.
Rostogolindu-se turtița mai departe, în cale îi apăru cumătra vulpe. Vicleana îi dădu binețe și
începu s-o laude, spunându-i că e tare frumoasă și rumenă. Turtița se bucură că a găsit pe cineva care să
o laude, așa că se opri și-i cântă și vulpii cântecelul ei, sfârșindu-l așa:
Și de nimeni nu îmi pasă
Fug eu și de vulpe, lasă!
Vulpea îi lăudă cântecul, dar o rugă să nu plece, ci să îl mai cânte o dată, căci e bătrână și nu a
auzit bine. Ca să fie mai aproape, vicleana o pofti să se așeze pe botul ei. Turtița, nebănuind nimic, făcu
întocmai. Cântecul păru să-i placă mult vulpiței, așa încât vru să-l mai asculte și a treia oară, așa pentru
ultima dată. O rugă deci pe turtiță să i se așeze pe limbă și să cânte acolo.
Însă cum sări turtița pe limba vulpii, aceasta hap! O înghiți.
24
Mărul
Vladimir Suteev
Într-o zi de toamnă târzie când copacii se goliseră de mult de frunze, în vârful unui măr sălbatic,
din pădure, mai atârna un măr, un singur măr.
Tocmai în timpul acesta, iepurașul Iepurici, care alerga prin pădure, a văzut mărul.
Dar cum să-l ia de acolo? Mărul era sus, sus de tot iar el nu putea să sară până la el!
— Crra – crra! se auzi de sus dintr-un brad. Era Cioara cea neagră care râdea.
Se uită iepurașul Iepurici la ea cu uimire și-i strigă:
— Ei, Cioaro, rupe-mi și mie mărul ăla de sus!
Cioara a zburat din brad și a rupt mărul. Numai că nu a reușit să-l țină în cioc și mărul a căzut.
— Îți mulțumesc, Cioaro! a strigat bucuros Iepurici și a dat să ridice mărul de jos, dar acesta
parcă ar fi fost viu, a început deodată să sâsâie. Și a luat-o la fugă.
— Ce-o fi asta? Iepurici s-a speriat foarte tare, dar apoi a înțeles: mărul căzuse chiar pe ariciul
Țepoșilă, care, făcut ghem, dormea sub pom.
Țepoșilă, buimac de somn, a sărit în sus și s-a pus pe fugă, cu mărul înfipt în țepii lui.
— Stai, stai! striga Iepurici cât îl țineau puterile. Unde fugi cu mărul meu?
Ariciul Țepoșilă se oprește și zice:
— Acesta-i mărul meu. A căzut, iar eu l-am prins.
Atunci, Iepurici s-a repezit la ariciul Țepoșilă:
— Să-mi dai mărul chiar acum! Eu l-am găsit!
S-a apropiat în zbor și Cioara și zice:
— Degeaba vă certați. Acesta este mărul meu fiindcă eu l-am rupt din pom. Și s-a pornit o ceartă
între cei trei, că nu se mai puteau înțelege. Fiecare striga în felul lui.
— Este mărul meu – striga Iepurici – că eu l-am văzut primul!
— Ba e al meu – croncănea Cioara – că eu l-a rupt!
— Ba e al meu – striga ariciul Țepoșilă – că eu l-am prins!
Țipete, gălăgie în toată pădurea și harța începe. Cioara îl lovește pe Țepoșilă cu ciocul în nas,
Țepoșilă îl înțeapă pe Iepurici cu țepii în codiță, iar Iepurici o lovește pe Cioară cu lăbuța peste cioc.
Dar iată că apare și cumătrul Moș Martin, ursul care mormăie supărat:
— Ei, dar ce s-a întâmplat aici? Ce-i cu gălăgia asta?
Toți se reped spre el, și-i spun:
— Tu, Moș Martine, ești cel mai mare și mai inteligent din pădure. Te rugăm să ne faci judecată
dreaptă. Cui vei crede de cuviință că i se cuvine mărul acesta, al lui să fie.
Și i-au povestit ursului toate câte s-au petrecut.
A stat Moș Martin s-a gândit ce s-a gândit, s-a scărpinat după urechea dreaptă și a întrebat:
— Cine a descoperit mărul?
— Eu! a răspuns Iepurici.
— Dar cine l-a rupt din pom?
— Crra-crra, firește că eu! a răspuns Cioara.
— Buun! Și cine l-a prins?
— Eu, eu Moș Martine – eu l-am prins! a chițăit ariciul Țepoșilă.
— Iată ce este – a fost de părere Moș Martin – voi toți aveți dreptate și de aceea fiecare dintre
voi are dreptul să primească mărul!
— Da, dar nu-i decât un singur măr! au sărit toți cu gura Țepoșilă, Iepurici și Cioara.
— Împărțiți mărul în părți egale și fiecare să ia câte o bucățică.
Toți au izbucnit într-un glas:
— Cum de nu ne-a venit ideea asta mai înainte?!
Ariciul Țepoșilă a luat mărul buclucaș și l-a împărțit în patru părți egale. Prima bucățică a dat-o
iepurașului și i-a zis:
— Asta ție, Iepurici, pentru că tu ai văzut primul mărul.
A doua bucățică a dat-o ciorii:
— Asta ție, Cioaro, fiindcă tu ai rupt mărul din pom.
A treia bucățică, ariciul și-a pus-o deoparte pentru sine și a zis:
25
— Asta pentru mine, întrucât eu am prins mărul acesta buclucaș.
Cea de-a patra bucățică ariciul i-a pus-o ursului în labă și i-a zis:
— Iar asta ție Moș Martine…
— Dar de ce mie? răspunse, mirat, ursul.
— Tocmai pentru că tu ne-ai împăcat și ne-ai învățat să gândim!
Și fiecare și-a mâncat bucățica sa de măr și toți au fost mulțumiți că Moș Martin a făcut judecată
dreaptă și nu a nedreptățit pe nimeni.
Și iaca așa s-a sfârșit povestea mea!
Supa de zarzavat
Otilia Cazimir
S-a dus gospodina să ia zarzavat

Și vine acasă cu coșul încărcat:
Cu morcovi, cu varză, cartofi,
Pătrunjel, cu sfeclă, cu ceapă,
Că toate-s la fel! Pe oala în clocot, capacul tresaltă
Și fierb sărăcuțele, fierb laolaltă.
Și toate încep să se certe pe masă: Și morcovi, și varză, cartofi,
„Ba eu sunt mai dulce‖, „ba eu mai frumoasă‖, Pătrunjel, și sfeclă, și ceapă,
Dar morcovi, sau varză, cartofi, Fierb toate la fel!
Pătrunjel, ori sfeclă, ori ceapă,
Nu-s toate la fel? Acuma tac toate, ce vreți să mai spună?
Că supa e gata și-i strașnic de bună!
Le ia gospodina pe rând să le spele, Și morcovi, și varză, cartofi,
Pe urmă le taie bucăți, bucățele, Pătrunjel, și sfeclă, și ceapă,
Și morcovi, și varză, cartofi, Că toate-s la fel!
Pătrunjel, și sfeclă, și ceapă,
Pe toate la fel!
Borta vântului
Mihai Eminescu
Era un om sărac-sărac, ș-avea o mulțime de copii. Acu era în vremea foametii și el a muncit vreo
săptămână pe un căuș de grăunțe. Acu s-a dus la râșniță cu dânsele. După ce le-a râșnit, a ieșit afară cu
căușul cu făină și s-a pornit o furtună mare și i-a luat toată făina din căuș. Da el strașnic s-a mâniat. „Nu
mă las eu așa cu una cu două―, și face un șomoiog de paie și pornește.
Îl întreabă un om:
— Unde te duci, cumetre?
— Mă duc s-astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuș.
— Da unde-i nimeri-o?
— Unde-a fi acolo mă duc.
Mergând el loc depărtat a ajuns la Dumnezeu și Sfântul Petre (erau pe pământ pe-atunci).
— Unde te duci, omule?
— Mă duc s-astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuș.
Dar Dumnezeu i-a zis așa:
— Omule, nu te mai duce. Na-ți o nucă... da până acasă să nu zici: „Nucă, deschide-te!‖
Întorcându-se el înapoi, a-noptat ș-a ajuns la un om și s-a rugat să-l primească să doarmă acolo
peste noapte.
26
— De unde vii, bade? îl întreabă omul cela.
— Mă duceam s-astup borta vântului ș-am întâlnit un nebun pe drum și mi-a dat o nucă și-a zis
să nu zic pân-acasă: „Nucă, deschide-te!‖ Ce-a mai fi și asta?
Femeia omului, vicleană. Ia o nucă-n mână și zice:
— Ia să-ți văd nuca.
Îi schimbă nuca omului. Și pe urmă se duce-ntr-un ocol și zice: „Nucă deschide-te!‖ Dac-o zis -
atâtea vite ce-o ieșit, oi, cai, hei, o bogăție-ntreagă. Știi mata, putere dumnezeiască!
Se duce a doua zi acasă: „Nucă deschide-te!― Nuca de unde să se deschidă.
— Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt și moșneagul lua-l-ar dracu’. Mă duc s-astup borta vântului și
să-l bat pe moșneag de ce m-a viclenit.
Ajunge iar pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu, putere dumnezeiască, acu era altfel la față... nu l-a
cunoscut.
— Unde te duci, bade?
— S-astup borta vântului și să ucid moșneagul, cela ce m-a viclenit.
— Na-ți, bade, un măgar. Da să nu zici pân-acasă: „Măgar baligă-te!‖
— N-oi zice.
Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Da omul cela-l ospătează și-i dă vin să bea, și omul s-a
chefăluit și-a adormit pe laiță. Dar erau niște țigani cu șatra acolo ș-aveau un măgar și omul s-a dus de-a
cumpărat și-a schimbat măgarul.
Omul a doua zi se scoală, ia măgarul și se duce – acasă și-i zice: „Măgar, fă bani!‖
Măgarul, de unde? El apucă un druc și-ncepe a dișăla măgarul.
— Acu nu-l mai iert eu!
Se pornește să-ntâlnească pe moșneag și s-astupe borta vântului. Întâlnește pe Dumnezeu.
— Na-ți bade, o cârjă, da să nu zici pân-acasă: „Cârjă-ncârjește-te!‖ Ia cârja, vine pe la omul
cela. Acum omul i-a dat și mai strașnic ospăț și s-a sfătuit că dac-or vedea ce-a mai da și cârja, pe urmă
să-l omoare, ca să nu creadă că el i-o luat. Acu zice omul femeii:
— Măi, femeie, noi hai cu cârja-n beci și să-nchidem ușa și să zicem: „Cârjă-ncârjește-te!‖
Se vâră. Cârja-ncepe a bate ș-a zdrobi. Omul era cu chef, până s-a trezit, erau uciși ca merele.
— Bade ți-om da și măgarul și nuca, numai mă rog, scoate-ne.
Acu omul i-a lăsat de i-a bătut bine. A luat măgarul, cârja și nuca și s-a pornit acasă. Așa s-a
făcut de bogat, de-a ajuns veste la-mpăratul. Atâția bani avea, de-o semănat ș-o crescut grâu de aur.
Acu-mpăratul a auzit că are un lan de aur ș-o trimis doi sufragii să-i dea sămânță, să semene și el.
— Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd ce mi-a face. Împăratul când a auzit așa,
strașnic s-o mâniat ș-o gătit oștire, să se ducă cu război asupra lui. Împăratul era în frunte, știi, mai
mare. Ș-a venit pân la ușa lui ș-o strigat să iasă afară. Dar el avea bani, dar tot cu straie de-ale noastre,
nu cu straie leșești. El pune cârja sub suman și iese afară. Acu-mpăratului, cu atâtea mii de oameni, i-a
fost rușine singur să se ducă el numa cu unul să se lupte. A zis:
— Omule, arată-ți tu întâi puterea.
— Bine, măi împărate. Cârjă-ncârjește-te, la tot soldatul câte două și la împăratul nouă. (Cârja
era dumnezeiască, tot în cap pâcâia).
O nebunit și pe soldați și pe-mpăratul. S-o dus împăratul, ș-o rămas pace ș-o trăit bine. Să dea
Dumnezeu să trăiască și copiii mei așa.
Legenda bradului
literatură populară
Venise toamna. Toate păsările călătoare plecaseră spre țările calde. Numai o păsărică tare
mititică nu putea să zboare după stol, umezindu-i-se ochișorii de lacrimi. Avea o aripă ruptă, exact ca în
povestea cu puiul de prepeliță, cu aripa frântă de alicele unui vânător…
Biata pasăre, cu inima plină de jale, se duse cu greu în pădure, ca să ceară ajutor de la arbori.
Cu glasul duios, îi ruga pe copaci:
27
— Uitați, am aripa ruptă. Lăsați-mă să trăiesc între ramurile voastre până va sosi primăvara.
— Eu nu pot să te primesc, păsărică! răspunse ursuz fagul. Mi-ajunge că am grijă de ramurile
mele. Pleacă de aici și du-te la stejar!
— Nici eu nu pot! vâjâi stejarul răutăcios. Mă tem să nu-mi mănânci ghinda. Fugi, păsărică, în
altă parte! De nu, îți rup și cealaltă aripă.
Cam în felul acesta o goniră pe sărmana păsărică și ceilalți arbori din codru. Săraca de ea!
Era pe marginea disperării când auzi o voce:
— Unde te duci, păsărică?
Era bradul.
— Nu mai știu unde să mă duc, bradule. Copacii m-au prigonit cu toții și nu vor să mă
primească în ramurile lor. Uite, aripa mă doare și nu mai pot să zbor. Au, Doamne, ce durere!
— Vino la mine! zise bradul, înduioșat de soarta bietei păsărele. Poți rămâne cât vrei între
ramurile mele!
Atunci păsărica se urcă și-și făcu culcuș între ramurile bradului. Însă într-o noapte, vântul
friguros porni să sufle cu putere. Semn că se apropia iarna. Frunzele arborilor se îngălbeneau și cădeau
la pământ, una câte una.
— Pot să scutur și frunzele bradului? îl intreba vântul pe Moș Crivăț, împăratul Vânturilor.
— Nu! hotărî Moș Crivăț. De brad să nu te atingi deloc. Bradul a fost bun cu biata păsărică.
Trebuie să avem și noi milă de el. Podoaba verde să nu-i cadă niciodată.
Se spune că, de atunci, bradul cel bun își păstrează frunzele verzi atât vara, cât și iarna.
Muzicanții din Bremen

Frații Grimm
A fost odată un om tare sărman, care avea un măgar care de ani de zile îi tot căra la moară sacii
plini cu grăunțe. Dar, de la o vreme, bietului animal i se împuținaseră puterile și nu mai era bun de nicio
ispravă. De aceea, stăpânul lui se hotărî să nu mai strice bunătate de nutreț pe dânsul… Măgarul pricepu
că nu îl așteaptă vremuri bune și își luă copitele la spinare și plecă spre orașul Bremen. Nu știu ce îi
venise lui în gând că acolo s-ar putea face muzicant. După ce merse el o bucată de vreme, iată că dădu
peste un ogar care zăcea întins la marginea drumului, răsuflând din greu.
— Ce gâfâi așa? îl întrebă măgarul.
— Vai de mine, răspunse câinele. Sunt bătrân și slăbesc pe zi ce trece, nu mai sunt bun de nicio
ispravă, mi-am luat tălpășița de acasă. Dar vorba e, cu ce am să-mi câștig eu pâinea de acum înainte?
— Știi ceva, îi zise măgarul, eu mă duc la Bremen să mă fac muzician. Hai cu mine, că s-o mai
găsi și pentru tine un loc în taraf! Eu am să cânt din lăută, iar tu ai să bați la toba cea mare.
Câinelui îi plăcu propunerea, cum era să nu-i placă!
Și plecară amândo. Merseră ei așa, până întâlniră în drum o pisică. O arătare jalnică, nu alta!…
— Ei, de ce ești atât de tristă? o întrebă măgarul.
— Cui îi mai arde de veselie? zise mâța. M-au ajuns anii bătrâneții și mi s-au tocit colții, iar
acum mai mult dorm pe cuptor, iar stăpâna m-a alungat de acasă. Așa că stau și socot încotro s-o apuc.
— Hai cu noi la Bremen. Cu siguranță o să-ți găsești și tu un loc în taraful orașului!
Pisica socoti că sfatul acesta nu-i rău deloc și se alătură trupei. Și au tot mers, și trecând ei prin
fața unei curți, au văzut cocoțat pe o poartă un cocoș care striga „cu-curigu‖ din toate puterile lui.
— Ce ți s-a întâmplat de strigi așa, mă cocoșule? îl întrebă măgarul.
— Iaca, dau și eu de veste c-o să fie vreme frumoasă mâine, dar la ce bun!… spuse cu tristețe
cocoșul. Mâine e duminică și ne vin oaspeți. Dar vezi că stăpâna mea nu se mai arată milostivă față de
mine; i-a spus bucătăresei c-ar pofti să mă mănânce la masă, în ciorbă, așa că în seara asta o să mă
scurteze de cap… Acum înțelegi de ce strig așa?… Strig și eu cât mai pot, cât mai sunt în viață!…
— Da’ de ce te necăjești tu pentru atâta lucru?… îl dojeni măgarul. Hai mai bine cu noi la
Bremen. Ai un glas puternic și, dacă te-ai învoi să cânți cu noi, ne-ar asculta lumea cu gura căscată…
Cocoșul găsi propunerea urecheatului cât se poate de bună și porniră tuspatru la drum. Merseră
ei ce merseră, dar cum nu reușiră să ajungă la Bremen într-o singură zi, înnoptară într-o pădure.
28
Măgarul și câinele își făcură culcuș sub un copac, iar cocoșul și pisica se cățărară în el. Înainte
de a apuca să adoarmă, măgarul își mai roti încă o dată privirea și deodată i se păru că zărește în
depărtare o luminiță. Le spuse tovarășilor că nu departe de acolo trebuie să fie o casă.
— Hai s-o întindem chiar acum într-acolo, zise măgarul, că adăpostul ăsta nu prea e de soi!
Câinele era la fel de zorit, gândind că dacă ar fi găsit acolo oscioare ori o bucățică de carne i-ar
fi prins tare bine. Porniră spre locul în care se vedea luminița. Când ajunseră în dreptul căsuței, măgarul,
fiind cel mai înalt dintre ei, se apropie de fereastră și privi înăuntru.
— Ce vezi acolo? îl întrebă cocoșul.
— O masă încărcată cu mâncăruri și niște tâlhari care stau în jurul ei și se înfruptă de zor.
— Hm, așa ceva ne-ar prinde tare bine și nouă! răspunse cocoșul.
Apoi începură să se gândească în ce chip ar putea să îi pună pe tâlhari pe fugă. Măgarul își ridică
picioarele dinainte și le propti de marginea ferestrei, câinele sări în spinarea măgarului, pisica se cățără
pe spatele dulăului, iar cocoșul zbură și se așeză pe capul pisicii. Și așa cum erau orânduiți, ca la un
semn, porniră cu toții să cânte. Măgarul răgea, câinele lătra, pisica mieuna, iar cocoșul cucuriga. După
ce își încheiară cântarea, se năpustiră prin fereastră-n odaie, de făcură țăndări toate geamurile.
De spaimă, tâlharii săriră în sus ca niște apucați și, crezând că dădură stafiile peste dânșii, fugiră
cu toții în pădure.
Cei patru prieteni se așezară la masă și se ghiftuiră strașnic. După ce se ospătară, cei patru
muzicanți, stinseră luminile și-și aleseră culcușul, fiecare după pofta inimii și după cum îi era firea.
Măgarul se culcă într-un maldăr de gunoi, câinele se făcu covrig în dreptul ușii, pisica se tolăni pe
cuptor, iar cocoșul se cocoță sub o grindă. După ce trecu de miezul nopți, tâlharii văzură de departe că
în casă nu mai ardea nicio lumină. Atunci căpetenia le zise:
— Mi se pare că ne-am cam speriat de pomană!…
Și trimise pe unul să vadă ce se petrece pe lângă casă. Iscoada nu desluși nimic care să-l pună pe
gânduri, așa că intră în bucătărie și vru să aprindă o lumânare. Dând de ochii scânteietori ai pisicii, îi luă
drept cărbuni încinși și apropie de ei un băț de chibrit, ca să ia un foc. Dar mâța îi sări în obraz și începu
să îl zgârie și să îl scuipe. Tâlharul trase o sperietură zdravănă și vru să iasă afară. Dar câinele, care sta
culcat în dreptul ei, se repezi și îl mușcă zdravăn de picior. Tâlharul o luă atunci la goană prin curte, dar
când trecu de maldărul de gunoi, măgarul îi arse o copită, de văzu stele verzi. Iar cocoșul, trezit de toată
hărmălaia de afară, începu să strige de pe grindă: „Cu-curigu, cu-curigu!‖…
Atunci tâlharul nu se opri decât înaintea căpeteniei sale și îi povesti toate cele prin câte trecuse:
— Vai de noi!… În casă s-a cuibărit o cotoroanță afurisită care m-a zgâriat cu niște gheare lungi
și ascuțite. Iar la ușă, stătea unul cu un cuțit, pe care mi l-a înfipt în picior!… Socoteam că am scăpat!
Da’ vezi să nu scap eu așa de ușor! În ogradă, o namilă neagră m-a pocnit cu o măciucă, iar sus, cocoțat
pe acoperiș, sta însuși judecătorul, care tot striga: „Aduceți-mi-l de îndată pe tâlhar!‖…
Din seara aceea, tâlharii nu au mai cutezat să se apropie de casă, iar cei patru muzicanți din
Bremen s-au simțit atât de bine acolo, încât nu s-au mai îndurat să plece…
Balada unui greier mic

George Topîrceanu
Peste dealuri zgribulite, Lungă, slabă și zăludă,

Peste țarini zdrențuite, Botezând natura udă
A venit așa, deodată, C-un mănunchi de ciumafai, –
Toamna cea întunecată. Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...
29
— Cri-cri-cri,
Și cum vine de la munte, Toamnă gri,
Blestemând Nu credeam c-o să mai vii
Și lăcrămând, Înainte de Crăciun,
Toți ciulinii de pe vale Că puteam și eu s-adun
Se pitesc prin văgăuni, O grăunță cât de mică,
Iar măceșii de pe câmpuri Ca să nu cer împrumut
O întâmpină în cale La vecina, mea furnică,
Cu grăbite plecăciuni... Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
Și-apoi umple lumea toată
Doar pe coastă, la urcuș, Că m-am dus și i-am cerut...
Din căsuța lui de humă Dar de-acuș,
A ieșit un greieruș, Zise el cu glas sfârșit
Negru, mic, muiat în tuș Ridicând un picioruș,
Și pe-aripi pudrat cu brumă: Dar de-acuș s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic și necăjit!
Limba românească
George Sion
Mult e dulce și frumoasă Saltă inima-n plăcere Românașul o iubește

Limba ce-o vorbim, Când o ascultăm, Ca sufletul său,
Altă limbă-armonioasă Și pe buze-aduce miere Vorbiți, scrieți românește,
Ca ea nu găsim. Când o cuvântăm. Pentru Dumnezeu.
Fetița cu chibriturile
Hans Christian Andersen
Era vreme geroasă; ningea și începuse să se întunece: era ultima seară a anului. Pe frigul și
întunericul acela, pe stradă mergea o sărmană fetiță cu capul dezgolit și desculță. Avusese papuci când
plecase de-acasă, dar la ce bun!? Erau niște papuci mari, pe care mama ei aproape îi rupsese, și erau așa
largi, încât fetița i-a pierdut grăbindu-se să treacă o stradă, ferindu-se de două trăsuri care treceau în
goană. Pe unul dintre papuci nici nu-l mai găsise, iar cu celălalt fugise un băiat ștrengar.
Fetița mergea cu piciorușe goale, roșii-vinete din cauza frigului. Avea un șorț vechi, în care căra
cutii cu chibrituri. Nimeni nu cumpărase în ziua aceea nimic de la ea, nimeni nu-i dăduse niciun ban.
Mergea de-a lungul străzii, înfometată și înghețată de frig. Biata fetiță! Fulgii de zăpadă îi acopereau
părul lung și bălai, care cădea în bucle frumoase pe ceafă, dar nu se gândea acum la asta. De la toate
ferestrele luminile străluceau și mirosea a friptură de rață. Era ajunul Anului Nou, la asta se gândea ea.
Se opri și se ghemui într-un colț format între două case. Își strânse piciorușele sub dânsa, îi era
din ce în ce mai frig, dar nu-i venea să se întoarcă acasă fără niciun bănuț. Tatăl său avea să o bată.
Acasă era la fel de frig. Locuiau la mansardă, exact sub acoperiș, iar vântul pătrundea în voie, cu toate
că astupaseră crăpăturile cu paie și haine vechi. Mânuțele îi erau înghețate. Ah, un chibrit aprins le-ar
putea încălzi. Scoase unul din cutie și „hârști―! Chibritul a început să ardă cu o flacără caldă, ca o
lumânărică, și puse mânuța deasupra flăcării. Era o lumină minunată. I se părea că stă lângă o sobă mare
30
cu ornamente și capac lucios de aramă. Focul răspândea o căldură încântătoare. Fetița își întinse și
piciorușele ca să le încălzească, dar mica flacără se stinse, iar fetița rămase cu chibritul stins în mână.
Aprinse un alt chibrit de zid. Se aprinse repede și străluci. Zidul în care bătea lumina se făcu
străveziu ca o pânză subțire și astfel, fetița văzu în camera de dincolo de zid. În odaie era o masă
acoperită cu față albă de masă, pe care sclipeau porțelanuri splendide. În mijlocul mesei era friptura de
gâscă umplută cu prune uscate și mere, răspândind un miros îmbietor. Și, ce să vezi, deodată gâsca sări
de pe masă și veni pe podea, cu furculița și cuțitul înfipte în piept, până la biata fetiță. Dar, chibritul se
stinse și nu mai văzu decât zidul gros, rece și umed.
Mai aprinse încă un băț de chibrit. Imediat se văzu șezând sub cel mai frumos brad de Crăciun.
Mii de luminițe ardeau pe crengile verzi, și poze colorate, ca cele ce împodobesc ferestrele magazinelor,
păreau că se uită la ea. Fetița ridică mâinile spre ele, dar chibritul se stinse. Toate luminițele din bradul
de Crăciun se înălțau sus, tot mai sus, și ea le văzu acum ca stelele de pe cer. Una dintre ele căzu și lăsă
în urma ei o dungă mare de foc.
„Tocmai a murit cineva‖, spuse fetița, căci bunica ei, singura care o iubise, iar acum nu mai
trăia, îi spusese că atunci când o stea cade, un suflet se ridică la Dumnezeu.
Mai aprinse încă un chibrit pe zid și se făcu din nou lumină și în mijlocul luminii apăru bunica
ei, radioasă și strălucitoare, și o privea cu multă dragoste!
— Bunica, plânse fetița, ia-mă cu tine! O să dispari când se va stinge chibritul. O să pieri și tu
precum soba călduroasă, delicioasa gâscă friptă și magnificul brad de Crăciun. Și copila aprinse de zid
toate chibriturile din cutie. Dorea să fie sigură ca o va ține pe bunicuță lângă ea, iar chibriturile ardeau
atât de strălucitor încât era mai multă lumină decât în miezul zilei. Niciodată bunica nu fusese așa de
frumoasă și de înaltă. Ea o luă pe fetiță în brațele ei, și amândouă zburară vesele în lumina aceea, atât de
sus, unde nu mai era frig, nici foame, nici griji; erau cu Dumnezeu.
Dar, în colțul dintre cele două case, când se făcu dimineață, fetița stătea lângă zid, cu obrajii
roșii și cu zâmbetul pe buze... moartă de frig, în ultima noapte a anului. Stătea acolo, lângă cutiile ei cu
chibrituri, dintre care o cutie fusese arsă.
„A vrut să se încălzească!―, spuneau oamenii. Nimeni nu avea nici cea mai mică idee ce lucruri
frumoase văzuse fetița. Nimeni nu visa măcar splendoarea în care plutise împreună cu bunica și cu ce
bucurie primise ziua Anului Nou.
O, brad frumos!
O, brad frumos, o brad frumos, O, brad frumos, o brad frumos, O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde, Verdeața ta îmi place, Cu frunza neschimbată,
Tu ești copacul credincios, Când o revăd sunt bucuros Mă mângâi și mă faci voios
Ce frunza nu și-o pierde. Și vesel ea mă face. Și mă-ntărești îndată.
O, brad frumos, o brad frumos, O, brad frumos, o brad frumos, O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde. Verdeața ta îmi place. Cu frunza neschïmbată.
Moș Crăciun cu plete dalbe

Moș Crăciun cu plete dalbe Din bătrâni se povestește Moș Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeți Că-n toți anii negreșit Încotro vrei s-o apuci
Și aduce daruri multe Moș Crăciun pribeag sosește Ți-aș cânta „Florile dalbe‖
La fetițe și băieți. Niciodată n-a lipsit. De la noi să nu te duci!
Moș Crăciun, Moș Crăciun! Moș Crăciun, Moș Crăciun! Moș Crăciun, Moș Crăciun!
31
Astăzi s-a născut Hristos
Astăzi s-a născut Hristos Vântul bate, nu-l răzbate

Mesia chip luminos, Neaua ninge, nu-l atinge
Lăudați și cântați Lăudați și cântați
Și vă bucurați! Și vă bucurați!
Mititel înfășețel Și de-acum până-n vecie,

În scutec de bumbăcel, Mila Domnului să fie,
Lăudați și cântați Lăudați și cântați
Și vă bucurați! Și vă bucurați!
Căsuța din oală

basm popular
În mijlocul câmpului ședea o oală răsturnată; și era oala aceea mare-mare, cât un butoi.
Iaca trece pe acolo un șoarece și vede oala goală. „Bună casă e asta!‖ își zise el. „A cui o fi?‖.
— Casă-căsuță, cine stă aici?
Dar nimeni nu răspunse. Se uita șoarecele în toate părțile, însă nu vedea pe nimeni. Numai două
muște, care veniseră și ele după mâncare acolo, se ridicară în două piciorușe; dar șoarecele nici nu le-a
luat în seamă. „Ia să mă mut eu aici și să stau singur!‖. Și s-a așezat șoarecele în oală.
Trecea pe acolo o broscuță.
— Casă-căsuță, cine locuiește aici?
— Eu, șoarecele! Dar tu cine ești? răspunde șoarecele din fundul oalei.
— Eu sunt broasca!
— Dacă vrei, vino înăuntru și-om trăi împreună.
— Bun de tot! Iaca vin și eu.
Și a sărit broasca în oală și a stat cu șoarecele la un loc.
Trecea pe câmp un iepure. Și văzând namila ceea de oală răsturnată, s-a oprit și a întrebat:
— Căsuță-căsuță, cine locuiește aici?
— Suntem noi: broasca-broscuța și șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
— Eu sunt fugarul de peste câmpuri și văi, iepurele. Mă lăsați și pe mine să stau cu voi înăuntru?
— Iaca aici nu plouă și nici soarele, nici vântul nu intră.
— Bucuros, frate! Vino înăuntru și-om trăi împreună că e loc.
Și s-a mutat și iepurele cu culcușul în oală.
Trecea într-o zi pe lângă oala-căsuță jupâneasa vulpe și întrebă și ea:
— Casă-căsuță, cine stă aici?
— Noi trăim: iepurele-iepurașul cu broasca-broscuța și cu șoarecele-șoricelul. Dar tu cine ești?
— Eu sunt surioara voastră mai mare, vulpea. Pentru mine n-o fi loc? Că, vai de capul meu, am
rămas fără casă!
— Da, este! Intră și-i vedea, că pentru oameni buni e loc.
— Mulțumim! Asta am așteptat și eu.
Și s-a așezat vulpea în oală și au trăit împreună multe zile.
Venea lupul nu știu de unde. Văzu oala mare și și-a închipuit c-o fi cineva înăuntru.
— Căsuță-căsuță, cine locuiește aici?
— Eu, sora vulpe, cu iepurele-iepurașul, cu broasca-broscuța și cu șoarecele-șoricelul. Dar tu
cine ești?
— Eu sunt un biet lup fără adăpost! Oare n-o fi chip să stau și eu cu voi? Că bună casă mai
aveți!
— Se poate, cum să nu! Ne-om mai înghesui cu toții și ți-om face loc și dumitale.
32
Și-a intrat lupul în căsuță și-au trăit împreună.
Nu știu de unde veni și ursul. Și era mânios Moș Martin și ostenit că umblase toată ziua după
mâncare. Și cum a văzut oala aceea, nu și-a închipuit că e o căsuță cu oaspeți înăuntru și s-a așezat pe
ea, ca să se odihnească puțin. Dar cum s-a așezat, oala a început: pârr! trosc! s-a sfărâmat în bucăți și
ursul... ce-a facut ursul? S-a ales cu o sperietură bună, iar ceilalți au fugit care încotro au văzut cu ochii.
Cuore
Un bulgăre de zăpadă
Edmondo de Amicis
Vineri, 12 decembrie
Ninge, ninge și tot ninge. Azi, când am ieșit de la școală, a avut loc o întâmplare rușinoasă.
Câțiva băieți, nici nu ajunseseră bine pe Corso, când au început să dea cu bulgări din zăpada aceea
apoasă care îi face să fie tari și grele ca pietrele. Pe trotuare treceau mulți oameni, și un domn a strigat:
— Potoliți-vă, neastâmpăraților!
Și chiar în clipa aceea s-a înălțat un țipăt ascuțit, și am văzut un bătrân care-și pierduse pălăria și
se clătina încoace și-ncolo, acoperindu-și chipul cu mâinile, în timp ce lângă el un băiat striga:
— Ajutor! Ajutor!
Numaidecât, din toate părțile au început să alerge oameni într-acolo. Fusese lovit în ochi, cu un
bulgăre. Toți băieții s-au împrăștiat, fugind iute ca săgeata. Eu stăteam în fața vitrinei librarului, unde
intrase tatăl meu, și i-am văzut pe câțiva dintre colegii mei apropiindu-se în goană. S-au amestecat
printre alți trecători de lângă mine, prefăcându-se că se uitau cu interes la cărțile din vitrină. Erau acolo
Garrone, cu chifla sa de-un gologan în buzunar, ca de obicei, Coretti, Zidărașul și Garoffi, băiatul cu
timbrele. Între timp, în jurul bătrânului se adunase mai multă lume, iar un polițist și alți câțiva alergau
încoace și-ncolo, întrebând pe un ton amenințător:
— Cine-a fost? Cine-a făcut-o? Tu ai fost? Spuneți cine-a făcut-o!
Și se uitau la mâinile băieților, să vadă dacă erau umede de zăpadă.
Garoffi stătea lângă mine. Am observat că tremura din tot trupul, iar la față se albise ca un mort.
— Cine-a făcut-o? Cine-a fost? continuau să strige oamenii.
Apoi, l-am auzit pe Garrone spunându-i lui Garoffi:
— Haide, du-te și prezintă-te! Ar fi o lașitate să lași să fie arestat altul în locul tău.
— Dar n-am făcut-o intenționat, răspunse Garoffi, tremurând ca varga.
— Nu contează, i-o întoarse Garrone. Fă-ți datoria!
— Da’ n-am curaj...
— Atunci, fă-ți curaj. Uite, vin și eu cu tine.
Iar polițistul și ceilalți oameni strigau mai tare ca oricând:
— Cine-a fost? Cine-a făcut-o? I s-au spart ochelarii, i-a intrat sticla-n ochi! A orbit! Derbedeii!
Am crezut că Garofii avea să se prăbușească la pământ.
— Hai, îl chemă Garrone cu hotărâre. Am să te apăr eu.
Și, apucându-l de braț, îl împinse înainte, sprijinindu-l ca și cum ar fi fost bolnav. Oamenii au
văzut și au înțeles imediat, iar câțiva s-au și repezit, cu pumnii ridicați. Garrone, însă, a trecut între ei și
Garoffi, strigând:
— Zece bărbați contra unui băiat?!
Atunci s-au potolit, iar un polițist l-a prins pe Garoffi de mână și l-a tras după el, împingând la o
parte mulțimea, din mers, spre o patiserie, unde fusese dus rănitul. La vederea lui, l-am recunoscut
numaidecât: era bătrânul funcționar care locuiește la etajul patru, în aceeași casă cu noi, împreună cu
strănepotul lui. Stătea așezat pe un scaun, cu batistă peste ochi.
— N-am făcut-o intenționat! suspina Garoffi, aproape mort de spaimă. N-am făcut-o intenționat!
Vreo două, trei persoane l-au îmbrâncit violent în prăvălie, strigând:
— Capu-n pământ! Cere-i iertare!
33
Și l-au îmbrâncit, făcându-l să îngenuncheze. Deodată, însă, două brațe puternice l-au ridicat iar
în picioare, și un glas hotărât spuse:
— Nu, domnilor!
Era directorul școlii noastre, care văzuse totul.
— De vreme ce a avut curajul să se prezinte singur, adăugă el, nimeni nu are dreptul să-l
umilească!
Toți au tăcut.
— Cere-i iertare domnului, îi spuse directorul lui Garoffi.
Acesta, izbucnind în lacrimi, îmbrățișă genunchii bătrânului, care-i găsi capul cu mâna, pe
dibuite, și începu să-l mângâie pe păr. Atunci, toți începură să spună:
— Gata, băiete!
— Pleacă acum!
— Du-te acasă!
Iar tatăl meu mă scoase din mulțime și, în timp ce porneam iar pe stradă, mă întrebă:
— Enrico, tu ai fi avut curajul, într-o împrejurare ca asta, să-ți faci datoria - să te duci și să-ți
mărturisești greșeala?
I-am răspuns că da, dar el stărui:
— Dă-mi cuvântul tău, ca un băiat cu inimă și cu onoare, că ai face-o.
— Îți dau cuvântul meu de onoare, tată!
Omul de zăpadă
Virgil Carianopol
Bogdănel a strâns din stradă Ochii negri de tăciune, A luat mătura, la fel,
Guguloaie de zăpadă. I-a făcut din doi cărbuni, Și a pus-o lângă el,
Și în curte, lângă pom, Iar în loc de nas i-a pus Celor care-l văd afar’
A făcut din ele-un om. Un ardei cu vârfu-n sus. Să le pară gospodar.
Motanul Încălțat
Charles Perrault
A fost odată un morar care a lăsat moștenire, celor trei fii ai săi, doar o moară, un măgar și un
motan. Împărțirea a fost făcută repede, fără avocați sau notari. Moara i-a revenit celui mai mare dintre
frați, măgarul celui mijlociu, iar motanul celui mai tânăr.
Mezinul, după cum vă puteți imagina, era tare nefericit din cauza părții de avere pe care o primi.
Frații mei, își spuse prâslea cu voce tare, vor putea să-și câștige traiul lucrând împreună. Dar eu, dacă ar
fi să mănânc motanul și pielea să i-o fac manșon, voi muri de foame mai apoi.
Motanul, care auzi toate acestea, îi spuse stăpânului său cu un aer grav și serios:
— Nu te necăji, stăpânul meu! Tu trebuie doar să îmi dai o geantă și o pereche de cizme, ca să
pot merge ușor și vei vedea că nu ești atât de sărac precum crezi, primindu-mă pe mine drept moștenire!
Stăpânul motanului nu dădu mare atenție spuselor acestuia, mai ales că îl vedea zilnic cum
pândea viclean șoricei și cum se juca cu ei; cum se spânzura în joacă sau cum se tăvălea și se prefăcea
mort – toate spre disperarea tânărului care nu înțelegea cum își va câștiga el traiul de pe urma lui.
Când motanul avu tot ce a cerut, s-a încălțat cu cizmele, și-a pus geanta pe umăr și s-a dus pe un
câmp unde știa că sunt mulți iepuri. Puse boabe de porumb și iarbă în geantă și se întinse pe spate,
prefăcându-se mort, așteptând ca un iepuraș să vină și să intre în geantă cautând mâncarea. Nu trecu
mult și motanul obținu ceea ce și-a dorit. Un iepuraș grăbit și prostuț intră în geantă. Imediat Motanul
Încălțat se ridică, strânse șiretul genții și plecă în grabă foarte mândru de prada sa.
34
Se duse direct la palat și ceru să vorbească cu regele. Fu condus în apartamenul Maiestății Sale
și, făcând o plecăciune dinaintea regelui, spuse mieros:
— Maiestate, v-am adus în dar un iepure, pe care stăpânul meu, contele de Carabas (acesta era
numele pe care Motanul Încălțat s-a gândit să îl dea stapânului său), m-a însărcinat să vi-l ofer.
— Spune-i stăpânului tău, zise regele, că îi mulțumesc și sunt foarte încântat de cadoul oferit.
În altă zi, motanul merse și se ascunse într-un lan de porumb, lăsând iar deschisă geanta plină cu
grăunțe. Când o pereche de potârnichi intrară în geantă, legă repede șiretul și le prinse pe amândouă
înăuntru. Merse apoi direct la palatul regelui și oferi în dar cele două potârnichi, la fel cum făcuse și cu
iepurele. Maiestatea Sa primi noul dar cu multă plăcere și ordonă servitorilor să îl răsplătească pe
motan.
Motanul Încălțat continuă să ducă daruri regelui vreo două-trei luni, în numele stăpânului său,
până într-o zi când află că regele iese la plimbare pe malul râului, împreună cu fiica sa – cea mai
frumoasă prințesă din lume. Atunci motanul îi spuse stăpânului său:
— Stăpâne, dacă îmi vei da ascultare, vei ajunge un om bogat. Nu trebuie să faci altceva decât să
mergi și să faci baie în râu, chiar în locul pe care ți-l voi arăta eu, iar restul lasă pe mine.
Contele de Carabas așa cum îl sfătuise motanul, chiar dacă nu vedea rostul acelor lucruri. În
timp ce se scălda în râu, trecu pe acolo regele, iar Motanul Încălțat începu să strige cât îl ținea gura:
— Ajutor! Ajutor! Săpânul meu, contele de Carabas se îneacă.
Auzind strigătele, regele scoase capul pe geamul trăsurii și îl văzu pe motanul care îi adusese
atâtea daruri. De îndată comandă gărzilor sale să alerge și să îl salveze pe domnul conte de Carabas.
În timp ce gărzile regale îl scoteau din apă pe sărmanul conte, Motanul Încălțat merse lângă
trăsură și îi spuse regelui plângând de ți se rupea inima:
— Hoții! Hoții! Maiestate, în timp ce stăpânul meu se scălda au venit niște borfași care au furat
și au fugit cu toate hainele contelui.
Cum auzi regele despre cele întâmplate, ordonă servitorilor să meargă de grabă la palat și să
aducă cel mai bun costum pentru domnul conte de Carabas. Hainele noi îi veneau de minune așa-zisului
conte, care era un bărbat așa de chipeș, încât fiica regelui de îndată se îndrăgosti de el. Contele făcu
câteva plecăciuni în fața prințesei și când ridică ochii din pământ și o privi, se îndrăgosti și el pe loc de
ea. Regele îl invită pe conte să ia parte la plimbarea lor, iar Motanul Încălțat nu-și mai încăpea în piele
de fericire când văzu că strădaniile sale au dat roade.
Alaiul plecă din nou la plimbare, iar motanul o zbughi în fața caleștii. Pe drum întâlni niște
țărani care coseau pe o pajiște. Fără să ezite le spuse:
— Oameni buni, dacă vă întreabă regele ale cui sunt câmpurile acestea mănoase, să-i spuneți că
sunt ale marchizului de Carabas. Altfel, o să am grijă să fiți ciopârțiți!
Ajungând în dreptul țăranilor, regele nu a ezitat să-i întrebe:
— Ale cui sunt câmpurile acestea?
— Ale contelui de Carabas! răspunseră țăranii întocmai cum le ceruse Motanul Încălțat.
— Ai câmpuri mănoase, spuse regele contelui.
— Maiestate, spuse așa-zisul conte, câmpurile acestea îmi aduc recolte bogate în fiecare an.
Motanul Încălțat iar o luă înaintea trăsurii. De data aceasta întâlni niște secerători și le spuse:
— Oameni buni, voi care secerați, dacă vă întreabă regele ale cui sunt lanurile acestea, să-i
spuneți că sunt ale marchizului de Carabas. Altfel, o să am grijă să fiți ciopârțiți!
Regele, care trecu pe-acolo puțin mai târziu, dori să știe cui îi aparțin acele lanuri de grâne.
— Ale contelui de Carabas! răspunseră secerătorii în cor, iar regele fu foarte mulțumit de
răspuns și contele de asemenea, deoarece primise iar laude din partea Maiestății Sale.
Motanul Încălțat, care mergea mereu în fața trăsurii, spunea același lucru tuturor țăranilor pe
care îi întâlnea, iar regele era din ce în ce mai uimit de domeniile vaste pe care le deținea contele de
Carabas.
Năstrușnicul motan ajunse la un castel impunător al cărui stăpân era un căpcăun putred de bogat,
stăpânul de drept al tuturor câmpurilor pe lângă care trecuse alaiul regelui. Motanul Încălțat, care
avusese grijă să afle cât mai multe despre căpcăun, făcu tot posibilul ca să intre în castel și să vorbească
cu acesta. Spunându-i că nu a putut trece pe lângă așa o frumusețe fără să se oprească și să prezinte
omagiile sale stăpânului acestei minunății, motanul îi câștigă imediat încrederea. Căpcăunul îl primi, cât
de prietenos te poate primi un căpcăun, și îl invită să ia loc pe un scaun.
35
— Mi s-a spus, zise motanul, că aveți darul de a vă transforma în orice animal doriți. Este
adevărat că puteți să luați chipul unui leu sau al unui elefant?
— Este adevărat! spuse mândru căpcăunul. Și, ca să te conving, o să mă transform într-un leu.
Motanul a fost îngrozit la vederea leului așa de aproape de el, încât s-a cățărat în mare grabă pe
burlanul castelului și doar când văzu căpcăunul revenind la înfățișarea lui obișnuită, se întoarse.
— Mi s-a spus, și nu știu dacă să cred, că vă puteți transforma și în cele mai mici animăluțe. De
exemplu, să vă transformați în șobolan sau în șoarece, dar trebuie să recunosc că mi se pare imposibil.
— Imposibil?! scânci căpcăunul. Vei vedea.
Și imediat se transformă într-un șoarece și începu să alerge pe podea. Motanul nu stătu nicio
clipă pe gânduri și se năpusti asupra lui și îl înghiți pe dată.
Regele trecând prin fața minunatului castel se opri la poartă și se gândi să intre. Motanul, auzind
zarva facută de alaiul din fața porții, ieși în întâmpinarea regelui și, făcând o plecăciune, îi spuse:
— Maiestatea Sa este binevenită în castelul domnului conte de Carabas!
— Domnule conte, șopti regele, acest castel este al dumitale? Ne-ar face plăcere să putem vedea
și interiorul castelului, dacă nu te deranjează.
Contele îi oferi galant mâna tinerei prințese și îl urmară pe rege pentru a vizita camerele
castelului. Intrară cu toții în holul principal, unde căpcăunul pregătise o masă mare pentru prietenii săi
care urmau să îl viziteze, dar care nu îndrăzniseră să intre știind că regele este acolo.
Maiestatea Sa, cucerită de calitățile contelui de Carbas, de primirea călduroasă de la castel și im-
presionat de vastele proprietăți, propuse fără să stea prea mult pe gânduri:
— Dragul meu conte, aș fi onorat să devii ginerele meu.
Contele acceptă măgulit propunerea regelui și nu-și mai încăpea în piele de fericire. Prințesa,
care se îndrăgostise nebunește de conte de cum îl văzu, consimți imediat și se căsătoriră chiar în acea zi.
Și astfel… Motanul Încălțat fusese ridicat la rangul de lord și de atunci nu mai aleargă după
șoareci decât ca să se joace.
Acceleratul
George Topîrceanu
Peste fagi cu vârfuri sure Fulger negru... trăsnet lung

A căzut amurgul rece. Dus pe aripi de furtună,
Înserarea mută trece Zguduind pământul tună,
Furișată prin pădure. Zările de-abia-i ajung...
Spre apus abia s-arată Parcă zboară,
Printre crengi, întunecată, Parcă-noată,
O văpaie de rubin... Scuipă foc, înghite drum,
Din frunzișurile grele Și-ntr-un valvârtej de fum
De-nnoptare, tot mai vin Taie-n lung pădurea toată...
Glasuri mici de păsărele...
A trecut...
Reci și palide-n senin Dinspre câmpie,
Se ivesc deasupra stele. Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere...
Și deodată, dintre dealuri Scade-n depărtare...
Se desprinde larg un zvon Piere...
Depărtat și monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revărsate peste maluri...
Crește-n luncă, mai aproape,
Umple văile vecine
De răsunet mare...
Vine!...
36
Iar în urmă-i, din tufișuri, Cinteze și pitulici.
De prin tainice-ascunzișuri, Doar un pui de pițigoi,
Se ivesc pe jumătate Într-un vârf de fag pitic,
Păsărele ciufulite, Stă cu penele vâlvoi
Alarmate Și făcând pe supăratul:
Și-ngrozite: — Ce să fie? Nu-i nimic,
— Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici? A trecut Acceleratul...
Ciripesc cu glasuri mici
Ce miros au meseriile
Gianni Rodari
Oricare meserie, În orice tâmplărie, Miroase cofetarul

Are-un miros copii! În sat sau în oraș, A nuci și scorțișoară,
A cocă și plăcinte A scânduri noi miroase, Iar un halat de medic
Miroase-n brutării. A vrafuri de talaz. A doctorie-amară.
Șoferul are-n haină Un vopsitor miroase Va mirosi a pește,

Mirosul de benzină. A lacuri de vopsit. Pescarul cel vânjos.
Un muncitor, mirosul Geamgiu-ntotdeauna Și numai trândăvia
De-uleiuri de mașină. Va mirosi a chit. Nu are un miros.
Tâmplarul
Mihai Teodorescu
Un tâmplar, e meșter mare! Stai pe scaun, El pe toate le-a lucrat.

El, din lemn, ce vrei îți face! Calci podeaua,
Magazie, gard, hambare, Scrii pe tablă, Când muncește, vesel cântă
Uși, ferestre... tot ce-ți place! Dormi în pat. Și-ar fi foarte supărat
El, tâmplarul cu rindeaua, De-ar vedea vreo bancă frântă
Sau vreun scaun zgâriat!
De pe-o „bună dimineață“

Otilia Cazimir
De pe-o „bună dimineață― Iar pe-un fir de păpădie,

Cu tulpină de cârcel, Ce se-nalță, drept, din iarbă,
A sărit un gândăcel Suie-un cărăbuș cu barbă,
Cu mustățile de ață. În hăinuță aurie.
Alți gândaci, mărunți și roșii, Suie, mândru și grăbit,
Care-și poartă fiecare Să vestească-n lumea mare:
Ochelarii pe spinare, — Preacinstită adunare,
Dorm la soare, somnoroșii! Primăvara a sosit!
37
Degețica
Hans Christian Andersen
A fost odată o femeie care își dorea foarte mult un copilaș, dar nu mai știa ce să facă să-și
îndeplinească dorința. Într-un târziu s-a dus la o zână și i-a spus:
— Îmi doresc atât de mult să am un copilaș, poți să-mi spui cum aș putea avea unul?
— O, dar asta este ușor de făcut! a spus zâna. Uite aici un grăunte de orz, dar să știi că este un
bob diferit de cele pe care le găsești pe câmp și pe care-l mănâncă găinile. Ia-l și pune-l într-un ghiveci
de flori și vei vedea ce se întâmplă.
— Mulțumesc! spuse femeia și i-a dat zânei doisprezece bănuți, prețul pentru bobul de orz.
Femeia s-a dus direct acasă, a sădit bobul de orz în ghiveci și imediat a răsărit o floare mare și
frumoasă, ceva asemănător cu o lalea, dar avea petalele strânse de parcă ar fi fost îmbobocită.
— Este o floare foarte frumoasă! și-a spus femeia și a sărutat petalele roșii-aurii.
Și ce să vezi... cum a sărutat femeia petalele, floarea s-a și deschis și a putut vedea că este o lalea
adevărată. Uitându-se mai bine văzu că în mijlocul ei ședea o fetiță gingașă și drăgălașă. Era o fetiță
micuță, nu era mai înaltă de un deget și a numit-o Degețica.[...]
O coajă de nucă foarte frumos lustruită era patul ei, așternutul era din petale de violete, iar o
petală de trandafir îi era plapuma. Aici dormea noaptea, iar în timpul zilei se juca pe masă, unde femeia
pusese o farfurie cu apă. Pe marginea farfuriei așezase flori cu tulpinile în apă, iar pe apă plutea o petală
de lalea pe care Degețica o folosea drept barcă. Aici stătea fetița și se plimba de la o margine la alta a
farfuriei folosind drept vâsle două fire albe de păr de cal. Era o plăcere să o privești, mai ales că
Degețica știa să cânte așa de cald și de dulce, cum nimeni nu auzise vreodată.
Într-o noapte, pe când se odihnea în frumosul ei pătuț, o broască-râioasă, urâtă și umedă, a intrat
printr-un ochi de geam. Broasca a sărit pe masă, unde dormea Degețica, învelită cu petala de trandafir.
— Ce nevastă frumoasă ai fi pentru băiatul meu, a spus broasca-râioasă și a luat coaja de nucă
cu tot cu Degețica și a sărit cu ea în grădină, prin ochiul de geam prin care intrase.
Broasca-râioasă, împreună cu fiul ei, locuiau pe malul mlaștinii din apropiere. Broscoiul era și
mai urât decât mamă-sa, iar când a văzut micuța fetiță, atât de gingașă, dormind în eleganta ei coajă de
nucă, a început să strige: „Oac, oac, oac!―
— Nu vorbi așa de tare, ai s-o trezești și ar putea fugi, spuse mama-broască, nu vezi că-i ușoară
ca un puf de lebădă! O să o așezăm pe o frunză de nufăr în mijlocul apei, are să fie ca o insulă pentru ea,
de-acolo nu poate fugi. Noi, între timp, vom pregăti cea mai frumoasă odaie din mâl, cea în care o să vă
mutați după ce vă căsătoriți. […]
Vița-de-vie înconjura stâlpii înalți și albi, iar pe creștetul lor erau o mulțime de cuiburi de
rândunică. Unul dintre acestea era chiar al rândunicii care o adusese în spate pe Degețica.
— Aici este casa mea, a spus rândunica. Pentru tine s-ar putea să nu fie confortabilă. Uite, jos
sunt o mulțime de flori minunate. Poți alege una dintre ele, iar eu am să te așez și ai să poți locui pe ea.
— Ar fi minunat! a spus Degețica și a bătut din palme cu bucurie.
Un stâlp mare se răsturnase și acum zăcea pe pământ, spart în trei părți; printre bucățile de
marmură creșteau cele mai frumoase flori albe. Rândunica s-a lăsat jos și a așezat-o pe fetiță pe petala
uneia dintre flori. Dar ce surprinsă a mai fost fetița când a văzut, drept în mijlocul florii, un omuleț alb
și străveziu, parcă ar fi fost din sticlă. Pe cap purta o coroană de aur și pe umeri avea aripi și nu era mult
mai înalt decât Degețica. Omulețul era spiridușul florii. În fiecare floare era câte un spiriduș sau câte o
zână mititică, iar el era prințul tuturor.
— Ce frumos este! spuse Degețica rândunicii, în șoaptă.
Prințul florilor s-a speriat când a văzut rândunica, un adevărat gigant în comparație cu el. Dar
când a zărit-o pe Degețica, s-a bucurat grozav; era fata cea mai frumoasă pe care o văzuse vreodată. Și-a
scos coroana de aur de pe cap și a pus-o pe capul ei; apoi a întrebat-o cum o cheamă și dacă vrea să-i fie
soție și prințesa florilor alături de el.
Micul prinț era foarte diferit de feciorul broaștei, iar Degețica a acceptat cu bucurie propunerea
de a-i fi soție. Și toate florile s-au deschis și din fiecare floare a coborât câte o micuță domniță sau câte
un micuț domn, și toți erau așa de frumușei că-ți era mai mare dragul să te uiți la ei. Și fiecare i-a adus
38
Degețicăi câte un dar; însă cel mai minunat dintre toate a fost perechea de aripi pe care i-a oferit-o o
muscă mare și albă. I-a prins-o Degețicăi pe umeri și acum putea să zboare din floare în floare. Toți s-au
bucurat grozav, iar rândunica, ce îi privea de sus din cuibul ei, a fost rugată să le cânte un cântec de
nuntă. A cântat pasărea, cât a putut de bine, dar i se rupea inima la gândul că avea să se despartă de
prietena ei, Degețica.
— Nu trebuie să te mai cheme Degețica, i-a spus fetiței prințul florilor. E un nume urât, iar tu
ești așa frumoasă și gingașă. Îți vom spune Maia.
— Rămâi cu bine! spuse rândunica, cu inima zdrobită, când a plecat din țările calde înapoi în
țara ei, acolo unde își avea ea cuibul, chiar la fereastra casei în care locuia scriitorul de basme.
Ajunsă acasă, rândunica s-a așezat pe marginea ferestei și „cip-cirip!― i-a spus toată povestea.
Legenda primăverii
Smaranda Filip
Afară este o lume de basm. Colțul fraged al ierbii și-a dezvelit căpșorul pentru a intra în visul
naturii. E primăvară, anotimpul fetiței cu codițe împletite, în crengile copacilor, cu un chip ce-l vede
omul cu sufletul plin de credință, în apele cele mai limpezi ale râului. Fetița a cărei poveste este
tulburătoare.
Alături de bunicul lui, Andrei ascultă legenda primăverii:
„Cândva, era un copil cu un suflet ce nu cunoștea păcatul, cu ochi calzi ca ai unui miel. Era fata
unui om bogat și a unei femei crude. Avea mai mulți frați și surori, care iubeau banii și răutatea, ca
părinții lor. Primăverii, fetei cu codițe, nu-i plăceau aceste lucruri, ci adevărul, dreptatea, oamenii
simpli și iubirea, de care nu avea parte. Părinții Primăverii aveau un castel în deșert, iar asta o chinuia pe
fată. Visa să audă râul curgând repede, melodios, să simtă colțul ierbii sub picioare și să audă glasul
pădurii răsunând.
Într-o zi, ea a plecat de-acasă pentru că se săturase de minciuna și ura din jur. Mergea rătăcind
prin deșert de parcă auzise glasul cuiva, glasul unui om ce o chema la el ca și cum ar fi fost fata lui. Era
obosită, moartă de sete, dar totuși mergea, până a căzut. Când a deschis ochii, era într-un loc sărăcăcios,
dar plăcut privirii. Acolo se afla Dumnezeu. El o întrebă ce își dorește mai mult. Primăvara a răspuns:
— Îmi doresc să mă răzbun pe răul ce a cuprins familia mea.
Atunci, Dumnezeu a trimis frigurile cele mai aspre care au cuprins deșertul. Părinții
Primăverii și-au dat seama de lipsa ei și au început să se vaite și să-și regrete faptele rele. Fetei i se
rupea inima când vedea aceste lucruri. Ceru să se întoarcă și să-și mai vadă o dată părinții și frații.
Dumnezeu o trimise ca un înger pentru a desface blestemul. Când a pus piciorul pe pământ, acesta a
înverzit, au răsărit copaci și s-au auzit râuri curgând și păsări cântând. Toți și-au cerut iertare de la ea și
i-au spus că vor să trăiască ca niște oameni obișnuiți în împărăția lui Dumnezeu. Acum ei locuiesc
acolo și speră ca lumea să-și amintească povestea lor și să nu facă la fel!‖
Micul prinț
Antoine de Saint-Exupery
[…] Am avut nevoie de o perioadă îndelungată de timp până când să pot pricepe de unde venea.
Micul prinț, care îmi punea multe întrebări, părea că niciodată nu le aude pe-ale mele. Nu am fost
lămurit în totalitate decât încetul cu încetul și asta din cauza unor cuvinte pe care le rostea întâmplător.
Așa cum a fost, de pildă, când a dat cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, ar fi un desen
mult prea complicat pentru mine) și m-a întrebat:
— Ce bazaconie mai e și asta?
— Nu e nicio bazaconie. Ăsta zboară. E un avion. Avionul meu.
Și i-am spus, cu mândrie, că eu zbor. Atunci el a exclamat:
39
— Cum? Ai căzut din cer?
— Da, i-am zis eu cu modestie.
— O! asta-i bună...
Și micul prinț izbucni într-un hohot de râs, care m-a supărat destul de mult. Mie nu-mi place ca
cineva să râdă de nenorocirile mele.
Apoi, adăugă:
— De pe ce planetă ești?
Simțind un fior în ceea ce spusese, l-am întrebat imediat:
— Va să zică, tu vii de pe altă planetă?
El însă nu mi-a răspuns. A clătinat ușor din cap, uitându-se la avionul meu:
— Ce-i drept, cu ăsta nici nu poți veni de departe...
Și multă vreme s-a pierdut în visare.
Apoi și-a scos oaia din buzunar și s-a adâncit în contemplarea comorii sale. Vă închipuiți cât de
mult m-a pus pe gânduri mărturisirea lui în legătură cu „celelalte planete‖. De aceea, m-am străduit să
aflu mai multe.
— Dincotro vii, prichindelule? Unde e „acasă‖ la tine? Unde vrei să-mi duci oaia?
Mi-a răspuns, după o tăcere îndelungată:
— E bine că mi-ai dat și o ladă în care va avea și ea o casă peste noapte.
— Sigur că da. Și dacă ești cuminte, am să-ți dau și-o funie, ca s-o priponești în timpul zilei. Și
un țăruș.
Propunerea aceasta, după cât mi s-a părut, îl miră pe micul prinț:
— S-o priponesc? Ce idee năstrușnică!
— Păi, dacă n-o priponești, se duce cine știe pe unde și se poate pierde...
Din nou, prietenul meu izbucni într-un hohot de râs:
— Și unde-ai vrea să se ducă?
— Oriunde. Unde-o vedea cu ochii...?
Micul prinț rosti atunci cu multă seriozitate:
— Nu-i nimic. La mine-acasă e atât de strâmt!
Cuprins de-o ușoară melancolie, adăugă:
— Unde-oi vedea cu ochii nu cred că poți ajunge prea departe...
Aflasem un lucru foarte important: că planeta lui de baștină abia întrecea mărimea unei case!
Ceea ce nu prea avea cum să mă mire. Știam bine că, în afară de marile planete precum
Pământul, Jupiter, Marte, Venus, cărora li s-a dat câte un nume, pe lume se mai află o puzderie de alte
planete, uneori atât de mici, încât abia le poți zări cu telescopul. Când un astronom descoperă vreuna, îi
dă în loc de nume, un număr, ca de exemplu: „Asteroidul 3251‖.
Am motive puternice să cred că planeta de pe care venea micul prinț era asteroidul B-612. Acest
asteroid nu a fost zărit decât o singură dată, cu telescopul, în 1909, de către un astronom turc.
Cei trei purceluși

poveste populară
Au fost odată ca niciodată trei purceluși care trăiau împreună cu părinții lor. Deși erau încă
purceluși, ei crescuseră îndeajuns ca să pornească în lume să-și găsească norocul. Au plecat ei de acasă
și au mers ce au mers până ce primul purceluș s-a simțit tare obosit. Tocmai atunci a trecut pe lângă ei
un om cu o căruță plină cu fân, iar primul purceluș le-a zis fraților săi:
— Eu mă opresc aici. Fânul este ușor și moale ca să-mi fac o căsuță cum îmi place.
Ceilalți doi frați l-au îmbrățisat și au plecat la drum. La un moment dat, al doilea purceluș s-a
simțit obosit și văzând trecând pe lângă el un om cu căruța plină cu lemne, i-a spus fratelui său:
— Lemnul acesta este numai bun pentru căsuța mea așa că mă opresc aici.
40
Cel de al treilea purceluș și-a continuat drumul până a ajuns la un pietrar, care făcea piatră de
construit. Purcelușul s-a gândit că piatra este cea mai potrivită ca să-și facă o căsuță rezistentă.
Noaptea, în timp ce primul purceluș s-a așezat comfortabil în patul lui de fân, a auzit un zgomot
afară. S-a uitat prin pereții de paie ai căsuței și a început să tremure de frică, căci afară era un lup mare
și flămând. Lupul a început să-l roage pe purceluș să-i deschidă ușa, dar la refuzul purcelușului a tras
puternic aer în piept și a suflat peste căsuță. Fânul a zburat în toate părțile, iar purcelușul, profitând de
neatenția lupului, a luat-o la fugă spre casa celui de al doilea purceluș.
A doua seară, pe când ce cei doi frați se aflau la masă, au auzit zgomot afară. S-au uitat prin
fereastra căsuței de lemn și s-au îngrozit când au văzut lupul cel mare și flămând. Lupul a început să-i
roage să deschidă ușa, dar la refuzul purcelușilor a tras puternic aer în piept și a suflat peste căsuță.
Căsuța de lemn a rămas aproape neclintită. Dar când lupul a încercat și a doua oară să sufle peste căsuță,
lemnele au zburat în toate părțile, iar cei doi purceluși au profitat de neatenția lupului și au luat-o la fugă
spre casa celui de-al treilea purceluș.
Seara următoare, cei trei frați își încălzeau picioarele la focul din sobă. Au auzit un zgomot afară
și s-au îngrozit de frică când l-au vazut pe lupul cel mare și mai flămând ca niciodată. Lupul a început
să-i roage să deschidă ușa, dar la refuzul purcelușilor a tras puternic aer în piept și a suflat peste căsuță.
Dar căsuța nu s-a dărâmat. Lupul a încercat și a doua, și a treia oară, dar tot degeaba, căsuța a continuat
să rămână neclintită. Enervat peste măsura și epuizat de atâta suflat, lupul s-a cățărat pe acoperișul casei
și și-a dat drumul în căsuță pe coș.
Între timp însă, purcelușii văzând că nu au nicio scăpare, au pus pe foc un ceaun mare, plin cu
apă. Când lupul s-a cățărat pe coș, apa era fierbinte; când a început să coboare de-a lungul coșului, apa
clocotea, iar când a ajuns jos, a aterizat direct în ceaunul cu apă fiartă. Lupul, urlând de durere, a luat-o
la fugă prin căsuță și apoi a țâșnit prin perete direct spre pădure, de unde nu s-a mai întors niciodată.
Purcelușii, știindu-se în siguranță de acum încolo, au construit o altă casă mai mare, cu pereții
din piatră, cu masa și dulapul din lemn și cu paturi din fân moale. Era cea mai bună casă din lume și ei
au trăit în ea fericiți pentru totdeauna.
Fram, ursul polar

Cezar Petrescu
VII. „Numele tău va fi Fram !”

Fram, ursul polar, a fost apoi cumpărat de la eschimoși de către pescuitorii de balene și de foci
pe câteva legături de tutun. L-au dus pe corabia lor, iar un om înalt și slab, cu ochi albaștri, l-a dezlegat
și i-a dat să bea lapte cald și dulce.
Omul cel bun, Lars, l-a mângâiat apoi pe puiul de urs. În tinerețe fusese în expediția
lui Nansen până aproape de Polul Nord. Trei ani durase călătoria, iar când se întorsese în Norvegia, nu
mai găsise decât mormintele mamei și logodnicei sale. Atunci se apucase de băutură.
Fiindcă numele corabiei lui Nansen fusese Fram, Lars i-a dat acest nume și puiului. Ajunși în
Norvegia, l-a vândut pe Fram ursul polar pe zece sticle de băutură. După aceea ursulețul a fost cumpărat
de circul Struțchi și a fost dresat cu ușurință, fiindcă era mai deștept decât ceilalți urși.
Acum, însă, după șapte ani, Fram a uitat ce a învățat de la oameni și a început să-și amintescă
din vremea copilăriei. Uneori încerca să își mai facă numărul, acolo în cușcă, dar greșea și o lua de la
început. Când obosea, se culca cu botul pe labe și, cu ochii minții, vedea sloiurile de gheață plutind pe
apele oceanului.
VIII. „ Îndărăt, spre oceanul polar

În orașul în care se află acum circul trăiește un domn bătrân care știe totul despre urși. În tinerețe
fusese un mare vânător de urși. Într-o zi împușcase o ursoaică ce își strânsese puiul la piept cu ultimele
puteri. Luase puiul și încercase să-l hrănească, dar puiul tânjise după mama lui și, după un timp, murise.
De atunci vânătorul nu a mai ucis nicio ființă vie. A studiat viața urșilor și a scris cărți despre ei.
41
Într-o dimineață, domnul cel bătrân vizitează menajeria circului Struțchi. Îl vede pe Fram ursul
polar, iar directorul circului îi povestește ce a pățit Fram la ultimul spectacol. Domnul cel bătrân
înțelege că directorul îl iubește mult pe Fram. Îi spune că îl poate ajuta numai dacă face un efort și îl
trimite înapoi printre ghețurile natale, fiindcă Fram suferă de dor.
Directorul circului se ocupă și găsește o corabie care să-l ducă pe Fram înapoi la el acasă. Toți
artiștii de la circ își iau rămas bun de la Fram. Ultimul rămâne cu el clovnul August prostul. Fără
costum, machiaj și perucă, se vede că este un om bătrân, bolnav și obosit. Bătrânul îl îmbrățișează pe
Fram și îi dau lacrimile. Ursul îl mângîie blând cu laba.
Pe vaporul care îl duce printre ghețuri, Fram ursul polar este mângâiat și el de o femeie tânără și
frumoasă, care se interesase mult de el pe drum.
La Grădina Zoologică
Marin Sorescu
Grădina Zoologică e un fel de magazin de jucării, unde tigrii, girafele și leoparzii sunt vii. Rogi
lupul să te ia puțin în cârcă și când colo te mănâncă. Ca pe Scufița Roșie te-ar mânca, cușca dacă l-ar
lăsa. Dar, vedeți, aceste cuști de fier sau colivii, sunt ca niște părinți ai lor: au grijă să nu facă prostii.
Copii! lăsați un pic gălăgia! Faceți acum cunoștință cu zoologia.
Iată, aici reprezentanții mândrei faune, care știu să urle, să ragă, să zbiere, să schiaune. (Dar
mirați-vă mai încet, dragii mei, că asurziți acești lei). Oriunde întorci capul vezi un șarpe sau un leopard
care sare peste un gard. Iată tigrul adus din Bengal cu cheltuială. Toată blana de pe el e naturală. Mirela,
acela nu se strigă "Cuțu-cuțu", că e struțul. Balaurul care se prăjește pe nisip e crocodilul, iar bazinul de
lângă el e Nilul. Elefantul care vă privește ursuz e întrebuințat în loc de troleibuz. Încaleci pe el
dimineața și pleci la școală, mergând o mie de stații prin pădurea ecuatorială.
Sahara e o regiune și mai dificilă. Pe acolo circulă numai această cămilă. Oriunde ar pleca, își ia
întotdeauna apa cu ea, așa cam la vreo două - trei butoiașe; cred că în cele două cocoașe! (Fiindcă-i
limpede ca bună seară: nu poți ști când curge apă din Sahara!). Cangurul, uite, are blana roșie. Ca să nu
își piardă puii, îi poartă cu el într-o sacoșă (că i-a mai pierdut odată, i-a căutat Australia toată).
Lupul trăiește în haite și pe la noi. Mănâncă dimineața oi, la prânz oi și seara tot oi. Din cauza
acestui meniu fix, umblă oamenii după el prin păduri, cu puști și cu topoare, să-l cam omoare. Ursul
polar poartă, ca un moș, cojoc și fular. Îi e ciudă că aici nu-i așa ger și-ar intra într-un frigider.
Ce să vă mai arăt?
Rinocerul? Dromaderul? Grădina Zoologică e foarte frumoasă, dar eu zic să mai mergem și
acasă. E târziu: a sunat șarpele cu clopoți la ora trei.
Cum a fost, cum a decurs toată treaba ... Altfel, înseamnă c-am văzut atâtea jivine degeaba.
Pinocchio
Carlo Collodi
A fost odată un tâmplar care, pe când meșterea la o masă, găsi un lemn tare ciudat. Când puse
dalta pe el și vru să-l cioplească, lemnul a început să geamă și să tremure. S-a cam speriat bătrânul, dar
uitându-se mai bine văzu că era tocmai ce-i trebuia pentru păpușa pe care voia să și-o cioplească.
─ De mult îmi doresc și eu un copil, iar bucata asta de lemn e numai bună. O să îl numesc
Pinocchio, gândi el. Este un nume norocos.
Și se puse să lucreze lemnul.
─ Ohhhhh! Doare! Au! Au!
Se auzi deodată o voce. Geppetto nu îndrăznea să creadă că bucata de lemn vorbește. Încetișor,
emoționat, a făcut mai întâi capul, apoi părul și ochii care imediat au început să se miște și să se uite
curioși la tâmplar. Când a ajuns să cioplească nasul, acesta creștea și oricât tăia din el bătrânul, creștea
42
la loc și iar tăia și el iar creștea și tot lung rămânea. A venit și rândul gurii, dar ce să vezi, imediat ce a
terminat-o, păpușa a scos limba la el. Asta însă nu a fost nimic. Abia ce a isprăvit mâinile, că i s-au și
înfipt în păr și au prins a-l trage sănătos, iar când a terminat picioarele a primit și o lovitură zdravănă.
Cu ochii în lacrimi, Geppetto a certat marioneta:
─ Băiat neascultător! Nici măcar nu am terminat de lucrat la tine și nu ai niciun pic de respect
pentru tatăl tău.
Apoi ridică păpușa și voi să o învețe să meargă, arătându-i cum să facă pașii. Dar cum se văzu în
picioare, Pinocchio o zbughi la fugă prin cameră. […]
Când s-a oprit ninsoarea, Pinocchio s-a dus la școală ținând mândru Abecedarul sub braț. Avea
numai intenții bune: „Astăzi vreau să învăț să citesc! Mâine voi învăța să scriu și în următoarea zi să
socotesc. Apoi o să pot câștiga niște bănuți și o să-i cumpăr o haină bătrânului meu tată, pentru că e atât
de bun și merită...‖
Muzica unei fanfare îi întrerupse șirul gândurilor. A uitat imediat de școală, de planurile pe care
le făcuse și s-a dus direct în piață, unde o mulțime de oameni era adunată în jurul unui cort viu colorat.
─ Ce este aici? a întrebat băiatul.
─ Ce, nu știi să citești? Este Marele Spectacol de Păpuși!
─ Cât trebuie să plătesc ca să intru?
─ Patru bănuți.
─ Cine dă patru bănuți pe acest Abecedar? Abecedar de vânzare! Patru bănuți! strigă Pinocchio.
Un vânzător ambulant din apropiere îi dădu băiatului patru bănuți pe carte și păpușa se grăbi să
intre în cort. […]
Curios, Giovanni l-a pus pe Pinocchio să îi spună toată povestea lui. Când a auzit că bătrânul
Geppetto și-a vândut haina, în plină iarnă, ca să poată cumpăra Abecedar fiului său, păpușarul a fost atât
de mișcat încât i-a dat păpușii cinci bani de aur. […]
Deodată, auzi în spatele său:
─ Banii sau viața!
Erau doi borfași care se ascundeau în pădure. Pinocchio avea ascunse sub limbă cele patru
monede pe care le mai avea, așa că nu a putut scoate nici măcar o vorbuliță. Nimic din ce au încercat
hoții n-a putut să-l facă pe băiat să spună unde are banii. A rămas mut chiar și când cei doi bandiți i-au
legat o funie în jurul gâtului și au început să strângă tot mai tare și mai tare. Tot ce mai putea face
Pinocchio era să se roage în gând: „Tată, ajută-mă!‖
Bineînțeles că cei doi bandiți nu erau alții decât vulpea și motanul. Văzând că nu e chip să afle
de la el unde a ascuns banii, l-au legat de creanga unui copac și i-au spus:
─ O să stai spânzurat aici până o să te hotărăști să vorbești. Ne întoarcem în curând să vedem
dacă te-ai răzgândit.
Și au plecat lăsându-l acolo, atârnând de creanga copacului. O zână bună, care locuia în
apropiere, a observat tot ce s-a întâmplat. De la fereastra castelui ei, îl vedea pe Pinocchio cum se
leagănă în bătaia vântului, atârnat acolo, în pădure, în stejarul cel înalt, și i s-a făcut milă de el. A bătut
de trei ori din palme și îndată au apărut un câine și un șoim.
─ Du-te repede la stejarul cel mai bătrân din pădure! spuse zâna. Acolo o să găsești un băiețel
atârnând spânzurat de o creangă. Să ciugulești frânghia cu ciocul până când se va rupe și să îl eliberezi.
Câinele adăugă:
─ Eu o să pregătesc numaidecât trăsura și vin să te ajut!
Câinele și șoimul au plecat în grabă să-l salveze pe Pinnochio, care arăta deja ca mort. Nu trecu
mult timp și băiatul stătea culcat într-un pat cu baldachin, în castelul zânei, iar trei doctori renumiți erau
în jurul lui: o cioară, o bufniță și un greiere. O licoare foarte amară, prescrisă de cei trei doctori, au făcut
ca Pinocchio să-și vină repede în simțiri.
Când s-a trezit, zâna l-a rugat cu voce blândă:
─ Povestește-mi ce ți s-a întâmplat!
Pinocchio i-a povestit pățaniile sale, dar a omis să-i spună că și-a vândut Abecedarul. Apoi, când
zâna a întrebat unde sunt cele patru monede, a mințit că le-a pierdut, cu toate că le avea în buzunar.
Nasul lui Pinocchio a început să crească și să crească, iar zâna râdea și se uita întrebătoare la băiat:
─ Ai spus o minciună! Sunt sigură că ai spus o minciună, nasul tău a început să crească.
43
Roșind de rușine, Pinocchio nu știa ce-o să se facă cu un așa nas uriaș și s-a pus pe plâns. Din
nou zânei i s-a făcut milă de el, a bătut de trei ori din palme și a apărut un stol de ciocănitori care i-au
cioplit nasul până a ajuns cum era înainte.
─ Nu ar trebui să mai minți, l-a avertizat zâna. Dacă mai spui minciuni, nasul tău va crește din
nou. Acum fugi acasă, la tatăl tău și du-i monedele!
Recunoscător, Pinocchio a îmbrățișat-o pe zâna cea bună și a zbughit-o spre casă.[…]
Într-o zi, află că Zâna cea Bună este grav bolnavă și stă țintuită la pat. Atunci, în loc să cumpere
haine pentru el, Pinocchio a trimis zânei toți bănuții pe care îi avea, ca să plătească cei mai buni medici
și să se însănătoșească mai repede. Nu după mult timp, într-o noapte, i-a apărut în vis Zâna cea Bună: se
făcea că drept răsplată pentru faptele lui bune din ultima vreme, a primit inima și sufletul unui băiețel
adevărat. Când s-a trezit a doua zi, păpușa s-a dus direct la oglindă și nu și-a venit crede ochilor; din
oglindă îl privea un băiat frumos, cu ochi albaștri și părul castaniu.
─ Unde este vechiul Pinocchio? întrebă băiatul din oglindă.
─ Chiar aici! spuse Geppetto. Când copiii sunt buni și cuminți au parte numai de lucruri
frumoase pentru tot restul vieții.
Pif, Paf, Puf

Cezar Petrescu
Pif era băiatul...

Paf era paiața.
Puf era cățelul.
Tustrei erau prieteni la cataramă.
La începutul verii, au venit în oraș bunicii lui Pif.
Amândoi, îl iubesc din cale afară. Bunicuța poartă ochelari, are părul alb și întotdeauna face
ceva cu mâinile, împletește, coase, răsucește țigări pentru bunicuțul. Bunicuțul are o barbă albă, ca
sfinții din icoane, niște ochi verzi ca acadelele și miroase întotdeauna a tutun.
Vine de la țară, de la moșie.
Pif n-a fost niciodată acolo.
Dar acum se duce. Așa a hotărât bunicuța. Din ziua întâi, când l-a văzut, a spus:
— Mie nu-mi place cum arată copilul acesta. Prea e alb și delicat la obraz. Prea îl țineți închis în
casă. Ia să mi-l lăsați mie și am să vi-l aduc la toamnă, negru ca un pui de țigan.
— Tu ce zici, Pif? întrebă bunicul, scoțând țigareta din gură. Ți-ar plăcea ție să te faci negru ca
un pui de țigan?
Pif n-a văzut în viața lui pui de țigan.
Se uită la prieteni să-i întrebe dacă n-au văzut ei cumva. Puf dă din coadă, în semn că nu; nu n-a
văzut nici el până acum un pui de țigan. Paf, râde cu gura până la urechi. Nici el n-a văzut. Dar el crede
că trebuie să fie foarte nostim, un pui de țigan. Ceva, să te strâmbi de râs.
— Ei, ce spui, Pifișor? îl întețește bunicuța cu întrebările. Mergi cu noi? Vrei să te joci în livadă?
Să te dai în leagăn? Să te plimbi călare? Să mergi la scăldat?
Dacă e vorba de dat în leagăn, de plimbat călare și de scăldat, apoi atunci nici nu mai încape
vorbă că merge. Dar nu-și poate lăsa prietenii. Spune cu îngrijorare:
— Merg... Dar numai dacă îi luăm cu noi, pe Paf și pe Puf...
— Vasăzică, nu ne putem despărți de prieteni? întrebă bunicuțul, zâmbind.
— Nu. Fără ei nu merg! rostește Pif cu hotărâre.
— Ți-am spus eu? clătină din cap bunicuța, întorcându-se spre bunicuț. Băiatul acesta are o
inimă de aur. Păcat că trăiește prea singur, în cucuricul acesta de casă.
Pe urmă bunicuța i-a dezmierdat creștetul și l-a încredințat cu bunătate, că are să-i împlinească
voia.
— Bine, dragă Pif. N-o să te despărțim de prietenii tăi. Numai să vedem dacă o să le placă...
— De asta, fii mata fără grijă, bunicuțo. Ce-mi place mie, le place și lor. De aceea nici nu ne
despărțim niciodată.
44
— Măi-măi! se miră bunicuțul. Strașnică prietenie. Numai să vă țină mult.
— Bunicuțule! Eu nici când am să fiu bătrân ca mata și am să am barbă albă, tot n-am să mă
despart de Puf și Paf. Am jurat...
Bunicul, își privește nepoțelul cu înduioșare.
— Copile-copile!... Ce știi tu, copile?... spuse într-un târziu și face un semn cu mâna,
împrăștiind fumul țigării.
— Ia lasă acum dumneata și nu mai strica inima băiatului! rostește bunicuța răsucindu-se în jilț.
Mai bine te-ai duce și ți-ai căuta de treburi, că n-o să stăm mult în fumăraia și hărmălaia aceasta de oraș.
Simt că n-aș putea trăi aici. Mă înăbuș.
Peste două zile au plecat.
Pif, Paf și Puf.

Pif stă pe genunchii bunicuțului.
Puf, pe genunchii bunicuței.
Paf, pe genunchii lui Pif.
Nici Pif, nici Paf, nici Puf, n-au mai mers până acum cu automobilul.
Pif privește.
Puf strănută.
Paf râde cu gura până la urechi.
Și pe tustrei nu-i încape locul de bucurie. Vântul vâjâie pe la urechile lui Pif, gâdilă nările lui
Puf, clatină zurgălăul de la scufia lui Paf. Din când în când, trag cu coada ochiului, la celălalt.
— Ce ziceți? face șiret cu ochiul, Puf.
— Strașnic! Aprobă cu coada ochiului, Pif. Mergem ca vântul și ca gândul.
— Eu de-acuma, nu mă mai plimb decât cu automobilul! își asigură prietenii, Paf.
Au trecut printr-o pădure, printr-un oraș, peste o apă, pe un pod.
Dacă lui Pif, i-ar fi povestit cineva vreodată vreun basm, el ar crede că aleargă acum precum
Făt-Frumos, fugărit de Zgripțuroaică, Mama Zmeilor, cea urâtă și rea.
Iată și pădurea de aramă. Iată și lacul de argint. Cetatea cu ziduri de oțel. Podul de aur. Toate au
rămas în urmă și Zmeoaica nu se mai vede din vârtejurile de praf.
Dar lui Pif, nu i-a povestit nimeni, acolo, în oraș, niciun basm. De aceea n-a putut ști că pădurea
a fost de aramă, lacul de argint, podul de aur și zidurile cetății de oțel. El a văzut numai o pădure de
stejar. Un târg cu prăvălii. Un lac unde se adapă boii. Un pod de lemn, care se clatină sub roți.
N-a auzit niciodată, niciun basm. Lui i-a citit mămica numai întâmplările lui Robinson Crusoe.
Și Pif, nu se poate crede Robinson Crusoe. Robinson a călătorit pe apă, până când furtuna a sfărâmat
corabia și l-au aruncat valurile în insula lui. Pif călătorește pe uscat.
— Bunicuțo, la moșie la mata, nu ai cumva o Mare cu corăbii?
— N-am Pif. Marea e tocmai departe, la marginea țării. Dar ce-ți trebuie Mare și corăbii?
— Vreau să fiu Robinson Crusoe! își mărturisește Pif, ambiția lui.
— Pentru asta, avem noi un fel de baltă! spuse bunicuțul zâmbind. Pe baltă este un fel de barcă
și un fel de insulă... Ajunge pentru un Robinson ca tine.
— Ia te rog, nu mai vârî în capul băiatului istorii de acestea! rosti bunicuța încruntată.
Bunicul privește departe, pe câmpuri, zâmbind unei amintiri. Poate și el, când a fost copil, a voit
să fie Robinson Crusoe și să ajungă pe-o insulă pustie.
Pif, gândește și dânsul.
Vasăzică este un lac și o insulă? Atunci are să fie mai bine chiar decât își închipuia el. Cine are
să-l oprească să naufragieze, ca Robinson? Are să se plimbe pe insulă, în haine de piele, cusute cu
sfoară și cu o umbrelă mare cât un cort. Are să crească pui de capre și are să vâneze păsări. Puf, are să-i
păzească noaptea coliba. Iar Paf, are să fie când Vineri, când papagalul.
— Ești obosit, Pif, de-ai tăcut așa? întrebă bunicuța. Ți-e somn?
— Da, de unde, bunicuțo!... Și mă rog matale, spune-mi pe lacul acela nu sunt câteodată furtuni?
Nu s-a înecat nicio corabie?...
Bunicuța răspunse scurt:
— Nu. Nu trebuie să te gândești la așa ceva.
45
Pe urmă, spuse bunicului:
— Istoria aceasta cu insula și cu Robinson, nu-mi prea place mie. Trebuie să avem ochii în
patru... Te pomenești că-i dă cine știe ce în gând...
Bunicul zâmbește mai departe.
Nu spune nimic.
Numai după un ceas, se răsucește și răsuflă ușurat:
— Bine că am ajuns odată!
Automobilul a intrat pe un drum îngust, cu plopi înalți. Departe, în vale, printre sălcii, se vede
un lac strălucind în soare ca o oglindă.
— Acela e lacul bunicuțo? întreabă cu entuziasm Pif. Atunci ce spunea bunicuțul că e un fel de
baltă? E un lac mare de tot... Mai mare ca Marea... Dar nu văd nicio corabie.
— Lasă lacul și corăbiile...
Pif, lăsă atunci lacul și corăbiile. A înțeles că bunicuța are ceva contra lor.
Șotron
Cezarina Adamescu
Sar eu când pe-un picior, De parcă picioarele nu mă încap.

Când pe altul, Și-apoi o iau înapoi
Când pe-amândouă, Tot pe-un picior
Până începe să plouă. Sau pe-amândouă
Și omul desenat pe asfalt Pe asfaltul umed de rouă,
Vrea să facă un salt. Pe care cineva a desenat
Ca să-l țin pe sol, Un om cam pătrat.
Îi dau ocol, Spre asfințit,
Sar întâi pe picioare, pe trup, m-am plictisit.
Pe mâini, pe gât și pe cap,
Alfabetul din vis

Cezarina Adamescu
A – un avion de placaj, P – păpuşa

Meşterit la traforaj Care nu ştia să meargă
De colegul lui Ion. Decât buşa!
C – un cangur săritor R – degrabă se-ntrupase-n rândunică

Tot strigând dup-ajutor, Pe la streşine de case.
Tăvălindu-se pe-un ţol, Locul vechi pentru cuibar
Că-i cu…buzunarul gol… Nimerise, ai habar?
E – fireşte-un dromader; S - o stea din înălţime

Stă pitit după cuier. Dintre cele anonime
Care tot aşteapt-anume
N – era un nor, vezi bine, De la astrologi un nume.
Plin de ceaţă
(şi albeaţă, sau dulceaţă?) T – frumosul trandafir
Şi legat de cer c-o aţă. Era roşu abitir
Şi scotea, după mult chin
Cu timiditate-un spin.
46
Însă, nu ca să înţepe Şi mai cred că zmeul Zet
Nici vreun deget, nici mânuţa, E-un balaur get beget,
Ci doar pentru apărare Însă de proporţii mici,
Ca să nu-l lovească-n glumă, cu lăbuţa Altfel, te-ar vârî în frici.
Căţeluşul cel de humă.
Totuşi, eu m-am speriat
Şi-am alunecat din pat!
Micul artist
Cezarina Adamescu
Eu mămico, atâta-ți cer: Dar mai bine, mamă, mie

Să-mi dai luna de pe cer Dă-mi creion și o hârtie Să-mi păstrezi aceste schițe,
Să-mi mai dai și-un braț de stele Că acestea-s fermecate Acuarele și penițe,
Seara să mă joc cu ele. Și-o să desenez palate, Dar cu o condiție:
Vreau o expoziție!
Soarele să mi-l aduci Prinți și zâne minunate,
Ca plocon printre uluci Feți-Frumoși, pitici și zmei
Și verdeață multă-n glie Precum și lei-paralei
Și-un ciob de copilărie. Ziua să mă joc cu ei.
La cireșe
Ion Creangă
Odată, vara, pe-aproape de Moși, mă furișez din casă și mă duc, ziua miaza-mare, la moș Vasile,
fratele tatei cel mai mare, să fur niște cireșe; căci numai la dânsul și încă la vro două locuri din sat era
câte-un cireș văratic, care se cocea-pălea de Duminica Mare. Și mă chitesc eu în mine, cum s-o dau, ca
să nu mă prindă. Intru mai întâi în casa omului și mă fac a cere pe Ion, să ne ducem la scăldat.
— Nu-i acasă Ion, zise mătușa Mărioara; s-a dus cu moșu-tău Vasile sub cetate, la o chiuă din
Codreni, s-aducă niște sumani.
Căci trebuie să vă spun că la Humulești torc și fetele și băieții, și femeile și bărbații; și se fac
multe giguri de sumani, și lăi, și de noaten, care se vând și pănură, și cusute; și acolo, pe loc, la
negustori armeni, veniți înadins din alte târguri: Focșani, Bacău, Roman, Târgu-Frumos, și de pe aiurea,
precum și pe la iarmaroace în toate părțile. Cu asta se hrănesc mai mult humuleștenii, răzeși fără
pământuri, și cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, brânză, lână, oloi, sare și făină de păpușoi;
sumane mari, genunchere și sărdace; ițari, bernevici, cămeșoaie, lăicere și scorțuri înflorite; ștergare din
borangic alese, și alte lucruri, ce le duceau lunea în târg de vânzare, sau joia pe la mănăstirile de maice,
cărora le vine cam peste mână târgul.
— Apoi dar, mai rămâi sănătoasă, mătușă Mărioară! vorba de dinioarea; și-mi pare rău că nu-i
vărul Ion acasă, că tare-aș fi avut plăcere să ne scăldăm împreună... Dar în gândul meu: „Știi c-am
nimerit-o? bine că nu-s acasă; și, de n-ar veni degrabă, și mai bine-ar fi!...―
Și, scurt și cuprinzător, sărut mâna mătușei, luându-mi ziua bună, ca un băiat de treabă, ies din
casă cu chip că mă duc la scăldat, mă șupuresc pe unde pot și, când colo, mă trezesc în cireșul femeii și
încep a cărăbăni la cireșe în sân, crude, coapte, cum se găseau. Și cum eram îngrijit și mă sileam să fac
ce-oi face mai degrabă, iaca mătușa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireșului.
— Dar bine, ghiavole, aici ți-i scăldatul? zise ea, cu ochii holbați la mine; coboară-te jos,
tâlharule, că te-oi învăța eu!
47
Dar cum să te cobori, căci jos era prăpădenie! Dacă vede ea și vede că nu mă dau, zvârr! de vro
două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește. Apoi începe a se aburca pe cireș în sus, zicând:
„Stai, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuș!― Atunci eu mă dau iute pe-o creangă, mai spre
poale, și odată fac zup! în niște cânepă, care se întindea de la cireș înainte și era crudă și până la brâu de
naltă. Și nebuna de mătușa Mărioara, după mine, și eu fuga iepurește prin cânepă, și ea pe urma mea,
până la gardul din fundul grădinii, pe care neavând vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar prin cânepă,
fugind tot iepurește, și ea după mine până-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sărit; pe de
lături iar gard, și hârsita de mătușă nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului! Cât pe ce să pună mâna
pe mine! Și eu fuga, și ea fuga, și eu fuga, și ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci,
să nu spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă și deasă cum îi peria, de
care nu s-a ales nimica. Și după ce facem noi trebușoara asta, mătușa, nu știu cum, se încâlcește prin
cânepă, ori se împiedică de ceva, și cade jos. Eu, atunci, iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două
sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, și-mi pierd urma, ducându-mă
acasă și fiind foarte cuminte în ziua aceea.
Dar mai în deseară, iaca și moș Vasile, cu vornicul și paznicul, strigă pe tata la poartă, îi spun
pricina și-l cheamă să fie de față când s-a ispăși cânepa și cireșele... căci, drept vorbind, și moș Vasile
era un cărpănos ș-un pui de zgârie-brânză, ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: A tunat și i-a adunat.
Însă degeaba mai clămpănesc eu din gură: cine ce are cu munca omului? Stricăciunea se făcuse, și
vinovatul trebuia să plătească. Vorba ceea: Nu plătește bogatul, ci vinovatul. Așa și tata: a dat gloabă
pentru mine, și pace bună! Și după ce-a venit el rușinat de la ispașă, mi-a tras o chelfăneală ca aceea,
zicând:
— Na! satură-te de cireșe! De-amu să știi că ți-ai mâncat liftiria de la mine, spânzuratule! Oare
multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta?
Și iaca așa cu cireșele; s-a împlinit vorba mamei, sărmana, iute și degrabă: Că Dumnezeu n-ajută
celui care umblă cu furtișag. Însă ce ți-i bună pocăința după moarte? D-apoi rușinea mea, unde o pui?
Mai pasă de dă ochi cu mătușa Mărioara, cu moș Vasile, cu vărul Ion și chiar cu băieții și fetele din sat;
mai ales duminica la biserică, la horă, unde-i frumos de privit, și pe la scăldat, în Cierul Cucului, unde
era băteliștea flăcăilor și a fetelor, doriți unii de alții, toată săptămâna, de pe la lucru!
Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai chip să scoți obrazul în lume de
rușine; și mai ales acum, când se ridicaseră câteva fete frumușele în sat la noi și începuse a mă scormoli
și pe mine la inimă. Vorba ceea:
— Măi Ioane, dragi ți-s fetele?
— Dragi!
— Dar tu lor?
— Și ele mie!...
Însă ce-i de făcut?... S-a trece ea și asta; obraz de scoarță, și las-o moartă-n păpușoi, ca multe
altele ce mi s-au întâmplat în viață, nu așa într-un an, doi și deodată, ci în mai mulți ani și pe rând, ca la
moară. Și doar mă și feream eu, într-o părere, să nu mai dau peste vro pacoste, dar parcă naiba mă
împingea, de le făceam atunci cu chiuita.
Am 7 ani!
De ce toți zic Am învățat

Că eu sunt mic? Tot alfabetul.
Șapte ani De acum,
Am împlinit, Eu pot citi:
Asta nu e de glumit! Glume, basme, poezii.
Vezi? Încetul, Tot ce școala ne învață
Cu încetul, Prinde bine-apoi în viață.
48
Texte suport - Dezvoltare personală
Cenușăreasa
Frații Grimm
Demult, a fost un om bogat, a cărui soție a căzut bolnavă și, când a simțit că i se apropie
sfârșitul, și-a chemat la patul de suferință singura fiică și i-a spus:
— Copilă dragă, să fii evlavioasă și bună, și atunci Dumnezeu va avea întotdeauna grijă de tine,
iar eu te voi veghea din cer și voi fi de-a pururi lângă tine.
Apoi, închise ochii și-și dădu sufletul.
De atunci, fecioara s-a dus în fiecare zi la mormântul mamei sale și o plângea, și tot timpul era
cucernică și bună la inimă. Când a venit iarna, neaua a acoperit mormântul cu dalb acoperământ, iar
când, în pragul primăverii, răsări soarele cald și o topi, bărbatul își luă o nouă soție.
Nevasta cea nouă a adus cu ea în casă două fiice, care erau frumoase și plăcute la înfățișare, dar
aveau inima neagră și veninoasă. Și atunci, au început timpuri foarte rele pentru biata fiică vitregă.
— Se cade să șadă proasta asta în aceeași odaie cu noi? întrebară ele. Cine mănâncă, trebuie să
merite. La bucătărie cu ea!
Și i-au luat toate rochiile frumoase, îmbrăcând-o cu o veche fotă cenușie, și dându-i să încalțe
galenți de lemn. Apoi, fu silită să trudească pe brânci de dimineață și până-n noapte, sculându-se înainte
de crăpatul zorilor, scoțând apă din puț, aprinzând focurile, gătind și spălând. Pe lângă asta, surorile își
dădeau toată străduința s-o chinuiască, batjocorind-o, presărând boabe de mazăre și linte prin cenușă și
poruncindu-i să le culeagă. Seara, când era frântă de oboseală după caznele zilei, nici nu avea un pat pe
care să se întindă și era nevoită să se odihnească pe vatră, în cenușă. Și, de vreme ce tot mereu era
prăfuită și murdară, i-au pus numele Cenușăreasa.
Într-o zi, s-a întâmplat ca tatăl să se ducă la târg și le-a întrebat pe cele două fiice vitrege ale sale
ce voiau să le aducă.
— Haine alese! răspunse una.
— Perle și giuvaericale! ceru cealaltă.
— Dar tu ce ai dori, Cenușăreaso?
— Prima rămurică, tată, care-ți va lovi pălăria în drum spre casă; pe aceea aș dori să mi-o aduci.
Astfel că tatăl le cumpără celor două fete vitrege veșminte frumoase, nestemate și bijuterii, iar la
întoarcere, trecând călare pe o pajiște înverzită, o crenguță de alun i se agăță de pălărie; iar el o rupse și
o duse cu sine acasă. Ajungând, le dădu fiicelor vitrege ceea ce-i ceruseră, iar Cenușăresei îi dărui
rămurica de alun. Fata îi mulțumi, apoi se duse la mormântul mamei sale și sădi acolo crenguța,
plângând atât de amarnic, încât lacrimile picurară pe dânsa, udând-o, iar rămurica înflori și crescu spre a
deveni un copăcel frumos. Cenușăreasa se ducea să-l vadă de trei ori pe zi, și plângea și se ruga, și de
fiecare dată din copac își lua zborul o pasăre albă, iar dacă fata își rostea vreo dorință, pasărea îi aducea
orice îi cerea. […]
Maricica murdărica
Maricica este o fetiță din grupa mică.
Dimineața se pregătește să plece la grădiniță. Se scoală, se îmbracă... se uită în oglindă și cântă:
Mă așteaptă grădinița,
Ce frumoasă e fetița!
Cănăfior alb la ciorap,
Fundă roșie pe cap!
49
Așa cântă Maricica și dă să iasă pe ușă afară, când deodată se aude strigată:
— Maricică, Maricică... nu pleca, ești murdărică!
Maricica se întoarce:
— Cine mă strigă?
— Eu, pieptenele... Nu te-ai pieptănat!
— Nici nu te-ai spălat! îi strigă apa din lighean.
— Nici cu săpun nu te-ai dat... se răsucește săpunul supărat în farfurioara sa.
— Nici pe dinți nu te-ai spălat! spune periuța de dinți.
Și pieptenele, și apa, și săpunul, și peria de dinți sar în sus și strigă:
— Întoarce-te, întoarce-te, Maricică!... Nu vezi că ești murdărică?
Rău se supără Maricica. Le scoate limba, se strâmbă și spune:
— Nu vreau să vorbesc cu voi. Sunt supărată. Tu, apă, ești rece și odată, când m-am spălat pe
față mi-ai alunecat pe gât. Tu, săpunule te bagi unde nu-ți fierbe oala! Când vreau să mă dau cu săpun
numai pe frunte și pe obraji, tu mi te bagi și în urechi și în nas și-n ochi... Cu pieptenele sunt supărată,
că mă trage de păr... Și cu tine, perie de dinți, nu vreau să vorbesc, că ai pastă amară... și mă ustură
limba... Să mă lăsați în pace!
— Maricică, Maricică! îi strigară apa, săpunul, pieptenele și periuța de dinți.
Maricica se uită în oglindă și-și întrebă fundița și cănăfiorii de la șosete:
— Sunt murdărică?
— Nuu... îi răspund fundița și cănăfiorii. Ești gătită, draga noastră.
— Dar apa și săpunul spun că nu sunt spălată, pieptenele spune că nu sunt pieptănată...
— Vai, Maricică, îi șoptesc fundița și cănăfiorii, ce te iei după ei? Nu te vezi că ești curată?
Uite! Fața n-are nici o pată. Nasul s-a cam murdărit, că-i răcit... Părul este sub căciulă; dinții sunt pitiți
în gură; mâna, vezi, mănușă are... Nu-i nevoie de spălare!
— Așa?
— Daaaa!
— Atunci pot pleca.
Și Maricica pleacă la grădiniță cântând:
Mă așteaptă grădinița,
Ce frumoasă e fetița!
La grădiniță, grupa mică a întins o horă mare. Maricica voioasă, s-a prins în horă... și cântă cu
ceilalți copii:
Coroana e rotundă,
Rotundă e și luna,
Frumoasă e și fata...
Pe care o aleg...
Maricica cântă și se învârtește în horă... dar pe ea nu o alege nimeni să joace în mijlocul horei.
— Alege-mă și pe mine! strigă Maricica unei fetițe.
— Nu te aleg, că nu ești pieptănată...
— Alege-mă tu! strigă ea unui băiat, ce se afla în mijlocul horei.
— Nu... nu te aleg, Maricică, fiindcă ești murdărică.
— Ei, și? ridică Maricica din umeri. Nu mai pot! Iaca eu mă joc cu Ursulache...
Plecă din horă, își ia ursulețul din dulap și se așază pe un scăunel. Își privi pe furiș mâinile și-și
întrebă în șoaptă fundița:
— Sunt eu murdărică?
— Nu... știu, răspunse fundița. Eu văd că fața n-are nicio pată, nasul s-a cam murdărit, da-i răcit.
— Taci, taci! strigă ursulețul. Ești o fundiță mincinoasă... Azi nu s-a spălat deloc... Eu cu
Maricica nu mă joc!
Și ursulețul se răsucește și sare din mâinile Maricicăi.
Fundița a tăcut. Au tăcut și cănăfiorii.
Maricica-i singură și-i vine să plângă...
Copiii se joacă și cântă:
50
Coroana e rotundă,
Rotundă e și luna,
Frumoasă e și fata...
Pe care o aleg...
Maricica ia o păpușică, dar păpușica îi strigă:
— Lasă-mă-n pace! Îmi murdărești rochița cu mâinile tale murdare!... Lasă-mă...
Începe să plângă Maricica... Și plânge, și plânge... și lacrimile-i curg șiroaie pe obraz. Iar pe
unde trec ele rămân dâre curate. Se frecă Maricica la ochi cu mâna, dar mâna-i murdară de marmeladă,
și de ou, și de plastilină... și-și mânjește toată fața...
Râd copiii și strigă:
— Maricică, Maricică, noi nu vrem în grupa mică să avem o murdărică!
Pleacă Maricica acasă.
Pieptenele, săpunul și periuța de dinți nici că se uită la ea. Aleargă Maricica la apă dar apa o
stropește și-o ocărăște:
— Nu, nu te apropia de mine. Eu sunt rece, nu sunt bună...
Ia săpunul, dar săpunul îi sare din mână și îi strigă:
— Nu te pot ajuta. Am clăbuci și-ți intru în urechi, și-n nas și-n ochi.
Când să ia pieptenele, el îi strigă:
— Nu vreau să te ajut, ai spus că te trag de păr...
Periuța de dinți se tânguie și ea:
— Eu am pastă amară... nu pot să-ți spăl dințișorii. Și-apoi, tu te-ai supărat pe noi.
— Nu, plânge Maricica. Nu mai sunt supărată. Vreau să fiu curată... Copiii din grupa mică m-au
gonit, că-s murdărică...
— Ești murdărică? se mirară piptenele și apa, periuța de dinți și săpunul... Parcă spuneai că fața
n-are nici o pată... nasul s-a cam murdărit că-i răcit. Părul este sub căciulă, dinții sunt pitiți în gură,
mâna, vezi, mănușă are... Nu-i nevoie de spălare.
Fundița i se clătină în păr:
— Nu, nu, nu-i nevoie!
Dar Maricica își scoase fundița, și apa... fâș, fâș... spălă fetița. Și săpunul face spumă multă,
multă, și-o spălă pe ochișori, pe obrăjori, în urechi, pe mâini, pe gât. Pieptenele o piaptănă, periuța de
dinți o spălă...
Tare frumoasă e acum Maricica! Se uită-n oglindă și râde:
— Mai sunt oare murdărică?
Apa și săpunul, pieptenele și periuța de dinți îi cântă:
— Maricică, Maricică, nu mai ești o murdărică...
Ești o fată curățică, cum sunt toți din grupa mică!
Gospodina
Otilia Cazimir
O furnică duce-n spate Și-s grăbită, și-s grăbită, Că la noi în mușuroi

Un grăunte jumătate. Că mi-i casa ne-ngrijită Unul drege, zece strică
— Încotro fugi surioară? Și mi-s rufele la soare Și de n-aș fi eu voinică,
— Ia, mă duc și eu la moară Și copiii-mi cer mâncare. Ar fi vai și-amar de noi.
51
Gândăcelul
Elena Farago
De ce m-ai prins în pumnul tău, Așa plângea un gândăcel

Copil frumos, tu nu știi oare În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Că-s mic și eu și că mă doare, Și l-a deschis copilul după
De ce mă strângi așa de rău? Ce n-a mai fost nimic din el!
Copil ca tine sunt și eu, A încercat să-l mai învie

Și-mi place să mă joc și mie, Suflându-i aripile-n vânt,
Și milă trebuie să-ți fie Dar a căzut în țărnă frânt
De spaima și de plânsul meu! Și-nțepenit pentru vecie!...
De ce să vrei să mă omori? Scârbit de fapta ta cea rea

Că am și eu părinți ca tine, Degeaba plângi, acum, copile,
Și-ar plânge mama după mine, Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Și-ar plânge bietele surori, Părinților isprava ta!
Și-ar plânge tata mult de tot Și zi-le că de-acum ai vrea

Căci am trăit abia trei zile, Să ocrotești cu bunătate,
Îndură-te de ei, copile, În cale-ți, orice vietate,
Și lasă-mă, că nu mai pot!... Oricât de făr-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!
Mărinimie
Emil Gârleanu
În revărsatul zorilor, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de
oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n niște potire plutitoare, curg
raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște neclintită, de rai.
Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subțiri ca niște
lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când își udă pliscul; uneori se oprește de se uită, ispititor,
în fundul apei, ca și cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare, și răcoarea îl încântă. Nu simte
nicio altă dorință decât să-și scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi.
Deodată se oprește; încordează gâtul și privește. Pe frunza unui nufăr o broscuță se bucură și ea
de frumusețea și răcoarea dimineții. Când l-a văzut, biata broscuță a încremenit pe piciorușele de
dinapoi; cu ochii mari deschiși, cată la cumplitul dușman. În spaima ei îl vede uriaș, cu capul atingând
cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-o dată balta și, împreună cu balta, pe ea.
Inima i s-a oprit.
Își așteaptă sfârșitul.
Cocostârcul o vede și înțelege. Dar dimineața e mărinimos. Ș-apoi i se pare atât de mică, atât de
neînsemnată această vietate a bălții, că, de la o vreme, parcă o pierde din ochi în fundul apei și nici n-o
mai zărește. Ridică piciorul, pășește disprețuitor și trece, măreț, mai departe.
Broscuței nu-i vine să creadă. Mai stă așa câteva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o altă frunză;
și-ntr-un avânt de recunoștință, ea, cea dintâi, taie tăcerea dimineții:
— Oaac!
52
Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici
Frații Grimm
[…] Doar un an mai târziu, împăratul își luă altă soție. Era foarte frumoasă, dar înfumurată și
mândră și n-ar fi îngăduit nici în ruptul capului să audă că ar exista altă femeie pe lumea aceasta mai
frumoasă ca ea. Ca să se asigure că nu o întrece cineva în frumusețe avea o oglindă fermecată și, în
fiecare dimineață se așeza în fața oglinzii, se uita în ea și întreba:
— Oglindă din perete, oglinjoară, cine este cea mai frumoasă din țară?
Iar oglinda răspundea:
— Tu, stăpâna mea, tu ești cea mai frumoasă din țară!
Și atunci împărăteasa era foarte mulțumită, știind că oglinda spune adevărul adevărat.
Micuța fetiță, Albă-ca-Zăpada creștea și, pe zi ce trecea, devenea tot mai frumoasă. Când împlini
șapte anișori, era frumoasă… ca lumina zilei, mult mai frumoasă decât mama ei vitregă, împărăteasa.
Într-o dimineață, împărăteasa își întrebă iar oglinda:
— Oglindă din perete, oglinjoară, cine este cea mai frumoasă din țară?
Oglinda răspunse:
— Ești frumoasă, stăpâna mea, dar Albă-ca-Zăpada s-a făcut de o mie de ori mai frumoasă!
Împărăteasa s-a înnegrit de ciudă, nu putea să-și creadă urechilor ce aude. Din ziua aceea, de
câte ori se uita la Albă-ca-Zăpada inima ei începea să bată așa de tare de ură, să îi iasă din piept. Invidia
și ura creșteau în inima ei pe zi ce trecea, până când nu și-a mai găsit liniștea nici ziua, nici noaptea.
Într-una din zile îl chemă la ea pe vânător și îi porunci:
— Ia-o pe Albă-ca-Zăpada și du-o în adâncul pădurii! Nu vreau să o mai văd niciodată! Să o
omori și să-mi aduci plămânii și ficatul ca să fiu sigură că ai făcut cum ți-am spus! […]
Obiceiuri bune
Czeslaw Janczarski
Soarele, cât e de soare, Când trec norii din greșeală Obosit de colindat,
Obiceiuri bune are; Peste-a soarelui beteală, Soarele nu s-a culcat;
Când în zori și-arată fața Spun: ,,Să ne scuzați, vă rog!‖, Înainte să apună
Zice: ,,Bună dimineața!‖ Și-o iau repede din loc. Dânsul zice: ,,Noapte bună!‖.
Pomii încă-s somnoroși Iar atunci când ploaia caldă Iar când noaptea s-a lăsat
Dar răspund politicoși, Brazda semănată scaldă, Peste câmp, în lung și-n lat,
Plini de roua sclipitoare: Grâul, după câte știm, Iarba murmură ușor:
,,Bună dimineața, Soare!‖. Zice ploii: ,,Mulțumim!‖. ,,Noapte bună!‖ tuturor.
Cuore
Cea dintâi ninsoare
Edmondo de Amicis
Sâmbătă, 10 decembrie
Rămâneți cu bine, plimbări pe Rivoli! Iat-o și pe frumoasa prietenă a băieților! A sosit prima
zăpadă! Încă de aseară, ninge cu fulgi mari și deși, ca florile de iasomie. A fost o plăcere, azi-dimineață
la școală, să-i vedem cum loveau în geamuri și se adunau pe pervazuri; chiar și învățătorul se uita, și-și
freca palmele; și toți se bucurau, când se gândeau că vor face bulgări de zăpadă, și că se vor da pe
gheața care se va forma mai târziu, și la focul de-acasă, din cămin.
Stardi, absorbit de lecțiile lui, cu pumnii strânși la tâmple, era singurul care nu-i dădea atenție.
Ce frumusețe, ce sărbătoare a fost, când am plecat de la școală! Toți ne zbenguiam pe străzi, strigând și
53
dând din brațe, prinzând fulgii de nea în mâini, tăvălindu-ne prin omăt. Umbrelele părinților, care-i
așteptau pe copii afară, erau complet albe. Casca polițistului era albă și ea. În câteva clipe, s-au albit și
ghiozdanele noastre. Toți păreau să nu-și mai încapă în piele de bucurie – până și Precossi, fiul
fierarului, băiatul palid care nu râde niciodată; și Robetti, elevul care l-a salvat pe băiețelul cel mic din
fața trăsurii. Sărea de colo-colo, în cârjele lui! Calabrezul, care nu se mai atinsese niciodată de zăpadă,
și-a făcut un bulgăraș și a început să-l mănânce, de parcă ar fi fost o piersică; Crossi fiul vânzătoarei de
zarzavaturi, și-a umplut cu zăpadă ghiozdanul; iar Zidărașul ne-a făcut să râdem în hohote, când tatăl
meu l-a invitat să vină la noi în vizită, mâine. Avea gura plină de zăpadă și, neîndrăznind nici s-o scui-
pe, nici s-o înghită, stătea acolo și se uita la noi, gata-gata să se înece, fără să scoată o vorbă.
Până și învățătoarele au ieșit din școală în fugă, râzând. Numai învățătoarea mea din clasa întâi,
sărăcuța, alerga prin viscol tușind, acoperindu-și fața cu vălul ei verde. Între timp, pe lângă noi treceau
sute de fete de la căminul de eleve din apropiere, țipând și zburdând pe covorul alb. Iar profesorii, în-
grijitorii și polițiștii strigau, înghițind fulgi de zăpadă, în timp ce și lor li se albeau bărbile și mustățile:
— Acasă! Acasă!
Dar și ei râdeau de acea veselie dezlănțuită a școlarilor care sărbătoreau venirea iernii.
Tu saluți sosirea iernii; dar există și băieți care nu au îmbrăcăminte groasă, încălțăminte sau
lemne de foc. Sunt mii, care coboară în satele lor, pe drumuri lungi, ducând în mâinile cu bășici câte un
lemn ca să se poată încălzi sala de clasă. Există sute de școli aproape îngropate în zăpadă, unde băieții
se sufocă din cauza fumului sau le clănțănesc dinții de frig, în timp ce privesc cu groază la fulgii albi
care cad și formează troiene tot mai mari pe lângă căsuțele lor îndepărtate. Pe voi vă bucură iarna,
băieți. Dar gândiți-vă și la miile de făpturi cărora iarna le aduce nefericire și moarte!
Tatăl tău
Ștefan și vrăbiuța
Este o dimineață geroasă de ianuarie. Țurțurii crescuseră la streașina casei destul de mult în acea
noapte.
Ștefan, vrând să iasă afară, s-a speriat de ceea ce a văzut. Între doi țurțuri era prinsă o vrăbiuță.
Stătea cu aripile lipite și cu ochii plini de rugăminte. „Oare unde a vrut să ajungă?‖, se gândea Ștefan. Și
tot el își răspundea: „Spre Palatul de Gheață‖.
Timp nu prea era, așa că s-a gândit să ia o decizie. Dacă dărâma țurțurii, cădea și vrăbiuța și se
lovea. După câteva minute și-a rugat mama să-l ajute. Mama a rupt cu grijă ce doi țurțuri și i-a băgat în
casă. După ce țurțurii s-au topit, pasărea a putut să-și miște aripile.
Ștefan a construit împreună cu tatăl o căsuță pentru noua lui prietenă. Zi de zi ieșea și îi punea
bobițe de grâu și apă. Alături de ea au venit și alte vrăbiuțe. Și așa, Ștefan avea și mai mulți prieteni!
Familia mea
Elena Podoleanu
Bine e la noi acasă,

Că avem viața frumoasă.
Mama spală și gătește,
Tata la lucru pornește.
Ne iubim, ne respectăm
Noi copiii cei mai mici Părinții ni-i ajutăm.
Facem ce putem pe-aici. Ascultăm și de bunici
Ștergem praful, aspirăm De când suntem foarte mici.
Lucrurile așezăm.
54
Tatăl meu
Veronica Porumbaru
— Tatăl meu zidește case, cocoțat pe schele;

El cu fruntea lui ajunge până sus, la stele.
— Tata străjuie-n uzină marile cuptoare;
— Tatăl meu coboară-n mină, ca să smulgă fierul, Fierbe-n vatră, cu oțelul, bulgării de soare.
Dar pe soare, mult îi place să privească cerul.
— Alb halat îmbracă tata în spital când vine.
— Tatăl meu dă țării pâine; e pe câmpuri vara; Spune-i numai ce te doare, el te face bine!
Are mari oștiri de grâne, cât se-ntinde țara.
Darul lui Ștefan
Ștefan s-a întors de la școală. Era puțin supărat. Nu cumpărase cadou pentru mama. Era ziua de
8 martie.
După ce a mâncat, s-a odihnit puțin și apoi și-a făcut temele. Timp mai era destul până când
venea mama acasă. S-a gândit că trebuie să facă ceva. Așa cum învățase la școală, a făcut ordine în
camera lui, chiar și în bucătărie. Ștefan a așezat lucrurile la locul lor, a șters praful, a udat florile, a dus
gunoiul. Pe birou toate rechizitele erau aranjate. Ghiozdanul era pregătit pentru ziua următoare. Într-o
vază, pe masa din bucătărie, a așezat câteva fire de narcise și între ele a pus un bilețel: „La mulți ani,
mămica mea!‖.
A sosit și mama acasă. Era darul cel mai frumos! A fost tare mândră că are un așa băiat! Și
Ștefan a fost fericit de darul minunat pe care reușise, singur, să-l facă.
Doi frați cuminți

Elena Farago
Noi suntem doi frați, în casă Și cu jucării frumoase Și ne-nvață lucruri multe,
Și nu ne certăm deloc, Ne jucăm tot amândoi, Și frumoase, stând cu noi,
Și suntem tăcuți la masă, Pe când mama noastră coase, Și îi place să ne-asculte
Și cuminți în orice loc. Ori citește, lângă noi. Când vorbim noi amândoi…
Avem hamuri, cerc și minge, Mama noastră ne vorbește Și în gândul nostru-ntruna

Când pe-afară ne jucăm, Și ne mângâie duios, Auzim povața ei:
Iar când plouă, ori când ninge, Iară seara ne citește - Fiți cuminți întotdeauna
Liniștiți în casă stăm. Ori ne spune-un basm frumos. Și fiți buni, copiii mei!
55
CUPRINS
Comunicare în limba română: competențe generale & planificare calendaristică orientativă ............................ 3
Matematică și explorarea mediului: competențe generale & planificare calendaristică orientativă ................... 12
Dezvoltare personală: competențe generale & planificare calendaristică orientativă ........................................... 17
Texte suport - Ora de lectură

Puf Alb și Puf Gri, poveste populară ......................................................................................................... 21
Ursul păcălit de vulpe, Ion Creangă .......................................................................................................... 21
Iedul cu trei capre, Octav Pancu-Iași ......................................................................................................... 22
Turtița fermecată, poveste populară ........................................................................................................... 24
Mărul, Vladimir Suteev ............................................................................................................................... 25
Supa de zarzavat, Otilia Cazimir ................................................................................................................ 26
Borta vântului, Mihai Eminescu ................................................................................................................. 26
Legenda bradului, literatură populară ....................................................................................................... 27
Muzicanții din Bremen, Frații Grimm ....................................................................................................... 28
Balada unui greier mic, George Topîrceanu .............................................................................................. 29
Limba românească, George Sion ................................................................................................................ 30
Fetița cu chibriturile, Hans Christian Andersen ......................................................................................... 30
O, brad frumos!, literatură populară .......................................................................................................... 31
Moș Crăciun cu plete dalbe, literatură populară ........................................................................................ 31
Astăzi s-a născut Hristos, literatură populară ............................................................................................ 32
Căsuța din oală, basm popular .................................................................................................................... 32
Cuore - Un bulgăre de zăpadă, Edmondo de Amicis ................................................................................... 33
Omul de zăpadă, Virgil Carianopol ............................................................................................................ 34
Motanul Încălțat, Charles Perrault ............................................................................................................. 34
Acceleratul, George Topîrceanu ................................................................................................................. 36
Ce miros au meseriile, Gianni Rodari ........................................................................................................ 37
Tâmplarul, Mihai Teodorescu .................................................................................................................... 37
De pe-o „bună dimineață“, Otilia Cazimir ................................................................................................. 37
Degețica, Hans Christian Andersen ........................................................................................................... 38
Legenda primăverii, Smaranda Filip ......................................................................................................... 39
Micul prinț, Antoine de Saint-Exupery ....................................................................................................... 39
Cei trei purceluși, poveste populară ........................................................................................................... 40
Fram, ursul polar, Cezar Petrescu .............................................................................................................. 41
La Grădina Zoologică, Marin Sorescu ....................................................................................................... 42
Pinocchio, Carlo Collodi ............................................................................................................................ 42
Pif, Paf, Puf, Cezar Petrescu ...................................................................................................................... 44
Șotron, Cezarina Adamescu ...................................................................................................................... 46
Alfabetul din vis, Cezarina Adamescu ....................................................................................................... 46
Micul artist, Cezarina Adamescu ................................................................................................................ 47
La cireșe, Ion Creangă ............................................................................................................................... 47
Am 7 ani! .................................................................................................................................................... 48
Texte suport - Dezvoltare personală

Cenușăreasa, Frații Grimm ........................................................................................................................ 49
Maricica murdărica .................................................................................................................................... 49
Gospodina, Otilia Cazimir ......................................................................................................................... 51
Gândăcelul, Elena Farago ......................................................................................................................... 52
Mărinimie, Emil Gârleanu ......................................................................................................................... 52
Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici, Frații Grimm ....................................................................................... 53
Obiceiuri bune, Czeslaw Janczarski ........................................................................................................... 53
Cuore - Cea dintâi ninsoare, Edmondo de Amicis ...................................................................................... 53
Ștefan și vrăbiuța ........................................................................................................................................ 54
Familia mea, Elena Podoleanu ................................................................................................................... 54
Tatăl meu, Veronica Porumbaru ................................................................................................................ 55
Darul lui Ștefan ........................................................................................................................................... 55
Doi frați cuminți, Elena Farago ................................................................................................................. 55

Ghidul Cadrului Didactic-2016 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghidul Cadrului Didactic-2016 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Valentina Ștefan-Cărădeanu

Coperta: Claudiu Ionescu

1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute

2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare

3. Receptarea unei varietăți de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute

4. Redactarea de mesaje în diverse situații de comunicare

- Acte de vorbire. Comunicare orală - discuții libere despre

- Comunicarea orală - discuții libere despre mijloacele de

- Comunicare orală - discuții libere despre relația copil -

1. Utilizarea numerelor în calcule elementare

2. Evidențierea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte localizate în spațiul înconjurător

4. Generarea unor explicații simple prin folosirea unor elemente de logică

5. Rezolvarea de probleme pornind de la sortarea și reprezentarea unor date

6. Utilizarea unor etaloane convenționale pentru măsurări și estimări

Aria curriculară: Matematică și științe ale naturii

1.2 - Adunarea și scăderea în concentrul 0 - 10, cu 1 - 5

1.4 - Adunarea și scăderea în concentrul 20 - 31 cu trecere

- Probleme simple de adunare sau scădere, cu 1 - 5

1.5 - Măsurări cu unități nonstandard pentru lungime

- Adunarea și scăderea în concentrul 0 - 31 fără și cu

2. Exprimarea adecvată a emoțiilor în interacțiunea cu copii și adulți cunoscuți

3. Utilizarea abilităților și a atitudinilor specifice învățării în context școlar

2. Bun venit la școală - Importanța autocunoașterii; dezvoltarea unei

3.2. În grădină și pe câmp 2.1 - Trăire și manifestare emoțională. Emoții de

3.3. Calendarul naturii

6. Obiceiuri și tradiții de iarnă

7.2. Crăiasa Zăpezii

8. Mijloace de transport 2.3 - Obiecte preferate și caracteristicile acestora 2 XVIII

10. Dansul primăverii

10.3.Pregătiri pentru Paște

12. Joy și prietenii lui

13. Jocurile copilăriei

14. Bucuriile verii

15. Am 7 ani! 3.3 - Recapitulare. Evaluare 2 XXXIV

Puf Alb și Puf Gri

Ursul păcălit de vulpe

Iedul cu trei capre

Au fost o data un moș și o babă.

S-a dus gospodina să ia zarzavat

Muzicanții din Bremen

Balada unui greier mic

Peste dealuri zgribulite, Lungă, slabă și zăludă,

Mult e dulce și frumoasă Saltă inima-n plăcere Românașul o iubește

Moș Crăciun cu plete dalbe

Astăzi s-a născut Hristos Vântul bate, nu-l răzbate

Mititel înfășețel Și de-acum până-n vecie,

Căsuța din oală

Peste fagi cu vârfuri sure Fulger negru... trăsnet lung

Oricare meserie, În orice tâmplărie, Miroase cofetarul

Șoferul are-n haină Un vopsitor miroase Va mirosi a pește,

Un tâmplar, e meșter mare! Stai pe scaun, El pe toate le-a lucrat.

De pe-o „bună dimineață“

De pe-o „bună dimineață― Iar pe-un fir de păpădie,

Cei trei purceluși

Fram, ursul polar

VII. „Numele tău va fi Fram !”

VIII. „ Îndărăt, spre oceanul polar

Pif, Paf, Puf

Pif era băiatul...

Pif, Paf și Puf.

Sar eu când pe-un picior, De parcă picioarele nu mă încap.

Alfabetul din vis

A – un avion de placaj, P – păpuşa