Sunteți pe pagina 1din 6

Primul Război Mondial

(1914-1918)

Primul Război Mondial

 principala cauză a izbucnirii Primului Război Mondial a fost lupta pentru reîmpărţirea lumii;
 pretextul conflagraţiei l-a constituit asasinarea moştenitorului coroanei austro-ungare, Franz
Ferdinand, la Sarajevo, la 28 iunie 1914, de un patriot sârb.
 în ţările europene, o parte însemnată a opiniei publice susţinea participarea la război, în vreme ce
unele grupări politice (în special mişcarea socialistă) militau pentru o atitudine pacifistă.

Un conflict de tip nou:


 antrenarea tuturor resurselor statelor participante;
 utilizarea propagandei de război, pentru mobilizarea şi motivarea participării soldaţilor la lupte;
 folosirea de arme şi tactici noi (tancurile, aviaţia, mitralierele, grenadele de mână, gazele toxice,
războiul în tranşee etc.).

Carcateristici

 Au existat fronturi principale (în vestul şi în estul Europei) şi fronturi secundare (în Italia, în
Peninsula Balcanică, Orient).
 Blocurile politico- militare adversare au fost: Antanta (Franţa, Anglia, Rusia, din 1915 – Italia, din
1916 – Romania, din 1917 – S.U.A. etc.); Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, din 1914 – Turcia,
din 1915 – Bulgaria).
 După doi ani de neutralitate, România a participat la război, din 1916, alături de Antanta, având ca
scop eliberarea teritoriilor naţionale aflate sub dominaţie austro-ungară.
 În 1914, Franţa, atacată prin surprindere de Germania, a oprit ofensiva acesteia pe râul Marna.
Războiul de mişcare lăsa locul celui de poziţii, desfăşurat în tranşee.
 În 1915, pe frontul de vest s-a desfăşurat războiul de poziţii, iar pe cel de est, forţele Puterilor
Centrale le-au înfrânt pe cele ruse.
 În 1916, pe frontul de vest, s-a desfăşurat bătălia de la Verdun şi o ofensivă franco-engleză, pe
Somme.
 În 1917, armata română a obţinut victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, iar intrarea S.U.A. în
război de partea Antantei a înclinat balanţa victoriei de partea acesteia.
 În 1918, Rusia a semnat pacea separată cu Puterile Centrale, iar pe frontul de vest, o nouă ofensivă
germană a fost oprită pe râul Marna. Pe rând, armatele Puterilor Centrale au fost înfrante, Germania
semnând armistiţiul la 11 noiembrie 1918.

Vocabular

Armistiţiu = act semnat de părţile aflate în conflict, prin care încetează, temporar, operaţiunile militare.

Neutralitate = situaţie în care un stat nu participă la un razboi.

sursa: Magda Stan, Cristian-Sorin Vornicu, Istoria de nota 10: clasele a VII-a şi a VIII-a, Bucureşti, CD
PRESS, 2010, pag. 28
Primul Război Mondial
-Conflagraţie internaţională majoră desfăşurată între 1914 şi 1918-
Primul Război Mondial a fost probabil una dintre cele mai nimicitoare confruntari ale tuturor
timpurilor. Peste 25 de ţări au luat parte la conflict, fie de partea Antantei, fie de cea a Puterilor Centrale.
Printre marile puteri aliate, victorioase în cele din urmă, se numără Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia,
Japonia şi, din 1917, Statele Unite ale Americii. Nucleul Puterilor Centrale îl constituiau Germania,
Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman (Turcia).
Scara umană a conflictului e în egală măsură monumentală. Peste 65 milioane de soldaţi au alcătuit
corpul armatelor terestre, forţelor navale şi aeriene. În jur de 8,5 milioane e oameni au pierit şi peste 21
milioane au fost răniţi. Pe deasupra, populaţia civilă a trudit la făurirea unui număr impresionant de arme,
muniţie şi alte necesităţi. Datorită aportului civililor, Primul Război Mondial a fost şi primul „război total“.

IZBUCNIREA CONFLICTULUI
Pe 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand al Austro-Ungariei a fost asasinat. Crima s-a petrecut
la Sarajevo, capitala provinciei austriece Bosnia. Autorul ei era Gavrilo Princip, un terorist bosniac format
în Serbia. Austria a susţinut că guvernul sârb ar fi pregătit şi înarmat grupul lui Princip, cunoscut sub numele
de Mâna Neagră.
Austro-Ungaria a hotărât să folosească asasinatul drept pretext pentru a-şi încheia socotelile cu Serbia.
Germania a anunţat că oferă sprijin Austriei în cazul unei confruntări. Pe 23 iulie, Austro-Ungaria a dat un
ultimatum Serbiei, solicitând răspunsul în 48 de ore. Serbia a răspuns pe 25 iulie, sugerând însă ca o parte
dintre cereri să fie reportate altor puteri europene. Austro-Ungaria a refuzat propunerea, pe 28 iulie
declarând război Serbiei. Toate naţiunile Europei se aşteptau la acest deznodământ.
La începutul lui 1914, Europa era împărţită în două tabere. Germania, Austro-Ungaria şi Italia făceau
parte din Tripla Alianţă. După retragerea Italiei şi cooptarea Imperiului Otoman, naţiunile Alianţei îşi vor
lua numele de Puteri Centrale. De cealaltă parte, Rusia, Franţa şi Maria Britanie se constituiseră în Tripla
înţelegere, devenită Antanta.
RĂZBOIUL ÎN 1914
Toate marile puteri întocmiseră planuri pentru victorii rapide, dar nici una nu era pregătită pentru un
război de uzură (de lungă durată, care solicită resurse importante).
Apărarea franceză la Marna
Armata franceză număra aproape patru milioane de ostaşi, asemenea Germaniei, însă doar o treime
erau pregătiţi pentru a servi în linia întâi. Ofensiva germanilor prin Belgia nu i-a luat prin surprindere pe
francezi, deşi nu se aşteptau ca germanii să folosească imediat atâtea rezerve în prima linie. Această strategie
conferea Germaniei o superioritate în efective.
Pe frontul de vest, la începutul lunii septembrie, o parte a armatei germane se apropia de Paris.
Înainte să pătrundă în oraş, francezii au atacat flancul expus al invadatorilor, apoi şi-au continuat ofensiva
prin breşa creată între cele două armate germane. Totodată, au pornit contraofensiva de-a lungul întregului
front. Prima Bătălie de pe Marna s-a desfăşurat între 6 şi 10 septembrie. Nereuşind să obţină o victorie
decisivă, germanii s-au retras 80 km la nord de râul Marna.
Germania a pus în umbră impasul de pe frontul de vest prin victoriile de pe frontul de est, în faţa
Rusiei. Sub comanda unor generali străluciţi, precum Paul von Hindenburg şi Erich von Ludendorff,
germanii au provocat o înfrângere zdrobitoare trupelor ruseşti la Tannenberg și Lacurile Mazuriene în
august 1914.

RĂZBOIUL ÎN 1915
În 1915, Germania şi Austro-Ungaria au depus eforturi uriaşe pentru a înfrânge Rusia, aceasta fiind
nevoită să cedeze inițiativa pe frontul de est.
Frontul de vest s-a aflat într-un impas pe tot parcursul anului, în bună măsură din cauza lipsei de
obuze. În luna aprilie, la Ypres, germanii au introdus în lupta împotriva francezilor gazul toxic cu clor. În
curând, ambele tabere au început să folosească felurite gaze şi obuze umplute cu gaz având efecte
nimicitoare.
Intrarea Italiei şi Bulgariei în război
În aprilie 1915, Italia a semnat la Londra un tratat secret cu Anglia, Franţa şi Rusia. Tratatul ceda
Italiei o porţiune însemnată din teritoriul Austriei în schimbul intrării sale în război de partea Aliaţilor. Pe 23
martie, Italia declara război Austro-Ungariei. De-abia un an mai târziu (august 1916) avea să declare război
şi Germaniei.
Pe data de 11 octombrie, Bulgaria intra în război de partea Puterilor Centrale, alăturându-se încercării
de a cuceri Serbia şi Muntenegru. Astfel s-a deschis calea către Turcia, inima Imperiului Otoman, care
rezistase în primă fază ofensivei Aliaţilor, dar depindea acum de sprijinul Puterilor Centrale.
Germania şi campania submarinelor
În 1915, submarinele germane au înăsprit blocada asupra Marii Britanii. În februarie, Germania
declară zonă de război apele care înconjoară Insulele Britanice (inclusiv Canalul Mânecii), ameninţând să
distrugă toate navele comerciale ce traversau acest spaţiu. Navele ţărilor nebeligerante au împărtăşit aceeaşi
soartă.
În ziua de 7 mai, pachebotul de lux Lusitania e scufundat lângă capul Kinsale, Irlanda. Printre cei
1198 de pasageri înecaţi se aflau şi 120 de cetăţeni americani. Germania continuă să construiască submarine
din ce în ce mai performante.
RĂZBOIUL ÎN 1916
.
Bătăliile de la Verdun şi Somme
În februarie, germanii au lansat o puternică ofensivă împotriva francezilor, la Verdun. Înaintea
atacului propriu-zis, germanii au supus liniile franceze unui bombardament devastator, de o intensitate
nemaiîntâlnită. Pentru scurtă vreme, au măturat tot ce le stătea în cale, dar în cele din urmă francezii au
respins atacul. Bătălia de la Verdun a continuat multe luni la rând.
În iulie, britanicii au venit în sprijinul francezilor prin ofensiva de pe râul Somme. Bombardamentul
dinaintea atacului a durat o săptămână. Puţin câte puţin, britanicii au avansat. Când iarna a pus capăt
confruntărilor, ei creaseră o breşă de 14 km în linia germană.
La Somme, armata britanică a introdus un nou tip de vehicul blindat, ce înainta pe şenile. Maşinăria fusese
construită în secret, iar componentele asamblate în fabrici diferite. Unele componente, ce semănau cu nişte
cisterne, au fost numite de muncitori „tancuri” (rezervoare). „Tanc” este numele de cod folosit în timpul
elaborării armei, devenit apoi denumire permanentă.

RĂZBOIUL ÎN 1917
Pe 11 martie 1917 a izbucnit revoluţia în Rusia. Patru zile mai târziu, ţarul a abdicat. Noul guvern
republican, în fruntea căruia se afla Aleksandr Kerenski, s-a pronunţat în favoarea continuării luptelor.
Poporul rus era însă sătul de război. Revoluţionarii au înfiinţat Partidul Bolşevic (rebotezat Partidul
Comunist după 1918). Pe 9 noiembrie, bolşevicii răstoarnă guvernul Kerenski şi cer să încheie un armistiţiu
cu Germania. În ziua de 3 martie 1918, guvernul bolşevic a semnat la Brest-Litovsk un tratat separat
de pace cu Germania. Potrivit prevederilor, Rusia urma să piardă Polonia şi aproape întreg accesul la
Marea Baltică. În plus, trebuia să cedeze Turciei o parte însemnată din Munţii Caucaz.

Intrarea Statelor Unite ale Americii în război


În America, opinia publică era din ce în ce mai ostilă Germaniei. În ianuarie 1917, Germania a
declanşat un război submarin nelimitat, astfel că orice vas, neutru sau nu, aflat în vecinătatea coastelor
Antantei urma să fie distrus. Asta era o gravă încălcare a legilor internaţionale. Mai mult, s-a aflat că Arthur
Zimmerman, ministrul de externe al Reichului, a trimis în secret o telegramă guvernului mexican, promiţând
că Germania va recompensa Mexicul cu teritorii întinse din sudul Statelor Unite în schimbul ajutorului
împotriva americanilor. Cu toate că dorea să menţină pacea cu orice preţ, preşedintele Woodrow Wilson n-a
văzut altă cale pentru Statele Unite decât să intre în război, ceea ce s-a întâmplat pe 6 aprilie 1917.

RĂZBOIUL ÎN 1918
Pe 15 iulie, germanii au forţat încă un atac. Astfel se dezlănţuia a doua Bătălie de pe Marna. De data
aceasta însă, lucrurile au luat altă întorsătură. Trupele franceze şi americane au zdrobit flancul de vest al
liniei germane, care s-au retras pentru a nu fi capturaţi. La contraofensiva Aliaţilor au luat parte şi
douăsprezece divizii americane.
În timp ce Germania se clătina sub aceste lovituri repetate, aliaţii lui se prăbuşeau. Bulgaria a
încheiat un armistiţiu pe 30 septembrie. Imperiul Otoman a depus armele pe 31 octombrie.
Armistiţiul semnat de austro-ungari pe 3 noiembrie a intrat în vigoare în ziua următoare. Armistiţiul
obliga Austro-Ungaria să-şi demobilizeze armata, să renunţe la teritorii întinse şi să cedeze aproape
întreaga flotă. Totodată, imperiul se angaja să expulzeze armata germană de pe teritoriul său şi permitea
Aliaţilor să folosească reţeaua feroviară. Clauzele echivalau cu o capitulare necondiţionată.
Prăbuşirea Germaniei
În zorii zilei de 11 noiembrie, Germania a semnat armistiţiul general lângă Compiegne. Şase ore
mai târziu înceta şi focul.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 13, R-S, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 38-43
România în primul război mondial

Având drept cauză evoluţia relaţiilor internaţionale la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al
XX-lea (o nouă ierarhie economică mondială, crize politico-diplomatice şi militare, alianţe politico-militare), asistăm
la declanşarea Primului Război Mondial. Pretextul l-a reprezentat atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914 (prinţul
moştenitor al tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, a fost asasinat de un student sârb, membru al unei organizatii
de eliberare naţională).
Astfel, Serbia a fost atacată de Austro-Ungaria la 28 iulie 1914; într-un interval scurt de timp Marile Puteri
europene erau antrenate în război, grupând statele în două alianţe politico-militare: Puterile Centrale (Tripla Alianţă) şi
Antanta (Tripla Înţelegere).
Poziţia României faţă de declanşarea războiului s-a stabilit la Consiliul de Coroană din 3 august 1914. Regele
Carol I şi conservatorul P.P. Carp s-au pronunţat pentru intrarea României în război alături de Tripla Alianţă
(considerente: originea familiei regale, alianţa secretă între România şi Puterile Centrale din 1883); guvernarea
liberală era pentru expectativa armată, pregătirea armatei şi unitatea naţională, iar majoritatea opiniei publice era
pentru intrarea României alături de Antanta. Prin comunicatul oficial se preciza atitudinea de neutralitate.
În plan intern, opinia publică şi partidele politice legau intrarea României în război de problema deplinei
unităţi naţionale. Monarhia însăşi a suferit o modificare în orientarea externă; după moartea regelui Carol I (27
septembrie 1914), regele Ferdinand înclina spre Antanta. Asemeni lui, I. I. C. Brătianu avea aceeaşi atitudine, dar
manifestând o precauţie în negocierile cu Antanta, ca să nu se renunţe la neutralitate fără garanţii complete, sub
raportul situaţiei României şi al obiectivelor naţionale.
La 4 august 1916 reprezentanţii Antantei (Anglia, Franţa, Rusia şi Italia) au acceptat condiţiile lui I. I. C.
Brătianu şi s-au semnat convenţiile politice şi militare. Pe baza convenţiei politice se recunoştea: integritatea
teritorială a Vechiului Regat; dreptul de a anexa teritoriile aflate sub dominaţia Austro-Ungariei; România să se bucure
de aceleaşi drepturi ca şi aliaţii săi în preliminariile şi tratativele de pace, dar şi obligaţia României de a declara război
Austro-Ungariei. Convenţia militară, anexă a celei dintâi, stipula data de 14 august 1916, până la care România se
obliga să atace Austro-Ungaria, precum şi termenii de susţinere în acţiunile militare ale României – cooperarea cu
armata rusă în Dobrogea împotriva armatei bulgare, atacul armatei ruse pe tot frontul austriac, deschiderea unui nou
front la Salonic şi susţinerea cu echipament, muniţie şi armament a armatei române.
Armata română declanşează ofensiva împotriva Austro-Ungariei şi eliberează o parte din teritoriul românesc;
în urma contraofensivei germano-austro-ungare şi fără ajutorul promis din partea Antantei, armata română a pierdut
două treimi din teritoriul naţional. Cauzele situaţiei menţionate sunt: armata slab echipată şi lipsită de experienţă;
frontiera de apărat se întindea pe 1700 km; ofensiva armatei romane trebuia să se desfăşoare pe două fronturi; aliaţii
nu şi-au respectat promisiunile.
Înfrângerea de la Turtucaia, ofensiva austro-ungară care a străpuns trecătorile Carpaţilor Meridionali şi ocuparea
Bucureştiului ( noiembrie 1916) de către armata germană sub conducerea mareşalului Mackensen sunt victoriile
aliaţilor din cadrul Puterilor Centrale.
Armata, guvernul, autorităţile şi o bună parte din populaţia civilă au fost nevoiţi să se retragă în Moldova;
frontul s-a stabilizat în final în sudul Moldovei (ianuarie 1917), capitala a fost stabilită temporar la Iaşi. Reorganizată
în iarna 1916-1917, dotată cu armament modern şi sprijinită de o misiune militară franceză condusă de generalul H.
Berthelot, armata română a obţinut victoriile din vara anului 1917 de la Mărăşti (11 -19 iulie), Mărăşeşti (24 iulie -6
august) şi Oituz (26 iulie -9 august). Datorită armatei I şi a II-a române, dorinţa Germaniei de a scoate România din
război a eşuat.
Derularea evenimentelor din Rusia, lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/17 noiembrie 1917 a schimbat radical
situaţia în plan militar şi politic. Rusia Sovietică încheie pace cu Puterile Centrale (1918); aliaţii României ar fi dorit
ca ea să continue lupta pe acest front singură; forţele române erau obligate să facă faţă armatelor ruseşti din Moldova,
devenite adevărate bande de jefuitori.
Rămasă singură pe frontul de răsărit, România a fost obligată să accepte condiţiile dificile ale tratatului de la
Bucureşti, din 24 aprilie/7 mai 1918, semnat de guvernul Alexandru Marghiloman.Menţionăm din conţinutul
tratatului:
– predarea surplusului de cereale şi petrol de către statul român;
– monopolul Puterilor Centrale asupra navigaţiei pe Dunăre, în porturile dunărene;
– ocuparea de către aliaţi a Dobrogei;
-“rectificările” de frontieră în favoarea Austro-Ungariei aduceau acesteia noi zone muntoase.
.
La finele războiului asistăm la o răsturnare a situaţiei: regele Ferdinand ordonă reintrarea armatei române în luptă (10
noiembrie 1918), astfel că sfârşitul Primului Război Mondial găseşte România alături de Antanta. Tratatele de pace din
cadrul Conferinţei de pace de la Paris (sistemul Versailles) vor recunoaşte desăvârşirea unităţii statale naţionale (unirea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România). Se forma România Mare.
*****
sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante
complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010