Ce este teoria atașamentului?

Surse:

https://www.verywellmind.com/what-is-attachment-theory-2795337

https://www.simplypsychology.org/attachment.html

https://www.psychologistworld.com/developmental/attachment-theory

https://www.learning-theories.com/attachment-theory-bowlby.html

Noțiuni generale
Teoria atașamentului reprezintă un concept important în psihologia dezvoltării unui individ.
Astfel, teoria face referire la nevoia tuturor indivizilor de a avea legături emoționale și fizice
strânse cu alte persoane. Aceste interacțiuni oferă sentimente de stabilitate și securitate, fiind
necesare pentru asumarea unor riscuri și contribuind la formarea personalității. Cu alte
cuvinte, teoria atașamentului se axează pe relațiile și legăturile dintre oameni, în special
relațiile pe termen lung, inclusiv cele dintre părinți și copii sau dintre partenerii dintr-o relație
de dragoste.

În anul 1969, psihologul britanic John Bowlby a fost prima persoană care a formulat această
teorie, afirmând că atașamentul reprezintă o legătură psihologică durabilă între ființele umane.
J. Bowlby a fost interesat să înțeleagă anxietatea și stresul ridicat la care sunt supuși copiii
atunci când sunt separați de persoanele care îi îngrijesc.

Unele dintre primele teorii comportamentale au sugerat că atașamentul era pur și simplu un
comportament învățat, rezultat din relația de alimentație dintre copil și îngrijitor. Pe scurt,
îngrijitorul hrănește copilul, iar acesta devine atașat. Ceea ce a observat Bowlby este că
hrănirea nu a diminuat anxietatea cu care s-au confruntat copiii atunci când au fost separați de
îngrijitorii lor principali. În schimb, el a descoperit că atașamentul era caracterizat de modele
clare de comportament și motivație. Atunci când copiii sunt speriați, aceștia vor căuta să fie
cât mai aproape de persoana ce îi îngrijește pentru a se simți confortabil și în siguranță.

Deprivarea maternă și teoria atașamentului

J. Bowlby și-a început călătoria spre teoria atașamentului prin cercetări efectuate asupra
delicvenților și copiilor spitalizați. Studiile realizate l-au determinat să discute despre efectele
negative ale deprivării materne, mai ales în primii doi ani de viață ai copilului. Bowlby
considera că orice copil are o nevoie înnăscută de a dezvolta o relație strânsă cu o persoană,
de obicei mama sa. Când acest lucru nu se întâmplă, apar consecințe negative asupra
dezvoltării copilului. Printre aceste consecințe se regăsesc:

 Scăderea nivelului de inteligență;

 Depresie și anxietate;
 Creșterea riscului de a dezvolta un comportament violent, agresiv, urmat de diferite
acte de delicvență;
  Psihopatie, caracterizată printr-un comportament antisocial, lipsit de remușcări.

În urma concluziilor puse pe baza deprivării materne, Bowlby a dorit să dezvolte o teorie care
să susțină și să explice rezultatele sale. Un studiu care a avut un impact deosebit asupra teoriei
atașamentului a fost realizat de Harlow și Zimmerman în anul 1959. În acest studiu, câteva
maimuțe au fost separate de mamele lor și au fost puse în cuști cu „mame surogat”. Astfel,
una dintre aceste „mame surogat” a fost construită din sârme, dar a fost echipată cu un
biberon cu lapte, iar cealaltă a fost acoperită cu materiale textile care să imite intr-o oarecare
măsură blana mamei. Rezultatele studiului au arătat că maimuțele au ales să stea cu mama din
cârpe, chiar dacă aceasta nu a oferit mâncare.

Bowlby a considerat că teoriile cu privire la atașament dezvoltate până atunci erau departe de
realitate și neactualizate. Rezultatele studiului cu maimuțe au fost în contrast cu abordările
clasice de atașament, care considerau că scopul atașamentului a fost doar îndeplinirea
nevoilor, în special hrănirea. Bowlby și-a dezvoltat teoria, pretinzând că atașamentul este o
necesitate intrinsecă pentru o legătură cu mama, extinzându-se dincolo de nevoia de a fi
hrănit. De asemenea, acesta a considerat că atașamentul este o nevoie evoluată în care o
legătură emoțională cu mama crește șansele de supraviețuire.

Etapele atașamentului
Bowlby a ajuns la concluzia că atașamentul are 4 etape. Acestea includ:

- Etapa premergătoare – apare de la perioada de nou-născut și până la vârsta de 6

săptămâni și se caracterizează printr-un comportament care este destinat să atragă
atenția adulților, precum plânsul, zâmbitul, contactul vizual și gânguritul. Deși încă nu
sunt atașați de mamele lor, copiii sunt liniștiți de prezența acestora.
- Etapa de realizare a atașamentului prin diferențierea persoanei de referință – apare din
a șasea săptămână și durează până la 6-8 luni. Sugarii încep să dezvolte sentimente de
încredere față de mamele lor, prin faptul că depind de acestea în momentele de nevoie.
Sunt mult mai liniștiți în prezența lor și zâmbesc frecvent lângă acestea.
- Etapa de atașare propriu-zisă, clară – apare de la 6-8 luni și durează până la 18-24 de
luni. Atașamentul este bine stabilit, iar copilul preferă prezența mamei în locul oricărei
alte persoane. Atunci când mama nu este prezentă, acesta devine anxios. Intensitatea
anxietății este influențată de temperamentul copilului și de modul prin care celelalte
persoane îngrijesc și calmează copilul.
- Etapa de formare a relației reciproce – apare dupa 2-3 ani, iar în timp ce limbajul se
dezvoltă, anxietatea de separare se reduce. Copilul reușește să înțeleagă când mama sa
pleacă și când se va întoarce. În plus, sentimentul de securitate este format, chiar dacă
mama nu este prezentă fizic. Copilul știe că aceasta este întotdeauna lângă el.

Mary Ainsworth și „Situația necunoscută”

Psihologul canadian Mary Ainsworth a efectuat în anul 1969 un test prin care a dorit să
verifice teoria atașamentului. Acest test a purtat denumirea de „Situația necunoscută” și a
înregistrat răspunsurile copiilor la prezența și absența mamelor, dar și a unui străin. Aceste
rezultate au servit drept bază pentru formularea tipurilor de atașament, după cum urmează:

- Atașament sigur – acești copii se simt încrezători, siguri și fericiți și sunt dornici să
exploreze împrejurimile. Ei știu că pot avea încredere în mama lor și ca aceasta este
mereu gata să îi ajute. Deși sunt dezorientați când intervine absența mamei, ei sunt
siguri că aceasta se va întoarce. Comportamentul mamei este consecvent și sensibil la
nevoile copilului ei.
- Atașament nesigur și evitant – acești copii nu au încredere în mama lor pentru a-și
satisface nevoile. De asemenea, aceștia acționează cu nepăsare față de prezența sau
absența mamei lor, dar prezintă anxietate și îngrijorare. Ei nu doresc să exploreze și
sunt distanți din punct de vedere emoțional. Comportamentul mamei este detașat de
emoțiile copilului.
- Atașamentul nesigur și ambivalent – Copiii cu acest tip de atașament pot dezvolta un
amestec de furie și neajutorare față de mama lor. Aceștia acționează pasiv și se simt
nesiguri. Experiența i-a învățat că nu se pot baza pe mama lor, deoarece aceasta are un
comportament inadecvat. Uneori aceasta poate fi receptivă la nevoile copilului, dar de
cele mai multe ori îl neglijează.
- Atașamentul de tip dezorganizat – copiii care nu sunt încadrați în celelalte categorii
sunt incluși în acest tip. Ei pot dezvolta depresie, furie sau apatie. De asemenea, pot fi
pasivi și indiferenți la contactul cu mama lor. Aceasta poate avea comportamente
diferite cu copilul, uneori fiind pasivă, alteori speriată sau agresivă. Copiii pot adopta
comportamente specifice precum: legănarea, învârtirea în cerc sau fixarea privirii.

Pentru a detecta problemele de relaționare dintre copil și părinți, psihoterapeutul reprezintă

persoana potrivită. Astfel, în cazul în care considerați că există probleme cu privire la
atașament, nu ezitați să mă contactați pentru a le analiza și gestiona.